a

Cultele OZN și disonanța cognitivă

Unul dintre cele mai uimitoare fenomene care se manifestă în cadrul
grupurilor care promovează credințele în extratereștri este cel al
perpetuării unor idei aberante în pofida lipsei dovezilor și invalidării
argumentelor și predicțiilor realizate de ideologii acestor grupuri.

Acest fenomen justifică eticheta de ”culte” (sau ”religii”) pe care

cercetători din domeniul psihologiei, sociologiei, antropologiei sau
istoriei religiilor o atribuie acestor grupuri.

Când profeția eșuează

Există deja o mulțime de lucrări importante referitoare la fenomenul
cultelor OZN. Primele lucrări de referință au fost scrise încă de acum 60
de ani, pe vremea când primele astfel de culte începeau să apară.

Când profeția eșuează – un studiu psihologic asupra unui grup modern

care a profețit distrugerea lumii (When Prophecy Fails: A Social and
Psychological Study of a Modern Group that Predicted the Destruction
of the World) este o lucrare clasică de psihologie socială scrisă de
celebrul psiholog Leon Festinger (foto, jos), împreună cu Henry Riecken
și Stanley Schachter, care au studiat (”pe viu”) credințele apocaliptice
ale unui cult OZN precum și mecanismele prin care membrii grupului
au reușit să facă față eșecului evident al acestor credințe.

Festinger citise într-un ziar local un articol numit Prophecy from planet
Clarion call to city: flee that flood în care se vorbea despre o predicție
apocaliptică realizată un grup New Age numit The Seekers (Căutătorii).
Acest cult a fost înființat de Dorothy Martin (1900-1992), o gospodină
din Chicago care pretindea că primește mesaje prin channeling și
scriere automată de la niște extratereștri de pe planeta (fictivă) Clarion
numiți Gardienii (în special de la unul numit Sananda – o figură
”celebră” astăzi în rândul channellerilor, identificat cu Iisus Christos).

Martin (foto deasupra) era influențată puternic de teozofism și de

Dianetica lui Ron Hubbard (care mai târziu s-a transformat în
Scientologie). Ea spunea că a fost înștiințată de extraterestrul Sananda
că, înainte de răsăritul Soarelui din 21 decembrie 1954, lumea urma să
se sfârșească printr-un mare potop și că doar membrii grupului urmau
să fie salvați de o farfurie zburătoare, oferind și detaliile producerii
cataclismului, motivele pentru producerea acestuia și indicând maniera
în care urma să se producă salvarea. Ei urmau să fie duși pe o altă
planetă, instruiți de extratereștri, iar apoi readuși pe Pământ pentru a
instaura o Nouă Eră în evoluția umanității, un Nou Pământ.

[Trebuie spus că, mai târziu, grupul sinucigaș Heaven’s Gate a avut o
idee similară: membrii cultului urmau să fie salvați de o navă
extraterestră în timp ce Pământul trebuia să treacă printr-o ”reciclare”…
Aceste idei parcă ”plutesc” ani și ani în ambianța mentală întreținută de
aceste culte OZN astfel încât ideologii lor să le poată mereu accesa,
refolosi, adapta și reîncadra în noi profeții cu privire la ”evenimente”
extraterestre sau apocaliptice extraordinare].

Căutătorii găsiseră deja ceea ce căutau! Ei au acționat decis în direcția

viziunii lor: și-au lăsat familiile, școlile și serviciile, și-au donat banii și
posesiunile pentru a se pregăti de marea plecare. La data anunțată,
membrii grupului (cu Festinger infiltrat printre ei) s-au adunat în
așteptarea potopului și a navelor extraterestre. Orele treceau și
nerăbdarea devenea tot mai mare: ei așteptau ca o ființă extraterestră să
bată la ușă și să-i escorteze la nava spațială care-i aștepta.

Evident, nimic din toate acestea nu s-a petrecut! După câteva ore de
tăcere stânjenitoare, a anunțat grupul că a primit un mesaj prin care
extratereștrii mulțumeau grupului pentru că ”a emanat atât de multă
lumină încât Dumnezeu a decis să salveze lumea de la distrugere”.

