Caracterizarea lui Stefan Gheorghidiu - drama constiintei sale Ultima noapte de dragoste, ntia noapte de razboi Caracterizarea lui

Stefan Gheorghidiu Stefan Gheorgidiu face parte din familia personajelor lui Camil, fiind si el un intelectual orgolios, interiorizat, un spirit lucid si absolutizant. Stefan Gheorgidiu aplica absolutul iuburii, cunoasterii oamenilor din jurul sau. Acestia nu corespund exigenelor sale si rezulta drame ale incompabilitaii ntre: el Si Ela, el Si societatea mondena, el si realitatea tragica a frontului. Romanul e o incercare de cunoastere, de patrundere in constiinta lui Stefan Gheorghidiu pana la fenomenele originare, ultime, pentru a descoperi adevarul. Romanul e scris la persoana intii pentru a demonstra ca nu se poate cunoaste decat ceea ce se petrece in propria constiinta. Traind o profunda drama a cunoasterii, Gheorgidiu descopera caracterul relativ al sentimentelor umane. El aspirase la o simbioza sentimentala, vaznd n iubire un sentiment unic, irepetabil: Simeam ca femeia aceasta era a mea n exemplar unic, asa ca eul meu, ca mama mea, ca ne ntlnisem de la nceputul lumii, peste toate devenirile amndoi si vrem sa pierim la fel amndoi. Spirit lucid, inflexibil, personajul traieste profund drama incertitudinii (nesigurana) (l chinuie mai mult ca nu stie adevarul), a geloziei chinuitoare. Neputincios asista la tranformarea femeii iubite: dintr-o tnara sensibila, atragatoare, ntr-o femeie avida de ban, de lux si de distracii: Vedeam cum femeia mea se nstraina de zii si zii n toate preocuparile si admiraiile ei, de mine. Suflet hipersensibil, Gheorgidiu sufera din cauza schimbarii Elei, oscilnd dramatic ntre speranta, tandree, dispre, chiar ura. ncearca sa se comporte la fel, chinuind-o pe Ela cu banuierile si reprosurile lui. ncearca si razbunari penibile ca de exemplu: o inlocuiete pe Ela cu alta femeie. n sfrsit crede ntr-o ultima iluzie: chemat de Ela el traiete frenezia viitoarei ntlniri la care descopera profund dezamagit ca sotia l-a chemat pentru a-si asigura viitorul printr-o donaie. Dupa discuiile cu colonelul la ntoarcerea la front, Gheorgidiu traieste deziluzia toatala. Experiena dramatica a frontului, i aduce adevarata vindecare sufleteasca. Suferinta personajului provine din faptul ca el este un inadaptat pe plan social si sentimental, din faptul ca se raporteaza mereu la o ierarhie spirituala si nu una sociala, bazata pe avere si bani, ca ceilai din jurul sau. Alaturi de drama intima, Gheorgidiu mai sufera si drama omului superior, dominat pe plan social de indivizi inferiori. Exigenele personajului sunt absolute, pentru ca n fond viaa este alcatuita dintr-o suma de mici compromisuri, care i fac acceptabila. n fond personajul trece prin doua procese opuse: unul de mistificare, mai exact de automistificare si unul de demistificare. Din roman aflam numai varianta lui Gheoghidiu care este subiectiva. Elei nu i se ofera aceasta posibilitate. Si n acest roman exista tehnica perspectivista, dei n mai mica masura dect n Patul lui Procust. Astfel toate framntarile lui Gheoghidiu pot fi puse pe seama inclinaiei sale recunoscute spre exagerare. n ai doilea rnd personajul este contradictoriu: pe de o parte i cere femeii iubite inteligena, pe de alta parte l deranjeaza orice manifestare de

independena sau de maturitate, care devin incomode pentru orgoliul barbatului. Ignorana fermecatoare a femeii place barbatului: Asa o doream razbratind fermecator, lacoma pachetele de la bacamie. Barbatul isi etaleaza superioritatea n lecia de filozofie. Idealul lui Gheoghidiu este egoist si acapator. Cnd Ela intervine ntro discuie de familie Gheoghidiu observa: cu un fel fe maturitate care ma jignea oarecum. Intelctualul obsedat de lumea ideilor pretinde femeii o pasivitate de obiect de lux: As fi vrut-o mereu femenina, deasupra discuiilor aceea vulgare, plapnda si avnd nevoie sa fie ea protejata, nu sa intervina att de energic, interesata. Ela din aceasta perspectiva ar trebuii sa dovedeasca supunere, dociditate continund sa fie un spectacol minunat. Feminitatea ar nsemna n aceasta varianta o poarta amorfa n minile barbatului. Din momentul n care se declanseaza criza sufleteasca, pagnea se ncarca de note negative privind