credinta, Emil Cioran, moarte, teama, viata

“Nimeni n-a fost  convins   in masura in care am fost eu de inutilitatea a toate, nimeni nu va fi
luat in tragic un numar atat de mare de lucruri inutile.”

“E un mare talent si un mare noroc sa poti rai fara nicio ambitie. eu unul ma straduiesc. Dar
faptul ca ma straduiesc tine totusi de o ambitie.”

“N-am credinta, din fericire. Daca as avea-o, as trai cu teama staruitoare ca o pierd. astfel,
departe de a ma ajuta,  n-ar face decat sa-mi dauneze.”

“Omul accepta moartea, dar nu ceasul mortii sale. Sa mori oricand, numai cand trebuie sa
mori nu!”“Ar trebui sa-ti repeti in fiecare zi: Sunt unul dintre cei care se tarasc, cu miliardele,
pe suprafata globului. Unul dintre ei, si nimic mai mult. Aceasta banalitate indreptateste orice
concluzie, orice atitudine sau fapta: desfrau, nevinovatie, sinucidere, munca, crima, trandavie
sau razvratire.
…De unde reiese ca fiecare are dreptate sa face ce vrea.”

“Orice prietenie e o drama ascunsa, o succesiune   de rani ascunse.”

“Unicul mod de a-ti apara singuratatea e sa ranesti pe toata lumea, incepand cu cei pe care-i
ranesti.”

“Cand  eram tanar, nicio placere nu pretuia mai mult ca aceea de a-mi face dusmani.  Acum,
de cum imi fac unul, primul gand e sa ne impacam, ca sa nu trebuiasca sa-mi bat capul cu el.
Sa ai dusmani reprezinta o mare raspundere. Propria  povara imi e de-ajuns, nu mai sunt in
stare s-o duc pe-a altora.”

“Nu conteaza decat un lucru: sa inveti sa pierzi.

Dreptul de a-i elimina pe toti cei care ne sacaie ar  trebui sa figureze pe primul loc in
constitutia Cetatii ideale.”

“Batranetea nu este, in definitiv, decat pedeapsa pentru faptul de a fi trait.”

“In aceasta clipa,  sunt singur. Ce mi-as dori mai mult? O bucurie mai intensa nu exista. Ba
da, aceea de a auzi cum, de atata tacere, singuratatea-mi creste.”

“Gloria intre patru pereti intrece slava imparatiilor.”

“Oare voi ierta vreodata pamantului de a ma fi calculat printre posibilitatile lui? Cand stii prea
bine ca sti un “intrus” in viata …”

“Viata nu exista, iar moartea este o stare de vis. Suferinta a inventat atat pe una, cat si pe alta
spre a se justifica pe sine insasi. Numai omul se poate chinui intre o irealitate si o inchipuire.”

“Plistiseala nelamurita din ochii copiiilor in dupa-amieze vide este o presimtire a infinitului de
truda, de zarva si chin pe care ii asteapta traind.”

“Copiii ma infioara. Ochii lor sunt prea multe promisiuni de nefericire. De ce voi fi voind i sa
devina “mari”? Cum le-am explica ireparabilul dezertiunii din copilarie si strdaniile zadarnice
ale naturii de a reveni ea insasi?  Si apoi, copiii – si nebunii – au prilejul unui geniu automat,
pe care-l pierd in neantul luciditatii.”

“Cu cat esti mai normal, cu atat esti mai departe de adevar si mai aproape de viata.”

“Cine ar putea descrie umbletul ratacitor pe langa ziduri de orase vechi, in nopti ploioase,  cu
teama ca nu vei gasi  o fiinta  mai pierduta ca tine?”

“Nimeni nu se roaga pentru nimeni, si doar asa noptile ar fi mai induratoare. Nevoia de a te
ruga pentru toata lumea si constiinta ca nimeni n-o va face pentru tine. Si mila, mila nesfarsita
pentru toti care n-au nevoie de ea, fiindca n-au suferit niciodata!”

“Cand crezi in Dumnezeu este nebun fara sa innebunesti. Este tot asa precum poti fi bolnav
fara sa ai vreo boala.”

“Ma gandesc la om si nu vad decat umbre; ma gandesc la umbre si nu ma vad decat pe mine.”

“N-am simtit ca voi muri cu adevarat decat in accesele de iubire pentru viata. Groaza ma
leaga mai mult de lume decat lepadarea aceea misterioasa, din lesinul in fata vietii.”

