UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

Facultatea de Teologie Ortodoxa „Justinian Patriarhul”

Program de master: Doctrină şi Cultură

Lucrare de disertaţie
Religiozitatea şi pseudo-religiozitatea în gândirea lui Osho

Coordonator ştiinţific:
Pr. Prof. Dr. Nicolae Achimescu
Masterand:
Ionuţ Cosmin Covrig

Bucureşti
2018
 Introducere
Dacă în perioadele mai vechi ale dezvoltării civilizaţiei umane, tot ceea ce implica ideea
de „religie”, dar şi cea de sentiment religios, păreau să aibă definiţii bine conturate, modernitatea
a adus cu sine o reconsiderare vizibilă a vechilor valori, inclusiv din acest punct de vedere. În
primul rând, o tradiţie religioasă originară dintr-un anumit spaţiu geografic nu mai are putere sau
prezenţă absolută în spaţiul respectiv. Din contră, se asistă la o îmbinare a vechiului ethos cultural,
implicit religios, cu noile curente de gândire aduse în aria respectivă datorită interferenţelor
postmodernităţii.
Noul mileniu aduce cu siguranţă problematizări importante în ceea ce priveşte înţelegerea
religiilor, dar şi a simţirii umane din spatele lor, instinctul religiozităţii. Din acest punct de vedere,
orice analiză a unui autor care se plasează sub acest spectru aduce contribuţii importante în ceea
ce priveşte practica dialogului, dar şi a eforturilor misionare ale Bisericii.
Osho este un fenomen care nu are nevoie de o prezentare foarte largă printre adepţii noilor
spiritualităţi de influenţă hindusă din amalgamul cultural New Age. El devine prezent din ce în ce
mai des şi în România, unde, după căderea comunismului şi o libertate totală a cuvântului scris şi
a publicaţiei, astfel de noi orientări mai mult sau mai puţin religioase în sensul clasic, influenţează
gândirea a zeci de mii de români, teoretic membri ai Bisericii Ortodoxe.
Am ales tratarea acestei teme pentru că în nicio altă grupare inspirată de matricea
Extremului Orient nu avem o declaraţie mai făţişă de rupere faţă de vechile apartenenţe religioase.
Deşi nu a fost niciodată în intenţia filosofului Rajneesh a forma o nouă religie, mesajul său a
devenit mesianic pentru partenerii săi de dialog din toată lumea, toţi rupţi şi debusolaţi de
prăbuşirea vechilor orânduieli sociale şi civilizaţionale în care erau nativi. Discursul lui Osho este
o monografie adusă noii culturi postmoderne, unde spiritualitatea nu mai are o graniţă faţă de
ştiinţă sau tehnologie. Astfel că va fi extrem de important să identificăm înţelegerea sa asupra
religiozităţii pentru a identifica pericolul pseudo-religios în care curentul propus de el influenţează
sute de mii de adepţi la nivel global. Înţelegând o astfel de gândire, putem găsi alternative prin
noi abordări misionare şi discuţii teologice.
De asemenea, va fi important să identificăm noul model spiritual care nu mai este bazat pe
o relaţie interpersonală între Dumnezeu şi om, pentru o mai bună clarificare a orizontului dogmatic
dezvoltat în creştinismul oriental.

1
 Primul capitol al prezentei lucrări va fi dedicat cercetării premiselor de filosofie şi
înţelegere de la care Rajneesh porneşte în identificarea principiilor pe care le consideră drept
autentic religioase, analizând simultan influenţele occidentale şi orientale ce stau la baza
sistemului, transplantat din India în Statele Unite şi ulterior pe continentul european.
De asemenea, a doua secţiune se va axa pe o explicare cât mai detaliată a organizării şi
teoretizărilor lui Osho în ceea ce priveşte rolul maestrului şi conţinutul relaţiilor comunitare.
Capitolul III se va concentra pe explicarea noţiunilor de „credinţă”, „religios”, „fanatism”
şi punctul său de vedere în privinţa marilor personalităţi religioase din istoria umanităţii.
Capitolul IV va conţine o analiză a înţelegerii meditaţiei ca instrument al dezvoltării noului
om religios propus de Osho şi a interferenţelor acestor definiţii cu practica buddhismului Zen.
Am ales ca bibliografie instrumentală recursul la prelegerile lui Osho, foarte multe traduse
şi în limba română, dar şi cele preluate direct, disponibile pe site-ul organizaţiei Osho International
Foundation.

2
 I. Elemente biografice
I. 1. Repere hermeneutice în filosofia lui Rajneesh
În momentul în care încercăm să abordăm un sistem de gândire (oricare i-ar fi originea şi
provenienţa), ne izbim inevitabil de o necesitate vitală – aprofundarea unor termeni-cheie care să
constituie piatra de temelie în înţelegerea sistemului respectiv, termeni care să permită ulterior o
reconstituire şi o înflorire a sensurilor propuse.
Spre deosebire de coerenţa filosofiilor occidentale, zidite semantic asemenea unor catedrale
prin precizia premiselor şi a concluziilor, Estul ne pune în faţa unor probleme fundamentale: nu
există nevoia unor expuneri articulate. Ba, mai mult, totul este relevant strict în măsura în care
cercetătorul se identifică la nivelul cel mai intim cu obiectul studiat.
Prima trăsătură pe care o putem desprinde înainte de a investiga propriu-zis înţelegerea religiei
în viziunea lui Rajneesh (Osho) este rebeliunea împotriva oricărei forme de organizare suficientă
sieşi:

„Osho a fost descris drept ‹‹cel mai periculos om din lume››, ca un ‹‹iconoclast›› şi un mare
mistic ‹‹quadri-dimensional››. A fost un om care şi-a dedicat viaţa sfidării sistemelor instituţiilor
şi guvernelor, pe care le-a considerat atrofiate, corupte, nevrotice sau anti-viaţă1. ”

Această tendinţă trebuie înţeleasă în contextul epocii sale – a doua jumătate a secolului XX
se evidenţia în lumina negării vechilor forme de organizare a societăţilor, culturilor şi statelor.
Religiile, ca structuri care depindeau din punct de vedere mundan de întrepătrunderea acestor trei
factori, au fost, evident, afectate, diluate de noile viziuni ale postmodernităţii.
Rajneesh respingea pur şi simplu dialectica ideologiilor, exacerbând inconsistenţa doctrinară
şi jocul paradoxului. El însuşi căuta „o cale de a fi, o calitate diferită a existenţei2.”

1
Judith M. Fox, Osho Rajneesh, col. „Studies in Contemporary Religion”, Signature Books, f.l., 2000, p. 1.
2
Osho, The True Sage, f. Ed., f. l., 1975, p. 125.

3
 Prima viziune a sa este că un om nu poate fi autentic câtă vreme nu se scaldă în propria
contradicţie3. Totuşi, lucru atât de drag oricăror filosofii politice de secol XX, era un adevărat
adept al lui Nietzsche când pleda pentru „omul cel nou4.”
Putem asocia valul produs de el în noile spiritualităţi de secol XX cu numele unor filosofi
din spaţiul vestic în calitate de continuitate a gândirii – Nietzsche, Krishnamurti, Freud şi Gurdjeff.
Cruciada sa împotriva instituţiilor religioase organizate este inclusă în manifestul lui
Nietzsche, „Dumnezeu a murit.”
Pentru Osho adevărul este ascuns dacă este tratat prin intermediul unei credinţe sau
convingeri – este necesar să inoculăm scepticismul, nu certitudinea5. Interesant este că Osho
încearcă să lege viziunea sa asupra religiei de noul limbaj psihanalitic iniţiat de Freud; toate
manifestările ego-ului înscrise pe linia comportamentelor nevrotice şi condiţionate sunt produse
de subconştient, care încearcă să se elibereze din constrângerea unor chingi ideologice6.
Vorbind despre religie, Osho aduce inevitabil vorba de meditaţie, văzută drept acceptare
necondiţionată a tot ceea ce se intâmplă. Prin meditaţie, vorbim de reunificarea mecanismelor
identităţii umane în deplina conştientizare a tuturor formelor sale de manifestare. Ca practică,
meditaţia depăşeşte tehnicile propuse de religiile tradiţionale – este arta de a fi pe deplin conştient
de sine în orice moment al vieţii7.
De asemenea, viziunea propusă de acest gânditor indian pretinde a îmbrăţişa ambele
aspecte ale cunoaşterii umane, ştiinţa şi spiritualitatea, mesaj de altfel strâns apropiat de iminenţa
apropierii unei noi ere8.
Desigur, „omul nou” nu va mai trebui să suporte povara niciunei convenţii sociale: familia,
căsătoria, ideologiile politice sau religiile9.
Curentul creat de el se rupe de orice influenţă a vreunei mişcări precedente pe plan religios,
deşi, în prelegerile sale, el însuşi se lasă fascinat pe rând de buddhismul Zen, practicile Tantra,
Yoga, Creştinism, Taoism sau liniile unor poeţi şi mari mistici din diverse spaţii sau perioade10.

3
Ibidem, p. 126.
4
Judith M. Fox, Osho Rajneesh, p. 1.
5
Judith M. Fox, Osho Rajneesh, p. 2.
6
Ibidem, p. 2.
7
Ibidem, p. 4.
8
Ibidem, p. 6.
9
Ibidem, pp. 6-7.
10
Ibidem, p. 7.

4
 Pe plan empiric, Osho absolutizează descătuşarea deplină a tuturor emoţiilor, accentuează
beneficiile spontaneităţii şi acceptării integrale a naturii proprii individului11.
În căutarea propriei identităţi, nu putem spune că Osho îşi revendică o anumită poziţie de
lider sau profet, ori chiar mentor: „Sunt doar eu însumi. Nu profet, nu Mesia, nu Hristos. Doar un
om obişnuit... exact ca tine12.”
Confruntat cu propria idee despre spiritualitate şi sensul religiei, Osho se desprinde de
criteriul apartanenţei, accentuând supremaţia individualismului în orice raportare la o viaţă
spirituală, indiferent de orientarea ei.

„Nu am fost niciodată spiritual în sensul în care voi înţelegeţi acest cuvânt. Nu am mers
niciodată la temple sau biserici, sau să citesc orice scripturi, sau să urmez anumite practici pentru
a găsi adevărul, sau să Îl venerez pe Dumnezeu sau să mă rog Lui. Asta nu a fost deloc calea mea.
Astfel că, în mod clar, poţi spune că eu nu fac nimic spiritual. Dar, pentru mine, spiritualitatea are
o cu totul altă conotaţie. Are nevoie de o individualitate onestă. Nu lasă loc niciunei forme de
dependenţă. Creează o libertate pentru sine însuşi, indiferent de costul ei. Nu aparţine niciodată
unei mulţimi, ci omului singur, pentru că niciodată o mulţime nu a găsit vreun adevăr. Adevărul a
fost găsit doar în dimensiunea solitară a omului. Astfel că spiritualitatea mea are o semnificaţie
diferită faţă de ideea ta de spiritualitate. Poveştile copilăriei mele, dacă le puteţi înţelege, vor
puncta către toate aceste calităţi într-o formă sau alta. Nimeni nu le poate numi spirituale. Se
numesc spirituale pentru că mie ele mi-au dat tot ceea ce un om poate năzui [...] Spiritualul, pentru
mine, înseamnă pur şi simplu găsirea sinelui. Nu am permis niciodată nimănui să facă această
muncă pentru mine – pentru că nimeni nu poate face această muncă pentru tine. Trebuie să o faci
tu însuţi.”

I. 2. Viziunea religiozităţii în spiritualitatea hindusă

În accepţia societăţilor moderne, orice sistem religios pare a fi definit printr-un set de
credinţe şi practici comune, toate legate într-un organism unitar prin activitatea unui fondator care
a transmis mai departe quintesenţa dogmatică şi sistematică a mişcării respective. Regăsim aceste

11
Ibidem, p. 7.
12
Osho, Autobiography of a Spiritually Incorrect Mystic, Osho International Foundation, editor Sarito Carol
Neiman, St. Martin’s Press, New York, 2000, p. 1.

5
trăsături în mod clar în curentele religioase cu care suntem cei mai familiarizaţi în spaţiul european:
creştinismul, iudaismul şi, mai nou, Islamul.
Totuşi, spaţiul extrem-oriental (înţelegem prin această sintagmă Asia de Sud şi estul
extrem, China, Peninsula Coreea, Arhipelagul Japonez, estul Siberiei) oferă, prin mişcările
religioase întâlnite (probabil de ordinul sutelor, dată fiind diversitatea grupurilor etnice în aceste
câteva state), o nouă abordare. Investigarea lor necesită lepădarea temporară a uneltelor de analiză
ştiinţifică occidentală prin canalele expuse mai sus (set de credinţe, practici comune şi un fondator
charismatic), întrucât în multe astfel de mişcări ele nu sunt valabile.
Exemplul hinduismului este cel mai clar. Trebuie să înţelegem că un curent filosofic de
mare anvergură precum fenomenul Osho nu apare din neant. La baza lui au stat milenii de evoluţie
a unui grup de filosofii şi mişcări religioase cunoscut acum sub termenul generic de „hinduism”,
dar care nu este nici pe de departe un grup omogen.
Până la începutul secolului XIX, hinduismul era văzut drept religia indigenă a spaţiului
geografic indian, o peninsulă mărginită la nord de lanţul Himalaya, în vest, est şi sud de Oceanul
Indian. În secolul XXI, acest ansamblu a depăşit de mult leagănul spaţiului originar, devenind un
curent regăsit pe toate continentele, cu excepţia Antarcticii, meritându-şi titulatura de religie
mondială alături de creştinism şi Islam. Spre deosebire de acestea din urmă, apariţia curentelor
hinduse nu poate fi pusă pe seama unor personalităţi istorice cunoscute. Naşterea lor poate fi datată
încă din preistorie. Nu cunoaştem momentul în care aceste religii au început să fie practicate sub
forma pe care o cunoaştem astăzi. Pentru minim două considerente, hinduismul îşi merită titlul de
ansamblu religios cu practicile cele mai diverse întâlnite la nivel mondial – istoria sa se întinde pe
nimim trei milenii, aşadar este printre cele mai vechi seturi de credinţe religioase din lume, cu
1000 de ani înainte de creştinism. De asemenea, adepţii săi au ţinut cel mai mult la păstrarea unor
practici milenare, refuzând depăşirea lor prin progres istoric atunci când societăţile au depăşit
considerentele practicării acelor ritualuri. Din contră, tendinţele conservatoare au dominat istoria
hinduismului, eliminând spre margine orice curente eterodoxe apărute ca formă de protest
(buddhismul sau jainismul, religia pe care familia lui Rajneesh o practica). În mod paradoxal,
hinduismul a putut îmbrăţişa totuşi tradiţii religioase exprimate în peste 300 de limbi13.

