Autonomii locale si institutii centrale

Introducere:
În primul mileniu al erei creștine, istoria românilor a evoluat între imperiul Noii
Rome și popoarele migratoare. Bizanțul a oferit românilor și altor popoare din
aceasta zonă geografică modelul organizării de stat și de civilizație. Acest mileniu a
fost pentru romanitatea orientală o perioada în care s-a organizat și consolidat obștea
săteasca daco-romană și apoi românească cu organizare proprie diferită de alte
popoare. Obștile teritoriale s-au grupat cu timpul în uniuni de obști, pe care Nicolae
Iorga le numea „romanii populare” și din care au evoluat cnezatele și voievodatele.
Unele din aceste autonomii locale au supraviețuit pe parcursul mai multor secole
prin înțelegere cu popoarele din zona (slaviii, ungurii, cumanii, pecenegii).
Doua fapte istorice referitoare la organizarea INSTITUȚIONALĂ a spațiului
medieval românesc:
1. Încercarea regatului Ungariei de a impune în TRANSILVANIA
PRINCIPATUL; 1541
2. Întemeierea primelor mitropolii ortodoxe la SUD și EST de Carpați
TRANSILVANIA (spațiu românesc intracarpatic). Țara Românească
primele mitropolii ortodoxe la Curtea de Argeș (1359) și la Severin (1370) .
Mitropolia Moldovei a fost înființată (1387) de Petru I Mușat și avea
reședința la Suceava.
- era organizat in voievodat
În anul 1111, documentele istorice îl menționează pe Mercurius principe. Acest fapt
dovedește încercarea regatului Ungariei de a impune în Transilvania instituțiile
specific feudalismului apusean.
În anul 1176, alte documente îl amintesc pe Leustachius drept voievod. Prin urmare,
încercarea ungurilor de a impune în Transilvania principatul nu a reușit, Transilvania
păstrându-și organizarea sub formă de voievodat. Transilvania era condusă de un
voievod, subordonat regelui Ungariei.
La SUD și EST de Carpați, în secolul 14 au fost înființate primele mitropolii
ortodoxe.
 INSTITUȚII CENTRALE DIN EVUL MEDIU
SFATUL DOMNESC
- instituție centrală din Evul Mediu, ce-l sprijinea pe domnitor în conducerea statului;
- avea rol consultativ;
- alcătuită la început din boierii cu proprietăți, iar treptat din boierii cu dregătorii.
Dregătorii :
● Logofătul (cancelarul);
● Vistiernicul (ministrul finanțelor);
● Marele spătar (cu atributii militare);
● Vornicul (șeful Curții Domnești, cu atributii juridice).
În secolul 15 au fost eliminate din Sfatul Domnesc boierii fără dregătorii, iar în sec
16, ca urmare a presiunii Imperiului Otoman, termenul de Sfat Domnesc a fost
înlocuit cu cel turcesc, și anume „divan”.
DOMNIA
- instituție politică autohtonă originală și centrala din Evul Mediu;
- conducătorii Țării Românești și ai Moldovei reuneau titlurile de DOMN
(“SINGUR STAPANITOR”) și VOIEVOD (“COMANDANTUL SUPREM AL
ARMATEI”);
- în titlurile domnului era introdusă prescurtarea „IO” (Ioannes”) adică cel ales de
Dumnezeu și care simboliza sprijinul divinității în exercitarea puterii;
- simbolurile domnului erau: coroana, sceptrul și buzduganul;
- succesiunea la tron se baza pe principiul electiv-ereditar.
- domnii români aveau numeroase atribuții (similare unor monarhi absoluți) precum:
stabilea legile și impozitele, băteau monedă, numeau dregătorii, conduceau politica
externă, erau comandanți supremi ai armatei și judecători supremi.
DOMNIA IN SECOLUL 18
- s-au instaurat domniile fanariote în Moldova și în Țara Românească în anii 1711,
respectiv 1716.
Domnii erau aleși de sultan dintre locuitorii cartierului Fanar din Constantinopol.
Domniile erau scurte, durând în medie între 2,5 - 3 ani. Domnii erau mutați din Țara
Românească în Moldova și invers. Aceștia erau considerați înalți funcționari ai
Imperiului Otoman și nu aveau dreptul la o politică externă proprie.
