AUTONOMII LOCALE ŞI INSTITUŢII

CENTRALE
Introducere
 La începutul Evului Mediu are loc etnogeneza popoarelor europene, printre care şi a românilor.
 Toate popoarele europene evoluează spre noi forme de organizare politică: statele medievale; în spaţiul românesc se
desfăşoară procesul istoric al formării statelor medievale: Transilvania, Ţara Românească, Moldova şi Dobrogea;
 Spaţiul românesc: zonă de contact a mai multor factori de civilizație: ortodoxă, catolică, musulmană și în calea ultimelor
migrații ;
 Ţările române au fost supuse presiunilor politice, militare şi religioase ale Imperiului Bizantin, Regatului Ungariei (după
anul 1000) și Regatului Poloniei.

I. DE LA OBŞTEA SĂTEASCĂ LA AUTONOMIILE

LOCALE
A. Cum au trăit românii la începuturile Evului Mediu?
1. Obştile săteşti au reprezentat forma primară de comunitate a românilor după retragerea aureliană şi distrugerea civilizației
urbane; (N. Iorga: Satul a devenit pentru mult timp forma firească de organizare a strămoșilor noștri).
după 271 daco-romanii au trăit în sate în zone izolate, datorită atacurilor migratorilor; când unii migratori s-au aşezat în spaţiul
românesc, ei şi-au impus autoritatea militară asupra autohtonilor, punându-i să plătească tribut; în timp, şi migratorii au fost
asimilaţi de autohtoni, trecând la viaţa sedentară;
Caracteristici ale obştii săteşti:
 iniţial îi grupa pe descendenţii unui strămoş comun, care locuiau în sate;
 întindere bine delimitată, în zone greu accesibile (munte, deal, pădure);
 principalele ocupaţii: agricultura şi creşterea animalelor;
 stăpânirea comună asupra pământului și răspunderea colectivă.
Conducerea obştilor săteşti
 cneazul (termen de origine slavă = stăpân de sate, mare proprietar de pământ) sau judele (termen de origine latină) se aflau
în fruntea obştilor; existența ambilor termeni dovedesc conviețuirea românilor cu slavii;
 atribuţii administrative (organizarea comunităţii), judiciare (rezolvarea neînţelegerilor), ulterior – caracter politic (de
conducere) şi militar;
 erau ajutaţi de Sfatul oamenilor buni şi bătrâni (fruntaşii obştii) şi de Adunarea obştească (toţi membrii majori);
 conducerea se realiza pe baza obiceiului pământului sau a legii românești (jus valachicum).

2. Uniunile de obști (Romanii populare / democrații țărănești – N. Iorga) apar în urma consolidării puterii unor cnezi (datorită
transmiterii ereditare a funcţiei) şi a extinderii ei peste mai multe obşti dintr-o arie geografico-politică delimitată; aveau un centru
fortificat, care era și sediu administrativ.
3. Autonomiile locale (formaţiuni politice prestatale) conduse de voievod (termen de origine slavă = comandant militar) sau duce
(termen de origine latină) apar în urma concentrării obştilor şi a uniunilor de obşti în jurul unei autorităţi mai puternice; ele aveau o
organizare politică, militară și ecleziastică;
sec. IX apar autonomiile locale (cnezate, voievodate, ţări); conducătorii acestora erau români sau migratori, însă populaţia era
majoritar românească; dominația externă asupra spațiului românesc:
 Primul Țarat Bulgar – Dobrogea (680-…), Țara Românească (680-…), Transilvania (805-…), Moldova (805-….);
 Pecenegii – Țara Românească, Moldova, Dobrogea (890-…);
 Imperiul Bizantin – Dobrogea (971-…);
 Maghiarii – Transilvania (896-…).
sec. XI-XIII populația de origine romanică și structurile ei politice și ecleziastice erau răspândite din S Balcanilor până în N
Carpaților, sub denumiri precum Valahia, Valahia de Sus, Valahia de Jos, Terra Blachorum, aflate sub controlul unor forţe politice
străine:
 Cumanii – Țara Românească, Moldova (1067-…);
 Imperiul Vlaho-Bulgar / Statul Asăneștilor – Dobrogea (1204-…);
 Hoarda de Aur - Țara Românească, Moldova, Dobrogea (1241-…).
Motivele apariţiei autonomiilor locale:
- pericolul extern sau nevoia de apărare;
- lărgirea schimburilor economice;
- stratificarea societăţii (apar mai marii pământului – boierimea şi creşte numărul ţăranilor dependenţi ).

