” Sufletul omenesc nu-i un bloc de stanca, inclestat pe vecie intr-o forta. El e complex si schimbator.

Sentimentele vin,

se alunga si iar revin “

            Sunt de acord cu afirmatia facuta de Eugen Lovinescu,legata de suflet.El nu este un bloc
de stanca,nu este inclestat pe vecie intr-o forta.Sufletul este complex,schimbator,iar sentimentele
care vin din suflet vin si pleaca dupa care revin dinou. Eu consider ca sufletul este
nucleul,interiorul,defapt este viata sau il pot defini ca fiind samburele psihologic care ofera
sentimentele si ne face sa devenim mai sensibili.Nu sunt de acord cu fraza “el este schimbator“
sufletul nu este schimbator,sentimentle sunt schimbatoare“ca vantul“ele vin pleaca si iarasi revin.
spre exemplu se spune despre unii oameni ca nu au suflet sau ca sunt asemeni unei stanci ei
defapt au suflet au si sentimente doar ca dupa ce te lovesti de “valurile vietii“ devii mai rigid,dar
asta nu inseamna ca nu ai suflet.
          Sufletul nu poate fi bun sau rau ,deoarece el este o parte imateriala el reflecta starile,si
actiunile persoanelor. Sentimentele vin si se aluna deoarece noi evitam uneori sa privim ceea ce ne
inconjoara cu dragoste de frica ca nu v-om fi rasplatiti cu aceasi moneda.
IN CONCLUZIE SUFLETUL NU ESTE UN BLOC DE STANCA ,EL ESTE COMPLEX ,DOAR PRODUSELE
STALE SUNT SCHIMBATOARE VIN,PLEACA SI IAR REVIN.

” Cand te-a inselat cineva o data e de vina el; cand te-a inselat a doua oara, esti de vina singur “
         Sunt de acord cu afirmatia ” Cand te-a inselat cineva o data e de vina el; cand te-a inselat  a doua oara, esti de vina
singur ” deoarece odata inselat trebuie sa te feresti si sa ai grija de tine.
         In primul rand, pot spune ca a gresi e omeneste, dar a insela e cu totul altceva deoarece
odata inselat de o persoana tu iti vei pierde increderea in aceea persoana. Vei incerca sa te
departezi de ea doar ca sa sti ca esti in siguranta si ca vei scapa de obiceiurile sale. Acesti oameni
nu iti vor binele, ci din contra vor sa te atraga de partea lor ca sa le poti cadea ” in plasa “
         In al doilea ran d, pot afrima  ca o persoana care te va insela odata, cu siguranta te va insela
si a doua oara. Daca te vei lasa  “dus de nas ” si a doua oara asta, asta va fi o greseala de-a ta de
care aceea persoana profita vazandu-te fara aparare. Inainte de a actiona aceastia iti va urmari
punctele slabe, ca sa stie cum sa actioneze.
         In concluzie, pot spune ca oamenii nu ar trebui sa creada in oricine, mai intai sa afli cateva
informatii despre persoana cu care ai de-a face.

” Cea dintai si cea mai mare diferenta intre adevar si frumos este ca adevarul cuprinde numai idei……….”

             Afirmatia facuta de Titu Maiorescu este una plina de adevar si intelepicune si exprima intr-
o maniera metaforica viziunea sa despre frumos. Frumosul este ceea ce se afla in inima fiecaruia,
in mintea si gandurile sale, fiecare om avand propia sa definitie legata de “frumos”.
           In primul rand frumosul este strans legat de simturi, de perceptie si senzatia de placere si
se formeaza in ochii fiecaruia in mod diferit. Frumosul este o senzatie fizica,este ceea ce noi
simtim.
          In al doilea rand, spre deosebire de adevar, care este numai unul, frumosul poate fi vazut in
mai multe lucruri si din mai multe punte de vedere.El nu este rezultatul unei judecati,cum este
adevarul si nu ajungem prin intermediul unor reguli la el. Adevarul insa, este una dintre
coordonatele vietii, fara de care nu am putea trai.
        In conluzie,”frumosul cuprinde idei manifestate in materie sensibila”, manifestarea ideilor
intr/un fapt concret, dupa cum afirma si Titu Maiorescu.

