Romania in Anii Primului Razboi Mondial Vol 1 1987

https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.
ro
l;,1,' ,11,,1
'!I.
,1'111' ii'.''
' J l" !I
I
,,
�ili · .Iii
'1.i!' I
111 ,111111,1 II
https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.ro
Aldea
Biblioteco personală
Nr. �-�LJ.I!/-.....
ROMÂNIA
ÎN ANII
PRIMULUI RĂZBOI
MONDIAL
COMISIA ROMÂNA CENTRUL DE STUDII ŞI CERCETARI
DE ISTORIE MILITARA DE ISTORIE ŞI TEORIE MILITARA
ROMANIA
IN ANII
PRIMULUI RĂZBOI
MONDIAL
CARACTERUL DREPT, ELIBERATOR
AL PARTICIPĂRII ROMÂNIEI
LA RĂZBOI
Volumul 1
Comisia de coordonare :
General-colonel VASILE l\'IILEA

- ministrul apărării naţionale
Acad. ŞTEFAN PASCU
General-locotenent dr. ILIE CEAUŞESCU
- coordonator principal
Prof. univ. dr. NICOLAE PETREANU
Conf. univ. dr. MIRCEA MUŞAT
Conf. univ. dr. ION ARDELEANU
Dr. VIORICA MOISUC
Dr. FLORIN CONSTANTINIU
Colonel dr. GHEORGHE TUDOR
Maior dr. MIHAIL E. IONESCU
Maior dr. IOAN TALPEŞ
EDITURA MILITARĂ, BUCUREŞTI, 1987
COMISIA ROMÂNA CENTRUL DE STUDII ŞI CERCETARI
DE ISTORIE MILITARA DE ISTORIE ŞI TEORIE MILITARA
ROMANIA A
IN ANII
PRIMULUI RĂZBOI
MONDIAL
CARACTERUL DREPT, ELIBERATOR
AL PARTICIPARII ROMANIEI
LA RAZBOI
Volumul 1
Autori:
Colonel (r) dr. VICTOR ATANASIU, prof. univ. dr. EMILIAN

BOLD, dr. ION BULEI, colonel CONSTANTIN CAZANIŞTEANU,
general-locotenent dr. ILIE CEAUŞESCU, conf. univ. dr. VASILE
CRISTIAN, cercetător ştiinţific MARIA GEORGESCU, dr. ANASTASIE
IORDACHE, dr. MIRCEA IOSA, cercetător ştiinţific principal PAUL
OPRESCU, colonel dr. AUREL PETRI, colonel dr. COSTICA POPA,
lector univ. dr. MIRCEA N. POPA, cercetător ştiinţific DUMITRU
PREDA, colonel VASILE, PRICOP, maior COSTICA PRODAN,
dr. DORINA RUSU, căpitan ILIE SCHIPOR
- ��
�
EDITURA MILITARĂ, BUCUREŞTI, 1987
Progresul societăţii româneşti impunea,
ca o cerinţă obiectivă, încheierea procesului
de făurire a statului naţional unitar -
aspiraţie multiseculară a întregului nostru
popor. ln primul război mondial, armata
română, masele populare duc o luptă eroică
împotriva ocupanţilor militarişti germani,
pentru apărarea patriei, a integrităţii sale
teritoriale, manifestîndu-şi încă o dată,
cu putere, înaltul spirit patriotic, vitejia
şi abnegaţia.
NICOLAE CEAUSESCU „
Volumul a fost referat de :
- Academia de Studii Social-Politice de pe lingă C.C. al P.C.R.

- Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice
- Academia Militară
- Institutul de Istorie "Nicolae Iorga" din Bucureşti
- Institutul de Istorie şi Arheologie din Cluj-Napoca
- Institutul de Istorie şi Arheologie nA. D. Xenopol" din Iaşi
Responsabilul volumului : colonel CONSTANTIN CAZANIŞTEANU
CUV!NT !NAINTE
Sînt evenimente în istorie care, raportate la valorile perene ale

unui popor - statalitatea, independenţa, unitatea, integritatea naţio
nală - sînt aşezate de memoria colectivă a umanităţii la locul de cinste
cuvenit, considerîndu-le, cu deplin temei, drept pietre de hotar ce jalo
nează drumul dei:enirii prin vremuri a acelui popor. Un eveniment cu o
asemenea semnificaţie plenară îl reprezintă şi participarea României
la primul război mondial, căreia îi este dedicată lucrarea de faţă. O lu
crare consacrată războiului care a solicitat din partea poporului român
un uriaş efort militar, economic şi diplomatic în slujba idealului său
suprem de libertate constituie nu numai o realizare ştiinţifică, ci şi un
emoţionant act de rememorare a faptelor de arme ale înaintaşilor; un
prilej de aducere a prinosului nostru de recunoştinţă sutelor de mii de
combatanţi de pe front sau dinapoia acestuia, tuturor acelora care, în
decursul timpului, au militat pentru a împlini visul milenar al unirii
întregului popor român în hotarele fireşti ale unui singur stat naţional
şi suveran, au făcut imense sacrificii ce au mers pînă la suprema jertfă.
"Făurirea statului naţional unitar român a fost, astfel - după cum
subliniază tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului
Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România -, rodul
luptei principalelor clase şi pături" ale societăţii, a întregului nostru
popor, o expresie a legităţilor obiective ale progresului social şi naţional,
care a asigurat unitatea deplină şi pentru totdeauna a naţiunii noastre,
deschizînd calea afirmării ei tot mai puternice în viaţa economică şi.
politică a lumii" 1.
1 Nicolae Ceauşescu, România pe drumui construirii societăţii sociaitste multilateral

dezvoltate, voi. 14, Editura Politică, Bucureşti, 1977, p. 336.
VII
Războiul purtat de poporul nostru în anii 1 9 1 6- 1 9 1 8, expresie a
consensului întregii naţiuni, s-a înscris, prin implicaţiile sale, epopeii
unităţii şi independenţei naţionale şi statale româneşti. Trebuie spus că
acest război susţinut de România alături de Antantă împotriva Puterilor
Centrale nu a avut drept obiectiv final înfăptuirea unui „novum histo
ricum". Un stat de sine stătător al tuturor românilor însemna, în fapt,
un act de „restitutio", de· reconstituire a ceea ce românii, ei înşişi sau
strămoşii lor, în frunte cu marii lor conducători de ţară, Burebista, De
cebal sau Mihai Viteazul, făuriseră cindi.:a.
Lucrarea România în anii primului război mondial, concepută

în două volume, apare în anul în care se împlinesc şapte decenii de la
marile operaţii strategice executate de armata română pe frontul din
Moldoi:a, înscrise cu litere de aur în istol"ia poporului nostru sub denu
mirea de bătăliile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. De-a lungul anilor,
mimeroşi cercetători ai trecutului s-au aplecat cu un interes crescînd
asupra acestui impresionant capitol al istoriei noastre naţionale, cei mai
mulţi aducînd contribuţii preţioase la înfăţişarea cit mai veridică şi pe
cit posibil atotcuprinzătoare a ceea ce a însemnat pentru români răz
boiul eliberator în care s-au angajat în august 1916.
Elaborarea unei asemenea monografii - în lumina materialismului
dialectic şi istoric, a documentelor de partid, a gîndirii secretarului
general al partidului nostru, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, privind rolul
istoriei ca factor cognitiv-educatfr - a însemnat pentru colectivul de
autori nu numai îndeplinirea unei sarcini de interes ştiinţific şi poli
tico-educativ major, ci şi a unei înalte îndatoriri patriotice. Cuprinză
toare sinteză a năzuinţelor, sentimentelor şi mai ales a faptelor eroice ale
unei generaţii care s-au materializat în făurirea statului naţional unitar
român, lucrarea de faţă, recompunere panoramică a unei perioade mai
largi decît cei doi ani efectfri de război, se doreşte, de aceea, un instru
ment care să ajute tînăra generaţie să înţeleagă, să preţuiască şi să
transmită mai departe această pilduitoare moştenire de vitejie şi jertfă
în apărarea nobilului ideal al unităţii poporului român şi patriei sale,
a dreptului de a trăi în condiţii de independenţă şi suveranitate, în pace
şi colaborare cu vecinii, cu alte popoare.
„
1n demersul lor spre explicarea corectă a antecedentelor şi cursului

desfăşurărilor militare şi politice din anii 19 16-19 1 8, a consecinţelor
evenimentelor acestor ani pe plan naţional şi european, autorii s-au
călăuzit permanent de orientările de inestimabilă valoare privind istoria
VIII
patriei,' lupta eroică neîntreruptă a poporului român pentru indepen
denţă, suveranitate şi unitate naţională, cuprinse în Programul parti
dului, în opera secretarului general al partidului nostru, orientări care,
în climatul generos oferit de largile deschideri determinate de Congresul
al JX-lea al Partidului Comunist Român, au imprimat o nouă dezvoltare
ştiinţei istorice româneşti.
ln efervescenţa ce se manifestă în toate domeniile creaţiei mate

riale şi spirituale din ţara noastră în perioada denumită cu mîndrie şi
recunoştinţă Epoca Nicolae Ceauşescu, cea mai rodnică în realizări din
întreaga existenţă a naţiunii române, creaţie puternic stimulată de pro
gramul mobilizator pus în faţa poporului român de Congresul al Xiii-lea
al Partidului Comunist Român, în procesul de elaborare a cărţii de faţă
s-a urmărit materializarea sarcinii de onoare stabilite de secretarul general
al partidului întregului front al istoriografiei româneşti prin postulatul
de raloare clasică : „cea mai înaltă îndatorire şi răspundere a istoricilor
este ca, studiind dezvoltarea societăţii, evenimentele istorice, să des
prindă din uriaşa comoară de experienţă acumulată de-a lungul mile
niilor şi să îmbogăţească activitatea prezentă şi viitoare cu învăţăminte
�i concluzii pentru mersul înainte al popoarelor pe calea civilizaţiei,
pentru pacea şi progresul întregii umanităţi" 2•
Pe coordonatele metodologice trasate de documentele de partid,
rnlorificînd critic bogata moştenire a istoriografiei româneşti şi impor
tantele fonduri de documente aduse din arhivele străine, s-a urmă-rit
ca problematica participării României la primul război mondial să fie
prezentată în toată complexitatea ei. O sumă de aspecte de importanţă
m ajoră pentru înţelegerea corectă a declanşării, desfăşurării şi deznodă
mîntului celei dintîi conflagraţii planetare s-au bucurat de o atenţie
aparte, făcînd obiectul unor analize speciale, printre acestea numărîn
du-se: cauzele primului război mondial; general şi particular în apre
cierea caracterului participării la război a unor state; locul şi rolul ţări
lor mici şi mijlocii în angrenajul marilor coaliţii politico-militare care
au premers declanşării conflictului; obiectivul naţional suprem care a
determinat intrarea ţării noastre în conflict de partea Antantei ; mobi
lurile şi împrejurările istorice ale angajării României în război; carac
terul participării ţării noastre la prima conflagraţie mondială.
Una dintre problemele fundamentale ale istoriei primului război
mondial care a suscitat şi continuă să suscite controverse o reprezintă
:2 Nicolae Ceauşescu, România pe drumul construirii societătii socialiste multilateral

dezvoltate, vol. 20, Editura Politică, Bucureşti, 1981, p. 336.
IX
aprecierea exactă a caracterului acestui conflict . ensiuni fără egal
pînă atunci. Sarcina istoricului nu este.w.: e puţin uşoară în această
privinţă, chiar dacă are la îndemînă mijloace ştiinţifice moderne de
investigaţie şi interpretare. Este ştiut că şi în cazul primului război
mondial ca, de altfel, de regulă de-a lungul istoriei, toate ţările belige
rante au proclamat justeţea şi legitimitatea războiului ce l-au purtat,
învinuind adversarul de provocarea conflictului armat şi căutînd să
demonstreze in..justeţea ţelurilor urmărite de acesta. Misiunea de a deli
mita corect caracterul drept sau nedrept al unui război devine. şi mai
dificilă atunci cînd este vorba de confruntări între coaliţii de amploare,
cînd aprecierile şi etichetările globale, fără nuanţele şi particularităţile
specifice fiecărui stat participant, pot conduce la erori de interpretare
şi chiar la grave alterări ale realităţii istorice.
Acesta a fost şi cazul României, a cărei angajare în primul război

mondial a fost uneori prezentată în chip eronat sau deformat ; nn
o dată analiza cauzelor care au determinat ţara noastră să intre în con
flagraţie de partea Antantei sau efortul ei militar şi economic au fost
distorsionate sau minimalizate. Şi aceasta în ciuda tuturor evidenţelor,
a dovezilor de netăgăduit care atestau deplina legitimitate a luptei po
porului român pentru înfăptuirea idealului său naţional de unitate, fun
damentat pe drept şi pe dreptate. De· şapte decenii, din ziua în care a
răsunat din nou goarna ce chema la lupta cu arma în mînă pentru dezro
birea fraţilor aflaţi încă sub stăpîniri străine, şi pînă astăzi, românii, de
la cei mai autorizaţi reprezentanţi ai forurilor de conducere pînă la cetă
ţeanul obişnuit, au purtat în cugete simţămîntul de neclintit al justeţei
mobilurilor care au generat atitudinea proantantistă a ţării lor şi acţiu
nea ei îm potriva Puterilor Centrale. Această convingere nu a putut fi:
zdruncinată de nimeni, nici chiar în anii cînd, conform unor scheme rudi
mentare, au fost enunţate teze neconforme cu realităţile, fără suport
ştiinţific şi s-au tras concluzii în vădită contradicţie cu aderăruri ele
mentare.
De altfe.l, orice incursiune în trecutul poporului român atestă ca
racterul drept al războaielor purtate de înaintaşii noştri, cm·e nu au

căutat nici să cotropească teritorii străine, nici să subjuge şi să asu
prească alte popoare. Aşa cum subliniază tovarăşul Nicolae Ceauşescu>
"Istoria poporului nostru, istoria armatei noastre demonstrează cu pu
tere că niciodată poporul român, armata sa nu şi-au propus ţeluri agre
sive. Secole de-a rîndul armata noastră a luptat pentru a apăra inde
pendenţa ţării, pentru a asigura înfăptuirea unităţii naţionale, pentru
afirmarea independentă a naţiunii noastre" ;3. Aşadar, aflat permanent
sub ameninţarea unor agresiuni din afară, poporul român a fost nevoit
să poarte nenumărate războaie pentru a-şi apăra libertatea şi neatîrnarea,
entităţile sale statale aflate în primejdie. „Noi românii în vremurile de
mai dăunăzi ale desfăşurării împrejurărilor noastre nu am cunoscut
aproape alte nevoi decît păstrarea neamului şi a legei, căci nu este popor
pe lume care să fi avut atîtea primejdii de înfruntat, atîtea lupte
necurmate de susţinut pentru apărarea fiinţei şi a traiului" 4• Or, este
de domeniul evidenţei că acest gen de lupte de apărare, ca şi cele pen
tru eliberarea teritoriilor cotropite de puteri străine, nu au avut şi nu
puteau să aibă alt caracter decît de războaie drepte. După consumarea
evenimentelor din anii 1 599-1 600, 1 784, 1 821, 1 848-1 849, 1 859, 1 877,
momente cu profunde implicaţii în evoluţia istorică a poporului nostru, la
începutul secolului al XX-Zea, dezvoltarea social-economică şi politică
a României, progresul înregistrat de ţara noastră în toate domeniile im
puneau cu necesitate desăvîrşirea statului naţional. Acestui obiectiv fun
damental i-au fost subsumate toate eforturile, gîndurile şi acţiunile în
tregului neam românesc. ln numele acestui ideal, după doi ani de la
declanşarea primului război mondial, România s-a alăturat coaliţiei An
tantei, care îi recunoscuse legitimitatea ţelului său fundamental, unicul
scop pentru care ea intra în război - unirea la patria-mamă a teritoriilor
aflate sub dominaţia austro-ungară.
Din analiza demersurilor întreprinse în etapa pregătirilor politico
diplomatice şi militare în vederea intrării ţării noastre în acţiune se
desprinde cu claritate marele adevăr că România a aderat la Antantă
pentru a-şi putea duce propriul ei război de eliberare a provinciilor
româneşti aflate sub ocupaţie străină. Angajîndu-se într-un asemenea
război de eliberare a conaţionalilor subjugaţi, statul român şi-a stabilit
propriile obiective politice şi strategice, care nu se confundau cu cele
ale coaliţiei la care aderase, ci doar se intersectau pe anumite planuri.
Acţiunea armatei române din vara anului 1916 prezintă unele par
ticularităţi care ilustrează convingător caracterul eliberator, just al răz
boiului dus de România. Ea a început printr-o declaraţie de război adre
sată numai Austro-Ungariei, nu şi statelor aliate ei, Germania sau
Bulgaria, de la care România nu avea nimic de revendicat. De aceea şi
operaţiile militare declanşate au avut - în mod firesc - un caracter
8 Nicolae Ceauşescu, România pe drumul construirii societăţii socialiste multilateral

dezvoltate, vol. 17, Editura Politică, Bucureşti, 1979, p. 79.
4 A. D. Xenopol, Ştefan cel Mare, in Borzeşti şi Ştefan cel Mare, Bucureşti, 1904,
p. 9-10.
XI
declarat ofensiv. La scurt timp însă, România a fost atacată de aliaţii
Austro-Ungariei şi a fost nevoită să facă faţă unei puternice riposte
ofensiv<" din partea armatelor a patru state : Austro-Ungaria, Germania,
Bulgaria şi Turcia. ln felul acesta, fără să renunţe nici în cele mai grele
situaţii la ţelul în numele căruia intrase în război, România a fost
nevoită să treacă de la acţiuni ofensire la opera[;-; de apărare şi, după
greutăţile primei campanii, din 1 916, să reia în 1 917 lupta de eliberare
a teritoriului naţional cotropit de inamic. ln corelaţie cu caracterul
operaţiilor militare purtate de armata sa, războiul României a fost de la
început pînă la sfîr�it un război drept, dus pentru o cauză legitimă,
reclamată de înseşi legităţile istorice.
Faţă de ceea ce s-a încercat şi s-a realizat pînă acum în istorio

grafia primului război mondial, lucrarea de faţă îşi propune să investi
gheze mai amplu, mai profund şi mai nuanţat implicaţiile naţionale şi
internaţionale ale participării ţării noastre la cea mai mare înfruntare:
ele forţe din cite cunoscuse omenirea pînă atunci. Printr-o interpretare
riguroasă a izl'oarelor şi literaturii ce le-au fost consacrate sînt anali
zate în acest chip problema naţională în unele state din sud-estul Eu
ropei, locul şi rolul României în contextul internaţional, semnificaţia
şi implicaţiile aderării ei la Antantă, liniile de convergenţă şi de diver
genţă din sfera cooperării militare româno-aliate, prevederile Confe
rinţei de pace de la Paris etc. ln acest context se cere menţionat că în
ciuda multiplelor calităţi ce le-au întrunit nu puţine din lucrările mai
rechi consacrate primului război mondial, ele s-au dovedit deficitare:
sub raportul analizei naturii exacte a cooperării României cu partenerii
ei din Antantă, fie prin ignorarea unor dificultăţi, fie prin minimalizarea
unor greutăţi sau ingerinţe generate de atitudinea unor conducători po
litici sau comandanţi militari din ţările aliate. De aceea, autorii au căutat
să înfăţişeze rezolvările avansate de România la dilema tuturor epocilor:
aierarea unei ţări mici la coaliţia unor mari puteri presupunea stabili
rea unor raporturi de cooperare m ilitară pe baze egale între părţi sau
însemna o subordonare parţială sau totală a uneia faţă de cealaltă? ln
paginile celor două volume sînt bogat tratate eforlurile fucute pentru
ca la bcza convenţiilor juridice care reglementau atlerarea României la
A_nlant{L să fie aşezat un set de principii de natură să satisfacă ambele:
părţi, strădaniile diplomaţiei noastre de a asigura libertatea de acţiune:
politică a ţării şi indiridualitatea comandamentului militar propriu, de:
a nu accepta ca, în schimbul ajutorului militar promis, efortul de război
românesc să fie subscris unor obiective strategice aliate care contra
veneau dezideratelor naţionale. Ilustrativă în acest sens apare perseve-
XII
renţa cu care reprezentanţii noştri la tratativele premergătoare intrării
ţării în război au respins cererea aliaţilor occidentali de a începe cam
pania printr-o acţiune ofensit'ă îndreptată împotriva Bulgariei.
Bogatul fond informaţional aflat în arhivele româneşti şi străine,
în diferite culegeri de documente sau lucrări cu caracter memorialistic
<L permis autorilor să înfăţişeze un tablou complex al societăţii româ
neşti aşa cum era ea în ajunul şi pe timpul participării ţării la primul
război mondial. Analiza mentalităţilor colective, a rolului şi evoluţiei
acestora ilustrează convingător caracterul popular şi naţional al răzbciu
lui purtat de poporul român. ln perioada celor doi ani de neutralitate,
opinia maselor largi popu!are, ca şi a majorităţii coi.:îrşitoare a omne
nilur politici în privinţa intrării ţării în luptă a fost unanimă în recu
noaşterea imperativului angajării României numai de partea acelor forţe
care asigurau sprijinirea satisfacerii dezideratului eliberării teritoriilor
istorice româneşti din monarhia austro-ungară. Cu unele deosebiri de
nuanţe sau detalii, majoritatea corîrşitoare a forţelor şi grupărilor poli
tice din România a susţinut această poziţie. Adeziunea generală a po
porului român semnifica totodată şi asumarea riscurilor ce decurgeau
din intrarea ţării într-un război greu, cu un final imprevizibil la acea
clată, ceea ce presupunea acceptarea deliberată a unor prfraţiuni şi sacri
ficii. Inimile românilor însă, ca de atîtea ori cînd ei au trebuit să pună
mina pe arme pentru a cuceri sau apăra drepturi şi libertăţi inalie
nabile ale poporului şi ţării, au bătut la unison. La fel ca marele Ştefan,
care, după cum scria cronicarul Grigore Ureche, cînd îl împresurau
adversarii „nu pierdea nădejdea, că ştiindu-se căzut gios, să rădica de-a
supra biruitorilor" s, tot aşa, încrezător în justeţea cauzei luptei sale,
intregul neam românesc, printr-o ridicare colectivă, şi-a îngenuncheat
<Ldversarii ce se considerau de neînfrînt. Nici greutăţile retragerii in
Moldova, nici suferinţele şi pierderile de-a dreptul cutremurătoare pro
rocu.te de foamete, frig şi epidemiile ce au făcut ravagii în rîndurile
militarilor şi ale populaţiei civile n-au putut zdruncina încrederea po
porului român în izbînda finală.
Obiectivul legitim pentru care lupta poporul român a determinat,
din chiar momentul intrării armatei române în acţiune, angnjarea, sub
diverse forme, la efortul de subminare a prezenţei militare inamice şi
a populaţiei civile atît din teritoriul liber, cit şi din spaţiul românesc
coţropit de forţele militare duşmane sau aflat dinainte sub autoritatea
monarhiei bicefale.
L Grigore Ureche, Letopiseţul Tării Moldovei, Bucureşti, 1967, p. 128.
XIII
ln teritoriile eliberate, pe lingă primirea sărbătorească a trupelor,
locuitorii - ţărani, muncitori, intelectuali - au acordat un substanţial
sprijin în desfăşurarea operaţiilor militare sau solicitărilor spatelui
frontului.
ln zona vremelnic ocupată forţele inamice nu numai că au fost

confruntate cu o puternică opoziţie din partea locuitorilor rămaşi la
vetrele lor, dar au fost nevoite să facă faţă unei ample mişcări de re
zistenţă, care a mers de la nesupunerea la muncă forţată pînă la lupta cn
arma în mînă, atitudine atestată de numeroasele condamnări la moarte
şi sentinţe de deportări aplicate de administraţia militară germană pa
trioţilor români.
Mobilizarea întregului popor la luptă a contribuit la slăbirea m a

şinii de război a Puterilor Centrale, a constituit suportul refacerii ar
matei române - forţa care a adjudecat victoria în marile bătălii de la
Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz -, ampla ridicare a maselor pecetluind
- prin actul istoric crucial de la 1 Decembrie 1 9 1 8 - făurirea statului
naţional unitar român.
Este o axiomă că potenţialul economic al unei ţări joacă un rol de

importanţă fundamentală în susţinerea efortului armat întreprins de
ea. Dat fiind că factorul economic a fost unul dintre cei mai însemnaţi
care au concurat la încheierea victorioasă a participării poporului român
la prima conflagraţie mondială, în volumul de faţă i se acordă o bine
meritată atenţie, prin punerea in evidenţă a dimensiunilor contribuţiei
materiale româneşti într-o perioadă în care stadiul dezvoltării forţelor
sale de producţie era inferior nivelurilor atinse de economiile marilor
puteri în conflict. Stabilirea volumului şi proporţiilor, a cantităţilor de
armament şi muniţii achiziţionate de statul român de la aliaţi, a cuantu
murilor lor în raport cu necesităţile şi consumul general, -;coate şi mai
mult în evidenţă efortul economiei româneşti de a se adapta cît mai
rapid şi eficient solicitărilor războiului, de a susţine pînă la limita
maximă a disponibilităţilor sale nevoile frontului.
Cum era şi firesc, o pondere însemnată în lucrarea de faţă a fost

acordată factorului militar, investigat sub multiplele sale faţete. Autorii
s-au străduit să dea răspunsuri veridice, rezultate din cercetarea atentă
a mărturiilor documentare, din interpretarea corectă a acestora la nume
roase probleme care în scrierile mai vechi fie că nu au fost abordate,
fie că şi-au găsit rezolvări incomplete, insuficient aprofundate sau, une
ori, eronate. Iată cîteva dintre acestea: era armata română suficient
pregătită pentru a face faţă unui război de o astfel de tărie şi întindere ?
ln ce măsură era corespunzătoare înzestrarea unităţilor luptătoare cu
XIV
material de război (armament modern, muniţii, mijloace de transport,
subzistenţe etc.) ? Care era nivelul de instruire pentru luptă al trupelor
şi al cadrelor de comandă ? S-a evaluat judicios de către comandamentul
român superioritatea inamicului în forţe şi mijloace, ca şi plusul de
experienţă de luptă al acestuia, căpătată în cei doi ani care trecuseră
de la începerea ostilităţilor ?
Un loc firesc îşi găsesc în lucrare o serie de concluzii şi judecăţi
de valoare asupra capacităţii structurilor de comandă superioare ale
armatei române - Marele Cartier General, Marele Stat Major, coman
damentele de armate, corpuri de armată şi divizii, asupra ipotezelor de
război şi planurilor de campanie, şi mai cu seamă asupra modului în care
au fost organizate şi conduse principalele operaţii. O viziune cu mult
mai realistă şi mai bogată în nuanţări şi concluzii a rezultat pentru
descrierea campaniei din anul 191 6. Prezentată uneori simplist şi uni
lateral, ca o suită de insuccese militare al căror corolar a fost considerat
replierea armatei române pe teritoriul Moldovei, prima campanie a răz
boiului înfăţişează o realitate mult mai complexă, în care oştirea română,
chiar în condiţii de inferioritate şi lipsită de sprijinul aliaţilor, sprijin
care contase în calculele iniţiale ale raporturilor de forţe, s-a bătut cu
pricepere Şi vitejie, a întreprins energice riposte ofensive, iar cînd,
copleşită de forţa inamicului, a fost nevoită să se replieze, u executat o
retragere strategică în deplină ordine, pe aliniamente succesive de rezis
tenţă, provocîndu-i adversarului pierderi grele. Campania anului 1 9 1 6
nu s-a soldat nici cu zdrobirea armatei române şi nici cu scoaterea
României din război, obiective pe care şi le fixase comandamentul su
prem al Puterilor Centrale.
Este de remarcat, de asemenea, modalitatea modernă de abordare
a operaţiilor militare. Studierea minuţioasă a fondurilor arhivistice
româneşti şi străine, ca şi a numeroase lucrări de specialitate a făcut
posibilă stabilirea e:ractă în timp şi în spaţiu a părţilor care s-au con
fruntat, a tăriei acestora, a combativităţii lor. Analiza comparativă a
planurilor de campanie sau de operaţii, a ordinelor şi dispoziţiilor date
de diferite eşaloane pe timpul desfăşurării acţiunilor militare a permis
desprinderea unor concluzii privind nivelul gîndirii strategice a coman
damentului suprem al armatei române, capacitatea corpului de comandă.
român de a organiza şi conduce lupte sau bătălii, cu nimic mai prejos
decît cea a experimentaţilor lor adversari.
Adresîndu-se deopotrivă cititorilor militari şi civili, lucrarea sinte
tizează o sumă de concluzii referitoare la dezvoltarea artei militare ro
mâneşti în anii participării armatei noastre la întîia conflagraţie plane-
xv
tară. Multe din ideile sau conceptele cu care gîndirea militară româ
nească s-a îmbogăţit în acei ani şi-au păstrat vreme îndelungată, iar
unele continuă să-şi păstreze şi în prezent -i:aloarea cognitivă şi însem
nătatea lor practică. Putem aminti în acest sens : acţiunile de rezistenţă
ale populaţiei din teritoriul vremelnic ocupat de inamic împotriva inva
datorilor ; participarea tinerilor neincorporaţi din cadrul organi.:zaţiei
„cercetaşilor" la acţiuni de sprijinire a războiului ca sanitari, curieri,
călăuze etc.; lupta în spatele frontului ·inamic a grupurilor izolat� de
·
militari, sprijinite de locuitori etc.

De altfel, caracterul drept, patriotic al războiului dus de poporul
român în anii 191 6-1 9 1 8, adeziunea unanimă a maselor populare la
cauza împlinirii idealului naţional şi-au găsit confirmarea în siri.ilucitele
japte de arme ale ostaşilor români. Ecoul luptelor eroice purtate de ro
mâni s-a răspîndit cu putere departe de hotarele ţării, nenumărate aµre
cieri elogioase, pe care lucrarea le înfăţişează în detaliu, fiind adre
sate ostaşului şi ofiţerului român, deopotrivă, de cunoscute persona
lităţi politice şi militare conteniporane evenimentelor.
De o grijă aparte s-a bucurat în cartea de faţă prezentarea obiec
tiră a impactului evenimentelor internaţionale de după încheierea armis
tiţiului de la Brest-Litovsk (20 noiembrie/3 decembrie 1 9 1 7) asupra ero
luţiei stărilor politico-militare din România. Situaţia strategică a ţării
noastre după această dată era de o complexitate deosebită, teritoriul
românesc liber aflîndu-se în faţa pericolului iminent de invazie, din
cauză că porţiuni întregi ale frontului românesc rămăseseră deschise
zn faţa inamicului. ln aceste condiţii „era absolut imposibil ca pe acelaşi
front, format din unităţi ruse şi române, sectorul rus să încheie annis
tiţiu, iar sectorul român să continue lupta" 6.
lnfăţişînd contextul istoric extrem de complicat în care gui:ernul
a fost nevoit să semneze, la 24 aprilie/7 mai 1 9 1 8, înrobitorul tratat de
pace de la Bucureşti, care însă nu avea să fie niciodată ratificat de căf;re
ronducerea superioară ele stat, lucrarea analizează critic interpretările
inrorecie date de aliaţi dictatului aplicat· României ele câtre Puterile Cen
trale, cu urmările sale imediate şi de mai tîrziu ; între ele este de amintit
încercarea unora dintre marile puteri din coaliţia învingătoare, la Con
ferinţa de pace de la Paris, de a-l folosi ca pretext pentru a nu recu
noaşte statului român calitatea de cobeligerant, drept legitim al nostru,
ce decurgea din marile sacrificii umane şi materiale pe care le făcu
sem pentru izbinda finală.
1 Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, De la statul geto-dac la statul român uniiar,

Bucureşti, 1983, p. 523.
XVI
Corolar strălucit al luptelor duse de poporul român pentru uni
tate naţională, unirea Transilvaniei cu patria-mamă prin actul de voinţă
al întregii naţiuni, exprimat la 1 Decembrie 1 9 1 8 la Alba Iulia, îşi gă
seşte locul binemeritat în economia lucrării. ln legătură cu acest mo
ment cardinal din istoria poporului român, care de-a lungul anilor a con
stituit un important obiect de studiu pentru numeroşi istorici români şi
străini, s-au dovedit nece�are şi folositoare pentru înţelegerea acestui act
politic fundamental al istoriei noastre naţionale unele sublinieri şi
nuanţări.
Este cunoscut faptul că diverşi autori, încă şi astăzi, pornind
de la simultaneitatea istorică a înfăptuirii statului naţional unitar
român şi a încheierii ostilităţilor militare ale primului război mnn
clial au dedus în mod facil existenţa unui raport de determinare cauzală
între cele două evenimente, apreciind unirea Transilvaniei cu Ţara drept
rezultat nemijlocit al victoriei militare a României. Autorii lucrării de
faţă consideră că numai luarea în considerare a tuturor factorilor care
au concurat la izbînrla deplină a cauzei naţionale - politici, diplomatici,
militari, economici etc. - poate conduce la înţelegerea corectă a feno
menului istoric analizat, rezultat al efortului uriaş şi conştient al ma
selor largi populare. Iar în acest context, în sfera largă, atotcuprinză
toare a noţiunii de „mase populare" se include obiectiv şi numeroasa
categorie a ţfirnnilor şi muncitorilor îmbrăcaţi în haină militară, care a
luptat pentru idealul întregului popor şi a sîngerat din greu într-un
1·ăzboi desfăşurat de întreaga naţiune română.
Lupta cu arma în mină pentru apărarea pămîntului natal,. în t:e
derea eliberării românilor de peste munţi a fost permanent însoţită de
o febrilă activitate diplomatică. Cu deplină îndreptăţire se poate afirma
că generaţia patrioţilor români care au înfăptuit statul naţional unitar
la 1 9 1 8 a mînuit arma diplomaţiei cu aceeaşi măiestrie cu care ostaşii
noştri au folosit puşca şi tunul pe cîmpul de luptă. Acţiunea diploma
tică, urmărită în detaliile ei şi .în lucrarea de faţă, a premers, a dublat
şi a continuat în timp demersul strict militar, apărînd cu străşnicie la
masa tratati?.:elor interesele îndreptăţite şi obiective ale poporului romtln.
ln hăţişurile diplomaţiei internaţionale, oamenii politici :amâni au depus
impresionante stăruinţe şi au reuşit să determine Conferinţa de pace
de la Paris să consacre juridic, prin tratatele internaţionale, graniţele
statului român unitar, să recun0ască dreptatea cauzei naţionale româ
neşti.
Acestui glorios capitol al istoriei poporului român, care începe cu
intrarea ţării în primul război mondial pentru a-şi realiza propriile obiec-
XVII
tive naţionale şi se încheie cu un bilanţ stălucit, prin crearea statului
unitar al tuturor românilor, rezultat al luptei şi jertfei întregii naţiuni,
îi este consacrată cartea de faţă. „In primul război mondial subliniază -
to11arăşul Nicolae Ceauşescu , armata română, masele populare duc o

-
luptă eroică împotriva ocupanţilor militarişti germani, pentru apărarea

patriei, a integrităţii sale teritoriale, manifestîndu-şi încă o dată, cu
putere, înaltul spirit patriotic, vitejia şi abnegaţia". „In condiţiile prăbu
şirii marilor imperii absolutiste din Europa, lupta maselor populare din
cele trei provincii româneşti impune unirea Transilvaniei cu România
-- măreţ act de dreptate istorică, pentru care s-au jertfit nenumărate
generaţii ale înaintaşilor" 7.
Perioada primului război mondial, prin problemele complexe pe

care le-a ridicat în faţa dezvoltării naţiunii noastre, prin momentele sale
dramatice, prin eroismul de masă manifestat în toată amploarea lui, cît
şi prin consecinţe, a rămas adînc întipărită în memoria şi inimile locui
torilor întregului pămînt romanesc. De atunci s-au scurs şapte decenii,
timp în care istorici, scriitori, publicişti şi oameni politici - militari sau
civili -, mulţi contemporani evenimentelor, nu au încetat să consarre
.
acestui interval istoric o bogată şi di'z:ersă literatură, de la istorii ofi
ciale la studii şi lucrări de sinteză, de la colecţii de documente pînă la
articole de presă, de la memorii pînă la broşuri de popularizare. lndeo
sebi în ultimele decenii s-a acumulat un dosar impresionant de date şi
informaţii privind noi aspecte de ordin economic, social, politic, diplo
matic şi, bineînţeles, militar.
O direcţie importantă de investigare a istoriografiei româneşti a
constituit-o publicarea documentelor depozitate în arhivele din ţară şi
străinătate. Un început remarcabil l-au reprezentat cele patru volume
de documente şi anexele lor editate de Serviciul istoric al Marelui Stat
Major român între anii 1 934-1946 8, colecţie rămasă neîncheiată, care
oferă însă date de cel mai mare interes, cu precădere pentru aspectele
militare ale perioadei neutralităţii şi pentru campania anului 1 9 1 6. Pen-
1 Nicolae Ceauşescu, România pe drumul construirii socictă�ii socialiste multilateral

dezvoltate, vol. 14, Editura Politicii, Bucureşti, 1977, p. 336.
a România în războiul mO!Tldial. 1916-1918. Documente - Anexe, 4 vol., Bucu
reşti, 1934-1946.
XVIII
tru acţiunile politico-diplomatice, dar şi militare ale României în primul
război mondial, inclusiv la Conferinţa de pace, indispensabile se dovedesc
cele şase volume cunoscute sub titlul generic 1918 la români, publicate,
în ultimii ani, sub egida Direcţiei Generale a Arhivelor Statului, prin
strădaniile unui larg colectiv de autori 9• De asemenea, marile bătălii
din vara anului 1 9 1 7 pot fi reconstituite şi pe baza culegerii într-un volum
Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, întocmite de Centrul de Studii şi Cercetări
de Istorie şi Teorie Militară 10•
De un real folos pentru aprofundarea cauzelor şi impactului intră
rii României în război, a contribuţiei sale la victoria împotriva alianţei
Puterilor Centrale s-a arătat a fi şi culegerea de texte, extrase din publi
caţii străine, intitulată Documente străine despre lupta poporului român
pentru făurirea statului naţional unitar (Cluj-Napoca, 1 980). Sînt de
menţionat, în acelaşi timp, volumele de documente care ilustrează efortul
pe plan local desfăşurat în vederea susţinerii războiului, datorate spe
cialiştilor de la filialele Arhivelor Statului din diverse judeţe (Vîlcea,
Teleorman, Maramureş, Timiş etc.).
O sursă demnă de luat în seamă pentru cunoaşterea realităţilor
româneşti din primul război mondial, oricît de subiectivă s-ar dovedi,
o reprezintă literatura memorialistică. Datorită experienţei de viaţă pe
care o încorporează sau ştirilor de primă mină pe care le conţin pentru
reconstituirea atmosferei epocii respective, memoriile rămîn surse de
neînlocuit pentru orice restituire istorică. De un interes aparte sînt me
moriile celor implicaţi în evenimente, oameni politici sau militari. Pri
mii, confruntaţi direct cu problema opţiunilor României în vederea re
zolvării obiectivului său naţional fundamental, ne dezvăluie unele re
sorturi intime ale acţiunilor întreprinse, oferă lămuriri preţioase pentru
înţelegerea mai profundă a conduitei oficiale româneşti, a raportului de
forţe intern, a relaţiilor diplomatice internaţionale, înregistrînd totodată
sensibilizarea şi activizarea maselor largi în direcţia făuririi statului
naţional unitar independent şi suveran 1 1 • Ceilalţi, comandanţi sau simpli
9 Desăvîrşirea unităţii naţional-statale a poporului român. Documente externe,

voi . I, 1879-1916 , voi. I I, 1916-1918, Bucureşti, 1983 ; Desăvîrşirea unităţii na
ţional-statale a ·poporului român. Recunoaşterea ei internaţională. 1 918. Docu
mente interne şi externe , vo i . III, August 1918-iunie 1919, voi. IV, Iulie 1919-
octombrie 1919, voi V, Noiembrie 1919-ianuarie 1 920, vol. VI, Februarie 1920-
.
decembrie 1920, Bucureşti, 1986. Coordonatori: Ion Ardeleanu, Vasile Arimia,

Mircea Muşat.
10 Mărăşti, Mărăşeşti, O ituz. Documente militare (coordonator: colonel Constantin
Căzănişteanu), Bucureşti, 1977.
11 Vintilă I. C. Brătianu, lnsemnări asupra ultimelor evenimente ale României, Iaşi,
1917 ; C. Stere, Marele război şi politica României, Bucureşti, 1918 ; Eugen Lovi-
XIX
luptători, recompun atmosfera specifică frontului, relevă capacitatea cor
pului de comandă sau eroismul masei de ostaşi 12•
Despre sta.rea de spirit, privaţiunile şi vexaţiunile la care au fost
supuşi românii rămaşi în teritoriile cotropite de armatele de invazie ale
Puterilor Centrale ne-au lăsat pagini memorialistice antologice, prin
tre alţii, Virgiliu Drăghiceanu, Constantin Bacalbaşa, Pia Alimă
neşteanu 13•
Un loc aparte în istoriografia războiului îl ocupă memoriile apar
ţinincl conaţionalilor noştri din teritoriile aflate sub stăpinirca austro-un
gară. De exemplu, cele ale lui Octavian Tăslăuanu, mărturie emoţionantă
despre lupta pentru înfăptuirea României întregite, desfăşurată cu tena
citate de românii din monarhia bicefală, ale lui Simion Mândrescu, Va
sile Stoica sau ale fruntaşului socialist Tiran Albani, ultima evidenţiind
pe larg poziţia şi acţiunile partidului clasei muncitoare în susţinerea
înfăptuirii marelui act de la 1 Decembrie 1 9 1 8 14•
ln ceea ce priveşte sintezele care au abordat participarea României
la pl'imul război mondial în principalele ei componente, două s-au im
pus interesului ştiinţific, întrunind un larg consens de aprecieri. Este
nescu, In marginea epopeei (Note de război), Bucureşti, 1919 ; N. Iorga, Războiul

nostru în note zilnice. 1914--1918, 3 vol., Craiova, 1921-1923 şi Memorii (191i-
1 920), 2 vol., Bucureşti, 1921 ; Vasile Th. Cancicov, Impresiuni şi păreri perso
nale din timpul războiului României. Jurnal zilnic. 13 august 1916-.Jl decembrie
1 918, 2 voi., Bucureşti, 1921 ; Take Ionescu, Amintiri, Bucureşti, 1923 ; Dr. Vasile
Bianu, Jnsemnări din războiul României Mari, 2 voi., Cluj, 1926 ; Alexandru
Marghiloman, Note politice, 5 voi.. Bucureşti, 1927 ; Nicolae Filipescu, lnsemnări,
1914-1916, Bucureşti, 1936 ; I. G. Duca, Amintiri politice, 2 vol., Mi.inchen, 1981.
12
Generalul M. Aslan, Memoriu asupra căderii capului de pod Turtucaia, Ia<ii,
191 8 ; General D. Iliescu, Războiul pentru întregirea României, I, Pregătirea
militară, Bucureşti, 1920 ; Contraamiral N. Negre5eu, Rolul marinei în războiul
pentru întregirea neamului şi recompensa finală (Icoane şi documente de război),
Bucureşti, 1920; Mihail Văgăonescu, Viaţa în râzboi. Jnsemnări zilnice de pe
front, Bucureşti, 1925 ; General Alexandru I. V. Socec, Zile de restrişte din anii
1916-1918 şi episodul din bătălia de pe Argeş, Bucureşti, 1928 ; Mareşal Alexan
dru Averescu, Notite zilnice din război, 2 voi., Bucureşti, 1937 ; General-maior î n
rezervă Polichron D umitrescu, Ascultînd chemarea (Amintiri· din primul război
mondial), Bucureşti, 1968 ; Pârvu Boerescu, Jurnal de front, de la Jiu la Mără
şeşti (1916-1917), Craiova, 1975 ; General-locotenent (r) Emilian Ionescu, Pe
Neajlov într-o toamnă rece, Bucureşti, 1976 ; Alexandru Daia, Eroi la 16 ani.
lnsemnărHe unui cercetaş. Jurnal de război (1916-1918), Bucureşti, 1981.
13 Virgiliu N. Drăghiceanu, 707 zile subt cultura pumnului german, Bucureşti, 1920 ;
C. Bacalbaşa, Capitala sub ocupaţiunea duşmanului. 1916-1918, Brăila, [f. a.] ;
Pia Alimăneşteanu, lnsemnări din timpul ocupaţiei germane, Bucw·eşti, 1929.
14 Octavian C. Tăslăuanu, Sub flamurile nqţionale, Bucureşti, 1916 ; Simion C. Mân
drescu, ln Franţa şi Italia pentru cauza noastră (27 septembrie 1917-1 ianuarie
1919), Bucureşti, 1919 ; Vasile Stoica, ln America pentru cauza românească, Bucu
reşti, 1926 ; Tiran Alban i, Memorii. Din contribuţia clasei muncitoare la desă
virşirea statului naţional român unitar. 1 Decembrie 1918, [Bucureşti], 1869.
XX
vorba mai intîi de monografia profesorului Constantin Kiriţescu 15, care
a cunoscut mai multe ediţii şi rersiuni prescurtate în limbi străine
- franceză, polonă, sîrbă -, a cărei apariţie în deceniul al treilea a luat
proporţiile unui eveniment ştiinţific major. Scrisă cu un remarcabil ta
lent, dispunînd de o vastă documentare, străbătută de un profund spirit
analitic şi avînd un puternic caracter mobilizator, cartea nu este însă
lipsită de limite în aprecierea unor evenimente.
Cea de-a doua lucrare, România în primul război mondial 16, este
prima sinteză ce analizează în spiritul şi de pe poziţiile materialismului
dialectic şi istoric complexitatea fenomenului, principalele desfăşurări
politico-militare ale războiului României şi implicaţiile lor interne şi in
ternaţionale. ln paginile ei se argumentează pe baze riguros ştiinţifice
că obiectivul fundamental al intrării României în război a fost realiza
rea idealului naţional, situaţia ţării noastre fiind circumscrisă evoluţiei
generale a luptei popoarelor din Europa pentru emancipare de sub tu
tela străină.
Cu prilejul Conferinţei internaţionale de istorie militară din 1 985
de la Stuttgart, avînd ca temă primul război mondial, s-a elaborat o
microsinteză despre România şi desfăşurările militare şi politice din
anii 1 9 1 6-1918 11 .
O pondere însemnată în literatura istoriografică ce tratează pro
blematica la care ne referim ocupă monografiile consacrate exclusiv as
pectelor militare ale contribuţiei României la prima conflagraţie plane
tară. ln această privinţă, prin structura şi proporţiile ei, monumentală
s-a vrut a fi cea elaborată de Serviciul istoric al Marelui Stat Major
român în anii 1 934-1 946, rămasă însă neterminată, publicîndu-se doar
primele patru volume consacrate pregătirii armatei şi participării ei la
campania anului 1 916, pînă în ajunul bătăliei de la Bucureşti 18• De re
ferinţă au rămas şi lucrările generalilor Constantin Găvănescul,
G. A. Dabija şi Ion Anastasiu, locotenent-coloneilor Alexandru Ioa
niţiu, Radu Băldescu şi colonelului Ion Cupşa 19•
1s C on stan tin Kiriţescu, Istoria războiului pentru întregirea României 1916-1919,

ediţia I, 2 vol., Bucureşti, [1924] ; ediţia a II-a, 3 vol., Bucureşti, 1925-1927.
16 Victor At masiu, Anastasie Iordache, Mircea Iosa, Ion M. Oprea, Paul Oprescu,
România în primul război mondial, Bucureşti, 1D79.
11 Vasile Alexandrescu, Romania in World War I. A Synopsis of Military Hi.�tory,
Bucharest, 1985.
1s România în războiul mondial. 1916-1918, Bucureşti, 4 voi., 1934-1946.
19 Generalul C. Găvănescul, Războiul nostru pentru întregirea neamului (august
1916-aprilie 1918), Iaşi, 1918 ; Generalul G. A. Dabija, Armata română în răz
boiul mondial (1916-1918), 4 vol., Bucureşti, [1928-1937] ; Lt. colonel Alexandru
Ioaniţiu, Războiul României (1916-1918), 2 vol., Bucureşti, 1928; Lt.-colonel
XXI
lncă din timpul desfăşurării luptelor, istorici sau personalităţi
politice şi culturale româneşti au publicat în străinătate prezentări-sin
teză prin care au căutat să informeze opinia publică internaţională des
pre mobilurile politicii româneşti în perioada neutralităţii, condiţiile an
gajării României în război, despre scopul eliberator al acestuia, despre
eforturile militqre şi materiale ale ţării noastre. Astfel, N. P. Comnen
a scris Notes sur la guerre roumaine (1916-1917), apărută la Lausanne
şi Paris în 1 9 1 7, Sebastian Şerbănescu, La Roumanie et la guerre, Paris,
1 9 18, N. Lupu, Romania and the War, la Columbia University, tot în
1 91 8, iar Nicolae Basilescu a publicat în 1 9 1 9 la Paris două volume cu
titlul La Roumanie dans la guerre et dans la paix. O valoroasă contri
buţie cu ecou în lumea diplomatică occidentală, susţinînd printr-o ar
gumentaţie solidă drepturile poporului român la unitate naţională, a
adus profesorul Ioan Ursu cu lucrarea Pourquoi la Roumanie a fait la
guerre, editată la Paris la finele anului 1 91 8. Dar cea mai importantă
din această serie rămîne cartea academicianului Mircea Djuvara, vice
preşedinte al Institutului internaţional de filosofie, La guerre roumai
ne 1916-1918, apărută în Franţa chiar în ajunul deschiderii Confe-
rinţei de pace de la Paris.
Două decenii mai tîrziu fostul organizator şi şef al Serviciului isto
ric al Marelui Stat Major român, generalul Grigore Constandache, a
publicat o remarcabilă sinteză sub titlul La guerre de l'unite natio
nale roumaine (1916-1918), editată la Nancy-Paris-Strasbourg în
1 938, într-un moment în care politica revanşardă, de ameninţare cu
forţa periclita pacea şi integritatea frontierelor României.
Relaţiile dintre comandamentul român şi comandamentele puteri
lor Antantei, cooperarea militară cu aliaţii, mai ales, şi-au găsit o tra
tare amplă şi profundă în comunicarea generalului-locotenent dr. Ilie
Ceauşescu : Relaţiile înaltului comandament român cu aliaţii în pri
mul război mondial, prezentată la Conferinţa internaţională de istorie
militară de la Stuttgart din 1 985.
Un număr însemnat de lucrări au fost consacrate prezentării con
tribuţiei la război a unor categorii de arme, servicii şi mari unităţi sau
unităţi, ipotezelor de război, planurilor de campanie şi de operaţii, ma
rilor bătălii din campaniile anilor 1 9 1 6-1 9 1 7, comandanţilor şi eroilor
Radu Băldescu, Războiul naţional, 2 vol., Sibiu, 1933-1934 ; General Ion Anasta
siu, Războiul pentru întregirea neamului. Studiu critic, Bucureşti, 1936 ; Colo
nel Ion Cupşa, Armata română în campaniile din anii 1916, 1917, Bucureşti, 1967.
XXII
evidenţiaţi sau căzuţi pe cîmpurile de luptă ale primului război
mondial 20•
Toate aceste volume au pus în lumină cauzele care au generat re
zistenţa dîrză în faţa invadatorilor şi resorturile victoriilor româneşti,
capacitatea comandamentului suprem, a corpului de cadre şi eroismul
luptătorilor, de la general la simplul soldat.
Problema rezistenţei româneşti în teritoriile ocupate de inamic a
reprezentat în trecut o preocupare sporadică, dar în ultima vreme a
constituit obiectul unor investigaţii temeinice, rezultatul lor materiali
zîndu-se în tot atîtea lucrări bine documentate 2 1 • De asemenea, capitole
dense ale istoriografiei naţionale s-au ocupat de participarea volun-
20 Virgiliu Stef Serdaru