B. Tipuri de autonomii româneşti în sec. IX-XIII

TIPURI DE EXEMPLE LOCALIZARE DATA IZVOARE ISTORICE
AUTONOMII
,,Ţări’’ Ţara Berlad Moldova sec. XII Cronici ruseşti
Ţara brodnicilor Moldova sec. XIII Documente ale cancelariei maghiare şi
papale
Ţara bolohovenilor Moldova sec. XIII Cronică rusească
Ţara Cărvunei sau Cavarnei - între Mangalia – Varna 1230
Ţara Severinului E Banatului, V Olteniei 1247 Diploma cavalerilor ioaniţi
 (organizată ca Banatul de
Severin de Reg. Ungariei)
Ţara Şipeniţului (Moldova), Informaţii transmise pe cale orală şi fixate
Ţara Făgăraşului, Ţara în scris de cronicari
Haţegului (Transilvania), Ţara
Maramureşului etc.
Cnezate Cnezatul lui Ioan SE Olteniei 1247 Diploma cavalerilor ioaniţi
Cnezatul lui Farcaş Vâlcea 1247 Diploma cavalerilor ioaniţi
Voievodate Voievodatul lui Gelu (quidam centrul Transilvaniei, sec. IX Gesta Hungarorum (Cronica lui
blachus = un anume vlah) Anonymus)
Voievodatul lui Glad Banat, sec. IX Gesta Hungarorum (Cronica lui
Anonymus)
Voievodatul lui Menumorut Crişana, sec. IX Gesta Hungarorum (Cronica lui
Anonymus)
Voievodatul lui Gyla / Gyula Transilvania, sec. XI Legenda Sf. Gerard
Voievodatul lui Ahtum Banat, sec. XI Legenda Sf. Gerard
Voievodatul lui Litovoi Depresiunea Tg. Jiu – 1247 Diploma cavalerilor ioaniţi
Haţeg
Voievodatul lui Seneslau Zona Argeş-Muscel- 1247 Diploma cavalerilor ioaniţi
Dâmboviţa-Făgăraş
Jupanatul Formaţiunea lui jupân Dobrogea 943 Inscripţia de la Mircea Vodă
Gheorghe Inscripţiile din complexul Basarabi-
Murfatlar
Thema Thema Paristrion Dobrogea 971- Ana Comnena – Alexiada
(întemeiată de bizantini) 1204
Formaţiuni conduse de Tatos, Sestlav, Dobrogea sec. XI Ana Comnena – Alexiada
locale Satza
Codrii Cosminului, Orheiului, Moldova Informaţii orale
Lăpuşnei
Câmpuri Lui Dragoş, al lui Vlad Moldova Miron Costin – Cronica Polonă
Cobâle În ţinuturile Dorohoi, Neamţ, Moldova Informaţii orale
Bacău, Vaslui
Ocoale Câmpulung, Vrancea Moldova Dimitrie Cantemir

II. FORMAREA STATELOR MEDIEVALE

A. Context istoric
Contextul intern ce a favorizat întemeierea statelor medievale :
 întărirea raporturilor feudale au determinat concentrarea formaţiunilor politice prestatale, ameninţate de expansiunea marilor
puteri din zonă (Ungaria, tătarii), în jurul uneia mai puternice, în interesul stăpânilor de pământ, constituiţi în clasă socială;
 dezvoltarea economică datorată comerţului de tranzit dintre Europa centrală şi nordică și M. Neagră şi Dunăre și apariţiei
oraşelor şi târgurilor;
 creşterea demografică ; relieful, care a asigurat protecţie.
Context extern :
 încetarea marilor invazii spre sfârşitul sec. XIII;
 Regatul Ungariei pierde, în urma invaziei mongole din 1241, poziţiile extracarpatice pe care şi le dispută cu Hoarda de Aur;
se adaugă criza dinastică de la începutul sec. XIV determinată de stingerea dinastiei arpadiene şi venirea dinastiei de Anjou;
 Imperiul Bizantin nu mai revine cu stăpânirea la Dunăre din sec. XII, calea sa fiind barată de Statul Asăneştilor (II Ţarat
Bulgar);

Etapele constituirii statelor medievale româneşti:

I. constituirea autonomiilor locale: cnezate, voievodate, ţări, codri, câmpuri etc.
Pe un teritoriu întins s-au format câteva centre de putere, conduse de un mare proprietar de pământ şi comandant militar, ajutat de
cete înarmate; aceste centre erau autonome politic şi economic, fiind constituite în zone favorabile (valea unui râu de obicei).
II. autonomiile se unesc într-un singur stat care îşi câştigă independenţa (Ţara Românească, Moldova);
Dezvoltarea autonomiilor locale a făcut mai uşoară apariţia voievodatului unic deoarece exista o structură administrativă şi politică
incipientă, pe care se putea clădi o putere politică şi economică.
III. formarea principalelor instituţii politice.

B. Întemeierea Transilvaniei
Formaţiunile prestatale
896 maghiarii traversează Munţii Carpaţi, sub presiunea pecenegilor, şi coboară în Câmpia Tisei şi a Dunării mijlocii
(Pannonia antică); în următorii ani vor distruge Moravia Mare, vor ocupa voievodatele româneşti din zona
Transilvaniei şi vor organiza expediţii anuale de pradă în Occident şi în Imperiul Bizantin;
sec. IX Voievodatul lui Gelu (Transilvania, reşedinţa – Dăbâca); numit un anume blach acesta stăpânea peste români
Cronica lui Anonymus şi slavi; este învins de căpetenia maghiară Tuhutum care va prelua conducerea voievodatului;
– Gesta Hungarorum Voievodatul lui Glad (Banat, reşedinţa – Cuvin); îi înfrânge pe maghiari şi îşi păstrează independenţa;
Voievodatul lui Menumorut (Crişana, reşedinţa Biharea);învins de maghiari îşi căsătoreşte fiica cu fiul ducelui
Arpad, care-i va moşteni voievodatul.
1000 în urma înfrângerii administrate de viitorul împărat german Otto I în 955 la Lechfeld, ungurii se sedentarizează şi
apoi se vor creştina în rit catolic sub regele Ştefan I cel Sfânt; din acest moment vor începe cucerirea sistematică
a Transilvaniei şi organizarea ei în formele feudalităţii apusene;
sec. XI Voievodatul lui Gyla sau Gyula (Transilvania, reşedinţa – Bălgrad); refuzând să se creştineze, este învins şi
Legenda Sf. Gerard luat prizonier de regele Ştefan I (1003);
 Voievodatul lui Ahtum (Banat, reşedinţa – Morisena); intră în conflict cu Regatul Ungariei pentru că întemeiase
o mănăstire ortodoxă și percepea vamă asupra sării transportate pe Mureș, fiind ucis în luptă .

