Nevoie de tine.

Tu chiar nu înţelegi că sufăr, că mă ucizi încet? Eu te ador şi te doresc şi sufăr că nu mă înţelegi, o lume
mă doboară, dar tu, tu mă susţii. Tu eşti fiinţa fără de care eu mor ucisă-n vid. Eu mă sufoc când mă
dispreţuieşti pe mine, când spui că nu mă mai doreşti, şi nu mai pot să, nu pot să mai trăiesc. Orice aş
face pentru tine, orice, de ce nu mă-nţelegi? Mă laşi fără speranţă când spui că nu te vreau, te mint, tu
chiar nu simţi că nu te voi minţi nicicând? nu vreau s-o fac, căci ştiu - te voi răni... Mi-e dor de tine ca o
nebună, eu urlu de durere că nu eşti lângă mine, te simt în aer cum pluteşti, mirosul tău mă ameţeşte,
mă face să înnebunesc. Răspunde te implor, nu mă tăia în două, te am doar pe tine, doar tu mă înţelegi.
E greu sa fim departe şi iarăşi mă sufoc, te înţeleg şi-mi pare rău că sunt aşa cum sunt, că nu pot face mai
multe pentru tine, că nu pot să te sărut acum, să-ţi spun că sunt a ta, să-ţi spun că te doresc pentru o
viaţă-ntreagă... Aş vrea să-mi schimb trecutul, să fiu perfecţiunea ta, să te ador în patimi, să fac orice ce
îţi doreşti. Nu vreau pe nimeni altul, tu eşti nevoia mea, eu toată sunt a ta. Nu pot să-ndur atunci când
eşti tăcut, când suferi, când nu-mi mai spui nimic, când te închizi în tine, când suferi singur şi eu nu pot să
îţi îndur durerea-n locul tău, să îţi arăt că sunt a ta, că tu eşti lumea mea. Nu mă îndepărta de tine, nu mă
lăsa să mor, sunt doar cu tine, iubire nu te voi minţi nicicând......

Răspunde te implor..................................................................................................................

Creiere.

Nu e istorie fara dezamagiri, nu e iubire fara culori shi torturi, nu e viata fara chin, dar tu pe nesimtite
mai facut a ta, doar tu mai schimbat fara sa te fi vazut, doar tu mai facut sa intorc capul, doar tu mai
facut sa simt vantul ce imi linisteste nervii, timpul va veni ca o apa prin conducte, ca o apa ce curge lin
prin creieru-mi incurcat, ma tem de ce va f, dar ma atragi in panza-ti ce-mi acapara intreaga lume, nu te-
am vazut si ca o Margareta ma tem sa te pierd deja, tu ma ucizi, tu ma aprinzi, ca o istorie complicata ce
prinde viata. uneori te simt departe, dar iti multumesc ca mereu revii sproape de sufletu-mi ratacit, ca
ma citesti fila cu fila, descoperindu-ma cu ochii tai ce tanjesc mereu dupa ceva mai calm, dupa o apa ce
curge tot mai lin printre creierele noastre complicate...

Carare.
La început bate un vânt care te duce undeva departe. Mă pierd, dar mă regăsesc atunci când îmi dai
semn că mai trăieşti. Apare ceva, un sentiment, nu îl înţeleg, ceva simplu, un fel de plăcere, de durere
când îl faci pe aiuritul, dar oricum mă pierd şi nu mai înţeleg ce vreau. ce simt. Aş vrea să uit toată fiinţa
mea, undeva departe, să o părăsesc, să o schimb, să o fac alta, una cu pământul. un pământ ce mereu se
depărtează, ce mereu stă pe loc, ce mereu trasează o linie acolo unde nici nu te-ai aştepta, acolo unde
fiinţa mea nu mai are nevoie de gânduri, acolo unde mintea mea nu mai există, acolo unde doar un eu
devastat stă, persistă în timpul celorlalte vieţi care tot încearcă să găsească, să gândească. Unde m-am
pierdut? cine îmi poate spune? Ce vreu? Ce nu găsesc? Apare o umbră, poate acela eşti tu, dar poate
sunt eu, poate nu e nimeni, poate e minciuna ce mă va zidi între ore de vârf, într ore unde nici planetele
nu pot avea vreo influenţă asupra mea, acolo unde lumea nu mă va putea răscoli. Poate vei putea ajunge
acolo... Poate mă vei scoate din tăcerea ce mă opreşte. Nu ştiu din ce mă opreşte, poate o să fii tu acela
care mă va înţelege, mă va face să-mi dau seama cei cu mine, ce vreau, ce mă omoară, ce nu mai înţeleg,
ce nu mai doresc. Sper ca o nenorocită, de ce mai cred în astfel de prejudicii, doar eu sunt aia care le
urăsc, doar eu sunt aia care nu pot suporta oamenii cu stereotipuri, poate eu nu mă pot suporta pe
mine? O Doamne, unde este el? De ce nu-l mai găsesc, de ce mă dărâm încet precum un stâlp, de parcă
apa amestecată cu sângele din mine îmi erodează neuronii, de parcă nu mă văd într-o oglindă, nu vreau
să fiu o stafie, nu vreau să mă pierd, nu vreau să te pierd, nu, dar vreau să cred... Vreau, urăsc cuvântul,
ce sinonime nu mi-ar aduce aminte de el? Ce te-ar face să apari odată, să mă ucizi ameţitor, aşa cum nici
n-am ştiut că voi putea îndura cândva, aşa încât fiinţa mea să se calmeze între valuri de demenţă
letardă... Kill me softly, how i could never imagine, please....