Ioan Slavici observa in „Scrisori adresate unui om tanar”,ca omul este construit astfel incat actiunile sale sa fie in
acord cu sine,cu alte cuvinte,sa aiba constiinta impacata. Asertiunea este valida si poate fi sustinuta prin
argumente.
Viata fiecarui om este pana la urma suma a ceea ce infaptuieste. Gandul daca nu e pe hartie,trece
neobservat,numai fapta avand vizibilitate. Prin urmare,actiunile realizate sunt cele ce conteaza si care vorbesc de
la sine despre valoarea unui om.
Pe de alta parte,faptele au consecinte diverse: potsa sa soldeze cu rezultate bune sau cu rezultate indoielnice.
Omul trebuie sa se gandeasca inainte de a actiona astfel incat consecintele sa se fie multumitoare si el sa se
simta impacat cu propria conduita.
In concluzie I. Slavici surprinde un adevar ce sta la temelia impacarii cu sine a fiecaruia dintre noi.

- Frica
Sunt de acord cu afirmatia lui Mircea Eliade ,deoarece consider ca viata este alcatuita din trairi ,din
stari personale ale oamenilor ,atat de fericire cat si de frica ,iar daca un om nu le resimte pe
amandoua inseamna ca nu traieste cu adevarat.
In primul rand frica este un sentiment normal in viata omului,deoarece nu suntem invincibili ,ci
dimpotriva ,vulnerabili,asadar este normal si nu rusinos sa ne temem de ceva ,important fiind sa
reusim sa depasim acea stare .Cei care afirma ca nu se tem de nimik,sunt fie indiferenti la viata din
jurul lor,fie nu isi recunosc adevaratele trairi,in consecinta nici una dintre cele doua aspecte nu merita
luata drept model de viata.
In al doilea rand,viata trebuie traita la intensitate maxima,astfel ca trebuie sa existe obstacole pe care
sa le depasim ,frica pe care sa o invingem,pentru ca apoi sa resimtim bucuria unui succes,unei
reusite.Pe de alta parte ,o viata in care privim totul de la distanta si nu ne aventuram spre implinirea
propriilor vise ,este o viata traita degeaba.
In concluzie ,trebuie sa ne recunoastem frica ,si sa o depasim pentru a simti cu adevarat ca traim!

 Gandirea
ceea ce e fundamental pt om,ca personalitate,este fara indoiala gandirea si modul in care fiinta umana
foloseste aceasta capacitate.gandirea,desi e proprie tuturor,devine cu adevarat utila numai atunci cand omul
reuseste sa se cunoasca pe sine.
pe de o parte,gandirea este un exercitiu mental,de fiecare zi,al omului. ea poate fi folosita la capacitatile ei
minime,fara ca persoana respectiva sa depuna efort deosebit,ramanand astfel la nivelul strict de fiinta
limitata.dar ea nu trebuie sa ramana la acest stadiu.
pe de alta parte,pt dezvoltarea acestui proces mental,omul are nevoie de o intelegere superioaraa existentei
si,nu in ultimul rand,de ordine in gandire. haosul,agitatia ,stresul cotidian,dar si lipsa unui exercitiu intelectual
permanent,blocheaza aceasta capacitate a persoanei de a se concentra si de a transforma gandirea imediata
intr-una creativa,capabila sa raspunda problemlor exstantiale ale omului.
asadar,sustin cu tarie afirmatia lui n.iorga care evidentiaza necesitatea unei ordini interioare desavarsite,pt ca
gandirea sa se manifeste in mod deplin.

“Entuziasmul este foarte necesar, mai ales când faci primii pasi.” (Marin Preda, “Creatie si morala”)

Sunt întru totul de acord cu ceea ce afirma scriitorul Marin Preda, în lucrarea “Creatie si morala”: “Entuziasmul este foarte necesar, mai ales
când faci primii pasi”, întrucât însufletirea are o importanta deosebita atunci când omul se afla la început de drum în ceea ce priveste
împlinirea unui ideal, a unei dorinte, a unor planuri.
În primul rând, entuziasmul este un real impuls atunci când se începe o afacere, o noua forma de învatamânt ori un alt serviciu. Personal,
elanul ma stimuleaza foarte bine, ma ajuta sa continui ceea ce am început, sa-mi doresc îndeplinirea scopului ales, desi, pe parcurs, pot sa fie
diverse piedici. Consider ca pentru a avea parte de rezultatele dorite în încercarea de a realiza un ideal, este nevoie de o sclipire cât de mica
de exaltare, de pasiune. Prin urmare, entuziasmul poate suplini lipsa de experienta si este o stare absolut necesara pentru victoria finala.
Probabil ca multi oameni de stiinta nu ar fi reusit sa faca atâtea descoperiri daca nu simteau avânt si fervoare în munca de cercetare, actorii
nu ar fi atât de expresivi si de talentati daca n-ar fi dominati de pasiune, de înflacarare în misiunea artistica.
În concluzie, “entuziasmul este foarte necesar, mai ales când faci primii pasi”, deoarece, în viata, este nevoie de pasiune, de impulsuri, de
exaltare, de avânt ori de câte ori îti propui sa faci ceva important pentru tine, pentru ceilalti.

