Bolnav n al meu suflet

Bolnav n al meu suflet, n inima bolnav,

Cu mintea depravat i geniul trndav,
nchin a mea via la scrb i-ntristare
i-mi tri printre anii-mi nefasta artare,
Prea slab pentru-a fi mare, prea mndru spre-a fi mic
Viaa-mi, cum o duce tot omul de nimic.
Nscut fr' de-a mea vin, trind fr' mai s-o tiu,
Nu merg cum merg ali oameni, nu-mi pas de-unde viu,
Supus doar, ca nealii, la suferine grele
Unesc cu ele tirea nimicniciei mele.
Sfnt n-am nimic, n bine nu cred i nici n ru.
Viaa mea aceasta nici vreu i nici n-o vreu:
A vieii osteneal o simt i n-o combat,
A rde doar de-o via, dispreuind-o toat,
Muncind cu mii de chinuri suflarea ei spurcat,
Muncind n mine nsumi, voina-n orice nerv,
Peirea cea etern din mine s o serv,
Dar vai! nici sigurana n-o am ca mor pe veci,
i dac oare - a morii mni palide i reci
n loc s sfarme vecinic a vieii mele norm
Ar pune al meu suflet srman n alt form?
La sori va fi pus iari, de ctre lumi din cer,
Ca cu acelai suflet din nou sa reapar,
Migraiei eterne unealta de ocar?
Nimic, nimic n-ajuta - i nu-i nici o scpare.
Din asta lume - etern ce trectoare pare,
Gonit n timp i spaii, trecnd din form n form,
Eterna fulgerare cu inima diform,
De evi trecui fiina-mi o simt adnc rnit,
Pustiu-alergtoare, cumplit de ostenit...
i-acum din nou n evu-mi, lui Sisif cruda stnc
Spre culmea morii mele ridic -ast' dat nc.
-ast' dat?
Cine-mi spune ca-i cea din urm oar?

Mihai Eminescu