ROMANITATEA ROMÂNILOR ÎN VIZIUNEA

ISTORICILOR
Introducere
Etnogeneza românilor este studiată datorită nevoii de explicare a originii românilor şi a unor dispute legate de originea acestora.
Problema a generat teorii opuse datorită:
 Motivelor politice;
 Absenţei unor izvoare istorice scrise;

I. IDENTITATEA ROMÂNILOR
Cine sunt strămoşii românilor?
Din mil III î.H. populaţii de păstori indo-europeni se revarsă în valuri succesive din stepele nord pontice peste populaţia neolitică
din spaţiul carpato-danubiano-pontic, pe care o asimilează (procesul de indo-europenizare)  apariţia tracilor în SE Europei;
sec. VIII î.H. din masa triburilor tracice se individualizează ramura nordică a geto-dacilor din zona Dunării de Jos şi a Munţilor
Carpaţi (,,dacii şi geţii vorbesc aceeaşi limbă’’ - Strabo, geograf şi istoric grec).
sec. IV î.H. încep să se formeze uniunile de triburi daco-gete;
300-292 î.H. regele get Dromichaites, din Câmpia Munteniei, se opune cu succes tendințelor expansioniste ale regelui
macedonean Lisimach;
82-44 î.H. domnia regelui Burebista; având centrul stăpânirii sale în zona Munților Orăștiei, la Sarmizegetusa, acesta unește
triburile geto-dace, ajutat de marele preot Deceneu; acțiuni de politică externă:
 c. 60 î.H. respinge pericolul celtic din V (triburile boilor din S Slovaciei şi pe anarţii şi tauriscii din SV) ;
 c. 55 î.H. cucereşte litoralul pontic de la Olbia (în N) până la Apollonia (în S) ;
 48 î.H. se amestecă în războiul civil de la Roma, dintre Cezar şi Pompei, promiţând ajutor ultimului.
 44 î.H. Burebista cade victimă unui complot al aristocrației dace ; stăpânirea sa se destramă în 4, apoi 5 părți.

Etapele romanizării
Romanizarea = preluarea de către o populaţie supusă de romani a limbii latine, a culturii materiale şi spirituale romane;
A) ETAPA PRELIMINARĂ / ANTERIOARĂ CUCERIRII ROMANE (. II Î.H. – 106)
 Imperiul Roman cucereşte Peninsula Balcanică (168 î.H. – 46), punându-i pe daci în contact cu civilizaţia materială (vase
de bronz, unelte de fier, arhitectură, armament, monede romane) şi spirituală romană (alfabetul latin, preluarea imaginii unor
divinităţi romane pentru reprezentarea divinităţilor dacice).
Expansiunea Imperiului Roman la Dunăre:
74-72 î.H. cetățile grecești Histria și Tomis sunt cucerite de romani și devin tributare, fiind nevoite să primească garnizoane
romane până în 62 î.H.:
28 î.H. Dobrogea și orașele grecești intră în sfera de influență a Imperiului roman, în urma expediției proconsulului Macedoniei,
Marcus Licinius Crassus, chemat de regele get Roles, împotriva altor regi geți din Dobrogea, Dapyx și Zyraxes ;
9 î.H. Pannonia este cucerită de romani și intră în componența provinciei romane Illyricum ;
4-12 primele expeditii militare romane la N Dunării ;
6 romanii cuceresc teritoriul dintre Dunăre și Munții Haemus, teritoriu ce va primi numele de provincia Moesia în anul 15;
46 î.H. Dobrogea e anexată provinciei romane Moesia ; ea va fi evanghelizată de către Sf. Apostol Andrei;
57-67 cucerirea de catre romani a teritoriului din sudul Moldovei şi a oraşului Tiras ;
Războaiele lui Domițian cu dacii
iarna 85 – 86 dacii, aliați cu bastarnii și sarmații roxolani și iazigi, trec Dunărea şi devastează Moesia, ucigându-l pe guvernatorul
provinciei, Oppius Sabinus;
87 Decebal preia conducerea statului ; prefectul pretoriului Cornelius Fuscus trece Dunărea, înaintează pe valea Oltului, dar este
prins în cursă de daci şi ucis, o legiune romană fiind complet distrusă;
88 guvernatorul Moesiei, Tettius Iulianus, pătrunde în Banat şi obţine o victorie împotriva dacilor la Tapae (Porţile de Fier ale
Transilvaniei) ;
89 pacea dintre daci şi Imperiul roman ; Decebal se recunoaşte rege clientelar (aliat) Romei în schimbul unor subsidii anuale şi
meşteri pentru ridicarea cetăţilor.
Războaiele lui Traian cu dacii:
98 Traian devine împărat al Romei ; el se pregăteşte imediat de război cu dacii ; motive
 criza financiară din imperiu putea fi stopată cu bogățiile Daciei (aur, argint, sare) ;
 îndepărtarea pericolului dacic în perspectiva campaniei împotriva parţilor din Asia.
101 – 102 Primul război dacic;
 Traian atacă Dacia în fruntea a 13 – 14 legiuni (150 000 de soldați, cea mai mare armată mobilizată de romani până atunci);
armata e împărțită în 2 coloane: una atacă prin Banat, cealaltă prin valea Cernei-Caransebeș, făcând joncțiunea la Tibiscum
(Jupa); obţine victoria la Tapae (Porțile de Fier ale Transilvaniei), coborând apoi în Țara Hațegului unde trupele vor ierna;
 diversiunea moesiană; iarna, dacii, aliaţi cu roxolanii şi bastarnii, trec Dunărea în Moesia pentru a tăia liniile de aprovizionare
romane; Traian părăseşte frontul din Dacia şi reuşeşte să respingă atacul în urma bătăliei de la Adamclisi (aici va ridica în 109
un monument triumfal – Tropaeum Traiani);
 în primăvară Traian reia ofensiva spre Sarmizegetusa; sunt cucerite cetățile dacice care apărau capitala și este capturată chiar
sora regelui dac; Decebal cere pacea care e acceptată de împărat ; prevederi: dacii pierdeau unele teritorii (Banat, Oltenia,
Muntenia, S Moldovei) şi erau obligaţi să dărâme zidurile cetăţilor;
Este construit podul de la Drobeta, peste Dunăre, de inginerul grec Apollodor din Damasc (103 – 105).
105 – 106 Al doilea război dacic;
 Pregătindu-se în taină de un nou război, Decebal încalcă tratatul, trimițând solii la quazi, marcomani, poate carpi și costoboci și
ocupă un teritoriu din V Banatului ce aparținea iazigilor, aliați ai romanilor ;
 Traian atacă Sarmizegetusa din mai multe direcţii : din V, prin Banat și pe valea Mureșului, apoi pe valea Orăștiei și din S pe
valea Jiului și poate pe valea Oltului; în vara lui 106 ultimele cetăți dacice împreună cu Sarmizegetusa sunt asediate și
cucerite; Decebal reușește să scape, încercând să reia rezistența în Munții Apuseni, dar este ajuns din urmă de un escadron al
cavaleriei numide și, pentru a nu fi prins viu, se sinucide.
 Statul dac este desfiinţat şi se constituie provincia romană Dacia.
In cinstea victoriei asupra dacilor, la Roma va fi ridicată în 113 în Forul lui Traian Columna ce înfățișează în basoreliefuri sec.vența
din cele 2 războaie dacice.

