MEMORIA

Memoria este procesul psihic care asigură întipărirea, stocarea şi reactualizarea

informaţiilor, a experienţei sub formă de amintiri.
Trăsăturile memoriei:
- este o capacitate psihică absolut necesară, fără de care viaţa omului ar fi, practic, imposibilă.
- asigură continuitatea vieţii psihice, legătura dintre ieri şi azi;
- este o capacitate generală a întregii materii, fie vie, fie nevie;
- este în interacţiune cu toate celelalte procese psihice;
- reflectă “trecutul ca trecut”, readuce trecutul în prezent ţinând cont de actualele condiţii
modificate ale prezentului.
Caracteristicile memoriei:
- activă, nu constă într-o simplă depozitare a informaţiilor, ci le prelucrează. Cele memorate
suportă modificări.
- selectivă, omul reţine şi reactualizează doar o parte a informaţiilor în funcţie de motivaţie,
interese, vârstă, grad de cultură etc.
- inteligibilă, presupune înţelegerea informaţiilor memorate, organizarea materialului memorat
după criterii de semnificaţie;
- relativ fidelă, o amintire nu este o fotografie, amintirile prezintă deosebiri mai mici sau mai
mari faţă de datele percepute iniţial;
- mijlocită, fixarea, păstrarea şi reactualizarea se realizează prin utilizarea unor procedee
mnemotehnice speciale: repetiţii, sublinieri etc.
- situaţională, în concordanţă cu particularităţile de timp şi spaţiu ale situaţiei, dar şi cu starea
internă a asubiectului.

Procesele şi formele memoriei

1. Memorarea (fixarea, engramarea) este primul proces al memoriei, un proces activ şi
selectiv.
I. După prezenţa sau absenţa intenţiei, a efortului voluntar, memorarea poate fi:
a. Memorarea involuntară, când reţinem fără să vrem, fără efort. În memorarea
involuntară contează gradul de interacţiune cu activitatea pe care o desfăşoară
individul, modul de implicare şi angajare în desfăşurarea ei
b. Memorarea voluntară, când ne propunem să ţinem minte şi facem eforturile
necesare. Este organizată, sistematică, productivă. Ea presupune stabilirea scopului, un
efort sistematic de voinţă, utilizarea unor procedee speciale pentru facilitarea fixării.
II. După prezenţa sau absenţa gândirii, memorarea poate fi:
a. memorarea mecanică, efectuată în lipsa înţelegerii, implică simpla repetare a
materialului, duce la învăţarea formală, nu persistă în timp. Ocazional se poate solda
cu succese. Este necesară pentru a reţine date istorice, denumiri geografice, numele
unor persoane, numere de telefon etc.

1
 b. memorare logică, efectuată în prezenţa înţelegerii, are durabilitate în timp, înlătură
învăţarea formală. Este superioară celei mecanice prin economicitate (numărul
repetiţiilor este mai mic), productivitate (frazele se reţin cu o productivitate de 25 de
ori mai mare decât cuvintele izolate) şi autenticitate (reuneşte conţinutul logic şi forma
verbală).
2. Păstrarea informaţiilor, reţinerea a ceea ce a fost memorat pe o perioadă mai lungă sau mai
scurtă. Este un proces activ şi dinamic, deoarece implică organizarea şi reorganizarea
informaţiilor memorate
3. Reactualizarea informaţiilor presupune folosirea şi valorificarea informaţiilor memorate şi
păstrate. Se realizează prin recunoaştere şi reproducere. Recunoaşterea se realizează în
prezenţa obiectului şi presupune suprapunerea modelului actual peste cel existent în mintea
subictului, presupune îndeosebi procese de percepţie. Reproducerea se realizează în absenţa
obiectului, presupune confruntarea şi compararea mintală a modelelor în vederea alegerii
celui optim..

Memorie şi uitare
Uitarea este un fenomen natural, normal şi relativ necesar, ea are menirea de a evita
supraîncărcarea “depozitului”.
Uitarea este un fenomen negativ în raport cu memoria, care tinde spre fixarea şi păstrarea
informaţiilor, dar şi un fenomen pozitiv, în raport cu necesităţile practice, deoarece contribuie la
echilibrarea sistemului cognitiv al individului.
Formele uitării:
- uitare totală, dispariţia totală a celor memorate şi păstrate;
- uitare parţială;
- lapsus (uitare momentană).
Ce uităm? Uităm informaţiile care îşi pierd actualitatea, care nu mai corespund unor necesităţi, dar
şi informaţii care ne sunt necesare.
Ritmul uitării: uitarea este mare, masivă chiar după învăţare şi apoi din ce în ce mai lentă, aproape
stagnantă.
Cauzele uitării sunt numeroase: nesolicitarea îndelungată a informaţiilor, stările emoţionale
negative, îmbolnăviri ale creierului, insuficienta sau proasta organizare a învăţării, oboseala, anxietate,
consumul de alcool şi droguri, particularităţile de vârstă etc.
Uitarea se poate produce instantaneu (în şocurile trumatice sau psihice) sau treptat (pe fondul
funcţionării normale a creierului şi are o anumită dinamică).
Uitarea poate fi combătută prin repetiţii care trebuie să respecte urmpătoarele cerinţe:
- numărul de repetiţii trebuie să fie optim (trebuie evitată subînvăţarea sau supraînvăţarea)
- repetiţia eşalonată, bazată pe separarea în timp a repetiţiilor, este mai eficientă decât repetiţia
comasată (intervalul optim este de câteva zeci de minute – între 5-20 de minute, fie de 1-2
zile, deoarece intervine oboseala).

2
3