Constance E. Jones, James D. Ryan, Encyclopedia of Hinduism, col. „Encyclopedia of World Religions”, editor J.
13

Gordon Melton, Infobase Publishing, New York, 2007, p. XVII.

6
 Acest amalgam a putut crea în timp o orientare monistă, deşi aparent henoteistă sau chiar
politeistă. Prin şcolile filosofice din perioada clasică, mai ales Vedanta, mişcările hinduse au putut
deschide drumul spre sincretism, acceptând astfel Realitatea ultimă sub diverse forme şi denumiri,
care alternau adeseori. În secolele recente, chiar Allah sau Iisus au fost incluşi în panteon şi practici
devoţionale sub influenţa contactelor politice şi culturale din perioada colonială14.
Aspectul de rebeliune pe care l-am discutat în secţiunea de mai sus şi care defineşte
gândirea lui Osho poate fi datat încă din perioada interacţiunii curentelor hinduse cu Islamul. În
momentul emergenţei sale pe scena subcontinentului indian, Islamul a fost văzut ca religie a
invadatorilor învingători, majoritatea de origine turcică din zona Asiei Centrale de astăzi şi care
patronau diverse grupuri ascetice şi devoţionale (practicanţii tradiţiilor sufismului). Cunoscuţi
pentru comportamentul lor bizar şi adeseori sfidător la adresa autorităţilor sau ipocriziei claselor
conducătoare, aceşti asceţi rătăcitori (dervişi) au iniţiat contacte fructuoase din punct de vedere
filosofic cu vechii asceţi ai Vedelor sau ai practicilor yogice (sadhus sau sannyasin), dând naştere
unor mişcări sincretice. Acestea se rup de vechile prescripţii sociale, mai ales în privinţa sistemului
castelor, şi încep mişcări de protest şi defăimare (adeseori luând nuanţe ironice şi de batjocură)
împotriva elitei religioase a brahmanilor, care dominaseră sute de ani scena religioasă a Indiei 15.
Printre personalităţile care se înscriu în această tendinţă şi pe care Rajneesh îi va adopta mai târziu
drept modele de raportare sunt poeţi mistici precum Kabir sau Guru Nanak, maeştri care îmbinau
practicile hinduse cu cele musulmane şi care negau caracterul de instituţie şi rigiditate din grupările
adverse, conservatoare. Chiar unul dintre împăraţii dinastiei Mogule, care a dominat India din 1526
până în secolul XVIII, Akhbar cel Mare (1556 – 1605) a iniţiat o mişcare în rândul filosofilor şi
gânditorilor întâlniţi la curtea sa, creând pentru scurt timp o nouă religie inspirată din Islam,
creştinism şi scrierile vedice16.
Aceşti maeştri au creat ritualuri ce îmbinau devoţiunea hindusă (bhakti) cu poezia sufită şi
muzica epocii clasice în forme de o originalitate surprinzătoare. Osho, dar şi alţi maeştri de secol
XX, din acest spaţiu vor merge exact în această direcţie ce îşi are germenii încă din secolul XVI.
Observăm aşadar că, deşi hinduismul pare a avea precepte extrem de clare în ceea ce
priveşte mişcările conservatoare existente în interiorul său, noţiunea de „religie” în subcontinentul

14
Constance E. Jones, James D. Ryan, Encyclopedia of Hinduism, p. XVIII.
15
Ibidem, p. XXIII.
16
Ibidem, p. XXIII.

7
indian diferă de înţelegerea omului occidental. Legat de castă, apartenenţă etnică şi grupări
politice, un hindu poate totuşi să vadă aceste criterii trăsături ale unui simplu mod de viaţă şi nu o
trăsătură definitorie din punct de vedere religios. Putem observa un liberalism axat pe relativizare
şi dinamică sincretică. Numai analizând această latură a religiilor hinduse vom putea înţelege de
ce Rajneesh este cel pe care îl cunoaştem, cu propriul sistem de referinţă şi nu un alt gânditor. De
asemenea, elucidând această raportare înţelegem şi specificitatea viziunii sale asupra religiei.
Nefiind unitar, câmpul identitar al hinduismului poate fi fragmentat într-o sumedenie de
grupări desprinse din miezul central, bazat pe autoritatea unui maestru, guru, cu propria
interpretare a Vedelor şi a realităţii17.
Conform sintagmei lui Max Weber, putem vorbi în spaţiul hindus de o „fluiditate
doctrinară”, o noţiune aparţinând grupărilor considerate „ortodoxe” nefiind obligatoriu o noţiune
universal acceptată18.

I.2.1. Noi mişcări religioase de secol XX

Diaspora hindusă de astăzi a influenţat în mod decisiv evoluţia religioasă la nivel mondial
şi fără analiza ei nu am putea înţelege fondul pe care mişcarea Osho s-a dezvoltat din punct de
vedere organizaţional. Contactele istorice între hinduşi şi occidentali încep încă din perioada
colonială, iniţial cu olandezii şi francezii, mai apoi cu Compania Indiilor de Est britanică. Sfârşitul
sclaviei în Imperiul Britanic (1833) a adus pentru întreprinzătorii din spaţiul colonial o problemă
stringentă, cea a forţei de muncă. Astfel, muncitori de origine indiană au fost aduşi pe plantaţiile
din Indiile de Vest (actualul Arhipelag al Caraibelor) – 1837, mai apoi pe toate dominioanele
britanice, aducând aici, bineînţeles, şi dimensiunea religioasă a spaţiului natal19. Nu trebuie să ne
mire, aşadar, popularitatea unor grupări de factură recentă care împrumută practici şi tradiţii
hinduse sub o formă mai mult sau mai puţin corespondentă izvorului de provenienţă. Nu vrem să
insistăm foarte mult asupra unor astfel de curente, întrucât dinamica lor ar putea fi scrisă într-o
lucrare de sine stătătoare de dimensiuni extrem de ample, dar semnificativă a fost deschiderea
anumitor laturi ale gândirii europene spre aceste practici.

17
Gavin Flood, „Introduction: Establishing the Boundaries”, în The Blackwell Companion to Hinduism, editor
Gavin Flood, Blackwell Publishing, Oxford, 2003, p. 4.
18
Max Weber, The Religion of India. The sociology of Hinduism and Buddhism, Free Press, Glencoe, 1958, p. 22.
19
Anantanand Rambachan, „Global Hinduism. The Hindu Diaspora” în Contemporary Hinduism: Ritual, Culture
and Practice, editor Robin Rinehart, ABC-Clio, Inc., Santa Barbara, 1964, p. 80.

8
 Specialiştii tind să identifice apariţia unor noi mişcări religioase pe fondul emergenţei unei
contra-culturi a anilor ’60 faţă de tradiţie. Vechile religii par să îşi piardă de mult vigoarea la
jumătatea secolului XX. După cele două războaie mondiale şi în condiţiile tensiunii războiului
rece, toate mecanismele sociale şi culturale care constituiau reperul unei civilizaţii îşi
demonstrează incapacitatea, fragmentându-se. Pe acest fond, vorbim de o pierdere a unor vechi
repere şi de căutare a unor noi forme de gândire. Prin exotism şi caracter ezoteric, accesibil doar
unor iniţiaţi, mişcări precum Meditaţia Transcendentală, Zen, Ananda Marga, Ramakrishna,
Krishnamurti sau Osho accentuează rolul individualităţii, satisfacând setea umanului de căutare a
propriului sens. Aceste noi sisteme reuşesc sa atragă individul vechilor societăţi, acum
deconstruite, şi să îi ofere un nou răspuns, sa îi includă chiar o sete de senzaţional sau nou în
monotonia unor societăţi conservatoare20.

I. 3. Tratarea unei controverse

Am ales să analizăm mai întâi o serie de factori de înţelegere şi care ţin de culturile şi
mediile sociale în care Rajneesh a activat iniţial înainte de a intra într-o tratare biografică. Doar
analizând şi ethos-ul cultural care stă la baza activităţii unui astfel de autor putem aprofunda cu
adevărat şi conceptele care stau la baza unei opere şi a unei vieţi.
Născut pe 11 decembrie 1931 ca Chandra Mohan Jain, Rajneesh (poreclă câştigată în
timpul copilăriei) a fost cel mai mare fiu dintr-o familie cu 11 copii. Tatăl său era negustor de
materiale textile în statul Madhya Pradesh, satul Kuchwada, iar bunicii pe linie maternă erau
practicanţi ai jainismului. Influenţa bunicilor se va dovedi covârşitoare. Rajneesh susţinea faptul
că bunica sa l-a crescut într-un spirit de totală relaxare şi libertate, neinterzicându-i nimic. De
asemenea, în creşterea tânărului Mohan nu a fost adoptat niciun model de educaţie, el susţinând
că acesta a fost primul pas pentru el spre atingerea iluminării, cu o minte nepătată de programările
impuse de societatea umana şi care pot aneantiza adevărul individual21.
Ulterior, va parcurge studii de filosofie şi va deveni profesor al acestei discipline la Rajput
Sanksritt College. Controversele încep încă de pe acum, lui Rajneesh cerându-i-se transferul sau
demisia de către cancelarul adjunct al instituţiei datorită poziţiei sale de sfidare a normelor

20
Jacob Needleman, The New Religions, Penguin Group, New York, 1970.
21
http://www.oshoworld.com/biography/innercontent.asp?FileName=biography2/02-04-grandparents.txt,
16.IV.2018, 10:20 a.m.

9
religioase, culturale şi morale în faţa studenţilor22. Devine popular prin caracterul incisiv al
prelegerilor sale şi din ce în ce mai căutat de mulţi reprezentanţi ai diverselor clase sociale aflate
la periferia sistemului rigid al castelor: acei tineri care nu se mai regăseau într-o moştenire culturală
ce părea perimată şi într-o societate cu frecvente tulburări şi răsturnări precum era India anilor ’60
- ’70. Îşi va organiza primele grupări de „neo-sannyasini” la Mumbai şi mai apoi Pune, unde va
îmbina spiritualitatea dezvoltată pe cont propriu prin căutare proprie cu noile metode de
psihanaliză occidentală23. Totuşi, această îmbinare nu s-a dovedit o soluţie fructuoasă, gruparea
fiind acuzată de practicare a prostituţiei, libertinaj sexual, ore întregi de muncă neplătită sau
agresiune fizică, tendinţă ce va fi dusă la extrem odată ce comunitatea îşi transferă sediul în statul
Oregon, în noul „Rajneeshpuram24”.
Membrii acestei comunităţi erau interesaţi în primul rând de o descoperire şi explorare a
celor mai ascunse instincte şi porniri din subconştient. Pe măsură ce gruparea începe să
interacţioneze din ce în ce mai mult cu exteriorul, se constată o pierdere a controlului grupării de
către Rajneesh. Din ce în ce mai multe aspecte sunt puse sub puse sub administrarea lui Ma Anand
Sheela, secretara acestuia. De asemenea, în tot mai multe apariţii publice, Osho este văzut într-o
stare de lipsă de conştiinţă lucidă, detaliu care i-a făcut pe mulţi să creadă că Sheela îl controla pe
Rajneesh prin intermediul drogurilor25. De asemenea, figura liderului iluminat era însoţită de o
expunere ostentativă a luxului. Se cunoaşte faptul că Bhagwan Rajneesh avea o colecţie de peste
20 de automobile Rolls-Royce, iar practicanţii săi deveniseră practic o nouă sectă, un „cult” prin
izolare faţă de lumea exterioară şi desconsiderare a celor care nu acceptau viziunea liderului.
Totodată, foarte mulţi practicanţi se aflau la limita exceselor sexuale sau narcotice26.
Bineînţeles, deşi Rajneesh respinsese în mod repetat orice religie organizată, în jurul său
se ţese acum o întreagă mitologie menită sa fie pusă în slujba unui aparat propagandistic.
Asemenea marilor figuri religioase din istorie, lui i se atribuie o naştere neobişnuită, dacă nu chiar

22
Carter F. Lewis, Charisma and Control in Rajneeshpuram: A Community without Shared Values, Cambridge
University Press, Cambridge, 1990, p. 30.
23
P. T. Mistlberger, The three dangerous Magi: Osho, Gurdjieff, Crowley, O-Books, Winchester, Washington,
2010, p. 161.
24
Charles Wright, Oranges and Lemmings. The story behind Bhagwan Shree Rajneesh, Greenhouse Publications, f.
l., p. 3.
25
Ibidem, p. 7.
26
Ibidem, p. 7

10
miraculoasă, iar teoretizarea vieţilor sale anterioare este tratată exhaustiv, rolul său fiind văzut ca
acela de Mântuitor din bezna ignoranţei27.
În urma conflictelor acerbe cu localnicii şi cu guvernul american din cauza exceselor sale,
Osho se dispensează de prezenţa Sheelei, care, conform declaraţiilor sale, transformase propria
grupare de neo-asceţi atinşi de prezenţa adevărului într-un lagăr de muncă forţată28.
În ciuda contradicţiilor logice observate de discipolii săi din ce în ce mai des,
comportamentul său aparent haotic, fără coerenţă nu a dus la o scădere a membrilor comunităţii.
Martorii prezenţi relatează faptul că toţi aceşti ucenici se adânceau din ce în ce mai mult într-o
stare de afazie, de pierdere a simţului raţional, element care însoţea ascultarea oarbă faţă de lider.
Deşi Osho însuşi îi avertizase în mod repetat împotriva acestui aspect, neo-sanyasinnii îi atribuiau
acestuia rolul de divinitate supremă, de încarnare a Adevărului şi salvator29.
Comunitatea a fost inclusiv acuzată de bioterorism, din cauza încercărilor Sheelei de a
prelua controlul total al grupării şi de a izola figura liderului charismatic de orice alt partener de
dialog. Aceste acuzaţii au luat avânt mai ales începând cu anul 198430. Din cauza numeroaselor
procese intentate de către autorităţile locale sau voci adverse noii grupări, Bhagwan Rajneesh se
va retrage din Statele Unite, inclusiv după o perioadă de arest pe baza acuzaţiilor de evaziune
fiscală, trafic de droguri, prostituţie31. Refuzându-li-se intrarea în peste 21 de ţări, membrii grupării
reuşesc totuşi să negocieze un proiect de restabilire a sediului central cu guvernul indian la Pune,
unde mişcarea se reconfigurează drept organizaţie de terapie şi dezvoltare personală32. Din această
perioadă, 1989, îşi va prelua şi titulatura de Osho, inspirată din buddhismul zen. Moare pe 19
ianuarie 1990, după ce se asigurase că noua sa comunitate nu va dispărea printr-o reformare
interioară. Organizaţia îşi conduce şi astăzi activitatea în aceeaşi locaţie, sub numele de Osho
Meditation Resort33.