În mod revelator pentru studiile lui Festinger, grupul nu s-a

dezintegrat, iar credința nu a fost abandonată ci, din contră, a
devenit mai puternică. În pofida unui neinteres anterior pentru
publicitate, grupul a început acum să caute publicitatea desfășurând
campanii pentru a-și răspândi credințele pe scară largă.

După o vreme, Dorothy Martin a început să colaboreze îndeaproape cu

un alt contactat și lider de cult celebru numit George Hunt Williamson
și cu grupul acestuia (Frăția celor 7 Raze / Brotherhood of the Seven
Rays) derivat din ideile teozofiste.

Mai târziu și-a luat un alt nume: Sora Thedra, iar în 1965 a înființat un
alt cult OZN: Asociația lui Sananda și Sanat Kumara, prin care a
continuat să practice channelingul și să promoveze învățăturile
”maeștrilor ascensionați” (asociația este activă chiar și astăzi). Multe
dintre ideile care se regăsesc azi în mesajele răspândite de channelleri
provin de la aceste culte în care gospodina telepată a activat cândva sau
pe care le-a înființat.

Cum funcționează disonanța cognitivă?

Teoria disonanței cognitive se referă la consecințele psihologice ale
unor așteptări neconfirmate. Festinger a dorit să vadă cum fac față
adepții unei astfel de convingeri atunci când se confruntă cu negarea ei
evidentă și a observat că renunțarea la convingere devine extrem de
dificilă mai ales atunci când persoanele aflate sub influența acesteia au
investit foarte mult pentru a o susține.

Într-o astfel de situație, mintea este procupată să rezolve conflictul

puternic care apare, iar soluția găsită – așa cum Festinger a remarcat –
este adesea una paradoxală! ”Pentru persoanele în cauză”, scria
Festinger, ”a tolera disonanța este mai puțin dureros decât a abandona
convingerea și a admite că greșesc”. Opțiunea este de a-i convinge și pe
alții din afara grupului de validitatea premisei lor inițiale, adică de a
căuta un suport social pentru credința lor. Ei găsesc o soluție de
rezolvare a conflictului în creșterea numărului de noi adepți atrași sau
în obținerea suportului cuiva important.

Festinger scria:

dacă din ce în ce mai mulți oameni pot fi convinși că

sistemul respectiv de convingeri este corect, atunci în mod
clar el trebuie să fie corect… Dacă prozelitismul are succes
atunci, prin creșterea numărului de aderenți și prin
înconjurarea cu suporteri, adeptul reduce disonanța până
la punctul la care poate trăi cu ea.

În acest caz, Festinger estima – anterior datei previzionate a apocalipsei

OZN – că dacă, la confruntarea cu eșecul predicției, Dorothy Martin va
adăuga elemente de consonanță prin care să-i convertească și pe alții,
atunci amploarea disonanței sale, apărută după infirmarea predicției, va
fi redusă.

Asta s-a și petrecut! Așa cum Festinger și colegii săi au prezis,

infirmarea predicției a fost urmată de un efort entuziast de convertire a
altora pentru a căuta astfel suportul social și a diminua suferința
produsă de infirmarea predicției. Nu în ultimul rând, eventuala reacție
de respingere din partea persoanelor pe care ei doreau să le
convertească a început să fie interpretată ca o confirmare a validității
credinței lor!
Evident, Festinger nu afirmă că orice predicție eșuată conduce la o astfel
de dinamică a grupului de adepți. El a indicat 5 condiții necesare
pentru ca persoana să devină un adept și mai fervent după un eșec
indicat prin infirmarea convingerilor sale: 

1. Credința respectivă trebuie să fie întreținută cu o profundă

convingere și să aibă relevanță în acțiune, adică în ceea ce adeptul face,
în comportamentul său.

