Introducere

Eufrosin Poteca ( 1786-1858) este cunoscut publicului larg drept un dascăl renumit cu
vârful activităţii la Şcoala Naţională de la Sf. Sava şi un teolog respectat şi egumen al Mânăstirii
Gura Motrului. Fiu de ţăran originar de pe meleagurile Prahovei, Eufrosin Poteca s-a legat de
meleagurile Olteniei, în special cele ale Mehedinţului şi Gorjului.
Despre arhimandritul Eufrosin Poteca
Chiar dacă cronologic a fost mai întâi profesorul şi apoi teologul Eufrosin Poteca, de Oltenia îl
leagă mai ales activitatea teologică. Eufrosin Poteca a fost ridicat la rangul de arhimandrit în
1829, trei ani mai târziu fiind numit egumen al Mânăstirii Gura Motrului.
A trecut la Domnul în iarna anului 1858 şi a fost înmormântat lângă zidurile Mănăstirii Gura
Motrului din Mehedinţi.
De numele lui Eufrosin Poteca se leagă apoi înfiinţarea unor şcoli primare în zonă, astăzi
cea din satul Buiceşti, judeţul Mehedinţi, purtându-i numele. Aceasta s-a întâmplat în anul 1836
cu doi ani înainte de a se înfiinţa primele şcoli primare organizate de către stat. Astfel, prin
testament a Iăsat sume însemnate de bani pentru întreţinerea la şcoală a cinci elevi la Bucureşti şi
alţi cinci la Craiova. A contribuit din plin în 1852 la refacerea picturii prin contribuţia
domnitorului Barbu Ştirbei. Pentru vizitatori, o pisanie în pridvor peste intrare afirmă: “Această
reparaţie a zugrăvelii, după stilul original, s-a făcut cu bunăvoinţa Înălţimei Sale Barbu D.
Ştirbei, Prinţul stăpânitor a toată Ţara Românească, slobozind cheltuiala din Casa Centrală şi
prin osârdia Cuvioşiei Sale, Arhim. Eufrosin Poteca, eugumenul acestei Sfinte Mănăstiri de la
Gura Motrului, la anul 1852, zugrav Niţă Stoenescu.”. Refacerea picturii a însemnat în epocă o
repictare a scenelor acoperindu-le pe cele originale cu un strat protector.
Dascălul şi filosoful
Eufrosin Poteca a fost mai întâi ajutor al lui Gheorghe Lazăr la Sf. Sava apoi bursier al
Eforiei Şcolilor la Universităţile din Pisa şi Paris unde a studiat filozofia, istoria şi teologia. Din
anul 1825 el a condus Şcoala Naţională de la Sfântul Sava, având ascendentul vârstei şi al
recunoaşterii faţă de Ioan Heliade Rădulescu. Contemporanii îl numeau frecvent “Eufrosin
filosoful” iar acesta a reuşit să facă din şcoala pe care o coordona un “focar al luminilor”.
Contemporanii din Moldova l-au numit un “un Socrate al românilor” după ce a deschis cursul
său de filozofie la 1 octombrie 1825. Pe atunci, filozofia era un fel de ştiinţă totală, suprapusă
celorlalte discipline. Gheorghe Lazăr văzuse în Eufrosin Poteca, aşa cum remarca profesorul
Nicolae Isar în 1994, pe omul cel mai capabil ca, după absolvirea studiilor în Occident, să
introducă definitive studiul filosofiei în limba naţională. Contemporanii l-au numit “filosoful
nostru cel de la Paris”.

Pledoarii pentru educaţie

La 3 aprilie 1826, Eufrosin Poteca vorbea de tema educaţiei în spiritul cunoscutei teorii
a lui J. J. Rousseau, afirmând că de la natură omul este bun , dar numai lipsa de “bune
paradigme”, de educaţie, îl face să se dea “la tot feliul de răutate”, şi numai această lipsă explică
faptul că există în lume “atâţia mincinoşi, atâţia hrăpitori, atâţia hoţi, atâţia tâlhari”. De aceea,
Poteca referindu-se la îndatoririle domnitorului luminat, “educaţia bună a fiilor e cea mai mare
faptă care ar pricinui un bun prinţ la fiii norodului său”.
Când se referă la iubirea de învăţătură a domnitorului, Eufrosin Poteca subliniază că
aceasta trebuia să se traducă prin înfiinţarea de şcoli şi “aşezarea” profesorilor, precum şi prin
acţiunea organizată de încurajare a limbii naţionale, prin traducerea autorilor străini. Rămâne
interesantă o cerere din decembrie 1825, valabilă şi azi, ca funcţiile publice “să se dea numai la
cei prea gătiţi spre dânsele cu învăţăturile cele trebuincioase”
Remarcând numărul mare de şcoli şi universităţi din ţări ca Franţa, Anglia, Germania şi
altele, E. Poteca pleda cu insistenţă pentru înmulţirea şcolilor din Ţara Românească, acţiune care
ar fi trebuit să reducă decalajul faţă de ţările europene, în acelaşi spirit al lui Gh. Lazăr, el
întrebându-se: “Oare noi, românii, strănepoţii slăviţilor acelora romani, trebuie să rămânem
apururea departe de neamurile cele luminate? Departe de fraţii noştrii noştri europeni?”.

Reforma învăţământului în viziunea lui Poteca

La 16 decembrie 1827, Eufrosin Poteca venea cu un proiect de organizare a
învăţământului. Pentru ca ţara să aibă soldaţi, preoţi şi judecători buni, erau necesare şcoli multe
în capitală şi în provincie; pentru aceste şcoli Poteca stabileşte un program minuţios de
învăţământ care să ducă la o pregătire bună; toată munca de organizare a învăţământului-reforma
învăţământului fiind în acest caz condiţie absolut necesară pentru realizarea tuturor celorlalte
reforme-urma să fie condusă direct de “un om de stat, un bărbat luminat carele ştie ce este stat
politicesc”, deci un ministru al instrucţiei publice; sub supravegherea acestuia trebuia să se aplice
măsura ca toţi locuitorii ţării să contribuie “la cheltuielile ce se vor urma pentru învăţătura de
obşte”. Prin această reformă a învăţământului se preconiza organizarea unui învăţământ egal
pentru toate categoriile sociale şi o educaţie de caracter unitar. Potrivit acestui proiect, toţi
feciorii de boieri urmau să fie obligaţi “să vie să înveţe la şcoala naţională în limba statului”, iar
predarea cunoştinţelor în şcoli trebuia “să insufle patriotism şi unire”.

Bunicul lui C. Rădulescu-Motru

Eufrosin Poteca a avut un fiu, Radu Popescu, căsătorit cu Judita Butoi. Acesta s-a născut
în 1837. Descendenţa este sugerată direct de Constantin Rădulescu-Motru însuşi în Revizuiri şi
adăugiri … , indirect de schimbarea numelui său de familie şi confirmată fară echivoc de fiica
filozofului, Margareta, în 1993. Mama, Judita Butoi, s-a născut în 1847 şi a murit, din cauza
complicaţiilor avute la naştere, la câteva zile după naşterea lui Constantin. Ulterior, Radu
Poppescu s-a recăsătorit cu Ecaterina Cernăianu, cu care a avut nouă copii.(fragment din lucrarea
„Istoria Şcolii Gorjene” în curs de apariţie).