B) ETAPA DECISIVĂ A STĂPÂNIRII ROMANE (106 – 271)

În decursul ei se produce sinteza daco-romană care a stat la baza evoluţiei spre românitate; aceasta a fost posibilă ca urmare a
continuității dace sub stăpânirea romană (dovezi: numeroase așezări, toponime precum Drobeta, Napoca, Apulum și hidronime ca
Alutus, Maris, Samus, Donaris de origine dacică și care se păstrează și după cucerirea romană);
Începe romanizarea propriu-zisă a spaţiului dacic prin intermediul unor factori:

Administraţia Armata romană

- Limba latină populară / vulgară se răspândeşte datorită
organizării politico-adminstrative, funcţiile administrative
fiind deţinute de cetăţeni romani latinofoni;
Împărţiri administrative ale Daciei:
- Traian (107) – provincia Dacia (Banatul, V Olteniei,
Transilvania), condusă de un legatus Augusti pro
praetore, capitala la Ulpia Traiana Sarmizegetusa;
- Hadrian reorganizează provincia în 119:
1. Dacia Superior (Banatul, Transilvania) condusă de un
legatus Augusti pro praetore; capitala: Ulpia Traiana
Sarmizegetusa;
2. Dacia Inferior (Oltenia, V Munteniei, SE Transilvaniei)
condusă de un procurator Augusti, capitala la Drobeta;
3. Dacia Porolissensis (din 124, N Transilvaniei)
condusă de un procurator Augusti, capitala la Napoca.
- Marcus Aurelius organizează Daciile, conduse acum
de un legatus Augusti pro praetore Daciarum Trium:
1. 168 Dacia Apulensis (S Transilvaniei, Banatul /
Oltenia), capitala la Apulum;
2. 169: Dacia Malvensis (V Banatului sau Oltenia),
capitala la Malva.
- Fiind provincie de graniţă, în Dacia au staţionat c. 55
000 de soldaţi, organizaţi în legiuni şi trupe auxiliare
(c. 80);
- În Dacia au staţionat legiunile a IV Flavia Felix (106-
119), a XIII Gemina la Apulum (106 – 271) şi a V-a
Macedonica la Potaissa (Turda) (166-271);
- Trupele erau staţionate în castre (tabere militare), în
jurul cărora apăreau canabae - aşezări civile locuite de
veterani mai ales;
- Atât soldaţii cât şi veteranii (soldaţii lăsaţi la vatră)
aveau relaţii strânse, economice şi sociale, cu localnicii,
contribuind la preluarea limbii latine, dar şi la răspândirea
unor tradiţii şi obiceiuri romane sau la transmiterea
credinţei în zeii romani;
- Veteranii primeau cetăţenia romană, pământ în
provincie (înfiinţând ferme agricole – villa rustica), bani şi
diferite funcţii administrative; ei se puteau căsători cu
localnice şi, fiind latinofoni, deveneau un important factor
al romanizării.

Religia
Oraşele Coloniştii - Viaţa religioasă în Dacia
- Sunt purtătoare ale modelului - Colonizarea a fost una organizată romană a fost guvernată de
de viaţă roman ce cuprindea de stat, fiind înfiinţate oraşe şi toleranţă – religia dacilor nu a
administraţia, instanţele atribuindu-se coloniştilor pământ; fost interzisă, menţinându-se pe
judecătoreşti, forumul, - Colonizarea a fost masivă: au fost alocuri sistemul de incineraţie
amfiteatrele, termele şi templele aduşi 40 000 colonişti ,,ex toto orbe dacic;
etc. Romana’’ (din toată lumea romană – - Mare varietate de divinităţi
- Sunt centre de iradiere a Eutropius); romane, greceşti şi orientale;
culturii romane şi a limbii latine - Amploarea şi rapiditatea colonizării - Interpretatio romana =
prin viaţa religioasă, teatre, şcoli; a fost impusă de necesitatea creării adorarea sub nume romane a
- Aveau statut de colonii (rang unei romanităţi puternice la N Dunării, unor divinităţi neromane;
superior): Ulpia Traiana care să exploateze resursele noii - Sincretismul religios =
Sarmizegetusa, Napoca, provincii; tendință manifestată mai ales în
Apulum, Romula sau municipia: - Indiferent de unde vin coloniştii sunt secolele al II-lea – al IV-lea d.Hr.
Drobeta, Dierna, Porolissum, latinofoni, purtători ai culturii materiale de a se contopi într-o figură
şi spirituale romane şi au acţionat în divină atribute și caracteristici
toate domeniile economiei. aparținând mai multor divinități
întrucâtva înrudite, cum ar fi
Serapis–Zeus–Helios, Attis–
Dionysos- Isis „cea cu zece mii
de nume” etc.
C) ETAPA FINALĂ / ULTERIOARĂ STĂPÂNIRII ROMANE (271-602)
 În 271 împăratul Aurelian, datorită atacurilor goţilor şi ale carpilor, începe retragerea administraţiei şi armatei romane din
Dacia; provincialii mai bogaţi vor pleca şi ei, dar marea parte a populaţiei daco-romane rămâne pe loc; urmări:
 viaţa urbană se va stinge rapid, populaţia retrăgându-se în aşezări rurale – obşti săteşti – în zone împădurite, de deal
sau de munte;
 se revine la o economia naturală;
 Dacia a fost succesiv ocupată sau stăpânită nominal de goţi (sec. III-IV), huni (sec. IV-V), gepizi (sec. V-VI), avari
(sec. VI-VIII) şi slavi (din sec. VI), bulgari (din sec. VII); rolul cel mai important în etnogeneză l-au avut slavii, asimilaţi
în totalitate spre sec. XI;
 Romanizarea continuă şi după retragerea aureliană:
 Dacii liberi pătrund în fosta provincie Dacia unde, în contact cu daco-romanii, se vor romaniza;
 imperiul revine cu stăpânirea în Muntenia în timpul lui Constantin cel Mare (sec. IV) şi Iustinian (sec. VI);
 Dobrogea, rămasă sub stăpânire romană până în 602, joacă un rol important în întărirea romanităţii şi
creştinismului nord-dunărean.
  Contactele între N şi S Dunării se menţin astfel prin soldatul şi negustorul roman şi prin misionarul creştin.
 Creştinismul în limba latină se răspândeşte la N Dunării, din sec. IV:
 313 prin Edictul de la Milan dat de Constantin cel Mare, creştinismului i se oferea libertate de cult  organizarea
creştinismului în imperiu 
 Se organizează episcopate la Dunărea de jos, la Tomis (Constanţa), Durostorum (Silistra);
 apar misionari şi martiri creştini la N Dunării ce vor propovădui în limba latină (Ulfilas, Sava Gotul);
 apar obiecte de cult creştine din sec. IV (Donariul de la Biertan cu inscripţia latină Ego Zenovius votum
posui), opaiţe creştine, cruci şi fundaţii ale unor basilici creştine (Porolissum, Sucidava);
 391 Thedosius va interzice definitiv cultele păgâne în imperiu;
 Ca urmare principalii termeni creştini din limba română sunt de origine latină: Dumnezeu (Domine Deus), creştin
(Christianus), cruce (Crux), înger (angelus), Paşti (Paschae), păcat )peccatum), a boteza (baptizare), altar (altar), fiu
(filius), rugăciune (rogare);
Concluzie: la daco-romani se dezvoltă un creștinism de factură populară și de orientare niceeană; acesta a contribuit la
strângerea legăturilor daco-romanilor cu romanitatea sud-dunăreană şi la continuarea romanizării regiunilor nord-dunărene.
 Continuitatea de locuire daco-romană este atestată de descoperirile arheologice din spaţiul vechii Dacii din sec. IV-VII, iar
inscripţiile din sec. IV arată că limba latină a continuat să fie vorbit în Dacia şi după retragerea aureliană.
Romanitatea desemnează un spațiu ce cuprinde popoarele romanice; romanitatea românilor înseamnă descendența romană a
românilor, latinitatea limbii române, unitatea de neam a românilor;
Există graiuri și dialecte ale limbii române:
Dialectul daco-român vorbit în România, Republica Moldova și în comunitățile românești din jurul României;
Dialectele sud-dunărene: aromân, istro-român, megleno-român.
Consec.inţele romanizării:
- romanizarea treptată a teritoriului de la N Dunării (din sec. II î.H. – 602);
- formarea poporului român şi a limbii române până în sec. VII-VIII.

