SAPTAMANA "ILUMINARII" MELE... Hmmm... Huuu... 2013.11.28 - 2013.12.

14
January 8, 2014 at 9:12pm
02 decembrie 2013 Hmmm... Huuu...
Mi-e teama de aceasta senzatie de goliciune. De acest a fi . Totul a devenit plat. Si mi-e teama. Unde este cel exploziv
si expansiv? Unde sunt lacrimile care curg, fiind doar fericit privindu-i pe altii in ochi, privindu-ma pemine? Unde este
cel ce vrea ca toata lumea sa fie fericita?

Imispuneam in tabara in tacere la care tocmai am participat. Eu nu mai sunt eu.

O profunda stare de tristete a aparut. Senzatia de a-l fi pierdut pe Cristian cel vesel. Pe Cristian vorbaretul.
Viata nu poate fi asa. Plata.
Imi spuneam... Si imi spun... Sunt gol inlauntrul meu. Nu stiu cum voi fi. Acum tocmai au aparut cateva lacrimi. De
tristete. http://www.youtube.com/watch?v=u39bKFE5a5A

De teama.
Privesc in jurul meu si totul este plat, este gol. I-am spus lui Rune in tabara in tacere: ca mi-e teama, ca sunt infricosat
ca l-am pierdut pe cel ce eram. Si pe care il iubeam atat de mult!

Iar Rune m-a linistit un pic cu raspunsul lui. Ca acum apare acel gol, acea senzatie de a fi gol. Care se va umple incet,
incet. Desigur, raspunsul lui a fost mult mai lung. Dar asta vad acum. Senzatia de goliciune. De a fi plat.

Oare ma pot transforma asa, dintr-o data? Oare va dura? Oare voi fi altfel decat cel ce am fost pana acum? Mi-e
teama de asta. Mi-a teama sa privesc viata asa.

Daca asta inseamna a intelge... Spun toate astea acum. Habar n-am cum va fi, cum voi fi peste o luna, peste doua,
trei. Peste un an.
Poate ca acest gol se va umple.
Este infricosator sa vezi ca nu mai esti tu cel de dinainte. Si aceasta transformare sa se fi produs pe parcursul a doar
cateva zile (ma rog, cativa ani... :) ). Nu mai sunt cel caruia ii pasa. Pai cum asa?!!!!... Toata viata mi-a pasat. Si acum,
dintr-o data... Nu-mi mai pasa? Cum vor mai fi veseli cei din jurul meu fara exploziile mele de bucurie?
Da... Hmmm... Nu vreau asta!
Cristian cel de dinainte era misto. Cel de acum pare indiferent. Intr-un fel.
Acum...Cine mai sunt eu fara cel ce eram? Am devenit nimeni. Acum sunt nimeni. Si este ciudat. Eu vreau sa fiu cel ce
iubeste pe toata lumea asa cum o faceam pana mai acum cateva zile. Si, dintr-o data... Gata?! Nu, nu... Nu poate fi
asta intelegerea.

Vreau sa fiu „la fel” cu cel de dinainte dar si cu intelegerea pe care am capatat-o vineri dupamiaza. Si anume ca „NU
AM CUM SA-MI DORESC CEVA DE LA VOI, PENTRU AM TOTUL. NU AM NIMIC SA ITI OFER, PENTRU CA AI DEJA
TOTUL”.

Sau, "NU AI NIMIC SA-MI OFERI, PENTRU CA DEJA AM TOTUL"

Aveti toata dragostea din Univers, sunteti vazuti, sunteti in siguranta. Si ati avut-o totdeauna. De ce sa va mai imping
sa descoperiti si voi? Doar daca vreti, puteti vedea, descoperi si intelege si voi.

Oare Cristian cel de dinainte facea toate astea pentru a primi dragostea celorlalti? Oare Cristian cel de dinainte nu
stia ca este iubit?

Acum... Mi-e teama ca nu voi mai fi sufletul petrecerilor. Sufletul intalnirilor. Ca voi fi plat. Ca nu voi mai fi copilul
care vrea doar sa se joace. Nu vreau sa fiu „matur”. Mi-e frica de maturitate. Ce poate fi mai frumos decat sa fii un
copil matur? Mi-am pierdut copilaria? Starea de copil?
Asta este iluminarea si intelegerea? Nu multumesc. Nu cred ca doresc asta. Viata si experienta vietii este prea misto,
pentru ca eu sa renunt la ea.
Oare voi uita aceasta intelegere? Oare ea va fi parte din toata viata mea, de acum inainte? Ca si mersul pe bicicleta?
Odata ce l-ai invatat, nu mai ai cum sa-l uiti? Este parte din tine.

Nu stiu. Habar n-am. Am sa ma observ in urmatoarele luni. Dar acum asa sunt. Astea sunt temerile mele, acum.
Hmmm...
Toata viata facem ceea ce facem pentru a ne simti iubiti, in siguranta, pentru a fi vazuti. Dar cand se aseaza aceasta
liniste, este infricosator. Atunci cand intelegi ca le-ai avut dintotdeauna. Dar cand intelegi asta... te transformi. Simti
ca nu mai are rost tot ceea ce ai facut pana atunci. Simti si stii ca nu mai are rost sa mai faci tot ceea ce ai facut pana
atunci.

Da..., se asterne linistea. Si atunci te intrebi: oare chiar imi doresc aceasta liniste? Ce sa fac cu ea? Viata-mi va parea
plictisitoare? Da, ii voi invata si pe altii despre asta. Si vor face si ei „wow”! Si apoi vor avea aceleasi intrebari ca si
mine. Si atunci... Le mai spui ceva? Are sens sa stie ca au fost dintotdeauna iubiti, vazuti si in siguranta? Cred ca ar
rata sensul vietii pe acest Pamant. Pentru ca viata e misto atunci cand cauti ceea ce ai deja. E misto, pentru ca te face
sa faci tot felul de lucruri traznite cautand dragostea, siguranta. Care, de fapt, te-au insotit toata viata ta.

Eu cred ca uneori e bine sa te opresti la un anumit nivel al intelegerilor. Daca intelegi totul si esti o fiinta vesela,
iubitoare... vei avea impresia ca ai pierdut totul. Da, vei intelege. Dar va disparea acel cautator. Si... Acum ii inteleg pe
calugari, pe maestri, pe cei ce au facut pasul. Dar eu? Eu, vreau sa fiu calugar, maestru? Are sens, cand viata este atat
de misto atunci cand cauti?!

Daca asta este „iluminarea”, nu multumesc.

Credeam ca iti poti pastra esenta, dar cu alte intelegeri. Mi-am pierdut esenta? Cea pe care credeam eu ca o am?
Intr-un fel da. Asta este ceea ce simt acum. Ma repet, nu stiu cum va fi peste cateva luni, peste ceva vreme. Dar daca
mi-am pierdut esenta, avand doar linistea... Cred ca viata va fi plictisitoare. Pentru ca nu voi mai avea nimic de oferit
altora. Pentru ei au deja. Si, intelegand asta...Ce pot face? Ce rost mai are viata, pentru cineva care a inteles-o? Da, sa
o observe pana cand moare.

Mai are sens sa spun cuiva despre drumul meu? Despre framantarile fiecaruia? Sau pot doar pastra pentru mine ceea
ce am inteles?
Mai are sens? Oare nu este chiar impotriva vietii, pe acest Pamant?
Ce poate fi mai frumos decat sa plangi, sa razi, sa iubesti, sa fii trist, deprimat, sa te supere copiii, sa te insle
partenerul, sa ai parte de „cacat” in viata, sau de fericire?

Sunt experiente de care trebuie sa ne bucuram. Este viata. Plina de sentimente, plina de emotii, plina de trairi. Fiind
plat, „iluminat”, toate astea dispar. Dispar cautarile. Dispare experimentarea vietii din perspectiva pe care am avut-o
pana atunci..

Nu va sfatuiesc, deocamdata sa faceti acest pas. Catre starea de liniste.Atunci cand apare aceasta stare, totul in jurul
tau devine indiferent.Impersonal. Nu te mai oftici, nu mai plangi (si ce poate fi mai frumos decat sa plangi :) ), nu mai
esti in extaz, nu mai esti in depresie. Totul pare a deveni plat. Esti sigur ca asta vrei?

Ce cautam, de fapt? Si ce facem atunci cand gasim?

Din punctul meu de vedere, acum, la cald, dupa cateva zile va recomand sa nu cautati „iluminarea”. Daca sunteti
fiinte depresive, triste, da, cautati-o. Dar daca sunteti fiinte vesele, pline de viata, va recomand sa nu o faceti. Va
recomand sa va opriti la un anumit moment. Pentru ca, dupa acel moment veti simti ca ati pierdut stralucirea pe care
o aveti. Veti deveni niste intelepti care nu si-au dorit intelepciunea. Asa cum simt si eu acum.

„Iluminarea” este pentru oameni tristi, in esenta lor. Cei veseli, nu cred caau de ce sa o caute. Pentru ca au tot ceea
ce au nevoie.

Sper sa revin asupra acestor randuri. Sa revin cu Cristian cel de dinainte, avand intelegerile de acum.

Dar acum este ciudat, extrem de ciudat. Nu stiu daca mi-am dorit acest nivel alintelegerilor. Pentru ca, acum, ma
simt gol. Ciudat de gol si de indiferent. Intelegand ca totul este exact cum trebuie sa fie. Nu mai am de schimbat nici
pe mine, nici pe altii. Pentru ca totul este perfect. Toti au absolut ceea ce le trebuie. Nimic nu este gresit, nimic nu
este de schimbat, nu mai este nimic de creat. Hmmm...

Bine, bine, dar catre ce ma indrept, oare? Ce voi face in viata de acum inainte? Hmmm... Da... Sa observ... Ce? Viata?!
Fara asteptari? Ce fac cu ce am inteles? Hmmm... Ciudat! Foarte ciudat! Fara nimic?! Pe cine sa mai ajut, daca nimeni
nu are nevoie de ajutor? Tot ”cacatul” din viata lor este misto. Ii ajuta sa experimenteze frumusetea vietilor lor, ca si
oameni, pe acet Pamant.

Intelegi asta?

Intelegi ca doar te poti bucura ca poti experimenta durerea, tristetea, depresia, singuratatea, saracia, bogatia,
veselia, extazul, dansul, rasul.

Intelegi ca daca toate aceste dispar, viata devine plata?

Intelegi ca viata e misto, asa cum e ea, pe acest Pamant? Intelegi asta?
Cu „iluminarea” treci „dincolo”. Si pare a fi plictisitor, ciudat, plat. Intelegi ca trebuie doar sa te bucuri de toate. Si ca
nu ai nevoie de„iluminare”?! Pentru ca nu stii ce este.

Cred ca prin asta trec acum (vizionati filmuletul incepand cu secunda 56), filmulet care contine urmatorul text, postat
si in comentarii:
"Mevlana Jalaluddin Rumi says...

The breeze at dawn has secrets to tell you, don't go back to sleep!
You must ask for what you really want, don't go back to sleep!

People are going back and forth across the doorsill, the door is round andopen,
don't go back to sleep!

I would love to kiss you, the price of kissing is your life.

Now, my loving is running towards my life, shouting 'what a bargain, lets buyit...'

One has to be a seeker, but before becoming a seeker, one has to become alover. You cannot become a lover if you
have filth of worldly attachments.

World is here in front of us to give us experiential knowledge andunderstanding

that it is changeable, transient entity...

Laugh, sing, dance, make love, have children, create houses, money, and power,and yet in a moment, death snatches
everything and leaves you shivering shakingin fear and ultimately drowning in unconsciousness...

It is not possible to taste the divine wine of love if you haven't met asheikh, a mystic.

One has to become a ney, a reed flute; one has to become empty, hollow then allthe poetry all the music will come
through you

This divine love occupies heart and mind and then all universe seems as if itis just the beloved peeping to us from
behind the sun, behind the stars andmoon,
flowers and trees, men and women, children and old.

Once this divine love makes its roots in the heart, the person getsoverwhelmed, drenched in this beautiful
experience where the mind goes into thezone of silence.

The whole universe then exhibits the divine dance of love.

The one who has surrendered to the Lord is called a sufi and sufi sings thezikr -
la illaha ill allaah - there is no reality but god, there is only god.

Zikr has three parts: the first is the denial of everything visible, second isthe explosion into the individual, and the
third part is the outbreathing ofdivine presence HU

Sufi sings HU - That which is, That which was, That which will be...

World becomes nothing more than an image, stitched with gold thread on thetapestry, just the playful addition.

Drunk in love, the lover calls out in longingness to the one who resides in theheart
but still seems so far.

Nobody wishes a heaven if the price is death...

Nobody will wish for immortality if the cost is death...

But this is what Love is -- DEATH...

But from this arises the resurrection of a new you - pure, virgin, loveful. Andnow, the calls of heart gets answered.

Until the ego is alive, there is no possibility of love to happen. Whendarkness of ego is blown away with longingness.
Urgency, search of the truth,this becomes possible

For Jalaluddin Rumi, it happened, when Shams-e-Tabrizi arrived and stole hisheart and mind
And then the love occupied this vaccum.

While someone asked Shams whose head was full of ideas and desires, he said:"tell me about divine mystery".

Shams said:
"I cannot tell you the mystery.
I can tell this mystery only to someone in whom I can see myself.
This mystery I will tell only to myself.

I don't see myself in you. I see someone else.

The mind has to be emptied of all attachments, greed, passion, darkness and forthis the teacher, the sheikh has to
hit lovefuly, until the mind isshattered..."

The existence of the beloved cannot be proven physically, nor it is a fantasy.

This presence at best has been given many many names in different cultures,
yet the presence remains nameless.

You may call it Allah, Brahman, Reality, Truth, or any other word because thatis what best a mind can try to do, give
the name to the nameless.

The sheikh is a mirror, a reminder of that presence, understanding of thismystery comes through the Sheikh and it
transforms all the energies of theseeker.

Rumi says, "I have phrases in whole pages memorized to but nothing can betold of love you must wait until you
begin to live the love, be patient,utterly patient.

The journey which begins from love towards god, a moment comes in this journey
when finally the union happens, all boundaries get dissolved and this 'I' is nomore different from that. As Al-Hillaj-
Mansoor cried out An-al-Haq 'I am That'and then Total Emptiness"

'I' is no more so who will call whom, just a vast emptiness which is bestdescribed by Sufis as HU, that which exists,
HU means that which was and willbe

No word can ever contain the infinitude presence, once the consciousness arises
after this volcanic experience... on asking what happened to you, sufi says,Huuuu... "

http://www.youtube.com/watch?v=4I60ZHdx5Og

Postat si scris pe 02.12.2013 - https://www.facebook.com/cristian.antonescu/posts/3766327894926

UPDATE: - December 6:
"Hmmm... Huuu...
Mori pe orizontala ca sa te renasti pe verticala. Stau in tacere de luni. Si, de miercuri, nu-mi mai este teama.

Totul in jurul meu devine mult mai clar. Asa cum spun toti Maestrii, golul incepe sa se umple. Altfel.

Voi ramane in tacere si zilele urmatoare. Este o tranzitie minunata. Hmmm..."

-December 10:

"I'm back! M-am intors! Altfel. Acelasi, dar altfel! :*

Fiecare va face cum va stii mai bine pentru el. Am renuntat la a mai trage de oameni.

De acum incolo, ceea ce postez, scriu, fac sau public, va fi doar pentru mine.

Daca va dori cineva sa ma intrebe ce, cum, de ce gandesc intr-un fel, ii voi raspunde. Daca va cere cineva ajutorul
meu, s-ar putea sa i-l ofer.

Dar nu mai trag de nimeni. Pentru ca... de cine as trage?!...

Si ce sa le ofer, cand au totul? Ce mi-ar putea oferi mie cineva, cand am totul? Si, din aceasta perspectiva, voi fi un
calator in viata mea. Si un observator al vietii mele.

Voi scrie cartea. Pentru mine, nu pentru altii. Profilul meu de FB este pentru mine, nu pentru altii. La fel si grupul
CREATORII LUMII NOI.

Nu am ce sa ofer altora. Daca nu au o informatie, o cauta singuri. Si o vor gasi. Cei care cauta. Cei care nu,... nu.

Oricum au totul.
-December 12:
https://www.facebook.com/cristian.antonescu/posts/3797230667476
Dupao perioada de 14 luni de “tacere”, m-am hotarat sa ma reimplic in diverse forme de activism.

Nu am nimic de schimbat. Am sa ma implic insa altfel decat pana acum un an. Cu mai multa claritate. Cu mai putin
zgomot in capul meu. Am trecut in ultimii cinci ani printr-o transformare profunda, AM INTELES ce este cu mine si cu
viata pe-aici pe Pamant.
Sunt extrem de linistit in in tot ceea ce fac. Am acea pace interioara inlauntrul meu. Multi ma invidiaza, poate. Dar o
pot gasi si ei. Pot vedea, de fapt, ca au avut-o dintotdeauna, doar ca o ignorau.

Doresc sa creez. Sa creez o lume noua. Nu singur. Nimeni nu poate face nimic singur.
Dar stiu ca Universul doreste sa adun oamenii laolalta. Stiu ca pot.
Dar o fac fara sa am asteptarile ca voi si reusi.
Sunt constient ca se va intampla exact ceea ce trebuie sa se intample si ca acea lume noua va fi creata atunci cand va
fi momentul ei.

O fac fara a avea obiective materiale, sau nevoia de vreun de statut social. Intotdeauna am fost un om simplu. Am
fost multumit cu ce am avut. Niciodata nu am fortat lucrurile.
Desigur, daca mi-am dorit ceva si mi l-am permis, l-am obtinut.
Nu mananc cu sapte guri (o ciorba pe zi e ok :) ), nu am nevoie de palate, de proprietati, de masini.

Stiu doar ca imi place sa vad pretutindeni numai oameni fericiti. Nu am sa fac nimic pentru ei. Voi face totul numai
pentru mine. In sensul ca nu voi impinge pe nimeni sa fie fericit, bucuros ca traieste. Dar eu voi face tot posibilul sa
vad numai oameni fericiti. Daca ma va intreba cineva cum am facut sa fiu fericit, am sa-i spun. Daca cineva doreste sa
ma ajute in acest demers, va fi misto. Daca nu, iar va fi misto. Viata este frumoasa.
Sunt un om obisnuit, caruia-i plac toate bucuriile si placerile vietii. Nu sunt tamp, nu sunt ursuz, nu sunt religios, nu
sunt credicios, nu sunt trist, nu sunt habotnic, nu am orientari politice. Nu am nimic cu nimeni, ii accept pe toti.

Imi pun insa intrebari profunde despre viata, despre „de ce oamenii gandesc asa cum gandesc, despre „de ce
oamenii fac ceea ce fac, asa cum fac”. Am vizionat mii de documentare si am citit multe carti, mai ales in ultimii cinci
ani (noroc cu criza economica, care m-a dus in cap) . Tot ce am inteles in toti anii acestia se va condensa intr-o carte,
ca si completare a notei "AM INTELES", scrisa exact acum un an - https://www.facebook.com/notes/cristian-n-
antonescu/am-inteles/560255807324893
Am studiat cea mai tare Universitate – „Universitatea Vietii pe Pamant”. Am absolvit-o cu „Magna cum Laude”. De-
acum incep sa profesez :D
Am studiat din toate domeniile astfel incat sa pot vorbi despre ele (biologie, genetica, politica, economie,
organizarea teritoriului, tehnologii avangardiste, psihologie, spiritualitate, teorii conspirationiste, Dacia, istorie,
geografie, ecologie, civilizatii extraterestre, psihiatrie, agronomie, turism, energie libera (gratis), cosmoumanism,
cosmologie, astronomie, tehnici de negociere, diplomatie, religii, mancare, medicina, medicamente, sisteme sociale
(inclusiv organizarea sociala in lumea animalelor), anatomie, imobiliare, vindecari „miraculoase” (in ghilimele, pentru
ca, de fapt, nimic nu este miraculos – totul este normal. Doar ca nu stim sa observam), samanism, tehnici si
tehnologii psiho-informationale (PSI), Nirvana (Adevarul, Constiinta suprema, Bliss, Extaz, Dumnezeu, Sursa, Creator
sau cum vreti voi sa-i spuneti), autism, Univers, Multivers, sex si sexualitate, natiuni, popoare, servicii secrete,
manipulare si lista poate continua, probabil pe inca o pagina...
Sunt extrem de fericit si de implinit, chiar daca am trecut si trec material printr-o stare de cacat de multi ani. (Ma
repet, nu ca „cacat” ar fi un cuvant cu vibratie joasa – dimpotriva).

Am doua motto-uri in viata. Nu ca mi le-as fi impus in vreun fel. Ci viata mi-a aratat cum sunt eu. Mott-o-urile nu sunt
decat o caracterizare a mea, nu niste principii asumate.

Unul m-a insotit si calauzit toata viata, care este parte din viata mea si eu sunt parte a lui:
-„Maxim de informatie, pe minimum de suprafata, in minimum de timp” – si de aceea si sunt extrem de analitic si de
profund. Pentru ca eu nu pot intelege altfel lucrurile decat daca imi sunt oferite in baza acestui principiu. Iardaca nu-
mi sunt oferite, mi le sistematizez singur, astfel incat sa le am gata de inghitit si de digerat. Desi solicita un mare
volum de munca, concentrare si timp, rezultatul este extrem de usor de digerat de catre mine, sau de catre oricine
altcineva care il foloseste.

Am avut sansa ca viata sa-mi ofere sansa de a intalni multi oameni construiti dupa acelasi principiu. Cativa dintre ei
sunt Andy, Rune si Arne. Oameni extrem de simpli dar cu o cunoastere, cu o intelegere extrem de vasta. Si de o
simplitate uriasa. Si am avut ce invata unul de la celalalt.

Iubesc oamenii care se calauzesc dupa acest principiu. Pentru ca sunt profunzi. Maestri adevarati. Iar profunzimea
vine din dorinta lor de a sti. De a afla si de a impartasi mai departe. Este ca si atunci cand faci un puzzle din mii de
piese. Organizezi piesele si le memorezi, astfel incat sa iti fie usor sa le pui la locul lor atunci cand ai nevoie de ele.

Acest principiu m-a ajutat sa inteleg Legile Belagine, dintre care as mentiona-o macar pe cea cu nr. 45:

„Înteleptul uneste pe cel ce vede cu cel ce gândeste, pe cel ce simte cu cel ce face, dar neînteleptul îi desparte.
Deschide-ti bine ochii, căci cel ce face, cel ce simte si cel ce gândeste sunt asemeni norilor care vin si pleacă, dar cel
ce vede prin ochii tăi este vesnic si lumina sa este fără umbră. El este dincolo de viată si moarte, dincolo de bine si
rău, dincolo de frumos si urât, dincolo de curgerea timpului." - din Legile Belagine
https://www.facebook.com/notes/cristian-n-antonescu/legile-belagine-legile-frumoase-legile-
zamolxiene/316499321700544

Al doilea motto:
-„Nu am nevoie de nimic altceva atata timp cat sunt sanatos, nu mi-e foame, nu mi-e sete, nu mi-e frig. O bomboana
daca va fi in plus va fi binevenita, binecuvantata, fara ca sa incerc sa o am, insa”

Pentru aceasta pot cita din nou din Legile Belagine:

„42. Cel tulburat vede binele ca bine si răul ca rău, este atras de una si fuge de cealaltă, dar înteleptul vede si
frumosul si urâtul, simte si frigul si căldura, si finetea si asprimea, aude si plăcutul si neplăcutul, gustă si dulcele si
amarul, simte si mireasma si duhoarea si nu face judecată între ele. El vede deslusit că firea lucrurilor este în toate,
căci frumosul din urât se trage si urâtul din frumos, dulcele a fost amar la început si se va face iarăsi amar, plăcutul se
naste din neplăcut si neplăcutul din plăcut. Si toate acestea luminează sufletul înteleptului pentru că cele bune si
plăcute hrănesc si bucură trupul si simturile sale, iar cele neplăcute neînteleptului hrănesc mintea si întelepciunea sa,
căci vede înnoirea lucrurilor si semintele viitoarelor bucurii.
-din Legile Belagine
https://www.facebook.com/notes/cristian-n-antonescu/legile-belagine-legile-frumoase-legile-
zamolxiene/316499321700544

Stiu ca Legile Belagine au fost scrise prin channeling. Am aflat asta tarziu, dupa ce mi le insusisem. Si chiar daca, de
cele mai multe ori, sunt critic la adresa celor care fac „channeling” – nu am cum sa spun despre acele legi decat ca au
fost scrise de catre cineva cu o extrem de profunda intelegere a vietii, nu numai pe Pamant ci si in Univers sau
Multivers.
Ele nu pot fi scrise decat de catre Un Mare Intelept. Altfel, nu ar fi putut fi scrise la un nivel atat de profund.

Si daca tot sunt oameni care ne impartasesc cunoasterea, intelegerea, intelepciunea, de ce nu as face si eu asta, ma
intreb.
Tocmai de aceea spuneam ca am sa redevin “activist”. Pentru ca voi putea avea de-a face cu oameni cu diferite
preocupari, dar oameni care au initiativa. Care la randul lor vor putea deveni Maestrii lor mai intai, si apoi pentru
altii. Pentru ca Umanitatea are nevoie de ei.
Vreau sa ma implic desigur, cu intelegerile pe care le-am capatat. Si atunci in grupul CREATORII LUMII NOI vor fi din
ce in ce mai multi.

Am inceput grupul cu gandul ca nu vor fi subiecte legate de teoria conspiratiei, politica, proteste. Dar voi deschide
topice si pentru ele. Pentru ca si eu am trecut prin ele. Si asa pot impartasi si cu altii pareri despre ceea ce se
intampla.

Va invit sa luati parte si voi la demersul meu de a crea o lume mai buna, mai echitabila, mai fericita pentru toti.
V apromit ca nu ne vom opri curand, stiu ca va fi un drum lung, dar va fi frumos. Cu orice va aparea in el.

Tot ceea ce voi face voi face din starea de liniste pe care tocmai am capatat-o in, si, dupa tabara in tacere de la
inceputul lunii. Am murit pe orizontala, ca sa ma renasc pe verticala - as putea parafraza pe cativa intelepti.

Si ca sa ma refer din nou la Legile Belagine –

„27. Tăria muntelui vine din răbdarea sa, din linistea sa, stânca îi este numai învelitoare. Dar tăria lui este încercată
de vânt, de apa cea lină. Ia-ti puterea din răbdare si din liniste si foloseste-te de ea prin limpezimea gândului tău, căci
nu tulburarea izvorului roade stânca, ci limpezimea sa.”

Nu stiu unde ma vor duce drumurile, nu stiu unde ii vor duce drumurile pe cei ce mi se vor alatura.

Dar stiu ca va fi misto! Misto de tot! Nu are cum sa fie altfel!...

-December 14:
"Deci... Golul incepe sa se umple. Cu o pofta nebuna de experimentare avietii. Viata ca o meditatie in miscare...

Viata fara asteptari si cu intelegerea ca totul este exact asa cum trebuie safie. Si ca am totul. Si ca aveti totul. Si ca nu
am ca sa-ti ofer. Si ca nu aice sa-mi oferi!

Si atunci golul se umple cu observarea vietii! Si e misto rau de tot! Misto,misto.

Ziceam ca nu recomand nimanui. BA DA! BA DA!

Update 14 iulie 2014
Ne-am inmultit. De la un miliard la inceputul anilor 1900 la 7,4 miliarde, astazi
Acesti 7,4 miliarde de oameni, care traim astazi pe Pamant, suntem o mare masa de sclavi. De prosti.

Nu este vina noastra. Ne-am nascut liberi. Dar, imediat ce am luat prima gura de aer, ni s-au si pus si lanturile.
Suntem hoarde de animale, manipulate de lacomie, de religii. Si ne simtim bine. Dar ne dor lanturile. Pe care le
caram dupa noi de atatia ani.

Este timpul sa deschidem ochii. Sa ne uitam cu adevarat la noi. Fiecare pentru el. Sa-si astearna pe hartie fiecare,
cum ar arata o societate umana. Cum i-ar placea sa fie Umanitatea, ca si societate. Cum i-ar placea lui sa fie, ca si
individ.

Din pacate... Ne inmultim pe zi ce trece. Spun din pacate, pentru ca ne-am transformat in hoarde consumeriste. In
hoarde ce tanjesc dupa mai mult. Mai multi bani, mai multe case, masini mai noi, telefoane mai smechere.
Uitam sa mai traim pentru noi. Traim pentru lucruri. Traim pentru satisfacerea vanitatii altora.

Nu-i judec nici pe unii, nici pe alti. Doar fac o radiografie a Umanitatii, astazi. Ma gandesc la un Pamant de maine,
care va deveni nelocuibil. Ma gandesc la o Umanitate care va fi o hoarda egoista, hamesita si falsa.
Ori... Imaginea asta ma inspaimanta.
De ce oare trebuie distrus acest colt de Rai din Univers?
Si... De catre cine? Chiar de catre cei care se considera centrul Universului. Da, de catre noi, oamenii.

Nu ne putem compara cu nicio alta fiinta de pe acest Pamant. Parjolim tot ceea ce atingem.
Asta este educatia, modelul din ultima suta de ani. De aceea imi este teama. Daca nu se schimba nimic, urgent si
major..., copiii nostri si copiii copiilor nostri... Nu vor mai intelege nimic din bucuria vietii.
Este nevoie de un salt. Dar... Oare???... Cine sa il faca? Pentru ca cei care intelegem cate ceva, suntem putini. Foarte
putini. Si nu suntem nici macar activisti. Pastram pentru noi, dupa un alt principiu - pe care eu il consider depasit.

Principiu al tuturor Maestrilor Iluminati, cum "ca totul este asa cum trebuie sa fie, nu e nimic de schimbat, totul este
perfect".
Probabil ca pentru ultimii 3.000 de ani, a fost un principiu viabil. Dar... De cand ne-am inmultit atat de mult, in ultima
100 de ani, pare-se ca Pamantul nu a mai cunoscut un asemenea stres.

Acum, daca tot ai inteles totul... Experimenteaza viata. Vezi ce se intampla daca te implici intr-un proiect urias.
Pentru ca tot stii totul.

Acum, ii invit pe toti cei ce au pasit pe drumul intelegerilor, sa devina activisti.

Maestri Activisti. Si iluminati.

Asta cred ca este noua paradigma a iluminarii. Sa nu o mai tii pentru tine, atata timp cat Pamantul sufera.
Desigur, nu trebuie sa iasa in strada sa lupte. Nu asta este solutia. Solutia este de a-l ajuta pe cel de langa el, sa
deschida ochii. Apoi... Paradigma Umanitatii se va shimba de la sine.

Voi... Care sunteti atat de "iluminati", puteti renunta la limbajul vostru de lemn, puteti sa va clarificati un pic mai
repede pe voi insiva, pentru ca mai apoi sa deveniti eliberati din goana dupa bani, dupa statut?
Daca nu... Atunci nu mai perpetuati in stanga si in dreapta limbajul vostru de lemn, prin care luati fraierii dintr-un
sistem de credinte si ii bagati in altul.
Umanitatea are nevoie urgenta de Maestri si Invatatori. Multi. Si vii. Si activi.
Doar deschideti ochii.

Este nevoie de ei la toate nivelurile societatii umane. Fara ei, sistemul de educatie, mentalitatea, etica, morala....
Toate vor ramane vechi.

Este nevoie de oameni care sa fi inteles. Din fericire, in Romania, cresc, apar cativa.
Pe acesti cativa, ii invit si ii rog sa creasca mai repede. Si sa se implice in a da mai departe.
Chiar si gratuit. Tot se va gasi pentru ei o bucata de paine pe care sa o manance, si un acoperis deasupra capului.

Puteti face asta? Puteti deschide ochii si scutura lanturile? Sunt constient ca va fi o munca titanica, pentru a trezi
sapte miliarde de oameni.
Dar daca este pasiune... Atunci ea nu va mai fi munca, ci o joaca.

Unii vor putea spune ca ma contrazic, cu privire la scrierile mele despre viata.
Si le spun ca nu. Fac ceea ce fac, fara asteptari. Dar o fac pentru ca imi place. O fac cu pasiune. Cu drag. Fara sa cer
ceva in schimb. Fara sa ma oftic daca se va intampla ceva sau nu.

Tu. Tu poti deschide ochii?

Tu. Poti face ceva pentru nepotii tai? Pentru copiii tai. Nu material. Ci pentru civilizatia de maine?
Te poti implica?

Urmariti si discursul final inspirational al lui Charlie Chaplin în filmul"Marele Dictator"

https://www.facebook.com/video.php?v=4560989400967&l=2027636675083636065

Postare din 14 iulie 2014 - link-ul aici: https://www.facebook.com/cristian.antonescu/posts/4464368705510

Osho,despre ziua iluminarii sale (la varsta de 21 de ani) - via Rodica Pop

Osho: Îmi amintesc de ziua fatidică de 21 martie, 1953. Timp de multe vieți am muncit– lucrând asupra mea, luptând,
făcând tot ce se poate face – și nimic nu se întâmpla.
Acum înțeleg de ce nu se întâmpla nimic. Însăși efortul era bariera, însăși scara era piedica, însăși impulsul de a căuta
era obstacolul. Nu înseamnă că poți să ajungi la realizare fără a căuta. Căutarea este necesară, dar apoi vine un
moment în care căutarea trebuie să lăsată deoparte. Barca este necesară pentru a trece râul, dar apoi vine un
moment în care trebuie să ieși din barcă și să uiți totul de ea și s-o lași în urmă. Efortul este necesar, fără efort nimic
nu este posibil. Și de asemenea, doar cu efort, nimic nu este posibil.

Chiar înainte de ziua de 21 martie 1953, cu șapte zile înainte, am încetat să mai lucrez asupra mea. Vine un moment
în care vezi toată inutilitatea efortului. Ai făcut tot ce poți și nu se întâmplă nimic. Ai făcut tot ce este omenește
posibil. Atunci, ce altceva mai poți să faci? În neputință totală, renunți la orice căutare. Și, în ziua în care căutarea a
încetat, în ziua în care nu maicăutam ceva, în ziua în care nu așteptam ca ceva să se întâmple, a început să se
întâmple. O nouă energie a apărut – de nicăieri.

Nu venea din o sursă anume. Venea de nicăieri și de peste tot. Era în copaci și în pietre și în cer și în soare și în aer –
era peste tot. O căutasem atât de intens, și credeam că este foarte departe. Și ea era lângă mine, atât de aproape.
Doar pentru că o căutam, devenisem incapabil de a vedea apropiatul. Căutarea este întotdeauna după ceea ce este
îndepărtat, căutarea e întotdeauna după ceea ce este la distanță – și nu era la distanță. Dobândisem capacitatea de
privi în depărtări și pierdusem capacitatea de a privi în apropiere. Ochii deveniseră concentrați pe depărtări, pe
orizont, și pierduseră capacitatea de a vedea ceea ce este la doar un pas, la ceea ce te înconjoară.

În ziua în care efortul a încetat, am încetat și eu. Pentru că tu nu poți exista fără efort, și nu poți exista fără dorință, și
nu poți exista fără a te strădui. Fenomenul egoului, al sinelui, nu este un lucru, este un proces. Nu este o substanță
care stă acolo în interiorul tău; trebuie să îl creezi înfiecare moment. Este exact ca pedalatul unei biciclete. Dacă
pedalezi la ea, ea merge și merge, dacă nu pedalezi la ea, se oprește. Poate că mai merge puțin din cauza inerției, dar
în momentul în care încetezi să mai pedalezi, de fapt bicicleta începe să se oprească. Nu mai are energie, nu mai are
putere să meargă nicăieri. Va cădea și se va prăbuși.

Egoul există pentru că noi continuăm să pedalăm la dorințe, pentru că noi continuămsă ne străduim să obținem ceva,
pentru că noi continuăm să ne-o luăm înainte. Acesta este chiar fenomenul egoului – a ți-o lua înainte, a sări în viitor,
a sări în ziua de mâine. Saltul în non-existențial creează egoul. Pentru că apare din non-existențial, este ca un miraj.
Constă doar din dorință și nimic altceva. Constă doar din sete și nimic altceva.

Egoul nu este în prezent, este în viitor. Dacă ești în viitor, atunci egoul pare să fie foarte substanțial. Dacă ești în
prezent, egoul este un miraj, începe să dispară. În ziua în care am încetat să mai caut… și nu este corect să spun că
am încetat să mai caut, ar fi mai bine să spun ”ziua în care căutarea a încetat." Dați-mi voie să repet: este mai bine să
spun că este ziua în care căutarea a încetat. Pentru că dacă eu o opresc, atunci sunt acolo din nou. Acum a opri
devine efortul meu, acum a opri devine dorința mea, iar dorința continuă să existe într-un mod foarte subtil.

Nu poți să oprești dorința; poți doar să o înțelegi. Chiar în această înțelegere este încetarea ei. Ține minte, nimeni nu
poate să oprească faptul de a dori, iar realitatea are loc doar atunci când dorința încetează. Deci aceasta este dilema.
Ce e de făcut? Dorința este acolo, iar Buddhașii continuă să spună că dorința trebuie să fie oprită, și continuă să
spună în următoarea propoziție că nu poți să oprești dorința. Deci, ce e de făcut? Pui oamenii într-o dilemă. Ei sunt în
dorință, în mod sigur. Tu spui că aceasta trebuie să fie oprită – ok. Și apoi spui că nu poate fi oprită. Ce e de făcut
atunci?

Dorința trebuie înțeleasă. Poți s-o înțelegi, poți vedea însăși inutilitatea ei. O percepție directă este necesară, o
pătrundere imediată este necesară. Privește în interiorul dorinței, vezi pur și simplu ce este ea și vei vedea falsitatea
ei, vei vedea că este non-existențială. Și dorința cade și ceva cade în același timp în interiorul tău.

Dorința și egoul există mână-n-mână, ele se coordonează. Egoul nu poate exista fărădorință, dorința nu poate exista
fără ego. Dorința este egoul proiectat în afară, egoul este dorința proiectată în interior. Ele sunt împreună, două
aspecte ale aceluiași fenomen. În ziua în care faptul de a dori a încetat, m-am simțit foarte neajutorat și fără
speranță. Nici o speranță pentru că nu era nici un viitor. Nimic de sperat pentru că toată speranța s-a dovedit inutilă,
nu duce nicăieri. Mergi în cerc. Continuă să zăngăne în fața ta, continuă să creeze noi miraje, continuă să te cheme,
”Hai, aleargă repede, vei ajunge.” Dar oricât de repede alergi nu vei ajunge niciodată.

De aceea Buddha o numește un miraj. Este precum orizontul pe care îl vezi în jurul soarelui. Apare dar nu este acolo.
Dacă te duci spre el continuă să fugă de tine. Cu cât alergi mai repede, cu atât mai repede se îndepărtează. Cu cât
mergi mai încet, cu atât mai încet se îndepărtează. Dar un lucru e sigur – distanța dintre tine și orizont rămâne
absolut aceeași. Nici măcar cu un singur centimetru nu poți să reduci distanța dintre tine și orizont.

Nu poți reduce distanța dintre tine și speranța ta. Speranța este orizontul. Încerci să faci o punte între tine și orizont
prin speranță, printr-o dorință proiectată. Dorința este o punte, o punte imaginară – pentru că orizontul nu există,
așa că nu poți face o punte spre el, poți doar să visezi la punte. Nu poți să te unești cu ceea ce este non-existențial.

În ziua în care dorința a încetat, în ziua în care am privit în ea și am înțeles că era pur și simplu inutilă, am fost
neajutorat și fără speranță. Dar chiar în acel moment ceva a început să se întâmple. A început să se întâmple acel
lucru la care muncisem timp de multe vieți și nu se întâmplase. În starea ta fără de speranță se află singura speranță,
și în starea ta fără de dorință se află singura ta împlinire, și în imensa ta neajutorare, brusc existența începe să te
ajute.

Ea așteaptă. Când vede că lucrezi pe cont propriu, nu se amestecă. Așteaptă. Poate aștepta infinit, pentru că pentru
ea nu există grabă. Este eternitatea. În momentul în care nu mai ești pe cont propriu, în momentul în care tu ești
lăsat deoparte, în momentul în care dispari, întreaga existență se grăbește spre tine, intră în tine. Și pentru prima
oară lucrurile încep să se întâmple.

Șapte zile am trăit într-o stare foarte neajutorată și fără de speranță, dar în același timp, ceva ieșea la suprafață. Când
spun fără speranță nu mă refer la ceea ce înțelegeți voi prin expresia ”fără speranță”. Vreau să spun pur și simplu că
nu era nici o speranță în mine. Speranța era absentă. Nu spun că eram fără speranță și trist. Eram fericit de fapt,
eram liniștit, calm și adunat și centrat. Fără speranță, dar într-un sens cu totul nou. Nu era nici o speranță, deci cum
putea să fie acolo starea fără de speranță? Ambele dispăruseră.

Starea fără speranță era absolută și totală. Speranța dispăruse și odată cu ea, contra-partea ei, lipsa speranței,
dispăruse și ea. Era o experiență total nouă– de a fi fără speranță. Nu era o stare negativă. Trebuie să folosesc
cuvinte – dar nu era o stare negativă. Era absolut pozitivă. Nu era doar o absență, era simțită o prezență. Ceva se
revărsa în mine, mă inunda.

Și când spun că eram neajutorat, nu mă refer la cuvântul cu sensul din dicționar. Spun că eram pur și simplu lipsit de
sine, La asta mă refer când spun neajutorat. Am recunoscut faptul că eu nu sunt, așa că nu pot să depind de mine, nu
pot să stau pe picioarele mele – nu era nimic dedesubt. Eram într-un abis… abis fără fund. Dar nu era frică pentru că
nu era nimic de protejat. Nu era frică pentru că nu era nimeni care să se teamă.

Acele șapte zile au însemnat o imensă transformare, o transformare totală. Și în ultima zi, prezența unei energii cu
totul noi, o nouă lumină și o nouă încântare, a devenit atât de intensă încât era aproape de nesuportat – ca și cum
explodam, ca și cum înnebuneam de fericire. Noua generație din Occident are cuvântul potrivit pentru asta – eram
beat de fericire, eram luat.

Era imposibil să înțeleg ceva din asta, din ce se întâmpla. Era o lume foarte absurdă, fără sens – dificil de priceput,
dificil de pus în categorii, dificil să folosești cuvinte, limbaje, explicații. Toate scripturile mi-au apărut ca fiind moarte
și toate cuvintele care au fost folosite pentru această experiență păreau foarte palide, anemice. Ce simțeam era atât
de viu. Era ca o maree a extazului.

Toată ziua a fost ciudată, umitoare, și a fost o experiență nimicitoare. Trecutul dispărea, ca și cum nu mi-ar fi
aparținut niciodată, ca și cum aș fi citit undeva despre el, ca și cum aș fi visat despre el, ca și cum era povestea
altcuiva pe care o auzisem și cineva mi-o spunea. Deveneam liber de trecutul meu, eram dezrădăcinat din istoria
mea, îmi pierdeam autobiografia. Deveneam o neființă, ceea ce Buddha numește anatta. Granițele dispăreau,
distincțiile dispăreau.

Mintea dispărea; era la milioane de kilometri depărtare. Era dificil să o prind, seducea tot mai departe și mai departe,
și nu era nici un impuls de a o ține aproape. Eram pur și simplu indiferent față de ea. Era în regulă. Nu era niciun
imbold de a rămâne legat de trecut. Până seara, devenise atât de dificil de suportat – mă durea, era dureros. Era ca
atunci când o femeie intră în travaliu când un copil trebuie să se nască, iar femeia suferă dureri îngrozitoare –
chinurile facerii.
Obișnuiam să mă duc la culcare în acele zile în jur de doisprezece, unu noaptea, dar în acea zi a fost imposibil să
rămân treaz. Ochii mi se închideau, era dificil să îi țin deschiși. Ceva era iminent, ceva urma să se întâmple. Era dificil
despus ce anume – poate că era moartea mea – dar nu exista nici un fel de teamă. Eram pregătit pentru ea. Acele
șapte zile au fost atât de frumoase încât eram pregătit să mor, nu mai era nevoie de nimic altceva. Fuseseră atât de
extatice, extraordinar de extatice, eram atât de mulțumit, încât dacă venea moartea, era binevenită.