27
Ibidem, p. 12.
28
Charles Wright, Oranges and Lemmings. The story behind Bhagwan Shree Rajneesh, p. 12.
29
Ibidem, p. 13.
30
Marion S. Goldman, “When Leaders Dissolve: Considering Controversy and Stagnation in the Osho Rajneesh
Movement”, în ***, Controversial New Religions, editori James R. Lewis, Jesper Aagard Petersen, Oxford
University Press, Oxford, 2005, p. 121.
31
Ibidem, p. 125.
32
Ibidem, p. 127.
33
Ibidem, p. 127.

11
 II. O nouă mişcare religioasă
II. 1. Viziunea fenomenului religios în cadrul mişcărilor New Age
Începând cu noua mişcare de contra-cultură hippie din anii ’60, mişcarea New Age, în
cadrul căreia gruparea Osho poate fi analizată drept pilon central, s-a conturat din ce în ce mai
mult drept un ansamblu de curente cu caracter eclectic, cu tradiţii variind din ezoterismul creştin
sau islamic până în zona şcolilor de gândire buddhiste, hinduse sau taoiste. În cadrul ei, se constată
nu doar o prelucrare sincretică a religiilor stabilite la nivel mondial, ci şi o tendinţă de revigorare
a vechilor moşteniri religioase native (exemple pot constitui filosofiile neopăgâne de factură nativ
americană, celtică, germanică sau egipteană, dar şi grupările cu caracter ocult sau magic, de tipul
Thelema, mişcarea teosofică sau antroposofia lui Steiner, Wicca, anumite grupări masonice etc34.).
Ca trăsătură generală a acestor grupări (care pot fi privite cu greu din punct de vedere
unitar), specialiştii au identificat premisa că însăşi ideea de Sine este sacră, vorbind de un monism
al individului, al Sinelui unic ce există în fiecare dintre noi35.
În explorarea acestui demers, noul tip de spiritualitate New Age va dialoga nestingherit cu
orice implică un plus de cunoaştere umană asupra universului în care trăim – ştiinţă (prin folosirea
noilor teorii privind fizica cuantică, particulele quark, haosul primordial, inteligenţa implicită a
materiei36. Din acest punct de vedere, nu vom putea identifica niciodată în analiza New Age doar
o dimensiune religioasă, pentru că aspecte specifice New Age pot fi găsite în orice produs al
culturii umane, de la film şi literatură până la lumea academică37.
În analiza pe care o face asupra stadiului contemporan al spiritualităţii umane, mişcarea
New Age rupe trecutul determinismului, al religiilor ferm stabilite şi curentelor ştiinţifice care
aveau pretenţia de a explica cele mai ascunse secrete, accentuând rolul individului şi al căutării
acestuia ca factor decizional. Apărută ca răspuns la masivele mutaţii sociale şi culturale
determinate de cele două războaie mondiale şi revoluţia tehnologiei la nivel global, New Age
absolutizează ideea de nouă eră, nou stadiu al umanităţii care va depăşi vechile condiţionări,
explicaţie însoţită de obicei de iminenta apropriere a Vârstei Vărsătorului38.

34
Paul Heelas, The New Age movement: The celebration of the Self and the Sacralization of Modernity, Blackwell
Publishers, Oxford, 1996, p. 1.
35
Ibidem, p. 2.
36
Ibidem, p. 5.
37
Ibidem, p. 9.
38
Ibidem, p. 16.

12
 Din punct de vedere psihologic, mişcările New Age au prins contur pe fondul unei
degringolade interioare a individului. Supus unor condiţionări sau frici, însoţit de frustrare şi
incapacitate de a se înţelege cu adevărat, individul acceptă astfel de curente ca modalitate prin care
poate fi eliberat de aceste reziduuri şi prin care îşi poate explora cele mai ascunse porniri şi dorinţe.
Practic, vedem aici o exacerbare a rolului jucat de interiorul uman. Simbolurile vechilor
spiritualităţi sunt folosite drept chei prin care individul îşi poate cunoaşte noul rol de poarta spre
un viitor modificat fundamental39.
Nu ne surprinde faptul că această mişcare înfloreşte cu precădere în deceniile 8-9 ale
secolului trecut, simultan cu noua comunitate creată de Osho.
Noul drum al redescoperirii sinelui este însoţit de un mesaj de compasiune, de depăşire a
unor bariere (văzute drept cauze ale vechilor războaie şi prejudecăţi). De asemenea, accentul este
pus pe caracterul autodidact al oricărei spiritualităţi autentice, ignorându-se rolul oricărei autorităţi
sau instituţii din acest punct de vedere. În mod ironic, reprezentanţii New Age îşi creează totuşi
propriile instituţii pe măsură ce îşi definesc noile teologii40.
Din punct de vedere istoric, originea acestor comunităţi poate fi identificată în
Romantismul de secol XIX, cu accentul său pus pe întoarcerea la origini şi explorarea titanică a
instinctelor individuale, subconştiente. Teologi ca Friedrich Schleiermacher vor accentua
sentimentul, intuiţia drept caracteristica fundamentală a religiilor, în detrimentul credinţei oarbe,
fanatismului sau al unei autorităţi centralizate ecleziastic. Această pornire individuală de căutare a
divinului se va concretiza în explorarea unor religii orientale, dar cu un pragmatic caracter
comercial printr-o publicare continuă de cărţi şi înregistrări cu caracter spiritual. Putem vedea o
adevărată piaţă de guru, terapeuţi, vindecători holişti, sau practicanţi ai unor forme de divinaţie
care promit rezolvarea tuturor problemelor individuale şi transcenderea unor astfel de limitări41.
Metodele se pot observa într-o varietate de manifestări umane precum stilul de viaţă şi
programul zilnic, mijloacele recreative, alimentaţia, lecturile sau muzica. Orice demers de acest
tip este însoţit şi de o neaşteptată tensiune eshatologică, fie că aceasta este văzută ca trăire intensă
a momentului, „carpe diem”, sau pusă, în maniera religiilor avraamice, la sfârşitul istoriei42.

39
Paul Heelas, op. cit., p. 18.
40
George D. Chryssides, „Defining the New Age”, în Handbook of New Age, editori Daren Kemp, James R. Lewis,
col. „Brill Handbooks on Contemporary Religion”, vol. 1, Brill, Leiden, Boston, 2007, p. 6.
41
Ibidem, p. 12
42
http://www.aquariusteachings.com/, 16. IV. 2018, 12:59.

13
 II. 2. Aspecte ale relaţiilor comunitare în cadrul Osho International
Foundation
Modelul social şi comunitar al grupării despre care discutăm se centrează pe un precept
fundamental, care indică raportul între membri:

„Insist pe acest aspect: trăiţi spontan fără niciun fel de disciplină. Trăiţi în libertate şi
totalitate, pentru că nimeni nu va cunoaşte vreodată ceea ce aduce momentul care urmează. Eu aş
putea să nu mai fiu aici, voi aţi putea să nu mai fiţi aici. Momentul care va succeda clipa de faţă
nu are sens. În ceea ce priveşte existenţa, nu putem vorbi decât despre un singur moment temporal,
şi acesta este prezentul. Trecutul nu mai există, viitorul încă nu s-a născut43.”

Aceeastă declaraţie implică din punct de vedere al relaţiilor interumane o realizare foarte
simplă: persoana trebuie să se desprindă de condiţionări, aşteptări, trebuie să dialogheze cu celălalt
pe baza unei spontaneităţi şi inocenţe desprinse din trăirea absolută a prezentului. Înţelegem aşadar
de ce, în cadrul sistemului dezvoltat de Rajneesh, nu putem vorbi despre o ierarhie sau autoritate,
cel puţin din punct de vedere teoretic. Desigur, acest lucru nu înseamnă că această comunitate nu
a fost marcată de tendinţe autoritare ale unor lideri sau chiar a maestrului însuşi. Totuşi, cel puţin
în teorie, Osho foloseşte acest model pentru a ataca sistemul (văzut de el ca fiind rigid şi închis,
dătător de tensiune şi violenţă) comunitar al grupărilor religioase tradiţionale.
Manifestul său este ruperea oricărei comunităţi religioase axată pe teamă sau aşteptare a
mântuirii, prin acest aspect Osho dovedindu-se în mod radical împotriva creştinismului şi a
clerului, văzut de el drept clasă ce manipulează omenirea, oferindu-le false speranţe:

„Religiile au încercat să se convingă de faptul că oamenii nu trebuie să devină inteligenţi.

Inteligenţa şi-o revendică drept monopol personal: preotul este cel care ştie şi tu ar trebui doar să
ai credinţă. Masele au continuat să creadă asta până în secolul XX, şi nu reprezintă nicio
coincidenţă faptul că existenţialismul a izbucnit în Europa – nu în India şi nici în Etiopia44.”

43
Osho, From Death to Deathlessness, Osho International Foundation, Rebel Pub. House, f. l., 1997, p. 7.
44
Ibidem, p. 10.

14
 Osho pledează eliberarea de suferinţă a noii sale comunităţi, liberă de anticiparea oricărui
viitor eshatologic sau speranţă de salvare prin iluminarea atinsă în cadrul noului său program, în
contrast cu vechile comunităţi religioase:

„Ei au o anumită fericire imaginându-şi că vor trăi în paradis, bucurându-se de tot ceea ce
este posibil în condiţia lor – femei frumoase, râuri de vin – şi oamenii bogaţi vor suferi în focurile
iadului. Îşi imaginează că se vor putea uita de sus la tot ce se întâmplă cu Henry Ford, cei din
familia Rockefeller şi cei din neamul Kennedy. Ei încă mai cred asta. În India nu a existat vreo
revoluţie vreme de 5000 de ani. Oamenii au asimilat suferinţa, văzând-o ca ceva natural, o condiţie
de la sine înţeleasă45.”

Orice tip de societate, înafară de cea născută prin noul său mesaj, este destinată iluziei şi
separării. Vârsta copilăriei este, în viziunea lui Osho, momentul în care inocenţa individuală este
ucisă de tendinţa societăţii de a nivela orice aspect spontan, posibil factor de rebeliune, prin
organismele sale, guvern, autorităţi şi şcoală, biserici:

„După cum puteţi vedea – niciun copil nu este născut creştin, sau evreu, sau Hindu, dar
părinţii şi societatea încep imediat să pompeze în mintea copilului, săracă şi inocentă. Până la
vârsta la care poate gândi pentru sine însuşi este deja prea târziu: ajunge plin de gunoi. Lui nu i s-
a spus că totul este gunoi; este o moştenire sfântă, preţioasă. Continuă să se agaţe de acest lucru şi
se transformă în mediocritate46.”

Noua grupare este pusă în viziunea fondatorului ei sub spectrul recâştigării copilăriei,
inocenţei primare, vârstei paradisiace în care viziunea asupra lumii nu mai este inoculată de
conştiinţa de aparţinător a ceva - naţionalitate, familie, religie, civilizaţie:

„Sannyasinii mei îşi reclamă din nou dreptul la inocenţă, la copilăria perimată de preoţi,
politicieni, experţi în educaţie. În orice mod, voi aţi fost până acum modelaţi pe măsura
veşmântului care v-a fost pregătit de către aceştia. Asta este ciudat! Veşmântul ar trebui să fie pe

45
Osho, op. cit., p. 11.
46
Osho, op. cit., p. 13.

15
măsura aleasă de voi, şi totuşi de secole veşmântul este stabilit dinainte pentru voi. Veşmântul este
deja disponibil – fie că este creştin, hindus, budist – şi voi trebuie să vă potriviţi în el. Este o
temniţă47.”

Operaţiunea este practic una de deprogramare a vechilor automatisme în scopul câştigării

unei libertăţi interioare desăvârşite, nealterate de conştiinţa apartenenţei, manifest de altfel întâlnit
în majoritatea discursurilor sale. Noua comunitate este astfel axată pe celebrarea clipei şi a
frumuseţii, în detrimentul unor idei preconcepute legată de diverse dogme sau sisteme logice.

II. 2. 1. Între devoţiune şi revoltă

Gândirea religioasă a lui Rajneesh nu poate fi aprofundată fără analiza atentă a rolului jucat
de individualitate. Din punctul său de vedere, dimensiunea religioasă a existenţei nu aparţine de
un crez fundamental, de o dogmă sau instituţie, ci de explorarea tuturor adâncurilor personalităţii:

„A trăi pur şi simplu nu întotdeauna înseamnă a trăi. Uită-te la viaţa ta. Poţi s-o numeşti
binecuvântare? Poţi să spui că e un dar, un cadou din partea existenţei? Ai vrea ca această viaţă
să-ţi fie dată iar şi iar? Nu asculta de scripturi – ascultă ce spune inima ta. Asta este singura
scriptură pe care şi-o recomand: ascultă foarte atent, foarte conştiincios şi nu vei greşi niciodată.
Şi, ascultându-ţi inima, nu vei fi niciodată divizat. Ascultându-ţi inima, vei începe să te deplasezi
în direcţia cea bună, fără ca măcar să te gândeşti la ce e bine şi ce e rău. Pentru noua omenire,
întreaga artă va consta în secretul de a asculta inima în mod conştiincios, cu atenţie48.”