II. ETONOGENEZA ROMÂNEASCĂ

A. Formarea poporului român
Etnogeneză = proces istoric de formare a unui popor şi a limbii sale.
Poporul român este un popor neoromanic, de origine latină, format în urma:
106-602 602-sec. VII-VIII Locul de formare:
Prima sinteză, daco-romană A doua sinteză - asimilarea La N şi la S de Dunăre
(amestecul autohtonilor geto- migratorilor (slavi mai ales) de în provinciile Dacia şi
daci cu coloniştii romani) către daco-romani la N Dunării Moesia

Slavii influenţează etnogeneza românilor transmiţând o terminologie slavă, liturghia bisericească în limba slavă, alfabetul
chirilic folosit până în 1862 şi un model de organizare instituţională, însă nu va schimba caracterul romanic al poporului român.

B. Formarea limbii române

Limba română face parte din familia limbilor romanice, neolatine, datorită structurii gramaticale + fondul principal de cuvinte :

10 %
60 % 20 %  10 %  împrumuturi din alte limbi
fondul latin fondul slav fondul de cuvinte de origine traco-dacică (maghiară, turcă, greacă, rusă,
(cca. 170 cuvinte precum mânz, viezure, germană, limbile romanice prin
mistreţ, barză, brad, măceş, gorun, mazăre, relatinizarea din sec. XIX)
brâu, pânză, copil, băiat, moş, prunc, urdă,
vatră, gard, brazdă, mal, pârâu, grapă,
mătură, cârlig, buză, grumaz etc.)

Evoluţia limbii române:

106-602
formarea limbii române
comune / străromâneşti
(limba traco-geto-dacă  latina
vulgară),
sec. VIII-IX
602 – sec. VIII-IX Limba română distinctă
influenţe lingvistice din slavă şi alte Limba slavonă va fi în Evul Mediu în
limbi; Ţările Române limbă de cancelarie şi
Slavii au impus toponime, hidronime, liturgică
modificări fonetice şi de vocabular.

Structura limbii române:

ADSTRATUL SLAV

STRATUL LATIN
 III. ROMANITATEA ROMÂNILOR ÎN VIZIUNEA
ISTORICILOR
A. Romanitatea românilor în sursele medievale timpurii – sec. VII-XIII
Odată cu încheierea etnogenezei românilor şi apariţia lor ca popor distinct în SE Europei încep să se înmulţească menţiunile
despre ei în sursele medievale.
 Pentru a-i desemna pe români, sursele medievale au folosit etnonimul vlah (în sursele bizantine și sud-slave), cu variantele
voloh, la slavii răsăriteni, valachus folosit de lumea romano-catolică, blach, olah la unguri; termenul este de origine germanică
desemnând o populaţie romanizată; uneori se mai foloseşte termenul de romani;
 Unele surse remarcă originea romană a românilor.

DATA TITLUL ŞI AUTORUL INFORMAŢIA OFERITĂ

IZVORULUI
sec. VII împăratul bizantin Maurikios -
Strategikon, tratat militar
Teofilact Simocata - Historiae
sec. VIII Insemnare de la mănăstirea Castamonitu
de pe Muntele Athos
sec. IX geograful Moise Chorenati în Geografia
armeană
cronica turcă Ogüzname
sec. X împăratul bizantin Constantin VII
Porfirogenetul - Despre administrarea
imperiului
împăratul Vasile II Macedoneanul -
Documente imperiale bizantine
sec. XI cronicarul bizantin Kedrenos - Strategikon
tratat militar
geograful persan Gardizi - Podoaba
istoriilor
Kekaumenos – Sfaturi și povestiri
sec. XII ţarul bulgar Ioniţă Kaloian – corespondenţa
cu Papa
cronicarul bizantin Ioan Kynnamos -
Epitome
Anonymus - Gesta hungarorum
Cronica lui Nestor, cronică rusă
sec. XIII Simon de Kéza - Gesta Hunnorum et
Hungarorum (,,Faptele hunilor şi ungurilor’’)
Prima atestare a populaţiei de la N Dunării, numită ,,romani’’, după limba
vorbită
atestă primele cuvinte româneşti ,,torna, torna fratre’’ în timpul unei
campanii a armatei bizantine împotriva avarilor, în apropriere de Mţii
Haemus, în 587.
sunt atestaţi ,,vlaho-rinchinii’’ trăind pe ambele maluri ale Dunării
numește țara necunoscută ce-i zic Balak-Valahia
Menționează o țară a vlahilor (Ulak-ili) iar locuitorii - ulakes
face distincţie între bizantini (romei) şi români (romani): ,,aceştia se mai
numesc şi romani pentru că au venit din Roma şi poartă acest nume
până în ziua de astăzi’’; 
spune că în ţinuturile lor s-au aşezat în trecut goţii, gepizii şi vandalii, iar
mai nou vorbeşte despre aşezarea slavilor în Balcani şi întrepătrunderea
lumii slave cu cea românească veche.
îi amintește pe vlahii care trăiau în apropierea Dunării (S Dunării) și pe
Sava (Saos)
referindu-se la un eveniment din sec.olul anterior îi menţionează pe
,,vlahii călători’’
îi plasează pe români între slavi (bulgari), ruşi şi unguri, în spaţiul dintre
Dunăre şi un munte mare probabil Mții Carpați; aduce informaţii despre
originea românilor.
îi numeşte pe urmaşii daco-romanilor ,,blachi’’
menționează legătura etnică a românilor cu Roma și mândria românilor
de a avea o astfel de origine
pomeneşte originea romană a vlahilor : ,,se zice că sunt coloni veniţi
demult din Italia’’, în descrierea unei expediţii bizantine împotriva
maghiarilor la 1167
menționează că la venirea maghiarilor (896-898) aceștia au găsit în
spațiul intracarpatic slavii, bulgarii și blachii, adică păstorii romanilor
atestă voievodatele lui Gelu (Transilvania) numit un anume român, Glad
(Banat) şi Menumorut (Crişana) din sec. IX.
La trecerea ungurilor prin Carpații Păduroși spre Pannonia, i-au găsit
aici pe români și slavi
subliniază faptul că românii erau în Pannonia la venirea hunilor şi
maghiarilor, arătând că ocupaţia lor de bază era cea de crescători de
animale şi agricultori

