De ce nu?

1)

Exista momente in care ai senzatia ca stii totul. Ca parerile tale despre lume, despre viata, despre
oameni nu pot fi nicidecum dezradacinate. Momente in care ai atat de multa incredere in propriile’ti
convingeri incat ai putea paria cu propria’ti existenta pe veridicitatea lor. Ei bine afla ca tot ceea ce face
acest sentiment sa fie atat de intens este chiar faptul ca te inseli. Dar nimic si niciodata nu va fi sigur caci
principala proprietate a vietii este sa te surprinda…caci daca Ea nu ar fi capabila de un asemenea lucru…
totul ar fi prea banal prea monoton prea plictisitor. Cum ar aratqa viata ta daca nimic neprevazut nu s-
ar intampla…daca totul ar fi prestabilit si bine intiparit in creierasele noastre. Daca am sti cursul
evenimentelor sau daca macar toate lucrurile ne’ar iesi asa cum ne asteptam. Existenta simte o nevoie
imperioasa de nepravazut in drumul sau pentru a deveni ceea ce se numeste viata.

19 ani abia impliniti. Incredere oarba in sine si in ale sale principii. Avea proasta impresie ca poate
cunoaste oamenii doar din cateva vorbe sau din cateva priviri. Intr-adevar exista oamni si oameni…
persoane care pot fi citite ca pe o carte deschisa…care au cate o trasatura dominanta si atat de bine
conturata incat prea putin conteaza sa le cunosti pe celelalte atata timp cat sunt atent guvernate de o
alta mai puternica. Exista oameni la care prostia li se intiparste atat de adanc pe chip incat nu e nevoie
sa pronunte nici macar un cuvant. Dar sa nu mai vorbim atat de mult despre oameni caci s-au scris
atatea. Sa vorbim despre acel om… despre omul care a surprins’o caci putini oameni au reusit sa faca
asta… si dupa cum am mai zis surpriza este totul…sarea si piperul intr’o viata de om… doar din
neprevazut vom invata si doar neprevazutul ne poate face sa simtim ca traim.

E straniu sa vezi cum uneori viata te, propria ta viata ti-a ia pe dinainte. Te simti ca si cum ar fugi de tine
ar pleca fara tine si totusi tu trebuie sa urmezi pentru ca orice ar fi ea e viata ta…iar cand tu fugi de ea…
ea e mereuacolo langa tine. Dar ce faci atunci cand simti ca nu o mai poti ajunge din urma? O lasi sa
plece? Cum sa o lasi sa plece nu se poate intampla asta ar fi mult prea simplu …prea simplu… Trebuie sa
mergi in urma ei chiar daca te surprinde chiar daca te zoreste chiar daca alearga de nebuna de parca ar
participa la marathon chiar daca nu mai intelegi nimic si te plimba ca intr-un labirint si nu mai stii
nicidecum care e drumul correct. Asa s-a intamplat si ei… fata de 19 ani din introducere,,,da,,, i-o luase
viata inainte please fara ea….dar o vedea o vedea ca e in fata vedea ca propria ei viata nu face altceva
decat sa o propoace sa o intreaca…iar o provocare orice ar fi ramane o provocare iar ea nu avea de gand
in nici un caz sa piarda…mai ales ca nu era orice fel de provocare …era o intrecere intre ea si poate cel
mai interesant, straniu, atragator, enigmatic, necunoscut , dorit de unii blestemat de altii, chinuitor si
totusi frumos lucru de pe lumea aceasta…viata….cine poate refuza asa ceva…cine se poate lasa invins?
Avea cateva raspunsuri sigure in minte in urma cu vreo doua luni… raspunsuri muncite in 19 ani… de
care era sigura si care nu reprezetau altceva decat armele cu care lupta pentru a-si tine viata sub
control. –Dumnezeu nu exista. Exist eu acum aici- Sa nu ai niciodata incredere in oameni. Doar in tine. Si
mai ales – loialitatea- conditia esentiala pentru o constiinta curata. Dupa cum spuneam avea o viata
linistita caci se pricepea la oameni se pricepea sa ii observe sis a traga concluziile in consecinta avea
propria-I viata sub control nu putea fi surprinsa caci lucrurile nu aveau cum sa decurga altfel decat ar fi
vrut. Dar uneori nu poti fi atat de rational…uneori nu poti dicta corpului ce sa doreasca si nici sufletului
ce sa iubeasca…si nici mintii sa nu faca conexiunile necesare pentru simplul motiv ca o alta alegere ar
putea incalca unele principii. Iar atunci cand un om tine, in mod absurd pentru unii, la ceea ce se
numeste principia si dintr-o data unul dintre ele pur si simplu este detronat cade cade greu in neant si
nu mai poate fi recuperate…atunci si acela se va simti dezorientat caci si-a pierdut un reper… si atunci
striga si striga cu toata puterea sa ca un pui de animal care nu isi gaseste mama… striga dara parca
sunetul sau nu depaseste barierele mintii…e un strigat care parca se loveste de peretii capului si se
intorc cu o forta innabusitoare inapoi…de parca simti ca innebunesti k toate razele trasate de strigatul
tau se intalnesc se intrepatrund si se izbesc uneori unele de altele….si pe deasupra simti cum viata ta
inainteaza fara tine… Uneori simtea ca o ajunge din urma dar in momentul urmator tasnea si mai
puternic si parca se indeparta tot mai mult….viata o inconjura si totusi o tragea dupa sine cu o forta
magnetica … inexplicabila…o invartea se invartea in jurul ei totul fu cuprins de o viteza inimaginabila
care o tara o impinge , uneori simtea ca ar fi cea mai frumoasa perioada alteori simtea k pur si simplu se
va sfarsi ca nu mai are putere sa-si urmeze viata…ii venea sa se asee pur si simplu sa nu mai mearga sa
astepte. Isi dorea sa se opreasca totul pur si simplu.

