a

Teozofismul și spiritul imposturii

 

Arăt – în multe alte articole – că la baza tuturor ideilor legate de Noua

Eră (Era Vărsătorului), Marea Ascensiune, Marea Lojă Albă de pe
Sirius, diversele Federații Galactice, contactul extraterestru prin
channeling sau ”telepatie”, rasele umanității, Noua Ordine Mondială,
fenomenul 2012, cometa ISON etc se află Societatea Teozofică și sectele
și grupările derivate din aceasta.

Dar sunt toate aceste ideologii autentice? Pentru a înțelege

autenticitatea lor este esențial să înțelegem autenticitatea organizației și
oamenilor care le-au promovat.

Trei mari personalități ale secolelor 19 și 20 – René Guénon, Swami

Dayananda și Swami Vivekananda – au denunțat activitatea Societății
Teozofice și presupusa ”spiritualitate” pe care aceasta o promova,
considerându-le profund înșelătoare și decepționante.

René Guénon

René Guénon, considera că ideologia promovată de Societatea

Teozofică înființată de Madame Blavatsky nu este cu adevărat o
teozofie, ci o doctrină contrafăcută și periculoasă. Teozofia ar
trebui să indice sursa primordială a tuturor religiilor și
concepțiilor despre Dumnezeu, dar ceea ce Blavatsky a promovat
a fost un amestec de concepte tradiționale și speculații
fantasmagorice despre realitatea spirituală, pervertind adesea
atât spiritul, cât și litera învățăturilor tradiționale.

Ca urmare, Guenon nu încadra activitatea Societății Teozofice în

curentul Teozofiei, ci o numea “teozofism” – așa cum o numesc
și eu – pentru a sugera că teozofia lui Blavatsky nu avea nimic
de-a face cu Teozofia autentică practicată în tradiția ezoterică
vestică, ci era o variantă contrafăcută, falsă și periculoasă a
acesteia.

Teozofismul este un amestec de idei gnostice, kabbalistice,

neoplatonice și hermetice, doctrine masonice și concepte
provenite din creștinism, hinduism și buddhism amestecate cu o
mulțime de invenții și corelații fanteziste.

Mai nou, cele câteva sute de grupări derivate din Teozofie

integrează idei cu care probabil că nici măcar Blavatsky nu ar fi
de acord: comunicări cu ”extratereștri” și revelații ”primite” de la
aceștia, Federații Galactice, maeștri ascensionați etc. In fapt,
Blavatsky nici nu credea in Dumnezeu – ea fiind convertită la
Buddhism (tradiție pe care n-o înțelegea aproape deloc), deci
termenul “teozofie/ teosofie/ teosophia” (”înțelepciunea lui
Dumnezeu”) este oarecum nepotrivit pentru ideologia sa
religioasă.

În lucrarea sa critică asupra ideologiei Societății Teozofice

numită Teozofismul – Istoria uneo pseudo-religii, Guénon scria
că aceasta își are locul

printre pseudo-doctrinele care exercită o influenţă nefastă asupra

unor porţiuni mai mult sau mai puţin întinse ale mentalităţii
occidentale, şi care, fiind de origine foarte recentă, pot fi clasificate
– cele mai multe dintre ele – sub denumirea comună de
“neospiritualism”, neavând nici un contact cu studiile orientale.
 
Cea despre care este vorba mai precis, si care nu are de altfel
oriental decât forma exterioarã sub care se prezintă, este cea pe
care o vom numi “teozofism”. Utilizarea acestui cuvânt, în ciuda
faptului cã e neobisnuit, se justificã suficient prin grija de a evita
confuziile. Într-adevãr, nu este posibil sã ne servim în acest caz de
cuvântul “teozofie”, care existã de mult timp pentru a desemna,
printre speculatiile occidentale, ceva cu totul diferit și mult mai
respectabil, a cărui origine trebuie sã fie raportatã la evul mediu.
 
În cazul nostru este vorba de concepții ce aparțin propriu-zis
organizației contemporane care se intituleazã “Societatea
Teozofică”, ai cărei membri sunt “teozofiști”, expresie care este
altminteri utilizată curent în engleză, și nu “teozofi”. Nici nu putem
și nici nu vrem să facem aici, fie chiar și sumar, istoricul, totuși
interesant în unele privințe, al acestei “Societãți Teozofice”, a cărei
fondatoare a știut sã punã în operă, grație influenței ciudate pe
care a exersat-o asupra anturajului sãu, cunoștințele destul de
variate pe care le posedă, și care lipsesc în totalitate succesorilor
săi.
 