transformarea fizica a femeii si lipsita de intelectualitate. n razboi Gheoghidiu participa la o experiena colectiva din dorina de a nu se simii inferior generaii sale: N-asi vrea sa exista pe lume o experiena definitiva de la care sa lipsesc. n razboi Gheoghidiu isi reconstituie atitudinea faa de lume, faa de Ela, faa de sine insusi. Drama sa individuala i se pare minora comarativa cu drama colectiva. Pe front el descopera sentimentul solidalitaii umane n suferina. Astfel referindu-se la prietenia cu Orsican, Gheoghidiu noteaza ntre noi e o prietenie definitiva, ca viaa i ca moartea. Revenind de pe front, Gheoghidiu l viziteaza la spital pe fostul sau camarad de lupta Nicolae Zamfir. Despartirea de Ela nu mai produce nici o suferina: n ambele experiene (iubire si razboi) personajul traiete niste revelaii dureroase, descoperind contrastul dintre imaginile preexistente (teoretice) si propriile imagini rezultata din experiena directa. Drama razboiului nu e numai ameninarea continua a morii, macelul si foamea, ct aceasta permanenta verificare sufleteasca, acest continuu conflict al eului sau care cunoate altfel ceea ce cunoaste ntr-un anumit fel. La capatul acestor experiene, al unor dureroase clarificari interioare, Stefan Gheoghidiu nu este un nvins, pentru ca revansa sa este n spirit. El adepasit niste experiene care l-au marcat profund, dar isi pastreaza disponibilitatea pentru noi experinee. Drama sentimentala nu se rezolva n drama colectiva, ci se anuleaza. Prezentarea razboiului Partea a doua a romanului este un jurnal de front, scris din perspectiva participantului direct la prima conflagraie mondiala. Ca si n cazul iubirii si acum se confrunta doua imagini total diferite despre aceeasi realitate: prima cuprinznd ceea ce personajul cunostea nainte de la alii, cnd spera chiar ntr-o afirmare de sine, acoperita de glorie, de eroism; imaginea a doua rezulta din cunoasterea proprie, directa, personala prin

care razboiul i se dezvaluie ca un fenomen tragic, absurd, iraional, care aniliheaza personalitatea umana. nca de la nceputul romanului Gheoghidiu reine mistificarea adevarului de catre oficialitati, de catre gazete, si politicieni. Ajuns pe front el descopera o realitate tragica, total opusa limbajului bombastic, demagogic din presa si din parlament. Astfel fortificaiile de care s-a facut de attea caz sunt ca si inexistente. Ordinele se contrazic; unii superiori dovedesc o nepricepere tactica incredibila. Lupta n sine nu are nimic eroic. Referindu-se la prezentarea razboiului, Gheoghidiu se detaeaza att de idealizarea luptelor, ct i de exagerarea grozaviilor razboiului care falsifica adevarul: Cartile care exagereaza masacrele sunt tot att de duman ale adevarului, ct i cele care idealizeaza luptele. Discuia din tren cu Predescu dezvaluie mistificarea adevarului i lipsa de responsibilitate a oamenilor politici, care susineau ca armata romana este capabila sa catige razboiul fara tunuri, fara mitariere, fara cartue numai prin moral. Contribuia lui Camil n proza de razboi este remarcabila prin imaginea nefalsificata a razboiului lipsita de eroismul de parada, de orice exaltare nepotrivita. Gheoghidiu este preocupat nu att de prezentarea luptelor, ct mai ales de surprinderea realitatii interioare, a starii sufletesti, a participanilor razboiului. Semnificative sunt n acest sens paginile care noteaza starea sufleteasca a lui Gheoghidiu nainte de a intra n lupta: este un moment al ntrebarilor chinuitoare, al incertitudinii. Proximitatea morii esentializeaza gndurile personajului: el nu mai are timp sa se gadeasca la framntarile sale intime, pentru esenial devine instinctul de supravieuire. El nu are timp nici pentru speculaii filozofice; este preocupat exclusiv de problema fundamentala a vieii si a morii. Camil Petrescu surprinde depersonalizare individului (pierderea individualizarii) anonimarea lui n masa combardanilor confruntai cu mizeria, caosul, spaima de moarte. n aceste condiii personajul descopera valoarea prieteniei, a solidaritatii n suferina cu ceilali. nstrainarea de familie, de femeia iubita sunt inlociute n partea doua printr-o adevarata terapie a ntelegerii i apropierii umane: Asi devasta un muzeu, asi jefui o biserica, pentru