Inapoi la inceputuri

Intra in camera. Prima seara. Urma sa cunoasca oameni noi dar nu se grabea prea tare…nu puteau fi
prea interesanti oricum…doar oameni pe care va trebui sa ii suporte oricum un an intreg…in schimb un
nou inceput care merita o sear ape masura. Oameni noi? Mai bine oameni vechi….

-Ce mai asteptam?hai sa mergem…nu avem timp de pierdut…e inceputul studentiei noastre nu putem
sta pur si simplu Unde mergem?

-Pai unde sa mergem nu prea cunoastem iasiul dar am auzit de un bar, langa cub se asculta rock …vin si
formatii mai canta live…ar fi o idée

-Sa mergem nu mai pot sa astept aici…déjà colegele noastre par putin nelalocul lor…nu beau?Nu
fumeaza? Oare sex fac?Dar ce conteaza…hai sa o sunam sip e ioana trebuie sa mergem pentru ca altfel o
sa ma sufoc

=Same here.

Simtea o atat de mare nevoie de aer de viata de miscare in venele sale…de agitatie de miscare si
tumult…o pofta acuta de necunoscut…de necunoscutul care nu putea fi insa cunoscut in alta seara decat
aceea…27 sept…inceputul anului universitar. Se imbracara repejor, coboara 3 etaje…si in sfarsit afara din
camin ..in sfarsit…strazi necunoscute…linii de tramvai…oameni grabiti venind sau plecand cupluri
tinandu-se de mana… da…cupluri tinandu-se de mana…” Ce frumos ar fi sa fie si el mereu langa mine…
sa ne plimbam sa ne jucam…sa simtim ca toata lumea e a noastra…si totusi…o relatie la distant are
farmecul ei si oare nu exista relatii care pot rezista doar la distant sau invers? Si totusi… auzi tu …sa nu
stii ce e moullin rouge…dezamagitor…” Ofta. Il iubea…de fapt probabil il iubea…nici ea nu mai stia…era
primul barbat din viata ei.. avea grija de ea…ar fi facut orice…dar uneori si-ar fi dorit poate mai mult
decat atat…uneori e nevoie de mai mult decat sentimente e nevoie si de puncte commune de pasiuni de
subiecte de discutie… Atunci cand doi oameni vin din lui spiritual cu totul diferite conteaza o minima
potrivire fie si doar la character pentru a se putea complete…ori in momentul in care simpla hotarare de
a ramane langa cineva de a dicta inimii tale sa iubeasca si corpului tau sa placa…chiar daca astfel de
moment sunt rare…inseamna ca ceva nu este in regula… nu iti poti programa viata. Asta e sigur. Dar ea
avea nevoie sa tina totul sub control caci se cunostea prea bine pe sine insai…stia ca daca se va lasa
condusa de altceva pe langa ratiune nu poate exista un echilibru ca asta ar strica tot….

