LUMEA MEDIEVALĂ

ECONOMIE ŞI DEMOGRAFIE
SATUL MEDIEVAL
 În Evul Mediu majoritatea populației europene trăia la sat  cele mai răspândite activități economice erau
agricultura și creșterea animalelor.
 Țăranii trăiau în cătune, în bordeie din lemn sau pământ, adesea pe domeniile feudale, stăpânii acestora,
nobili laici sau ecleziastici, locuind în castele întărite.
Demografie
La începuturile Evului Mediu, deși natalitatea era mare, ajungând chiar și la 40 la mie, populația era redusă
datorită:
- Crizei de la finalul Imperiului roman;
- Invaziilor barbare;
- Problemelor economice;
- Epidemiilor.
Viața cotidiană
Nivelul de viață era scăzut:
- La sate, întreaga familie trăia într-o singură cameră, prost încălzită, cu mobilier sărac și rudimentar;
- Nobilii trăiau în locuințe de piatră, prost încălzite și ele, cu mobilier la fel de sărac;
- Alimentația se baza pe pâine și pe fierturi din cereale (ovăz, mei), la care se adăugau legumele (varză,
ceapă, usturoi, napi, mazăre); consumul de carne era redus datorită animalelor de casă puține;
- Nobilii aveau o hrană mai bogată, cu carne provenită adesea din vânătoare, la care adăugau diverse
mirodenii aduse din Orient;
- Hainele erau simple, din in, cânepă sau lână; nobilii mai foloseau mătăsuri și stofe mai fine.
Tehnica agrară
Era înapoiată, responsabilă pentru nivelul scăzut de trai al populației:
- În S Europei era folosit un plug ușor, de lemn, din epoca romană;
- În N Europei, unde pământul era mai tare, se folosea un plug greu, cu brăzdar de fier, tras de mai multe
perechi de boi.
- Restul utilajului agricol era destul de sărac și rudimentar (unelte din lemn);
- Randamentul era scăzut, de 3-4 măsuri recoltate pentru o măsură semănată;
- Îngrășămintele naturale nu prea erau folosite  solul era lăsat să se odihnească sau se practica o rotație a
culturilor;
- Asolamentul bienal, apoi trienal, a contribuit la creșterea producției  a populației  colonizare rurală și
revigorarea orașelor.

ORAŞUL MEDIEVAL
Geneza oraşelor medievale
Încep. Ev Mediu marile migraţii  criza Imperiului roman  oraşele antice decad, mai ales în
Occident; supravieţuiesc:
- cele care sunt centre politice şi administrative pentru regii barbari;
- centrele episcopale.
Spre mijl. Ev Mediu revigorarea oraşelor + înfiinţarea unora noi datorită:
- progreselor din lumea rurală;
- creşterea demografică şi a producţiei.
Nucleul oraşului medieval
- mănăstirea / castelul feudal;
- un centru politic şi administrativ / sediu episcopal;
- un iarmaroc bine cunoscut;
- un pod;
- răscruce de drumuri comerciale;
- un port.
Spaţiul în care apar oraşele
- oraşele noi: spaţiul german, anglo-saxon, scandinav, slav, maghiar, românesc;
- renaşterea vechilor centre urbane: zona mediteraneană.

Mişcarea comunală
۩ Stăpânii teritoriilor pe care s-au ridicat oraşe = asimilau orăşenii cu ţăranii fără libertate / le stânjeneau
activităţile economice 
 pentru apărare şi pentru dobândirea de privilegii necesare activităților lor, orăşenii se leagă prin jurământ
şi se grupează în asociaţii de întrajutorare numite comune.
 mişcarea comunală (obţinerea de privilegii consfinţite în carte – libertatea personală, a activităţilor
meşteşugăreşti şi comerciale) desfăşurată între sec. X-XIII în comunele din N şi centrul Italiei, Flandra, N
Franţei sau Germania, prin negocieri sau luptă.

Conducerea oraşelor medievale

۩ Oraşele aveau diferite grade de autonomie, de la una limitată în statele centralizate, la independenţă în
Italia.
Sistemul de autoguvernare se baza pe:
- adunările generale ale locuitorilor (mai puţin consultate);
- consilii ale oraşelor (se ocupau de problemele administrative);
- puterea executivă cu caracter colegial (consuli) / personal (primar).