2. Persoana care are acea credință trebuie să se fi dedicat ei, adică, de

dragul credinței sale, trebuie să fi făcut niște acțiuni importante (sau
afirmații publice) care sunt dificil de anulat. În general, cu cât acele
acțiuni sunt mai importante, cu atât sunt mai dificil de retras și cu atât
mai mare devine devotamentul persoanei față de credința sa.

3. Convingerea trebuie să fie suficient de specifică și suficient de

orientată către lumea reală, către societate, astfel încât evenimentele să
poată invalida fără echivoc credința (ea trebuie deci să poată fi
falsificată).

4. Dovada care infirmă convingerea trebuie să apară și trebuie să fie

recunoscută de individul care are credința respectivă.

5. Individul trebuie să aibă suport social. Un individ izolat nu va putea

suporta efectul invalidant al dovezii specifice care apare. Dacă însă
persoana în cauză este membră a unui grup de persoane convinse care
se pot susține una pe cealaltă, credința respectivă poate fi menținută, iar
adepții au adesea tendința de a face prozelitism pentru a convinge non-
membri că credința lor este autentică.
Lucrarea lui Festinger a trecut inițial neobservată. Totuși, de-a lungul
timpului, odată ce impactul social al cultelor milenariste a devenit din
ce în ce mai mare, tot mai mulți oameni de știință au început să ia în
considerare teoria disonanței cognitive.

Ca oricare altă teorie din psihologia socială și aceasta poate fi parțial

contrazisă prin contraexemple care arată o altă direcție a desfășurării
evenimentelor, asta pentru că există o mulțime de cauze și factori
interdependenți care nu pot fi replicați de la un caz la altul.(Psihologia
socială este probabil cea mai puțin științifică și cea mai
controversată ramură a psihologiei). 

Este clar cu nu toate grupurile care promovează sau

previzionează evenimente extraordinare sau apocaliptice pentru
umanitate experimentează un grad mare de disonanță sau se
apucă să atragă noi adepți după infirmarea credinței lor. Cu
toate acestea, deși au existat și alte teoretizări și explicații ale
motivațiilor și proceselor aferente confruntării unui cult cu
eșecul unei doctrine (ex Diana Tumminia (ed.) – How Prophecy
Lives, Timothy Jenkins – Of Flying Saucers and Social
Scientists etc) totuși abordarea lui Festinger a deschis o poartă
importantă către înțelegerea psihologiei cultelor.

Din observațiile mele, cei mai mulți adepți ai unor astfel de previziuni
cu încărcătură și semnificație socială nici măcar nu ajung la acest nivel
de disonanță! Ei se conving încă din start (și încearcă să-i convingă și pe
alții) că predicțiile lor sunt divin inspirate (adică vin de la Dumnezeu, de
la îngeri, sau de la extratereștri (pe care aceste culte îi divinizează!) etc),
dar că rezultatul depinde, în ultimă instanță, de oameni, de acțiunile lor,
de mobilizarea lor, de nivelul lor de conștiință și de liberul lor arbitru,
așa că lipsa de confirmare a predicției (sau invalidarea ei) este rapid
reîncadrată ca succes.

Ei se protejează din start împotriva suferinței și umilirii pe care ar

putea-o resimți după ce credința lor ar fi invalidată prin faptul că-și
construiesc o altă convingere sau justificare: aceea că invalidarea
predicției lor are de-a face cu faptul că el, grupul din care face parte sau
oamenii în general au făcut (sau n-au făcut) ceva pentru asta și că, în
final, avertismentul sau previzunea lor a fost de bun augur, iar ei și-au
făcut datoria divină de a anunța.

Uneori este destul ca o persoană importantă pentru ei să fie de acord cu

sistemul lor de credințe sau cu previziunea lor: asta pare sa le valideze
convingerea și să-i scutească de suferința de a face față eșecului. Adepții
unui astfel de cult întorc mereu capul către respectiva persoană
importantă: dacă autoritatea percepută a acestuia este foarte mare, o
validare din partea sa este suficientă pentru a le mai scădea din angoasă
și pentru a le restabili încrederea șifonată.

