GANDURI DESPRE FILOSOFIE

Etimologia cuvantului filosofie provine din limba Latina in care

philos inseamna cunoastere,iar sophie intelepciune.In viata intotdeauna
avem nevoie sa stim sa filosofam…acest lucru nu semnifica fapul ca trebuie
sa utilizam in comunicare replici ale marilor filosofi…nu,nici pe departe…
trebuie sa gandim mai mult,sa analizam o situatie inainte de a lua anumite
decizii, pentru a lua o hotarare care sa ne aduca beneficii ,sa nu ne
prejudicieze existenta sau sa ne afecteze in vreun fel principiile…Sunt
sigura ca exista persoane care “despica firul in patru”,ei bine de fapt in
adancul lor mijeste un fir de intelepciune,de care avem nevoie cu totii
pentru ca drumul pe care pasim in viata nu e pavat numai cu surprize
placute,noi trebuie sa il incununam cu realizari deosebite si impliniri atat
materiale cat si spirituale.In conceptia lui Blaga,omul prin cunoastere se
departeaza de conditia sa de animal spunand de altfel ca omul care nu
incearca sa isi depaseasca conditia nu poate fi numit om,el trebuie sa
incerce sa dezlege misterele care il inconjoara,astfel fiind pus fata in fata cu
destinul si fiind nevoit sa ia atitudine.Din opera sa literara“Eu nu strivesc
corola de minuni a lumii|” Blaga evidentiaza doua tipuri de cunoastere;cea
luciferica(unde misterul ramane neelucidat,ascuns)si cea
paradisiacal(misterul este scos la lumina,strivit)

Asa se intampla si in viata ,uneori MISTERELE RAMAN MISTERE,ne

capteaza tot timpul atentia sau ne distrag cu totul de la viata
cotidiana,plutim visam,imediat fiind etichetati poate cam putin
“deplasati”.alteori dezlegam tainele care ne starnesc curiozitatea,dar parca
isi pierd lumina, farmecul si ne cuprinde un val de regrete…
 Din punctul meu de vedere,intreaga viata e un mister si se termina
prea repede,cand ralizam ca am ajuns la final ne dam seama ca poate nu
am inteles prea multe,dar am trecut prin toate agatati de un val..sau am
mers in “turma”,adica odata cu ceilalti,caci bine ar fi daca spiritul acesta l-
am inlocui cu vointa noastra de a gandi si de a lua hotarari singuri,asa cum
simtim,sa ne creem propria cale.Toata viata purtam un razboi intre ratiune
si pasiune(vezi “Critica ratiunii pure”,R.Descartes),suntem prinsi intr-un
ocean coplesitor de dorinte de patimi ,iar daca nu ar exista ratiunea
probabil ne-ar prinde o valtoare nemiloasa si am pieri.
Imi place sa cred ca la un moment dat vom gasi un echilibru viabil,astfel nu
putem cadea dintr-o extrema in cealalta,care sa ne tulbure existenta,sa ne
rapeasca cu voia noastra linistea si fericirea.

…FERICIREA…daca tot am adus-o in discutie mi-ar placea sa

despic si eu putin firul in patru(zambesc).Referindu-ma la natura umana
bineinteles,daca Jean-Paul Sartre vorbeste despre existentialism si sensul
vietii,Albert Camus despre absurdul existential,Aristotel despre om ca fiinta
sociala sau animal politic,Blaise Pascal despre fiinta duala(“…omul – trestie
cugetatoare…”)etc..etc…m-am gandit,de fapt nu am stat deloc pe ganduri,sa
imi creez si eu un concept…

