,, Orgoliului meu i se pune acum, de altfel, şi o altş problemă.

Nu pot să dezertez, căci, mai ales, n-aş vrea

să existe pe lume o experienţă definitivă, ca aceea pe care o voi face, de la care să lipsesc, mai exact, să
lipsească ea din întregul meu sufletesc. Ar avea faţă de mine, cei care au fost acolo, o superioritate, care mi
se pare inacceptabilă. Ar constitui pentru mine o limitare. Imi putusem permite atâtea gesturi până acum,
pentru că aveam un motiv şi o scuză: căutam o verificare şi o identificare a eului meu. Cu un eu limitat, in
infinitul lumii, niciun punct de vedere, nicio stabilire de raporturi nu mai era posibilă şi deci nicio putinţă de
realizare sufletească. O asemenea carenţă, de nereparat, ar fi fost şi o descalificare. Conştiinţa mea îmi
permitea aseară să ucid, să mă judec deasupra legilor, pentru că nu aveam ce să-mi reproşez, în sistemul meu
sufletesc, nimic, dar tocmai de aceea nu-mi permite laşitatea de a evita un pericol, pe care soldaţii cei mulţi
nu-l puteau evita. Lipsit de orice talent, în lumea asta muritoare, fără să cred in Dumnezeu, nu m-aş fi putut
realiza – şi am încercat-o- decât într-o dragoste absolută. M-am înşelat o dată, aş mai putea încerca, din nou,
de aceea nu vreau să fiu scăzut, de la început chiar, faţă de femei, prin nicio lipsă în organismul meu
sufletesc.,,

,, Îţi construieşti casa pentru o femeie, cumperi mobila pe care a ales-o ea, îţi fixezi deprinderile cum le-a
dorit ea. Toate planurile tale de viitor până la moarte sunt făcute pentru doi inşi. A plecat de acasă, şi eşti
necontenit îngrijorat să nu i se întâmple ceva... Te străpunge ca un stilet orice aluzie despre ea şi eşti nebun
de fericire când, după greutăţi materiale şi umilinţe uneori, ai izbutit să-i faci o surpriză care s-o uimească de
plăcere. Ei bine, într-o zi vine femeia aceasta şi-ţi spune că toate astea trebuie să înceteze până mâine la ora
11,35, când pleacă la gară. Shylock n-a avut curajul să taie din spatele unui om viu exact livra de carne la
care avea dreptul, căci ştia că asta nu se poate. Totuşi, femeia crede că din această simbioză sentimentală,
care e iubirea, poate să-şi ia înapoi numai partea pe care a adus-o ea fără să facă rău restului. Nici un doctor
nu are curajul să despartă corpurile celor născuţi uniţi, căci le-ar ucide pe amândouă. Când e cu adevărat
vorba de o iubire mare, dacă unul dintre amanţi încearcă imposibilul, rezultatul e acelaşi. Celălalt, bărbat sau
femeie, se sinucide, dar întâi poate ucide. De altminteri aşa e şi frumos. Trebuie să se ştie că şi iubirea are
riscurile ei. Că acei care se iubesc au drept de viaţă şi de moarte, unul asupra celuilalt.,,
,,Tare mi-e teamă că dacă nu ţi-o conveni nici ea, o să-i spui "să tacă" şi filozofiei. Voi femeile...
- Te rog... nici un "voi femeile"... eu sunt eu... eu nu sunt "femeile".
Am tras-o de nas, s-a apărat ca de o albină cu palma... şi pe urmă iar a luat mutra întrebătoare.
- Stai întâi să îndrept abajurul, ca să-ţi fie capul în lumină... Nu pot suferi să-ţi vorbesc, fără să-ţi văd ochii.
Îmi dă "neliniştea metafizică", şi întorcând lampa cu abajur mare, verde, de citit seara, am scăldat-o în
lumină. Cu formele ei calde şi vii, era ca o bucurie a serii.
- Ah... iar începi... credeam că ai devenit serios, şi trase de urechile de dantelă puişorul de puf.
- Dragă, filozofii, ca toţi copiii, au vrut să ştie la început "cine a făcut lumea?".
- Cine s-o facă? Dumnezeu...
- Da? Ai uitat întrebarea: dar pe Dumnezeu cine l-a făcut, tăticule?
- !?... se miră cu ochii măriţi şi gura micşorată.,,

,, Am înţeles că în sufletul ei se petreceau comparaţii care nu-mi erau favorabile şi că suferea fără să spună,
din cauza asta. Simţeam că nici nu era singura inferioritate pe care mi-o găsea. Pare-se că snobii, pe care îi
admira acum, aveau un stil al lor pe care eu nu-l aveam, vedeam cum zi de zi femeia mea se înstrăina, în
preocupările şi admiraţiile ei de mine.

………………………………………………………………

Sunt cazuri când experţii într-un tablou vechi, după felurite spălături, descoperă, sub un peisaj banal, o
madonă de vreun pictor al Renaşterii. Printr-o ironie dureroasă, eu descoperisem acum, treptat, sub o madonă
crezută autentică, originalul : un peisaj şi un cap străin şi vulgar.

………………………………………………………………

Prăbuşirea mea lăuntrică era cu atât mai grea, cu cât mi se rupsese totdeodată şi axa sufletească : încredere
în puterea mea de deosebire şi înţelegere, în vigoarea şi eficacitatea inteligenţei mele.

-Discuţia dumneavoastră e copilăroasă şi primară. Nu cunoaşteţi nimic din psihologia dragostei. Folosiţi un
material nediferenţiat.

Dacă aş fi spus asta ca opinie obiectivă,oamenii ar fi acceptat-o, poate, dar era în tonul meu,în ostentaţia
neologismelor, o nuanţă de jignire şi dispreţ, încât toţi m-au privit miraţi (…).

Şi privindu-i dispreţuitor : Discutaţi mai bine de ceea ce vă pricepeţi,,