Ascultarea faţă de imboldul instinctiv primează, aşadar. Osho oferă un exemplu inspirat
chiar din biografiile fondatorilor de religii pentru a sublinia importanţa acestei dinamici, strict
individuale. El rupe aşadar religiile organizate de izvoarele lor, acceptând rolul fondatorilor, dar
negând evoluţia comunitară ulterioară a moştenirii lor:

„Nicio regulă impusă nu poate fi dreaptă, pentru că regulile sunt inventate de oameni care
vor să te conducă! Da, au existat pe lume şi oameni luminaţi – un Buddha, un Iisus, un Krishna,

47
Osho, op. cit., p. 22.
48
Osho, Curajul. Bucuria de a trăi periculos, trad. Lidia Grădinaru, Ed. Litera, Bucureşti, 2014, p. 22.

16
un Mahomed. Ei nu au dat lumii reguli, ei au dat iubirea lor. Dar mai devreme sau mai târziu
discipolii se adună şi încep să elaboreze coduri de conduită. Odată ce maestrul s-a dus, odată ce
lumina s-a dus şi ei au rămas pe întuneric, încep să bâjbâie după reguli de urmat, pentru că lumina
la care puteau să vadă nu mai există. Acum vor trebui să depindă de reguli. Iisus a făcut ce îi şoptea
inima, dar ce fac creştinii acum nu e ce le şopteşte inima. Ei imită, iar în clipa în care imiţi insulţi
umanitatea, îl insulţi pe Dumnezeu. Nu imita niciodată, fii întotdeauna original. Nu fi o copie la
indigo49.”

Ideea de religiozitate se leagă şi în sistemul lui Osho de cele două noţiuni care definesc,
printre altele, şi viaţa morală. Vorbind despre bine şi rău, Osho se încadrează în linia marilor
filosofi relativişti de secol XX, în primul rând Nietzsche, care acordă o valoare relativă celor două
noţiuni. Într-o astfel de perspectivă, ele ţin strict de raportarea individuală, de rolul jucat de acestea
pentru evoluţia personală:

„Uită ce ţi s-a spus despre ‹‹asta e bine şi asta e rău››. Viaţa nu e atât de fixă. Ce astăzi e
bine mâine s-ar putea să fie rău, iar ce este rău în momentul ăsta ar putea fi bine în momentul
următor. Viaţa nu poate fi îndosariată; ea nu poate fi etichetată atât de uşor, împărţită în ‹‹asta e
bine şi asta e rău››. Viaţa nu e o farmacie în care fiecare flacon are etichetă şi ştii ce conţine fiecare.
Viaţa este un mister, în care ce e bine şi ce e rău se schimbă în funcţie de momentul la care ne
raportăm; într-un moment se potriveşte ceva şi atunci spunem că e bine; în alt moment acel ceva
nu se mai potriveşte şi spunem că e rău. Cum definesc eu ce e bine? Bine este ceea ce este în
armonie cu existenţa, iar ceea ce este în discordanţă cu existenţa este rău. Trebuie să fii foarte atent
în fiecare clipă, pentru că în fiecare clipă trebuie să decizi. Nu poţi să te bazezi pe răspunsurile de-
a gata pentru ce e bine şi ce e rău50.”

Din acest punct de vedere, religiozitatea nu mai poate fi asociată de o structură statică, de
o Biserică în care să vorbim de un Adevăr revelat şi transmis tuturor. În gândirea lui Rajneesh,
calea religioasă este un dat special, cu totul tainic. În niciun fel nu ne putem lega de această

49
Osho, Curajul. Bucuria de a trăi periculos, p. 22.
50
Ibidem, pp. 24-25.

17
modalitate de existenţă prin intermediul unei devoţiuni comune şi inspirate de dogme. Calea
religiozităţii este calea non-minţii:

„Existenţa precedă gândirea. Aşadar, existenţa nu este o stare minţii, ea e o stare

transcendentală. A fi este calea de a cunoaşte ceea ce este fundamental, nu a gândi. Ştiinţa
înseamnă gândire, filosofia înseamnă gândire, tehnologia înseamnă gândire. Religiozitatea nu
înseamnă gândire. Abordarea religioasă este o abordare non-gândire. Ea este mai intimă, te aduce
mai aproape de realitate. Ea înlătură toate obstacolele, te deblochează; începi să curgi în viaţă. Nu
mai eşti un simplu privitor, singuratic, îndepărtat. Te amesteci, te contopeşti cu realitatea51.”

Reprezentând un nivel firesc din punct de vedere antropologic, dimensiunea religiozităţii

constituie o abordare frontală, directă. Înţelegem la Rajneesh faptul că religiile trebuie să constituie
în primul rând contemplaţie. Accentul pe sistematizare s-a dezvoltat în mod firesc de-a lungul
istoriei, însă nerupând caracterul direct al religiozităţii, abandonul minţii:

„În istoria conştiinţei umane, primul lucru care a evoluat a fost magia. Magia era o
combinaţie de ştiinţă şi religie. Magia avea ceva din minte şi ceva din non-minte. Apoi, din magie
s-a dezvoltat filosofia. După aceea, din filosofie s-a dezvoltat ştiinţa. Magia era atât minte, cât şi
non-minte. Filosofia era numai minte. Iar apoi, mintea plus experimentarea au devenit ştiinţă.
Religiozitatea este o stare a non-minţii. Religiozitatea şi ştiinţa sunt cele două abordări ale realităţii.
Ştiinţa este o abordare indirectă, religia este o abordare directă. Ştiinţa o ia pe ocolite; religiozitatea
pătrunde direct în inima realităţii52.”

Putem concluziona afirmând faptul că religiozitatea înseamnă o negare, o rebeliune şi în

niciun caz o ascultare faţă de o tradiţie, indiferent de provenienţa ei. Departe de însuşirea unui
adevăr moştenit, Rajneesh face un apel către identificarea interioară, practic intuitivă a fiecărei
personalităţi cu propriul adevăr.

51
Osho, Curajul. Bucuria de a trăi periculos, pp. 28-29.
52
Ibidem, p. 29.

18
 II. 3. Impactul figurii guru-lui
Deşi respinge orice idee de autoritate centrală, Osho manifestă bineînţeles un interes
predilect pentru propria poziţie de maestru în sânul discipolilor săi.
Respectând tradiţia hindusă din care face parte, acest autor acordă o atenţie deosebită
rolului jucat de maestrul spiritual. În special în cadrul civilizaţiei indiene, figura maestrului nu
joacă doar rolul de simplu învăţător, ci este o punte de legătură între Divinitate, aspectul nemuritor
şi lumea materială. Este un avatar, o întrupare a divinului pentru transmiterea învăţăturii către cel
care o primeşte şi urmează53.
Majoritatea discursurilor şi prelegerilor consemnate Osho reprezintă un dialog continuu
între discipoli şi maestru. Structura este una dialogică, astfel încât răspunsurile sale pot atinge
diverse trăsături ale existenţei.
În manifestul pe care îl acordă metodelor sale pedagogice, putem identifica o îmbinare între
două moşteniri culturale şi, bineînţeles, spirituale, Estul şi Vestul:

„Încercăm să prezentăm aici o nouă sinteză între Orient şi Occident. Metodele orientale
sunt mai degrabă individuale, încearcă să atingă latura interioară, şi sunt mult mai axate pe
solitudine, singurătate şi simţirea personală. Sunt metode meditative, mult mai concentrate pe
individ şi integritatea sa. Ele nu sunt metode de grup. Metodele occidentale sunt toate metode
comunitare, de grup, şi sunt mult mai axate pe exterior, aplicate pe comunicare şi relaţii. Integritate
în relaţii, nu în singurătate. Pot fi reduse la atât: metodele occidentale sunt concentrate pe iubire,
cele orientale pe meditaţie54.”

Figura guru-lui şi modelul său ating aşadar ambele polarităţi ale fiinţei umane, iubirea şi
meditaţia. Demersul său de educaţie nu este afirmat ca academic, ci axat strict pe experienţa şi
legătura personală dintre discipol şi maestru.
Desigur, împărtăşirea aceasta a maestrului către ucenic este una exclusivă. Într-un discurs
Osho afirmă faptul că rolul său este dedicat doar comunităţii pe care a întemeiat-o. Desigur, el nu
va avea nicio interes într-o lume care îi respinge învăţătura şi care rămâne, aşadar, în beznă,
incapabilă de a rezona cu înţelepciunea propusă de el:

53
Sri Swami Sivananda, Guru Tattva, Divine Life Society Publication, Uttar Pradesh, 1998, p. 1.
54
Osho, Above All, don’t wobble, f. ed., col. „Darshan Diaries”, Pune, 1976, p. 8.

19
 „În ceea ce priveşte lumea exterioară, pentru mine voi sunteţi lumea mea, nu există o lume
exterioară – restul ar trebui să aibă grijă de ei înşişi. Eu exist doar pentru voi, nu pentru ei. Dacă
vor fi confuzi sau deranjaţi, este problema lor. Poate că din această dezorientare şi confuzie, vor
începe să fie curioşi despre ce se întâmplă aici. Mulţi dintre voi aţi ajuns aici tocmai din cauza
acestei curiozităţi, şi apoi aţi fost prinşi şi nu aţi mai putut pleca. Aşa că nu voi lua niciodată lumea
exterioară în calcul. Lăsaţi-i să doarmă. Dar dacă vor deveni deranjaţi şi ostili, asta e bine; atunci
o anume legătură între mine şi ei se va forma. Şi antipatia este o legătură la fel ca şi prietenia. De
fapt, antipatia este mult mai puternică şi profundă decât orice prietenie55.”

55
Osho, From Death to Deathlessness, p. 3.

20
 III. Definiţii ale credinţei
III. 1. Definiţii ale credinţei
Din punct de vedere al sistemului de credinţe, nu putem atribui lui Osho niciun fel de
concepţie unitară sau dogmatică. Anterior am subliniat faptul că nu putem identifica în afirmaţiile
sale vreo predilecţie pentru religiile organizate, astfel încât nu putem afirma în mod clar o viziune
coerentă a credinţei în ideile sale.
Înţelegem faptul că el ia în calcul ideea de religiozitate, în felul său specific, însă nu putem
vorbi de o identificare de sens între noţiunea de „religiozitate” şi cea de „credinţă”.
Din punct de vedere antropologic, Rajneesh consideră că orice om este corupt de mediul
social şi cultural în care trăieşte, căpătând automatisme care îi reneagă personalitatea. Ori, putem
observa faptul că şi religiile se numără printre aceşti factori negativi, implicit credinţa.
Faţă de adoptarea oarbă a unui set de afirmaţii cu valoare de crez fundamental, Osho vede
în credinţă o expresie fundamentală a exprimării individualităţii – de exemplu, el poate vedea în
persoana lui Iisus o intoxicare, extaz şi profundă înţelepciune, dar blestem în cazul creştinismului
ca organism:

„Religia este un soi de intoxicare. Acest lucru trebuie să fie înţeles pentru că fără o
experienţă de intoxicare profundă, vieţile voastre nu vor avea niciodată vreun sens. Va rămâne la
stadiul de proză superficială şi nu va deveni niciodată un poem. Vei putea să mergi, dar nu vei
putea niciodată să dansezi, şi dacă nu poţi face asta, care mai e rostul? Până când nu dansezi cu
plinătate, cu uitare, astfel încât să dispari în propriul tău dans, astfel încât dansatorul să dispară şi
să rămână doar dansul... Doar atunci vei putea conştientiza ce înseamnă cu adevărat viaţa56.”

Manifestul lui Rajneesh este de a abandona pur şi simplu orice construcţie raţională,
închistantă, în favoarea spontaneităţii şi a jocului intuitiv. Credinţele sunt entităţi care ar trebui să
fie mai degrabă perimate decât ajutate să crească:

„Orice înseamnă lucru făcut de mână sau minte omenească nu este religie. Idolii aşezaţi în
temple nu sunt imaginile lui Dumnezeu, ci ale omului însuşi. Şi ceea ce este scris în scripturi este

56
Osho, Come Follow to You. Reflections on Jesus of Nazareth, English Discourse Series, vol. 3, f. ed., 1991, p. 2.

21
doar o reflecţie a propriilor dorinţe şi gânduri, nu adevărul văzut în interior. Nu este posibil să
exprimăm adevărul în cuvinte. Nu este posibil să ne facem un idol din adevăr, pentru că adevărul
este fără limită, fără sfârşit sau formă. Nu are contur, nume, atribute. În momentul în care i se
atribuie o formă, dispare. Pentru a-l atinge, ar trebui să aruncăm orice închipuire fizică sau
înfăţişare; întreaga reţea de prostii auto-fabricate ar trebui să fie dusă la vale. Adevărul necreat se
manifestă doar acolo unde conştiinţa umană a fost eliberată de închisoarea creată de mintea
proprie57.”

Astfel că, deşi încearcă să evite o uniformizare sau unificare a înţelesurilor sale într-o
singură organizaţie, Osho ajunge să vorbească despre o singură religie adevărată, cea a mesajului
transmis de intuiţie şi existenţă pură, necontrolată:

„Nu mă tem de Dumnezeu. Frica nu conduce pe nimeni la Dumnezeu. Doar o absenţă

completă a fricii te poate duce acolo. În niciun sens nu sunt însă credincios. Credinţa este oarbă.
Cum poate orbirea să ducă pe cineva la condiţia adevărului ultim? Nici nu sunt vreun practicant al
vreunei religii, pentru că religia nu poate fi divizată şi apoi categorisită. Este una singură şi
indivizibilă [...] nu sunt nici un ateu şi nici un teist. Aceste distincţii sunt superficiale, ţin strict de
intelect. Nu au absolut nimic de-a face cu existenţa. Existenţa nu este divizată între ‹‹este›› şi ‹‹nu
este››. Aceste distincţii aparţin doar minţii. În mod similar, şi ateismul şi teismul ţin tot de minte.
Ele nu pot atinge spiritualul. Spiritualul transcende atât pozitivul, cât şi negativul. Aceea ce este
este plasat dincolo de pozitiv şi negativ [...] aceste idei sunt ambele obsesii intelectuale. Obsesia
este o entitate impusă. Nu suntem chemaţi să decidem noi ce este adevărul, ci să-l privim drept
acel moment în care fiinţa se recunoaşte pe ea însăşi [...] religiozitatea este saltul din multiplicitate
în unitate58.”