Sa dictezi sentimentelor tale in ce parte sa se indrepte este foarte periculos si de cele mai multe ori nu
vei reusi. Sunt lucruri prea complexe care de cele mai multe ori nu tin de noi…nu avem nici un cuvant de
spus..e frustrant… Avea sa cunoasca si ea insasi sentimental… Camdeodata totul ii parea ca se indreapta
pe calea cea buna…omul pe care ea cu propriile forte pur mentale si-l alesese… omul care avea sa ii fie
mereu alaturi , Iar aceasta era o seara perfect. II venea sa alerge sa strige sa danseze in mijlocul strazii sa
se rataceasca sa se afunde printer stradute sa simta cum orasul si ea ar devein un singur organism sa o
inghita sis a il cerceteze pietricica cu pietricica… avea sa fie seara lor… doar a lor 3…si atat…a da…si
orasul

Au urmat correct liniile de tramvai conform indicatiilor au luat prima straduta la stanga si tot inainte…
din nou interectie…acum? Au lasat intuitia sa resolve problema in locul lor. Probabil Berea si muzica le-
am chemat le-au ghidat asemeni zanelor bune din basme cu printese si feti frumosi cu balauri si cai
zburatori… caci s-au trezit deodata as ape nepusa masa in fata unui cub nici prea mare nici prea mic de
fier…verde…

2)
 Clinchet sticlos, zhomot de pasi, rasete care mai clare care mai infundate poate de gradele din pahare
sau poate de distanta…muzica…fum de tigara…plete…tinte…multi decibel…haine largi…bocanci…
intuneric. Mese de lemn lacuit , pline de sticle caci se parea ca aduce ghinion si mari nenorociri daca
erau stranse inainte de a nu mai incapea nici macar una. Pe micuta scena improvizata un necunoscut cu
mari sperante de viitor pentru cariera sa artistic isi “etala” talentele…fara prea mult success insa… dar ce
mai conta oricum alcoolul facea ca notele sa nu mai fie observate de mare parte din cei prezenti. Prea
putin conta oricum. Detalii fara rost atata timp cat atmosfera era incarcata de o tenta acuta de euforie
care se pare ca se intindea0 asemeni unei epidemii cuprinzand pe toti cei care intrau inca de la primul
pas facut pe pardoseala rece si lipicioasa pe alocuri.

Usa grea de tot, de fier care parea sa cantareasca cel putin o tona se deschise cu putere. Si mai intai se
facu vazut un pantof barbatesc, negru, si abia mai apoi intregul sau corp de o masculinitate gratioasa…
pantalon negru, paltonul negru de asemenea, pana la genunchi, ochelari cu rama finuta patrata de dupa
care se zareau o pereche de ochi rotunzi? Sau poate usor usor de tot migdalati? Fata sa cu trasaturi
masculine si totusi indulcite exact cat trebuie ii era luminata de o sclipire inteligenta venita probabil din
culoarea ochilor, albastri intens ca apa oceanului in miezul zilei si limpezi de tot. Daca ne-am imagina ca
fiecare nastere este de fapt opera de arta a unui artist demiurgic a carui principal misiune este sa creeze
ceea ce numim noi trupuri am putea crede ca oamenii au fost intr-adevar facuti dupa starea sa de spirit
caci intr-adevar un artist un artist adevarat nu poate crea decat in mod personal si tot ceea ce face
poarta semnatura unei stari de spirit. Se pare ca acum vreo 26 de ani a avut o zi buna.

-O bere, te rog. Ochii sai il atintisera pe barman care se conforma intru totul.

Se aseza cuminte la o masa, puse usor berea jos, apoi o ridica putin putin de tot de parca ar vrea sa
ciocneasca cu cineva sau poate cu sine insusi sau pentru sine insusi…gestul trecu neobservat. Se aseza
mai confortabil pe scaun, isi alesese locul cel mai favorabil din tot barul. Putea vedea cine intra cine iese,
si de asemenea in campul sau visual se inscriau toti cei care déjà erau in bar. La masa din stanga sa un
glas de femeie strapunse aerul imbacsit de fumul care plutea nestingherit crescand din ce in ce mai mult
imbiband hainele celor rpezenti.

-Cum e posibil asa ceva?Era prietena mea cea mai buna!