Dar ceva urma să se întâmple – ceva asemenea morții, ceva foarte drastic, ceva careva fi fie o moarte, fie o nouă
naștere, o crucificare sau o înviere – dar ceva de o importanță extraordinară era exact după colț. Și era imposibil să-
mi țin ochii deschiși. Eram sedat. M-am dus să mă culc în jur de ora opt. Nu era ca un somn. Acum înțeleg la ce se
referă Patanjali când spune că somnul și samadhi-ul sunt similare. Cu o singură diferență – că în samadhi ești complet
treaz și adormit de asemenea. Adormit și treaz la un loc, tot corpul relaxat, fiecare celulă a corpului complet relaxată,
totul funcționând relaxat, și totuși o lumină de conștiență arde în interiorul tău…limpede, fără fum.

Rămâi alert și totuși relaxat, destins dar pe deplin treaz. Corpul este în cel mai profund somn cu putință iar conștiința
ta este pe culme. Culmea conștiinței și valea corpului se întâlnesc. M-am dus la culcare. A fost un somn foarte ciudat.
Corpul era adormit, eu eram treaz. Era atât de ciudat – ca și cum ai fi rupt în două direcții, două dimensiuni; ca și cum
polaritatea devenise complet concentrată, ca și cum eram ambele polarități la un loc… pozitivul și negativul se
întâlneau, somnul și conștiența se întâlneau, moartea și viața se întâlneau.

Acesta este momentul în care poți să spui: ”creatorul și creația se întâlnesc”. Era ciudat. Pentru prima oară te
șochează până la rădăcini, îți scutură fundațiile. Nu poți să fii niciodată același după acea experiență; îți aduce o nouă
viziune în viața ta, o nouă calitate. În jurul orei doisprezece, mi s-au deschis ochii brusc – nu i-am deschis eu. Somnul
fusese întrerupt de altceva. Am simțit o mare prezență în jurul meu în cameră. Era o cameră foarte mică. Am simțit o
viață pulsând în jurul meu, o mare vibrație – aproape ca un taifun, o mare furtună de lumină, bucurie, extaz. Mă
înecam în ea.

Era atât de uimitor de reală încât totul în jurul meu a devenit ireal. Pereții camerei au devenit ireali, casa a devenit
ireală, propriul meu corp a devenit ireal. Totul era ireal pentru că acum era pentru prima oară realitatea. De aceea,
când Buddha și Shankara spun că lumea este maya, un miraj, este dificil să înțelegem. Pentru că noi cunoaștem doar
această lume, nu avem nici un termen de comparație. Aceasta este singura realitate pe care o știm. Despre ce
vorbesc oamenii ăștia – asta e maya, iluzie? Aceasta e singura realitate.

Dacă nu ajungi să cunoști adevăratul real, cuvintele lor nu pot fi înțelese, cuvintele lor rămân teoretice. Ele par a fi
ipoteze. Poate că acest om propune o filozofie – ”Lumea este ireală”. Când Berkeley, în Occident, a spus că
lumeaeste ireală, mergea cu unul din prietenii săi, un om foarte logic; prietenul era aproape un sceptic. El a luat o
piatră de pe drum și a lovit cu putere piciorul lui Berkeley. Berkeley a țipat, sângele a început să curgă, și scepticul a
spus: ”Acum lumea este ireală? Spui că este lumea este ireală? – atuncide ce ai țipat? Piatra asta e ireală? – atunci de
ce ai țipat? Atunci de ce îți legi piciorul și de ce arăți atâta durere și neliniște pe fața ta? Oprești asta? Totul este
ireal.”

Acum, acest gen de om nu poate înțelege la ce se referă Buddha atunci când spune că lumea este un miraj. El nu se
referă la faptul că poți trece prin zid. El nu spune asta – că poți să mănânci pietre și că nu va fi nici o diferență dacă
mănânci pâine sau pietre. El nu spune asta.

El spune că există o realitate. Odată ce ajungi s-o cunoști, această așa-zisă realitate pur și simplu pălește, pur și
simplu devine ireală. Având viziunea unei realități mai înalte, apare comparația, nu altfel. În vis, visul este real. Visezi
în fiecare noapte. Visul este una dintre cele mai importante activități pe le faci în mod constant. Dacă trăiești șaizeci
de ani, douăzeci de ani vei dormi și aproape zece vei visa. Zece ani dintr-o viață – nimic pe care să-l faci atât de mult
timp. Zece ani de visare continuă – gândește-te doar. Și în fiecare noapte… și în fiecare dimineață spui că a fost ireal,
și din nou, noaptea când visezi, visul devine real.

Într-un vis este atât de dificil să-ți amintești că e un vis. Dar dimineața e atât de ușor. Ce se întâmplă? Tu ești aceeași
persoană. În vis există o singură realitate. Cum să compari? Cum să spui că este ireal? În comparație cu ce? Este
singura realitate. Totul este la fel de ireal ca orice altceva, așa că nu există termen de comparație. Dimineața, când
deschizi ochii, o altă realitate este acolo. Acum, poți să spui că totul a fost ireal. În comparație cu această realitate,
visul devine ireal.
Există o trezire – în comparație cu ACEA realitate a ACELEI treziri, toată această realitate devine ireală. În acea
noapte, pentru prima oară am înțeles semnificația cuvântului maya. Nu înseamnă că nu știam de el până atunci, nu
înseamnă că nu eram conștient de sensul cuvântului. Când ești conștient , ești conștient și de sensul lui – dar nu îl
înțelesesem niciodată până atunci. Cum poți să înțelegi fără a avea experiența?

În acea noapte, o altă realitate și-a deschis ușa, o altă dimensiune a devenit disponibilă. Brusc, era acolo, cealaltă
realitate, realitatea diferită, ceea ce este real cu adevărat, sau cum vrei să-i spui – spune-i Dumnezeu, spune-i adevăr,
spune-i dhamma, spune-i Tao sau cum dorești. Era fără de nume. Dar era acolo – atât de opacă, atât de transparentă
și totuși atât de solidă că puteai s-o atingi. Aproape că mă sufoca în acea cameră. Era prea mult și nu eram încă
capabil s-o absorb.

Un impuls profund a apărut în mine de a ieși afară din cameră, să merg sub cerul liber – mă sufoca. Era prea mult!
Mă va omorî! Dacă aș fi rămas câteva momente în plus, m-ar fi sufocat – așa părea. Am ieșit repede din cameră, am
ieșit pe stradă. Un mare impuls era acolo doar să fiu sub cerul liber, cu stelele, cu copacii, cu pământul…să fiu cu
natura. Și imediat ce am ieșit, sentimentul de a fi sufocat a dispărut. Era un loc mult prea mic pentru un fenomen
atât de mare. Chiar și cerul este un loc mic pentru un fenomen atât de mare. Este mai mare decât cerul.

Chiar și cerul nu este limita sa. Dar apoi m-am simțit mai liniștit. Am mers spre cea mai apropiată grădină. Era un
mers cu totul diferit, ca și cum gravitația dispăruse. Mergeam, sau alergam, sau zburam pur și simplu; era dificil să
mă decid. Nu exista gravitație, mă simțeam imponderabil – ca și cum un soi de energie mă lua cu ea. Eram în brațele
unei altfel de energii.

Pentru prima dată nu eram singur, pentru prima dată nu mai eram un individ, pentru prima dată picătura a ajuns și a
căzut în ocean. Acum întreg oceanul era al meu, eu eram oceanul. Nu era nici o limitare. O putere imensă a răsărit, ca
și cum aș fi putut face orice. Eu nu eram acolo, doar puterea era acolo.

Am ajuns la grădina unde obișnuiam să mă duc în fiecare zi. Grădina era închisă pe timpul nopții. Era prea târziu, era
aproape unu noaptea. Grădinarii dormeau buștean. A trebuit să intru în grădină ca un hoț, a trebuit să mă cațăr pe
poartă. Dar ceva mă trăgea spre grădină. Nu era în puterea mea să împiedic asta. Pluteam pur și simplu.

La asta mă refer când spun iar și iar: ”plutește cu râul, nu împinge râul.” Eram relaxat, eram într-un abandon. Eu nu
eram acolo. ”Ceva” era acolo, spune-i Dumnezeu – Dumnezeu era acolo. Aș vrea să-l numesc ”Ceva”, pentru că
Dumnezeu este un cuvânt prea uman și a devenit prea murdar de la prea multă folosire, a devenit prea poluat de
atâția oameni. Creștini, hinduși, mahomedani, preoți și politicieni – ei au corupt cu toții frumusețea acestui cuvânt.
Deci dați-mi voies ă îl numesc ”Ceva”. ”Ceva”-ul era acolo și eu eram pur și simplu purtat… purtat de valul mareei.

În momentul în care am intrat în grădină, totul a devenit luminos, era peste tot – binecuvântarea, starea de grație.
Puteam să văd copacii pentru prima oară – verdele lor, viața lor, seva curgând. Toată grădina dormea, copacii
dormeau. Dar eu puteam să văd toată grădina vie, chiar și firicelele de iarbă erau atâtde frumoase. Am privit în jur.
Un copac era extraordinar de luminos – copacul Maulshree. M-a atras, m-a târât spre el. Nu îl alesesem eu,
Dumnezeu însuși îl alesese. M-am dus la copac, am stat sub copac. Stând acolo, lucrurile au început să se așeze.
Întreg universul a devenit o binecuvântare.

E dificil de spus cât timp am fost în acea stare. Când m-am întors acasă era patru dimineața, deci trebuie să fi fost
acolo, după ceas, cel puțin trei ore – dar era o infinitate. Nu avea nimic de-a face cu timpul măsurabil. Fusese mai
presus de timp. Acele trei ore au devenit toată eternitatea, eternitatea fără sfârșit. Timpul nu exista, nu era nici o
trecere a timpului; era realitatea imaculată – necoruptă, neatinsă, nemăsurabilă.

Și în acea zi, ceva s-a întâmplat care a continuat – nu ca o continuitate – dar a continuat ca un curent subteran. Nu ca
o permanență – fiecare moment s-a întâmplat din nou și din nou. A fost un miracol fiecare moment. În acea
noapte…și începând cu acea noapte, nu am mai fost niciodată în corp. Plutesc în jurul lui. Am devenit extraordinar de
puternic și în același timp foarte fragil. Am devenit foarte puternic, dar acea putere nu este a puterea unui
Muhammad Ali.

Acea putere nu este puterea unei pietre, acea putere este puterea unei flori detrandafir – atât de fragilă în puterea
ei… atât de fragilă, atât de sensibilă,atât de delicată. Piatra va fi acolo, floarea poate pleca în orice moment, dar
totuși floarea este mai puternică decât piatra, pentru că este mai vie. Sau puterea unei picături de rouă strălucind pe
un firicel de iarbă; în soarele dimineții – atât de frumoasă, atât de prețioasă, și totuși poate aluneca în orice moment.
Atât de fără pereche în grația ei, dar o adiere ușoară poate veni și picătura de rouă poate aluneca și se pierde pentru
totdeauna.

Buddhașii au o putere care nu este din această lume. Puterea lor este întru totul a dragostei… Asemeni unui trandafir
sau unei picături de rouă. Puterea lor este foarte fragilă, vulnerabilă. Puterea lor este puterea vieții nu a morții.
Puterea lor nu este puterea care omoară; este puterea care creează. Puterea lor nu este cea a violenței, a
agresivității, puterea lor este cea a compasiunii. Dar nu am mai fost niciodată în corp din nou, doar plutesc în jurul
corpului. Și de aceea spun că a fost un imens miracol. În fiecare moment sunt surprins că încă sunt aici, nu ar trebui
să fiu.

Ar fi trebuit să plec în orice moment, dar sunt încă aici. În fiecare dimineață deschid ochii și spun: „Deci, din nou, sunt
încă aici?” Pentru că pare aproape imposibil. Miracolul a fost o continuitate. Chiar ieri cineva a pus oîntrebare:
”Osho, ai devenit atât de fragil și delicat și de sensibil la mirosurile de la uleiurile de păr și șampoane încât se pare că
nu vom mai puteasă te vedem decât dacă chelim cu toții.” Apropo, nu e nimic greșit în a fi chel– chelia e frumoasă. La
fel cum și ”negrul este frumos”, și ”chelia este frumoasă.” Dar este adevărat și trebuie să fiți atenți la asta.

Sunt fragil, delicat, sensibil. Aceasta este puterea mea. Dacă arunci o piatră într-o floare, nu se va întâmpla nimic cu
piatra, floarea se va duce. Dar totuși, nu poți spune că piatra este mai puternică decât floarea. Floarea se va duce
pentru că ea era vie. Și piatra – nu i se va întâmpla nimic pentru că este moartă. Floarea se va duce pentru că floarea
nu are puterea de a distruge. Floarea va dispărea pur și simplu și va lăsa loc pietrei. Piatra are o putere de a distruge
pentru că piatra este moartă.

Țineți minte, din acea zi nu am mai fost niciodată cu adevărat în corp; doar un fir delicat mă unește cu corpul. Și sunt
surprins în permanență că cumva întregul mă vrea aici, pentru că nu mai sunt aici din propria mea putere, nu mai
sunt aici din voința mea. Trebuie să fie voința întregului să mă țină aici, să mă lase să mai zăbovesc puțin pe acest
mal. Poate că întregul vrea să împărtășească ceva cu voi, prin mine.

Din acea zi, lumea este ireală. O altă lume s-a dezvăluit. Când spun că lumea este ireală nu vreau să spun că acești
copaci sunt ireali. Acești copaci sunt absolut reali – dar modul în care vedeți voi acești copaci este ireal. Acești copaci
nu sunt ireali în sine – ei există în Dumnezeu, ei există în realitatea absolută – dar așa cum îi vedeți voi, de fapt nu îi
vedeți nicidoată; voi vedeți altceva, un miraj.

Vă creați propria voastră lume de vis în jurul vostru și până când nu vă treziți,veți continua să visați. Lumea este ireală
pentru că lumea pe care o cunoașteți voi este lumea viselor voastre. Când visele încetează și întâlnești pur și simplu
lumea care este acolo, aceasta este lumea reală. Nu sunt două lucruri, Dumnezeu și lumea. Dumnezeu este lumea,
dacă ai ochi, ochi limpezi, fără nici un fel de vise, fără nici un fel de praf al viselor, fără nici un fel de ceață de somn;
dacă ai ochi limpezi, claritate, sensibilitate, există doar Dumnezeu.

Atunci, undeva Dumnezeu este un copac verde, și în altă parte Dumnezeu este o stea strălucitoare, iar altundeva
Dumnezeu este un cuc, și altundeva Dumnezeu este o floare, și altundeva un copil și altundeva un râu – atunci doar
Dumnezeu este. În momentul în care începi să vezi, doar Dumnezeu este. Dar acum, orice vezi nu este adevărul, este
o minciună proiectată. Acesta este înțelesul unui miraj. Și odată ce vezi, chiar și pentru un singur moment disparat,
dacă poți vedea, dacă poți să-ți dai voie să vezi, vei găsi o imensă binecuvântare peste tot în jur – în nori, în soare, pe
pământ.

Aceasta e o lume minunată. Dar eu nu vorbesc de lumea voastră, vorbesc de lumea mea. Lumea voastră este foarte
urâtă, lumea voastră este lumea creată de un sine, lumea voastră este una proiectată. Folosiți lumea reală ca pe un
ecran și proiectați propriile idei pe el. Când spun că lumea este reală, lumea este extraordinar de frumoasă, lumea
este infinit de luminoasă, lumea este lumină și încântare, este o celebrare, vorbesc de lumea mea – sau lumea
voastră dacă renunțați la vise.

Când renunți la visele tale vezi aceeași lume pe care orice Buddha a văzut-o vreodată. Când visezi, visezi doar pentru
tine. Ai observat? – că visele sunt private. Nu poți să le împărtășești nici măcar cu iubitul sau iubita. Nu poți să-ți inviți
soția în visul tău – sau soțul, sau prietenul. Nu poți spune: ”Acum, veniți vă rog diseară în visul meu. Aș vrea să vedem
visul împreună.” Nu e posibil. Visul este ceva privat, de aceea este iluzoriu, nu are o realitate obiectivă.
Dumnezeu este ceva universal. Odată ce ieși din visele tale private, este acolo. A fost mereu acolo. Odată ce ochii tăi
sunt limpezi, o iluminare bruscă – brusc ești inundat de frumusețe, măreție și grație. Acesta este țelul, acesta este
destinul. Dă-mi voie să repet. Fără efort nu vei ajunge niciodată, fără efort nimeni nu a ajuns vreodată. Vei avea
nevoie de un mare efort, și doar atunci vine un moment când efortul devine inutil. Dar devine inutil doar când ai
ajuns la însăși vârful lui, niciodată înainte. Când ai ajuns la însăși punctul culminant al efortului tău – tot ce puteai
face, ai făcut – atunci brusc nu mai este nevoie să faci nimic. Renunți la efort.

Dar nimeni nu poate renunța la el la mijloc, se poate renunța la el doar la capătul extrem. Deci, mergi până la capătul
extrem dacă vrei să renunți la el. De aceea insist în permanență: fă cât de mult efort poți, pune-ți toată energia și
toată inima în el, pentru ca într-o zi să poți vedea – acum efortul nu mă mai duce nicăieri. Și în acea zi nu tu vei fi cel
care va renunța la efort, el renunță de la sine. Și când renunță de la sine, se întâmplă meditația.

Meditația nu este un rezultat al eforturilor tale, meditația este o întâmplare. Când eforturile tale încetează, brusc
meditația este acolo… binecuvântarea ei, grația ei, gloria ei. Este exact ca o prezență…luminoasă, înconjurându-te și
înconjurând totul. Umple întreg pământul și întreg cerul.

Acea meditație nu poate fi creată prin efortul uman. Efortul uman este prea limitat. Acea grație este atât de infinită.
Nu o poți manipula. Se poate întâmpla doar când ești într-o extraordinară dăruire. Când tu nu ești acolo, doar atunci
se poate întâmpla. Când ești un non-sine – nici o dorință, nu te duci nicăieri – când ești doar aici și acum, fără a face
ceva anume, doar fiind, se întâmplă. Și vine în valuri și valurile devin ca o maree. Vine ca o furtună și te ia și te duce
într-o realitate complet nouă.

Dar mai întâi trebuie să faci tot ce poți să faci, și apoi trebuie să înveți non-acțiunea. Acțiunea non-acțiunii este cea
mai mare acțiune, și efortul lipsei de efort este cel mai mare efort. Meditația ta, pe care o creezi cântând o mantra
sau stând tăcut și liniștit și forțându-te, este o meditație foarte mediocră. Este creată de tine, nu poate fi mai mare ca
tine. Este făcută în casă, și cel care a făcut-o este întotdeauna mai mare decât ceea ce este făcut. Ai făcut-o stând,
forțând o postură de yoga, cântând ”Rama, Rama, Rama” sau altceva – ”Blah, Blah, Blah” – orice. Ai forțat mintea să
devină liniștită.

Este o liniște forțată. Nu este acea liniște care vine când tu nu ești acolo. Nu este acea tăcere care vine când ești
aproape non-existențial. Nu este acea beatitudine care coboară asupra ta ca un porumbel. Se spune că atunci când
Iisus a fost botezat de Ioan Botezătorul, în râul Iordanului, Dumnezeu a coborât asupra lui, sau Sfântul Duh a coborât
asupra lui ca un porumbel. Da, exact așa este. Când tu nu ești acolo, pacea coboară asupra ta… fâlfâind din aripi ca un
porumbel… ajunge în inima ta și sălășluiește acolo, pentru totdeauna.

Tu ești non-acțiunea ta, tu ești bariera. Meditația este atunci când meditatorul nu este. Când mintea încetează cu
toate activitățile sale – văzând că sunt inutile – atunci necunoscutul te pătrunde, te copleșește. Mintea trebuie să
înceteze pentru ca Dumnezeu să fie. Cunoașterea trebuie să înceteze pentru că trăirea să fie. Tu trebuie să dispari,
trebuie să te dai la o parte. Trebuie să devii gol, numai atunci poți să fii plin.

În acea noapte am devenit gol și am devenit plin. Am devenit non-existențial și am devenit existența. În acea noapte
am murit și am fost renăscut. Dar cel care a fost renăscut nu are nimic de-a face cu ceea ce a murit, este ceva
discontinuu. La suprafață pare să fie continuitate dar este discontinuitate. Cel care a murit, a murit complet; nimic
din el nu a rămas.

Credeți-mă, nimic din el nu a rămas, nici măcar o umbră. A murit complet, total. Nu înseamnă că sunt doar o versiune
modificată, transformată, o formă schimbată, transformată a celui vechi. Nu, nu a existat nici o continuitate. În acea
zi de 21 martie, persoana care trăise timp de multe, multe vieți, de milenii, a murit pur și simplu. O altă ființă, absolut
nouă, nelegată deloc cu cea veche, a început să existe.

Religia îți oferă doar o moarte totală. Poate că de asta toată ziua anterioară acestui fenomen simțeam un fel de
urgență asemenea morții, ca și cum urma să mor – și am murit cu adevărat. Am cunoscut multe alte morți, dar ele nu
au fost nimic în comparație cu aceasta, ele au fost morți parțiale. Uneori a murit corpul, alteori a murit o parte a
minții, alteori a murit o parte a egoului, dar înceea ce privește persoana, aceasta a rămas. Renovată de multe ori,
decorată de multe ori, schimbată câte puțin, pe ici pe colo, dar a rămas, continuitatea a rămas. În acea noapte,
moartea a fost totală. A fost o întâlnire cu moartea și cu Dumnezeu în același timp.
Osho:The Discipline of Transcendence, Volume 2, Chapter 11. (Disciplinatranscendenței)
(Sursa:Text preluat, tradus și adaptat de aici: http://www.messagefrommasters.com/En…/Osho_Enlightenment.htm
)
Copyright,pentru versiunea în limba română: Osho Joy Meditation Center
Traducere:Marius Lazăr
dacă doriți să republicați (parțial sau integral) acest articol, vă rugăm să adăugați la finalul articolului:
”Articol preluat de aici: http://oshojoy.ro/osho-despre-ziua-iluminarii-sale/ ”
Link-ul acestei postari: https://www.facebook.com/cristian.antonescu/posts/4080365345666
LikeShow more reactions
CommentShare
83 Uuttaa Elena Todoran, Valentina Sas and 81 others
34 shares
60 Comments
Comments

Cristian N. Antonescu "Mevlana Jalaluddin Rumi says...

The breeze at dawn has secrets to tell you, don't go back to sleep!
You must ask for what you really want, don't go back to sleep!

People are going back and forth across the doorsill, the door is round and open,
don't go back to sleep!

I would love to kiss you, the price of kissing is your life.

Now, my loving is running towards my life, shouting 'what a bargain, lets buy it...'

One has to be a seeker, but before becoming a seeker, one has to become a lover. You cannot become a lover if you
have filth of worldly attachments.

World is here in front of us to give us experiential knowledge and understanding

that it is changeable, transient entity...

Laugh, sing, dance, make love, have children, create houses, money, and power, and yet in a moment, death
snatches everything and leaves you shivering shaking in fear and ultimately drowning in unconsciousness...

It is not possible to taste the divine wine of love if you haven't met a sheikh, a mystic.

One has to become a ney, a reed flute; one has to become empty, hollow then all the poetry all the music will come
through you

This divine love occupies heart and mind and then all universe seems as if it is just the beloved peeping to us from
behind the sun, behind the stars and moon,
flowers and trees, men and women, children and old.

Once this divine love makes its roots in the heart, the person gets overwhelmed, drenched in this beautiful
experience where the mind goes into the zone of silence.

The whole universe then exhibits the divine dance of love.

The one who has surrendered to the Lord is called a sufi and sufi sings the zikr -
la illaha ill allaah - there is no reality but god, there is only god.

Zikr has three parts: the first is the denial of everything visible, second is the explosion into the individual, and the
third part is the outbreathing of divine presence HU

Sufi sings HU - That which is, That which was, That which will be...

World becomes nothing more than an image, stitched with gold thread on the tapestry, just the playful addition.

Drunk in love, the lover calls out in longingness to the one who resides in the heart
but still seems so far.

Nobody wishes a heaven if the price is death...

Nobody will wish for immortality if the cost is death...

But this is what Love is -- DEATH...

But from this arises the resurrection of a new you - pure, virgin, loveful. And now, the calls of heart gets answered.

Until the ego is alive, there is no possibility of love to happen. When darkness of ego is blown away with longingness.
Urgency, search of the truth, this becomes possible

For Jalaluddin Rumi, it happened, when Shams-e-Tabrizi arrived and stole his heart and mind
And then the love occupied this vaccum.

While someone asked Shams whose head was full of ideas and desires, he said: "tell me about divine mystery".

Shams said:
"I cannot tell you the mystery.
I can tell this mystery only to someone in whom I can see myself.
This mystery I will tell only to myself.

I don't see myself in you. I see someone else.

The mind has to be emptied of all attachments, greed, passion, darkness and for this the teacher, the sheikh has to
hit lovefuly, until the mind is shattered..."

The existence of the beloved cannot be proven physically, nor it is a fantasy.

This presence at best has been given many many names in different cultures,
yet the presence remains nameless.

You may call it Allah, Brahman, Reality, Truth, or any other word because that is what best a mind can try to do, give
the name to the nameless.

The sheikh is a mirror, a reminder of that presence, understanding of this mystery comes through the Sheikh and it
transforms all the energies of the seeker.

Rumi says, "I have phrases in whole pages memorized to but nothing can be told of love you must wait until you
begin to live the love, be patient, utterly patient.

The journey which begins from love towards god, a moment comes in this journey
when finally the union happens, all boundaries get dissolved and this 'I' is no more different from that. As Al-Hillaj-
Mansoor cried out An-al-Haq 'I am That' and then Total Emptiness"

'I' is no more so who will call whom, just a vast emptiness which is best described by Sufis as HU, that which exists,
HU means that which was and will be

No word can ever contain the infinitude presence, once the consciousness arises
after this volcanic experience... on asking what happened to you, sufi says, Huuuu... "

Hmmm... Huuu...

http://www.youtube.com/watch?v=4I60ZHdx5Og

Transcript (*) via http://www.transcriptsearch.com.es/id/4I60ZHdx5Og?lang=en

Sufi Music I Rumi Poetry - HU - The Zikr…

youtube.com
March 10, 2014 at 4:00pm · Edited · Like · 2 · Remove Preview

Gabi Gaby M-ai speriat putin Cristian.......

January 12, 2014 at 10:21am · Unlike · 1

Mihaela Dobre Pare infricosator, dar asa este... am trait , imi dau seama o parte din ceea ce ai descris tu, si nu stiam
ce este... ma sculam dimineata stiind ca ma nasteam iar si iar, nestiind sa merg, neavand amintiri, apoi ceva se
intampla si eu ma umpleam, imi era teama , acum imi dau seama ,de starea aceea de gol, imi era teama sa fiu ceea
ce deja eram... Da, Rune m-a ajutat sa imi dau seama ca ceea ce era tot timpul cu si in mine era exact asa, ca
experintele cele mai profunde erau adevarate. Am avut insotitori pe drum, carora le sunt recunoscatoare, dar
intelegerea pana in fibrele corpului ca SUNT a venit la intalnirile cu Rune.
February 14, 2014 at 5:53am · Unlike · 3

Cristian N. Antonescu <3

March 10, 2014 at 4:00pm · Like
Cristian N. Antonescu Cativa dintre pasii (intelegerile) ce m-au condus aici.
https://www.facebook.com/notes/cristian-n-antonescu/am-inteles/560255807324893

Cristian N. Antonescu
December 11, 2012 ·
AM INTELES (I UNDERSTOOD)
Se pare ca drumurile mele, deocamdata, m-au condus intr-o cu totul alta directie. In directia de a intelege cine si ce
sunt eu.

Am invatat si am inteles ca schimbarea va aparea o data cu transformarea mea. Si... aceasta s-a produs.
...
Continue Reading
March 20, 2014 at 7:18pm · Like · Remove Preview
Cristian N. Antonescu Si, mai inainte de "AM INTELES":

https://www.facebook.com/notes/cristian-n-antonescu/cum-mi-s-a-schimbat-viata-ganduri-trairi-experiente-dupa-
workshop-si-retreat-tu-/232490683434742

Cristian N. Antonescu
June 12, 2011 ·
CUM MI S-A SCHIMBAT VIATA dupa intalnirea cu Rune HEIVANG - Ganduri, trairi, experiente...
Am ajuns intamplator. Sau nu intamplator

Pe wall-ul lui Oreste Teodorescu, in mai 2011, am vazut ca el va participa la un workshop. Imi doream sa-l intalnesc in
incercarea de a construi (constitui) un nucleu al schimbarii, impreuna cu Vasile Paun.

...
Continue Reading
March 20, 2014 at 7:56pm · Like · Remove Preview

Cristian N. Antonescu FOLI (there is no movement without rhythm)

https://www.youtube.com/watch?v=lVPLIuBy9CY...
FOLI (there is no movement without rhythm) original version by Thomas Roebers and…
youtube.com|By ThomasRoebers
March 20, 2014 at 8:10pm · Like · Remove Preview

