Sunteți pe pagina 1din 5

Iubitele Vantului

 
Primavara femeilor singure.
Primavara din cer si din oameni s-a ratacit prin zapezi si vanturi, lasand usa anotimpului deschisa, doar spre frig
si cenusiu. Cand e frig, singuratatea e mai grea. Fulgii lovesc pervazul ferestrei si al inimii, strivind, fara mila sau
regrete, fiecare clipa in care lacrima tacerii asteapta mangaierea unui cuvant sau a unei inimi. Nimic din noi nu
infloreste cand zapezi de ganduri si nelinisti ne arunca prizonieri in catusele singuratatii. Cu siguranta exista si o
cheie, dar de cele mai multe ori, e aruncata intr-un ocean de asteptare si dor. Alteori visam, ani si ani, sa vina un
salvator care sa ne scape din ghearele insingurarii. Dar zburatorul intarzie...
Doamne, de ce ingadui sa fim atat de orbi, incat sa nu vedem ca de cele mai multe ori, cheia e chiar in mainile
noastre, in inima noastra, in mintea noastra, in sufletul nostru? De ce ne e teama de zborul libertatii de a alerga
spre o alta inima, de zborul iubirii?
Traim in trecut, calcand mereu pe urmele zilelor cand eram sau nu pereche. Cautam raspunsuri si rezolvari doar
pentru ieri. Ne topim timpul si bucuria in focul neputintei de a schimba acum ce a fost atunci. Ramanem vesnici
prizonieri intre "ieri" si "astazi". Dar maine? In fiecare seara pasim prin somn spre "maine". Chiar si pentru noi,
cei singuri, vine, neconditionat, "maine". Un "maine" care doare si sperie. Un "maine" ursuz si tot mai obosit de
asteptare...
Da, exista si o primavara a femeilor singure...
O primavara a femeilor care nu au castigat o inima de barbat...
Femei frumoase, femei implinite profesional, femei energice dar si sensibile, femei care cresc singure copii...
femei singure... Si, aparent, inexplicabil pentru toti, cum o astfel de femeie este totusi singura... Dar de cele mai
multe ori, explicatia e dureros de simpla: sunt singure, fiindca multe dintre aceste femei, invingatoare in diverse
domenii, nu reusesc sa ramana si castigatoarele unei inimi de barbat. Si cine ar putea spune daca vina este
feminina sau masculina?
Unor femei li se reproseaza ca sunt imposibile, pretentioase, distante, ca nu se poate apropia nimeni de ele. Eu as
zice dimpotriva. Sunt femei de care oricine se poate apropia. Sunt extrem de sociabile si de prietenoase. Chiar
extrem. Problema e insa alta. Sunt femei cumplit de incomode, spun intotdeauna ce gandesc si nu neaparat in
cuvinte (le ajuta foarte mult ochii si atitudinea), traiesc intr-un ritm foarte sustinut si mai intotdeauna reusesc sa ii
sperie pe oameni, cu intensitatea trairilor lor. Sunt femei pe care orice bucurie le face sa explodeze, dar si orice
tristete le dezintegreaza. Si au nevoie de un real sprijin afectiv. De un umar intotdeauna aproape, atunci cand
privirea e umbrita de lacrimi. Dar, de obicei, primesc doar motivatii: "Mi-e teama sa ma apropii de tine. Mi-e
teama sa nu-ti insel asteptarile. Nu pot sa cred ca exista cineva atat de sensibil si de romantic si mi-e frica sa nu te
ranesc, sa nu fiu doar o noua deceptie pentru tine. Nu pot tine ritmul cu tine". Si intr-un ocean de fricosi sau
indiferenti, astfel de femei ce ar trebui sa faca?
De mii de ani, femeile asteapta barbatul care sa le schimbe viata. Dar, alunecand prin timp, nici barbatii nu mai
sunt ceea ce legendele ne fac sa visam. Acum si barbatii asteapta doar oferte. Sunt tot mai putini luptatori.
Ingrijorator de des, barbatii acestui timp prefera sa ofere doar bani sau sex. In cazuri mai speciale, le