Politica de reforme a unora din domnitorii fanarioti:
Constantin Mavrocordat a reorganizat justitia, administrația și sistemul fiscal. Cea
mai importantă reforma a sa a fost cea socială, prin care a desființat serbia în Țara
Românească în 1746 și în Moldova în 1749. Țăranii deveneau liberi din punct de
vedere juridic, dar depindeau de boieri prin lotul de pamant primit în folosință
(deveneau clăcași).
BISERICA
- instituție centrală din Evul Mediu, cu rol important în spațiul românesc, în
condițiile în care poporul român s-a născut creștin;
- condusă de mitropoliți;
- mitropolitul era al doilea om în stat, ales de domnitor și confirmat în funcție de
patriarhul de la Constantinopol; de asemenea era membru al Sfatului Domnesc,
locțiitor al domnului în caz că acesta nu-și putea exercita atribuțiile, îl incorona pe
domn, conducea solii politici și judeca abaterile clerului;
- în sec. XIV au fost întemeiate în Țara Românească primele mitropolii ortodoxe la
Curtea de Argeș (1359) și la Severin (1370) . Mitropolia Moldovei a fost înființată
(1387) de Petru I Mușat și avea reședința la Suceava.
- în Transilvania situația românilor s-a degradat deoarece în 1366 regele maghiar
Ludovic I de Anjou a alcătuit diplomele regale care condiționau titlul de nobil, de
apartenență la religia catolică. Românii deveneau națiune tolerată.
STATELE MEDIEVALE ROMÂNEȘTI
Țara Românească (la Sud de Carpati );
Transilvania (intracarpatic);
Moldova (la răsărit de Carpați);
Dobrogea (între Dunăre și Marea Neagră);
Întemeierea statelor medievale românești a fost favorizată de factori interni și externi
precum:
- creșterea demografică în contextul existenței unor drumuri comerciale importante;
- ierarhizarea socială și desprinderea unor conducători locali, care au inițiat acțiunea
de unificare;
- dorința de expansiune a statelor vecine precum Ungaria, statul Kievean, Imperiul
Bizantin;
- invazia popoarelor migratoare târzii (sec. XI-XIII): pecenegi, tătari, mongoli,
cumani.
Etape în formarea statelor medievale românești :
ȚARA ROMÂNEASCĂ
În spațiul dintre Carpați și Dunăre, formațiunile prestatale au fost menționate pentru
prima dată în 1247, în documentul intitulat „DIPLOMA CAVALERILOR
IOANIȚI”. Prin acesta, regele maghiar Bela al IV-lea coloniza la sud de Carpați
Cavalerii Ioaniți pentru a apăra zona de atacurile tătarilor. Documentul are o
importanță deosebită deoarece menționează următoarele formațiuni prestatale:
- Țara Severinului - unde regatul Ungariei a întemeiat o marcă de apărare (graniță)
intitulată Banatul de Severin;
- Cnezatul lui Ioan (aflat în sudul Olteniei) și al lui Farcaș (aflat în nordul Olteniei),
care depindeau de Țara Severinului;
- Voievodatul lui Litovoi (aflat în dreapta Oltului) și al lui Seneslau (aflat în stânga
Oltului), care aveau autonomie, în schimbul obligației de a participa la luptele de
apărare a Regatului Ungariei.
La baza formării Țării Românești au stat 3 etape:
Prima etapă: Litovoi cel amintit în „Diploma Cavalerilor Ioaniți” a refuzat
suzernaitatea maghiara și a încercat să o înlăture. Între 1277-1279 a avut loc o luptă
cu armata maghiara în urma căreia Litovoi este ucis, iar fratele lui, Bărbat, este luat
prizonier și eliberat ulterior în schimbul unei sume de bani. Drept urmare,
formațiunile prestatale de la S de Carpați rămân în continuare sub suzeranitate
maghiară.
