Cu fiecare clipa care trece simt ca am mai murit cu o zi...

cu fiecare rand scris am mai adaugat ceva la ceea

ce aveam de spus.

De ce ne este uneori atat de teama de a spune ceea ce simtim, ceea ce gandim? Viata trece cu o viteza
uimitoare... poate ca e momentul de a nu mai lasa cuvintele sa se mai piarda, de a avea increderea si forta
de a spune lucrurilor pe nume. Adun din fiecare lacrima litere, una cate una... timpul imi arata ca speranta
inca mai traieste... sufletul meu o tine in viata. Cuvintele spun ca voi gasi ceea ce caut la momentul potrivit.
Stiu doar ca fara tine... e frig, atat de frig... la mine-n suflet... si pustiu. Simt cum pe fata mi se preling
lacrimi dese si dulci, vrand, sa-mi imbrace fiinta in necuvinte cu urme de dor...

"Da-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba, Curajul de a schimba ceea ce
imi sta in putinta si Intelepciunea de a face diferenta intre ele!"

Nu mi-au mai ramas decat cateva lacrimi. Le pastrez cu grija intr-o cutie, ele sunt amintirea a
ceea ce am fost o data, a durerilor nenumarate, dar si a catorva momente de fericire
trecatoare. Poate o sa mai am nevoie de ele o data, comoara mea ascunsa, intreaga viata
patetica ce mi-a mai ramas nu valoreaza cat ele… umanitatea toata nu poate plati pretul
acestor lacrimi. Ceea ce ma face diferita de ei, ma face sa devin victima lor eterna. Zgarii incet
cu unghiile o roca, singura prietena destul de puternica incat sa stea langa mine. Uneori ma
gandesc ca totusi, daca ar avea picioare, primul lucru pe care l-ar face ar fi sa fuga, oriunde,
numai sa fuga de aici, de langa mine. Dar nu acum, acum ma gandesc la altceva, o nebunie,
ma gandesc ca poate gandurile mele s-au rasculat impotriva mea, sa ma distruga incet, intr-un
mod oribil, dar eroic. Eroic pentru mine, caci nimeni nu va sti vreodata ca am reusit sa dau cu
adevarat putere acestor ganduri. Dar de ce ar trebui sa stie cineva?

Nu mi-au mai ramas decat cateva lacrimi. Le pastrez cu grija intr-o cutie, ele sunt amintirea a
ceea ce am fost o data, a durerilor nenumarate, dar si a catorva momente de fericire
trecatoare. Poate o sa mai am nevoie de ele o data, comoara mea ascunsa, intreaga viata
patetica ce mi-a mai ramas nu valoreaza cat ele… umanitatea toata nu poate plati pretul
acestor lacrimi. Ceea ce ma face diferita de ei, ma face sa devin victima lor eterna. Zgarii incet
cu unghiile o roca, singura prietena destul de puternica incat sa stea langa mine. Uneori ma
gandesc ca totusi, daca ar avea picioare, primul lucru pe care l-ar face ar fi sa fuga, oriunde,
numai sa fuga de aici, de langa mine. Dar nu acum, acum ma gandesc la altceva, o nebunie,
ma gandesc ca poate gandurile mele s-au rasculat impotriva mea, sa ma distruga incet, intr-un
mod oribil, dar eroic. Eroic pentru mine, caci nimeni nu va sti vreodata ca am reusit sa dau cu
adevarat putere acestor ganduri. Dar de ce ar trebui sa stie cineva?

Ma bate un gand sa deschid cutia lacrimilor ascunsa in spatele plamanilor uscati. Dar daca si pe
acestea le irosesc, cu ce mai raman? Mi-am auzit gandurile cand sopteau intre ele sa ma
paraseasca… spuneau ca nu mai suporta izolarea si nebunia mea. Dar ce le da lor dreptul sa
ma faca nebuna? Faptul ca se afla in capul meu? Ele sunt doar trecatori catre spiritul meu, iar
spiritul meu nu e nebun. Si daca el nu e nebun, nici eu nu sunt. Sau poate ca….? Ba nu!
Oricum, nu mai conteaza… totul e vant pierdut in zare acum.

Imi doresc sa cred ca ai castigat la loteria viselor premiul cel mare al fericirii.

 Vreau sa sterg cu lacrimile ploii deciziile gresite pe care le-am luat si toate iluziile in care am
ratacit. Sufletul meu a albit inainte de vreme. Dar ii cer iubirii sa-i dea mai multa viata... astept
mai mult de la mine decat ceea ce asteapta cei din jur.... In ochi imi joaca fericirea, indiferent
ca umerii imi sunt drepti sau adusi, fata trista sau vesela. Stiu ca pot totul si ceea ce nu pot
acum, o sa pot mai tarziu. Maine, poimaine, intr-un colt de undeva, in felul si timpul unui
cumva...