În afara mărturiilor scrise există numeroase descoperiri arheologice pe teritoriul României: vase, unelte, podoabe, arme etc.
aparţinând comunităţilor autohtone, din aşezările de la Brateiu (jud. Sibiu), Poian (jud. Covasna), Alba Iulia, sau din cadrul culturilor
arheologice din ansamblu cultural Dridu (sec. III-XIII), care acoperă mai multe culturi succesive în spaţiul românesc şi care
interferează cu alte ansambluri vecine precum Saltovo-Maiaţk a slavilor răsăriteni:
 sec. III-IV Sântana de Mureş-Cerneahov (E Transilvaniei, Moldova, Ucraina), socotită ca aparţinând triburilor gotice şi
carpice, dar şi daco-romanilor, sarmaţilor şi slavilor din zonă;
 sec. V-VII Ipoteşti-Cândeşti (Transilvania, Banat, Oltenia, Muntenia, Moldova) aparţinând unor comunităţi sedentare
proto-române şi slave;
 sec. VIII-XI Balcan-Danubiană (N Bulgariei, Muntenia, Oltenia) aparţinând slavo-bulgarilor şi românilor, sub influenţa
bizantină;
 sec. XI-XII Răducăneni aparţinând unor comunităţi sedentare slavo-proto-române, dar preponderent române, supuse
pecenegilor şi cumanilor, care se răspândesc spre zona de câmpie; se înmulţesc şi urmele religiei creştin

-
B. Romanitatea românilor în viziunea umaniştilor
Cauzele abordării romanităţii românilor de către umanişti:
 Formarea statelor feudale Ţara Românească şi Moldova şi angajarea acestora în politica de ,,cruciadă târzie’’ (luptele
antiotomane)  creşte interesul occidentalilorfaţă de români;
 Umaniştii manifestă interes pentru Antichitatea greco-romană, de la vestigiile materiale la populaţiile şi limbile de origine antică;
astfel, creşte interesul şi pentru români, ca urmaşi ai romanităţii orientale;
 Preocuparea umaniştilor români de a-şi cerceta identitatea.
Ideile susţinute de umanişti:
 Originea latină a românilor şi a limbii române; sunt aduse argumente legate de limbă, toponimie, inscripţii;
 Unitatea de neam, limbă, obiceiuri, religie a poporului român din toate regiunile istorice.
Tendinţa de politizare din sec. XVII
În sec. XVII, sub impresia domniei lui Mihai Viteazul, apar şi primele lucrări ale unor scriitori transilvăneni care contestă romanitatea
românilor, dând glas temerilor nobilimii maghiare ardelene că privilegiile sale ar putea fi puse în discuţie:
 Istoricul umanist maghiar Szamosközy István era de părere, în 1593, că românii sunt de origine romană; după unirea Ţărilor Române
de către Mihai Viteazul, având mult de suferit, el a început să susţină con trariul;
 Ioan Lucius în cronica sa din 1666 el îşi exprimă unele dubii şi rezerve privind românii nord-dunăreni, afirmând că numărul lor a fost
sporit printr-o imigrare provocată de bulgari, de la S la N Dunării;
DATARE TITLUL ŞI NATURA IZVORULUI INFORMAŢIA OFERITĂ
sec. XV Poggio Bracciolini, umanist italian şi Originea latină = exista, la românii nord-dunăreni, o tradiţie referitoare
secretar al papalităţii la descendenţa lor dintr-o colonie fondată de Traian;
Argument = elementele comune ale limbii latine şi române.
Flavio Biondo, umanist italian Originea latină = românii întâlniţi la Roma invocau cu mândrie
originea lor romană
Enea Silvio Piccolomini, celebru Originea latină = a contribuit ca nimeni altul la popularizarea originilor
umanist italian devenit papă (Pius II) în romane ale poporului român, această idee intrând astfel în circuitul
Cosmografia științific european;
Filipo Bounaccorsi, consilier la curtea Originea latină = a călătorit prin Moldova unde a aflat despre descen-
regală polonă dența românilor din coloniștii romani
Antonio Bonfinius, umanist italian ce a Originea latină = din legiunile și din coloniile duse în Dacia de Traian
trăit la curtea maghiară în lucrarea și ceilalți împărați s-au tras românii iar limba lor este romană și pentru
Decadele care românii s-au luptat ținând la ea mai mult decât la propria ființă
Argumente = ruinele şi inscripţiile romane, toponimele, numele
poporului român
Laonic Chalcocondil, Originea latină = cunoscând originea românilor, îi numea daci pe cei
din N Dunării și vlahi pe ce din sud; el revine la teoria antică elină, care
identifica limba cu neamul
sec. XVI Jan Laski, episcop de Gnezno, vorbind Originea latină = că ei sunt oștenii de odinioară ai romanilor
la Conciliul de la Lateran (1514) despre
Moldova
Francesco della Valle în lucrarea Originea latină = afirmă despre limba română că este puțin deosebită
Însemnări despre originea, obiceiurile și de limba italienilor; reproduce pentru prima dată o propoziție în limba
orașele românilor (1532) română: Sti Romanest ? (Știi românește?)
Nicolaus Olahus, umanist transilvănean Unitatea românilor şi originea latină = Limba moldovenilor şi a
de origine română– Hungaria (1536) valahilor a fost cândva romană, căci ei sunt colonii de romani…
Dovadă de acest lucru e faptul că au multe cuvinte comune cu limba
romană.
Johannes Honterus, umanist sas din Unitatea românilor = a scris la 1542 pe o hartă a sa Dacia peste tot
Braşov teritoriul locuit de români
Diaconul Coresi, în lucrarea Psaltirea Originea latină = mai toate neamurile au cuvântul lui Dumnezeu în
(1540) limba lor, numai noi românii n-avem
Anton Verancsics, primat al Ungariei, în Originea latină = confirmă existența conștiinței originii latine a
lucrarea Descrierea Transilvaniei, românilor
Moldovei și Țării Românești (1549)
sec. XVII Grigore Ureche - Letopiseţul Ţării Unitatea românilor = ,,Românii, câţi se află locuitori la Ţara
Moldovei Ungurească şi la Ardeal şi la Maramureşu, de la un loc sunt cu
moldovenii şi toţi de la Râm se trag’’;
Originea latină = de la Râm ne tragem și cu ale lor cuvinte ni-i
amestecat graiul
Argumente = face aproprieri etimologice între cuvintele româneşti şi
cele latineşti : ,,… de la râmleni, ce le zicem latini : pîne, ei zic panis;
carne, ei zic caro ; găină, ei zic galina; […] şi alte multe din limba
lătinească, că de ne-am socoti pre amănuntu, toate cuvintele le-àm
înţălege”.
Miron Costin - De neamul moldovenilor Originea latină şi unitatea românilor =,,…că toţi (muntenii,
(primul tratat savant consacrat exclusiv moldovenii şi ardelenii) un neam şi o dată descălecaţi sântu”. „numele
analizei originii neamului) vechiu şi mai dreptu este rumân, adecă râmlean, de la Roma”.
Argumente = arheologice (urmele lăsate de romani), lingvistice
(reproduce o listă de cuvinte provenite din limba latină, considerând că
aceasta dovedește latinitatea) şi etnografice.
sec. XVIII stolnicul Constantin Cantacuzino - Unitatea românilor = afirmă despre că toţi aceştia (românii ardeleni,
Istoria Ţării Româneşti dintru început munteni şi moldoveni) dintr-o fântână au izvorât şi cură
(1716) Arată că la baza etnogenezei se află dacii și romanii;
Aduce exprimarea cea mai clară a existenţei conştiinţei romanităţii la
români = susţine că românii ţin şi cred că sunt urmaşi ai romanilor şi se
mândresc cu această descendenţă glorioasă.
Dimitrie Cantemir - Descrierea Originea latină = originea pur romană din Traian – Săditorul și
 Moldovei; Hronicul vechimii romano-
moldo-vlahilor (cea mai întinsă lucrare
istorică de analiză a originii românilor,
depăşită azi doar în detaliu, nu şi în
ansamblu)
resăditorul nostru (exterminarea dacilor şi colonizarea completă cu
romani, care se mențin și după retragerea aureliană);
unitatea românilor şi continuitatea lor în spațiul Carpato-Danubian