Putem vorbi de o raportare mistică a gândirii lui Osho din punct de vedere apofatic, dar şi
de o tratare agnostică a realităţii. În mod paradoxal, o abordare agnostică pare a fi singurul pas
înţelept atunci când tratăm problema credinţei. Ca şi orice altă formă de cunoaştere, ea este
chemată să unifice o multiplicitate aparentă într-o înflorire a sentimentului individual. Tocmai de

57
Osho, Seeds of wisdom, f. ed., f. l., 1968, p. 4.
58
Ibidem, p. 8.

22
aceea, sistemul lui Osho şochează publicul religios, întrucât el rupe toate convenţiile legate de sens
şi filosofie. Acest manifest i-a însoţit de altfel întreaga activitate.

III. 2. Conceptul de „fanatism”

Din punct de vedere existenţial, persoana umană este, în viziunea lui Osho, destinată unui
mister de nepătruns. Bineînţeles, putem vorbi de încercări în privinţa unui răspuns concludent
privind menirea ei, însă, prin definiţie, existenţa nu poate fi soluţionată. Întrebarea fiecărui om
privind rostul său pe lume îşi are, evident, sensul ei. Dar doar acceptarea tăcută şi pe deplin
conştientă a întrebării implică lipsa ei de răspuns. Departe de a fi aşadar o formulă de apartenenţă,
o declaraţie prin care o anumită persoană se poate încadra într-o anumită identitate, religiozitatea
respinge tendinţa fanatismului, tocmai pentru că acceptă în mod direct misterul, spre deosebire de
teologie:

„Aceasta este diferenţa dintre teologie şi religiozitate. Teologia îţi dă răspunsul;

religiozitatea îţi dă conştienţă. Teologia îţi furnizează răspunsuri – gata făcute, manufacturate,
şlefuite, perfecte. Religiozitatea nu-ţi dă niciun răspuns; te ajută doar să te adânceşti mai mult în
întrebare. Cu cât te adânceşti mai mult în întrebare, cu atât vei constata că se topeşte şi dispare. Iar
când dispare întrebarea, se eliberează în tine o imensă energie. Eşti acolo, fără nicio întrebare59.”

Starea de subordine în slujba unei idei implică şi o anumită corupere, pe care Osho o
compară extrem de plastic cu pierderea virginităţii. Orice fel de idei asumate din partea unor alte
instanţe corup fiinţa autentică, acel fond de conştienţă pură şi fără definiţii:

„Rămâi cu întrebarea. Sunt aici să te ajut să rămâi cu întrebarea. Nu-ţi voi da niciun
răspuns, ai deja prea multe. Nu te voi mai împovăra şi eu. Sunt aici să te învăţ procesul dezînvăţării
răspunsurilor pe care le-ai asimilat, pentru ca întrebarea să devină limpede ca cristalul; pentru ca
întrebarea să devină autentică şi să îţi aparţină; pentru ca întrebarea să apară din profunzimea fiinţei
tale. Rămâi cu ea. Nu te muta din loc în loc, nu te grăbi. Ai răbdare. Lasă întrebarea să devină
însoţitorul tău permanent. Este singura disciplină pe care o predau: disciplina de a pune sub semnul

59
Osho, Destin, libertate şi suflet. Care este semnificaţia vieţii?, trad. Lidia Grădinaru, Ed. Litera, Bucureşti, 2014,
pp. 5-6.

23
întrebării, fără a ne grăbi să aflăm răspunsul. Este frumos să rămâi cu întrebarea, pentru că
răspunsurile te corup. Îţi distrug inocenţa; îţi distrug necunoaşterea pură. Îţi umplu mintea cu teorii,
cuvinte, dogme; atunci nu mai eşti virgin. Toate acestea te corup. Întrebarea este pură; nu te corupe.
De fapt, îţi intensifică puritatea; te face din ce în ce mai clar60.”

Noutatea acestei perspective este dată şi de lipsa nevoii unui răspuns clar pentru toate
lucrurile. Potrivit lui Rajneesh, omul devine fanatic (şi nu doar din punct de vedere religios),
alterându-şi aşadar puritatea, tocmai prin faptul că îşi inventează diverse răspunsuri, structurate de
obicei sub forma unor ideologii sau sistematizări, de care ajunge să se agaţe, care îl definesc.
Înainte de orice, trebuie să înţelegem faptul că acest gânditor respinge orice nevoie a unui răspuns,
pledează pentru indefinibil, pentru necunoscut. Existenţa este o taină, la fel cum şi omul şi
spiritualitatea sunt taine imposibil de descifrat.
Profund anticlerical, Rajneesh acuză preoţii de vina de a fi contaminat omenirea. Sfinţii
sunt vinovaţi de răspândirea unei nevroze în masă, care îl împiedică pe om să se bucure de
adevărata celebrare a existenţei:

„Trebuie să ne descotorosim de preoţi; ei sunt cauza apariţiei patologiei umane. Au

îmbolnăvit pe toată lumea, au cauzat o epidemie de nevroză. Iar nevroza a devenit atât de
dominantă, încât o considerăm normală. Considerăm că asta este viaţa, credem că asta înseamnă
să trăieşti – o suferinţă, o suferinţă lungă, prelungită, amânată; o existenţă dureroasă, chinuitoare;
o autobiografie gen mult zgomot pentru nimic61.”

Existenţa unui om religios este schizoidă şi divizată. Omul fanatic se află întotdeauna într-
un război civil cu sine, iar din acest conflict emană şi violenţa cu care îşi afirmă ideologia adoptată.
Logica vieţii este dată de căutarea sinelui propriu. Osho atribuie mulţimilor de credincioşi
calitatea de ignoranţi. Ei rătăcesc în beznă tocmai pentru că ascult de reguli impuse, refuzând un
dialog cu propria intuiţie:

60
Osho, Destin, libertate şi suflet. Care este semnificaţia vieţii?, pp. 8-9.
61
Ibidem, p. 12.

24
 „În vechile dogme, există garanţii. Milioane şi milioane de oameni le-au urmat, deci cum
este posibil să se fi înşelat atât de mulţi? În asta constă garanţia. Dacă spun atât de mulţi că este
corect, atunci trebuie să fie corect. Logica vieţii însă este exact opusul. Dacă atât de mulţi oameni
urmează un lucru, poţi fi sigur că este greşit, pentru că sunt atât de mulţi oameni care nu sunt
luminaţi şi care nici nu pot fi luminaţi. Majoritatea sunt neghiobi, pur şi simplu neghiobi. Ţine-te
departe de majoritate. Dacă atâţia oameni urmează un lucru, atunci cu siguranţă aceasta este
dovada suficientă că acel lucru este greşit. Adevărul li se întâmplă persoanelor distincte, nu se
aplică mulţimii. Aţi auzit vreodată că o mulţime de oameni a fost iluminată62?”

Starea de credinţă sau urmare a unui sistem, indiferent de natura lui, implică de fapt ideea
de utopie, luptă împotriva realităţii şi a existenţei. Totuşi, natura tuturor organismelor inventate
prin elaborare mentală care stau la temeliile civilizaţiei noastre este aceea de haos. Lumea în care
trăim este una a minciunii, Osho adoptând în aceste discuţii o viziune pesimistă asupra maselor de
oameni închise în iluzie, în matrix:

„Dacă tânjeşti după o utopie, dorinţa ta se îndreaptă de fapt către o armonie individuală şi
socială. Această armonie nu a existat niciodată, întotdeauna a fost un haos. Societatea a fost
împărţită în diferite culturi, în diferite religii, în diferite naţiuni – toate având drept fundament
diverse superstiţii. Nici una din aceste împărţiri nu e valabilă. Ele arată însă că omul este divizat
în el însuşi, iar acestea sunt proiecţiile conflictului său interior. Omul nu are unitate lăuntrică şi,
prin urmare, nu este în stare să creeze o societate, o umanitate unică, nici în afara lui. Cauza nu se
găseşte în exterior. Exteriorul este doar o reflectare a fiinţei sale lăuntrice63.”

Trăirea în social adoptă caracterul de teatru regizat de crezurile şi aspiraţiile fiecăruia,

motiv pentru care societatea nu poate fi un organism viu, eliberator. Fanatismul capătă o
dimensiune mai complexă, el ajungând practic să definească orice control extern asupra
individului. Aceasta este, de altfel, în viziunea lui Rajneesh, sursa răului în lume din punct de
vedere moral:

62
Osho, Destin, libertate şi suflet. Care este semnificaţia vieţii?, p. 24.
63
Osho, Viaţa este Aici şi Acum, f. trad., f. ed., f. l., f. a., p. 2.

25
 „Tu încerci să fii ceea ce vor alţii să fii, însă acest lucru nu te va putea mulţumi niciodată.
Iar când apare nemulţumirea, logica îţi spune: ‹‹Poate că ceea ce ai nu este suficient; străduieşte-
te să obţii mai mult!›› Atunci încerci să obţii mai mult, începi să cauţi. Şi toată lumea apare cu o
mască zâmbitoare, toată lumea zâmbeşte fericită, astfel încât fiecare vrea să-i păcălească pe toţi
ceilalţi. Şi tu porţi, la rândul tău, o mască, astfel încât ceilalţi cred că eşti ceva mai fericit; iar tu,
la rândul tău, ai impresia că ei sunt mai fericiţi. Iarba pare a fi mai verde în curtea vecinului64.”

III. 2. 1. Teoretizări ale libertăţii

Ideea de libertate în ceea ce putem numi „Rajneeshism” este opusă acelui stil de viaţă
schizofrenic. Libertate implică ideea de unitate, lipsă de contradicţie sau sciziune psihologică. Este
poarta spre autenticitate, asumarea tainei propriei identităţi:

„Motivul pentru care oamenii vorbesc mereu despre adevãr este clar. În inima lor existã o
sete dupã adevãr, le este ruşine cã nu sunt în posesia acestui adevãr şi, de aceea, vorbesc despre el.
Însã acestea nu sunt decât cuvinte. Faptul de a trãi în conformitate cu ele este prea periculos, riscul
este prea mare. La fel se întâmplã şi cu libertatea. Toţi oamenii doresc libertate de exprimare, însã
nimeni nu este cu adevãrat liber. Şi nimeni nu doreşte sã fie cu adevãrat liber, deoarece libertatea
aduce cu sine responsabilitatea; ea nu vine singurã. Iar faptul de a fi dependent este simplu; în
acest caz raspunderea nu îţi revine ţie, ci persoanei de care eşti dependent. Oamenii au adoptat deci
un mod de viaţã schizofren. Ei vorbesc despre adevãr şi despre libertate, însã trãiesc în minciună
şi sclavie... Iar lanţurile robiei sunt numeroase, deoarece faptul de a fi sclavi vã face sã fiţi eliberati
de rãspundere. Un om care doreşte sã fie liber trebuie sã accepte responsabilitãţi imense. El nu îşi
poate arunca rãspunderea pe umerii nimãnui. Indiferent ce face, indiferent ce este, rãspunderea îi
revine în întregime65.”

Ea este opusă de asemenea şi căutării unui ideal. Un om cu o individualitate autentică nu

se va plia niciodată pe un standard, fie că vorbim de o esenţă etică sau spirituală. Călătoria către
adevăr implică de asemenea lepădarea de anumite exigenţe privind perfecţiunea. Aşadar, în
viziunea lui Osho, religia a atins eşecul unic prin faptul că s-a instituţionalizat şi a început să

64
Osho, Viaţa este Aici şi Acum, p. 3.
65
Ibidem, pp. 6-7.

26
prescrie anumite reguli individuale şi comunitare. Responsabilitatea care nu ţine de individ, ci de
grupare sau sistem este o iluzie şi îl lipseşte pe om de adevărata împlinire. Evident, nu mai putem
vorbi de nevoia unei acceptări din partea unei Biserici sau de necesitatea stringentă a acceptării
unui har de sus:

„Fiecare este atât de nefericit încât vrea sã gãseascã o explicaţie acestui fapt. Iar societatea
v-a dat pentru asta o strategie foarte bunã: faptul de a judeca. Mai întâi te judeci, desigur, pe tine
însuţi în legãtură cu toate lucrurile. Nici o fiinţã nu este perfectã şi nici un om nu poate fi vreodatã
perfect, deoarece nu existã perfecţiune; prin urmare, faptul de a judeca este foarte uşor. Tu eşti
imperfect şi existã o serie de lucruri care dovedesc aceastã imperfecţiune. Şi atunci te înfurii, te
ridici împotriva ta şi împotriva întregii lumi: "De ce nu sunt perfect?" dupã care priveşti spre
ceilalţi, încercând sã regãseşti aceastã imperfecţiune în fiecare. Şi doreşti sã-ţi deschizi inima,
deoarece pânã nu o deschizi, viaţa ta va fi lipsitã de orice celebrare, va fi aproape moartã. Însã nu
poţi sã faci acest lucru direct. Trebuie sã distrugi mai întâi în întregime acest mecanism. Deci, în
primul rând: nu te mai judeca pe tine însuţi. În loc sã te judeci, începe sã te accepţi pe tine însuţi
cu toate imperfecţiunile, cu toate slãbiciunile, cu toate greşelile şi eşecurile. Nu îţi cere sã fii
perfect. Aceasta înseamnã sã ceri ceva ce nu este cu putinţã; te vei simţi frustrat. La urma urmei,
eşti o fiinţã omeneascã66.”

Nu am putea înţelege rolul libertăţii, dacă nu îl asociem în cazul lui Osho cu necesitatea
contemplaţiei. Contemplaţia este prezentată drept o urmare fidelă a asumării libertăţii individuale,
asupra acestei deschideri nealterate de prejudecată în faţa existenţei din care fiecare este parte
integrantă şi este implicit conservată în iubire:

„In fond, de ce interferează mintea? Pentru că este creată de societate. Ea este agentul
societăţii în interiorul fiinţei voastre. Reţineţi: mintea voastră nu se află în serviciul vostru! Vă
aparţine, dar nu se află în serviciul vostru. Face parte din conspiraţia împotriva voastră. Este o
minte condiţionată de societate. Aceasta a implantat foarte multe lucruri în ea. Este un slujitor al
societăţii, nu al vostru, deşi vă aparţine. Dacă sunteţi creştin, funcţionează ca un agent al bisericii
creştine. Dacă sunteţi hindus, este o minte hindusă. Dacă sunteţi budist, aveţi o minte budistă.