Cristian N. Antonescu Osho, despre ziua iluminarii sale

https://www.facebook.com/cristian.antonescu/posts/4080365345666

Cristian N. Antonescu
March 19, 2014 · Bucharest ·
Osho, despre ziua iluminarii sale (la varsta de 21 de ani) - via Rodica Pop
Osho: Îmi amintesc de ziua fatidică de 21 martie, 1953. Timp de multe vieți am muncit – lucrând asupra mea,
luptând, făcând tot ce se poate face – și nimic nu se întâmpla.
Acum înțeleg de ce nu se întâmpla nimic. Însăși efortul era bariera, însăși scara era piedica, însăși impulsul de a căuta
era obstacolul. Nu înseamnă că poți să ajungi la realizare fără a căuta. Căutarea este necesară, dar apoi vine un
moment în care căutarea trebuie să lăsată deoparte. Barca este necesară pentru a trece râul, dar apoi vine un
moment în care trebuie să ieși din barcă și să uiți totul de ea și s-o lași în urmă. Efortul este necesar, fără efort nimic
nu este posibil. Și de asemenea, doar cu efort, nimic nu este posibil.
Chiar înainte de ziua de 21 martie 1953, cu șapte zile înainte, am încetat să mai lucrez asupra mea. Vine un moment
în care vezi toată inutilitatea efortului. Ai făcut tot ce poți și nu se întâmplă nimic. Ai făcut tot ce este omenește
posibil. Atunci, ce altceva mai poți să faci? În neputință totală, renunți la orice căutare. Și în ziua în care căutarea a
încetat, în ziua în care nu mai căutam ceva, în ziua în care nu așteptam ca ceva să se întâmple, a început să se
întâmple. O nouă energie a apărut – de nicăieri.
Nu venea din o sursă anume. Venea de nicăieri și de peste tot. Era în copaci și în pietre și în cer și în soare și în aer –
era peste tot. O căutasem atât de intens, și credeam că este foarte departe. Și ea era lângă mine, atât de aproape.
Doar pentru că o căutam, devenisem incapabil de a vedea apropiatul. Căutarea este întotdeauna după ceea ce este
îndepărtat, căutarea e întotdeauna după ceea ce este la distanță – și nu era la distanță. Dobândisem capacitatea de
privi în depărtări și pierdusem capacitatea de a privi în apropiere. Ochii deveniseră concentrați pe depărtări, pe
orizont, și pierduseră capacitatea de a vedea ceea ce este la doar un pas, la ceea ce te înconjoară.
În ziua în care efortul a încetat, am încetat și eu. Pentru că tu nu poți exista fără efort, și nu poți exista fără dorință, și
nu poți exista fără a te strădui. Fenomenul egoului, al sinelui, nu este un lucru, este un proces. Nu este o substanță
care stă acolo în interiorul tău; trebuie să îl creezi în fiecare moment. Este exact ca pedalatul unei biciclete. Dacă
pedalezi la ea, ea merge și merge, dacă nu pedalezi la ea, se oprește. Poate că mai merge puțin din cauza inerției, dar
în momentul în care încetezi să mai pedalezi, de fapt bicicleta începe să se oprească. Nu mai are energie, nu mai are
putere să meargă nicăieri. Va cădea și se va prăbuși.
Egoul există pentru că noi continuăm să pedalăm la dorințe, pentru că noi continuăm să ne străduim să obținem
ceva, pentru că noi continuăm să ne-o luăm înainte. Acesta este chiar fenomenul egoului – a ți-o lua înainte, a sări în
viitor, a sări în ziua de mâine. Saltul în non-existențial creează egoul. Pentru că apare din non-existențial, este ca un
miraj. Constă doar din dorință și nimic altceva. Constă doar din sete și nimic altceva.
Egoul nu este în prezent, este în viitor. Dacă ești în viitor, atunci egoul pare să fie foarte substanțial. Dacă ești în
prezent, egoul este un miraj, începe să dispară. În ziua în care am încetat să mai caut…și nu este corect să spun că am
încetat să mai caut, ar fi mai bine să spun ”ziua în care căutarea a încetat.” Dați-mie voie să repet: este mai bine să
spun că este ziua în care căutarea a încetat. Pentru că dacă eu o opresc, atunci sunt acolo din nou. Acum a opri
devine efortul meu, acum a opri devine dorința mea, iar dorința continuă să existe într-u mod foarte subtil.
Nu poți să oprești dorința; poți doar să o înțelegi. Chiar în această înțelegere este încetarea ei. Ține minte, nimeni nu
poate să oprească faptul de a dori, iar realitatea are loc doar atunci când dorința încetează. Deci aceasta este dilema.
Ce e de făcut? Dorința este acolo, iar Buddhașii continuă să spună că dorința trebuie să fie oprită, și continuă să
spună în următoarea propoziție că nu poți să oprești dorința. Deci, ce e de făcut? Pui oamenii într-o dilemă. Ei sunt în
dorință, în mod sigur. Tu spui că aceasta trebuie să fie oprită – ok. Și apoi spui că nu poate fi oprită. Ce e de făcut
atunci?
Dorința trebuie înțeleasă. Poți s-o înțelegi, poți vedea însăși inutilitatea ei. O percepție directă este necesară, o
pătrundere imediată este necesară. Privește în interiorul dorinței, vezi pur și simplu ce este ea și vei vedea falsitatea
ei, vei vedea că este non-existențială. Și dorința cade și ceva cade în același timp în interiorul tău.
Dorința și egoul există mână-n-mână, ele se coordonează. Egoul nu poate exista fără dorință, dorința nu poate exista
fără ego. Dorința este egoul proiectat în afară, egoul este dorința proiectată în interior. Ele sunt împreună, două
aspecte ale aceluiași fenomen. În ziua în care faptul de a dori a încetat, m-am simțit foarte neajutorat și fără
speranță. Nici o speranță pentru că nu era nici un viitor. Nimic de sperat pentru că toată speranța s-a dovedit inutilă,
nu duce nicăieri. Mergi în cerc. Continuă să zăngăne în fața ta, continuă să creeze noi miraje, continuă să te cheme,
”Hai, aleargă repede, vei ajunge.” Dar oricât de repede alergi nu vei ajunge niciodată.
De aceea Buddha o numește un miraj. Este precum orizontul pe care îl vezi în jurul soarelui. Apare dar nu este acolo.
Dacă te duci spre el continuă să fugă de tine. Cu cât alergi mai repede, cu atât mai repede se îndepărtează. Cu cât
mergi mai încet, cu atât mai încet se îndepărtează. Dar un lucru e sigur – distanța dintre tine și orizont rămâne
absolut aceeași. Nici măcar cu un singur centimetru nu poți să reduci distanța dintre tine și orizont.
Nu poți reduce distanța dintre tine și speranța ta. Speranța este orizontul. Încerci să faci o punte între tine și orizont
prin speranță, printr-o dorință proiectată. Dorința este o punte, o punte imaginară – pentru că orizontul nu există,
așa că nu poți face o punte spre el, poți doar să visezi la punte. Nu poți să te unești cu ceea ce este non-existențial.
În ziua în care dorința a încetat, în ziua în care am privit în ea și am înțeles că era pur și simplu inutilă, am fost
neajutorat și fără speranță. Dar chiar în acel moment ceva a început să se întâmple. A început să se întâmple acel
lucru la care muncisem timp de multe vieți și nu se întâmplase. În starea ta fără de speranță se află singura speranță,
și în starea ta fără de dorință se află singura ta împlinire, și în imensa ta neajutorare, brusc existența începe să te
ajute.
Ea așteaptă. Când vede că lucrezi pe cont propriu, nu se amestecă. Așteaptă. Poate aștepta infinit, pentru că pentru
ea nu există grabă. Este eternitatea. În momentul în care nu mai ești pe cont propriu, în momentul în care tu ești
lăsat deoparte, în momentul în care dispari, întreaga existență se grăbește spre tine, intră în tine. Și pentru prima
oară lucrurile încep să se întâmple.
Șapte zile am trăit într-o stare foarte neajutorată și fără de speranță, dar în același timp, ceva ieșea la suprafață. Când
spun fără speranță nu mă refer la ceea ce înțelegeți voi prin expresia ”fără speranță”. Vreau să spun pur și simplu că
nu era nici o speranță în mine. Speranța era absentă. Nu spun că eram fără speranță și trist. Eram fericit de fapt,
eram liniștit, calm și adunat și centrat. Fără speranță, dar într-un sens cu totul nou. Nu era nici o speranță, deci cum
putea să fie acolo starea fără de speranță? Ambele dispăruseră.
Starea fără speranță era absolută și totală. Speranța dispăruse și odată cu ea, contrapartea ei, lipsa speranței,
dispăruse și ea. Era o experiență total nouă – de a fi fără speranță. Nu era o stare negativă. Trebuie să folosesc
cuvinte – dar nu era o stare negativă. Era absolut pozitivă. Nu era doar o absență, era simțită o prezență. Ceva se
revărsa în mine, mă inunda.
Și când spun că eram neajutorat, nu mă refer la cuvântul cu sensul din dicționar. Spun că eram pur și simplu lipsit de
sine, La asta mă refer când spun neajutorat. Am recunoscut faptul că eu nu sunt, așa că nu pot să depind de mine, nu
pot să stau pe picioarele mele – nu era nimic dedesubt. Eram într-un abis…abis fără fund. Dar nu era frică pentru că
nu era nimic de protejat. Nu era frică pentru că nu era nimeni care să se teamă.
Acele șapte zile au însemnat o imensă transformare, o transformare totală. Și în ultima zi, prezența unei energii cu
totul noi, o nouă lumină și o nouă încântare, a devenit atât de intensă încât era aproape de nesuportat – ca și cum
explodam, ca și cum înnebuneam de fericire. Noua generație din Occident are cuvântul potrivit pentru asta – eram
beat de fericire, eram luat.
Era imposibil să înțeleg ceva din asta, din ce se întâmpla. Era o lume foarte absurdă, fără sens – dificil de priceput,
dificil de pus în categorii, dificil să folosești cuvinte, limbaje, explicații. Toate scripturile mi-au apărut ca fiind moarte
și toate cuvintele care au fost folosite pentru această experiență păreau foarte palide, anemice. Ce simțeam era atât
de viu. Era ca o maree a extazului.
Toată ziua a fost ciudată, umitoare, și a fost o experiență nimicitoare. Trecutul dispărea, ca și cum nu mi-ar fi
aparținut niciodată, ca și cum aș fi citit undeva despre el, ca și cum aș fi visat despre el, ca și cum era povestea
altcuiva pe care o auzisem și cineva mi-o spunea. Deveneam liber de trecutul meu, eram dezrădăcinat din istoria
mea, îmi pierdeam autobiografia. Deveneam o neființă, ceea ce Buddha numește anatta. Granițele dispăreau,
distincțiile dispăreau.
Mintea dispărea; era la milioane de kilometri depărtare. Era dificil să o prind, se ducea tot mai departe și mai
departe, și nu era nici un impuls de a o ține aproape. Eram pur și simplu indiferent față de ea. Era în regulă. Nu era
nici un imbold de a rămâne legat de trecut. Până seara, devenise atât de dificil de suportat – mă durea, era dureros.
Era ca atunci când o femeie intră în travaliu când un copil trebuie să se nască, iar femeia suferă dureri îngrozitoare –
chinurile facerii.
Obișnuiam să mă duc la culcare în acele zile în jur de doisprezece, unu noaptea, dar în acea zi a fost imposibil să
rămân treaz. Ochii mi se închideau, era dificil să îi țin deschiși. Ceva era iminent, ceva urma să se întâmple. Era dificil
de spus ce anume – poate că era moartea mea – dar nu exista nici un fel de teamă. Eram pregătit pentru ea. Acele
șapte zile au fost atât de frumoase încât eram pregătit să mor, nu mai era nevoie de nimic altceva. Fuseseră atât de
extatice, extraordinar de extatice, eram atât de mulțumit, încât dacă venea moartea, era binevenită.
Dar ceva urma să se întâmple – ceva asemenea morții, ceva foarte drastic, ceva care va fi fie o moarte, fie o nouă
naștere, o crucificare sau o înviere – dar ceva de o importanță extraordinară era exact după colț. Și era imposibil să-
mi țin ochii deschiși. Eram sedat. M-am dus să mă culc în jur de ora opt. Nu era ca un somn. Acum înțeleg la ce se
referă Patanjali când spune că somnul și samadhi-ul sunt similare. Cu o singură diferență – că în samadhi ești complet
treaz și adormit de asemenea. Adormit și treaz la un loc, tot corpul relaxat, fiecare celulă a corpului complet relaxată,
totul funcționând relaxat, și totuși o lumină de conștiență arde în interiorul tău…limpede, fără fum.
Rămâi alert și totuși relaxat, destins dar pe deplin treaz. Corpul este în cel mai profund somn cu putință iar conștiința
ta este pe culme. Culmea conștiinței și valea corpului se întâlnesc. M-am dus la culcare. A fost un somn foarte ciudat.
Corpul era adormit, eu eram treaz. Era atât de ciudat – ca și cum ai fi rupt în două direcții, două dimensiuni; ca și cum
polaritatea devenise complet concentrată, ca și cum eram ambele polarități la un loc…pozitivul și negativul se
întâlneau, somnul și conștiența se întâlneau, moartea și viața se întâlneau.
Acesta este momentul în care poți să spui: ”creatorul și creația se întâlnesc”. Era ciudat. Pentru prima oară te
șochează până la rădăcini, îți scutură fundațiile. Nu poți să fii niciodată același după acea experiență; îți aduce o nouă
viziune în viața ta, o nouă calitate. În jurul orei doisprezece, mi s-au deschis ochii brusc – nu i-am deschis eu. Somnul
fusese întrerupt de altceva. Am simțit o mare prezență în jurul meu în cameră. Era o cameră foarte mică. Am simțit o
viață pulsând în jurul meu, o mare vibrație – aproape ca un taifun, o mare furtună de lumină, bucurie, extaz. Mă
înecam în ea.
Era atât de uimitor de reală încât totul în jurul meu a devenit ireal. Pereții camerei au devenit ireali, casa a devenit
ireală, propriul meu corp a devenit ireal. Totul era ireal pentru că acum era pentru prima oară realitatea. De aceea,
când Buddha și Shankara spun că lumea este maya, un miraj, este dificil să înțelegem. Pentru că noi cunoaștem doar
această lume, nu avem nici un termen de comparație. Aceasta este singura realitate pe care o știm. Despre ce
vorbesc oamenii ăștia – asta e maya, iluzie? Aceasta e singura realitate.
Dacă nu ajungi să cunoști adevăratul real, cuvintele lor nu pot fi înțelese, cuvintele lor rămân teoretice. Ele par a fi
ipoteze. Poate că acest om propune o filozofie – ”Lumea este ireală”. Când Berkeley, în Occident, a spus că lumea
este ireală, mergea cu unul din prietenii săi, un om foarte logic; prietenul era aproape un sceptic. El a luat o piatră de
pe drum și a lovit cu putere piciorul lui Berkeley. Berkeley a țipat, sângele a început să curgă, și scepticul a spus:
”Acum lumea este ireală? Spui că este lumea este ireală? – atunci de ce ai țipat? Piatra asta e ireală? – atunci de ce ai
țipat? Atunci de ce îți legi piciorul și de ce arăți atâta durere și neliniște pe fața ta? Oprești asta? Totul este ireal.”
Acum, acest gen de om nu poate înțelege la ce se referă Buddha atunci când spune că lumea este un miraj. El nu se
referă la faptul că poți trece prin zid. El nu spune asta – că poți să mănânci pietre și că nu va fi nici o diferență dacă
mănânci pâine sau pietre. El nu spune asta.
El spune că există o realitate. Odată ce ajungi s-o cunoști, această așa-zisă realitate pur și simplu pălește, pur și
simplu devine ireală. Având viziunea unei realități mai înalte, apare comparația, nu altfel. În vis, visul este real. Visezi
în fiecare noapte. Visul este una dintre cele mai importante activități pe le faci în mod constant. Dacă trăiești șaizeci
de ani, douăzeci de ani vei dormi și aproape zece vei visa. Zece ani dintr-o viață – nimic pe care să-l faci atât de mult
timp. Zece ani de visare continuă – gândește-te doar. Și în fiecare noapte…și în fiecare dimineață spui că a fost ireal,
și din nou, noaptea când visezi, visul devine real.
Într-un vis este atât de dificil să-ți amintești că e un vis. Dar dimineața e atât de ușor. Ce se întâmplă? Tu ești aceeași
persoană. În vis există o singură realitate. Cum să compari? Cum să spui că este ireal? În comparație cu ce? Este
singura realitate. Totul este la fel de ireal ca orice altceva, așa că nu există termen de comparație. Dimineața, când
deschizi ochii, o altă realitate este acolo. Acum, poți să spui că totul a fost ireal. În comparație cu această realitate,
visul devine ireal.
Există o trezire – în comparație cu ACEA realitate a ACELEI treziri, toată această realitate devine ireală. În acea
noapte, pentru prima oară am înțeles semnificația cuvântului maya. Nu înseamnă că nu știam de el până atunci, nu
înseamnă că nu eram conștient de sensul cuvântului. Când ești conștient , ești conștient și de sensul lui – dar nu îl
înțelesesem niciodată până atunci. Cum poți să înțelegi fără a avea experiența?
În acea noapte, o altă realitate și-a deschis ușa, o altă dimensiune a devenit disponibilă. Brusc, era acolo, cealaltă
realitate, realitatea diferită, ceea ce este real cu adevărat, sau cum vrei să-i spui – spune-i Dumnezeu, spune-i adevăr,
spune-i dhamma, spune-i Tao sau cum dorești. Era fără de nume. Dar era acolo – atât de opacă, atât de transparentă
și totuși atât de solidă că puteai s-o atingi. Aproape că mă sufoca în acea cameră. Era prea mult și nu eram încă
capabil s-o absorb.
Un impuls profund a apărut în mine de a ieși afară din cameră, să merg sub cerul liber – mă sufoca. Era prea mult!
Mă va omorî! Dacă aș fi rămas câteva momente în plus, m-ar fi sufocat – așa părea. Am ieșit repede din cameră, am
ieșit pe stradă. Un mare impuls era acolo doar să fiu sub cerul liber, cu stelele, cu copacii, cu pământul…să fiu cu
natura. Și imediat ce am ieșit, sentimentul de a fi sufocat a dispărut. Era un loc mult prea mic pentru un fenomen
atât de mare. Chiar și cerul este un loc mic pentru un fenomen atât de mare. Este mai mare decât cerul.
Chiar și cerul nu este limita sa. Dar apoi m-am simțit mai liniștit. Am mers spre cea mai apropiată grădină. Era un
mers cu totul diferit, ca și cum gravitația dispăruse. Mergeam, sau alergam, sau zburam pur și simplu; era dificil să
mă decid. Nu exista gravitație, mă simțeam imponderabil – ca și cum un soi de energie mă lua cu ea. Eram în brațele
unei altfel de energii.
Pentru prima dată nu eram singur, pentru prima dată nu mai eram un individ, pentru prima dată picătura a ajuns și a
căzut în ocean. Acum întreg oceanul era al meu, eu eram oceanul. Nu era nici o limitare. O putere imensă a răsărit, ca
și cum aș fi putut face orice. Eu nu eram acolo, doar puterea era acolo.
Am ajuns la grădina unde obișnuiam să mă duc în fiecare zi. Grădina era închisă pe timpul nopții. Era prea târziu, era
aproape unu noaptea. Grădinarii dormeau buștean. A trebuit să intru în grădină ca un hoț, a trebuit să mă cațăr pe
poartă. Dar ceva mă trăgea spre grădină. Nu era în puterea mea să împiedic asta. Pluteam pur și simplu.
La asta mă refer când spun iar și iar: ”plutește cu râul, nu împinge râul.” Eram relaxat, eram într-un abandon. Eu nu
eram acolo. ”Ceva” era acolo, spune-i Dumnezeu – Dumnezeu era acolo. Aș vrea să-l numesc ”Ceva”, pentru că
Dumnezeu este un cuvânt prea uman și a devenit prea murdar de la prea multă folosire, a devenit prea poluat de
atâția oameni. Creștini, hinduși, mahomedani, preoți și politicieni – ei au corupt cu toții frumusețea acestui cuvânt.
Deci dați-mi voie să îl numesc ”Ceva”. ”Ceva”-ul era acolo și eu eram pur și simplu purtat…purtat de valul mareei.
În momentul în care am intrat în grădină, totul a devenit luminos, era peste tot – binecuvântarea, starea de grație.
Puteam să văd copacii pentru prima oară – verdele lor, viața lor, seva curgând. Toată grădina dormea, copacii
dormeau. Dar eu puteam să văd toată grădina vie, chiar și firicelele de iarbă erau atât de frumoase. Am privit în jur.
Un copac era extraordinar de luminos – copacul Maulshree. M-a atras, m-a târât spre el. Nu îl alesesem eu,
Dumnezeu însuși îl alesese. M-am dus la copac, am stat sub copac. Stând acolo, lucrurile au început să se așeze.
Întreg universul a devenit o binecuvântare.
E dificil de spus cât timp am fost în acea stare. Când m-am întors acasă era patru dimineața, deci trebuie să fi fost
acolo, după ceas, cel puțin trei ore – dar era o infinitate. Nu avea nimic de-a face cu timpul măsurabil. Fusese mai
presus de timp. Acele trei ore au devenit toată eternitatea, eternitatea fără sfârșit. Timpul nu exista, nu era nici o
trecere a timpului; era realitatea imaculată – necoruptă, neatinsă, nemăsurabilă.
Și în acea zi, ceva s-a întâmplat care a continuat – nu ca o continuitate – dar a continuat ca un curent subteran. Nu ca
o permanență – fiecare moment s-a întâmplat din nou și din nou. A fost un miracol fiecare moment. În acea
noapte…și începând cu acea noapte, nu am mai fost niciodată în corp. Plutesc în jurul lui. Am devenit extraordinar de
puternic și în același timp foarte fragil. Am devenit foarte puternic, dar acea putere nu este a puterea unui
Muhammad Ali.
Acea putere nu este puterea unei pietre, acea putere este puterea unei flori de trandafir – atât de fragilă în puterea
ei…atât de fragilă, atât de sensibilă, atât de delicată. Piatra va fi acolo, floarea poate pleca în orice moment, dar
totuși floarea este mai puternică decât piatra, pentru că este mai vie. Sau puterea unei picături de rouă strălucind pe
un firicel de iarbă; în soarele dimineții – atât de frumoasă, atât de prețioasă, și totuși poate aluneca în orice moment.
Atât de fără pereche în grația ei, dar o adiere ușoară poate veni și picătura de rouă poate aluneca și se pierde pentru
totdeauna.
Buddhașii au o putere care nu este din această lume. Puterea lor este întru totul a dragostei…Asemeni unui trandafir
sau unei picături de rouă. Puterea lor este foarte fragilă, vulnerabilă. Puterea lor este puterea vieții nu a morții.
Puterea lor nu este puterea care omoară; este puterea care creează. Puterea lor nu este cea a violenței, a
agresivității, puterea lor este cea a compasiunii. Dar nu am mai fost niciodată în corp din nou, doar plutesc în jurul
corpului. Și de aceea spun că a fost un imens miracol. În fiecare moment sunt surprins că încă sunt aici, nu ar trebui
să fiu.
Ar fi trebuit să plec în orice moment, dar sunt încă aici. În fiecare dimineață deschid ochii și spun: „Deci, din nou, sunt
încă aici?” Pentru că pare aproape imposibil. Miracolul a fost o continuitate. Chiar ieri cineva a pus o întrebare:
”Osho, ai devenit atât de fragil și delicat și de sensibil la mirosurile de la uleiurile de păr și șampoane încât se pare că
nu vom mai putea să te vedem decât dacă chelim cu toții.” Apropo, nu e nimic greșit în a fi chel – chelia e frumoasă.
La fel cum și ”negrul este frumos”, și ”chelia este frumoasă.” Dar este adevărat și trebuie să fiți atenți la asta.
Sunt fragil, delicat, sensibil. Aceasta este puterea mea. Dacă arunci o piatră într-o floare, nu se va întâmpla nimic cu
piatra, floarea se va duce. Dar totuși, nu poți spune că piatra este mai puternică decât floarea. Floarea se va duce
pentru că ea era vie. Și piatra – nu i se va întâmpla nimic pentru că este moartă. Floarea se va duce pentru că floarea
nu are puterea de a distruge. Floarea va dispărea pur și simplu și va lăsa loc pietrei. Piatra are o putere de a distruge
pentru că piatra este moartă.
Țineți minte, din acea zi nu am mai fost niciodată cu adevărat în corp; doar un fir delicat mă unește cu corpul. Și sunt
surprins în permanență că cumva întregul mă vrea aici, pentru că nu mai sunt aici din propria mea putere, nu mai
sunt aici din voința mea. Trebuie să fie voința întregului să mă țină aici, să mă lase să mai zăbovesc puțin pe acest
mal. Poate că întregul vrea să împărtășească ceva cu voi, prin mine.
Din acea zi, lumea este ireală. O altă lume s-a dezvăluit. Când spun că lumea este ireală nu vreau să spun că acești
copaci sunt ireali. Acești copaci sunt absolut reali – dar modul în care vedeți voi acești copaci este ireal. Acești copaci
nu sunt ireali în sine – ei există în Dumnezeu, ei există în realitatea absolută – dar așa cum îi vedeți voi, de fapt nu îi
vedeți nicidoată; voi vedeți altceva, un miraj.
Vă creați propria voastră lume de vis în jurul vostru și până când nu vă treziți, veți continua să visați. Lumea este
ireală pentru că lumea pe care o cunoașteți voi este lumea viselor voastre. Când visele încetează și întâlnești pur și
simplu lumea care este acolo, aceasta este lumea reală. Nu sunt două lucruri, Dumnezeu și lumea. Dumnezeu ete
lumea, dacă ai ochi, ochi limpezi, fără nici un fel de vise, fără nici un fel de praf al viselor, fără nici un fel de ceață de
somn; dacă ai ochi limpezi, claritate, sensibilitate, există doar Dumnezeu.
Atunci, undeva Dumnezeu este un copac verde, și în altă parte Dumnezeu este o stea strălucitoare, iar altundeva
Dumnezeu este un cuc, și altundeva Dumnezeu este o floare, și altundeva un copil și altundeva un râu – atunci doar
Dumnezeu este. În momentul în care începi să vezi, doar Dumnezeu este. Dar acum, orice vezi nu este adevărul, este
o minciună proiectată. Acesta este înțelesul unui miraj. Și odată ce vezi, chiar și pentru un singur moment disparat,
dacă poți vedea, dacă poți să-ți dai voie să vezi, vei găsi o imensă binecuvântare peste tot în jur – în nori, în soare, pe
pământ.
Aceasta e o lume minunată. Dar eu nu vorbesc de lumea voastră, vorbesc de lumea mea. Lumea voastră este foarte
urâtă, lumea voastră este lumea creată de un sine, lumea voastră este una proiectată. Folosiți lumea reală ca pe un
ecran și proiectați propriile idei pe el. Când spun că lumea este reală, lumea este extraordinar de frumoasă, lumea
este infinit de luminoasă, lumea este lumină și încântare, este o celebrare, vorbesc de lumea mea – sau lumea
voastră dacă renunțați la vise.
Când renunți la visele tale vezi aceeași lume pe care orice Buddha a văzut-o vreodată. Când visezi, visezi doar pentru
tine. Ai observat? – că visele sunt private. Nu poți să le împărtășești nici măcar cu iubitul sau iubita. Nu poți să-ți inviți
soția în visul tău – sau soțul, sau prietenul. Nu poți spune: ”Acum, veniți vă rog diseară în visul meu. Aș vrea să vedem
visul împreună.” Nu e posibil. Visul este ceva privat, de aceea este iluzoriu, nu are o realitate obiectivă.
Dumnezeu este ceva universal. Odată ce ieși din visele tale private, este acolo. A fost mereu acolo. Odată ce ochii tăi
sunt limpezi, o iluminare bruscă – brusc ești inundat de frumusețe, măreție și grație. Acesta este țelul, acesta este
destinul. Dă-mi voie să repet. Fără efort nu vei ajunge niciodată, fără efort nimeni nu a ajuns vreodată. Vei avea
nevoie de un mare efort, și doar atunci vine un moment când efortul devine inutil. Dar devine inutil doar când ai
ajuns la însăși vârful lui, niciodată înainte. Când ai ajuns la însăși punctul culminant al efortului tău – tot ce puteai
face, ai făcut – atunci brusc nu mai este nevoie să faci nimic. Renunți la efort.
Dar nimeni nu poate renunța la el la mijloc, se poate renunța la el doar la capătul extrem. Deci, mergi până la capătul
extrem dacă vrei să renunți la el. De aceea insist în permanență: fă cât de mult efort poți, pune-ți toată energia și
toată inima în el, pentru ca într-o zi să poți vedea – acum efortul nu mă mai duce nicăieri. Și în acea zi nu tu vei fi cel
care va renunța la efort, el renunță de la sine. Și când renunță de la sine, se întâmplă meditația.
Meditația nu este un rezultat al eforturilor tale, meditația este o întâmplare. Când eforturile tale încetează, brusc
meditația este acolo…binecuvântarea ei, grația ei, gloria ei. Este exact ca o prezență…luminoasă, înconjurându-te și
înconjurând totul. Umple întreg pământul și întreg cerul.
Acea meditație nu poate fi creată prin efortul uman. Efortul uman este prea limitat. Acea grație este atât de infinită.
Nu o poți manipula. Se poate întâmpla doar când ești într-o extraordinară dăruire. Când tu nu ești acolo, doar atunci
se poate întâmpla. Când ești un non-sine – nici o dorință, nu te duci nicăieri – când ești doar aici și acum, fără a face
ceva anume, doar fiind, se întâmplă. Și vine în valuri și valurile devin ca o maree. Vine ca o furtună și te ia și te duce
într-o realitate complet nouă.
Dar mai întâi trebuie să faci tot ce poți să faci, și apoi trebuie să înveți non-acțiunea. Acțiunea non-acțiunii este cea
mai mare acțiune, și efortul lipsei de efort este cel mai mare efort. Meditația ta, pe care o creezi cântând o mantra
sau stând tăcut și liniștit și forțându-te, este o meditație foarte mediocră. Este creată de tine, nu poate fi mai mare ca
tine. Este făcută în casă, și cel care a făcut-o este întotdeauna mai mare decât ceea ce este făcut. Ai făcut-o stând,
forțând o postură de yoga, cântând ”Rama, Rama, Rama” sau altceva – ”Blah,Blah,Blah” – orice. Ai forțat mintea să
devină liniștită.
Este o liniște forțată. Nu este acea liniște care vine când tu nu ești acolo. Nu este acea tăcere care vine când ești
aproape non-existențial. Nu este acea beatitudine care coboară asupra ta ca un porumbel. Se spune că atunci când
Iisus a fost botezat de Ioan Botezătorul, în râul Iordanului, Dumnezeu a coborât asupra lui, sau Sfântul Duh a coborât
asupra lui ca un porumbel. Da, exact așa este. Când tu nu ești acolo, pacea coboară asupra ta…fâlfâind din aripi ca un
porumbel…ajunge în inima ta și sălășluiește acolo, pentru totdeauna.
Tu ești non-acțiunea ta, tu ești bariera. Meditația este atunci când meditatorul nu este. Când mintea încetează cu
toate activitățile sale – văzând că sunt inutile – atunci necunoscutul te pătrunde, te copleșește. Mintea trebuie să
înceteze pentru ca Dumnezeu să fie. Cunoașterea trebuie să înceteze pentru că trăirea să fie. Tu trebuie să dispari,
trebuie să te dai la o parte. Trebuie să devii gol, numai atunci poți să fii plin.
În acea noapte am devenit gol și am devenit plin. Am devenit non-existențial și am devenit existența. În acea noapte
am murit și am fost renăscut. Dar cel care a fost renăscut nu are nimic de-a face cu ceea ce a murit, este ceva
discontinuu. La suprafață pare să fie continuitate dar este discontinuitate. Cel care a murit, a murit complet; nimic
din el nu a rămas.
Credeți-mă, nimic din el nu a rămas, nici măcar o umbră. A murit complet, total. Nu înseamnă că sunt doar o versiune
modificată, transformată, o formă schimbată, transformată a celui vechi. Nu, nu a existat nici o continuitate. În acea
zi de 21 martie, persoana care trăise timp de multe, multe vieți, de milenii, a murit pur și simplu. O altă ființă, absolut
nouă, nelegată deloc cu cea veche, a început să existe.
Religia îți oferă doar o moarte totală. Poate că de asta toată ziua anterioară acestui fenomen simțeam un fel de
urgență asemenea morții, ca și cum urma să mor – și am murit cu adevărat. Am cunoscut multe alte morți, dar ele nu
au fost nimic în comparație cu aceasta, ele au fost morți parțiale. Uneori a murit corpul, alteori a murit o parte a
minții, alteori a murit o parte a egoului, dar în ceea ce privește persoana, aceasta a rămas. Renovată de multe ori,
decorată de multe ori, schimbată câte puțin, pe ici pe colo, dar a rămas, continuitatea a rămas. În acea noapte,
moartea a fost totală. A fost o întâlnire cu moartea și cu Dumnezeu în același timp.
Osho: The Discipline of Transcendence, Volume 2, Chapter 11. (Disciplina transcendenței)
(Sursa: Text preluat, tradus și adaptat de aici: http://www.messagefrommasters.com/En…/Osho_Enlightenment.htm
)
Copyright, pentru versiunea în limba română: Osho Joy Meditation Center
Traducere: Marius Lazăr
dacă doriți să republicați (parțial sau integral) acest articol, vă rugăm să adăugați la finalul articolului:
”Articol preluat de aici: http://oshojoy.ro/osho-despre-ziua-iluminarii-sale/ ”
Link-ul acestei postari: https://www.facebook.com/cristian.antonescu/posts/4080365345666
March 20, 2014 at 9:11pm · Like · Remove Preview

Alina Stoica Nu am citit tot articolul, ca inca am restante la cel cu Osho. Dar urmeaza. Pana atunci, un citat din
povestea mai sus mentionata: "Până seara, devenise atât de dificil de suportat – mă durea, era dureros. Era ca atunci
când o femeie intră în travaliu ...See More
March 20, 2014 at 10:10pm · Edited · Unlike · 2

Cristian N. Antonescu :)
March 20, 2014 at 10:24pm · Like

Cristian N. Antonescu :)
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=3131571426411&l=53918c4c78
May 31, 2014 at 12:45pm · Like · 1 · Remove Preview

Mirela Pui Minunat! Cristian! Minunat! este exact cum ai descris, de la "plin"....la Gol...si iar la Plin! un altfel de Plin! E
atat de frumos!!!! Nimic nu mai este ca Inainte. Dar a Superb! :-)
May 31, 2014 at 12:54pm · Unlike · 1

Felicia Lirca Da, asa este precum zici! ;) uneori ma intreb si eu" de ce am vrut sa stiu mai mult?"...de ce am ajuns
usor trista si mai inteleapta??... pentru ca oricum eram inteleapta...si in plus vesela, mai vesela! Cu bucuria de-a trai !
Bucurie si veselie care emana peste tot in jur! Am "readus la viata" multi oameni cu care am interactionat! Eu ce caut
oare? Asta mi-a placut mult : "Iluminarea” este pentru oameni tristi, in esenta lor. Cei veseli, nu cred ca au de ce sa o
caute. Pentru ca au tot ceea ce au nevoie. :) <3
May 31, 2014 at 1:00pm · Unlike · 1
Felicia Lirca Mai este o pilda cu tipul care avea inima franta si nu gasea nici un leac . A venit la el un prieten si i-a spus:
" Trebuie sa te duci la circ . E acolo un comediant care te va face sa razi in hohote. Este exact leacul de care ai
nevoie." Tipul i-a spus: "dragul meu, eu nu pot sa beneficiez de acel leac". Si de ce ma rog"? l-a intrebat prietenul .
"Pentru ca eu sunt acel clown"! :)
May 31, 2014 at 1:13pm · Unlike · 5

Luminita Ana De la sublim la infricosator....trairile tale Cristi. Nu-mi doresc decat sanatate, multa....foamea de a sti e
continua....de ce? Nu ma intreb....doar ma simt din ce in ce mai implinita si cer tot mai mult. Sanatate multa Cristi! LG
July 29, 2014 at 7:09pm · Unlike · 2

Cristian N. Antonescu Primind Pachatata

https://www.facebook.com/media/set/...
 Add Photos / Videos
Choose a file to upload

Cristian N. Antonescu added 4 new photos from October 30, 2013 to the album: RECEIVING PACHATATA 2013.10.30
— with Andy Antonescu.
October 30, 2013 ·

·
Receiving Pachatata. Thank You, Masters! ♥
"(...)IN MANY CULTURES and traditions, including Nordic, Siberian, Slovak, Finnish, Germanic, and Hindu, the World
Tree connects three worlds: heaven, the earth, and the underworld. The Tree constitutes an inter-dimensional
stairway to other realities. In the Americas, this idea is present in Mayan, Aztec, Olmec, Mixtec, Mapuche, and Incan
cultures, among others. In these cultures, the World Tree is commonly represented in relation to the four cardinal
directions: north, south, east, and west. With this, the tree transforms into the Axis Mundi, which marks the center
point through which all directions converge; the fifth direction through which we can move up or down, within or
without, through macrocosm or microcosm. In the Andean worldview, this allegory is represented by the Chakana:
Imagen de la cruz chakana apuntando a las cuatro direcciones
The Chakana represents the three worlds: the world above (Hanan Pacha), the middle world (Kay Pacha), and the
world below (Uku Pacha). For the Andean people, the intermediate reality of the here and now, that which we all
inhabit, emerges from the balance between complementary pairs. This reality manifests itself in the crossing point
between the below and the above, the center and the periphery, the interior and the exterior, the feminine and the
masculine, and the Earth and the Heavens.
In this way, the central circle of the Chakana represents the Pachamama, or Mother Earth, in whose core is located
the below, central, interior, and feminine world. The exterior square symbolizes the Pachatata, or Cosmic Father, in
whose periphery is found masculinity, subtlety, and the cosmic. From this union, intersection, or crossing, and from
the balance between each, emerges the middle world (...)".
The Chakana, on the other hand, demonstrates this origin with the circumscription of three circles and three squares,
where each square-circle pair represents one pacha, one of the three worlds. The circles represent the feminine
principle, the Pachamama, the Earth, and the interior Universe. The squares represent the masculine principle,
Pachatata, the Heavens, and the exterior Universe (...)
See more at: http://www.mastay.info/…/2…/07/spiritual-axis-of-the-world/…
(...) The Kultrún also demonstrates the union of complementary pairs that leads to the manifestation of perceptible
reality. This union is symbolised by the rainbow, which is found at each of the four cardinal points. The rainbow
represents the harmony that results from the combination of sunlight and rain, i.e. the union of two complementary
elements. Sunlight is Fire and the rain is Water, thereby symbolising the Sun and Moon. These were called “Taita
Inti” and “Mama Qilla” by the Incas, or “Surya” and “Chandra” by the Tantrists. The sunlight can also embody the
Sky, and the rain the Earth, known as “Pachatata” (Father Sky) and “Pachamama” (Mother Earth) by the Incas, or
Shiva and Shakti in Tantrism.
The Center
In the tantric Sri Yantra, the Andean Chakana, or the Mapuche Kultrun, as well as in the symbolism of many other
cultures, the center symbolizes the emanation point or generation of the Creator force. However, the difference we
find between the Sri Yantra on one side and the Chakana or the Kultrún on the other, is precisely how they perceive
and interpret that center.
For the Andean people, the center of the Chakana is Pachamama, the Mother Earth, the world below, while the
periphery is Pachatata, the Cosmic Father, or the world above. Hence, the energy located at the center is ‘hucha’,
that which is grosser and vibrates with a greater level of density; while the energy of the periphery is ‘sami’, the
more subtle type. (...)
- See more at: http://www.mastay.info/…/20…/07/spiritual-axis-of-the-world/
One month later, I was writing the note "The Week of My Enlightenment":
https://www.facebook.com/notes/cristian-n-antonescu/iluminare-hmmm-huuu-20131202/785869361430202
January 1, 2015 at 11:34am · Edited · Like · 2 · Remove Preview

Cristian N. Antonescu Despre Maestrul Activist si despre schimbarea paradigmei Maestrului. <3

https://www.facebook.com/cristian.antonescu/posts/4464368705510

Cristian N. Antonescu
July 17, 2014 · Bucharest ·
Ne-am inmultit. De la un miliard la inceputul anilor 1900 la 7,4 miliarde, astazi
Acesti 7,4 miliarde de oameni, care traim astazi pe Pamant, suntem o mare masa de sclavi. De prosti.
Nu este vina noastra. Ne-am nascut liberi. Dar, imediat ce am luat prima gura de aer, ni s-au pus si lanturile.
Suntem hoarde de animale, manipulate de lacomie, de religii. Si ne simtim bine. Dar ne dor lanturile. Pe care le
caram dupa noi de atatia ani.
Este timpul sa deschidem ochii. Sa ne uitam cu adevarat la noi. Fiecare pentru el. Sa-si astearna pe hartie fiecare,
cum ar arata o societate umana. Cum i-ar placea sa fie Umanitatea, ca si societate. Cum i-ar placea lui sa fie, ca si
individ.
Din pacate... Ne inmultim pe zi ce trece. Spun din pacate, pentru ca ne-am transformat in hoarde consumeriste. In
hoarde ce tanjesc dupa mai mult. Mai multi bani, mai multe case, masini mai noi, telefoane mai smechere.
Uitam sa mai traim pentru noi. Traim pentru lucruri. Traim pentru satisfacerea vanitatii altora.
Nu-i judec nici pe unii, nici pe alti. Doar fac o radiografie a Umanitatii, astazi. Ma gandesc la un Pamant de maine,
care va deveni nelocuibil. Ma gandesc la o Umanitate care va fi o hoarda egoista, hamesita si falsa.
Ori... Imaginea asta ma inspaimanta.
De ce oare trebuie distrus acest colt de Rai din Univers?
Si... De catre cine? Chiar de catre cei care se considera centrul Universului. Da, de catre noi, oamenii.
Nu ne putem compara cu nicio alta fiinta de pe acest Pamant. Parjolim tot ceea ce atingem.
Asta este educatia, modelul din ultima suta de ani. De aceea imi este teama. Daca nu se schimba nimic, urgent si
major..., copiii nostri si copiii copiilor nostri... Nu vor mai intelege nimic din bucuria vietii.
Este nevoie de un salt. Dar... Oare???... Cine sa il faca? Pentru ca cei care intelegem cate ceva, suntem putini. FOarte
putini. Si nu suntem nici macar activisti. Pastram pentru noi, dupa un alt principiu - pe care eu il consider depasit.
Principiu al tuturor Maestrilor Iluminati, cum ca totul este asa cum trebuie sa fie, nu e nimic de schimbat, totul este
perfect.
Probabil ca pentru ultimii 3.000 de ani, a fost un principiu viabil. Dar... De cand ne-am inmultit atat de mult, in ultima
100 de ani, pare ca Pamantul nu a mai cunoscut un asemenea stres.
Acum, ii invit pe toti cei ce au pasit pe drumul intelegerilor, sa devina activisti.
Maestri Activisti. Si iluminati.
Asta cred ca este noua paradigma a iluminarii. Sa nu o mai tii pentru tine, atata timp cat Pamantul sufera.
Desigur, nu trebuie sa iasa in strada sa lupte. Nu asta este solutia. Solutia este de a-l ajuta pe cel de langa el, sa
deschida ochii. Apoi... Paradigma Umanitatii se va shimba de la sine.
Voi... Care sunteti atat de "iluminati", puteti renunta la limbajul vostru de lemn, puteti sa va clarificati un pic mai
repede pe voi insiva, pentru ca mai apoi sa deveniti eliberati din goana dupa bani, dupa statut?
Daca nu... Atunci nu mai perpetuati in stanga si in dreapta limbajul vostru de lemn, prin care luati fraierii dintr-un
sistem de credinte si ii bagati in altul.
Umanitatea are nevoie urgenta de Maestri si Invatatori. Multi. Si vii. Si activi.
Doar deschideti ochii.
Este nevoie de ei la toate nivelurile societatii umane. Fara ei, sistemul de educatie, mentalitatea, etica, morala....
Toate vor ramane vechi.
Este nevoie de oameni care sa fi inteles. Din fericire, in Romania, cresc, apar cativa.
Pe acesti cativa, ii invit si ii rog sa creasca mai repede. Si sa se implice in a da mai departe.
Chiar si gratuit. Tot se va gasi pentru ei o bucata de paine pe care sa o manance, si un acoperis deasupra capului.
Puteti face asta? Puteti deschide ochii si scutura lanturile? Sunt constient ca va fi o munca titanica, pentru a trezi
sapte miliarde de oameni.
Dar daca este pasiune... Atunci ea nu va mai fi munca, ci o joaca.
Unii vor putea spune ca ma contrazic, cu privire la scrierile mele despre viata. Si le spun ca nu. Fac ceea ce fac, fara
asteptari. Dar o fac pentru ca imi place. O fac cu pasiune. Cu drag. Fara sa cer ceva in schimb. Fara sa ma oftic daca se
va intampla ceva sau nu.
Tu. Tu poti deschide ochii?
Tu. Poti face ceva pentru nepotii tai? Pentru copiii tai. Nu material. Ci pentru civiliaztia de maine?
Te poti implica?
<3
Urmariti si discursul final inspirational al lui Charlie Chaplin în filmul "Marele Dictator"
https://www.facebook.com/video.php?v=4560989400967&l=2027636675083636065
CREATORII LUMII NOI
#creatoriilumiinoi
The Venus Project - Global
Rune Heivang Romania
Rune Heivang
Link-ul acestei postari: https://www.facebook.com/cristian.antonescu/posts/4464368705510
January 1, 2015 at 11:33am · Edited · Like · 2 · Remove Preview

Cristian N. Antonescu Misto. Hmmm... Tulburare Bipolara sau Iluminare Spirituala?

Foarte interesant!
Un playlist. Multumesc Teodora Camelia Coman

http://youtu.be/qnuJ_0nkyfI...

1. Cauza REALA a Tulburarii Afectiv Bipolare.

Aflati care sunt circumstantele care pot declansa episoadele din cadrul Tulburarii Afectiv Bipolare. Veti putea analiza
si…
youtube.com
January 22, 2015 at 6:21pm · Like · 4 · Remove Preview

Chicioroaga Adelaida O lucrare extraordinara ,poate una dintre cele mai strălucite ,pe care le-am citit,Atâta
cuprindere si sens!!!!
January 23, 2015 at 12:07am · Unlike · 2

Cristian N. Antonescu <3

February 4, 2015 at 8:11pm · Like

Cristian N. Antonescu Levels in Inca Shamanism

https://www.facebook.com/notes/cristian-n-antonescu/levels-in-inca-shamanism/298145800202563

Cristian N. Antonescu
October 8, 2011 ·
Levels in Inca Shamanism
Somebody asked me yesterday a question: how many levels are in Inca Shamanism? I "googled" "Shaman" and this is
what i've found. If somebody knows something else, please help us.
Thank you

picture was taken

from http://www.wiraqochafoundation.org/blog/?p=83 . See the comments.

...
Continue Reading
February 15, 2015 at 11:43am · Like · 1 · Remove Preview

Mirela Stirosu Articolul este GENIAL, trebuie citit de sapte miliarde de pamanteni!!! As dori sa vad sapte miliarde de
LIKE-uri...!!!
June 22, 2015 at 8:43pm · Unlike · 1

Cristian N. Antonescu Mirela, copiii nu stiu cuvantul Dumnezeu. :) <3

https://www.facebook.com/notes/779969485353523
June 22, 2015 at 9:57pm · Like · 1

Mirela Stirosu Atunci,CREATORUL, e bine???

June 22, 2015 at 11:22pm · Like

Cristian N. Antonescu Transcende iluminarea natura lucrurilor?

https://www.facebook.com/cristian.antonescu/posts/10201016686937548

Cristian N. Antonescu
August 15, 2015 · Bucharest ·
"ILUMINAREA
Transcende iluminarea natura lucrurilor?
- Iluminarea este însăşi natura lucrurilor.
Nimeni nu recunoaşte însă acest lucru. Dimpotrivă, oamenii au fost induşi în eroare, spunându-li-se că scopul suprem
este mai presus de natură. I s-a dat chiar şi un nume frumos: „supra-natura“.
Iar oamenii au crezut această poveste frumoasă, dintr-un motiv foarte simplu:
Natura lucrurilor este chiar acolo unde te afli.
Ea nu este o provocare, ceva fascinant, şi nu îți cere să dovedeşti nimic. Nu se află undeva, pe o stea îndepărtată.
Mintea şi-ar dori o sarcină foarte dificilă, aproape imposibilă, dacă s-ar putea. Nu poți fi cineva special decât dacă ai
atins imposibilul.
Iluminarea nu este un talent.
Un om iluminat nu este ca un artist înnăscut, ca un pictor sau ca un muzician de geniu - acestea sunt talente.
Iluminarea este pur şi simplu sursa vieții fiecărei persoane. Nu trebuie nici măcar să ieşi afară din casă ca să o cauți.
Dacă ai ieşit din casă, ai ratat-o, şi nu se ştie când te vei mai putea întoarce acasă.
Iluminarea nu înseamnă altceva decât realizarea faptului că „Sunt ceea ce mi-am dorit întotdeauna să fiu. Nu am fost
niciodată şi nu voi putea fi vreodată altcineva“.
Această definiție a naturii arată că nimeni nu îşi poate transcende natura. Poți să faci efortul de a o depăşi, creând
astfel tot felul de suferințe, de angoase, dar nu o poți transcende.
Ea este una cu tine.
Cum ai putea să ieşi în afara ta?
Ea este însăşi sursa vieții tale, însăşi existența ta. Oriunde te-ai duce, vei rămâne una cu ea.
Au fost oameni a căror primă experiență de sine a constat într-un imens hohot de râs.
Ei şi-au dat seama de absurditatea eforturilor lor de până atunci, când nu încercau altceva decât să fie ei înşişi! Este
imposibil să încerci să fii tu însuți, de vreme ce eşti deja. Ce mai poți face în plus?
Din păcate pentru voi, preoții, conducătorii religioşi şi toți cei care au dorit să vă înlănțuie v-au dat idealuri de
împlinit.
Ei v-au spus: „Dacă nu te comporți într- un anume fel, te afli în păcat“.
Dacă nu faci lucrurile prescrise de ei, nu eşti bun.
Nimeni nu i-a întrebat vreodată pe aceşti oameni:
„Cine v-a dat autoritatea de a decide pentru alții? Dacă sunteți atât de convinşi că ceva este bun, faceți-l voi, dar nu-i
mai puneți pe alții să vă urmeze“.
Marii corupători, marii otrăvitori de minți sunt acei oameni care şi-au creat adepți, căci a fi adeptul altcuiva înseamnă
pur şi simplu să faci ceva care nu te reprezintă, ceva împotriva naturii tale.
Ți se spune întotdeauna că trebuie să devii precum altcineva, lucru de-a dreptul imposibil. Acest mod absurd de a trăi
a produs foarte multă suferință în lume.
Dacă nu le vom înțelege rădăcinile, suferințele nu vor dispărea.
Oricât de departe am ajunge cu tehnologia, suferința nu va dispărea din această lume.
Nu numai oamenii săraci suferă. Experiența m-a învățat că oamenii bogați suferă chiar mai mult decât cei săraci. Cel
puțin, săracii mai au o speranță - că se vor îmbogăți.
Bogații nu mai au nici o speranță. Ei au obținut deja tot ce îşi puteau dori, dar viața lor a rămas la fel de goală, poate
chiar mai goală ca înainte. Iar moartea se apropie...
Cu fiecare moment, viața se scurge, iar ei şi-au risipit-o acumulând averi, prestigiu, putere.
Alții şi-au risipit viața încercând să devină sfinți, rugându-se în fața unor zei creați de oameni.
Şi toată această industrie a fost creată numai pentru ca voi să nu puteți fi voi înşivă.
Eu vă învăț o singură morală: nu acționați niciodată împotriva naturii voastre.
Chiar dacă toți buddha-şii din toate timpurile s-ar opune, nu le acordați nici o atenție. Ei nu au nimic comun cu voi.
La vremea lor, au făcut ceea ce au considerat necesar pentru ei înşişi, la fel cum voi aveți datoria să faceți ceea ce
considerați necesar pentru voi.
Nici o scriptură nu poate defini ce anume este necesar pentru fiecare ființă în parte. Nu există nici un criteriu exterior
pentru a defini acest lucru.
Există în schimb un criteriu intrinsec:
Ceea ce te face mai fericit este bun.
Singura morală este ceea ce te face fericit.
Singurul păcat este ceea ce te face nefericit. Unicul lucru care trebuie evitat este acela care se opune naturii tale.
Bucurați-vă de voi înşivă şi veți cunoaşte iluminarea. De altfel, ați fost dintotdeauna iluminați; este imposibil să fii
altfel.
Personal, am încercat în cele mai felurite maniere, dar trebuie să vă mărturisesc că nu am reuşit: nu am putut deveni
ne-iluminat.
Orice am încercat, oriunde m-am dus, către nord sau către sud, am rămas surprins să constat că nu pot scăpa de
iluminare!
Japonezii au o păpuşă foarte inimoasă... cred că acolo se fac cele mai frumoase păpuşi din lume. Păpuşa de care
vorbesc nu este una obişnuită. Numele ei este daruma, o derivație de la Bodhidharma. Păpuşa corespunde viziunii lui
Bodhidharma asupra vieții.
Ea este grea la nivelul picioarelor şi foarte uşoară la nivelul capului. Oriunde ai arunca-o, ea se aşază întotdeauna în
postura lotusului. Este imposibil să o faci să se aşeze altfel.
Oamenii au uitat de iluminare; aceasta a devenit doar o păpuşă pentru copii. Ea reprezintă însă un simbol al celor
afirmate de mine şi de Bodhidharma: este imposibil să fii neiluminat.
Cine v-a băgat în minte faptul că ați putea deveni iluminați?
Miss Prim, bătrâna profesoară, ține discursul de început de an la colegiul fetelor.
- Fetelor, ori de câte ori ieşiți afară, nu uitați: nu aveți voie să fumați pe stradă, să aveți un comportament nedemn,
iar dacă vreun bărbat se leagă de voi, puneți- vă întrebarea: merită o oră de plăcere o viață trăită în dispreț? Ei,
fetelor, aveți întrebări?
O voce din spate:
- Cum faci ca să dureze o oră?
Există oameni care te înnebunesc. Altminteri, totul este aşa cum trebuie să fie. Trăim într-o lume perfectă, din care
nu lipseşte nimic.
Din păcate, se găsesc întotdeauna câțiva nebuni care nu-şi găsesc liniştea până când nu îi pun pe ceilalți să alerge
după cai verzi pe pereți, după umbre şi idealuri pe care nu le-au realizat ei înşişi niciodată.
Cu cât alergi mai mult după idealuri imposibil de realizat, cu atât mai lipsită de speranță şi de sens ți se pare viața... şi
cu atât mai trist devii.
Nu acceptați niciodată criterii care vă fac să vă simțiți inferiori.
Nu acceptați nici o moralitate care vă face să vă simțiți vinovați.
Nu acceptați niciodată ceva care se opune naturii voastre.
Fiți voi înşivă, şi sunteți deja perfecți.
De îndată ce vă îndepărtați chiar şi cu câțiva milimetri de ființa voastră, dați de necaz. Şi toată lumea are probleme...
Am intrat în contact cu mii de oameni şi experiența m-a învățat că nu există nici măcar un singur om cu adevărat
nefericit.
Dimpotrivă, am cunoscut oameni care se bucură până şi de suferințele lor, care îşi exagerează durerea.
Am simțit o compasiune imensă văzând asemenea oameni, rămaşi la stadiul de semințe, când ar fi putut înflori.
Ei şi-au pierdut drumul către casă, şi toată lumea îi îndrumă într-o direcție greşită: „Devino un Buddha, un lisus, un
Moise“.
Dar nimeni nu le spune: „Fii tu însuți“.
Ce legătură poate exista între voi şi Moise?
Ce vă poate lega de lisus Christos?
Dar oamenii continuă să adore aceste imagini, să se roage lor, în speranța că într-o bună zi vor deveni precum
idealurile din imaginația lor.
Evident, nici unul nu reuşeşte acest lucru. Dintr-o sămânță de trandafir nu poate ieşi decât un trandafir. Lăsați-i pe
ceilalți să vă condamne sau să vă admire, după cum doresc.
Afirmația: „Doresc să mă afirm pe mine însumi“ nu are nimic de-a face cu egoul.
Ea reprezintă o simplă protecție împotriva unei lumi criminale, coruptă de mii de ani.
Aveți tot dreptul să vă protejați pe sine, să nu vă lăsați otrăviți. în acest fel, nu veți avea nevoie de nici o religie, de
nici o metodă, de nici un cod moral, de nici un Dumnezeu, de nici un efort, pentru a deveni iluminați.
A fi natural înseamnă mult mai mult decât vă puteți imagina.
Cu excepția omului, tot ce există în natură se comportă natural.
Nimeni nu încearcă să fie altcineva. Toată lumea se simte acasă, trăind în pace cu universul.
Unul din marii savanți ai lumii, Julian Huxley, a emis o ipoteză potrivit căreia „o rotiță funcționează greşit în însuşi
mecanismul uman. Nici un copac nu pare să stimă anxietatea, nici un animal nu se sinucide sau nu devine
homosexual în sălbăticie“.
Ciudat este că în grădinile zoologice se întâmplă fapte ciudate.
Când sunt închise în aceste grădini, animalele capătă ceva din comportamentul uman: ele încep să se sinucidă sau
devin homosexuale.
Natura lor este pervertită - ele încep să comită fapte pe care nici unul din strămoşii lor care au trăit în sălbăticie nu le-
au comis. Ce se întâmplă în grădinile zoologice? Animalele se integrează în societatea umană. Ele încep să imite
ființele umane, devenind nenaturale.
Din punctul meu de vedere, cu excepția omului, întreaga existență este perfect sănătoasă, perfect împăcată cu sine.
Viziunea lui Huxley nu poate fi verificată, dar are o anumită semnificație pragmatică. Este greu să demonstrezi că a
greşit, căci omul reprezintă un mecanism extrem de complex.
Cert este că ceva pare să funcționeze greşit în el.
După părerea mea, nu este vorba de ceva ereditar, ci de un mecanism care se repetă în cazul fiecărui copil în parte,
căci fiecare copil se naşte într-o societate bolnavă. Ca să supraviețuiască, el trebuie să învețe să se comporte la fel ca
adulții, care sunt de-a dreptul nebuni.
Când inteligența sa devine suficient de dezvoltată, mintea sa este deja pervertită. Este deja prea târziu; copilul a
devenit un imitator.
Copiii sunt inocenți.
Ei se nasc în această lume fără să ştie ce se va petrece cu ei. Trezindu-se în mijlocul oamenilor, ei încep în mod
natural să-i imite. Aceasta este maniera lor de a învăța.
Acesta este însă procesul prin care se produce devierea de care vorbea Huxley şi despre care el credea că este
ereditară. Nu este ereditară, este culturală. Se datorează adulților.
Copiii nu au de ales; ei sunt nevoiți să învețe de la oameni bolnavi. Iar oamenii bolnavi nu pot tolera decât oameni la
fel ca ei.
Un om sănătos va fi urât, otrăvit, ucis cu pietre, căci mulțimea nu are de ales decât între două alternative: fie străinul
are dreptate, caz în care întreaga ei istorie este greşită, fie ea are dreptate, şi atunci trecutul ei rămâne „de aur“, iar
omul trebuie ras de pe suprafața pământului, în caz contrar, ar rămâne veşnic un semn de întrebare.
Nu întâmplător a fost otrăvit Socrate. Socrate a fost un intolerabil.
însăşi prezența lui era insuportabilă, datorită cinstei lui, a inteligenței sale, a valorii sale morale, în prezența cărora
toți ceilalți păreau nişte ipocriți.
în mod evident, mulțimea nu va accepta niciodată părerea unui singur om, dacă aceasta se opune întregii istorii a
umanității. Ea preferă să îi distrugă pe asemenea oameni.
Ei reprezintă o amenințare continuă pentru ea: repetă tot timpul că eşti necinstit, că trăieşti în minciună, că zeii tăi
sunt falşi, că speranțele tale nu sunt altceva decât simple consolări, că nu încerci decât să-ți ascunzi goliciunea.
Ştii foarte bine că sub hainele tale poleite se ascunde un alt om, complet diferit.
Acest gen de oameni îți reamintesc constant de acest lucru, de lipsa ta de cinste față de tine însuți, iar acest adevăr
este dureros.
Este dureros să ți se spună că iubirea ta nu este iubire, ci gelozie, o formă diluată de ură, că zeii tăi sunt simple
amăgiri create de tine, că scripturile tale sfinte sunt simple cărți, la fel ca oricare altele.
Cel mai bine este să scapi de oameni precum Socrate, pentru a te simți din nou bine în suferința ta şi pentru a
reîncepe să faci efortul de a atinge iluminarea.
Este ciudat.
Când un om se dovedeşte a fi un iluminat, trăind absolut natural, voi îl distrugeți, după care încercați să aflați cum
este să fii iluminat.
S-ar părea că dorința voastră de a atinge iluminarea nu reprezintă altceva decât o strategie de a amâna iluminarea.
Nici chiar acest termen, de „amânare“, nu este corect.
De fapt, voi sunteți iluminați, dar faceți toate eforturile pentru a nu mai fi.
Eforturile voastre de a deveni buni catolici, buni protestanți, buni hinduşi, nu sunt altceva decât o manieră de a nu vă
recunoaşte iluminarea.
Trăiți natural, pentru a fi în armonie cu existența.
Dansați cu ploaia, cu soarele, cu copacii, trăiți în comuniune chiar şi cu pietrele, cu munții, cu stelele de pe cer.
Aceasta este singura iluminare posibilă.
Aceasta este definiția mea: iluminarea înseamnă a trăi în armonie cu existența.
Ea înseamnă a fi în armonie cu natura, cu însăşi natura lucrurilor.
Cine se împotriveşte naturii nu poate cunoaşte decât suferința, dar este o suferință creată de voi înşivă.
Nimeni altcineva nu este responsabil de ea.
Din lucrarea „ Om Mani Padme Hum ", capitolul 11"
Acesta a fost un fragment din OSHO - "CARTEA DESPRE EGO - Eliberarea din Iluzie"
Il voi atasa ca si comentariu si sub fotografia copertii din albumul "My Osho Books":
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10200917788185141&l=7e346a6cf2
Sub fiecare coperta din album, veti regasi fragmente din cartile respective
August 15, 2015 at 10:06am · Like · Remove Preview

