Intelectualul

Caracterizarea lui Ştefan Gheorghidiu

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

Def. personajului
Reprezentative pentru viziunea omului modern asupra lumii sunt particularitățile de
construcție a personajului Ștefan Gheorghidiu, protagonistul romanului subiectiv, de analiză
psihologică, “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, al lui Camil Petrescu,
publicat în anul 1930.

Tipologii: principal, individual, rotund, modern, fictiv

Ilustrarea a patru elemente de structură și de compoziție ale textului

narativ studiat, semnificative pentru construcția personajului

In primul rand, pentru că este o proză de analiză psihologică, romanul “Ultima noapte
de dragoste, întâia noapte de război” dezvoltă un amplu conflict interior traversat de
protagonist. Discursul epic aduce în prim-plan ipostaza unui personaj reflexiv, frământat.
Dacă, la început, adept al filosofiei lui Immanuel Kant, protagonistul este de părere că
“singura realitate care contează este cea a propriului eu și că în afară de aceasta totul e o
bestialitate”, în final, cititorul descoperă ipostaza unui Gheorghidiu metamorfozat. Experiența
frontului i-a schimbat în totalitate principiile de viață și sistemul de valori, ajungând la
conștientizarea faptului că nu omul este cel care modelează realitatea exterioară, ci această
realitate este cea care își lasă amprenta asupra ființei. În consecință, textul romanului
surprinde ipostaza unui eu scindat, alienat în raport cu sinele și cu lumea.
Nu în ultimul rând, modalitățile de caracterizare a protagonistului sunt cele specifice
prozei de analiză psihologică. Realitatea interioară a personajului-narator îi este dezvăluită
cititorului prin intermediul monologului și al autocaracterizării, ca mijloace ale introspecției.
În plus, trăsăturile de caracter ale lui Ștefan Gheorghidiu se evidențiază și prin modul în care
personalitatea sa se reflectă în conștiința celorlalte personaje ale textului. De exemplu,
pragmaticul unchi Nae îi surprinde inadaptabilitatea la lumea mercantilă în care trăiește:“ N-ai
spirit practic! O să îți pierzi toată averea! Cu Kant ăla al dumitale și cu Schopenhauer nu faci
în afaceri nicio brânză”. O doamnă pe care o întâlnește întâmplător îi evidențiază luciditatea:
“Ah, dumneata ești dintre cei care fac mofturi interminabile și la masă, dintre cei ce caută fire
de păr în orice fel de mâncare. Oh, nu, atâta luciditate e dezastruoasă, insuportabilă”. Ela
însăși îi amendează bunătatea, pe care femeia o consideră un punct vulnerabil.

Stefan Gheorghidiu ilustreaza fidel conceptia lui Camil Petrescu: „eroul

de roman presupune zbucium interior, loialitate, convingere profunda, in conflict
real cu societatea.”
Personajul traieste doua experiente „definitive” pentru formarea sa spirituala:
dragostea si razboiul.
Cea dintai experienta de cunoastere este traita sub semnul incertitudinii si
al indoielii. Eroul este in permanenta preocupat sa-i observe si sa-i judece pe
ceilalti in functie de perceptia lui interioara. Iubirea este astfel perceputa ca o
experienta de imbogatire a revelatiilor intime, nu ca raportare a indragostitului la
fiinta celei dragi →iubirea ca experiment, rezultata din orgoliul masculin si
dintr-un proces de autosugestie.
Tot din orgoliu, Gheorghidiu incearca sa o modeleze pe Ela dupa propriul ideal
de feminitate.
Pentru erou, iubirea este o problema de cunoastere, nu de implicare
sentimentala. Importanta nu este istoria devenirii cuplului, ci drumul launtric al
personajului, de la mirajul / idealul iubirii absolute, la indiferenta finala.
A doua experienta definitiva este aceea a confruntarii cu moartea, ce o
anuleaza pe cea dintai. Desi ar fi putut sa evite participarea la razboi, profitand
de averea sa, Stefan se inroleaza voluntar, din dorinta de a experimenta si in
acest domeniu al cunoasterii: „Ogoliului meu i se pune acum, dealtfel, si o alta
problema. Nu pot sa dezertez, caci, mai ales, n-as vrea sa existe pe lume o
experienta definitiva, ca aceea pe care o voi face, de la care sa lipsesc, mai exact,
sa lipseasca ea din intregul meu sufletesc. Ar avea fata de mine, cei care au fost
acolo, o superioritate, care mi s-ar parea inacceptabila. Ar constitui pentru mine
o limitare.” Confruntandu-se cu situatia-limita, protagonistul se autoanalizeaza
lucid.