66
Osho, Viaţa este Aici şi Acum, p. 7.

27
Realitatea nu este nici creştină, nici hindusă, nici budistă. Ea pur si simplu este. Este necesar să
renunţaţi la această minte - la mintea comunistă, catolică, protestantă... Pe pământ există 3.000 de
religii, mai mari sau mai mici, secte minuscule, secte în interiorul sectelor. 3.000 în total. De aceea,
există 3.000 de tipuri diferite de minte numai din acest punct de vedere, iar realitatea este una
singură, adevărul este numai unul! Meditaţia înseamnă să renunţi la minte şi sa contempli. Primul
pas - iubeşte-te pe tine însuţi - vă va ajuta enorm în această direcţie. Prin iubirea de sine aţi distrus
deja o mare parte din prostiile pe care le-a implantat societatea în fiinţa voastră. Aţi devenit astfel
mult mai liberi de condiţionarea impusă de ea67.”

Libertate implică şi ruperea de orice ataşament, fie că discutăm de ataşament de tip biologic
sau psihologic. Orice ne blochează viziunea şi ne face să nu mai fim conştienţi de noi înşine este
un indiciu că libertatea individuală se alterează.
Libertatea izvorâtă din iubire este un proces riscant. Osho avertizează asupra pericolului
de a considera eliberarea un proces comod. Ea este de lungă durată pentru că implică o atenţie
centrată pe moment, prin meditaţie, şi o aplicare intimă a iubirii autentice:

„Iubirea este dureroasă deoarece conduce la fericirea supremă. Ea reprezintă calea către
transformare, către schimbare. Orice transformare este prin ea însăşi dureroasă, căci ceea ce este
vechi trebuie înlocuit cu ceva nou, necunoscut. Tot ce este vechi este familiar, sigur, cunoscut, în
timp ce noul este întotdeauna incert. Iubirea înseamnă să te deplasezi la suprafaţa unui ocean fără
să ai o hartă la dispoziţie. Mintea nu este de nici un folos în acest caz. Ea se descurcă de minune
cu lucrurile vechi, pe care le cunoaşte, dar într-un teritoriu necunoscut este nevoită să tacă. Mintea
nu foloseşte la nimic într-un mediu nou. De aceea, apare senzaţia de teamă. Când părăseşti lumea
ta veche, sigură, confortabilă, pe care o cunoşteai atât de bine - lumea convenienţelor -, simţi o
durere. Este aceeaşi durere pe care o simte copilul atunci când părăseşte pântecul matern, sau puiul
de pasăre când iese din oul sau, ori mai târziu, când încearcă sa zboare pentru prima oară. Teama
de necunoscut, de insecuritatea şi impredictibilitatea sa, este de natură să sperie pe oricine. în cazul
transformării spirituale, agonia este chiar mai profundă, căci ea conduce de la o stare egotică la

67
Osho, Iubire, libertate şi solitudine. O nouă viziune asupra relaţiei de cuplu, f. trad., Ed. Mix, f. l., f. a., pp. 15-16.

28
una non-egotică, de la eu la non-eu. Nu poţi trăi însă extazul fără a trece prin această agonie. Pentru
a fi purificat, aurul trebuie să treacă prin foc. Iubirea este acest foc68.”

III. 3. O reconsiderare a vechilor tradiţii religioase

Nu putem vorbi în cazul lui Osho de o renegare totală a marilor figuri religioase sau
spirituale. Trebuie să aprofundăm faptul că, în gândirea sa, mistica este atribuită doar persoanei.
Astfel încât urmarea firească este că Osho poate aprecia aceste figuri fondatoare, însă reneagă
moştenirea lor, transpusă doar prin sisteme ideologice sau doctrinare şi instituţii de transmitere a
acestora. Osho atacă aşadar dimensiunea istorică a religiilor, pe care o vede detestabilă, născătoare
de conflicte, şi se concentrează doar pe izvorul intim al unei religii, legată de persoana fondatorului
sau fondatorilor ei. Religiile sunt corupte din momentul în care apar discipoli care transmit
trunchiat sau obiectivat mesajul iniţial.
Fiecare tradiţie religioasă este tratată ca expresie a individualităţii maestrului respectiv,
care nu a putut exprima decât o singură dimensiune din „adevărul multidimensional”:

„Orice maestru pornim din start de la premisa că a fost unic în expresii. Cu toţii afirmă
acelaşi lucru, cu toţii arată către aceeaşi lună, însă degetele lor sunt diferite. Nu pot fi altfel decât
diferite. Degetul lui Buddha, degetul lui Lao Tze, degetul lui Chuang Tzu nu pot fi altfel decât
diferite. Dacă acorzi prea multă atenţie degetului, ai toate posibilităţile să uiţi obiectivul.
Obiectivul nu a fost degetul, ci luna. Toate diferenţele sunt în degetele lor, în expresiile lor.
Exprimarea adevărului e una singură, dar pentru a-l aduce în exprimare, fiecare maestru trebuie să
găsească propriul mod. De aceea, până şi persoanele iluminate apar către tine ca vorbind în graiuri
diferite, chiar contradictorii – deoarece existenţa nu are surse unidimensionale, ci este
multidimensională. Este articulată coerent pe toate contradicţiile. Toate contradicţiile se contopesc
într-un singur cosmos. Acum, nu puteţi exprima întregul cosmos în nicio afirmaţie. Toate
filosofiile sunt prea limitate şi toate limbile par incapabile să facă asta. Oricare teologie nu exprimă
decât un foarte parţial adevăr. Şi amintiţi-vă, un adevăr parţial nu este adevăr. Nu puteţi tăia
adevărul în părţi. Este unul, şi asta în mod organic, nu mecanic69.”

68
Osho, Iubire, libertate şi solitudine. O nouă viziune asupra relaţiei de cuplu, p. 35.
69
Osho, Christianity: The Deadliest Poison and Zen: The Antidote to All Poisons, English Discourse Series, Osho
International Foundation, f. l., 1989, p. 2.

29
 Analiza comparativă a religiilor ţine de minte, aşadar este falsă, deşi, în mod ironic, Osho
s-a erijat adeseori în postura de analist mai mult sau mai puţin specializat al religiilor, tocmai prin
formaţia sa filosofică. Nu putem înţelege nicio religie opunând-o către ceva, ci conferindu-i un
statut aparte, chiar dacă este o realitate închisă.

„Fiecare maestru este unic, precum un vârf Everest, plasându-se din ce în ce mai la înăţime,
atingând stelele – singur. Nu comparaţi niciodată doi maeştri. Comparaţia nu este lucrul corect în
lumea maeştrilor. Comparaţia este orientată de minte, este intelectuală, şi realizarea maestrului
transcende mintea, este spirituală. În lumea spiritului, a dumnezeirii, nu se pune niciodată
problema comparaţiei. Fiecare este unic, dar predat, dedicat aceluiaşi adevăr din mai multe
unghiuri. Este nevoie de o capacitate uriaşă de înţelegere, şi acea înţelegere nu trebuie să vină din
minte, trebuie să fie din meditaţie. Mintea poate înţelege orice îţi este exterior. Tot ce este
disponibil este accesibil minţii: ştiinţa şi tehnologia, filosofia şi teologia – toate sunt orientate către
minte. Dar cee ace este în interiorul tău depăşeşte mintea, se află în spatele minţii. Se deschide în
meditaţiile tale, când începi să îţi arunci gândurile şi să te relaxezi din ce în ce mai adânc, când
doar un martor mai rămâne70.”

Stadiul conştiinţei şi al deplinei libertăţi nu poate fi atins de structura organizatorică

religioasă, acea entitate care impune permanent restricţii din afară. Persoana umană a fost, în
viziunea lui Osho, maltratată permanent de-a lungul timpului de către diverse religii:

„Cu mine, definiţia a ceea ce este corect şi greşit, bine şi rău, păcat şi virtute, se schimbă
în mod absolut. Orice face o persoană iluminată este corect. Orice nu face o persoană iluminată
este greşit. Aşadar, eu nu te învăţ niciun fel de disciplină, nicio moralitate. Pur şi simplu te învăţ
să fii treaz, şi în conştientizarea ta nu poţi face nimic greşit. Nu poţi răni pe nimeni, nu poţi viola
libertatea nimănui, nu poţi interveni în teritoriul nimănui. Un mare respect pentru viaţă, reverenţă
pentru viaţă, se trezeşte în tine, şi nu are nimic de-a face cu religia ta, nu are nimic de-a face cu
sistemele tale de credinţă. Un om al conştientizării nu aparţine niciunei religii. Religia organizată
este împotriva religiozităţii. Orice religie organizată ucide adevărul71!”

70
Osho, Christianity: The Deadliest Poison and Zen: The Antidote to All Poisons, p. 3.
71
Ibidem, p. 6.

30
 III. 3. 1. Sensul existenţei noului „homo religiosus”
Analizând existenţa omului din punct de vedere cosmologic, Rajneesh se încrie pe linia
tradiţiilor extrem-orientale, pentru care acest aspect este nedeterminat. Ştim foarte bine faptul că
nu putem asocia acestor curente ideea de Dumnezeu ca factor personal şi care intră cu toate
capacităţile Sale de dialogare în contact cu omul, aşa cum o fac religiile avraamice. Buddhismul
vorbeşte adeseori de ideea de „shunyam” (vid), o stare non-duală şi care transcende poziţionarea
obişnuită a individului. Explorându-şi propriul interior, persoana constată că de fapt nimic nu are
nevoie să fie definit, să intre într-o poziţie de etichetare: bun sau rău, frumos sau urât, malefic sau
benefic. Tot ce este perceput de noi este doar manifestare a vidului:

„Întreaga artă a meditaţiei constă în starea de a fi martor. Ce aduce oare aceasta? În cel mai
rău caz, putem spune că aduce o pace totală, aduce pur şi simplu o linişte eternă. Nu o poţi defini
ca bucurie. Din momentul în care i-ai pus eticheta de bucurie, ai căzut în starea duală din nou. Ai
devenit parte din ceea ce este efemer, ai început să te ataşezi. Starea de martor rămâne indefinibilă.
Tocmai de aceea Buddha nu a folosit ideea de fericire, pentru că îţi oferă o idee greşită – în mintea
ta, vei asocia fericirea cu starea de a fi fericit. Doar aşa o poţi interpreta şi traduce. Buddha nu a
folosit nici ideea de fericire, nici pe cea de Dumnezeu. Sintagma folosită este vid absolut –
shunyam. Nu va mai rămâne nimic, doar linişte absolută, golire totală – dar nu golire în sensul
obişnuit al cuvântului. Shunyam are o conotaţie cu totul diferită. A fost tradus şi nu poate fi tradus
decât prin vid. Dar vidul este negativ, vidul implică ideea de singurătate [...] beneficiezi de un
imens spaţiu în tine, dar nu eşti golit de ceva. Din contră, este o plenitudine absolută72.”

În diverse momente ale prelegerilor sale, Osho argumentează faptul că viitorul nu poate
ţine decât de o împletire între ştiinţă şi religie. Vreme de 5 milenii, religia a putut ajunge la un
stadiu deplin de maturitate prin abordarea oferită de Buddha, dar ştiinţa încă are nevoie de timp
pentru a se articula. Tocmai de aceea, noul destin al omului religios (sau mai bine exprimat, al
omului care îşi asumă religiozitatea) este aceea de a îmbina cele două potenţe: ştiinţa interioară a
evoluţiei şi cea exterioară a avansului tehnologic, care să permină omenirii iluminarea şi
contemplaţia:

72
Osho, Be Still and Know, English Discourse Series, Osho International Foundation, f. l., 1981, p. 6.

31
 „Religia a fost într-un stadiu matur vreme de 5000 de ani. Ştiinţa încă mai creşte, ajunge la
maturitate. De aceea, spun că acest moment este unul dintre cele mai preţioase momente. Eşti
norocos să fii astăzi în viaţă, pentru că ceva imens în măreţie urmează să se întâmple – asta este
întâlnirea între ştiinţă şi religie, întâlnirea dintre Orient şi Occident, întâlnirea dintre mintea
extrovertită şi cea introvertită. Ea va crea acest om nou care va putea să se mişte uşor atât în afară,
cât şi înăuntru, se va putea mişca uşor în caracterul extrovertit al ştiinţei şi în caracterul introvertit
al religiei – ca şi cum, în perimetrul casei tale, te poţi mişca uşor între interior şi grădină. Nu este
o problemă – nu mai este nevoie de nicio reconciliere [...] noul om va avea o conştiinţă universală
şi temeliile vor fi puse de întâlnirea dintre ştiinţă şi religie73.”

Menirea omului în Rajneeshism este aceea de a se transfigura într-un nou Buddha, o

entitate care să îşi conştientizeze din nou rolul de parte a întregului, a existenţei, restabilind creaţia
coruptă prin separarea sa de întreg. Într-un mod absolut sincretic, Osho vede atât în Hristos, dar şi
în Buddha simboluri pentru starea de conştiinţă ultimă, universală:

„Când ai o durere de cap, întregul tău corp suferă, şi atunci când durerea de cap trece
întregul tău corp se simte bine, ai o stare de bine. Nu suntem separaţi de existenţă. Şi până când
nu devii un Buddha, nu eşti altceva decât o durere de cap – o durere de cap pentru tine însuţi, o
durere de cap pentru ceilalţi, o durere de cap pentru întreaga existenţă. Eşti un spin în coasta
existenţei. Când durerea de cap dispare, când spinul redevine o floare, când un singur om ajunge
un Buddha, o mare durere pe care el o creea pentru sine şi ceilalţi dispare74.”