Expansiunea maghiară în Transilvania I. c.900 maghiarii ajung la Someșul Mic;

(conform istoricului K. Horedt) II. c. 1000 pe timpul regelui Ștefan, maghiarii ocupă valea Mureșului;
III. c. 1100 maghiarii ajung pe valea Târnavei Mari;
IV. c. 1150 maghiarii ajung pe valea Oltului;
V. c. 1200 maghiarii ajung la Carpații Răsăriteni și Orientali.
Organizarea politico-administrativă a Transilvaniei
Regalitatea maghiară a încercat să impună la început principatul (1111 e atestat principele Mercurius, cu reședința la Bălgrad), ca
formă de organizare a Transilvaniei, dar au fost nevoiţi să renunţe (în 1176 e atestat voievodul Leustachius) datorită numărului
mare al românilor şi a tradiţiei lor politice a voievodatului  Transilvania e organizată ca voievodat autonom sub suzeranitate
maghiară.
Primul voievod cu atribuții administrative, judecătorești și militare numit de rege apare documentat în 1199.
comitatele - regale, apoi nobiliare; cuprind cetatea şi teritoriul din jur;
- conduse de un comite numit de voievod, de un vicecomite, de 2-3 juzi nobiliari şi de Adunarea comitatului; .
- Comitatele: Bihorul în 1111, Crasna și Dăbâca – 1164, Clujul, Alba și Timișul – 1175, Aradul, Zarandul și Târnava –
sec. XIII.
Scaunele - specifice secuilor şi saşilor; aveau o largă autonomie judecătorească faţă de voievod;
- scaunele săseşti (7) erau conduse de un jude regal numit de rege, de un jude scăunal, ales dintre fruntaşii
scaunului, şi de Adunarea scaunului;
- scaunele secuieşti (7) erau conduse de un căpitan (atribuţii militare), de un jude scăunal (atribuţii judecătoreşti) şi
de o Adunare scăunală.
Districtele - specifice saşilor (Braşov şi Bistriţa); conduse de cnezi, juzi sau voievozi cu atribuţii administrative, judecătoreşti şi
fiscale ;
- în sec. XIV-XV țările românești au fost organizate ca districte românești conduse de demnitari numiți de rege (juzi,
cnezi sau voievozi).
Țările - specifice românilor: Ţara Bârsei (Terra Borza – 1222), Ţara Făgăraşului (Terra Blachorum – 1222), Ţara Haţegului
(Harszok – 1247), Ţara Maramureșului (1299) etc.
- aveau funcția de apărare a granițelor, autonomia lor era recunoscută în schimbul serviciilor militare și a fidelității
față de rege;
- din 1301 aceste țări au fost desființate de noua dinastie angevină.
Universitatea 2 districte - Braşov şi Bistriţa  7 scaune săseşti; autonomie confirmată la sf. sec. XV
saşilor
Oraşele / Erau conduse de un consiliu orășenesc format din jurați și coordonat de un primar
burgurile

Colonizarea Transilvaniei
Pentru consolidarea stăpânirii maghiare în Transilvania, între sec. XII-XIII, regalitatea maghiară colonizează populaţii de religie catolică
Secuii origine necunoscută, probabil turcică, formaseră avangarda trupelor maghiare; sunt aşezaţi prima dată în Bihor, apoi
din sec. XI în zona Târnavelor şi definitiv în zona Subcarpaţilor de Curbură, cu rol militar, de apărare a trecătorilor din Carpaţii
Orientali;
Saşii origine germană, aşezaţi în regiunile Sibiu, Orăștie, pe Târnave, Braşov, Bistriţa, pentru apărarea graniţelor şi pentru
din a 2 jumătate dezvoltarea urbană şi meşteşugărească a Transilvaniei;
a sec. XII 1224 regele Andrei II a acordat sașilor un privilegiu (Andreanum): teritoriul din jurul Sibiului nu putea fi înstrăinat; sașii
aveau dreptul de a folosi pădurea românilor și pecenegilor împreună cu aceștia.
Cavalerii teutoni colonizaţi în Ţara Bârsei în scopuri militare (apărarea hotarelor de cumani și pentru a deschide calea expansiunii
(1211-1225) maghiare la S și E de Carpați) şi religioase (răspândirea religiei catolice printre români și turanici); sunt alungaţi de
rege pentru politica lor independentă.

Situația românilor
Deşi erau cei mai numeroşi locuitori ai Transilvaniei, românii vor fi treptat excluşi de la conducerea provinciei datorită confesiunii ortodoxe,
fiind consideraţi schismatici şi în situaţia de toleraţi
1288- Românii vor participa la primele Congregații generale ale Transilvaniei, alături de celelalte stări privilegiate;
1355
1366 Diplomele regale ale lui Ludovic de Anjou prin care stăpânirea asupra pământului se făcea printr-un act scris, semnat de
rege, iar stăpânirea cu titlu nobiliar era condiționată de apartenenţa la religia catolică  românii ortodocşi, ale căror
drepturi asupra pământului se bazau pe obiceiul pământului (jus valachicum), sunt excluşi treptat de la viaţa politică a
voievodatului; se păstrează autonomii locale româneşti în regiunile marginale care , cu trecerea anilor, vor fi restrânse.
sec. XIV- Grupurile privilegiate ale societății transilvane reprezentate de maghiari, secui și sași se organizează în stări; ele s-au
XV structurat pe criterii etnice și au fost denumite oficial nationes – națiuni privilegiate.
1437 în timpul răscoalei de la Bobâlna se constituie sistemul celor 3 naţiuni privilegiate (Unio Trium Nationum) = nobilimea
maghiară, fruntaşii secuilor şi ai saşilor, care a asigurat conducerea Transilvaniei prin eliminarea etniei majoritare – românii.
Sec. XVI se constituie sistemul celor 4 religii recepte (catolică, luterană, calvină şi unitariană); religia ortodoxă e considerată
tolerată, ca şi adepţii ei (românii).