Pretinsa ei doctrinã, formatã din elemente împrumutate din sursele
cele mai diverse, adesea de valoare îndoielnicã, și adunate într-un
sincretism confuz si puțin coerent, se prezintã la început sub forma
unui “buddhism ezoteric”, care, cum am indicat deja, este pur
imaginar. A ajuns la un asa-zis “creștinism ezoteric”, care nu este
mai putin fantezist.
 
Nãscutã în America, aceastã organizație, chiar dacã vrea sã treacã
drept internaționalã, a devenit pur englezã prin conducere, cu
excepția unor branșe dizidente destul de puțin importantã. În ciuda
tuturor eforturilor sale, sprijinită de unele protecții care îi asigurã
considerații politice pe care nu le vom preciza, nu a putut sã
recruteze decât un foarte mic numãr de hinduși devotați, profund
disprețuiți de cãtre compatrioții lor, dar ale cãror nume pot impune
ignoranței europene.
 
De altfel, în India se crede în general cã nu e vorba decât de o sectã
protestantã de un tip particular, asimilare ce pare justificatã atât
de membrii ei cât și de procedeele propagandistice și tendințele ei
“moraliste”,  fãrã sã mai vorbim de ostilitatea, când ascunsã când
violentã, împotriva tuturor instituțiilor tradiționale. Sub raportul
producțiilor intelectuale, s-au vãzut apãrând mai ales, de la
compilațiile indigeste de la început, pânã la o mulțime de
povestioare fantastice, datorate “clarviziunii” speciale ce se obține,
 pare-se, prin “dezvoltarea puterilor latente ale organismului
uman”.
 
Au fost și câteva traduceri destul de ridicole ale unor texte
sanskrite, însoțite de câteva comentarii și interpretãri încã și mai
ridicole, dar pe care n-au îndrãznit sã le etaleze prea vizibil în
India, unde se rãspândesc de preferințã lucrãri care denatureazã
doctrina creștinã sub pretextul de a-i expune sensul ascuns. Un
astfel de secret, dacã într-adevãr ar exista în creștinism, nu s-ar
explica deloc și nu ar avea nici o rațiune de a fi valabil, cãci este de
la sine înțeles cã ar fi pierdere de vreme cãutarea unor mistere
profunde în toate aceste elucubrații “teosofiste”. 

…. “teozofismul” este impregnat de sentimentalismul specific

occidentalilor, si de altfel, pentru a vedea pânã unde ajunge
“moralismul” si pseudo-misticismul, trebuie doar deschisã o lucrare
luatã la întâmplare în care sunt expuse concepțiile sale. Si mai ales,
când se examineazã lucrãri din ce în ce mai recente, se vede cã
aceste tendinte se accentueazã si mai tare, poate pentru cã șefii
organizației au o mentalitate din ce în ce mai mediocrã, dar poate
și pentru cã aceastã orientare este într-adevãr cea care rãspunde
cel mai bine scopului pe care și-l propun.

Cât despre terminologia pretențioasă folosită de scriitorii teozofiști,

Guenon este foarte radical:

Ceea ce caracterizeazã la prima vedere “teosofismul” este utilizarea

unei terminologii sanskrite destul de complicate, ai cãrei termeni
sunt adesea utilizati cu un sens foarte diferit de acela pe care îl au
în realitate, ceea ce nu e întru nimic uimitor, dat fiind faptul cã
aceste cuvinte nu servesc decât ca acoperire a unor concepții strict
occidentale, și pe atât de îndepãrtate pe cât este cu putintã de ideile
hinduse…
 
Singura rațiune de a fi a terminologiei sanskrite în “teozofism” este
aceea de a-i da ceva care sã ținã loc de doctrinã, cãci noi nu putem
 consimți s-o numim astfel, o aparențã bunã sã-i iluzioneze pe
occidentali si sã-i seducã pe unii dintre ei, cãrora le place exotismul
pentru formã, dar care, în fond, sunt foarte fericiți sã regãseascã în
aceasta concepții și aspirații conforme cu ale lor, și care ar fi cu
totul incapabili sã înțeleagã câtuși de puțin doctrinele autentice
orientale.
 