Cronicarii sași din Transilvania

sec. Sașii din Transilvania au adoptat o teorie umanistă germană, afirmând, pe lângă originea pur romană a românilor, o
XVII presupusă origine dacă a germanilor, pornind de la confuzia făcută de istoricul Iordanes în sec. VI, care i-a identificat
pe geți cu goții germanici; comitele sașilor, Valentin Frank von Frankestein a desființat însă această teorie și ea
adispărut cu totul în sec. XVIII
David Herman, teolog și istoric Atât cei de dincolo de Carpați, cât și cei din Transilvania, își au
originea (…) din coloniștii aduși de Traian
Johann Tröster, într-o lucrare despre Dacia românii de azi, ce trăiesc în Țara Românească, Moldova și Munții
(1666) Transilvaniei sunt urmașii legiunilor romane, prin urmare, cei mai
vechi locuitori ai acestei țări
susține și descendența dacă a sașilor
Laurentius Toppeltinus Chiar și în ziua de azi valahii noștri își spun rumâni, adică romani
susține și descendența dacă a sașilor
Martin Schmeitzel (1679-1747), istoric sas a contribuit la popularizarea teoriei despre romanitatea românilor
brașovean și profesor cu un curs despre prin cursurile sale și lucrările publicate
istoria Transilvaniei la Universitatea din Halle

În secolul XVIII, într-o scriere despre secui, se afirma că toți românii din cele trei țări nu sunt alții decât urmașii romanilor.

Precursori ai teoriei imigraționiste

sec. Istvan Samosközi (1565-1612), intelectual
XVI- maghiar, scrie în 1593 o lucrare despre
XVII Dacia romană, apoi un epitaf intitulat Nero
versus în 1601
episcopul Nicolae Istvanffi, istoric și
diplomat al împăratului Rudolf II de
Habsburg
Ioan Lucius (Lučič), într-o lucrare despre
Croația și Dalmația apărută la Amsterdam
(1666)
În prima lucrare afirmă că românii erau urmașii romanilor, descendența lor
fiind dovedită de limba română
După stăpânirea exercitată de Mihai Viteazul în Transilvania, când a avut
de suferit, el afirmă, la moartea domnitorului român, în a doua lucrare, că
românii nu sunt înrudiți și nici de origine romană, deoarece aceștia s-au
retras din Dacia în timpul împăratului Gallienus
A considerat că revendicările românești ating privilegiile maghiarilor
Exprimă rezerve cu privire la continuitatea elementului roman la N Dunării;
el susține că elementul roman nord-dunărean a fost mărit printr-o imigrare
provocată de bulgari de la S la N de Dunăre

Mărturiile umaniştilor străini sunt deosebit de importante în contextul în care unii istorici au contestat romanitatea
românilor prin argumentul că, în perioada medievală, limba de cultură şi de cancelarie în Ţările Române a fost slavona.
Astfel românii nu se mai puteau considera descendenţi ai romanilor. Însă, mărturiile umaniştilor arată că românii aveau
conştiinţa romanităţii lor înainte de apariţia culturii scrise în limba română.