C. Întemeierea Ţării Româneşti

1241-2 marea invazie mongolă (tătară) în Europa; vaste teritorii sunt distruse înciuda unor rezistențe locale: românii și secuii
încearcă să apere trecătorile Carpaților, iar în Muntenia, tătarii se confruntă cu un conducător local, Mișelau (probabil Seneslau);
Urmări:
 mongolii crează Hanatul Hoardei de Aur cu centrul la Sarai, pe Volga, care și-a menținut influența în zona extracarpatică;
 Invazia a dezorganizat teritoriile prădate și a oprit expansiunea extracarpatică a Regatului Ungar;
 Dominația mongolă a favorizat crearea unor instituții specifice statelor medievale românești: birurile, scutirile, organizarea
sistemului de poștă; în guvernare a făcut apel la reprezentanți din rândul autohtonilor care, la sfârșitul sec. XIII, în condițiile
diminuării puterii mongole, au creat autonomiile românești.
ETAPA DATA EVENIMENTE
Autonomiile 1234 O bulă papală dată de papa Grigore IX menționează o ierarhie religioasă ortodoxă ceea ce implica
locale și existența unei organizări politice
 1247 Diploma Cavalerilor Ioaniți acordată de regele maghiar Bela IV menționează:
- Ţara sau Banatul de Severin (organizat de regele Andrei II – cca. 1233 – ca o marcă de graniță),
- cnezatele lui Ioan (S Olteniei, între Jiu și Olt) şi Farcaş (Vâlcea),
- voievodatele lui Litovoi (N Olteniei și Țara Hațegului) şi Seneslau (NE Munteniei și Țara
Făgărașului);
Voievodatele aveau autonomie politică, dar erau vasale Regatului Ungariei;
E pusă în evidență și diferențierea socială menționând pe majores terrae (mai marii pământului) și
oamenii simpli – homines rustici.
I etapă cca Litovoi refuză suzeranitatea maghiară, dar este ucis în luptă, iar fratele său, Bărbat, este luat
1277-9 prizonier şi eliberat în schimbul unei mari răscumpărări.
II etapă c. 1290- legenda istorică vorbeşte despre descălecatul semilegendarului Negru Vodă (Radu Negru) voievod
Descălecatul 1 român refugiat din Ţara Făgăraşului, datorită presiunii regalității maghiare (în 1290 regele Andrei III
desființează autonomia acesteia) la S de Carpaţi, în zona Câmpulung;
Legenda e susținută de faptul că la Câmpulung există prima necropolă domnească și o comunitate
catolică formată din sași și secui; de asemenea, numele de Basarab, de origine cumană, e
consemnat de documente în Țara Hațegului;
semnificaţie: contribuţia românilor ardeleni la unificarea cnezatelor şi voievodatelor sud-carpatice; în
Moldova vor fi românii maramureşeni cei ce vor descăleca.
Întemeierea c.1310– Basarab I, urmaşul lui Seneslau şi fiul lui Tihomir, unifică formaţiunile politice de la sud de Carpaţi
1352 (Oltenia, Muntenia, Banatul de Severin, S Moldovei), luându-şi titlul de mare voievod şi domn ;
aceasta s-a realizat în contextul colaborării românilor cu sârbii, bulgarii și tătarii
1324 Basarab I recunoaşte suzeranitatea maghiară, fiind numit de rege voievodul nostru transalpin,
recunos-cându-i-se statul şi domnia;
1330 Bătălia de la Posada; pornind de la neînţelegerile asupra Banatului de Severin, regele Ungariei,
(9-12 Carol Robert de Anjou (1308-42), organizează o expediție de cucerire a Ţării Româneşti; Basarab
nov.) evită lupta decisivă cu ungurii şi îi surprinde pe aceştia într-o trecătoare foarte îngustă din munţi, pe
drumul de întoarcere; regele abia scapă cu viaţă, iar oastea maghiară este măcelărită (Cronica
pictată de la Viena);
Urmări: este obţinută independenţa şi se desăvârșește procesul întemeierii
Relațiile cu Ungaria au fost reluate mai apoi în contextul luptei antitătare, moment în care Basarab
cucerește teritoriul de la N de gurile Dunării, numit mai apoi Basarabia și extins asupra întregului
teritoriului dintre Prut și Nistru.
Consolidarea Nicolae Alexandru (1352 – 1364) 
1359  întemeiază Mitropolia Ţării Româneşti la Curtea de Argeş, dependentă de Bizanţ (ortodoxă);
dădea legitimitate ecleziastică şi întărea suveranitatea statului;
 domnitorul îşi ia titlul de singur stăpânitor/autocrat/samodârjeț (domn autocrat); semnifica
independenţa în interior şi exterior;
 în timpul lui sunt precizate instituţiile statului.
Vladislav Vlaicu (1364 – 1377)
c. 1365  bate primele monede proprii de argint – atribut al independenţei economice;
 sunt consolidate instituţiile statului;
 recunoaște suzeranitatea maghiară, primind astfel Severinul și Făgărașul ca feude;
1369  primele confruntări cu turcii;
1370  întemeiază a doua mitropolie la Severin;

