Fericirea – inaltatorul sentiment al vietii

Eseu argumentativ

Tesu Andrei

Pararea mea este ca in ziua de azi e foarte greu sa definesti fericirea, pentru ca se gaseste la
toate bifurcatiile vietii, doar ca, nu le vedem datorita valului care ne acopera sufletul,
gandirea si simturile. Cand te gandesti la fericire, iti imaginezi o stare de beatitudine si de
euforie, o magie fizica si psihologica, o armonie cu tine insuti si cu ceilalti. In schimb, e
foarte greu sa gasesti cuvinte potrivite ca sa descrie in ansamblu aceasta stare, pe care cel mai
adesea o traim fragmentat. Niciun alt sentiment nu este la fel de cuprinzator ca fericirea: ea
poate, in acelasi timp, sa te remonteze si sa te darame la propriu.

In primul rand, Denis de Rougemont spune ca fericirea nu tine de “a avea”, ci de “a fi”; ea nu

poate fi achizitionata, simtita, deoarece este o stare de care trebuie sa te lasi cuprins. Fericirea
vine din suflet, din interior. Poti fi fericit in mai multe feluri si din mai multe motive. Poti fi
fericit, multumindu-te cu putin, poti avea o fericire ametitoare si dulce in ochii altora, iar tu
sa nu sa te crezi vesnic nedreptatit…Sau poti fi numai multumit, dar in sufletul tau sa fii
fericit.

Filosofii, in marinimia lor, au intors conceptul pe toate partile si au incercat o explicatie.

Bineinteles, subiectul e vast. Din lecturile mele, totusi, pot contura o concluzie.

La Nietzsche, lucrurile sunt clare: el reduce fericirea la fondul dionisiac al existentei, in care
Fiinta este viata, iar viata este vointa de putere cu consecintele sale imediate: geniul si
supraomul. Pretentios cum il stim, Nietzsche-filosoful imbinarii extaticului cu aparenta-a
acceptat ca fericirea nu ignora suferinta devenirii. Aici am fost de acord cu el, l-am simtit
lipsit de frustrari cioraniene.

La Aristotel, fericirea este activitate rationala, demna de dorit in sine. Ideea aceasta mi se
pare cea mai apropiata de conceptia mea.

John Stuart Mill conchide ca fericirea este armonia cantitatii si calitatii placerilor, iar Kant o
spune sofisticat si complicat (ca toata opera lui!) ca fericirea este o speranta irealizabila
pentru oameni, acestia putand fi insa “demni de fericire” prin autodeterminare rationala.
In al doilea rand, din punct de vedere religios, la Sf./Fericitul Augustin , ideea de fericire este
strans legata de Dumnezeu. El a descris fericirea ca evadare din timp, ca dobandire a
“bunului permanent”. Singura cale de salvare din efemeritatea lucrurilor sensibile este de a-L
avea pe Dumnezeu prin credinta. Totodata, filosoful se apleaca asupra sufletului, pentru ca
ipsum esse (fiinta insasi) salasluieste in inter intimo meo (in interioritatea mea). Si aici
subscriu.

In al treilea rand, daca-ar fi sa-l amintesc pe Emil Cioran si sa-i prezint parerile, mi-ar trebui
un intreg eseu. La el, nefericirea este doar o posibilitate de percepere a existentei. Daca in
relatia cu Nietzsche ne apare ca un titan infrant, Cioran pare mai apropiat de Heidegger, fara
a avea solemnitatea impresionanta a acestuia. In fine…poate cel mai convingator a fost
Sofocle conform caruia fericirea este un sentiment, o emotie constienta…”Este fericit cel ce
stie ca e fericit!”

Psihologii, insa, mai pragmatici si mai intelegatori, in cercetarile lor au adunat niste
ingrediente uitate care ar putea parfuma in mod special visul nostru de fericire.

Dupa cum subliniaza psihologul american Robert Misrahi, autorul cartii 100 de cuvinte
pentru a-ti construi fericirea, “esential este sa ajungem la sentimentul ca viata noastra are un
sens axat cu preponderenta pe bucurie. Fericirea inseamna implinirea de sine, accesul la
acordul cu tine insuti si la bucuria de-a exista, adica placerea de a trai si a te fi nascut pe
aceasta lume.”