“Nu lupt impotriva lmii, ci impotriva unei forte mai mari, impotriva oboselii mele de lume.”

“Era deasupra tuturor si nu participase la nimic: uitase pur si simplu sa traiasca.”

“Sa fi ratat intotdeauna totul, din pasiune pentru descurajare.”

“Daca e sa ne gandim bine, au existat mai multe afirmatii decat negatii – cel putin pana
acum.  Sa negam asadar, fara sa ne para rau. Convinerile vor atarna intotdeauna mai greu in
balanta.”

“Esenta unei opere e imposibilul – ceea ce n-am fost in stare  sa atingem, ceea ce nu se putea
sa ne fie daruit: e totalitatea lucrurilor care ne-au fost refuzate.”

“Daca incercarile prin care treceti, in loc sa va transpuna intr-o stare de puternica euforie, va
demoralizeaza si va inacresc, aflati ca n-aveti vocati spirituala.”

“Cu cat traiesti mai mult, cu atat pare mai putin util ca ai trait.”

“Hartuit de ceilalti, incerc sa ma eliberez, fara mare succes, trebuie s-o spun. Cu toate acestea,
reusesc sa-mi inlesnesc in fiecare zi cateva clipe de conversatie cu cel care as vrut sa fiu.”

“Calugarul ratacitor, iata tot ce s-a facut mai bun pana acum. Sa ajungi sa nu mai ai la ce sa
renunti! Aceasta ar trebui sa fie visul oricarui spirit trezit la realitate.”

“Totul e asa cum a fost intotdeauna si cum, fara indoiala, va fi pana cand nu ma mai fi nimic.”

“Orice ar face, omului ii va parea rau, mai devreme sau mai tarziu.”

“Nu poti admira pe cineva decat daca e pe trei sferturi iresponsabil. Admiratia n-are nimic de-
a face cu respectul.”
“Cand ai savarsit nebunia sa incredintezi cuiva un secret, singurul mijloc ca sa fii sigur ca-l va
pastra pentru el e sa-l ucizi numaidecat.”

“Viata nu e nimic. Moartea e totul. Cu toate astea, cu exista ceva care sa fie moartea,
independent de viata. Tocmai aceasta absenta de realitate disincta, autonoma ace moartea
universala; ea n-are un domeniu al ei, e omniprezenta, ca tot ce-i lipsit de identitate, de limita
si tinuta:  o lipsa idecenta de finitate.”

“Nu sunt nimic, e clar; dar, cum multa vreme mi-am dorit sa fiu ceva, nu reusesc sa-mi inabus
aceasta dorinta: ea exista fiindca a existat, ma framanta si ma stapaneste, cu toate ca o
resping.  Degeaba  o surghiunesc in trecutul meu, ea se impotriveste si ma hartuieste: nefiind
satisfacuta niciodata, s-a mentinut intacta, si nu intelege sa se supuna somatiilor mele. Prins
intre mine si dorinta mea, ce pot sa fac?”

EMIL CIORAN CITATE 

  

   
 
** Fara sursa
-- Toate neputintele se reduc la una: aceea de a iubi, aceea de a evada din propria tristete.
-- Accept sa fiu ultimul om, daca a fi om înseamna sa semeni cu ceilalti.
Nu existam decât pentru dusmanii nostri si pentru câtiva prieteni care nu ne iubesc.
Când viseaza omul nu se îndoieste niciodata.
Fara iluzie, nu exista nimic. E straniu sa afli taina realitatii în irealitate.

Sa fii, din lipsa de cuvinte, mai prejos de tine însuti, sa nu gasesti cuvinte pentru ceea ce esti,
potrivite cu ceea ce traiesti sau înduri, sa traiesti mereu mai prejos de propria-ti realitate.
Oamenii se împart în doua categorii: cei care cauta sensul vietii fara sa-l gaseasca si cei care l-au
gasit fara sa-l caute.
Mai bine o noapte eterna decât o zi fada, mai bine obscuritatea decât o lumina stearsa.
Nu, nu sunt fericit si probabil ca n-am sa fiu niciodata. Asta-i adevarul! Exista si oameni inapti de a
gusta fericirea. Pentru ei aceasta fericire nu-i decât un cuvânt rece, înscris în dictionar la litera
cuvenita. Incontestabil ca eu fac parte din aceasta categorie.
Nu trebuie sa vrei nimic altceva decât nimicul care e în tine.
A fi sau a nu fi? Nici una nici alta.
Afectivitatea reprezinta rezonanta lumii în subiect si vibratia subiectului în lumea sa.
Nu eu sufar în lume ci lumea sufera în mine; individul exista doar în masura în care concentreaza
dureriile mute ale lucruriilor.
 
