Subiectul 1

A. 1. Sensul din text al secvenței ,,își petrecuseră viața’’este de a locui.

2. Două sarcini atribuite grădinarului de către noii proprietari ai moșiei sunt: să traseze în grădina lor
câteva alei și să indice amplasarea boschetelor și a arborilor.

3. O stare trăită de autoare în momentul sosirii la Văcărești este de fericire, așa cum reiese din
secvența: ,,priveam fericită în jur, copleșită de emoție și de oboseală’’.

4. Motivul pentru care grădinarul își întrerupe uneori activitatea la moșia Văcărești. este pentru că mergea
să se ocupe de terenurile curții, însă nu omitea a reveni pentru a avea grijă de conac.

5. O trăsătură a autoarei la vârsta copilăriei așa cum reiese din ultimul paragraf este mirarea pe care o
avea în fața peisajului încântător, ce părea a fi desprins dintr-o altă lume. Ea se simte uimită de faptul că
munții sunt ,,clari și diafani’’ și nu-i aude ,,slobozind’. Această stare o determină să pătrundă în
frumusețea lucrurilor din cărți.

B. Succesul fiecăruia dintre noi ia naștere în urma efortului depus într-o activitate, însă este nevoie și
de multă pasiune pentru a ajunge pe culmile acestuia. În opinia mea pasiunea pentru munca depusă este o
condiție a succesului, întrucât este nevoie de un efort mare și de multă conștientizare pentru a reuși să
cunoști cu adevărat plăcerea pentru lucrul inițiat.

În primul rând, fiecare om merită să depună un efort aparte pentru a cunoaște pasiunea, iar cel
care o va face va da un randament excepțional în munca pe care o prestează. De exemplu, așa cum se
prezintă și în textul ,,Ani de copilărie’’, scris de Elena Văcărescu, grădinarul dă dovadă de pasiune și de
dedicare în meseria sa, obținând rezultate care o impresionau pe autoare ,,declarând că este grăbit, începe
de îndată să traseze cu nisip pe iarbă linii drepte...grădina deveni un parc în miniatură’’, încât nu uita să
ducă până la capăt tot ceea ce a început să lucreze.

În al doilea rând, este important a se conștientiza faptul că plăcerea de a iniția un lucru duce la
bucurie și la satisfacție personală, pentru că aceasta ia naștere din propriile forțe, dar și din voință. De
pildă, există oameni, care fac parte din categoria scriitorilor și conștientizează faptul că munca îmbinată
cu pasiune îi ajută să devină celebri și să observe cum isi dezvolta potentialul în viața lor.

În concluzie, munca depusă merită să aibă la bază pasiune și conștientizare pentru a se putea
atinge succesul mult dorit.

Subiectul al II-lea

Poezia ,,Orizonturi’’scrisă de Ion Vinea este un text liric în care se exprimă, în mod direct, sentimente de
tristețe, de angoasă, de neliniște, identificate din tema condiției umane ,,fiorul mi-l măsor fără cuvinte’’.
Discursul liric este unul subiectiv, reieșit din utilizarea pronumelui personal ,,-mi’’, dar și a verbelor la
persoana I ,,citesc’’ și ,,ascult’’, iar instanta lirica se află în ipostaza de filosof, așa cum reiese din
versul: ,, citesc în urme.’’

Textul poetic este dominat de expresivitate, aceasta realizându-se prin intermediul figurilor de stil și a
imaginilor artistice. Astfel, cu ajutorul metaforei ,,fiorul mi-l măsor fără cuvinte’’se sugerează
imposibilitatea depășirii propriei condiții umane, efortul zadarnic și continuu, care-i provoacă suferință și
neliniște interioară. De asemenea, epitetul metaforic ,,sufletu-mi cuminte’’, ce creează o imagine vizuală,
amplifică durerea interioară a individului uman, dar și lipsa oricărei forțe de a face față provocărilor. Nu
în ultimul rând, metaforele personificatoare ,,vrăjmaș e cerul, vitreg mi-i pământul’’ accentuează faptul că
omul muritor nu poate rezona cu elementul astral, dar nici cu cel teluric.

Subiectul al III-lea

Nuvela „Moara cu noroc” de Ioan Slavici, apărută în anul 1881, este o operă realist-psihologică.
Aceasta reflectă universul profund structurat al satului ardelean și ilustrează morala căderii în patima
banului. Este o lucrare de referință în literatura română și în cadrul speciei literare din care face parte.
Această nuvelă, profund realistă, înfățișează personaje de un verosimil surprinzător, fapt menit să
accentueze importanța subiectelor abordate.

