Prima temă

1. Începutul romanului este, din punctul meu de vedere, unul

detaliat și bine pus la punct, sugerându-mi o stare de liniște. Ne este
prezentată clima orașului, firea oamenilor din Oran, obiceiurile
acestora. De asemenea, secvența “Ceea ce e mai original în oraşul
nostru este dificultatea de care te poţi lovi aici când e să mori.”
reprezintă un detaliu semnificativ ce prevestește soarta locuitorilor
după apariția ciumei.
2. Primul dialog cuprinde mai multe conversații ale doctorului cu
diferite personaje: un pacient spaniol, portarul, soția sa, judecătorul de
instrucție, un ziarist, Jean Tarrou, mama sa, directorul Mercier. Toate
aceste conversații au ca subiect comun șobolanii, subiect ce pare să îl
urmărească pe doctor.
3. Imaginea șobolanilor morți mi se pare una stranie și morbidă.
Descrierea morții unuia dintre ei(“s-a răsucit de câteva ori cu un mic
chiţcăit şi a căzut, în sfârşit, cu sângele ţâşnindu-i prin botul
întredeschis”) fiind cu adevarăt macabră.
4. Fragmentul dat descrie amploarea pe care a luat-o cazul
șobolanilor morți. Dacă la început întâlneai 2-3 șobolani pe stradă,
aceștia au ajuns să inunde străzile, să pună stăpânire pe diferite locuri
publice( “în holurile administrative, în curţile şcolilor, pe terasele
cafenelelor”) și să transforme Oranul într-un cimitir al șobolanilor.
Astfel, orașul este împânzit de o atmosferă mortuară și bizară.
5. Textul mi s-a părut puțin ciudat, atât prin subiectul ales, cât și
prin maniera în care este scris. La început nu am înțeles așa de mult ce
rol aveau șobolanii morți, urmând ca pe parcursul textului să îmi dau
seama ce legătura au aceștia cu titlul romanului și, totodată, cu tema
acestuia. De asemenea, maniera în care a fost scris mi s-a părut pe
alocuri bruscă. De la o despărțire emoționantă a doctorului de soția sa,
ajungem din nou la o discuție ce are ca subiect șobolanii morți.

A doua temă
În acest tablou putem observăm trei elemente: două capete ale
unui om, un trunchi de copac și un cer verzui. Părul omului pare a fi
alcătuit din mult fum și aburi, lucru ce mă duce cu gândul la o explozie,
la distrugere. Trunchiul distrus al copacului nu poate fi altceva decât un
semn de rău augur, simbolizând suferința naturii.
De asemenea, atmosfera verzuie îmi pare a fi una sufocantă și
otrăvitoare, sugerându-mi o stare de neliniște și de panică.