Cristian N. Antonescu Este necesar un loc special, un moment special, pentru ca iluminarea să se petreacă?
https://www.facebook.com/cristian.antonescu/posts/10201016702977949

Cristian N. Antonescu
August 15, 2015 · Bucharest ·
"Este necesar un loc special, un moment special, pentru ca iluminarea să se petreacă?
- Orice loc este special, pentru că Dumnezeu există pretutindeni.
Nici un loc nu este comun.
Iluminarea se poate petrece inclusiv în toaletă!
Se poate petrece oriunde.
Nu trebuie neapărat să mergeți în locurile sacre.
Nici nu există asemenea locuri. întreaga existență este sacră!
Nu trebuie să mergeți la Varanasi, la Ierusalim sau la Kaaba - toate acestea sunt simple prostii. Dumnezeu există în
toate locurile. Fiecare punct din spațiu este special.
Cât despre momente speciale, nu ştiu la ce te referi...
Crezi că există vreun anotimp special pentru iluminare, o anumită climă?
Iluminarea nu este ceva care se petrece. Dacă s-ar petrece, ar putea avea nevoie de un anumit sol, de o anumită
climă, de un anumit loc sau de anumite zile. Ea nu se petrece însă.
Iluminarea nu este altceva decât o recunoaştere — recunoaşterea faptului că ai fost întotdeauna iluminat şi că
această stare nu te-a părăsit nici o clipă, dar absolut nici o clipă.
Singurul lucru care s-a întâmplat a fost că ai adormit. Aşa se explică ciudatele experiențe de satori ale maeştrilor zen.
Un om trece prin piață şi aude pe cineva recitând Sutra Diamantului. Simpla ei ascultare îi dăruieşte iluminarea. Cum
este posibil aşa ceva?
Sutra Diamantului afirmă că omul este iluminat încă de la naştere.
Da, asemenea lucruri se pot petrece, căci iluminarea este natura voastră. Ea nu este ceva din afara voastră. Floarea
este deja înflorită, dar voi nu o priviți. Priviți în toate direcțiile, numai în interiorul vostru nu.
Se poate petrece...
Se întâmplă uneori ca maestrul să-şi lovească discipolul, iar mintea acestuia să se oprească subit. Discipolul medita
liniştit, când deodată, bang!, primeşte un baston în cap. Stupoarea este atât de mare încât în ființa lui se declanşează
ceva. Subit, el înțelege, devine conştient.
Un discipol stătea odată meditând în tăcere.
Practica deja meditația de ani de zile; devenise foarte priceput în a sta liniştit.
în timp ce stătea la fel de neclintit ca un Buddha, maestrul a venit în fața lui şi a început să râcâie o cărămidă. :D
Evident, cu toată practica lui îndelungată, discipolul a simțit o stare interioară de enervare. Parcă i-ar fi dat cu
şmirghel pe nervi, şi cine făcea acest lucru?
Tocmai maestrul lui! A încercat o vreme să se controleze, dar la un moment dat nu a mai rezistat şi i-a spus:
- Opreşte-te! Ce faci?
- încerc să şlefuiesc această cărămidă, ca să fac din ea o oglindă.
- Probabil că ai înnebunit, a râs discipolul.
- Şi tu eşti mai bun? Nu s-a lăsat mai prejos maestrul.
De ani de zile îți şlefuieşti mintea, dar nu vezi că nu se întâmplă nimic?
Şi dintr-o dată, norii au dispărut.
Discipolul a recunoscut adevărul şi a căzut la picioarele maestrului.
Un maestru trebuie să surprindă însă momentul în care poarta subconştientului este deschisă.
Iluminarea se poate petrece oriunde şi oricând.
Trebuie doar să-i permiți să se întâmple. Nu se pune problema de spațiu şi timp, ci de a-i permite accesul.
Vă voi spune o parabolă. Este o parabolă zen, pe care nu o veți găsi însă în manualele de zen.
Iluminarea unui căutător
Un tânăr serios nu putea înțelege conflictele care abundau în America de la jumătatea secolului XX. Dornic să scape
de toate aceste întrebări, el a mers la tot felul de oameni, dar nimeni nu l-a putut ajuta.
într-o seară, pe când se afla într-o cafenea, un preot zen i-a spus:
„Du-te la adresa pe care ți-am scris-o pe acest bilețel. Vei găsi acolo o ruină locuită de vagabonzi. Nu vorbi cu nimeni.
Trebuie să rămâi tăcut până când luna va răsări din nou. Intră în camera mare din dreapta holului central, aşează-te
în poziția lotusului, cu fața către nord, şi începe să meditezi“.
Tânărul a făcut ce i-a spus preotul. Meditația lui a fost deseori întreruptă de gânduri. Se temea că tavanul se va surpa
şi va cădea asupra lui. Nu ştia dacă îşi va da seama când va răsări din nou luna, căci nu o vedea din poziția în care se
afla. Nu ştia ce vor spune cei care treceau pe lângă el.
Ca un test final, Ia un moment dat din tavan au început să cadă scânduri. Omul s-a speriat. Chiar atunci, în cameră au
intrat doi oameni.
Unul l-a întrebat pe celălalt cine era străinul.
Celălalt i-a răspuns: „Unii spun că este un om sfânt. Alții că este un tembel“.
Auzind aceste cuvinte, tânărul a trăit starea de iluminare.
Iluminarea este o chestiune de prezență.
Probabil că tânărul nostru era foarte atent în acel moment. La urma urmei, se vorbea despre el, iar cineva a spus:
„Unii afirmă că este un om sfant. Alții spun că este un tembel“.
Probabil, în clipa aceea gândirea lui s-a oprit, iar el a cunoscut iluminarea.
Iluminarea se poate petrece oriunde şi oricând. Ea vă aşteaptă. Nu vine de undeva din afara voastră. Când gândurile
dispar, ea apare, dar dinlăuntrul vostru.
Când gândurile nu vă mai solicită atenția, când deveniți subit tăcuți, atenți, lucizi, ea iese la lumină din adâncurile
ființei voastre.
Apare la fel ca un parfum, ca o boare. Apoi nu mai dispare niciodată.
Din lucrarea „înțelepciunea nisipurilor", volumul 2, capitolul 2 "
Acesta a fost un fragment din OSHO - "CARTEA DESPRE EGO - Eliberarea din Iluzie"
Il voi atasa ca si comentariu si sub fotografia copertii din albumul "My Osho Books":
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10200917788185141&l=7e346a6cf2
Sub fiecare coperta din album, veti regasi fragmente din cartile respective
August 15, 2015 at 10:41am · Like · Remove Preview

Cristian N. Antonescu Deşi toată lumea îşi doreşte iluminarea, toți se tem în acelaşi timp. Ce înseamnă această teamă
care ne împiedică să ne relaxăm, scufundându-ne în propriul nostru sine?
https://www.facebook.com/cristian.antonescu/posts/10201016728258581

Cristian N. Antonescu
August 15, 2015 · Bucharest ·
"Deşi toată lumea îşi doreşte iluminarea, toți se tem în acelaşi timp. Ce înseamnă această teamă care ne împiedică să
ne relaxăm, scufundându-ne în propriul nostru sine?
- Există mai multe temeri, nu numai una.
Mai întâi, dacă doreşti să devii un iluminat, trebuie să treci printr-o moarte psihică şi să renaşti ca ființă spirituală.
Dar tu nu ştii încă nimic despre spiritualitate. Tot ceea ce cunoşti la ora actuală despre tine este mintea, centrată în
ego.
Este un fenomen foarte ciudat: eşti identificat cu ceva ce nu eşti şi ai uitat cine eşti cu adevărat, cine ai fost şi cine vei
fi întotdeauna.
Este imposibil să fii altcineva decât ceea ce ai fost dintotdeauna. Ființa ta aparține planului existențial.
Există însă atâtea straturi de condiționare - aparținând părinților, profesorilor, preoților, politicienilor. între tine, cel
real, şi egoul tău amăgitor, există un întreg şir de persoane.
în mod natural, ți-ai iubit părinții, care te-au iubit la rândul lor. Tot răul pe care ți l-au făcut a fost absolut inconştient,
nu intenționat.
Ei nu şi-au dorit niciodată să devii un ipocrit, dar asta au făcut din tine. Eu nu suspectez niciodată intențiile părinților.
Ei au dorit să facă din tine o mare personalitate, dar sunt la fel de inconştienți ca şi tine.
Au moştenit această inconştiență de la propriii lor părinți; iar şirul continuă până la Adam şi Eva. Fiecare generație
aruncă asupra noii generații povara a tot felul de prostii, de prejudecăți şi de superstiții.
Nu trebuie să vă supărați însă pe ei. Am auzit cu toții despre „mânia adolescenților“.
Mânia adolescenților este o prostie. Ea nu va rezolva niciodată nimic. Nu poate decât să facă lucrurile încă şi mai
complicate, şi mai dificile.
Părinții, profesorii, vecinii voştri, nu merită mânia, ci compasiunea voastră. Ei nu au făcut decât ceea ce ştiau. V-au
distrus, dar cu cele mai bune intenții, la fel cum părinții lor i-au distrus pe ei.
Dacă nu veți deveni iluminați, la fel îi veți distruge şi voi pe copiii voştri. Convinşi că le veți face un bine, le veți încărca
mintea cu tot felul de prostii.
Vi s-a spus că sunteți creştini, hinduşi, mahomedani.
Ați venit în această lume ca tabula rasa - fără ca în mintea voastră să scrie ceva. Părinții voştri v-au convins însă că
sunteți creştini şi v-au forțat să acceptați această idee; s-au folosit de teama, de lăcomia voastră pentru a v-o
implementa în ființă.
S-au folosit de teama voastră de iad şi de lăcomia voastră pentru cer.
Evident, nu şi-ar fi dorit să cădeți în ghearele păcatului, ci să urmați calea regală a virtuții.
Intențiile lor au fost bune, dar noi nu discutăm acum despre intenții. Discutăm despre inconştiența lor, despre faptul
că semințele pe care le-au plantat în voi erau semințe otrăvite. Nici o intenție bună nu poate schimba această stare
de fapt. Odată ce au prins rădăcini în voi, aceste semințe devin din ce în ce mai greu de smuls, căci v-ați identificat
deja cu noul arbore otrăvit.
Este foarte dificil pentru un creştin să renunțe la creştinismul său. Dacă ar face acest lucru, ar simți că este un
trădător.
Să renunți la creştinism ar fi ca şi cum l-ai trăda personal pe lisus Christos.
în realitate, nu trădezi pe nimeni. Nu faci decât să scapi din mlaştina condiționării în care te-au aruncat - cu bune
intenții - tot felul de oameni.
în aceasta constă teama.
Te temi de renunțarea la condiționare, căci această condiționare îți dă o anumită personalitate.
Ceea ce nu ştii este că această personalitate a luat locul individualității tale. Să renunți la personalitate înseamnă să
renunți la întregul tău trecut, şi vorbesc acum de întregul trecut, nu doar de părțile rele ale acestuia.
întregul vostru trecut v-a fost impus de alții; de aceea, nu contează ce este bun şi ce este rău în el.
Important este să vă amintiți că el nu este creația voastră, că nu l-ați descoperit personal, ci v-a fost impus. Este un
trecut la mâna a doua, la mâna a treia, poate chiar la a milioana mână. De aceea, este în întregime murdar.
Trebuie să scăpați de acest trecut în totalitatea lui.
Renunțarea la trecut creează însă o prăpastie în care te simți complet pierdut.
Inainte ştiai cine eşti.
In această prăpastie nu mai ştii cine eşti, dar experiența nu este lipsită de frumusețe, căci ea presupune o întoarcere
la inocență. Aceasta este renaşterea spirituală. De acum înainte, poți începe să descoperi lumea.
Te afli pe un teritoriu complet nou, pe care nu ai călcat niciodată. Până acum, nu ai făcut decât să te învârți în acelaşi
cerc strâmt, aflat la periferia existenței tale. Este o mare aventură, o mare provocare.
Este firesc să apară teama.
Pentru prima oară, eşti ceea ce doreşti să fii.
Pentru prima oară, nu ştii ceea ce vei descoperi, nu ştii nici măcar dacă vei descoperi ceva sau nu.
Există un proverb care apare în aproape toate limbile pământului:
„Nu da pasărea din mână pentru cea de pe gard“.
Eu vă cer să renunțați la pasărea din mână pentru cea de pe gard.
De aceea, este natural să vă temeți. în realitate, nu există nici un motiv de îngrijorare. Trebuie doar să înțelegeți.
Eu nu pot face altceva decât să vă încurajez, să vă spun că nu aveți de ce să vă temeți.
Chiar dacă aruncați tot bagajul pe care l-ați târât după voi până acum, nu veți pierde nimic. Veți continua să trăiți, şi
încă din abundență.
Nu trebuie să aşteptați moartea. Singura care moare este personalitatea voastră; voi nu muriți, ci renaşteți.
In acest lucru constă iluminarea: personalitatea moare, iar individualitatea reprimată atâta vreme de ea renaşte şi
începe să crească, să înflorească.
Intrebarea ta conduce însă la o altă întrebare. Când mă asculți pe mine, sau când citeşti despre iluminare, începi să ți-
o doreşti cu lăcomie. Tocmai de aceea o ratezi.
Iți spui: „Doresc să fiu iluminat“. Orice dorință este însă o barieră în calea iluminării.
In fond, cine este cel care doreşte să fie iluminat?
Este egoul tău, adică tocmai cel care te împiedică să fii un iluminat.
Acest „eu“, care până acum dorea să facă din tine un mare lider, cel mai bogat om de pe pământ, cel mai puternic
preşedinte - al Statelor Unite sau al Uniunii Sovietice -, şi-a dat seama că poate să facă din tine cineva chiar mai
presus de toții preşedinții din lume: un iluminat.
Egoul îşi spune: „Grozav! Doresc să fiu un iluminat“.
Egoul nu poate fi însă iluminat, aşa cum întunericul nu poate deveni lumină.
De aceea, rețineți: nu vă puteți dori să fiți iluminați.
Poți fi un iluminat, dar nu-ți poți dori acest lucru.
Iluminarea nu este o marfa pe care o cumperi.
Nu este o țară pe care o poți invada.
Ea nu se află în afara ta, ca să te poți apropia de ea.
Iluminarea este numele acelei experiențe interioare care presupune moartea personalității şi renaşterea
individualității.
Călugării din mănăstirile din întreaga lume îşi doresc să atingă această iluminare, această trezire spirituală, această
eliberare (câte cuvinte pentru aceeaşi experiență!).
Din păcate, prin însăşi dorința lor, ei au transformat iluminarea într-o marfă.
Iluminarea nu poate fi dorită.
Atunci ce poți face?
Nu poți face altceva decât să îți înțelegi personalitatea, strat după strat.
Uită totul despre iluminare - aceasta nu are nimic de-a face cu tine.
Un singur lucru este sigur: tu nu poți fi iluminat. începe de la ceea ce eşti.
Decojeşte straturile personalității tale, unul după altul.
Aruncă fiecare coajă, şi sub ea vei găsi o altă coajă, dar la un moment dat ceapa va dispărea şi nu va mai rămâne
decât vidul.
Acesta este momentul iluminării.
Nu ți-l poți dori, căci dorința nu face decât să adauge un strat nou la ceapa de dinainte, şi din păcate, unul dintre cele
mai periculoase.
Să devii preşedinte nu este mare lucru; până şi un idiot poate face acest lucru. De fapt, chiar idioții conduc lumea!
Cine altcineva îşi mai poate dori să devină preşedinte sau prim-ministru? Personal, nu am cunoscut niciodată un
înțelept încercând să devină preşedinte.
In trecut au existat regi care au devenit iluminați.
Indianul Ashoka a devenit iluminat. El a fost unul din cei mai mari împărați ai lumii - de fapt, niciodată după el nu a
mai fost India atât de mare.
După el, tot felul de popoare au invadat India, furând teritorii din ea. La ora actuală, din teritoriul imperiului lui
Ashoka nu a mai rămas mai mult de o treime.
Au existat împărați în China, în Japonia, în Grecia - care au fost iluminați.
Un împărat nu este cineva care şi-a propus să devină împărat. Te naşti împărat, la fel cum te naşti cerşetor.
în trecut, cine se năştea în această poziție o lua ca atare; ea nu devenea un nou strat creat de lăcomie în ceapa
personalității.
Curios însă, nu am auzit de nici un preşedinte sau prim-ministru care să fi ajuns vreodată iluminat!
Pare ciudat, dar motivele sunt cât se poate de clare.
Preşedinții nu sunt înnăscuți.
Ei trebuie să lupte pentru a dobândi această poziție, trebuie să mintă şi să înşele, ştiind foarte bine că promisiunile
sale nu vor putea fi onorate niciodată. Trebuie să fie diplomați; ei nu pot spune orice doresc. Afirmă tot felul de
lucruri pe care nu le vor face niciodată. Un politician trebuie să fie foarte viclean.
Nici un politician nu a reuşit să devină vreodată un iluminat pentru simplul motiv că în lumea democratică modernă
monarhiile au dispărut, iar funcția de şef al statului a devenit cea mai mare dorință a egoului.
Mai presus de aceasta nu poate fi decât dorința de iluminare, căci atunci ceri fericirea supremă, statutul existențial
absolut.
Nu transformați iluminarea într-o dorință, căci o veți rata.
Sfatul meu este să uitați tot ce ştiți despre iluminare.
Ea nu are nimic de-a face cu voi.
Nu o veți cunoaşte niciodată. Ea se va petrece de la sine, dar numai atunci când voi nu veți fi de față, când veți decoji
până la capăt ceapa personalității, când egoul vostru se va evapora.
Nu veți putea spune însă: „Eu sunt iluminat“. Iluminarea nu apare decât acolo unde eul dispare.
Aşadar, teama este ceva natural, căci trebuie să renunți la întreaga ta personalitate, iar la ora actuală nu ai nimic
altceva.
Nu ştii dacă mai există ceva dincolo de ea. Tu vrei mai mult, iar eu îți spun să renunți şi la ceea ce ai. Aşa se explică
teama. Dacă îi vei da curs, nu mai există nici o speranță pentru tine.
Dacă analizăm însă lucrurile, ce ai?
Anxietate, angoasă, plictiseală, disperare, eşec - mii de complexe.
Aceasta este marea ta comoară. Priveşte-o în față! De ce te temi să renunți la această comoară, la anxietatea ta, la
plictiseală?
Lucrurile sunt însă mai complicate decât atât. De ce te plictiseşti? Şi de ce nu poți scăpa de plictiseală?
Trebuie să ai un anumit interes ascuns.
Te-ai plictisit de soție sau de soț. Orice soție şi orice soț ajung mai devreme sau mai târziu la un punct în care se
plictisesc de partenerul lor. Situația nu este însă deloc simplă.
Nu poți să-i spui pur şi simplu adio.
Aveți împreună copii, îi iubiți, nu doriți să îi pierdeți. Nu doriți să participați la acele certuri din tribunal pentru
custodia copiilor.
Aveți un anumit prestigiu în societate. Oamenii vă consideră un cuplu model, căci vă văd întotdeauna plini de iubire
unul față de celălalt. Când pleci la serviciu îți săruți soția, când te întorci, la fel - ca într-un ritual.
Pentru voi, acest sărut nu înseamnă nimic, şi amândoi ştiți foarte bine acest lucru. îți săruți soția, dar în sinea ta îți
spui: „La naiba! M-am săturat!“
Dar cei din jur nu aud ce îți spui în sinea ta. Ei cred numai ce văd cu ochii: „După 30 de ani de căsnicie se iubesc încă
atât de mult, ca şi în prima zi, când pe maşina lor scria ,Tineri căsătoriți’. Au trecut 30 de ani, şi parcă sunt încă în luna
de miere!“
Şi cercul continuă la infinit.
Când vă aflați în societate, mimați. Vă pretindeți cineva care nu sunteți, pentru ca ceilalți să creadă în continuare că
sunteți un cuplu perfect. Ați investit atâta în această imagine.
Să spunem că eşti bogat pentru că te-ai însurat cu o femeie bogată.
Dacă renunți la ea vei fi din nou un cerşetor, iar acesta este ultimul lucru pe care ți-l doreşti.
Sau poate ai obținut o slujbă bună din cauza felului în care arată soția ta (trăim într-o lume atât de ciudată, încât
asemenea lucruri se întâmplă!), sau din cauza relațiilor ei. Dacă renunți la soție, ți-ai putea pierde slujba.
Cum să renunți atunci la plictiseală, când aceasta este asociată cu atâtea investiții?
Este nevoie de foarte mult curaj.
Eu vă spun un lucru: este mai bine să fii un cerşetor care nu se plictiseşte decât un împărat plictisit de moarte, căci
plictiseala este o cerşetorie la nivel spiritual.
De altfel, ea nu vine niciodată singură.
Cine se plictiseşte este disperat, anxios, într-o continuă tensiune mentală. Merită? Şi totuşi, voi continuați să trăiți
alături de o femeie pe care ați prefera mai degrabă să o ucideți - dar o sărutați în fiecare zi!
Să renunți la plictiseală înseamnă să faci un salt revoluționar, asumându-ți toate costurile.
Eşti dispus la orice pentru a nu mai trece prin viață ca un om plictisit, căci atunci, ce rost mai are să trăieşti?
Dacă veți deschide ochii, veți constata că toată lumea din jurul vostru este plictisită.
De pildă, cineva este plictisit de munca sa.
Nu şi-a dorit să fie niciodată un medic, dar părinții l-au silit, căci este o profesiune atât de respectabilă şi bine plătită.
Eşti respectat şi bine plătit, şi peste toate mai eşti şi numit un slujitor al binelui, căci deserveşti umanitatea. Grozav!
Părinții l-au forțat să devină medic.
Omul îşi urăşte însă meseria, pe care nu şi-a dorit-o niciodată. Ar fi vrut să devină pictor, dar nimeni nu l-a ascultat.
Toată lumea i-a spus: „Dacă vei deveni pictor, vei ajunge în stradă. Renunță la prostiile acestea. Când eşti tânăr îți
trec prin minte tot felul de prostii. Linişteşte-te, băiete! Am fost şi noi tineri, am visat la tot felul de proiecte mărețe,
dar aceste idei romantice nu sunt decât o etapă trecătoare. Dacă îți vom permite acum să devii un pictor, nu ai să ne
ierți niciodată! De aceea, nu îți vom permite acest lucru“.
Vrei să te devii muzician, dansator, sculptor, dar nimeni nu te susține.
Ai vrut să devii dansator şi ai ajuns om de afaceri - ce plictiseală!
Mai bine te-ai spânzura de creanga unui copac, ca să scapi de toate... Nici măcar pentru acest lucru nu ai timp, căci
sunt atâtea lucruri de făcut.
Trebuie să-ți completezi formularul de impozit pe venitul global, căci altfel vine Fiscul peste tine...
Când să-ți mai găseşti timp să te spânzuri?
Sunt atâtea lucruri pe care nu le-ai terminat.
Mai întâi trebuie să le pui la punct, şi abia apoi poți să te spânzuri.
Dar lucrurile vor rămâne întotdeauna neterminate.
Ideea de sinucidere îți dă totuşi o oarecare relaxare; îți face plăcere să ştii că, indiferent de situație, există o portiță
de scăpare: poți întotdeauna să te spânzuri.
Aşa că, de ce te-ai grăbi? Şi la urma urmei, nu se ştie niciodată. Poate mâine va fi mai bine, poate că vei găsi femeia
potrivită.
Nu există o femeie potrivită, la fel cum nu există un bărbat potrivit.
Nimeni nu i-a descoperit vreodată.
Ideea rămâne însă...
Atunci când doi oameni se îndrăgostesc pentru prima oară, ei cred că sunt făcuți unul pentru celălalt.
Aceasta este femeia (sau bărbatul) la care ai visat întotdeauna. Nici nu trece însă bine luna de miere şi ştii deja că te-
ai încurcat cu persoana nepotrivită. Nu sunteți făcuți unul pentru celălalt.
.
Dar omul continuă să viseze. „Poate voi cunoaşte o altă femeie...“.
Lumea este plină de femei şi de bărbați. De data aceasta ai dat greş. Poate data viitoare...
Unul din prietenii mei s-a însurat de trei ori.
In India este dificil să obții divorțul.
Legea nu prea îți permite acest lucru, dar omul s-a descurcat, căci în India poți să faci aproape orice, dacă ai bani. Poți
mitui pe oricine. Este o tradiție națională străveche.
Indienii l-au mituit până şi pe Dumnezeu, aşa că de ce le-ar păsa că au mituit un funcționar sau un judecător?
Când un indian se duce la templu, el se roagă astfel: „Doamne, dacă îmi permiți să câştig la loterie, îți voi aduce
ofrande în valoare de cinci rupii“, sau „Voi da de pomană la 11 brahmani“. :D
Ce este asta? Nu este mită? Iar loteria are un premiu în valoare de un milion de rupii!
Secole la rând, indienii l-au mituit pe Dumnezeu. Acest lucru face parte din tradiția lor. Nimeni nu are vreun regret în
această privință.
Acolo poți mitui pe oricine, fără să regreți şi fără ca el să regrete, căci face parte din natura lucrurilor.
Este ca şi cum ai plăti în mod normal pentru un serviciu. Iar serviciul pe care ți-l face judecătorul este mult mai
valoros decât mita pe care i-o dai. Poți să comiți şi o crimă. Dacă ai bani, tribunalul te va elibera cu onor.
Aşadar, amicul meu a schimbat trei neveste, în speranța că următoarele vor fi mai bune.
De fiecare dată mi-a spus:
„De data aceasta nu mă voi mai îndrăgosti de o femeie ca cea de care m-am despărțit. Ce scorpie a fost!“
Eu îi spuneam:
„Te vei îndrăgosti întotdeauna de o scorpie!“
în cele din urmă, mi-a spus:
„E ciudat! îmi spui de fiecare dată acelaşi lucru, şi culmea este că ai dreptate. Toate cele trei neveste pe care le-am
avut au fost nişte scorpii. Cum ți-ai dat seama?“
I-am răspuns:
„Eu nu sunt un astrolog, dar te cunosc foarte bine. Ştiu perfect ce tip de femeie te atrage. Când te-ai îndrăgostit de
prima femeie, ai analizat calitățile care te atrag la ea? Cine este acela care le-a căutat pe următoarele? Nu tot tu? Nu
era firesc să fii atras de aceleaşi calități ca şi întâia oară?
Tu nu te-ai schimbat. De aceea, nici ceea ce te atrage nu s-a schimbat. Nu te-ai gândit niciodată că singurul
responsabil pentru alegerea acestor femei ai fost tu. Aşa se face că de trei ori la rând ai ales aceeaşi marfă... şi la fel
vei face şi pe viitor, ori de câte ori vei face o nouă alegere. Degeaba schimbi femeile între ele. Mintea trebuie să ți-o
schimbi!“
Oamenii aruncă întotdeauna vina asupra altora.
Eşti neliniştit pentru că îți vezi copiii devenind hipioți. Fata ta ia droguri, iar băiatul face toate prostiile din lume: şi-a
lăsat părul lung, barbă, ia droguri, s-a lăsat de facultate. Te temi: oare ce se va întâmpla cu ei?
Arunci vina pe copii, pe soție, pe oricine îți iese în cale.
Crezi că dacă băiatul ar fi avut un comportament normal, dacă fata nu ar fi rămas însărcinată înainte de cununie,
dacă nu ar fi luat droguri, ai fi scăpat de nelinişte?
Cunosc foarte mulți oameni ai căror copii fac exact ce le spun părinții, dar care sunt la fel de neliniştiți ca şi tine,
pentru alte motive.
Neliniştea este universală, dar se canalizează pe canale diferite.
Tu ai copii şi eşti neliniştit în legătură cu ei. Dacă nu ai avea copii, te-ai întreba de ce nu-ți dă Dumnezeu copii. :D
Lumea aceasta în care trăiți pare o adevărată grădină zoologică!
De aceea, renunțarea la straturile succesive ale egoului echivalează cu o sinucidere psihică.
Eu o numesc sannyas, ca să nu vă înspăimânt prea tare cu termenul de „sinucidere“.
Voi ați venit aici ca să cunoaşteți iluminarea, nu ca să vă sinucideți.
In realitate, dacă nu te vei sinucide, nu vei cunoaşte iluminarea.
Oamenii îşi doresc iluminarea, dar nu doresc să renunțe la nimic din ceea ce au acumulat.
Voi vă doriți iluminarea aşa cum sunteți, dar acest lucru este imposibil.
Pentru a o obține, va trebui să renunțați la multe lucruri cu care acum sunteți identificați.
Cu asta mă ocup eu: vă scutur în fel şi chip, vă cioplesc, vă şochez. Şi voi continua să vă şochez şi să vă rănesc în toate
felurile, pentru a deveni conştienți că cel care suferă nu sunteți voi, ci egoul vostru.
Nu urmați această teamă instinctuală, căci ea vă transformă în nişte laşi, vă degradează demnitatea de oameni; este
o umilință autoimpusă.
Dacă simțiți că vi se face teamă de ceva, împotriviți-vă ei!
Este un criteriu simplu, dar foarte eficient: ori de câte ori simțiți că vă este teamă de ceva, nu vă refuzați experiența,
ci învingeți- vă teama.
In acest fel vă veți afla tot timpul în mişcare, în expansiune, vă veți apropia continuu de momentul în care egoul se va
desprinde de pe ființa voastră şi va cădea pur şi simplu - căci el nu poate funcționa decât prin teamă.
Iar absența egoului înseamnă iluminare.
Iluminarea nu este ceva în plus la ceea ce aveți.
Ea reprezintă o unitate în sine, nu o cantitate care poate fi adăugată.
Este mai degrabă un fenomen negativ, căci presupune dispariția egoului.
Nu este ceva care vi se întâmplă vouă, ci ceva care se petrece atunci când voi nu sunteți de față.
De aceea i-am spus: sinucidere psihică.
Din lucrarea „De la minciună la adevăr", capitolul 26"
Si Andy Antonescu, in timp ce citesc, spune: "Si stii cati copii? Cate milioane de copii? Cate miliarde de copii?" <3
:* :) <3
Acesta a fost un fragment din OSHO - "CARTEA DESPRE EGO - Eliberarea din Iluzie"
Il voi atasa ca si comentariu si sub fotografia copertii din albumul "My Osho Books":
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10200917788185141&l=7e346a6cf2
Sub fiecare coperta din album, veti regasi fragmente din cartile respective
August 15, 2015 at 10:41am · Like · Remove Preview

Victoria-Marinela Berza ooooooohh... ! .. poate-mi ajunge o saptamana..sa inteleg pe deplin ce contine postarea
asta:) pare sa merite.
August 15, 2015 at 12:11pm · Edited · Unlike · 1

Vasile Taranu In TOT si in TOATE : SUFLETUL DICTEAZA.

<3
September 8, 2015 at 10:02am · Unlike · 1

Cristian N. Antonescu Rebelul iluminat

https://www.facebook.com/cristian.antonescu/posts/10201142062111849

Cristian N. Antonescu
September 26, 2015 · Bucharest ·
"ACUM SAU NICIODATĂ
Vremurile vitrege te fac conştient de realitate aşa cum este ea. Viața e mereu fragilă, toată lumea este mereu în
primejdie. Doar că în vremuri normale eşti profund adormit, aşa că nu vezi asta. Continui să visezi, să-ți imaginezi
lucruri frumoase pentru zilele ce vor veni, pentru viitor. Dar în momentele când primejdia e iminentă, devii brusc
conştient de faptul că s-ar putea să nu mai existe viitor, ziua de mâine, că aceasta este singura clipă pe care o ai.
Aşa că vremurile vitrege sunt foarte revelatoare - ele nu aduc nimic nou în lume, ci pur şi simplu te fac conştient de
lume aşa cum este ea. Te trezesc. Dacă nu înțelegi asta, poți să înnebuneşti; dacă înțelegi, poți deveni treaz.
-----
- Când eram copil, am simțit mereu că aveam un spirit rebel înlăuntrul meu, însă nu mi-a fost permis să-l exprim, iar
de curând a început să dispară.
Acum, încep să simt că fiecare dintre noi are o tărie lăuntrică şi care ar putea produce o reală transformare a lumii. Şi
aduce foarte mult cu acel spirit rebel pe care l-am avut. Poți, te rog, să-mi spui ceva despre asta?
- Fiecare se naşte inocent, paşnic, iubitor... fără să ştie nimic despre competiția acerbă din lume, fără să ştie nimic
despre armele nucleare care sunt pregătite să-l întâmpine, fără să ştie nimic despre politicile murdare care au
torturat umanitatea de milenii întregi.
Dar, înainte ca pacea lui, iubirea lui, încrederea lui să poată deveni o forță rebelă, noi începem să distrugem tot ce
este frumos în el şi să înlocuim acea frumusețe cu tot ce e urât în noi.
Asta ne-au făcut părinții noştri, aşa că şi noi repetăm performanța. Generație după generație, aceeaşi boală continuă
să fie transferată de la unul la altul.
Cu cele mai bune intenții din lume, părinții, profesorii, liderii, preoții ne induc toți cu forța ideea de competiție, de
comparație, de ambiție, pregătindu-l pe fiecare copil pentru lupta dură cu care va avea de-a face în viață - cu alte
cuvinte, pentru violență, pentru agresivitate.
Ei ştiu că, dacă nu eşti agresiv, vei fi lăsat în urmă. Trebuie să te impui, şi s-o faci cu forță. Trebuie să lupți ca şi cum ar
fi o chestiune de viață şi de moarte. Acesta este cadrul sistemului nostru educațional.
Obişnuiam să fiu primul în clasă - nu pentru că eram studios, nu pentru că participam cu regularitate la ore.
Pur şi simplu, consideram că nu merita să-ți pierzi nici măcar două luni la cursurile pe care ei le predau elevilor, iar
noi iroseam un an întreg.
Aşa că doar le acordam întreaga mea atenție două luni la sfârşitul trimestrului, iar în restul timpului, mă bucuram de
orice altceva cu excepția şcolii. Profesorii erau uimiți!
Iar când veneam acasă după ce ni se dădeau rezultatele şi îi spuneam tatălui meu că eram primul, el zicea mereu:
„Asta înseamnă că acea clasă a ta e plină de proşti".
Eu i-am zis:
„Asta-i ciudat. Când alții termină primii, părinții lor sunt bucuroşi. Dar ție am impresia că îți pare rău că studiez alături
de nişte proşti. Crezi că acesta este motivul pentru care am terminat primul, altminteri n-ar fi nici o speranță pentru
mine".
însă el nu m-a încurajat niciodată: „Ai făcut o treabă bună, ar trebui să fii răsplătit".
Nu m-a răsplătit niciodată. Singurul lui răspuns, cu regularitate, era: „E ciudat cum găseşti mereu o clasă de proşti,
aşa că este firesc să termini primul".
Dar aşa ceva e foarte rar.
Părinții îşi îmboldesc mereu copiii: „Fii primul şi vei fi răsplătit. Fii primul - asta le face cinste părinților, familiei".
Toată lumea te învață să fii în fruntea celorlalți, indiferent care sunt costurile.
Mai devreme sau mai târziu, copiii devin febrili şi încep să alerge mai repede, mai mult.
Chiar dacă trebuie să rănească pe cineva pentru a ajunge în frunte, o vor face.
Violența este menită a fi parte a unei societăți competitive. într-o societate competitivă, nu ai nici un prieten.
Toată lumea se pretinde a fi prietenoasă, însă toată lumea îți este duşmană, pentru că toată lumea se luptă să urce
pe aceeaşi scară. Toată lumea îți este duşmană, pentru că poate izbândi şi te poate forța să fii un ratat.
Şi, în curând, oamenii învață arta de a-i păcăli pe ceilalți, de a se folosi de căi necinstite, pentru că acele căi necinstite
reprezintă o scurtătură.
Pe vremea când eram profesor la universitate, am avut un student... în zilele de examen, se comporta într-un
asemenea hal, încât nici un profesor nu dorea să se afle în aceeaşi sală cu el. Era aproape ca un criminal - în orice
clipă, ar fi putut ucide pe cineva.
Acesta făcea următorul lucru: venea cu un cuțit în sala de examen şi punea cuțitul pe bancă, astfel încât toată lumea
să-l poată vedea, astfel încât nici un profesor să nu se apropie. îşi aducea notițe la examen şi, de fiecare dată, izbutea
să ia cea mai mare notă.
Nici un profesor nu voia să fie supraveghetor în sala de examen în care se afla acel student.
Prorectorul mi-a cerut s-o fac eu.
Eu am spus: „Nici o problemă“.
El a zis: „Dar nimeni nu vrea..."
Eu am spus: „Ei nu înțeleg“.
L-am rugat pe unul dintre prietenii mei - era sikh.
L-am rugat: „Dă-mi kripanul tău“.
Acesta este un soi de sabie mare, specială, mult mai primejdioasă decât oricare altă sabie. Este suficientă o singură
lovitură pentru a decapita pe cineva!
El a întrebat: „Ce ai de gând să faci cu sabia?“
Eu am spus: „O să-l învăț pe acest student să fie sikh“.
El a zis: „Ăsta-i un lucru bun. Vah guruji ki fatah. Vah guruji ka khalsa". Aceasta este o mantra sikhă: „în acest mod,
maestrul obține victoria. În acest mod, discipolii maestrului obțin victoria“.
Mi-a dat kripanul lui, iar eu am intrat în sala de examen.
Băiatul acela şedea cu micul lui pumnal pe bancă. M-am apropiat de banca lui şi, chiar lângă pumnalul lui, mi-am
înfipt kripanul în lemn.
El s-a uitat la mine şi eu am spus: „Aruncă-ți toate notițele pe care ți le-ai adus. Doar uită-te la kripanul meu“. Şi i-am
luat pumnalul.
El a întrebat: „Ce faceți?“
Eu am zis: „Dacă mai scoți un singur cuvânt - dintr-o singură lovitură a kripanului, îți vei pierde capul".
El a spus: „Păreți a nu fi în toate mințile. N-am făcut nimic rău, dar dumneavoastră sunteți gata să mă ucideți!“
Eu am zis: „Nu este vorba de bine sau de rău. Este vorba de cine are un cuțit mai mare - eu îl am pe cel mai mare! în
această sală de examen, eu am puterea de a te da afară".
Şi i-am aruncat pumnalul pe fereastră.
Eu am zis: „Dacă nu-ți arunci toate notițele pe care le ai la tine, capul tău va zbura pe aceeaşi fereastră".
El mi-a dat toate hârtiile, iar eu le-am aruncat pe aceeaşi fereastră.
Prorectorul privea prin geamul biroului său. „Ce se întâmplă? Zboară lucruri pe fereastra sălii de examen, întâi,
pumnalul: apoi, câteva caiete..."
A venit în fugă... „Se pare că sunt probleme aici."
Eu am spus: „N-ai de ce să-ți faci griji. Un singur lucru doar... dacă acest băiat nu se comportă aşa cum trebuie, o să
mai vezi ceva zburând pe fereastră".
El a zis: „Ce anume?"
Eu am spus: „Capul lui!"
El m-a scos din sală şi a zis: „îmi pare rău că ți-am cerut să fii tu examinator aici. Uită de asta, nu poți face aşa ceva!“
Eu am spus: „Nu există o altă cale de a-i da acelui idiot o lecție. Pentru că tuturor profesorilor pe care îi trimiți aici le
este atât de teamă de pumnalul lui, nimeni nu vrea să vină. Ce poate face? în cel mai rău caz, te poate ucide, aşa că
mi-am adus un cuțit mai mare“.
Dar asta este ceea ce societatea învață pe toată lumea, mai devreme sau mai târziu: trebuie să fii mai agresiv, altfel
vei fi un ratat. Trebuie să lupți pentru a reuşi, pentru că toată lumea încearcă să obțină acelaşi lucru.
Prorectorul mi-a zis: „Eşti liber. Niciodată nu ți se va mai cere să fii examinator“.
Eu am spus: „Asta-i cu adevărat minunat! Asta-mi doream. Nu este necesar, deoarece nu vreau să hărțuiesc pe
nimeni. Viața îi va hărțui pe toți - de ce să adaug şi mai multă hărțuire în viețile lor? Dar nici nu-i pot permite cuiva să
mă hărțuiască pe mine. Este foarte frumos din partea ta că m-ai scăpat pentru totdeauna de această sarcină“.
Însă întreaga societate e violentă, iar tu trebuie să fii mai violent, dacă vrei să fii ambițios.
Avem nevoie ca oamenii care nu sunt ambițioşi, necompetitivi, care nu au nici cea mai mică dorință de putere să fie
rebelii. Fiecare copil poate deveni un astfel de rebel - tot ce trebuie făcut este să nu-i fie tulburată inocența.
Impresia ta că există un rebel în tine este corectă.
Toată lumea are un rebel în sine - dar societatea este prea puternică.
Te face laş, te face viclean. Nu te ajută să fii sinele tău autentic.
Vrea ca nimeni să nu fie sinele său autentic, deoarece astfel ar exista rebeli pretutindeni.
Însă reține că, înainte de a deveni un rebel autentic, trebuie să îndeplineşti câteva condiții. Eu nu-mi doresc rebeli de
modă veche. Ideea mea despre rebeli e o idee complet nouă şi actuală, o realizare nouă.
Dacă nu ai suficientă compasiune, suficientă iubire - tăcerile inimii, meditații profunde care îți aduc mai multă
lumină, mai multă conştiență -, nu ai îndeplinit condițiile mele.
Doar în aceste condiții vreau să fii un rebel.
Atunci, nu vei putea face nimic rău. Atunci, tot ce faci este bine.
Din iubire, totul este bine.
Iubirea este magia care transformă totul în bine.
Vreau rebeli iluminați.
Este posibil, pentru că iluminarea a fost posibilă şi au existat rebeli.
Tot ce ne trebuie e o sinteză care să-i reunească. Rebeliune şi iluminare, un Gautama Buddha care să aibă spiritul
rebel al unui Lenin - va fi cel mai frumos fenomen.
Un prieten din Japonia mi-a trimis o statuie a lui Gautama Buddha.
Era o statuie rară - n-am văzut niciodată un asemenea obiect. În una dintre mâinile statuii se afla o mică lampă de lut
cu o flacără. Trebuia să pui gaz în interiorul lămpii, pentru ca flacăra să ardă.
Prietenul meu a spus: „Aceasta este o condiție - eu am primit această statuie cu aceeaşi condiție -, ca flacăra să ardă
24 de ore pe zi fără întrerupere".
În cealaltă mână, statuia ținea o sabie scoasă din teacă.
Acest lucru este posibil doar în Japonia, deoarece Japonia a transformat chiar şi scrima, şi trasul cu arcul în arte
meditative. Meditația este de bază.
În India, noi nici nu putem concepe ca Gautama Buddha să aibă o sabie.
Dar frumusețea statuii era că jumătate din chipul ei era foarte liniştită - unde cădea lumina micuței flăcări era foarte
calmă şi foarte tăcută, de o seninătate pură -, iar cealaltă jumătate a feței era precum sabia, atât de tăioasă, încât nu
putea aparține decât unui mare războinic.
Artistul care a creat statuia a făcut o treabă fantastică.
Pe acelaşi chip a înfățişat o mare sinteză - o sabie în mâinile păcii.
Aceasta este ideea mea despre rebeliune, despre ce înseamnă un rebel.
Ar trebui să apară din iubirea ta pentru umanitate; nu din furie împotriva trecutului, ci dintr-o compasiune creativă
față de viitor. Nu trebuie doar să distrugi vechiul.
Idealul tău, scopul tău este să creezi noul. Pentru că noul nu poate fi creat fără demolarea vechiului, demolează-l, dar
nu este furie în asta. Este un proces simplu.
Demolezi o clădire veche - nu se pune problema furiei.
Cureți terenul şi construieşti o clădire nouă în locul ei.
Trebuie să faci ambele lucruri: să aduci pacea, tăcerea, lumina, calitățile ființei tale lăuntrice şi să te revolți împotriva
oricărei nedreptăți, împotriva oricărei inumanități.
Dar, pentru un scop creativ, pentru materializarea visului unei societăți autentic umane, care să fie capabilă a da
tuturor şanse egale, libertate tuturor, educație nonviolentă, o educație nu doar informativă, ci şi transformatoare.
O educație care te va face mai mult decât individual şi care va face să înflorească tot ce e mai bun în tine.
Te afli aici printre oameni care au cu toții asemenea visuri.
Şi oamenii din lumea exterioară au avut cândva aceste visuri, când erau copii- aceleaşi calități care au fost înăbuşite,
reprimate. Inhibițiile lor pot fi îndepărtate.
Oamenii mei trebuie să devină torțe arzânde, să umble prin toată lumea pentru a împărți flacăra lor cu oricine este
pregătit pentru asta.
Şi vei fi surprins, nu există oameni care să nu fi visat un viitor frumos şi care să nu fi fost niciodată într-o stare de
inocență, care să nu fi gustat niciodată din pace, din dragoste, din frumusețe, însă toate astea au fost distruse,
deformate, contaminate, otrăvite de o societate urâtă. Singura sa putere constă în vechimea ei.
Dar, acum, tocmai această putere, această vechime se va dovedi a fi cea mai mare slăbiciune a sa. E nevoie doar de
un mic ghiont.
Este deja o societate moartă. Şi-a pregătit mormântul cu propriile mâini şi stă pe marginea mormântului.
Trebuie doar să-i dai un ghiont şi vei vedea brusc tot ceea ce este vechi şi putred zăcând în mormântul ei.
Trebuie să începi de la zero. Din nou, Adam şi Eva, din nou. Grădina Edenului... din nou începutul începutului."
Acesta a fost un fragment din OSHO - "PUTERE, POLITICA SI SCHIMBARE - Ce pot face pentru ca lumea sa devina un
loc mai bun?"
Il voi atasa ca si comentariu si sub fotografia copertii din albumul "My Osho Books":
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=4317520434395&l=0bfcb58f9d
Sub fiecare coperta din album, veti regasi fragmente din cartile respective
September 26, 2015 at 10:31pm · Like · Remove Preview