Aceastã stare de spirit, frecventã la cei numiți “oameni de lume”,
este într-o oarecare mãsurã comparabilã cu cea a filozofilor care
simt nevoia sã foloseascã vocabule ieșite din comun și pretențioase
pentru a exprima idei care, în fond, nu diferã profund de cele
vulgare.

Despre ”Marea Lojă Albă” – un fantezist concept dezvoltat de teozofiști

– Guenon afirmă că este ”parodia unui centru inițiatic”, o producție a
neo-spirtualismului occidental modern.

Guenon observa – pe bună dreptate – că Blavatsky și-a dobândit toate

cunoștințele din lectura lucrărilor lui Jacob Boehme, Eliphas Levi, a
tratatelor kabbalistice și hermetice dintr-o bibliotecă din New York sau
plagiind pasaje traduse din Kanjur și Tanjur de Sándor Kőrösi Csoma și
nu de la maeștri cu capacități supranaturale (așa cum pretindea ea). În
concluzie, Guenon considera că Blavatsky a promovat
șarlatanismul și și-a compromis potențialul pe care l-a avut în
scopul îndeplinirii unei agende personale care presupunea
dobândirea de renume și popularitate.

Guenon arată și legătura pe care Societatea Teozofică a avut-o cu

o altă sectă influentă din acea vreme: Ordo Templi Orientis. Într-
o altă carte a sa – The Spiritist Fallacy (Eroarea Spiritismului)
– Guenon denunță întregul curent al
Spiritismului/Spiritualismului, curent care s-a dezvoltat în
strânsă legătură cu Mișcarea Teozofistă.

Este usor de văzut cum, în zilele noastre, foarte mulți oameni consideră
că s-au apropiat de spiritualitate, cand , de fapt, au îmbrățișat doar
diverse concepte vagi și fanteziste aparținând grupărilor teozofiste și
spiritist-spiritualiste.

Însă în Europa și America teozofismul nu a fost atât de tare criticat pe

cât a fost în India. Doi dintre cei mai renumiți exponenți ai tradiției
hinduse: Swami Dayananda și Swami Vivekananda au realizat o critică
vehementă a Teozofismului.

 
Swami Dayananda

Swami Dayananda era o figură importantă a spiritualității vedice de pe

timpul lui Blavatsky.

După o inițială conlucrare armonioasă între ramura indiană a Societății

Teozofice și Arya Samaj (organizația condusă de Swami Dayananda),
Dayananda a denunțat duplicitatea teozofiștilor într-o conferință cu
titlul ”Societatea Teozofică” ținută în Bombay în anul 1882.

Pe lângă mențiuni legate de modul în care, în viziunea lui Swami

Dayananda, statutul și imaginea Arya Samaj erau afectate de acțiunile și
declarațiile teozofiștilor, acesta declara că:

ei [teozofiștii] declarau că vin ca studenți, pentru a înțelege și a

îmbrățișa Religia Vedică și pentru a dobândi cunoștințe de limba
sanscrită. Nu doar că au eșuat în a-și păstra promisiunile, dar au
ajuns să nu mai creadă în nici o Dharma care există. Ei nu au
studiat niciodată vreo Dharma la o capacitate cât de cât
rezonabilă, nu au început studiul Sanscritei și nici nu există vreo
speranță că o vor face vreodată!

Înainte să vină în Aryavarta, ei [teozofiștii] declarau în coloanele

ziarului Indian Spectator din 14 iulie 1878 că nu erau nici buddhiști,
nici creștini, nici Brahmani care credeau în Purana-e, ci că erau
Arya Samaj-iști. Acum însă, în contradicție cu ceea ce au spus
 atunci, ei au declarat public că au fost buddhiști de ani de zile și că
sunt buddhiști chiar și acum. Nu este aceasta o falsitate și o
înșelătorie? Este evident din scrisoarea lor din ianuarie 1880 că
declarau că cred în Dumnezeu, dar, la numai opt luni de la această
declarație, ei [Blavatsky și Olcott] declarau la Meerut că amândoi
erau atei. Nu este acest comportament al lor deceptiv?

întreba retoric Swami Dayananda.

În cartea sa The Life and Teachings of Swami Dayanand Saraswati,

Bawa Chhajju Singh scria că Swami Dayananda era supărat și de faptul
că Blavatsky și Olcott se foloseau de renumele său într-un mod
manipulativ, prin faptul că aceștia l-au înscris și l-au declarat membru
al Societății Teozofice fără acordul acestuia și fără a răspunde ulterior
cererii acestuia de a-i șterge numele din lista membrilor.

