Amintiri din casa mortilor

“Nimic nu e mai îngrozitor decât să trăieşti într-o lume străină de tine.”

“Nici un om nu poate trăi fără un ţel oarecare şi toţi râvnesc şă-şi ajungă ţelul. Omul
neînsufleţit de nici un ţel, de nici o speranţa, se preschimbă adesea într-un monstru.”

În nemărginirea propriei tale dureri găseşti uneori o plăcere tăioasă.

Sunt oameni care n-au omorât niciodată şi cu toate acestea sunt mai cruzi decât asasinii.

O fiinţă care se obişnuieşte cu toate este, cred, cea mai bună definiţie a omului.

Omul işi zgândere mereu rana, voind parcă să se îmbete din propria-i suferinţă, ca şi cum
conştiinţa unei nenorociri copleşitoare ar constitui totodata şi un izvor de voluptate.

Daca s-ar urmari strivirea completa a personalitatii omului, distrugerea lui totala,
pedepsirea lui cu pedeapsa cea mai cumplita, de care pana si ucigasul cel mai inversunat
sa se cutremure, ingrozindu-se numai la gandul ca ar putea sa se abata asupra lui, ar fi de
ajuns ca acesta sa fie pus la o munca cu desavarsire inutila si absurda

Capacitatea de a nu te mira de nimic era considerata cea mai mare virtute

Singur pe lume

Cu atenţie şi cu ascultare ajungi să faci orice.

Inteligenţa nu este cu adevărat apreciată decât prin comparaţie.

Usa interzisa

Este un semn de nobleţe mentală să ştii să admiri ceea ce te depăşeşte.

Când pui răul în faţă, nu mai poţi fi luat prin surprindere de el

Pesimismul nu este o viziune asupra lumii, ci ocuparea unei poziţii strategice în faţa
imprevizibilului.

Potenţialul de sensibilitate al unui om scapă oricărui proiect educativ. Maturitatea noastră

afectivă este o chestiune de traiect personal.

Poţi să scrii pagini care ar face până şi pietrele să plângă; contemporanii tăi se vor uita la
televizor.

Iadul este, neîndoielnic, starea celui care, aplecat deasupra prăpastiei, nu mai poate fi tras
de nimeni înapoi.
Spovedania este suprimarea voluntară a ascunderii. Ea nu înseamnă că nu ai nimic de
ascuns, ci că nimic nu trebuie ascuns până la capăt.

Iubirea este de fapt mila de tine proiectată asupra altuia sau uitarea de sine care se înalţă
pe o prealabilă conştiinţă a eului propriu.

Apel catre lichele

Licheaua este figura eternă a umanităţii.