În plus, unele dintre aceste grupuri au mecanisme compensatorii

foarte importante. Există adesea ceva foarte atrăgător în restul doctrinei
lor cu privire la predicția în cauză care face ca eșecul acesteia să fie
perceput doar ca un aspect marginal. Sau se poate ca însăși predicția
sau activitatea mai neobișnuită centrată pe acea predicție să fie un
aspect marginal în doctrina de ansamblu a grupului, doctrină care
include elemente – de regulă, spirituale – pe care adepții și le-au
confirmat anterior.

Dacă membrii grupului au avut deja confirmări pentru valabilitatea

altor credințe promovate în sânul grupului, este puțin probabil că vor fi
afectați în mod radical de eșecul unui sistem particular de credințe
corelat cu acea predicție. Aceste confirmări ”colaterale” funcționează ca
niște ”ancore” psihologice care mențin adeptul (sau întregul cult) în
credința sa defectuoasă, în pofida tuturor evidențelor care afirmă
contrariul.

În studiile sale asupra cultelor care promovează astfel de convingeri,

Robert Levine (The Power of Persuasion: How We’re Bought and Sold
/ Puterea persuasiunii: Cum suntem cumpărați și vânduți) arată că
membrii acestor culte nu sunt neapărat oameni cu probleme psihice sau
fanatici religioși. El arată că mulți sunt atrași de ceea ce ei percep a fi o
comunitate iubitoare.

Una dintre ironiile cultelor este aceea că cele mai demente grupuri
sunt adesea compuse din persoanele cele mai iubitoare,

afirmă Levine.

Nici inteligența sau capabilitățile acestor persoane nu trebuie puse

neapărat la îndoială. Așa cum cazuistica arată, mulți membri sunt
persoane cu un grad ridicat de inteligență, având profesii sau poziții
foarte apreciate. Ei ajung însă să îmbrățișeze credințe cu totul și cu totul
ieșite din limitele bunului simț.

Evident, aceste persoane nu ajung la convingerile lor peste noapte!

Nimeni nu aderă direct la o credință de genul:

Era prezentă se încheie, o Nouă Eră se apropie și lumea va fi

reînnoită, de aceea trebuie să te sinucizi pentru ca astfel să poți
translata într-o nouă dimensiune cu ajutorul unei nave spațiale de
pe Sirius camuflată de o cometă!

(așa cum au ajuns să creadă cei din cultul Heaven’s Gate).

Această devoțiune este cultivată treptat cu ajutorul unor alte credințe și

adesea este întărită de felul în care promotorii acestor credințe sunt
percepuți: de regulă ei apar ca persoane plăcute, oneste și cu o anumită
autoritate (manifestată, de regulă, prin cunoaștere superioară, forță și
experiență spirituală), împlinind astfel cele trei calități aristoteliene
necesare pentru ca un discurs să fie credibil (caracter, emoție și
argument).

Aceste persoane își modelează – conștient sau inconștient –

comportamentul, atitudinea și aparițiile pentru a avea un impact cât
mai mare asupra grupului. Ei copiază limbajul ”spiritual” sau „ezoteric”
la modă, imită adeseori tonul vocii sau ritmul vorbirii unor persoane
percepute public ca fiind înțelepte și de succes, pomenesc câteva date
științifice sau sociale evidente care trezesc emoția, alternează blândețea
cu autoritatea și declară mereu că au viziuni, că primesc mesaje
telepatice, că au anumite capacități paranormale, că ”simt” lucruri
subtile etc.

Confruntați cu dovada clară a invalidării credințelor lor, adepții au

adesea tendința de a raționaliza situația sau de a-și ajusta
convingerile ca urmare a apariției unor noi dovezi etc. Raționalizarea
este un mecanism de apărare (manifestat conștient sau inconștient)
care presupune justificarea logică a unor credințe, motivații și
comportamente neacceptabile sau iraționale în scopul de a evita
confruntarea cu adevărata explicație (pe scurt înseamnă inventarea de
scuze).