 
ofera pe ambele, la pachet. Dar, in general, oferta in surplus a uneia dintre aceste componente incearca de fapt sa
suplineasca deficitul celeilalte. Si sunt femei care au mari probleme la ambele capitole. Daca cineva le ofera bani,
cadouri etc., sufletul lor se simte ca o marfa expusa pe taraba vietii, asteptand lipirea etichetei cu pretul. In fata
unei oferte sau chemari sexuale, trupul lor tipa disperat de spaima de a nu deveni doar un obiect al unei placeri de
o clipa. Fara afectiune si ocrotire emotionala, e ca si cum le-ar inscrie intr-un bordel. Sunt femei care n-au cerut si
n-au acceptat niciodata nimic material de la barbatii lumii. Dimpotriva. Au daruit ele orice, oricui, oricand au
simtit ca cineva are nevoie de un sprijin material, cu mare grija sa nu raneasca. Dar marele lor defect in ochii
tuturor barbatilor este ca cer mult, foarte mult, enorm de mult (imposibilul spune partea adversa), afectiv,
emotional, sentimental. Si nu din egoism. Nu cer niciodata mai mult decat pot ele darui. Cer intr-adevar mult, dar
stiu sa si ofere foarte, foarte mult. Sunt femei care cer tandrete. Cer grija sufleteasca. Cer timp. Timp petrecut cu
ele. Cu sufletul lor. Timp in care un barbat sa le tina de mana, sa vorbeasca cu ele, sa le alinte cu privirea, cu
inima. Sunt femei care vibreaza doar la atingeri sufletesti. Si nu e o gluma. Asa sunt ele construite. Simt fiecare
adiere ca pe o mangaiere, pana dincolo de suflet. Si acum, in prag de primavara, ii intreb pe domnii, componenti
ai taberei adverse, ce barbat al acestor vremuri, in care toti vor sa fie "frumosi, destepti, cu bani si cu "n" amante,
cat mai tinere si cat mai frumoase", are timp pentru "absurdele" necesitati emotionale si afective ale unor astfel de
femei. As vrea sa cunosc si eu unul... Sunt femei pe care nu le intereseaza in mod special ce face un barbat cu
trupul lui. Chiar sunt confidente perfecte pentru tot felul de aventuri masculine. Dar trebuie sa spuna ei singuri
despre ce e vorba, sa nu afle ele de la altii, fiindca, fara sa vrea neaparat, astfel de femei afla intotdeauna. In
schimb, acest gen de femei sunt foarte posesive afectiv, emotional, sufleteste. Daca cineva le-a inselat, s-a sfarsit.
Fara cale de intoarcere. Gelozia afectiva se manifesta uneori foarte simplu si elegant: prin plecari. Astfel de femei
pleaca. De multe ori, chiar renunta sa mai viseze sau sa mai astepte iubirea. Li se pare suficient ca unui barbat,
oricare ar fi el, macar sa-i pese de ce se intampla cu ele. Acest "sa-i pese" insemnand doar un gest, un telefon, o
privire, un semn din care ele sa inteleaga, dar mai ales sa simta, ca macar o secunda dintr-o luna, barbatul acela s-
a gandit pur si simplu la ele. Fara sa vrea nimic pentru ele sau pentru el. Dar nici asta nu se prea intampla. Astfel
de femei sunt cautate de barbati care au nevoie de bani, de cunostinte, carora sa li se rezolve probleme, de
mancare, de tigari, de mers la cumparat haine, de impacat cu sotia, iubita, de pastrat confidentialitatea amantei, de
medicamente, de dus la doctor, de tratat urmarile betiilor, de ingrijit morminte, de introdus actiuni de divort, de
platit facturi, de organizat zile aniversare... si lista e incredibil de lunga si diversa. Si din cand in cand, mai
primesc si cate o cerere in casatorie, care le uimeste de fiecare data cu egoismul care razbate din ea. Traim un
timp in care barbatii sunt foarte grabiti si foarte ocupati. Au afaceri, au prieteni, au probleme, au amante, au
familii, au masini, au... au... au... In schimb nu au timp si au din ce in ce mai putin suflet de daruit. Poate e absurd
sa generalizez, dar am intalnit foarte multe femei care sufera din indiferenta si graba barbatilor... Marea problema
nu e ce se intampla in dormitor, intre un barbat si o femeie. Marea mea problema e dincolo de dormitor. A doua
zi, a treia zi. Ce ramane, daca ramane ceva din vibratia sufletului care a muscat placerea carnii. De obicei e doar...
tacere si indiferenta. Pana la o noua vibratie sexuala... Nu cred ca performantele sexuale sunt conditia esentiala a
unei relatii intre un barbat si o femeie. Nici expresia unei iubiri. Binele acela trupesc poate fi un aspect necesar,
dar cred ca pentru o femeie, conditia absolut obligatorie e sa ii fie bine sufleteste. Sa-i fie cald in inima si in
priviri. Si nu doar atunci, o clipa, ci mai ales a doua zi, a treia zi... Si barbatii nu au timp sau nu au chef decat de
legaturi trecatoare. Si foarte multe femei trebuie sa se inchida mereu... in gustul ucigator al gandului de a fi fost
doar un trup ravnit. Sau sa plece... Unde? Spre cine? Spre o noua singuratate? Cati din barbatii acestui timp s-au
gandit sa afle cate ceva despre iubitele lor, punandu-le intrebari de genul:

 
cand ai cantat ultima data...