Inițial l-au elogiat pe Swami Dayananda, mai târziu însă, când au

înțeles că acesta nu s-a lăsat prins în țesătura lor, au început să
vorbească despre Koot Hoomi Lal [pretinsul Mahatma/ Maestru al
Înțelepciunii/Maestru Ascensionat de la care Blavatsky pretindea că
primea mesajele și revelațiile care au constituit modelul pentru tot ce
a urmat în channeling-ul cu ”extratereștri” și ”maeștri ascensionați” -
n.trad.], o persoană pe care nimeni nu a văzut-o și de care nimeni
nu a auzit. 
 
Ei afirmă că acest Koot Hoomi le apare și că face miracole. ”Aici” –
spun ei -” este fotografia lui; scrisori și flori cad de deasupra,
lucruri pierdute pot să fie găsite”. Toate aceste aserțiuni ale lor sunt
cu totul mincinoase.

Bawa Chhajju Singh arată că Madame mințea când afirma că practică

Yoga.

Când Swami a vorbit cu Madame Blavatsky despre Yoga la Meerut,

Madame a afirmat că ea practica yoga conform tradiției Yoga și
Samkhya Shastra-ei. La dorința lui Swami ca Madame să-i explice
 metodele yoghine recomandate de Shastre, absolut nici un răspuns
nu a fost oferit de Madame. Cu alte cuvinte, singurul lucru pe care
ei [Blavatsky și Olcott] știu să-l practice este mesmerismul și
jongleria.

 
Swami Vivekananda

Un alt mare învățător spiritual al Indiei, Swami Vivekananda, a luat

poziție împotriva activității Teozofismului.

Trebuie spus că, inițial, împins un elan al comuniunii și unificării (pe

care Societatea Teozofică și Masoneria pretindeau că-l promovează),
Vivekananda a aderat la idealul Masoneriei, la fel cum Guenon și
Dayananda au aderat la misiunea declarată a Societății Teozofice. Mai
târziu însă, toți și-au schimbat viziunea și orientarea, când și-au dat
seama că nici Masoneria, nici Societatea Teozofică nu erau nici pe
departe ceea ce pretindeau a fi.

Cu claritatea care l-a caracterizat mereu, Vivekananda (viveka =

”puterea discernământului”) a ‘disecat’ Teozofismul, revelându-i, în
cuvinte puține, adevărata natură.

Teozofiștii pretind că posedă cunoașterea divină originală a

universului. Ne bucurăm să aflăm despre existența ei și ne bucurăm
și mai tare că intenționează să o țină în mod riguros secretă! Vai de
noi, bieții muritori – și mai ales hinduși – dacă toată această
cunoaștere se va pogorî dintr-o dată asupra noastră!

Pe bună dreptate, Vivekananda identifica Teozofismul cu

Spiritismul/Spiritualismul. El considera ramura indiană a
Teozofismului
 altoiul indian al Spiritualismului american- cu doar câteva cuvinte
sanscrite care țin loc de jargon spiritual – cu misivele ”mahatmice”
luând locul bătăilor și tropotelilor spiritelor și cu inspirația
”mahatmică” înlocuind obsesia pentru fantome.

(În viziunea mea acesta este aspectul cel mai decepționant al acestei
pseudo-spiritualități teozofiste bazate pe revelații primite prin
channeling (dedublare, telepatie sau alte mijloace) – inițial de la
”Mahatmas”, iar ulterior de la ”Maeștri Ascensionați”, ”ființe din alte
dimensiuni”, ”extratereștri benefici” sau alte categorii de spirite. La
originea Teozofismului se află Spiritualismul/ Spiritismul.)

Guenon arata că Blavatsky a luat ambele poziții cu privire la

Spiritualism. Astfel, inițial, Blavatsky spunea că mediumii sunt fie
persoane fraudulente, fie persoane grav dezechilibrate. Într-o
scrisoare din 1872 scria

Spiritele Spiritualiștilor nu sunt spirite, ci zdrențe bobinate de felul

pieilor năpârlite ale personalităților pe care morții le reflectă în
lumina astrală la fel cum șerpii le abandonează pe pământ,
nelăsând nici o legătură între reptilă și haina sa anterioară.
(Letters, 1:20)