D. Întemeierea Moldovei
ETAPA DATA EVENIMENTE
Autonomiile informaţii orale sau Codrii Orheiului, Codrii Cosminului; Cobâlele din Neamţ, Bacău, Vaslui;
locale izvoare istorice Câmpul lui Dragoş (Miron Costin)
pentru sec. X-XI Ocoalele Vrancea, Câmpulung, Tigheciul (D. Cantemir) etc.
Sursele scrise nu menţionează numele unor formaţiuni prestatale sau numele unor
conducători ai acestora, dar diverse izvoare amintesc unele ţări ale românilor:
sec. XII Ţara berladnicilor (cronică rusească);
sec. XIII Ţara brodnicilor (cancelaria maghiară și papală), Ţara bolohovenilor (letopisețele rusești
menționează ca fiind revendicată de cnezatul Halici), Episcopia cumanilor (Vrancea) –
catolică.
Se manifestă tendințele expansioniste ale cnezatelor ruse de Kiev și Halici ceea ce a determinat structurarea politică a
autonomiilor românești;
1241-1370 dominația tătară, după invazie, în spațiul extracarpatic, fapt ce va stopa tendințele expansioniste în zonă.
Prin Moldova trecea drumul comercial ce lega N Europei (Polonia) de gurile Dunării și Marea Neagră, fapt ce va favoriza
unificarea economică a teritoriului;
1332 un document al cancelariei papale vorbește de puternicii acelor locuri care au confiscat bunurile Episcopiei Cumanilor
I etapă 1347 / 1352–3 Ludovic I de Anjou, regele Ungariei (1342-82), organizează o expediţie militară la E de
Descălecatul Carpaţi împotriva tătarilor, la care participă şi voievodul maramureşan Dragoş de Baden;
lui Dragoş Astfel este întemeiată o marcă de apărare împotriva tătarilor (Moldova Mică) pe valea
Moldovei; conducător este Dragoş, iar capitala este la Baia.
II etapă 1359 / 1364-5 voievodul maramureşan Bogdan din Cuhea se revoltă împotriva regalităţii maghiare ce
Descălecatul urmărea să desfiinţeze Voievodatul Maramureșului şi să-l înlocuiască cu comitate,
lui Bogdan descalecă la E de Carpaţi şi-l alungă pe Balc, urmaşul lui Dragoş, din Moldova, cu
ajutorul boierimii moldovene;
Urmare: Cronica lui Ioan de Târnave semnalează eșecul expedițiilor maghiare de
readucere la ascultare a Moldovei și rezultatul final: independența acesteia.
Consolidare 1365/69-1375/77 Lațcu, fiul și urmașul lui Bogdan, continuă politica de independență a statului și intră în
a legătură cu papalitatea care l-a recunoscut duce al Moldovei, țară despre care actul papal
afirmă că este parte a națiunii române; e întemeiată o episcopie catolică la Siret;
1375/77 – 1391/2 Petru Muşat
 c. 1377  bate primele monede de argint; mută capitala la Suceava;
1387  înfiinţează Mitropolia ortodoxă la Suceava recunoscută în 1401 de Bizanţ în timpul
domniei lui Alexandru cel Bun;
 pentru a contracara expansiunea maghiară, depune jurământ de vasalitate regelui
Poloniei, Vladislav I Jagiello, căruia-i acordă și un important împrumut
1391/2-1394 Roman I realizează unificarea teritorială prin încorporarea Ţării de Jos (S Moldovei) –
domn de la munte până la mare (1393). 

E. Întemeierea Dobrogei
DATA CONDUCĂTOR EVENIMENTE
943 Inscripția de la Mircea-Vodă consemnează un conducător local – jupân Dimitrie;
În același secol este menționat, într-o inscripție de la Basarabi-Murfatlar, jupân Gheorghe;
Probabil că aceste formațiuni politice îi cuprindeau și pe români
971 Împăratul bizantin Ioan Tzimiskes a recucerit teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră creând aici Thema
Paristrion (Paradunavon)
sec. XI Pătrund pecenegii în spațiul dobrogean; Ana Comnena, în lucrarea Alexiada, îi menționează pe conducătorii locali
Tatos, Sestlav și Satza (Sacea), probabil de origine pecenegă
sec. XI-XIII Dobrogea este frecvent invadată de pecenegi, uzi, cumani și, în cele din urmă, de tătari;
În sec. XIII teritoriul intră vremelnic sub stăpânirea Statului Asăneștilor
1230 formaţiunile politice din Dobrogea sunt unificate în jurul Ţării Cărvunei / Cavarnei, între Mangalia și Varna, cu
centrul la Caliacra, recunoscută de Imp. Bizantin ca unitate politică distinctă, sub autoritatea religioasă a
Patriarhiei de la Constantinopol
1346 – 1354 Balica Pe măsura slăbirii stăpânirii tătare, formațiunile politice dobrogene s-au unificat sub
conducerea acestuia;
participă militar la luptele interne pentru tron în Imp. Bizantin.
1354 – 1386 Dobrotici primeşte de la bizantini titlul de despot (rang politic şi militar) în 1357, având autonomie
şi stăpânind întreaga Dobroge 
1388 Ivanco urmaşul lui Dobrotici, bate monedă proprie şi manifestă tendinţe de independenţă, dar e
ucis în luptele cu otomanii;
Mircea cel Bătrân ocupă Dobrogea în faţa pericolului expansiunii otomane.

F. Statul vlaho-bulgar
1066 Vlahii din Thessalia Se răscoală împotriva bizantinilor
1185 Răscoala vlahilor din N Peninsulei Balcanice Datorită nerespectării de către bizantini a privilegiilor vlahilor; răscoala
condusă de frații Petru și Asan este sprijinită de vlahii și cumanii de la N Dunării;
Împăratul Isaac II Anghelos este înfrânt, fapt ce a marcat începutul
statului vlaho-bulgar.
1197- Ioniță Caloian (cel Frumos) Recunoaște autoritatea spirituală a papei Inocențiu III, de la care
1207 primește titlul de rege al vlahilor și al bulgarilor;
1218- Ioan Asan II Reia legăturile cu Patriarhia de la Constantinopol, restabilind ortodoxia;
1241 În timpul său statul vlahilor și bulgarilor atinge apogeul; treptat însă el
va deveni unul bulgar.

Importanţa întemeierii statelor medievale româneşti: ele au constituit cadrul politic în care s-a perpetuat şi
dezvoltat civilizaţia românească medievală.

III. INSTITUŢIILE STATELOR MEDIEVALE

A. Context istoric
 Întemeierea statelor medievale a dus la necesitatea constituirii unor instituţii centrale (îşi exercitau atribuţiile pe întreg cuprinsul
ţării) pentru a putea funcţiona, pentru a asigura ordinea şi stabilitatea;
 Formarea şi evoluţia instituţiilor –este influenţată de spaţiul occidental (prin Regatul maghiar), slav şi bizantin (modelul politic al
monarhiei absolute).