** din Cartea Amagirilor
As fi vrut ca viata sa circule în mine cu o plenitudine insuportabila,[...].Sa fi fost iresponsabil de
viata care curge în mine, si prin mine sa fi vorbit viata.
Nu trebuie sa ne doara vremelnicia lucrurilor pamîntesti sau inexistenta lucrurilor ceresti.
De ce sa traiesc în fragmente de timp, fragmente de trairi, cînd printr-un efort nebun as putea în
fiecare clipa sa fiu "tot", sa fiu actual prin toate realitatile si posibilitatile mele?
Numai suferinta schimba pe om. Toate celelalte experiente si fenomene nu reusesc sa modifice
esential temperamentul cuiva sau sa-i adînceasca anumite dispozitii pîna la a-l transforma integral.
Lupta împotriva propriilor întristari este atît de grea, fiindca exista un fond de tristete în noi,
independent de determinantele exterioare ale tristetilor [...]. În acest fond de tristete nu pot vedea
altceva decît "tristetea de a fi" , care e adevarata tristete metafizica.
Sunt oameni care nu pot trai mai departe decît negîndu-se continuu.
Ca indivizi, avem fatal constiinta limitarii noastre, a marginirii individuatiei...
Plictiseala o cunosc doar oamenii care n-au un continut launtric mai adînc si care nu se pot mentine
vii decît prin stimulente exterioare. Toate nulitatile cauta varietatea lumii din afara, fiindca
superficialitatea nu este altceva decat realizarea prin obiecte.
Ne-am pierdut curajul de prea multa singuratate si am uitat sa traim, gîndind prea mult viata.
Noua, celor mai singuri, celor cu viata "alaturi" de noi, cine ne va da speranta de a uita sa murim?
Cu cît cunosti un om mai bine si mai mult, cu atît esti mai aproape de o fatala despartire de el.
Si nu sunt unii oameni care traiesc cu sentimentul ca nu mai pot trai?
Nu iubesc muzica decît aceia care sufera din cauza vietii.
Este imposibil ca dintr-o mare negatie sa nu izbucneasca o mare afirmatie.
Trebuie sa învatam a muri mai rar.
Nu înteleg cum pot exista oameni indiferenti în aceasta lume, cum pot exista suflete care nu se
chinuiesc, inimi care nu ard, simtiri care nu vibreaza, lacrimi care nu plîng. Ar trebui sa fie interzisi
spectatorii si toti acei care din distanta fac o virtute.
Omul modern, mai mult decât omul de totdeauna, priveste cu liniste numai în jos. Fata de cer toate
idealurile noastre sunt tradari.

** din Lacrimi si sfinti

Iubesc poetii, fiindca nu ajung si nu vor sa ajunga la nimic. Poezia lor nu duce nicaieri. Atâta
inutilitate în armonie! Este un mare blestem a-i întelege. Înveti prin ei ca nu mai ai ce pierde.
Viata nu este decât o absurditate ...legala. Permisa. Acceptata.
Dar tot nu ne putem înabusi un strigat de revolta, tunam si fulgeram mai departe, pentru orice si
pentru nimic: automatism lamentabil, care explica de ce suntem cu totii niste Luceferi de duzina.
Doamne, fara tine sunt nebun si cu tine înnebunesc.
Tot ce se vede este demn de a fi urât, de aici pleaca avantajele lui Dumnezeu.
Numai bogatii simt moartea; saracii o asteapta; nicun cersetor nu a murit. Numai propietarii mor.
Singuratatea fara Dumnezeu este nebunie curata.
Noi am vrea sa murim fara sa existe moarte.
Regresiunea în memorie te face metafizician, rasftul în începuturile ei, sfânt.
Esti sanatos atâta timp cât crezi în filozofie; când începi însa a gândi apare boala.
Toata filozofia e fara raspuns. Fata de ea, sfintenia este o stiinta exacta.
Lumea moderna a fost atinsa pâna la blestem de blestemul lucrurilor finite.
Ideea de Dumnezeu este cea mai practica si cea mai periculoasa idee din câte s-au conceput
vreodata. Pe ea se salveaza si pe ea se prabuseste omenirea.
Dezacordul cu lucrurile este semmnul evident al vitalitatii spirituale.
Tot ce e institutie si teorie nu mai e viata.
Spune-mi cum vrei sa te prabusesti, ca sa-ti spun cine esti.
Nu exista decât o ratare: a nu mai fi copil.