- Bătălia de la Mărăşeşti-Oituz, Bucureşti, 1921 ; M. Dimi
,
triu, Bătălia de pe Neajlov, 1 7/30 noiembrie - 20 noiembrie/3 decembrie 1916, în

RM, nr. 7-12/1921 ; General Radu R. Rosetti, Partea luată de Regimentul
4 7/72 infanterie în războiul pentru întregirea neamului. 1 /14 august 19 14-1/14
iulie 1918, Bucureşti, [1923] ; Mai·or Ioan Cernăianu, Istoria critică a r'izboiului
României. Rezolvarea situaţiei din august 1916. Planul de campanie român. Lu
goj, f.a. ; Colonel L. Bârzotesc u, Contribuţiuni la istoria războiului nostru. Pla
nul de operaţii al Puterilor Centrale contra României şi Planul de operaţii ro
mân din 1916, în RM, nr. 9, 10/1923 ; General S. Panaitescu, Turtucaia în
războiul mondial (19 august - 24 august 1 916), Bucureşti, 1924 ; Colo
nel L. B ârzotescu, O amintire. Operatiunile militare initiale din Do
°
brogea în 1916, Bucureşti, 1925 ; General N. Sinescu, Istoricul în trebuinţării ca
valeriei române în războiul mondial, 1916 şi pînă la 1926, 2 vol., Bucureşti,
1926-1927 ; Lt.-colonel Nic. Se. Stoenescu, Bătălia de la Mărăşti, Bucureşti, 1930 ;
Maior Al. Pell.mon, Studiul operaţiunilor de la Sibiu. 1916, Bucureşti, 1934 ;
D. Marmeliuc, I. Andrieşescu, Eroului de la Cireşoaia. I. Grămadă, 20 de ani
de la moartea sa. Omagiu prietenesc şi camaraderesc, Cernăuţi, 1936 ; Lt.-colonel
N. Pătrăşcoiu, Bătălia de la Jiu, Bucureşti, 1937 ; General Nicolae Ionescu, Ge
neralul Eremia Grigorescu, Bucureşti, 1967 ; Elsa Grozea, Sublocotenentul Eca
terina Teodoroiu, Bucureşti, 1967 ; Mircea Radina, Şarja nemuritoare. Volun
tarul Gheorghe Daniei, Bucure �ti, 1978 ; Lucian Ionescu-Tornşani, Eroina de la
Olt. Maria Manciulea, Bucureşti, 1979 ; Colonel dr. Victor Atanasiu, Bătălia de
la Sibiu, Bucureşti, 1982 ; Colonel dr. Vasile Mocanu, Anotimpurile de foc ale
Oituzului. August 1916-august 1917, Bucureşti, 1984.
21 Ilie I. Georgianu, România sub ocupaţiune duşmană , fasc. I. Organizarea şi ac
tivitatea poliţiei militare, de E. C. Decuseară ; fasc. II . Exploatarea economică
a tării. Organizarea şi activitatea statu lui major economic, de Ilie Georgianu,
Bu �ureşti, 1920 ; Nicolae Bolocan, Cei zece martiri executaţi la T. Severin. Epi
sod dramatic din timpul ocupaţiunii germane, Timişoara, [ 1924] ; Aurel Gavri
lescu, Eroi în umbră. Spionaj românesc în războiul de reîntregire, [Timişoara],
1936 ; C. Căzănişteanu, Lupta maselor populare împotriva ocupanţilor în anii
1916-1918, în Al, nr. 3/1967 ; Augustin Deac, Ioan Toacă, Lupta po
porului român împotriva cotropito1"ilor. 1916-1918, Bucureşti, 1978 ; Emil Răcilă,
Contribuţii privind lupta românilor pentru apărarea patriei în primul război
mondial. Situaţia administrativă, economică, politică şi socială a teritoriu1.ui ro
mânesc vremelnic ocupat. 1916-1918, Bucureşti, 1981.
X XIII
tarilor transilvăneni şi bucovineni la efortul eliberator al ţării 22, de
cauzele şi urmările păcii de la Bucureşti din mai 1 91 8 23•
Aspectele diplomatice au fost şi ele supuse unei cercetări atente
de către istoriografia română încă din perioada interbelică 2 4 • Pe baza
investigării a noi surse arhivistice româneşti şi străine, a reevaluării
unor date şi aprecieri din trecut, tot mai numeroase studii ale isto
ricilor români au abordat în ultimele decenii activitatea diplomaţiei
româneşti în scopul realizării unităţii naţionale, analizînd mijloacele
întrebuinţate, evoluţia relaţiilor cu ţările aliate şi inamice, rolul misiu
nilor trimise în străinătate pentru cunoaşterea de către guvernele şi opi-
nia publică din ţările respective a ţelurilor politicii româneşti 25•
ln fine, încă din preajma ca · şi în timpul desfăşurării Conferinţei
de pace de la Paris, guvernul, român şi diverşi oameni politici au dat
publicităţii unele contribuţii de seamă care aveau menirea să ofere o
imagine sintetică şi elocventă a rolului şi sacrificiilor făcute în război
de armata română, de întregul popor, participarea şi eforturile României
la înfrîngerea Puterilor Centrale şi să aducă argumentele indubitabile
- istorice, etnografice, economice, politice, militare - ale necesităţii
obiective şi legitimităţii desăvîrşirii unităţii naţionale româneşti 26 •
Evenimentului istoric al înfăptuirii Marii Uniri, rezultat al luptei
multiseculare, neînfricate şi continui a poporului nostru · pentru apărarea
unităţii fiinţei sale, i-a fost acordată o atenţie cu totul remarcabilă, an
de an apărînd numeroase lucrări, de la opere de amplitudine la bro
şuri de popularizare, de la studii la articole, care au evidenţiat juste-
2� Petru Nemoianu, Prima Alba Iulia. Voluntarii români în războiul pentru în
tregirea neamului. Istoric general, Timişoara, [1922] ; Dumitru Tuţu, Voluntarii
români din Transilvania în lupta împotriva Puterilor Centrale pentru libertatea
naţională şi unitate. 1 916-1918, in nStudii", nr. 6/1963.
23 D. Iancovici, La Paix de Bucarest (7 mai 1918), Paris, 1918.
24 C. Minesco, L'action diplomatique de la Roumanie pendant la guerre, Paris,
1922 ; C. Kiriţescu, Preludiile diplomatice ale războiului de întregire (l-11),
Bucureşti, 1940.
25 Constantin · Nuţu, România în anii neutralităţii (1914-1916), Bucureşti, 1972 ;
Boris Rangheţ, Relaţiile româno-americane în perioada primului război mon
dial. 1916-1920, Cluj-Napoca, 1975 ; Vasile Vesa, România si 0 Franta 0 la înce
putul secolului al XX-Zea. 1900-1916, Cluj-Napoca, 1975 ; Ema Nastovi ci ' România
şi Puterile Centrale în anii 1914-1916, Bucureşti, 1979.
26 La Roumanie devant la Congres de la Paix (20 fascicole), Paris, 1920 ; Savel
Rădulescu, Traite de paix de Versailles. Traite de Trianon, Bucureşti ' 1923 ·
Idem, Traite de Saint Germain, Bucureşti, 1924 ; V V. Tilea. Acţiunea diplo-

.
'
matică a României. Noiembrie 1918-martie 1920, Sibiu, 1925 ; G. Sofronie, Prin
cipiUl naţionalităţilor în tratatele de pace din 1919-1920, Bucureşti, 1936 ; Eliza
Campus, Constantin Botoran, Viorica MO'isuc, Ion Calafeteanu România si Con
ferinţa de pace de la Paris (1918-1920). Triumful principiu iui national ităţilor
· '
Cluj-Napoca, 1984.
XXIV
ţea hotărîrilor istorice ale adunărilor plebiscitare de la 27 martie/9 apri
lie, 1 5/28 noiembrie şi 1 8 noiembrie/1 decembrie 1 9 1 8 şi au plasat gîn
dul şi fapta realizatorilor lor în contextul prefacerilor revoluţionare
care au zguduit din temelii şi au schimbat faţa continentului 27•
Istoricii români s-au preocupat şi de sintetizarea desfăşurărilor
generale ale celei dintîi conflagraţii mondiale, îndeosebi a celor militare,
extrăgînd concluzii şi învăţăminte de valoare 28. O sinteză românească
cuprinzătoare, în care pe lingă aspectele militare sînt înfăţişate şi cele
politice, economice etc., a apărut în 1 979 sub titlul Primul război mon
dial 29• Abordînd pe larg cauzele şi implicaţiile marii conflagraţii, con
tribuţia României este integrată organic în desfăşurările politico-mili
tare generale ale războiului.
Dar participarea României la primul război mondial a fost reflec
tată deopotrivă şi de istoriografia străină. Cărţi, studii , articole etc. au
fost publicate în diferite ţări din lume atunci şi după aceea, pînă as
tăzi. Profesorului american Glenn E. Torrey - care are meritul de a fi
relansat după 1 960 cercetările legate de inten1enţia României în marele
război din 1 9 1 4-1 9 1 8 - îi aparţine, de altfel, o valoroasă introducere
în istoriografia problemei 30 .
Ca şi în istoriografia naţională, contribuţia militară, politică şi eco
nomică a României este reflectată în primul rînd în colecţiile de docu
mente publicate atît în statele aliate, cît şi în cele din tabăra adversă 31•
�7 Ion Clopoţel, Revoluţia din 1918 şi Unirea Ardealului cu România, Cluj, 1926 ;
I. Lupaş, Istoria unirii românilor, Bucureşti, 1937 ; Desăvîrşirea unificării sta
tului naţional român. Unirea Transilvaniei cu România, Bucureşti, 1968 ; Uni
tate şi continuitate în istoria poporului român, Bucureşti, 1968 ; 1918. Unirea
Transilvaniei cu România, Bucureşti, 1978 ; Ştefan Pascu, Făurirea statului na
ţional unitar român. 1918, 2 voi., Bucureşti, 1983 ; Augustin Deac, Contribuţia
clasei muncitoare la făurirea statului naţional unitar român, Bucureşti, 1986.
2� C. N. Hîrjeu, Din învăţămintele războaielor din 1913 şi 1 916-1918. Studii şi
critice militare, Bucureşti, 1921 ; Maior C. Găvănescul, maior I. Manolescu, Răz
boiul cel mare. 1914-1916, 3 voi., Bucureşti, 1924 ; Maiorul Andrei Nasta, Răz
boiul mondial. 1914-1918, 3 voi., Timişoan, 1926.
29 Mircea N. Popa, Primul război mondial. 1914-1918, Bucureşti, 1979.
30 Glenn E. Torrey, Romania in the First World War 1914-1919. An Annotated
Bibliography, in "The Empiria State Research Studies", voi. XXIX, number
4, 1981.
31 Documents diplomatiques concernant les ra pports entre l 'Autriche-Hongrie et
la Roumanie, 22 juillet 1914-27 aout 1916, Wien, 1916 (ediţia a III-a în limba
română este intitulată Cartea roşie austro-ungară, Bucureşti, 1917) ; Erich Lu
dendorff, Urkunden des Obersten Heeresleitung Uber ihre Tătigkeit 1916/18, Ber
lin, 1920 ; Documents diplomatiques secrets ruses 1 914-1911 (ediţia J. Polonsky),
Paris, 1928 ; La Paix de Versailles, 9 vol., P9ris, 1929-1939 ; Mejdunarodnîie
otnosenija v epohu imperializma, seria a 3-'a, v-01. IX-X, Leningrad-Moskva,
1934-1935 ; I documenti diplomatici italiani, V-e seria, 1914-1918, Firenze,
1934.
xxv
La acestea se pot adăuga jurnalele de operaţii aparţinînd unor unităţi
care au luat parte la luptele din România, însemnările unor militari şi
ale unor corespondenţi de război de pe frori.tul românesc etc. 3�.
Participarea României la campaniile din anii 1 9 1 6--1 9 1 7 este dis
cutată, de asemenea, în istoriografia străină privind primul război mon
dial, fie în volume speciale, fie în lucrări de caracter general sau în sin
teze oficiale ale serviciilor istorice ale statelor-majore ale principalelor
puteri aflate în conflict ori ale unor reputaţi specialişti şi istorici mili
tari şi civili 33•
Dintre volumele speciale consacrate participării României la pri
mul război mondial apărute în străinătate menţionăm pe cel al istoricu
lui sovietic V. V. Vinogradov 34, lucrare nu lipsită însă de denaturări ale
realităţii istorice. Se cuvine a fi evidenţiată, totodată, contribuţia pu
blicistului francez Charles Stienon 35, care întreprinde o analiză a culi
selor războiului, insistînd asupra relaţiilor dintre un stat mic, România,
şi puternicii săi parteneri, cu o privire specială asupra relaţiilor româno
ruse. Raporturile militare româno-aliate au fost relevate şi de maiorul
M. Larcher, care, referindu-se la campania armatei române din 1 91 6,
era de părere că aliaţii poartă integral responsabilitatea situaţiei grele
în care a fost aruncată România 36• La rîndul său, Glenn E. Torrey a
publicat unele studii valoroase asupra impactului produs în situaţia
generală a războiului de intrarea României în luptă, evidenţiind consi
derabilele consecinţe politice, militare şi diplomatice pe care le-a ge-
32 Adolf Kiister, Die Sturmschar Falkenhayns Kriegs berichte aus Siebenbilr

gen and Rumănien, Mi.inchen, 1917 ; Kurt Treitschke, Der Rilckmarsch aus
Rumănien. Mit der Mackensen-Armee vom Sereth durch Siebenbilrgen nach
Sachsen, Dresden, 1919 ; Hans Carossa, Rumănische Tagebuch, Leipzig, 1924.
13 Court Repington, The First World War 1914-1918. Personal Experiences.
°
2 vol., London, 1920 ; Capitaine B. H. Liddell Ha rt, La premiere guerre mon
diale racontee par un anglais (1914-1918), Paris, 1932 ; Osterreich Ungarns
letzer Krieg 1914-1918, val. V, Wien, 1934 ; Pierre Renouvin, La crise euro
peenne et la grande guerre (1904-1918), Paris, 1934 ; Histoire de la premtere
guerre mondiale, voi. II-III, Paris, 1936-1937 ; Der Weltkrieg 1914 bis 1918,
vol. X-XI, Berlin, 1936-1938 ; Pietre Pieri, La prima guerre mondiale. Pro
blemi di storia militare, Torino, 1948 ; General J. E. Valluy, La premiere·
guerre mondiale, 2 vol., Paris, 1968 ; General F. Gambiez et colonel M. Suire;
Histoire de la premiere guerre mondiale, 2 vol., Paris, 1968 ; Max Ferro, La
Grande Guerre. 1914-1918, Paris, 1969 ; History of the Great War, London,
1973 ; Istoriia pervoi mirovoi voinu. 1914-1918, 2 vol„ Moskva, 1975.
34 V. N. Vinogradov, Rumâniia v godi pervoi mirovoi voinu, Moskva, 1969.
35 Charles Stienon, La mystere roumain et la defection russe, Paris, 1918.
3 6 Cornrnandant M. Larcher, L a Grande Guerre dans les Balkans, direction de
la guerre, Paris, 1929, p. 174.
XXVI
nerat 37. Atitudinea Statelor Unite ale Americii faţă de problemele din
răsăritul Europei, inclusiv faţă de România, a fost prezentată de
V. Mamatey în volumul The United States and East Central Europe a
Study in Wilsonian Diplomacy und Propaganda, Princenton (1 957).
Dintre lucrările apărute în străinătate în ultimii ani atrage aten
ţia teza de doctorat a lui Michel Roussin 38 despre Misiunea militară
franceză din România.
Aprecieri şi date asupra efortului nostru economic, politic şi uman,
calităţilor ostaşului român, contribuţiei armatei române la înfrfngerea
Puterilor Centrale, luptei românilor de pretutindeni pentru făurirea
statului naţional unitar şi-au găsit reflectarea într-o anume măsură şi
în memoriile unor personalităţi politice, diplomatice sau militare din
ambele coaliţii. Dintre acestea se cuvine subliniată valoarea notelor ge
neralului H. M. Berthelot 39, care, la fel ca şeful statului său major, ge
neralul Victor Petin, în lucrarea sa Le drame roumaine 1916-1918, pu
blicată la Paris în 1 932, prezintă o imagine veridică a aportului roma
nesc, a calităţilor deosebite de luptători ale ostaşilor români, subliniind
totodată capacitatea probată de conducerea noastră politică şi militară în
lupta pentru apărarea fiinţei statului român, pentru eliberarea ţării şi
realizarea unităţii naţionale. Un alt bun cunoscător al situaţiei de pe
frontul român a fost şeful de stat-major al Armatei 4 ruse, generalul
N. Monkevitz, care, în memoriile sale, afirmă că în vara anului 1 9 1 7 ar-
mata română reprezenta singura forţă capabilă să se opună cu succes
ofensivei Puteril or Centrale 4° .
Memoriile fostului ministru de externe rus S. D. Sazonov 4 1 , parti
zan al apropierii româno-ruse, oferă detalii şi precizări importante cu
privire la raporturile României cu aliaţii. La fel de preţioase, cu apre-
cieri referitoare la cooperarea politică şi de arme româno-franceză şi la
calităţile de combatanţi ale ostaşilor români, „comori de curaj şi de cre-
dinţă", sînt memoriile contelui Ch. de Saint-Aulaire 42•
37 Glenn Torrey, Rumania's decision to intervene ; Bratianu and the Ent.ente,

June-July 1916, în Rumanian Studies. An international annual of the Huma
nities and social sciences, vol. II, 1971-1972, Leiden, 1973, p. 3-29.
98 Michel Roussin, La Mission militaire frant;aise en Roumanie, 2 vol., Lausanne,
1972.
39 General Henry Berthe!ot, Sur le front roumain, în „Revue de France",
no. 16-1711927.
40 General Nicolas de Monkevitz, La decomposition de l'armee russe, Paris, 1919.
41 S. D. Sazonov, Les annees fatales. Souvenirs (1910-1916), Paris, 1927.
42 Comte de Saint-Aulaire, Confession d'un vieux diplomate, Paris, 1953.
XXVII
Din tabăra adversă, amintirile ministrului de externe Ottokar von
Czernin, fost reprezentant al Austro-Ungariei în România în perioada
neutralităţii, aduc multe amănunte asupra evoluţiei şi atmosferei rela
_
ţiilor dintre cele două state. Se relevă faptul că piedica principală în
realizarea unor raporturi mai strînse între Bucureşti şi Viena era do
rinţa de unire a românilor cu fraţii lor din Transilvania. Cît privesc me
moriile diverşilor comandanţi militari ai Puterilor Centrale, deşi nu lip
site de critici severe la adresa capacităţii de conducere şi de luptă a
armatei române, ele recunosc în general forţa de luptă deosebită a osta
şilor români, dîrza rezistenţă opusă ini·aziei 43•
La o privire mai atentă asupra conţinutului scrierilor apărute în
străinătate pe tema ce o discutăm se constată însă şi faptuD că prezen
tarea rolului şi locului României şi armatei sale în ansamblul desfăşu
rărilor politico-militare ale războiului mondial, sacrificiile făcute de po
porul nostru pentru a facilita şi grăbi victoria aliaţilor nu şi-au găsit
pînă în prezent o tratare pe măsura aportului românesc la obţinerea
victoriei. Pe aces t plan, nici numărul scrierilor anume elaborate nu este
prea mare ; în unele abordări contribuţia şi sacrificiile româneşti sint
minimalizate ; se ignoră sau se denaturează uneori cauzele reale care
au dus la bilanţul nesatisfăcător al campaniei anului 1 91 6 ; nu este pusă
în . lumină suficient importanţa marilor biruinţe româneşti de la Mă
răşti, Mărăşeşti şi Oituz din vara anului 1 9 1 7 pentru menţinerea mai
bine de jumătate de an a frontului oriental ; nu sînt analizate aprofun
dat imprejurările care au silit România, complet izolată, să semneze
tratatul înrobitor de pace de la Bucureşti (24 aprilie/7 mai 1 9 1 8) cu Pu
terile Centrale.
Succinta trecere în revistă a rezultatelor dobîndite de istoriogra
fia română şi cea străină în decursul celor şapte decenii care s-au scurs
de la bătăliile de la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz constituie totuşi o dovadă
elocventă a interesului major pe care problematica participării Româ-
niei la primul război mondial l-a trezit şi continuă să-l suscite. Despre
43 Ottokar Czernin, Im Weltkriege, Berlin - Viena, 1919 ; General Erich von Fal
kenhayn, Campania Armatei 9-a împotriva românilor şi ruşilor 1 916/17, Bucu
reşti, 1937 ; Idem, Le Commendement suprem de l'armee allPmande 1914-1916
et ses decisions essentielles, Paris 1920 ; Generalfeldmarschall von Hindenburg,
Aus mein.:m Leben, Leipzig, 1920 ; General Feldmarschall August von Macken
sen, Briefe und Aufzeichnungen des Generalfeldmarschalls aus Krieg und Frie
den, Leipzig, 1938 ; General Kurt von Morgen, Meiner Truppen Heldenkămpfe,
Berlin, 1920 ; Erich Ludendorff, Souvenirs de guerre (1914-1918), Paris, 1921.
XXVII
ce a însemnat aportul românesc s-a cercetat şi s-a scris mult ; cîmpul
de investigare rămîne încă liber pentru alte explorări.
Monografia România în anii primului război mondial sinteză -
a cercetărilor mai vechi şi mai noi - se înscrie în tradiţia

istoriografiei naţionale de a reconstitui, pe baza tuturor surselor de in
formare aflate la dispoziţie, a analizei obiective şi a probităţii ştiinţifice,
tabloul 1:eridic şi cit mai complet al efortului eliberator, presărat de
nenumărate sacrificii, desfăşurat de români pentru unitatea şi indepen
denţa statului. lor naţional.
Capitolul 1
SITUAŢIA POLITICO-MILITARĂ
INTERNAŢIONALĂ ÎNAINTEA
DECLANŞĂRII PRIMULU I RĂZBOI
MONDIAL
Primul război mondial 1914-1918 - reprezintă unul din eve

-
nimentele istoriei universale moderne şi contemporane cu implicaţii pro

funde în evoluţia ulterioară a umanităţii, atît pe planul relaţiilor inter
naţionale, cît şi în dezvoltarea generală a diferitelor state de pe glob.
„Unul clin marile evenimente care au dominat începutul secolului al
XX-Zea - arată tovarăşul Nicolae Ceauşescu a fost războiul mon
-
dial din 1 9 1 4-1 91 8, dezlănţuit de către puterile imperialiste pentru îm

părţirea sferelor de influenţă ale lumii, acapararea de colonii şi te
ritorii străine" 1 •
Cauzele primului război mondial au fost multiple şi complexe. In
esenţă, ele s-au cristalizat în deceniile care l-au precedat şi s-au defi
nit pe fondul acerbei competiţii imperialiste angajate de marile puteri.
Evenimentul are totodată rădăcini mai adînci, legate de aproape întreaga
evoluţie a capitalismului. îndeosebi procesul colonizării a determinat
conflicte între puterile colonialiste cu repercusiuni la nivelul întregului
glob. In condiţiile imperialismului, antrenarea în cadrul războaielor a mai
m ultor state puternice, care îşi manifestau interesul pentru acapara
rea unei bune părţi a planetei, a făcut ca probabilitatea izbucnirii unei
înfruntări militare mondiale să devină ş i mai evidentă, prin faptul că
în competiţia pentru împărţirea lwnii au apărut şi două mari puteri
extraeuropene - S .U.A. şi Japonia ; în conflictele anterioare se desfă:..
şuraseră lupte şi în America, Asia sau Africa, dar ele e rau purtate
de statele europene. Extinderea tot mai amplă a relaţiilor de produc-
1 Nicolae Ceauşescu, România pe drumul desăvîrşirii construcţiei socialiste,

vol. 1, Editura Politică, Bucureşti, 1968, p. 349.
Imagine a. Bucureştilor la. începutul secolului al XX-iea.
ţie capitaliste la nivelul întregului glob, apariţia unor noi centre de

putere imperialistă pe continentele american şi asiatic şi mai ales con
curenţa tot mai strînsă între marile state imperialiste pentru suprema
ţie politică şi economică au fost procese care au conturat iminenţa iz
bucnirii unui război la scară planetară.
Centrul de greutate al relaţiilor internaţionale a rămas totuşi Eu
ropa, care oferea un tablou deosebit de complicat. Pe de o parte, în
raportul de forţe dintre marile puteri, după 1871, cînd s-a întemeiat
cel de-al doilea Reich german , au intervenit importante mutaţii carac
terizate prin ascendenţa forţei economice şi militare a acestuia, spori
rea continuă a dorinţei de revanşă a Franţei, tendinţa Marii Britanii de
a păstra un echilibru de putere european şi de competiţia ruso-aus
triacă pentru împărţirea „moştenirii" Imperiului otoman. Pe de altă
parte, popoarele aflate sub stăpîniri străine şi-au amplificat eforturile
de a se elibera, fapt care se va dovedi de o mare importanţă în timpul
primului ră;?jboi mondial, dar care a avut implicaţii şi asupra vieţii po
litico-diplomatice din perioada anterioară izbucnirii acestuia 2 • Lupta
naţiunilor asuprite pentru eliberare sau reîntregire, între care şi a româ-
2 Histoire diplomatique de l' Europe (1871-1914) (sub redacţia lui B. Ha user) , vol.
I-II, Faris, 1929 ; A. J. P. Taylor, The Struggle for Mastery in Europe 1848-
1918, Oxford, 1954 ; Mircea N. Popa, Primul război mondial. 1914-1918, Bucureşti,
1979, p. 9-150 ; J. B. Durosel'..e, l'Europe de 1815 â nos jours. Vie politique et
relations internationales, 4-eme edition, Paris, 1974 ; Nicolae Ciachir, Gheorghe
Bercan, Diplomaţia europeană în epoca modernă, Bucureşti, 1984, p. 265-437.
nilor, se reliefează ca o componentă de primă importanţă în viaţa po
litică a Europei antebelice, ca un factor de erodare a imperiilor multi
naţionale de pe continent (austro-ungar, rus şi otoman).
TRASA TURI PRINCIPALE ALE Jn ultimele trei decenii ale secolu

VIEŢII ECONOMICO-SOCIALE lui al XIX-lea în ţările dezvoltate
PE PLAN INTERNAŢIONAL
lN PERIOADA PREMERGATOARE economic s-au creat premisele tre
PRIMULUI RAZBOI MONDIAL cerii la stadiul capitalismului mo
nopolist. Fenomenul, la scară mon.:..
dială, nu s-a manifestat uniform şi linear ; el a prezentat un caracter
procesual şi o complexitate deosebită generate de particularităţile evo
luţiei economiilor naţionale ale marilor puteri, de întinderea pose
siunilor coloniale ale acestora, de nivelul dezvoltării atins în perioada
liberei concurenţe.
Trăsătura fundamentală determinată de trecerea la imperialism
a constat în adîncirea diferenţelor dintre ritmurile de dezvoltare a di
feritelor ţări capitaliste. Jn acest sens, mărturia cea mai semnificativă
şi convingătoare a fost procentajul creşterii volumului producţiei in
dustriale înregistrat în diferite ţări. Astfel, în anii 1 890-1913, creşte
rea economică a unor state relevă în unele cazuri salturi spectacu
loase : Marea Britanie 6 1 0/o, Franţa 790/o, Germania 1480/o, Italia 150°,'o,
S.U.A. 1560/o, Rusia 2700/o 3•
Producţia industrială mondială a crescut în anii 1 870-1 915 de
aproape cinci ori ; între 1 870-1900 contribuţia marilor puteri economice
europene şi a S.U.A. la producţia industrială mondială a crnluat, în
procente, astfel 4 :
I Am:I S.U.A.
! __ __
Germania Marca Bri t a n i e rran\a H.rsia
I
1870 13
I
1880 13
32
I JO--
9 -,, - •
3
28 i -- 2�
I
I 1890 li 22 31 3
I 1 900 16 18 I 8
7 1--3·,-- , ---6-
, --
Ritmurile diferite de creştere economică au condus la mojificăr:

in ierarhia mondială 5 :
Locul 1 870 1880 1890 1 900 / 1 ?_1 i
_
__ j
1
I I
S. l'. .\.
Marea Marea ro. T ! &,
-- Britanie Britanie ,.., . Li . . ... .
I
2 S.U.A. S.U.A. I Marea
Britanie I
Gen nan ia I
3
I Germania
.
!11an·a Dnta 1 1 1 e
. -I
[
I
Franţa Germania
i Germania Franţa I Franţa Fra1i \ a
�Cf. E. Varga, L. Mendelsohn, Donnees comp'.em cntaire s a •· l'Impcrfo: isme.„ t!e

Lenine, Paris,
1950, p. 350.
4 Apud l\Iircea N. Popa, op. cit., p. 15-16.
� I bidem, p. 29.
Această situaţie a influenţat şi evoluţia repartiţiei comerţului
mondial 6 :
în comerţul mondial ( % )
I
Ponderea
Ţara
I
1380
I 1913
23
I
Marea Britanie 15,2

Franţa 11 7,8
Germania 9 13, l
-
S.U. A. 10 1 1,5
Total 53 I 47,6
Aşadar, dinamica economică, cu noile sale ritmuri, a determinat

o dublă mişcare de deplasare a centrelor de greutate ale civilizaţiei
materiale din Marea Britanie către regiunile central-europene, spre
Germania, şi peste Atlantic, în S.U.A. Totodată, s-a produs modificarea
raportului de forţe economice din lume prin ascensiunea Statelor Unite
ale Americii la rangul de primă putere industrială a planetei şi a Ger
maniei de lider industrial al Europei.
In timp ce într-un număr restrîns de state - Marea Britanie,
Franţa,) :S.U.A., Germania ş.a. -, din care unele posesoare ale unor
imense teritorii coloniale, viaţa economică a cunoscut o intensă dez
voltare, iar industria maşinistă a fost generalizată, în numeroase ţări
ale globului, mai ales cele africane, asiatice. sau latino-americane,
aflate sub dominaţie colonială, economia era slab dezvoltată. Starea
creată se datora sistemului instituit de marile puteri, care au trans
format coloniile în surse ieftine de materii prime şi pieţe de desfacere
pentru produsele lor industriale, imprimîndu-le o dezvoltare lentă şi
unilaterală, jefuind imense bogăţii din avuţia acestora. Astfel, pe fun
dalul contradicţiilor ce măcinau societatea capitalistă, intrată în sta
diul de dezvoltare imperialist, a început să se manifeste cu deosebită
putere contradicţia dintre ţările sărace şi cele bogate.
Dacă în ansamblu, la sfîrşitul secolului al XIX-lea şi începutul
celui de-al XX-lea, dezvoltarea ascendentă a fost cea care şi-a pus
amprenta asupra procesului economic, totuşi şi-au făcut simţită pre
zenţa periodic, cu consecinţe deosebit de grave, crizele de supraproduc
ţie. Pe lingă urmările negative specifice, efectele crizelor economice
din 1873, 1882-1884, 1890-1893 au fost agravate de faptul că acestea
s-au desfăşurat pe fondul unei îndelungate crize agrare resimţită acut
între anii 1870-1895. In continuare, dezvoltarea economică de la în
ceputul secolului al XX-lea a fost grevată de crizele din 1900, 1907 şi
1913-1914, mult mai puternice decît cele din perioada 1871-1900 şi
cu consecinţe mai ample în ceea ce priveşte restrîngerea activităţii
economice.
1 Yves Morvan, Economie generale, Paris, 1971, p. 68.
O altă trăsătură înregistrată de viaţa economică mondială între
anii 187 1 şi 1914 a fost aceea că progresul forţelor de producţie şi creş
terea productivităţii muncii au depins într-o măsură din ce în ce mai
mare de dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii ; astfel, industriile mai vechi îşi
perfecţionau procesele tehnologice, iar cele noi, precum cea chimică,
electrotehnică ş.a., beneficiau de progresele obţinute în domeniile ma
tematicii, fizicii, chimiei etc.
Procesul de concentrare şi centralizare a producţiei şi capitalu
lui - marcat de apariţia cartelurilor, sindicatelor şi trusturilor - a
ronstituit unul din fenomenele cele mai caracteristice ale capitalismu
lui monopolist. In această privinţă Statele Unite ale Americii se si
tuau pe primul loc, fiind urmate de Germania, Marea Britanie şi
Frc:nţa. Paralel cu „cartelizarea" industriei pe plan naţional, a avut
loc constituirea de sindicate şi trusturi internaţionale care îşi împăr
ţeau piaţa mondială, prin care practic marile puteri dominau viaţa
economică la. scara întregii planete.
Ca o caracteristică principală a vieţii economice internaţionale,
in perioada premergătoare primului război monciial s-a înscris forma
rea, î11tr-o fază incipientă încă, a unui sistem economic mondial, în care
fiecare stat dezvoltat şi-a anexat prin forţă un vast hinterland econo
m ic - supus unei crunte exploatări a resurselor naturale şi de muncă,
condamnat, astfel, la subdezvoltare şi sărăcie -, alcătuind vaste imperii
coloniale cu o dezvoltare şi o structură economică asimetrică 7. Totodată,
ponderea cîştigată în rîndul marilor puteri economice de S .U.A., Ger
mania şi Japonia a condus la ascuţirea contradicţiilor între statele
imperialiste, la lupta acerbă pentru o nouă împărţire a teritoriilor co
loniale şi a lumii.
Profundele prefaceri pe tărîmul economic au determinat o serie
d� mutaţii şi transformări în viaţa socială, atît sub aspectul structuri
lor, cit şi sub cel al relaţiilor de clasă. 1n mod firesc, dezvoltarea eco
nomică, prezentînd ritmuri şi particularităţi importante de la stat la
stat, implicaţiile în domeniul social au fost şi ele dintre cele mai di
n�rse, fapt repercutat şi asupra tabloului vieţii sociale la scară mon
dială.
Desigur, datorită dezvoltării accelerate a ramurilor industriale în
tr··un număr tot mai mare de ţări şi a intensificării procesului de con
centrare şi centralizare a capitalului şi a producţiei, în principalele
state avansate din punct de vedere economit fenomenul cel mai sem
nificativ a fost creşterea numerică şi calitativă a proletariatului. Ast
fel, puternicelor detaşamente muncitoreşti din statele europene occi
dentale li s-au adăugat în deceniile premergătoare primului război
mondial cele din toate statele lumii care se angajaseră ferm pe calea
dezvoltării capitaliste, în special din S.U.A., Italia, Japonia etc.
ln ceea ce priveşte capacitatea organizatorică şi combativă a cla
sei muncitoare, forţa şi modalităţile sale de manifestare în lupta im-
r Economia mondială. Tipologia economiilor naţionale, Bucureşti, 1977, p. 58-59.
potriva exploatării, pentru drepturi politice şi economice, se impune a
fi subliniat faptul că acestea au fost specifice fiecărei ţări, în funcţie
de condiţiile concrete în care a apărut, s-a dezvoltat şi s-a afirmat pro
letariatul respectiv. Ca trăsătură generală, se constată implicarea tot
mai fermă a muncitorimii în arena vieţii politice din fiecare stat în
parte, precum şi existenţa organizaţiilor politice ale clasei munci
toare - partidele social-democratice - şi a organizaţiilor profesionale
- sindicatele - în aproape toate statele Europei şi în multe ţări de
pe celelalte continente, care îşi desfăşurau activitatea conform unor
programe de acţiune proprii. Totodată, în condiţiile capitalismului mo
nopolist, proletariatul a polarizat în jurul său forţele progresiste ale
întregii naţiuni - în �cest sens un loc important ocupîndu-1 intelec
tualitatea progresistă şi ţărănimea, care înregistrase, cu deosebiri de
la ţară la ţară, mutaţii substanţiale în funcţie de transformările de na
tură capita1 i.stă în agricultură -, interesate şi ele în lupta îm potriva po
liticii antipupulare şi antidemocratice a marilor monopoluri.
Un rol important în viaţa politică mondială, în confruntarea cu
elementele retrograde ale societăţii l-a j ucat mişcarea muncitorească
şi socialistă internaţională, care s-a remarcat din ce în ce mai mult ca
o redutabilă forţă social-politică. Corelîndu-şi lupta împotriva exploa
tării, partidele socialiste şi muncitoreşti, din iniţiativa lui Fr. Engels,
au pus bazele, în anul 1889, unei u niuni internaţionale - Internaţio
nala a II-a. Militînd în direcţia promovării unor noi forme de legătură
şi solidaritate între partidele clasei muncitoare, noua uniune interna
ţională continua pe un plan superior prima organizaţie proletară in
ternaţională (Internaţionala I) ce fiinţase între �nii 1864-1876. La con
gresele Internaţionalei a II-a (Bruxelles - 1891 , Zi.irich - 1893, Lon
dra - 1896, Amsterdam - 1904, Stuttgart - 1907, Copenhaga -
1 9 1 0, Basel - 191 2) au fost dezbătut� numeroase probleme referi
toare la răspîndirea ideologiei materialist-dialectice în sinul mişcării
muncitoreşti, la tactica socialiştilor faţă de activitatea parlamentară, la
poziţia acestora faţă de problemele militarismului, ale păcii şi războ
iului ş.a.
O mare amploare a luat în această perioadă participarea parti
delor :nuncitoreşti la viaţa parlamentară. Astfel, numai în anul 1910
erau 493 de deputaţi socialişti în parlamentele a 14 ţări europene (Aus
tro-Ungaria - 88, Germania - 84, Franţa - 76, Italia - 44, Marea
Britanie - 40 etc.). De asemenea, în unele ţiiri socialiştii au pătruns
chiar în g•1vern - este cazul lui Alexandre Etienne Millerand care
a intrat în iulie 1899 în guvernul francez. Toate acestea au reprezen
tat succese importante obţinute de clc>sa muncitoare în lupta cu cla
sele dominante pentru îmbunătăţirea situaţiei maselor populare şi ob
ţinerea de drepturi politice şi economice. Incleştarea de clasă a îm
brăcat uneori forme de luptă deosebit de aprige, aşa cum s-a întîm
plat în Rusia ţaristă în timpul revoluţiei din 1905-1907. Deşi înfrîntă
în cele din urmă, lupta revoluţionară a muncitorimii ruse a slăbit
considerabil forţa autocraţiei ţariste şi a prefigurat victoria Marii Re
voluţii Soci2liste din Octombrie 1917.
Intrată în stadiul dezvoltării imperialiste, burghezia din statele
avansate economic a cunoscut un intens proces de stratificare pe par
cursul căruia s-au delimitat vîrfurile burgheziei monopoliste - care
domina întregul organism social capitalist - de burghezia mică şi
mijlocie şi s-au diversificat contradicţiile în sînul acestei dase. Tot
odată, se ascuţeau continuu contradicţiile dintre muncă şi capital, din -
tre grupul restrîns al vîrfurilor monopoliste şi toate celelalte clase şi
categorii ale naţiunii, dintre burghezia imperialistă şi burghezia naţio
nală din „ţările coloniale" care milita pentru scuturarea j ugului asu
pririi străine. Un fenomen nou l-a reprezentat apariţia burgheziei com
pradore, acea parte a burgheziei din „ţările coloniale" care, în dorinţa
de a-�i întări poziţiile economice şi politice proprii, a pactizat cu me
tropola ; in acest fel burghezia compradoră constituia reazemul social
intern al puterii coloniale, înăsprea în colonii j ugul dominaţiei d�
clasă, se opunea mişcării de eliberare naţională.
Dominaţia marilor monopoluri, ce se extinsese asupra tuturor sta
telor mai slab dezvoltate, fie sub forma instaurării relaţiilor coloniale,
fie sub cea a exportului de capital, a dus la ascuţirea fără precedent a
contradicţiilor ce măcinau în ansamblu societatea capitalistă, accentu
îndu-se conflictele dintre burgheziile naţionale şi cele monopoliste, din
tre forţele revoluţionare, luptătoare pentru independenţă şi progres so
cial şi forţele reacţionare imperialiste. „Izbu-:nirea războiului mondial
în 1 9 1 4 - subliniază tovarăşul Nicolae CeaJşescu a constituit un -
moment de răscruce în dezvoltarea socială şi politică a statelor eu

ropene, un eveniment care a zguduit puternic rînduielile vechi, ascu
ţincl la maximum contradicţiile sociale şi naţionale de pe continent, de
terminînd un puternic val al luptei popoarelor pentru eliberare so
cială şi naţională" 8•
CONSTITUIREA CELOR DOU A In evoluţia relaţiilor internaţionale

COALIŢII POLITICO-MILITARE din perioada anterioară primului
- TRIPLA ALIANŢA ŞI
ANTANTA - ŞI INFLUENŢA război mondial, un element esenţial
LOR ASUPRA VIEŢII îl reprezintă constituirea şi ac
INTERNAŢIONALE ţiunea celor două blocuri politico
militare - Tripla Alianţă şi An
tanta - care vor include treptat toate principalele puteri europene.
Faptul este legat mai întîi de transformările intervenite sub diferite
aspecte în această perioadă la scara continentală, cu deosebire de tre
cerea unor state europene, în jurul anului 1900, la stadiul imperialist
de dezvoltare, fenomen cu consecinţe majore în întreaga lume. De ase
menea, trebuie luată în considerare evoluţia situaţiei politico-militare
din Europa după războiul franco-prusian.
8 Nicolae Ceauşescu, România pe drumul desăvîrşirii construcţiei socia liste,

voi. 3, Editura Politică, Bucureşti, 1969, p. 712.
lnfrîntă, Franţa a cunoscut, după 1871, o scurtă perioadă de slă
biciune, ceea ce s-a reflectat şi în diminuarea temporară a rolului său
internaţional. Plata despăgubirii - cinci miliarde franci aur -, ca şi
pierderea celor două bogate proYincii, Alsacia şi Lorena, au afectat po
tenţialul său economic ; pe de altă parte, prăbuşirea celui de-al doilea
imperiu a fost urmată de o perioadă de puternice frămîntări politice,
ceea ce a făcut ca noua formă de stat să fie amenintată · în această
,,republică fără republicani" . Dorinţa unei revanşe era însă puternică
chiar în aceste condiţii şi ea Ya persista şi în perioada următoare ; ex
perienţa evenimentelor din 1870-1871 dovedea însă că o victorie asu
pra Germaniei nu era posibilă decît în măsura în care Franţa va găsi
aliaţi pe continent.
Tocmai o asemenea eventualitate a încercat să o prevină diplo
maţia germană în primele două decenii după 1871 . Ca urmare a răz
boiului victorios şi a unificări i statale, Germania deţinea un primat
real pe continent, dar nu atît de absolut cit să-i permită susţinerea
unei lupte pe mai multe fronturi, iar imperiul nou creat necesita o
perioad� de organizare. În consecinţă, principala grijă a cancelarului
Otto von Bismarck a fost izolarea diplomatică a Franţei printr-un şir
de acorduri încheiate cu alte puteri, omul de stat german avînd, după
remarca unui contemporan, un adevărat „coşmar al coaliţiilor". El a
căutat să prevină mai ales posibilele complicaţii cu Austro-Ungaria
şi Rusia 9.
Reunirea acestor din urmă puteri în cadrul aceleiaşi alianţe - „sub
acPeaşi pălărie", după însăşi expresia lui Bismarck - era însă deo
sebit de dificilă. Infrîngerea suferită în 1866 de Imperiul habsburgic
în războiul cu Prusia pentru hegemonie în lumea germană a determinat
o canalizare exclusivă a tendinţelor sale expansioniste spre sud-estul
Europei, orientare favorizată şi de sporirea rolului aristocraţiei ungare,
ca urmare a realizării dualismului austro-ungar în 1867. Tendinţele
sale de dominaţie a spaţiului sud-est european se loveau însă de ace
lea ale Rusiei ţariste. Fireşte, aceasta din urmă era interesată şi de
penetraţia în Asia centrală, dar preocuparea pentru accesul la Marea
M(:diterană rămînea şi pe mai departe pe primul plan al diplomaţiei
ruse. Interesele divergente ale Rusiei şi Austro-Ungariei în Peninsula
Balcanică au generat o puternică rivalitate între cele două puteri, care
a fo:>t unul din elementele esenţiale în dinamica relaţiilor internaţio
nale din perioada premergătoare primului război mondial.
Importante în evoluţia relaţiilor internaţionale pe continent au
fost, de asemenea, atît poziţia Italiei, cit şi a Marii Britanii. Fău
rindu-şi unitatea naţională în 1870, Italia încerca să se afirme ca
o mare putere ; forţele sale erau însă insuficiente atingerii acestui
scop, ceea ce a determinat apelul la alianţa cu alte state. Marea Bri
tanie, protejată de cea mai importantă forţă navală a lumii, a
9 Andreas Hillgruber, Bismarck Aussenpolitik, Freiburg, 1972 ; vezi şi A. Erous

salimski, L'imperialisme allemand. Passe et present, Moscou, 1970.
preferat să păstreze faţă de relaţiile intereuropene o atitudine de
"splendidă izolare". Ceea ce interesa guvernul de la Londra era secu
ritatea posesiunilor coloniale şi a căilor de acces spre ele şi menţi
nerea unui anumit echilibru între statele europene, pentru a exclude
o hegemonie durabilă a vreunuia, care să-i ameninţe supremaţia mon
dială. Datorită însă mutaţiilor produse pe eşichierul politic continental,
Marca Britanie va fi nevoită să se implice din ce în ce mai activ în
relaţiile internaţionale.
Străduinţele lui Bismarck de a izola Franţa şi a descuraja "re
van�a " acesteia au dus în cele din urmă la constituirea unui adevărat
sistem de alianţe în Europa. Primul pas în această privinţă a fost fă
cut încă în 1873, prin încheierea "alianţei celor trei împăraţi". La
24 aprilie/6 mai 1873, între Rusia şi Germania s-a semnat o convenţie
militară, prin care cele două state se angajau reciproc ca, în cazul în
care unul din ele va fi atacat de o altă putere, celălalt să-i acorde un
ajutor armat constînd în 200 OOO de militari. Ulterior, la 25 mai/6 iunie
1873, o înţelegere intre suveranii Rusiei şi Austro-Ungariei, la care
a aqerat şi împăratul Germaniei, prevedea că aceştia se vor consulta
în cazul cînd pacea va fi ameninţată de o altă putere sau cînd între
statei€ lor vor interveni divergenţe.
Acordul între cei trei împăraţi nu constituia totuşi o alianţă în
sem.ul propriu al cuvîntului 10, prevederile de sprijin reciproc, cu ex
cepţia convenţiei militare ruso-germane, rămînînd destul de vagi.
Chiar între cercurile oficiale de la Petersburg şi Berlin apropierea nu
era atit de fermă, fapt care a ieşit limpede în evidenţă în timpul cri
zei franco-germane din 1875. Ameninţarea Franţei, care proceda la
c1 energica reorganizare a armatei, cu un război preventiv din partea
Germaniei a întimpinat opoziţia nu numai a Marii Britanii, ci şi a

Rusiei.
Incă de pe atunci, diplomaţia germană a trebuit să ia în consi
derare o posibilă apropiere franco-rusă ; încercînd să-i prevină con
secinţele, Bismarck s-a decis la o mai strînsă alianţă cu Austro-Un
garia. Aceasta a fost grăbită mai ales de rezultatele Congresului de la
Berlin din 1878, care a succedat războiului ruso-româno-turc din
1877-1878. Revizuirea, într-un sens nefavorabil Rusiei, a preve
derilor Tratatului preliminar ruso--turc de la San Stefano a fost privită
de cercurile guvernamentale de la Petersburg ca datorindu-se, în pri
mul rînd, poziţiei cancelarului german. Incordarea intervenită în re
laţiile germano-ruse l-a determinat pe Bismarck la o apropiere
de Austro-Ungaria, cu atît mai lesne de realizat cu cit oamenii de
stat de la Viena vedeau într-o alianţă cu Germania posibilitatea unei
libere acţiuni în Orient. In pofida opoziţiei împăratului Wilhelm I,
datorată legăturilor de familie cu ţarul, alianţa a fost repede perfec
tată, tratatul fiind semnat la 25 septembrie/7 octombrie 1879.
10 Pierre Renouvin, Edmond Preclin, Georges Hardy, L'epoque contemporaine,

tome II, La paix armee et la grande guerre (1871-1919), Paris, 1939, p. 410.
EUROPA ÎX AXUL 1878
'
o
MAROC (Ir.) ALGERIA (fr.)