cand ai plans ultima data...

cand ai fost ultima data egoista si ti-a prins bine...

cand ai dansat ultima data...

cand te-ai uitat pe furis la un barbat ultima data...

cand ai fost la mare ultima data...

cand ai spus ceva urat ultima data...


cand te-ai tocmit ultima data...

cand ai fost cinica ultima data...

cand ti-ai reprimat un vis ultima data...

cand nu ai mai tinut cont de nimic ultima data...

cand ai probat o rochie mai veche ultima data...


si chiar sa si astepte raspunsuri. Si sa simta ca aerul dintre ei e prea rarefiat...
Sunt femei care nu pot ramane langa un barbat, daca nu le e bine sufleteste. Indiferent de ce alte avantaje ar putea
beneficia. Si sunt nevoite sa ramana... iubitele vantului. Si e chiar vantul. (Nu e domnul... Vantu, cum s-ar putea
intelege.) Si chiar daca e "rece", am cunoscut femei care prefera raceala vantului, decat zapada unei inimi de
barbat. Si daruindu-si trupul vantului si sufletul tacerii, pot din nou sa viseze, sa cante, sa danseze in brate de
frunze si iarba. Si devin femei-prieten. Si tot ele sustin cu tarie ca intre rolul de femeie si cel de femeie-prieten e
intotdeauna de preferat al doilea. Vine o varsta cand femeile nu mai asteapta printi calare pe cai albi... Asteapta un
barbat obisnuit, dupa care nu toate femeile intorc capul... poate ceva mai mult sentimental... un om impresionat de
descoperirile sufletului, un om care se mira cu sinceritate de vibratiile unei iubiri tarzii, un om care crede ca
primeste daruri pretioase, ascunse intr-o privire sau intr-un zambet, un om "agresiv de sincer", un om care stie sa
aprecieze emotia si bucuriile simple ale unei zile, un barbat pornit cu sufletul pe urmele unei femei, un barbat care
vrea sa vorbeasca cu o femeie, un barbat care si-ar dori un raspuns la zambetul tandru si protector trimis unei
femei...
Iubitii... Vantului

Vi se pare un titlu ciudat? Poate fi, dar ascunde in el o profunda realitate. Asteptarea iubirii nu le este
rezervata numai femeilor puternice si independente. Singuratatea ii incearca si pe barbati. Exista si intre ei
visatori care nu vor sa faca din iubire un compromis.