Mijloace de Trăsături şi citate

caracterizare
Caracterizare directă
Naratorul-personaj Toate observaţiile din roman asupra personajului intră în sfera
( autocaracterizare) autocaracterizării, deoarece întregul text este scris la persoana I,
dintr-o singură perspectivă.
Gheorghidiu recunoaşte că este predispus spre introspecţie, spre
construirea unor ipoteze despre lucruri care îl preocupă, aşa încât
starea sa specifică este aceea de frământare lăuntrică. Este aplecat
spre interior şi spre investigare: “ Nopţile mi le petreceam în lungi
insomnii, uscate şi mistuitoare”
Îşi analizează nefericirea şi gelozia, dar, caracterizat de ipocrizie, nu
are curajul să le recunoască: „Nu, n-am fost nici o secundă gelos,
deşi am suferit atâta din cauza iubirii.”
Gheorghidiu suferă nu numai din orgoliul rănit, ci mai ales pentru
faptul că se preface, afişând o indiferenţă cu totul falsă, ascunzându-
şi frământările şi autocaracterizându-se: „Mă chinuiam lăuntric ca să
par vesel şi eu mă simţeam imbecil, ridicol şi naiv, dar nu puteam
suporta prea mult minciuna şi ochii îmi deveneau, de la ei, trişti.” (E
tot filozofie, p. 111)
.....Se victimizează, transformând orice întâmplare minoră în
dezastru sufletesc, fiindcă nu suportă să fie contrariat: “ Pot
transforma însă mici incidente în adevărate catastrofe, din cauza
unui singur moment contradictoriu”.
 Este conştient de percepţia eronată a celorlalţi asupra caracterului
său, intransigenţa fiind cea care îl face insuportabil în ochii
cunoscuţilor: “ Aveam o reputaţie de imensă răutate, dedusă din
îndârjirea şi sarcasmul cu care-mi apăram părerile, din intoleranţa
mea intelectuală”, “...mă decretau lacom, egoist, lipsit de caracter”.
Ca un “judecător de instrucţie maniac şi bolnav “, îşi analizează
nefericirea şi gelozia, dar, caracterizat de ipocrizie, nu are curajul să
le recunoască:
“ Niciodată n-am avut prilejul să fiu până la capăt nefericit”
Alte personaje Dorind să-l determine să accepte moştenirea, Ela îl încurajează să se
lupte până la capăt cu rudele sale, indiferent ce anume presupune
lupta şi să nu se lase înşelat de cei care vor să profite de bunătatea
lui:”Dar nu vezi că toţi vor să te înşele... Pentru că eşti prea bun...”
Când el îi reproşează flirtul cu G.,ea îi reproşează
hipersensibilitatea:“Eşti de o sensibilitate imposibilă!” De
asemenea, de faţă cu el, îl caracterizează evidenţiind faptul că este
intransigent şi nu acceptă compromisul în nicio situaţie : “Aşa e
totdeauna... pune în toate o patimă”
..... Deşi anonimă,o doamnă în vârstă are rolul unei cutii de
rezonanţă. Nu de puţine ori, ea îi spune lui Gheorghidiu: “ Atâta
luciditate e insuportabilă, dezgustătoare”.
Caracterizare indirectă
Fapte, limbaj, Prezintă cu ironie usturătoare fortificaţiile care ar fi trebuit să apere
concepţii zona văii Prahovei, situată între Buşteni şi Predeal;
Superior moral, prin aspiratia catre ideal, iubire, perfectiune. Este
însetat de absolutul în dragoste. Orgolios, personajul îşi poartă
suferinţa ca pe o medalie. Limbajul îi este sfidător, atunci când
discută lucruri care îl privesc, cum ar fi cele din scena de la popotă,
când îi sancţionează drastic pe interlocutori. Eroul îşi expune clar
concepţia despre iubire: „Discutaţi mai bine ceea ce vă pricepeţi.
Este dominat de incertitudini şi încearcă să analizeze cu luciditate
trăirile sale: „Eram însurat de doi ani şi jumătate cu o colegă de la
Universitate şi bănuiam că mă înşală.... Era o suferinţă de
neînchipuit, care se hrănea din propria ei substanţă.”
Îşi dezvăluie vanitatea/mandria de a fi iubit de o femeie frumoasă,
dar şi naivitatea: „eram atât de pătimaş iubit de una dintre cele mai
frumoase studente, şi cred că acest orgoliu a constituit baza viitoarei
mele iubiri.”
Gelos, hipersensibil –: „Viaţa mi-a devenit curând o tortură
continuă”
Eroul îi observă pe cei doi presupus îndrăgostiţi, studiind totul lucid,
cu minuţiozitate: „Pe drum, nevastă-mea n-a trăit decât prezenţa
lui... releva cele mai neînsemnate nimicuri ale drumului, cu
exclamaţii.”
„Eu jucasem totul pe această femeie şi trebuia să trag acum toate
consecinţele care se impuneau: desfiinţarea mea ca personalitate.”
Fragmentul reflectă proporţiile catastrofice pe care le iau
evenimentele în conştiinţa lui:
 „Astăzi, când le scriu pe hârtie, îmi dau seama, iar şi iar, că tot ce
povestesc nu are importanţă decât pentru mine, că nici nu are sens să
fie povestite. Pentru mine însă, care nu trăiesc decât o singură dată în
desfăşurarea lumii, ele au însemnat mai mult decât războaiele pentru
cucerirea Chinei, decât şirurile de dinastii egiptene, decât ciocnirile
de aştri în necuprins, căci singura existenţă reală e aceea a
conştiinţei.”(Asta-i rochia albastră, p. 131)
.
Venit pe neaşteptate într-o noapte, după o absenţă mai lungă,
incertitudinea lui se accentuează.
El consideră participarea la război ca un act de cunoaştere. (este
atras de cunoaşterea existenţială în cât mai multe domenii ale vieţii)-
Pe câmpul de luptă Gheorghidiu îşi dă seama cu luciditate că viaţa
lui şi a ostaşilor săi este sub semnul hazardului şi simte panica, frica,
laşitatea, groaza.
Pentru o clipă se frământă în incertitudini, însă drama iubirii lui
intră definitiv în umbră, experienţa dramatică a frontului fiind
decisivă.
În societate, nu se abate de la idealurile sale înalte şi are conştiinţa
unicităţii sale, fapt care-i dă putere să-i înfrunte pe toţi.