cei pe care-i vad cu ochii lor frumosi si credinciosi de caini osnditi lnga mine.;caci oamenii acestia, convoi cu mine, camarazii mei, sunt singurul spirit acum pe lume, pentru mine si orice gest a lor ma induioeaza ca gestrurile unui copil drag. Suntem mori de foame si de sete. Vreau sa provoc admiraia sfioasa a camarazilor, singurii care exista acum real pentru mine, caci tot restul lumii e numai teoretic. Cel mai semnificativ capitol pentru prezentarea razboiului este Neacoperit pamntul lui Dumnezeu. Capitolul cuprinde trei momente eseniale: discuia dintre ofierii naintea luptei; al doilea moment prezinta retragerea armatei din faa inamicului, si este realizat vizual si auditiv; al treilea moment surprinde imaginea unui om care merge nca dupa ce i s-a retezat capul. Camil Petrescu reuseste sa foloseasca un limbaj plastic, pentru a fixa ecoul interior

puternic al fenomenului exterior: Ne prabusim Nervii plesnesc, pamntul si cercul se despica, sufletul a iesit din trup ca sa revina imediat, ca sa vedem ca am scapat deasupra ta ntia explozie ii sparge urechile, te naucete, a doua te acopera de pamnt animalic oamenii se trangunii lnga aliinu mai e nimic omenesc n noi Gheoghidiu este preocupat de ecoul interior pe planul constienei. El mbina notaia rapida de jurnal cu introspecia, dar de data aceasta ea este mult mai redusa dect n prima parte. Din aceste pagne se desprinde idea ca razboiul este drama personalitatii. n acest sens paginile redau tramatismul moaral al soldatului, pe care nu-l ajuta nici lozincile din presa, nici discursurile parlamentarilor: La orice atac nu se pornea cu discursuri, soldaii nu chinuiau de bucurie cnd primeau ordin de lupta. si pe front Gheoghidiu ramne intelectualul lucid si sensibil, strain de demagogia patriotarda a politicienilor. El nu ramne un simplu observator, ci traieste intens o experiena asumata (acceptata) si consumata total. si n aceasta parte contiina personajului este interogativa. Daca n prima parte ntrebarile obsedante vizau aflarea adevarului, daca Ela nseala sau nu, n partea a doua ntrebarile se refera la razboi ca experiena adevarata, la absurditatea suferinei si a morii la posibilitatea supravieuirii. Descrierea luptei propriu zise se realizeaza printr-o aglomerare de verbe, prin imagini vizuale, prin folosirea timpului prezent si a persoanei nti: nervii plesnesc, sufletele rupte, coborm speriai, impratiaii, nu ndraznim sa dezlipim obrazul de pamnt, ne aruncam jos. Introspecia: nu pot gndii nimic; creierul parca mi s-a zemuit (strors), nervii de atta ncordare s-au rupt ca niste sfori putrede; numai mi dau seama daca oamenii au obrazurile murdare de pamnt, sau de funingime Romancierul trece de la persoana nti plural, al colectivitatii, notaia interioara, la persoana nti singular. Sentimentul dominat este cel de groaza. Oamenii evoluieaza de la depersonalizare pna la animalitate. Imaginea este apocaliptica. Sentimentele sunt de groaza, de lasitate sau de solidalitate. Frazele sunt alcatuite din propoziii scurte, principale. Imagini auditive: trasnete de obuze prabusesc; exploziile se succed; suierand groaznice ca ceva sarpe de fier; exploziile ca prabusiri de locomotive mi nfig cu lovituri de baros cuie n timane si cuite n maduva spinarii; o explozie de obuze e ca o ciocnire de trenuri. Drama lui Gheoghidiu se consuma pe fundalul unui societati mediocre, animata de scopuri meschine (necinstite). Romancierul realizeaza imaginea de ansablu unei societati dominate de instinctul de parvenire. n prezentarea acestui societati romancierul face concesii metodelor clasice, tradiionale: ntlnim adevarate personaje caracter batrnul avar Tache, afaceristul si politicianul Nae Gheoghidiu, milionarul analfabet Vaisile Lumanaru, mondenul Grigoriade. Nae este tipul afaceristului n stare de orice, pentru a-si marii veniturile. Lipsit de orice moral vinde arama nemilor, cu care ara va intra n razboi. Abil politician este n relaii bune si cu guvernul si cu opoziie. stie sa faca avare, sa faca bani, manifestnd un dispre profund pentru cultura: Cu filozofia dumitale nu faci doi bani. Cu Kant, ala al dumitale, si cu Schopenhauer nu faci n afaceri nici o brnza. Eu sunt mai destept de ei cnd e vorba de parale.