-S-a intamplat pur si simplu. Nu a fost ceva planuit. Abia se auzi o voce slabita de barbat….deja devenea
plictisitor. Vazuse asta de prea multe ori. Ea afla. El initial neaga. Ea ii dovedeste. El recunoaste. Ea tipa
el se disculpa ea pleaca. Scenariul classic. Stia déjà cum o sa se termine povestea nimic iesit din comun
nimic original… ea nu avea nici sa sparga sticle nici sa-l palmuiasca avea sa plece pur si simplu cu lacrimi
in ochi. Asta se intampla intotdeauna nu era nici un mister…

Venea adeseori aici. Statea singur la masa. Ii placea sa observe, sa deduca, sa citeasca pe chipuri sip e
grimace sa creeze scenarii. Sa isi imagineze soarta fiecaruia, sa isi inchipuie ce simte fiecare, ce crede
fiecare…il ajutau mult crampeiele de discutie, privirile caci ochii transmit cel mai bine strai de spirit, un
ganditor antic spunea chiar ca sunt oglinda sufletului. Sa fie oare asa…poate ca da. Ii analiza din cap pana
in picioare, nimic nu ii scapa. Omul este cu adevarat unul dintre cele mai fascinante lucruri. Ce poate fi
mai complex, mai frumos mai sofisticat mai greu de inteles decat mintea si comportamentul uman?
Mereu s-a gandit cum ar fi fost viata sa daca ar fi putut citi gandurile oamenilor. Sa le asculte frustrarile,
bucuriile, injuraturile, implinirile, grijile si tot ce poate bantui gandurile unui om…Si totusi poate ca nu ar
mai fi fost atat de fascinant…totul si-ar pierde farmecul in doar cateva zile. Nu il deranja sa ramana
singur cu gandurile sale…era chiar mai bine…de fapt el avea compania intregului bar ajungea sa
cunoasca pe fiecare incetul cu incetul fara a schimba macar cateva cuvinte.

In seara asta insa nu avea nici un chef…ii pareau banali cu totii…prea banali oameni obisnuiti…nimic
deosebit…nimic care sa’I atraga atentia… de fapt starea asta il tine déjà de prea mult timp…nu ii placeau
oamenii nici inainte dar parca acum era mai rau decat oricand. Intr-adevar ii placea sa ii observe il
fascinau intr’o oarecare masura, dar facea asta intotdeauna cu un mare dozaj de aroganta caci putini au
fost aceia despre care sa poata spune ca sunt mai buni decat el, il interesa cat de departe poate merge
prostia si mereu largea limita uneori intalnea si oameni interesant care nu puteau fi cititi atat de usor
dar in ultima instant ramanea dezamagit… obiceiul asta ii gadila in mod placut orgoliul, il facea sa se
simta mai puternic, ii placea sa se joace cu mintea lor, sa ii provoace, sis a ii invinga, sa ii pacaleasca.

Si totusi in seara asta nu avea nici un chef. Ridica sticla de bere, mai bau putin. Se hotari sa mai faca o
incercare, cine stie…ar avea o ocupatie poate descopera ceva interesant. Isi indrepta alene privirea catre
bar. Acelasi barman oboist si la propriu si la fiugurat plictisit putin sictirit, apoi scruta din nou cu privirea
intreg localul…fete cunoscute in general, doar vreo 4 persoane pe care nu le mai vazuse niciodata, si
totusi se citea platitudinea in ochii lor.Se gandea déjà sa isi schimbe punctual de observatie…se
obisnuise déjà cu mai toate chipurile devenea cu totul neinteresant avea nevoie de un loc nou…

Nici nu termina bine de formulat idea ca privirea ii fu imediat atrasa de un lucru nu des intalnit in locul
acela unde oamenii fac intradevar lucruri caudate dar in general intra linistiti in bar si abia apoi isi pierd
mintile. De data asta in pasi de vals, intra dansand pe muzica rock pur si simplu, cu ochii inchisi o fata…
urmata de alte doua, cu fete plictisite, plictisite pana la nesfarsit…dansatoare gresi un pas, se impiedica
si cazu in hohote de ras. Un zambet ii cuprinse si lui instantaneu fata.