Octavia Tomic undeva departe....uitat...intr un colt mic....intunecat....ca o luminare mica!nu pierde curajul!viata e
nedreapta si grea!dar cind crezi ca totul s a sfirsit.....soarele bucuriei de a trai,rasare!
September 26, 2015 at 10:46pm · Unlike · 1

Cristian N. Antonescu ZORBA - BUDDHA <3

https://www.facebook.com/cristian.antonescu/posts/10200483860657224?hc_location=ufi

Cristian N. Antonescu
April 1, 2015 ·
"ZORBA - BUDDHA
- "Cum ai explica tu noțiunile de „rebeliune" şi de „rebel"?"
Rebeliunea şi rebelul sunt două lucruri simple: rebelul este acela care nu trăieşte ca un robot, condiționat de trecut.
Religia, societatea, cultura- orice aparține zilei de ieri - nu mai interferează în modul lui de viață.
El trăieşte individual... Nu mai este o spiță de la roată, ci un tot organic. Viața lui nu e decisă de nimeni, doar de
propria inteligență. Parfumul vieții sale este acela al libertății.
Nu numai că el trăieşte în libertate, dar permite şi celorlalți să trăiască în libertate. Nu permite amestecul nimănui în
viața sa, dar nici nu se amestecă în viața altora.
Pentru el viața este sfântă, libertatea este valoarea ultimă şi este în stare să sacrifice orice pentru ea:
respectabilitate, statut social, chiar şi viața însăşi.
Pentru el libertatea este ceea ce Dumnezeu a fost pentru credincioşi în trecut. Libertatea e Dumnezeul său.
Oamenii au trăit de secole ca oile, ca părți din mulțime, urmând traditii, convenții, scripturi şi discipline vechi. Modul
acesta de viață este impotriva individului. Dacă eşti creştin sau hindus, nu mai eşti individual.
Rebelul este acela care trăieşte în acord cu lumina sa proprie, care riscă orice altceva pentru valoarea supremă care
se numeşte libertate.
Rebelul este omul contemporan.
Gloatele nu sunt contemporane. Indienii cred în scripturi vechi de zece mii de ani. La fel se întâmplă şi cu celelalte
religii.
Morții îi conduc pe cei vii.
Rebelul se ridică împotriva morților, îşi ia viața în propriile mâini. Nu se teme de singurătate. Dimpotrivă, îi place să
fie singur şi consideră singurătatea ca pe o comoară foarte prețioasă. Mulțimea oferă siguranță, securitate, dar cu
prețul sufletului tău. Te înrobeşte. îți dă indicații despre cum să trăieşti: ce să faci, ce să nu faci.
Peste tot în lume religiile au produs ceva asemănător celor zece porunci.
Acestea au fost create de oameni care habar n-aveau cum va arăta viitorul, cum va evolua conştiința umană.
Ca şi cum un copil ar scrie întreaga poveste a vieții sale, fară să ştie ce înseamnă tinerețea, bătrânețea, moartea.
Toate religiile sunt primitive, imature şi ele îți modelează viața. E firesc ca lumea să fie plină de suferință: nu ți se
îngăduie să fii tu însuți. Fiecare cultură vrea să te transforme într-o copie, niciodată în original.
Rebelul este acela care trăieşte conform luminii sale, inteligenței sale; îşi creează drumul în timp ce merge pe el, nu
urmează nici o mulțime.
167
Viața lui e periculoasă, dar ce nu e periculos nu merită trăit. El acceptă provocarea necunoscutului.
Nu se întâlneşte cu un necunoscut previzibil, pregătit de trecut. Acest lucru dă naştere tuturor angoaselor umanității.
Trecutul te formează, dar viitorul nu va fi niciodată aşa cum se vedea el din trecut.
Ziua de ieri nu va fi niciodată ziua de mâine.
Până acum aşa s-a trăit: zilele trecute te-au pregătit pentru cele viitoare.
Această pregătire e de fapt un obstacol. Nu respiri liber, nu iubeşti liber, nu dansezi liber - ai fost mutilat în toate
modurile posibile.
Greutatea trecutului e prea mare, te striveşte.
Rebelul spune „adio“ trecutului.
Procesul este permanent: a fi rebel înseamnă să fii mereu rebel.
Fiecare moment, fiecare zi devine trecut.
Trecutul tău şi cu tine treceți în fiecare moment printr-un cimitir.
Prin urmare, rebelul are de învățat o nouă artă: arta de a muri în fiecare moment care trece, pentru a putea trăi liber
în fiecare moment care vine.
Rebelul se află într-un continuu proces de revoltă. In asta constă deosebirea dintre rebel şi revoluționar.
Revoluționarul este condiționat de trecut. Nu de Iisus sau de Buddha, ci de Marx, Mao Zedung, Stalin, Hitler,
Mussolini...
Revoluționarul are şi el „biblia“ lui: „Capitalul", țara sfântă - Uniunea Sovietică, Mecca lui - Kremlinul...
Ca şi alte persoane religioase, el nu trăieşte în acord cu propria conştiință, ci după nişte reguli create de alții.
Revoluționarul este de fapt un reacționar. El se ridică împotriva unor norme, dar susține altele.
Este împotriva unei culturi, dar e gata să adopte o alta. Nu face altceva decât să se mute dintr-o închisoare în alta - de
la creştinism la comunism, de la o religie la alta.
.
Rebelul se rupe de trecut şi nu permite acestuia să-l domine.
Acțiunea lui este constantă, continuă. Viața rebelului e ca o flacără arzând. El este proaspăt şi tânăr până la ultima
suflare. El nu va reacționa în nici o situație după vreo experiență trecută, ci va răspunde aşa cum îi dictează conştiința
în acel moment.
Pentru mine, a fi rebel înseamnă singurul mod de a fi religios. Aşa-numitele religii nu sunt de fapt religii. Ele au
distrus omenirea, au târât oamenii în sclavie, le-au înlănțuit sufletele.
Pe dinafară pare că eşti liber, dar înlăuntrul tău religiile ți-au impus norme de conştiință care te domină.
Rebelul aruncă trecutul şi îşi trăieşte viața după dorința sa, în felul său, nu cum zic Buddha, Iisus sau Moise.
Rebelul este singura speranță pentru viitorul omenirii.
Rebelul va distruge religiile, națiunile, rasele, pentru că acestea sunt putrede şi moarte, umbresc progresul şi
evoluția. Ele nu îngăduie omului să înflorească, nu vor ca pe Pământ să existe oameni, ci oi.
Iisus spune mereu: „Eu sunt păstorul, voi sunteți oile mele...“
M-am întrebat întotdeauna cum de nu s-a ridicat cineva să spună: „Ce vrei să zici cu prostia asta? Dacă noi suntem oi,
nici tu nu eşti altceva. Iar dacă tu eşti păstorul, asta suntem şi noi!“
Nu numai contemporanii lui, dar nici cei care i-au urmat de două mii de ani, nici un creştin nu s-a ridicat să pună sub
semnul întrebării această insultă la adresa omenirii, această umilință de a numi umanitatea o turmă, iar pe el păstor,
salvator.
„Am venit pentru a vă mântui...“ şi el nu a putut să se mântuiască pe sine. Jumătate din omenire îl mai aşteaptă şi
acum, pentru a fi salvată. Tu nu poți să te salvezi, trebuie să vină Iisus Christos, fiul lui Dumnezeu, singurul şi unicul,
pentru a te salva.
El a promis poporului său: „Mă voi întoarce foarte curând, în timpul vieții voastre...“ Au trecut două mii de ani -
multe vieți de om - şi încă nu se vede vreun semn...
Toate religiile au făcut acelaşi lucru, în moduri diferite.
în Bhagavadgita, Krishna spune că oriunde există nenorociri, probleme, nevoi, „eu voi reveni, mereu“. Cinci mii de ani
au trecut şi n-a fost văzut nici măcar o dată, cu atât mai puțin „mereu“. Oamenii aceştia vorbesc frumos, dar nu au
respect pentru omenire.
.
Rebelul îi respectă pe cei din jur, respectă viața, se pleacă în fața a tot ce creşte, înfloreşte, respiră.
El nu se socoteşte mai presus de ceilalți, nu se consideră „mai sfant“ decât ei, e doar un om între alți oameni. Poate
pretinde un singur lucru: el este mai curajos decât tine.
Nu te poate salva, numai tu, curajul tău o poate face. Nu te poate conduce.
Numai tu poți, cu îndrăzneala ta, să te duci spre împlinirea propriei vieți.
Rebeliunea e un mod de viață. Pentru mine este singura religie autentică. Dacă trăieşti în acord cu tine poți rătăci de
mii de ori, poți cădea, dar cu fiecare cădere şi rătăcire vei fi mai înțelept, mai inteligent, mai atent, mai uman.
Nu există alt mod de a învăța decât din greşeli. Dar să nu faci mereu aceleaşi greşeli.
Nu există alt Dumnezeu decât conştiința ta. Nu ai nevoie de papi, de ayatolahi sau de shankaracharyaşi care să
medieze între tine şi Dumnezeu.
Aceştia sunt marii criminali ai lumii, pentru că exploatează oameni neajutorați.
Nu de mult, Papa a declarat un nou păcat: că nu trebuie să te confesezi direct lui Dumnezeu, ci numai prin
intermediul preotului. A vorbi direct cu Dumnezeu este un păcat. Ciudat... Asta nu mai e religie, e o afacere. Dacă
oamenii se confesează direct lui Dumnezeu, atunci nu vor mai merge la preot şi nu vor mai plăti pentru confesiune. în
acest caz preoții, chiar şi Papa, ar deveni inutili.
.
Toți preoții se pretind a fi intermediari între tine şi izvorul ultim al vieții. Ei habar nu au de acest izvor, numai tu poți
şti de unde vine viața ta.
Sursa vieții tale este aceeaşi cu izvorul ultim al vieții, pentru că nu suntem diferiți şi nici separați unii de alții.
Nici un om nu e o insulă. în adâncuri formăm cu toții un vast continent. La suprafață arătăm ca o insulă, dar ne
întâlnim cu toții pe fundul oceanului. Fiecare suntem o parte a aceluiaşi pământ, a aceluiaşi continent. La fel se
întâmplă şi cu conştiința.
Trebuie să te eliberezi de biserici, temple, moschei, sinagogi. Trebuie să fii tu însuți şi să accepți provocările, oriunde
te-ar duce ele. Tu îți eşti călăuză şi maestru.
Există o asociere care de fapt ascunde o înțelegere greşită a lucrurilor, şi anume că a fi nonconformist înseamnă a fi
rebel. Nonconformistul este şi el un reacționar. Actele lui simt rezultatul mâniei, al violenței, al orgoliului. Nu vin din
conştiință. Deşi este împotriva societății, acest lucru nu înseamnă neapărat că are şi dreptate. A te plimba de la o
extremă la alta nu înseamnă altceva decât a merge din greşeală în greşeală.
.
Rebelul este în echilibru, şi această stare nu se poate obține fără conştiență, atenție şi multă compasiune. El nu
reacționează, ci acționează - nu împotriva a ceea ce este vechi, ci în favoarea noului.
Nonconformistul se ridică împotriva vechiului, a obiceiurilor, dar nu are o concepție asupra motivelor pentru care o
face, nici o viziune asupra viitorului. Ce va face dacă va reuşi? Va pierde, se va simți stânjenit. Nu şi-a pus această
problemă. Nu a simțit acest sentiment de jenă pentru că nu a reuşit niciodată. Eşecul l-a ținut mereu la adăpost.
Când spun „reacțiune“ spun că orientarea ta e, de fapt, dependentă. Tu nu acționezi în spiritul libertății şi al
independenței. Acest lucru are implicații adânci. înseamnă că acțiunile tale sunt doar un produs secundar, că pot fi
foarte uşor controlate.
Există o poveste veche, cu Nastratin Hogea. El era un nonconformist, un reacționar prin excelență, o minte absolut
negativă.
Dacă tatăl lui îi spunea „mergi la dreapta", puteai fi sigur că va merge la stânga.
Tatăl şi-a dat seama de acest lucru şi a făcut în aşa fel încât să nu aibă probleme.
Când vroia ca tânărul să meargă la dreapta, îi spunea „la stânga, te rog“, şi Nastratin mergea la dreapta. Nu asculta,
era nonconformist, şi era complet inconştient de faptul că i se ordona, că i se poruncea şi că tatăl său îl controla de
fapt, punându-l să facă ce dorea el.
Până la urmă a deschis ochii. „Ce se întâmplă oare? Altădată tata se înfuria când îmi spunea să merg la dreapta şi eu
mergeam la stânga. Acum sunt la fel de neascultător ca înainte, dar nu se mai plânge"
Aşa câ a găsit şi el o strategie.
într-o zi, bătrânul tată şi cu Nastratin traversau râul. îl aveau cu ei şi pe măgăruşul lor, care căra în spate un sac mare
cu zahăr. Sacul atârna mai tare în partea dreaptă şi exista pericolul să alunece şi să cadă în apă.
Tatăl a văzut şi s-a gândit: „Dacă-i spun să tragă de sac spre stânga, ciudatul de fiu-meu îl va mişca spre dreapta, şi
sacul va cădea în râu. Adio zahăr...“ Aşa că, în speranța că va acționa conform vechiului obicei, a strigat:
- Nastratin, trage de sacul acela spre dreapta!
Nastratin era însă mai şmecher... A spus „bine“, a tras de sac spre dreapta şi... adio zahăr!
Tatăl a strigat:
- Ce se întâmplă? De ce nu m-ai ascultat?
Nastratin a răspuns:
- De acum încolo eu voi hotărî de fiecare dată când să te ascult şi când nu. Nu vreau să mai am o conduită previzibilă,
ci voi reacționa în fiecare situație aşa cum voi vrea. Ai fost şmecher cu mine. M-ai înşelat pe mine, fiul tău!
întotdeauna mi-ai cerut să fac lucrurile astfel încât să nu te ascult. Să fii atent de azi înainte - poate că voi asculta,
poate nu... De azi înainte nu vei mai putea să prevezi, nu voi mai fi păpuşa ta, pe care să o manevrezi cum vrei...
Nonconformistul este întotdeauna la mâna societății şi a ordinii stabilite. Dacă cei din jur sunt suficient de isteți şi de
şmecheri, se vor putea folosi cu uşurință de el.
In schimb, societatea nu se poate folosi de un rebel, pentru că acesta nu reacționează la provocările societății.
El are o viziune asupra viitorului, asupra omului nou, asupra unei noi omeniri. El lucrează la crearea acestui vis, la
transformarea lui în realitate.
Dacă este împotriva societății, o face pentru că aceasta constituie un obstacol în calea visului său.
Rebelul nu se concentrează asupra ordinii stabilite, ci asupra unui viitor necunoscut, a unui viitor posibil. Acțiunile
sale au la bază libertatea, viziunile şi visurile lui. Conştiința sa decide calea de urmat.
------
<<Care este legătura rebelului descris de tine cu „Zorba-Buddha“?>>
Rebelul meu, omul meu cel nou este Zorba-Buddha.
Omenirea a trăit fie în realitatea sufletului şi iluzoriul materiei, fie în realitatea materiei şi iluzoriul sufletului.
Poți împărți lumea trecută în materialişti şi spiritualişti. Nici unul dintre aceştia nu s-a obosit să privească realitatea
numită „om“. Omul e un amalgam între cele două. Nu e numai spirit, numai conştiință, aşa cum nu e numai materie.
El este armonia dintre materie şi conştiință.
Sau poate că materia şi conştiința nu sunt două lucruri diferite, ci doar două aspecte ale aceleiaşi realități: materia
este învelişul conştiinței, iar conştiința este miezul materiei.
In trecut nu a existat nici un filozof, mistic sau învățat, care să declare această unitate.
Toți au încercat să divizeze omul, numind o parte ca fiind „reală", iar pe cealaltă „imaginară", fiind în favoarea uneia
sau a alteia.
Omul nu a fost acceptat ca un întreg.
Asta a adus nefericire, angoasă, întuneric, o noapte care a durat mii de ani, o noapte care pare a nu se mai sfârşi.
Dacă asculți corpul, te condamni; dacă nu îl asculți, vei suferi - de foame, de sete, de sărăcie.
Dacă asculți numai conştiința, evoluția ta va fi fragmentată, corpul se va chirci şi îți vei pierde echilibrul.
Echilibrul îți dă sănătate, unitate, bucurie, cântec, dans.
în Occident s-a ales corpul, şi omul a devenit complet surd la realitatea conştiinței.
Rezultatul: ştiința foarte dezvoltată, tehnologii, o societate prosperă, bogată în lucruri lumeşti. în mijlocul acestei
abundențe, omul e sărac, fără suflet, e pierdut - nu stie cine este, de ce există, are senzația că este rodul unui
accident, un monstru apărut în natură.
Dacă împreună cu bogăția materială nu evoluează şi conştiința, corpul - materia - va fi greu, iar sufletul va fi prea
uşor. Vei fi îngreunat de propriile invenții şi descoperiri. în loc să-ți creeze o viață frumoasă, au creat una care nu
merită trăită. Toți oamenii inteligenți din Occident au acest sentiment.
.
Orientul a ales conştiința şi a condamnat materia şi tot ce este legat de ea, inclusiv corpul, ca fiind maya, adică iluzii,
miraje ale deşertului, apariții ireale. Orientul i-a creat pe Buddha, Mahavira, Patanjali, Kabir, Farid, Raidas - un lung
şir de oameni având conştiințe înalte.
A mai creat însă milioane de săraci, înfometați, care mor ca nişte câini, fără hrană, fără apă de băut, fără haine şi
adăpost deasupra capului.
.
Ciudată situație...
în Vest se aruncă la fiecare şase luni alimente în valoare de miliarde de dolari, pentru că există un exces. Nu vor să-şi
supraîncarce depozitele, nu vor să scadă prețurile - s-ar clătina structura economică.
în schimb, în Etiopia mii de oameni mor de foame în fiecare zi, iar Piața Comună (actuala Uniune Europeană - n. ed.)
cheltuieşte miliarde numai pentru a distruge cantități uriaşe de mâncare. Suma amintită nu se referă la costul
alimentelor, ci la banii necesari pentru aruncarea lor în ocean. Cine este responsabil de această situație?
Cel mai mare bogătaş din Occident îşi caută sufletul şi găseşte că e gol pe dinăuntru, că nu mai iubeşte, că nu mai
doreşte nimic.
Nici nu se mai roagă, repetă doar ca un papagal cuvintele învățate la şcoala de duminică. Nu are religiozitate, nu
simte nimic pentru alte ființe umane, nu respectă viața, animalele, copacii, păsările - e mai uşor să distrugă.
Hiroshima şi Nagasaki nu s-ar fi întâmplat dacă nu s-ar fi considerat că omul e plămădit doar din materie. Nu s-ar mai
fi făcut atâtea arme dacă s-ar fi luat în considerare că în om se adăposteşte Dumnezeu, care nu trebuie distrus, ci
descoperit, adus la lumină - omul e templul lui Dumnezeu.
Dacă omul este doar materie - chimie, fizică, oase acoperite cu piele - atunci nu rămâne nimic după moarte. Totul
dispare.
Aşa a omorât Adolf Hitler şase milioane de oameni, fără să clipească. Dacă omul e doar came, de ce să te gândeşti de
două ori?
Occidentul şi-a pierdut sufletul, interiorul. înconjurat de lucruri lipsite de sens, fricos, plictisit, nu se mai regăseşte pe
sine. Tot progresul nu înseamnă nimic - casa e plină cu de toate, dar stăpânul lipseşte.
Aici, în Orient, stăpânul trăieşte, însă casa e pustie. E greu să te bucuri cu burta mereu goală, bolnav fiind, cu moartea
în preajmă - e imposibil să meditezi. Aşa că toți am pierdut.
Toți sfinții şi filozofii, materialiştii şi idealiştii, sunt responsabili pentru această uriaşă crimă asupra omenirii.
.
Zorba-Buddha este soluția la toate acestea. E sinteza dintre materie şi suflet. Este o declarare a faptului că nu există
conflicte între materie şi conştiință, că noi, oamenii, putem fi bogați şi împliniți în ambele sensuri.
Putem avea tot ce există pe lume, tot ce produce ştiința şi tehnologia, dar putem avea şi ceea ce Buddha, Kabir,
Nanak au găsit în ființa lor interioară - floarea extazului, parfumul dumnezeirii, aripile libertății finale.
Zorba-Buddha este omul cel nou, este rebelul.
Rebeliunea lui constă în distrugerea schizofreniei omeneşti, a divizării, în distrugerea spiritului care se împotriveşte
materiei şi a materiei care se împotriveşte spiritului.
Este un manifest care afirmă că trupul şi sufletul sunt împreună, că existența e plină de spiritualitate, că şi munții
sunt vii, că şi copacii au sensibilitate, că existența însăşi cuprinde ambele aspecte, sau, poate, e vorba despre o
singură formă de energie care se exprimă în cele două feluri: materie şi conştiință.
Când energia este purificată, ea se exprimă sub forma conştiinței, iar atunci când este grosolană, densă, apare sub
formă de materie. întreaga existență nu este altceva decât un câmp energetic.
Toate acestea sunt trăite de mine, nu reprezintă o simplă filozofie, iar afirmațiile mele sunt susținute de fizica
modernă şi de cercetările efectuate: existența este energie.
Trebuie să-i îngăduim omului să aibă ambele lumi. Nu e nevoie să renunțe la una pentru a o avea pe cealaltă şi nici să
o nege pe prima în favoarea celeilalte. A o avea doar pe una dintre ele, când de fapt amândouă pot fi ale lui, ar
însemna o sărăcie inutilă.
Zorba-Buddha reprezintă varianta completă. El va trăi din plin, va cânta muzica acestui Pământ.
Nu va trăda Pământul, dar nici Cerul. Va avea Pământul, cu tot ce există pe el - flori, plăceri - dar şi cerul cu stele. Va
avea întreaga existență. Aceasta va fi casa lui.
Omul din trecut a fost sărac, din cauza existenței lui divizate.
Omul nou, rebelul meu, Zorba-Buddha, se simte acasă la el oriunde în lume. Tot ce e în lume există pentru noi şi
trebuie să ne folosim de asta în toate felurile posibile - fără sentimente de vinovăție, fără conflicte, fără să fim nevoiți
să alegem.
Să ne bucurăm de materie şi de conştiință, cu tot ce ne pot ele dărui.
Fii un Zorba, dar nu te opri aici! îndreaptă-te spre Buddha! Zorba e o jumătate, Buddha este cealaltă.
Există o istorioară mai veche, care spune că într-o pădure, lângă un mare oraş, locuiau doi cerşetori. Se duşmăneau
între ei, aşa cum fac oamenii de aceeaşi profesie - doctorii, profesorii, sfinții.
Unul era orb, celălalt olog, şi se aflau într-o continuă competiție pe străzile oraşului.
într-o noapte, s-a iscat un incendiu în pădure şi adăposturile lor au luat foc. Orbul ar fi putut să fugă, dar nu vedea
încotro să o ia. Ologul vedea foarte bine, dar nu se putea deplasa atât de repede.
Focul se răspândea cu iuțeală, sălbatic, aşa că ologul vedea cum moartea se apropia cu fiecare moment.
Şi-au dat seama atunci că au nevoie unul de altul.
Ologul şi-a spus: „Celălalt poate alerga, iar eu văd!“ Au uitat de întrecere şi de duşmănie.
In acel moment critic, când amândoi se aflau în fața morții, au uitat de toate prostiile şi au creat o sinteză: orbul îl va
lua în cârcă pe olog.
Vor „funcționa" astfel ca o singură ființă: ologul va vedea, iar orbul va alerga, în acest fel şi-au salvat viețile.
Pentru că au trecut prin această încercare împreună, după aceea s-au împrietenit şi, pentru prima oară în viața lor,
au renunțat la contradicția dintre ei.
.
Zorba e orb - nu vede, dar poate să danseze, să cânte, să se bucure.
Buddha poate vedea, dar atât. El este doar ochi, claritate, percepție, dar nu poate dansa - este olog - nu poate cânta,
nu se poate bucura.
E timpul! Lumea este în flăcări, viața tuturor e în pericol!
întâlnirea lui Zorba cu Buddha poate salva întreaga omenire. Această întâlnire e singura speranță.
Buddha aduce conştiința, claritatea, ochii care văd cele nevăzute...
Zorba adaugă întreaga sa ființă la viziunea lui Buddha şi nu-i îngăduie să fie searbădă, ci o transformă într-un mod de
viață care înseamnă dans, cântec, extaz.
.
Eu îi dau lui Buddha energia pentru a dansa şi lui Zorba ochii cu care va vedea dincolo de ceruri destinul îndepărtat al
existenței şi al evoluției. Rebelul meu nu este nimeni altul decât Zorba-Buddha."
Acesta a fost ultimul capitol din OSHO - "Cartea despre Barbati":
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10200421770865018&set=a.4317517074311.1073741856.1778520506
&type=3&theater
 <3
THINK AGAIN! <3
September 28, 2015 at 12:44am · Like · Remove Preview

Cristian N. Antonescu Hmmm...

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10201160881902332&set=a.1243969517543.28533.1778520506&type
=3&ref=notif&notif_t=like

Cristian N. Antonescu
October 4, 2015 · Bucharest ·
Hmmm... Cand stabileam numele companiei si sigla ei, habar nu aveam unde ma va duce.
Ma asteptam sa ma duca catre bani multi, catre a fi agentia numarul unu in Romania, datroita orientarii exclusive
catre client, fie el vanzator sau cumparator.
Intamplator sau nu, "IMO" se citeste in romana ca si "EMO" in engleza.
Intamplator sau nu, dintr-o "greseala" pe care am facut-o in CorelDraw, atunci cand incercam sa stabilesc sigla, a iesit
un ochi. Un acoperis in forma de ochi.
Hmmm... Ce mi-a adus viata in acesti 12 ani? Pai mi-a adus statutul de cea mai eficienta agentie, cu cea mai mare
cifra de afaceri/agent/ora neta de lucru.
Mi-a adus ceva bani, care asa cum au venit, la fel s-au si dus, plecand in primul catre oamenii mei, apoi catre
furnizori. Nimic catre mine.
Dar, totusi, mi-a adus intelegerea completa a vietii. Intelegerea sexualitatii, a iubirii, a priofitului, a banilor, a linistii, a
pacii, a zgomotului si a framantarilor.
Hmmm... Habar n-aveam ca ma va aduce aici.
Unde aici?
La ZEN. Acest ochi impreuna cu acest IMO, m-au facut sa urmez o cale pe care nu am cautat-o niciodata. Habar n-
aveam despre ea.
Mi-a adus multe suturi in cur. Multe caderi. Si multe bucurii. Dar caderile si suturile in cur m-au facut sa ma intreb
despre viata.
Mi-am iubit "oamenii" mai presus decat pe mine.
Speram ca voi fi fericit prin fericirea lor.
Desigur, acum pot spune ca inteleg viata complet. Iata, totusi, ca fericirea lor m-a adus astazi in situatia de a scrie
despre viata. Despre simplitatea ei.
Uneori m-am ofticat ca m-au parasit. Am investi in ei, timp suflet si bani, la fel de mult ca si in propiul meu copil. Si
asteptari.
In continuare NU STIU unde ma vor duce drumurile.
Insa acum pot fi un simplu observator al vietii mele. Cu pace si cu intelegerea ca nimic nu este gresit, asa cum scriam
si in nota "AM INTELES" - https://www.facebook.com/notes/cristian-n-antonescu/am-inteles-i-
understood/560255807324893
Nota care, dupa ce am punblicat-o aici, pe FB, mi-a adus mii de incurajari pentru a scrie o carte. Despre Viata.
Si iata, ca acum, la aproape 48 de ani, ma pot considera complet, fara a mai avea asteptarile de a ma completa
cineva. Pentru ca sunt deja complet.
Desigur, drumul a fost lung. A parut a fi greu. Si chiar a fost greu. Foarte greu.
Multi am plans pe acest drum lung. Pentru ca incercam sa ne simtim completi prin celalalt.
Eu unul, am reusit macar sa ajng, in sfarsit la aceasta intelegere. Ca sunt complet.
Chiar daca scriam despre asta in nota <<SAPTAMANA "ILUMINARII" MELE>>
https://www.facebook.com/notes/cristian-n-antonescu/saptamana-iluminarii-mele-hmmm-huuu-20131128-
20131214/785869361430202
Insa, in ultimele saptamani, din npu, am fost nevoit sa ma uit cu adevarat la viata, la intelegeri. Live.Pe pielea mea.
De aceea spun ca, probabil, cartea "SEX< DRAGOSTE, PUTERE", nu ar fi putut fi scrisa mai devreme. Mai inainte de a
avea propriile-mi experiente de viata, si intelegeri.
Acum... Inteleg simbolul si a greselii de editare in urma careia a iesit ochiul observatorului in sigla proprie. <3
Hmmm... Nimic nu este intamplator in viata. Daca ajungi sa o si observi, sa observi curgerea evenimentelor din viata
ta... Atunci e minunat!
E PACE! In minte si in suflet.
Ufff... :D
October 4, 2015 at 3:11pm · Like · 1 · Remove Preview

Octavia Tomic amintesteti de baiatul sincer ,vesel ,frumos ,iscren,cu ochii calzi,cu refllexe spontane monumentul
omului cu cele mai frumoase calitati!el nu a disparut dar oboseala vietii crunte i a umbrit atit de frumosul
caracter....multi am patit lucrul acesta?ne intrebam...mai sintem noi?in proprii ochii nu ne mai recunoastem!unde ne
e elanul....bucuria,...zimbetul?romantica?nostalgia?s au stins toate?nu...se va intoarce timpul lor...dar oare noi vom
mai exista?
October 5, 2015 at 12:02am · Unlike · 2

Cristian N. Antonescu Frumoase intrebari, Octavia. <3

October 10, 2015 at 10:39am · Like

Octavia Tomic iartama,nu te pot ajunge...scrii f multe.si frumoase,trebuie inspiratie si relaxare pt a citi...unele chestii
nu le am plecata fiind din 90,altele nu le inteleg ,caci 16 17 ani nu am avut cu cine vorbi limba romana,acum imi revin
cu incetul...as vrea daca vei actualiza o carte,,sa mi pastrezi si mie una...esti acelasi Cristian cu inima calda si curata
de copil..cu elanuri ca artificiile de anul nou...scuzama,nu ma exprim prea bine in limba romana...din pacate!
October 10, 2015 at 11:43am · Unlike · 1

Octavia Tomic am fost nevoita sa fac un pas care nu e in caracterul meu.sper ca vei intelege!prea multe
explicatii...imi cer scuze!voi incerca alta metoda...ma bucur ca accepti adevarul ca viata e frumoasa oricit de grea ar
fi...si ...poate.intradevar dupa moarte nu va mai fi nimic!sint simpla,sint toleranta,nu prea proasta dar nici destul de
desteapta pt a realiza mult mai demult un adevar mare care din pacate l am realizat si descoperit in inprejurari
triste!frica,teama de ceva ce s ar putea intimpla,sau de cineva...sint adica e CEL MAI MARE DUJMAN AL FERICIRII!Ea
nu exista.noi o inventam.pt a ne face fiecare moment frumos din viata o umbra trista,intunecata!nu mai mi e frica!de
NIMIC!doar...de MINE!...vezi?cine e cel mai mare dujman a omului?as bea 2 l de apa dintr o data....sa se schimbe
asta!sa traiesc fiecare secunda pt mine...pt acum!felicitari pt creatiile tale autoare,nu comentez pe temele astea,dar
cit pot te urmaresc!unde sint anii tineretii noastre?cintecele de bac?lacrimile de bucurie,tristete?mirosul
trandafirilor?a lacrimioarelor?se mai bucura cineva pt un ghiocel?se mai joaca copii dea ascunsul?mai fura cineva
cirese sau pere dulci?noi am avut cinstea sa mai apucam unele clipe de aur...teoria mea...
October 10, 2015 at 7:47pm · Unlike · 2
Cristian N. Antonescu Hmmm... Octavia, nu-ti mai cere scuze. Esti asa cum esti.
Da, mai sunt oameni care se bucura privind cum creste mugurele in copac. :) Multumesc pentru ganduri. <3
October 13, 2015 at 11:02pm · Like · 1

Cristian N. Antonescu Hmmm... FRUMOS, FRUMOS, FRUMOS!

Frumoase intrebarile, frumoase raspunsurile. Simplitate. Exceptional de simplu. Si la obiect. <3
Merita sa-ti rupi 73 de minute din viata pentru a-l asculta.
Multumesc pentru acest dar minunat, Nicoleta! <3

http://www.dailymotion.com/.../x2xln3x_ce-predau-felul...

Ce Predau, Felul Cum Traiesc (What I Teach, The Way I Live) - Video Dailymotion
dailymotion.com
October 13, 2015 at 11:02pm · Like · Remove Preview

Octavia Tomic motivul pt care mi am cerut scze nu e cel pe care l ai inteles,cred...direct nu pot sa iti explic...e vorba
de faptul ca au acces persoane mie dragi la conversatiile mele...neitelegind limba....cu unele motive poate sa
afecteze negativ,oricit de mult ma cunoaste,atitia ani impreuna....si oricit ma crede....exista fenomene in sufletele
fiecarei persoane pe care altii nu le pot explica...imi plac temele tale si....da...nu renteaza sa imi mai cer scuze,ai
dreptate,e cam complicat de inteles!iti doresc succes in toate!si sa iti ramina sufletul mereu bun,frumos si sincer!
October 13, 2015 at 11:16pm · Unlike · 1

Cristian N. Antonescu UN BUDDHA VA FI GRESIT INTELES

Are subtitrare in limba romana, click pe rotita zimtata si selectati limba din sectiunea "subtitles/cc"

https://www.youtube.com/watch?v=-nSMi0whFEA...

OSHO: A Buddha Will Be Misunderstood (1 of 2)

youtube.com
November 9, 2015 at 3:11pm · Like · 1 · Remove Preview

Cristian N. Antonescu Nu vorbesc pentru ca sa invat pe cineva ceva, ci pentru ca sa creez ceva.
Pasii cresterii spirituale si ai iluminarii.

https://youtu.be/uP5J3i1H5dA
OSHO: Spiritual Growth and Enlightenment (Preview)
youtube.com
November 25, 2015 at 2:04pm · Like · Remove Preview

Cristian N. Antonescu Bucuria tacerii

https://youtu.be/3WSjo7zryd8?list=PL6547D9C091410C6E

OSHO: The Joy of Silence

OSHO: The Joy of Silence http://www.osho.com/visit Talk about silence? -- seems to be difficult, doesn't it? Let us
have a look…
youtube.com
November 27, 2015 at 8:13pm · Like · Remove Preview

Cristian N. Antonescu ESENTA

https://www.facebook.com/groups/creatorii.lumii.noi/permalink/1053756947997480

Cristian N. Antonescu shared a link to the group: CREATORII LUMII NOI.

December 16, 2015 · Bucharest ·
ESENTA!
IN SFARSIT! A aparut on-line, dupa aproape cinci ani, esenta.
Puteti asculta si voi esenta vietii, esenta ta. In doar aproape trei ore.
Da, esenta, expusa atat de modest si de simplu de catre Rune Heivang, in cadrul unui eveniment organizat de catre
Fundația Esența si de catre Rune Heivang Romania
Inregistrarile le puteti vedea in acest playlist.
Va recomand sa le si descarcati. Sa le aveti in fisierele personale, pentru o viata intreaga. Cine stie cat timp vor fi
publice?
Si mai mult, eu zic ca puteti umple si internetul cu ele. Mesajul asta trebuie sa ajunga in fiecare casa, la fiecare copil,
adolescent, adult, ... <3
Este tot ceea ce ai nevoie sa stii.
Desigur, pana cand ajungi sa intelegi... e un drum lung. Sau poate fi foarte rapid. Sau poate ca nu vei intelege
niciodata.
Ehhh... Viata, care se intampla asa cum vrea ea.
Motto-ul lui Rune Heivang: "Nu suntem aici ca sa recrutam studenti, ci ca sa trezim Maestri si Invatatori"
Intamplator sau nu, acesti oameni sunt in Romania, calatoresc prin Romania.
<3 <3 <3
https://youtu.be/I1CltCXP6Pw…
Acesta este desenul din al treilea film al playlist-ului.
Click pe link: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10201309208690409&l=9ad026e148
LINK-UL ACESTEI POSTARI: https://www.facebook.com/groups/creatorii.lumii.noi/permalink/1053756947997480/

Rune Heivang Live - Partea I

I created this video with the YouTube Video Editor (https://www.youtube.com/editor)
youtube.com
December 16, 2015 at 10:20pm · Like · Remove Preview

Cristian N. Antonescu :D
https://www.facebook.com/cristian.antonescu/posts/10201928428730523

Cristian N. Antonescu
June 5, 2016 ·
Un filozof intalni intr-o zi un maestru zen si vrand sa-l puna in dificultate il intreba:
– Fara cuvinte si fara tacere imi poti spune ce este realitatea?
Maestrul zabovi putin apoi ii dadu un pumn in fata.
--------------
Soarele nu știe cine e corect. Soarele nu știe cine e greșit. Soarele luminează fără scopul de a încălzi pe cineva anume.
Cel ce s-a găsit pe sine însuși e asemenea unui soare.
-----------
Dacă problema poate fi rezolvată, nu merită să-ți faci griji pentru ea. Dacă însă nu poate fi rezolvată, e inutil să-ți faci
griji de ea.
--------------
Unul dintre cei mai mari maeştri Zen, Lin Chi, obişnuia sa spuna: “Când eram tânar, eram fascinat sa ma plimb cu
barca. Aveam o bărcuță cu care ieşeam singur pe lac si obişnuiam sa stau acolo cu orele. Intr-o noapte frumoasă, pe
când mă aflam în barcă şi meditam cu ochii închişi, o altă barcă, goală, adusă de curent, a lovit barca mea. Aveam
ochii închişi, dar mi-am zis: «Cineva mi-a lovit barca si mi-a tulburat linistea». Am simtit cum mă cuprinde furia şi
tocmai mă pregăteam să-i spun vreo câteva individului aceluia, dar mi-am dat seama că barca era goala. Nu aveam
cum să reactionez. Asupra cui să-mi exprim mania? Barca era goală. Nu făcuse decât, purtata fiind de curent, să
lovească barca mea. Nu aveam nimic de facut. Nu aveam cum să-mi proiectez mânia asupra unei bărci goale.”
Lin Chi a continuat: “Am închis ochii. Mânia era acolo, dar nu găsea nicio cale de scăpare (de iesire afara), am închis
ochii şi am început să plutesc înapoi cu mânia. Si acea barca goală a devenit ocazia care a declansat realizarea mea,
moartea egoului, iluminarea, trezirea, eliberarea, intelegerea. In acea noapte liniştită am ajuns acasa, in punctul din
care izvoreste totul, sursa din afara dimensiunilor spatiale si temporale situată in interiorul meu. Barca goală a fost
maestrul meu. Si acum, dacă cineva vine la mine şi mă insultă, râd şi-mi spun: «Aceasta nu este decat o barcă
goală.»”
---------------
Aikido
arta de a sti cum sa ucizi ca sa nu ti-o doresti niciodata
de a invata cum sa lupti ca să nu fi obligat niciodata sa o faci
de a invata sa fi atat de aspru si de sever cu tine ca sa poti arata compasiune
de a invata sa fi egoist ca sa poti oferi
de a invata sa te urasti pe tine ca sa ii poti iubi pe ceilalti
de a invata cum sa refuzi orice ajutor ca sa poti sa-i ajuti pe altii
de a muri de o mie de ori ca sa nu iti mai fie frica de moarte
Aikido – arta de a trai
Sensei Mervyn Williams
-------------
Crezul razboinicului
Eu nu am parinti, deci mi-am facut din cer si din pamant parinti
Eu nu am casa, deci mi-am facut din constienta casa
Eu nu am viata sau moarte, deci mi-am facut din ritmul respiratiei si viata, si moarte
Eu nu am puteri divine, deci mi-am facut din cinste puterea mea divina
Eu nu am scopuri, deci mi-am facut din intelegere un scop
Eu nu detin secrete magice, deci mi-am facut din caracter secretul meu magic
Eu nu am corp, deci mi-am facut din rezistenta corp
Eu nu am ochi, deci mi-am facut din lumina fulgerului ochi
Eu nu am urechi, deci mi-am facut din sensibilitate urechi
Eu nu am membre, deci mi-am facut din promptitudine membre
Eu nu am nicio strategie, deci mi-am facut din starea de „neumbrit de niciun gand” strategie
Eu nu am proiecte, deci mi-am facut din „a nu pierde nicio ocazie” proiect
Eu nu stiu sa fac miracole, deci mi-am facut din „actiunea justa” un miracol
Eu nu am principii, deci mi-am facut din adaptabilitatea la orice circumstante principii
Eu nu am nicio tactica, deci mi-am facut din „gol si plin” tactica
Eu nu am talente, deci mi-am facut din intelepciune talent
Eu nu am prieteni, deci mi-am facut din mintea mea prieten
Eu nu am dusmani, deci mi-am facut din delasare dusman
Eu nu am armura, deci mi-am facut din bunavointa si justete armura
Eu nu am niciun castel, deci mi-am facut din „mintea de neclintit” castel
Eu nu am sabie, deci mi-am facut din „absenta sinelui” sabie
Samurai anonim, sec.al XIV-lea
-----------------
via Vasile Taranu <3 si Ki Aikido - Clubul Pi
June 5, 2016 at 10:54am · Like · Remove Preview

Cristian N. Antonescu Despre ILUMINARE, din nou, foarte misto - din comentariile lui Osho despre "Sutra de
Diamant", cap IX - Paradisul Pur - https://www.facebook.com/cristian.antonescu/posts/10201971842095830
"În plus, nu uita, în ochii unui iluminat, toți sunt iluminați.
Diferența între cei ignoranți şi cei iluminați nu este una importantă, deoarece aşa cum eu am cunoscut iluminarea nu
cu mult timp în urmă, la fel o vei cunoaşte şi tu şi toți ceilalți.