In al patrulea rand, o psiholoaga americana, Marion Rudnitcki, considera ca fericirea este

tesuta din momente microscopice de care trebuie sa devenim constienti. “Sunt acele momente
in care simtim ca traim mai intens ca de obicei. Trebuie sa stim sa privim, sa simtim, sa fim
prezenti”

Sonja Lyubomirski, psiholog la University of California are o conceptie diferita despre

fericire. Aceasta poate veni, doar “chemand-o”. Astfel ca ea le cerea subiectilor sa-si astearna
pe hartie ideile si dorintele legate de viitor, in acest fel, gandurile-obiectiv repetate pot
readuce in minte cea mai buna perceptie asupra propriei persoane.

Profesorul Aurel Romila, a fost mai concret in explicatii. El este de parere ca pentru a fi
fericit, in structura sa psihologica trebuie sa se intrepatrunda si sa stea in echilibru patru
factori: cunoasterea, afectivitatea, inteligenta si vointa. Premisa fericirii consta in normalitate
si in armonia componentelor fundamentale, pe care le-am amintit. In plus, nimeni nu va reusi
sa devina fericit construindu-si fericirea pe nefericirea altora.

Obligat prin profesie sa fiu foarte atent la oameni, am remarcat ca exista persoane care joaca
bine rolul de fericiti, arborand o mina fericita, ei spun ca totul e super in permanenta. Nu sunt
de condamnat. Nimeni nu vrea sa fie prins in flagrant delict de depresie sau de nefericire,
pentru ca astazi, nefericirea inseamna infrangere. Inseamna ca nu esti la inaltimea propriei
tale vieti si ca nu poti sa porti pe umeri libertatea al carei titular pretinzi ca esti.

Majoritatea oamenilor care apeleaza la psihologi au o nefericire, nimeni nu cred ca ar dori o

sedinta la psiholog doar ca sa il cunoasca si sa plateasca sa stea la povesti o ora in van.
Tocmai asta m-a determinat sa reflectez, sa studiez si sa cunosc domeniul acesta, pentru ca,
prin psihoterapie sa le pot oferi un orizont de speranta oamenilor ca si un teolog adevarat.

Ca si teolog, ma feresc sa dau sfaturi multe, ca sa nu gresesc cumva si datorita mie cineva sa
se impiedice in viata de obstacole pe care le putea evita, dar pot recomanda anumite strategii
de fericire, cum ar fi: Evitarea persoanelor negativiste, daruirea de vorbe frumoase, neluarea
vietii intr-un sens tragic, pretinderea mai putin de la lume si mai mult de la ei, limpezirea
vietii, bucuria de a fi mai buni, trairea clipei prezente, inconjurarea cu oameni de calitate si
mai ales, iubirea.

Pentru mine personal, fericirea este o stare de relaxare, de armonie si de comuniune cu lumea
si cu mine insami, in care toate tracasarile cotidiene (nici eu nu duc lipsa de ele!), sunt puse-
provizoriu- intre paranteze.

Acasa la mine sunt cel mai fericit, pentru ca acolo ma simt iubit si linistit. Unde e iubirea e si
Dumnezeu, iar unde e Dumnezeu, acolo nu e lipsa (Binecuvantarea casei).

In universul meu, care poarta amprenta personalitatii mele, execut o adevarata ritualistica a
fericirii. Ascult muzica si ma rog, pentru a scapa mai usor de rutina gesturilor, rasfoiesc
revistele si cartile mele preferate, ma bucur de soarele care-mi inunda camera in timp ce-mi
beau cafeaua, ma bucur de succesele familiei mele, de sotia mea, de cuvintele dintr-o carte,
de nazdravaniile catelusului Scooby Doo, ca sa nu uitam de copilul din fiecare si sa ne
hranim viata cu bucurie, sau de tihna unei zile de duminica.

Sunt fericit cand citesc e-mailurile de la prietenii mei, cand scriu cu stiloul pretentios daruit
de cineva drag, cand ajut si cand ma intalnesc cu fosti colegi de facultate, prieteni si rude.
In concluzie, eu stiu sa-mi costruiesc fericirea din intamplari mici si imi doresc sa-i ajut si pe
altii sa o faca, amintindu-mi de frumoasele cuvinte ale lui Dalai Lama: „Fericirea nu e ceva
gata făcut, ci ea vine din faptele tale”, si de aceea am ales ca azi, sa va vorbesc despre
fericire, pentru ca, in lumea asta, chiar daca totul e efemer, fericirea este un sentiment pe care
il vom avea si in lumea vesnicelor bucurii a lui Dumnezeu, daca nu vom uita sa avem ca lait-
motiv in viata una dintre ideile de la inceputul eseului meu, si anume: I Timotei 6:8 „Este mai
multă fericire în a da decât în a primi.”.