Activitatea economică
Oraşele
- centre de producţie meşteşugărească şi de schimb;
- păstrează şi o componentă rurală (între ziduri apar grădini de zarzavat / unii orăşeni se ocupau cu
agricultura pe terenuri din aproprierea oraşelor).
Pentru protejarea intereselor apar în sec. XII-XIII şi se dezvoltă maxim în sec. XIV-XV:
- breslele meşteşugarilor (asociaţii ale celor ce aveau aceeaşi meserie) şi ghilde (negustori);
- corporaţiile (asociaţiile celor ce aveau meserii înrudite).
Atribuţii:
- reglementarea aprovizionării cu materii prime;
- stabilirea cantităţii şi calităţii producţiei;
- reglementau desfacerea producţiei;
- îngrădirea concurenţei;
- asigurarea unui trai decent membrilor lor.

Viaţa cotidiană în oraşul medieval

- Înconjurate de ziduri, cu o populaţie în creştere şi un spaţiu disponibil insuficient, arhitectura oraşelor se
dezvoltă pe verticală;
- Condiţiile de igienă sunt precare, nu există apă curentă, iar gunoaiele sunt aruncate direct în stradă,
unde umblă în voie găini, purcei etc.

UNIVERSITĂŢILE MEDIEVALE
Apariţia universităţilor
۩ La începuturile Evului Mediu, pe lângă bisericile episcopale se dezvoltă şcoli pentru preoţi.
۩ Disciplinele sunt cele liberale = gramatica, retorica, dialectica, aritmetica, geometria, astronomia,
muzica.
۩ Şcolile se înmulţesc şi, din ce în ce mai mulţi studenţi încep să cutreiere oraşele în căutarea unor
profesori vestiţi, producând adesea tulburări  ideea creării unor instituţii care să-i adune pe profesorii de
diferite specialităţi la un loc.
Condiţii ce au favorizat apariţia universităţilor:
- dezvoltarea şi organizarea autonomă a oraşelor;
- răspândirea sistemului organizării în corporaţii = îi grupau pe profesori şi studenţi pentru a le apăra
drepturile şi privilegiile.
۩ Universităţile rămân o instituţie a Bisericii  teologia era materia cea mai importantă; scopul lor = de a
forma clerici instruiţi, care să predea altor clerici în devenire.

Organizarea Universităţii
- fiecare Universitate îşi fixează propriul program de studii, condiţiile de acces la învăţământ şi cele ale
desfăşurării examenelor;
- în Universităţi existau facultăţile = Facultatea de arte unde se studiau cele 7 arte liberale şi care era un fel
de introducere pentru studiile următoare;
- studiile se terminau printr-un examen ce conferea titlul de bacalaureat;
- bacalaureaţii puteau urma una din cele 3 Facultăţi superioare:
- drept civil / bisericesc (Bologna, Oxford);
- medicină (Salerno, Montpellier);
- teologie, cea mai importantă (Sorbona).
- după absolvirea studiilor uneia dintre aceste facultăţi se dădea un examen public, apoi se primea
autorizaţia de a preda – licentia docendi;
- prezenţa unui număr mare de studenţi şi de profesori oferea prestigiu şi avantaje materiale oraşelor gazdă;
- profesorii şi studenţii nu sunt judecaţi de justiţia civilă, ci de cea a episcopului căruia îi e subordonată;
- papalitatea şi monarhii conferă şi ei universităţilor privilegii şi, dacă ele sunt încălcate sau se dorește
extinderea lor, se apelează la grevă;
- plata profesorilor se făcea de către studenţi / primeau o sinecură (slujbă bisericească);
- studenţii îşi plăteau studiile, dar apare şi sistemul burselor, la început oferite de persoane particulare.
 STRUCTURI SOCIALE MEDIEVALE
۩ Biserica împărţea societatea în 3 ordine
- cei care se roagă (oratores – preoţii şi călugării);
- cei care se luptă (bellatores – căvălerii, războinicii);
- cei care muncesc (laboratores – ţăranii, apoi şi orăşenii).
۩ Între ordine ar fi trebuit să fie relaţii de complementaritate, fiecare fiind necesar societăţii, dar primele
două ordine dominau de fapt societatea.

CEI CARE SE LUPTĂ

În fruntea societăţii medievale = nobilii, legaţi între ei prin relaţii feudo-vasalice; acest sistem porneşte de la 2
instituţii: beneficiul și feudul.
Beneficiul
- la începutul Evului Mediu pământul reprezenta cea mai sigură bogăţie şi mijloc de recompensă pentru
servicii;
- regii făceau danii în - pământuri beneficiu pentru - a-şi asigura credinţa no
bililor ;
- satele şi ţăranii ce le lucrau (binefacere în latină) - a-şi spori autoritatea asu
pra lor.