C. Naşterea disputei dintre teoria continuităţii şi teoria imigraţionistă

Context istoric
1288 - … Transilvania a fost condusă de cele trei naţiuni privilegiate (Unio Trium Nationum – 1437) = nobilimea maghiară,
patriciatul săsesc şi fruntaşii secuilor, care alcătuiau Dieta.
Românii, deşi majoritari (60% din populația principatului), erau toleraţi, atât ei cât şi Biserica ortodoxă nerecunoscută oficial  ¾
dintre români erau ţărani dependenți (iobagi) fără o elită care să-i reprezinte.
1698 Sinodul de la Alba Iulia hotărăște unirea munei părți a românilor ardeleni cu Biserica Romei  Biserica greco-catolică;
1699 Tratatul de la Karlowitz = Imperiul Otoman ceda Austriei Transilvania, aceasta fiind organizată ca provincie autonomă.
Lupta românilor ardeleni pentru drepturi
Preoţii greco-catolici obţin anumite privilegii şi, studiind la Roma sau la Viena, unde vor veni în contact cu ideile iluministe, vor
forma prima comunitate de intelectuali români, o elită ce va lupta pentru drepturi politice pentru toţi românii (episcopul greco-catolic
fiind singurul român care făcea parte din Dietă)
1744 episcopul greco-catolic elaborează numeroase petiţii către autorităţile ardelene şi vieneze, şi un memoriu intitulat
Inochentie Micu-Klein Supplex Libellus către împărăteasa Maria Tereza
Cerea recunoaşterea naţiunii române în Transilvania, reprezentarea proporţională în Dietă şi
administraţie, desfiinţarea servituţii personale a ţăranilor.
Argumente: românii sunt cei mai vechi şi cei mai numeroşi locuitori ai ţării şi prestează
muncile cele mai grele, dând cele mai mari contribuţii la stat.
Atât împărăteasa Maria Tereza, cât şi Dieta Transilvaniei s-au declarat ofensate; nobilimea maghiară nu era de acord cu
eliberarea forţei sale de muncă sau cu acordarea drepturilor politice pentru românii ortodocşi (schismatici).
c. începe activitatea Şcolii Samuil Micu – Istoria, lucrurile şi întâmplările românilor (1780)
1780 Ardelene (Samuil Micu, Petru Maior – Istoria pentru începuturile românilor în Dachia;
Petru Maior, Gheorghe Gheorghe Şincai – Hronica românilor şi a mai multor neamuri (1808)
Șincai, Ioan Budai A militat pentru egalitatea în drepturi a românilor ardeleni cu naţiunile privilegiate,
Deleanu), mişcare a argumentând prin vechimea, continuitatea şi originea latină a românilor
intelectualităţii româneşti Şcoala Ardeleană a adus argumente istorice, filologice şi demografice privind originea latină
greco-catolice din a limbii şi poporului român, continuitatea şi unitatea sa etnică;
Transilvania - Au susţinut originea pur latină a românilor, negând în totalitate contribuţia dacilor (cu
scopul de a întări argumentele pentru egalitatea în drepturi a românilor = urmaşi ai stăpânilor
 lumii, a căror limbă (latina) era încă limba oficială în Ungaria şi Transilvania, românii nu
puteau să mai accepte situaţia umilitoare de toleraţi)
1791 Supplex Libellus - recunoaşterea românilor ca naţiune egală în drepturi cu celelalte naţiuni ardelene;
, Valachorum - egalitatea clerului românesc cu clericii celorlalte religii recepte;
1792 Transsilvaniae (Petiţia - reprezentarea proporţională a românilor în Dietă şi administraţie.
valahilor transilvăneni) Sunt reluate şi îmbogăţite argumentele aduse de Inochentie Micu cu argumente de drept şi
adresată curţii de la istorice:
Viena şi elaborată de  vechimea,
intelectualii români  descendenţa din ilustrul popor roman (latinismul pur)
grupaţi în Şcoala  uzurparea abuzivă în Evul Mediu a drepturilor românilor de către nobilimea maghiară, ce
Ardeleană la care se a cucerit Transilvania între sec. XI-XIII.
adaugă Ioan Piuariu-
Molnar, Iosif Meheși,
Ioan Para,
Memoriul este trimis de împăratul Leopold II Dietei de la Cluj, care îl respinge pe motivul că ,,recunoaşterea drepturilor
ar fi răsturnat ordinea constituţională a Transilvaniei’’
Începuturile teoriei imigraționiste
Apar scrieri care pun în discuție argumentele pe care își sprijineau românii revendicările naționale; conducerea imperiului nu era
interesastă să realizeze reforme în favoarea românilor, iar nobilimea maghiară nu dorea să piardă nimic din dominația politică și
economică asupra Transilvaniei, în fața românilor majoritari.
178 Franz Joseph Sulzer, căpitan în armata - dacii au fost exterminaţi de romani în 106;
1 habsburgică, scrie Istoria Daciei - retragerea aureliană din 271 ar fi lăsat Dacia pustie;
Transalpine - românii s-au format la S Dunării, între bulgari și albanezi, de unde ar fi preluat
limba latină și credința ortodoxă; ei au emigrat apoi la N ei în sec. XIII, după
venirea ungurilor în Transilvania.
179 I.C. Eder, cărturar sas - atacă şi respinge Supplexul interpretând în mod eronat izvoarele istorice;
1 - romanii s-au format ca popor la S Dunării pentru că limba lor este aceeaşi cu
a românilor din Pind şi pentru că ea are multe cuvinte slave.
179 Bolla Marton, profesor maghiar din Cluj Încearcă să demonstreze că românii sunt de origine bulgară şi de aceea li se
1 spune volohi.

180 Johan Christian Engel, istoric austriac - - contestă continuitatea elementului românesc în Dacia;
4 Istoria imperiului ungar și a țărilor sale - românii au imigrat la N de Dunăre în sec. IX;
secundare
Există în continuare și susținători ai continuității și romanității românilor
1776- Edward Gibbon, istoric englez, în lucrarea Istoria Arăta că în dacia au rămas, după retragerea aureliană, numeroși
1788 Imperiului Roman locuitori care mai mare groază aveau de emigrare decât de
stăpânitorul got
mai afirmă că de la acești locuitori au deprins goții agricultura și
plăcerile lumii civilizate
1778 Benkö Josef, în lucrarea Transilvania, sive arată că la abandonarea provinciei mulți romani împreună cu dacii
magnus Transilvaniae Principatus au rămas pe loc
1780- Împăratul Iosif II de Habsburg românii erau incontestabil, cei mai vechi și mai numeroși locuitori ai
1790 Transilvaniei
1784 Michael Lebrecht, învățat sas Românii, ca urmași ai romanilor, sunt cei mai vechi locuitori ai
acestei regiuni
1791 contele Teleki, președintele Cancelariei Aulice a recunoștea că românii sunt cei mai vechi locuitori ai Transilvaniei
Transilvaniei
Huszti Andras, istoric maghiar Nici o națiune nu are limba mai apropiată de cea veche romană, ca
națiunea valahilor … deci ei sunt în Transilvania urmașii vechilor
colonii romane
1844 Paul Joseph Schafarik, slavist O parte însemnată a locuitorilor Daciei continuă după retragerea
romană …, vlahii de la nord și de la sud de Dunăre au aceeași
origine, evoluând din amestecul tracilor și geto-dacilor cu romanii
sec. Daniel Philippide, Dionisie Fotino, istorici greci abordau ca pe un fenomen natural sinteza daco-romană
XIX stabiliți în Principate, dar şi românii Ienăchiţă
Văcărescu sau Naum Râmniceanu.

D. Secolul XIX - marile sinteze

CURENTUL LATINIST
Prima jum. a sec. XIX Generaţia paşoptistă (N. Bălcescu, M Kogălniceanu) preia ideile Şcolii Ardelene susţinând ideea
latinismului pur; contribuie totuşi la consolidarea temei dacice prin evidenţierea curajului şi a spiritului de sacrificiu al acestora
(Kogălniceanu îl considera pe Decebal ,,cel mai însemnat rigă barbar care a fost vreodată’’);
August Treboniu Laurian, dorind să ,,purifice’’ limba română, publică între 1871-6 un Dicţionar al limbii române din care scoate
cuvintele nelatine şi adoptă un sistem ortografic etimologic, care nu mai semăna decât vag cu limba română  discreditează
definitiv şcoala latinistă.

AFIRMAREA DACISMULUI
1860 Bogdan Petriceicu Haşdeu, istoric şi filolog, susţine continuitatea dacică cu argumente lingvistice în lucrarea Pierit-au
dacii?;
Poporul român s-a format din câteva elemente din care niciunul nu a fost predominant;
De asemenea formulează teoria circulaţiei cuvintelor (structura unei limbi nu este dată de numărul brut de cuvinte, ci de
circulaţia acestora); astfel, deşi numărul cuvintelor slave este mare în limba română, ele nu mai sunt / nu sunt atât de folosite
precum cele de origine latină (se pot construi fraze întregi numai cu cuvinte de origine latină, dar nici o propoziţie cu cuvinte
exclusiv de alte origini).
Combătând teoria lui Roesler, el susține supraviețuirea elementului geto-dac în urma cuceririi Daciei, continuitatea daco-romană și
apoi a românilor în tot cursul Evului Mediu la N Dunării.