"Campioni ai vietii", dar pe care fericirea ii ocoleste. "Iubitele vantului" nu trebuie sa isi piarda speranta. Cineva,
mai aproape sau mai departe, le asteapta. Scrisoarea Gabrielei Hrebenciuc, publicata in numarul 715 al revistei,
are raspuns
Sa nu va inchipuiti cumva ca barbatii pe care ii asteapta femeile singure sunt   adunati undeva, intr-o citadela de
nepatruns. Nici vorba! Sunt aproape, aici, printre noi, ne trebuie doar ochi sa-i vedem. Nu cred ca Dumnezeu ar fi
facut o nedreptate asa de mare, incat sa lase doar o mana de barbati adevarati, pentru o multime asa de mare de
suflete de femei. Fiecare suflet e facut ca sa aiba pereche. O "jumatate" care sa-l ajute sa se implineasca. Cheia
problemei nu este daca exista un suflet-pereche, ci cum sa-l gasesti, cum sa-l recunosti dintr-o mie? Care sunt
"semnele" care duc catre el? Cum arata "iubitii vantului"?
In primul rand, eu cred ca ceea ce ii tradeaza este privirea. O privire deschisa, care nu are ce s-ascunda, dar
totodata si o privire profunda, tradand un adanc necuprins. O lume nesfarsita, care te cheama sa o cauti, sa o
descoperi, sa-i fii partas. Iar cand barbatul despre care vorbesc te priveste, el nu ti se uita in ochi, ci in suflet. Felul
in care te priveste si te "citeste" te face sa te simti stingherita, probabil nedumerita, pentru ca, in general, oamenii
iti privesc chipul, altii corpul, dar foarte putini, sufletul.
O sa-l gasesti, de asemenea, cufundat in rugaciune, intr-o biserica linistita, doar el si cu Dumnezeu. Nu o face din
cauza traditiei sau educatiei primite, sau intr-un spirit dogmatic, ci pentru ca este, pur si simplu, patruns de
necesitatea de a-si umple sufletul cu credinta. In continua lui cautare, a aflat ca Dumnezeu este Iubire, si nevoia
lui imensa de iubire inseamna nevoia de Dumnezeu, deci isi va umple sufletul cu Dumnezeu, pentru a putea darui,
la randul lui, Iubire.
Sinceritatea este un alt semn sigur de recunoastere. Iubitul vantului este un om total transparent, in ceea ce
priveste trairile lui interioare. Atunci cand se bucura, intreaga bucurie se citeste in ochii si fata lui, atunci cand
este trist, intreaga tristete il apasa. Sinceritatea lui face parte din constructia fiintei lui. Nu stie sa-si ascunda
sentimentele, nu stie sa joace jocuri prefacute. Daca discuti cu el, o sa vezi ca tot ce se intampla in sufletul lui se
vede pe fata si in ochii lui. Din aceasta cauza, este foarte vulnerabil. Aceasta transparenta sufleteasca ii aduce
multe necazuri; oamenii tind sa profite de sinceritatea lui, sa-l manipuleze. El este constient de aceasta, dar nu
incearca sa se schimbe, pentru ca nu poate; este impotriva fiintei lui. Ai inteles intelesul? O fiinta incarcata de
iubire si bunatate nu poate tine - nici macar voluntar - ascunsa lumea si trairile din el. Totul se revarsa afara, cu
orice risc.
Daca poti sa vorbesti cu una din cunostintele lui, cere-i sa-ti spuna cate ceva despre el. In primul rand, o sa-ti
spuna ca este "altfel" decat ceilalti. Foarte "altfel". Se poarta irezistibil de atent, delicat, nu o politete
conventionala, care vine din educatie sau din interes, ci una care vine din suflet.
Sa zicem ca te afli intr-un grup de prieteni unde este si el. O sa-l vezi ca prefera sa asculte decat sa vorbeasca. Iar