Fetele reusisera in cele din urma sa se aseze pe scaunele lor. Incet incet si celelaltte doua au inceput sa
zambeasca, sa gesticuleze, glumeau, radeau…Ciocnira toate trei, el statea si le observa atent, in mod
surprinztor furat de masa de langa. Le asculta cu atentie caci erau destul de aproape le privea discret
uneori fara a lasa imprezia ca s’ar holba. II parea interesanta fata care a intrat topaind… discutii banale,
despre colegi de camera, glume din liceu…se parea ca sunt abia anul I. Vreo 10 minute a stat si a ascultat
atata tot. deodata fata a tacut privea tacuta in gol si vreo 5 minute nu a mai schitat nici un gest nu a mai
scos nici un cuvant…tacea si privea. Uneori inclina din cap in sens afirmativ sau din contra. “Probabil
creierul ei trebuie sa ia o pauza. Prea multe propozitii il obosesc.” Zambi si pleca.
3) In prima saptamana entuziasmul unui nou inceput o cuprinse cu totul, abia astepta sa mearga la
facultate avea sa studieze ceea ce o pasionase dintotdeauna, poate chiar din momentul in care invatase
sa vorbeasca. Nu era obisnuit cu un asemenea optimism nici ea nu intelegea. Astepta cu nerabdare
dimineata, tramurand de incantare ca un copil in fata cadoului de sus brad. Alarma suna o data, si inca o
data lua telefonul si il tranti pe podea…lovi parchetul cu un sunet strident… inchise alarma si il tranti din
nou adormi la loc…suna din nou…de data asta nu se mai obosi… telefonul se plimba nestingherit pe
parchet aproape facand turul camerei pana ajunse la patul altei college….

-hei trezeste-te iti suna telefonul.

-ba nu…

-ba da…

-ba nuuu…

-ba daaaaaaaaaa

-unde?

-acolo? Si ii arata patul ei…

-nu e al meu…

-ba daaaaaaaaa…..

-ba nuuu…al meu e langa mine esti nebuna?(am stiut eu, de cand te-am vazut,,,) pipai usor jumatate de
pat…oops…

-da ai dreptate…se ridica alene…lua telefonul inchise alarma. Se aseza din nou in pat dar se opri la timp
era 9.30 avea curs la 10…. Se indrepta in viteza catre sifonier in care aproape intrase cu totul cautand
rascolind aruncand in stanga si indreapta…in sfarsit gasi cv de imbracat… pe raftul de sus isi cauta
sapunul, periuta de dinti si pasta de dinti…dar cat de greu poate fi…. Incerca sa nu faca zgomot si totusi
la fiecare 10 secunde mai scapa cate ceva se mai lovea de cate ceva…in sfarsit reusi….

Putin fard putin rimel… papucii si pleca…

“cafea…cafea….cafea….5 minute pana la 10.00…cafeaaaaaaaaaaaaaaaaaaa” intra vijelios in primul

magazin…nu conta cofeina sa aiba… se aseza isi bau cafeaua isi fuma tigara …acum era bine…sau nu…
incepu’ sa alerge nebunesc tinand orarul in mana….
-ma scuzati ca am intarziat. isi lua in primire primul loc lier…amfiteatrul plin… cultura si civilizatia
Frantei…da… acum era pregatita…

Astepta…astepta din nou…iar astepta…in schimb nu auzea decta aceeasi voce plictisita si fara viata fara
intonatie si fara entuziasm… monotona… care povestea fara cel mai mic gram de interes despre
catedralele gotice… la asta nu se astepta… simtea déjà cum I de inched ochii...acelasi lucru putea sa’l
faca si singura acasa pe internet… déjà catedralele gotice nu mai prezentau nici macar pentru ea, cel
putin in cael moment nici un interes…isi muta atentia catre colegii ei…taceau si scriau…toti taceau si
scriau… ii venea sa se ridice sis a plece sa plece in momentul acela… in mijlocul frazei profesoara se
opri…urma pauza… slava cerului…poate gaseste compensare la colegii sai…

urmau frazele demult uzate conventionale…pe care le ura atat de mult si totusi peste care nu putea
trece…

--salut! Ce faci…eu sunt x…

-salut eu sunt ionela si rebuie sa plec.