Un om reconfigurat este un om nou. Într-o prezentare cu mari valenţe eshatologice aproape,

Osho reconsideră întregul proces propus de mistică, indiferent de provenienţa ei. Traseul de novice
– iluminat- îndumnezeit este dintr-o dată şters prin manifestul pentru dispariţia oricărui
experimentator al acestor stări:
„Iluminarea este ultima gazdă. În spatele ei, toate limitările dispar, toate experienţele
dispar. Experienţa ajunge la apogeul ei în iluminare; este chiar vârful a tot ceea ce este frumos, a

73
Osho, Be Still and Know, pp. 8-9.
74
Ibidem, p. 9.

32
tot ceea ce este nemuritor – dar rămâne totuşi o experienţă. În spatele iluminării, nu mai există
nicio experienţă, pentru că cel care experimenta totul a dispărut. Iluminarea nu este doar vârful
experienţei, este totodată cea mai bună definiţie a întregii tale fiinţări. În spatele ei, nu este decât
nimicul. Nu vei mai ajunge niciodată într-un punct în care să ai nevoie de transcendere. Experienţa,
experimentatorul, iluminarea – toate au fost lăsate în urmă. Eşti parte din impresionantul nimic
care este infinit. Acesta este vidul din care întreaga existenţă derivă, pântecul; şi acesta este vidul
în care toată existenţa dispare75.”

Într-un exemplu extrem de plastic şi care l-a consacrat din punct de vedere discursiv, Osho
vede în om două dimensiuni al căror destin firesc este să fie reconciliate, figura lui Zorba Grecul
(expresie a dimensiunii materiale şi a aspectului activ al existenţei) şi a lui Buddha (lumea
interioară şi ştiinţa acesteia):

„Bucură-te de corpul tău, bucură-te de existenţa ta fizică. Nu este niciun păcat în asta.
Ascunsă în spatele acestei experienţe se află fericirea ta spirituală. Când te saturi de plăcerile fizice,
doar atunci te vei întreba: Este ceva mai mult de atât? Şi această întrebare nu poate fi doar
intelectuală, trebuie să fie existenţială [...] vei găsi în interiorul tău ceva mai mult de atât. Este ceva
mult mai mult de atât. Zorba este doar începutul. De îndată ce Buddha, sufletul trezit, intră în
posesia ta, atunci vei şti că plăcerea materială nu este nici măcar o umbră. Este o atât de mare
fericire. Această fericire nu este împotriva plăcerii. De fapt, plăcerea te-a adus la fericire. Nu există
nici o luptă între Zorba şi Buddha. Zorba este săgeata, factorul indicator – dacă îl urmezi corect,
vei ajunge la Buddha76.”

III. 3. 2. O nouă celebrare a iubirii

Din punct de vedere spiritual, iubirea este în noua perspectivă abordată de Osho nu doar o
facultate a spiritului uman, ci un avatar divin, imposibil de controlat sau domesticit. Este un aspect
imprevizibil şi care stă la baza întregii existenţe, o expresie integratoare a vidului primordial:

75
Osho, Beyond Enlightenment, English Discourse Series, Osho International Foundation, f. l., 1980, p. 1.
76
Ibidem, p. 56.

33
 „Iubirea este asemeni unei brize de primăvară; vine, şi atunci când vine aduce o aromă
superbă, frumuseţe – dar se duce. Când vine, îţi dă sentimentul că va rămâne pentru totdeauna. Şi
sentimentul este atât de puternic încât nu te poţi îndoi de el, nu este cale să te îndoieşti de el. Sub
acea certitudine intensă, lipsită de îndoială, oferi promisiuni, cel iubit oferă promisiuni,
necunoscând niciunul dintre voi faptul că este o briză de primăvară. Vine atunci când vine şi pleacă
atunci când pleacă. Nu este prinsă în interiorul mâinilor tale. Nu o poţi captura în pumnul tău. O
poţi simţi atunci când mâna ta este deschisă77.”

Iubirea respectă traseul universal al tuturor lucrurilor, în măsura în care nu poate fi veşnică,
ci este o poartă deschisă către noi experienţe, o înflorire a momentului.

„Iubirea nu este ceva permanent, etern. Nu adopta criteriul lor cum că iubirea adevărată
este eternă şi iubirea falsă este de moment – nu! Exact situaţia opusă este valabilă. Adevărata iubire
este axată doar pe moment – dar ce moment!... un astfel de moment încât cineva poate pierde
întreaga eternitate pentru un singur moment. Cine ar vrea ca acel moment să fie permanent? Şi de
ce ar trebui ar trebui permanenţa să fie preţuită atât de mult?... pentru că viaţa înseamnă schimbare,
flux; doar moartea este permanentă. Doar în moarte ora se opreşte şi rămâne acolo unde s-a oprit.
Apoi nu se mai mişcă. Dar în viaţă continuă să se mişte pe noi şi noi cărări în fiecare zi. Şi de ce
să te limitezi la o singură iubire? De ce să te forţezi să fii zăvorât într-o singură iubire? – pentru că
natura nu intenţionează să fii în această situaţie78.”

77
Osho, From Consciousness to Unconsciousness, English Discourse Series, Osho International Foundation, f. l.,
1984, p. 196.
78
Ibidem, p. 202.

34
 IV. Meditaţia ca nouă cheie de înţelegere a lumii
IV. 1. Importanţa meditaţiei în filosofiile Extremului Orient
În marile religii dezvoltate de-a lungul timpului, centrarea a fost adeseori, în spatele
noțiunilor pozitive și cu pretenția de a defini anumite realități ale vieții, pusă pe o dimensiune
contemplativă, care să aducă la nivelul cel mai intim modalitatea de viețuire și salvare propusă de
mișcarea respectivă.
Deși este un fenomen întâlnit în toate tradițiile religioase majore, meditația a avut parte de
o sistematizare foarte bogată în special în spațiul extrem-oriental. O tratare exhaustivă nu poate fi
tratată în cadrul prezentei lucrări îndeajuns, însă ne interesează a sublinia aspectele majore pe care
diverse tipuri de meditație le-au îmbrăcat de-a lungul secolelor, pentru a înțelege mai apoi
importanța meditației pentru evidențierea religiozității în mișcarea Osho.
Este foarte greu să putem da o definiție generală a meditației, în special pentru că ea se
articulează pe nevoile fiecărei filosofii religioase în parte și adoptă diverse modalități de practică.
De asemenea, ea își propune să ne pună în legătură cu un aspect imposibil de definit, profund
interiorizat, o realitate pe care doar experimentând-o personal o putem percepe. Astfel, prin
excelență meditația este practică de regăsire a unui centru interior, de conștientizare a acestui
centru pentru atingerea unui anumit stadiu de viață spirituală:

„Centrul interior este o metaforă spațială pentru o realitate spirituală. Este acea entitate care
ne păstrează întregi și ne împiedică să ne risipim. În termeni spațiali, te poți gândi la el ca fiind
plasat în centrul pieptului, la nivelul inimii. Uneori, asta ne ajută. Dar adevăratul centru se află
pretutindeni. Considerat temporar, centrul interior este un proces. Este conștientizarea ta continuă
pe măsură ce continui să aduci în viața ta acceptare perceptivă și conștientă față de ceea ce se
întâmplă, fără a încerca să lupți sau să reziști, ori să judeci. Pentru că a-ți găsi centrul și a-l menține
înseamnă capacitatea de a trăi profund și integral, în absolut orice împrejurare exterioară. Înseamnă
capacitatea de a ști că, de vreme ce orice lucru este temporar, pacea nu poate fi găsită în niciun
obiect sau circumstanță. Pacea este chiar centrul conștientizării79.”

79
Thomas Bien, Beverly Bien, Finding the Center Within: The Healing Way of Mindfulness Meditation, Wiley,
Hoboken, 2003, p. X.

35
 În special buddhismul pleacă de la premisa că nu este nevoie de o avansare a individului.
Prin naștere firea sa este deja iluminată, are acea natură de Buddha, astfel că nirvana pare o
condiție predeterminată a omului, în opoziție cu conceptul de „păcat originar” din creștinism.
Astfel că rolul meditației nu este acela de avansare, evoluție a persoanei către un nou stadiu, ci
acela de redescoperire a nobleței interioare, a unei stări de binecuvântare și iubire primordiale prin
conștientizarea naturii efemere a realității:

„De vreme ce suntem deja ființe spirituale cu o natură divină, o natură de Buddha, nu
trebuie să facem nimic special pentru a deveni astfel de persoane. Suntem deja ele. Tot ceea ce
trebuie să știm este cum să eliminăm acele aspecte care apar în calea acestei conștientizări. Tot
ceea ce trebuie să facem este să știm cum să lucrăm cu acele elemente care ne provoacă suferință,
pentru ca fericirea strălucitoare din interior să fie revelată. Astfel că din acest punct de vedere, tot
acest discurs despre suferință nu este deloc negativ80.”

Indiferent de proveniența sa spirituală (fie că vorbim de anatta buddhistă sau monismul

indian, ori unificarea de tip yogic), meditația are rolul de stare absolută de legătură cu spațiul tăcerii
interioare, cu lepădarea vechiului ritm și al simțului posesivității (fie că vorbim de apartenența la
o anumită identitate, grija alertă față de resursele materiale pe care le deținem) pentru conectarea
la existență așa cum este ea, fără ideile noastre preconcepute legate de natura și funcționarea ei.
Este important să subliniem aceste valențe, pentru că Osho le folosește din plin în propria teorie a
meditației:

„Meditația este o stare de calm, atenție alertă mai degrabă decât somn. Dar la fel ca și în
cazul somnului, ea nu poate fi decât încurajată și nu forțată [...] cu cât te străduieşti mai mult să fii
paşnic şi să nu ai sentimente de tristeţe sau anxietate, cu atât mai puţin paşnic devii. Meditaţia
înseamnă arta de a ieşi din propria ta cale de a fi şi a lăsa procesul să se desfăşoare în propriul ritm
[...] ce o face posibilă în primul rând este că suntem deja Buddha [...] Ne lăsăm doar să descoperim
ceea ce suntem deja, permiţând acelui aspect vast şi imposibil de descris, dar firesc în spatele
percepţiei să ajungă în prim-planul acestei percepţii81.”

80
Thomas Bien, Beverly Bien, Finding the Center Within: The Healing Way of Mindfulness Meditation, p. XV.
81
Ibidem, p. 47.

36
 Teoreticienii tind să acorde meditaţiei şi valoarea de uniune între două polarităţi distincte
la nivelul aparent, observatorul şi subiectul. Aşa cum există modalităţi de meditaţie fără o ţintă
precisă, de tipul celor prezentate mai sus, există şi tehnici prin care se propune o alterare treptată
a diferenţierii între subiectul cunoscător şi obiectul studiat, modalităţi specifice în special în
practicile de tip Yoga.

„A devenit clar faptul că meditaţia nu înseamnă doar o retragere din lume, dar este un pol
al activităţii noastre terestre conştiente, care este prin natura ei creativă la nivelul absolut [...] viaţa
noastră curge între polul interior şi cel exterior. Gândul interior creează o maşină sau postulează o
teorie; experienţa exterioară propune îmbunătăţiri acestui mecanism sau declară o teorie falsă ori
adevărată. Nu există loc în interior unde aceste două dimensiuni să nu interacţioneze82.”

Desigur, prin meditaţie persoana îşi poate explora noi capacităţi de percepţie şi redevine
actor al unui joc de mult pierdut. Meditaţia este simultan proces şi drum cu o destinaţie anume, o
încununare de noi posibilităţi de existenţă. Prin excelenţă apofatică, meditaţia implică un adevăr
imposibil de exprimat, lucru confirmat de numeroase figuri ale marilor tradiţii religioase:

„Când atingi vârful muntelui meditaţiei, ce vei vedea? Dacă ne încredem în relatările
meditatorilor şi misticilor care au urcat acest vârf, putem afirma faptul că acest vârf adăposteşte
sursele întregii iubiri, înţelepciuni, fericiri şi bucurii. Unii oameni îl denumesc spirit sau suflet,
adevărată natură sau adevărat Sine, adevărul ultim sau baza fiinţării (sau doar calitatea de a fi).
Alţii îl numesc Dumnezeu sau Divinitate sau Mister Sfânt, sau pr şi simplu Unul. Sunt aproape
atâtea nume câte sunt individualităţi care l-au experimentat. Şi câteva tradiţii spirituale îl consideră
atât de sacru şi puternic încât ezită să îi dea un nume83.”

Promovarea acestei modalităţi spirituale a adus în atenţia specialiştilor din diverse ramuri
faptul că începem să vorbim din ce în ce mai mult de o ştiinţă a meditaţiei. În sistemele orientale

82
Ernest Wood, Concentration. An approach to meditation, The Theosophical Publishing House, Wheaton, 1967, p.
99.
83
Stephan Bodian, Meditation for Dummies, ed. a II-a, Wiley Publishing, Inc., Hoboken, 2006, p. 15.

37
implică practic o reconfigurare a persoanei centrate pe ceea ce maeştrii consideră Divinitatea
intrinsecă a individului, aspectul ezoteric al fiinţării ei84.

Conform specialiştilor, diverse modalităţi de meditaţie au interacţionat din cele mai vechi
timpuri ca expresie a relaţiilor inter-umane85, astfel încât nu trebuie să ne mire faptul că permanent
se propun noi tehnici de către diverşi maeştri, cu veleităţi religioase mai mult sau mai puţin fondate
aşa cum este şi cazul lui Osho.

IV. 2. Meditaţia ca nouă fervoare religioasă

Deşi mintea umană are tendinţa de a atribui meditaţiei un rol dinamic, de practică, secretul
ei este mult mai profund. În viziunea lui Osho ea implică în primul rând o detaşare de circuitul
gândurilor şi acţiunilor, de vechiul concept budist al samsarei. Este mai degrabă implicată în starea
de martor, astfel încât îi putem atribui un caracter de totală pasivitate din punctul de vedere al
intelectului.