„
� ln.t. Maltei
Teritoriu inC'o1·pnr:it � lbrit)
111111111 d� : mpt-rilll r us z
L) :. /ns. Creta
I T ' E R A N Ă _,
Congresul de pace de la Berlin ( 1878)
In conformitate cu prevederile acestuia, dacă una din cele două

părţi contractante era atacată fără provocare de către Rusia, cealaltă
·se obliga să-i dea ajutor cu toate forţele sale. Dacă atacul venea din
partea unei alte puteri, obligaţia consta numai într-o neutralitate bi
nevoitoare, cu excepţia cazului cînd Rusia lua parte la conflict, ceea
-ce făcea aplicabilă prima clauză. Pacea urma să fie încheiată numai
împreună. Evident, tratatul din 1 879 era favorabil Austro-Ungariei,
date fiind contradicţiile sale cu Rusia în sud-estul Europei ; prin el,
5nsă, Germania elimina, în cazul unui conflict european, perspectiva
susţinerii numai cu forţele proprii a unei lupte pe două fronturi, conco
mitent în vestul şi estul Europei. Alianţa austro-ungaro-german:1
din 1 879, care marca începutul grupării în tabere politico-militar�
opuse a statelor europene, a devenit astfel cea mai durabilă dintre
.alianţele încheiate înainte de primul război mondial şi un factor im
portant in ansamblul relaţiilor internaţionale din această perioadă.
Asigurîndu-şi sprijinul monarhiei dualiste, „cancelarul de fier"
.a urmărit să evite însă un eventual conflict al acesteia cu Rusia, ca
·.<şi un atac al Rusiei în cazul cînd Germania s-ar fi aflat angajată în
tr-un război cu Franţa. Cu toată opoziţia Vienei, s-a reuşit ca, în iu
nie 1 8 8 1 , să se ajungă la un nou tratat al celor trei împăraţi, care pre
vedea că dacă unul din cele trei state va fi atacat de o a patra putere,
· celelalte două vor păstra o atitudine binevoitoare. La fel, se prevedeH
că dacă statu-quo-ul din sud-estul Europei va suferi modificări, ele se
vor· pune de acord pentru asigurarea intereselor lor în această regiune ;
-.un protocol adiacent stipula că Rusia nu se va opune la anexarea Bos -
11
niei şi Herţegovinei de către Austro-Ungaria, care le administra în
virtutea prevederilor Tratatului de pace de la Berlin din 1 8 78, şi că
aceasta din urmă nu va acţiona împotriva unei uniri a Rumeliei cu
Bulgaria. Germania primea, astfel, garanţii pentru eventualitatea unui
conflict cu Franţa, Austro-Ungaria avea asigurată perspectiva unei ex
tinderi teritoriale în Peninsula Balcanică, iar Rusia putea să conteze
pe neutralitatea celorlalte două state în cazul unui conflict cu Marea
Britanie în Asia Centrală.
în aceste condiţii, apropierea austro-ungaro-germană rămînea in
discutabilă şi ea se va întări o dată cu realizarea, în 1 882, a Triplei
Alianţe, înfăptuită datorită, mai ales, acţiunii Italiei. Aceasta a căutat,
multă vreme fără rezultat, o apropiere de Germania. Bismarck a ară
tat foarte limpede că, în prealabil, trebuia să se realizeze o apropiere
de Austro-Ungaria. Or, în cadrul acesteia din urmă intrau mai multe
teritorii locuite de italieni, ceea ce făcea înţelegerea foarte dificilă. Ea
s-a închegat totuşi datorită insucceselor politicii italiene în Mediterana.
Elementul esenţial a fost ocuparea, în 1 88 1 , de către Franţa a Tuni
siei, regiune considerată de cercurile conducătoare de la Roma ca o
:Sferă a influenţei italiene. In aceste condiţii, guvernul de la Roma s-a
îndreptat mai ferm spre Germania şi Austro-Ungaria, pentru a-şi asi
gura, astfel, un sprijin politicii sale externe, chiar dacă pentru aceasta
a trebuit să renunţe temporar la revendicările teritoriale faţă de Aus
tro-Ungaria. Rezultatul a fost constituirea la Viena, la 8/20 mai 1 882,
a Triplei Alianţe. Tratatul încheiat prevedea că dacă Italia va fi ata
cată de către Franţa, „fără provocare din partea sa", Germania şi
Austro-Ungaria vor interveni cu toate forţele lor în sprijinul aliatei.
Dacă Germania va fi atacată de Franţa, în aceleaşi condiţii, Italia va
interveni, de asemenea� cu toate forţele ; ea va păstra însă neutrali
tatea dacă Germania va avea iniţiativa unui război cu Franţa. In cazul
unui conflict între Rusia şi Austro-Ungaria, aceasta din urmă nu be
neficia din partea Italiei decît de o neutralitate binevoitoare. In sfîrşit,
în situaţia în care una din părţile contractante ar fi fost atacată de
două mari puteri, statele componente ale Triplei Alianţe trebuia să-şi
acorde un sprijin complet.
Prevederile tratatului erau, evident, avantajoase mai ales Italiei,
ele limitîndu-se la precizarea obligaţiilor şi drepturilor acesteia în ra
port cu Puterile Centrale. Tratatul din 1 882 rămînea, astfel, distinct
de acela din 1 879, chiar dacă cele două puteri semnatare ale acestuia
din urmă făceau parte din Tripla Alianţă. Atît Germania, cit şi Aus
tro-Ungaria beneficiau totuşi de anumite avantaje : prima putere pu
tea conta pe ajutorul italian în cazul unui război de revanşă al Fran
ţei, cea de a doua avea spatele asigurat în eventualitatea unui război
cu Rusia. De altfel, în disputa diplomatică cu Petersburgul, Austro
Ungaria va obţine noi avantaje atît prin încheierea convenţiei de la
Belgrad din 1 8 8 1 , prin care de fapt îşi instituia protectoratul asupra
12
Serbiei, cit şi prin alianţa secretă defensivă pe care România o v a
încheia cu Puterile Centrale în anul 1 883 1 1 •
In componenţa din 1 882, Tripla Alianţă avea, formal, un carac
ter defensiv. Orientarea alianţei s-a modificat însă chiar la prima re
înnoire a tratatului, în 1 8 8 7, care a avut loc în condiţiile unei noi ten
siuni în relaţiile franco-germane, ca şi ale crizei bulgare legate de ab
dicarea principelui Alexander Battenberg, ceea ce a provocat o nouă
manifestare a divergenţelor austro-ungaro-ruse. Textul tratatului
rămînea neschimbat ; dar cele două convenţii anexe încheiate,
italo-austro-ung<1r<'i şi italo-germană, i-au modificat caracterul.
Potrivit acordului încheiat între guvernele de la Viena şi Roma, dacă
primul proceda la o „ocupaţie permanentă sau temporară� a unui teri
toriu balcanic, el trebuia să realizeze în prealabil un acord cu Italia
şi să-i recunoască dreptul la o „compensaţie". Pe de altă parte, con
form înţelegerii dintre Italia şi Germania, dacă Italia ar fi atacat Franţa,
ca urmare a sporirii influenţei franceze în Africa de Nord, Germania
urma să-i acorde întreg sprijinul său militar. Tripla Alianţă dobîndea
astfel un evident caracter ofensiv, accentuat în 1 89 1 , cînd cele două
convenţii anexe au fost incluse în textul propriu-zis al tratatului 1 2•
Sistemul de înţelegeri internaţionale s-a lărgit în acelaşi an 1 88 7
prin realizarea „acordului mediteranean" între cabinetele din Londra
şi Roma, la care a aderat şi Austro-Ungaria. Acordul prevedea că Ita
lia va sprijini acţiunea Marii Britanii în Egipt, iar aceasta va susţine
Italia în cazul în care o a treia putere, care nu putea fi decît Franţa,
va invada Tripolitania. Prin acelaşi acord, cele trei state se angajau să
urmărească respectarea statu-quo-ului în Marea Mediterană şi Marea
Neagră. Prevederile sale erau îndreptate, astfel, nu numai împotriva
Franţei, ci şi împotriva Rusiei. In amintitele condiţii, reînnoirea tra
tatului celor trei împăraţi nu mai era posibilă. Bismarck a izbutit însă
încheierea în iunie 1 887 a unui tratat bilateral secret, „de reasigurare",
cu guvernul rus, prin care Petersburgul promitea neutralitatea în ca
zul unui atac al Franţei împotriva Germaniei, iar aceasta din urmă fă
găduia Rusiei sprijin diplomatic pentru accesul la Strîmtori şi menţi
nerea influenţei ei în Bulgaria.
Ca o consecinţă a acestor acorduri, diplomaţia germană a izbutit
să izoleze aproape complet Franţa. Dar sistemul de alianţe bismarc
kian era extrem de complicat, cancelarul fiind nevoit, după o expre-
qi Gheorghe N. Căzan, Şerban Rădulescu-Zoner, România şi Tripl.a Alianţă.

1878-1914, Bucureşti, 1979, p. 13-31, 95-130 ; vezi şi România în relaţiile in
ternaţionale. 1699-1933, Iaşi, 1979, p. 302-321. Potrivit articolului 2 al trata
tului, Austro-Ungaria se obliga să acorde României „ajutor şi sprij in î mpo
triva agresorului", dacă aceasta „ar fi atacată fără vreo provocare din partea
ei" (era vizată îndeosebi Rusia). Obligaţia de casus foederis se aplica şi pen
tru statul român, dacă partenerul său ar fi devenit obiectul unei agresiuni
in părţile limitrofe României.
12 Alfred Francis Pribram, Les traites politiques secrets de l'Autriche-Hongrie
1 878-1914, tome I, Le secret de la Triple A lliance, Paris, 1923, p. 90.
13
sie contemporană, „să jongleze cu cinci bile, din care două sînt în
totdeauna în ae•". Pe de altă parte, între prevederile diferitelor tra
tate nu exista o unitate, iar uneori ele erau chiar contradictorii. Sis
temul era, astfel, deosebit de fragil şi el nu a putut rezista după în
lăturarea, în 1 890, a creatorului său de pe scena politică a ţării sale.
Incepînd din jurul anului 1890 viaţa politică internaţională a cu
noscut noi şi importante transformări 13• In mare parte, ele au fost
legate de noua atitudine a Germaniei lui Wilhelm al II-lea, care, ba
zată pe rapida dezvoltare economică, îşi propunea să ducă o politică
mondială (Weltpolitik). In consecinţă, guvernul german a renunţat b
complicatul joc diplomatic al „cancelarului de fier" şi, în primul rînd,
la alianţa cu Rusia, „tratatul de reasigurare" nemaifiind reînnoit în
1 890. Consecinţa logică a acestei atitudini a fost apropierea dintre Ru
sia şi Franţa, puteri ameninţate cu izolarea din punct de vedere diplo
matic şi „incomodate" de ascensiunea rapidă a Germaniei.
Apropierea de Rusia era în mod firesc dorită de oamenii de stat
francezi în împrejurările de după 1 8 7 1 . Deşi a acordat în cîteva rînduri
sprijin diplomatic Franţei, guvernul ţarist nu a acceptat totuşi, multă
vreme, ideea alianţei cu o ţară republicană. Premisele unei apropieri
au devenit însă mai evidente din 1 88 8, anul de cînd Rusia a apelat
sistematic la capitalul francez, ca urmare a dificultăţilor întimpinate -
pe piaţa germană, ceea ce a oferit cabinetului de la Paris un puternic
mijloc de presiune. Weltpolitik-ul promovat de Berlin a definitivat
această evoluţie, care avea să ducă la încheierea alianţei franco-ruse
din 1 891-1 893, pas decisiv pe drumul constituirii Antantei.
O primă acţiune în direcţia încheierii alianţei dintre Franţa şi
Rusia a constituit-o vizita la Petersburg, în 1 890, a şefului Statului-ma
jor francez. Discuţiile pe care acesta le-a avut cu omologul său rus au
impus ideea că, în cazul unui conflict, cele două armate trebuiau să-şi
ofere un sprijin reciproc, chiar fără a se perfecta un acord în această
privinţă. Ulterior, la 1 5/27 august 1 891, printr-un schimb de scrisori
diplomatice, cele două state îşi promiteau un ajutor mutual pentru
protejarea intereselor lor în Europa. Prin aceasta nu se încheiase to
tuşi o alianţă propriu-zisă, întrucît angajamentele rămîneau generale,
fără asumarea unor obligaţii precise, mai ales de natură militară. După
mai multe stăruinţe din partea guvernului francez, alianţa se va realiza
prin convenţia militară din 1 5/27 august 1 892, care stipula că dacă
Franta era atacată de Germania sau de Italia sustinută de Germania.
Rusi � îi va acorda ajutor cu toate forţele disponibile ; la rîndul său.
Franţa urma să procedeze la fel în cazul în care Rusia ar fi fost obiectul
unui atac al Germaniei sau al Austro-Ungariei sprijinită de Germania.
Cele două puteri se obligau să nu încheie pace separată, tratatul ur
mînd să rămînă valabil atîta timp cit va dura Tripla Alianţă. Con
venţia militară din 1 89 2 a reprezentat documentul de bază al alianţei
13 Mircea N. Popa, op. Cit., p. 76, 1 17 ; Norma Stane, Europe transformed.

1878-1919, Fontana, 1983, p. 154-160.
14
PRINCIPALELE ALIANŢE mmoPENE ÎN PERIOA DA 1873 - 1 9 1 4
-- Trotcte, acorduri. crnvP.nţli intre stalele din coa liţia Antontei

-- T1 otote, ocordl1ri, convenţii intre statele· T 1 i pl e i Aliante
• • • • Alle trotate, ocordl;ri. conven\ii încheiate intre state
Trntot� cu coroctF-r defo.nc;iv inch!"iote de Italia„ Româriio,
S{'r�io _in_tre cinn 18Cl � · 1ea3 c u Pute1ile Ccnt1ale
franco-ruse ; ea nu a fost ratificată însă de guvernul rus decît la 15/27
decembrie 1 893, după ce un şir de măsuri ale Germaniei dovediseră
::istilitatea acesteia faţă de Rusia. De altfel, în împrejurările de după
1 893, Germania şi-a intensificat eforturile în vederea întăririi Triplei
Alianţe. Este semnificativ faptul că aceasta fusese reînnoită în 1891,
cu peste un an înainte de termenul expirării ei. Pe aceeaşi linie se în
.scriau şi străduinţele Puterilor Centrale de a păstra alianţa cu Româ.:..
nia. Aderarea României la Tripla Alianţă, prin încheierea tratatului
defensiv din 1 8/30 octombrie 1 883 cu Austro-Ungaria şi Germania, a
avut la bază o serie de realităţi - izolarea politică spre care România
fusese împinsă de Rusia şi Austro-Ungaria după 1 878, tendinţa Rusiei
ţariste de expansiune în Balcani -, care au făcut ca soluţia alianţei
defensive cu Puterile Centrale să treacă drept cea mai viabilă în apre
cierea forurilor conducătoare de la Bucureşti 1 4 •
In noile condiţii internaţionale atitudinea guvernului român a\·ea
pentru Puterile Centrale o deosebită însemnătate. Plasată între cele
două mari imperii rivale, România deţinea, mai întîi, o importantă po
ziţie strategică. Intrarea ei în război - în vederea căruia erau, în fond,
încheiate diferitele acorduri între marile puteri - de o parte ori de
alta sau chiar simpla ei neutralitate - care putea fi binevoitoare sau
nu - erau de natură să modifice într-o însemnată măsură situaţia mi
litară din răsăritul Europei în condiţiile unui conflict. In acelaşi timp,
România putea să devină fie o barieră, fie o punte de legătură pentru
expansiunea rusă în Balcani, fapt de o deosebită importanţă pentru
Germania 1 5, dar mai ales pentru Austro-Ungaria. Aceasta din urmă nu
putea neglija nici importanţa poziţiei pe care România o deţinea la
Dunăre, ca şi situaţia ci de riverană a Mării Negre. In legătură cu
aceste elemente, Puterile Centrale nu puteau omite, de asemenea, îm
prejurarea că România era statul cel mai puternic din sud-estul Eu
ropei, cu o populaţie şi o suprafaţă mai mari decît ale statelor de la sud
de Dunăre 1 6 , dispunînd de importante resurse naturale. In sfîrşit, ni.I
se putea face abstracţie de armata română, chiar dacă, în chip firesc,
efectivele ei erau evident mai reduse decît acelea ale Puterilor Cen
trale sau Rusiei. încă din 1 8 9 1 , noul cancelar al Germaniei, Georg Leo
von Caprivi, sublinia că succesele trupelor române în războiul din
1 877-1878 nu au fost cu nimic mai prejos decît acelea ale aliaţilor lor
ruşi, încît în cazul unui război ele puteau constitui un factor im
portant 1 7•
1 4 Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, De la statul geto-dac la statul român unitar,

Bucureşti 1983, p. 319-320.
,
1s Cf. F'. Heinrich Geffcken, Frankreich, Russland und der Dreibund, Berlin.
1893, p. 110.
16 V. Cristian, A. Filimon, Les premises du renouvellement du traite d'alltanee
de la Roumanie avec les Puissances Centrales (1 892), in „Dacoromania. Jahr
buch fiir ostliche Latinitat", nr. 4/1977-1978, p. 147-172.
17 Die Grosse Politik der Europaischen Kabinette 1871-1914. Samlung der Di
plomatischen Akten des Auswartigen Amtes, band VII, Berlin, 1923, p. 159.
16
Datorită tuturor acestor element� Puterile Centrale au desfăşurat
o intensă acţiune diplomatică pentru a menţine influenţa lor în România.
Peritru reînnoirea acordurilor din 1 883, prelungite pe trei ani, în 1 3El8,
au fost necesare însă îndelungi discuţii, datorate divergenţelor existente
intre România şi Austro-Ungaria, mai ales, din cauza situaţiei românilor
din Transilvania. Reînnoirea tratatelor s-a realizat cu un an întîrziere,
în condiţii care dovedeau fragilitatea alianţei.
După încheierea convenţiei militare franco.:.._ruse din 1 892, gru
parea forţelor europene era, în linii mari, stabilită. O excepţie notabilă
o constituia însă Marea Britanie, a cărei politică externă va cunoaşte
importante mutaţii pînă se va ajunge la constituirea Antantei. In 1 892,
Marea Britanie a renunţat practic la „acordul mediteranean", reîntor
cîndu-se la politica tradiţională de „splendidă izolare". Intensificarea
contradicţiilor dintre marile puteri de la sfîrşitul secolului trecut, mo
dificarea raportului de forţe pe plan internaţional şi lupta pentru reîm
părţirea lumii au convins însă guvernul britanic de imposibilitatea
păstrării orientării tradiţionale. Incă în 1 898, Joseph Chamberlain, mi
nistru al coloniilor, declara că politica de izolare nu putea fi menţinută
fără a se periclita interesele britanice şi că era necesar să se găsească
pe continent sprijinul unei mari puteri militare 18• Date fiind contra
dicţiile anglo-ruse din Asia şi cele anglo-franceze din Africa, culminînd
cu incidentul de la Fashoda (1 898), guvernul britanic a încercat, în mod
firesc, să realizeze o apropiere de Germania. Iniţiativa a eşuat însă,
întrucît guvernul german dorea să-şi păstreze libertatea de acţiune,
pentru a putea profita de dificultăţile întimpinate de marile puteri euro
pene în Asia şi Africa.
Totodată, poziţia Marii Britanii era ameninţată şi de evoluţia
alianţei franco-ruse. O convenţie militară din 1 900 prevedea că cele
două ţări îşi vor acorda ajutor armat nu numai în cazul unui război cu
Germania, ci şi în acela al unui conflict cu Marea Britanie. Or, tocmai
acum Londra începea să fie puternic neliniştită de concurenţa comer
cială germană, ca şi de construirea unei puternice flote de război g�r
mane. In aceste condiţii, guvernul britanic s-a arătat receptiv la propu
nerile ministrului de externe francez, Theophile Delcasse, vizînd l'
apropiere între cele două ţări. Rezultatul negocierilor va fi formarea
,,Antantei Cordiale", concretizată prin acordul din 26 martie/8 aprilie
1 904. Acesta reglementa litigiile franco-engleze în domeniul colonial,
Egiptul fiind recunoscut ca o zonă de influenţă engleză, iar Marocul în
sfera franceză ; în. plus, o înţelegere secretă stabilea posibilitatea şi
condiţiile în care această influenţă se va putea transforma în protec
torat. „Antanta Cordială", prin apropierea franco-britanică realizată,
crea premisele pentru o acţiune comună împotriva Triplei Alianţe.
Sistemul de alianţe a fost completat în 1 907 prin încheierea unui
acord anglo-rus. Perfectarea acestuia a fost mai dificil de realizat, date
fiind contradicţiile dintre cele două puteri în Asia, ca şi străduinţele
18 Pierre Renouvin, Edmond Preclin, Georges Hardy, op. cit„ p. 477.
17
Preşedintele Franţei, Raymond Poincare, şi ţarul Nicolae al I I-iea în timpul vizitei
şefului statului francez în Rusia (iulie 19 14)
Marii Britanii de a împiedica expansiunea rusă în Balcani, fa;�t ce

ameninţa poziţiile sale în Mediterana.
După îndelungi şi complicate tratative, în care un important r·::il.
a revenit diplomaţiei franceze, interesată evident într-o asemenea apro
piere, la 1 8/31 august 1907 a fost încheiat acordul anglo-rus, delimitînd
„sferele de influenţă" ale celor două puteri în Asia. In conformitate cu
prevederile sale, Persia era împărţită în trei „sfere de influenţă", ce::r
din nord revenind Rusiei, cea din sud Marii Britanii, zona centrală fiind
considerată neutră. Guvernul de la Petersburg recw10ştea apoi că
Afganistanul, obiect a numeroase divergenţe pînă atunci, era în afar::i
sferei ruse de influenţă. In sfîrşit, ambele guverne se angajau să nu şe
amestece în afacerile interne ale Tibetului. Ca şi în cazul „Antantei
Cordiale", acordul anglo-rus nu se referea decît la probleme coloniale :.
realizînd însă o apropiere sub acest raport între Marea Britanie şi
Rusia, el definitiva înfăptuirea sistemului de alianţe existent în preajma
primului război mondial. Astfel, din 1 907, Triplei Alianţe i se opuneJ„
Antanta (Triplbl înţelegere).
Constituirea celor două grupări nu s-a cristalizat, aşadar, decît în
urma unei îndelungi şi complexe evoluţii întinse pe decenii. De altfel�
diferitele alianţe nu au însemnat şi o atitudine perfect unitară a puteri
lor angajate prin ele ; modul cum s-au desfăşurat diferitele crize int8r
naţionale de după 1900 19 dovedeşte pe deplin această situaţie. Ea se vai
is Şerban Rădulescu-Zoner, Crizele politice internaţionale de la începutul seco:u

lui al XX-lea in cadrul teoriei leniniste asupra imperialismului, în "Studii�.
nr. 3/1970, p. 215-234.
l8
reflecta pregnant şi m 1914. Gm·ernul britanic va ezita mai multă
vreme de a se implica în război. Mult mai revelatoare este, însă, mai
ales, poziţia Italiei. lncepînd de la sfîrşitul secolului trecut, aceasta s-a
îndepărtat treptat de Tripla Alianţă, chiar dacă a rămas parte compo
nentă a ei ; în 1 900, Italia încheia chiar un tratat secret cu Franţa, prin
care se angaja să păstreze neutralitatea în cazul unui război provocat
sau declanşat de Germania. Chiar în aceste condiţii, existenţa cdor
două grupări politico-militare a influenţat profund \'iaţa internaţională
din preajma primului război mondial şi a contribuit esrnţial la declan
şarea acestuia, reflectînd pe plan diplomatic divergen;ele existente între
marile puteri europene.
Aşadar, constituirea celor două blocuri politico-militare ale marilor
puteri europene a fost rezultatul strădaniilor de creare a unui echilibru
între interesele imperialiste ale acestora atit în Europa, cit şi în alte
părţi ale lumii. Ţinta primordială a acestor grupări şi regrupări de
forţe a fost atingerea unui echilibru între cele două blocuri în măsură
să asigure o împărţire „echitabilă" a sferelor de influenţă şi coloniilor.
Existenţa celor două blocuri, Tripla Alianţă şi Tripla Inţelegere, departe
însă de a asigura echilibrul de putere în Europa şi în lume, demonstra
caracterul ireconciliabil al intereselor marilor state imperialiste, evidenţia
o evoluţie care avea să sfîrşească inevitabil într-un conflict de mari
proporţii - conflict care avea să fie, deopotrivă, expresie a contradi:::
ţiilor antagoniste între marile puteri aflate în stadiul imperialist al dez
voltării capitaliste şi a tendinţei manifeste a acestora de a dobîndi
supremaţia mondială.
O. precizare e necesară în cazul statelor mici şi mijlocii - ca România
şi Serbia - care au încheiat tratate de alianţă cu una sau alta din cele
două tabere. Obiectivul fundamental al orientării acestora a fost să-şi
salveze existenţa politică ameninţată de expansiunea unei mari puteri
imperialiste, contracarînd-o prin apelul la sprijinul blocului opus acesteia.
Aşadar, apropierea lor de una din aceste alianţe a fost dictată de consi
derentul fundamental de a promova o politică de descurajare a tendinţe
lor imperialiste care le vizau.
CONFRUNTARE:\ INTRE PUTERIL� o trăsătură esenţială a relaţii

I MPERIALISTE LA l N CEPUT U L lor internaţionale din preajma pri�
SECOLlrLUI AL XX-LEA PE�T RU mului război mondial şi o cauză
RElMPARŢJREA LUMII ; INTENSI fundamentală a acestuia a fost lupta
FICAREA CURSEI INARMARlLUP.. pentru reîmpărţirea lumii desfăşu-
rată între marile puteri imperialiste.
Ea era expresia amplificării rivalităţilor mai vechi dintre puterile
coloniale, dar capătă acum o acuitate deosebită 20• r\ccelerab dezvoltare
�o Rene Remond, Jntroduction a l'histoire de notre t e m ps, tome '.!, V:: X!X-e s i ede
1 8 1 5-191'1 , [Paris], 19H, p. 208.
19
Economică a marilor state a făcut stringentă rezolvarea problemei surse
lor de materii prime, necesare într-o cantitate tot mai mare unei in
dustrii într-o continuă expansiune şi care se diversifică într-un ritm tot
mai rapid, ca şi cea a posibilităţilor de desfacere a produselor tot mai
numeroase ale acesteia. Concurenţa s-a accentuat datorită faptului că
alături de vechile state coloniale, Marea Britanie şi Franţa, au apărut
altele cu veleităţi expansioniste. Germania, care se limitase un timp la
o politică europeană, işi manifesta intenţia de a deveni şi o putere colo
n ială, ţel exprimat prin crearea unei companii comerciale avînd drept
scop penetraţia în Africa. Aflată în plin avînt economic, Germania se
profila ca un rival de temut pentru puterile coloniale tradiţionale, fapt
c� va avea importante consecinţe asupra relaţiilor internaţionale. La rindul
ei, Italia s-a angajat într-o ambiţioasă politică de expansiune colonială,
emiţînd pretenţii asupra Tunisiei şi încercind, fără rezultat însă, să
cucerească Abisinia.
Concurenţi serioşi ai vechilor puteri coloniale au apărut şi în afara
Europei . In Extremul Orient, Japonia, după „revoluţia Meidji", se
afirma ca o putere industrială şi militară în plină expansiune, care îşi
dovedise forţa adjudecîndu-şi victoria în războiul cu Rusia din 1 904-
1905. Ţara „Soarelui răsare" îşi manifesta tot mai vizibil pretenţiile
asupra unor regiuni întinse de pe continentul asiatic. Dincolo de Atlantic,
Statele Unite ale Americii îşi formulaseră un program colonial în ultimii
ani ai secolului al XIX-lea, pe care îl motivau prin puternicul lor po
tenţial economic 2 1 • Totodată, Washingtonul, prin „doctrina Monrce"
(1 823), îşi afirmase propria sferă de interese şi influenţă, împotrivindu-se
oricărei intervenţii a marilor puteri europene în America centrală şi
de sud ori în Pacificul de nord-vest, în general în emisfera vestică.
Afirmarea acestor noi competitori a dus la ascuţirea contradicţiilor între
puterile imperialiste, a exacerbat lupta pentru stăpînirea unor întinse
regiuni ale globului, în Africa şi Asia în primul rînd.
Pînă spre jumătatea secolului trecut, statele europene colonia1iste
acordaseră mai puţină atenţie Africii, cu excepţia nordului acesteia, con
-siderînd că nu prezenta acelaşi grad de rentabilitate ca Asia sau America
Latină. După 1 850, interiorul „continentului negru" a constituit obie.:
tul mai multor explorări, care, dincolo de rezultatele ştiinţifice, au
atras atenţia asupra bogăţiilor Africii ca şi asupra marilor posibilităţi
de profit pentru ţările dezvoltate. In ultimele decenii ale secolului trecut,
explorările s'-au intensificat, iar majoritatea teritoriilor au fost trans
formate - prin forţă sau prin „acorduri" - în colonii. La 1900 nu m.1.i
existau decît două state africane independente : Abisinia şi Liberia.
In preajma izbucnirii primului război mondial, posesiunile cele
mai importante în Africa reveneau Imperiului britanic şi Franţei. Pri-
�1 Claude Fohlen, L'Amerique anglo-saxonne de 1815 a nos jours, Paris, 1955.

p. 1 15. Acesta consideră că factorul esenţial este de ordin psihologic, pornind
de la cunoscuta „teorie a frontierei" în expansiWle.
20
mul stăpînea Egiptul, Sudanul anglo-egiptean, o parte a Somaliei,
Africa occidentală „engleză" (Gambia, Sierra Leone, Coasta de Aur -
Ghana, Nigeria}, Africa orientală, Uniunea Sud-Africană, în timp ce
Franţa deţinea Algeria, Tunisia, Africa occidentală, Africa ecuatorială
„franceză" şi Madagascarul. Statul portughez controla Angola şi Mozam
bicul. Noile puteri coloniale cuceriseră importante teritorii, în special
Germania, care acaparase Togo, Camerun, Africa de Sud-Vest şi Africa
orientală „germană". Italia şi-a instaurat dominaţia asupra Eritreei,
Tripolitaniei şi a unei părţi din Somalia, iar Belgia asupra întinsului şi
bog:itului regat Congo.
La începutul secolului al XX-lea exploatarea însemnatelor resurse
naturale ale continentului african, desfăşurată în condiţiile unei conc:i
renţe industriale deosebit de puternice, va duce la serioase disensiuni
şi dispute între statele coloniale, manifestate concomitent cu rezistenţa
îndirjită a populaţiilor locale 22•
In Asia, raportul de forţe între puterile coloniale se modificase,
ca urmare a diminuării posesiunilor portugheze şi franceze, în jurul
anului 1 900, Marea Britanie şi Rusia deţinînd aici principalele pozi ţii.
Pentru a apăra India - nucleul imperiului său colonial -, pe care o
stăpînea aproape în întregime, Marea Britanie a căutat să ia sub control
principalele căi de acces către Peninsula hindusă, ocupînd Binnania şi
Belucistanul. în acelaşi timp, s-a străduit să asigure căile de comunicaţie
cu India după construirea canalului de Suez ( 1 869), deţinînd o mare
parte a acţiunilor acestuia, anexînd insula Cipru ( 1 8î8}, ocupînd Egiptul
( 1 882) şi importante puncte pe coasta Arabiei (Bahrein, Kuweit, Qatar,
3
Masqat, Aden) 2 • înaintarea Rusiei ţariste, stăpînă a Siberiei, spre sud
·- prin acapararea unor noi teritorii în Transcaucazia, după războiul
ruso-româno-turc din 1 877-1878 şi cucerirea Turkestanului ( 1 884) -- a
provocat îngrijorarea crescîndă a Marii Britanii, determinînd o accen
tuată dispută între cele două imperii privind delimitarea „sferelor de
influenţă" în Persia, Afganistan şi Tibet, mai multe înţelegeri prefaţînd
-· asa cum s-a arătat - încheierea acordului din 1 907.
·Situaţia era şi mai complicată în Extremul Orient. După războaiele
opi ului ( 1 840-1 842, 1 856-1860), China slăbită a fost ne\·oită să facă
loc penetraţiei străine ; după ce i-au fost ocupate statele vasale - pre
cum cele din Indochina ( 1 885) de către Franţa sau Birmania ( 1 886) de
către Marea Britanie - ea însăşi a devenit obiectul tendinţelor expan
sioniste, în competiţia puterilor europene angajîndu-se şi Japonia, ceea
ce a complicat şi mai mult confruntările din regiune. De altfel, prin
pacea de la Shimonoseki ( 1 895) încheiată în urma războiului cu Chi:rn
( 1 894-1 895), Imperiul nipon a anexat Taiwanul, a obţinut o mare
indemnizaţie de război, precum şi recunoaşterea independenţei formale
a Coreii (pe care o va ocupa în 1 9 1 0). 1n anii următori China a fost
2z Pierre Renouvin, La crise europeenne et la premiere guerre mondiale 1914-1918,

4-eme edition, Paris, 1962, p. 136-137.
23 Camil Mureşan, Imperiul britanic. Scurtă istorie, Bucureşti, 1967, p. 278-232.
21
obligată să facă concesii ce i-au afectat grav independenţa : acordarea
privilegiului Rusiei de a construi o parte a liniei ferate transsiberirne prin
Manciuria, inclusiv a dreptului stabilirii unei garnizoane militare pentru
protejarea acesteia, închirierea unor porturi sau zone de coastă puterilor
străine, cu dreptul de a deschide manufacturi şi a exploata bogăţiile
minerale naţionale. Aceasta a determinat o puternică şi amplă mişcare
populară de protest ce avea să culmineze cu răscoala "boxerilor" (1 900-
1901). Puterile imperialiste rivale, inclusiv Statele Unite, au intervenit
prompt, m anifestîndu-şi solidaritatea de interese. Deşi i s-a recunoscut
integritatea teritorială - evident un compromis între puterile inter
venţioniste -, China a fost obligată, pe lingă confirmarea vechilor
c0ncesii, să plătească acestora mari despăgubiri.
In ultima parte a secolului al XIX-lea, puterile coloniale au vizat
şi regiunea Pacificului. Marea Britanie,_ care se înstăpînise deja în
Australia şi Noua Zeelandă, şi-a extins dominaţia asupra majorităţii
insulelor din apropiere, în timp ce Germania a ocupat sau cumpărat
arhipebgurile Bismarck, Marshall, Mariane şi Caroline, cu excepţia
insulei Guam, achiziţionată de S.U.A. împreună cu insulele Galapagos.
Nord-americanii, care cumpăraseră în 1867 peninsula Alaska de la
Rusia, au cucerit Filipinele şi au anexat insulele Hawai ( 1 898). Con
fruntarea intre puterile coloniale devenise atît de acerbă incit uneori
asupra unui teritoriu trebuia să se exercite un condominium.
Pornind de la aplicarea "doctrinei Monroe", căreia i s-au adus
in primii ani ai secolului al XX-lea corective cu o esenţă clar imperia
listă, Statele Unite, prin mesajul adresat Congresului în 1904 24 de
preşedintele Theodore Roosevelt, şi-au afirmat dreptul de a interveni
pentru a asigura ordinea în alte state americane . . Nu se avea în vedere,
în general, o expansiune teritorială, ci exercit2rea unui control politic
şi economic, excluzînd interferenţa oricărei mari puteri europene.
Competiţia pentru reîmpărţirea lumii a cunoscut, astfel, o trep
tată intensificare în anii anteriori izbucnirii primului război mondial.
Ea a antrenat o foarte vie activitate atît pe plan diplomatic, cit şi
militar. O trăsătură caracteristică a epocii a fost accentuarea cursei
înarmărilor, care a avut importante consecinţe asupra vieţii internaţio
nale. Cauza fundamentală a acesteia a constat în agravarea contradic
ţiilor dintre marile puteri. „Aceste antagonisme în politica de supre
maţie între cele două tabere, a Triplei Alianţe şi a Triplei lnţelegeri
- sublinia în august 1 9 1 4 «Revista artileriei» - le-au împins la o sporire
considerabilă a înarmărilor pe uscat şi pe apă şi la preparative militare
care nu se mai deosebesc de starea de război" 2 5 • Fiecare din ele a
urmărit să-şi sporească potenţialul militar pentru a putea face faţă
atît unei conflagraţii care se anunţa de proporţii fără precedent, cit şi
2� Alexandru Vianu, Istoria S.U.A., Bt:cureşti, 1973, p. 266.

2s Războiui european din 1914, în RYA, an XXVI II, nr. 7-8 din iulie-august 19H,
p. 683.
22
pentru utilizarea lui ca mijloc de presiune în confruntările politico
diplomatice.
Cursa înarmărilor era vizibilă în toate domeniile 2€, atît sub raport
cantitativ, cit şi calitativ, transformînd Europa într-un adevărat arsenal
militar. !ncă în 1 889-1 890 Fr. Engels constata că „nebuneasca cursă a
înarmărilor [ ... ] a transformat întreaga Europă într-o tabără militară
şi [ . ] face ca războiul să apară aproape ca o salvare" 27• Jar un fruntaş
..
socialist român schiţa tabloul pe care îl înfăţişa continentul nostru

înaintea declanşării primului război mondial : „Astăzi sînt strînse pentru
pîrjol şi omor la graniţele franco-germano-ruse armate de milioane şi
milioane de oameni şi stăm în pragul unuia dintre cele mai oribile şi
mai înspăimîntătoare războaie ce s-au dezlănţuit vreodată pe pămînt. [„.]
carnajul, măcelul, va fi unic în lume, şi nu numai din cauza numărului
imens de combatanţi, ci şi din cauza uneltelor de omor ce li s-au pus
în mină. Soldaţii puterilor europene [ .. ] vor lupta [ ...] cu tunuri cu tir
.
rapid, cu mitraliere secerătoare, cu puşti cu repetiţie, cu aeroplane, cu

cele mai perfecţionate arme de omorîre în masă pe care le-a inventat
gindul diabolic al ştiinţei puse în serviciul capitalismului şi morţii" 2 8•
Inevitabil, diplomaţia şi trusturile de armament, în spatele cărora se
ascundeau interese financiare . considerabile, au colaborat strîns, adesea
la nivel internaţional, astfel incit în 1 905 la Paris un diplomat român
putea constata : „Amintirile clasice au dispărut şi simpatiile Franţei
pentru statele secundare, mai cu seamă pentru acelea din Europa Orien
tală, nu se mai alimentează decît din comandele de tunuri ce se vor
face la Creusot sau la Saint-Chamond" 29•
Perioada anterioară primei conflagraţii mondiale a cunoscut şi o
sporire considerabilă a efectivelor care puteau fi antrenate în luptă.
In toate marile state, dar şi în altele, serviciul militar a devenit obli
gatoriu, cu excepţia Marii Britanii şi S.U.A. Numărul celor care pute.m
fi antrenaţi în luptă în preajma războiului ajungea astfel numai în
Europa la aproximativ 10 milioane de oameni.
La nivel internaţional, organizarea armatelor tindea să se unifor
mizeze, ca şi echipamentul, armamentul şi muniţia, cărora li s-au adus
continue şi importante îmbunătăţiri. S-au intrcxlus în fabricaţie arme
noi, cu parametri tehnico-tactici superiori ; cele vechi au fost perfec
ţionate. In locul pulberii negre, proiectilele se încărcau acum cu melinită
şi cu trotil, mărind puterea de distrugere a loviturilor ; a apărut tunul
cu tragere rapidă concomitent cu goniometrul şi luneta, care dădeau
posibilitatea amplasării pieselor de artilerie în poziţii de tragere acope-
2G Marechal Montgomery, Histoire de la guerre, [Paris], 1970, p. 478-486.

21 K arl Marx, Friedrich Engels, Opere, vol. 22, Bucureşti, 1965, p. 47.
�� M. Gh. Bujor, Războiul european şi social-democraţia, Bucureşti, 1914, p. 2-3.
21
Ar'1. M.A.E„ fond 21, Paris, Rapoarte politice 1905-1907, vol. 73, f. 39.
23
Secţie pentru fabricarea
proiectilelor de artilerie
la uzinele franceze de Ia
Creusot
rite 30• De o importanţă deosebită se va dovedi generalizarea întrebuin

ţării mitralierei, brevetată de Hiram Stevens Maxim în 1883, armă care
a provocat cele mai multe victime în timpul războiului 3 1 • Modificările
aduse telegrafului, telefonului şi radioului au uşurat conducerea unită
ţilor şi subunităţilor dispuse pe spaţii mari, permiţînd fracţionarea for
ţelor în grupări de manevră 32•
Comunicaţiile rutiere şi feroviare au fost şi ele modernizate, iar
lungimea lor a fost sporită în mod considerabil. De asemenea, prin intra
rea autovehiculelor în înzestrarea armatelor s-a realizat o creştere sim
ţitoare a ritmului de d eplasare a trupelor. Dezvoltarea armamentului şi
tehnicii de luptă terestre a avut repercusiuni şi asupra flotei militare,
care a fost dotată cu tunuri de mare calibru şi a beneficiat de blindaje
din aliaje superioare. In anul 1 900, cuirasatele ajungeau la un deplasa
ment de 15 mii de tone, dezvoltau o viteză de 1 8 noduri şi erau înzestrate
cu tunuri de calibru 305 sau 320 mm. Cursa înarmărilor navale a antre
nat îndeosebi Marea Britanie şi Germania, dar la ea participau şi alte
state, ca Rusia şi Franţa. In domeniul maritim, apariţia submarinului va
schimba în mod esenţial datele desfăşurării bătăliilor navale.
In perioada dinaintea războiului s-a întrevăzut că ostilităţile nu se
vor limita strict la bătăliile terestre şi navale ; perfecţionarea dirijabi
lelor şi apariţia aeroplanului au pus problema utilizării lor, mai întîi
pentru observarea inamicului, apoi, constituindu-se într-o armă de sine
-stătătoare, au fost destinate în principal lovirii din aer a poziţiilor sau
zonelor de concentrare adverse. Concomitent cu dezvoltarea aviaţiei a
.apărut şi artileria antiaeriană. Progresele înregistrate de industria chi-
3o Jnvăţăminte strategice şi tactice din războiul de la 1914-1918, Bucureşti, 192C,

p. 72-80.
�:
a2 General de divizie
Marechal Montgomery, op. cit., p. 481.
I. Sichitiu, colonel Al. loaniţiu, Elemente de strategie,
Bucureşti, [ 1936], p. 97
.
24
TABEL COMPARATIV PRIVIND ÎNZESTRAREA CU ARMAMENT (MITRALIERE ŞI TUNURI) A MARILOR UNITĂŢI
DIN PRINCIPALELE STATE BELIGERANTE 33
Nr , P r i ncipalele state
crt. beligerante Mari unităţi Mitraliere Artilerie
1 Divizia activă
Franţa
I 24 (2 pentru fiecare batalion) 9 baterii de 75 mm (36 piese)
Divizia de rezervă 24 (2 pentru fiecare batalion) 9 baterii de 75 mm sau 65 mm
(36 piese)
-- Corp de armată - 12 baterii de 75 mm (48 piese)
2 Marea Britanie Divizia de infanterie 24 (2 pentru fiecare batalion)

9 baterii de 83 mm (54 piese)
3 baterii de 1 15 mm ( 18 piese)
--- 1 baterie de 127 mm (4 piese)

3 Rusia Divizia de infanterie 32 (2 pentru fiecare regiment) 6 baterii de 76,2 mm (48 piese)
--·
Corp de armată - 2 baterii de 122 mm { 12 piese)
4 Germania Divizia activă 24 (6 pentru fiecare regiment) 9 baterii de 77 mm (54 piese)
3 baterii de 105 mm ( 18 piese)
Divizia de rezervă 24{6 pentru fiecare regiment) 6 baterii de 77 mm (36 piese)
Divizia mixtă. 10 la 20 9 baterii de 77 mm (54 piese)
3 baterii de 105 mm ( 18 piese)
Divizia Landwehr - 2 baterii de 77 mm ( 12 piese)
--- Corp de armată - 4 baterii de 150 mm { 16 piese)
5 Austro-Ungaria Divizia 24 (6 pentru fiecare regiment) 5 baterii de 76,2 mm (30 piese)

- 2 baterii de 150 mm (8 piese)
Corp de armată . -.
N>
c,,,, 33 )- E. V�lluy, La pemţ�re ţ:uerre mpndiale! tom. J! Paris, 1968, p. 68.
a.
d
Cuirasatul „New Zeeland", lansat în 19 1 1, cu un deplasament de 19 100 t (a) ; avion german de

vînll.to:i.re „.-\lba.tros" (b) ; avion francez de cerceta.re „Bleriot XI/2" (c) ; submarinul german
„t:-9", lansat în 19 10, cu un deplasament de 250 t (d)
Vedere de ansamblu a uzinelor Krupp din Essen, centrul producţiei de armament german ia
începutul secolului al XX-iea
mică au permis producerea de gaze şi substanţe toxice de luptă a căror

utilizare era în măsură să contribuie la interzicerea, neutralizarea şi in
fectarea unor zone largi şi adînci de teren 34• Performanţele mereu spo
rite ale armamentelor, aplicarea pe scară întinsă în domeniul militar a
rezultatelor obţinute în cîmpul ştiinţific şi, în general, dotarea tehnică
superioară, au făcut posibil ca armatele să poată desfăşura acţiuni pe
spaţii vaste.
In primele două decenii ale acestui secol se creaseră aşadar toate
premisele - economico-tehnice şi politico-militare - pentru a se pu
tea da războiului o extensie spaţială n elimitată, pentru a deveni global.
Cursa înarmărilor a stîrnit, în mod firesc, neliniştea unor categorii
din ce în ce mai largi ale opiniei publice, ceea ce a condus la o puter
nică mişcare pacifistă, avînd în bună măsură la bază ideile socialiste,
care va încerca să contracareze propaganda războinică întreţinută de
unele cercuri oficiale. Pericolul tot mai evident de declanşare a unui
conflict de mari proporţii, ilustrat de o cursă a înarmărilor tot mai di
namică şi de competiţia acerbă între marile puteri imperialiste a · fost
la originea unor iniţiative politice menite să micşoreze riscurile unui
război pustiitor. Destinate să fie, în acelaşi timp, „calmante" pentru opi
nia publică îngrijorată de proporţiile fără precedent ale cursei înarmă
rilor şi să creeze răgazuri care să fie utilizate pentru compensarea infe
riorităţii în anumite sectoare ale potenţialului militar, asemenea iniţia
tive au fost însă sortite eşecului. Astfel la propunerea ţarului Rusiei,
la Haga a avut loc în 1907 chiar o conferinţă asupra dezarmării, dar
31 Cclonel-adjutant FI. Ţenescu, Cunoştinţe genera le asupra războiului şi studiului

lui, partea III, Tactica generală (Execuţia războiului), Bucureşti, 1922, p. 316.
2i
rezultatele ei au fost nesemnificative. S-au adoptat aici cîteva reguli
pentru „umanizarea" războiului, dar nu s-a putut ajunge la un acord
asupra reducerii armamentelor. Delegatul american va declara chiar că�
în concepţia guvernului său, „limitarea aplicării militare a invenţiilor
nu va contribui la a asigura pacea lumii" 35• Pregătirile militare şi-au
continuat cursul lor ascendent, stimulate de conflictele care au marcat
acest început de secol şi care anunţau prima conflagraţie mondială.
CONFLICTE PRE!vIERGATOARE Perioada anterioară primului război

DECLANŞARII PRIMUL Ul RAZ BOI mondial a fost adeseori desemnată
MONDIAL ca fiind caracterizată, în relaţiile
internaţionale, printr-o „ pace ar
mată". Adjectivul subliniază că pacea avea un caracter precar 36• Con
flictele au fost frecvente şi desfăşurarea lor a pregătit viitoarea încleştare
mondială. Unele din acestea s-au manifestat prin confruntări militare
directe, altele s-au limitat la planul diplomatic, dar temiunea pe care
au provocat-o a avut consecinţe la fel de importante pentru climatul
internaţional. Fapt deosebit de semnificativ, conflictele din preajma pri
mului război mondial au antrenat maj oritatea marilor puteri ale lumii
şi s-au desfăşurat aproape pretutindeni pe glob.
Primul din aceste conflicte a fost războiul declanşat de Japonia
împotriva Chinei, în 1 894, încheiat prin amintita pace de la Shimonoseki
( 1 895). S-a produs însă o reacţie a puterilor europene, revelatoare pen
tru contradicţiile dintre marile state imperialiste. Sub pretextul apără
rii integrităţii Chinei, Rusia, care urmărea acapararea Port Arthurului.
a obţinut sprijinul Franţei şi Marii Britanii, impunînd revizuirea trata
tului, Japonia fiind nevoită să renunţe la toate cotropirile teritoriale, cu
excepţia Taiwanului.
Cel de-al doilea conflict a marcat intrarea Statelor Unite în dispu
tele coloniale. Folosind prilejul unei răscoale din Cuba, posesiune a
Spaniei, guvernul nord-american i-a declarat acesteia război în 1 898.
Victorioase numai după trei luni, Statele Unite au silit Spania să le
cedeze Porto Rico şi Filipinele ; în acelaşi timp au recunoscut indepen
denta Cubei 1 unde avea să se instaureze dominaţia nord-americană 37•
· Marea Britanie a fost principalul protagonist al celui de-al treilea
conflict imperialist, teatrul de operaţii constituindu-l Africa de Sud.
�' Marechal Montgomery, op. cit., p. 479.