FERICIREA.Da,chiar asa ,fiindca toti o cautam…si suntem

dornici sa o intalnim…dar stim unde sa o cautam,sau mai bine zis ce sa
cautam???Poate am intalnit-o si nu ne-am dat seama,nu am recunoscut-
o,poate a trecut pe langa noi si nu am observat-o,caci eram prea absorbiti de
cautarea ei…sau poate am gasit-o dar nu am stiut ce sa facem cu ea si ne-a
scapat printre degete..Ei bine,daca as incepe cu o definitie as spune ca
fericirea nu exista…dar atunci cum pot sa mai vorbesc despre ceva
inexistent?sau daca eu cred ca nefericire gasim pretutindeni,e logic ca exista
si fericire,asa cum exista rau pentru a fi si bine .
Ca sa nu las impresia ca sunt cea mai mare pesimista,ca nu
gandesc pozitiv si ca asa cum spune Mihai Eminescu (preferatul
meu!!!) ..”gandurile-mi rele inghit pe cele bune…”rectific si afirm ca
fericirea absoluta nu exista, nu o gasim oricat am cauta-o,poate o dobandim
in alta viata in functie de faptele noastre?cine stie…fericire deplina nu exista
,dar fericire ,crampeie de fericire,ganduri de fericire sigur exista…mai
conteaza?pana la urma are acelasi nume,adica tot fericire…Fericirea o gasim
in oameni,in tot ceea ce ne inconjoara,reprezinta de fapt o stare de bine,o
implinire o bucurie imensa care iti umple fiecare coltisor din minte si din
inima…fericirea nu poate fi descrisa prin cuvinte,nu poate fi cuprinsa in
limitele unei definitii,oricat de ampla ar fi ea,fericirea se SIMTE,nu poate fi
vanduta sau cumparata,nici chiar imprumutata…ea are diferite forme si
intelesuri in functie de fiecare persoana.Fericirea mea poate fi nefericirea
altora sau poate nefericirea mea e fericirea tuturor,hmm asta nu suna chiar
atat de bine...dar cum traim intr-o lume bazata doar pe interes care alearga in
goana mare dupa bani pentru a obtine o implinire materiala,orice e posibil!
Asadar,fericirea trebuie sa o culegem din orice lucru oricat de
marunt si nesemnificativ pare a fi,din flori parfumate,dintr-un cer
senin,dintr-o ploaie linistita de vara,dintr-un soare bland… putem simti fiori
de fericire la o simpla strangere de mana,primind sau oferind un zambet cald
cuiva care pare a fi pierdut,disperat,trist,poti fi fericit cand spui cu
sinceritate:te iubesc,si ti se raspunde in acelasi mod,poti culege fericire din
increderea pe care ti-o acorda prietenii,din intalnirea cu familia sau cu cei
dragi…daca vrei si daca stii sa privesti lucrurile in profunzimea lor,fericirea
dainuie pretutindeni,dar nu cu totii ne dam
seama de prezenta ei.Daca nu suntem atenti e simplu sa cazi in prapastie sa
te prabusesti si sa te ranesti simtindu-te cel mai nefericit sau cel mai
ghinionist.
Sa nu gandesc doar cum ar fi bine sa procedam,eu,vorbind
despre mine,cand nu imi merge prea bine sau nu am obtinut ceea ce mi-am
dorit,spun ca s-a intors putin norocul de la mine,nu ca sunt ghinionista…
bine asta doar de ceva timp…normal ca toti spunem uneori ca eu sunt cel
mai…ca eu am cele mai multe…ca mie mi se intampla totul…nu suntem
niciunul mai feriti de probleme,de durere si suferinta decat altii,diferenta
consta in viziunea noastra asupra lor. De obicei e mai bine sa nu ne facem
asa multe griji …caci nimic nu se rezolva de la sine si totul trece,facand loc
altora.
Timpul e cel mai mare inamic al nostru,dar nu realizam caci
mereu spunem:cu timpul o sa uit eu…in timp se vindeca ranile…peste un
timp fac ceea ce imi doresc cu adevarat…timpul nu e cu noi e impotriva
tuturor.Poate ne consolam daca stim ca totul are un sfarsit?ar fi bine ca
atunci cand ajungem la final,cand drumul se termina,cand ceasul nu mai
bate…sa privim in urma si atunci sa zambim fericiti fiindca ne place ceea ce
vedem.Si atunci cand ochii nostri nu mai pot privi,cand inima nu mai poate
simti caci un somn etern ne-a coplesit,sa nu devenim nesemnificativi,sa nu
mai fim nimic caci traim vesnic…dar in amintirile acelora cu care ne-am
impartit fericirea pe care am stiut unde sa o cautam,cum sa o pastram,sa o
simtim si sa o impartasim si altora.
 Cred ca fericirea are legaturi cu timpul,deci si ea are
legaturi???pai da,caci daca ne-ar spune cineva ca ne sunt numerate clipele
sau ca peste un timp vine Marele Sfarsit…sunt sigura ca brusc se schimba
totul si fiecare secunda si minisecuda care trece va fi puternic simtita si traita
incercand sa fim cat mai fericiti.Atunci nu vrem sa pierdem timpul vrem sa-l
castigam!Daca asa rezolvam totul atunci sa presupunem,asa cum se zice,ca
fiecare zi care trece e ultima care vine…

Daca pana acum nu am stiut ca fericirea o vezi doar cand

a trecut,ca timpul trece si nu se mai intoarce,ca viata mea depinde cel mai
mult de alegerile mele ,ca am si responsabilitati nu doar drepturi,ca fara
sa vreau am ranit pe cineva atat de adanc incat a plans,dar nu i-am
observat lacrimile,doar mult mai tarziu…ca fiind prea naiva tot ce era mai
curat in inima mea am lasat sa fie intinat,ca durerea e prea mare si
lacrimile prea amare si ca orice as face amintirile raman vii…pana acum
nu am stiut...dar de ce nu vreau sa ma intreb de ce oare pentru a intelege
mai bine totul am avut nevoie de 20 de ani…pentru ca in viata sunt mai
multe intrebari decat raspunsuri????…NU, pentru ca aveam nevoie de
toate acestea pentru a intelege ,pentru a-mi crea opinii si pentru a-mi cladi
principii pe care sa le urmez,sa nu le incalc si sa invat sa fiu propriul ghid
in viata.
Supravietuim amintindu-ne,dar…uneori supravietuim
uitand…!!!de fapt eu vreau ,nu sa suprvietuiesc,ci fiindca exist, nu doar
sa exist ,ci sa traiesc!!Nu e usor dar nici imposibil.Am idealuri si fiinte
dragi care imi sunt alaturi,care ma tin de mana in intunericul ,care mi se
pare a fi,caci e doar zi…sunt persoane pe care nu le uit,dar care poate nici
nu mai stiu cum ma cheama sau cine sunt,am trecut prin rau si bine,am
zambit,am iubit si am suferit “dureros de dulce”,ca sa-mi dau seama ca
acele versuri de mult citite pot fi si traite…rele si bune toate sunt ale
mele,nu vreau sa mai am regrete caci orice sfarsit e un nou inceput.Sunt
doar un actor,care nu si-a invatat rolul,si pasind pe scena vietii nu a stiut
ce sa zica.De teama a fugit,fara sa priveasca in urma pentru a nu I vedea
pe ceilalti razand,dar de fapt nimeni nu radea,iar acele ecouri erau
aplauze de incurajare….

Imi place sa scriu doar asa ma descarc,cand iti asterni

sufletul pe hartie stii ca nu are cine sa iti tradeze incredereapoate intr-o
zi …o sa scriu un roman…romanul vietii mele…as avea multe de spus…