 Nu am fost niciodata o luptatoare. Am considerat ca viata e destul de buna cu mine si ceea ce am obtinut e
ceea ce mi-am dorit... dar poate niciodata nu am stiut cu adevarat ce-mi doresc. Mi-am dorit iubire, iubirea
aceea pe care o cautam cu totii constient sau inconstient. Iubirea nu m-a ocolit si totusi am simtit ca am
alergat mereu dupa ea. Sunt oameni ca mine care traiesc fiecare clipa, storcand-o pana la ultima picatura
de semnificatii. Oare care este sensul vietii? Poate iubirea, dar atunci cand suferi din iubire, unde mai
gasesti sensul? In care directie sa apuci? Ce inseamna drumul bun? Ce facem atunci cand simtim ca totul se
naruie in jur si cand descoperim ca tot ceea ce am crezut cu ardoare e un inteles mult prea greu de
descifrat? Luptam... dar eu nu am fost niciodata o luptatoare. De ce trebuie sa ma transform in ceva ce nu
am fost niciodata? Pentru ca pur si simplu asta e menirea oamenilor, sa lupte, sa caute mereu raspunsuri la
intrebarile vietii. Si ce ne asteapta la capatul milioanelor de intrebari la care asteptam mereu raspunsuri?
Un alt raspuns mai limpede decat toate la un loc sau o alta intrebare. Ce e iubirea? La ce bun suferinta si
asteptarea cand obosesti pe drum de atata cautare si sfarsesti in dezamagire?...

Uneori as vrea sa merg linistita mai departe dar ma impiedic de greselile trecutului. Uneori as vrea sa am
puterea de a le indrepta dar e prea tarziu... fiecare lucru are vremea lui. E un timp special al greselilor,
unul dedicat uitarii si un timp al iubirii vesnice. Viata, este o fericire buna sau mai putin buna. Alegerea
facuta nu este mereu cea potrivita, iar oamenii se mai schimba. Ma intreb adesea daca ceea ce simt este
real, daca nu incerc doar sa fug de singuratate. Atatea intrebari cand de fapt ar trebui sa traiesc clipa, sa
pornesc de la ea spre ziua de maine. Si daca maine nu va mai fi? Si daca voi fugi mereu de ceea ce simt?
Maine va veni oricum...

In viata exista lucruri care sunt inevitabile, iar noi, oamenii, suntem incapabili sa le
controlam...

Uneori nu inteleg de ce... Exista zile cand a trai parca nu mai are sens

Mi-e dor si uneori doare... as vrea sa pot striga pentru a ma auzi in cel mai adanc vis, dar nu-
ndraznesc sa te trezesc.

As vrea sa intelegi ce nu pot sa iti spun, sa simti ce nu pot sa iti arat, sa vii fara sa iti cer, sa nu pleci ... fara
sa fiu nevoita sa te rog. As vrea sa nu imi mai fie atat de dor uneori , sa nu-mi mai plang de mila in fiecare
zi, sa nu-mi fie frica de singuratate, sa te iubesc fara teama ca te pot pierde. As vrea sa imi zambesti in
fiecare zi, sa ma cuprinzi in brate cand mi-e greu, sa uit de mine cand ma privesti, sa nu-mi fie teama sa
visez. As vrea atat de multe…

. I-ai ierta pe toti ce care ti-au gresit? Ai alerga sa sa indeplinesti visele, ti-ar mai sta
ceva/cineva in calea ? Ai accepta ca tot ceea ce s-a intamplat fiind parte din viata ta si ai
intelge ca s-a intamplat cu un motiv si ca a meritat?

Daca azi ar fi ultima ta zi pe pamant, ai iubi fiecare fiinta vie din acest univers? Ai intelege ce
inseamna iubirea? Le-ai spune tuturor celor pe care ii iubesti in secret ce mult ii iubesti si ce
binecuvantare e sa-ti traiesti ultima zi iubind si oferind iubire...?

Daca ar fi azi ultima ta zi? Fara speranta zilei de maine, zi in care ai sa indrepti tot raul facut, zi
in care ai sa iti ceri iertare,ai sa speri, ai sa iti faci planuri noi, ai sa iubesti mau mult, ai sa iti
dai silinta, ai sa incerci, ai sa ierti, ai sa intelegi, ai sa aflii, ai sa iti suni toti prietenii pentru
care nu ai mai avut timp, sa le spui toturor celor pe care ii iubesti ce mult inseamna pentru
tine!
Daca maine nu ar mai fi....daca asta e tot ce ai avut! Azi, ultimul cadou pe care ai sa-l primesti
in aceasta viata! Ce-ai face? Ai regreta fiecare greseala sau te-ai bucura pentru alegegerile
facute.

Tu, fata-n fata cu tine in ultima clipa! Ce porti in suflet regrete sau lacrimi de multumire? Te-ai
putea hotari? Ai fost ceea ce ti-ai imaginat ca ai sa fii cand erai copil? Ti-ai indeplinit toate
visele pe care ti le-ai facut in ziele in care mai stiai cum sa visezi!? Ai schimbat lumea, cu totul
riscul pe care il implinca asa cum ai jurat candva?

Ultima clipa din viata cum ti-ai dori sa ti-o petreci, unde, de ce? Ce ai alege bogatie sau
implinire sufleteasca? Privirea ucigatoare a trecutului sau zambetul vesnic prezent!

Nu stiu unde incepe totul nu am idee unde se termina. Nu am idee de ce a inceput totul sau ce
ar putea sfarsi totul.
Cineva care a facut parte intreaga din tine