Concluzie : Gheorghidiu reprezintă intelectualul intransigent, aflat în căutarea

absolutului.
Prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului
ales, prin raportare la conflictul/conflictele romanului studiat
Statutul social, psihologic și moral al protagonistului dezvăluie adevărata
problematică a romanului, și anume condiția intelectualului însetat de Absolut, nevoit să
trăiască într-o lume despiritualizată, lipsită de principii și valori morale. Confruntarea cu
societatea mercantilă este dezvăluită imediat după primirea unei moșteniri neașteptate de la
unchiul avar Tache Gheorghidiu, când actantul încearcă să investească o parte din bani într-o
fabrică de metalurgie, devenind asociatul lui Tănase Vasilescu Lumânăraru, un milionar
neștiutor de carte. Afacerea cu fabrica, în cadrul căreia lui Ștefan i se dăduse conducerea
biroului comercial, se dovedește un dezastru, așa că tânărul moștenitor își dă seama că nu face
parte din această lume și iese din asociație. El se întoarce cu o sete nepotolită spre studiul
filosofiei, spre cursurile de la Universitate și discuțiile despre metafizică, iar toate noile
preocupări ale Elei pentru lux și cumpărături devin pentru Gheorghidiu probleme indiferente.
Aceeași deziluzie o trăiește și pe câmpul de luptă, unde ofițerul Gheorghidiu descoperă
imaginea unui front improvizat, care le insuflă combatanților neliniște, derută și panică.
Relatarea celor două experiențe ontologice (de cunoaștere) relevă constantele
psihologiei lui Ștefan Gheorghidiu. Prima dintre acestea, iubirea, este trăită sub semnul
incertitudinii și este un zbucium permanent în căutarea adevărului. Hipersensibil și orgolios,
personajul își amplifică drama, pentru că el își exagerează suferința, ridicând-o la proporții
cosmice. Cea de-a doua experiență fundamentală în planul cunoașterii existențiale este
războiul, frontul, o experiență trăită direct, care constituie polul terminus/punctul final al
dramei intelectualului. Spiritul analitic este vizibil și aici, când naratorul-personaj surprinde
discuțiile demagogice din Parlament privind pregătirea pentru război, inconștiența și cinismul
politicienilor, falsul patriotism și iresponsabilitatea celor răspunzători de soarta țării, care se
mulțumesc să ridice în slăvi eroismul ostașilor și să rostească fraze goale despre pregătirea
armatei.
Dpdv moral Ștefan Gheorghidiu este, așadar, inadaptatul la sistemul de valori al unei
lumi pe care o consideră superficială, ipocrită, frivolă, într-un cuvânt, lipsită de valori morale.
Traseul său ontologic pare să se asemene cu cel al Luceafărului, personajul eminescian. La
fel ca Hyperion, protagonistul romanului camilpetrescian renunță, pentru o vreme, la lumea
ideilor absolute pentru a trăi experiența erosului/iubirii. În momentul în care conștientizează
însă că lumea realului este una artificială, dominată de valoarea banului, protagonistul adoptă
starea de indiferență. Măreția acestui personaj constă tocmai în faptul că el nu este dispus să
accepte compromisul. Nici în plan sentimental, nici în plan social el nu găsește un punct de
sprijin durabil și trăiește dureros drama omului singur, inflexibil moral. Spre deosebire de
el, Ela pare o adaptată la această lume. Ruptura cuplului provine din conștintizarea de către
personajul-narator a faptului că el și soția sa trăiesc, după cum ar spune Ernesto Sabato, în “
tuneluri paralele”.

