Spectacolul din cultele misterice din Grecia și Roma Antică.

Studiu de caz:
Cultul dionisiac grec și Bacanalele romane

Ioana-Cristina Ciocoiu (Spiridon)

Master Istoria Artei și Filosofia Culturii, anul I
 Învăluite în mister, cultele inițiatice din Grecia și Roma Antică fascinează până azi, dând
frâu liber imaginației. Subsidiare credințelor politeiste din cele două spații antice, cultele
misterice serveau, mai degrabă, unor scopuri mai intime, individuale, asociate unor comunități
restrânse, privind îndeosebi purificarea spiritului, conexiunea fiecărui membru cu divinitatea și
cu ciclicitatea vieții, implicând credința în existența spirituală după moarte. Astfel, nu
întâmplător, zeitatea ce patrona un anumit cult era asociată unei legende de resurecție. Misterele
eleusine, dionisiace, cultul lui Isis sau cel al lui Mithras sunt doar câteva exemple. Dintre
acestea, cultul dedicat lui Dionis (zeul vinului) a fost una din credințele cele mai răspândite în
spațiul mediteranean, regăsind această zeitate și sub denumirea de Bacchus (la romani), Liber,
Bromius sau Lyaeus (la orfici).
Originile istorice ale cultului lui Dionis se împletesc cu cele mitice. Se consideră că
misterele dionisiace din Grecia continentală, preluate ulterior sub forma Bacanalelor în Roma
antică, au evoluat din o formă mai primitivă de cult, de origine probabil tracică sau din Asia
Mică. Cercetătorii justifică vechimea și transformarea acestui cult de-a lungul mileniilor, în
primul rând, prin faptul că personalitatea lui Dionis nu este regăsită în Panteonul zeilor din
Olimp, iar în al doilea rând prin faptul că zeități similare capabilităților sale se regăsesc și în
perioada Cretei minoice (zeul Zagreus)1, dar și mai timpuriu în Asia (zeul Sabazius).2 Dionis se
presupune a fi fiul lui Zeus cu muritoarea Semele, care, păcălită de Hera, îi cere lui Zeus să i se
arate sub forma lui divină, înjurat de lumină și fulgere. Acest lucru îi atrage și moartea, dar Zeus
reușește să își salveze fiul, îl scoate din pântecul matern și îl coase în coapsă. După ce se
încarnează din Zeus (născându-se, astfel, a doua oară), acesta îl ascunde pe Dionis în casa regelui
Athamas și a soției sale. Aceștia îl îmbrăcau pe Dionis în straie femeiești, pentru a nu fi
recunoscut de Hera, dar pe măsură ce creștea, zeița îl descoperă și Zeus îl ascunde la nimfe. O
altă versiune ar fi că Hera îi convinge pe titani să îl ademenească pe Dionis, cât era copil, cu
jucării și să îl devoreze. Numai inima i-ar fi rămas, păstrată de Demetra, Dionis renăscând din
această inimă. Astfel, fie că avem în vedere un fapt istoric și o cauzalitate determinată de

1
Se consideră că prin importul de vin în punctele de frontieră de la Muntele Zagros sau cele de lângă Mesopotamia
și Persia din jurul anului 6000 î.Hr., cultul lui Dionis a ajuns în spațiul insular grec de azi, fiind prelucrat mai întâi în
Creta Minoică, care importa vin mai ales de la egipteni.
2
În enciclopedia bizantină Suda, regăsim următoarea afirmație: “Sabazios…este la fel ca Dionysos. El a dobândit
această formă de adresare din ritul care îi aparținea; căci barbarii numesc strigătul bacchic sabazein. Prin urmare, și
unii dintre greci urmează exemplul și numesc strigătul sabasmos”, conform https://wikicro.icu/wiki/Sabazios,
accesat la data de 31.12.2022, ora 16:40

