Ilie Cioara - Fiecare dorinta costa -

TrezireaInteligentei.ro

(Aboneaza-te! Instaleaza aplicatia Trezirea Inteligentei)

Viaţa este întocmai ca o apă curgătoare, aflată într-o neîncetată scurgere înnoitoare, determinată
de Legea Universală a mişcării. Izvorâtă din veşnicie, ea curge spre veşnicie într-o constantă
mişcare. Nimeni şi nimic nu-i poate pune stavilă şi nici nu-i poate schimba cursul normal impus de
propria-i realitate.

Dacă această afirmaţie este în concordanţă cu adevărul de necontestat, atunci ne întrebăm: Care
este relaţia noastră cu viaţa?

0 privim ca pe ceva separat de noi? Sau (referindu-ne la o comparaţie) stăm pe mal şi privim râul
ca simpli spectatori? Ori ne azvârlim în mijlocul râului şi curgem o dată cu el?

Când ne integrăm în viaţă, adică atunci când suntem una cu ea, privim toate
evenimentele aşa cum vin ele, fără să opunem nici un fel de rezistenţă. Şi nici nu
dorim altceva decât ceea ce este, de fapt, în acel moment.

In liniştea inerent survenită prin tăcerea minţii, primim din partea mişcării vieţii
impulsuri intuitive în legătură cu tot ce avem de făcut pentru întâmpinarea corectă a
clipei următoare.

Aşadar, întâlnirea noastră cu prezentul viu şi activ este o mişcare acauzală, în care
eul cu întreaga lui condiţionare este absent.

Această întâlnire directă, simplă şi spontană este unica modalitate a contactării Adevărului. In
această conjunctură ne incadrăm în strictul necesar, legat de viaţă, a cărei mobilitate şi prospeţime
ne îndrumă cu înţelepciune. In acest context în care ego-ul lipseşte cu desăvârşire, nu există nici un
fel de dorinţă, de aspiraţie sau ideal.

Inţeleptul nu trăieşte decât în prezent, mulţumit cu toate câte i le aduce viaţa, fără să
aspire sau să dorească altceva decât ceea ce posedă în acel moment.

Bogăţia şi farmecul existenţei constă în acea bucurie plenară oferită de inactivitatea

minţii, care-i copleşeşte întreaga fire prin impulsuri de Iubire transformatoare.

Dorinţele îşi au sediul în perimetrul limitat al ego-ului, în care nu există niciodată

pace, armonie, bună-înţelegere. In acest climat confuz şi haotic, teama, conflictele şi
zbuciumul sunt manifestări permanente atât ziua cât şi noaptea.

Fiecare dorinţă are repercusiuni dăunătoare pe plan fizic, psihic şi spiritual.

Dorinţa apare din lipsă de înţelegere a prezentului, sub forma conflictului dintre
ceea ce este real şi ficţiunea la care aspirăm. Nemulţumirea noastră faţă de ceea ce
ne oferă viaţa creează stari tensionale psiho-somatice însoţite de degradări morale.

Pentru uşurarea înţelegerii, aducem un exemplu. Ne este foame şi sete. Insă, din păcate, noi visăm
o masă copioasă, cu multe bunătăţi stropite din plin cu băuturi costisitoare. Dacă avem bani şi ele
există pe piaţă, nimic mai simplu; le procurăm şi ne împlinim pofta. Dar dacă lipsesc aceste
condiţii? De ce intervine această dorinţă, care, prin energia pe care noi înşine i-o dăm, pune
stăpânire pe întreaga noastră fiinţă în aşa măsură încât deseori ne împinge să săvârşim chiar şi
acte condamnabile? O dorinţă împlinită dă naştere la o altă dorinţă. Dorinţa de a avea
tot mai mult devine un adevărat abis, care nu se umple niciodată.

Fiecare dorinţă ne costă, căci o plătim cu temeri, zbucium, deci cu implicaţiile

respective pe ambele planuri atât aici, pe pământ cât şi la trecerea „dincolo”.

Dorinţele ţes pânza destinului fiecărei fiinţe omeneşti. Şirul de reîncarnări este
indestructibil legat de gloata dorinţelor nesatisfăcute.

Să mai evidenţiem şi faptul că în limbajul obişnuit noi vorbim de o multitudine de dorinţe, care,
prin natura lor, ne răvăşesc şi ne tulbură liniştea sufletească. In realitate nu există decât o
singură dorinţă, care îmbracă un număr imens de aspecte ce dau doar impresia că ar
fi manifestări independente.

Dorinţa nu este nici bună şi nici rea; ea este o stare anacronică şi conflictuală care
obstrucţionează înţelegerea vieţii în normala ei desfăşurare.

Pentru a conchide, să precizăm că starea de Conştiinţă pură prin care omul complet
întâmpină viaţa, are capacitatea de dezagregare spontană a oricărei dorinţe, chiar
din clipa în care aceasta îşi împrăştie întregul ei conţinut egoist.