„Pot altfel!

”
Imaginează-ți... Imaginează-ți o grădină verde, tril de păsări, iarba verde mişcată de
şoaptele vântului. Poți să auzi?  Florile sunt ca luate din paradis, dulceața acelui miros emanat care
zace în mijlocul grădinii, lângă tine, este viața. Senzația începutului şi a sfârşitului în acelaşi loc şi în
aceeași zi, iubire, o iubire liberă, libertatea de a fi tu însuți, de a alerga sub un cer albastru infinit la
vedere. Ce legătură are aceasta cu subiectul ai spune? De fapt, totul se leagă.
Imaginează-ți acum că acea grădină devine neclară şi brusc senzația sinelui tău liber și
iubitor pur și simplu... dispare. Neclaritatea este o metaforă pentru rama pe care fiecare om şi-a
construit-o încă din frageda copilărie prin intermediul ”tradiției lumii”. Ramă care ne limitează
libertatea interioară de a crede că totul în jurul nostru are un scop... că totul e frumos. Ne măsurăm
viața prin intermediul unui calendar creat de om, ziua este, de fapt, un ceas pe perete, stresul devine
bani, banii devin mâncare, haine, apă, locuință; banii devin siguranță, iar siguranța ne conduce la
 

rutină. Rutina generează uitare. Uităm să fim oameni şi ajungem să ne părăsim sufletul... în
momentul de acum. Ne întrebăm de ce trăim. Se adună costurile ”supraviețuirii”. Faptul că nu avem
bani, apă sau mâncare provoacă război. Părăsirea copiilor în gheenă de gunoi sau orfelinate,
părăsirea umanității, precum și lipsa umanului din corpul nostru, adică a conştinței sufletului,
generază solitudinea ce ne duce la nebunie.
Din nou vei întreba ce legătură are aceasta cu tema, iar eu îți voi răspunde că am
enumerat unele motive pentru care oamenii se droghează. Oameni care se droghează nu doar cu
substanțe, ci şi cu tehnologie, cu solitudine, cu vise neîmplinite, cu mâncare, fără mâncare, cu frică,
cu băutură sau cu fum... Drogul, în sensul, este sentimentul de suferință sau dorința de fericire -
măcar momentană, dorința de a fi mai puternic, de a prinde curaj sau sentimentul de a da uitării
realitatea.
Mulți oameni se pierd pe sine în viața aceasta care le-a fost oferită ca să se
autodescopere. Mulți se pierd nu pentru că nu ar fi puternici, ci pentru că au încercat să fie puternici
prea mult timp, dar eu vă cer să vă gândiți la ceva, la orice. La ce vă face să vreți să vă ridicați, să
luptați... vă cer să gândiți - „ Să puteți altfel…”
Adevărul e că nimeni nu vrea, atunci când suferă, să se expună unor critice venite din
exterior, așa că nu cer ajutor și caută altă alinare, alt mod de răzbunare sau poate de atragere a
atenției, alt mod de a uita. Nu am dreptul să-ți dau sfaturi, știu asta, pentru că nu sunt tu și nu voi fi
niciodată, dar sunt o parte din tine, devin o parte din tine prin intermediul acestor rânduri pe care le
citești, precum am auzit mai demult: „Soarta e întrebarea lui Dumnezeu...Răspunsul este al nostru,
să-l dăm”.
Chiar nu vrei ca neclaritatea să dispară? Să te întorci în liniștea sufletească a acelei
grădini.  Nu ești singurul care suferă, sunt atâția oameni care au nevoie de tine, oameni care să
înțeleagă, oameni care să iubească. Nu te gândi că faci rău altcuiva, nu te gândi că altcineva pierde.
Tu pierzi... pierzi dacă nu aștepți încă puțin ca să simți iubirea, bucuria de-a deveni părinte, de-a te
juca cu un animal, bucuria plimbărilor lungi prin natură, cu vântul tovarăș, bucuria de a spune la
final: „A fost o viață ciudată, a fost a mea... dar a fost o viață bună” . Nu ești curios cât de bun poți
deveni dacă încerci? Nu ești curios să vezi cât ești de puternic de fapt? Știu că ești. Știu că poți să
renunți la ce amândoi știm că-ți face rău trupește. E simplu. Gândește-te doar la ceea ce iubești:
poate e un animal, un copil, o amintire, un loc, un obiect, poate e libertate sau un vis pe care dorești
să-l împlinești. Gândește-te la asta și dă drumul din mâna ta oricărui lucru care știi că-ți face rău.
Răzbună-te arătând că ai reușit să-ți împlinești visurile, suferă prin arta pe care o poți crea. Arată-le
tuturor de ce ești în stare dacă îți fixezi un țel!
Să nu înțelegi greșit! Nu-ți spun că înțeleg perfect omul. Oamenii sunt atât de complicați
deoarece nu sunt nici buni, nici răi, căci ei sunt o veşnică alegere în cadrul viața pe care o duc.
Oamenii sunt atât de odioşi şi totodată atât de frumoşi, întocmai cu natura. Nu pot să spun că-i
înțeleg şi nici nu pot spune că nu-i înțeleg. Suntem cu toții conectați și ştiu că pentru mulți e un
mesaj banal... dar poate pentru tine e un semn, pentru unii, poate, o salvare!
”Chiar crede că mă poate înțelege? Cine se crede?” ar spune cei ce au nevoie de o
îmbrățişare, de un "totul va fi bine", dar pentru toți cei ce încearcă să fugă de viitor, pentru cei ce
suferă din cauza unei pierderi, a speranței, pentru acei oameni care au renunțat, care vor să renunțe
sau nu mai ştiu cum să se ridice ori ce să facă să o scoată la capăt,vă spun: Adevăratul om e
înăuntru... Tu eşti cel care mişcă acel corp! Tu... sufletul care a fost mult mai mult înainte de a fi în
acest corp. Trebuie doar să-ți aminteşti cine ai vrut să fii încă de când ai început să exişti. Aminteşte-
ți sentimentul pe care ți-l dă acea libertate pe care nu o poți găsi absolut nicăier decât înăuntrul tău.
Ridică-te! E chiar forte uşor, deși nu știi cum. Vrei să fii salvat, dar pentru asta trebuie ca
cineva să te găsească şi cum ar putea oare cineva să te găsească dacă nu te vede sau nu te aude?
Poți! Știu că poți trăi altfel! Ştiu că nu te cunosc şi nici tu nu mă cunoşti pe mine, dar prin
aceste cuvinte m-ai cunoscut mai bine ca oricine. Am încredere că vei câştiga bătălia cea grea şi la
final vei fi cuprins de acel ”Pot să fac asta !” al noului început. Vei pune mâna la inimă şi când va
veni timpul vei spune: ”Sunt eu. Tot ce am trăit sunt eu şi sunt învingător”. Căci „erou nu e cel care
nu cade niciodată, ci acela care se ridică de fiecare dată când cade”.
Am încredere în tine că poți fi tu... un suflet de erou.