Iluminarea este realitatea tuturor. Ea nu poate fi evitată, ci numai amânată. Imediat ce-ai încetat să mai amâni, ți se
va dezvălui în toată splendoarea ei.
Iluminarea ți-a aşteptat dintotdeauna recunoaşterea.”

(...) Iluminarea este o realizare naturală.

Dacă nu-i împiedicăm apariția, ea este inevitabilă.

Insă nu trebuie să alergăm spre ea, nu este necesar să căutăm, ori să ne luptăm pentru ea; unica practică, dacă
putem să o numim aşa, este acceptarea, tăcerea, relaxarea, abandonul total în brațele existenței...

Dar oamenii se războiesc cu existența şi nu-i permit acesteia să curgă; ei devin înspăimântați numai la auzul
cuvântului „iluminare”.
Iar când acest simplu şi minunat fenomen îşi face simțită prezența, ei devin atât de înfricoşați încât nu vor putea face
altceva decât să caute refugiu în spatele zidurilor egoului, pentru că numai acolo se simt protejați, numai în celula
infimă a egoului simt că se află în siguranță.

Iluminarea este un ocean vast şi necarfografiat: iluminarea este nețărmurirea cerului - o călătorie de la o
necunoscută, la alta.

Nimic nu poate fi cunoscut.

Ideea de cunoaştere, ori cunoaşterea ca atare, este un vis, o imaginație a stupidității umane.

Viața-i un mister care nu poate fi dezlegat sau cunoscut.

Iar din moment ce nu poate fi cunoscut, cum ar putea fi învățat?

(...) Nu are importanță cine, cui îi atinge picioarele.

Cu toții suntem iluminați, cu toții ființăm în dumnezeire.
Totul, absolut totul este divin - copacii, animalele, până şi pietrele sau firele de praf.

In roci, dumnezeu este profund adormit; în plante a devenit puțin mai treaz, în animale este şi mai treaz, în oameni s-
a trezit şi mai mult, iar într-un buddha este pe deplin atent şi conştient.
Dar aceste diferențe nu sunt calitative, ci numai cantitative.
De aceea, este suficient să-ți deschizi ochii şi, instantaneu, vei vedea că dumnezeu ființează prin tine."
June 18, 2016 at 10:46am · Like · 2

Cristian N. Antonescu X. VACUITATE PURĂ - A treia întrebare:

https://www.facebook.com/cristian.antonescu/posts/10201999713112588

Cristian N. Antonescu
June 26, 2016 ·
"X. VACUITATE PURĂ - A treia întrebare:
Când îți ascult discursurile, şi nu numai atunci, ştiu ca eu cunosc tot ce-mi este necesar pentru a fi iluminat. Dar oare
sunt oare iluminat in acele momente?
Te rog, explică-mi cum poate această evidentă „cunoaştere” superficială să penetreze in interior şi să devină
realitate.
După cum văd eu, tocmai această cunoaştere este cea care mă lipseşte de inocență şi de realizarea existențială
totală. Deşi această cunoaştere a întrecut cu mult dezvoltarea ființei mele, totuşi, ştiind că eu nu exist ca ființă
individuală, nu mă simt deloc motivat să-mi dezvolt una.
In primul rând, spui:
„Când îți ascult discursurile, şi nu numai atunci, ştiu că eu cunosc tot ce-mi este necesar pentru a fi iluminat.”
Nu este nevoie de absolut nimic pentru a fi iluminat.
Iluminarea este starea ta naturală; nu este ceva care să poată fi realizat, produs, ori creat.
Când creezi ceva nou, ai nevoie de o mulțime de lucruri. Dacă nu încerci să faci nimic, ce nevoie ai de altceva? Eşti
pur şi simplu iluminat. Cum ai putea avea nevoie de altceva?
Aşadar, blocajul îl reprezintă chiar acest gând:
„Ştiu că eu cunosc tot ce-mi este necesar pentru a fi iluminat.”
Nu ai nevoie de absolut nimic pentru a fi iluminat şi pentru a realiza această realitate. Iluminarea iți aparține.
De fapt. nici măcar nu poate fi vorba despre realizare, ci mai bine spus este o recunoaştere.
Şi nu te gândi că trebuie să depui cine ştie ce eforturi pentru a o produce - înlătură, renunță la orice efort şi, brusc,
vei vedea, ea este acolo.
Momentan, nu o poți vedea, fiindcă încerci din răsputeri să o realizezi, să ți-o impui.
Chiar eforturile tale sunt obstacolele.
Apoi, spui:
„Dar oare sunt iluminat în acele momente?”
Nu, bineînțeles. Tu eşti iluminat doar când mă asculți pe mine! Evident că eşti tot timpul iluminat; ai fost şi vei fi
pentru eternitate - nu doar când îmi asculți vorbele, ori când citeşti “Sutra de diamant”.
încă de la început şi pentru întreaga veşnicie vei fi iluminat, fiindcă aceasta este realitatea tuturor.
Dar, desigur, e poți amăgi că iluminarea este un țel mult prea greu de înfăptuit. Insă, indiferent ce-ai face, iluminarea
nu-ți va dispărea o clipă.
Este la fel ca în cazul unui actor care, în timpul unei piese de teatru, are de interpretat rolul unei femei.
Orice ar face şi oricât de mult s-ar preface... iar un actor foarte bun poate intra atât de bine în rol încât este posibil
să-şi uite complet masculinitatea.
Totuşi, indiferent ce s-ar întâmpla, el nu-şi va putea pierde realitatea nici măcar pentru o clipă.
Cred că acesta este cel mai mare miracol posibil: oamenii îşi uită complet natura şi apoi încep să plângă după ea.
Ține minte: iluminarea nu este o calitate pe care să o poți obține cândva, cine ştie în ce viitor îndepărtat. Iluminarea
nu te-a părăsit o clipă; ea vibrează în bătăile inimii, în răsuflarea ta, în privirea ta, în atenție... Iluminarea este însăşi
esența ta.
„Dar oare sunt iluminat în acele momente?”
Nu, dacă te gândeşti că uneori eşti iluminat, iar alteori nu, atunci să ştii că nu eşti iluminat.
In momentul în care ți-ai recunoscut natura, din acea clipă cum ai mai putea crede altceva?
O dată ce ți-ai realizat realitatea, aceasta te va înconjura şi pătrunde permanent şi pretutindeni.
Iar când vei fi înțeles clar, vei putea juca o mie şi unul de jocuri, aşa cum fac eu, aşa cum face Buddha - dar aceasta nu
are nici o importanță, întrucât îl jucăm cu deplină conştientizare. Iată de ce, el nu încătuşează, nu condiționează, nu
produce efecte.
In momentul în care joci ceva, ştiind foarte bine că acela este un simplu joc, nu vei avea nici un fel de probleme.
Atunci vei putea trăi în lume exact aşa cum doreşti, în timp ce adânc înăuntrul ființei tale ştii perfect că tu nu eşti
ceea ce pari în exterior.
Adânc în miezul ființei tale rămâi pe deplin detaşat - devii asemeni unui nufăr care pluteşte pe suprafața apei, dar pe
care apa nu-l atinge.
Mă întrebi:
„Dar oare sunt iluminat în acele momente? Te rog, explică-mi cum poate această evidentă „cunoaştere” superficială
să penetreze în interior şi să devină realitate.”
Cunoaşterea superficială nu poate deveni realitate.
De fapt, nici chiar cunoaşterea reală şi profundă nu are cum să devină existențială, deoarece cunoaşterea în sine este
obstacolul.
Nu ai de ce să faci astfel de distincții, pentru că ele sunt numai trucuri ale minții.
Indiferent că este profundă sau superficială, cunoaşterea ca atare este bariera.
însă o minte plină de cunoştințe va spune: „Acesta este adevărul - cunoaşterea superficială nu-ți poate oferi
iluminarea, dar oare aşa să stea lucrurile şi în privința cunoaşterii profunde?”
Fii foarte atent, pentru că este un truc. Profundă, superioară?
Cunoaşterea rămâne superficială, fiindcă a cunoaşte înseamnă a fi separat. Realitatea, existența înseamnă a trăi, a
ființa în acea profunzime despre care vorbeşti.
Trebuie să fii foarte atent, fiindcă mintea este foarte înşelătoare.
Ea poate accepta orice fel de lucruri şi apoi va reveni pe uşa din spate şi va spune: „Ai intuit perfect - cum ar putea
cunoaşterea superficială să te conducă la iluminare? Aşa ceva e imposibil. Dar eu te voi ajuta şi-ți voi arăta calea spre
acea cunoaştere superioară care să-ți confere desăvârşire.”
Insă ce crezi că-ți va putea da aşa-numita cunoaştere profundă?
Cel mult vei căpăta tot mai multă cunoaştere superficială, deoarece orice cunoaştere este superficială.
Cantitatea va creşte şi aceasta îți va da iluzia că ai atins profunzimea.
Poți acumula o mulțime de detalii, dar acestea nu te vor conduce la esență. Poți cunoaşte un singur lucru despre ceva
anume, ori poți cunoaşte mii de amănunte despre acelaşi lucru - nu are nici o importanță, deoarece cunoaşterea
gravitează întotdeauna numai la suprafață.
Cunoaşterea este întotdeauna despre ceva.
Ținta poate fi atinsă numai prin ființare, iar pentru aceasta este necesar să renunți, să uiți complet de cunoaştere, de
acumularea de informații.
Dar nu vei rezolva nimic dacă vei pune condiții şi vei discrimina: „Acest lucru este profund, aşa că-l voi păstra; cutare
lucru este superficial, aşa că pot renunța la el.”
Cunoaşterea reală este cea trăită direct.
Chiar şi cel mai mic sâmbure de cunoaştere este mai mult decât suficient pentru a te menține în neilummare.
Iar minunea minunilor este că, deşi ai fost dintotdeauna iluminat, totuşi continui să rămâi neiluminat.
Chipper Roth, ştiu că eşti străin acestui Ioc, eşti un nou venit. Nu te grăbi să pleci; mai hoinăreşte printre noi şi, încet-
încet, te vom lipsi de comoara ta - de această cunoaştere pe care o prețuieşti atât de mult.
Munca mea nu este alta decât aceea de a-i transforma pe oameni în ignoranți, fiindcă ignoranța are profunzime, are
inocență şi puntate; a nu cunoaşte nimic înseamnă a fi nelimitat.
Cunoaşterea este întotdeauna mărginită. Cum ar putea fi profundă? Oricât de măreață ar părea, nu va putea să-şi
depăşească limitele. Numai ignoranța este nețărmurită.
Se spune că ştiința este un efort de a cunoaşte din ce în ce mai mult despre din ce în ce mai puțin.
Gândeşte-te. dacă vei continua aşa, unde vei ajunge ? Concluzia logică nu poate fi decât una: în final vei cunoaşte
totul despre nimic.
De aceea, eu spun că religia adevărată reprezintă o atitudine complet opusă: a cunoaşte din ce în ce mai puțin despre
din ce în ce mai mult.
Şi care va fi rezultatul?
într-o bună zi... când cunoaşterea va înceta, în acel moment nu vei mai cunoaşte nimic şi totuşi vei cunoaşte totul.
Aceasta este experiența finală: a nu cunoaşte nimic despre absolut totul.
Iată ce eu numesc a fi ignoranța reală.
Roth, nu te grăbi, te rog, mai stai pe aici o vreme.
"
Acesta a fost un fragment din OSHO - "SUTRA DE DIAMANT". Il voi atasa ca si comentariu sub coperta:
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10201795829415623&l=46f3aa1d44
De asemenea, in albumul foto "My Osho Books" https://www.facebook.com/media/set/… veti regasi si alte coperti,
in ale caror comentarii veti regasi intreaga carte, atasata sub forma de comentarii, capitol dupa capitol. De asemenea
veti regasi si link-uri pentru descarcarea intregii carti.
June 26, 2016 at 4:25pm · Like · Remove Preview

Cristian N. Antonescu XI. Cel deplin iluminat

https://www.facebook.com/cristian.antonescu/posts/10202007181939304

Cristian N. Antonescu
June 28, 2016 ·
"XI. Cel deplin iluminat
21. Buddha întrebă: „tu ce crezi subhuti, îi apare lui tathagata gândul «de mine a fost dovedită dharma»? Subhuti,
oricine ar spune «tathagata a demonstrat dharma», acela fals grăieşte şi mă reprezintă complet greşit fiindcă se
agață de ceea ce nu există. De ce?"
22. „pentru că acolo nici cea mai infimă dharma nu poate fi găsită sau primită. Iată de ce-i numită «iluminare
perfectă, corectă şi totală».
23. In plus, subhuti, identică cu sinele este acea dharma şi inexistentă-i diversitatea dinăuntrul ei. Iată pentru ce-i
numită «iluminare perfectă, corectă şi totală».
24. Identică sinelui prin absența unui sine, a unei ființe, a unui suflet sau persoane, iluminarea perfectă, corectă şi
totală este cunoscută ca fiind esența tuturor dharmelor sănătoase. "
25. „şi, ce spui, subhuti, îi apare unui tathagata ideea «prin mine s-au eliberat ființele»? Nu aşa ar trebui să priveşti.
Subhuti! De ce? Fiindcă nu există ființe pe care tathagata să le fi eliberat. ”
26. Cu acea ocazie. Maestrul prezentă în continuare următoarele strofe:
„ cei care m-au văzut prin forma mea şi pe care glasu-mi i-a făcut să mă urmeze.
Greşite le sunt eforturile şi pe mine nu mă pot vedea. "
27. „din dharma trebuie privit un buddha.
Din corpurile-dharmei tuturor le vine călăuzire.
28. Şi totuşi natura reală a dharmei nu poale fi cunoscută si nimeni nu o poate conştientiza, ca pe un obiect. "
29. „cine spune că tathagata vine sau pleacă, stă, şade sau se întinde, acela nu înțelege semnificația învățăturii mele.
De ce?
«tathagata» este numit acela care n-a plecat undeva şi n-a venit de undeva. Iată de ce-i numit «tathagata, arhat, cel
deplin iluminat»."
Să recapitulăm:
„tathagata vorbeşte în conformitate cu realitatea, el rosteşte adevărul şi vorbeşte numai despre ceea ce este. Un
tathagata nu glăsuieşte fals. ”
,,subhuti, «tathagata» este sinonim cu reala aseitate. ” termenul „aseitate” are o imensă importanță în atitudinea, în
viziunea lui buddha față de realitate.
Cuvântul „aseitate” este la fel de semnificativ în budism, cum este „dumnezeu” în celelalte religii.
„tathata” înseamnă „a vedea lucrurile exact aşa cum sunt, fără să întreții nici un fel de opinii, nici pro şi nici contra,
pur şi simplu eşti conştient, priveşti şi atât”.
Meditația budistă, care este cât se poate de practică şi foarte, foarte profundă, este atenție pură.
Buddha le-a spus discipolilor săi: „tot ce trebuie să faceți este să priviți, să observați totul, fără să interveniți în
absolut nici un fel.”
De exemplu, îți apare o durere de cap.
In general, oamenii, imediat ce se confruntă cu astfel de probleme încep să se lamenteze: „nu este deloc bine. De ce
trebuie să suport tocmai eu această durere? Ce aş putea face aşa încât să nu-mi mai apară niciodată?”
Aceasta este atitudinea tuturor: de reprimare, de condamnare şi negare.
Astfel, ori vei încerca să o elimini prin mijloace chimice, cu ajutorul unei aspirine, ori te vei folosi de metoda clasică
de reprimare şi o vei ignora, o vei ascunde adânc în minte şi îți vei îndrepta atenția spre orice altceva, în speranța că
aşa va trece de la sine. Insă în ambele situații vei fi pierdut realitatea.
Care este sugestia, îndemnul lui buddha?
El spune că este foarte important să nu ai nici o atitudine, nici contrară şi nici favorabilă.
Tot ce trebuie să faci este să-ți conştientizezi durerea, dar să o faci ca pe un simplu fapt, fără să fii tulburat, fără să fii
distrat sau influențat de aceasta.
Pur şi simplu priveşti şi-ți spui de două ori, cu calm şi înțelegere: „durere de cap. Durere de cap.”
Astfel, instantaneu, durerea va dispărea în proporție de nouăzeci la sută - deoarece o durere de cap nu este reală
decât în proporție de zece la sută, restul apare datorită antagonismului, atitudinii de respingere.
Apoi, după conştientizarea durerii, mai devreme sau mai târziu, vei observa că aceasta se va fi transformat în altceva
- în tristețe, furie...
Dacă urmăreşti să-ți reprimi durerea, nu vei cunoaşte niciodată ce-a încercat să-ți transmită.
O durere de cap este un indicator, un indiciu care îți arată că furia lăuntrică dă naştere unei tensiuni, unei încordări
fizice resimțită ca durere, însă dacă o observi detaşat - „durere, durere” - şi rămâi imparțial, vei vedea că acesta a fost
un simptom al unei cauze mai profunde: furia.
Acum, după cum spune buddha, nu ai de ce să te simți rănit, ori să începi să lupți împotriva furiei, ci trebuie să-ți
menții conştientizarea şi să nu-i permiți nici unui gând să te tulbure.
Pur şi simplu o priveşti şi spui: „furie, furie.”
Astfel, ca şi în cazul durerii de cap, furia va dispărea în proporție de nouăzeci la sută... Este o metodă cât se poate de
practică şi eficace.
Iar acei zece la sută rămaşi îți vor dezvălui că şi furia era provocată, avea la baza ei un alt lucru: egoul.
In acel moment, continuând să rămâi detaşat, observi cu atenție „eul” şi treci mai departe... Până când, în cele din
urmă, ajungi ia cauza primordială, originară - moment în care ultima verigă a lanțului dispare şi ceea ce rămâne este
pură vacuitate.
Atunci toate procesele vor înceta şi în locul lor se instalează o pace perfectă, o tăcere desăvârşită.
Această tăcere este numită şi aseitate.
Însă tehnica lui buddha trebuie practicată clipă de clipă.
Chiar dacă uneori se întâmplă să uiți şi să-ți formezi fără să vrei o părere, buddha spune că nu trebuie să te
descurajezi, ci este suficient să-ți reaminteşti deîndată şi să spui: „opinie, opinie”.
În acest fel nu-ți vei lăsa atenția să-ți fie distrasă şi nici nu vei fi descurajat.
Pur şi simplu priveşti clar acea părere care ți-a apărut aproape inconştient şi, brusc, vei vedea că ea dispare şi-ți
revelează cauza datorită căreia s-a produs: poate a fost cauzată de o inhibiție, ori de un tabu.
De exemplu, îți apare o dorință sexuală şi imediat îți spui: „asta este ceva rău”. Iată o părere, o opinie complet
nejustificată.
De ce să consideri că impulsul sexual este un lucru rău? Caută cu atenție înăuntru şi vei vedea că aşa ai fost învățat:
poate că familia, învățătorii, mediul în care ai trăit este unul în care sexul este considerat un subiect tabu.
Aşadar, în acel moment, fii cât se poate de atent şi de calm şi spune-ți „tabu, tabu" şi continuă să pătrunzi din ce în ce
mai adânc.
Câteodată te vei surprinde că, în afară de faptul că vei condamna, simultan te vei simți deprimat, ori dezamăgit că nu
ai reuşit să te controlezi.
In acea clipă, păstrează-ți atenția şi spuneți: „depresie, depresie."
De fiecare dată când îți recapeți conştientizarea, porneşte din acel punct.
Astfel, dacă persişti în această direcție, la scurtă vreme vei vedea că mintea nu este deloc atât de încâlcită cum părea.
Lucrurile vor începe să dispară de la sine şi vei avea străfulgerări ale realității, ale aseității, tathata, când tu pur şi
simplu vei exista şi vibra la unison cu întregul.
Atunci, între tine şi existență nu va mai fi nici o barieră, nici o delimitare, nici o divergență de opinii.
Existența pur şi simplu este, dar mintea va fi dispărut.
Această stare de puritate este numită tathata; aseitatea este starea de non-minte.
Buddha spune:
„un tathagata este sinonim cu reala aseitate."
Sinonim, identic - nu că deține calitatea aseității. El este însăşi aseitatea.
Buddha afirmă:
„tathagata vorbeşte în conformitate cu realitatea.”
nu poate fi altfel. Insă el nu alege să vorbească în conformitate cu realitatea; la acel nivel de puritate, alegerile sunt
inexistente.
Tot ce este real se manifestă, curge şi este dezvăluit prin el.
Un buddha nu are ce să aleagă şi nu poate avea preferințe, pentru că altminteri nu ar fi un buddha.
Vorbele unui tathagata nu apar datorită alegerii. De aceea nu putem afirma că tathagata spune adevărul.
El însuşi este - adevărul - iată de ce vorbeşte în conformitate cu realitatea. De fapt, realitatea glăsuieşte prin el.
Tathagata este un bambus, un flaut prin care existența îşi cântă cântecul. Cum ar putea el să aibă un cântec propriu?
Acum nu este altceva decât spațiu pur - un pasaj prin care adevărul curge, descinde în lume.
„tathagata rosteşte adevărul şi vorbeşte numai despre ceea ce este. Un tathagata nu glăsuieşte fals.”
„yatha bhutam”...
Un buddha spune lucrurilor pe nume şi nu se foloseşte de minte pentru a exprima ceva, fiindcă nu el exprimă. El nu
adaugă şi nu elimină nimic.
El este asemeni unei oglinzi care reflectă absolut tot ce-i apare în față. Aseitatea este tocmai această reflectivitate.
Tathagata este sinonim cu reala aseitate.
De ce-şi întăreşte buddha afirmația şi spune reala aseitate?
Există cumva şi o realitate falsă? Da. Poți practica, poți cultiva o anumită calitate care să semene, care să pară
identică - dar aceea nu va fi o înflorire autentică.
De exemplu, îți poți impune:
„indiferent de consecințe, orice s-ar întâmpla, întotdeauna voi spune adevărul şi numai adevărul - chiar şi cu prețul
vieții."
Da, sună foarte frumos - insă aceasta nu are nimic de-a face cu aseitatea, cu tathata, pentru că este alegerea ta.
Şi orice alegere nu poate fi decât falsă: este un efort extenuant, o încercare de a transforma adevărul în
instrumentul, în unealta care să-ți aducă prestigiu şi faimă.
Adânc înăuntrul tău nu doreşti decât să fii privit ca un martir, ca o ființă nobilă care se sacrifică pentru binele
omenirii, un mahatma a cărei unică menire este să dăruiască lumii adevărul.
Nu este un lucru prea urât, dar aceasta nu este reala aseitate.
A ființa la unison cu întregul nu implică şi nu necesită existența alegerii.
Atunci, de fapt, tu eşti instrumentul realității.
Tu nu mai intervii în nici un fel, ci pur şi simplu oglindeşti.
Reflecția se produce de la sine, nu ca urmare a unei alegeri.
O oglindă nu va putea spune niciodată:
„da, pe acest om îl voi reflecta exact aşa cum este - indiferent de consecințele care vor urma. Eu o să dezvălui întregii
lumi chipul său urât, natura lui respingătoare.”
Asemenea decizii nu au nimic de-a face cu realitatea.
Aceasta nu este oglindire, ci sunt numai simple legăminte ale minții.
Iar un buddha nu trăieşte prin minte, fiindcă prin aceasta şi-ar pierde puritatea.
Un buddha înseamnă oglindire necondiționată şi spontană. Iată ceea ce buddha numeşte a fi „reala aseitate”.
Meditația despre care vorbeşte buddha nu este o practică - de fapt, cine încearcă să o practice nu va ajunge la nici un
rezultat.
Mai degrabă este o joacă, o relaxare conştientă, o abandonare în realitate. Când stai, când te plimbi, sau în orice
moment când îți aminteşti - îndreaptă-ti atenția către interior, dar nu cu gravitate şi seriozitate, nu cu rigiditatea şi
concentrarea unui cercetător ştiințific, ci pur şi simplu joacă-te cu tine însuți.
Şi vei fi surprins să descoperi că buddha a oferit umanității una dintre cele mai pătrunzătoare şi eficace tehnici de
realizare.
Psihanaliza nu poate pătrunde atât de mult în interiorul ființei umane.
Şi în cazul psihanalizei este folosit un proces similar - asocierea liberă a ideilor, destăinuirea şi exprimarea oricăror
gânduri care îți apar în minte; dar totuşi aceasta este superficială, deoarece este realizată în prezența şi la îndemnul
unei alte persoane.
Psihanalistul, prin prezența sa, reprezintă piedica, obstacolul care nu-ți permite să te deschizi absolut în întregime.
Singura, unica modalitate prin care te poți deschide în totalitate este față de tine însuți.
Metoda lui buddha, datorită faptului că o realizezi singur, te poate ajuta să pătrunzi direct în esența ființei tale.
Este suficient să priveşti cu atenție, să observi cu detaşare tot ce se petrece în interiorul tău.
Ea este subiectivă, dar şi obiectivă.
Fenomenul se desfăşoară în subiectivitatea ta, însă rămânând cât se poate de obiectiv, fără să te implici, ori să devii
părtinitor.
Pur şi simplu eşti conştient şi vezi realitatea, la fel ca atunci când ai sta pe stradă şi ai privi dezinteresat: „o femeie, o
femeie. Un câine, un câine. O maşină, o maşină.”
Tu rămâi distant şi continui să priveşti detaşat, până când ajungi la sursa, la cauza care a condus la apariția acelei
înşiruiri de gânduri, ori de sentimente.
Astfel, încet-încet, după ce vei fi observat şi eliminat toate aceste jocuri şi trucuri ale minții, când iluziile şi fantasmele
se dizolvă asemeni unui nor spulberat de vânt, mintea va dispărea ca şi când nici nu ar fi existat vreodată.
Există o altă sutră faimoasă în care buddha vorbeşte cât se poate de clar despre minte, despre viață, despre
existență. Aceasta face parte din diamantele neprețuite pe care buddha le-a dăruit umanității.
El spune:
„priveşte mintea ca pe o stea,
Ca pe-un defect de vedere, ca pe o lampă,
Ca pe un spectacol magic, ca pe-o picătură de rouă,
Sau un balon de săpun, un vis, un fulger, ori un nor –
Iată cum trebuie privit ceea ce-i condiționat.”
Mintea este un fenomen condiționat; ea reprezintă efectul unor cauze. Efectele nu pot fi eliminate, câtă vreme nu ai
oprit cauza care le produce.
Nu vei putea niciodată să distrugi un copac dacă îi tai crengile şi îi scuturi frunzele; este necesar să ataci direct la
rădăcină - iar acestea sunt adânc ascunse sub pământ.
Mintea este similară unui arbore ale cărui rădăcini sunt adânc înfipte în sol.
Arborele însă nu poate supraviețui o dată ce i-a fost întreruptă legătura cu solul; viața, realitatea lui este datorată
solului.
Iată de ce buddha spune că trebuie să privim mintea ca pe o stea. De ce?
Stelele pot fi văzute doar în întuneric; imediat ce zorile şi-au făcut apariția, ele dispar.
Aceasta este şi realitatea minții: ea există numai în inconştient.
Când răsare soarele conştiinței, asemeni stelelor, mintea se dizolvă instantaneu. Aşadar, nu încerca să lupți, ori să
înfrunți stelele, pentru că nu le vei putea distruge. Pur şi simplu devino conştient şi ele se vor dizolva de la sine.
Mintea, într-adevăr, este asemeni unui defect de vedere.
Când ochii nu funcționează aşa cum trebuie, evident, vei începe să vezi tot felul de lucruri inexistente. De exemplu,
vei vedea dublu, ori nu vei mai diferenția culorile, sau vei avea halucinații.
Cum ai putea să te confrunți cu ele, ori să încerci să le distrugi? Tot ce trebuie să faci este să-ți tratezi ochii, să mergi
la un doctor şi să-ți vindeci vederea.
Buddha obişnuia să le spună discipolilor:
„eu nu sunt un filosof, ci un medic.
Eu nu vă dau doctrine, dogme, teorii, ci medicamente.
Eu nu vorbesc despre lumină şi nu o analizez, ci vă ajut să vă deschideți ochii astfel încât să o vedeți singuri.”
Un orb nu poate fi ajutat cu nimic dacă îi vorbeşti despre strălucirea luminii, despre frumusețea culorilor curcubeului.
El trebuie ajutat să-şi recapete vederea şi să privească, să vadă singur ce înseamnă acest cuvânt, „lumină”.
Unei persoane surde nu-i poți explica ce este muzica. El o va cunoaşte, o va trăi imediat ce-şi recapătă auzul.
În al treilea rând, spune buddha, priveşte mintea ca pe o lampă.
O lampă nu poate lumina decât atâta timp cât are combustibil.
La fel se întâmplă şi în cazul minții - iar combustibilul acesteia nu este altul decât dorința. Câtă vreme ai dorințe,
mintea va continua să funcționeze. De aceea, nu căuta să lupți cu flacăra, ci este suficient să nu o mai alimentezi.
Dorința înseamnă nemulțumire, insatisfacție față de ceea ce există. Când priveşti prin filtrul minții este normal să nu-
ți placă realitatea, să nu-ți convină cum stau lucrurile şi să vrei să le schimbi, să le modifici aşa cum consideri tu că ar
trebui să fie.
Mintea nu poate fi niciodată mulțumită, fiindcă ea se hrăneşte cu dorințe.
Cum ar putea renunța la ceea ce o hrăneşte, la ceea ce o menține în viață?
Foarte mulți vin şi mă întreabă cum să-şi oprească fluxul gândurilor.
Ei doresc să-şi anihileze gândurile şi nu realizează că şi aceasta este tot o dorință.
Ele nu pot fi oprite, tocmai pentru că dorința există. Gândurile reprezintă produsul, consecința directă a dorinței.
În primul rând, dorința este cea care trebuie observată. De exemplu, vezi pe stradă o maşină frumoasă.
Buddha spune:
„in acel moment este suficient să priveşti detaşat şi să-ți spui «o maşină, o maşină».”
Imediat ce observi manifestarea dorinței, spune-ți „dorință, dorință” - şi nu-i mai acorda nici o atenție, pentru că
altminteri nu-i vei putea scăpa.
Nici măcar nu încerca s-o analizezi, fiindcă aşa vor apărea o mulțime de alte gânduri şi, fără să-ți dai seama, vei fi
controlat de acestea:
„totuşi, este destul de interesantă. Ce aş putea face ca să fie a mea? Cum să câştig mai mulți bani? Da, orice altceva
trece pe locul doi, fiindcă trebuie neapărat să intru în posesia acestei bijuterii.”
Mai demult am fost vizitat de un politician care se arăta foarte interesat de meditație. El m-a rugat să-l ajut şi să-i
spun care ar fi modalitatea prin care îşi poate opri gândurile.
I-am spus:
„in primul rând trebuie să renunți la politică, pentru că altminteri nimic nu te va ajuta. Ambiția este obstacolul
principal în calea meditației.”
Până atunci el fusese deputat şi, după multe eforturi, reuşise in cele din urmă să devină ministru. Dar acum avea un
alt vis: să devină prim-ministru.
Mi-a răspuns:
„eu venisem la tine tocmai pentru a mă ajuta să devin mai relaxat, astfel încât să pot fi mai competitiv, mai combativ
şi să-mi întrec adversarii. Iar tu îmi spui să renunț la politică? Aşa ceva îmi este imposibil.”
Insă dacă nu renunți la dorințe, cum ai putea opri gândirea?
Gândirea este instrumentul prin care dorința caută să-şi îndeplinească țelul.
Gândirea reprezintă flacăra, iar dorința este combustibilul. Imediat ce combustibilul s-a evaporat, flacăra va dispărea
de la sine.
Mintea este asemeni unui spectacol magic.
Mintea este creatoarea, sursa tuturor fanteziilor.
Ea nu diferă prea mult de un fachir care dă reprezentații pe marginea drumului şi îi atrage pe oameni cu tot felul de
halucinații.
Mintea e o cutie magică, o baghetă fermecată care creează în continuu fantasme, iluzii, imaginații care, dacă începi
să crezi în ele, chiar vor deveni reale.
Mintea este maya. De fapt, cuvântul „magic”, provine şi este o derivație a sanscritului „maya”.
Iluziile pot şi chiar sunt create foarte uşor: nimeni nu vede realitatea exact aşa cum este – „yatha bhutam”.
Toți nu fac altceva decât să proiecteze şi să-şi impună propriile idei, propriile imaginații asupra realității.
De exemplu, vezi o femeie şi, asaltat de dorințe şi speranțe, începi să proiectezi asupra acelei persoane o mulțime de
lucruri.
Iar când începeți să fiți mai apropiați şi ajungeți să trăiți împreună, inevitabil, fantomele se vor evapora şi amândoi vă
veți simți înşelați - pentru că nici o imaginație nu poate dăinui, nu poate persista împotriva realității.
La un moment dat, imediat ce visele se vor spulbera, vei vedea că acea persoană după care ai alergat atât de mult nu
este un zeu sau o zeiță, aşa cum ți-ai închipuit tu. Şi astfel, evident, rezultatul la care veți ajunge nu va fi altul decât
frustrare.
O femeie intră în oficiul de persoane pierdute şi se adresă funcționarului de la ghişeu:
„vă rog, ajutați-mă, pentru că soțul meu a dispărut noaptea trecută şi de atunci nu mai ştiu nimic despre el.”
Funcționarul o linişti pe femeie:
„vom face tot ce ne stă în putință ca să-i găsim, dar pentru aceasta vă rog să-mi descrieți cum arată.”
Femeia, ezitând câteva momente, în cele din urmă spuse:
„ei bine, măsoară aproximativ un metru şi jumătate, poartă ochelari cu dioptrii vizibile de la cel puțin zece metri, are
chelie, bea foarte mult, iar vocea nu-i este prea diferită de cea a unui pițigoi...”
În acea clipă femeia se opri, se gândi puțin şi apoi continuă: „ştiți? Mai bine uitați tot ce v-am zis!”
Şi în aceeaşi situație se află toți oamenii. Nimeni nu vede realitatea, ci flecare preferă să se amăgească, să-şi
închipuie, să proiecteze.
Cu ceva vreme în urmă, mulla nasruddin mi-a spus:
„am avut în italia un unchi foarte bun, dar sărmanul în cele din urmă a fost doborât de muzică, femei şi băutură.”
L-am spus:
„nasruddin, dar nu am ştiut niciodată că ai avut un unchi în italia. Spune-mi câte ceva despre el, fiindcă am impresia
că a fost o persoană la fel de minunată ca şi omar khayyam.”
Nasruddin mi-a răspuns:
„de fapt, nu este atât de romantic cum pare. Nu vreau să-ți ascund adevărul, aşa că trebuie să-ți spun: în realitate, el
a murit în seara când, cântând o serenadă sub fereastra unei tinere proaspăt căsătorite, bărbatul acesteia i-a aruncat
în cap cu o sticlă de chianti.”
Realitatea nu este niciodată frustrantă; frustrările apar tocmai datorită faptului că noi ne impunem propria
imaginație asupra acesteia.
Buddha spune că mintea este un magician foarte iscusit.
Ea îți arată lucruri care nu există şi care nu au existat niciodată.
Mintea dă naştere unei lumi onirice din care nu mai poți ieşi decât cu mare greutate.
Această minunată existență a păsărilor, a animalelor, a florilor, a copacilor şi munților nu este ireală!
Insă lumea creată de minte este o fantasmă.
Aşadar, când ființe precum buddha vorbesc despre irealitatea lumii, ei nu înțeleg prin aceasta că oamenii sunt ireali,
că plantele sunt nişte vise - nu.
Ei spun că mintea este ireală - tot ceea ce gândeşti şi crezi despre realitate este o imaginație.
O dată ce mintea s-a dizolvat, totul va fi cât se poate de real. Atunci trăieşti, ființezi în aseitate, în tathata - atunci tu
eşti însăşi existența pură.
Un profesor se destăinuia studenților la începutul cursului de dimineață:
„am descoperit că cea mai bună metodă de învigorare este să-mi încep ziua cu un set de exerciții fizice, completate
de câteva respirații profunde, după care fac un duş rece şi apoi întregu-mi corp e ca o margaretă neprihănită.”
În acel moment, de undeva din spatele sălii se auzi o voce somnoroasă:
„spune-ne mai mult despre margareta!”
Mintea este întotdeauna pregătită să se agate de orice; ea creează şi proiectează din nimic tot felul de lucruri. Iată de
ce trebuie să fii foarte atent şi să nu-i permiți să te atragă în jocurile ei.
În al cincilea rând, priveşte mintea ca pe-o picătură de rouă.
Este foarte fragilă... Ea nu poate exista decât pentru scurte momente... Imediat ce razele soarelui îşi fac apariția, ea
se dizolvă; o adiere slabă de vânt este suficientă pentru a-i provoca dispariția.
Mintea este un fenomen temporar; ea nu poate cunoaşte ce este eternitatea, nu are cum să înțeleagă realitatea. Iată
de ce trebuie să o priveşti ca pe orice alt fenomen vremelnic.
Însă, din nefericire, oamenii o privesc ca pe o perlă, ca pe un diamant indestructibil.
Buddha spune că nu trebuie să-i crezi vorbele.
Este suficient să fii puțin mai atent şi vei vedea că mintea nu rămâne aceeaşi nici măcar pentru două momente
consecutive.
Este un flux: acum iubeşti, iar în secunda următoare eşti plin de ură; acum eşti fericit, iar in următoarea clipă eşti
copleşit de tristețe. Observă-ți mintea cu atenție şi detaşare!
Dacă preferi să-i dai curs şi te agăți de ea, te vei afla într-o permanentă nelinişte şi nu-ți va fi posibil să rămâi tăcut -
întotdeauna va apărea ceva care să-ți distragă atenția. Cum ai putea astfel să guşti din eternitate?
Timpul se află într-o veşnică schimbare.
Dar, la fel de bine poți privi mintea ca pe un balon de săpun.
Toate experiențele minții, mai devreme sau mai târziu, se vor pulveriza asemeni bulelor de spumă.
Şi nu te lăsa amăgit, pentru că, uneori, bogăția de culori cu care te poate încânta un balon de săpun poate fi atât de
mare încât să crezi că aceea este o realitate.
Nu este, fiindcă imediat ce încerci să-l prinzi nu te vei alege cu absolut nimic.
Şi acelaşi lucru se petrece în viața de zi cu zi a fiecărui om: alergi după una, după alta, şi imediat ce ți-ai realizat visul
vezi că acel obiect mult dorit nu este deloc atât de frumos cum ți-ai închipuit.
Frumusețea sau valoarea lui se afla în imaginațiile şi aşteptările tale.
Realitatea înseamnă cu totul altceva şi nu are nimic de-a face cu fanteziile minții - simple baloane de săpun.
Cât ar putea ele să existe? Şi ce mulțumire ți-ar putea aduce? Iată de ce, atât succesul, cât şi eşecul sunt la fel de
frustrante. Tot ce aparține minții - indiferent că este bun sau rău nu poate da naştere decât frustrării.
Dar omul continuă să alerge după astfel de năluci: şi nu doar atât, ci fiecare încearcă să le amplifice, să le transforme
în experiențe cât mai mărețe.
Există o povestire foarte frumoasă, despre un grup de studenți din diferite națiuni, studenți care au avut sarcina să
scrie individual câte un eseu despre calitățile elefanților.
Studentul din germania a descris toate modalitățile prin care elefantul îşi poate aduce contribuția la îmbunătățirea
tehnologică.
Studentul englez a sens câteva pagini despre caracterul aristocratic şi nobil al elefantului.
Studentul francez a descris modurile în care elefanții fac dragoste.
Studentul indian, evident, a analizat şi vorbit despic atitudinea filosofică a elefanților.
Iar studentul din america şi-a ales o temă foarte simplă: ce trebuie făcut pentru a avea elefanți cât mai mari şi mai
atrăgători.
Mintea nu ştie altceva decât să gândească.
Mintea, putem spune, este americană get-beget, fiindcă întotdeauna urmăreşte aceleaşi lucruri - cum să aibă o casă
mai impunătoare, o maşină mai puternică, un cont bancar mai mare.
Şi, evident, cu cât aceste baloane devin din ce în ce mai mari, cu atât se apropie mai mult de punctul în care vor
exploda.
Bulele mai mici pot supraviețui mai multă vreme pe suprafața apei; cele mari, bineînțeles, nu au cum să reziste prea
mult.
Iată de ce nicăieri în lume frustrarea nu este mai acută decât cea trăită de americani.
Mintea americană a reuşit să creeze cele mai mari baloane de săpun, iar acum acestea pocnesc în cele mai
neaşteptate locuri.
Şi, ceea ce este mai grav, nimeni nu le poate împiedica să explodeze.
Bineînțeles, nimeni nu este vinovat pentru aceasta, deoarece nimeni nu gândeşte:
„dorințele sunt cele care ne-au adus în această situație; goana nebună după succes ne-a făcut să dăm greş.”
Intr-adevăr, nimic nu este mai frustrant decât succesul.
- in al şaptelea rând, buddha spune să priveşti mintea ca pe un vis.
Este o imaginație, un vis creat chiar de tine. Tu eşti regizorul, actorul şi spectatorul, deopotrivă. Tot ce se derulează in
minte este propria ta fantezie.
Lumea, realitatea nu are nimic de-a face cu aceasta.
Existența nu este obligată să îndeplinească nimănui nimic.
Am auzit că un medic, după consultația amănunțită făcută unui bărbat trecut binişor de vârsta mijlocie, i-a spus
acestuia:
„nu văd să fie nimic în neregulă, dar totuşi consider că problemele vor dispărea dacă reduci cam la jumătate viața
amoroasă.”
Bătrânul, privindu-l puțin mirat pe doctor, îl întrebă:
„adică să nu mai mă gândesc, ori să nu mai vorbesc despre sex?”
Mintea nu poate face altceva: ea nu ştie decât să vorbească şi să se gândească despre toate lucrurile posibile şi
imposibile.
Mintea nu ştie ce este realitatea.
Cu cât mintea este mai puternică, cu atât te vei afla mai departe de realitate. Numai non-mintea cunoaşte ce este
realitatea - tathuta. Trăieşte prin non-minte şi vei fi un tathagata - cel care ființează în aseitate.
Sau, priveşte mintea ca pe un fulger.
Nu te agăța de ea, fiindcă imediat ce-ai făcut asta îți vei produce numai suferință.
Şi, cum ai putea prinde un fulger? Ei există numai pentru o fracțiune de secundă, după care dispare de parcă nici nu
ar fi existat vreodată.
Tot ce apare este sortit dispariției... Însă din nefericire omul preferă să se agațe de tot felul de fantasme - iată şi de ce
suferă.
Observă-ți mintea: cât de avidă este, cât de dornică şi plină de aşteptări, cât de mult se teme de viitor, de
transformare.
Ea doreşte ca totul să fie stabil şi statornic.
Pentru moment eşti fericit şi ai dori ca această fericire să nu te părăsească niciodată - aşa că vei căuta să te agăți de
ea şi imediat ce-ai făcut aceasta, vei fi distrus-o.
De pildă, iubeşti pe cineva şi ai dori ca iubirea ta să fie veşnică.
Dar chiar în acel moment, când ți-a apărut ideea de a o permanentiza, ea se va fi dizolvat.
Toate experiențele minții, indiferent cât de mărețe sau de nesemnificative ar fi, sunt la fel ca şi fulgerele: acum apar,
iar în clipa următoare vor fi dispărut cu desăvârşire.
Buddha spune că nu trebuie să faci altceva decât să observi, să priveşti cu deplină atenție.
În acest moment, în acest aici-acum nu ai timp să te agăți!
Pur şi simplu vezi: „durere de cap. Iubire. Frumusețe. Bucurie.”
Atenția este mai mult decât suficientă. Observă şi devino conştient.
Conştientizarea pură îți este eternitatea nimic altceva.
Iar ultimul lucru, al nouălea, după cum spune buddha, este să priveşti experiențele minții ca fiind similare norilor.
Priveşte detaşat un nor şi, vei vedea, câteodată el arată ca un elefant, alteori se transformă într-o cămilă sau un cal...
El nu rămâne nici măcar pentru o clipă neschimbat; nu poate fi static, deoarece depinde de atât de mulți factori din
jurul lui.
Insă, cu toate acestea, tu nu eşti deloc afectat. Ce importanță are pentru tine dacă norul arată ca un elefant, ori ca o
cămilă? Nu te afectează în nici un fel transformările sale necontenite.
Similar, mintea nu este altceva decât un nor pe firmamentul etern, infinit şi imuabil al conştiinței.
Norii care se perindă şi se transformă neîncetat - uneori în furie, alteori în iubire şi prietenie; câteodată în dăruire,
altădată în ură - nu sunt decât simple forme ale unei singure energii.
Aşadar, nu alege şi nu te ataşa.
Dacă devii prea atras de elefantul reprezentat de nor, cu siguranță vei plânge şi vei suferi în clipa în care el va
dispărea.
Şi cine crezi că va fi responsabil pentru aceasta? În nici un caz norul!
Acesta nu face decât să-şi urmeze natura. Tu nu trebuie decât să fii foarte atent şi să nu uiți o clipă: natura minții este
la fel de schimbătoare ca şi aceea a unui nor.
Priveşte, observă cu detaşare din spațiul lăuntric infinit şi permite-le norilor să plutească în voie.
Fii un simplu observator şi îmbibă-ți ființa cu adevărul că natura norilor este aceea de a se transforma necontenit; tu
rămâi total detaşat - ceea ce buddha denumeşte upeksha.
Rămâi detaşat, pentru că absolut nimic nu are importanță.
Am auzit că doi astronauți, bărbat şi femeie, se aflau în vizită pe planeta marte, unde au fost întâmpinați cu foarte
multă ospitalitate de cele mai înalte personalități marțiene.
Câteva zile mai târziu, după ce s-au acomodat şi le-au fost arătate toate realizările civilizației, pământenii au decis să
întrebe:
„am văzut foarte multe lucruri, care vor fi de mare ajutor omenirii, dar am mai vrea să ştim cum se desfăşoară pe
marte actul reproducerii?”
Liderul marțienilor i-a condus pe astronauți într-un laborator şi le-a arătat: a luat de pe o etajeră o eprubetă în care a
tumat un lichid alb, peste care a presărat câteva grame dintr-o pudră maro. Apoi a amestecat compoziția şi a pus
eprubetă într-un aparat, spunându-le reprezentanților terrei că, peste nouă luni, din acea mixtură va apărea un
bebeluş marțian.
După ce-au mai discutat puțin pe aceeaşi temă, liderul marțienilor i-a întrebat pe astronauți cum este efectuată
reproducerea pe pământ.
Astronauții. Puțin stânjeniți, după câteva explicații neconvingătoare, în cele din urmă şi-au făcut curaj şi au hotărât
să-i demonstreze pe viu.
Dar nici nu au început bine şi au fost opriți de râsul isteric al marțianului.
„ce-i atât de amuzant?” - au întrebat puțin iritați reprezentanții pământului.
„aşa...” - îngăimă printre hohote de râs marțianul – aşa ne facem noi cafeaua.”
Milioane şi milioane de forme... Pentru ce să te îngrijorezi?
Pur şi simplu priveşte, fii atent şi rămâi în tine însuți...
Priveşte mintea ca pe o stea.
Ca pe-un defect de vedere, ca pe o lampă.
Cu pe un spectacol magic, ca pe-o picătură de rouă.
Sau ca si pe un balon de săpun, un vis, un fulger, ori un nor - iată cum trebuie privit ceea ce-i condiționat.
Astfel, cu ajutorul atenției nedistributive, condiționarea se dizolvă şi ajungi să cunoşti necondiționatul - aseitatea,
realitatea, adevărul, pura existență: yatha bhutam.
Acum, sutrele:
Buddha întrebă: ,, tu ce crezi, subhuti, ii apare lui tathagala gândul «de mine a fost dovedită dharma»? Subhuti,
oricine ar spune «tathagata a demonstrat dharma», acela fals grăieşte şi mă reprezintă complet greşit fiindcă se
agață de ceea ce nu există. De ce? "
„pentru că acolo nici cea mai infimă dharma nu poate fi găsită sau primită. Iată de ce-i numită «iluminare perfectă,
corectă şi totală». În plus, subhuti, identică cu sinele este acea dharma şi inexistentă-i diversitatea inlăuntrul ei. Iată
pentru ce-i numită «iluminare perfectă, corectă şi totală».
Identică sinelui, prin absența unui eu, a unei ființe, a unui suflet sau persoane, iluminarea perfectă, corectă şi totală
este cunoscută ca fiind esența tuturor dhannelor sănătoase, bune. "
Buddha spune: „tu ce crezi. Subhuti, ii ap,are iui tathagata gândul «de mine a fost dovedită dharma»? "
Unui tathagata nu-i poate apărea un astfel de gând, fiindcă în interioritatea iui nu mai există o persoană, un individ
distinct.
Personalitatea este o altă formă a minții; ideea de „eu" este una din nenumăratele forme ale norilor.
Pentru un tathagata norii s- au dizolvat şi acolo nu dăinuie decât spațiul indefinibil şi infinit. Ideea de „eu" nu poate
exista.
Iată de ce un tathagata nu poate afirma: „eu am demonstrat realitatea dharmei”.
În primul rând, el nu există, în al doilea rând, tocmai datorită faptului că a dispărut ca identitate, ştie că nimeni şi
nimic nu există.
Este la fel ca şi atunci când, în această sală, adormim cu toții şi începem să visăm.
Unii vor vorbi în somn, alții vor râde, unii vor striga sau vor plânge... Iar o singură persoană este trează şi priveşte
totul ca pe un spectacol.
Ce-ar putea gândi ea? Evident, nu va trage nici un fel de concluzii, nu va interpreta în nici un fel acțiunile noastre,
fiindcă ştie că tot ceea ce facem este fals, face parte din imaginație.
Ea nu va încerca să-i consoleze pe cei care plâng, de exemplu, şi nu se va bucura laolaltă cu cei care râd.
Aceasta este şi situația în care se află un tathagata, un buddha.
Cel care şi-a realizat vastitatea lăuntrică ştie că aceasta este esența tuturor.
Însă, din nefericire, majoritatea preferă să se identifice cu norii, cu fanteziile, cu imaginarul.
Aşadar, cui îi poate demonstra tathagata dharma? Tot ceea ce există este vastitate pură; totul este unul.
Chiar şi această relație maestru- discipol este un joc, un vis...
Iată de ce am spus acum câteva zile că şi noi nu facem altceva decât să interpretăm o piesă străveche - jucată de
asemenea de buddha şi disicipolii săi, de hristos şi ucenicii săi, de krishna şi devoții săi.
Într-adevăr, din punctul de vedere al discipolului, totul pare cât se poate de real, dar un maestru ştie că toate
eforturile sale sunt simple mijloace prin care caută să-şi ajute semenii să vadă irealitatea acestui joc, să înțeleagă clar
că această reprezentație nu este altceva decât o formațiune noroasă.
Astfel, deşi discipolul va depune eforturi serioase în această direcție, într-o bună zi va izbucni în râs şi va realiza că nu
avea nimic de atins, nimic de realizat, nimic de obținut, nimic de pierdut. Totul a fost exact aşa cum a fost
dintotdeauna şi pentru eternitate.
Sau, să privim altfel: crezi că cerul se schimbă cu ceva în anotimpul musonic?
Ori este el diferit pe timpul verii, când cerul este senin?
Nu, cerul, vastitatea, infinitudinea rămâne neschimbată - norii însă apar şi dispar.
Aceasta este samsara - şi la fel este lumea, mintea.
Buddha spune:
,,tu ce crezi, subhuti, ii apare lui tathagata gândul «de mine a fost dovedită dharma»? Subhuti, oricine ar spune
«tathagata a demonstrat dharma». Acela fals grăieşte şi mă reprezintă complet greşit, fiindcă se agață de ceea ce nu
există. ”
Într-adevăr, nu există nici maestru şi nici discipol, nici eu şi nici tu - nimic de demonstrat şi nimic de realizat, nimic de
învățat şi nimic de cunoscut. Yatha bhutam.
„pentru că acolo nici cea mai infimă dharma nu poate fi găsită sau primită, iată de ce-i numită «iluminare perfectă,
corectă şi totală»."
Acesta este adevărul suprem, iluminarea perfectă.
Spre deosebire de buddha, în celelalte religii, ideea de mântuire sau de eliberare nu poate fi perfectă.
De exemplu, în creştinism trinitatea este considerată supremă - dumnezeu tatăl, fiul şi sfântul duh. Dar aceasta
implică o dualitate; acolo rămân trei lucruri distincte, trei nori, trei forme care demonstrează clar faptul că mintea
încă nu a dispărut şi continuă să funcționeze.
În hinduism lucrurile stau puțin mai bine. Deşi şi în cazul hinduismului se păstrează o dualitate, totuşi aceasta nu este
divizată în trei, ci numai în două: dumnezeu şi sufletul. Este oricum mai bine, dar orice dualitate aparține dimensiunii
minții - aşadar finalitatea atinsă în hinduism nu poate fi numită iluminare perfectă.
În jainism există un singur concept: sufletul. Este mai bine decât în creştinism şi hinduism, dar totuşi şi aici rămâne un
lucru de care să te agăți: sufletul, ideea de entitate, de personalitate.
Buddha spune că nici aceasta nu poate fi numită iluminare perfectă, deoarece unul implică existența doi-ului.
Care ar putea fi menirea lui „unu”, dacă „doi”-ul nu ar exista? Şi cum ar putea fi el definit?
Imediat ce-ai spus unu, te vei gândi în mod automat la doi, apoi la trei şi aşa mai departe.
„eu" există in relație directă şi în totală dependență de „tu” - două din multitudinea de fațete ale realității.
De aceea buddha spune că „eul” trebuie să dispară.
Atunci, in acea existență pură şi supremă, orice dihotomie încetează...
De fapt, nu este corect spus că „încetează”, deoarece prin aceasta s-ar înțelege că ea a existat.
Nu, în finalitate nu mai rămâne decât spațiul infinit, vacuitatea totală, zeroul suprem - shunyata.
Iată de ce buddha spune că este „iluminare perfectă, corectă şi totală” şi:
„in plus, subhuti, identică cu sinele este acea dharma şi inexistentă-i diversitatea înăuntrul ei. Iată pentru ce-i numită
«iluminare perfectă, corectă şi totală». Identică sinelui prin absența unui eu, a unei ființe, a unui suflet sau persoane,
iluminare perfectă, corectă şi totală... ”
Toate formele s-au dizolvat şi cerul rămâne identic cu sine însuşi.
Acolo nu mai există absolut nici o mişcare, nici o transformare, nici o devenire. Toate visele se vor fi evaporat
definitiv.
Este dimineață şi te trezeşti, razele soarelui îți inundă camera şi ochii ți se deschid, dar acolo nu este nimeni care să
poată spune: „eu sunt treaz; eu sunt conştient.”
Tot ceea ce există este conştientizare nețărmurită şi eternă.
Există o unică învățătură, însă nimeni care să poată afirma: „eu sunt învățătorul.”
Există o cale, dar care nu poate fi numită cale.
Metode, tehnici, maeştri şi discipoli - dar numai pentru cei care încă mai visează; pentru cei treji, totul a dispărut.
„şi, ce spui, subhuti, îi apare unui tathagata ideea «prin mine s-au eliberat ființele»? Nu aşa ar trebui să priveşti,
subhuti! De ce? Fiindcă nu există ființe pe care tathagata să le fi eliberat.”
Cum ar putea să-i apară unui tathagata o asemenea idee?
În primul rând, nu există nimeni care să fie încătuşat.
De fiecare dată când buddha a fost întrebat dacă este un salvator, răspunsul său a venit prompt:
„nu, deoarece nu există indivizi, persoane ori ființe care să fie eliberate, salvate."
Libertatea este natura noastră, esența noastră eternă. Este suficient să-ți deschizi ochii şi să priveşti; nu poți să
realizezi ceva, tot ce poți face e să devii conştient de ceea ce este.
Iată de ce:
Cu acea ocazie, maestrul prezentă in continuare următoarele strofe:
„cei care m -au văzut prin forma mea
Şi pe care glasu-mi i-a făcut să mă urmeze.
Greşite le sunt eforturile
Şi pe mine nu mă pot vedea."
Dacă îl priveşti pe buddha ca trup, ca formă materială, nu-l vei vedea cu adevărat.
Dacă îi auzi numai cuvintele şi nu-i asculți tăcerea, negreşit vei pierde.
Dacă îi vezi numai chipul şi nu te cufunzi în vastitatea sa lăuntrică, nimic nu vei rezolva.
Buddha glăsuieşte numai pentru a rosti tăcerea, pentru a evidenția realitatea. Forma sa există tocmai pentru a
exprima non-forma, non-condiționatul.
Acesta este mesajul tuturor ființelor realizate:
„cei care m -au văzut prin forma mea
Şi pe care glasu-mi i-a făcut să mă urmeze.
Greşite le sunt eforturile
Şi pe mine nu mă pot vedea."
„din dharma trebuie privit un buddha... ”
Din punctul de vedere al cerului nețărmurit, nu din îngustimea şi micimea norului.
„din dharma trebuie privit un buddha
Din corpurile-dharmei tuturor le vine călăuzire.
Şi totuşi natura reală a dharmei nu poate fi cunoscută,
Şi nimeni nu o poate conştientiza, ca pe un obiect."
Aici buddha exprimă în cuvinte ceea ce nu poate fi rostit - avachya, inexprimabilul.
Călăuzirea, mesajul nu este al său, ci apare din etern, din vacuitate, din infinitudinea existenței. Buddha este un
simplu pasaj, un bambus gol prin care divinul îşi cântă cântecul.
De aceea, nu trebuie să fii prea interesat de cuvintele lui buddha, ci ascultă cu receptivitate tăcerea sa.
Nu te preocupa prea mult de corpul în care rezidă, ci priveşte direct în prezența sa lăuntrică, în ființa şi esența sa.
Cum? Unica modalitate este să-ți abandonezi gândirea, să-ți închizi ochii şi să pătrunzi în interioritatea ta.
A-ți vedea propria natură înseamnă a cunoaşte natura unui buddha.
Imediat ce ai devenit conştient de nețărmurirea ta lăuntrică, vei fi cunoscut vastitatea şi eternitatea tuturor buddha -
din toate vremurile.
Cufundă-te în ființa ta.
„cine spune că tathagata vine sau pleacă, stă, şade sau se întinde, acela nu înțelege semnificația învățăturii mele. De
ce?
«tathagata» este numit acela care n-a plecat undeva şi n-a venit de undeva. Iată de ce-i numit «tathagata, arhat, cel
deplin iluminat»."
Când norii acoperă întregul cer, ai cumva impresia că cerul a dispărut, ori a plecat undeva?
Când norii se dizolvă, poți oare spune că cerul a revenit în existență? El nu poate suferi absolut nici o modificare.
Identică este şi natura, esența noastră.
Cândva ai fost o rocă şi ai trăit perfect inconştient în lumea mineralelor...
Norul a luat forma unei minerale.
apoi ai devenit o plantă, un trandafir ori un falnic cedru libanez - însă esența nu ți-a fost nici măcar pentru o clipă
modificată.
După ce te-ai bucurat de pacea şi liniştea din lumea vegetală, ai pătruns în tumultoasa şi nesigura lume a păsărilor, a
tigrilor şi leilor, a crocodililor şi căprioarelor.
Forma norului s-a modificat, dar cerul lăuntric a rămas acelaşi.
Apoi ai trecut în lumea ființelor umane şi ai început goana după bani şi renume, putere şi prestigiu - forma este alta.
Şi, cândva, poți foarte bine să devii un înger în ceruri - o altă formă efemeră.
Aceasta este samsara - trecerea neîncetată de la o formă la alta, dintr-o închisoare în alta.
Ce înseamnă a fi un buddha?
A conştientiza cerul lăuntric, vastitatea, esența care se află în roci, în păsări şi animale, în plante şi oameni.
O dată ce-ai devenit conştient de realitatea lăuntrică a existenței, te vei fi eliberat instantaneu de toate formele şi
metamorfozele.
Aceasta este libertatea supremă, însă nu te gândi că tu devii liber, întrucât acolo individualitatea nu mai poate exista.
„a deveni liber" nu înseamnă altceva decât eliberarea, despărțirea de ideea de „eu”.
Toate formele au un „eu”, un suflet - pietrele şi rocile, plantele şi păsările, animalele şi oamenii... Nori care se
preschimbă necontenit.
Buddha nu deține un sine - el este libertate desăvârşită. Iată şi de ce afirmă:
„cine spune că tathagata vine sau pleacă... ”
Bineînțeles că un tathagata, la fel ca orice om, merge, se plimbă, mănâncă, doarme...
“sutra de diamant” începe chiar cu descrierea acestor acțiuni - ananda narează în detaliu cum buddha se îmbracă şi
apoi pleacă în oraş pentru a primi milostenii: apoi se întoarce.
Îşi pune alături bolul, îşi curăță picioarele, se aşează, priveşte pe deplin atent în fața sa şi ascultă întrebările lui
subhuti.
Sutra a început cu forma şi a încheiat cu non-forma.
Acela este începutul...
Şi el a fost cât se poate de necesar, deoarece nu toți pot asculta tăcerea direct; mai întâi sunt necesare cuvintele,
deoarece acestea pot crea un contrast.
Nu poți vedea vastitatea lăuntrică în mod direct; în primul rând trebuie să conştientizezi norii care se perindă prin ea.
De-abia atunci, încet-încet, vei fi capabil să te armonizezi cu spațiul interior.
Este un proces natural; este la fel ca şi atunci când mai întâi vezi o casă şi de-abia după aceea ajungi să-l cunoşti pe
cel care locuieşte în ea.
Insă nu te agăța de zidurile casei, pentru că altminteri vei opri desfăşurarea naturală a lucrurilor. Trece-i pragul şi
întâlneşte-l pe cel care ființează în ea, pe cel care îi dă valoare.
Aceasta este frumusețea sutrei diamantului - ea începe cu descrierea tuturor acțiunilor întreprinse de un buddha, iar
acum sfârşeşte cu această frază aparent stranie:
„cine spune că tathagata vine sau pleacă, stă, şade sau se întinde, acela nu înțelege semnificația învățăturii mele. De
ce? «tathagata» este numit acela care n-a plecat undeva şi n-a venit de undeva. Iată de ce-i numit «tathagata, arhat,
cel deplin iluminat»."
Cine este denumit „cel deplin iluminat”?
Acela care a ajuns să cunoască, să realizeze vastitatea interioară, eternul de dincolo de timp, adevărul imuabil.
Adevărul rămâne întotdeauna acelaşi - visele se modifică fără încetare.
Adevărul este unul şi este veşnic; cuvintele lui buddha nu fac decât să indice spre el.
Nu te agăța de vorbele sale, fiindcă acestea au rolul de a te impulsiona să mergi mai departe, să atingi ceea ce arată
ele: tăcerea, bucuria pură, încântarea, minunăția.
Pătrunde în tăcere, abandonează-i-te, pentru că este realitatea ta.
Cuvintele sunt întotdeauna despre adevăr, ele nu sunt adevărul.
Cuvântul „dumnezeu” nu este dumnezeu.
Cuvântul „iubire” nu este iubire.
Porneşte spre ceea ce-ți indică ele şi apoi uită-le.
Când stai alături de un buddha, de un maestru, nu te ataşa prea mult de forma sa fizică, fiindcă altminteri
ataşamentul va deveni o barieră de netrecut.
Iubeşte şi pătrunde cât mai în profunzime, în esența ființei sale, deoarece acolo, vei fi surprins, vei realiza că între voi
nu există nici o deosebire - în interioritatea voastră sunteți una şi aceeaşi ființă, o unică şi eternă existență.
Kabir a rostit o afirmație la fel de stranie.
El a spus:
„vine un moment când maestrul se apleacă şi atinge picioarele discipolului."
Da, fiindcă distincțiile nu există decât în dualitate, în realitate totul este unul.
Rinzai a avut un maestru foarte dificil şi, ia fel cum sunt mulți maeştri zen, nu de puține ori acesta obişnuia să-şi
pândească discipolul şi, imediat ce prindea momentul prielnic, sărea pe el şi îl lovea fără nici un motiv anume.
Intr-o dimineață, înainte ca rinzai să plece într-o călătorie, maestrul l-a chemat la el şi, brusc, a început să-l lovească.
Rinzai a ripostat, spunând:
„dar acum nu am spus nici măcar un cuvânt şi nu am făcut decât să-ți răspund chemării.”
Maestrul i-a zis:
„da ştiu, însă astăzi vei pleca şi sentimentul meu este că la revenire nu vei mai fi acelaşi om. Este foarte posibil să te
întorci iluminat şi atunci nu voi mai avea nici o şansă în fața ta.
Iată de ce, am vrut să profit de această ultimă şansă.”
Şi, intr-adevăr, după ce rinzai a revenit din călătorie, maestrul l-a întâmpinat, aplecându-i-se la picioare şi spunându-i:
„acum îți poți lua revanşa şi mă poți lovi oricât doreşti. Ai ajuns acasă şi ai aceleaşi drepturi ca şi mine.”
In esența ființei nu există aici o distincție.
Buddha spune că nu trebuie să te legi prea mult de cuvinte; foioseşte-le ca pe trepte, ca pe ustensile care să te ajute
să-ți realizezi esența.
Nu căuta să găseşti vreo motivație în mişcările sale trupeşti, ori în atitudinea sa.
Unii au impresia că dacă îi imită gesturile, dacă încep să vorbească în acelaşi stil, dacă îi adoptă şi copiază mişcările,
pot ajunge la realizare.
Nu, buddha spune că aceste lucruri nu au nimic de-a face cu realitatea.
Realitatea este dincolo de orice formă - şi nu poate fi imitată.
Nu-l imita pe cel înțelept - fii precum el: iubeşte, ascultă, minunează-te, însă nu uita o clipă că trebuie să pătrunzi, să
te abandonezi interiorității tale.
Este absolut necesar să transcenzi toti norii."
Acesta a fost ultimul capitol din OSHO - "SUTRA DE DIAMANT". Il voi atasa ca si comentariu sub coperta:
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10201795829415623&l=46f3aa1d44
De asemenea, in albumul foto "My Osho Books" https://www.facebook.com/media/set/… veti regasi si alte coperti,
in ale caror comentarii veti regasi intreaga carte, atasata sub forma de comentarii, capitol dupa capitol. De asemenea
veti regasi si link-uri pentru descarcarea intregii carti.
June 28, 2016 at 10:56pm · Like · Remove Preview