Cu toate acestea, într-o altă scrisoare din 1875, Blavatsky scria:

cei care caută să răstălmăcească adevărul Spiritualismului vor

găsi în mine un dragon furios și un expozant nemilos, indiferent
cine sunt ei. (Letters, 1:101) 

Înainte de înființarea Societății Teozofice, Blavatsky și companionul

său, masonul Olcott, frecventau cercurile spiritiste (de fapt acolo s-au și
întâlnit prima oară) și erau foarte implicați în această mișcare.
Blavastky era destul de cunoscută în lumea spiritismului prin – pe
atunci – celebrul său ”club de miracole” în care realiza séance-uri si
”miracole” minore (cum ar fi, de exemplu, ”materializarea” unei cești de
ceai în tufișuri sau a unor scrisori pe care spunea că le primește de la
Mahatmas).

Inițial, Blavatsky – probabil pentru a se poziționa și a câștiga autoritate

– a criticat Spiritismul, dar este limpede că a ajuns să adopte metodele
acestuia. Guenon , în Teozofia 115-16:

Se pare că Blavatsky se confrunta cu următoarea dilemă: fie ea

însăși era doar un medium fals pe vremea ”clubului său de
miracole”, fie era o persoană bolnavă!

Ca urmare, Blavatsky a trebuit să adopte ambele poziții cu privire la

Spiritualism, ceea ce a menținut caracterul duplicitar al abordării sale.

Însă Vivekananda vedea dincolo de aparențele pe care Blavatsky încerca

să le păstreze: întreaga ”doctrină secretă” a lui Blavatsky, împreună cu
”scrisorile maeștrilor” adică ale ”mahatma-șilor” nu sunt altceva decât
spiritualism/spiritism deghizat!

Este ușor de văzut astăzi impactul devastator pe care spiritualismul lui

Blavatsky l-a avut asupra ideologiilor ”spirituale” contemporane. Toate
”revelațiile” prin channeling cu diverse entități, ființe din alte
dimensiuni sau ”extratereștri benefici” sunt expresia acestui atitudini
duplicitare și a acestui spiritism cultivat în mod decepționant de
Blavatsky.

Vivekananda afirma că teozofiștii și adepții lor din India nu trebuia

confundați cu națiunea hindusă,

ai cărei membri au văzut clar, încă din start, în fenomenul

Teozofismului, urmând exemplul lui Swami Dayananda Sarasvati
care și-a retras patronajul de la Blavatskism din momentul în care
a înțeles că a fost indus în eroare.
 Hindușii au destule învățături religioase și destui învățători, chiar
și în această decadentă Kali Yuga, și nu au nevoie de fantomele
moarte ale rușilor și americanilor… Noi, hindușii nu avem nevoie
să importăm religii din Vest. Suficientă a fost degradarea de a
importa de acolo aproape orice altceva. Munca de importare în
cazul religiei ar trebui să fie doar din partea Vestului,
suntem siguri, iar munca noastră a fost tot timpul în această
direcție.

Vivekananda se revolta și împotriva lozincilor teozofiștilor care afirmau

că ei pregătesc terenul pentru o pătrundere a spiritualității hinduse în
Vest:

Singurul ajutor pe care religia hindușilor l-a primit de la teozofiști

în Vest nu a fost un teren gata pregătit, ci ani de urcușuri grele
necesare pentru a scăpa de prestidigitațiile șmecherești ale
teozofiștilor.
 
Nu putem să nu ne bucurăm că această înțelepciune minunată a
Teozofismului este ținută secretă. În mințile oamenilor educați din
Occident, gândirea indiană, șarlatania și fakirismul crescător de
mango au devenit toate identificate, iar acesta a fost tot ”ajutorul”
pe care religia hindusă l-a primit de la teozofiști.

Ținând seama de toate aceste falsuri cu care teozofiștii își mascau

ignoranța spirituală, afirmațiile extrem de tranșante și radicale ale lui
Vivekananda din finalul notelor sale apar perfect justificate (și cât se
poate de actuale și în zilele noastre în ceea ce-i privește pe adepții
diferitelor idei și revelații primite prin ”comunicări” cu ”extratereștrii
benefici”, ”maeștrii ascensionați”, „ ființele eterice sau
multidimensionale”, ”avatari ai Noii Ere” etc):

Până acum, mare efect pozitiv și imediat vizibil al Teozofismului –

în orice țară – este de a separa oamenii sănătoși, spirituali și activi
de șarlatanii morbizi și degenerați care pozează în ființe spirituale!