B. Principalele instituţii medievale româneşti

Domnia
ȚARA ROMÂNEASCĂ ȘI MOLDOVA TRANSILVANIA
Principala instituţie centrală asumată de un mare voievod și domn, căruia toți Sec. XII-1541 - Voievod (atribuţii
locuitorii îi datorau ascultare în calitate de supuși. militare, judiciare, administrative) numit
Atribuţiile domniei: de regele Ungariei, autonom faţă de
- conducea administraţia, armata, era judecător suprem (împreună cu Sfatul acesta; reşedinţa – Alba Iulia;
domnesc și Cancelaria Domnească); Transilvania, ca voievodat autonom, a
- declara război, încheia pace, semna tratate internaţionale; avut o dezvoltare diferită față de
- numea dregătorii, confirma episcopii şi mitropolitul; Regatul Ungariei; voievozii
- bătea monedă şi instituia impozite; Transilvaniei și-au asumat, în anumite
- emitea hrisoave, acorda privilegii negustorilor. perioade, funcții sporite:
Succesiunea: ereditar-electivă, prin alegerea domnului de către Sfatul Voievodul Roland Borșa (1282, 1284-
Domnesc, mai rar de către ,,Ţară’’ , dintre fii sau membrii familiei domnitoare; 5, 1288-93), în numele unui regnum
uneori se practica asocierea la tron a câte unui fiu de către domn. Transilvanum , convoacă în 1288 la
Titlul domnesc indica: Deva, prima adunare obștească –
- originea divină a puterii domneşti = Io (de la Ioannes = cel ales de Dumnezeu); Congregația generală – la care au
din mila lui Dumnezeu; participat nobilii din cele 7 comitate,
- stăpânirea absolută a întregii ţări şi a tuturor locuitorilor ei = domn (titlu însușit clerul superior, orășenii și
după înființarea Mitropoliilor dependente de Bizanț); reprezentanții țărănimii libere, inclusiv
- independenţa internă şi externă = de sine stăpânitor sau singur stăpânitor, românii.
autocrator; Și voievodul Ladislau Kan (1294-1319)
- conducerea militară supremă = mare voievod; în această calitate domnul va manifesta prerogative sporite
percepea birul, destinat nevoilor armatei sau răscumpărării păcii.
Însemnele puterii = coroana, buzduganul şi sceptrul.
Evoluţia instituţiei domniei: Evoluția instituției voievodului
Sec. XIV-XV atribuțiile domniei erau limitate de drepturile și privilegiile boierimii și 1541-1699 – Principe – ales de Dietă și
de obiceiul sau legea țării; autoritatea domnească în raport cu marea boierime se confirmat de sultan;
consolidează în timpul unor domni ca Vlad Țepeș sau Ștefan cel Mare; veniturile Principatul cuprindea Transilvania,
domniei proveneau mai ales din beneficiile aduse de drumurile comerciale; Banatul (până în 1552 când devine
sf. sec. XVI-lea – domnul devine vasal sultanului, care asociază domnia unei pașalâc), comitatele din Partium
funcţii administrative în imperiu; (Crișana);
 Unii domnitori încep a fi numiți de sultan și confirmați de Țară; Principele avea largi prerogative:
 Limitare a atribuțiilor domniei prin amestecul Porții în politica externă; hotăra politica externă, declara război
 Politica domnilor este controlată prin intermediul boierilor greci, ce primiseră și încheia pace, primea diplomații și
funcții în stat ca plată pentru împrumuturile în bani ale domnitorilor; acredita misiuni diplomatice.
 Crește influența marilor familii boierești  se tinde spre un regim boieresc. Încep. sec. XVII principele Gabriel
1711(Moldova), 1716 ( Ţara Românească) – Regimul fanariot Bethlen introduce absolutismul
 domnii numiţi direct de către Poartă (greci sau români), fără asentimentul princiar, izvorât din necesitatea
Ţării, în urma cumpărării acestei funcții; opoziției față de expansiunea
 domnii sunt integrați în ierarhia otomană, fiind inițial dragomani ai Porții habsurgică.
(interpreți-traducători implicați astfel în relațiile diplomatice ale Porții); ei erau 1699 - … - Transilvania – provincie a
asimilați unui pașă cu 2 tuiuri, domnia devenind astfel o funcție administrativă; Imperiului Habsburgic, condusă de
 Domnii pierd atribuţiile militare şi de politică externă. împărat (care își însușește titlul de
principe) prin intermediul unui
guvernator; acesta era ales de Dietă şi
confirmat de Curtea din Viena.

Sfatul domnesc
ŢARA ROMÂNEASCĂ ŞI MOLDOVA TRANSILVANIA
- Instituţie centrală de guvernare cu rol consultativ; 1693 – este creat Guberniul
- Atribuţii juridice (asista pe domn la scaunul de judecată) şi de politică externă (participa la (12 membri) coordonat de
încheierea tratatelor externe); guvernator, ca instituţie
- Alcătuire: marea boierime şi clerul înalt, apoi din boierii cu dregătorie (funcţii specifice – sec. administrativă, cu o
XIV-XV): reprezentanţă la Viena =
 Banul Olteniei și Portarul Sucevei - cea mai importantă dregătorie în Țara Românească, Cancelaria aulică a
respectiv Moldova; Transilvaniei; preia o parte
 vornic (şeful Curţii); din atribuțiile Dietei;
 logofăt (şeful Cancelariei); Cancelaria aulică condusă
 vistiernic (gestiona veniturile domniei); de un cancelar aulic şi 6
 postelnic (primirea soliilor şi activitatea diplomatică) consilieri, îndeplinind
Evoluție: atribuţiile executive ale unui
a 2 jum a sec. XV dispar din Sfatul Domnesc boierii fără funcții, ca expresie a întăririi autorității adevărat guvern, coordona
domnești; conducerea Principatului.
sf. sec. XVI-lea Sfatul domnesc își va mări numărul de membri, şi se va numi Divan;
perioada fanariotă numărul dregătorilor din Sfat crește ca urmare a vânzării funcțiilor, acesta
fiind un mijloc important de îmbogățire.