“O viata nefolositoare e o moarte timpurie.” (Goethe)

Sunt întrutotul de acord cu afirmatia lui Goethe, ca „O viata nefolositoare e o moarte timpurie” si consider ca viata trebuie traita din plin , având
scopuri precise, întrucât esentiala este intensitatea vietii, nu durata ei.
Un prim argument în sustinerea adevarului exprimat de citatul de mai sus ar fi faptul ca trebuie sa stim sa ne bucuram de viata, de aceasta
existenta efemera pe care fiecare dintre noi o are, savurând din plin orice moment de bucurie sau de tristete, orice picatura de ploaie sau raza
de soare, un pom cu roade sau floare rasarita.
De asemenea, consider ca trebuie sa fim constienti ca avem o singura viata, comparabila cu o scena, pe care noi, actorii trebuie sa ne jucam
rolul cât mai bine posibil, pentru a nu avea o „viata nefolositoare”, terna,ingredientele de maxima importanta fiind pofta noastra de viata,
responsabilitatea de a face în fiecare zi câte ceva folositor noua sau altora. Aceasta idee a vietii ca spectacol de teatru apartine antichitatii, de
unde a preluat-o si Mihai Eminescu în poezia “Glossa” si în proza fantastica si filozofica “Sarmanul Dionis”.
În concluzie, în relatie directa cu argumentele aduse, consider ca pentru a avea o viata folositoare trebuie sa avem o atitudine pozitiva,
încredere totala în noi, si, nu în ultimul rând, sa avem aspiratii înalte, sa nu irosim timpul, pentru ca numai astfel putem obtine mai mult de la
viata!

 “Familia este aceea care face ca omul sã treacã de la egoism la altruism”(Auguste Comte)
Consider cã afirmatia lui Auguste Comte “Familia este aceea care face ca omul sã treacã de la egoism la altruism” este una
adevãratã, care-si dovedeste valabilitatea în viata reala a omului.
Sustin aceasta parere, deoarece opinia mea este ca pentru a putea avea o familie iubitoare si o relatie armonioasã cu cei apropiati
trebuie sa nu te gândesti în primul rând la tine, ci sã încerci sã te intereseze cerintele celor apropiati înaintea celor personale.
Un prim argument este acela cã familia îti este mereu alãturi în momentele grele, iar ajutorul neconditionat nu poate fi definit de
egoism, altruismul fiind sentimentul ce ne face sã vrem sa ajutãm, fãrã un scop ascuns.
De asemenea, în momentul în care iubesti un om , este destul de greu sa nu te gândesti la binele sãu înainte de toate si sa nu îi oferi
tot ce iti stã în putintã pentru a-i fi mai bine, chiar daca gestul sau atitudinea ta îti pot aduce neplaceri. Sprijinul acordat oricarui
membru al familiei vine dinlauntrul nostru, este o atitudine spontana si afectiva, chiar daca aceasta reactie presupune, uneori,
sacrificiu, dar totdeauna gestul înseamna daruire de sine, dragoste si ocrotire.
În concluzie, egoismul nu poate fi asociat cu familia adevarata sau cu sentimentul de dragoste si grijã pentru cei apropiati, ci doar cu
altruismul, cu plãcerea si bucuria de a ajuta pe cineva drag, fara însã a urmãri sau astepta ceva în schimb, ci numai sa simti o imensa
satisfactie.

: “Nicaieri nu poate fi omul mai fericit decât în mijlocul familiei sale” (Proverb românesc)