3& Jean Claude Allain, La paix dans les relations internationales du Traite de
Francfort â la Grande Guerre (1811-1914), în Comite international des Scier.ces
Historiques, XV-e Congres lnternational des Sciences Historiques, Bucarest.
,
10-17 aout 198 0 , Rapports I. Grands Themes et Methodologie, Bucureşti, 1980
p. 210. „
ar J. w. Pratt, Expansionist of 1898. The Acquisition of Hawaii and the Spanis:•
lslands, Baltimore, 1936.
28
Coloană a armatei bure în
marş în timpul r1zboiului
anglo -bur ( 1 �99 - 1902)
Britanicii ocupaseră aici colonia Cap, fostă posesiune olandeză, ş1 iş1

extinseseră dominaţia spre nord. In calea expansiunii lor se aflau însă
Orange şi Trans\·aalul, stăpînite de urmaşii coloniştilor olandezi, burii.
lnvocînd diferite pretexte, britanicii au început războiul împotriva lor,
ostilităţile fiind lungi şi îndîrjite (1899-1 902). Dispunînd de un impor
tant potenţial economic şi militar, burii au opus o rezistenţă înverşunată,
fără a aYea însă sorţi de izbîndă. La cîţiva ani după victorie, Marea Bri
tanie a recunoscut autonomia Orangeului şi Transvaalului (1 905-1907),
care împreună cu coloniile Cap şi Natal au format Uniunea Sud-Afri
cană, avînd statutul de dominion britanic (1910).
După aceste prime războaie imperialiste, care au opus forţe de o
valoare evident inegală, a urmat o nouă etapă - aceea a confruntărilor
<lirecte între marile puteri. Seria lor a fost deschisă de războiul ruso
j aponez ( 1 904-1 9J5). Pretextul l-a constituit întărirea poziţiilor ruse
in Manciuria, regiune asupra căreia emitea pretenţii şi Japonia, camu
flate însă sub sloganul asigurării integrităţii Chinei. După încheierea
unui acord cu Marea Britanie, trupele nipone, fără declaraţie de război,
au început ostilităţile (februarie 1 904). Mai întîi a fost atacată flota rusă
de la Port Arthur, apoi distrusă aceea de la Vladivostok ; concomitent,
armata japoneză a pătruns în Manciuria, obţinînd mai multe victorii, ce
au culminat cu aceea de la Mukden, din februarie-martie 1 905. O încer
care de răsturnare a situaţiei, întreprinsă de Rusia, prin trimiterea flotei
din Marea Baltică în Extremul Orient, a fost zădărnicită prin distruge
rea acesteia în bătălia de la Tsushima (mai 1905). Guvernul ţarist, con
fruntat cu revoluţia care izbucnise în Rusia în 1 905, a fost nevoit să
accepte mediaţia de pace a preşedintelui S.U.A. Prin tratatul încheiat
la Portsmouth (septembrie 1905), Rusia a cedat Japoniei drepturile de
29
Scenă de luptă de Ia asediul
Port Arthurului, în timpul
războiului ruso-japonez
( 1 90-1 - 1905)
arendă asupra peninsulei Liaolung cu Port Arthur şi partea de sud a

insulei Sahalin, recunoscînd totodată protectoratul nipon asupra Coreii 38•
Războiul ruso-japonez a avut importante consecinţe pe plan diplo
matic. Demonstrînd slăbiciunea militară a Rusiei, aliata Franţei, el a
determinat o încurajare a puterilor ostile acestora. Prima care a reac
ţionat a fost Germania. Prilejul l-a oferit politica franceză de expan
siune în Maroc. lncercînd o demonstraţie de forţă, Wilhelm al II-lea,
aflat într-o croazieră în Mediterana, s-a oprit la Tanger, unde a recu
noscut suveranitatea sultanului marocan ; evenimentul a provocat prima
criză marocană (1 905- 1 906). După mai multe tratative diplomatice, Ger
mania a reuşit să determine întrunirea unei conferinţe internaţionale la
Algesiras ( 1 906), care, datorită poziţiei S.U.A., s-a încheiat cu un eşec
pentru ea.
ln acelaşi context se înscria şi acţiunea Austro-Ungariei din 1 908,
care a provocat „criza bosniacă" 39• După 1 906, politica externă a monar
hiei dualiste devenise mult mai agresivă în sud-estul Europei. Profitînd
de situaţia creată în Imperiul otoman în urma revoluţiei „Junilor turci"
şi exploatînd imprecizia unei înţelegeri prealabile cu guvernul ţarist,
Austro-Ungaria a procedat, în 1 908, la anexarea Bosniei şi Herţegovinei.
Serbia a protestat, solicitînd ajutorul guvernului de la Petersburg. Intre
Austro-Ungaria şi Rusia s-a creat o tensiune, care a ajuns pînă la de
rretarea mobilizării. Conjunctura era însă nefavorabilă Imperiului ţarist,
.slăbit ca urmare a războiului ruso-japonez şi a revoluţiei din 1 905.
Guvernul german a sprijinit energic Austro-Ungaria, în vreme ce cele
lalte puteri europene şi-au manifestat dorinţa pentru o mediere a con-
38 Pierre Renouvin, op. cit., p. 31.

3� Momtchilo Nintchitch, La crise bosniaque (1908-1909) et les puissances euro
pecnnes, voi. I, Paris, 1937 ; pentru poziţia României vezi : Şerban Rătlulescu
Zo:1er, L'evolution des rapports entre la Roumanie et la Triple Alliance durant
la crise bosniaque, în RESEE, nr. 4/1977, p. 765-782.
30
Vizita împăratului Wilhelm
al II-iea al Germaniei la
Tanger, în 1905, moment de
încordare extremă a rela
ţiilor internaţionale la în
ceputul secolului al XX-iea
flictului. In anul 1909, Austro-Ungaria obţinea, mai întîi din partea

Turciei, apoi din partea Serbiei, recunoaşterea anexării Bosniei si ' Her-
�go�nci.
După o perioadă de relativ calm diplomatic, anul 1 9 1 1 a adus o
nouă încordare. Tulburările din martie de la Fez (Maroc) au determinat
Franţa să trimită trupe sub pretextul asigurării „securităţii" rezidenţilor
francezi ; curînd, nave de război germane au ancorat în portul Agadîr în
acelaşi scop declarat. Diplomaţia germană considera că, prin evenimen
tele de la Fez, valabilitatea acordului de la Algesiras expirase şi se arăta
dispusă să accepte libertatea de acţiune a Franţei în Maroc, cerind în
schimb cedarea întregului Congo francez. Intervenţia engleză a avut însă
darul să tempereze aceste pretenţii. Prin acordul franco-german din
22 octombrie/4 noiembrie 1 9 1 1, Germania s-a angajat să nu „stînje
nească" acţiunea Franţei în Maroc şi şi-a dat adeziunea „la măsurile
de reoFganizare, de .control şi de garanţii financiare" 4 0 pe care aceasta
le considera necesare. Protocolul adiţional al acordului franco-german era
mai explicit, precizînd că Franţa putea să-şi instaureze protectoratul
asupra Marocului. In schimb, Germania obţinea importante concesii în
Camerun şi Congo francez, care îi permiteau accesul la Atlantic şi la
fluviul Congo. Era, însă, evident doar un compromis temporar 41•
In continuare, situaţia internaţională s-a complicat tot mai mult.
Centrul contradicţiilor a devenit acum sud-estul Europei. In acest sens,
V. I. Lenin arăta că „Balcanii se află acum în centrul atenţiei generale.
Şi aceasta este lesne explicabil. Pentru întreaga Europă răsăriteană so
seşte, poate, ceasul cînd popoarele înseşi îşi vor spune liber şi hotărît
4 0 Rene Pinon, France et Allemangne. 1870-1913, PJris, 1913, p. 261.

41 Pierre Guillen, Les questions coloniales dans les relations franco-allemandes â
la veille de la premi ere guerre mondiale, în RH, 96-e annee, CCXLVI II (1972),
p. 87;'"106.
Sl
cuvîntul" 42, aceasta cu atît mai mult cu cit „în general construcţia de
stat în direcţia burghezo-naţională nu s-a terminat în Balcani" 43• Deşi
cele două războaie balcanice din 1 9 1 2-1913 au fost purtate între sta
tele din această regiune, ele au constituit un nou prilej d e încordare a
relaţiilor între marile puteri europene, mai ales între cele care aveau in
terese directe aici, dar şi între cele care le secondau 44•
Războaiele balcanice au constituit deznodămîntul firesc al unei în
delungi evoluţii anterioare a situaţiei din sud-estul Europei � 5 . Procesul
eliberării popoarelor din această zonă nu era încă terminat. Înlăturarea
dominaţiei otomane constituia, r.stfel, un obiectiv esenţial in politica ex
ternă a statelor balcanice şi anunţa un iminent conflict între acestea şi
Turcia. Izbucnirea sa a fost grăbită de împrejurările de după 1 908. Con
strîns să accepte anexarea Bosniei şi Herţegovinei de către Austro-Un
garia, guvernul sîrb şi-a îndreptat deccamdată atenţia spre teritoriile
locuite ele conaţionalii săi în Imperiul otoman. La rîndul său, Bulgaria
dorea să completeze succesul din 1908, cînd, alipindu-şi Rumelia, s-a
proclamat regat. In sfirşit, Grecia ducea o activă politică exte rnă, clupă
ce conducerea guvernului fusese preluată de Eleutherios Venizelos, care
se remarcase ca lider al mişcării naţionale din Creta. Obiectivele celor
trei guverne au fost facilitate de izbucnirea, în 1 9 1 1 , a războiului italo-
otoman , în urma căruia Imperiul otoman a fost nevoit să cedeze Tripo
lit2nia şi Cirenaica. Conflictul a slăbit considerabil Imperiul otoman şi a
sugerat posibilitatea înfrîngerii sale de trupele reunite ale micilor state
balcanice. Intre acestea au început tratative, sprijinite de diplo:naţia rusă.
Nevoită în 1 909 să recunoască anexarea Bosniei şi Herţego,·inei
fără a obţine o compensaţie, Rusia a căutat să-şi ia revanşa în sud-estul
Europei, profitînd de împrejurările create de războiul italo-otoman. In
toamna lui 1 9 1 1 , Petersburgul avusese în vedere chiar crearea unei fe
deraţii balcanice, în care ar mai fi intrat România şi Imperiul otoman,
guvernului de la Istanbul cerîndu-i-se o revizuire a statutului Strîmto
rilor pentru a permite trecerea navelor de război ruse. Cum era evident
că marile puteri nu ar fi acceptat o asemenea modificare, proiectul a
fost abandonat şi înlocuit cu acela al unei alianţe a statelor creştine din
Balcani împotriva Imperiului otoman.
Intre cercurile guvernante de la Sofia şi Belgrad au avut loc cele
mai importante tratative premergătoare primului război balcanic. Prin
cipala problemă discutată a fost aceea a Macedoniei. Imposibilitatea sta
bilirii unor graniţe etnice a făcut ca acordul să fie provizoriu ; fiecare
din cele două ţări urma să primească o parte a Macedoniei, statutul zo
nei mediane urmînd a fi stabilit ulterior, sub arbitrajul Rusiei. Pentru
42 V. I. Lenin, Opere complete, vol. 22, Bucureşti, 1963, p. 156-157.

43 Ibidem, voi. 27, 1964, p. 268.
4' E. C. Helmreich, The diplomacy of the Balkan Wars (1912-1913), Cambridge.
1938.
4s N. Iorga, Histoire des etats balkaniques d l'epoque moderne, Bucureşti, 1914 ;
Dimitrije Djordjevic, Revolutions nationales des peuples balkaniques. 1804-1914,
Beograd, 1965.
32
a se asigura o atitudine binevoitoare a guvernului de la Bucureşti, pri
mul-ministru sîrb a formulat şi un plan mai amplu, care avea în vedere
posibilitatea unirii Transilvaniei cu România. In paralel, însă, diplo
maţiile bulgară şi sîrbă au ajuns la o înţelegere care era în
dreptată nu numai împotriva Imperiului otoman, ci şi a veci
nilor din nord ; Bulgaria se angaja să intervină cu o armată de
200 OOO de oameni în cazul atacării Serbiei de către Austro -Ungaria, iar
Serbia cu 150 OOO de oameni dacă Bulgaria ar fi fost atacată de România.
Pe aceste baze s-a încheiat tratatul de alianţă din 28 februarie/1 3 martie
1 9 1 2 dintre cele două state, completat ulterior printr-o convenţie mili
tară. Paralel, s-au purtat convorbiri şi între Bulgaria şi Grecia, din care,
la 1 6/29 mai 1 9 12, a rezultat un alt tratat de alianţă 46•
In condiţiile în care Muntenegru se afla, începînd din 26 septem
brie/9 octombrie 1 9 1 2, în război cu Imperiul otoman, cei trei aliaţi au
început la rîndul lor ostilităţile la 4/17 octombrie. Aliaţii au obţinut suc
cese pe toate fronturile, ajungîndu-se nu numai ca Adrianopolul să fie
asediat, ci să fie ameninţat chiar Istanbulul, protejat doar de fortifica
ţiile de la Ceatalgea. In aceste condiţii, Imperiul otoman a cerut armis
tiţiu, încheiat la 20 noiembrie/3 decembrie 1 9 12. Dar tratativele de pace,
care au avut loc la Londra, au eşuat. Războiul a reizbucnit la 21 ianua
cie/3 februarie 1 9 1 3 .
Reluarea luptelor a determinat intervenţia marilor puteri. I n Austro
Ungaria s-a cerut atacarea Serbiei, considerîndu-se că întărirea acesteia
va stimula lupta de eliberare a slavilor din sudul monarhiei dualiste.
Succesele armatei bulgare au determinat ca şi la Petersburg să apară
temeri în legătură cu soarta Istanbulului, mai ales după căderea Adria
nopolului la 1 3/26 martie 1 9 1 3 . Acţiunea marilor puteri a făcut ca la
13/26 aprilie 1 9 1 3 ostilităţile să fie suspendate, iar la 1 7/30 mai să fie
semnate preliminariile păcii de la Londra. Imperiul otoman urma să ce
deze ţărilor balcanice aliate teritoriile situate la vest de linia En05-Midia,
precum şi insula Creta, reunită Greciei ; situaţia Albaniei şi a insulelor
din Marea Egee urma să fie rezolvată ulterior de marile puteri. Primul
război balcanic lua astfel sfîrşit, dar el lăsa nerezolvate chestiuni esen
ţiale, care ,-or determina izbucnirea unui al doilea conflict.
Cauza principală a celui de-al doilea război balcanic a fost regle
mentarea problemei Macedoniei. Guvernul sirb a �erut o extindere a
părţii care urma să-i revină. �n faţa refuzuiui Bulgariei şi a pretenţiilor
acesteia de hegemonie în Balcani, Serbia a încheiat un acord cu Grecia
( 1 9 mai/liWlie 1 9 1 3). Noua încordare din Balcani a fost urmărită cu o
atenţie tot mai sporită de marile puteri. Austro-Ungaria s-a manifestat
de partea Bulgariei, acceptind chiar posibilitatea unui război cu Rusia.
Aceasta, mai prudentă, a încercat o mediere între statele balcanice, fără
a reuşi însă. La 1 7/30 iunie 1 9 1 3, bazîndu-se pe împrejurările interna
ţionale şi pe forţa pe care o dovediseră armatele sale, Bulgaria, fără de-
4G Iv. E. Guechoff, L'Alliance Balkanique, Paris, 1915 ; vezi şi E. C. Thaden, Russia

and the Balkan Ailiancc, Pennsylvania, 1965.
33
claraţie de război, a atacat Serbia şi Grecia. Rezultatul nu a fost însă
cel scontat. Sîrbii au reuşit să oprească ofensiva bulgară, în timp ce tru
pele greceşti, trecind Vardarul, au atacat în direcţia Kavala. Profitîn3
de noua situaţie, Imperiul otoman a declarat război Bulgariei. In acest
timp guvernul român, preocupat de contracararea oricărei tendinţe hege
moniste în Balcani şi de soarta comunităţilor româneşti din dreapta Du
nării, a hotărît intrarea armatei în acţiune (27 iunie/ 1 0 iulie) împotriva
trupelor bulgare, în pofida ameninţărilor Austro-Ungariei 47• In aceste
condiţii, guvernul de la Sofia a fost nevoit să ceară încheierea păcii.
Tratativele s-au desfăşurat la Bucureşti, fapt care sublinia rolul
pe care-l avusese România în desfăşurarea şi aplanarea conflictului. La
ele au participat numai reprezentanţi ai ţărilor beligerante. Prin pacea
încheiată la 28 iulie/10 august 1 9 1 3 48, Bulgaria a cedat Serbiei o parte
din teritoriile cucerite în Macedonia, Greciei sudul acestei provincii şi
zone din Tracia apuseană ; în acelaşi timp o parte a Traciei răsăritene,
cu Adrianopolul, au fost retrocedate Imperiului otoman. Astfel, Bulgariei
i se interzicea accesul la Marea Egee. In sfîrşit, României îi reveneau
judeţele Durostor şi Caliacra (Cadrilaterul), pînă la linia Ti.irksmil
Ekrene. Intr-un protocol semnat peste două zile, România, Serbia şi
Grecia îşi ofereau garanţii reciproce pentru respectarea prevederilor
păcii.
Pacea de la Bucureşti a constituit un important moment al rela
ţiilor internaţionale. Era prima în care hotărîri însemnate fuseseră luate
de micile state din sud-est, fără c:mestecul direct al marilor puteri. Ce-i
drept, au existat încercări de rediscutare a hotărîrilor într-un congres
la care să participe marile puteri, invocîndu-se şi precedentul tratatului
de la Berlin ( 1 878). Ele au venit mai ales din partea Austro-Ungariei,
ale cărei divergenţe cu România au continuat şi în timpul tratativelor,
îndeosebi, în legătură cu atitudinea guvernului ro:nân faţă de stabilirea
graniţei sîrbo-bulgare. Poziţia fermă a Germaniei şi Franţei, care urmă
reau permanent „îngheţarea" situaţiei din Europa de sud-est şi strîngerea
relaţiilor cu România a determinat însă renunţarea la acest proiect.
Conducătorii celor două ţări, ca şi ţarul, au felicitat pe regele Carol I,
subliniind că acţiunea României pusese capăt wrni conflict cu posibile
implicaţii grave. Austro-Ungaria a făcut şi acum notă discordantă, me
sajul pe care împăratul Francisc Iosif îl adresa regelui Carol I fiin:l
conceput în termeni reci.
Deteriorarea raporturilor româno-austro-ungare era privită cu satis
facţie de ţările Antantei. La 1/1 4 august 1 9 13, ambasadorul rus la Paris,
Aleksander Petrovici Izvolski, scria succesorului său la conducerea poli
ticii externe ruse, Serghei Dimitrie-viei Sazonov : „Am considerat ca o
capodoperă politică a dvs. că aţi separat România de Austria. Acesta a
47 Pe larg la Anastasie Iord3.che, Viaţa politică în România. 1910-191 J, Bucureşt!,

1972, p. 217-236.
48 Le Traite de Paix de Bucarest, Bucarest, 1913.
34
fost visul meu dintotdeauna, pe care însa nu l-am putut îndeplini sau
nu am fost poate în stare să-l îndeplinesc" 4�.
Războaiele balcanice, ultimele conflicte dinaintea izbucnirii primu
lui război mondial, au atras importante modificări nu numai în situaţia
teritorială a sud-estului Europei, ci şi în planul general al relaţiilor in
ternaţionale. Era evident că rezultatele lor dezavantajau Tripla Alianţă.
Legată prin tratate cu aceasta, România se manifestase totuşi în!r-o
manieră independentă. La rîndul ei, înfrîngerea Bulgariei, privită tot
mc.1 i mult la Viena ca un posibil partener, nemulţumea diplomatia austro
ungară. Slăbirea Imperiului · otoman, unde Germania deţin�a poziţii
importante, reprezenta, de asemenea, o pierdere pentru Tripla Alianţă.
Deceniile premergătoare izbucnirii primului război mondial au con
semnat, deci, în întreaga lume, inclusiv în Europa, o serie de conflicte
locale, care au implicat, direct sau indirect, mari puteri ale celor două
blocuri politico-militare. FrecYenţa crescîndă a acestora era un simptom
al caracterului ireconciliabil al intereselor imperialiste promovate de
marile puteri, prefaţînd uriaşa confruntare militară fără precedent în
istorie care a fost primul război mondial. Totodată, aceste conflicte au
reliefat şi un alt fenomen, cu un impact din ce în ce mai notabil asupra
evoluţiei situaţiei internaţionale : afirmarea puternică, politică şi mili
tară, a statelor mici şi mijlocii dornice să-şi salveze existenţa politică
ameninţată de marile puteri, să-şi consolideze şi să-şi lărgească terito
riul pînă la cuprinderea integrală a naţiunilor respective în state uni
tare. Trezirea „la viaţa naţională a zeci şi sute de milioane de oameni",
eliberarea lor „de sub jugul «marilor» puteri reacţionare" 50 erau un
refuz hotărît faţă de tendinţele imperialiste de împărţire a Europei şi
a lumii în sfere de influenţă, o „provocare" fără precedent la adresa
existenţei imperiilor multinaţionale.
CAUZELE ŞI CARACTERUL PRIMU Agravarea situaţiei internaţionale în

LUI RAZBOI MONDIAL ; IZBUCNI răstimpul dintre 1 900-1914 nu a
REA RAZBOIULUI ŞI IMPACTUL
AVUT ASUPRA POPOARELOR DIN fost cîtuşi de puţin întîmplătoare,
·
SUD-ESTUL EUROPEI ci obiectiv determinată în ultimă

instanţă de dinamica socio-econo
m1ca caracteristică epocii de trecere a ţărilor care trăiau a doua fază
a capitalismului industrial, de la libera concurenţă la monopol şi impe
rialism. Or, ca etapă istorică distinctă, ca stadiu al capitalismului, im
perialismul s-a născut nu mai devreme de ultimul deceniu al secolului
al XIX-lea 5 1 şi s-a consolidat puternic în ţările dezvoltate pînă în 1 9 14.
41 Der .tiplomatische Schriftwechsel Iswolskis 1911-1914, vol. 3, Berlin, 1924, p. 243.

60 V. I. Lenin, op. cit., voi. 26, 1964, p. 319.
�1 Ibidem , voi. 35, 1965, p. 243.
35
In acest context s-au relevat cu maximă amplitudine două feno
mene generatoare de conflicte acute şi de lungă durată : mai întîi expan
siunea colonială - de o amploare maximă, fără precedent în istorie -,
însoţitoare a capitalismului industrial, consumator enorm de materii
prime, aflat în permanentă căutare de pieţe de desfacere a produselor
şi de plasare a capitalurilor disponibile ; apoi împărţirea „inechitabilă"
a giganticei lumi „coloniale", mai ales afro-asiatice, declarată astfel de
noii pretendenţi la rangul de lideri industriali şi comerciali ai planetei
şi punerea la ordinea zilei a problemei reîmpărţirii lumii. Că, astfel se
prezenta situaţia în ajunul primului război mondial o demonstrează cu
prisosinţă realitatea istorică, concretizată în cîteva date statistice refe
ritoare la imperiile coloniale din preajma anului 1 9 1 4 :
st
I
Principalele at e coloni a l i ste ln 1 9 1 4 •
- -
Marea Britanie I Franţa I Germania / Rusia
I
Suprafaţa metropolei (în km
pătraţi) 3 1'1 OOO 536 OOO 54 1 OOO 1 5 389 OOO **
.
Suprafaţa imperiului colonial 29 850 OOO 8 94 1 OOO 2 9 13 OOO 17 388 OOO

(ln km pătraţi)
I
Populaţia metropolei (în milioane 46,5 39,6 64,9 136,2 * *
locuitori) I
. Populaţia din teritoriile coloniale
I (în milioane locuitori) 393 , 5 4 1,5 12,3 33,2 I
Marea Britanie, Franţa şi Rusia ţaristă stăpîneau, în 19 14, 460/o
din suprafaţa planetei şi 430/o din populaţie. O astfel de situaţie a fost
considerată intolerabilă de către Germania wilhelmiană, prima mare pu
tere industrială şi militară din Europa, aspirantă la hegemonia mondială.
Conflictul mondial nu a fost însă generat doar de contradicţiile din
tre statele imperialiste ; el a fost pregătit şi de agravarea contradicţiilor
interne ale capitalismului în diverse ţări. Criza politică antebelică s-a
manifestat în numeroase state ale lumii prin : ofensiva împotriva demo
craţiei burgheze şi degradarea acesteia ; intensificarea considerabilă a
luptei de clasă din partea proletariatului ; creşterea impetuoasă a mişcă
rilor de eliberare naţională în Austro-Ungaria, Rusia etc. Astfel, „creşte
rea înarmărilor, ascuţirea la extrem a luptei pentru pieţe în stadiul
imperialist [ . ], interesele dinastice ale celor mai înapoiate monarhii din
..
Europa răsăriteană trebuiau, în mod inevitabil, să ducă şi au dus la

acest război" 52•
Această evoluţie a raporturilor internaţionale a determinat opţiunea
guvernelor de la Berlin şi Viena pentru o �oluţionare militară imediată
a problemelor în dispută. Pregătit de toate statele imperialiste europene,
indiferent de gruparea din care făceau parte, războiul mondial a fost
* Tabel întocmit după V. I. Lenin, op. cit., vol. 27, Bucureşti, 1964, p. 384 ;
I bidem, voi. 28, Bucureşti, 1965, p. 274 ; Maurice Beaumont, Raymond Isay et
Henry Germain-Martin, L'Europe de 1900 d 1 914, Paris, 1966, p. 387.
** Datele se referă 13 partea europeană.
52 V. I. Lenin, op. cit., vol. 26, p. 15.
36
declanşat, totuşi, de către Germania wilhelmiană şi Austro-Ungaria. Pro
punîndu-şi să exploateze avansul pe care-l avea asupra adversarilor săi
în planul pregătirilor militare şi nedorind să lase Rusiei şi Franţei ră
gazul necesar pentru a reduce decalajul în domeniul organizării şi dotării
forţelor armate, Germania a ales momentul apreciat ca fiind cel mai pri
elnic ei pentru a-şi atinge obiectivele expansioniste.
Pretextul folosit de aliaţii austro-ungaro-germani pentru declanşa
rea războiului „preventiv" a fost asasinarea arhiducelui moştenitor al
tronurilor din Viena şi Budapesta, Franz Ferdinand, de către bosniacul
Gavrilo Princip, la Sarajevo, în ziua de 1 5/28 iunie 1 9 14. Refuzul
Serbiei de a satisface un ultimatum (1 0/23 iulie) dat de Viena, vădit pro
vocator şi inacceptabil pentru un stat suveran şi independent *, a antre
nat declaraţia de război făcută Belgradului de guvernul austro-ungar
la 1 5/28 iulie 1 9 1 4. Aceasta din urmă a declanşat intrarea automată în
vigoare a sistemelor de alianţă politico-militară. In fond, Puterile Cen
trale au impus războiul Europei în 1914. Pe de altă parte, Antanta „a
acceptat deliberat războiul cu o promptitudine de care însuşi adversarul
a fost surprins" 53. In consecinţă, a urmat avalanşa declaraţiilor de răz
boi : Germania a declarat război Rusiei ( 1 9 iulie/I august), Franţei (21 iu
lie/3 august}, Belgiei (22 iulie/4 august) ; Marea Britanie şi dominioanele
sale Germaniei (22 iulie/4 august) ; Muntenegru! Austro-Ungariei (22 iu
lie /4 august) ; Franţa şi Marea Britanie Austro-Ungariei (29 iulie/1 1 au
gust şi 30 iulie/ 1 2 august) ; Japonia Germaniei (10/23 august). Conflictul
a depăşit, aşadar, foarte repede limitele continentului european, devenind
mondial. Numai două dintre statele integrate în perioada antebelică în
sistemul de alianţe politico-militare - Italia şi România - au refuzat
să intre în război. In acele momente dramatice, Alexandru D. Xenopol,
scria : „Europa, şi prin ea omenirea întreagă, trece printr-o clipă din
cele mai grave ale existenţei ei seculare. Popoarele şi statele se pră
buşesc unele asupra celorlalte ; toate trag sabia, toate încearcă tunurile,
toate fac chemarea la puterile distrugerii ; pare că s-ar grăbi să răstoarne,
în puţin timp, toată clădirea ridicată cu încetul prin lungi veacuri de
muncă" 54,
* Ultimatumul ceruse Serbiei ca în 48 de ore să răspundă pozitiv la următoarele

prob:eme : suprimarea tuturor publicaţiilor îndreptate împotriva dublei monarhii.
dizolvarea organizaţiei „Apărarea naţională" şi reprimarea mişcărilor „ireden
tiste", îndepărtarea tuturor funcţionarilor de stat ce desfăşuraseră propagandă
antihabsburgică şi pedepsirea complicilor atentatorilor. Spre surprinderea Vienei,
guvernul sirb acceptase toate cererile, cu excepţia celei privind participarea auto
rităţilor austro-ungare la ancheta privind asasinatul de la Sarajevo.
s3 Cf. Jaques Droz, Les causes de la premiere guerre mondiale. Essai d'historio•
graphie, Paris, 1973, p. 37.
" A. D. Xenopol, Vălmăşagul european, în NRR, an XIV, nr. 10 din 28 septem
brie 1914, p. 138.
37
Arhiducele �Franz Ferdinand şi soţia sa Sofia înaintea ate ntatului de la Sarajevo ( 1 5}28
i u n ie 19 l � ) . care a constit u i t p .-etex t u l decb.nşării primulu i�r.izboi mondial
Dacă Germania imperiaU. se lansa într-un „război hegemonial" 55,

pentru dominaţia imperialistă în lume, iar Austro-Ungaria se dorea mare
„senior" în Balcani, avînd ca vasale Serbia, Bulgaria, Grecia, Albania,
Marea Britanie se ,-oia „mai mare" şi în siguranţă prin distrugerea ri
valului german, Franţa proiecta nu numai redobîndirea Alsaciei şi Lo
renei, ci şi dezmembrarea Reich-ului german, anexarea Ruhrului ş.a„ i ar
Rusia urmărea instaurarea dominaţiei sale în Balcani, la Istanbul şi în
Persia întreagă etc. Iată cum era caracterizat de ziarul „România mun
citoare", organul de presă al Partidului Social-Democrat din România,
războiul izbucnit : „De unde vine nebunia aceasta mai mare şi mai ne
măsurată decît toate nebuniile războinice pe care le-a suferit pînă astăzi
omenirea ? Ea este fructul imperialismului capitalist, al regimului anar
hic şi prădalnic în fiin�ă. Furia cuceririlor teritoriale, a expansiunii eco
nomice, a politicii coloniale, a concurenţei între capitaliştii fiecărei ţări
a dus la înarmarea pînă în dinţi a popoarelor, la învrăjbirea dintre ele,
la bănuiala reciprocă, la alianţa pe grupări şi pentru �uptă, la ameninţa
rea permanentă de r[1zboi [ ... ]. Conflagraţia de astăzi este explozia acestei
politici de încordare şi de concurenţă" 56.
11:1
Cf. F. Fischer, Krieg cler Illusionen. Die dcutsche Politik von 19 l-l bis 1914,
Dilsseldorf, 1969, p. 783 ; Idem, Griff nach der Weltmacht. Die J{ riegszielpolitik
des kaiserlichen Deutschland 1914/18, Dilsseldorf, 1961.
51 „România muncitoare", an X, nr. 85 din 27 iulie 1914, p. I .
38
Facsi mile din ziare românesti de epocă care ai: u n ! ă izbucnirea primului război mondial'
Prin războiul declanşat î n HJ14, marile puteri imperialiste îşi con

tinuau în fond politica din perioada antebelică. Dar, în condiţiile marii.
confruntări militare a forţelor imperialiste pentru reîmpărţirea lumii„
încă de la începutul rftzboiului au fost antrenate în luptă cu sau fără,
39
STATELE BELIGERANTE LA Îl'\CEPUTUL PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL
' '
MARl:A NORDULUI
O M A N
4111ţ;. /t1$. MMţu

'<; t brlt /
.o
I T E -R A N„' A
voia lor o serie de naţiuni, de state mici şi mijlocii de pe vechiul con
tinent - Serbia, Belgia, Muntenegru, mai apoi România - ale căror
obiective nu aveau nimic comun cu caracterul general imperialist al
marii conflagraţii. Participarea lor la război „a fost subordonată exclu
siv unor obiective de interes naţional : apărarea în faţa agresiunii, elibe
rarea unor teritorii ce se aflau sub stăpînire străină, constituirea sau
întregirea statelor naţionale, independente şi suverane" 57• V. I. Lenin
remarca pe deplin justificat că „războiul dus pe această bază istorică
poate fi şi în prezent [în anii 1 9 1 4- 1 9 1 8 - n.n.] un război burghezo
progresist, de eliberare naţională" 58. Aşadar, în condiţiile primului răz
boi mondial pentru reîmpărţirea lumii, încă din 1 9 14, sîrbii, croaţii, mun
tenegrenii, belgienii ş.a., apoi din 1 9 1 6 românii, au purtat un război popu
lar şi naţional de eliberare şi, în cele mai multe cazuri, de reîntregire
statală.
In analiza cauzelor declanşării primului război mondial şi a moti
vaţiei participării diverselor state la marea confruntare trebuie făcut,
aşadar, un distinguo corespunzător realităţii istorice. Pe de o parte, este
evidentă culpa marilor puteri imperialiste participante - partenere în
cele două tabere beligerante - în declanşarea războiului, toate urmărind
scopuri anexioniste, instituirea propriei dominaţii asupra unor teritorii
întinse ale planetei, înlăturînd concurenţii prin mijloace militare. Pe de
altă parte, în vîltoarea războiului s-au angajat - vizînd atingerea pro
priilor obiective naţionale în contextul acestei uriaşe confruntări la scară
mondială - şi state mici şi mijlocii, cărora scopurile de hegemonie glo
bală sau de reîmpărţire a lumii le erau complet străine. Participarea
unora din aceste state la război a avut un caracter progresist, eliberator,
ele căutînd prin aceasta satisfacerea unor obiective drepte, de salvare a
propriei identităţi politice - Belgia, Serbia - ameninţate de marile pu
teri imperialiste, ori de reîntregire naţională prin unirea propriilor te
ritorii aflate sub dominaţie străină - elocvent fiind din acest punct de
vedere cazul României.
Impactul declanşării războiului mondial asupra popoarelor din sud
estul Europei a fost considerabil şi a sporit constant, impunînd o recon
siderare a vechilor relaţii politico-economice internaţionale, o evoluţie
mai lentă sau mai rapidă către o decizie în problemele „neutralitate sau
angajare militară ?", „colaborare cu Antanta sau cu Puterile Centrale ?".
Puterile Centrale au urmărit cu obstinaţie, începînd din zilele cri
zei din vara anului 1 9 1 4, o politică de izolare a Serbiei şi, în acelaşi
timp, de atragere a Turciei, Bulgariei şi Greciei de partea lor. Totodată,
ele au căutat să obţină colaborarea militară a României. Mijloacele fo
losite au mers de la promisiuni de ordin teritorial pînă la presiuni şi
şantaje politice. Antanta practica aceeaşi politică, dar posibilităţile de
manevră fiind mai mici, ofertele ei variau în funcţie de „[ . . ] capriciile .
57 Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, op. cit., p. 432-433.

0e V. I. Lenin, op. cit., vol. 26, p. 319.
41
lui Sazono\·, raţionamentele lui Delcasse sau reflecţiunile lui Sir Ed.
Grey" 59 : eventuala revizuire a Tratatului de pace de la Bucureşti din
1913, reconstituirea blocului balcanic, concesii ale unor state balcanice în
favoarea altora etc. Tot mai apropiat de Germania, care se arătase gata
să-i garanteze integritatea teritorială, Imperiul otoman s-a angajat re
lativ uşor în cooperare militară cu aceasta. Ca urmare, Rusia (20 oc
tombrie/2 noiembrie), apoi Franţa şi Marea Britanie (23 octombrie/5 no
iembrie) au intrat în luptă împotriva Imperiului otoman. Aceste eveni
mente au complicat considerabil situaţia politico-militară în sud-estul
continentului : problema Strîmtorilor şi a regimului lor a revenit pe
primul plan ; politica Bulgariei - „factorul dominant în Balcani în 1914
-şi 1915" so - a dobîndit o importanţă deosebită pentru toate ţările din
zonă, care sporea cu atît mai mult cu cît ea „rămînea un mister" 61• Cazul
Bulgariei este simptomatic în peisajul politico-militar al primului război
mondial. Deşi stat mic, de curînd recunoscut ca stat independent, el nu
trea ambiţii nemăsurate în Balcani, avînd revendicări teritoriale faţă de
toţi vecinii. Decizia intrării Bulgariei în război de partea Puterilor Cen
trale - deşi aducea ţara într-o alianţă „nenaturală" cu adevăratul ina
mic, Imperiul otoman - a fost motivată de convingerea că lupta alături
de Germania şi Austro-Ungaria va da cîştig de cauză revendicărilor ei
teritoriale faţă de Serbia, Grecia şi România, sprijinind adjudecarea ran
gului de mare putere în Balcani. Cazul Bulgariei reprezintă o excepţie
de la regula atitudinii statelor mici şi mijlocii în cursul primului război
mondial. România a respins ferm şi de la început politica marilor pu
teri care căutau să o atragă în război, optînd apoi pentru o neutralitate
activă şi adoptînd în fond tactica sintetizată de primul ministru Ion
I . C. Brătianu în formula „eu nu vreau nici o aventură, nici provocări
intempestive [ . ]" 62• Considerînd că sosise ceasul istoric al eliberării te
..
ritoriilor istorice de sub dominaţia dublei monarhii, România a procedat

politic şi militar astfel încît să nu-şi compromită, printr-o decizie pripită,
şansele, ci, utilizînd întregul potenţial al naţiunii, să-şi asigure împlinirea
integrală a idealului său naţional.
59 Raymond Poincare, Au service de la France. Neuf annees de souve nirs, vol. 6,

Les tranchees 1915, Paris, 1930, p. 40.
60 Winstoa S. Churchill, La crise mondiale (1914-1915), vol. II, Paris, 1927, p. 425.
81 Arh. St. Buc„ fond Casa Regală, dosar nr. 52/1914, f. 84, 102.
O! Ibidem, dosar nr. 2/1914, f. 1.
Capitolul II
EVOLUŢIA ROMÂNIEI
ÎN PERIOADA ANTERIOARĂ
PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL
La începutul secolului al XX-lea, statul român independent avea o

suprafaţă de 1 39 078 km2 şi o populaţie de 7 771 341 locuitori 1• O parte
din spaţiile sale teritoriale continuau însă să se afle sub diverse stăpîniri
străine, ceea ce greva progresul de ansamblu al naţiunii : Transilvania
(inclusiv Banatul, Crişana şi Maramureşul), care suporta jugul asupri
tor al magnaţilor unguri, în cadrul Imperiului austro-ungar, cu
o suprafaţă de 123 464 km2, unde cei peste 3 milioane de români
formau majoritatea populaţiei ; partea de nord a Ţării Româneşti
Moldova, răpită în 1 775 de Imperiul habsburgic şi numită, de Curtea de
la Viena, Bucovina, avînd o întindere de 10 442 km2, în care românii,
majoritari, numărau cca 300 OOO, locuind alături de alte naţionalităţi mai
mult sau mai puţin recent colonizate în acest străvechi teritoriu româ
nesc ; partea Ţării Româneşti Moldova dintre Prut şi Nistru, încorporată
Rusiei ţariste în 1 81 2, cu un teritoriu de 45 422 km2, locuit de 967 853 de
români, reprezentînd 53,9 0;0 din totalul demografic al provinciei 2•
1 ASR, 1915-1916, Bucureşti, 1919, p. 15.

2 Datele preluate după statisticile oficiale ungare, austriece şi ruseşti, cunoscute
prin „contribuţia" lor la accentuarea procesului de deznaţionalizare, indică faptul
că, în pofida încercărilor repetate şi îndelungate de diminuare a ponderii popu
laţiei origill 3re, autohtone din aceste provincii străvechi româneşti, prin presiuni
economice, politice şi morale, prin strămutări forţate şi colonizări de elemente
alogene etc., nu se reuşise a se elimina evidenţa clară că românii alcătuiau ma
joritatea populaţiei. De exemplu, chiar după statistica ungară din 1910, avînd ca
indicator „religia", românii reprezentau 57,50/o în fostul principat al Transilvaniei,
fiind majorit:iri şi în celelalte provincii. La fel, în Bucovina, uncie intre 1848 şi
1914, ca urmare a prigoanei îndreptate împotriva românilor, dispăruseră 400/o
din satele româneşti. Vezi La Roumanie a l'Exposition de 1 900, Paris, 1900,
p. XII ; Bucovina. Date din punctul de vedere : administrativ, politic, financiar,
industrial, economic, agricol, scolastic, juridic, edesiastic etc., Bucureşti, 1915,
p. 3, 5,6 ; Valeriu Popa, Nicolae Istrate, Transilvania, Banatul, Crişana şi Mara-
mureşul , Bucureşti, 1915, p. 7 ; Enciclopedia României, vol. I, Bucureşti, 1938,
p. 134 ; Mircea Muşat, Jon Ardeleanu, De la statul geto-dac la statul romdn
unitar, Bucureşti, 19&3, p. 394, 406.
43
Deci, circa o treime din naţiunea română continua să fie supusă
dominaţiei străine, ameninţată, datorită politicii discriminatorii practi
cate de imperiile multinaţionale, cu pierderea dreptului său fundamen
tal la viaţă şi libertate.
Dezvoltarea economică, socială şi politică în toate provinciile care
alcătuiau entitatea geografică a spaţiului românesc, progresul general al
societăţii ridicau în faţa naţiunii noastre necesitatea inexorabilă a desă
vîrşirii procesului unităţii statale.
SITUAŢIA ECONOMICA, SOCIALA, Din punct de vedere economic, ţara