Cristian N. Antonescu Bugs Bunny budist - m-am stricat de ras

https://www.facebook.com/cristian.antonescu/videos/10201945372474106/?l=3012836231586770867

:D CEA MAI MARE COMOARA <3

05:09

Cristian N. Antonescu
June 10, 2016 ·
:P :D Minutul de zen - Bugs Bunny budist - m-am stricat de ras
https://www.facebook.com/cristian.antonescu/videos/10201945372474106/?l=3012836231586770867
July 13, 2016 at 7:36pm · Like · Remove Preview

Cristian N. Antonescu Si... din nou Rumi - "Rugamintea"/"Rugaciunea"

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10202116571633978&set=a.1243969517543.28533.1778520506&type
=3
"L-am rugat pe Dumnezeu
Să-mi dea putere,
Dar El m-a făcut slab
Ca eu să învăț simplitatea şi smerenia.

L-am rugat să mă ajute

Să fac fapte mari.
Dar El m-a micşorat
Ca eu să fac fapte bune.

L-am rugat să-mi dea bogăția

Ca eu să fiu fericit,
Dar El m-a făcut sărac
Ca să devin înțelept.

L-am rugat toate lucrurile

Ca să pot gusta viața.
Dar El mi-a dat viața
Ca să pot gusta toate lucrurile.

Nu am primit nimic
Din tot ce-am cerut,
Dar am primit tot
Ce-a fost bun pentru mine.

Împotriva voinței mele

Au fost ascultate rugămințile mele.
Sunt printre oameni
Un om binecuvântat."

Cristian N. Antonescu
July 30, 2016 ·
<3 Cam da! <3
"Rugămintea" - Mevlana Jalaluddin Rumi -
"L-am rugat pe Dumnezeu
Să-mi dea putere,
Dar El m-a făcut slab
Ca eu să învăț simplitatea şi smerenia.
L-am rugat să mă ajute
Să fac fapte mari.
Dar El m-a micşorat
Ca eu să fac fapte bune.
L-am rugat să-mi dea bogăția
Ca eu să fiu fericit,
Dar El m-a făcut sărac
Ca să devin înțelept.
L-am rugat toate lucrurile
Ca să pot gusta viața.
Dar El mi-a dat viața
Ca să pot gusta toate lucrurile.
Nu am primit nimic
Din tot ce-am cerut,
Dar am primit tot
Ce-a fost bun pentru mine.
Împotriva voinței mele
Au fost ascultate rugămințile mele.
Sunt printre oameni
Un om binecuvântat."
July 30, 2016 at 2:50pm · Like · 1 · Remove Preview

Cristian N. Antonescu „Ce este iluminarea?”

- Iluminarea înseamnă descoperirea faptului că nu există nimic de descoperit.
https://www.facebook.com/cristian.antonescu/posts/10201022068072073

Cristian N. Antonescu
August 17, 2015 · Bucharest ·
„Ce este iluminarea?”
- Iluminarea înseamnă descoperirea faptului că nu există nimic de descoperit.
Înseamnă înțelegerea faptului că nu există nicio destinație la care trebuie să ajungi, că ceea ce există acum este tot
ceea ce există, că realitatea este perfectă aşa cum este, că asta-i tot.
Iluminarea nu reprezintă o realizare, ci înțelegerea faptului că nu există nimic de realizat, niciun loc în care trebuie să
ajungi.
Voi vă aflați deja acolo; nu ați plecat niciodată din acest loc.
Nimeni nu se poate rătăci vreodată din existență, căci Dumnezeu nu lipseşte niciodată de la apel.
Este însă posibil să uitați acest lucru, să adormiți, să visați la infinit, dar asta nu înseamnă că v-ați îndepărtat cu ceva
de destinația supremă.
Dumnezeu este însăşi esența voastră.
Mai întâi de toate, nu vă mai gândiți la iluminare ca la un scop în sine.
Ea poate fi definită oricum, dar nu ca un scop.
Nu este ceva către care merită să aspirați.
Atât timp cât vă veți dori iluminarea, nu o veți obține.
Voi vă doriți o mie şi unul de lucruri, dar toate sfârşesc prin a vă dezamăgi.
Dorința conduce prin însăşi esența ei la frustrare, la suferință.
Acest lucru s-a întâmplat milioane de ani la rând, dar voi nu încetați să sperați, să vă cramponați din nou de o dorință
sau alta.
Cine ştie, poate că următoarea vă va conduce în paradis.
Poate că vă va dărui tot ce v-ați dorit; poate că veți cunoaşte în sfârşit împlinirea.
Iluminarea este acel moment în care speranța moare.
Asta înseamnă ea: dispariția speranței.
Nu vă lăsați cuprinşi de disperare atunci când spun că iluminarea este o stare lipsită de speranță.
Ea nu este o stare negativă.
Speranța dispare pentru că a dispărut dorința.
A dispărut viitorul.
Atunci când nu mai ai nicio dorință, nu mai ai nevoie de viitor.
Întregul viitor este țesut din dorințe.
Voi vă pictați dorințele pe pânza viitorului.
Dacă nu mai există niciun subiect de pictat, ce rost ar mai avea să purtați după voi această pânză? O aruncați.
La fel, ce rost ar mai avea să purtați după voi toate aceste vopsele, şevaletul, pensula?
Acestea provin din trecut.
Pânza reprezintă viitorul, iar pensula şi şevaletul, precum şi tot ce ține de tehnica picturii - provin din trecut.
Dacă nu mai ai de gând să pictezi, arunci pânza, pensula, culorile, căci toate acestea au devenit inutile.
Te trezeşti astfel subit aici şi acum.
Buddha a numit această stare chittakshana - momentul de luciditate, trezirea conştiinței.
Acest moment se poate petrece oricând.
Nu există momente speciale, posturi absolut necesare, un loc indispensabil.
Trezirea se poate petrece în orice situație.
Singura premisă necesară este ca pentru o clipă să nu mai existe niciun gând, nicio dorință, nicio speranță.
În acel moment se produce un fulger...
Intr-o zi, Chikanzenji se plimba printre buruieni în jurul unui templu în ruină.
A cules de pe jos o bucată de țiglă ruptă şi a aruncat-o.
Bucata s-a izbit de un bambus alăturat şi a scos un zgomot sec.
Auzind acel zgomot, Chikanzenji a experimentat iluminarea.
El a cântat atunci următorul cântec:
„Auzind zgomotul produs de bucata de țiglă,
Am uitat pe loc tot ce am învățat.
Este inutil să-mi schimb natura.
Eu merg pe cărarea cea veche,
Continuând să îmi îndeplinesc îndatoririle de zi cu zi.
Vidul mental în care trăiesc nu mă tulbură.
Oriunde mă duc, nu las în urma mea nicio amprentă.
Căci am transcens culoarea şi sunetul.”
Toți cei iluminați au afirmat acelaşi lucru:
„Aceasta este realizarea ”.
Acest sărman călugăr, Chikanzenji, a lucrat tehnici spirituale timp de treizeci de ani.
Era un căutător sincer şi foarte serios.
A practicat tot ce i s-a spus să practice, a vizitat numeroşi maeştri, a trăit în numeroase mănăstiri.
A făcut tot ce era omeneşte posibil ca sa atingă starea de iluminare.
A practicat yoga, zazen, diferite alte tehnici - dar nimic nu l-a ajutat.
Nu s-a întâmplat nimic. Frustrarea lui creştea de la o zi la alta.
Cu cât încerca mai multe metode, cu atât mai mare devenea frustrarea lui.
A citit toate scripturile budiste - şi sunt cu miile.
Se spune despre Chikanzenji că avea toate aceste scripturi în camera sa şi că citea în permanență din ele, zi şi noapte.
În plus, avea o memorie perfectă, aşa că putea cita scripturi întregi. Dar nimic nu s-a întâmplat.
Într-o bună zi, el şi-a ars întreaga bibliotecă. Văzând cum ard scripturile, a început să râdă.
A plecat din mănăstire, şi-a părăsit gurul şi s-a dus să trăiască într-un templu părăsit, aflat în ruină.
A uitat tot ce ştia despre meditație, despre yoga, despre diferitele tehnici pe care le-a practicat până atunci.
A uitat de virtuți, de sheela, de diferitele discipline, şi nu a intrat nici măcar o dată în templu ca să i se închine lui
Buddha.
Atunci s-a întâmplat.
Pe când se plimba odată printre buruienile din jurul templului, fără să se gândească la nimic religios, a ridicat de jos o
bucată de țiglă ruptă, pe care a aruncat-o într-un bambus alăturat.
In acel moment s-a produs chittakshana - momentul de luciditate.
Zgomotul sec produs de țigla care a lovit bambusul a creat în mintea lui un mic şoc, o pauză.
Se spune că în acel moment a devenit iluminat.
Cum poate deveni cineva iluminat într-o singură clipă?
Simplu: pentru că el este deja iluminat.
Tot ce trebuie să facă el este să recunoască acest fapt.
Iluminarea nu este ceva ce se întâmplă din afară, ci din interior.
Ea a existat dintotdeauna aici, dar a fost ocultată de gânduri.
Chikanzenji şi-a ars toate scripturile. Gestul său a fost unul simbolic.
În acest fel, el nu şi-a mai amintit nimic din cunoaşterea sa anterioară. A uitat de orice căutare spirituală. Nu i-a mai
păsat.
Lipsit de orice grijă, el a continuat să ducă o viață obişnuită. Nu mai era nici măcar călugăr.
Nu mai avea niciun fel de țel în viață, nicio aspirație.
Rețineți: există două feluri de țeluri ale egoului: unul care ține de această lume şi celălalt care ține de lumea de
dincolo.
Unii oameni îşi doresc bani, prestigiu, putere.
Alții îl caută pe Dumnezeu, aspiră către moksha, nirvana, către iluminare - dar căutarea lor continuă.
Cine este cel care caută? Acelaşi ego.
În clipa în care omul renunță la căutare, el renunță şi la egoul său.
În clipa în care căutarea dispare, dispare şi căutătorul.
Imaginați-vă puțin acest călugăr sărman, care nu mai era nici măcar călugăr şi care trăia în ruinele unui templu vechi.
Nu avea unde altundeva să se ducă, aşa că smulgea buruieni din pământ; poate că dorea să-şi cultive câteva legume.
A nimerit în cale peste o bucată de țiglă, a cules-o şi a aruncat-o. Aceasta s-a izbit de un bambus alăturat. Auzind
zgomotul produs de ea, călugărul a devenit iluminat.
După care a spus:
„Auzind zgomotul produs de bucata de țiglă,
Am uitat pe loc tot ce am învățat.”
Iluminarea este un proces de dezvățare.
Este un fel de ignoranță, dar această ignoranță este luminoasă în sine.
Prin comparație cu ea, cunoaşterea voastră pare stupidă.
Această ignoranță este vie şi luminoasă, în timp ce cunoaşterea voastră este întunecată şi moartă.
Chikanzenji spune:
„Am uitat pe loc tot ce am învățat”.
În acel moment el nu a mai ştiut nimic, căci cunoscătorul a dispărut.
Nu mai exista un observator - doar un sunet.
Suficient însă pentru a-l trezi dintr-un somn foarte îndelungat.
Chikanzenji mai spune:
„Este inutil să-mi schimb natura".
În acel moment, el a înțeles că eforturile sale de până atunci de a se transforma au fost inutile.
„Este inutil să-mi schimb natura”.
Nu este necesar să vă transformați, să vă perfecționați.
Acest lucru este pierdere de timp.
Feriți-vă de cei care vă învață cum să vă transformați în bine, cum să deveniți cutare sau cutare lucru (tot ceea ce nu
sunteți), cum să fiți virtuoşi.
Feriți-vă de cei care vă spun că ceea ce faceți nu este bine, că trebuie să renunțați la anumite lucruri, să faceți numai
altele, căci numai aşa veți ajunge în rai; în caz contrar, veți ajunge în iad.
Oamenii care vă învață să vă schimbați natura interioară şi să vă perfecționați sunt foarte periculoşi.
De altfel, ei reprezintă una din principalele cauze pentru care nu sunteți deja iluminați.
Natura interioară nu poate fi transformată; ea trebuie să fie acceptată.
Aceasta este singura cale. Indiferent cine şi ce sunteți - asta sunteți.
Asta înseamnă tathata, marea acceptare, după cum a numit-o Buddha.
Nimic din ceea ce există nu trebuie schimbat.
Cum ar putea fi schimbată realitatea?
Şi cine este cel care încearcă să o schimbe?
Natura interioară a omului nu poate fi schimbată.
Încercarea de a-ți schimba propria natură poate fi comparată cu un câine care îşi urmăreşte propria coadă.
Mai devreme sau mai târziu, câinele va înnebuni. Din fericire, câinii nu sunt la fel de stupizi ca şi oamenii.
Oamenii îşi urmăresc la infinit propria coadă, şi cu cât li se pare mai dificil, cu atât mai disperați încearcă ei acest
lucru, devenind din ce în ce mai bizari.
Nimic din ceea ce există nu poate fi schimbat, căci totul este perfect - asta înseamnă iluminarea.
Totul este exact aşa cum trebuie să fie, este impecabil.
Lumea în care trăim este perfecțiunea întruchipată; nimic nu-i lipseşte.
Cine experimentează direct această concluzie trăieşte iluminarea."
Acesta este un fragment din cartea OSHO - "CALEA ZEN" (Tradurea din engleza ar fi fost "ZEN. CALEA PARADOXULUI"
- "Zen. The Path of Paradox"
Il voi atasa ca si comentariu si sub fotografia copertii din albumul "My Osho Books":
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10200421770825017&l=73cbc5aa3c
Sub fiecare coperta din album, veti regasi fragmente din cartile respective
August 17, 2016 at 11:05pm · Like · 1 · Remove Preview

Cristian N. Antonescu EXCEPTIONAL! Iluminare (enlightment) & ego

https://youtu.be/zrnK884D9bs
Pentru subtitrare in romana, apasa rotita zimtata si alege limba. <3
About Enlightment & Ego. Despre Iluminare si Ego.
youtube.com
August 28, 2016 at 12:47pm · Like · Remove Preview

Cristian N. Antonescu <3 ": ori de câte ori se iluminează cineva, conştiința multor oameni e impulsionată.
Iluminarea unei persoane devine o dovadă a splendorii tale ascunse, de care tu nu erai conştient.
Splendoarea acelui om îți dă încredere în ceea ce te priveşte - fiindcă şi tu eşti o ființă omenească şi aparții aceleiaşi
stări de conştiință."
https://www.facebook.com/cristian.antonescu/posts/10202307883216648

Cristian N. Antonescu
September 14, 2016 ·
<3 <3 <3 „Osho, în natură vine primăvara, urmează vara, apoi toamna şi iarna.
De fiecare dată acestea sunt altfel, nu sunt niciodată la fel, însă fenomenul primăverii, verii, toamnei şi iernii îşi face
întotdeauna apariția în mod regulat. Soarele răsare întotdeauna dimineața...
Osho, există şi în lumea adevărului fenomene elementare care apar cu regularitate?
Dacă da, ai putea, te rog, să vorbeşti despre ele?”
E adevărat despre natură:
„Vine primăvara, urmează vara, apoi toamna şi iarna. De fiecare dată acestea sunt altfel, nu sunt niciodată la fel, însă
fenomenul primăverii, verii, toamnei şi iernii îşi face întotdeauna apariția în mod regulat. Soarele răsare întotdeauna
dimineața...”
Există şi în lumea adevărului fenomene elementare care apar cu regularitate?”
Nu.
Natura e autonomă, mai mecanică decât lumea conştiinței. În natură nu există libertate, nu există alegere.
Soarele nu poate să spună: „Mă duc în vacanță câteva zile.” Totul trebuie să se mişte absolut mecanic. De aceea
soarele răsare mereu de la est. Altminteri, de-a lungul a milioane de ani trebuie că a obosit şi s-a plictisit şi el. Poate
că i-a trecut uneori prin minte să răsară de la vest, sau de la sud, sau de la nord - sau să nu răsară deloc.
Natura urmează o rutină fixă.
Conştiința este, în mod intrinsec, libertate. Aşa că în lumea conştiinței nu există regularitate.
Uneori se întâmplă, intr-un punct din istorie, să se ilumineze o duzină de oameni.
De exemplu, s-a întâmplat în vremea lui Gautama Buddha.
Existau în acelaşi timp Lao Tzu în China - şi Chuang Tzu şi Lieh Tzu;
În Grecia erau Socrate, Pitagora, Heraclit, Platon;
În India, Mahavira şi alți opt învățători de acelaşi calibru. Şi poate că în alte țări...
În Iran a fost Zarathustra.
Asta se întâmpla acum douăzeci şi cinci de secole.
A venit deodată o primăvară extraordinară - atâția oameni iluminați, o adiere atât de răcoroasă, un calm atât de
mare, un nivel de conştiință atât de ridicat.
Pământul era atât de înmiresmat încât în India noi am numit epoca aceea „epoca de aur”.
Niciodată până atunci sau de-atunci înainte n-a mai ajuns omul la o astfel de culme a conştiinței. Şi apoi, secole la
rând, n-a mai fost decât o noapte întunecată.
După care a urmat din nou o explozie, în Evul Mediu:
Kabir, Dadu, Nanak, Farid, Mansur, Jalaluddin Rumi şi mulți alții în China şi Japonia, de aceeaşi calitate a iluminării.
Şi apoi din nou primăvara n-a mai venit. Nu pare să existe un caracter regulat.
Dimpotrivă, altceva pare să se întâmple: ori de câte ori se iluminează cineva, conştiința multor oameni e
impulsionată.
Iluminarea unei persoane devine o dovadă a splendorii tale ascunse, de care tu nu erai conştient.
Splendoarea acelui om îți dă încredere în ceea ce te priveşte - fiindcă şi tu eşti o ființă omenească şi aparții aceleiaşi
stări de conştiință.
El s-a descoperit pe sine în vreme ce tu ai rămas în adormire.
El s-a trezit, în vreme ce tu n-ai băgat de seamă că au venit zorii şi că e timpul să te trezeşti.
Un lucru e cert: că ori de câte ori există o singură persoană, atunci în multe locuri, mulți oameni - poate în locuri
îndepărtate, nu contează dacă oamenii aceia sunt aproape de persoana respectivă - oriunde există cazuri de oameni
aflați la limită, oameni care sunt numai uşor adormiți, pe care îi scuturi puțin şi se trezesc... Deci ori de câte ori există
o persoană iluminată, mulți oameni din toată lumea încep să se trezească.
Persoana aceea declanşează un proces în întregul univers.
Dar nu există un caracter regulat.
Nu în fiecare secol vor fi atâția oameni iluminați şi nici în fiecare an nu va veni un anotimp în care oamenii să se
ilumineze. Nu există un anotimp, o primăvară a iluminării. Te poți ilumina oricând.
Dar dacă cineva e deja iluminat, iluminarea ta devine foarte uşoară.
El a spart deja gheața, a bătătorit deja cărarea. Nu mai ai nevoie decât de puțin curaj ca să mergi singur, lăsând
mulțimea în urmă.
Mulțimea doarme buştean şi cred că va dormi pe veci.
Somnul e confortabil, visele sunt ftumoase, de ce să te deranjezi să te trezeşti?
Fiindcă odată cu trezirea vine responsabilitatea, vine libertatea. Odată cu trezirea rămâi singur, iar lumea întreagă te
condamnă.
La începutul acestui secol s-a întâmplat un caz adevărat: în Mexic, într-o zonă îndepărtată din munți, trăia un mic trib
de trei sute de oameni care erau cu toții orbi. Era foarte straniu. Nici măcar un singur om nu vedea; erau toți orbi.
Un tânăr om de ştiință a auzit despre trib şi s-a dus acolo ca să afle motivul. La fața locului a fost şi mai surprins,
pentru că toți copiii se năşteau cu vedere, nu se năşteau orbi, dar în trei sau patru luni orbeau.
Tânărul om de ştiință a descoperit că în pădurea aceea era o muscă şi că muşcătura ei îi orbea pe copii. Iar musca
aceea era peste tot, aşa încât era aproape imposibil să te fereşti de ea şi să-ți păstrezi vederea. Însă otrava ei nu
putea să orbească un om decât înainte ca acesta să împlinească vârsta de şase luni. După aceea omul devenea
suficient de puternic, iar musca nu-i putea afecta ochii, dar şase luni erau de-ajuns.
Aşadar, timp de şase luni unii bebeluşi îşi păstrau vederea- alții cinci luni, alții o lună, alții câteva zile - dar când
ajungeau la vârsta de şase luni, aproape toți erau orbi.
Omul de ştiință descoperise musca, găsise otrava şi în tot acest timp îşi dăduse silința să-i facă pe oameni să înțeleagă
că sunt orbi.
Dar aceştia au râs - fiindcă el era unul singur, iar ei erau trei sute şi cu toții spuneau: „Ai halucinații, visezi. Nu există
ochi.”
În timpul cât a lucrat cu tribul, s-a îndrăgostit de o fată oarbă.
Era atât de frumoasă, dar nici ea, nici altcineva nu-şi dădea seama de frumusețea ei. Bărbatul s-a îndrăgostit de ea cu
toate că era oarbă şi a cerut-o în căsătorie.
Dar societatea a refuzat, zicând:
„Ne învoim să-ți dăm fata în căsătorie dacă devii şi tu orb ca noi. Va trebui să-ți scoatem ochii. Aşa că gândeşte-te şi
mâine spune-ne ce hotărâre ai luat.”
Tânărul era foarte îndrăgostit de fată, dar s-a gândit totuşi:
„Ciudată învoială, să devin orb - că doar ochii aceştia sunt cei care m-au făcut conştient de frumusețea ei. Dacă-mi
pierd vederea, nu mai contează dacă e frumoasă sau nu. Şi am venit aici să-i conving pe aceşti oameni că ochii le pot
fi vindecați, fiindcă s-au născut cu vedere. O anumită otravă le-a distrus vederea, dar poate că se găseşte un antidot
şi vor putea vedea din nou.”
În loc să-şi dorească asta... Pe ei nu-i trăgea inima să meargă în oraş, să iasă din munții lor. Cereau în schimb ca
tânărul să orbească. În noaptea aceea, tânărul a fugit.
Mulțimea e oarbă.
Iar a fi unul care vede în mijlocul mulțimii acesteia înseamnă a fi condamnat, a fi răstignit.
În ochii mulțimii, cea mai mare crimă o reprezintă iluminarea cuiva.
Omul acela îți tulbură somnul tău dulce, începe să te scuture ca să te trezeşti.
Începe să-ți spulbere superstițiile, începe să lupte împotriva ideologiilor tale care te țin adormit, împotriva
credințelor care-ți acoperă ochii, împotriva dogmelor de tot felul, religioase, sociale, politice, care vor ca tu să rămâi
aşa cum eşti fiindcă e în favoarea lor să te exploateze, să te înrobească.
Iluminarea e posibilă pentru oricine, dar mulțimea o împiedică.
Numai câțiva oameni îndrăzneți, curajoşi în spirit, merg pe calea aceasta, singuri în necunoscut. Au nevoie de cineva -
măcar de urmele paşilor cuiva, să vadă că cineva a mai fost acolo înaintea lor; măcar de cineva care să strige de pe
culmile conştiinței: charaiveti, charaiveti. Acesta a fost cuvântul lui Buddha - vino, vino. Nu te opri.
Aşadar din când în când...
Dar fenomenul nu e regulat şi nu poate fi regulat. Nimic din ceea ce este legat de conştiință nu poate fi mecanic.
Totul e spontan.
Somnul omului e în aşa fel încât uneori e de necrezut.
Inconştiența lui e în aşa fel încât te miri cum de poate continua să fie atât de inconştient. Din cauza acestei
inconştiențe trăieşte în nefericire, nelinişte, frică, sclavie, exploatare, îşi pierde orice urmă de demnitate, orice urmă
de umanitate.
Rămâne străin de toate bucuriile vieții, de toate cântecele şi de toate dansurile.
Şi continuă să facă lucruri despre care ştie că nu sunt bune, dar pare să fie aproape incapabil să iasă din rutină.
Ştii că furia nu e bună, ştii că nu înseamnă altceva decât să te chinui pentru greşeala altcuiva.
Nu există nicio logică în asta şi ți-a provocat atâta suferință - dar tot o faci.
Inconştiența e foarte profundă.
Iar conştiența nu reprezintă decât o părticică foarte mică, aşa că dacă nu ai marele curaj de a folosi acea mică parte a
conştienței ca să-ți transformi în întregime inconştientul, pare aproape imposibil să te iluminezi.
Dar dacă vezi cum un om s-a iluminat, în tine se naşte un dor, o sete, o încredere că se poate - o provocare la adresa
umanității adormite din tine, că „ai dormit destul şi e timpul să afli ce e trezirea.”
Experiența lui Gautama Buddha sau a lui Socrate reprezintă şi dreptul tău din naştere.
Eunice şi Frank erau izolați pe o insulă mică în mijlocul oceanului, singurii supraviețuitori ai unui naufragiu.
Eunice era virgină şi o catolică convinsă, dar după câteva luni Frank a convins-o că n-aveau să mai fie niciodată
salvați. Eunice s-a lăsat înduplecată în cele din urmă şi şi-a jertfit virginitatea.
După doi ani, Eunice s-a ruşinat atât de mult de ceea ce făcea încât s-a sinucis.
La câțiva ani după ce a murit ea, Frank s-a ruşinat atât de mult de ceea ce făcea încât a îngropat-o.
Felul în care reacționezi într-o anumită situație e imprevizibil.
Acesta este, într-un fel, un privilegiu al ființelor omeneşti, faptul că sunt imprevizibile. Dar într-un fel e un privilegiu
foarte primejdios.
Dar e bine că omul nu se iluminează în mod mecanic, fiindcă atunci iluminarea n-ar mai fi gloria ta, ci doar un
anotimp. Anotimpul vine şi oamenii se iluminează; la anul, din nou, când vine anotimpul, oamenii se vor ilumina. Dar
nu e gloria ta.
Gloria ta stă în efortul pe care-l faci ca să ajungi la adevărul ultim. Gloria ta stă în faptul de a-ți cunoaşte ființa pe cont
propriu.
Singurul lucru din viață care nu e previzibil e iluminarea.
Totul e previzibil: când eşti tânăr te îndrăgosteşti, când eşti bătrân, mori.
Aproape tot ce li se întâmplă tuturor celorlalți ți se va întâmpla şi ție.
Iluminarea e singurul lucru care nu se întâmplă tuturor, deşi toți sunt capabili să ajungă la ea - dar foarte puțini
oameni folosesc ocazia.
Binecuvântați sunt aceia care folosesc ocazia neprețuită de a se ilumina, căci ei demonstrează dreptul prin naştere al
tuturor şi creşterea supremă a tuturor, înflorirea supremă.
Acesta a fost un fragment din OSHO - "SPLENDOAREA ASCUNSĂ -
Descoperind frumusețea interioară"
Il voi atasa ca si comentariu si sub fotografia copertii din albumul "My Osho Books":
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10202078346438372&set=a.4317517074311.1073741856.1778520506
&type=3&theater
Sub fiecare coperta din album, veti regasi fragmente din cartile respective
Link-ul acestei postari FB:https://www.facebook.com/cristian.antonescu/posts/10202307883216648
September 14, 2016 at 10:41am · Like · Remove Preview

