ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE.

ÎNTÂIA NOAPTE DE RĂZBOI

DE C. PETRESCU
Caracterizarea personajului

Mijloace de Trăsături și citate

caracterizare
CARACTERIZARE DIRECTĂ
Narator-personaj • Toate observațiile din roman asupra personajului intră în sfera
(autocaracterizare) autocaracterizării, deoarece întregul text este scris la persoana I, dintr-o
singură perspectivă.gheorghidiu recunoaște că este predispus spre
introspecție, spre construirea unor ipoteze despre lucruri care îl preocupă,
așa încât starea sa specifică este ,, măcinarea sufletească,, foiala de șerpi-
Nopțile mi le petreceam în lungi insomnii, uscate și mistuitoare.
• Se victimizează, transformând orice întâmplare minoră în dezastru
sufletesc, fiindcă nu suportă să fie contrariat: Pot transforma însă mici
incidente în adevărate catastrofe, din cauza unui singur moment
contradictoriu.
• posesiv: aveam orgoliul secret de a fi posesorul unui exemplar a cărui
raritate trecătorii n-o bănuiau decât vag, după frumusețea femeii, fără să
știe amara voluptate a vieții noastre sufletești.
• intransigent: Este conștient de percepția eronată a celorlalți asupra
caracterului său, intransigența fiind cea care îl face insuportabil în ochii
cunoscuților: Aveam o reputație de imensă răutate, dedusă din îndârjirea
și sarcasmul cu care-mi apăram părerile din intoleranța mea
intelectuală, ,, mă decretau lacom, egoist, lipsit de caracter. Ca un
judecător de instrucție, maniac și bolnav, își analizează nefericirrea și
gelozia, dar caracterizat de ipocrizie, nu are curajul să le recunoască: ,,
Niciodată n-am avut prilejul să fiu până la capăt nefericit. Nu, n-am fost
nicio secundă gelos, deși am suferit atâta din cauza iubirii.
• incapabil să accepte o înfrângere: întotdeauna insuccesul mă face în
stare să comit, după el, o serie interminabilă de greșeli.
• lipsit de orice talent: în lumea asta muritoare, fără să cred în D-zeu, nu
m-aș fi putut realiza – și am încercat-o – decât într-o dragoste absolută.
Eu jucasem totul pe această femeie și trebuia să trag acum toate
consecințele care se impuneau: desființarea ca personalitate.
• prăbușirea în plan psihic: prăbușirea mea lăuntrică era cu atât mai
mare cu cât mi se rupsese totodată axa sufletească, încrederea în puterea
mea de deosebire și alegere, în rigoarea și eficacitatea inteligenței mele.
• prejudecăți: erau și alți bărbați în situația mea ( aceea de predispus
coarnelor), ba aproape toți;
• luciditatea, în situații-limită: știu că voi muri, dar mă întreb dacă voi
putra îndura fizic rana care-mi va sfâșia trupul.
CARACTERIZARE INDIRECTĂ
Prin acțiuni: • inflexibilitatea: un om care trăiește drama inflexibilității conștiinței sale;
-Primirea moștenirii declanșează criza matrimonială ( din orgoliu
nemăsurat
refuză să intre în competiție cu ceilalți);
-( orgoliu): Mă chinuiam lăuntric ca să par vesel și eu mă simțeam imbecil
și ridicol...și naiv.
- preocupat totdeauna să se observe pe el însuși, îi judecă pe ceilalți doar în
raport cu sine, de aici concluzia că mai degrabă e îndrăgostit dintr-un
 orgoliu satisfăcut, având iluzia iubirii, fără a consimți la sacrificii, fără a se
Fapte, limbaj, abandona dragostei, aceasta fiind un proces de autosugestie cu efecte
concepții dramatice – incertitudinea, dezamăgirea, adulterul său, despărțiri
temporare, disoluția cuplului;
- își exagerează suferința, ridicând-o la proporții cosmice; personajul nu se
îndoaie, ci se frânge De altminteri, toată suferința asta monstruoasă îmi
venea din nimic. Mici incidente, care se hipertrofiau, luau proporții de
catastrofe. Era o suferință de neînchipuit care se hrănea din propria
substanță.
• Vrând să-l determine să accepte moștenirea, Ela îl încurajează să lupte
până la capăt cu rudele sale, indiferent ce anume presupune lupta și să nu