A doua etapă: „Descălecatul lui Negru Vodă” din Făgăraș la Câmpulung în 1290
(conform legendei. Este dovada contribuției românilor din Transilvania la
întemeierea Țării Românești, deoarece plecarea lui Negru Vodă a fost determinată
de încălcarea autonomiei Țării Făgărașului și de nemulțumirea față de stăpânirea
maghiară. Câmpulung a fost prima capitală a Țării Românești și era situat pe drumul
comercial care pornea din Transilvania și ajungea la Gurile Dunării și la Marea
Neagră.
A treia etapă: Domnia lui Basarab I „Întemeietorul” (a domnit între anii 1310-1352)
– a unit voievodatul din dreapta Oltului cu cel din stanga Oltului, stăpânit de
Seneslau. În 1324 a încheiat o alianță cu regele Ungariei, Carol Robert de Anjou,
prin care îi recunoaște suzeranitatea. Basarab la randul sau era numit „Voievodul
nostru transalpin”. Cu toate acestea, Basarab a fost acuzat de trădare și maghiarii
doreau să-și extindă teritoriul prin cucerirea Banatului de Severin.
Așadar, pe 9-12 noiembrie 1330 are loc Bătălia de la Posada, unde Basarab I obține
victoria (prin tehnica militară ce presupunea atragerea inamicilor într-o trecătoare),
marcând obținerea independenței Țării Românești.
MOLDOVA - în teritoriul cuprins între estul Carpaților și Nistru, autonomiile locale
menționate în diferite izvoare istorice aveau denumiri precum: Codrii Cosminului,
Codrii Orheiului, Țara Șipenițului, Câmpul lui Vlad, etc.
S-a format în urma a două descălecate conduse de voievozii maramureșeni, Dragoș
și Bogdan;
Descălecatul lui Dragoș - 1347 – a participat la expedițiile pe care le-a organizat
regale maghiar Ludovic I împotriva tătarilor. Pentru ajutorul acordat, regele i-a
încredințat o marcă de apărare numita Moldova Mică cu capitala la Baia și apoi la
Siret. Dragoșii și urmașii săi au fost vasali regatului Ungariei.
Descălecatul lui Bogdan - 1359-1364 – stăpânea un cnezat în Maramureș, alcătuit
din 9 sate. Se afla în conflict cu regatul Ungariei din cauza desfiintarii autonomiei
Maramuresului. Drept urmare, acesta trece la est de Carpați și sprijină revolta
românilor din acea zonă împotriva urmașilor lui Dragoș: Sas și Balc (1359). Acesta
reușește să înlăture suzeranitatea maghiară și sa obțină independența Moldovei.
Descălecatul este atestat în Cronica lui Ioan de Târnave, 1364 de către secretarul
regelui Carol Robert de Anjou.
TRANSILVANIA
În spațiul intracarpatic, autonomiile locale care au contribuit la întemeierea
Transilvaniei sunt menționate în diferite izvoare istorice:
1. „GESTA HUNGARORUM” (sec. 12) - redactată de cronicarul regelui Bela al III-
lea, ANONYMUS, care precizează că în spațiul intracarpatic erau prezenți românii
dinaintea stabilirii maghiarilor, numind 3 autonomii locale existente în sec. IX-X:
a. Voievodatul lui GLAD, situat pe Valea Someșurilor, cu reședința la Dăbâca
(centrul arcului carpatic);
b. Voievodatul lui GELU, situat în Banat, cu reședința la Cuvin (Banatul de
astăzi);
c. Voievodatul lui MENUMORUT, situat în Crișana, cu reședința la Biharea. “Gesta
Hungarorum” nu menționează originea lui Glad și Menumorut, dar despre Gelu
afirmă că este un oarecare „blach” (vlah/roman).
2. „LEGENDA SFÂNTULUI GERARD” (sec. 11) - în acest document sunt
menționați
2 conducători din sec. XI, urmași ai lui Gelu și lui Glad:
a. GYLA - stăpânea în locul lui Gelu și avea reședința la Bălgrad (Alba-Iulia);
b. AHTUM - stăpânea în locul lui Glad și avea reședința la Morisena.
Așadar, întemeierea Transilvaniei ca stat medieval a coincis cu instaurarea stăpânirii
maghiare, care s-a definitivat până la sfârșitul secolului 13.