Marea Adunare a Ţării sau Adunarea Stărilor

ȚARA ROMÂNEASCĂ ȘI MOLDOVA TRANSILVANIA

- Instituţie centrală cu rol consultativ, convocată
sporadic, în cazuri deosebite;
- Alcătuire: boierime, clerul înalt, curteni şi târgoveţi;
- Atribuţii: alegea domnul (moment în care impunea
condiţii şi limita din prerogativele acestuia), aproba
taxele interne şi externe (tributul), hotăra încheierea
păcii sau declararea războiului;
Evoluție
sec. XVI este din ce în ce mai des convocată;
sec. XVII pe vremea lui Matei Basarab Adunarea
Stărilor și-a definit atribuțiile, apărând deosebiri între
Sfatul Domnesc, Sobor (adunarea fețelor bisericești) și
Adunarea a toată țara (cei privilegiați);
sec. XVIII (regimul fanariot) a scăzut semnificativ rolul
acestei instituţii: ultima alegere a domnului de către
Țară având loc în 1730, iar ultima sa reunire a fost
dedicată desființării șerbiei, în 1749;
Degradarea statutului politic al românilor consolidarea poziţiei
categoriilor privilegiate: nobilimea maghiară, patriciatul săsesc şi
fruntaşii secuilor care formează Congregaţiile generale, cu rol de
adunări reprezentative ce dezbăteau probleme juridice, fiscale,
legislative;
1288 Voievodul Roland Borșa convoacă la Deva, prima adunare
obștească – Congregația generală – la care au participat nobilii din
cele 7 comitate, clerul superior, orășenii și reprezentanții țărănimii libere,
inclusiv românii.
Evoluție
1453 Congregaţia generală devine Adunarea stărilor nobiliare cu
atribuţii administrative, judecătoreşti şi fiscale;
sec. XVI problemele importante de politică externă se discutau în Dietă
(alcătuită din reprezentanţii naţiunilor privilegiate şi ai religiilor recepte);
era convocată anual sau mai des, fiind un factor de co-guvernare alături
de principe.
sec. XVIII Dieta își restrânge din atribuții care sunt preluate de guberniu.
sec. XIX Marea adunare a Țării renaște ca Adunare
Obştească, în 1831, odată cu aplicarea Regulamentelor
Organice.

Armata
ȚARA ROMÂNEASCĂ ȘI MOLDOVA TRANSILVANIA
Domnitorul ca „mare voievod” era comandantul armatei. Voievodul comanda armata ca
Alcătuire reprezentant al regelui Ungariei
I. Oastea cea mică (armata permanentă organizată pe baza obligațiilor feudale) = cetele de Din sec. XVIII armata era condusă
pe domeniile domnului şi steagurile boiereşti (1000 oameni de boier în sec. XV); de Cancelaria aulică de la Viena
Cetele domneşti:
 Curtenii (roşii din sec. XVI) = micii boieri de ţară; în timp de pace erau cadre
administrative ce ţineau de curţile şi cetăţile domneşti;
 Slujitorii (călăraşii şi dorobanţii, din sec. XVI) = erau recrutaţi din rândul orăşenilor şi al
ţăranilor şi primeau în folosinţă pământuri domneşti;
 călăraşii se aflau în serviciu permanent, erau concentraţi în garnizoane şi conduşi
de un căpitan în Ţ. R. sau vătaf în M.;
 dorobanţii erau pedeştri, comandaţi de marele agă şi răspândiţi prin oraşe şi sate;
pe timp de pace munceau pământul;
II. Oastea cea mare, convocată în cazuri de mare primejdie, pe baza ridicării generale la
luptă = oastea cea mică  ţărănimea liberă; putea ajunge la 30 000 în Ţara Românească şi
40 000 de oameni în Moldova;
III. Cetăţile = rol important în sistemul de apărare al Ţărilor Române: Neamţ, Suceava, Hotin,
Cetatea Albă, Chilia, Severin (ocupată de maghiari în 1419), Turnu şi Giurgiu (ocupate de
turci în 1417), Poienari etc.
Evoluţie
sec. XV apar armele de foc (tunurile) şi mercenarii (lefegii); aceştia capătă un rol important
în oaste din a doua jumătate a sec. XVII;
sec. XVI oastea cea mare dispare treptat datorită accentuării dependenţei otomane (domnii
nu mai participau la războaie fără acordul turcilor) şi a creşterii numărului ţăranilor
dependenţi;
sec. XVIII (regimul fanariot) Țărilor române le-a fost interzis să mai deţină oştire.