1
comerțul cu vin (Dionis renaște de la o civilizație la alta cu alt nume), fie că avem în vedere o
narațiune fictivă, Dionis dovedește una din trăsăturile fundamentale ale cultelor misterice:
resurecția.
Pe muritori îi învață să cultive vița de vie, care devine și unul din simbolurile sale
principale, alături de conurile de pin. De asemenea, el putea să facă să țâșnească din pământ,
lapte, miere sau vin pentru a alina spiritul oamenilor.
Astfel, nu întâmplător, vinul era băutura principală folosită în ritualul de inițiere, căruia i
se mai adăuga miere. Având în vedere capacitățile de atunci de a distila și fermenta vinul, se
înțelege că acesta își păstra anumite proprietăți și o alcoolemie ridicată, care determina starea
frenetică a celor implicați în ritual, ducând la delir și halucinații. Acestea, în epoca respectivă,
erau privite ca momente de extaz și conexiune cu divinul, respectiv viziuni profetice. Pentru a
păstra timp îndelungat calitatea vinului, se foloseau muguri de pin. Starea extatică determinată la
nivel fiziologic era considerată cathartică, eliberatoare, transformatoare. Ritul de inițiere era
însoțit de dansuri, care, sub influența alcoolului, păreau frenetice pentru privitori. Muzica
ritualică era asigurată de ritmurile de tambur, nai sau salpinx (un fel de trompetă). Întrucât în
mitologie, Dionis trăiește singur în pădure și poate să ia formă de animal, el vânează și se
hrănește cu carnea crudă a vânatului prins. Astfel, una din manifestațiile acestor ritualuri
dionisiace era și consumul de carne crudă. Flagerea, așa cum reiese din picturile pe vase sau
murale, era o altă activitate din cadrul ritualului. Consumul de vin se realiza din cești cu mânere
mari, iar amestecul acestuia cu miere se realiza în vase speciale, iar sfârtecarea cărnii crude se
realiza cu topoare sau alte instrumente tăioase. 3
Una din formele luate de Dionis ca animal era taurul, iar participanții la rit veneau
adeseori însoțiți cu măști simbolizând acest animal. Asocierea lui Dionis cu taurul implică și o
asociere cu un rit al fecundității, al fertilizării. Cultul dionisiac a avut o largă răspândire printre
femei, vestalele inițiate purtând numele de menade.
Conform lui Tucidide, cea mai importantă sărbătoare dedicată lui Dionis avea loc în luna
ianuarie, pe parcursul a trei zile, marcând atât fermentația vinului nou, cât și deschiderea
sezonului de navigație. În prima zi, se deschideau deschideau butoaiele de pământ și se gusta
vinul nou. A doua zi, se desfășura un ritual numit “Nunta sfântă”, când soția preotului superior se

3
Karoglou, Kiki, ”Mystery Cults in the Greek and Roman World”, articol disponibil online pe
https://www.metmuseum.org/toah/hd/myst/hd_myst.htm, accesat la data de 31.12.2022, ora 17:59

2
dăruia zeului. A treia zi, era dedicată alungării spiritelor rele ce l-au însoțit pe Dionis la
întoarcerea din Infern.4
Cultul lui Dionis a ajuns în spațiul roman prin sudul peninsulei italice, prin comerțul
dintre polisurile grecești și așezările romane din jurul anului 300 î. Hr. Tanney Frank sugerează
că misterele dionisiace au ajuns în spațiul Romei antice prin prizonierii luați de romani după
căderea fostei colonii grecești Taras din sudul peninsulei. Conform relatărilor lui Titus Livius,
prima practicantă a cultului bahic ar fi fost o femeie din așezarea Stimula, de pe dealul Aventin.
Această zonă poate fi considerată ceea ce azi am numi un district mixt din punct de vedere etnic,
ceea ce constituie un climat favorabil adoptării de noi culte și religii. Hispala îi raportează
consulului Postumius că Bacanalele au început ca un cult exclusiv pentru femei (asemenea
ritualurilor din peninsula elenă) și că inițierea ritualică avea loc la începutul anului, pe durata a
trei zile (asemenea practicilor dionisiace din Grecia antică).5
Faptul că atât ritul dionisiac, cât și cel bahic au avut ca premise adresarea către o anumită
categorie de gen, putem deduce că aceste culte nu numai că reprezentau o evadare din cotidian a
celor oprimați, dar prin transa extatică și ritul cathartic, personajele atingeau o stare spirituală
care era exclusă categoriilor favorizate din viața cotidiană. Așadar, practicarea acestor ritualuri
ca o variantă la status quo-ul funcțiilor și rolurilor publice din aceste comunități, presupune o a
doua natură a cultului: cea politico-socială. În Roma antică, această caracteristică avea să atragă
suprimarea cultului lui Bacchus în 186 î.Hr, reprezentând prima persecuție religioasă majoră din
Europa, conform teoriei lui Eric Voegelin.6
În timp ce adeptele cultului lui Bacchus purtau numele de bacante și îndeplineau același
rol precum menadele din spațiul grec. Corespondeța extrem de ridicată între cele două culte este
cel mai bine indicată de frescele din Vila dei Misteri din Pompei. Vizualizarea scenelor de
inițiere în cultul lui Bacchus duce imediat cu gândul la riturile de inițiere dionisiace: o tânără
pregătită de inițiere de mama sa, preoteasă în acest proces, însoțită pe tot parcursul ritului de
satiri și bacante; ofranda pregătită pentru zeu (creanga de dafin și prăjiturile de pe tavă); bolul de
vin, licoarea cu efecte psihotropice; satirul care poartă mască înfricoșătoare; inițierea prin
flagelare; extazul și transformarea spirituală a tinerei.
4
Eliade, Mircea, “Istoria credințelor și ideilor religioase”, Ed. Univers Enciclopedic, București, 2000, p.p 228- 233
5
Titus, Livius, ”Ab urbe condita”, volumul 39, capitolul 13, varianta online link, accesată la data de 31.12.2022, ora
16 40
6
Riedl, Matthias, “The Containment of Dionysos: Religion and Politics in the Bacchanalia Affair of 186 BCR”, eseu
publicat în International Politics Anthropology, 2012, vol.5, nr.2, p.113

