1.

Începutul romanului este, din punctul meu de vedere, unul detaliat și

bine pus la punct, sugerându-mi o stare de liniște. Ne este prezentată
clima orașului, firea oamenilor din Oran, obiceiurile acestora. De
asemenea, secvența “Ceea ce e mai original în oraşul nostru este
dificultatea de care te poţi lovi aici când e să mori.” reprezintă un
detaliu semnificativ ce prevestește soarta locuitorilor după apariția
ciumei.
2. Primul dialog cuprinde mai multe conversații ale doctorului cu
diferite personaje: un pacient spaniol, portarul, soția sa, judecătorul de
instrucție, un ziarist, Jean Tarrou, mama sa, directorul Mercier. Toate
aceste conversații au ca subiect comun șobolanii, subiect ce pare să îl
urmărească pe doctor.
3. Imaginea șobolanilor morți mi se pare una stranie și morbidă.
Descrierea morții unuia dintre ei(“s-a răsucit de câteva ori cu un mic
chiţcăit şi a căzut, în sfârşit, cu sângele ţâşnindu-i prin botul
întredeschis”) fiind cu adevarăt macabră.
4. Fragmentul dat descrie amploarea pe care a luat-o cazul șobolanilor
morți. Dacă la început întâlneai 2-3 șobolani pe stradă, aceștia au ajuns
să inunde străzile, să pună stăpânire pe diferite locuri publice( “în
holurile administrative, în curţile şcolilor, pe terasele cafenelelor”) și să
transforme Oranul într-un cimitir al șobolanilor. Astfel, orașul este
împânzit de o atmosferă mortuară și bizară.
5. Textul mi s-a părut puțin ciudat, atât prin subiectul ales, cât și prin
maniera în care este scris. La început nu am înțeles așa de mult ce rol
aveau șobolanii morți, urmând ca pe parcursul textului să îmi dau
seama ce legătura au aceștia cu titlul romanului și, totodată, cu tema
acestuia. De asemenea, maniera în care a fost scris mi s-a părut pe
alocuri bruscă. De la o despărțire emoționantă a doctorului de soția sa,
ajungem din nou la o discuție ce are ca subiect șobolanii morți.