** din Ispita de a exista

Ma atrag lucrurile care n-au sansa sa se-mplineasca ori sa dainuie.
Îmi este calauza oricine-i mai nebun decât mine.
Singura scuza a lui Dumnezeu e ca nu exista.
 
** din Amurgul gândurilor
Teologia n-a mai pastrat pentru Dumnezeu decât respectul majusculei.
Absolutul e un stadiu crepuscular al vointei, o stare de foame istovitoare.
Absurditatea este insomnia unei erori, esuarea dramatica a unui paradox.
Activitatea politica e o ispasire inconstienta.
Adevarul este o eroare exilata în eternitate.
Amaraciunea este o muzica alterata de vulgaritate.
Ameteala este simptomul specific al depasirii unei conditii firesti si al imposibilitatii de a mai
împartasi pozitia fizica legata de ea.
Antropologia e un amestec de zoologie si psihiatrie.
Blestemul este o provocare nemasurata si el creste în tarie cu cît se îndreapta înspre nemasurat.
Boala este modul în care moartea iubeste viata, iar individul teatrul acestei slabiciuni.
Bucuria e reflexul psihic al purei existente - al unei existente ce nu-i capabila decît de ea însasi.
Castitatea este un refuz al cunoasterii.
O catedrala e maximum de sensibil al cetii. Negura solidificata.
Ceata e neurastenia aerului.
Fiece clipa este o groapa, neîndestulator de adânca.
Devenirea este un dor imanent firii, o dimensiune ontologica a nostalgiei.
Orice deznadejde este un ultimatum lui Dumnezeu.
Divinitatea este ipostaza abstracta si impersonala a lui Dumnezeu.
Dragostea este sfintenie plus sexualitate.
Suspinul e spatiul ideal al respiratiei.
Timiditatea este un dispret instinctiv al vietii.
Timpul este un surogat metafizic al marii.
Permeabila demoniei, tristetea este ruina indirecta a moralei.
Trupul e un zacamânt de zadarnicie, în care mucegaieste gândul nemuririi.
Vesnicia e un prilej de mândrie a muritorilor, o forma pretentioasa, prin care îsi multumesc un gust
trecator de nonviata.
Viata este ceea ce as fi fost, de nu m-ar fi robit ispita nimicului.
Vulgaritatea este o cale de purificare egala extazului - cu conditia sa fie suferinta.
A suferi e modul de a fi activ fara sa faci ceva.
Spiritul este materie ridicata la rangul de suferinta.
Sublimul e o criza temporala a eternitatii.
Singuratatea este o opera de convertire la tine însuti.
Plictiseala e senzatia bolnavicios de clara a timpului ce te asteapta, în care trebuie sa traiesti si cu
care n-ai ce sa faci.
Profetia este actualitatea viitorului.
Prostia este o suferinta nedureroasa a inteligentei.
Religios e acel ce se poate lipsi de credinta, dar nu de Dumnezeu.
Remuscarea este forma etica a regretului.
Sfintenia e cel mai înalt grad de activitate la care putem ajunge fara mijloacele vitalitatii.
Parfumul e istoria unei flori.
Paloarea e culoarea ce-o ia gîndirea pe fata omeneasca.
Parcurile sunt deserturi pozitive.
Pacatul este expresia religioasa a remuscarii.
Nemurirea este o concesie de eternitate pe care moartea o face vietii.
Nevroza e o stare de hamletism automat. Ea acorda celui atins atribute de geniu, fara suportul
talentului.
Nefericirea este starea poetica prin excelenta.
Omul e un animal care se vede traind.
 
** din Pe culmile disperarii
Creatia este o salvare temporara din ghearele mortii.
În esenta sa, femeia este o fiinta accesibila numai la valorile vitale ale Erosului si complet
inaccesibila la valorile suprapuse sau deviate ale acestor valori vitale.
Gratia este o emancipare de sub greutate, o emancipare de sub presiunea atractiilor subterane, o
evadare din ghearele bestiale ale pornirilor demonice din viata, ale tendintelor ei negative.
Iubirea este o forma de comuniune si de intimitate.
Munca este negatia eternitatii.
Suferinta este o cale de separare, de disociere, este o forta centrifugala ce te detaseaza de
sâmburele vietii, de centrul de atractie al lumii, de unde totul tinde sa se unifice în iubire si
intimitate.
sursa: ro.wikipedia.org