Cristian N. Antonescu CAPITOLUL 10 - ILUMINAREA NU E O EXPERIENȚĂ - i1

https://www.facebook.com/cristian.antonescu/posts/10202338397739492

Cristian N. Antonescu
September 22, 2016 ·
CAPITOLUL 10 - ILUMINAREA NU E O EXPERIENȚĂ
„Osho, de câte ori vorbeşti despre intervenția ta chirurgicală asupra noastră, despre faptul că aplici lovituri puternice,
eu îmi dau, vag, seama la ce te referi.
Totuşi, în toți aceşti ani eu n-am simțit niciodată aşa ceva din partea ta.
Pentru mine, eşti ca un olar: simt cum mâinile tale mă modelează, mă îndrumă, mă conduc, viguros şi ferm, însă
totodată cu atâta tandrețe şi iubire cum n-am mai cunoscut până acum.
E o bucurie foarte mare să fiu modelată de mâinile tale splendide.
Osho, în mintea mea neîncrezătoare răsare o întrebare: poate să fie adevărat că mă îndrumi cu atâta blândețe?”
Prem Nandano, fiecare individ are nevoie de un tratament diferit, deoarece fiecare individ e unic. Pe care nu poate
exista operație chirurgicală în masă. Ai dreptate să spui că nu te-am lovit; n-a fost nevoie.
Spui:
„De câte ori vorbeşti despre intervenția ta chirurgicală asupra noastră, despre faptul că aplici lovituri puternice, eu
îmi dau, vag, seama la ce te referi.”
Numai oamenii care sunt atât de inconştienți încât dacă nu-i loveşti, nu se pot trezi... nu toată lumea e atât de
adormită, atât de inconştientă. Sunt multe categorii.
Câțiva oameni sunt chiar la limită, acolo unde îi împingi uşor, cu o mână iubitoare şi asta e toată intervenția
chirurgicală; o mică împinsătură şi pasărea îşi ia zborul. Ea ezita puțin; tocmai acea mică ezitare trebuie înlăturată.
Puțină frică de necunoscut... şi singurul mod de a înlătura frica de necunoscut este să te împing în necunoscut.
Căci ceea ce pentru tine e necunoscut, pentru mine e cunoscut. Aşa că din partea mea nu se pune problema de nicio
ezitare.
Spui:
„Totuşi, în toți aceşti ani eu n-am simțit niciodată aşa ceva din partea ta.”
Nici n-ai să simți. Eşti unul dintre acei oameni norocoşi care au nevoie de un tratament foarte tandru şi iubitor - o
lovitură te poate distruge, o lovitură te poate face să te sperii de viitor şi de necunoscut.
Maestrul lucrează în funcție de nevoia discipolului; cu fiecare după cum are nevoie.
îmi spui:
„Pentru mine, eşti ca un olar: simt cum mâinile tale mă modelează, mă îndrumă, mă conduc, viguros şi ferm, însă
totodată cu atâta tandrețe şi iubire cum n-am mai cunoscut până acum. E o bucurie foarte mare să fiu modelată de
mâinile tale splendide.”
Cu tine sunt un olar, fiindcă pentru mine tu eşti o oală!
Să loveşti o oală înseamnă s-o distrugi - şi încă o oală foarte necoaptă; n-ai trecut nici măcar prin testul focului - de
aceea n-ai simțit loviturile mele.
Dar dacă vrei să le simți, de tine depinde: aşteaptă puțin!
Din momentul în care ai trecut prin foc şi te-ai întărit şi eşti în stare să primeşti o lovitură... fiindcă şi lovitura e de o
aşa de mare frumusețe, de o aşa de mare iubire, încât vei uita toată tandrețea şi toată iubirea pe care ți-o arăt - din
milă mă port aşa.
Iar când lovesc pe cineva zdravăn - şi o fac tot din iubire - lovitura mea îți oferă demnitate. E o recunoaştere a tăriei
tale, a integrității tale, a centrării tale.
întrebi:
„Osho, în mintea mea neîncrezătoare răsare o întrebare: poate să fie adevărat că mă îndrumi cu atâta blândețe?”
N-am încotro, din cauza fragilității tale. Dar fragilitatea ta nu va dura la nesfârşit. Şi e o intervenție chirurgicală
spirituală, nu o măcelărie.
Bucură-te de ceea ce primeşti. Loviturile vor veni şi ele, la vremea lor.
Poate că, în cele din urmă, ai o nevoie fundamentală şi de ele - aşa cum un copil se naşte şi trebuie să i se taie
cordonul care-l leagă de mamă, chiar dacă acesta a reprezentat viața lui timp de nouă luni.
Iar tăierea acestei surse de viață e lucrul cel mai şocant pe care îl va trăi vreodată - asta dacă nu întâlneşte cumva
vreun maestru.
Fiindcă să tai un cordon fizic dintre două corpuri nu e un lucru atât de mare, dar a tăia cordonul dintre conştiința ta şi
corpul tău este fără îndoială cel mai mare şoc cu putință.
El vine, în cele din urmă - la timpul potrivit, când a sosit momentul să fii scos din corp, din închisoare şi să fii lăsat
complet singur în libertatea ta imensă.
Aceasta se numeşte, în limbaj mistic, a doua naştere.
Prima naştere e cea din corpul mamei.
A doua naştere e cea din corpul tău.
După prima naştere devii o personalitate.
După a doua naştere devii un individ.
Prima naştere te va duce, într-o zi, la moarte.
A doua naştere doar începe şi nu se termină niciodată. Ea te duce la nemurire.
Dar ți se va da tot ceea ce îți trebuie, la momentul potrivit. De aceea nu-ți dau o disciplină.
Toate religiile fac prostia asta - dau discipline, porunci, fără ca măcar să le pese câtuşi de puțin ce fel de persoană e
cea căreia i se adresează.
Căci pentru cineva, un anumit lucru e medicament, iar pentru altcineva acelaşi lucru devine otravă.
Dacă nu ai norocul să te afli în preajma unui maestru aflat în viață, cu care să fii în relație - nu genul de relație pe care
o au oamenii cu organizațiile, ci să ai o relație individuală, aşa cum o au iubiții, să ai o intimitate personală - numai
atunci ți se poate acorda atenția cuvenită şi poți fi ajutat, încetul cu încetul, către saltul cuantic final.
Mai citesc în întrebarea ta, printre rânduri, că pe undeva ai impresia că simți lipsa loviturilor.
Deocamdată orice lovitură ar fi periculoasă.
Mai aşteaptă puțin şi ai să primeşti o ditamai lovitura... fiindcă la ce bun să-ți dau lovituri mici? Strâng toate loviturile
destinate ție şi le cumulez într-una singură: o singură lovitură şi ți-a zburat capul!
Fii inteligentă şi ai răbdare.
Doamna Harris stătea în fața cuştii cimpanzeului şi privea îngrozită cum unul dintre cimpanzei lua o arahidă, o băga în
rect, apoi o trăgea afară şi o mânca. înnebunită, femeia s-a dus la îngrijitor şi i-a zis:
„Credeam că cimpanzeii sunt cele mai inteligente animale, după oameni.”
„Aşa şi este, doamnă”, i-a răspuns îngrijitorul.
.Atunci de ce face lucrul acela dezgustător?” a continuat ea.
„Vedeți, au fost aici ieri nişte cercetaşi şi i-au dat să mănânce piersici. A dat de necaz când să elimine sâmburii, iar
acum verifică mărimea a tot ce mănâncă.”
Acesta a fost un fragment din OSHO - "SPLENDOAREA ASCUNSĂ -
Descoperind frumusețea interioară"
Il voi atasa ca si comentariu si sub fotografia copertii din albumul "My Osho Books":
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10202078346438372&set=a.4317517074311.1073741856.1778520506
&type=3&theater
Sub fiecare coperta din album, veti regasi fragmente din cartile respective
September 22, 2016 at 9:23am · Like · Remove Preview

Cristian N. Antonescu https://www.facebook.com/cristian.antonescu/posts/10202338418420009

Cristian N. Antonescu
September 22, 2016 ·
„Osho, aseară, când ai vorbit despre fals şi real, am ajuns la un loc din interiorul meu care te-a putut înțelege cu
adevărat, pentru prima dată.
Era ca şi cum m-aş fi uitat la mine din afară, ca la un corp care mi-a fost dat, dar care nu era cu adevărat „eu”; apoi
vedeam un strat al personalității mele, care era de asemenea doar un strat de falsitate şi nu cu adevărat „eu”.
Şi încă şi mai adânc înăuntru era un spațiu foarte tăcut şi frumos, dar care nici el nu putea fi „eu”, fiindcă nu era nici
masculin, nici feminin, nici nu putea înțelege vreun limbaj din cuvinte - nu era decât un neant.
Iubite Osho, dacă eu nu sunt niciunul dintre acele trei lucruri, atunci unde sunt eu?”
Unul dintre lucrurile fundamentale care trebuiesc reținute - nu numai de către tine, ci de către toată lumea — este că
indiferent ce întâlneşti în călătoria ta, nu eşti tu lucrul respectiv.
Tu eşti cel care îl priveşte ca un martor.
Poate fi vorba despre neant, poate fi vorba despre beatitudine, poate fi vorba despre tăcere, dar un lucru trebuie
reținut: oricât ar fi de frumoasă şi de încântătoare o experiență care îți apare, nu eşti totuna cu ea.
Tu eşti cel căruia îi apare experiența respectivă.
Iar dacă mergi mai departe şi mai departe şi mai departe, punctul ultim din călătorie e acela în care n-a mai rămas
nicio experiență - nici tăcere, nici beatitudine, nici neant.
Nu mai există nimic ca un obiect pentru tine, ci doar subiectivitatea ta.
Oglinda e goală; ea nu reflectă nimic.
Acela eşti tu.
Chiar şi mari călători din lumea interioară au rămas blocați în experiențe foarte frumoase şi s-au identificat cu
experiențele acelea, gândind: „M-am găsit.”
S-au oprit înainte să ajungă la stadiul final, cel în care toate experiențele dispar.
Iluminarea nu e o experiență.
Ea reprezintă starea în care rămâi cu desăvârşire singur, nemaiavând nimic de cunoscut.
Nu e prezent niciun obiect, oricât de frumos.
Numai în acel moment conştiința ta, neîmpiedicată de niciun obiect, se întoarce şi revine la sursă. Se produce
realizarea de sine, se produce iluminarea.
Trebuie să vă reamintesc despre cuvântul obiect.
Orice obiect înseamnă un obstacol - sensul însuşi al cuvântului este de obstacol, obiecție.
Aşadar
- obiectele pot fi în afara ta, în lumea materială;
- obiectele pot fi înăuntrul tău, în lumea ta psihologică;
- obiectele pot fi în inima ta, ca sentimente, emoții, senzații, stări.
- Obiectele pot fi chiar în lumea ta spirituală.
Şi sunt atât de extatice încât nu-ți poți închipui că ar putea exista ceva mai mult de-atât.
Mulți mistici din lume s-au oprit la extaz. E un loc frumos, un loc pitoresc, dar nu au ajuns încă acasă.
Când ajungi într-un punct în care toate experiențele sunt absente, în care nu există niciun obiect, atunci conştiința
fără nicio piedică se mişcă în cerc - în existență, totul se mişcă în cerc, dacă nu e împiedicat de nimic - vine din aceeaşi
sursă a ființei tale, merge în cerc.
Neîntâlnind niciun obstacol - nicio experiență, niciun obiect - o ia înapoi, iar subiectul însuşi devine obiectul.
De aceea J. Krishnamurti a continuat să spună, toată viața lui, că atunci când cel care observă devine cel observat, să
ştii că ai ajuns.
înainte de asta stau în cale mii de lucruri.
Corpul vine cu experiențele lui, care au devenit cunoscute ca experiențele centrilor kundaliniului; şapte centri devin
şapte flori de lotus.
Fiecare e mai mare decât cealaltă şi la un nivel mai înalt, iar parfumul e amețitor.
Mintea vine cu spații nelimitate, infinite.
Dar adu-ți aminte maxima fundamentală că încă nu ai ajuns acasă.
Bucură-te de călătorie şi bucură-te de toate peisajele pe care le întâlneşti în călătorie - arborii, munții, florile, râurile,
soarele şi luna şi stelele - dar nu te opri nicăieri până când însăşi subiectivitatea ta nu devine propriul său obiect.
Când observatorul e cel observat, când cel care cunoaşte e cel cunoscut, când cel care vede e cel văzut, ai ajuns
acasă.
Casa aceasta este adevăratul templu pe care l-am căutat, vieți la rând, dar întotdeauna ne rătăcim.
Ne mulțumin cu experiențele frumoase.
Un căutător curajos trebuie să lase în urmă toate acele experiențe frumoase şi să meargă mai departe.
Când toate experiențele sunt epuizate şi rămâne numai el în singurătatea lui... niciun extaz nu e mai mare decât
acela, nicio beatitudine nu e mai beatifică, niciun adevăr nu e mai adevărat.
Ai pătruns în ceea ce numesc eu dumnezeire; ai devenit un zeu.
întrebi:
”Dacă eu nu sunt niciunul dintre acele trei lucruri, atunci unde sunt eu?”
Un bărbat în vârstă s-a dus la doctor.
„Am probleme cu toaleta”, s-a plâns el.
„Ia să vedem. Cum stai cu urina?”
„în fiecare dimineață la şapte, ca un bebeluş.”
„Bun. Dar cu scaunul?”
„La opt în fiecare dimineață, ca ceasul.”
„Şi-atunci care e problema?” a întrebat doctorul.
„Eu nu mă trezesc decât la nouă.”
Dormi şi e timpul să te trezeşti.
Toate experiențele acestea sunt experiențe ale unei minți adormite.
Mintea trezită nu mai are deloc experiențe.
Acesta a fost un fragment din OSHO - "SPLENDOAREA ASCUNSĂ -
Descoperind frumusețea interioară"
Il voi atasa ca si comentariu si sub fotografia copertii din albumul "My Osho Books":
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10202078346438372&set=a.4317517074311.1073741856.1778520506
&type=3&theater
Sub fiecare coperta din album, veti regasi fragmente din cartile respective
September 22, 2016 at 9:31am · Like · Remove Preview

Cristian N. Antonescu https://www.facebook.com/cristian.antonescu/posts/10202347151278325

Cristian N. Antonescu
September 24, 2016 ·
CAPITOLUL 11 - O ARCĂ A LUI NOE LA NIVEL DE CONŞTIINȚĂ
„Osho, ne spui sa fim conştienți de orice - ceea ce înseamnă să fim martori ai fiecărui lucru, ai fiecărui act.
Când mă hotărăsc să rămân conştient în timp ce lucrez, uit de conştiență, iar când îmi dau seama că n-am fost
conştient, mă simt vinovat, simt că am făcut o greşeală.
Ai putea să explici, te rog?”
E una dintre problemele fundamentale pentru toți aceia care încearcă să fie conştienți în timp ce lucrează, deoarece
munca cere ca tu să uiți cu totul de tine. Trebuie să fii atât de implicat în ea... ca şi cum ai fi absent. Dacă implicarea
nu este totală, munca rămâne superficială.
Tot ceea ce e măreț, creat de om - în pictură, în poezie, în arhitectură, în sculptură - în orice dimensiune a vieții - are
nevoie de implicarea ta totală.
Iar dacă în acelaşi timp încerci să fii conştient, lucrarea ta nu va fi niciodată de mâna întâi, fiindcă nu te vei afla în ea.
Conştiență în timp ce lucrezi necesită o disciplină şi un antrenament uriaş, iar tu trebuie să începi de la acțiuni foarte
simple.
De exemplu, mersul: poți să mergi şi să fii conştient de faptul că mergi - fiecare pas poate fi făcut într-o stare de
conştiență deplină.
Când mănânci... exact aşa cum în mănăstirile zen se bea ceaiul; ei îi spun „ceremonia ceaiului”, fiindcă în timp ce-ți
sorbi ceaiul, trebuie să rămâi atent şi conştient.
Acestea sunt acțiuni mărunte, dar e foarte bine să se înceapă cu ele.
Nu trebuie să începi cu ceva precum pictatul, dansul - acelea sunt fenomene foarte profunde şi complexe; începe cu
acțiuni mărunte din viața de zi cu zi.
Pe măsură ce te deprinzi tot mai mult cu conştiența, pe măsură ce conştiența devine asemenea respirației - nu
trebuie să faci niciun efort ca s-o menții, a devenit spontană - atunci în orice act, în orice muncă, poți fi conştient.
Dar ține minte condiția: trebuie să fie fără efort; trebuie să vină din spontaneitate.
Atunci poți rămâne absolut conştient în timp ce pictezi sau compui muzică, sau dansezi, sau chiar te lupți cu sabia cu
un duşman. Dar conştiența aceea nu e conştiența pe care o dobândeşti prin străduință.
Ea nu e începutul, ea e apogeul unei lungi discipline.
Uneori poate apărea şi fără disciplină. Cel puțin într-o povestire de care îmi amintesc...
Un mare spadasin, un mare războinic, s-a întors acasă şi şi-a găsit soția în pat cu servitorul.
Conform tradiției, l-a provocat pe servitor; i-a dat o spadă şi i-a spus să iasă din casă şi să lase duelul să hotărască: cel
care rămâne în viață va fi soțul femeii.
Servitorul nu ştia nici măcar cum să țină în mână o spadă; era un servitor sărac, nu fusese niciodată instruit în arta
mânuirii spadei.
A zis:
„Stăpâne, deşi te supui unui obicei şi respecți până şi un servitor şi-i acorzi o şansă, pentru tine ăsta nu e decât un
joc. Eu nu ştiu nimic despre mânuirea spadei.
Acordă-mi măcar câteva minute ca să mă pot duce la cel mai mare maestru — care trăieşte în apropiere, într-o
mănăstire, un călugăr zen - ca să-mi arate câte ceva.”
Bărbatul a fost de acord. A zis:
„Poți să te duci. Iar dacă ai nevoie de ore sau de zile sau chiar de luni de zile, poți să te instruieşti. Eu aştept.”
Celălalt s-a dus la marele războinic, maestrul zen.
Acesta i-a zis:
„Nici măcar ani de instruire nu te vor ajuta.
Stăpânul tău e al doilea după mine în toată țara, nu poți trage nădejde să-i ții piept. Iată sugestia mea: acesta este
momentul potrivit ca să lupți.”
Servitorul nu înțelegea.
A întrebat:
„Ce fel de ghicitoare îmi dai: ‚momentul acesta este momentul potrivit’?”
Iar celălalt i-a răspuns:
„Da, pentru că tu eşti sigur de un lucru: de moartea ta. Mai mult de-atât nu ai ce să pierzi.
Stăpânul tău are multe de pierdut: soția, prestigiul, respectabilitatea sa ca războinic; e un mare moşier... toți banii lui
- mintea nu poate fi totală în timp ce luptă.
Dar tu poți fi total. Tu trebuie să fii total - un singur moment de neatenție şi te-ai dus; trebuie să fii absolut vigilent.
Acesta este momentul potrivit; nu-ți mai bate capul cu nicio disciplină, pur şi simplu ia spada şi du-te.”
Servitorul s-a întors în câteva minute.
Stăpânul lui l-a întrebat:
„Ai învățat ceva?”
El i-a răspuns:
„Nu e nevoie să învăț nimic. Ieşi afară din casă!”
Iar felul în care a strigat: „Ieşi din casă”...
Stăpânului nu-i venea să creadă ce schimbare magică se petrecuse cu servitorul.
Când a ieşit, servitorul s-a înclinat în fața stăpânului, după cum o cerea tradiția; stăpânul s-a înclinat în fața
servitorului, în Japonia, asta face parte din cultura lor; chiar şi în fața unui duşman trebuie să arăți respect demnității
lui, umanității lui, divinității lui.
Şi apoi servitorul a început să-l lovească pe războinic - fără să ştie nimic despre mânuirea spadei. Războinicul era
năucit, deoarece atunci când orice expert ar fi lovit, servitorul nu lovea fiindcă nu avea idee; el lovea când niciun
expert n-ar fi lovit vreodată.
Şi lupta cu atâta totalitate încât războinicul a început să dea înapoi, iar slujitorul, văzându-l că dă înapoi, a prins mai
mult curaj. îşi mişca spada fără să ştie de ce - în ce scop sau unde lovea. Şi din moment ce era lucru hotărât că
moartea lui e certă, acum nu mai avea de ce să se teamă - toate temerile aparțin vieții.
Curând şi-a încolțit stăpânul. în spate era zidul care înconjura grădina stăpânului.
Mai în spate de-atât nu se putea mişca. I-a fost atât de frică de moarte, pentru prima dată în viață, încât a zis: „Stai!
Poți să rămâi cu soția mea, poți să-mi iei proprietățile; renunț la lume. Mă călugăresc.”
Tremura de frică. Nici el nu putea înțelege ce s-a întâmplat. De unde venea curajul acesta? De unde totalitatea
aceasta? De unde conştiența asta? Dar numai în astfel de situații speciale se poate întâmpla ca fără nicio disciplină,
situația să fie suficientă pentru a te face atât de conştient.
De câte ori am citit povestirea asta, mi-am adus întotdeauna aminte de Adolf Hitler.
Timp de cinci ani încontinuu câştiga războiul pe toate fronturile, singur - lupta împotriva lumii întregi.
Iar motivul pentru care câştiga războiul îl reprezenta faptul că el nu asculta deloc de generalii lui.
Lupta e o artă; în armată treci printr-o instruire îndelungată.
Sfătuitorii lui Hitler nu erau generali şi experți în ştiința militară; sfătuitorii lui erau astrologi.
Aceştia îi spuneau unde să atace şi unde să nu atace şi acesta a fost motivul pentru care timp de cinci ani a tot
câştigat - deoarece partea cealaltă urma ştiința militară.
Iar dacă şi el ar fi ascultat de generalii lui, n-ar fi fost posibil ca timp de cinci ani să iasă încontinuu victorios.
Veți fi surprinşi să aflați că în cele din urmă Churchill a trebuit să cheme astrologi din India ca să afle unde urma să
atace Hitler - fiindcă e normal şi ține de simțul practic să ataci în punctul în care duşmanul e slab şi să eviți până în
ultima clipă să ataci acolo unde duşmanul e puternic.
Dar astrologii nu au nimic de-a face cu armata sau cu lupta; ei consultă stelele.
Duşmanul acționa după ştiința militară şi se pregătea în punctul cel mai slab, ştiind că acesta va fi punctul în care
generalii lui Adolf Hitler vor decide să atace.
Iar Hitler ataca punctul cel mai puternic al duşmanului, acolo unde se dormea adânc... nici prin cap nu le trecea -
fiindcă niciun cunoscător al ştiinței militare n-ar fi sugerat vreodată să fie atacat punctul cel mai puternic.
Nu erau pregătiți acolo; ei se pregăteau unde era veriga cea mai slabă.
La voia întâmplării... inamicii erau pur şi simplu confuzi: ce să înțeleagă din asta?
El nu are niciun fel de cunoştințe militare, nu are habar despre armată.
Dar faptul că nu avea habar i-a fost de un imens ajutor timp de cinci ani, până când Churchill a hotărât, împotriva
voinței sale - fiindca ştia că e ceva stupid - să cheme la Londra astrologi din India.
Şi chiar din ziua aceea a început declinul Germaniei - fiindcă acum erau astrologi împotriva altor astrologi; nu mai era
un război între două armate.
Oricât de stupid era Adolf Hitler, Winston Curchill găsise idioți şi mai mari din India. Lucrurile s-au schimbat - în numai
două luni, Adolf Hitler se retrăgea.
De câte ori am dat peste povestea cu maestrul zen şi servitorul său, mi-am adus întotdeauna aminte de Adolf Hitler:
era absolut sigur de astrologie, era total în acțiunea sa.
Nu-i trecea prin minte nici măcar vreun singur dubiu, niciodată.
Acelaşi lucru trebuie că s-a petrecut şi cu servitorul.
Când moartea e sigură, teama dispare. Teama există numai din cauza morții.
Dar când moartea e sigură şi nu e chip s-o ocoleşti, de ce să-ți mai fie frică?
A devenit aproape un om de o deplinătate totală - neştiind nimic, dar învingându-şi stăpânul care ieşise victorios în
multe bătălii.
Dar lucrul acesta se poate întâmpla numai rareori, în condiții extreme.
în viața de fiecare zi e bine să urmezi cursul simplu al lucrurilor. Mai întâi devino conştient de acțiuni care nu necesită
implicarea ta.
Poți să mergi şi să continui să gândeşti; poți să mănânci şi să continui să gândeşti.
înlocuieşte gândirea cu conştiența.
Mănâncă şi rămâi atent la faptul că mănânci.
Mergi; înlocuieşte gândirea cu conştiența.
Continuă să mergi; poate că mersul tău va fi încetinit şi va deveni mai grațios.
Dar conştiența e posibilă în timpul acestor acțiuni mărunte. Iar pe măsură ce devii din ce în ce mai articulat, poți
folosi activități mai complicate.
Va veni o zi în care nu va mai exista pe lume activitate în care să nu rămâi atent şi în acelaşi timp să acționezi cu
totalitate.
Spui:
„Când mă hotărăsc să rămân conştient în timp ce lucrez, uit de conştiență.”
Nu trebuie să fie hotărârea ta, trebuie să fie urmarea unei lungi discipline.
Iar conştiența trebuie să vină în mod spontan; nu trebuie s-o chemi tu, nu trebuie s-o forțezi tu.
„Iar când îmi dau seama că n-am fost conştient, mă simt vinovat, simt că am făcut o greşeală.”
Asta este o stupiditate absolută.
Când devii conştient de faptul că nu fuseseşi conştient, simte-te fericit că cel puțin acum eşti conştient.
Pentru conceptul de vinovăție nu e loc în învățăturile mele.
Vinovăția e unul dintre cancerele sufletului.
Şi toate religiile au recurs la vinovăție ca să vă distrugă demnitatea, mândria şi să vă transforme în sclavi.
Nu e nevoie să te simți vinovat, e ceva firesc.
Conştiența e un lucru atât de măreț încât dacă poți fi conştient chiar şi numai timp de câteva secunde, bucură-te.
Nu acorda atenție acelor momente în care uiți.
Acordă atenție stării aceleia în care brusc îți aduci aminte că „N-am fost conştient.” Simte-te norocos pentru că,
măcar după câteva ore, conştiența a revenit.
Nu face din asta un motiv de remuşcare, de vinovăție, de tristețe, căci n-or să te ajute cu nimic sentimentele de
vinovăție şi de tristețe.
Vei simți, în adâncul tău, un eşec.
Iar odată ce prinde rădăcini în tine sentimentul eşecului, conştiența va deveni şi mai dificilă.
Priveşte altfel lucrurile.
E minunat că ai devenit conştient de faptul că uitaseşi să fii conştient.
Acum nu mai uita, cât mai mult timp posibil.
Vei uita din nou; îți vei aduce aminte din nou - dar de fiecare dată, intervalul uitării va deveni tot mai mic şi mai mic.
Dacă poți să eviți vinovăția, care e în esență creştină, intervalele de inconştiență se vor scurta, iar într-o zi vor
dispărea pur şi simplu.
Conştiența va deveni precum respirația sau bătaia inimii sau precum sângele care circulă prin tine - zi după zi.
Deci fii atent să nu te laşi pradă vinovăției.
Nu ai niciun motiv să te simți vinovat.
E cât se poate de bine că pomii nu ascultă de preoții voştri catolici.
Altminteri, aceştia i-ar face pe trandafiri să se simtă vinovați: „De ce aveți spini?”
Iar trandafirul, dansând în vânt, în ploaie, în soare, se va întrista deodată.
Dansul va dispărea, bucuria va dispărea, parfumul va dispărea.
Acum spinul va deveni singura sa realitate, o rană - „De ce ai spini?”
Dar fiindcă nu există trandafiri atât de proşti încât să asculte la spusele vreunui preot, oricărei religii i-ar aparține el,
trandafirii dansează mai departe, iar împreună cu ei, spinii dansează şi ei mai departe.
întreaga existență e neprihănită.
Iar omul, în momentul în care devine fără prihană, devine parte integrantă din curgerea universală a existenței.
Aceasta este iluminarea: o conştiință nepătată de vină, care se bucură de tot ceea ce îi prilejuieşte viața - lumina e
frumoasă, la fel e şi întunericul.
Când nu mai găseşti nimic pentru care să te simți vinovat, pentru mine ai devenit un om religios.
Pentru aşa-numitele religii, dacă nu eşti vinovat, nu eşti religios; cu cât eşti mai vinovat, cu atât eşti mai religios.
Oamenii se torturează în chip de pedeapsă, în chip de penitență.
Postesc; se bat cu pumnii în piept până le dă sângele.
Pentru mine, oamenii aceştia sunt psihopați; nu sunt religioşi.
Aşa-numitele lor religii i-au învățat că dacă săvârşeşti ceva greşit, e mai bine să te pedepseşti tu singur decât să fii
pedepsit de Dumnezeu în Ziua Judecății - fiindcă pedeapsa aceea înseamnă să fii aruncat în întunericul din genunea
iadului, de-a pururi.
Nu există scăpare, nu există ieşire. Odată ce-ai intrat în iad, intrat eşti.
întreaga umanitate a fost făcută să se simtă vinovată într-o măsură mai mare sau mai mică.
Vinovăția ți-a stins strălucirea din privire, ți-a şters frumusețea de pe față, ți-a răpit grația ființei.
Te-a redus la un infractor - degeaba.
Rețineți: omul e fragil şi slab, iar a greşi e omeneşte.
Iar cei care au inventat proverbul:„A greşi e omeneşte” au mai inventat şi proverbul: „A ierta e divin.”
Eu nu sunt de acord cu partea a doua.
Eu spun: „A greşi e omeneşte, iar a ierta e tot omeneşte.”
Iar a te ierta pe tine însuți e una dintre cele mai mari virtuți, căci dacă nu te poți ierta pe tine însuți, nu poți ierta pe
nimeni altcineva de pe lume - e imposibil.
Eşti atât de plin de răni, de vinovăție; cum ai putea ierta pe cineva?
Aşa-zişii voştri sfinți nu contenesc să vă spună că veți fi aruncați în iad.
în realitate însă, ei trăiesc în iad!
Nu-i pot permite nici măcar lui Dumnezeu să te ierte.
Un mare poet sufist, Omar Khayyam, a scris în Rubaiyate - poeziile lui faimoase în toată lumea:
„Am să beau, am să dansez, am să iubesc.
Am să săvârşesc tot felul de păcate, deoarece am încredere că Dumnezeu e milostiv - va ierta.
Păcatele mele sunt foarte mici; iertarea lui e nemăsurată.”
Când au aflat preoții despre cartea lui - fiindcă pe-atunci cărțile erau scrise de mână, nu existau tiparnițe...
Când au descoperit preoții că el scria lucruri atât de profanatoare, că spunea:
„Nu te teme, fă tot ce vrei să faci fiindcă Dumnezeu nu e decât milostenie şi iubire.
Câte păcate poți să săvârşeşti în şaptezeci de ani de viață?
în comparație cu iertarea lui, e o nimica toată.”
Era şi un faimos matematician, renumit în țara lui.
Preoții au venit la el şi i-au zis:
„Ce fel de lucruri scrii?
Vei distruge religiozitatea oamenilor!
Fă-i pe oameni să se teamă, spune- le că Dumnezeu e foarte drept: dacă ai săvârşit un păcat, vei fi pedepsit.
Nu va exista compasiune.”
Cartea lui Omar Khayyam a fost arsă pe vremea lui.
Ori de câte ori era găsită o copie, era arsă de preoți, fiindcă omul acesta răspândea o idee foarte periculoasă.
Dacă oamenii o adoptau şi începeau cu toții să se bucure de viață, ce avea să se aleagă de preoți?
Ce avea să se aleagă de sfinți?
Ce avea să se aleagă de mitologiile lor privitoare la iad şi la rai şi la Dumnezeu? Totul avea să se evapore.
Cel puțin din punctul meu de vedere, Omar Khayyam e unul dintre misticii sufişti iluminați, iar ceea ce spune el
conține un adevăr imens.
Nu spune că ar trebui să păcătuieşti, nu la asta se referă.
Ceea ce vrea să spună e că n-ar trebui să te simți vinovat.
Indiferent ce faci - dacă nu e bine, nu mai face a doua oară lucrul respectiv.
Dacă simți că răneşte pe cineva, nu-l mai face a doua oară.
Dar nu e nevoie să te simți vinovat, nu e nevoie să-ți faci mustrări de cuget, nu e nevoie să faci penitență şi să te
torturezi.
Eu vreau să-ți schimb complet modul de a privi lucrurile.
Decât să numeri de câte ori ai uitat să-ți aduci aminte să fii conştient, numără cele câteva momente frumoase în care
ai avut o limpezime de cristal şi ai fost conştient.
Acele câteva momente sunt suficiente ca să te mântuiască, sunt suficiente ca să te vindece, să te tămăduiască.
Iar dacă le acorzi atenție, vor lua amploare continuu şi se vor răspândi în conştiința ta. încet, încet, tot întunericul
inconştienței se va risipi.
Un tânăr urmează să se căsătorească, aşa că înainte ca viitoarea soție să se mute în apartamentul lor, el are o
discuție ca de la bărbat la bărbat cu papagalul lui.
„Ascultă, amice; eu o să mă însor cu o tânără frumoasă şi vom locui împreună în apartamentul ăsta.
Ea provine dintr-o familie foarte bună şi vreau să uiți cu totul de cuvintele acelea vulgare, din patru litere (se referă la
cuvântul fuck din limba engleză, n. trad.) pe care le-ai deprins de-a lungul acestor ani pe care i-ai petrecut împreună
cu mine.
Dacă te aud că faci o singură remarcă obscenă de față cu ea, te vând la zoo. Ai înțeles?”
„Bine”, zice papagalul. „Am înțeles.”
După nuntă, cuplul face bagajele pentru luna de miere.
Peste tot prin apartament sunt valize, iar după ore de chin, totul e împachetat - chiar şi colivia papagalului e
acoperită şi gata de drum.
Dar deodată cei doi descoperă că o gheată a rămas pe dinafară.
Fata încearcă s-o împingă într-un geamantan mare, dar nu vrea să intre şi pace.
Atunci soțul zice: „O să stai tu deasupra, iar eu o împing înăuntru.”
încearcă şi tot încearcă, dar fără rezultat. „Hai să încercăm invers”, spune soția. „Hai să stăm amândoi deasupra şi s-o
împingem înăuntru împreună.”
La care papagalul dă la o parte husa şi spune: „S-o ia naiba (fuck) de grădină zoologică. Eu chiar trebuie s-o văd pe-
asta!” :D
S-a controlat cât a putut de mult, dar vine un moment în care chiar şi el trebuie să meargă la grădina zoologică.
Spune: „S-o ia naiba (fuck) de grădină zoologică, dar lucrul ăsta trebuie să-l văd.” Curiozitatea... nu i-a venit să creadă
că se poate aşa ceva.
La început vei descoperi şi tu de multe ori că poate nu îți stă în putință ca în acelaşi timp să lucrezi şi să fii conştient.
Eu însă îți spun că nu e numai posibil, ci e posibil cu foarte mare uşurință.
Dar începe aşa cum trebuie, atât numai.
Nu începe de la „xyz”; începe de la „abc”.
în viață, ratăm multe lucruri din cauză că începem greşit.
Totul trebuie început cu începutul.
Mintea noastră e nerăbdătoare, vrem să facem totul repede.
Vrem să ajungem la punctul cel mai înalt fără să păşim pe fiecare treaptă a scării.
Dar asta înseamnă eşec absolut. Iar dacă ai eşuat o dată în ceva cum e conştiența - ceea ce nu e un eşec mic - poate
că nu vei mai încerca niciodată. Eşecul doare.
Deci orice lucru prețios precum conştiența - fiindcă poate deschide toate uşile misterelor existenței, te poate duce la
însuşi templul lui Dumnezeu - ar trebui să-l începi cu foarte mare grijă şi să-l începi cu începutul.
Şi să avansezi foarte încet.
Puțină răbdare numai şi țelul nu e departe.
----
Acesta a fost un fragment din OSHO - "SPLENDOAREA ASCUNSĂ -
Descoperind frumusețea interioară"
Il voi atasa ca si comentariu si sub fotografia copertii din albumul "My Osho Books":
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10202078346438372&set=a.4317517074311.1073741856.1778520506
&type=3&theater
Sub fiecare coperta din album, veti regasi fragmente din cartile respective
September 24, 2016 at 8:23pm · Like · Remove Preview

Cristian N. Antonescu Ce se intampla dupa iluminare?

Timpul se opreste. Desi curge.
Sau...
Timpul curge, desi s-a oprit. Voi reveni asupra acestor doua aspecte.

Desi, de fapt, sunt patru aspecte. De fapt... e unul singur. <3

October 3, 2016 at 12:18pm · Like

Cristian N. Antonescu Frumos! Si simplu.

Multam', Iudita! <3
http://iuditapelea.ro/esti-iluminat-si-ce/

Esti iluminat.... si ce? - Iudit Pelea Blog

Notiunea de spiritualitate a fost deformata serios in lumea occidentala, ajungand sa devina o piata de
“gablonturilor”, maestri, vindecatori si o…
iuditapelea.ro
October 10, 2016 at 7:22pm · Like · Remove Preview

Cristian N. Antonescu "Trezind omenirea". Am de adus o erata la ceea ce spunea Osho in acest interviu - cercetarile
stiintifice de pana acum au demonstrat ca maimutele, elefantii, delfinii au constiinta de sine. Se vad pe ei in oglinda.
La vremea discursului lui OSho nu se stia acest lucru.
Are subtitrare in limba romana, click pe rotita zimtata si selecteaza limba din sectiunea "subtitles/cc"
https://www.youtube.com/watch?v=3zWh11S7E-I...

OSHO: Waking Up the World

OSHO: Waking Up the World http://www.osho.com/visit Excerpts from an Interview with Roberta Green, Santa
Ana…
youtube.com
November 9, 2016 at 4:41pm · Like · Remove Preview

Cristian N. Antonescu Am creat nota asta, ca si urmare a nevoii de a-mi condensa experientele dupa aceasta postare.
https://www.facebook.com/cristian.antonescu/posts/3766327894926
Si care sa imi fie la indemana. <3
De ce aceasta precizare? Pentru ca si postarea are comentarii frumoase. :) :D <3

Cristian N. Antonescu
December 2, 2013 · Bucharest ·
Iluminare?!... Hmmm... Huuu...
Mi-e teama de aceasta senzatie de goliciune. De acest a fi. Totul a devenit plat. Si mi-e teama. Unde este cel exploziv
si expan...
See More
December 2, 2016 at 11:03am · Edited · Like · Remove Preview