Relevarea principalei trăsături a personajului ales, ilustrată prin

două episoade/ secvențe narative/situații semnificative
Inadaptabilitatea și luciditatea excesivă devin, în aceste condiții, principalele
trăsături de caracter ale personajului, fiind evidențiate, în plan discursiv, printr-o serie de
episoade narative, menite a-i reliefa zbuciumul interior. Relevant rămâne, însă, episodul
narativ în care Ștefan Gheorghidiu se află în permisie la Câmpulung, unde petrece o noapte de
iubire alături de Ela. Bolnav de gelozie, nu se poate bucura de voluptatea aceste nopți, ci
analizează gesturile soției. Astfel, un simplu gest banal al femeii de a-și aprinde o țigară îl
“îmbolnăvește” pe bărbatul aflat în căutarea de certitudini: “Nu aveam nicio dovadă că mă
înșelase, dar am conștientizat atunci că acel gest vine din dorința ei de a poza goală, de a face
impresie, un gest de care ea nu-și mai dădea seama, dar care a devenit revelator pentru ceea ce
nu știam eu”.
Finalul discursului epic se constituie într-o altă secvență narativă semnificativă pentru
ilustrarea trăsăturilor de caracter ale protagonistului. Întors de pe front, Ștefan Gheorghidiu
conștientizează că nu mai simte nimic față de Ela, despre care afirmă că “O priveam cu
indiferența cu care privești un tablou”. Primește o scrisoare anonimă, prin care este înștiințat
că Ela l-a înșelat cu domnul G, însă această epistolă nu-i provoacă niciun sentiment: “Mă simt
extenuat și mi-e indiferent, chiar dacă este nevinovată.“ Așadar, fără sa dea vreo explicație,
protagonistul decide să se despartă de cea pentru care odinioară era capabil chiar să ucidă: “I-
am scris că-i las totul, de la obiecte de preț la cărți, de la lucruri personale la amintiri, adică tot
trecutul…”.

Susținerea unei opinii despre modul în care se reflectă o idee sau tema
romanului în construcția personajului pentru care ai optat
Sunt de părere că particularitățile de construcție a personajului Ștefan Gheorghidiu
reflectă tripla criză pe care o traversează omul modern. Am în vedere, când afirm aceasta, mai
întâi o criză a comunicării cu transcendența/divinitatea. Ateu convins, Gheorghidiu își
conștientizează limitarea propriului eu și, de aceea, caută să se împlinească prin multiple
experiențe de viață. Erosul și războiul reprezintă pentru acest personaj astfel de experiențe
care i-au oferit prilejul să-și valideze propriile principii în raport cu sinele si cu lumea.
Protagonistul ajunge la concluzia că între lumea ideilor absolute, în care crede el, și lumea
reală, caracterizată prin pragmatism și superficialitate, apare o sincopă/ruptură, remarcându-se
astfel o criză a comunicării cu ceilalți.
În concluzie, particularitățile de construcție a personajului Ștefan Gheorghidiu rămân
reprezentative pentru viziunea despre lume a unui autor care s-a îndepărtat de modelul
tradițional de scriitură, optând pentru modernizarea romanului românesc, prin adoptarea
modelului proustian.