Morala derivă din tradiţia iudeo-creştină şi derivă dintr-o lege emisă de o Fiinţă

Supremă (Dumnezeu). Astfel, legea morală rezultă din înţelegerea şi interpretarea

textelor canonice ale Bibliei. Morala creştină în particular a apărut în lumea greco-
romană, leagănul unor celebre şcoli filosofice care au dat lumii mari înţelepţi: Heraclit
din Efes, Protagoras, Socrate, Platon, Aristotel, etc.

Etica este una din principalele ramuri ale filosofiei şi se ocupă cu cercetarea
problemelor de ordin moral, încercând să găsească răspuns la întrebări precum ce este
binele/răul, cum trebuie să ne comportăm şi care este raţiunea vieţii umane.

În câteva puncte, morala creştină şi etica filosofică sunt convergente, dar în fond ele
se deosebesc radical.

Asemănări şi deosebiri între morala creştină şi

etica filosofică
Primul punct în care etica şi morala sunt asemănătoare este faptul că omul şi
manifestările lui morale se află în centrul preocupărilor şi observaţiile făcute. Atât
etica, cât şi morala consideră că scopul vieţii omului este fericirea, dar în timp ce
prima urmăreşte să o dobândească pe Pământ, cea de-a doua o vede împlinită în
dobândirea mântuirii, doar prin Iisus Christos.

Al doilea punct în care cele două sunt convergente este conceptul binelui, pe care îl
abordează ambele şi care este fundamentul sistemului de valori. Şi morala creştină, şi
etica filosofică pretind facerea binelui şi evitarea răului. Diferenţa esenţială stă în felul
în care fiecare dintre aceste sisteme înţelege şi defineşte fiinţa binelui.

În ceea ce priveşte diferenţele, morala creştină vorbeşte de o învăţătură ce provine de

la Dumnezeu, Învăţător unic şi suprem pentru toate timpurile şi toate locurile. În
schimb, etica filosofică nu poate vorbi de o doctrină unitară, ci de mai multe sisteme
de etică bazate pe diferite sisteme filosofice neunitare.

O a doua diferenţă fundamentală stă în valoarea pe care o are omul. În morala

creştină, omul are o valoare în faţa Creatorului lui, Dumnezeu. În sistemele etice
antice, s-a postulat că omul este măsura tuturor lucrurilor, dar printr-o valoare
instrinsecă, raportată exclusiv la sine.

În ceea ce priveşte conceptul fundamental pe care îl pun cele două, etica filosofică
pune accent pe raţiunea umană ca fundament al moralităţii, fiind astfel intelectualistă.
Totuşi, ştiinţa (pe care etica se bazează) nu a reuşit până acum să arate cum decide
raţiunea ce este bun şi rău. În schimb, morala creştină cuprinde faptele omului, pe care
acesta le săvârşeşte în raport cu Binele suprem – Dumnezeu.

Un ultim punct în care etica şi morala nu converg este noţiunea de virtute. Virtutea
filosofică are ca subiect pe omul natural şi este sinonimă cu fericirea. În schimb,
virtutea creştină serveşte unui scop supranatural, omul credincios fiind renăscut prin
har în Christos.

Etica creştină

Etica creştină este o etică a iubirii faţă de Dumnezeu şi de semenii noştri; manifestarea

dragostei faţă de seamănul tău este o revelare a naturii divine; iubirea faţă de Creator şi vecin

este echivalentă cu pierderea de sine în dăruirea totală celuilalt; iubirea de sine nu presupune

reciprocitate, ci dorinţa de uniune cu Dumnezeu prin iubirea semenului tău; orice act virtuos,

asigură pacea sufletului după moartea, prin asigurarea fericirii eterne.

Sursele şi fundamentele eticii islamice sunt legea divină şi modelul vieţii lui Allah
Morala crestina si etica filosofica
Crestinismul are la temelie invatatura unica si suprema a Mantuitorului Hristos. Credinciosii isi
conformeaza viata cu aceasta invatatura, traind intens pe toate planurile vietii spirituale, in
comuniune de iubire cu Dumnezeu si cu semenii, in drumul lor spre obtinerea mantuirii care ne-a
fost adusa obiectiv de Iisus Hristos prin Intrupare, Viata si Invatatura Sa, Patimi, Cruce, Inviere
si Inaltare, ramanand ca roadele sa ni le insusim fiecare in parte prin har, credinta si fapte bune in
Biserica. Deci crestinismul nu este un sistem filosofic, o suma de filosofii sau o doctrina
religioasa.

Crestinismul, cu invatatura si morala sa superioare, apare pe fondul lumii greco-romane unde

excelasera celebre scoli filosofice care dadusera lumii mari intelepti: Heraclit din Efes,
Protagoras, Socrate, Platon, Aristotel, etc. Dar aceste sisteme filosofice, care aveau si o etica, n-
au putut impune norme etice si n-au putut influenta decat in mica parte viata adeptilor, uneori
nici chiar intemeietorii sau conducatorii scolilor filosofice respective neputand respecta
sentintele etice pe care le enuntasera. Ne vom referi indeosebi la filosofia si etica antica greaca
deoarece majoritatea sistemelor de etica din cursul istoriei isi au izvorul in filosofia antichitatii.
Aceste sisteme in decursul istoriei eticii sunt numeroase, de aceea noi vom folosi denumirea
generala de etica filosofica, termen care desemneaza indeosebi aspectul teoretic al sistemelor
etice din decursul istoriei, reflexiunile filosofice asupra principiilor generale ale moralei. Chiar
de la primii filosofi greci etica n-a insemnat decat unul si acelasi lucru: "studiul reflexiv a ceea ce
este bun sau rau in aceasta parte a conduitei umane de care omul este, mai mult sau mai putin,
responsabil in mod personal". Problema centrala a teoriei etice antice si medievale era: cum
poate omul sa ajunga la fericire? inainte de Renastere se gandea in general ca oamenii erau
ordonati prin natura lor sa ajunga la o tinta finala, dar aceasta perspectiva globala difera la
diversi filosofi. Teoriile etice moderne si contemporane se intereseaza mai ales de problema
ratiunii practice si a datoriei.

Insa Morala crestina nu este o simpla implinire de catre crestin a unor datorii care nu-l duc
nicaieri in aceasta viata pamanteasca si ii asigura doar o rasplata exterioara in viata viitoare.
Aceste datorii sunt pentru planul exterior al vietii umane, pentru o convietuire ordonata de pilda.
Dar in Morala crestina nu este de ajuns atat. Intervine iubirea crestina, jertfelnica, daruitoare,
care se cere implinita, deci accent pe "cele dinlauntru", pe interiorul omului. "Actiunea libera
este intotdeauna transpunerea in fapta a sufletului, expresia lui concreta, exterioara. Si valoarea
ei nu izvoraste din aspectul ei exterior, ci din sufletul ei, din izvoarele ei launtrice. Inlauntru este
radacina, acolo este seva datatoare de viata din care rasar frunzele, florile si roadele".