Afirmatia proverbului românesc -„Nicaieri nu este mai fericit omul decât în mijlocul familiei sale”- este în concordanta cu parerea mea despre
relatiile interfamiliale si anume ca omul se poate dezvolta armonios, poate trai în pace si multumire numai în cadrul unei familii bine închegate
si sanatoase moral.
În primul rând, familia ofera stabilitate, confort si siguranta. Oricine se simte protejat, linistit când stie ca are alaturi persoane care îi doresc
binele, sunt gata sa îl sprijine în mod neconditionat atunci când are probleme. De altfel, moralistul Slavici îsi începe nuvela “Moara cu noroc”
cu un adevar universal-valabil, venit din întelepciunea populara, povata pe care o rosteste batrâna soacra a lui Ghita: “Omul sa fie multumit cu
saracia lui, ca daca e vorba, nu bogatia ci linistea colibei tale te face fericit”.
În alta ordine de idei, în familie, fiecare se poate bucura cu adevarat de realizari, de împliniri, poate comunica sincer cu ceilalti, se poate baza
pe sfaturile lor, pe sprijinul si daruirea lor totala. Orice împlinire este traita la cote amplificate, întrucât ea aduce bucuria izbânzii si în celelalte
inimi, nu numai în sufletul celui care si-a împlinit un ideal. Asemenea se petrec lucrurile si într-un esec, tristetea fiind împartasita cu ceilalti,
încurajarea, sprijinul moral facând posibila revigorarea fortei interioare si a curajului de a încerca înca o data.
În concluzie, omul este cu adevarat fericit în mijlocul familiei, cu care împarte bucuriile si tristetile, împlinirile si esecurile, visurile si deziluziile.

: “Când nu gasesti cuvântul, sa fii sigur ca gândul nu s-a limpezit înca.” (Nicolae Iorga, Cugetari)

Nicolae Iorga opineaza ca pâna în momentul în care nu ti se formeaza limpede, clar, ideea pe care vrei sa o exprimi, nu îti gasesti cele mai
potrivite cuvinte cu usurinta. Dupa parerea mea, afirmatia este întemeiata, reflectarea gândirii devenind mai dificila în momentele în care nu
ne gasim cuvintele pentru a exprima fluent si coerent ideea pe care vrei sa o transmiti.
În sustinerea acestei opinii, voi aduce câteva argumente si exemple edificatoare. În primul rând, doza de incertitudine asupra ideii ce urmeaza
a fi expusa constituie un motiv puternic pentru confuzia exprimarii.
Un al doilea argument în sprijinul afirmatiei de mai sus îl reprezinta necunoasterea unor termeni adecvati prin care sa dezvolti subiectul
abordat, lipsa lecturii fiind evidenta, întrucât numai citind îti poti forma un vocabular bogat, în care sa gasesti imediat expresiile propice
conturarii ideilor.
Pe de alta parte, câti oameni nu vorbesc încontinuu, având o locvacitate (vorbarie) obositoare, la care interlocutorul nu face fata, renunta sa
se mai concentreze si nu întelege nimic. De altfel, în studiul “Betia de cuvinte”, subintitulat “Studiu de patologie literara”, Titu Maiorescu
satirizeaza fraza supraîncarcata si, prin aceasta, confuza, numind boala ce care sufera flecarul “lipsa de idei”.
În concluzie, consider ca atunci când gândesti si ai într-adevar ceva de transmis interlocutorului, când gradul de cultura nu tinde catre zero,
gasesti totdeauna cele mai potrivite cuvinte si poti impune respect si consideratie.

 (glorie)
Mă număr printre cei care sunt de acord cu afirmaţia lui Tudor Muşatescu potrivit căreia nu gloria este
efemeră, ci doar aceia care o au.
În primul rând, omul este, prin însăşi natura sa muritoare, efemer din punct de vedere fizic, dispariţia trupului
său fiind inevitabilă. Însă există oameni care, pe parcursul vieţii, reuşesc prin faptele sau calităţile lor
excepţionale să câştige aprecierea şi respectul a numeroase persoane, devenind faimoşi şi fiind încununaţi de
glorie. Aceste persoane de renume, reprezentând mari valori pentru societate, primesc numeroase onoruri şi
rămân întipărite în mintea semenilor lor.
În al doilea rând, gloria obţinută de cei care au reuşit să se remarce în mod deosebit nu se menţine doar pe
durata vieţii acestora deoarece ei rămân, prin ceea ce au realizat, în istorie şi devin exemple demne de urmat
pentru posteritate. Astfel, atunci când aceşti oameni se sting din viaţă, ei lasă în urma lor o moştenire
spirituală, care, datorită valorii ei pentru umanitate, este perpetuată de către urmaşi, iar viaţa şi faptele lor
devin o sursă de inspiraţie pentru generaţiile viitoare. Prin urmare, gloria cu care au fost răsplătiţi oamenii
excepţionali dăinuie cu mult după dispariţia lor şi este modul prin care ei reuşesc să devină eterni.
În concluzie, oamenii sunt într-adevăr efemeri, dar prin realizările lor remarcabile ei dobândesc glorie, care îi
menţine vii în amintirea urmaşilor.