3
 În Roma antică, Bacanalele au cunoscut variații, una din cele care au atras atenția forului
public fiind cea sub patronajul preotesei Paculla Annia, care a alterat riturile de inițiere. Modul în
care aceste modificări aduse cultului sunt relatate de Titus Livius în Ab Urbe Condita, trebuie
privit circumspect, întrucât conține toate elementele necesare unui roman contemporan cu
droguri, violență, sex și crimă. Astfel, ritul a fost mutat noaptea, în pădure, și nu ziua, în
intimitatea unui spațiu închis. Titus Livius transmite că orgiile sexuale erau obligatorii și cei care
refuzau, erau violați și apoi sacrificați asemenea unor animale, ceea ce a dus la răspândirea fricii
în rândul populației urbei și apariția unui pericol la siguranța publică. Nu putem stabili cât adevăr
există în menționarea acestor practici, dar, cu siguranță, Titus Livius își întemeiază istorisirea pe
personaje reale (refuzul lui Publius Aebutius de a se alătura cultului misterios al bacantelor, la
sfatul amantei sale, o adeptă a acestui cult, a atras după sine o anchetă publică care a dus la
suprimarea cultului în 186 î. Hr.).7
Dincolo de acest episod istoric, artefactele rămase și imaginile transpuse pe acestea, oferă
o bază solidă de a concluziona că ritul lui Bacchus din Roma antică reprezintă adaptarea unei
zeități străine (personajul Dionis din cultura greacă) la panteonul divinităților romane,
suprapunerea realizându-se nu doar asupra elementului patronat (vinul, capacitatea de resurecție,
de preschimbare, fertilizarea și extazul), ci și asupra ritualului de inițiere a adepților (flagelarea,
consumul de băuturi cu efecte halucinogene, dansul, muzica, costumația și purtarea măștilor),
existența vestalelor, a animalelor fantastice din alaiul zeiului, a animalelor totemice (taurul,
șarpele), dar și a elementelor vegetale specifice (vița de vie, pinul, dafinul).
Mister sau secret? Oricare ar fi fost intenția lui Euripide când a scris “Bacchantele”
(atragem astfel atenția utilizării acestui termen înainte de răspîndirea culturlui în spațiul roman),
al cărei personaj principal este chiar Dionis, această operă reprezintă cel mai relevant document
privind cultul dionisiac. „Cultele misterice din Antichitate au avut o contribuție semnificativă la
istoria culturii europene și, în special, la interpretările secretului inițiatic.” 8 Suprimarea acestor
culte, care veneau să completeze celebrările politeiste oficiale, marchează oficial “sfârșitul”
păgânismului.

BILIOGRAFIE
7
Riedl, Matthias, “The Containment of Dionysos: Religion and Politics in the Bacchanalia Affair of 186 BCR”, eseu
publicat în International Politics Anthropology, 2012, vol.5, nr.2, p.115
8
Eliade, Mircea, “Istoria credințelor și ideilor religioase”, Ed. Univers Enciclopedic, București, 2000, p. 192

4
1. Eliade, Mircea, “Istoria credințelor și ideilor religioase”, Ed. Univers Enciclopedic, București,
2000
2. Karoglou, Kiki, ”Mystery Cults in the Greek and Roman World”, articol online pe link
3. Riedl, Matthias, “The Containment of Dionysos: Religion and Politics in the Bacchanalia Affair
of 186 BCR”, eseu publicat în International Politics Anthropology, 2012, vol.5, nr.2
4. Titus, Livius, ”Ab urbe condita”, volumul 39, variantă online, în limba engleză
5. https://wikicro.icu/wiki/Sabazios

ANEXĂ

Fig. 1 Statuetă ritualică, din bronz, Fig 2 Vas pentru a amesteca vinul
reprezentând un taur cu apa și mierea

Fig.3 Pictură murală din Villa lui P. Fannius Synistor, Boscoreale, 50- 40 î. Hr.

5
Fig. 4 Frescă din Villa dei Misteri, Pompei, scena flagelării