POLITICA ŞI MILITARA ; POLITICA noastră se afla în plin proces de dez
EXTERNA (1900-19I4) voltare 3• Relaţiile de producţie capi
taliste se consolidaseră în aproape
toate ramurile de activitate, în special în i ndustrie, devenind dominante.
Industria prelucrătoare - ca urmare a politicii de încurajare a in
dustriei naţionale inaugurată prin legea din 1 887 şi continuată în dece
niile următoare, prin luarea unor măsuri economice protecţioniste, cum
a fost legea vamală din 1904 - făcuse progrese însemnate. Numărul în
treprinderilor industriale de acest fel a crescut de la 625, în anii 1901-
1 902, la 847 în 1914 4• Forţa motrice a industriei a înregistrat, în aceeaşi
perioadă, o creştere de 1640/o, iar valoarea producţiei de 1 380/o 5•
Dezvoltarea industrială avea loc cu precădere în sectoarele indus
triei uşoare şi extractive, principala ramură continuînd să fie industria
alimentară. Un loc important deţinea şi industria forestieră datorită bo
găţiei materiei prime. O evoluţie rapidă a cunoscut industria petrolieră.
a cărei producţie a sporit de peste 7 ori între anii 1900-1 9 1 4 ; în ajunul
primului război mondial producţia anuală s-a ridicat la 1 885 225 tone,
ceea ce plasa România pe locul trei între statele lumii producătoare ale
aurului negru, după Statele Unite ale Americii şi Rusia 6• In ceea ce pri
veşte extracţia de cărbune, în cursul anilor 1 914-1915 aceasta a atins
în ţara liberă cifra de 254 031 tone 7 ; în Transilvania, faţă de nivelul
anului 1900 8, în anul 1 9 1 0, producţia de cărbune a crescut cu 2,5 mi
lioane tone, cea de minereu de fier cu 460 OOO tone, în timp ce producţia
de fontă a înregistrat un spor de 700/o.
Alte sectoare ale industriei, precum cel textil, s-au dezvoltat mai
lent, producţia de tip manufacturier continuînd să deţină o pondere în
semnată în economia ţării.
1 Vezi pe larg Victor Axenciuc, Ioan Tiberian, Premise economice ale formării sta-
tului naţional unitar român, Bucureşti, 1979, p. 228-296 ; ASR, 1915-1916.
1 Ancheta industrială din 1 901-1902, vol. I, Industria mare, Bucureşti 1904.
'
5 Enciclopedia României, vol. III, Bucureşti, [1940], p. 813.
8 Nicolas Xenopol, La richesse de la Roumanie, Bucarest, 1916, p. 12.
1 ASR, 1915-1916, p. 201.
8 Enciclopedia României, vol. III, p. 606.
44
Vedere a cîmpurilor de extracţie petrolieră de pe Valea Prahovei la începutul secolului al XX-iea
Absenţa unei industrii constructoare de maşini, precum şi nivelul

scăzut al celei metalurgice a determinat ca 95-980/o din instalaţiile teh
nice şi produsele semifabricate destinate utilării întreprinderilor, inclu
siv celor din domeniul producţiei de apărare, să fie importate din ţările
industrializate.
In pofida eforturilor notabile de încurajare a industriei naţionale,
a rezultatelor pozitive înregistrate în diferite sectoare de producţie, în
1914 această ramură economică nu satisfăcea integral necesităţile recla
mate de progresul societăţii româneşti şi de nevoile înzestrării armatei
cu tehnică de luptă modernă.
Gradul de valorificare a resurselor naturale ca şi al forţei de muncă
era încă inferior ţărilor dezvoltate şi chiar nevoilor ţării (producţia marii
industrii prelucrătoare nu asigura decît o treime din necesarul de bunuri
solicitate de piaţa internă). La această situaţie contribuise într-o măsură
importantă şi penetraţia capitalurilor străine beneficiare ale
absenţei unor disponibilităţi financiare autohtone corespunzătoare -,
trusturile imperialiste care acaparaseră poziţii importante în economia
României încercînd să-i im prime o dezvoltare unilaterală *. Semnificativ
însă, în ponderea capitalurilor străine se produseseră mutaţii notabile :
dacă la 1 905 capitalul german deţinea 64,320/o, în 1 914 acesta scăzuse
la 27,80/o, în timp ce capitalul anglo-olandez reprezenta 47,890/o 9 •
* In ajunul primului război mondial, capitalul străin reprezenta 92% în industria

petrolului, 74% în industria metalurgică, 67,7% în industria lemnului.
!I N. N. Constantinescu, Din istoricul formării şi dezvoltării clasei muncitoare din
România, Bucureşti, 1956, p. 318.
45
'.\fu ncit uri de la mina A n ina, la sfirşitul secolului �.I X I X-iea
Cu toate limitele, dezvoltarea capitalistă a industriei româneşti a

avut consecinţe adînci asupra societăţii în ansamblul ei, modificîndu-i
substanţial structura materială şi socială, impulsion:nd afirmarea poten
ţialului tehnic şi ştiinţific autohton, ceea ce s-a răsfrînt pozitiv şi asupra
capacităţii de apărare a ţării.
Transformări profunde s-au produs şi în agricultură, ramura de bază
a economiei, în care la începutul secolului al XX-lea era ocupată peste
820/o din populaţia României. Producţia de cereale reprezenta mai bine
de 2/3 din venitul naţional, furnizînd peste 830/o din valoarea totală a
exportului României. În perioada 1 886-1900, de pildă, producţia agri
colă a crescut cu aproximativ 1 00°/o, iar în perioada următoare, pînă în
J 914, cu încă peste 60 0/0 10• Procesul evoluţiei capitaliste în agricultură
cunoştea, totuşi, un ritm lent ; utilizarea muncii salariate, folosirea ma
şinilor agricole şi, cu deosebire, extinderea suprafeţelor cultivate pentru
comercializarea produselor agricole pe piaţa externă se făceau într-o mă
sură insuficientă. De aceea, ţărănimea, principala forţă social<:l producă
toare, avea un standa.rd de viaţă scăzut. Repartiţia defectuoasă a pămîn
tului - un milion de ţărani posedau mai puţin pămînt decît cîteva mii
de proprietari -, lipsa acestuia pentru marea majoritate a producăto-
1 1 A SR, 1915-1916, p. 150.
46
rilor au determinat intensificarea exploatării ţărănimii şi au întreţinut
la sate o stare de permanentă nemulţumire 11, care a culminat cu marea
răscoală revoluţionară din primă\·ara anului 1 9 07.
In teritoriile aflate sub stăpîniri străine, contradicţiile erau ampli
ficate de jugul asupririi naţionale la care erau supuşi muncitorii indus
triali şi ţăranii români, deşi alcătuiau populaţia cea mai veche şi majo
ritară. De aici şi mişcările sociale izbucnite la sfîrşitul secolului al
XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea în fostele comitate Bihor, Satu
Mare, Sălaj , Torontal şi Sibiu, la Rădăuţi şi Vicovul de Sus.
Progrese însemnate s-au înregistrat deopotriYă în sistemul bancar
şi de credit, între 1 900- 1 9 1 4 înfiinţîndu-se un mare număr de societăţi
bancare, cea 1Ţ1ai mare parte intrate în mîinile finanţei capitaliste inter
naţionale. in România liberă erau 1 70 bănci, cu un capital ce
depă�ea 127 OOO OOO lei ; în Transilvania, băncile româneşti ajun
seseră în 1 9 1 4 la un număr de 249, cu un capital ce se ridica la 36 672 2 1 4
coroane ; în Bucovina funcţionau 4 bănci româneşti, la care se adăuga
„Fondul religionar ortodox român", destinat îndeosebi susţinerii acţiuni
lor cultural-naţionale ; în Basarabia fiinţau 65 de bănci şi 430 de coope
rative de credit 12.
Creşteri simţitoare au înregistrat, de asemenea, mijloacele de
transport, baza tehnică materială în acest domeniu ridicîndu-se la nivelul
ţărilor europene şi a tehnicii contemporane 13• Reţeaua de căi ferate a
ajuns la aproximativ 8 600 km, din care 5 OOO în Transilvania ; la rîndul
ei, a crescut reţeaua rutieră, lungimea şoselelor şi drumurilor depăşind
44 OOO km 1 4 ; s-a dezvoltat navigaţia fluvială şi maritimă, prin
modernizarea porturilor, mărirea numărului de nave şi intensificarea
circulaţiei mărfurilor pe calea apei. In acţiunea de modernizare şi extin
dere a căilor de comunicaţie s-a urmărit îndeosebi asigurarea legăturilor
dintre statul român şi provinciile româneşti ce se mai găseau încă sub
dominaţie străină, construindu-se linii peste şi spre Carpaţi, prin trecă
tori sau de-a lungul rîurilor, ce vor reprezenta, în anii primului război
mondial, şi însemnate direcţii strategice de pătrundere a armatei române
eliberatoare în Transilvania, Banat sau Bucovina.
Procesul de dezvoltare a capitalismului şi-a găsit o largă expresie
şi în schimbul de produse, în participarea tot mai largă a României la
comerţul internaţional. Pînă la primul război mondial, mărfurile româ
neşti aveau drept principal debuşeu Austro-Ungaria, Marea Britanie,
11 · Relaţii agrare şi mişcări ţărăneşti în România. 1908-1921, Bucureşti, 1967,

p. 20-23.
1 2 Statistica societăţilor pe acţiuni din întreaga ţară la finele anului 1913, Bucu
reşti, 1915, p. 30 ; Din istoria Transilvaniei, voi. II, Bucureişti, 1963, p. 3:!4-325 ;
Bucovina. Date din punctul de vedere administrativ, politic, financiar, industrial,
economic. agricol, scoli.. stic, juridic, eclesiastic etc. p. 17 ; Basarabia. Monografie.
Cllişinău, 1926, p. 452.
1� Gh. Platon, Istoria modernă a României, Bucureşti, 1985, p. 281.
14 Georges D. Cioriceanu, z . a Roumanie economique et �cs rapports avec l'etranger
de 1860 a 1915, Paris, 1928, p. 370.
47
Franţa şi Germania, volumul total al comerţului exterior atingînd, în
anul de vîrf 1912, un total de 1 278 OOO OOO lei aur 1s.
Cercetarea caracteristicilor principale ale nivelului economiei naţio
nale, a structurilor sociale româneşti în ajunul primului război mondial
defineşte România ca o ţară aflată în prima fază a evoluţiei capitaliste.
Cu toate că într-o serie de ramuri economice procesul de concentrare
şi centralizare a producţie i şi a capitalului făcuse progrese, acesta nu
avea ritmurile necesare asigurării unei dezvoltări accelerate a ţării. Ca
pitalul financiar autohton se afla într-o formă incipientă : „România
- arată tovarăşul Nicolae Ceauşescu - nu numai că nu exporta capital
şi nu participa la împărţirea pieţei mondiale, dar se afla ea însăşi în sfera
de influenţă a marilor puteri imperialiste, făcea obiectul acestei împăr
ţiri. Monopolurile imperialiste îşi disputau locul pe piaţa românească, iar
o parte însemnată a teritoriului ţării noastre se afla încă sub ocupaţie
străină" 16•
Relaţiile economice ale ţării, evoluţia sa specifică pe drumul capi
talismului, creşterea numărului oraşelor, extinderea aparatului adminis
trativ, dezvoltarea învăţămîntului de toate gradele, ritmul rapid al mo
dernizării, intensificarea schimburilor internaţionale au determinat mu
taţii importante în structura şi raporturile de clasă din societatea româ
nească.
Clasa cea mai numeroasă - ţărănimea -, precum şi proletariatul
în continuă sporire numerică, constituiau principalele componente ale
structurii sociale a ţării. In condiţiile intensificării exploatării muncii la
sate, a menţinerii unor rămăşiţe ale relaţiilor feudale, concomitent cu
pătrunderea tot mai puternică a noilor relaţii capitaliste, societatea rurală
a înregistrat un puternic proces de stratificare. In acest timp, în provin
ciile aflate sub dominaţie străină asuprirea socială împletindu-se cu cea
naţională a provocat, pe lingă ridicări la luptă, şi un puternic fenomen
de emigrare în masă, numai din Transilvania plecînd pînă la primul răz
boi mondial cca 300 OOO de români fie în ţara liberă, fie în America 17•
Interesată în mod nemijlocit în menţinerea şi perpetuarea rînduieli
lor social-economice, care-i asigurau o poziţie puternică în stat, moşieri
mea, redusă numericeşte, se dovedea potrivnică oricăror reforme ce ar
fi afectat marea proprietate funciară şi i-ar fi subminat poziţiile politice
deţinute. O parte a moşierimii însă se adaptase formelor de proprietate
cu caracter burghez, trecînd la exploatarea capitalistă a pămîntului, par
ticipînd şi la activităţi industrial-bancare, ceea ce va favoriza accelerarea
pătrunderii capitalului în agricultura românească.
La rîndul ei, burghezia, pe măsura dezvoltării industriei, ocupa o
pondere tot mai însemnată în angrenajul vieţii economice şi sociale şi.
implicit, îşi întărea poziţiile sale conducătoare pe plan social-politic. Ur-
1s Ibtdem, p. 391.
te Nicolae Ceauşescu, România pe drumul desăvirşirii construcţiei socialiste, vol. I.
Editura Politică, Bucureşti, 1968, p. 344.
11 I. Cicală, Mişcarea muncitorească şi socialistă din Transilvania. 1901-1921, Bucu
reşti, 1976, p. 48-52.
48
mărind desfăşurarea largă a activităţilor economice, comerciale şi reali
zarea unor reforme corespunzătoare cerinţelor obiective ale societăţii
româneşti, inclusiv în domeniul emancipării naţionale, burghezia mani
festa şi în această perioadă atribute ale unei forţe sociale în ascensiune.
In Transilvania, deşi la începutul secolului al XX-lea procesul de dez
voltare a burgheziei româneşti se accelerase, totuşi, datorită asupririi na
ţionale - poziţiile dominante din economie fiind deţinute de burghezia
maghiară şi germană - ponderea ei in viaţa economică era restrînsă.
Angrenajul societăţii româneşti cuprindea, de asemenea, unele ca
tegorii sociale mijlocii - meseriaşi, mici producători şi comercianţi, pă
turi largi ale intelectualităţii - interesate în progresul economic şi dez
voltarea democratică a ţării.
Factorul de cea mai mare importanţă pentru destinele României de
la sfîrşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea l-a
constituit dezvoltarea şi afirmarea în viaţa politică a ţării a proletaria
tului român, forţa cea mai înaintată a societăţii, „capabilă să preia în
mîinile sale - aşa cum arată tovarăşul Nicolae Ceauşescu steagul -
marilor idealuri ale celor ce muncesc, ale luptei pentru eliberare socială
şi naţională, pentru formarea şi consolidarea naţiunii române, pentru în
făptuirea societăţii fără de exploatare" 18. Pînă la primul război mondial,
in ţara liberă numărul muncitorilor a ajuns la peste 263 OOO în indus
tria prelucrătoare, extractivă, transporturi etc. 19. Se constată şi o creştere
lentă a proletariatului în provinciile româneşti aflate sub stăpînirea im
periilor vecine. De exemplu, în regiunile de peste munţi existau în 1900
cca 1 58 OOO de muncitori, dintre care 53 940 formau proletariatul de fa
brică, relativ redus faţă de posibilităţile dezvoltării industriale a aces
tei provincii româneşti ; în Basarabia totalul muncitorilor din industrie
se ridica abia la 3 165 oameni în 1 914, situaţie elocventă pentru caracte
rul de anexă agrară pe care i-l atribuise acestei provincii româneşti Im
periul rus.
Dominaţia străină asupra unor porţiuni însemnate ale patrimoniului
teritorial naţional avea, în consecinţă, un impact negativ asupra dezvol
tării de ansamblu a societăţii româneşti, stingherind grav progresul ei
economic şi social. Rolul de surse de materii prime şi pieţe de desfacere
rezervat provinciilor româneşti de marile puteri străine opresoare crea
acestora statutul unor anexe coloniale, împovărînd situaţia populaţiei, cu
deosebire a celei româneşti majoritare. Totodată, evoluţia rapidă în do
meniul economico-social în ţara liberă era stînjenită serios de faptul că
dominaţia străină asupra unor părţi ale teritoriului strămoşesc rupea uni
tatea economică armonioasă a acestuia, cu repercusiuni negative asupra
progresului de ansamblu al societăţii româneşti.
Circumscrisă evoluţiei istorice ascendente a societăţii, cultura ro
mână a cunoscut o dezvoltare impetuoasă, între trăsăturile ei dominante
18 Nicolae Ceauşescu, România pe drumul desăvirşirii construcţiei socialiste, vol. 3,

Editur-a Politică, Bucureşti, 1969, p. 711.
19 Ioan Căpreanu, Mişcarea muncitorească în luptele politice din România intre
anii 1900-1914, Iaşi, 1983, p. 11.
49
în această perioadă înscriindu-se, îndeosebi, efortul de afirmare a mişcării
naţionale pentru unire. Prin caracterul ei unitar, original şi dinamic, prin
mesajul patriotic, transmis în forme multiple şi variate, cultura a con
tribuit la conservarea si· dezvoltarea limbii române ca trăsătură distinctă
şi mijloc de întărire şi afirmare a unităţii etnice, la sădirea în conştiinţa
maselor a necesităţii desăvîrşirii statului naţional, a încrederii şi speranţei
în viitorul neamului românesc. Element de bază al promovării culturii
naţionale, şcoala românească înregistra progrese vizibile la nivelul învă
ţămîntului primar şi mai ales secundar, dobîndind un caracter practic mai
pronunţat. în teritoriile subjugate, ofensiva accentuată asupra culturii
naţionale întîmpina o opoziţie tot mai susţinută, fiind denunţate atenta
tele la dreptul la învăţătură în limba proprie, restricţiile la o pregătire
superioară. în forme variate şi eficiente, cultura română întreţinea vie
speranţa apropiatei eliberări, pregătea atent şi masiv cadrele luptei de
eliberare naţională, ridica un zid proteguitor în faţa ofensivei oficialită
ţilor asupritoare de dizolvare a conştiinţei naţionale româneşti. Univer
sităţile de la Bucureşti şi Iaşi, celelalte in�tituţii de învăţămînt superior
propulsau adevărate „şcoli naţionale" cu contribuţii remarcabile la patri
moniul culturii şi ştiinţei universale.
Cercetarea ştiinţifică a cuprins în această perioadă domenii vaste
de investigare - de la matematică şi chimie, biologie şi medicină, la fi
zică ori geologie -, orientindu-se, îndeosebi, spre acele ramuri care-şi
găseau o aplicabilitate imediată, ori spre aspectele mai puţin investigate.
Aşa, de exemplu, în medicină rămîn notabile contribuţiile doctorului Ion
Cantacuzino, autorul unei metode de vaccinare antiholerică, cunoscută în
istoria epidemiologiei ca „marea experienţă română în vaccinare", ale
profesorului neurolog Gheorghe Marinescu şi medicului Ion Minea, care
au reuşit, cei dintîi în lume, să cultive ţesutul nervos „in vitro", cu aju
torul aşa-numitei tehnici a „picăturii suspendate", ori ale medicului Da
niel Danielopolu, care a iniţiat, pentru prima dată în lume, administra
rea, în doze fracţionate, a strofantinei în bolile cardiovasculare. In dome
niul tehnic sînt de relevat contribuţiile : inginerului George C. Cosmo
vici, autorul unui nou tip de pulverizator de păcură pentru focarele lo
comotivelor ; inginerului Nicolae Vasilescu-Karpen, care, în 1 902, a des
coperit cauza reacţiei magnetice a indusului la maşinile dinamoelectrice ;
inginerului George (Gogu) Constantinescu, ce a elaborat o teorie a beto
nului armat, bazată pe formule de calcul stabilite de el. La rîndul ei,
şcoala românească de matematică s-a impus pe plan mondial prin lu
crările deosebit de valoroase ale lui Traian Lalescu şi Gheorghe Ţiţeica
în studiul ecuaţiilor integrale ori în cel al geometriei prin introducerea
unei noi clase de curbe. Chimia a făcut paşi însemnaţi, impunîndu-se,
îndeosebi, cercetările lui Petru Poni în domeniul compoziţiei chimice
a petroleurilor, ale lui Nicolae Teclu care, în 1900, a obţinut un brevet
de invenţie pentru realizarea becului cu reglare automată a curentului
de aer şi gaE, bec introdus în aproape toate laboratoarele de chimie de
pe glob. In domeniul ştiinţelor naturii, Dimitrie Voinov a publicat prima
lucrare de khnică microscopica în histologie din ţara noastră şi una
50
Membri ai Academiei Române d i n Bucureşt i , cel mai înalt for ştiinţific şi cultural al românilor
ele pretutinden i , in timpul unei şedinţe de lucru
dintre primele încercări europene de sinteză şi detaliere a acestei

tehnici.
Un domeniu ce-şi datorează premierele mondiale specialiştilor ro
mâni a fost aeronautica. Astfel, în martie 1 906, Traian Vuia a realizat
cel dintîi avion monoplan din lume, care s-a desprins de la sol cu mij
loace proprii de bord. După trei ani, aviatorul Rodrig Goliescu inventa
avioplanul, cel dintîi aparat cu fuselaj tubular. Anul 1910 a adus în do
meniul aviaţiei încă două premiere româneşti : cea a lui Aurel Vlaicu,
care zbura pe un avion de construcţie proprie, şi cea a lui Henri Coandă,
autorul primului avion cu motor aeroreactiv din lume. O parte din aceste
cuceriri ale ştiinţei româneşti au fost preluate de armată şi puse în slujha
apărării ţării.
Arta plastică, literatura şi muzica, apelînd tot mai des la izvorul
curat al creaţiei populare autohtone, atingînd o maturitate şi o forţă de
expresie deosebite, evidenţiau o diversificare a formelor artistice, o per
manentă înnoire estetico-ideologică şi un spirit modern, angajant. Ele
rămîn, şi în această perioadă, puternice „arme" de luptă pentru eman
ciparea naţională a poporului român. Este perioada în care apar opere
de valoare, ce s-au impus de la început ca adevărate modele ale genu
lui : piesele Ragi Tudose şi mai ales Apus de soare de Barbu Ştefănescu
Delavrancea, seria Momentelor lui Ion Luca Caragiale, roma.nul Mara de
51
Ion Slavici ' cele două Rapsodii române şi Simfonia I de George
Enescu etc. Totodată ' scoala
· de arhitectură românească, adînc ancorată
în tradiţia populară, a fost strălucit reprezentată de Ion Mincu, Ion D.
Berindei Petre Antonescu ori Dimitrie Maimarolu, în vreme ce artele
plastice I mpuneau, prin Constantin Brâncuşi şi Ştefan Luchian, numele
României în întreaga Europă. Prin adeziunea statornică a oamenilor de
litere şi ştiinţă la cauza libertăţii româneşti, se poate afirma că întreaga
societate românească, fără excepţie, era unanimă în susţinerea efortului
pentru realizarea unităţii naţionale.
Reflectînd transformările din cadrul societăţii româneşti, viaţa po

litică s-a concentrat în directia unirii tuturor românilor într-un singur
stat independent şi democratic, legitate inexorabilă a evoluţiei istorice
a natiunii noastre.
in ţara liberă, în primul deceniu al secolului XX, scena politică con
tinua să fie dominată de principalele partide ale burgheziei şi moşie
rimii : Partidul Naţional-Liberal şi Partidul Conservator, care îşi dis
putau întîietatea la conducerea statului, potrivit intereselor claselor ce
!e reprezentau 20•
Partidul Naţional-Liberal s-a aflat mai mult timp la cîrma statului.
1n 1909, în fruntea acestui partid a fost ales Ion I. C. Brătianu, expo
nent al burgheziei cu vederi înaintate, el înlocuindu-l pe Dimitrie A.
Sturdza, reprezentant al aripii conservatoare a partidului. ln 1 9 1 3, Par
tidul Naţional-Liberal, desprinzînd învăţăminte din desfăşurarea marii
-răscoale ţărăneşti din 1907, care pusese sub semnul întrebării însăşi exis
tenţa regimului politic existent, temîndu-se de reeditarea unei astfel de
explozii populare, a propus o nouă reformă agrară şi, implicit, o reformă
-electorală care să lărgească participarea la vot. Izbucnirea conflagraţiei
mondiale va determina pe conducătorii Partidului Naţional-Liberal să
amîne pentru mai tîrziu aplicarea acestor reforme.
La rîndul său, Partidul Conservator a cunoscut, la începutul seco
lului al XX-lea, frămîntări importante. După 1907 s-a ajuns, pentru pu
ţin timp, la întregirea Partidului Conservator, cele două fracţiuni (cea
conservatoare şi cea junimistă) unindu-se şi recunoscînd drept şef pe
P. P. Carp. La scurtă vreme însă, în 1 908, din acest partid s-a desprins
Partidul Conservator-Democrat - în frunte cu Take Ionescu - format
din reprezentanţii aripii burgheze a Partidului Conservator.
Pe fondul frămîntărilor adînci din societatea românească s-a situat
-şi apariţia unor formaţiuni politice cu orientare burghezo-democratică,
cum au fost Partidul Democrat-Radical condus de Gheorghe Panu, Par
tida Ţărănească, care-l avea în frunte pe Constantin Dobrescu-Argeş,
gruparea democratică din jurul ziarului ,,Adevărul", condusă de Alexan
dru V. Beldiman ş.a. ln acelaşi climat politic se înscrie şi crearea, la
1 0/23 aprilie 1 9 1 0, a Partidului Naţionalist-Democrat' sub conducerea lui
Nicolae Iorga. Programul acestuia, exprimat de ziarul "Neamul românesc"
·20 Mircea Iosa, Traian Lungu, Viaţa politică în România. 1 899-1910, Bucureşti,
1977 ; Anastasie Iordache, Viaţa politică în România. 1910-1914, Bucureşti, 1972.
52
Manifestaţie a oamenilor muncii bucureşteni pentru drepturi politice ( 19 12)
şi concretizat în înfiinţarea „Societăţii Daco-Romane", avea drept obiec

tiv principal înfăptuirea unităţii naţionale şi sprijinirea luptei de elibe
rare a românilor din provinciile aflate încă sub stăpînire străină.
In aceste provincii, viaţa politică românească era susţinută de for
maţiuni puternice, ale căror programe înscriau acţiuni îndreptate spre
strîngerea legăturilor dintre românii de pe cele două versante ale Car
paţilor, spre obţinerea de către populaţia română majoritară a dreptu
rilor ei naţionale legitime. Astfel, în Transilvania îşi continua activitatea
Partidul Naţional Român, avînd acwn în frunte pe Gheorghe Pop de
Băseşti, Vasile Lucaciu, Vasile Goldiş, Aurel Lazăr, Ştefan Cicio-Pop,
Valeriu Branişte, Ioan Rusu-Şirianu ş.a. ; în Bucovina se afirma Parti
dul Naţional Poporal, avînd printre lideri pe Iancu Flondor, fraţii Eu
sebiu şi Doru Popovici, G. Sîrbu, Aurel Ţurcan, Dionisie Bejan ş.a. ; în
Basarabia fiinţau grupări politice cu caracter naţional, precum gruparea
moderată, condusă de P. V. Dicescu, şi cea democrată, a lui Pantelimon
Halippa, Ioan Pelivan, Emanoil Gavriliţă ş.a., care, din mai 1 9 1 3, va ti
pări ziarul „Cuvînt moldovenesc", tribună de susţinere a drepturilor na
ţionale româneşti.
fo viaţa politică românească din primele decenii ale secolului al
XX-lea un loc aparte l-a ocupat Partidul Social-Democrat din România,
reorganizat în 1 91 0, pe o bază proletară mai puternică, ca „vrednic
vlăstar al vechii rădăcini socialiste pe care nimic n-a putut-o dis
truge" 21• Continuator al Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din
România , înfiinţat în 1 893, prin programul şi acţiunile întreprinse pînă
53
Congresul Partidului Social-Democrat din România { 19 10)
la primul război mondial, partidul clasei muncitoare - dintre ai cărui

conducători menţionăm pe I. C. Frimu, Alecu Constantinescu, C. Dobro
geanu-Gherea, Ştefan Gheorghiu, Dumitru Marinescu -, s-a aflat de
plin şi responsabil angajat în cele mai importante probleme ale luptei
pentru emanciparea socială şi naţională a ţării, contribuind la afirmarea
proletariatului drept cea mai înaintată forţă politică a societăţii româ
neşti. Organul central de presă al partidului, „România muncitoare", a
constituit în tot acest timp o tribună deschisă dezbaterii problemelor so
cietăţii româneşti, de promovare a programului politic al Partidului So
cial-Democrat şi susţinere cu consecvenţă a clasei muncitoare din pro
vinciile subjugate, de solidarizare cu lupta proletariatului de pretutin
deni.
In acelaşi timp s-a dezvoltat şi mişcarea socialistă şi muncitorească
din teritoriile româneşti aflate sub stăpîniri străine. In 1 903, în Tran
silvania, s-a constituit Secţia română a Partidului Social-Democrat din
Ungaria, în care activau Tiron Albani, Ion Flueraş, Iosif Jumanca,
avînd ca organ de presă ziarul „Adevărul". In acelaşi an s-a organizat
şi Secţia română a Partidului Social-Democrat din Bucovina, care edita
gazeta „Lupta", sub redacţia lui Gheorghe Grigorovici. Deşi influenţate,
într-o oarecare măsură, în activitatea lor de partidele social-democrate
din Austro-Ungaria, în care predominau concepţii reformiste, aceste or-
11 „România muncitoare", an IX, nr. 96 din 24 ianuarie 1910, p. 3.
54
Sărbătorirea Zilei de 1 Mai 1908 la Turnu Severin
ganizaţii au jucat un rol important în lupta dusă de clasa muncitoare

pentru eliberarea socială şi naţională. Şi în Basarabia începuseră din
1 902 a se crea organizaţii social-democrate, care militau pentru drepturi
şi libertăţi democratice.
Participarea unor conducători ai Partidului Social-Democrat Român
la congresele sau adunările socialiştilor români din Transilvania, Banat
�i Bucovina şi respectiv a acestora la manifestările similare de la Bucu
reşti, Iaşi, Galaţi, Ploieşti, Turnu Severin a reprezentat o formă esenţială
în strîngerea şi dezvoltarea legăturilor între toţi fiii pămîntului româ
nesc.
Evoluţia general ascendentă a societăţii româneşti, progresele înre

gistrate în industrie şi tehnică au îngăduit României desfăşurarea unui
efort notabil în vederea consolidării sistemului militar naţional, cu nu
cleul său principal, armata activă. S-au făcut, în consecinţă, paşi în
semnaţi în direcţia organizării, înzestrării şi dotării forţelor armate cit
mai corespunzător cerinţelor cîmpului de luptă, dezvoltării şi diversi
ficării pregătirii cadrelor şi instruirii trupelor, amenajării teritoriului
naţional pentru apărare, modernizării şi sporirii producţiei de apă
rare etc.
Politica militară a României - unnînd liniile directoare ale politicii
interne şi externe ale acesteia a fost circumscrisă in tot acest timp
-
obiectivului fundamental al apărării independenţei şi suveranităţii, men

ţinerii păcii şi echilibrului în regiunea sud-est europeană şi, în perspec-
55
Infanterişti pornind la „atac" la manevrele de toamnă din anul 1 9 1 1 ale armatei române
tivă, eliberării conaţionalilor subjugaţi şi întregirii ţării în frontierele

sale istorice 22•
Organizarea puterii armate a României s-a făcut pe baza unei le
gislaţii complexe, inaugurată de legea organică din 1908, cu modificările
aduse în anii 1 91 0, 1 912, 1 9 1 3 şi 1 9 1 5 23• Conform acestor prevederi, sis
temul naţional de apărare cuprindea următoarele · elemente : armata ac
tivă, rezerva (amîndouă alcătuind armata de operaţiuni) şi miliţiile.
Pornindu-se de la principiul că baza puterii militare a unui stat rezidă
şi în „recrutarea armatei, care trebuie făcută în aşa fel încît dreptul de
a apăra patria să nu fie luat nici unui cetăţean în stare să fie apt de a
lupta în primele rînduri, fie de a aduce vreun ajutor armatei" 24, în
scopul creşterii numărului efectivelor încorporabile termenul de servi
ciu sub arme a fost redus la doi ani pentru trupele de uscat, cu ex
cepţia cavaleriei unde se menţinea la trei ani ; în marină el continua
să fie de patru ani. ln acest fel, numărul anual al recruţilor s-a dublat,
ajungînd la cca 48 OOO în 1 9 14. S-a stabilit, încă din timp de pace, com
punerea marilor unităţi, divizia de infanterie transformîndu-se acum
ez Colonel dr. Vasile Alexandrescu, Unele aspecte ale pregătirii politico-militare

a României fn vederea desăvirşirii unificării statale (1878-1914), in File, vol. 7,
p. 167-185.
23 Vezi Legea pentru organizarea armatei din 1 aprilie 1908, modificată prin le
gile din 18 aprilie 1910, 4 ianuarie 1912, 6 mai 1913 şi 12 ianuarie 1915 ' Bucu-
reşti, 1919.
1' Maior N. Alevra, Necesitatea unet noi legi de recrutare, Bucureşti, 1912, p. 5.
56
într-o mare unitate de „arme întrunite" (două brigăzi de infanterie - a
două regimente fiecare -, un batalion de vînători - considerat unitate
de elită -, o brigadă de artilerie, plus subunităţi din celelalte arme şi
servicii). In scopul perfecţionării instruirii şi omogenizării unităţilor şi
ridicării capacităţii lor combative au fost desfiinţate „batalioanele cu
schimbul" din organica regimentelor de infanterie, formate din efective
nepermanente. Celor trei batalioane componente ale fiecărui regiment
de infanterie li s-au asigurat, din 1 9 1 1 , cite o secţie de mitraliere cu
trei piese, în timp ce batalioanele de vînători aveau două piese 26•
In 1914, infanteria română însuma 10 batalioane de vînători şi 40
de regimente, cu un total de 2 878 ofiţeri şi 63 483 trupă, adică mai
mult de jumătate din efectivele aflate sub drapel. Sub aspectul organi
zării, regimentul de infanterie era alcătuit din trei batalioane a patru
companii.
Dacă infanteria dispunea acum numai de unităţi cu trupe perma
nente, cavaleria a menţinut în structura ei cele două categorii de uni
tăţi : regimentele de roşiori - cu efective permanente - şi regimentele
de călăraşi - alcătuite din militari „cu schimbul". Ca structură organi
zatorică, acestea erau şi ele asemănătoare cu cele din alte armate euro
pene, fiind compuse din 4-6 escadroane. In 1914 regimentele de roşiori
aveau în înzestrare o secţie de mitraliere a două piese. In total, potrivit
prevederilor bugetare, efectivele cavaleriei erau în acel an de 355 ofi
ţeri şi 9 743 trupă.
Artileria, care a cunoscut cea mai spectaculoasă dezvoltare, şi-a
diversificat categoriile : alături de artileria de cîmp (repartizată acum
în întregime diviziilor) şi de cetate, a fost introdusă în 1 9 1 2 artileria de
munte (acţiune semnificativă pentru orientarea politicii militare româ
neşti) ; de asemenea, în toamna anului 1 9 1 3 s-a introdus artileria grea,
prin crearea primului divizion de obuziere de 1 50 mm, model 1912.
Trupele de geniu au cunoscut acelaşi proces de înnoire : din 1908'
au fost înzestrate cu staţii radio de tip „Telefunken", apoi în 1 9 1 1
„Marconi" 26, c u motociclete ş i automobile (în 1 9 1 3 batalionul d e spe
cialităţi, atunci înfiinţat, avea în dotare 30 motociclete şi 20 automobile).
Marina militară a dobîndit din 1 907, cînd s-a trecut la realizarea
celui de-al treilea program de modernizare a flotei, o nouă structură,
fiind organizată pe două mari formaţiuni : Grupul de acţiune al marinei
(compus din Divizia de Dunăre cu escadra de Dunăre, grupul de apărare·
-
a zonei Deltei Dunării, grupul de apărare Cernavoda-Feteşti ; Divizia

de Mare - cu crucişătorul „Elisabeta", bricul „Mircea", plus „şcolile"
marinei şi Serviciul transporturilor) ; Grupul de construcţii şi aprovizio--
lsColonel dr. Gheorghe Romanescu, colonel dr. Gheorghe Tudor, colonel (r) Mihai
Cucu, colonel Ioan Popescu, Istoria infanteriei române, vol. II, Bucureşti, 1985,.
p. 22-23.
H General-maior Gheorghe Enciu, colonel Ioan Biji, colonel Emil Constantinescu,.
colonel Leandru Panait, Contribuţii la istoria trupelor de transmisiuni din ar
mata română, Bucureşti, 1983, p. 72-74.
5 7"
Grup de topografi militari
nare al marinei, cu arsenalul, depozitele, serviciile şi navele de rezervă.

Tot acum au fost construite 4 monitoare cuirasate la santierele navale
din Triest, asamblate şi lansate la apă în Arsenalul mari nei de la Galaţi.
în anul următor au fost achizitionate 3 vedete construite de santierele
· '
navale britanice :n.

In procesul de modernizare a diverselor arme, România a fost una
din primele ţări din lume care a introdus aviaţia în sistemul militar al
apărării naţionale. Din toamna lui 1 9 1 0 armata română a folosit aviaţia
la manevrele anuale, iar în 1 9 1 3 aviatorii români au executat misiuni
de recunoaştere în cel de-al doilea război balcanic 28• De altfel, de la 1/14
aprilie 1 9 1 3 a luat fiinţă aeronautica militară, cu secţii de aviaţie şi
aerostaţie, încît în 1914 aviaţia militară română dispunea de 12 avioane
„Bleriot", 1 0 „Bristol-Coandă", 6 „Farman", 1 „Vlaicu II" şi 4 baloane
„Drachen " 29•
Ca urmare a eforturilor întreprinse, mai ales între anii 1908-1914,
pentru sporirea capacităţii de apărare a ţării, în organica armatei române
s-au adăugat următoarele comandamente : ale Corpului 5 armată, Di
viziei 10 infanterie (1910), a două divizii de cavalerie şi al unei brigăzi
de călăraşi, al aeronauticii ; totodată, s-au creat noi unităţi : 6 regimente
.de infanterie * ; 6 regimente roşiori (prin transformarea a 6 regimente
de călăraşi) ; 1 batalion de vînători ; 4 regimente călăraşi ; 1 regiment
�1 Nicolae Bârdeanu, Dan Nicolaescu, Contribuţii la istoria marinei române, voi . I,

Din cele mai vechi timpuri pînă în 1918, Bucureşti, 1979, p. 224.
28 George Costescu, lnceputurile aviaţiei române, [ Bucureşti], 1944, p. 155-156.
29 RRM, voi. I, anexa 10. Istoria aviaţiei române, Bucureşti, 1964, p. 81-8 1.
* Regimentele 35 „Matei Basarab" şi 36 „Vasile Lupu" în 1909, regimentele 37
„Alexandru cel Bun", 38 „Neagoe Basarab", 39 „Petru Rareş" şi 40 „Călugăreni",
în 191 1.
58
escortă regală ; 5 secţii de mitraliere la regimentele de roşiori şi 1 sec
ţie la fiecare din cele 40 regimente cadre (de rezervă) ; 1 regiment de
artilerie călăreaţă a 6 baterii ; 10 regimente de artilerie de cîmp ; 5 di
vizioane de obuziere uşoare de 105 mm şi alte 15 baterii de acelaşi tip ;
1 divizion de obuziere grele de 150 mm ; 5 batalioane de pionieri ;
5 companii de telegrafie ; 1 batalion pionieri cetate ; 1 batalion ponto
nieri ; 1 batalion de căi ferate ; 5 divizioane de tren, a două escadroane
(prin dublarea celor 5 escadroane tren existente pînă în 1 9 1 3) ; o com
panie de aerostaţie ; o şcoală şi un parc de aviaţie ; Corpul automobi
liştilor voluntari 30.
O atenţie crescîndă s-a acordat de către forurile superioare mili
tare organizării şi pregătirii de luptă a trupelor de rezervă. In aprilie
1 9 1 4 s-au format comandamentele a 5 divizii de rezervă, iar cele 40
batalioane infanterie rezervă existente au fost transformate în 40 regi
mente de infanterie rezervă.
Paralel cu măsurile de modernizare şi lărgire a cadrelor organi
zatorice ale armatei active şi de rezervă s-au manifestat preocupări şi
pentru instruirea trupelor de miliţii, destinate apărării teritoriului (fron
tierelor, cetăţilor, poziţiilor întărite, punctelor de etapă etc.) şi execu
tării, în anumite situaţii, a unor aplicaţii comune care să angajeze toate
componentele sistemului militar naţional 3 1 •
Pentru perfecţionarea sistemului de pregătire a cadrelor a cunos
cut o continuă şi notabilă dezvoltare şi diversificare învăţămîntul mili
tar ; prin cele 5 şcoli de ofiţeri, 2 şcoli de maiştri militari, 21 şcoli pen
tru pregătirea subofiţerilor, 3 şcoli pentru formarea meseriaşilor, un
gimnaziu militar, 2 licee militare, 3 şcoli de instrucţie pentru tragere,
5 şcoli de aplicaţie, Institutul Medico-Militar şi Şcoala Superioară de
Război 32 s-au asigurat armatei române serii valoroase de ofiţeri, precum
şi subofiţeri, maiştri militari şi meseriaşi necesari.
Statul român a depus eforturi remarcabile şi în direcţia îmbună
tăţirii înzestrării armatei cu armament şi mijloace de luptă moderne,
cu parametri tehnico-tactici superiori : armament portativ, puşti cu re
petiţie şi mitraliere, artilerie cu tragere rapidă, în special artilerie de
cîmp (tunul Krupp, model 1 904 românesc), avioane, nave, muniţii etc.,
unele produse în ţară, cele mai multe achiziţionate din străinătate, în
cea mai mare parte din Germania şi Austro-Ungaria.
Pentru a micşora dependenţa ţării faţă de importul de armament
şi muniţii din străinătate şi a asigura cit mai mult din necesarul arma
tei, a fost dezvoltată totodată industria autohtonă destinată apărării.
Drept urmare, stabilimentele militare existente - Pirotehnia, Pulbe
răria, Arsenalul, Tăbăcăria armatei etc. - s-au transformat în adevă
rate fabrici dotate cu maşini şi utilaje perfecţionate, care au permis di-
30 RRM, vol. J, p. 28-29, 33-34.
u I bidem, p. 27.
32 General-locotenent Constantin Opriţă, general-maior (r) ing. Dumitru Atanasiu.
colonel (r) dr. Victor Atanasiu, lnvăţămîntul militar românesc. Tradiţii şi ac
tualitate, Bucureşti, 1986, p. 66-119.
59
Arsenalul armatei din Bucureşti, întreprinderea centrală de întreţinere şi
reparare a armamentului din dotarea trupelor române
versificarea operaţiilor executate şi creşterea simţitoare a randamentu

lui. La începutul anului 1914 s-a adoptat un plan de completare a mij
loacelor de luptă, care prevedea dublarea producţiei acestor întreprin
deri militare.
Arsenalul armatei din Bucureşti, principala întreprindere de profil,
producea pe zi pînă la 800 corpuri proiectile de artilerie de diferite ca
libre şi destinaţii (în 1 9 1 4 capacitatea de producţie va ajunge la
1 400 pe zi), şrapnele de calibrul 75 şi 87 mm, focoase percutante, focoase
„cu timpi" (în 1914 - 1 OOO bucăţi/zi), chesoane de muniţii, trăsuri mi
litare, afete, arme albe, unele aparate optice ; de asemenea, executa re
paraţii la puştile şi carabinele din dotare (în 1914 - 200 bucăţi/zi), la
chesoane etc. 33• Arsenalul flotilei de la Galaţi producea elemente com
ponente ale agregatelor motrice de capacitate mică şi mijlocie destinate
navelor, instalaţii pentru torpilele de baraj, executa sau asambla nave
de dimensiuni mici etc.
Pirotehnia armatei din Bucureşti fabrica muniţii de infanterie şi
artilerie (în 1 9 1 4 putea fabrica în 24 de ore cite 200 OOO de gloanţe ş i
tuburi de cartuşe, cite 500 tuburi şi respectiv focoase d e artilerie, 200 OOO
capse pentru puşti, 60 OOO încărcătoare) ; putea încărca în acelaşi inter
val de timp 15 OOO proiectile de artilerie, 1 milion cartuşe infanterie şi
30 OOO cartuşe revolver) şi producea unele tipuri de explozivi 34•
33 RRM, voi. I, anexa 9.

u Ibidem.
60
Corpul de ofiţeri tehnici de
la Pirotehnia armatei din
Cotroceni, unde se fabrica
muniţia pentru armamen
tul d i n dotarea armatei
române
Pulberea se realiza în cantităţi relativ suficiente pentru necesarul

de pace în fabricile de la Dudeşti-Cioplea, Tîrgşor şi Lăculeţe, capa
citatea de producţie a acestora ajungînd în 1 9 1 4 la circa 3 500 kg
pulbere pe zi.
De asemenea, au fost încurajate cercetările ştiinţifice româneşti
de profil militar, care aveau să contribuie la optimizarea caracteristicilor
tehnico-tactice ale unora din mijloacele de luptă din dotare, aşa cum a
fost, spre exemplu, cazul obuzierului uşor de cîmp de 1 05 mm, cu tra
gere rapidă, model 1 9 1 2 românesc, superior celui german, considerat
pînă la acea dată cel mai modern în Europa 35 sau al obuzierului de
1 50 mm, model 1912 românesc, construit la firma schneider-Creusot",
care va fi adoptat în 1916 şi de armata franceză 316 ; alte cercetări au
dus la asimilarea unor invenţii, din care cîteva au fost recunoscute ulte
rior şi pe plan mondial : goniometrul pentru obuzierele de cîmp de
120 mm, model 1901, inventat de maiorul Toma Ghenea (1902), explo
zibilul căpitanului Constantin Dimitrescu-Parepa şi inginerului Ioan
Arghirovici (1903), asemănător dinamitei, sau avioanele construite de
Aurel Vlaicu şi de Henri Coandă, ultimul autor şi al unor studii privi
toare la realizarea bombardamentelor aeriene cu ajutorul unor dispozi
tive cu declanşare automată. In acelaşi timp, toate muniţiile şi focoasele
comandate în străinătate sau fabricate în ţară au avut la bază studiile
şi cercetările ofiţerilor de artilerie români, care au realizat modele ori
ginale cu rezultate remarcabile.
Marele Stat . Major român a luat totodată măsuri pentru consolida
rea şi diversificarea amenajării genistice a teritoriului naţional în ve-
35 General Rudeanu, Evoluţia tehnică a artileriei şi artileria română' în RvA an '
LVII, nr. 1 1-12 din noiembrie-decembrie 1943, p. 137-138.

36 Jbidem, p. 138-139. Adoptarea acestei guri de foc a însemnat o primă breşă
_
m monopolul germano-austro-ungar asupra dotării armatei române.
61
Fortul Chitila d i n centura de fortificaţii a Bucu reştilor, amenajată la sfîrşitul spcolului al
XIX-iea şi î nceputul secolului al XX-iea, pentru apărarea Capitalei împot ri·ra u n e i agresiuni
străine
derea sporirii capacităţii de rezistenţă în faţa unor forţe inamice su

perioare. începute încă din deceniul nouă al secolului trecut, prin marile
fortificaţii de la Bucureşti şi de pe linia Focşani-Nămoloasa-Galaţi,
lucrările executate au cuprins de regulă raioane şi aliniamente de im
portanţă operativ-strategică, a căror apărare nu se putea sprijini pe
::ibstacole naturale (munţi, ape, zone mlăştinoase sau inundabile) ; ele au
fost continuate, după 1900, prin realizarea apărării combinate a podului
Cupole cuirasate mobile de la linia fortificată Focşani - Nămoloasa - Galaţi, amc n ajat1l la
sfî rşitu l secol ului al X I X-iea şi începutul secolului al XX -iea, pentru apărarea Porţii Focşanilor
62
Mitralieră în poziţie de tragere, pe timpul manevrelor de toamnă din anul 19 1 1 ale
armatei române
de la Cernavoda (1900, 1 905-19 12), ca şi prin construcţia unor lucrări

de dimensiuni mai mici, mai puţin costisitoare, în diferite zone de fron
tieră (precum fortificaţia pasageră de la Cobadin - 19 13), prin îmbu
nătăţirea unor anumite căi de comunicaţii destinate transporturilor mi
litare operative etc. De altfel, perspectiva unei agresiuni a Bulgariei a
determinat Marele Stat Major român să propună, încă de la începutul
anului 1 9 14, fortificarea sudului Dobrogei, preconizînd construcţia zo
nelor fortificate de la Turtucaia şi Silistra şi a cîmpului întărit de la
Bazargic.
O grijă deosebită s-a acordat ridicării nivelului de pregătire a
cadrelor de comandă şi trupelor, prin adaptarea permanentă a instrucţiei
la cerinţele determinate de evoluţia tehnicii de luptă, de caracterul doc
trinei româneşti, de modul de purtare a războiului în condiţiile speci
fice ţării noastre, de obiectivele politico-militare care stăteau în faţa
poporului român. Instrucţia trupelor a dobîndit tot mai mult un caracter
practic aplicativ, iar construirea unor poligoane speciale de tragere
(precum cel de la Dadilov - 1901) a înlesnit extinderea şi eficienţa exer
ciţiilor de instrucţie a focului.
In perioada de început a secolului al XX-lea au fost definitivate
regulamentele şi instrucţiunile tactice cu care armata română va intra
în focul războiului mondial. Este de menţionat în primul rînd Regula-
63
Preşedintele Consiliului de
Miniştri al României, Dimitrie
D. A. Sturdza, împreună cu
generalul de divizie Constantin
Coandă, asistînd la manevrele
generale ale armatei române
din anul 1904
mentul exerciţiilor de infanterie, elaborat în 1908, care preconiza un

dispozitiv de luptă mai suplu, eşalonat pe o adîncime mai mare atît în
ofensivă cît şi în defensivă, cu modificări esenţiale în dispunerea lup
tătorilor şi armamentului, executarea focului etc.
Contactul cu armatele principalelor puteri europene, prin trimiteri
pentru studii la şcoli militare superioare din străinătate, prin stagiu la
trupe sau participarea la diverse manevre, a contribuit la informarea şi
familiarizarea ofiţerilor români cu cele mai noi probleme tehnice si ·
tactico-operative ale artei militare din epocă.

S-a avut în vedere, de asemenea, îmbunătăţirea echipamentului,
atît sub aspectul calităţii materialului, a rezistenţei lui, cit şi sub cel
al cerinţelor cîmpului de luptă, întreprinderile militare autohtone spe
cializate reuşind să satisfacă cea mai mare parte a necesarului. Măsurile
adoptate pe linia creării unor stocuri mai mari de subzistenţe, ca şi de
medicamente şi materiale sanitare, au fost şi ele intensificate în preajma
izbucnirii primului război mondial.
In pofida unor greutăţi şi lipsuri inerente stadiului general de dez
voltare a ţării la începutul secolului al XX-lea, armata română se pre
zenta - în unele compartimente - satisfăcător pregătită, caracterizată
prin dinamism şi elasticitate, receptivă la ceea ce era nou pe tărîmul
gîndirii şi practicii militare internaţionale, calităţi care vor fi supuse
unui greu examen pe timpul desfăşurării celui dintîi război mondial.
64
In iulie 1 9 14, în preajma declanşării războiului, România repre
zenta în spaţiul sud-est european, datorită potenţialului său militar şi
aşezării sale strategice, un factor de care taberele beligerante trebuiau
să ţină seama în balanţa raportului de forţe existent. Ea dispunea la
acea dată de efective de pace însumînd 1 0 5 5 1 2 trupă şi 7 059 ofiţeri,
grupate în cinci corpuri de armată, cu un total de 254 batalioane in
fanterie şi grăniceri (din care 1 2 0 de cadre), 87 escadroane, 1 94 baterii,
9 batalioane pionieri şi comunicaţii, formaţiuni de aviaţie şi marină mi
litară, trupe şi servicii auxiliare 37 (vezi tabelul de la p. 66-67).
Pregătirea armatei şi a întregului sistem militar de apărare a re
clamat un susţinut efort material şi financiar, care a cunoscut o curbă
ascendentă cu cit ne apropiam de momentul izbucnirii primului război
mondial. Este ilustrativ, de pildă, faptul că în anul bugetar 1 9 1 2-1 9 1 3
s-a alocat pentru apărare u n credit extraordinar de 1 5 1 milioane lei (din
care 1 3 7 milioane pentru „aprovizionări de război" şi 14 milioane pentru
construcţii necesare noilor unităţi create).
Şi în primele decenii ale secolului al XX-lea România s-a orientat
in politica externă spre acele state şi grupări politico-militare care îi
puteau garanta menţinerea suveranităţii şi integrităţii teritoriale, di
recţie de acţiune concretizată, de altfel, printr-o nouă prelungire, în
1 902, a tratatului defensiv încheiat cu Puterile Centrale în 1 883. Schim
bările intervenite în raportul de forţe o dată cu anexarea Bosniei şi
Herţegovinei de către Austro-Ungaria în 1908 aveau să imprime un con
ţinut nou în raporturile dintre România şi Tripla Alianţă, îndeosebi
celor cu Austro-Ungaria. La aceasta a contribuit şi accentuarea politicii
de deznaţionalizare, îndreptată împotriva populaţiei româneşti din te
ritoriile naţionale înglobate în imperiu, dusă îndeosebi de către guver
nul de la Budapesta.
Problema desăvîrşirii unităţii statale, care frămînta tot mai mult
cercurile politice din România, antrenînd într-o amplă şi profundă miş
care de emancipare pe românii de pretutindeni, de la omul simplu pînă
la diplomatul de profesie, fusese sesizată cu promptitudine de cabine
tele europene, de conducătorii politici şi militari ai Puterilor Centrale.
Astfel, încă în iunie 190 4 , ministrul Austro-Ungariei la Bucureşti, mar
chizul J. Pallavicini, sublinia că oamenii politici români „au ca obiectiv
al năzuinţelor lor unirea tuturor românilor" 38, Atitudinea României în
timpul celor două conflicte balcanice din 1 9 1 2-1913 de neutralitate -
în primul şi de participare pentru restabilirea păcii şi contracararea ten

dinţelor hegemoniste în regiune în cel de-al doilea - a reprezentat un
prim pas spre ruperea relaţiilor cu Tripla Alianţă.
37 RRM, vol. I, p. 36.

