"Ranile sufletului se deosebesc de celelalte prin aceea ca se acopera, dar nu se inchid; mereu

dureroase, mereu gata sa sangereze cand le atingi, ele raman in inima vii si deschise."

"Cand iti vine sa plangi, adu-ti aminte de clipele in care zambeai. "

"Zambetul celui care sufera e mai dureros decat lacrimile celui care plange."

"Tristetea nu e altceva decat o stare sufleteasca in declin. "

Cateodata viata ne doboara de-a dreptul... nu e doar o iluzie, nu e doar un cosmar, nu e doar o
secunda... este ceva concret, ceva ce trebuie sa-l acceptam ca pe un simplu fapt si adevar, ca pe o
incercare a sorti...
Cine spune ca inima nu poate ucide se inseala.... Cine spune ca dragostea nu poate ucide se chinuie pe
sine insusi... este doar un indiferent ce se face ca nu vede adevarul ce trece pe langa el...
Cine nu s-a simtit niciodata distrus din cauza inimii poate sa spuna ca nu a trait. A fost viu degeaba. Cine
nu a riscat macar o data in viata sa sa iubeasca complet si profund, sa iubeasca sincer, chiar daca exista
posibilitatea sa fie ranit, sa fie crunt lovit de un vis spart, nu poate avea macar gandul sa spuna ca a
trait...
Se spune ca durerea inimii, ca durerea sufletului, ca durerea ce vine ispititoare si puternica din adancul
tuturor simtirilor noastre, ne poate ucide. Sunt sigur de asta. Nu ai trait complet daca nu ai fost macar o
data doborat de inima ta... idee ce se concretizeaza fizic in corpul tau... Pun pariu ca macar o data ai
zacut la pat, n-ai avut pofta sa mananci, ai simtit ca nu mai esti stapan pe corpul tau, si asta fara ca
macar sa fi fost atins, fara sa fi fost afectat intr-un fel din punct de vedere fizic.
Dar atunci e ca si cum n-ai fost... dimpotriva... ti-ai fi dorit sa nu fi existat. Ai fi fost scutit de acest chin...
Dar n-ai fi trait... ai fi fost doar viu. Si chestia asta nu te ajuta cu nimic...
Dar durerea asta este cea mai frumoasa dintre toate... sunt sigur ca ea te poate chiar ucide. Iti poate lua
viata in sensul propriu al cuvantului. Dar daca asta se intampla... n-as putea gasi o moarte mai frumoasa.
(N-ar strica sa cititi „Un veac de singurate” de Gabriel Garcia Marquez).
Dar de ce ne asumam noi o astfel de durere? Pentru ca suntem oameni!
Totul cere sacrificii!

Pentru a putea vorbi despre durerea sufletului ar trebui ca înainte de toate să stabilesc ce este aceasta.
Prin ce diferă ea de durerea fizică şi ce o face mai specială? În primul rând lumea va fi interesată mai
mult de cauzele şi modul de manifestare al reacţiilor ce au loc în interiorul sufletului lor decât să stea să
analizeze motivul pentru care hazardul a hotărât ca respectivele persoane să simtă o durere fizică.
Părerea mea e că durerea sufletului nu este nimic altceva decât reacţia personală pe care o resimţim
fiecare în faţa unei imposibilităţi de a identifica fericirea. Totul se rezumă astfel la fericire. Şi totuşi de ce
apelăm la această exprimare, durere a sufletului, când am putea spune mai simplu că suntem nefericiţi?
Iată însă că totuşi pot face diferenţa... Nefericirea este o stare abstractă, căreia cu greu căreia cu greu i-
am putea stabili nişte limite clare. Durerea sufletului însă ne macină, mănâncă din noi, ne taie forţa prin
care ne ţinem pe picioare. Atunci când simţim aceasta ne pierdem pe noi înşine preţ de câteva clipe,
oscilăm între raţiune şi sentiment, între claritate şi nebunie. Pentru că aşa cum trupul se zbate sub
simţurile cărnii aşa şi sufletul este afectat de sfera sa de influenţă. Lumea consideră că simte această
durere a sufletului prin nefericirea unei iubiri, prin moartea cuiva drag, prin orice altceva asemănător ce
presupune un mare ataşament sentimental. E posibil să fie şi asta deşi cel mai probabil ne simţim
scindaţi pentru că uităm să aruncăm o privire şi înspre interiorul nostru, să ne cunoaştem pe noi înşine,
să recunoaştem că defapt nu există durere. Părerea mea actuală, a cuiva care a suferit destul de mult în
trecut, este că toţi cei care se consideră neândreptăţiţi (de către cine?) prin faptul că suferă sunt nişte
proşti. Pentru că da, şi eu am fost. Nu pot însă să neg că există într-adevăr aceste durere şi că se resimte
foarte puternic... Nu în ultimul rând... trebuie să o trăim cu toţii pentru a ne transforma. Nu este nimic
nedrept în asta şi nu trebuie să ne revoltăm împotriva vieţilor ce le trăim, indiferent cât de mare ar fi
durerea. Suferim pentru că este normal să suferim, la fel cum este normal să (pur şi simplu) trăim sau să
iubim...

Vise pierdute
Simt durere in sufletul meu, simt cum visele mele se pierd,
nu prind contur, si simt cum ma prabusesc, simt ca nu pot
scapa si ma doare.
Autor:Angel of Mine
Newsletter Print Trimite unui prieten
Introdus pe date de: 2006-12-14 12:40:25

Durerea ce-o simt acum ma sufoca si-mi ineaca lacrimile intr-un strigat surd
pe care doar eu il aud, nu ma lasa sa rad, nu ma lasa sa plang! Durerea... nimeni real, nimeni in
vise

, nimeni, nimic...

Incerc doar sa spun, incerc doar sa simt. Te vei opri sa auzi strigatul meu? Te vei opri sa simti
durerea mea? Te vei opri sa-mi saruti lacrimile?

Nu! Nu ai timp! Nu ai timp sa vezi, sa auzi, sa simti! Cui ii pasa cand vorbesc, cand simt, cand
spun? Cine vrea sa-mi spuna? Cine vrea sa ma faca sa inteleg de ce? Nimanui nu-i pasa, nimeni
nu vede!
Timpul nu ne lasa! Cine ii va spune, cand va obosi? Cine ii va spune cand? Cine te va asculta
acum? Ai inventat cuvinte amagitoare! Cuvinte ce le spuneai si alteia!

Cum e cand iubesti pe cineva care te-a ranit atat de tare si totusi tine in mainile lui inima

ta? Nu poti scapa, ii dai mai mult decat merita! Cum gasesti puterea sa-i zici „adio“?

E greu... e greu... atat de greu... De ce nu pot uita, nu stiu, de ce? De ce a trebuit sa te cunosc, de
ce a trebuit sa stralucesti si dupa aceea sa-ti pierzi stralucirea?

Eu nu te interesam, am aflat tarziu! Am aflat ca nu era momentul sa ma indragostesc de tine. Ma

cunosti mai bine ca nimeni... Cerul plange la fel ca mine, doar speranta, ea mai palpaie.

Suferinta pentru tine ma macina! De ce durerea e insuportabila uneori? As vrea sa fie atat de
simplu! De ce ma sufoc in spatii largi, de ce a trebuit sa te cunosc? De ce iubirea e incurabila?
De ce mi-e imposibil sa te uit?