ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE

DEPARTAMENTUL DE RELAŢII INTERNAŢIONALE

Identitatea regiunii Mării Negre: vis sau realitate ?

Ciocoiu Ioana- Cristina

Master A.S.C., 2 ani

 Regiunea Mării Negre, cunoscută încă din Antichitate sub numele de Pontul Euxin,
prezintă o istorie milenară şi tumultoasă. Caracterul unic şi importanţa acestei zone au fost
subliniate de mai mulţi geopoliticieni. De exemplu, Samuel Huntington considera definitoriu
pentru bazinul Mării Negre faptul că se află la graniţa dintre civilizaţii, la confluenţa dintre
lumea occidentală, lumea balcanică, lumea orientală şi elementele caucaziene, dintre spaţiul
ortodox, catolic şi islamic, dintre rasa europeană şi popoarele turcice.1 La rândul său, Halford
Mackinder văzuse în „Heartland”, zonă ce includea interiorul Eurasiei, începând din Germania,
continuând cu Europa de Est, cea mai mare parte a Rusiei, Asia Centrală şi părţi din Caucaz,
drept cheia spre supremaţia mondială.2 Chiar şi istorici români s-au dedicat studiului regiunii
pontice; amintim aici lucrările lui Gh.I.Brătianu, care numea Marea Neagră o „placă turnantă a
comerţului internaţional”.

Într-adevăr, condiţiile istorice au transformat bazinul Mării Negre într-un mozaic etnic şi
cultural, într-o zonă de mare concentraţie spirituală. Aflându-se la limita dintre Europa şi Asia,
peste vechile culturi locale tracice, slave sau caucaziene s-au adăugat numeroase elemente
culturale greceşti, romane, persane, mongole, italiene, turcice etc. Aici a luat naştere, în cadrul
Imperiului Bizantin, religia ortodoxă, iar o dată cu extinderea Imperiului Otoman, a fost adus în
zonă şi islamismul. Marea Neagră a jucat de-a lungul istoriei un rol dublu, contradictoriu: pe de o
parte, prin relieful specific din zonă, aici s-au oprit marile valuri de migratori asiatici, fiind un fel
de frontieră, de obstacol în faţa invadatorilor şi expansiunii imperiilor asiatice; pe de altă parte, a
fost o punte, o zonă de comerţ unde se întâlneau negustori din nordul şi vestul Europei, Rusia,
Orientul apropiat, Asia Centrală şi Orientul Îndepărtat.

Toate acestea scot în evidenţă mai multe faţete ale Mării Negre, imagine de caleidoscop
care se menţine şi astăzi. Pe de o parte, Marea Neagră este o zonă de trafic economic euroasiatic,
îndeosebi prin prezenţa zăcămintelor caspice şi caucaziene care trebuie să treacă pe aici pentru a
fi accesate de Occident. Pe de altă parte, este o zonă de delimitare politică, aici situându-se
limitele NATO, Rusiei şi lumii islamice. În acelaşi timp, bazinul Mării Neagră prezintă potenţial
conflictual şi ridică probleme de securitate prin exacerbarea terorismului islamist, conflictele din
zona caucaziană, prin faptul că include cel puţin un segment al filierei traficului de stupefiante şi
1
Huntington, Samuel, „Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale”, ed. Antet,
Bucureşti, 1997, p.232
2
Dobrescu, Paul, „Geopolitică”, ed. Comunicare.ro, București, 2003, p.49
armament din ţările fostei URSS către Orientul mijlociu, ba chiar şi al traficului de persoane din
Est către Occident.

Potenţialul economic şi demografic al regiunii, importanţa sa strategică, riscurile şi

ameninţările existente, avantajele oferite prin cooperarea politică, economică şi militară au atras
dintotdeauna interesul marilor puteri, precum şi al organizaţiilor europene şi transatlantice. Nu
întâmplător, în ultimii ani s-a manifestat un interes reînnoit, atât din perspectivă economică, cât
şi de securitate. Astfel, UE a inclus Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Armenia şi
Azerbaidjan în politica de vecinătate europeană ( PEV ) care urmăreşte construirea, la periferia
UE, a unui „cerc de prieteni” care împărtăşesc aceleaşi valori, principii şi standarde ce definesc
esenţa Uniunii Europene. Dar tendinţele de extindere ale UE şi ale NATO în bazinul Mării Negre
au stârnit reacţia adversă a Rusiei, concretizată în războiul ruso- georgian din 2008. Rusia nu se
resemnează cu pierderea fostei zone de interes şi caută să îşi menţină influenţa prin cultivarea
dependenţei economice şi militare a ţărilor din regiune, precum şi prin menţinerea conflictelor
îngheţate din Transnistria, Osetia de Sud etc.

Alţi actori importanţi în bazinul pontic sunt Turcia şi Ucraina. Aliat NATO, Turcia se
confruntă cu o criză de identitate: doreşte să urmeze calea unei modernizări pentru a fi integrată
şi în UE, dar pe de altă partea mentalitatea este una arhaică, occidentalizarea nefiind acceptată de
populaţia islamică. Ucraina doreşte să îşi întărească rolul în bazinul Mării Negre, iar pentru acest
lucru are nevoie de sprijinul Occidentului; pe de altă parte , este dependentă de gazul rusesc.

Lupta pentru Marea Neagră este o luptă pentru resurse. Occidentul doreşte să nu mai fie
atât de dependent de gazul rusesc, iar resursele de care are nevoie se găsesc în zona munţilor
Caucaz, Orientul Apropiat. Turcia, Azerbaidjan şi Georgia sunt pro-occidentale, dar între ele se
află Armenia, de orientare moscovită, îngreunând substanţial proiecetele de furnizare a resurselor
caspice şi pontice către Occident. Membră UE şi NATO, România poate să profite de acest lucru
pentru a-şi întări rolul de pilon al stabilităţii şi cooperării în regiunea Mării Negre.

Din această scurtă analiză, desprindem câteva concluzii. În prezent, zona lărgită a Mării
Negre trece printr-un proces de internaţionalizare accelerat de lupta pentru resurse. Disputa
pentru resurse şi supremaţie are ca fundal conflictul dintre civilizaţii. La Pontul Euxin se
întâlnesc şi se întrepătrund numeroase culte, etnii şi confesiuni, identitatea maritimă cu cea
continentală, cea europeană cu cea asiatică. Soluţionarea conflictelor îngheţate întârzie, grupurile
separatiste sunt tot mai active, iar teritoriile necontrolate au devenit raiul activităţilor ilegale
( trafic de arme, pesoane şi stupefiante ). Situaţia de securitate din regiunea Mării Negre trebuia
să fie nu doar pe agenda statelor riverane, ci a întregii comunităţi internaţionale fiindcă
implicaţiile conflictelor din zonă sunt de nivel mondial.

Marea Neagră a fost şi este un spaţiu de confluenţă, un coridor de legătură între populaţii
cu identităţi culturale şi religioase diferite, între care istoria a probat atât perioade de convieţuire
paşnică, cât şi perioade de confruntare. Astfel, eu cred că nu se poate vorbi de unitate pontică, ci
de caracterul caleidoscopic al acestei regiuni. De altfel, turbulenţa şi complexitatea bazinului
Mării Negre sunt cu siguranţă caracteristicile sale cele mai importante.