-“drama războiului nu e numai ameninţarea continuă a morţii, cât această pemanentă verificare sufletească, acest

continuu conflict al eului tău, care cunoaşte altfel ceea ce cunoştea într-un anumit fel”.

-“pe front nu mai sunt acele tipuri pitoreşti de care e plină literatura”

-“ne vom bate cu baioneta contra trenurilor nemţeşti”

-“Trag ai noştri… în noi” sau “-Domnilor, tragem…!/ Domnilor, nu tragem!”.

-Zgomotul şi exploziile se proiectează ca nişte “cuie în timpane şi cuţite în măduva spinării”

-“Cei ce se iubesc au drept de viaţă şi de moarte unul asupra celuilalt”. 

-Din perspectiva iubirii absolute, îndoiala este trăită şi ea într-un registru cosmic: “prăbuşire lăuntrică, ruperea axei
sufleteşti”

-“Pentru mine, dragostea era o luptă neîntreruptă, în care eram veşnic de veghe, cu toate simţurile la pândă, gata
să previn orice pericol”

-“Singura existenţă reală este aceea a conştiinţei”

-“Câtă luciditate, atâta dramă”

-“Eu sunt dintre acei/ Cu ochi halucinaţi/ Şi mistuiţi lăuntric/ Cu sufletul mărit, / Căci am văzut Idei”.

-“Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma inseala” 

-“Iubesti mai intai din mila, din indatorire, din duiosie, iubesti pentru ca sti ca asta o face fericita”

-“as fi vrut-o mereu feminina, deasupra acestor discutii vulgare”

-Iubirea fizică frumoasă e o profanare. E nevoia amară de a zdrobi, de a răzbi într-o îmbrăţişare, odată cu trupul
frământat, şi sufletul, prizonier suav în el, în clipele acelea.

Absolutul morţii eclipsează absolutul iubirii.

Se pot desparţi aşa uşor doi amanţi? Un bandaj aplicat prea multe zile pe o rană şi se lipeşte pe ea de nu-l poţi
desface decât cu suferinţe de neîndurat... dar două suflete care s-au împletit... au crescut apoi laolată?

Dacă n-ar fi proştii, deştepţii ar muri de foame.

În afară de conştiinţă, totul e bestialitate.

Iubeşti mai întâi din milă, din îndatorire, din duioşie, iubeşti pentru că ştii că asta o face fericită.

Să te consideri spectator indulgent şi amuzat al lumii acesteia plină de infamie şi de prostie e să faci parte din ea, şi
să beneficiezi de infamiile ei, având aerul că-i eşti deasupra.

O iubire mare e mai curând un proces de autosugestie. Trebuie timp şi trebuie complicitate pentru formarea ei.

Femeia înşeală numai pe cel pe care-l iubeşte, pe ceilalţi îi părăseşte pur şi simplu.
Daca cumperi un biltel la loterie nu e sigur ca o sa castigi, dar daca nu cumperi in mod sigur nu vei castiga

Orice iubire e ca un monodeism, voluntar la început, patologic pe urmă.

Orice aş face, eu nu pot descrie decât propriile mele senzaţii, propriile mele imagini. Eu nu pot vorbi onest decât la
persoana întâi.

Un om poate omori un catalog de nume, dar rareori vazandu-i in carne si oase pe oamenii care poarta acele nume.

Am sărutat-o chiar pe această femeie care nu mai era a mea, era a morţii şi am privit-o cu indiferenţa cu care
priveşti un tablou!

Atenţia şi luciditatea nu omoară voluptatea reală, ci o sporesc, aşa cum atenţia sporeşte durerea de dinţi.

Cei care se iubesc au drept de viaţă şi de moarte unul asupra celuilalt.

Nimeni n-are de ajuns, niciodată!

Bunătatea adevărată cere neapărat inteligenţă şi imaginaţie.

Marii voluptoşi şi cei care trăiesc intens viaţa sunt, neapărat, şi ultralucizi.

Sentimentalismul e un indice scăzut de tot, nu departe de pervesiune pe scara morală.

Ştiu că voi muri, dar mă întreb dacă voi putea îndura fizic rana ce îmi va sfâşia trupul.

Dragostea e frumoasă tocmai pentru că nu cunoaşte nici o silnicie. E o preferinţă sinceră.

Nici un doctor nu are curajul să despartă corpurile celor născuţi uniţi, căci le-ar ucide pe amândouă.

Totdeauna indiferenta este ideologica si amabila, prezentata sub unghiul actualitatii si cu caracter strict personal.

Dragostea-i frumoasă tocmai pentru că nu cunoaşte nici o silnicie. E preferinţă sinceră. Nu poţi să-mi impui să te
iubesc cu sila.

Ah, aş vrea să cadă o stâncă din peretele ăsta al defileului, să mă strivească, pentru că înţeleg că privirile erau mai
mult de ironie.

Mă chinuiam lăuntric ca să pot să par vesel... Şi eu mă simţeam imbecil şi ridicol, fără simţul realităţii şi naiv ca un
predestinat "coarnelor".

Negreşit, oamenii sunt şi buni şi răi, dar e necesar să se precizeze în ce împrejurări. Trei nule puse înaintea cifrei
una sau după ea, nu înseamnă acelaşi lucru.

Fiecare credem că femeia care ne iubeşte are, păstrate pentru noi, anumite gesturi de mângâiere şi frumuseţe,
gesturi cărora noi le dăm un anume înţeles şi nu e o suferinţă crâncenă să vedem că le are şi pentru altul.

Nu se poate susţine stupiditatea că nu există cauze şi adevăruri care să merite să te pasionezi pentru ele, că totul e
relativ şi indiferent, în raport cu... eternitatea. Totdeauna indiferenţa asta ideologică şi amabilă, prezentată sub
unghiul veşniciei, ascunde mici aranjamente făcute sec, sub unghiul actualităţii şi cu caracter strict personal.

Mă cuprindea o nesfârşită tristeţe văzând că nici femeia asta, pe care o credeam aproape sulfet din sufletul meu, nu
înţelegea că poţi să lupţi cu îndârjire şi fără cruţare pentru triumful unei idei, dar în acelaşi timp să-ţi fie silă să te
frămânţi pentru o sumă, fie ea oricât de mare, să loveşti aprig cu coatele.

E greşit să socoţi că, la firile mediocre inteligenţa rămâne deasupra intereselor. La origine, inteligenţa n-a fost
decât un mod practic, un instrument de adaptare la mediu, un mijloc pentru apărarea intereselor. La imensa
majoritate a oamenilor, ea a rămas şi azi acelaşi lucru. Ei nu pricep decât ceea ce au interes să priceapă. Ceea ce
le contrazice interesele le contrazice fundamental şi inteligenţa.

Dacă vrei să cunoşti liniştit frumuseţea unei femei, trebuie neapărat să o faci să sufere; numai frumuseţea o
înfrumuseţează, aşa cum numai când simt umbra morţii cântă sublim lebedele.