Omul este totdeauna pradă propriilor sale adevăruri.

După o viață întreagă, omul își dă seama că a trăit ani de zile spre a se
convinge de un singur adevăr. Dar un singur adevăr, dacă este evident, e
de ajuns pentru conduita unei existențe.
Ne întoarcem întotdeauna la povara noastră. Dar Sisif ne învaţă
fidelitatea superioară care îi neagă pe zei şi înalţă stâncile. Şi el
socoteşte că totul e bine. Acest univers rămas fără stăpân nu-i pare nici
steril, nici neînsemnat. Fiecare grăunte al cestui munte plin de întuneric
alcătuieşte o lume. Lupta însăşi contra înălţimilor e de-ajuns spre a
umple un suflet omenesc. Trebuie să ni-l închipuim pe Sisif fericit.
Sentimentul absurdului nu-i decât divorţul dintre om şi viaţa sa, dintre
actor şi decorul său.
N-am văzut pe nimeni murind pentru argumentul ontologic.
Cei trişti au două pricini: ignoranţa sau speranţa. Don Juan ştie şi nu
speră.
Consider că întrebarea care cere cel mai grabnic răspuns este aceea de a
şti dacă viaţa are sau nu un sens.
Iraţionalul, nostalgia umană şi absurdul care rezultă din înfruntarea lor
- iată cele trei personaje ale dramei umane.
Dar adevărurile zdrobitoare pier când sunt cunoscute.
A te omorî înseamnă, într-un sens, ca şi în melodramă, a mărturisi. A
mărturisi că eşti depăşit de viaţă sau că nu o înţelegi.
În adâncul oricărei frumuseţi zace ceva inuman.
Numai echilibrul între evidenţă şi lirism ne poate îngădui să avem
acces în acelaşi timp la emoţie şi claritate.
Geniul nu-i decât inteligenţa care-şi cunoaşte hotarele.
Cucerirea sau jocul, iubirile fără număr, revolta absurdă, sunt tot atâtea
omagii pe care omul le aduce propriei sale demnităţi într-o luptă în care
este dinainte învins.
Dacă există vreun păcat împotriva vieţii, el constă probabil nu atât în a
deznădăjdui cât în a spera într-o altă viaţă şi a eluda grandoarea
implacabilă a acestei vieţi.
A vrea înseamnă a isca paradoxuri.
Dacă viaţa este absurdă, ea merită trăită cu atât mai mult.
 A hotărî dacă viaţa merită sau nu să fie trăită înseamnă a răspunde la
problema fundamentală a filosofiei.
Absurdul se naşte din confruntarea dintre dorinţa umană şi tăcerea
nejustificată a lumii.
Viaţa este scurtă şi dacă-i pierdem timpul, este un păcat.
Nu aştepta judecata cea de pe urmă. Ea se poate face zilnic.
Există femei cărora nu le place să facă să sufere mai mulţi bărbaţi în
acelaşi timp, aşa că preferă să se dedice unuia singur: acestea sunt
femeile fidele.
Nu vei fi niciodată fericit dacă vei continua să cauţi ce este fericirea.
Nu vei trăi niciodată dacă vei căuta sensul vieţii.
Oamenii se sinucid pentru că viaţa nu merită să fie trăită, iată, fără
îndoială, un adevăr - nefecund totuşi, pentru că e un truism.
Omul nu poate iubi fără să se iubească.
Trebuie să alegem între a-L urî pe Dumnezeu, sau a-L iubi.
Să nu fii iubit e un simplu necaz, adevărata nenorocire e să nu iubeşti.
Dacă ar trebui să scriu o carte de morală, primele 99 de pagini le-aş
lăsa goale şi pe a o suta aş scrie: "Există o singură datorie. Aceea de a
iubi".
Nu cred că există o altă lume în care va trebui "să dăm socoteală". Dar
oricum avem de dat socoteală pe lumea asta tuturor acelora pe care îi
iubim.