MARILE SINTEZE ALE TEORIEI IMIGRAŢIONISTE ŞI A CONTINUITĂŢII

Context istoric
1854 este desfiinţată iobăgia, iar ţăranii sunt împroprietăriţi; românii ajung să fie liberi şi să deţină o mică proprietate;
1867 Imperiul Habsburgic se transformă în monarhia dualistă Austro-Ungaria, teritoriul ei fiind împărţit între Austria şi Ungaria, fiecare
cu guvernul, parlamentul şi limba ei oficială (germana, respectiv maghiara); instituţiile autonome ale popoarelor din imperiu au fost
suprimate; Transilvania, Banatul, Maramureşul, Crişana revin Ungariei, Bucovina - Austriei; românii erau nemulţumiţi pentru că erau
consideraţi ca făcând parte din naţiunea maghiară, de censul foarte ridicat, de lipsa unei universităţi româneşti şi de faptul că limba
maghiară era obiect de studiu obligatoriu în şcoală, stând astfel la baza unui amplu program de maghiarizare.
Toeria roesleriană
1871 Robert Roesler, istoric austriac, lansează cartea Studii româneşti în care sistematizează ideile imigraţioniste de până
atunci, bazându-se mai mult pe speculaţii decât pe surse istorice:
Poporul român şi limba lui s-au format la S Dunării, ca popor slav, de unde o mare parte a lui ar fi emigrat la N fluviului
după venirea maghiarilor, în sec. XIII;
Teoria continuităţii
1884 A.D. Xenopol, istoric român, foloseşte argumente istorice, lingvistice şi logice pentru a combate teoria lui Roesler în
lucrarea Teoria lui Roesler. Studiu asupra stăruinţei românilor din Dacia Traiană;
Poporul român este o îmbinare a elementului tracic, roman şi slav, din care cel roman este predominant şi fundamental;

1885 Dimitrie Onciul, în lucrarea Scrieri istorice consideră că românii s-au format la N și la S Dunării; a evidențiat, pe lângă rolul
romanilor și rolul dacilor și al slavilor în etnogeneză.
Referindu-se la disputa privind originea și continuitatea românilor, Gh. Barițiu arăta că aceasta n-a fost dorința de a descoperi
adevărul, cât mai vârtos tendințe curat politice.

Teoria imigraţionistă / roesleriană Teoria continuităţii / autohtoniei

Dacii au fost exterminaţi în urma celor 2 războaie cu romanii
(101-2 şi 105-6) - ,,Dacia … viris fuerat exhausta’’ (Eutropius);
Romanizarea nu ar fi fost posibilă în doar 165 de ani de
stăpânire romană efectivă;
Dacia ar fi rămas pustie după retragerea aureliană din 271;
Poporul român s-a format la S Dunării; argumente:
- lipsa cuvintelor de origine germană din limba română;
- vocabularul comun româno-albanez;
- influenţa slavă şi religia ortodoxă;
- lipsa izvoarelor istorice care să ateste prezenţa românilor la
N Dunării, înainte de sec. XIII.
Ca urmare maghiarii ar fi găsit, la venirea în Transilvania (sec.
IX), o terra deserta pe care coroana maghiară a anexat-o și a
populat-o cu coloniști germani pentru a apăra granițele.
După marea ciumă din 1348-1352 ținuturile ardelene au fost
colonizate cu păstori valahi de la sud de Carpați și de Dunăre.
Continuitatea dacică este confirmată de dovezi logice,
epigrafice, toponimie, hidronimie, dovezi lingvistice şi
arheologice
Romanizarea s-a produs în trei etape, între sec. II î.H. şi 602.
Exemplul Galiei sau Peninsulei Iberice arată că romanizarea
putea dura şi mai puţin de 2 secole.
Aurelian a retras din Dacia doar armata, administraţia, la care s-
a adăugat o parte a populaţiei civile; oamenii de rând au
continuat să trăiască în vechea provincie romană Dacia
Poporul român s-a format şi la N şi la S de Dunăre, în fostele
provincii romane Dacia şi Moesia;
- pentru sec. IV-VIII, când au loc migraţiile pe teritoriul
României, sunt descoperite unelte agricole care nu puteau
aparţine decât unei populaţii sedentare, anume daco-
romanilor.
- tot acum s-au descoperit obiecte de cult creştine care nu
puteau aparţine decât daco-romanilor, migratorii fiind
păgâni.
- asemănarea dintre limba română şi cea albaneză se
datorează fondului comun, traco-ilir
- chiar dacă limba română s-a scris cu caractere chirilice, ea
este o limbă neoromanică după cum atestă structura
gramaticală şi vocabularul de bază.
- românii sunt menţionaţi în izvoarele medievale timpurii,
începând din sec. VII, când procesul de etnogeneză era
aproape încheiat.

De ce am folosit limba slavonă ca limbă de cultură şi alfabetul chirilic până la 1862?

Iniţial au fost acceptate doar latina şi greaca pentru traducerea textului biblic, ele fiind considerate limbi sacre. În sec. IX a fost
acceptată şi slavona pentru că Bizanţul dorea evanghelizarea numeroaselor popoare slave din E Europei.
În spaţiul românesc creştinismul este atestat din sec. IV, când limba de cultură era latina. În sec. IX-XIV, teritoriul românesc era
supus, din punct de vedere al jurisdicţiei bisericeşti, episcopilor de la S Dunării, din Bulgaria  limba bisericii româneşti a devenit
slavona, inclusiv în Transilvania. După întemeierea statelor medievale, limba oficială a cancelariei a fost tot slavona, singura limbă
de cultură din spaţiul românesc de atunci.
În 1517, germanul Martin Luther, iniţiatorul Reformei, a propus traducerea textelor religioase şi a liturghiei în limbile naţionale.
Limba română este acceptată ca limbă de cult în sec. XVII (în 1688 a fost tradusă prima dată integral Biblia în limba română). Deja
din sec. XVI apăruseră primele documente scrise în limba română, dar cu alfabet chirilic. Alfabetul chirilic a fost folosit de români
până în 1862, când a fost impus, în România şi în Transilvania, alfabetul latin, mai potrivit cu structura limbii române.

E. Romanitatea românilor în sec. XX

Exagerarea dacismului
- 1913 Nicolae Densuşianu în lucrarea postumă Dacia preistorică, reconstituia istoria unui presupus imperiu pelasgic care, pornind din
Dacia cu 6 000 de ani î.H., s-ar fi întins pe o mare parte a globului; tot el susţinea că din spaţiul carpato-danubian s-a revărsat civilizaţia
asupra celorlalte părţi ale lumii; de aici ar fi pornit spre Italia şi strămoşii romanilor, iar limba dacă şi cea latină nu sunt decât dialecte ale
aceleiaşi limbi.
În peiroada interbelică aceste idei au fost dezvoltate de autori naționaliști: mișcarea legionară dezvoltă un discurs autohtonist care
supraevalua rolul dacilor în comparație cu civilizația mediteraneeană considerată decadentă.