daca vorbeste, e numai pentru a spune ceva cu rost. Va pleca ori de cate ori se barfeste sau se flecareste aiurea.
Insa o sa-l vezi cu privirea atintita atunci cand se discuta lucruri profunde, inteligente sau intelepte.
In discutii, cu toate ca admira forma ideilor, el cauta mai mult continutul, miezul. Chiar daca nu spune nimic, vei
simti o stare de bine in apropierea lui, vei simti cum radiaza pace si liniste, impacare cu el, cu lumea si cu
Dumnezeu. Vei auzi, pur si simplu, muzica inimii lui. Cand vorbeste, tonul vocii este intotdeauna cald, foarte
discret, interiorizat.
Vei fi poate contrariata de contrastul dintre el ca intelectual activ profesional, aflat adesea in varful unui proiect,
si simplitatea lui interioara. Inteligenta si succesul nu l-au impins in capcana vanitatii. Toate acestea sunt pentru el
chiar felul lui de viata, ceva in care crede si de care este patruns. Ceva care nu modifica prin nimic normalitatea
comportamentului fata de cei din jur.
Si poate ca o sa-ti fie mai usor sa te apropii de el, daca vei afla ca a trecut prin multa suferinta. Nimic nu curata
mai bine sufletul de murdarii decat suferinta. Poate i-a murit cineva apropiat, poate a fost parasit de o femeie
vesnic nemultumita, care nu a stiut sa vada ce era de vazut, poate familia i-a fost imprastiata de intamplari
dramatice, poate se afla in mari stramtorari materiale sau de serviciu sau de sanatate, poate cineva i-a facut un
mare rau sau o nedreptate, sau cine stie ce altceva. Sau poate are inima atat de arsa de lipsa dragostei de care are
nevoie, incat a ajuns ca un desert de lut, uscat si crapat, tot asteptand si cautand ploaia binefacatoare a dragostei...
care nu mai vine. Ce suferinta imensa! Cert este faptul ca un om incercat de suferinta va avea ochi de vazut
adevarata frumusete a vietii. Necazul l-a facut mai intelept, mai bun, mai intelegator, mai iertator. A suferit si el,
deci stie ce inseamna suferinta altora. Pe unii oameni suferinta ii face sa se inchida in ei pentru totdeauna, pe altii
ii inraieste, pe cei mai multi ii resemneaza. Insa pe unii ii face mai puternici decat inainte. Deci, atunci cand il
cauti, fii sigura ca el se afla in categoria invingatorilor: cea a oamenilor puternici si curajosi, nesperiati ca au
pierdut o lupta sau doua, care se intorc mereu inapoi spre a castiga razboiul.
Si unde altundeva ai putea sa-l gasesti pe el, decat incercand sa afli ce face in asa-zisul timp liber? Adevarul este
ca el nu are timp liber. O sa afli ca isi daruieste timpul tuturor, incercand sa ajute pe toti cei care-i cer ajutorul, nu
are timp deloc pentru el insusi si el se pune la urma intotdeauna. Nu o face dintr-un fel de doctrina, ci pentru ca
actul de a servi ii aduce bucurie. Actul de a da aduce mult mai multa bucurie decat cel de a lua sau de a primi.
Mai ales cand e vorba de bunatate si iubire. A servi este o caracteristica a iubirii. Deci daca vrei sa gasesti
barbatul dorit, cauta-l printre oamenii generosi. Cu siguranta ca el se afla printre ei. Iar daca isi daruieste timpul si
sufletul celor ce au nevoie de el, gandeste-te cat de mult isi va darui timpul Tie, sufletului pereche, atunci cand te
va gasi. Imagineaza-ti!