Feudul şi vasalitatea
۩ Termenul vasalitate apare în epoca francă pentru a desemna practica prin care un om liber intra în
serviciul unui om important; legătura senior-vasal era una personală, întărită prin jurământ:
- seniorul îl lua sub protecţia sa, asigurându-i subzistenţa, întreţinându-l la curtea sa, oferindu-i hrană, haine
şi arme;
- vasalul îşi oferea serviciile şi supunerea desăvârşită seniorului, îndeplinindu-şi pe viitor obligaţiile, mai
ales militare.

۩ În sec. VIII pentru întreţinerea vasalului începe a fi acordată o bucată de pământ (beneficiu, apoi fief / feud)
 beneficiul şi vasalitatea fuzionează = vasalul primeşte un feud în schimbul îndeplinirii unor obligaţii.
Feudul = bucata de teren, dar vasalul putea primi şi alte venituri – dreptul de a percepe anumite vămi, taxe
etc. pentru a se putea întreţine şi pentru procurarea armamentului costisitor (cal, zale, armură, spadă,
lance).

Omagiul vasalic
Scrisul fiind puţin folosit, stabilirea relaţiilor vasalice se realiza printr-o ceremonie publică – acte riguros
codificate ce presupuneau comportamente simbolice, adică gesturi sau cuvinte.
Ceremonia intrării în vasalitate
1. Omagiul = vasalul îngenunchează în faţa seniorului, îşi pune mâinile în ale acestuia în semn de
supunere, declară că vrea să devină ,,omul’’ acestuia;
Seniorul îi strânge mâinile ca acceptare şi asigurare a protecţiei, apoi cei doi se sărută pentru a pecetlui
înţelegerea şi a arăta că aceasta s-a făcut între oameni egali.
2. Jurământul de credinţă = depus de vasal seniorului pe Evanghelii sau pe sfintele moaşte.
3. Învestitura fiefului = seniorul înmânează un obiect simbolic – sceptru, steag, nuia, sabie, bulgăre de
pământ etc. – ce simboliza feudul intrat în posesia vasalului.

Drepturi şi obligaţii reciproce

Legătura stabilită prin contractul vasalic era personală, ereditară cu condiţia reînnoirii jurământului vasalic la
moartea unei părţi.
Obligaţiile vasalului
Îndatoririle negative = a nu-i prejudicia seniorului bunurile, persoana, familia, onoarea;
Îndatoririle pozitive = sfat şi ajutor;
Sfatul presupunea - obligaţia de a-l asista pe senior la împărţirea dreptăţii în tribunalul
seniorial;
 - obligaţia de a-l ajuta pe senior în situaţii dificile;
- obligaţia de a fi prezent la castel în ocazii solemne.
Ajutorul era  bănesc - răscumpărarea seniorului din prizonierat;
- armarea drept cavaler a primului fiu;
- căsătoria primei fiice;
- plecarea seniorului în cruciadă.
 militar - sprijin armat seniorului când era nevoie;
- cu timpul sprijinul e restrâns la 40 de zile / an.
۩ Dacă vasalul îşi încalcă obligaţiile  este considerat trădător (felon), iar seniorul îi poate lua feudul.
Criticism: vasalul putea părăsi o luptă în momentul în care considera că şi-a îndeplinit obligaţia militară 
lipsea trupele nobiliare de disciplină şi coeziune.

Obligaţiile seniorului
- să-i pună la dispoziţie vasalului mijloace de întreţinere (feudul);
- să nu-l lipsească nejustificat de mijloacele de întreţinere;
- să-i ofere protecţie, sprijin militar şi bănesc.
۩ Dacă seniorul îşi nedreptăţeşte grav vasalul  vasalul poate rupe jurământul, păstrând feudul şi depunând
jurământ seniorului seniorului său.
Problemele relaţiei de vasalitate:
- un vasal putea avea la rândul său vasali care îi datorau credinţă lui, nu şi seniorului său;
- un vasal putea avea mai mulţi seniori cărora le jura credinţă; dacă seniorii luptau unii împotriva altora, intra în
vigoare omagiul ligiu (principal), mai important decât omagiile plane (secundare);
- relaţiile feudo-vasalice, prin caracterul lor personal, creau o ruptură între monarh şi supuşii săi, care îşi
ascultau proprii seniori în detrimentul regelui, suveranul tuturor, dar suzeran (senior) doar vasalilor săi
direcţi  fragmentarea autorităţii politice în regat, situaţie rezolvată în urma procesului de centralizare.