�s BARSR, fond Corespondenţă diplomatică austriacă, dosar nr. XLIX/1904, f. 107.
ARMATA ROMÂNĂ ÎN Tll\IP DE PACE ( 1908 - 19 14)
� -- - - - · ---
A ni i
Strucluri
I I
Observa ţ ii
I I I
1908 1 913 19H
Arme şi servicii organiza Lorice Tola( Tota l Tol<1 l
1908 1913 1914
(iulie)
(iulie) (m ii) (iulie)
(ma i ) (iulie)
1
r 2
I 3
I 4 I 5 I 6
I 7 I 8
I 9
9 9 10
,
Infanteria Divizii 10 10 10
--- ---
R e gi me n te 35 active 35 "10 active 40 40 active 80

40 rezervă.
-- · ---
---
Batalioane 105 active 148 120 active 170 120 active 250
9 vină.tori 10 vînători 10 vînători
3"1 rczcnă 40 rezervă 120 rezervă
-- - 1 ·--- --- -
Grănicerii Regimente - - - -
1 ---
1
--
Batalioane 1 1 1 1 2 i nstrucţie 2
Companii
----
---
_ ___ 11 11 11 11 9 9
___
I - I --
---
Cavaleria Divizii - - - -
2 2 • Divizionul
---
---
Dobrogea = )
Regimente 10 roşiori 19 1 1 roşiori 21 1 1 roşiori 22 escadroane
8 călăraşi 9 călăraşi 10 călăraşi
1 escortă regală 1 escortă regală I escortă regală ---
--- ---
Escadroane 40 permanente 78 44 permanente 83 44 p erman en te 87

35 cu schimbul • 36 cu schimbul 40 cu schimbul
3 escortă regală 3 escortă regală 3 escortă regală
--- · -- --- --- .
A rtileria Brigăzi 9
---
9 10 10
---
10
---
10 • 22 companii
15
şi 2 pluto.:inc
Regimente 13 cîmp 20 cîmp 22 20 cimp 31 afară din
2 cetate• 1 artilerie călă- 5 obuziere uşoare
I artilerie căli!.-
rînduri
reaţă • • 1 2 compa nii
plus 3 batali-
1 cetate• •
I I reaţă
5 rezervă
I
2 3 4 6 7 8 9
'
I
Artileria Baterii 90 cîmp 97 120 cîmp 127 120cîmp 194 oane cetate cu
6 obuziere 7 artilerie călă- 30 obuziere uşoare H companii.
I
de 120 mm reaţă 7 artilerie Mai erau 2
' 1 munte 4 munte companii şi 9
I
3 obuziere grele secţii pompieri
--- ---
30 rezervă ---
Geniul Batalioane 4 pionieri 7 5 pionieri 9 5 pionieri 9

1 pionieri cetate 1 pionieri cetate 1 pionieri cetate
1 căi ferate 1 căi ferate 1 căi ferate
1 po:itonieri 1 pontonieri 1 pontonieri
1 specialităţi 1 special ităţi
--- ---
:Marina Divizia de 4 monitoare 49 4 monitoare 49 monitoare

4 49
I Dunăre 4 canoniere
8 vedete
4
8
canoniere
vedete
canoniere
4
vedete
8
I
6 nave poliţie
I 6 na·1e poliţiE"O
27 na•re serviciu
---
6
27
nave poliţie
na·rn serviciu --- 27 nave serviciu
I
I
Divizia de 1 crucişător 5 1 crucişă.tor 5 1 crucişător 5
Marc bricul-şcoală. bricul-şcoală bricul-şcoală
„�Iircea" „Mircea" „l\Hrcea"
I -------
3 torpiloare ---
_2_ torpi�� ---
J torpiloare
-- ---
Aviaţio. - - 1 secţie 1 I 1 secţie (33 avioa- 1

Aeronautica
! ne) ---
- - secţie ( 4 baloa-
I
Aerostaţio. 1 secţie 1 1 1
ne )
I
--- ---
Serviciul Companii 4 4 5
-,
5 5 5
subzistente
1
---
--
Serviciul Companii 4 4 5 5 5 I
I
5
sanitar
--- --- I
O')
Echipaje Escadroo.ne 4 4 .5 5 5 .5
-.I I tren I
?ntîlnirea de la Constanţa
(iunie 19 14) dintre regele
Carol I, principele moşte
nitor Ferdinand şi ţarul
Rusiei, Nicolae al Ii-lea
In paralel cu deteriorarea raporturilor româno - austro-ungare se

constată o evoluţie favorabilă a relaţiilor României cu ţările Antantei.
Un moment cu largi ecouri internaţionale l-a reprezentat vizita ţarului
Rusiei, Nicolae al Ii-lea, la Constanţa, din 1 4/27 iunie 1914, urmată de
convorbirile ministrului de externe rus, S. D. Sazonov, cu I. I. C. Bră
tianu în cursul unei călătorii la Sinaia, şi de aici, pentru scurt timp,
la 1 6/29 iunie, peste munţi în T ransilvania, gestul semnificînd acordul
tacit al Rusiei la împlinirea dezideratului naţional românesc al unirii
cu Ţara a teritoriilor locuite de românii din Imperiul austro-ungar 39•
Gîteva săptămîni mai tîrziu, ataşatul militar al României în Rusia lua
parte la manevrele executate în regiunea Odessei, iar ofiţeri de stat-ma
jor români întreprindeau o vizită amicală la invitaţia oficialităţilor mi
litare ruseşti.
In vara anului 1 914, guvernul român, păstrînd relaţii „normale"
cu Puterile Centrale, manifesta dorinţa unei reale schimbări în politica
externă a României, care să corespundă afirmării hotărîte a obiectivu
lui de realizare a unităţii statale depline.
39 Ester Uribes, La rencontre de Constanza du 14 juin 1914, în RRH, nr. 2/1968,

p. 233-246.
68
ROMÂNIA ÎN PERIOADA 1878 - 1 9 1 4
R I U L R U S
Tc1ik>riu d�pf.'r.c.l�nt d+:

C.1 1 d•' H.1b,burg
\ \ \ Î \ '\\ Te11lo1 iu "°'·x.1t d�
\ \ \ j \j Im periul custro·ungor
Teritoriu incorporat
'.
A R
11111 1 1 1 de Imperiul r us
NECESITATEA UNIRII NAŢIUNII ln condiţiile pătrunderii relaţiilor
ROMANE INTR-0 SINGURA ENTI
TATE STATALA ; LUPTA ROMA
capitaliste în toate sectoarele vieţii
NILOR PENTRU DREPTURI NA economice şi sociale, ale integrării
ŢIONALE ŞI REINTREGIRE STA- României în circuitul internaţional
TALA IN ANII 1900-1914 de valori, ale afirmării ei pe arena
europeană, desăvîrşirea unităţii na
ţional-statale reprezenta o necesitate inexorabilă, de realizarea căreia
depindea însuşi mersul înainte al societăţii româneşti. Existenţa unor
teritorii întinse, cu importante resurse materiale şi umane, cu tere
nuri arabile fertile, dar înainte de toate cu o populaţie românească
majoritară, în afara graniţelor statului român avea consecinţe dintre
cele mai defavorabile asupra dezvoltării armonioase a României, men
ţinerea în continuare a dominaţiei străine asupra unor provincii stră
vechi româneşti constituind o frînă serioasă în calea progresului gene
ral al societăţii. Aşa cum subliniază tovarăşul Nicolae Ceauşescu, „Reali
zarea statului naţional unitar devenise, în preajma primului război
mondial, o cerinţă imediată, o condiţie primordială a mersului înainte
ai ţării noastre pe plan economic şi social" 40.
Lupta poporului român pentru desăvîrşirea unităţii statale a îm-
brăcat, la începutul secolului al XX-lea, forme de manifestare dintre
cele mai variate ; la susţinerea ei au participat atît românii aflaţi sub
dominaţie străină, cit şi cei de la est şi sud de Carpaţi sau cei ce se
găseau în afara ţării, acest efort eliberator înscriindu-se pe coordona
tele mai largi ale intensificării acţiunilor de emancipare naţională ale
popoarelor subjugate din cadrul imperiilor austro-ungar şi ţarist.
în Transilvania (incluzînd şi Crişana, Maramureşul şi Banatul),
în condiţiile menţinerii şi înăspririi politicii opresive, sociale şi naţio
nale, concretizată prin încălcarea sistematică a drepturilor cele mai
elementare ale naţionalităţilor, prin adoptarea „legilor Appony" (1907),
ce vizau desfiinţarea şcolilor confesionale româneşti, în vederea întă
ririi procesului de maghiarizare, sau prin votarea de către Par
lamentul de la Budapesta a „legii Daranyi", de reglementare a rapor
turilor dintre moşieri şi muncitorii agricoli, acţiunile de rezistenţă ale
românilor au sporit. Grevele şi alte mişcări sociale sau naţionale desfă
şurate în întreaga Transilvanie, ca şi în Bucovina, înscriau în progra
mele lor, pe lingă revendicări economice privitoare la îmbunătăţirea
condiţiilor de muncă şi de viaţă ale proletariatului şi ţărănimii, şi
drepturi politice, în conformitate cu numărul şi ponderea economică
pe care o reprezentau românii din aceste provincii.
Mişcarea de emancipare din teritoriile subjugate a fost condusă
de partidele naţionale ale românilor, care după 1900, datorită adîncirii
legăturilor lor cu masele cele mai largi ale poporului, au desfăşurat o
activitate pe cît de diversă, pe atît de dinamică. Participarea activă a
acestor partide la viaţa politică şi colaborarea tot mai strînsă dintre
•• Nicolae Ceauşescu, România pe drumul desăvfrştrtt construcţiei socialiste, voi. J,

70
Adunare populară la Hunedoara pentru drepturi politice şi naţionale ( 1906)
ele au conferit luptei de eliberare naţională din teritoriile ocupate un

caracter tot mai ferm şi mai eficient.
Partidul Naţional Român din Transilvania, în cadrul conferinţei
naţionale desfăşurate la Sibiu în anul 1905, a înscris în programul
său - expresie a inaugurării noii etape a „activismului" politic, adică
renunţarea la boicotarea reprezentanţelor politice din dubla monarhie
şi participarea la activitatea lor - importante revendicări, cu largă
deschidere socială şi naţională, ce urmăreau recunoaşterea individuali
tăţii politice a poporului român în Transilvania şi asigurarea dezvol
tării sale etnice prin folosirea limbii naţionale în administraţie, justiţie,
şcoală şi armată, autonomia deplină a confesiunilor, a comunelor şi co
mitatelor, stăvilirea tendinţelor de deznaţionalizare din armată, liber
tatea presei, vot universal, legislaţie împotriva exploatării patronale,
împroprietărirea ţăranilor de pe domeniile statului, reforma fiscală
etc. 41. Conferinţa naţională a aceluiaşi partid, desfăşurată în 1910, tot
la Sibiu, constatind agravarea stării politice, economice şi sociale a
poporului român în dubla monarhie - în care „validitatea lui [a
poporului român - n.n.] politică este în mod măiestrit redusă la mi
nim, drepturile lui nesocotite, limba românească este desconsiderată ",
urmare a politicii premeditate desfăşurate de guvernele ungureşti -,
u Ştefan Pascu, Făurirea statului naţional unitar român, 191 8, vol. I, Bucureşti,
1983, p. 295 ; vezi şi Liviu Maior, Mişcarea naţională romanească
. dtn Transil
vania, 1 900-1 914, Cluj-Napoca, 1986.
71
Manifestaţie politică a românilor transibăneni (mai 1 9 1'1) pentru drepturi şi libertăţi naţionale
chema întreaga populaţie românească la acţiuni hotărîte pentru a res

pinge atacurile guvernului şi Parlamentului maghiar, arătînd că izbînda
finală se va realiza „numai prin o conştiinţă şi continuă luptă politică,
purtată pe toate terenurile vieţii publice" şi prin realizarea „celei mai
stricte solidarităţi a întregului popor român" 42•
Pe baza unor asemenea programe, care ţinteau în fond la consti
tuirea administraţiei româneşti pe teritoriul Transilvaniei, Partidul Na
ţional Român a reuşit, în pofida presiunilor samavolnice exercitate
asupra electoratului de autorităţile de ocupaţie, să trimită 8 reprezen
tanţi în Parlamentul de la Budapesta, după alegerile din 1905, şi 1 5
după cele din anul următor. Din 1906 a trecut l a „activism" şi secţia
Partidului Naţional Român din Banat.
In aceeaşi perioadă, masele populare româneşti majoritare, miş
carea politico-culturală animată de revista „Junimea literară", din
Cernăuţi, de sub redacţia lui Iancu Nistor şi George Tofan, organizau
şi desfăşurau, în Bucovina, acţiuni şi manifestări similare, iar partida
naţional-democrată din Basarabia, din care făceau parte Pantelimon
Halippa, Ion Buzdugan, Ion Inculeţ, în pofida măsurilor represive luate
de autorităţile ţariste, milita pentru reforme economice şi democrati
zarea vieţii de stat, pentru reintroducerea limbii române în şcoli şi insti-
n 1918. Unirea Transilvaniei cu România, Bucureşti, 1978, p. 286.
72
Clădirea din Sibiu
a „Asociaţiunii Tran
silvane pentru Lite·
ratura şi Cultura
Poporului Român"
(ASTRA)
tuţii publice etc. La rîndul ei, presa din ţara liberă şi din toate pro
vinciile româneşti subjugate susţinea, prin articole, dezbateri, apeluri
etc. lupta pentru unitate naţională. ln primele decenii ale secolului al
XX-lea, în campania politică şi culturală desfăşurată, s-au remarcat
„Noua revistă română" (Bucureşti), „Luceafărul" (Budapesta, Sibiu şi
Bucureşti), „Viaţa românească" (Iaşi), „Apărarea naţională" (Bucureşti).
„Drapelul" (Lugoj), „Junimea literară" (Cernăuţi şi Suceava), „Ramuri"
(Craiova), „Foaia poporului" (Sibiu), „Gazeta Bucovinei" (Cernăuţi),
„Românul" (Arad), „Voinţa naţională" (Bucureşti), ,,Neamul românesc"
(Bucureşti), „Ţara noastră" (Sibiu), „Gazeta Transilvaniei" (Braşov) etc.
Obiectivul realizării unităţii naţionale a impregnat în această
vreme întreaga viaţă spirituală românească, el fiind înscris în acţiunile
asociaţiilor şi societăţilor cultural-artistice, determinînd aniversările şi
comemorările unor fapte sau ale unor personalităţi de seamă ale is
toriei naţionale, organizarea unor expoziţii istorico-etnografice repre
zentative pentru caracterul unitar al poporului nostru, contribuind ne
mijlocit la cultivarea idealului naţional, a conştiinţei de sine a naţiunii
române, a necesităţii unirii sale în hotarele străvechii Dacii.
Astfel, în Transilvania, festivităţile din 1 9 05 prilejuite de inaugu
rarea muzeului Astrei şi a expoziţiei etnografice şi culturale de la Si
biu, menite „să întărească în noi înşine conştiinţa forţelor noastre na
ţionale şi totodată să impună şi străinilor respectul cuvenit pentru im
portanţa elementului nostru" 43, şi, mai ales, serbările jubiliare desfă
surate la Blaj între 1 5/2 8 - 1 7/30 august 1 9 1 1 au impulsionat puternic
Întreaga mişcare naţională românească. Manifestările de la Sibiu, pri
lejuite de împlinirea a 50 de ani de la înfiinţarea Astrei, prin partici-
a „Transilvania şi Analele Asociaţiunii pentru literatura şi cultura poporului

român", Sibiu, an XXXVI, nr. 1 din ianuarie-februarie 1905, p. 4.
73
Serbarea comemorativă a patru sute de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare, desfăşurată la
cetatea Sucevei (iulie 1904), prilej de manifestare a unităţii tuturor românilor
parea unor personalităţi ale vieţii politice, culturale şi artistice din

toate ţinuturile locuite de români, au reprezentat o dovadă elocventă
a unităţii spirituale a întregii noastre naţiuni, a faptului că românii
din dubla monarhie - aşa cum se afirma în ziarul „Adevărul" - aveau
„datorii mari de îndeplinit" şi că niciodată nu vor renunţa la „gîndul
cel mare al unirii tuturor" 44. Acţiuni înălţătoare de omagiere, semni
ficative pentru afirmarea impetuoasă a conştiinţei naţionale, pentru
întărirea legăturilor între românii de pe ambele versante ale Carpaţi
lor au fost prilejuite şi de comemorarea în 1901 a 300 de ani de la
moartea lui Mihai Viteazul, domnul primei Uniri, în iulie 1904 a 400
de ani de la stingerea din viaţă a voievodului Ştefan cel Mare al Mol
dovei, în 1905 a 40 de ani de la apariţia revistei „Familia" de la Ora
dea, în 1908 a 25 de ani de la trecerea în nefiinţă a compozitorului
şi patriotului bucovinean Ciprian Porumbescu, a 70 de ani de la edi
tarea „Gazetei Transilvania" ş.a.
Lupta românilor din teritoriile subjugate a fost în permanenţă
susţinută, material şi moral, de conaţionalii lor din statul liber român,
„centrul de viaţă al tuturor românilor" 45, contactele politice, economice
Iii „Adevărul", an XXIV, nr. 7878 din 18 august 1911, p. 1.

• Ioan Russu Şirianu, Românii din statul ungar (Statistică, Etnografie), Arad,
1904, p. 310.
74
şi culturale înmulţindu-se. In ţara liberă, societăţile culturale, în frunte
cu Academia Română şi „Liga pentru unitatea culturală a româ
nilor", şi-au intensificat şi diversificat şi ele manifestările pro
unioniste. Şi aici, ca şi dincolo de Carpaţi, prin presă, întruniri,
festivităţi literare şi artistice, celebrarea unor personalităţi sau eve
nimente istorice, editarea sau difuzarea unor lucrări de interes na
ţional şi alte acţiuni patriotice, aceste societăţi au imprimat luptei na
ţionale un profund caracter combativ, cu un adînc ecou în ţinuturile
româneşti de peste munţi. Autorităţile austro-ungare au remarcat în
mod repetat uriaşa influenţă a unor astfel de acţiuni : „„Liga cultu
rală română» a ţinut la Bucureşti, în luna octombrie a anului
în curs [1 901 - n.n.J informa Szell Kalman Consiliul de Mi
-
niştri al Ungariei, al cărui preşedinte era -, o consfătuire cu o parti

cipare numeroasă la care cei prezenţi au hotărît ca de acum, în fiecare
sîmbătă, în localul Ligii, să se ţină conferinţe, al căror obiect şi scop
să fie informarea populaţiei României, precum şi a ţine în permanenţă
treaz, în rîndurile românilor de sub alte sceptre, acel mare ideal na
ţional al voievodului Mihai, modul şi mijloacele prin care s-ar putea
înfăptui statul unitar român" 46•
Academia Română a urmărit îndeaproape afirmarea cu vigoare a
unităţii culturale româneşti. Publicarea unor scrieri, organizarea de
manifestări culturale, cuprinderea în rîndurile membrilor ei şi a unor
personalităţi ştiinţifice şi culturale marcante din provinciile subjugate
au constituit forme prin care cel mai înalt for de ştiinţă al întregii
naţiuni a încurajat lupta pentru desăvîrşirea procesului de unire a
tuturor românilor. Subliniindu-i rolul unificator important, Barbu
Ştefănescu Delavrancea afirma : „Prin ea [Academia Română - n.n.],
primind în sinul ei reprezentanţi şi din Ardeal şi din Banat, am văzut
necontenit sub aceeaşi cupolă, de o jumătate de veac, imaginea virtuală
a României. Ea, simbol premergător al aspiraţiunilor noastre, a izbutit
5ă întreţie flacăra unui patriotism integral, care nu recunoştea hotarele
artificiale ale României, ci, săltînd peste Carpaţi, înfrăţea de fapt pe
cei care erau fraţi de drept" 47.
La menţinerea vie a idealului unităţii naţionale, a necesităţii în
făptuirii lui neîntîrziate o contribuţie deosebit de însemnată au adus-o
şi cursurile de vară de la Vălenii de Munte, inaugurate în 1 908 de
Nicolae Iorga, cu scopul „de a trezi sufletul românesc de pretutindeni
şi de a schimba prin acest suflet chiar formele de stat în care trăia
poporul nostru" 48. Adevărat sanctuar al intelectualităţii româneşti,
Vălenii de Munte au atras oameni de seamă din diferite ramuri ale
ştiinţei şi culturii naţionale, ale căror prelegeri au devenit „cursuri
pentru sufletul românesc" 49• Vălenii de Munte au constituit, totodată,
•• 1918 la români, voi. I, p. 280.

47 Apud 1918. Unirea Transilvaniei cu România, p. 358.
•• „Neamul românesc pentru popor", an IV, nr. 18 din 1934, p. 335.
•• „Junimea literară", an V, nr. 9-10 din septembrie-octombrie 1908, p. 194.
75
un adevărat loc de refugiu pentru intelectualii români din Transilvania
şi Bucovina asupriţi şi împiedicaţi să păstreze un contact viu cu cultura..
română .
.Acţiunilor întreprinse în provinciile româneşti aflate încă sub stă
pîniri străine şi în ţara liberă li s-au alăturat cele iniţiate de conaţio
nali ce se găseau în afara spaţiului istoric românesc, menite a informa
opinia publică internaţională asupra politicii antiromâneşti dusă de
dubla monarhie, argumentînd justeţea cauzei naţionale pentru care
lupta poporul nostru. In cadrul acestei mişcări o contribuţie în
semnată au adus studenţii români aflaţi la studii în străinătate, reuniţi
în societăţi cu caracter cultural, cum au fost „Societatea academică Pe
tru Maior" din Budapesta, care în 1 906 a pus bazele revistei „Lucea
fărul", ce a promovat ideea caracterului unitar al literaturii române„
„Societatea academică studenţească România Jună" din Viena, „Socie
tatea academică română" din Berlin sau „Societatea studenţilor români"
din Paris. In cadrul acestei activităţi peste hotare sînt de menţionat
cuvîntările ţinute, adunările organizate sau tipăriturile difuzate ; în
această perioadă au fost răspîndite în străinătate lucrările lui Nicolae
Iorga, Breve storia dei Rumeni şi Les dernieres elections en Hongrie
et les Roumains, care au fost făcute cunoscute în principalele capitale
europene, ca şi peste ocean, în Statele Unite ale Americii, aspiraţiile
naţionale ale românilor.
La rîndul ei, emigraţia română din Statele Unite a jucat un rol
de seamă în formarea unei opinii publice favorabile cauzei Unirii. Pe
riodicele „America", „Tribuna", „Românul" etc., editate în diferite oraşe
nord-americane, societăţile culturale şi politice, manifestările prilejuite
de anumite evenimente din viaţa naţiunii române sau americane au
fost de natură să contribuie la popularizarea idealurilor naţionale ale·
României 5o, să atragă atenţia cercurilor politice de peste Atlantic asu
pra justeţei cauzei româneşti. De altfel, într-un raport francez din 1 9 1 3'.
se sublinia că „dorinţa de a vedea reuniţi într-un singur bloc naţional
pe toţi românii împrăştiaţi în jurul regatului român constituie ideea
fundamentală a mişcării naţionale române şi orice român de un anumit
grad de instrucţie profesează această idee" 51. Eforturile depuse de ro
mânii aflaţi în diferite ţări ale lumii în informarea opiniei publice asu
pra idealurilor naţionale ale poporului român au contribuit într-o mă
sură considerabilă la formarea unui climat internaţional favorabil sus
ţinerii luptei pentru reîntregirea României.
Acţiunile întreprinse la începutul secolului al XX-lea de românii
de pretutindeni, conştiinţa unităţii şi solidaritatea naţională puternic·
afirmate în toate straturile societăţii erau o expresie a voinţei de ne
zdruncinat a poporului român de a păşi neîntîrziat la îndeplinirea mi-
siunii sale istorice. Aşa după cum arăta în 1 9 1 0 Nicolae Iorga, pro-
11 Vezi Ştefan Pascu, C. Gh. Marinescu, Răsunetul internaţional al luptei româ

nilor pentru unitate naţională, Cluj-Napoca, 1980, p. 195-198.
11 Vasile Vesa, România şt Franţa la începutul secolului al XX-lea (1900-1 916)_
Pagini de istorie diplomatică, Cluj-Napoca, 1975, p. 50.
76
'blema naţională nse întinde asupra întregului teritoriu românesc şi
.asupra tuturor domeniilor de viaţă ale neamului nostru [ . . . ]. Ea e va
loarea noastră naţională exclusivă în tot cuprinsul teritoriului locuit
de români [ . ]. Ea cere colaborarea în acelaşi sens, după aceeaşi con
..
·cepţie, potrivit cu aceleaşi principii, a românilor din toate locurile, fără

nici o deosebire de clasă, în toate domeniile vieţii naţionale" 52 •
Aceeaşi credinţă nestrămutată în iminenţa împlinirii idealului
Unirii, în legitatea constituirii României reîntregite o exprima una din
-cele mai autorizate voci ale mişcării naţionale româneşti din Transil
vania, Vasile Goldiş, directorul ziarului „Românul" din Arad, care
arăta într-un editorial din 19 octombrie/! noiembrie 1912 : "Procesul
acesta al formării statelor naţionale nu s-a terminat încă şi nu se va
termina pînă ce nu se vor fi realizat definitiv aspiraţiile naţionale ale
tuturor popoarelor din Europa" 53.
Fenomenul caracteristic al acestei perioade este, fără îndoială,
radicalizarea deosebită pe tărîm politic, nu numai cultural, a luptei
pentru unitate şi libertate din toate provinciile româneşti aflate sub
·dominaţie străină şi strîngerea legăturilor de solidaritate ale mişcării
naţionale româneşti cu celelalte mişcări ale popoarelor oprimate din cen
trul şi sud-estul Europei în vederea promovării unor acţiuni elibera
toare comune.
întreaga naţiune română era ferm decisă să transforme grabnic
unitatea sa multilaterală într-o temeinică unitate politico-statală, să
.reîntregească România .
.ATITUDINEA ROMÂNIEI FAŢA Agravarea la maximum a raportu

DE IZBUCNIREA PRIMULUI rilor internaţionale în vara anului
RAZBOI MONDIAL ŞI TABERELE
AFLATE IN CONFLICT 1914, în urma ultimatumului
austro-ungar înmînat la 1 0/23 iulie
;guvernului sîrb, a provocat o vie activitate politico-diplomatică în
România în legătură cu atitudinea ce trebuia luată faţă de eveni
mentf' în perspectiva generalizării conflictului. Incă în seara aceleiaşi
-zile, suveranul României avea să declare ministrului austro-ungar la
Bucureşti, Ottokar von Czernin : nAsta înseamnă război mondial" M.
Devansînd avalanşa declaraţiilor de război, poziţia şefului statului, ca
-şi a guvernului român faţă de desfăşurările politico-militare din apro-
1pierea frontierelor ţării - exprimată în mai multe rînduri diplomaţilor
străini acreditaţi în capitala României - a vizat în esenţă împiedica
:rea declanşării unui conflict ale cărui consecinţe erau imprevizibile. Pe
.această linie se înscria şi trimiterea, tot în seara zilei de 1 0/23 iulie, de
către Carol I a unor telegrame la Belgrad şi la Petrograd, ambele
.$! N. Iorga, Către fraţii din Ungaria. Cuvinte ale unut voitor de bine împotriva
rătăciţilor şt cumpăraţilor, Vălenii de Munte, 1910, p. 25.
•a „Românul", an II, nr. 231 din 19 octombrie/I noiembrie 1912, p. 2 .
.14 Ottokar Czernin, Im Welt kriege, Berlin-Viena, 1919, p. 1 16.
77
în vederea menţinerii păcii. A doua zi, ministrul plenipotenţiar român
la Petrograd, Constantin Diamandy, avea, în acelaşi scop, consultări cu
ministrul de externe rus, S. D. Sazonov, precum şi cu ambasadorii
Franţei şi Marii Britanii. Subliniind că România poate avea încă
„un cuvînt decisiv" în aplanarea diferendului austro-ungaro-sîrb,
S. D. Sazonov a solicitat guvernului român să întreprindă demersuri nu
nwnai la Belgrad, dar şi la Viena, „pentru a atenua anumite exigenţe
excesive ale ultimatumului" 55• Rusia acorda, astfel, de la început, o în
semnătate specială atitudinii guvernului român, fapt ce reiese şi dintr-un
memorandum din 1 1/24 iulie prezentat de S. D. Sazonov, în care se
specifica : „era în avantajul nostru să o atragem [România - n.n.) de
partea noastră în această afacere" 56•
Derularea rapidă a evenimentelor, intransigenţa dovedită de
Austro-Ungaria, susţinută de aliatul său german, au pus România în
tr-o situaţie „foarte dificilă", după cum mărturisea însuşi suveranul
ţării în notele sale zilnice 57• Avînd cu Puterile Centrale un tratat de
fensiv de curînd reînnoit (1913), păstrînd reminiscenţele neîncrederii
faţă de imperiul din răsărit, generate de atitudinea acestuia din
1 877-1878, România trebuia să acţioneze cu o mare prudenţă pentru
a reuşi salvgardarea intereselor sale naţionale. Decizia care urma să fie
adoptată la Bucureşti era totodată aşteptată cu deosebit interes de
ambele tabere politico-militare, România avînd o importanţă considera
bilă în planurile lor strategice 58, De aceea, spre sfîrşitul lunii iulie şi
începutul celei următoare s-au înmulţit sondajele diplomatice la Bucu
reşti, concomitent Puterile Centrale exercitînd presiuni insistente, mai
ales asupra regelui, pentru a determina România să pună în aplicare
tratatul de alianţă.
In seara zilei de 1 5/28 iulie, după ce s-a aflat că Austro-Ungaria a
declarat război Serbiei, Consiliul de Miniştri, convocat la Sinaia, a ajWlS
la concluzia că, ţinînd seama de situaţia românilor asupriţi din dubla
monarhie şi de sentimentul general al opiniei publice ostil Vienei, ţara
nu putea să intre în război alături de Austro-Ungaria 59 • Dar toţi cei
prezenţi au cerut să cunoască angajamentele ţării. Lucru firesc, în con
diţiile în care despre tratatul secret cu Tripla Alianţă, încheiat la 1883,
nu ştiau la acea dată - dintre supravieţuitori - decît cîţiva oameni
" C. Diamandy, Ma mtssion en Russie 1914-1918, în „Revue des Deux Mondes'„

XCIX annee, septieme periode, 15 fevrier 1929, p. 799.
56 DDSR, p. 13.
17 C. Diamandy, op. cit., p. 816.
�8 După un raport din 19 iunie/2 iulie 1914 al feldmareşalului Conrad von Hotzen
dorf, stricta neutralitate a României era echivalată cu pierderea a 20 de di
vizii sau 400 OOO de soldaţi, în timp ce trecerea ei de parbea Antantei ar fi
însemnat slăbirea forţelor Puterilor Centrale cu 40 de divizii sau 800 OOO de
so:daţi şi punerea sub semnul întrebării a blitzkriegului atit în răsărit, cit şi
în apus. ln consecinţă. se propuneau măsuri militare la frontiera cu România
şi presiuni pe cale diplomatică pentru a determina guvernul român să ac
ţioneze alături de Triplică. Vezi Ema Nastovioi, România şi Puteri!e Centrale
in anti 1914-1916, Buoureşti, 1979, p. 49-50.
s9 I. G. Duca, Amintiri politice, vol. 1 Mi.inchen, 1981, p. 43.
78
Demonstraţie a populaţiei bucureştene împotriva politicii de asuprire naţională promovată de
guvernul austro-ungar faţă de românii transilvăneni ( 19 13)
politici : Petre P. Carp, Alexandru Marghiloman, Titu Maiorescu, Ion

I. C. Brătianu şi Take Ionescu. Reînnoit de mai multe ori, acesta se
depreciase continuu, devenind în 1 914, după expresia chiar a lui Ottokar
von Czernin, reprezentantul diplomatic al Vienei la Bucureşti, „un
petec de hirtie fără valoare" 60• Şi aceasta în primul rînd din cauza
politicii brutale de deznaţionalizare a românilor din Transilvania dusă
de guvernanţii de la Budapesta. In mai multe rînduri, regele Carol I
avertizase Berlinul că el nu va mai putea menţine alianţa dacă aceasta
era condusă de la Vi&na, iar Germania nu intervenea pentru a mo
dera politica de maghiarizare forţată a populaţiei româneşti din Tran
silvania promovată de guvernele ungare. La 1 5/28 iulie, în întreve
derea acordată ministrului plenipotenţiar austro-ungar, la întrebarea
formulată de cabinetul vienez „ce ar face România dacă Rusia ar pro
ceda în mod agresiv împotriva noastră ?", Carol I a formulat un răs
puns din care reprezentantul austro-ungar trăgea concluzia că „din
nefericire nu prea am putea conta pe sprijinul militar al României".
In plus, monarhul a adăugat pentru O. Czernin, evidenţiind de altfel
direcţia interesului vital al României : „dacă el, regele, ar putea
să-şi urmeze imboldul inimii, armata sa ar lupta neapărat de partea
Triplei Alianţe. Dar nu se poate. De un an atîtea s-au schimbat incit
nu e în stare să ţie tratatul" 6 1 •
ln zilele care au urmat declaraţiei de război a Austro-Ungariei
.contra Serbiei, ca în toată Europa de altfel, şi în rîndul factorilor po-
.eo 1918 la români, vol. 1, p. 410.

"1 Cartea roşie austro-ungară, p. 5.
79
litici ai României au avut loc intense contacte şi schimburi de vederi.
lncă de la 1 7/30 iulie guvernul român se pronunţa pentru neutrali
tate atîta vreme cît conflictul armat păstra un caracter limitat. Regele
Carol I a încercat, în acelaşi timp, să-i convingă pe frunta<jii politici„
pe care i-a primit pe rînd în audienţă, de necesitatea unei atitudini
active de partea Triplei Alianţe. Diplomaţii străini acreditaţi în Româ
nia, mai cu seamă cei ai Austro-Ungariei şi Germaniei, asaltau zilnic
pe Ion I. C. Brătianu şi în primul rînd pe rege, făcînd presiuni pentru
punerea în funcţiune a tratatului de alianţă 62• Telegramele trimise de
către Francisc Iosif I şi Wilhelm al II-lea suveranului României, ape
lînd cînd la nvechea prietenie şi la relaţiile pline de încredere ce i-au
legat întotdeauna", cînd, luînd un caracter ultimativ, cerînd lui Ca
rol I, ca german şi ofiţer prusac, să răspundă „neapărat" obligaţiilor
sale de aliat, au rămas, însă, fără ecoul dorit, România nefiind dispusă
să se angajeze 63•
La începutul lunii august, primul ministru Ion I. C. Brătianu era
informat că guvernele rus şi francez se arătau dispuse să susţină şi
să garanteze interesele naţionale ale României, la terminarea războiu
lui, în cazul în care ea rămînea neutră 64• L a 30 iulie/12 august, ministrul
Husiei la Bucureşti, Stanislav Poklevsky-Koziel, chestionat de Brătianu
ndacă neutralitatea României ar fi considerată de noi [de Rusia n .n.} -
ca o demonstraţie de prietenie", răspundea afirmativ 65• A doua zi„

în mod cu totul confidenţial, Ion I. C. Brătianu era avizat şi asupra
faptului că Italia adopta o poziţie de neutralitate faţă de războiul i n.
curs 66 •
Intr-o asemenea situaţie s-a desfăşurat la 21 iulie/3 august 1914
şedinţa Consiliului de coroană de la castelul Peleş din Sinaia. La ea
au participat, alături de rege, prinţul moştenitor şi membrii guvernu
lui, toţi fruntaşii politici mai importanţi ai ţării - cu excepţia lui.
Nicolae Filipescu şi Titu Maiorescu, aflaţi în acel moment peste ho
tare -, reprezentînd cele trei partide de guvernămînt : naţional-libe
ral, conservator şi conservator-democrat ; în total 20 de oameni po
litici 67• Deschizînd şedinţa, Carol I şi-a exprimat opinia că România„
in acele condiţii dramatice, era datoare să execute angajamentele ce
decurgeau din tratatul in vigoare cu Tripla Alianţă. Toţi cei de faţă,
cu excepţia lui Petre P. Carp, au fost însă împotriva intrării ţării in
război de partea Puterilor Centrale, cerind păstrarea neutralităţii.
Poziţia guvernului român a fost subliniată cu claritate de primul
ministru : nnoi cerem ca România să rămînă neutră. Tratatul, precum
62 I . G. Duca, op. cit., p. 45 -46

.
83 Ema Nastovici, op. cit., p. 59--60.

64 Vasile Vesa, op. cit., p. 62.
65 DDSR. p. 168.
66 Ş
erban Rădulescu-Zoner, Convergences des relations diplomatiques roumano
itaUennes d la veille de- la premiere guerre mondiale, in nRassegna S�orica del
Risorgimento", anno LXI, fasc. II I , 1974 p. 443-4 15.
,
67 I. G. Duca, op. cit., p. 51-63 ; Alexandru Marghiloman, Note politice. 1897--

1924, voi. I (1897-1915), Bucureşti, 1927, p. 230.
80
Ion I. C. Brătianu, preşedinte al Consiliului Petre P. Carp, preşedinte al Partidului
<le Miniştri al României ( 19 1 4 - 19 18) şi Conservator ( 1907 - 19 12)
ministru de război ( 19 1 4 - 19 16)
s-a arătat, nu ne obligă [era vorba de acel «casus foederis» specificat

în articolul 2 - n.n.] [ . . . ] Austria şi Germania au pregătit războiul şi
l-au declarat. Nu ne-au făcut cinstea să ne comunice nici chiar inten
ţiile lor. Abia după ce războiul a fost un fapt împlinit, ne-au cerut să
luăm armele alături de ele. Un stat ca al nostru, care a intrat în alianţă
ca stat suveran şi pe picior de egalitate, nu poate primi să fie tratat în
aşa chip. Aceasta nu a fost concepţia nici a celor ce acum treizeci de
ani au legat soarta noastră de Tripla Alianţă şi nici nu poate fi gîndul
celor răspunzători azi de destinele regatului. Pe de altă parte, Româ
nia nu ar putea admite să ia armele într-un război a cărui cauză este
tocmai nimicirea unei naţiuni mici.
Sentimentul public e aproape în unanimitate împotriva războiu
lui. Chestiunea românilor din Ardeal domină întregul sentiment pu
blic. Ea e pururea punctul negru al alianţei. Soarta românilor de peste
munţi, idealul naţional al românismului sînt chestiuni pe care un gu
vern român nu le poate nesocoti. Dacă în lucrurile mici se poate trece
peste simţămîntul public, în ceasurile mari ale vieţii naţionale oame
nii de stat trebuie neapărat să ţină seama de voinţa poporului. Nu se
poate face un război în vremurile de azi cînd acest război nu este
inţeles, nu este aprobat de conştiinţa naţională. Să rămînem deci neu
tri" 68•
68 I. G. Duca, op. cit., p. 57-:';8.
81
Soluţia neutralităţii, a „expectativei cu apărarea frontierelor�
confirmată oficial prin hotărîrea Consiliului de Miniştri întrunit în
aceeaşi zi -, a fost cea mai bună în acel moment istoric, singura com
patibilă cu interesele supreme ale naţiunii române, întrunind, de aceea,
adeziunea întregii ţări. In fond, România se dezlega prin hotărîrea adop
tată de vechile legături externe, în Consiliul de coroană premierul
Ion I. C. Brătianu exprimînd clar singura opţiune pe ·care un guvern ro
mân era îndrituit s-o ia : aceea a realizării idealului naţional ; ori, o
astfel de opţiune însemna eliberarea Transilvaniei şi Bucovinei de sul>
stăpînirea Austro-Ungariei şi, deci, o orientare potrivnică acestei mari
puteri. lată de ce atitudinea adoptată la 2 1 iulie/3 august 1914 a re
prezentat o hotărîtă afirmare a voinţei naţionale de a porni lupta pen
tru eliberarea teritoriilor strămoşeşti aflate sub dominaţie străină, la
momentul potrivit şi cu toate pregătirile terminate.
In timp ce reprezentanţii diplomatici ai Antantei transmiteau cu
satisfacţie cabinetelor lor opţiunea guvernului român, cei ai Puterilor
Centrale, în rapoartele înaintate, puneau sub semnul întrebării even
tualitatea cooperării militare, deşi Ion I. C. Brătianu le declarase ofi
cial, spre a preîntîmpina o invazie externă, că nu urmăreşte decît
să cîştige timp pentru a pregăti opinia publică şi armata în vederea
unei apropiate alăturări la efortul de război al Germaniei şi Austro
Ungariei. La 21 iulie/3 august 1914, J. von Waldthausen, ministrul Ger
maniei la Bucureşti, telegrafia la Berlin : „poate, într-o fază ulterioară
a războiului, va fi încă posibil pentru România să se pronunţe împo
triva Rusiei" 69• Mai reţinut, Ottokar von Czernin, în telegrama din
23 iulie/5 august adresată lui Leopold von Berchtold, nu întrevedea o
eventuală cooperare a României de partea Triplicei decît exclusiv în
cazul unui mare succes militar 70•
Opţiunea României în momentul declanşării primului război 'mon
dial scoate în evidenţă două trăsături care vor domina politica externă
a ţării în perioada următoare. Pe de o parte, soluţia neutralităţii con
sacra o modalitate de afirmare a libertăţii de acţiune şi decizie în an
samblul războiului, care răvăşea de acum Europa, prin ruperea legă
turilor de alianţă cu marile puteri ce interziceau împlinirea idealului
naţional al Unirii. Pe de altă parte, opţiunea făcută la 2 1 iulie/3 au
gust 1914 crea o situaţie propice pentru angajarea, în momentul so
cotit cel mai favorabil, a potenţialului militar al României în scopul
reîntregirii ţării.
Departe de a fi o soluţie politică în măsură să permită României
cîntărirea şanselor maxime ale alăturării sale la una sau alta din
taberele aflate în conflict, o decizie în funcţie de aceste calcule de
19 Karl Kautsky, Documents allemands relatifs d l'origine de la guerre, tome IV.

De Za declaration de guerre d la France d la declaration de guerre de l'Au
trtche Hongrie d la Russie, Paris, 1922. p. 60.
1o Cartea roşie austro-ungară, p. 8-9.
82
Facsimile din presa romii.nească în care se făcea cunoscută hotărirea Consiliului de coroană diD
21 iulie/3 august 1 9 1 4 privind neutralitatea ţării
oportunitate şi cîştig - cum s-a susţinut şi se mai susţine de cei inca

pabili să înţeleagă logica evoluţiei istorice -, declararea neutralităţii
de către conducerea ţării a reprezentat un pas important şi decisiv pe
linia realizării obiectivului unităţii naţionale. Se deschidea astfel e>
etapă a pregătirilor febrile pentru lupta de eliberare naţională, care
nu putea întîrzia mult.
------
Capitolul III
ROMÂNI A ÎN ANII
NEUTRALITĂŢII (1914-1916)
Intre august 1914 şi august 1916 România s-a aflat în perioada

neutralităţii active, răstimp de maximă pregătire materială şi morală
pentru angajarea decisivă a forţelor naţiunii în lupta pentru eliberarea
fiilor poporului român care erau supuşi încă dominaţiei străine, etapă
ce a premers antrenarea militară a României în războiul ce deschidea
.anumite perspective pentru desăvîrşirea unităţii naţionale.
POZIŢIA PARTIDELOR POLITICE, Atitudinea de neutralitate a fost

A OPINIEI PUBLICE DIN ROMANIA
ŞI A ROMANILOR AFLAŢI SUB
iniţial împărtăşită de toate grupă
STAPlNIRI STRAINE FAŢA DE rile politice româneşti. Şi-au decla
PROBLEMA PARTICIPARII ŢARII rat acordul cu hotărîrea luată la
LA PRIMUL RAZBOI MONDIAL. 21 iulie/3 august 1914 atît parti
INTENSIFICAREA LUPTEI PENTRU dele de guvernămînt - Partidul
REALIZAREA STATULUI NAŢIONAL
UNITAR Naţional-Liberal, Partidul Conser
vator, Partidul Conservator-Demo
crat - participante la Consiliul de coroană, cit şi celelalte : Par
tidul Social-Democrat şi Partidul Naţional-Democrat. In Rezoluţia adop
tată de Congresul extraordinar al socialiştilor români din 1 0/23 august
1 914 se arăta că „singura politică compatibilă cu interesele vitale ale
ţării este neutralitatea sinceră şi definitivă, pentru a cărei menţinere
muncitorimea română se va lupta chiar cu preţul sîngelui său, apărînd
ii.ntegritatea teritorială a ţării împotriva oricărei încercări de violare" 1 •
Neutralitatea nu putea fi însă decît temporară, pînă în clipa cînd
-era hotărîtă declanşarea luptei de eliberare a teritoriilor româneşti ocu
pate. „A rămîne neutrali pînă la sfîrşit - scria atunci istoricul A. D. Xe-
1 Documente din istoria mişcării muncitoreşti din România. 1910-1915, Bucu

reşti, 1968, p. 811.
S4
nopol, exprimînd o stare de spirit
şi o credinţă generală - înseamnă
a face o politică de iepuri. A lăsa să
treacă acest moment, unicul pe care
istoria ni-l pune la în<lemînă, pentru
a ne rotunji statul cu răşchiratul
nostru neam, este a ne arăta nevred
nici de a ne număra printre po
poare ; căci un popor trăieşte doar
nu numai ca să mănînce de azi pe
mîine, ci ca să îndeplinească un ideal
pe pămînt, şi mai mare şi mai în
dreptăţit ideal ca acel al poporului
rom;l 11 e greu de întîlnit pe lwne" 2•
lncă din toamna anului 1 9 1 4 ,
poziţia partidelor politice s-a defi
nit tot mai pregnant în consens cu
orientarea de fond a opiniei publice
naţionale. Mai întîi, din septembrie
1 914, Partidul Conservator-Demo
crat, condus de Take Ionescu, s-a Take Io:iescu, preşedinte al Partidulu i.
Co n se rn1tor-Democrat ( 1 908 - 1 92 2 )
pronunţat tot mai deschis pentru re-
nunţarea la neutralitate şi alăturarea
Homâniei la coaliţia Antantei. In decembrie, liderul politic român făcea
următoarea declaraţie corespondentului ziarului francez „Le Temps" :
„Nici o naţiune nu se poate afirma, nu poate ajunge la deplina sa dez
voltare intelectuală şi nu poate contribui demn la tezaurul comun de cu
noştinţe ş i de frumuseţe umană, fără unitate naţională", subliniind
în continuare că „nu există nici unul dintre noi, care, din cea mai
fragedă copilărie, să nu se fi gîndit decît la un singur lucru, unirea
tuturor românilor într-un singur stat". In încheiere, el aprecia că.
„astăzi, ctnd războiul mondial a fost provocat de alţii, României îi
este imposibil să nu valorifice această ocazie unică pentru a se realiza
ceea ce pentru ea este o necesitate a existenţei" 3•
Partidul Naţional-Liberal, aflat la cîrma ţării, nu şi-a putut ma
nifesta pe faţă !?i direct opţiunile. Membrii săi de vază - cu excepţia
lui Constantin Stere - vor urma pe Ion I. C. Brătianu, ce s-a dove
dit un şef cu autoritate, capabil să impună disciplină în propriul
partid. Linia politică, îndreptată de la început spre alianţa cu Antanta„
urmărind garantarea fermă a aspiraţiilor naţionale româneşti, a fost
c.:mdusă în cei doi ani de neutralitate cu prudenţă şi abilitate, în
fruntind numeroase adversităţi şi presiuni interne şi externe. Au exis
tat însă şi în rindul liberalilor frămîntări politice, nerăbdări deter
minate de dorinţa ca statul român să ia cit mai grabnic o poziţie
tranşantă pentru afirmarea idealului naţional. Toma Stelian, reputat
2 A. D. Xenopol, Românii şi Austro-Un.garia, Iaşi, 1914, p. 62.

s Arh. St. Buc., fond Microfil.mc Franţa, rola 140, c. 6i-68.
85
LUPTĂTORI PENTRU REALIZAREA UNITĂTlI NAŢIONALE
Nicolae Filipescu Barbu Ştefănescu _ Delavrancea
Nicolae Iorga Alecu Constantinescu
avocat bucureştean, fost ministru în precedenta fonnaţie guver
namentală liberală, a intrat astfel în disidenţă şi, prin ziarul său,
"Naţionalul", s-a pronunţat deschis pentru alianţă neîntîrziată cu An
tanta. Alţi oameni politici liberali, Constantin Banu, Nicolae Săveanu,
Leonte Moldovanu, precum şi unii profesori de la Universitatea bucu
reşteană, deveneau şi ei, în mod deschis, susţinători ai părăsirii neu
tralităţii şi alianţei cu puterile Antantei. Emil Costinescu, ministru
de finanţe, încă din septembrie 1914 a încheiat un acord cu Nicolae
Filipescu şi Take Ionescu („pactul celor trei") pentru a se ajuta reci
proc şi a nu dezarma pînă ce nu vor fi determinat intrarea în ac
ţiune a României contra Puterilor Centrale 4•
In cadrul Partidului Conservator, dezbaterea în jurul poziţiei
României faţă de taberele angajate în război a avut efecte deosebit
de puternice, vizibile în scurt timp, conturînd o veritabilă sciziune. Incă
în august 1914, Nicolae Filipescu, numărul doi în partid după Alexandru
Marghiloman, considera neutralitatea drept o soluţie „provizorie" ; o
lună mai tîrziu, el aprecia că sosise momentul unei acţiuni efective
pentru împlinirea idealului naţional, şi, în faţa prudenţei lui Al. Mar
ghiloman, declara la 12/25 septembrie : „In Partidul Conservator nu
mai am încredere. Eu voi merge cu opinia publică" 5• Acţiunea luii
N. Filipescu a fost sprijinită şi de alţi membri marcanţi ai partidu
lui : Ioan Grădişteanu, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Ioan Lahovary.
Mihail Cantacuzino. Dimpotrivă, Alexandru Marghiloman, Constantin
C. Arion, Dimitrie Neniţescu susţineau continuarea neutralităţii, po
tolirea nerăbdării şi încredere în factorii răspunzători ai ţării. Nume
roasele discuţii, care treptat s-au întins din sinul Comitetului exe
cutiv sau consultativ al partidului în presă, împiedicau Partidul Con
servator să fie o forţă politică unitară.
Opţiunile celor doi fruntaşi conservatori nu constituiau doar o
problemă de tactică politică, ci, în primul rînd, o chestiune de orien
tare diferită în aprecierea poziţiei ţării. Dacă pentru N. Filipescu nu
exista, nu putea să existe decît calea armelor alături de Antantă cît
mai repede cu putinţă, pentru Al. Marghiloman o politică de expec
tativă armată era lucrul cel mai înţelept pe care putea să-l facă
România. In mai 1915, Partidul Conservator s-a divizat 6 : adepţii lui
N. Filipescu s-au constituit într-un partid separat sub preşedinţia lui
Ioan N. Lahovary, şi, după moartea acestuia, a lui N. Filipescu însuşi.
Acest partid va fi, alături de cel conservator-democrat, cu care se va
şi uni în iunie 1916, forţa politică principală a opoziţiei antantofile.
Partizanii lui Al. Marghiloman au rămas în vechiul Partid Conserva
tor, care va susţine păstrarea neutralităţii inclusiv la Consiliul de co-
' I. G. Duca, Amintiri poiitice, vol. 1, Miinchen, 1981. p. 69.