 
Iar pentru timpul liber care ii mai ramane, il vei gasi in locuri romantice, la fel de romantice precum sufletul lui.
O sa-l gasesti singur, pe malul unui lac, admirand rasaritul lunii, incantat de splendoarea noptii si a cerului
instelat, sau stand pe spate in iarba, sub un cires inflorit, sau alergand kilometri intregi pe poteca unei paduri
strapunsa de razele soarelui, oprindu-se emotionat sa asculte cantecul unei mierle. O sa-l gasesti infruntand pieptis
creasta unui munte, cautand sa ajunga sus, cat mai sus, la fel ca si in suflet, la fel ca si in iubire. Cautarea
inaltimilor spirituale se transpune in planul fizic in cautarea inaltimilor muntilor. O sa-l vezi acolo, pe creasta de
piatra, in lumea de dincolo de nori, ascultand tacerea si pacea aceea ireala, fara margini si fara timp. Adancul din
sufletul lui cauta mereu pacea muntilor. Nu pe aceea din nori, ci pe aceea de dincolo de nori. Acolo unde incepe
seninul.
Toate acestea, tanjind mereu la emotia de a le impartasi cu cineva nespus de drag.
Iar uneori, o sa-l vezi oprindu-se prin parcuri sa inspire adanc parfumul unui trandafir, sau pe strada, ca sa
miroasa un pom inflorit. Daca treci pe langa locul lui de munca, o sa vezi ca are cateva flori in jurul lui, de care
are mare grija. Da, pot fi si cactusi spinosi! La serviciu, atunci cand isi mai trage rasuflarea, isi priveste florile si
se minuneaza mereu de miracolul din ele. Iar florile ii simt afectiunea si ii raspund. Cum? Sunt foarte verzi,
frumoase, viguroase, radiaza de sanatate.
Dar poate ca cea mai vizibila trasatura a lui este entuziasmul. Cel pe care il cauti este un om foarte pasionat in tot
ce face, atat la serviciu, intre prieteni, cat si lucrand la proiectele lui. Aceeasi pasiune o pune si in iubire, dar ca sa
ajungi acolo, trebuie sa-i descoperi entuziasmul pe care il pune in viata de zi cu zi. Entuziasmul nu poate veni
decat dintr-un suflet foarte viu (un om cu sufletul mort este morocanos, fara chef si nu mai poate fi entuziasmat de
nimic). Cand el iti va vorbi despre ceva de care este pasionat, o sa-i vezi sclipirea din ochi si o sa-i simti vibratia.
Este ceva de neconfundat! Vei sti atunci ca, daca acel om pune atata suflet si pasiune in ordinea marunta a lumii,
cu atat mai puternic va arde in focul unei iubiri.
Cauta-l printre oamenii care multumesc. Vei vedea ca multumeste pentru orice, oricat de neinsemnat. Nu o face
din educatie, din recunostinta. Iti va multumi chiar si pentru o vorba buna, pentru un gand, pentru tot. Priveste-l in
ochi, o sa vezi ca el chiar traieste acel sentiment de multumire! Ca e fericit.
Dar cauta-l apoi si printre cei care isi cer iertare. O face sincer, pentru a-si pastra sufletul impacat. O greseala
recunoscuta te elibereaza, te face sa zbori, ca dupa o spovedanie la biserica. Si asa cum isi cere iertare, si iarta.
Semn de iubire si de putere. Cei slabi nu pot ierta niciodata. Urasc. Pizmuiesc. Iertarea este virtutea celor
puternici.
Iubitii vantului sunt inconjurati cateodata de ziduri. Daruiti altor femei, in relatii pecetluite printr-un inel de
logodna sau de casatorie. Daca el este fericit alaturi de ea, nu poti decat sa te bucuri, chiar daca ramai cu nostalgia
ca "Un astfel de barbat as vrea sa am si eu langa mine". Cine stie, s-ar putea ca omul pe care il cauti sa traiasca
drama destramarii unei familii. Se va lupta ca un leu, cu toate puterile, sa tina familia impreuna. In nici un caz nu
va fi el primul cel care va pleca. Nu din lipsa de curaj. Va prefera sa sufere o viata, decat sa calce peste
promisiunea marelui "Da". Va crede pana la capat in sfintenia actului casatoriei, in faptul ca doi oameni se pot
intelege si iubi, chiar daca sunt diferiti. Esenta sufletului ramane aceeasi, indiferent ce preocupari au sau cat sunt
de diferiti. Sau s-ar putea sa-l afli singur, dezamagit si ranit. Poate ca povara singuratatii l-a facut sa se ataseze de
o femeie fara scrupule, care i-a calcat in picioare toata iubirea, i-a batjocorit bunatatea si sufletul, si in final l-a
parasit. In acest caz, trebuie sa ai mare tact si rabdare cu el. Probabil are nevoie de intelegere si de ajutor, ca sa-si
recastige increderea, sa iasa din carapacea in care s-a inchis. Inarmeaza-te cu rabdare. Un barbat puternic va iesi
din carapace mai repede sau mai tarziu, constient fiind de limitarea pe care si-o impune lui insusi.
Si daca un astfel de om a luptat atat de mult, inainte, pentru cineva care nu il merita, cu atat mai mult se va atasa
si darui unui suflet pereche.
Un sfat util: iubitul vantului nu este Fat-Frumos. Sa nu-ti faci impresii nerealiste despre el sau sa ai asteptari prea
inalte. Nu este nici mai urat, nici mai frumos decat altii. Nu este un om perfect, cu toate ca aspira sa fie.
Departe de mine dorinta sa dau sfaturi. Am notat doar cateva ganduri scrise din "tabara" cealalta, din locul unde
se afla "iubitii vantului", barbatii singuri, aflati in asteptarea unei perechi. Sunt la fel de multi ca si femeile
singure, dar din pacate, prea discreti si ascunsi. Si nepriceputi sau fricosi in a-si exprima sentimentele. I-am
descris in speranta ca vor fi mai usor gasiti si intelesi. Ca cineva le bate la usa. Oare de ce este asa de greu sa ne
iesim unii altora in drum? De ce ratacim asa de mult cautandu-ne? Sa fie asta voia lui Dumnezeu? Sau poate o
incercare? Ni se cere sa fim cautatori inarmati cu rabdare, pentru a sapa adanc, in pamant si in piatra, ca sa gasim
comoara cea rara, diamantul stralucitor? Tot ce este bun si valoros in lumea aceasta este ascuns si greu de gasit. Si
poate e mai bine sa fie asa. Ce valoare are un diamant pentru care nu ne-am straduit nici o clipa? In care nu am
incorporat munca si asteptare si vise? O stradanie pentru care nu exista o imagine mai frumoasa, decat versurile
lui Blaga: "Sapa, frate, sapa, sapa,/ Pana dai de stele-n apa".
Stimate iubite ale vantului, daca folosind putinele indicii pe care vi le-am propus, risipite precum grauntele pe
poteca padurii, veti reusi sa strabateti desisul si sa-l gasiti pe cel cautat, sa stiti, totusi, ca ati ajuns doar la usa. Ce
este dincolo... veti descoperi singure.

S-ar putea să vă placă și