Biserica

ȚARA ROMÂNEASCĂ ȘI MOLDOVA TRANSILVANIA

Principalul sprijin al domniei, puterea supremă pe plan spiritual;
Mitropolitul:
 ales de episcopi şi de marii boieri şi confirmat de domnitor,
apoi de Patriarhul de la Constantinopol,
 îl încorona şi ungea cu mir pe domn;
 era al doilea demnitar în stat, întâiul sfetnic, conducătorul
unor solii politice şi locţiitor al domnului în caz de vacanţă a
tronului; putea fi destituit de domn.
Mitropoliile (Curtea de Argeş - 1359 şi Suceava - 1401)
 au acordat legitimitate ecleziastică statului;
 au avut un rol important în consolidarea structurilor
administrative ale țării și în întărirea autorității domnești.
Biserica, subordonată Patriarhiei de la Constantinopol, va primi
influenţe culturale bizantine, care, alături de influenţele slave,
formează o cultură originală.
Predomină ortodoxismul, religia românilor majoritari –
consideraţi „toleraţi”; ei se aflau sub autoritatea religioasă a
Mitropolitului Țării Românești, care obținuse de la Patriarh titlul
de exarh al plaiurilor.
sec. XIV Regatul Maghiar încearcă să impună catolicismul
(1366 – „Diplomele regale” condiţionau calitatea de nobil de
apartenenţa la catolicism şi posibilitatea de a deţine o funcţie,
de calitatea de nobil).
sec. XVI apare sistemul celor patru religii recepte (catolică,
luterana, calvină, unitariană) religia ortodoxă – religie tolerată.
1698, 1701 Diplomele Leopoldine duc la apariţia unei noi
Biserici: greco-catolică, din unirea unei părţi a Bisericii
ortodoxe cu Roma; celor trecuţi la catolicism li se recunoşteau
drepturi ca şi catolicilor  apariția unei elite intelectuale și
politice românești în Transilvania.

Concluzii
 Evoluţia formelor de organizare (de la obşte la stat) perpetuează civilizaţia românească.
 Statele medievale româneşti se integrează în tiparul feudal european, aducând şi o latură de specific românesc;

Consecinţe
 Afirmarea structurilor politice, administrative, juridice, religioase româneşti.
 Reglementarea relaţiilor sociale, economice şi de politică externă.
 Evoluţia unitară a societăţii româneşti prin instituţiile din Ţara Românească şi Moldova.
Cronologie
271 Retragerea aureliană; populaţia rămasă se retrage în zone izolate, trăind în forma obştilor săteşti, sub dominaţia diverselor
popoare migratoare;
sec. IX apar autonomiile locale (formaţiuni prestatale) cu populaţie majoritar românească;
804-14 Bulgarii conduşi de hanul Krum luptă împotriva rămăşiţelor avare ocupând Banatul şi extinzându-se şi în Muntenia şi
Transil vania;
896 Ungurii îşi fac apariţia în Pannonia şi încep să se extindă în bazinul carpatic (Transilvania);
Cronica lui Anonymus (Gesta Hungarorum): voievodatele lui Gelu, Glad şi Menumorut;
890 Pecenegii apar în spaţiul românesc; ei se vor stabili în S Basarabiei, Bărăgan, Transilvania;
971-1204 Thema Paristrion întemeiată de bizantini în Dobrogea;
1000 ungurii se creştinează sub Ştefan I; începe cucerirea sistematică a Transilvaniei; colonizarea secuilor;
1057 Cumanii îi înfrâng pe pecenegi şi încep să se aşeze în Moldova, Transilvania şi E Munteniei;
sec. XI Legenda Sf. Gerard: voievodatul lui Gyla / Gyula; voievodatul lui Ahtum;
sec. XII Ţara Berladnicilor;
Transilvania este organizată ca voievodat autonom sub suzeranitate maghiară;
Colonizarea saşilor;
1186 Al doilea Ţarat bulgar înfiinţat de fraţii vlahi Petru şi Asan; se va extinde şi la N Dunării, în Muntenia şi Moldova;
sec. XIII Ţara Brodnicilor, Ţara Bolohovenilor;
1211-25 Cavalerii teutoni în Ţara Bârsei;
1217 prima menţiune a Episcopiei cumanilor în zona Vrancea (de rit catolic); în 1227, 15 mii de oşteni cumani se creştinează în
rit catolic, iar Ungaria şi Papalitatea înfiinţează Episcopia Milcoviei care avea rolul de a catoliciza regiunile extracarpatice;
este distrusă de invazia mongolilor din 1241;
1230 Ţara Cărvunei (între Mangalia şi Varna);
1241 Marea invazie mongolă în Europa; la N Mării Negre se formează Hoarda de Aur, care-şi va extinde autoritatea în şi în
regiuni le româneşti extracarpatice şi va constitui o barieră în calea expansiunii maghiare sau a cnezatelor ruseşti (Kiev, Halici);
1247 Diploma cavalerilor ioaniţi: voievodatele lui Litovoi şi Seneslau, cnezatele lui Ioan şi Farcaş, Ţara Severinului;
1277-9 revolta lui Litovoi;
1288 Ultima Congregaţie generală a Transilvaniei la care participă şi românii;
1290-1 descălecatul lui Negru Vodă la S de Carpaţi;
1310? Basarab I, pornind din zona Argeşului, unifică formaţiunile de la S Carpaţilor;
1330 bătălia de la Posada; independenţa Ţării Româneşti;
1346-54 Balica, conducătorul Dobrogei, participă la luptele interne din Bizanţ;
1354-86 Dobrotici devine despot al Dobrogei şi unifică teritoriul;
1388 Ivanco e ucis în luptele cu otomanii şi Mircea cel Bătrân ocupă Dobrogea;
1350-2 întemeierea mărcii Moldovei sub Dragoş, dependentă de Ungaria;
1364 descălecatul lui Bogdan din Maramureş în Moldova; independenţa Moldovei;
1359 Mitropolia ortodoxă la Curtea de Argeş;
1366 Diplomele regale ale lui Ludovic de Anjou ce condiţionau calitatea de nobil de apartenenţa la religia catolică;
1392 unificarea teritorială a Moldovei sub Roman I;
1401 recunoaşterea de către Bizanţ a mitropoliei ortodoxe de la Suceava;
1437 instituirea sistemului celor 3 naţiuni privilegiate (Unio Trium Nationum);
sec. XVI Sistemul celor 4 religii recepte (catolică luterană, calvină şi unitariană); românii ortodocşi sunt consideraţi toleraţi;
1541 Transilvania devine principat autonom sub suzeranitate otomană;
1699 Transilvania devine principat autonom sub suzeranitate habsburgică;
1711; 1716 Regimul fanariot în Moldova, respectiv Ţara Românească;