5 Alexandru Marghiloman, Note politice. 1897-1924, vol. I (1897-1915), Bucu...
reşti. 1927, p. 280.
6 C. Argetoianu, Pentru cei de mîine. Amintiri din vremea celor de azi, Arh. C.C.
al P.C.R., fond 104, dosar nr. 8 586, f. 587-600, 693-695.
87
Toană din 1 4/27 august 1916. O neutralitate favorabilă Puterilor Cen
trale, cu reprezentanţii cărora la Bucureşti Al. Marghiloman avea le
_gături strînse. Mai tîrziu, în 19 19, liderul conservator va afirma că
a îndeplinit „o misie" politică pe care a dus-o în înţelegere cu ceilalţi
„factori răspunzători" ai ţării, în fapt cu regele şi Ion I. C. Brătianu,
.declaraţie pe care aceştia din urmă nu o vor dezavua.
Gruparea conservatoare concentrată în jurul lui P. P. Carp, spri
j inită şi de unii intelectuali, mai ales din Moldova, redusă din punct
de vedere numeric, care vedea pericolul principal în expansiunea Ru
siei, avea o influenţă mică pe scena politică şi în ansamblul opiniei
publice.
Pentru menţinerea neutralităţii s-a pronunţat categoric şi Par
tidul Social-Democrat, liderii căruia erau îngrijoraţi de perspectiva
.angajării ţării într-un conflict pustiitor, avînd ca protagoniste mari
_puteri cu ţinte expansioniste faţă de România. „Vrem întregirea ţă
.rii ! " - arăta Constantin Dobrogeanu-Gherea într-o amplă analiză
.asupra situaţiei României. Comentînd atitudinile exprimate faţă de
împlinirea idealului naţional, acesta sublinia că „prima, primordiala
.şi esenţiala condiţie a acestei întregiri e existenţa însăşi a ţării pe
. care vrei să o întregeşti". Pentru că, spunea el în continuare, „se
poate întîmpla ca ţara să se întregească prin război, după cum se
poate intîmpla ca ţara să se întregească şi fără război, aceasta e de
·domeniul posibilităţilor ; dar ceea ce e sigur e că printr-un război
.nenorocit am compromite grav întregirea de neam" 7• In fond, socia
liştii români nu puneau în discuţie problema unirii - apreciată ca un
drept istoric fundamental al tuturor românilor -, ci metoda, mo
mentul, forma şi felul acestei întregiri, împrejurările şi posibilitatea
realizării ei.
Pentru a se evidenţia mai hotărît poziţia socialiştilor contrară
războiului imperialist, începind cu nr. 103 din 7/20 septembrie 1914
_ziarul „România muncitoare" şi-a schimbat titlul în „Jos războiul ! " ,
pentru ca d e l a 12/25 septembrie 1914 să i a numele d e „Lupta zil
nică'". Pînă la intrarea României în război, aproape doi ani de zile,
aceasta va fi principala tribună de presă a partidului socialist, lo
·cul unde s-a exprimat cu consecvenţă atitudinea faţă de problema cea
mai presantă care stătea atunci în faţa poporului român : intrarea
în război sau neutralitatea. In această perioadă, în numeroase întru
niri şi demonstraţii organizate în ţară, în apelurile lansate de Comi
tetul Executiv al P.S.D. prin presă, manifeste şi broşuri, socialiştii
români au militat necontenit împotriva războiului mondial desfăşu
rat în scopuri imperialiste de marile puteri, denunţînd pericolul trans
formării României într-un teatru de înfruntare militară între cele două
· tabere beligerante.
7 Constantin Dobrogeanu-Gherea, Război sau neutralitate, în Opere complete,

vol. 5, Bucureşti, 1978, p. 242-270.
:88
Aspect de la o întrunire muncitorească pentru pace (decembrie 1 9 15)
Miting orga::1.izat de Partidul So:ial-Democrat din România în anii neutralităţii
.Demonstraţie organizată la Bucureşti în favo�I'f'a intrllrii României !n război pentru eliberarea
teritoriilor româneşti aflate sub dominaţia monarhiei austro-ungare (august 19 14)
Partizani convinşi ai înfăptuirii Unirii ca o condiţie obiectivă

a dezvoltării societăţii româneşti, în pofida unor limite în înţelegerea
justă a rolului mişcărilor naţionale în ansamblul luptei revoluţionare
.a popoarelor, socialiştii români s-au declarat întotdeauna gata a apăra
frontierele ţării în cazul în care acestea ar fi fost atacate, iar fap
tele de eroism şi j ertfele date în anii 1 916-1 9 1 8 vor demonstra pu
�ternicul lor patriotism, ataşamentul fierbinte la idealul naţional.
Ceea ce caracteriza întreaga atmosferă a României anilor de neu
·.tralitate era masiva şi continua presiune a opiniei publice naţionale
.asupra factorilor politici responsabili pentru acţiune în direcţia reali
:zării idealului naţional. In acelaşi sens cu guvernul, dar devansînd net
prudenţa acestuia, opinia publică, înflăcărată de oameni politici care
îi sesizaseră orientarea de fond, a susţinut o atitudine activă şi ime
·diata alăturare la tabăra Antantei, aceasta fiind socotită singura so
luţie pentru grăbirea şi înfăptuirea unităţii politice desăvîrşite a naţiu
nii. Războiul nu bucura pe nimeni, dar era evident că aportul mili
tar la înfrîngerea Puterilor Centrale era un mare pas înainte pe
-calea făuririi unităţii naţionale depline. Exprimîndu-şi ferma lui în
credere în victoria ţărilor Antantei, pe care de la început le consi
dera aliatele României, Take Ionescu, la 28 iunie/1 1 iulie 1 9 1 5, la
un mare miting din sala „Dacia" din Bucureşti, spunea un adevăr
:90
Facsimil după. ziarul „Dimineaţa", din 14/27 septembrie 1 9 14, în care se relatează despre
manifestaţia profesorilor şi tinerimii universitare din Bucureşti în favoarea intrli.rii României
fn război pentru eliberarea românilor din teritoriile aflate sub dominaţia austro-ungarli.
evident : „Dacă însă ne-am închipui noi că [aliaţii n.n.] învingînd -
fără noi, vor învinge pentru noi, ar trebui să fim adevăraţi nebuni.
Victoria lor fără noi poate să ne scape viaţa materială de astăzi, nu
ne poate însă scăpa nici viaţa noastră morală, nici drepturile genera
ţiunilor noastre viitoare" 8•
Acţiunea pro-Antantă a fost susţinută şi de profesorii universitari,
animaţi de dr. Ion Cantacuzino, dr. Thoma Ionescu, rector al Uni
versităţii din Bucureşti, Constantin Dissescu, Ermil Pangrati, Dimi
trie Onciul, Nicolae Coculescu 9•
Tot profesorii universitari şi studenţii bucureşteni au declanşat
şi seria manifestaţiilor populare pentru intrarea în război împotriva
Puterilor Centrale, acţiuni care vor fi foarte numeroase în anii 1 914-
1 916, constituind elementul cel mai sesizant al atmosferei politice,
jndicînd limpede orientarea opiniei publice a ţării. ln moţiunea adre
sată guvernului de 50 de profesori universitari se arăta : „Corpul pro
fesoral al Universităţii din Bucureşti crede de datoria sa să declare
că intrarea României în acţiune întru apărarea intereselor şi dreptu-
8 Take Ionescu, Pentru România Mare. Discursuri din război. 1915-19 17, Bucu
reşti, 1919, p. 38.
9 Arh. St. Buc., fond Casa regală, dosar nr. 45/1914. f. 34.
91
rilor noastre naţionale şi ocuparea pămîntului românesc din monar
hia austro-ungară se impune" 10•
Mişcarea populară pentru alianţă cu Antanta va deveni rapid
foarte puternică ; cuprinzînd pături sociale tot mai largi, ea va creşte
mereu în intensitate, în aşa fel încît decizia României din vara anu
lui 1916 se impunea ca o opţiune firească a întregului popor de a
declanşa lupta pentru eliberarea teritoriilor naţionale aflate sub do
minaţie străină.
In ţară, sfîrşitul toamnei lui 1914 a fost exploziv datorită ma
nifestărilor organizate de „Acţiunea naţională" : întruniri, demon
straţii de stradă, luări de cuvînt înflăcărate, articole şi interviuri în
presă etc. Referindu-se la prudenţa guvernului, profesorul S. Mân
drescu declara în cadrul marii adunări din sala „Dacia", la 27 octom
brie/9 noiembrie : „La durerea noastră arătată acelora care se cuve
nea să le-o arătăm ni s-a răspuns : «n-a sosit momentul oportun». Eu
nu ştiu, domnilor, cam ce o fi acest moment oportun şi pe unde în
tîrzie, de nu mai soseşte odată [ ... ]. Eu cred că, în loc ca cei în drept
să scoată din cînd în cînd armata p� Calea Victoriei în Bucureşti, mai
bine ar trimite-o pe calea românismului" 1 1 •
L a 28 octombrie/IO noiembrie 1914 un grup d e personalităţi po
litice şi culturale, printre care N. Filipescu, dr. I. Cantacuzino„
C. I. Istrati, Ermil Pangrati, S. Mândrescu, Thoma Ionescu, O. Goga,
V. Lucaciu, C. Dissescu, Barbu Ştefănescu Delavrancea, I. Grădişteanu„
general Gr. Crăiniceanu, a hotărît înfiinţarea unui comitet perma
nent cu denumirea de „Acţiunea naţională", în scopul de a impune
guvernului, prin neîncetate manifestări, decizia opiniei publice. In
fapt, guvernul, după cum s-a arătat, era conştient de ceea ce trebuia
făcut şi sprijinea tacit desfăşurarea acestora. La 2/15 noiembrie 1914
ministrul Al. Constantinescu declara, în mod confidenţial, mai multor
partizani ai alianţei cu Antanta, că alăturarea la coaliţia franco-ruso
britanică era un lucru hotărît. Se căuta însă un moment favorabil si
pînă atunci se pregăteau armata şi terenul diplomatic. In noiembri�,
guvernul a trimis cîţiva emisari ai opoziţiei peste hotare : pe C. I. Is
trati în Italia, pe dr. I. Cantacuzino şi C. Diamandy în Franţa. Pen
tru îndeplinirea misiunii lor, le-au fost puse la îndemînă hărţi, bro
şuri relative la starea naţionalităţilor din Imperiul austro-ungar, la
persecuţiile suferite de românii din teritoriile naţionale din cuprinsul
dublei monarhii, date statistice şi istorice asupra Transilvaniei şi Bu
covinei. Prin întreaga lor activitate (între altele, în Franţa, misiunea a
fost primită de însuşi preşedintele Raymond Poincare, la 6/19 februarie-
1 915, şi de cunoscutul om politic, viitor preşedinte al Consiliului de
Miniştri, Georges Clemenceau, la 24 decembrie 1914/6 ianuarie 19 15)
aceşti delegaţi au atras noi simpatizanţi de partea României şi au făcut
10
Apud Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, De la statul geto-dac la statul român
unitar,
1 1 „ Universul", an XXXII, nr. 3 1 1 din 11/24 noiembrie 1914, p. I.
92
Participanţi la Congresul „Ligii cultu rale" (decembrie 19 l i) , aso:iaţie care milita pentru
drepturile culturale şi politice ale românilor d e pretutindeai, factor activ de p romovare a ideii
de u n itate naţională.
cunoscute vrerile ţării în tabăra aliată 1 2• Totodată, ei au procurat gu

vernului român preţioase informaţii asupra evenimentelor din Europa
şi a diferitelor poziţii adoptate faţă de cauza României.
Un moment deosebit de important, cu largi implicaţii în desfă
şurarea la un nivel superior a luptei pentru reîntregirea patriei, l-a
reprezentat Congresul extraordinar al „Ligii culturale" întrunit la
1 4 127 decembrie 1914, la care s-a hotărît modificarea denumirii aso
ciaţiei în „Liga pentru unitatea politică a tuturor românilor" şi s-a
ales o nouă conducere, incluzînd personalităţi de dincolo de munţi 1 3 •
Avînd în frunte pe dr. Vasile Lucaciu, pe scriitorul B1rbu Ştefănescu
Delavrancea, vicepreşedinte, pe Nicolae Iorga, secretar, şi pe Simion
Mândrescu, casier general, iar ca membri, fruntaşi politici de presti
giu, ca N. Filipescu, Take Ionescu, I. Grădişteanu, C. I. Istrati şi
Octavian Goga, această organizaţie, alături de celelalte asociaţii şi so
cietăţi patriotice, va acţiona în lunile următoare ca un factor stimu
lator şi coordonator al voinţei opiniei publice. La 15/28 februarie
1 9 1 5 „Liga" a organizat un miting în sala „Dacia", impresionant prin
marele număr de participanţi şi remarcabil prin discursurile ţinute de
O. Goga, Take Ionescu, B. Şt. Delavrancea, N. Iorga, N. Filipescu. Atunci,
acesta din urmă a rostit cuvintele adresate şefului statului, rămase
-emblematice prin sintetizarea gîndului de jertfă al tuturor şi prin aso
cierea faptei Viteazului unificator al ţării de la 1 599-1 600 cu ceea
12 Ion Bulei, Arcul aşteptării, 191 1-1915-1916, Bucureşti, 1981, p. 143-145.

u. V. Curticăpeanu, Mişcarea culturală românească pentru unirea din 1918, Bucu
reşti, 1968, p. 217-218.
93
ce curînd trebuia să se împlinească : „Mărirea ce ţi-o urăm, sire, este :
«Să te încoronezi la Alba Iulia sau să mori pe cîmpia de la Turda„" 1 4 •
Toată primăvara şi începutul verii anului 1915 întrunirile „Ligii"
şi ale „Acţiunii naţionale" s-au ţinut lanţ pe întreg cuprinsul ţării li
bere. Şi peste tot s-au rostit remarcabile discursuri politice. O bo
găţie de gînduri şi idei care toate exprimau un sentiment colectiv :
necesitatea acţiunii grabnice în vederea împlinirii idealului neamului
românesc. Rapoartele Siguranţei din această vreme au surprins at
mosfera şi starea de spirit generale, subliniind că „simpatia publicu
lui civil şi militar, indiferent de condiţiunea socială, creşte zi cu zi
în favoarea Triplei înţelegeri în acest război" 1 5• Şi în rîndurile ar
matei, ideea participării imediate la război de partea Franţei, Rusiei
şi Marii Britanii, pentru a grăbi realizarea unităţii naţionale, cîşti
gase un teren uriaş ; după cum nota în însemnările sale zilnice ge
neralul AL Averescu, „toţi soldaţii chemaţi la concentrare în timpul
neutralităţii cintau «Ardealul„ şi «Pe-al nostru steag„" 1 6 •
Liderii partidelor de opoziţie, care cereau deschis o atitudine ac
tivă faţă de desfăşurările politico-militare de lîngă frontiere, conştienţi
de greutăţile cu care era confruntat guvernul, au sprijinit, în repetate
rînduri, acţiunile întreprinse de Brătianu în vederea realizării unor
acorduri ferme de colaborare cu puterile Antantei. Aşa s-a întîmplat
în februarie 1916 cînd N. Filipescu, trimis în vizită neoficială în Ru
sia, a susţinut programul de alianţă propus de premierul român.
Acesta din urmă avea toată dreptatea să-i spună mai tîrziu lui Charles
de Saint-Aulaire, ministru al Franţei la Bucureşti : „Antantiştii
nu doresc o alianţă franco - română mai sinceră decît mine, dar ei sînt
liberi să o spună. In locul meu ei n-ar fi mai grăbiţi ca mine" 1 7 •
Totuşi, la începutul toamnei lui 1915, poziţia guvernului liberal
a fost pusă serios în pericol, în momentul în care Bulgaria s-a ală
turat Puterilor Centrale, profilîndu-se zdrobirea militară a Serbiei.
La 1 3/26 septembrie Nicolae Filipescu şi Take Ionescu au convocat
la hotel „Bulevard" parlamentari din toate partidele. In total au par
ticipat 54, dintre care, fapt semnificativ, 14 erau deputaţi ai partidului
liberal de guvernămînt, ceea ce dovedea adînca îngrijorare a oame
nilor politici faţă de noua situaţie din Balcani. „Sîntem ameninţaţi
de învăluire ca să fim sugrumaţi - declara N. Filipescu [ . .. ]. Vom -
vedea atunci un popor întreg, cu armata sa, făcut prizonier. Pasă de

mai fă atunci politică naţională" 18• A doua zi, Comitetul consultativ
al Partidului Conservator (N. Filipescu) a cerut „mobilizarea imediată
a armatei". Peste alte două zile, la o nouă întrunire a parlamenta-
1 4 N. Filipescu. Pentru România Mare. Cuvintări din război. 1914-1916, Bucu

reşti, 1925, p. 26.
1° Arh. St. Buc., fond Direcţia Poliţiei şi Siguranţei generale, dosar nr. 108/1914.
1s Mareşal Alexandru Averescu, Notiţe zilnice din războt. 1914-1916 (Neutrali
tatea), Bucureşti, 1937, p. 22.
11 Comte ele Saint-Aulaire, Confession d'un vieux diplomate, Paris, 1953, p. 331.
'8 N. Filipescu, op. cit., p. 55-57.
94
Manifestaţie a unui grup de oameni politici pentru alăturarea României Ja Antantă, prilejuită
de intrarea Italiei în război (mai 1915)
rilor, se hotăra să se refuze guvernului „creditul pe care i l-am dat

ieri". La 1 8 septembrie/! octombrie era creată „Federaţia unionistă",
grupînd laolaltă întreaga opoziţie antantofilă, adică Partidul Conser
vator (N. Filipescu), Partidul Conservator-Democrat (Take Ionescu),
„Liga", la care s-au adăugat personalităţi politice şi culturale neîn
regimentate în vreun partid, partizani ai liberalilor, ca şi români tran
silvăneni şi bucovineni aflaţi în ţara liberă. Gîndul că sîrbii, v·ecinii
şi prietenii românilor dintotdeauna, luptau singuri cu mai mulţi ina
mici, superiori numericeşte şi în înzestrare, era puternic răscolitor. Li
derii „Federaţiei unioniste", Nicolae Filipescu şi Take Ionescu, au avut
convorbiri cu regele, cu Ion I. C. Brătianu, apreciind că dacă nu se ajută
Serbia se risca onoarea şi viitorul României. Comunicatului guvernului
de menţinere a neutralităţii, opoziţia i-a răspuns prin organizarea, la
1 1/24 octombrie, la Bucureşti, a uneia din cele mai violente întru
niri şi demonstraţii din acei ani 1 9, urmată de numeroase altele la
Craiova, Ploieşti, Brăila, Turnu Severin, Buzău, Caracal, la care s-a
cerut intrarea imediată în acţiune împotriva Puterilor Centrale. în
noiembrie, opoziţia şi-a mutat acţiunea în Parlament. Take Ionescu,
Nicolae Iorga, Leonte Moldovanu, Nicolae Xenopol, Barbu Ştefănescu
19 „Universul", an XXXIII, nr. 283 din 13/26 octombrie 1915, p. 3.
95
Participanţi la Congresul românilor transil·di::cni şi buco·rineni ţinut Ia Bucureşti în ziua de
15/28 m a rtie 1 9 1 5
Delavrancea ş.a. au afirmat cu toţii, cu strălucire, idealul naţional şi

necesitatea grabnică a înfăptuirii lui.
In ianuarie 1 916, pentru două locuri de deputaţi vacante la Ga
laţi şi Bucureşti, „Federaţia unionistă" înainta candidaturile fruntaşi
lor transilvăneni Vasile Lucaciu şi Octavian Goga, acţiune menit5. să
simbolizeze unitatea naţională. Pregătirile pentru alegeri au stirnit un
entuziasm foarte mare şi au prilejuit o activitate propagandistică re
marcabilă. La Caracal, pentru susţinerea lui O. Goga s-a creat chiar
un ziar ad-hoc, „Ardealul". Pentru a se evita însă complicaţiile di
plomatice cu Puterile Centrale, nedorite de guvern - aflat în plină
acţiune de realizare a acordurilor cu Antanta -, s-a ajuns în final
la retragerea celor două candidaturi.
Printre animatorii mişcării politice pentru unitate naţională s-au
aflat şi românii transilvăneni şi bucovineni aflaţi în ţara liberă. Unii
erau încadraţi în „Liga culturală", alţii în „Cercul românilor de peste
munţi", creat în 1909, avînd în fruntea sa pe Simion Mândrescu,
Gheorghe Popa-Lisseanu, Ion Scurtu, sau în „Legiunea ardeleană",
înfiinţată din 1913, şi care avea în noiembrie 1914 aproape 30 OOO
de membri. Alături de aceste societăţi, mai activau şi altele : „In
frăţirea", „Carpaţi", „Asociaţiunea bucovineană". Intre membrii lor nu
erau numai transilvăneni şi bucovineni stabiliţi mai demult în ţara
liberă, ci şi, după dezlănţuirea războiului, mii de refugiaţi de peste
Carpaţi, pe care statul român s-a străduit să-i sprijine. La 15/28 mar
tie 1 9 1 5 a fost organizat un congres al românilor de peste hotare în
sala Ateneului din Bucureşti. Intr-o atmosferă de puternic patriotism,
bucovineanul Emilian Sluşanschi a făcut o expunere istorică şi poli
tică amplă şi convingătoare asupra situaţiei românilor din Bu
covina, iar tinărul Vasile Stoica, în locul lui Vasile Lucaciu - aflat
96
in acea zi la întrunirea „Ligii" de la Iaşi -, despre soarta trecută şi
prezentă a românilor transilvăneni. Profesorul Simion Mândrescu a
_prezentat raportul „Datoria României", în care arăta : „România tre
-buie să-şi afirme voinţa, trebuie să-şi schimbe atitudinea de pînă acum
într-o acţiune armată pentru realizarea idealului nostru naţional : o
cer aceasta românii din Ardeal şi Bucovina, o cere întreaga opinie
publică românească, o cer interesele României şi o cere şi demnita
tea ei" 20• După-amiază, congresiştii s-au întrunit în sala „Dacia",
unde au luat cuvîntul între alţii Aurel Scurtu, remarcînd întărirea
mişcării de eliberare naţională din Transilvania, Ion Grămadă, com
bătind propaganda habsburgică, Ioan Ursu, Emanoil Antonescu, din
partea „Acţiunii naţionale", ş i Barbu Ştefănescu Delavrancea, care
-declara : „Voi cei din Ardeal şi Bucovina simţiţi nevoia de unire, d::ir
noi, cei din România liberă, simţim că am pieri dacă nu ne-am uni" n.
O altă manifestare pentru unire şi acţiune grabnică în vederea
realizării ei a fost aniversarea a 67 de ani de la Marea adunare na
ţională de la Blaj din 3/15 mai 1 848. La Bucureşti, în sala Ateneului,
N. Iorga a vorbit despre „3 mai 1 848 şi 3 mai 1915 în conştiinţa na
ţională" ; la Ploieşti şi Iaşi s-au ţinut, de asemenea, mari întruniri
publice.
O dată cu declansarea războiului soarta românilor din teritoriile
aflate sub stăpînirea Austro-Ungariei se înrăutăţise şi mai mult. îm
păratul de la Viena şi guvernul ungar au cerut conducătorilor naţiona
lităţilor declaraţii de loialitate şi să îndrume pe conaţionalii lor să răs
pundă necondiţionat mobilizării şi obligaţiilor militare. Membrii Comi
tetului Executiv al Partidului Naţional Român au adoptat poziţii deo
'Sebite. Theodor Mihali, susţinut de Alexandru Vaida-Voievod, credea că
ar fi bine să se publice un manifest pentru a-i îndemna pe români să
răspundă „loial" obligaţiilor militare. Vasile Lucaciu şi Octavian Goga
.au fost împotrivă ; ceilalţi voiau să se aştepte desfăşurarea evenimente
lor. Regele Carol I a sfătuit pe conducătorii români din Transilvania
să stea liniştiţi şi să dea concursul cerut de împăratul de la Viena.
Acelaşi sfat, dar din alte motive, l-a dat şi primul-ministru Ion I. C.
Brătianu, prin Constantin Stere. In urma acestor indicaţii, Theodor
Mihali, singur, în calitate de preşedinte al „Clubului parlamentar ro
mân", a semnat manifestul „Către fiii neamului românesc", apărut
în ziarul „Românul" din 2/15 august 1 914, în care populaţia româ
nească era chemată „să-şi facă şi acum datoria deplin" 22• Trei săptă
mîni mai tîrziu, Theodor Mihali, însoţit de episcopul Iuliu Hossu, se
2° Congresul romdnilor de peste hotare aflători in ţară. 15 martie 1915, Bucu

reşti, 1�15, p. 44.
21
22 1 918. Unirea Transilvaniei cu
Ibidem, p. 88.
România, Bucureşti, 1978, p. 397.
97
afla în vizită la Bucureşti pentru a discuta cu factorii de răspundere
de aici. Toţi oamenii politici români, între ei şi primul-ministru, le-au
vorbit în aşa fel incit să înţeleagă lămurit că tot gîndul României nu
era decît la ei, să aibă răbdare şi încredere şi să-i ţină pe ardeleni
uniţi, ca atunci cînd armata română va trece munţii să-i găsească
gata să-i vină în ajutor. Şi fără să le-o spună, conducătorii politici
transilvăneni vedeau ei înşişi care era starea de spirit din ţara liberă,
unde „preocuparea Transilvaniei ţine atîta loc în inima românilor" �3,
cum spunea Iuliu Hossu lui Alexandru Marghiloman.
Sub presiunea evenimentelor de pe front, în noiembrie 1914 a
fost dat publicităţii schimbul de scrisori dintre primul-ministru un
gar Tisza Istvan şi mitropolitul ortodox de la Sibiu, Ioan Meţianu, în
care Tisza declara că e cu putinţă ca românii să se poată bucura de
„bunăvoinţa întregii societăţi maghiare". Se avea în vedere o revi
zuire a legilor şcolare intr-o direcţie mai favorabilă pentru şcolile
confesionale, un anumit uz al limbii române în faţa autorităţilor sta
tului, o revizuire a legii electorale pentru a deschide „un cîmp mai
larg" activităţii politice a românilor 24 •
Aceste „concesii", care fireşte nu atingeau „unitatea statului ma
ghiar", erau mai mult nişte indicaţii neprecizate, „o nadă ridicolă
pentru captivarea României" 25• Iuliu Maniu scria în „Gazeta Transil
vaniei" : „Cadrele depuse în scrisoarea contelui Tisza Istvan sînt de
parte nu nwnai de principiul autonomie, ci şi de modalităţile prac
tice prin care s-ar putea atinge consideraţiunile mai înainte arătate şi
scopul principal al luptelor noastre politice : asigurarea existenţei noa
stre naţionale" 26•
Plecînd in ţara liberă, Octavian Goga şi Vasile Lucaciu s-au pro
nunţat contra oricăror contacte şi tratative între fruntaşii politici din
Transilvania şi guvernul ungar. O bună parte a presei din Bucureşti
a atacat fără menajamente „simulacrul de bune dispoziţiuni" al con
telui Tisza faţă de revendicările românilor din Transilvania. Al. Mar
ghiloman însuşi, care încerca, fără vreun mandat, să obţină din par
tea monarhiei bicefale recunoaşterea autonomiei Transilvaniei, declara
lui Th. Mihali, la 13/27 noiembrie, că totul e o „mare decepţiune", că
nimeni nu mai crede în seriozitatea guvernului ungar, care nici mă
car nu şi-a legat promisiunile „de un manifest al împăratului ca să
se ştie că reforma nu este atîrnată de o fluctuaţie politică" 27•
în Transilvania, starea de tensiune era în creştere, alimentată de
arestările şi procesele tot mai numeroase împotriva patrioţilor români.
In Bucovina, situaţia era asemănătoare. Autorităţile raportau că în
văţătorii din judeţele Cîmpulung şi Suceava nutreau „sentimente daco-
23 Alexandru Marghiloman, op. cit., voi. I, p. 262.

24 „Gazeta Transilvaniei", an LXXVliI, nr. 238 din 28 octombrie/IO noiembrie
H.114, p. 2.
25 Tribuna", an I, nr. 7 din 3 mai 1915, p. 128.
„
26 „ Gazeta Transilvaniei", an LXXVII, nr. 244 din 5/18 noiembrie 1914, p. 'l .
27 Alexandru Marghiloman, op. cit., p. 362.
98
romane" . Românii, consideraţi periculoşi pentru vederile lor naţionale„
erau în peI'manenţă urmăriţi, purtînd pe actul de identitate o ştam
pilă specială cu iniţialele P. V. (Politisch Verdachtig - suspect poli
tic) 28• Numeroase ziare româneşti au fost pe rînd suprimate : „Ade
vărul", organul secţiei române a Partidului Soci al-Democrat din Unga-
l'ia ; „Luceafărul" de la Sibiu, în toamna anului 1914 ; „Libertatea�' şi
„Foaia interesantă" de la Orăştie, în ianuarie 1915 ; lor le vor urma
„Românul" din Arad, în februarie 1916, şi „Foaia . Poporului" din
Sibiu, în august acelaşi an . In afara acestor publicaţii mai importante
dispăreau şi altele mai mici .
Activitatea pol itică era interzisă, fiind instituită starea de ase
diu. Numeroşi activişti ai Partidului Naţional Român, ai Secţiei ro
mâne a Partidului Social-Democrat „au fos t mobilizaţi, trimişi pe
front, răniţi, luaţi prizonieri, ucişi în război" 29, cum îşi amintea so
cialistul transilvănean Tiran Albani . Guvernul de la Budapesta a îm
pînzit satele româneşti cu j andarmi, şi, sub pretext de înaltă trădare�
simpli ţărani, muncitori, intelectuali, care nu fuseseră şi nici nu erau
activişti politici, au fost arestaţi şi internaţi în lagăre. Unii au ajuns.
şi în faţa curţilor marţiale. Intre 1914-1918 au fost ridicaţi şi smulşi
de la vetrele lor aprQape 50 OOO de români transilvăneni.
In aşteptarea pronunţării deciziei României, fruntaşii politici
români de peste munţi, de cite ori au avut prilejul, au încercat - aşa
cum făcea Iuliu Maniu în declaraţia sa de la adunarea comitatului
Alba Superioară de la 26 martie/9 aprilie 1915 - să avertizeze au
torităţile că dacă românii luptă şi mor pe front, ei o fac pentru a
dobîndi egalitate în drepturi şi libertăţi naţionale. Comentînd „Decla
raţia", Onisifor Ghibu aprecia că aceasta era „ca un semn de viaţă,
ca o protestare necesară", dar nu „un program politic", căci „neamul
românesc are azi altă politică decît aspiraţia de a căpăta d� la un
guri aceea ce numai dorobanţul român îi mai poate da". Viaţa na
ţională în Transilvania nu era cu putinţă decît „sub fîlfîirea flamu
rei tricolore pe cetatea zimţată ·�e munţi a Carpaţilor ardeleni" 30• Lu-
1 ru de care, de altfel, şi fruntaşii românilor care rămăseseră în Tran
silvania erau foarte convinşi.

În aprilie 1915 au început la Viena şi Budapesta convorbiri în
tre Iuliu Maniu, Vasile Goldiş şi Aurel Popovici pe de o parte, şi
Mathias Erzberger, reprezentantul împăratului Wilhelm al II-lea, pe
de alta 3 1 • Diplomaţia germană îşi dădea seama că n-are nici o şansă
la Bucureşti dacă nu se luau măsuri favorabile românilor din Austro
Un�aria. Dar baronul Burian Steohan. care îl înlocuise în ianuariP
1915 pe contele Leopold von Berchtold în funcţia de ministru de externe
2s Vasile Gh. Miron, Ioan V. Cocuz, Unirea Bucovinei cu România, în AMS, V

(1978), p. 49.
29 Tiran Albani , Amintiri, în „Apulum", VII/II (1968), p. 287.
30 „Tribuna", an I, nr. 3 din 5 aprilie 1915, p. 38�0.

" M. Erzberger, Souvenirs de guerre. Paris, 1921, p. 128-1 37.
99
al Austro�Ungariei şi care se afla sub influenţa lui Tisza Istvan, a
refuzat orice angajamente, susţinînd că toată chestiunea depindea ex
clusiv de primul-ministru ungar. Iar acesta nu accepta să recunoască
nici un fel de drepturi politice românilor. Oricum, nu s-ar fi ajuns
la nici un rezulta'c. Iuliu Maniu, întrebat dacă, în caz de satisfacţie,
ar angaja definitiv soarta românilor, prin unele declaraţii, la scopu
rile urmărite de Puterile Centrale, a răspuns categoric : „Nu iau un
asemenea angajament, pentru că răspunderea morală a acţiunii fa
miliei române o are fratele cel mai mare, care este Regatul liber" 32•
Pentru toţi românii era clar că vremea jumătăţilor de măsură trecuse
şi că actul de energie supremă se impunea.
Aşadar, unanimitatea spectrului politic românesc cu influenţă în
opinia publică · din ţara liberă sau de peste munţi, reflectînd fidel nă
zuinţele întregului popor, nutrea convingerea fermă că realizarea
grabnică a unităţii naţionale reclamă o angajare promptă în război îm
potriva Imperiului austro-ungar. Diferenţele percepute în orientarea
uneia sau alteia din grupările politice aveau motivaţii specifice. dar
este evident că obiectivul lor principal era făptuirea grabnică a reîn
tregirii României. Dacă guvernul român trebuia să fie prudent, iar
opoziţi a · putea să-şi declare deschis opţiunea pentru alianţa cu An
tanta, dacă Al. Marghiloman avea de îndeplinit o „misie politică",
dacă fruntaşii politici de peste munţi trebuiau să ţină seama de împre
j urările în care acţionau, iar socialiştii să fie precauţi faţă de angajarea
ţării într-un război desfăşurat între marile puteri, totuşi dincolo de
aceste diferenţe se reliefa obiectivul unic asumat de toţi : Unirea neîn
tîrziată.
POLITICA DE NEUTRALITATE Deşi ambele grupări beligerante i-au

ACTIVA PROMOVATA DE oferit garanţii pentru inviolabilitatea
ROMÂNIA !N ANII 1914-1916. frontierelor şi i-au recunoscut statu
ACŢIUNI DIPLOMATICE tul de neutralitate, România va tra
l NTREPRINSEl DE GUVERNUL versa în anii 1914-1916 dese mo
ROMAN l N VEDEREA ADERARII mente dificile datorită mai ales,
LA ANTANTA presiunilor de tot felul - diploma
tice, economice şi militare - care
s-au făcut asupra guvernului Brătianu pentru a se ralia uneia
sau alteia din tabere. Conştiente de rolul pe care-l putea j uca România
în schimbarea raportului de forţe de pe teatrul de acţiuni militare
răsăritean · şi în general în balanţa războiului, în condiţiile în care
forţele militare ale Austro-Ungariei dădeau încă din august 1914
semne de slăbiciune, forurile politice germane, în frunte cu îm
păratul Wilhelm al II-lea, au depus eforturi susţinute pentru a
3� Victor G. Cădere, Politica României în ma„P,le război (1914-1924), Bucureşti ,

1929, p. 9.
100
o readuce, eventual în cadrul unui bloc balcanic cu Bulgari a · şi
Turcia, de partea Puterilor Centrale 33• In opinia kaizerului „cheia
victoriei împotriva Rusiei - după cum arăta într-o scrisoare tri
misă, la 3/16 septembrie 1914, împăratului Francisc Iosif I -
se află în mîinile României" 34 ; într-o telegramă din 25 august/7 sep
tembrie 1914, cancelarul Theobald von Bethmann-Hollweg scria mi
nistrului de externe austro-ungar, Leopold von Berchtold, că o even
tuală apropiere a României de Rusia ar compromite grav „situaţia ge
nerală atît în Galiţia, cît şi în Balcani" 35• Noul ministru german l a
Bucureşti, Hilmar von dem Buscne, sosea aici l a 6/1 9 septembrie 1 9 1 4
c u misiunea expresă d e a face tot posibilul c a România să-şi păstreze
cel puţin neutralitatea.
La Berlin se considera că cel m a i serios impediment în obţine
rea cooperării militare a României de către Puterile Cent.r 2le �ra
- lucru recunoscut ch ier de guvernanţii habsburgi - situaţia româ
nilor oprimaţi din dubla monarhie. Dar, deşi atît Wilhelm al
II-lea, cît şi cabinetul german, sub presiunea şi a cererilor instan
ţelor militare proprii de pe frontul din Răsărit, au făcut dese inter
venţii la Viena şi la Budapesta pentru soluţionarea unora din dezide
ratele româneşti, pi:>ntru acordarea de drepturi politice şi sociale - s-a
vorbit chiar la u� noment dat de autonomia Transi lvaniei, ?lături de
rectificări de frontieră în Bucovina (zona Sucevei şi Rădăuţilor) -, gu
vernul de la Viena, cît şi cel de la Budapesta s-au opus categoric pro
punerilor germane.
Poziţi a rigidă adoptată în special de guvernul de ia Budapesta, re
cunoşteau înşişi diploma1,ii Puterilor Centrale acreditaţi la Bucureşti,
contr:buia la ostilitatea tot mai a ccentuata a României, atitudine care
grăbea apropierea de Antanta. De aceea, „mijlocul cel mai sigur şi mai
bun d9 a ţine România liniştită - raporta în continuare Ottokar von
Czernin la 1/14 noiembrie 1914 - ar fi remltatele favorabile pe cîm
pul de război" 36 . Acelaşi diplomat arăta la 19 noiembrie/2 decembrie
că „to2te simpati pe României sînt exclusiv de partea Franţei " 37.
Temerile faţă de eventualitatea intrării României în război
împotriva Puterilor Centrale erau împărtăşite tot mai mult la înce
putul anului 1915 de cercurile guvernamentale şi militare austro-un
gare, mai ales ca urmare a ştirilor raportate din Transilvania, care
atrăgeau atenţia imperativ că, „în cazul unei invazii româneşti, tre
buie să ţinem eoni:, în modul cel mai serios, nu numai de o răscoală
a populaţiei, ci chiar şi de ofiţerii şi soldaţii români din armată [a
Imperiului austro-ungar - n.n.] :are, dacă vor putea, se vor întoarce
n Ema Nastovici, România şi Puterile Centrale in anii 1914-1916, Bucw·eşti,

19î9, p. 86-111..
31 Eliza Campus, Din politica externă a României. 1913-1947, Bucureşti, 1980,
p. 59.
1s 1918 la români, vol. I, p. 450.
36 Cartea roşie austro-ungară, p. 17.
37 Ibidem, p . 19.
Alded
Constan tin
() 8t�i�1J.:.i!.i��lă
'
'=:::::==��==::::;..
'împotriva noastrăt [ ... ] dacă invazia s-ar produce orice român, fără ex
<!epţie, ar intra în slujba acestui ideal [al Marii Uniri - n.n.] . 3 8 .
Sub presiunea celor două tabere beligerante, politica externă ro
mânească se afla în căutarea unor modalităţi diplomatice şi a unor ga
ranţii care să se finalizeze cu desăvîrşirea unităţii naţional-statale. Pro
misiunile făcute de Puterile Centrale, inclusiv cele vizînd Basarabia,
nu au putut amăgi guvernul român asupra adevăratelor consecinţe
ale alăturării la această coaliţie ; de aceea, el s-a orientat cu prudenţă
dar hotărît către Antanta 39 . Apropierea de ea s-a făcut iniţial prin
intermediul Rusiei - singura putere din alianţă vecină cu România -,
în pofida existenţei unei reţineri serioase generate de atitudinea defa
vorabilă a diplomaţiei ţariste faţă de România la Congresul de pace
de la Berlin din 1 878 şi în perioada imediat următoare. Asperităţile
fuseseră atenuate cu timpul, îndeosebi după 1900, iar întîlnirea la ni
vel înalt din iunie 1914 de la Constanţa contribuise la strîngerea con
tactelor reciproce.
Imediat după încheierea Consiliului de coroană de la Sinaia din
august 1 914, ministrul de externe rus S. D. Sazonov înmînase lui
·C. Diamandy textul unui proiect referitor la încheierea unei convenţii
't"omâno-ruse, ceea ce atestă existenţa unor negocieri secrete anterioare
izbucnirii războiului. O dovadă incontestabilă a acestora este si tele
;grama din 14i27 iulie 1914 a ministrului român la Petrograd, adresată
titularului departamentului d.e externe, Emil Porumbaru, în care se
menţiona că o telegramă cifrată cu un text in acest sens transmisă lui
S. D. Sazonov, din partea primului-ministru român, fusese primită de
-cel dintîi cu multă satisfacţie 40. Proiectul convenţiei se referea la coo
perarea militară a României cu Antanta, ceea ce însemna ieşirea ei
din neutralitate 4 1 • Se dădeau garanţii în privinţa menţinerii integri
tăţii României, ca şi asupra acordului partenerilor Rusiei la stipulaţiile
·<-.:mvenţiei definitive, printr-o declaraţie de adeziune scrisă a miniş
trilor lor de la Bucureşti 42• Pe harta ce era anexată la proiectul de
convenţie rămîneau a fi determinate detaliile cu privire la limitele
teritoriilor româneşti din Imperiul austro-ungar ce urmau să se
unească cu România. In fond, diploma\ia ţaristă, prin semnarea unui
asemenea acord, voia să obţină neapărat cooperarea militară a Româ
niei doar în schimbul garantării integrităţii ei teritoriale şi nu al
satisfacerii integrale a dezideratului unirii tuturor teritoriilor locuite
de românii din Austro-Ungaria cu patria-mamă . în această privinţă,
Curtea din Petrograd avea serioase rezerve, căci revendica pentru Ru
sia jumătate din teritoriul anexat de habsburgi în 1775 de la Moldo,,a
38 1918 la români, vol. I, p. 565 .

.39 Constantin Kiriţescu , Preludiile diplomatice a le războiului de întregire. Tra
tativele cu Antanta, Bucureşti, 1940.
-1 o Arh. M. A. E., fond 71, 1914, E2, partea a II„a. voi. 32, f. 28, vezi şi MOFI,
seria III-a, 1914-1917, tom VI, partea I, p. 15.
4 1 Ibidem, f. 82 ; cf. MOEI, tom VI, partea I, p. 20-21.
�2 Ibidem, f. e2-83.
1 02
(Bucovina). De aceea, vestea declaraţiei de neutralitate a României nu
fusese primită cu deplină satisfacţie de Petrograd 43•
Precipitarea cu care guvernul rus intenţiona să încheie conven
ţia cu România a iritat cabinetele de la Paris şi Londra, mulţumite în
acest moment de atitudinea luată la Bucuresti si interesate si ele de
crearea unei federaţii a ţărilor neutre din B alcani, incluzîn d Româ
nia (de altfel, la mijlocul lui august vor sosi la Bucureşti reprezen
tanţi ai Turciei şi Greciei pentru perfectarea unor înţelegeri, dar Bră
tianu, deşi şi-a arătat sprijinul pentru un bloc balcanic, a exprimat.
intenţia guvernului român de a avea deplina libertate de acţiune în
conjunctura i nternaţională din acea vreme) 4 4 • Totodată, ţinînd seama de
faptul că propunerile ruse nu făceau nici un fel de precizări asupra mo
dalităţilor de cooperare şi motivînd că România nu era încă pregătita
din punct de vedere militar pentru efortul unei asemenea campanii,
guvernul Brătianu a refuzat angajarea imediată în război, nerenunţînd
însă la continuarea tratativelor cu vecinul său din răsărit, ca şi cu
ceilalţi membri ai Antantei. Prudenţa acţiunii diplomatice a guvernu
lui româP era cerută şi de evoluţia situaţiei din Balcani, unde Germani a
şi Austro-Ungaria încheiaseră acorduri secrete cu Bulgaria şi Turcia.
l n urma victoriilor obţinute prin ofensiva declanşată în Galiţia
şi Bucovina, guvernul rus a înaintat în a doua j umătate a lunii sep
tembrie 1914 noi propuneri guvernului român ; de data aceasta, după
cum reiese din telegrama transmisă de S. D . Sazonov, la 9/22 sep-- •
tembrie, se solicita doar menţinerea României într-o neutralitate bi

nevoitoare, propunîndu-i să unifice „ceea ce ea poate să ia acum fără
nici un efort", adică sudul Bucovinei şi Transilvania. Puterile Antantei
vor lupta pînă la victoria finală dar, se preciza în continuare, încercîn
du-se a se face presiuni la adresa României, „numai cei care vor par
ticipa la cauza comună vor avea dreptul la o recompensă" 45• De alt
fel, şi presa considera că, după izbînzile armatelor ruse asupra celor
austro-ungare, schimbarea poziţiei României devenise imperioasă. „Ru
sia - scriau unele ziare - doreşte eliberarea celor patru mi
lioane de româm transilvăneni şi a slavilor din Austro-Ungaria, dar
orice întîrziere a intervenţiei României în război împotriva Austro
Ungariei poate numai să îngreuieze şansele unei înţelegeri reciproce
între România şi Rusia" 46• Depăşirea unor dific.ultăţi inerente în cadrul'
negocierilor purtate între cele două părţi la Petrograd a avut drept
consecinţă încheierea acordului secret româno-rus din 18 septembrie/I
octombrie 1914 47, aprobat în mod tacit şi de regele Carol I 48• Prin
43 I bi dem, f. 7 !.
44 E'.iza Campus, op. cit., p. 50-51 .
· � DDSR, p. 177.
H România în relaţii internaţionale. 1699-1939, Iaşi, 1979, p. 382.
47 N. Daşcovici, Interesele şi drepturile României în texte de drept internaţionaf
public, Iaşi, 19:l6, p. 8.
ce C . Diamandy, Ma mission en Russie 1914-1918, in „Revue des Deux Mondes",_
XCIX annee, septieme periode, 15 fevrier 1929, p. 813-814.
1 03
acest act diplomatic semnat de o mare putere, României i se recunoş
tea pentru prima dată oficial dreptul de a reuni „părţile din Austro
Ungaria, locuite de români", atunci cînd „va considera oportun". In
acelaşi timp, acordul prevedea ca, relativ la Bucovina, principiul na
ţionalităţilor să servească drept bază în delimitarea teritoriilor ce ur
mau să treacă sub suveranitatea României sau Rusiei. Statul român
se obliga să păstreze o neutralitate binevoitoare faţă de Rusia, pînă
ce se va declanşa lupta de eliberare a teritoriilor din Imperiul austro
ungar locuite de români. In sfîrşit, Rusia se obliga să determine guver
nele francez şi britanic să recunoască acordul încheiat. O dată cu tri
miterea textului acordului la Bucureşti, care nu dădea însă deplină sa
tisfacţie diplomaţiei ruse, S. D. Sazonov făcea precizarea că prin opu
nerea la atingerea integrităţii teritoriale a României de către o altă pu
tere, guvernul său înţelegea să acţioneze numai pe cale diplomatică şi
nu prin mijloace militare, iar prin neutralitate binevoitoare din partea
guvernului român dorea facilitarea transportului de armament rus că
tre Serbia, concomitent cu interzicerea „trecerii de-a lungul terito
riului său a muniţiilor şi aprovizionărilor inamicilor noştri şi priete
nilor lor" 49 . Răspunzînd acestor explicaţii, primul-ministru român con
venea asupra interpretării date de ministrul de externe ţarist privind
sprijinul exclusiv pe cale diplomatică dat de Rusia în cazul lezării i.n
tegrităţii teritoriale a României, dar numai pentru perioada de neu
tralitate ; o dată cu intrarea în război, Rusia trebuia să sprijine · nea
părat România cu mijloace militare. Cit priveşte interzice.rea transpor
tului de muniţii şi armament pe teritoriul ţării sale, Ion I. C. Bră
tianu s-a pronunţat oficial doar pentru neadmiterea tranzitului de
această natură pentru oricare din taberele beligerante 50•
încheierea acordului româno-rus a avut o importanţă şi semnifi
caţie considerabile, dovedind, imediat după începerea ostilităţilor mili
tare, opţiunea categorică a României pentru cooperarea politică şi mi
litară cu puterile Antantei.
In perioada următoare, guvernul Brătianu, hotărît să stabilească
el singur momentul intrării în acţiune, va urmări să confere greuta
tea necesară acordului încheiat şi, în acelaşi timp, să obţină, atît din
partea guvernului rus, cit şi din partea celorlalte mari puteri ale An
tantei, recunoaşterea concretă, precis delimitată, a drepturilor Româ-
11iei de a-şi reuni toate teritoriile naţionale · aflate sub stăpînire austro
ungară. Şi această atitudine se impunea tot mai mult tocmai datorită
interpretărilor diverse date clauzelor acordului *, ca şi a unei anumite
neîncrederi în promisiunile Antantei, făcute cu generozitate atunci cînd
situaţia de pe fronturile ei se arăta precară, dar t::are în condiţii mili
tare favorabile se conjugau cu ameninţări şi măsuri prohibitive faţă de
.o DDSR, p. 180 ; MOEI, tom VI, partea I, p. 343.