se lase înșelat de cei care vor să profite de bunătatea lui. Desigur, ea ar vrea
să spună...prostia.
• Când el îi reproșează flirtul cu dl G., ea îi reproșează hipersensibilitatea.
De asemenea, de față cu el, îl caracterizează evidențiind că este intransigent
și nu acceptă compromisul în nicio situație:
• Deși anonimă, o doamnă în vârstă are rolul unei cutii de rezonanță. Nu de
puține ori, ea îi spune lui Gheorghidiu: .....Îl scoate din rândul celorlalți
oameni prin tendința de a despica firul în patru, care se traduce nu numai
prin hipersensibilitate, dar și prin predispoziția de a exagera, chia și în
privința celui mai banal lucru: .....Vrând să-l determine să accepte
moștenirea, Ela îl încurajează să lupte până la capăt cu rudele sale,
indiferent ce anume presupune lupta și să nu se lase înșelat de cei care vor
să profite de bunătatea lui. Desigur, ea ar vrea să spună...prostia.
• Când el îi reproșează flirtul cu dl G., ea îi reproșează hipersensibilitatea.
De asemenea, de față cu el, îl caracterizează evidențiind că este intransigent
și nu acceptă compromisul în nicio situație:
• se înrolează voluntar – Orgoliului meu i se pune acum, de altfel, și o altă
problemă. Nu pot să dezertez, căci, mai ales, n-aș vrea să existe pe lume o
experiență definitivă, ca aceea pe care o voi face, de la care să lipsesc, mai
exact să lipsească ea din întregul meu sufletesc. Ar avea față de mine, cei
care au fost acolo, o superioritate inacceptabilă. Ar constitui pentru mine
o limitare. Îmi putusem permite atâtea gesturi până acum, pentru că aveam
un motiv și o scuză: căutam o verificare și o identificare a eului meu. Cu
un eu limitat, în infinitul lumii, niciun punct de vedere, nicio stabilire de
raporturi nu mai era posibilă și deci, nicio putință de realizare sufletească.
• generos: I-am scris ( la despărțirea definitivă) că-i las absolut tot ce e în
casă, de la obiecte de preț la cărți, de la lucruri personale, la amintiri.
Adică tot trecutul.
• cel mai mult îl îngrozește gândul morții; avea numai 23 de ani, cum
mărturisește într-un loc. această obsesie făcea parte însă de acum din chiar
sistemul său sufletesc. Tonul obiectiv, sobru, dar incitant prin felul în care
denunță la tot pasul bine cunoscute clișee despre eroism, demitizează
imaginea sacră a războiului catalizator de energii, de care presa vremii
abuzase atât de mult. În realitate - descoperă ofițerul Stefan Gheorghidiu –
pe front se lupta la întâmplare, haotic. Fiecare soldat acționa mai mult de
unul singur, apărându-și mecanic viața. Un ofițer neamț, grav rănit, cu care
eroul se întâlnește la spital, face remarci usturătoare despre incompetența
comandanților români pe câmpul de luptă.
Prin gânduri:
• fin observator și analist: El știa ce vrea ea, eu știam, de asemenea, și
mai ales amândoi știam unul despre altul că știm și nicio mărturisire n-ar
fi avut nimeni curajul să facă.
-am înțeles, mai mult ca oricând, legătura dintre moral și trup, pentru că era
destul un incident sufletesc ca să declanșeze suferința fizică, fiindcă tot
 pieptul îmi era gata supus pentru asta. Zăceam așa, vreme după vreme, ca
un bolnav de tipos, cu singura consolare că nu înduram și mizeria și
urâciunea fiziologică a tifosului, dar încolo făro nicio altă deosebire.
- mă gândeam zi și noapte, în afară de puținele ore de somn, de altfel, de
cele mai multe ori visam neîntrerupt la ea, ca și când mi se lichefiase
creierul și nu mai era în stare să schimbe motivul, ca un pian automat,
Prin mediul în care stricat, cântecul.
trăiește: - prețuit de specialiști ( este numit de profesorii săi de filosofie să țină un
curs special studenților); față de societatea cu morală inexistentă, este un
Prin relația cu Ela filosof într-o lume de neștiutori de carte cinici (G. Călinescu).

-
Concluzie: Gheorghidiu reprezintă intelectualul intransigent aflat în căutarea
absolutului.