Cavalerii
Din sec. XI se constituie categoria cavalerilor care avea ca scop războiul şi care era alcătuită din nobilime.
De la 10-12 ani, tânărul aspirant deprindea regulile de comportament ale societăţii nobiliare (ca
paj, slujind la curtea seniorului) şi tehnica de luptă;
Intrarea în rândul cavalerilor se făcea printr-o ceremonie, desfăşurată atunci când tânărul avea 18-
20 de ani şi deţinea resursele materiale ce-i permiteau să aibă un cal, armură etc.
Ceremonia
- tânărul era ajutat să-şi îmbrace armura şi să-şi pună pintenii;
- un naş, de regulă seniorul, îi dădea o lovitură simbolică pe umăr ce consacra intrarea sa în categoria
războinicilor adulţi;
- proaspătul cavaler trebuia apoi să-şi demonstreze măiestria la călărie şi la lupte;
- totul se termina cu un mare banchet.
Biserica, dornică să instaureze pacea în locul anarhiei feudale, a încercat să creştineze idealul cavaleresc şi
să facă din cavaleri soldaţi ai lui Hristos, canalizându-le potenţialul războinic în afara societăţii creştine – ideea
de cruciadă.
În timpul liber cavalerii se ocupau cu turnirul şi vânătoarea pentru a-şi menţine antrenamentul ca războinici.

CEI CARE SE ROAGĂ

Clerul deţinea un rol important în societatea medievală, membrii săi fiind printre puținii care ştiau carte şi îl
puteau ajuta pe monarh în actul de guvernare.
Tipurile clerului - secular = preoţii ce slujeau în bisericile parohiale; uneori proveneau din categoriile
mai modeste, dar întotdeauna dintre oamenii liberi sau şerbii eliberaţi special pentru a se preoţi;
- regular = călugării care trăiau în mănăstiri; erau, de regulă, membri ai elitei.
Accederea în mănăstire:
- la intrarea în mănăstire se cerea viitorului călugăr să aducă o zestre în bani sau pământuri, necesară
întreţinerii sale ulterioare;
- mănăstirile erau folosite: - de familiile nobile pentru: - a-şi plasa copiii pe care nu puteau sau nu voiau
să-i căsătorească;
- femeile care rămăseseră văduve şi nu dorea să se recăsătorească.
 - ca locuri de detenţie, în multe zone din Europa, inclusiv Bizanţ;
Cariera clericală = rezervată fiilor mai mici din familiile nobile, întrucât în multe zone din Occident aceştia nu
aveau dreptul la moştenire părintească, acordată primului născut în linie masculină.
Criticism: se întâlneau adesea călugări fără vocaţie adevărată, care intraseră în mănăstire de nevoie 
numeroase încercări,
în interiorul bisericii occidentale, de reformare a clerului, de a-i insufla înalte idealuri morale.

CEI CARE MUNCESC

Structurile sociale rurale
Tipurile ţărănimii: - ţărănimea liberă;
- ţărănimea dependentă, fără libertate personală (şerbi, iobagi); trăiau pe domeniul
feudal (unul sau zeci de sate) unde primeau în folosinţă un lot de pământ.
Servitutea personală: - nu pot părăsi domeniul decât în condiţii strict stabilite;
- nu se pot căsători în afara domeniului decât cu îngăduinţa stăpânului.
- nu îşi pot lăsa moştenire bunurile decât în schimbul unei taxe (mână moar
tă).
Obligaţiile ţăranului în schimbul lotului primit de la senior:
- în muncă (robote, corvezi), pe terenul proprietarului (rezerva seniorială);
- obligaţii în natură = cedează o parte însemnată a produselor gospodăriei sale;
- obligaţii în bani (cens) = pe măsura dezvoltării circulaţiei monetare.

- dijma pentru Biserică;
- impozitele către stat, mai numeroase spre sfârşitul epocii medievale.

Structuri sociale urbane

Pătura superioară = patriciatul, meşteşugarii şi negustorii bogaţi;
Pătura intermediară= liber-profesioniştii, profesorii, notarii, medicii;
Pătura inferioară = plebea urbană, destul de numeroasă şi adesea turbulentă.
۩ Între aceste categorii au loc adesea conflicte economice sau politice (participarea la guvernare).