Subiectul I

A. 1. Sensul secvenței ,,fără de sfârșit’’este continuu.

2. Două caracteristici ale Balcicului, datorită cărora este considerat de autoare un oraș pitoresc sunt:
dimensiune mică și populație mixtă.

3. Rolul farului din peninsula Caliacra este de a-i ghida pe cei aflați noaptea pe mare, așa cum reiese din
secvența ,,prin grija acelorași mâini care aprind la căderea întunericului lumina farului pentru cei aflați
noaptea pe mare’’.

4. Balcicul devine o destinație mai accesibilă, deoarece orașul este de puțină vreme teritoriu românesc.

5. O dorință a Reginei Maria, apărută ca urmare a vizitării peninsulei Caliacra este de a se contrui o culă
pe creasta cea mai îndepărtată a țărmului. Acestă aspirație reprezintă consecința viziunii pe care a avut-o
în acel moment.

B. Casa reprezintă mai mult decât o locuință în care omul se adăpostește, ea aflându-se, de cele mai
multe ori, într-o strânsă legătură cu stările acestuia. În opinia mea omul se poate simți acasă în alte locuri
decât în cele natale, întrucât o locuință nu se raportează strict la locul de baștină și fiecare poate trăi
emoțional în largul lui.

În primul rând, un anumit loc generează o trăire lăuntrică, iar omul își caută mereu liniștea,
alegând să evite zbuciumul exterior dat de aglomerație. De exemplu, în textul-suport, Regina Maria simte
că Balcicul și Caliacra sunt aproape de sufletul ei. Aceste meleaguri, în viziunea ei, erau superbe și se
caracterizau prin liniște. Interiorul ei rezona perfect cu frumusețea Caliacrei, fiindcă marea fremăta
necontenit, iar cerul se osmoza cu apa.

În al doilea rând, se întamplă ca locul natal să nu fie pe placul omului, iar casa în care acesta
crește nu este aleasă de către el, ci este o întamplare a destinului. De pildă, o fire poetică va alege un loc
retras, chiar în mijlocul naturii, care ar putea deveni spațiu sacru, fiindcă acesta s-ar simți protejat, iar
pentru interiorul lui, casa are nevoie și de liniște și de împlinire.

În concluzie, casa reprezintă spațiul în care omul merită să se simtă liniștit și împlinit, acolo unde
sufletul își găsește echilibrul și refugiul.

Subiectul al II-lea

Notațiile autorului sunt elementele specifice textului dramatic și se mai numesc indicații scenice
sau didascalii. Aflate între paranteze, acestea reprezintă singura intervenție în text a dramaturgului, făcând
legătura între literalitate (textul ca operă literară) și teatralitate (textul ca operă destinată reprezentării
scenice). În textul dramatic, notațiile autorului oferă informații suplimentare despre decor, despre
vestimentație, despre elementele nonverbale, ajutând la punerea în scenă a textului. În fragmentul extras
din ,,Năpasta’’ notațiile autorului au rolul de a oferi informații despre decorul și despre recuzita piesei de
teatru: ,, Interiorul unei cârciume, clădite cu grinzi de lemn. [...] la mijloc, ușa de la intrare; la stânga,
fereastră mare și prăvălie cu oblon; lângă fereastră, taraba. La stânga, planul întâi și al doilea, două uși
care dau în două odăi. La dreapta, planul întâi, chepengul* beciului și o ușă care dă în celar*. La stânga,
în față, o masă de lemn și scaune rustice. Lavițe pe lângă pereți.’’, sugestie a unei atmosfere de mister. De
asemenea, se reliefează și gesturile personajelor, ,,Gheorghe ține o gazetă în mână. Anca lucrează la o
cămașă.’’, arătând preocupările diferite ale celor doi.

Subiectul al III-lea

Poezia Plumb a apărut în fruntea volumului de debut cu acelaşi nume, din 1916, si se incadreaza
in curentul artistic simbolist. Simbolismul a fost o mișcare artistică și literară de la sfârșitul secolului al
XIX-lea, care se opunea romantismului, naturalismului și parnasianismului și potrivit căreia valoarea
fiecărui obiect și fenomen din lumea înconjurătoare poate fi exprimată și descifrată cu ajutorul
simbolurilor.

Tema literară ilustrează condiţia poetului de neputinta in fata sortii iminente a mortii. plumbul
este un metal ale cărui trăsături specifice sugerează stări sufleteşti: greutatea metalului sugerează apăsarea
sufletească; cenuşiul sugerează monotonia; maleabilitatea metalului sugerează dezorientarea, labilitatea
psihică; sonoritatea surdă a cuvântului (patru consoane şi o singură vocală) simbolizează închiderea
definitivă în spaţiul existenţial, fără nicio soluţie de ieşire. În poezie exista un motiv esenţial: moartea,
redat prin sicriu, mort, somn, dormeau adânc, cavou, coroane, era frig, era vânt. Celelalte motive -
amorul, tristeţea, singurătatea, nevroza, plumbul - sunt secundare, dar ajută la reliefarea ideii esenţiale de
alunecare inevitabilă spre moarte, spre neant.

Lirismul este subiectiv prin prezenţa mărcilor lexico-gramaticale ale eului liric (pers. I a vb stam,
am început, pers I a adj pos. amorul meu). Discursul poeticeste conceput sub forma unui monolog tragic
în care poetul exprima o stare sufleteasca disperata, lipsitade orice speranta. Structura poeziei este
alcatuită din 2 catrene, care corespund celor 2 planuri ale realităţii: unul exterior, alcatuit din cimitir,
cavou, simboluri ale unei univers rece, ostil, care îl împinge pe poet la izolare şi disperare şi unul interior,
sufletesc, sugerat de sentimentul de iubire care îi provoacă poetului disperare, nevroză, deprimare,
dezolare.

Prima strofă defineste un univers rece, străin, în care poetul trăieste sentimentul singurătătii
tragice. Acest spaţiu închis, sufocant, apăsător în care trăieşte poetul poate ilustra societatea, ca univers
limitat, dar şi pustiul sufletesc.

Strofa a doua defineste realitatea interioară. Poetul invocă amorul, dar acesta doarme întors cu
faţa spre apus, adică spre moarte. Aripile de plumb sugerează zborul în jos, căderea surdă şi grea, din care
poetul nu se mai poate înalţa; căderea în moarte este inevitabilă, şi nici măcar iubirea invocată cu
disperare nu reprezintă o şansa de salvare.

In concluzie, poezia “Plumb” este o capodopera ce releva viziunea poetului G. Bacovia asupra
vietii ca un esec existential. Se poate remarca faptul ca pe tot parcursul textului poetic nu exista decat
monotonie, plictis, dezolare si un sentiment al neputintei.