Vedem această tactică la mulți adepți care fac astfel de predicții. În

rândul religiilor OZN mi se pare interesant modul în care, în pofida
tuturor dovezilor care arată că întregul lor sistem de credințe este bazat
pe falsuri, minciuni sau iluzionare, sau că predicțiile realizate de aceste
culte nu se împlinesc, totuși membrii acestor culte nu încetează
activitățile ci, din contră, devin chiar mai activi.

Poți arăta acestor adepți – pe cale rațională – că credința lor este

invalidă în absolut toate punctele sale esențiale și totuși ei se vor agăța
cu o și mai mare determinare de convingerea lor! Ei compensează
neplăcerea dată de invalidarea credințelor și de lipsa confirmărilor cu
activități menite să-i convingă pe alții. Ei fac tot posibilul pentru a
obține suportul altora, sunt cei mai buni misionari: planifică și
promovează conferințe, constituie grupuri de suport și de împărtășire a
experiențelor, solicită relatări despre ”trăirile subtile” pentru a-i
convinge și pe alții de autenticitatea credințelor lor , înființează asociații
de promovare a credințelor în cauză etc etc. Cu alte cuvinte ei fac tot ce
pot pentru a compensa o lipsă!

Acest fenomen s-a petrecut recent și cu ocazia isteriei colective legate de

21 decembrie 2012. Absolut nici una dintre predicțiile realizate de
adepții fenomenului 2012 nu s-a împlinit (asta era evident din start,
pentru că toate argumentele lor erau total false: nu a existat nici
”sfârșitul calendarului maiaș”, nici vreo ”aliniere galactică”, nici
”sfârșitul undei timpului”, nici intrarea Pământului în ”centura de
fotoni”, nici inversarea polilor etc). Nu a sosit Nibiru, nu au sosit nici
extratereștrii, nu am avut 3 zile de întuneric, timpul subiectiv nu a ajuns
la zero, nu am întrat într-o altă dimensiune, nu am început să avem
trupuri eterate sau strălucitoare, nici ”capacitatea de a vedea în toate
direcțiile”, nici nu a căzut sistemul bancar, nici elita mondială , nici nu
am avut măcar semne că ceva s-ar petrece în această direcție etc.

Cu toate acestea adepții acestor teorii continuă să le promoveze și să

facă astfel noi adepți (oameni care nu realizează că aceste teorii și
predicții sunt repetate- și reportate! – aproape an de an de mai bine de
o jumătate de secol încoace și adăpate din același curent al speranțelor
fantasmagorice care nu are nimic de-a face cu spiritualitatea!). Ei iși
împrumută susținerea unii altora și își reportează nevoia lor de validare
a așteptărilor lor mereu la o dată ulterioară, ceea ce mă face să intuiesc
că nu vom scăpa niciodată de această ideologie!

Din păcate, activitatea compensatorie frenetică generată chiar prin

mecanismele disonanțelor cognitive resimțite de acești adepți pune
treptat bazele unei noi religii mondiale (una de-a dreptul aberantă:
religia OZN sau extraterestrismul) cu care – tot din păcate! – va trebui
să ne obișnuim de acum înainte pentru tot restul vieților noastre!

Nu în ultimul rând, această nouă religie este astăzi amestecată – mai

mult sau mai puțin voluntar – cu tot felul de scenarii politice, militare,
cu experimente sociale și științifice, cu tot felul de teorii ale conspirației,
cu fenomene astronomice și meteorologice și cu o adevărată paranoia
media, ceea ce – în viziunea mea- o face cea mai periculoasă formă de
credință existentă, una care -dincolo de faptul că se bazează pe o serie
neîntreruptă de falsuri și înscenări – poate fi (și este deja) folosită
pentru a manipula într-un mod nebănuit umanitatea!

Neîntâmplător, bazele ideologice ale acestui nou curent religios au fost

puse de aceleași grupări care au generat ideologia utopică a Noii Ordini
Mondiale (sau a Noii Ordini a Erelor)!

Copyright 2020 Radu Timiș. Toate drepturile rezervate.