1. Din punct de vedere politic(sec. 13-16)- maghiarii au încercat să introducă în
Transilvania forma de organizare politică specifică Europei Occidentale -
principatul. Opoziția românilor față de acest fapt este evidențiată de revenirea la
voievodat în 1176, dovedită prin menționarea într-un document a voievodului
Leustachius, menținându-se forma de conducere până în sec. 16. Voievodul era
ales de regele Ungariei și avea atribuții juridice, administrative și militare, fiind
sprijinit de către un vicevoievod. Drepturile politice ale românilor au fost respectate
inițial, aspect dovedit de convocarea în 1288 a Congregației Generale a Nobililor.
2. Din punct de vedere religios - instaurarea stăpânirii maghiare a fost urmată de
răspândirea catolicismului, regii Ungariei fiind denumiți „apostolici”. În 1366,
prin diploma emisă de regele Ludovic I de Anjou, religia oficială a Transilvaniei
devine cea catolică, iar calitatea de nobil este condiționată de apartenența la
catolicism.
3. Din punct de vedere administrativ - Transilvania a fost împărțită în 3 unități
teritorial-administrative: comitate (locuite de maghiari), primul comitat, Bihorul,
fiind atestat în 1111; scaunele (specifice sașilor și secuilor), precum Brașov, Sibiu,
Sighișoara; districte/țări (locuite de români), precum Țara Făgărașului, a
Maramureșului.
4. Din punct de vedere etnic - în Transilvania crește numărul de locuitori de altă
etnie prin venirea maghiarilor, sașilor (popor de neam germanic, așezați în S
Transilvaniei pentru a apăra granițele și a răspândi religia catolică) și a secuilor
(popor de neam turcic, aduși în E Transilvaniei pentru a apăra granițele). Temporar,
cu rolul apărării Transilvaniei de atacurile tătarilor au fost colonizați Cavalerii
Teutoni de regele maghiar Andrei al II-lea în Țara Bârsei (1211-1225).
5. Din punct de vedere social - de-a lungul timpului a început să crească numărul
nobililor maghiari, sași și secui și să scadă numărul nobililor români. Oficializarea
faptului că aceste 3 etnii aveau o situație avantajoasă din punct de vedere politic și
economic față de români s-a produs prin „Unio Trium Nationum” - 1437.
DOBROGEA
În spațiul cuprins între Dunăre și Marea Neagră, transformat ulterior în statul
medieval Dobrogea, formațiunile prestatale menționate au fost:
a. În sec. 10 - JUPAN (voievod) DIMITRIE și GHEORGHE (menționați în izvoare
epigrafice);
b. În sec. 11 - lucrarea „Alexiada”, scrisă de prințesa bizantină Ana Comnena,
menționează existența a 3 conducători locali: TATOS, SATZA și SESLAV;
c. În sec. 12- este atestată o formațiune prestatală - Țara Cavarnei; la conducerea
acesteia se va afla Balica
d. În sec. 14 - unirea tuturor formațiunilor prestatale a fost realizată la jumătatea
secolului de DOBROTICI, care a primit titlul de despot (tiran) din partea Imperiului
Bizantin. Urmașul acestuia, IVANCOV, a intrat în conflict cu turcii, însă a murit pe
câmpul de luptă, iar pentru a evita expansiunea otomană, Mircea cel Batrân unește
Dobrogea cu Țara Românească în 1388.
In 1417, Dobrogea a fost ocupată de turci și a rămas sub stăpânirea acestora până în
1878.
In concluzie: formarea statelor medievale in spatiul romanesc se integreaza in
contextul european de cristalizare statala, prin dezvoltarea treptata de la forme
simple de organizare la cele mai complexe. Specific spatiului romanesc este
mentinerea diviziunii politice, pentru ca la S si Rasarit de Carpati, romanii si-au
obtinut si consolidat independenta, pe cand in Transilvania s-a produs evolutia
inversa, aceasta fiind mai profund integrata in structurile regatului maghiar. In Tara
Romaneasca si Moldova, consolidarea statala s-a facut prin infiintarea institutiilor
care au reprezentat cadrul politic, legislativ si juridic, esential existentei statale
medievale.