Naratorul omniscient și omniprezent are o tendință de obiectivizare a perspectivei narative și

susține impersonalitatea autorului. Aceasta este susținută de narațiunea la persoana a III-a, de focalizarea
de tip zero, de viziunea « dindarat » și de atitudinea detașată a naratorului în descriere.

Tema este decăderea umană, sugerată punctual prin evidențierea evoluției personajului principal,
în timpul metamorfozei acestuia cauzată de lăcomie. Importanța acordată banului de-a lungul desfășurării
întregii acțiuni, alături de celelalte metafore ce sugerează o detașare a poporului de la spiritualitate,
prezente în incipit, construiesc un cadru aparent real, posibil, verosimil, care are ca scop facilitarea
identificării cu personajele, fapt ce constituie o caracteristică specifică curentului realist. Familia și
destinul sunt teme secundare ale nuvelei, iar ele se întrepătrund în câteva momente cheie, precum cel în
care Ghiță începe să își perceapă familia drept o piedică în calea evoluției și a îmbogățirii sale, fapt ce
denotă un prim moment al dezumanizării sale. Acesta conștientizează atât beneficiile vietii de carciumar,
cât și faptul că bunăstarea lui și a familiei lui depind de voința lui Lică Sămădăul. Prinzând gustul
câștigului, protagonistul dorește să rămână la Moara cu noroc o vreme: „vedea banii grămadă înaintea
sa… de dragul acestui câștig ar fi fost gata să-și pună pe un an, doi capul în primejdie”. Este conștient că
acest lucru îi pune în pericol familia si se gândește că îi este mai ușor dacă nu ar avea familie: „Ghiță
întâia oară în viața lui ar fi voit să n-aibă nevastă și copii”. Ulterior, punctul culminant al decăderii sale
este când acesta ajunge să fie dispus să facă orice pentru a se răzbuna, folosind-o pe Ana drept momeală
pentru a se asigura că Lică nu părăsește cârciuma. Ajuns pe ultima treaptă a degradării morale, Ghiță își
aruncă soția în brațele lui Lică.

Acțiunea evoluează treptat, respectând momentele subiectului și simetria incipit-final. Aceasta

surprinde evoluția exterioară și metamorfoza interioară, profundă, a personajului. Ghiță se mută cu
familia la Moara cu noroc, unde ia o cârciumă în arendă în încercarea lui de a scăpa de sărăcie. Devenind
complicele lui Lică Sămădăul, pentru a putea rămâne la moară, acesta se îndepărtează tot mai mult de
familie și soție, și chiar depune mărturie falsă pentru a-l proteja pe tâlhar. Orbit de dorința de răzbunare,
își folosește soția in jocurile sale marsave, însă, aflând că aceasta nu i-a fost fidelă, o ucide. La rândul său,
Ghiță este ucis, iar moara este incendiată.
 Personajele au caractere tipologice si ele participa la actiunea care reprezinta cu veridicitate
evenimentele contemporane autorului. Astfel, Ghiță este tiparul omului harnic, cu o dorință puternică de a
evolua, ce este, însă, învins și acaparat de frustrările sale datorate situatiei sale materiale care lasa de dorit
și de statutul lui social. Lică Sămădăul înfățișează tipologia șarlatanului manipulator: „Pe om nu-l
stăpânești decât cu păcatele lui”, respectiv a omului malefic, răufăcător. Bătrâna soacră reprezintă omul
moral, ancorat în realitatea vieții rurale, ce nu s-a dezis de viața spirituală : „Gând bun să-ți deie
Dumnezeu”.

Conflictul dintre personaje vizează o ciocnire de interese, un dezacord. Acesta este dublat de
puternice conflicte interioare. În plan extern, conflictul dintre Ghiță și Lică este de natură economică,
generat de dorința amândurora de câștig, însă Ghiță este măcinat și de un puternic conflict interior. Prins
într-o dilemă morală, oscilează între dorința de a rămâne un om cinstit și, implicit, respectat, și ispita
îmbogățirii ușoare, parvenire, alături de Lică. În final, acesta este prins în confruntarea dintre conștiința
valorilor autentice și slăbiciunile care ajung să-i controleze viața, fapt ce reliefează caracterul psihologic
al nuvelei.

Moara cu noroc este o nuvelă realist-psihologică, cu scopul scrierii de a prezenta viața tumultoasa
a omului cu tot cu valorile nestatornice ale firii omenești. Aceasta rămâne una dintre cele mai importante
creații literare ale lui Ioan Slavici, reușind să prezinte realitatea vieții rurale într-o societate puternic
marcată de lupta pentru avere.