Prezenta reala a trupului si sangelui lui Hristos in Euharistie

Euharistia este împlinirea iconomiei mântuirii, a iconomiei iubirii lui Dumnezeu

faţă de oameni şi a unirii Sale cu noi. Euharistia este urmarea firească a Botezului. Dacă
Botezul e o renaştere in Hristos, Dumnezeu-omul, Euharistia este o hrănire a omului din
El. Amândouă urmează din Întrupare, care este semnul iubirii lui Dumnezeu faţă de
oameni. Pe lângă aceasta, viaţa adevărată, prezentă în sîngele lui Hristos, se manifestă şi
în puritatea lui.
Asigurarea despre prezenţa Sa reală în Euharistie cu trupul şi cu sângele Său şi
semnificaţiile acestei prezenţe, cu explicarea posibilităţii ei, ne-o dă Însuşi Mîntuitorul. El
a pus baza ei prin actele Sale, a instituit-o şi a lămurit-o prin cuvintele Sale. Mântuitorul
instituie formal Taina Euharistiei la Cina cea de Taină, atât prin cuvintele cît şi prin prima
săvârşire a ei de către El însuşi.
Dacă Hristos nu S-ar fi răstignit şi n-ar fi înviat, n-ar fi posibilă Cina cea de Taină şi
Euharistia din Biserică. Hristos trăieşte la Cina cea de Taină anticipat şi tainic moartea Sa
pe cruce, dar şi moartea tainică de după aceea.
Desigur, ca să Se răstignească şi să învie, trebuia să Se întrupeze. De aceea baza
Euharistiei este asumarea trupului nostru, jertfirea Lui pentru noi şi învierea Lui.
Euharistia de la Cina cea de Taină este anticiparea tainică a jertfei de pe Golgota şi a
Învierii. Este dovada că Hristos a trăit la Cina cea de Taină în mod tainic jertfirea Sa şi
învirea Sa, aşa cum le va trăi în Euharistia Bisericii, ca să le imprime şi în trupul şi în
sângele nostru.
Aşa cum au fost necesare Jertfa pe Cruce şi Învierea Lui pentru instituirea
Euharistiei, aşa a fost necesară şi Cina cea de Taină. Fără ea Apostolii nu şi-ar fi însuşit
în mod real moartea şi învierea tainică a lui Hristos şi nu ni l-am fi însuşit nici noi; nu s-
ar fi făcut trecerea de la moartea Domnului pe Golgota şi, de la învierea Lui, la trăirea lor
de către noi, sau la trăirea lor de către El în noi. În afară de aceea, fără Cina cea de Taină
n-am fi ştiut că Domnul a instituit pe baza morţii şi Învierii Sale Euharistia, prin care să
rămână cu noi şi să vină în noi totdeauna cu Domnul cel jertfit şi înviat.
Hristos este real prezent cu trupul şi cu sângele Său jertfit şi înviat în Euharistie,
pentru că numai prin aceasta putem muri şi învia şi noi împreună cu El; şi numai prin
această moarte şi înviere împreună cu Hristos, devenim părtaşi vieţii veşnice. Fără
dependeţa mântuirii noastre de împreuna-moarte şi înviere cu Hristos, nu ar fi necesară
prezenţa Domnului în noi cu trupul Său jertfit şi înviat, deci nu ar fi necesară Euharistia.
De aceea protestantismul, prin teoria despre mîntuirea noastră prin ispăşirea juridică a lui
Hristos, în locul nostru, a înlăturat învăţătura despre prezenţa lui Hristos în Euharistie şi
în orice caz nu recunoaşte pe Hristos în stare de jertfă în ea; iar catolicismul nu reuşeşte
să dea o explicare completă şi clară a necesităţii Euharistiei.
Dar cel puţin o dată Evanghelia de la Luca ne dă să înţelegem că Domnul a săvârşit
după Înviere şi pe pământ Euharistia ca o prezentare văzută a stării Lui de aducere
permanentă a Sa în planul nevăzut. Sau avem în ea trecerea de la săvârşirea ei văzută de
către El la prezenţa Lui ca aducere nevăzută în timpul consumării ei, ca bază a prezenţei
şi aducerii Lui reprezentate văzut în Euharistia din toate timprurile: „Şi când a stat
împreună cu ei la masă, luând El pâinea, a binecuvântat şi, frângând, le-a dat lor. Atunci
s-au deschis ochii lor şi au cunoscut că este El; şi El S-a făcut nevăzut de lângă ei” (Lc.
24, 30-31).
 Caracterul pnevmatizat al trupului Său după Înviere şi deci din Euharistie îl afirmă
clar şi Mântuitorul însuşi, când anunţă că cei care vor vrea să intre în viaţă, vor trebui să
mănânce cu credinţă trupul şi sângele Lui. Cuvintele acestea sunt o altă dovadă despre
prezenţa reală a trupului şi sângelui Domnului în Euharistie şi o altă dovadă a instituirii
Euharistiei de către El.
Fără îndoială, prezenţa Domnului cu trupul şi cu sângele Său în Euharistie şi
prefacerea pâinii şi vinului pentru mâncarea Lui de către noi este o mare Taină. Unirea
strânsă a acestui trup cu Cuvîntul şi pnevmatizarea Lui de către Duhul Lui poate explica
posibilitatea acestei prefaceri, dar nu modul cum se efectuează. Încercarea de a proiecta
câteva raze în mister e condusă numai de intenţia de a nu-l lăsa cu totul opac, ci de a face
mai evidentă profunzimea şi complexitatea lui.
Taina Sf. Euharistii e sâmburele de foc al cultului ortodox. Ea e misterul prefacerii naturii
create în natură divină. Vinul şi apa prefăcute în sângele Mântuitorului, pâinea prefăcută
în trupul Lui, constituie hrana fără prihană, care tranformă natura creată în natură divină.
Esenţa practică şi reală a religiei noastre e acest praznic misterios în care Hristos, în carne
adevărată şi în sânge adevărat, se împarte mâncare credincioşilor. E însemnat de
asemenea să ştim că nu trupul cel înălţat la cer se coboară în Euharistie, ci „pîinea şi vinul
se prefac în trup şi sânge al lui Dumnezeu”, întocmai cu trupul cel născut din Fecioara
Maria. (Nichifor Crainic, Sfinţenia împlinirea umanului).