I. PERIOADA INTERBELICĂ (1918-1939)

Toţi istoricii români ai perioadei acceptă dubla contribuţie, daco-romană, la etnogeneză, însă ponderea celor două elemente este
diferit abordată.
Vasile Pârvan Începuturile vieții romane Folosind izvoare istorice, arhrologice, literare, ilustrează sinteza daco-romană
1882-1927) la gurile Dunării într-un echilibru perfect, arătând că românii sun,t în același timp, și daci și romani;
Getica (1926) Realizează prima hartă arheologică a României
Nicolae Iorga studiază sinteza daco-romană în cadrul romanităţii orientale;
Contstantin aduce primele argumente arheologice privind continuitatea dacică;
Daicoviciu
C. C. Giurescu susţine că majoritatea locuitorilor Daciei romane au fost daci şi romanismul a
biruit în Dacia fiindcă el i-a câștigat pe autohtoni (1935)
Gheorghe O enigmă şi un miracol În cea mai complexă lucrare pe această temă, analizează şi respinge, într-o
Brătianu istoric: poporul român sinteză a argumentelor istorice, lingvistice, geografice, etnografice şi arheologice,
teoria imigraţionistă;
Demonstreză că, în context european, romanizarea și etnogeneza sunt procese
normale, nu miracole
Alți istorici și lingviști, bazându-se pe cercetările lingvistice și arheologice: Alexandru Rosetti și Alexandru Filipide, filologi,
George Tocilescu, David Prodan, Aurelian Sacerdoțeanu, Sextil Pușcariu, Nicolae Drăgan, Emil Petrovici, istorici.
Adolf Armbruster – Romanitatea românilor. Istoria unei idei (1972).
Istorici străini ce au susținut continuitatea românilor: Th. Momsen, J. Jung, C. Patsch, L. Homo, Paul Maekendrick.

II. PERIOADA REGIMULUI COMUNIST (1948-1989)

Atât România, cât și Ungaria devin state satelite ale URSS și susțin teoria stalinistă a caracterului imperialist al stăpânirii romane și
despre rolul civilizator al slavilor
1. Perioada Gheorghe Gheorghiu-Dej (1948-1965)
- exagerarea slavismului, a rolului slavilor în etnogeneză: după retragerea aureliană, majoritatea populaţiei daco-romane a rămas
pe loc şi a fost asimilată de slavi, după 602  limba română este o limbă slavonă;
- puţine consideraţii privind etnogeneza (înainte de a fi român, trebuia să fii comunist!), problema fiind privită din perspectivă
ideologică: romanii sunt numiţi cotropitori, iar retragerea aureliană – eliberare;
2. Perioada Nicolae Ceauşescu (1965-1989)
- trecutul istoric este folosit în scop politic şi propagandistic; se încearcă reînvierea sentimentului naţional al românilor;
- obsesia dacică: - este minimalizat rolul romanilor asupritori în etnogeneză;
- limba dacă, nu cea romană, a stat la baza etnogenezei;
- poporul român era deja format în momentul cuceririi romane, de aici deosebirile dintre limba română și
celellate limbi romanice;
- unele lucrări susţin că dacii au fost primul popor din istorie (protocronism);
- se vorbeşte obsesiv despre etnogeneză şi continuitate, ajungându-se chiar la falsificarea unor dovezi istorice precum şi la
susţinerea cultului personalităţii lui Ceauşescu (văzut ca urmaşul lui Burebista).
În anii '80 se naște o dispăută acerbă între istoricii români, maghiari și bulgari aducându-se ca dovezi descoperirile arheologice
(acestea nu pot lămuri asupra originii și limbii vorbite în spațiul românesc).
După '89 este readus echilibrul în problema romanității românilor: Lucian Boia în lucrarea Istorie și mit în conștiința românească
(1996) arată că ssingura raportare la origini este oferită de limbă.

F. Consecinţele abordării problemei romanităţii românilor

- clarifică originile poporului român şi combate teoriile imigraţioniste;
- pune în evidenţă unitatea limbii române, ca şi unitatea poporului român;
- răspunde cu argumente ştiinţifice teoriilor ce au la bază interese politice privind etnogeneza românilor;
- rol esenţial în trezirea şi dezvoltarea conştiinţei naţionale.

Teoria continuităţii cu privire la formarea poporului român a reuşit să se impună, prin argumentele sale, în faţa
teoriei roesleriene, fiind singura acceptată oficial la nivel internaţional, în sintezele oficiale de istorie sau
dicţionarele enciclopedice de mare prestigiu.
Cronologie
106 împăratul roman Traian îl înfrânge pe Decebal şi cucereşte Dacia transformând-o în provincie romană;
Începe etnogeneza poporului român, prin sinteza daco-romană; a doua etapă a romanizării propriu-zise;
271 Retragerea aureliană (armata, administraţia, o parte a populaţiei civile); populaţia rămasă se retrage în zone izolate,
trăind în forma obştilor săteşti, sub dominaţia diverselor popoare migratoare;
Vizigoţii se aşează în Moldova, Muntenia şi Transilvania; vandalii în Banat şi Crişana;
313 Edictul de la Milan, dat de împăratul Constantin cel Mare, prin care se acorda libertate de cult creştinismului; biserica
creştină începe să se organizeze în imperiu, deci şi la Dunărea de Jos, de unde se va răspândi la N ei în limba latină;
366 Vandalii îşi părăsesc teritoriile pornind spre V Europei; locul lor e luat de gepizi;
375 Hunii năvălesc în Europa înfrângându-i pe ostrogoţi şi pe vizigoţi; cei din urmă primesc în 376 acordul romanilor de a
trece la S Dunării, în Imperiu;
454 după înfrângerea hunilor se constituie Regatul Gepid în V Pannoniei, el cuprinzând şi Crişana, Banat, zone din
Transilvania sau Oltenia;
c. 550 Slavii pătrund în număr din ce în ce mai mare pe teritoriul românesc;
566 Avarii îi înfrâng pe gepizi şi se aşează în Pannonia şi zone din Transilvania;
602 Slavii trec în masă la S Dunării; cei rămaşi la N ei vor fi asimilaţi de daco-romani în sec.olele următoare;
679 Bulgarii se aşează în S Dobrogei şi în zona Şumla-Varna;
sec. XVII-XVIII încheierea procesului de etnogeneză a românilor;
sec. IX apar autonomiile locale (formaţiuni prestatale) cu populaţie majoritar românească;
804-14 Bulgarii conduşi de hanul Krum luptă împotriva rămăşiţelor avare ocupând Banatul şi extinzându-se şi în Muntenia şi
Transil vania;
896 Ungurii îşi fac apariţia în Pannonia şi încep să se extindă în bazinul carpatic (Transilvania);
Cronica lui Anonymus (Gesta Hungarorum): voievodatele lui Gelu, Glad şi Menumorut;
890 Pecenegii apar în spaţiul românesc; ei se vor stabili în S Basarabiei, Bărăgan, Transilvania;
971-1204 Thema Paristrion întemeiată de bizantini în Dobrogea;