Mergea aproape alergand pe holurile universitatii cu mapa in mana, nu mai avea chef…nici nu stia de ce
nu isi spuse numele adevarat si a trebuit sa inventeze unul.dar ce mai conta. Ajunse din nou in
camin….dormeau cu totii…se aseza frumos pe hol…voia sa’l sune dar aprca nu avea chef sa’l auda oricum
reusea sa spuna cate o idiotenie la fiecare 5 minute…nu ar fi fost o idée buna…in ultimul timp chiar nu ii
mai facea placer sa vorbeasca cu el… brusc o parasi orice urma de entuziasm. Se indreptadintr’o data
spre iesire si pleca…nici ea nu stia unde… nu mai avea chef de oameni….mergea pe strada cu castile in
urechi, singura cu muzica “ne me quitte pas….” “ je suis desole, mais je te quittera dans un instant”… nici
ei nu ii venea sa creada cum incet incet isi pierdea interesul pentru el cum deodata ii veneau in minte
toate defecte lui pe care increase atat de mult sa le treaca cu vederea…orice lucru marunt de la mainile
prea aspre pana la conceptiile lui tampite despre viata, despre planurile nebunesti planuite pana la
ultima caramida…asta o speria era prea tanara pentru caramizi… se trezi dintr’o data si realize ca de
jumatate de ora nu a facut altceva decat sa’I numere defectele…. Nu a crezut niciodata ca ar fi atat de
multe… ii reveneau in minte rupture de fraze cuvinte propozitii… intamplari stupide… cat de previzibil
putea fi…. Incerca sa isi stearga din minte toata lista … sa se gandeasca la altceva…dar déjà ajunsese la
asta luandu’si gandul de la scoala….

Atat de multi oameni la un loc…oameni peste tot…oriunde mergea…prea multi… se lovea de cate unul
aproape la fiecare pas…oare unde alergau cu totii…cne stie… incepu’ sa alerge si ea fara nici un tel fara
nici o tinta… alerga spre nicaieri alerga de ei… se opri gafaind… intra I parculet si se aseza pe o banca…
scoase telefonul si tasta rapid un mesaj…

“imi pare rau…lista era prea lunga…pa”

Simtea ca nu iti poti autoimpune sentimente si totusi voia sa’si demostreze ca poate… voia sa detina
control asupra sufletului sau sa’l tina intr’o lesa sa ii puna ochelari de cal sa’l ghideze in directia pe care
ea o voia s nu il lase sa faca ce vrea el din viata ei caci doar ea putea detine controlul chiar si in directia
asta… si totusi cat de mult se putea insela. Nu poti iubi cu neuronii, nici macar cu sinapsele… nu iti poti
tine sufletul intr’o cusca din care sa poata privy doar prin gaura cheii…la un moment dat va descoperi ca
poate evada chiar pe acolo.

Nu si-ar fi inchipuit niciodata ca se va termina atat de repede ca va renunta ca nu va mai putea sa se

minta in continuare si nu si-a imaginat niciodata ca sufletul ei nu ar mai asculta’o…

Simti dintr’o data cum toata fiinta sa se umble de un sentiment ciudat de libertate, de fericire ciudata,
de o sete de miscare. Daca pana acum I se parea ca toata lumea parca alearga in jurul ei…acum I se
parea k e totul p slowmotion… mergea mai repede din ce in ce mai repede…parca se grabea undeva
parca trebuia sa ajunga undeva… o cuprinse o stare de euforie … atat de placuta incat simtea ca nu mai
putea sta locului simtea o eliberare totala…desi nu simtise niciodata ca ar fi fost inlantuita in vreun fel…
alerga printer stradute, trecu pe langa un caine il depasi…. Acesta se uita curios pentru o secunda dar in
urmatorul moment isi gasi altceva de facut cum ar fi sa sada la soare… trecu pe langa un batran care isi
plimba nepotul de manuta si brusc I se facu dor de oameni cu trecut caci déjà se saturase de oameni cu
viitor brusc ar fi vrut sa isi ia si ea doza de intelepciune batraneasca …se pare ca profesoara nu reusise
sa o linisteasca…ii trebuie ceva mai concentrat…dar alerga in continuare usor ii disparea entuziasmul
care fu inlocuit de o stare ciudata de dor…dor de ce nici ea nu stia… de dor si atat. Si totusi nu se opri
din alergat. Dar pasi se auzeau in urma sa…si avntul ii batea in fata…nu voia sa priveasca inapoi…rochia I
se lipi de trup...parul I se incalci de tot…simtea ca nu mai poate respire…incet incet cerul capata o
culoare ciudata intunecata…si pasi se auzeau in urma sa… poate era vantul care voia sa o prinda din
urma … sigur asta trebuia sa fie…nu stia de ce se despartise de el..stia doar ca asta trebuia sa faca si atat.
In toata decocertarea ei simtea cum o picatura rece ii atinge fata…incepu’ sa ploua…sau erau doar
lacrimi? “les perles de plouie venues de pays ou il ne pleut pas”…si pasi se auzeau in urma sa… se aseza
sfarsita pe marginea trotuarului.