„Când vă spun că meditaţia nu este altceva decât lipsa de gânduri, aţi putea să mă ânţelegeţi
greşit. Nu trebuie să faceţi absolut nimic pentru a rămâne fără gânduri, pentru că orice ai face nu
poate fi conţinut decât într-un alt gând. Trebuie să învăţaţi să vedeţi procesiunea gândurilor, stând
la marginea drumului ca şi când nu ar conta ce trece pe alături. Doar traficul obişnuit – dacă vă
puteţi raporta la gândurile voastre ca şi când nu au prea multă importanţă, atunci uşor şi treptat
caravana de gânduri care s-a tot perindat de-a lungul a mii de ani dispare. Trebuie să înţeleţi un
singur lucru, acela că a acorda atenţie înseamnă a gândi. Dacă nu acorzi nicio atenţie dar rămâi
nepreocupat, gândurile încep să dispară de la sine. Ele nu au nicio altă cale de a procura energie,
nicio altă sursă de viaţă. Tu eşti energia lor, şi pentru că tot continui să le acorzi atenţie, crezi în
mod serios că e foarte greu să te eliberezi de gânduri. Este cel mai uşor lucru din lume, dar trebuie
să fie făcut în modul corect86.”

84
Amitakh Chiappalone, A guide to meditation, ediţia a II-a, Annwn Publications, Malanda, 1998, p. 1.
85
Johannes Bronkhorst, The two traditions of meditation in Ancient India, ed. a II-a, f. Ed., New Delhi, 2000, p. 53.
86
Osho, Buddha: The Emptiness of the Heart, English Discourse Series, Osho International Foundation, f. l., 1988,
pp. 2-3.

38
 Proces de interiorizare şi renunţare a bagajului superficial de gânduri şi preocupări
materiale, meditaţia este în această perspectivă, similară de altfel cu cea a şcolii Zen, o reorientare
către adevărata esenţă a persoanei imposibil de exprimat în cuvinte.
Lipsit complet de noţiunea de „păcat”, acest sistem postulează o singură sursă a răului,
anume contaminarea cu gânduri. Lipsită de o natură autonomă, mintea este de fapt o proiecţie
integrală a tuturor acestor microorganisme energetice reprezentate de gânduri. Odată ce
îndepărtăm acest văl, reatingem esenţa unică şi transcendentă, sinele autentic. Viziunea lui Osho
implică aşadar şi noţiuni din şcoli hinduse precum Advaita Vedanta. Starea mistică nu este altceva
decât eliberarea de condiţionările impuse de intelect. Aşadar ea este extrem de simplu de atins atât
timp cât nu implantăm astfel de gânduri şi preocupări competitive şi în practica spirituală:

„Când toate gândurile încetează, nu mai este niciun loc unde să trebuiască să mergi – eşti
pur şi simplu acasă. Această stare de a fi acasă este meditaţia. Linişte şi pace completă predomină.
În această linişte, toate ambiţiile par stupide: întreaga lume a obiectelor nu poate fi decât un vis.
Şi propria ta fiinţă străluceşte în strălucirea raiului, în centrul marii întinderi a lumii fenomenale,
şi nu mai are nevoie de perfecţionare sau curăţare. Propria ta fiinţă este atât de pură, atât de lipsită
de poluare, încât nicio singură particulă de praf nu mai ajunge acolo – nu poate ajunge! Doar
conştiinţa ta poate ajunge acolo, şi conştiinţa răsare în tine prin starea de non-gând. Prin non-minte
devii atât de treaz, atât de atent – nu trebuie să mai pleci înafară pentru că toate gândurile au încetat.
Astfel că te îndrepţi spre interior şi pentru prima dată eşti pus faţă în faţă cu propria ta fiinţare
originară87.”

Produs prin excelenţă al religiilor axate pe căutarea intelectuală şi pe analiza stărilor minţii,
precum Taoismul, Buddhismul sau Jainismul, meditaţia a fost interpretată în mod greşit în
mentalitatea europeană datorită insuficienţei aparatului lexical. Vorbim aici de rădăcina grecească
„medonai”, a gândi despre. Totuşi, în limba sanscrită, corespondentul său, dhyana, are o cu totul
altă conotaţie:

„Dhyana, pe care o traducem ca meditaţie, nu înseamnă cum să gândeşti despre ceva

anume, ci cum să fii într-o stare lipsită de gând, cum să ajungi la un punct în care tu eşti, însă lipsit

87
Osho, Buddha: The Emptiness of the Heart, p. 5.

39
de gânduri. O stare de non-minte, pură conştientizare. Dar meditaţia este singurul cuvânt, aşa că îl
vom folosi. Zen este culminarea căutării spirituale buddhiste. Zen înseamnă înflorirea ultimă a căii
spre meditaţie [...] când Gautama Buddha a atins iluminarea sa ultimă, starea de non-minte, lumea
a ajuns să cunoască modalitatea analizei, calea gândirii corecte, calea amintirii corecte, şi calea
de dizolvare a acestei gândiri prin conştientizarea din ce în ce mai mare a gândurilor88.”

Osho desconsideră astfel rolul creştinismului în evoluţia spirituală a umanităţii,

considerând că buddhismul zen este de fapt adevărata religie, tocmai pentru că implică detaşarea
de orice religie sau condiţionare socio-culturală. Meditaţia este de fapt o metodă revoluţionară prin
care omenirea îşi poate atinge în sfârşit adevăratul potenţial prin eliberarea de vechile
automatisme.
Nu putem vorbi în cazul lui Osho de folosirea istoriei din punct de vedere eshatologic prin
venirea unui Mântuitor (aşa cum vedem în creştinism), ci de salvarea prin negare. Spiritualitatea
se concentrează doar asupra individului şi nu are legătură cu o comunitate.
Doar un practicant al meditaţiei autentice poate fi cu adevărat religios, aceasta întrucât el
are cunoaşterea necesară. Un om care doar se pretinde practicant al unei religii este doar un
credincios, în niciun caz un om religios89.

88
Osho, Dang Dang Doko Dang, English Discourse Series, Osho International Foundation, f. l., 1977, p. 2.
89
Osho, The Dhammapada, The way of the Buddha, English Discourse Series, Osho International Foundation, f. l.,
p. 2.

40
 Concluzii
Prin forţa activităţii sale de demascare a ceea ce el considera eşecul sau boala fundamentală
a omului, Osho este înscris deja în lista celor mai semnificative figuri religioase ale istoriei.
De-a lungul acestei prezentări, am căutat să subliniez implicaţiile pe care trăirea
religiozităţii le are în sistemul ideologic dezvoltat de Rajneesh.
Evoluția biografică al lui Osho, traseul sinous al comunității formate de el, controversele
privind moralitatea, abuzurile, manipularea adepților sau chiar autoritatea lui reală în privința
conducerii mișcării oferă o imagine exhaustivă în privința dinamicii acestei secte orientale.
De asemenea, religiozitatea îmbracă în viziunea sa forţa trăirii în prezentul concret, în clipa
care nu este disecată de gândirea discursivă, ci de intuiţie.
Nicio religie dezvoltată istoric nu şi-a atins, din punctul său de vedere, menirea, ci a ajutat
la sugrumarea adevăratei individualităţi şi aducerea fiinţei umane într-o stare schizofrenică.
Adevărata trăire religioasă se rupe de devoţiunea către divinitate sau profeţi, îmbrăcând
formula meditaţiei şi a iluminării spontane pe plan individual, într-un spaţiu în care nicio valoare
sau etichetă nu mai contează, fundamentală fiind exprimarea nestingherită a omului, indiferent de
faţeta pe care aceasta o îmbracă.
Pentru Osho, adevărata religiozitate presupune trăirea intimă a meditaţiei ca rupere din
inconştient. Doar explorând la nivel intens toate trările specific umane poate omul atinge
naturaleţea individuală, sinonimă în acest context cu desăvârşirea.

41
CUPRINS
Introducere.........................................................................................................................1
I. Elemente biografice........................................................................................................3
I. 1. Repere hermeneutice în filosofia lui Rajneesh..............................................................3
I. 2. Viziunea religiozităţii în spiritualitatea hindusă............................................................5
I. 2. 1. Noi mişcări religioase de secol XX...........................................................................8
I. 3. Tratarea unei controverse..............................................................................................9
II. O nouă mişcare religioasă...........................................................................................12
II. 1. Viziunea fenomenului religios în cadrul mişcărilor New Age...................................12
II. 2. Aspecte ale relaţiilor comunitare în cadrul Osho International Foundation...............14
II. 2. 1. Între devoţiune şi revoltă........................................................................................16
II. 3. Impactul figurii guru-lui.............................................................................................19
III. Definiţii ale credinţei..................................................................................................21
III. 1. Definiţii ale credinţei................................................................................................21
III. 2. Conceptul de „fanatism”...........................................................................................23
III. 2. 1. Teoretizări ale libertăţii.........................................................................................26
III. 3. O reconsiderare a vechilor tradiţii religioase............................................................29
III. 3. 1. Sensul existenţei noului „homo religiosus”..........................................................31
III. 3. 2. O nouă celebrare a iubirii......................................................................................33

42
IV. Meditaţia ca nouă cheie de înţelegere a lumii...........................................................35
IV. 1. Importanţa meditaţiei în filosofiile Extremului Orient.............................................35
IV. 2. Meditaţia ca nouă fervoare religioasă.......................................................................38
Concluzii...........................................................................................................................41
Cuprins
BIBLIOGRAFIE

43
 BIBLIOGRAFIE
Literatură primară
1) Osho, Above All, don’t wobble, f. ed., col. „Darshan Diaries”, Pune, 1976.
2) Osho, Autobiography of a Spiritually Incorrect Mystic, Osho International Foundation,
editor Sarito Carol Neiman, St. Martin’s Press, New York, 2000.
3) Osho, Beyond Enlightenment, English Discourse Series, Osho International Foundation,
f. l., 1980.
4) Osho, Be Still and Know, English Discourse Series, Osho International Foundation, f. l.,
1981.
5) Osho, Buddha: The Emptiness of the Heart, English Discourse Series, Osho
International Foundation, f. l., 1988.
6) Osho, Christianity: The Deadliest Poison and Zen: The Antidote to All Poisons, English
Discourse Series, Osho International Foundation, f. l., 1989.
7) Osho, Come Follow to You. Reflections on Jesus of Nazareth, English Discourse Series,
vol. 3, f. ed., 1991.
8) Osho, Curajul. Bucuria de a trăi periculos, trad. Lidia Grădinaru, Ed. Litera, Bucureşti,
2014
9) Osho, Dang Dang Doko Dang, English Discourse Series, Osho International
Foundation, f. l., 1977.
10) Osho, Destin, libertate şi suflet. Care este semnificaţia vieţii?, trad. Lidia Grădinaru,
Ed. Litera, Bucureşti, 2014.
11) Osho, From Consciousness to Unconsciousness, English Discourse Series, Osho
International Foundation, f. l., 1984.
12) Osho, From Death to Deathlessness, Osho International Foundation, Rebel Pub.
House, f. l., 1997.
13) Osho, Iubire, libertate şi solitudine. O nouă viziune asupra relaţiei de cuplu, f. trad.,
Ed. Mix, f. l., f. a.
14) Osho, The Dhammapada, The way of the Buddha, English Discourse Series, Osho
International Foundation, f. l.

44
 15) Osho, The True Sage, f. Ed., f. l., 1975.
16) Osho, Seeds of wisdom, f. ed., f. l., 1968.
17) Osho, Viaţa este Aici şi Acum, f. trad., f. ed., f. l., f. a.

Literatură secundară
18) Bien, Thomas, Beverly Bien, Finding the Center Within: The Healing Way of
Mindfulness Meditation, Wiley, Hoboken, 2003.
19) Bodian, Stephan, Meditation for Dummies, ed. a II-a, Wiley Publishing, Inc., Hoboken,
2006.
20) Bronkhorst, Johannes, The two traditions of meditation in Ancient India, ed. a II-a, f.
Ed., New Delhi, 2000.
21) Chryssides, George D., „Defining the New Age”, în Handbook of New Age, editori
Daren Kemp, James R. Lewis, col. „Brill Handbooks on Contemporary Religion”, vol. 1, Brill,
Leiden, Boston, 2007.
22) Chiappalone, Amitakh, A guide to meditation, ediţia a II-a, Annwn Publications,
Malanda, 1998.
23) Flood, Gavin, „Introduction: Establishing the Boundaries”, în The Blackwell
Companion to Hinduism, editor Gavin Flood, Blackwell Publishing, Oxford, 2003.
24) Fox, Judith M., Osho Rajneesh, col. „Studies in Contemporary Religion”, Signature
Books, f.l., 2000.
25) Goldman, Marion S., “When Leaders Dissolve: Considering Controversy and
Stagnation in the Osho Rajneesh Movement”, în ***, Controversial New Religions, editori James
R. Lewis, Jesper Aagard Petersen, Oxford University Press, Oxford, 2005.
26) Heelas, Paul, The New Age movement: The celebration of the Self and the Sacralization
of Modernity, Blackwell Publishers, Oxford, 1996.
27) Jones, Constance E., James D. Ryan, Encyclopedia of Hinduism, col. „Encyclopedia
of World Religions”, editor J. Gordon Melton, Infobase Publishing, New York, 2007.
28) Lewis, Carter F., Charisma and Control in Rajneeshpuram: A Community without
Shared Values, Cambridge University Press, Cambridge, 1990.
29) Mistlberger, P. T., The three dangerous Magi: Osho, Gurdjieff, Crowley, O-Books,
Winchester, Washington, 2010.

45
 30) Needleman, Jacob, The New Religions, Penguin Group, New York, 1970.
31) Rambachan, Anantanand, „Global Hinduism. The Hindu Diaspora” în Contemporary
Hinduism: Ritual, Culture and Practice, editor Robin Rinehart, ABC-Clio, Inc., Santa Barbara,
1964.
32) Sivananda, Sri Swami, Guru Tattva, Divine Life Society Publication, Uttar Pradesh,
1998.
33) Weber, Max, The Religion of India. The sociology of Hinduism and Buddhism, Free
Press, Glencoe, 1958.
35) Wood, Ernest, Concentration. An approach to meditation, The Theosophical
Publishing House, Wheaton, 1967.
36) Wright, Charles, Oranges and Lemmings. The story behind Bhagwan Shree Rajneesh,
Greenhouse Publications, f. l.

Resurse online
37) http://www.aquariusteachings.com/, 16. IV. 2018, 12:59.
38)http://www.oshoworld.com/biography/innercontent.asp?FileName=biography2/02-04-
grandparents.txt, 16.IV.2018, 10:20 a.m.

46
47