4) Ochii mari albastri priveau ciudat dalele din fatal or parca le numarau una cate una, le masurau si
totusi parca spuneau altceva… toate gandurile I se amestecau in minte…rochia de in umeda ii era lipita
de trup…se simtea dezorientata….iar parul blond inchis ii curgea pe umerii goi …nu mai intelegea nimic…

Simti doar o mana rece pe umarul sau si tresari…da isi aminti pasii… dar simtitse déjà atingerea
vantului…nu era el… se intoarse si ridica privirea…

-esti bine?

-sigur, ce intrebare e asta? Incerca sa nu para speriata…ce te face sa crezi k nu as fi?

-nu as avea nici un motiv, bineinteles… avand in vedere cati oameni stau trantiti in mijlocul strazii privind
pierduti in gol…ma scuzi ca am indraznit.

-chiar nu te scuz …fiecare face ce doreste si nimeni nu ar trebui sa intervina…

-daca asa este cum as putea sa fac ce vreau eu avand in vedere ca tot ceea ce-mi doream era sa aflu care
e povestea ta…si mai ales as fi curios sa vad daca trebuie sa valsezi de la primul pas facut in oricare bar..

Ochii ii sclipira se facura mai mari si il priveau tacuti…la inceput nu intelese nimic abia apoi isi aminti… isi
aminti privirea asta…

-nu chiar… re ridica…iimi amintesc de tine…stateai singur la masa…mi-as fi dorit si eu asta…

-hmmm…asa o fi… ei si?

-si ce? Doar oameni… as vrea sa moara…toti…sa nu mai ramana nici unul nici macar unul dintre cei care
nu isi merita viata care nu stiu sa o traiasca…care doar exista si atat

-ar fi o idée dar nu esti nici prima si nici ultima care sa’si dorescaa asta….unii chiar au reusit…hitler de
exemplu…insa…ignorant sunt mai mult decat evrei…sunt aproape toti…e greu… un astfel de plan are
nevoie de pregatiri serioase…si incepu sa rada

Un zambet isi facu loc pe fata ei…

-am o viata la dispozitie…ce spui? Unde o sa fie primul crematoriu…? Prima victima? Metode..da
intr’adevar devine greu prea mutle detalii….

-ce spui de un ceai…vedem noi…

-mai bine cafea…am nevoie de o cafea…nu stia de ce a acceptat…de ce nu?... ciudat lucru nici nu’l
cunostea…

Simti imedia mirosul cafelei cum ii gadila usor narile…mirosul acela atat dde bine cunoscut… déjà
incepea sa se simta mai bine. Tacere…nici unul nu spunea nimic… nu stiau ce sa spuna…dar poate nu
era nevoie de cuvinte…Isi ridica privirea spre el…statea cu ochii in ceasca de cafea de 10 minute pe
putin….vede viitorul cumva…pe ea o interesa trecutul…dar se putea multumi cu atat…

-si ? de cat timp pandesti lumea prin baruri asa de unul singur?

-sa fie ceva timp…poate dinainte sa ma fi nascut poate dup ace am murit…nici eu nu mai stiu…

-metafore peste metafore… si zambi…

-ei sit u de cand alergi prin parcuri ca sa te trantesti in cele din urma in mijlocul strazii…?

-de cand am descoperit ca lampa mea nu are cum sa gasesca niciodata omul…

-metafore, metafore….

-nu am de gand sa’ti povestesc acum toata viata mea daca tu asta crezi…o pastrez pentru mine…e placut
sa stii uneori k ai un lucru numai al tau…
-asa este..dar nici nu aveam de gand sa stau sa ascult asa ceva…nu ma indoiesc k m-as fi plictisit…mai
bien am vorbi despre soare sau despre trenuri….

-despre trenuri…

Privirea ii fugi la fereastra putin prafuita, putin murdara….privea curioasa multimea de oameni care se
inghesuiau se grabeau se impingeau…aproape ca auzea zgomotul trollerelor doi tineri se imbratiseaza
fericiti alti doi cu lacrimi in ochi ….incet incet se departa de ei…vedea cum se fac mici mici de tot si incet
incet nu se mai vad deloc…

Intoarse capul…el ii zambi…si trenul avea sa’I duca spre nestiut.