;o DDSR, p. 18-0-182 ; MOEI, tom VI, pat tea I, p. 376-377.
• Deşi cabinete:e de la Paris şi Londra au fost avizate asupra negocieri!or româno
ruse din 1914, abia în primăvara anului următor vor lua cunoştinţă de textul
aco:dului de la 18 septembrie/I octombrie 1914.
1 04
cererile româneşti de ajutor în armament, muniţii şi alte materiale şi
mijloace de luptă. Marea Britanie era, în plus, suspectată de simpatii
pentru Austro-Ungaria ; unii politicieni englezi voiau menţinerea Austro
Ungariei ca „tampon", împreună cu Germania, împotriva expansiunii
slavismului 51 ; unele cercuri politice ţariste intenţionau şi ele să păs
treze „o Ungarie puternică şi fără aspiraţii naţionale, în locul une i
Românii mărite" 52 . S. D. Sazonov însuşi căuta să diminueze importanţa
convenţiei recent semnate cu România ; tratative secrete de pace sepa
rată erau iniţiate de Puterile Centrale cu Rusia, vizînd împărţiri teri
toriale pe seama statelor mici vecine, inclusiv a României, lucru con
firmat şi de legaţia română de la Petrograd, în februarie-martie 1 9 1 5 53,
ca şi de baronul Shilling, directorul cabinetului politic din Ministerul
de Externe ţarist 54. Alexandru Beldiman transmitea şi el ştirea că regele
Danemarcei media, în secret, o înţelegere între Rusia şi Germania 55•
Al doilea pas făcut de diplomaţia română pentru acelaşi obiectiv
şi pentru garanţii l-au constituit tratativele angajate şi apoi convenţiile
semnate cu Italia 56• Aceasta, ca şi România, se declarase neutră la
inceputul războiului, avînd numeroase motive de a nu mai continua
vechea alianţă din 1 882 cu Puterile Centrale. Solicitată de ambele gru
pări pentru o intervenţie în conflict, Italia va rămîne în expectativă
pînă în m11i 1915, cînd a intrat în luptă de partea Antantei. Incercările
insistente ale Berlinului şi Vienei de a elimina pericolul unei asemenea
opţiuni au eşuat datorită contradicţiilor dintre Italia şi Austro-Ungaria
pe seama unor teritorii italiene ocupate de aceasta din urmă, ce s-au
dovedit prea puternice pentru a face loc unei înţelegeri şi mai ales
cooperării militare.
ln acest context, în care amîndouă statele aveau revendicări teri
toriale legitime faţă de monarhia bicefală, era firească intensificarea
raporturilor lor diplomatice în vederea unei colaborări mai strînse. lncă
la 30 iulie/ 1 2 august 1 9 14, marchizul Antonio di San Giuliano, ministrul
de externe al Italiei, transmitea baronului Carlo Fasciotti la Bucureşt i
că „un acord între Italia şi România mi se pare foarte de dorit" s1•
Susţinînd apropierea de Italia, Ion I. C. Brătianu voia de fapt să
constituie un grup de state care să fie capabil să determine Antanta să
accepte revendicările lor naţionale şi să le sprijine pentru înfăptuirea lor.
La 1 0/23 septembrie 1 9 14, în urma discuţiilor dintre ministrul Italiei
la Bucureşti, ministrul de externe al României, Emil Porumbaru, şi
Ion I. C. Brătianu, s-a încheiat un acord care marca o etapă impor
tantă în relaţiile dintre cele două state. Ambele părţi se obligau să
st Ion Bu!ei, op. cit., p. 1 10.

&2 România în relaţii internaţionale, 1699-1939, p. 382-383.
111Arh. M.A.E., fond 71, 1915, E2, partea a II-a, vol. 33, p. 47, 73.
54 RRM, voi. I, p. 61.
u Destrămarea monarhiei austro-ungare, 1900-1918, Bucureşti, 1964, p. 207.
56 Eliza Campus, op. cit., p. 51-53, 65-70.
n Ministero Degli Affari Esteri, I Documenti diplomatici italiani, Quinta serie :
1914-1918, volume I (2 agosto-16 ottobre), Roma, 1954, p. 130-131.
1 05
nu iasă din neutralitate fără a se informa în prealabil, să păstreze un
permanent contact şi să se consulte în probleme de interes reciproc.
României i se recunoştea dreptul naţional legitim asupra Transilva
niei 58.
Consultările între guvernele de la Bucureşti şi Roma au continuat.
După ce în decembrie 1 9 1 4 a fost trimis în misiune specială în capitala
Italiei colonelul Vasile Rudeanu, şeful Direcţiei Superioare a Arma
mentului din Ministerul de Război, căruia i „s-a făcut o primire extraor
dinară", guvernul italian, acceptînd contractarea unor comenzi de arma
ment şi muniţii, în ianuarie 1 9 1 5 Brătianu a cerut chiar semnarea unui
pact de asistenţă militară reciprocă. Deşi la Roma s-a considerat acest
lucru drept o acţiune prematură, dispoziţia favorabilă a guvernului con
dus de Antonio Salandra faţă de Româ nja s-a manifestat prin intervenţia
·oportună făcută în aceeaşi lună la Viena în legătură cu concentrările de
trupe austro-ungare pe linia Carpaţilor. La 24 ianuarie/6 februarie 1 9 1 5 ,
d i n iniţiativa Italiei s-a încheiat u n nou acord româno-italian semnat de
Carlo Fasciotti şi Ion I. C. Brătianu, cu o valabilitate de patru luni de
la data semnării lui 59• Actul secret din septembrie 1 9 1 4 rămînea neschim
bat. Noul document, un pact de asistenţă mutuală, consemna în arti
-colul 1 că „în cazul unei agresiuni din partea Austro-Ungariei împotriva
uneia din părţi, fără nici un fel de provocare din partea acestora", cele
·două state se angajau să acţioneze solidar pentru apărarea lor comună.
Articolul 2 stipula că în cazul unei atare agresiuni, partea atacată tre
buia să prevină cealaltă parte contractantă, ca să se poată lua, de
·comun acord, măsurile necesare.
Documentele semnate de România şi Italia purtau pecetea des
prinderii definitive a ambelor ţări din alianţa cu Puterile Centrale. Din
păcate, Italia n-a ţinut seama de litera tratatului semnat în 1 9 1 4 . Ea se
considera „o mare putere" şi, în consecinţă, nu s-a simţit obligată să dea
socoteală de actele sale diplomatice României, deşi semnătura pe cele
două documente o obliga. După cum se ştie, cînd la 1 3/26 aprilie 1 9 1 5
guvernul Salandra a semnat l a Londra u n acord secret c u Antanta,
România n-a fost nici avizată şi nici consultată, aşa cum prevedeau
înţelegerile reciproce. Faptul a produs indignarea lui Ion I. C. Brătianu,
�are a reproşat ministrului Italiei la Bucureşti gestul neamica! al gu
vernului de la Roma. De aceea, atunci cînd la sfîrşitul lunii aprilie i
s-au făcut propuneri de colaborare militară, deşi s-a arătat în principiu
de acord, Ion I. C. Brătianu a declarat că România nu se va angaj a în
război înainte de a obţine recunoaşterea frontierelor fireşti şi nu va
fixa data începerii operaţiilor rnmtare înainte de a-i fi asigurate, de
către viitorii aliaţi, muniţiile necesare pentru care făcuse diligenţele de
rigoare. Asigurărilor formale oferite ulterior de către Italia, prin baronul
118Arh. St. Buc., fond Casa regală, Carol I, dosar nr. 6 1/1914, f. 9. Vezi Glenn Tor
rey, The Rumanian-Italian Egreement of 23 september 1914, în „The Slavon it
and Sast European Review", London, July, 1966, p. 403.
59 Glenn Torrey, op. cit., p. 403.
1 06
Carlo Fasciotti, n-au mai găsit audienţa aşteptată din partea lui Ion
I. C. Brătianu. Presedintele Consiliului de Ministri român a continuat
�ă urmeze o linie p�litică prudentă pentru a nu periclita interesele ţării,
angajînd-o prematur într-o conflagraţie pustiitoare.
Motivele invocate de premierul român atunci cînd refuza să arunce
ţara în luptă fără o pregătire serioasă politică şi militară aveau la bază
sondajele şi rapoartele primite din străinătate, purtarea unui război pe
două fronturi - în nord contra Austro-Ungariei şi în sud contra Bul
gariei, aliată tot mai cert cu Germania şi Turcia -, ca şi lipsa unor
garanţii ferme şi sigure din partea tuturor marilor puteri aliate refe
ritoare la recunoaşterea legitimităţii unirii provinciilor istorice de peste
Carpaţi cu România. Obţinerea recunoaşterii oficiale de către Antantă
a legitimităţii programului naţional de reîntregire, ca şi necesitatea
pregătirii corespunzătoare a armatei erau condiţii sine qua non ale
intrării României in luptă.
1n primăvara anului 1 9 1 5 presiunile celor două grupări militare
asupra guvernului de la Bucureşti s-au înmulţit, implicarea României
în război fiind văzută, în esenţă, de ambele grupări beligerante drept
un act cu consecinţe ample asupra ruperii echilibrului de forţe de pe
fronturi în favoarea uneia sau alteia dintre părţi. Or, în această situaţie,
cînd ambele blocuri beligerante voiau atragerea României fără a for
mula în schimb decît „promisiuni" vagi, guvernul de la Bucureşti era
obligat să aibă o atitudine prudentă, care să asigure salvgardarea inte
reselor naţionale şi libertatea de decizie. Politica promovată de premie
rul guvernului, Ion I. C. Brătianu, între cei doi giganţi care presau
România, era expresia unei atitudini profund responsabile pentru des
tinele neamului. „El - avea să scrie mai tîrziu contele Saint-Aulaire,
fost ministru al Franţei la Bucureşti între 1 9 1 6-1920 n-a meritat -
reproşul de indecizie pe care i l-au adresat aliaţii şi nici acuzaţia de du

plicitate care i-a fost aruncată de inamici. El aprecia că România nu
putea intra cu uşurinţă şi fără să fi avut maximum de garanţii într-un
război în care era în j oc existenţa ei" 60.
Situaţia politică complexă făcea ca guvernul român, cu o orien
tare tot mai pronunţată spre Antanta, să nu excludă, pentru a feri ţara
de complicaţii externe suplimentare, relaţiile politice, economice şi de
altă natură, cît mai corecte, cu Puterile Centrale. Diplomaţii acestora,
deşi nemulţumiţi de opoziţia României faţă de tranzitul de muniţii spre
Turcia şi de faptul că încercările de a realiza o apropiere între Bucu
reşti şi Sofia eşuaseră, erau nevoiţi să constate oficial că „România nu
s-a abătut de la aceste angajamente" [de neutralitate - n.n.] 61 . In spe
cial Berlinul căuta să decidă România pentru a coopera pe frontul de
răsărit, venind acum cu noi propuneri teritoriale şi încercînd a determina
Viena să fie mai conciliantă.
GO
Comte de Saint-Aulaire, Un grand latin : Jean Bratiano, în „La Revue Hebdo .
madaire�, XXXVII-annee, tome VIII, aoClt 1928, p. 12.
111 1 Apud Ema NastO'Vici, op. cit., p. 125.
107
Iminenta deschiderii frontului în Italia a determinat cercurile poli
tice şi milita�e austro-ungare să considere că intrarea în luptă a armatei
române „împotriva noastră va avea negreşit, în mod necesar, un efect
catastrofal" 62, Viena grăbindu-se să se ralieze eforturilor Berlinului me
nite să garanteze cel puţin păstrarea neutralităţii României. La 27
mai/9 iunie 1 9 1 5, sub presiunea evenimentelor, în pofida succeselor tru
pelor germane din Galiţia şi Bucovina, Austro-Ungaria recunoştea drep
tul României de a uni Bucovina pînă la Siret şi promitea îmbunătăţirea
statutului românilor din Transilvania ; în cazul cooperării militare îm
potriva Rusiei propunerile erau mărite : Bucovina pînă la Prut, zona Me
hadiei, noi avantaje pentru populaţia românească din Transilvania, fără
acordarea autonomiei sugerată de diplomaţii de pe Wilhelmstrasse, pre
cum şi Basarabia 63.
î n paralel, Puterile Centrale au orchestrat în lunile mai-iunie o
acţiune propagandistică de mare amploare - deschiderea unei campanii
sistematice în presă, cinematografie, infiltrarea de agenţi în România şi
chiar prin provocarea de „demonstraţii" pentru „paza" neutralităţii 64 .
Ecoul acestor acţiuni ofensatoare ale sentimentului naţional a avut un
efect contrar scopului urmărit 65•
Nici promisiunile, nici ameninţările şi nici manifestaţiile favorabile
Puterilor Centrale, orchestrate propagandistic cu fonduri importante alo
cate de Viena şi Berlin, n-au putut clinti însă hotărîrea guvernului român
şi schimba orientarea opiniei publice din ţară. Sprijinit de întregul popor,
de liderii politici de autoritate ai ţării, cabinetul Brătianu a continua t cu
fermitate linia pe care se angajase încă din momentul declanşării con
flictului mondial.
Concomitent, tr.atativele cu viitorii aliaţi s-au intensificat. In prima
jumătate a anului 1 9 1 5 convorbirile dintre România şi statele Antantei
s-au desfăşurat în paralel la Bucureşti, Petrograd, Paris şi Londra. Prin
cipalele şi în acelaşi timp cele mai dificile negocieri s-au purtat între
guvernul român şi cel rus, celelalte mari puteri din coaliţia Antantei
secondînd acţiunile aliatului lor şi căutînd să intervină pentru atenuarea
asperităţilor în vederea semnării cît mai grabnice de către România a
tratatului
- de cooperare politico-militară pe frontul răsăritean 66.
La 3/1 6 m artie 1 9 1 5, marele duce Nicolae, generalissimul armatei
tariste, a solicitat în mod expres prin Maurice Paleologue, ambasadorul
francez la Petrograd, să se intervină cu orice mijloace la Bucureşti pen
tru ca România să intre în război de partea Antantei : „Am să vă între
ţin cu lucruri grave. Nu vorbeşte acum marele duce Nicolae d-lui Pa-
'2 1918 la români, vol. I, p. 607.

83 Arh. St. Buc., fond Casa regală, dosa� nr. 32/1915.
14 Constantin Nuţu, România în anii neutralităţii (1914-1916), Bucureşti, 1972,
p. 2 1 9-225.
i; N. I orga, Războiul nostru în note zilnice, vol. I, 1 914-1916, Craiova, [f.a.],
p. 41-42.
H Albert Pingaud, Histoire diplomatique de la France pendant la Grande Guerre,
tom II, Paris, [f.a.], p. 7-32, 162-208.
108
leologue, ci generalul şef al armatelor ruse se adresează în mod oficial
ambasadorului Franţei. In această calitate, am datoria să vă declar că
imediata cooperare a Italiei şi a României este de o necesitate impe
rioasă. Totuşi, nu interpretaţi aceste cuvinte ca un strigăt de disperare.
R ămîn convins că, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom fi învingători. Insă,
fără cooperarea imediată a Italie i şi a României, războiul se va prelungi
încă multe luni, cu riscuri teribile" 67• Arătînd că guvernul francez în
treprindea demersuri în acest sens pe lîngă guvernele român şi italian,
M. Pcill'ologue, în răspunsul său, nu se sfia să releve că veleităţile expan
sioniste ruseşti provocau, deşi din motive diferite, o categorică opoziţie la
Bucureşti şi Roma. El scria : „Nu vă voi ascunde faptul că pretenţiile
Rusiei asupra Constantinopolului şi Strîmtorilor vor face probabil impo
sibilă alăturarea acestor două guverne alianţei noastre" 68 .
Puterile occidentale din coaliţia Antantei, insistînd pentru intrarea
României în acţiune, au făcut presiuni la Petrograd pentru acceptarea
condiţiilor formulate de guvernul Brătianu. S. D. Sazonov avea să recu
noască că „participarea la războiul european a României provoacă o di
-vergenţă de opinie între puterile Triplei Inţelegeri. In ochii cabinetului
de la Petrograd, scopul principal al politicii Antantei trebuia să fie ru
perea României de Imperiile Centrale şi menţinerea neutralităţii ei mai
mult decît participarea sa directă la război" 69•
La 20 aprilie/3 mai 1 9 15, ministrul român la Petrograd prezenta lui
S. D. Sazonov condiţiile guvernului de la Bucureşti privind încheierea
alianţei : garantarea de către Antantă a unirii cu România a Bucovinei,
pînă la Prut, a Transilvaniei şi Banatului în întregime, precum şi a unui
teritoriu locuit de români în vest, pînă în apropiere de Seghedin.
Ministrul de · externe rus, în condiţiile în care intrarea Italiei în
război era dej a asigurată, iar Marele Cartier General considera că spriji
nul României nu mai prezenta în acest caz decît o „importanţă secun
dară", a apreciat ca fiind mai conformă intereselor ţariste menţi
nerea neutralităţii statului român decît implicarea lui în conflict 70• Cum
gm·ernul român a rămas neclintit pe poziţia sa, în urma unor inter
venţii diplomatice, inclusiv la cel mai înalt nivel, guvernul ţarist a
avansat noi propuneri, pe care însă Ion I . C. Brătianu le-a calificat
drept : „inacceptabile" 71 . Negocierile erau pe punctul de a fi suspendate.
Puterile occidentale, care aflaseră între timp despre prevederile acordu
lui secret româno-rus din 18 septembrie/I octombrie 1 9 1 4, au căutat să
facă presiuni asupra guvernului Brătianu, ameninţînd cu nerecunoaşterea
valabilităţii acestuia. Şeful guvernului român a răspuns că încheierea
lui fusese condiţionată de o neutralitate binevoitoare a ţării sale, care
a împiedicat aprovizionarea Turciei cu armament şi muniţii, aşa încît
•1 M . Paleologue, La Russie des Tsars pendant la grande guerre, tome I (20 jumet
'11. 9 14-2 juin 1 915), Paris, 1921, p. 322�323.
a Ibidem, p. 323.
•• S. D. Sazonov, Les annees fatales. Souvenir> (1910-1916), Paris, 1927, p. 281.
?O D D S R. , p. 189-190.
71 Ibidem, p. 191.
1 09
era de datoria aliaţilor Rusiei să convingă Petrogradul să recunoască
deschis aspiraţiile naţionale ale României 72• Totodată, primindu-l în
audienţă pe Emil Blondel, ministrul Franţei la Bucureşti, Ion I. C. Bră
tianu i-a precizat acestuia : „Ţin să nu vă înşelaţi asupra intenţiilor
mele. Voinţa mea fermă, de la începutul războiului, este de a ieşi din
neutralitate în favoarea Triplei Antante. Dacă am întîrziat să mă pro
nunţ în mod deschis, este în scopul de a completa preparativele mele
ll'lilitare fără a fi expus la reclamaţii prea puternice din partea inami
cilor noştri [ . . ]. Am formulat cererile pe care le cunoaşteţi după ce am
.
reflectat la ele cu maturitate. Ele răspund nu numai aspiraţiilor naţio

nale permanente ale României, dar încă necesităţii de a preveni, prin
stabilirea de frontiere naturale, conflicte de naţionalitate, asemănătoare
acelora care atîţia ani au tulburat Macedonia" 73•
Intransigenţa lui Ion I. C. Brătianu de a nu ceda în nici un punct
al programului său, impus de im perativele legice ale făuririi statului na
ţional unitar, care nu-i îngăduiau pertractări în privinţa drepturilor
asupra unor vechi teritorii româneşti, a determinat, în condiţiile înfrîn
gerilor suferite de Rusia în Galiţia, noi insistenţe ale Franţei şi Marii
Britanii la Petrograd. La 9/22 mai, preşedintele Franţei, Raymond Poin
care, declarase în Consiliul de Miniştri că situaţia în răsărit e critică, iar
„ soncursul României devine o necesitate pentru aliaţii noştri" 74• Londra,
câre manifestase o atitudine mai rezervată, intervenea şi ea la începutul
lunii iunie, prin ministrul său la Petrograd, George Buchanan, îm preună
cu Maurice Paleologue 75.
Pentru a face cunoscută legitimitatea atitudinii adoptate, Ion
I . C. Brătianu declara într-un interviu apărut în „Journal de Geneve"
din 19 mai/1 iunie 1 9 1 5 : „România nu cere, de fapt, decît o restitutio
in integrum ; ea nu are ambiţia unor cuceriri aiurea. România se ridică
doar pentru a elibera pe fraţii săi care dintotdeauna au fost uniţi cu ea
prin cele mui strînse legături [ . . ]. Pentru pacea viitoare a Europei, pen
.
tru stabilirea noii ordini, este necesar deci ca principiul naţionalităţilor

să triumfe pentru toate statele europene interesate, deci şi pentru Româ
nia. O Românie reunind la sine pe toţi fiii săi, pe care vicisitudinile tim
purilor i-au răpit, o Românie puternică va fi o garantă a păcii şi înţe
legerii în Orient" 76.
ln noua situaţie mil itară, sub presiunea insistentă a aliaţilor occi
dentali, guvernul rus se declara, la 27 mai/9 iunie, de acord cu fixarea
frontierei din Bucovina pe Prut, în sch imbul intrării imediate în acţiune
a României, rămînînd a se consulta cu Franţa şi Marea Britanie în pri-
72 1\r l l . St. Buc., fond .\ Iicro[i / m e F rn n ţ a, ro·.a 101, c. 368-269.

7a Raymo:icl Poinca:-C-, Au service de la France. Neuf annees de souvenirs, vol. Vl,
Les Tranchees. l !J l 5 , Pa:i s, HUO, p . 216-2 17.
1 • Ibidem, p. 220.
7• Memoircs de sir George Bucha nan, Paris, 1925, p. 6;}-71.
70 Apud Mircea Muşat, lo:i Ardc:<'anu, op. cit., p. 478.
1 10
vinţa modalităţilor furnizării de armament şi muniţii pentru armata
română 77•
La 5/1 8 iunie, Ion I. C. Brătianu a dat răspuns propunerilor ruseşti,
arătînd că este gata „să se angajeze definitiv" împotriva Austro-Ungariei
în maximum două luni ''' de la semnarea convenţiei politice între pute
rile Antantei şi România. El aprecia că erau absolut necesare stabilirea,
printr-o convenţie militară, a condiţiilor de cooperare între trupele
române şi ruse, ca şi modalităţile de furnizare a muniţiilor 78 •
Necesitatea obţinerii concursului militar al României, solicitat tot
mai insistent de puterile Antantei în vara anului 1 9 1 5 - în acelaşi timp
în care şi Puterile Centrale căutau să-l dobîndească pentru a scoate din
luptă Rusia aflată în pragul dezastrului militar -, a determinat în cele
din urmă acceptarea în principiu a programului politic avansat de gu
n�rnul Brătianu. Iniţiativa demersurilor a avut-o guvernul francez 79,
care a acţionat atît fa Petrograd, cît şi la Londra. La 20 iulie/2 august
S. D. Sazonov s-a adresat gm·ernului român, declarîndu-se de acord cu
încheierea conventiilor cu România so.
La 27 iulie/9 august 1 9 1 5, guvernul român, analizînd situaţia stra
tegică de pe fronturile europene, a apreciat în mod j ust că intrarea Româ
niei în război ar fi însemnat o catastrofă sigură în condiţiile în care Rusia
nu-i putea acorda vreun ajutor, iar alianţa Bulgariei cu Puterile Cen
trale devenise o certitudine * * ; de aceea, date fiind împrejurările ex
terne şi necesităţile legate de pregătirea armatei şi teritoriului, guver
nul Brătianu, exprimîndu-şi acordul cu conţinutul proiectului de con
venţie prezentat de Antanta, a solicitat amînarea semnării acesteia, anga
jîndu-se, totodată, să menţină interzicerea tranzitului de muniţii spre
Turcia.
Dificultăţile unei angaj ări. în război a României în acest moment
au fost recunoscute în tabăra Antantei, care a acceptat cererea guver
nului român. La 31 iulie/1 3 august puterile aliate au înmînat o notă,
redactată de lordul Edward Grey, ministrul de externe britanic, în care
se specifica că „luînd în consideraţie argumentele arătate de d-l Bră
tianu, [aliaţii - n.n.] sînt gata să amîne semnarea acordulu i politic cu
România pînă la epoca în care guvernul român va fi în măsură să intre
în acţiune" 81 . In august 1 9 1 5, gm·ernul român notifica cabinetelor An-
77 MOEI, tom VIII, partea I, p. 472-473.

* Peste cinci zile, Brătianu reducea acest termen la cinci săptămîni.
�
7 8 DDSR, p. 194.
7 9 Vasile Vesa, România şi Franţa la în ceputul secolului al XX-iea (1900-1916)
Pagini din istoria diplomatică, Cluj-Napoca, 1975, p. 120-125.
�0 DDSR, p. 1 99. In acest scop, s-a prezentat la Bucureşti un anteproiect şi apoi
un proiect de convenţie. Vezi Eliza Campus, op. cit„ p. 1 0 1 , 1 0 2 .
"'* L< 2 2 august/4 septembrie 1915, Bulgaria semna tratatul d e a:ianţă c u Puterile
Centrale, o lună mai tîrziu armata bulgară declanşînd operaţii:e militare îm
potriva Serbiei. In luna august au fost luate măsuri ele concentrare ele trupe la
frontiera Austro-Ungariei cu România, ajungîndu-se, în septembrie 1915, chiar
le închiderea temporară a acesteia.
u Constantin Kiriţescu, op. cit„ p. 21.
111
tantei satisfacţia cu privire la „acordul definitiv cu Rusia şi aliaţii asupra
viitoarei frontiere a ţării noastre, în vederea unei cooperări militare " 82.
Angajată cu fermitate pe calea politică legitimă a realizării neîn
tîrziate a idealului său naţional, România înţelegea să intre în conflictul
mondial în momentul în care partenerii de alianţă vor fi recunoscut prin
tratate integritatea aspiraţiilor ei şi ar fi fost în măsură să-i asigure con
cursul militar necesar combaterii forţei militare copleşitoare a Puterilor
Centrale. Atitudinea guvernului român era, în circumstanţele care evo
luau fulgerător, deplin legitimă şi responsabilă, concordantă intereselor
imediate şi de perspectivă ale ţării.
MOBILIZAREA INTREGULUI !n vederea realizării unităţii na-

POTENŢIAL ECONOMIC ŞI MIL I TAR ţionale, decisă să declanşeze în
/\L ŢARII IN VEDEREA SUSŢINERII condiţii optime lupta pentru elibe-
EFORT U L UI DE INTREGIRE rarea teritoriilor proprii ocupate de
NAŢIONALA Austro-Ungaria, România şi-a mo-
bilizat în anii neutralităţii întregul potenţial economic şi militar, acţiune
ce a fost înlesnită de acordul tuturor claselor şi păturilor sociale, hotărîte
să facă orice sacrificii pentru împlinirea acestui obiectiv istoric.
Izbucnirea războiului şi desfăşurarea operaţiilor militare în ime
diata apropiere a frontierelor ţării au pus economiei româneşti probleme
extrem de complexe, cu care nu mai fusese confruntată pînă atunci 83•
Numeroase întreprinderi industriale şi chiar ramuri întregi, care depin
deau de importul de materii prime şi semifabricate din ţările beligerante,
au fost nevoite - în condiţiile în care acestea au luat decizii de limitare
severă a exportului lor - să-şi restrîngă activitatea. Au fost .suspendate
executarea tuturor lucrărilor publice ; băncile şi-au diminuat considerabil
operaţiile, multe capitaluri fiind scoase din ţară de băncile străine (mai
ales cele din Germania şi Austro-Ungaria), iar Banca Naţională a ridicat
taxa de scont la 7-8D/0 , în timp ce „Casa de depuneri" a fost asaltată
de cererile de restituire a sumelor aflate în păstrare. Preţurile produ
selor industriale au crescut simţitor, cele agricole aproape s-au dublat,
facilitîndu-se astfel apariţia fenomenului de inflaţie, precum şi a spe
culei 84. Inchiderea Strîmtorilor, prin care se realiza 97 0;0 din volumul
fizic al exportului românesc şi 600/o din cel al importurilor, a influenţat
negativ viaţa economică, volumul şi valoarea comerţului exterior scăzînd
substanţial ; unele pieţe tradiţio,nale din Apus au fost închise, comerţul
exterior fiind practic dirijat către Puterile Centrale într-o proporţie în
semna tă.
In această situaţie critică (cînd nu s-a putut întocmi, de pildă, bu
getul pe 1 9 1 4-1 9 1 5, mergîndu-se cu cel vechi), statul român a luat o
H Raymond Poincare, op. cit., voi. VII, Guerre de siege. 1 915, Paris, 1931, p. 57.
sa Progresul economic în România. 1877-1977, Bucureşti, 1977, p. 184-188.
84 Nico:as Xenopol, La richesse de la Roumanie, Bucarest. 1916, p. 1 1 4-116.
1 12
serie de măsuri pentru reorganizarea economiei naţionale, acoperirea
nevoilor interne, ca şi pentru frînarea tendinţelor inflaţioniste şi de
speculă 85. Incepînd din luna iulie 1 9 14, au fost decretate măsuri prohi
bitive cu privire la exportul de animale şi mijloace de tracţiune, al
griului şi altor cereale *, legumelor, al substanţelor oleaginoase , blănu
rilor, pieilor şi încălţămintei, cărbunelui şi petrolului brut, aparatelor de
telecomunicaţii, obiectelor din metal, inclusiv a monedelor de aur şi
argint, produselor alimentare ş.a. A fost interzisă plecarea din ţară a va
goanelor cu mărfuri, partenerii externi trebuind să le transporte cu pro
priile mijloace. Au fost introduse, de asemenea, taxe vamale noi, plăti
bile în aur ( 1 9 1 5).
Pentru a face faţă necesităţilor financiare sporite, îndeosebi legate
de amplificarea eforturilor pentru întărirea capacităţii de luptă şi apă
rarea ţării, statul român a contractat prin Banca Naţională patru împru
muturi în valoare de 400 milioane lei, cu o dobîndă între 2,5 şi 4 0/0 •
Deoarece Banca Naţională a solicitat restituirea unei părţi însemnate
din împrumuturi, în aprilie 1 9 1 6 s-a recurs la un împrumut intern ex
traordinar prin subscripţie publică (cu 50/0 dobîndă). Poporul român a
răspuns acestui apel cu entuziasm patriotic, suma obţinută în trei zile
(2 1 -23 a p rilie/4-6 mai) - de 408 milioane lei - depăşind cu mult pe
cea preconizată B6.
De asemenea, au fost făcute mai multe împrumuturi pe piaţa ex
ternă, semn ificative şi ele pentru orientarea politicii externe româneşti.
Astfel, în decembrie 1 9 1 4 România a contractat un împrumut secret l a
„ Banca d' ltalia" de 10 0 1 2 500 lire italiene, cu o dobîndă de 6,5 0;0 pe an,
cu care urmau să fie plătite comenzile de armament şi muniţii de la
uzine]p din această ţară. Tot secret a fost şi împrumutul obţinut în ia
nuarie 1 9 1 5 de la Banca Angliei, în valoare de 5 milioane lire sterline,
cu 50/0 pe an dobîndă, pentru plata materialelor de război comandate
în Marea Britanie, Franţa şi Italia. De la aceeaşi bancă, în octombrie 1 9 1 5,
se mai primea un credit de 7 milioane lire sterline tot cu o dobîndă
de 5 0/0 pe an 87• Interesul Marii Britanii de a acorda aceste importante
împrumuturi României se explică prin dorinţa ei de a o atrage de partea
coalitiei
· Antantei.
Politica României în domeniul apărării naţionale a · rost subordonată
în aceşti ani în totalitate obiectivului suprem al făuririi statului naţional
unitar. Pentru posibilităţile de atunci ale României, efortul material şi
financiar desfăşurat în acest scop rămîne remarcabil prin dimensiuni.
Astfel, din punct de vedere al fondurilor bugetare alocate organismului
mil itar, constatăm o creştere simţitoare faţă de nivelul antebelic : pen-
�" Ema Nastovici, op. cit., p. 139-187.

* Reglementarea problemei exportului de cereale s-a realizat i:l condiţii favora
. bile statu:ui rcrrân începînd din toamna lui 1915, o dată cu crearea Comisiei
centrale pentru vînzarea şi exportul cerealelor şi derivatei.or.
M G h . M. Dobrovici, Istoricul desvoltării economice şi financiare a Romdniei şf
"împrumuturile contractate. 1823-1933, Bucureşti, 1934, p. 306-307, 312.
�' Ibidem, p. 292, 293, 298.
1 13
tru exerciţiul 1914/1 9 1 5 au :ust repartizaţi 98 1 22 472 lei, ceea ce repre�
zmta 1 6,31/o din bugetul general ; pentru 1 9 1 5/1 9 1 6 - 97 800 OOO lei
(1 60/o), iar pentru 1 9 1 e / 1 9 1 7 - 1 1 5 OOO OOO lei (1 7,80/o) 88• La acrstea tre
buie adăugate numeroase credite suplimentare acordate, din care pinii
la 1/14 august 1 9 1 6 fusese alocată suma de 838 841 2 1 5 lei 89.
În noile condiţii create de războiul mondial, ca urmare a învăţă
mintelor preţioase desprinse din campania din 1 9 1 3, precum şi din pri
mele date furnizate de desfăşurările militare de pînă atunci, guvernul
României, prin .Ministerul de Război, al cărui titular era tot Ion I. C. B ră
tianu, şi Marele Stat Major, a trecut imediat la elaborarea unor planuri
vizînd ansamblul pregătirii şi înzestrării armatei, mobilizarea şi utili
zarea tuturor resurselor şi capacităţilor interne de producţie dispon ibile
în folosul apărării naţionale 90.
Planul de măsuri privind sporirea efectivelor de pace şi pe timp
de război a urmărit creşterea numerică a armatei române prin încorpo
rarea unor categorii de tineri exceptaţi pînă atunci de la serviciul mili
tar ; în acest scop, au fost revizuite legea de recrutare şi legea de orga
nizare a puterii armate, numărul celor încorporabili recuperaţi prin noile
prevederi juridice fiind de 4 1 6 242 oameni 91.
O atenţie specială s-a acordat problemei cadrelor, prin mărirea
efectivelor şcolilor pregătitoare de ofiţeri activi şi de rezervă şi intensi
ficarea i nstruirii practice a viitorilor comandanţi . In total, în anii 1 9 1 4-
1 9 1 6 au fost formaţi 1 167 sublocotenenţi activi şi 2 643 sublocotenenţi de
rezervă ; a fost mărită limita de vîrstă a medicilor în serviciul m ilitar.
iar absolventii facultătilor0 de medicină au fost chemati ' sub arme.
Prin î � fiinţarea de noi comandamente, de mari unităţi , unităţi şi
subunităţi, s-a ajuns, în luna august 1 916, la compunerea armatei de
pace ilustrată pe tabelul de la p. 1 1 5-1 16.
In cadrul Planului de completare, transformare şi reforman! a
a rmamentului, muniţiilor şi materialelor de război şi al Planului pentru
completarea echipamentului, una din primele măsuri luate a vizat repro
filarea industriei naţionale de la producţia de pace la cea destinată
armatei, guvernul român asumîndu-şi responsabilitatea investiţiilor, co
menzilor şi controlului acestora. Reorganizarea industriei pentru pro
ducţia în scopuri militare era o problemă complexă. In afara Germaniei,
nici una din puteri nu procedase la o asemenea operaţie, lucru datorat
în parte concepţiei cu privire la durata scurtă preconizată pentru des
făşurarea unui eventual conflict militar 92• Dar încă de la primele operaţii
militare, constatîndu-se consumul uriaş de mijloace de luptă, s-a trecut
la pregătirea acelor " armate industriale", cum le definea omul politil:
88 RRM, voi. I, anexa I.

ee I bidem ; Gh. M. Dobrovici aprecia cheltuiel i:e totale pentru armată, pînă la
începutul lunii mai 1916, la suma de 9 1 8 530 1 7 3 lei (op. cit„ p. 3 1 2).
'° General D. H iescu, Documente privitoare la răsboiul pentru întregi;ea Româ
niei, Bucureşti, 1924, p. 1 2-36.
11 Ibidem, p. 32.
92 Lieutenant-colonel Robert Reboul, Mobil isation industrielle, tome I, Des fabri

cations de guerre en Frnnce de 1914 a 1918, Paris, 1925, p. I .
1 14
A R MATA R O M ÂNĂ „LA PACE" Î N AUGUST 1 9 16
Arme �i sen·icii J
: Total
I
Structuri organiza- Total pe categorii Obsen·aţii
to ice genera.I
--- - -----
:1
l
Di - izii 10 10
-----
Infanteria Regimente 40 acti-le 80

40 de rezervă
-----
Batalioane 120 active

10 de vînători 250
120 de rezervă
Brigăzi
2 2
I
Grănicerii Regimente
-----
natalioane 6 6
! -- -
I Di-IÎzii 2 2
Ca·rnleria Regimente 12 roşiori 22

10 călăraşi
i
iI
Escadroane 48 permanente 88
z i
40 cu schimbul
Bri gă i
I 10 de . cîmp
2grele
12
* În plus, 3 bata-
lioane artilerie ce-
Regimente 25 de cimp 381/2 tate a M companii ,
Artileria I
4 artilerie grea în total 26 corn-
I 5 obuziere uşoare panii (la linia de
11 /1 de munte fortificaţie Focşani
1 de asediu Nămoloasa, Ga-
II
1 artilerie călăreaţă laţi)
1 cetate*
- --
Baterii
r
I
150 de cîmp
32 artilerie grea
236
i
30 obuziere uşoare
10 de munte
7 de asediu
7 artilerie călăreaţă
-- ----
Geniul I
I
Regimente I căi ferate
I pionieri
2
Batalioane I specialităţi 6
5 pionieri
Divizia de 4 monitoare
Dunăre 8 vedete 49
Marina 4 canoniere
33 nave servicii
i I Di·Jizia de l\lare 5 nave de lupt ă 5
1 15
I 2 I 3 I 4
I 5
Aeronautica
I Corpul d�
.
av1aţ1e
I
4 escadrile 4
I
A erostaţia 4 companii 4
militară
- --
I
I
5 5
I
Seniciul sani Companii
tar
- ----
Seni : i u l sub Companii I 5 5

zistenţe
I ---
I
Echipaje Escadroane 5 5
I
de
tren I
I I
britanic Da\·id Lloyd-George. Ţinînd seama de resursele reale exis

tente în ţară, de micşorarea drastică a posibilităţilor de import în
domeniu, de faptul că stabilimentele militare aveau o capacitate de
producţie restrînsă, iar armamentul principal (puşti, mitraliere, tu
nuri etc.), ca ş i unele categorii de muniţie nu puteau fi executate aici,
eforturile şi iniţiativele întreprinse în . scopul organizării industriei de
stat şi private pentru satisfacerea nevoilor armatei sînt cu atît mai
remarcabile 93 • Pentru aceasta, s-au făcut studii detaliate asupra stabili
mentelor şi atelierelor care puteau fi utilizate pentru comenzile armatei,
asupra stocurilor de materiale strategice raportate la perspectivele unui
confli ct de durată, s-au înaintat Ministerului de Război propuneri judi
cioase de valorificare a resurselor interne şi a potenţialului ştiinţific
autohton. Un sprijin deosebit la susţinerea efortului de pregătire a
războiului de eliberare a teritoriilor româneşti aflate sub dominaţie
străină l-a adus Comisia Tehnică Industrială, înfiinţată la 1 9 martie/
1 aprilie 1 9 1 5, ca organ consultativ subordonat Direcţiei Superioare a
Armamentului din Ministerul de Război. Avînd în frunte pe inginerul
Grigore Stratilescu şi numărînd printre membri personalităţi în do
meniu, atît militare, cit şi civile, Comisia Tehnică Industrială a avut
rolul de a organiza, îndruma şi controla modul în care era întrebuinţată
industria privată pentru nevoile armatei, în acest scop ţara fiind îm
părţită în şapte regiuni industriale. Au fost mărite capacităţile de
producţie, a crescut numărul lucrătorilor angajaţi, s-au întocmit planuri
pentru construirea unor noi fabrici etc. O serie de întreprinderi din
93 Pe larg la Gr. G. Stratilescu, Amintiri de colaborare c u Vintilă Brăti.anu la

fabricarea d e muniţii ş i armament în ţara noastră, Bucureşti, 1936 ; M. Cic<:,
Contribuţiunea industriei naţionale la fabricarea materialului de război şi rolul
ei în timpul războiului de desrobirea neamului, Bucureşti, 1928, p. 8-16.
1 16
Pul'u:răria armatei de la
Dudeşti, lîngă Bucureşti,
care producea cea mai
mare parte a necesarului
de încărcături de azvîrlire
a muniţiei de infanterie
şi artilerie
Bucureşti, ca uzinele „Wolff", „Vulcan", „Lemaître " , Şantierul naval

„Fernic" din Galaţi, întreprinderile de pe Valea Prahovei şi altele au
fost profilate pe producţia de război . In aceste întreprinderi, de stat
sau particulare, lucrau un număr de cca 22 OOO de muncitori, tehnicieni
. ş! ingineri ; alţi 1 OOO de muncitori erau pregătiţi în şcoli speciale pentru
a se califica în domeniul producţiei de armament.
S-au reorganizat şi s-a trecut la modernizarea şi extinderea stabi
limentelor militare : Arsenalul armatei din Bucureşti, Pirotehnia de la
Cotroceni şi Pulberăria de la Dudeşti. 1n Atelierele portului Constanţa,
în urma iniţiativei inginerului Mihai . Cioc, s-a reuşit fabricarea mai
multor tipuri de proiectile (sfîrşitul lui 19 14). în acelaşi timp, în 1 9 1 5
s-a înfiinţat un organism de conducere a serviciilor - Secţia etapelor
şi a serviciului de spate, ca şi un stat-major al Manutanţei.
Sub conducerea şefului Direcţiei Intendenţei, generalul Constantin
Zaharia, s-au luat măsuri pentru sporirea producţiei alimentare desti
nate trupelor (o nouă fabrică de pîine şi de biscuiţi la Manutanţa
armatei) şi de . confecţii militare. S-au reorganizat serviciile de inten
denţă, punîndu-se la punct depozite numeroase în diverse zone ale
ţării. S-a creat un Consiliu central sanitar. De asemenea, Direcţia
Serviciului sanitar militar a acţiona t pentru strîngerea materialelor, a
medicamentelor şi produselor farmaceutice necesare, iar împreună cu
dr. Constantin Angelescu, ministrul lucrărilor publice, s-a procedat la
organizarea trenurilor sanitare complete.
La Serviciul Geografic al Armatei s-au pregătit hărţi ale ţării şi
ale teatrelor de operaţii vecine. La 1 0/23 noiembrie 1915, în locul
Comisiei Tehnice I�dustriale, a fost creată Direcţia Generală a Muni
ţiilor ca organ cu putere de execuţie în cadrul Ministerului de Răzb::-i ;
pusă sub conducerea inginerului Anghel Saligny, aceasta avea :mai multe
organisme subordonate pentru industria publică şi privată, pentru
stabilimentele militare, o direcţie specială pentru aprovizionarea din
117
-Atelierul c e n t ral de confecţii al armatei din Bucureşti, unde �-a execucat cea mai mare parte a
echipamentului şi cazarmamentului cu care armata română a intrat în primul război mondial
străinătate, o direcţie de studii, ca şi un serviciu al mobilizării in

dustriale.
Graţie activităţii patriotice a inginerilor, tehnicienilor şi muncito
rilor, a ofiţerilor şi ostaşilor, industria de apărare a putut fi organizată
în 1 1 stabilimente industriale publice şi 59 de fabrici şi ateliere private,
a căror producţie a sporit continuu pînă la intrarea ţării în război. În
intervalul iulie 1 9 1 '1-august 1 9 1 6 s-au fabricat cca 400 OOO corpuri de
proiectile de artilerie, 250 OOO focoase, 1 500 chesoane şi t1·ăsuri, 332 afete
pentru tunuri de 53 şi 57 mm, 45 milioane tuburi cartuşe, 1 1 0 milioane
capse şi 70 milioane gloanţe pentru infanterie, 12 milioane încărcătoare,
40 OOO tuburi şi 1 1 2 OOO focoase de artilerie, 22 OOO rachete sau semnale
luminoase, 450 OOO kg pulbere, 1 00 OOO grenade „Savopol" ; s-au încărcat
1 3 7 milioane cartuşe de infanterie, 740 OOO cartuşe pistol şi re\·olver,
320 OOO proiectile artilerie ; s-au reparat 3 OOO chesoane şi trăsuri,
35 OOO de puşti, 300 mitraliere şi 160 afete. Erau în curs de montare
trei fabrici de fenol, acid picric şi trotil pentru o producţie zilnică de
1 500 kg exploziv 94•
ln acelaşi timp, pentru a acoperi nevoile multiple ale armatei şi
a suplini ceea ce industria românească nu putea satisfac;e, s-au importat
9� RRM, vol. I, p. 5 1-52 .
.l 18
b
Armament tle artilerie perfecţionat de spe- ·

cialiştii român i : tun antiaerian „Hotch ki�s",
model 1 888/ 1 9 1 6 , calibru 57 m m , pc u n
afet sistem „Burileanu" (a) ; t u n antiaerian
„Hotchkiss", model J. �8 8 / 1 9 16, calibru
a 57 mm, pe u n afet sistem „�egrei" (b
J i n străi n.:"t tate înse m n a t e cantităţi de muniţii, armament ş i echipament

Pentru aceasta au fost crc'ntc comisii speciale de ofiţeri, care s-au de
plasat în Ital ia, Franţa, Span i a , l\farea Britanie, Elveţia, Statele Unite
ale .Americii şi Rusia, pentru a lansa comenzi de diverse mijloace de
luptă şi a le expedia către ţară. Pe lîngă livrările din statele membre
ale Antantei sau de la cele neutre (S.U.A„ Elveţia), România a.
căutat să-şi completeze necesarul de război, achiziţionînd şi din statele
Puterilor Centrale. Se ştie ci"l mai ales din Germania fusese importată.
tehnica de luptă necesară înzestrc'.'ll"ii armatei române în deceniile care
urmaseră cuceririi independenţe i . J\cum însă, cînd atitudinea României
era de apropiere vădită faţc'.'l de Antantă, importurile din Germ ania s-au
rcstrîns, primindu-se d i n cc în ce mai puţin armament şi muni ţ i i . Pen
tru a continua livrarea diverselor mijloace- de luptă, Germania punea
condiţii care lezau atitud inea de neutralitate declarată de România. Aşa.
de exe mplu, cerea să se acorde drept de tranzit spre Turcia pen t r u
25 de vagoane încărcate cu muniţii şi 14 avioane ; să se asigure permi
siunea tacită pentru trecerea în viitor de materiale de război spre
Bulgaria ; să se emită un permis de export pentru o cantitate de cereale
şi furaje, ce urma a fi ulterior stabilită, spre Germania ; guvernul
român să asigure - pc căile ferate - transportul a 150 de vagoane
1 19
de ulei mineral 95• Din n1ţiuni politice, unele din aceste cereri germane
au fost acceptate, la rîndul ei Germania permiţînd furnizarea unor ma
teriale de război României. Din 1 9 1 5, însă, atît Germania cit şi Austro
Ungaria au încetat să mai livreze orice fel de materiale care ar fi putut
servi înzestrării armatei române.
După ce încheiase la sfîrşitul anului 1 9 1 4 mai multe contracte în
Italia, de unde au sosit 4 tunuri, 50 milioane cartuşe pentru puşca de
infanterie „Mannlicher", md. 1 893, cal. 6,5 mm, peste 100 OOO şrapnele,
peste 1 00 OOO kg dinamită, 140 tone nitrat de potasiu etc„ în februarie
1 9 1 5 colonelul Vasile Rude.anu, şeful Direcţiei Superioare a Armamen
tului din Ministerul de Război, a fost trimis în misiune în Franţa în
scopul de a face comenzi şi a încheia contracte. Prima tranzacţie cu
Franţa a fost semnată la 23 februarie/8 martie 1 9 1 5 90 şi s-a ridicat la
suma de 5 123 OOO lei, plus comisioanele de 1 024 780 lei, fiind aprobată
de cabinetul liberal de la Bucureşti la · 5/18 aprilie. Guvernul francez
se angaja să livreze României 40 de avioane, 50 OOO kg de pulbere d e
artilerie, 50 milioane cartuşe de infanterie, 2 0 0 OOO proiectile de arti
lerie, plus unele materii prime strategice. Cea de a doua convenţie a
fost încheiată· la 7 /20 ianuarie 1 9 1 6 şi prevedea furnizarea a 400 OOO lo
vituri pentru tunul de 75 mm 97.
De asemenea, cu unele întreprinderi din Elveţia, Marea Britanie,
Statele Unite etc. au fost încheiate contracte pentru achiziţionarea unor
mijloace de luptă moderne. Astfel, din Marea Britanie au sosit 300 mo
tociclete, 42 OOO perechi bocanci şi cantităţi însemnate de medicamente ;
din Elveţia - 100 OOO focoase percutante tip Saint-Chamond, 10 OOO kg
dorat de potasiu şi 1 2 camioane automobile ; din Spania - 40 OOO revol
wre şi săbii pentru ofiţerii de infanterie ; din Portugalia - 500 tone
alamă destinată fabricării muniţiei, iar din S.U.A. - 3 milioane cartuşe
pentru revolverele de 1 1 mm, echipament diferit şi corturi. Pentru trans
portul acestor materiale contractate a fost folosit, pînă în octombrie 1 9 1 5,
traseul Salonic - NiS - Turnu Severin ; după invadarea Serbiei de
către armatele bulgare, germane şi austro-ungare, această linie de tranzit
a fost tăiată, rămînînd deschisă doar calea prin nordul Rusiei, prin
porturile Arhanghelsk şi Murmansk, anevoioasă şi foarte ocolitoare. In
aceste condiţi i , expedierea materialului comandat din ţările occidentale
a de,·enit extrem de dificilă ; în plus, uneori materialele destinate
României erau reţinute pentru nevoile armatei ruse. Aşa se explică
faptul că din Franţa s-au primit, pînă în momentul intrării României
în război, doar 9 982 de puşti „Lebel" de 8 mm, 266 mitraliere, 82 OOO
rc,·olYere, 24 de tunuri lungi şi scurte de 120 mm, 2 tunuri antiaeriene,
100 mortiere de 58 mm, toate cu muniţiile lor, 42 OOO de proiectile
pentru obuzierul de 1 05 mm, 168 OOO proiectile de 75 mm, 10 OOO proiec-
9s Mircea N. Popa Documente în arhive vest-germane referitoare la armata

,
română în primele două decenii ale secolului al XX-lea, în File, vol. 2, p. 77.
90 General Rudeanu, Albert Thomas, Bucureşti, 1934, p. 41-46.
g; Ibidem, p. 70-72.
1 20
tile pentru obuzierul de 1 50 mm, model 1 9 1 2 ; 80 de -avioane (tipuri
diferite), 3 camioane-atelier cu transmisii electrice, 40 motoare electrice,
15 aparate de fotografiat, faruri pentru cîmpurile de aviaţie, material
sanitar (trăsuri pentru sterilizarea apei, grupe radio-chirurgie, bran
carde) etc. Din întreaga cantitate de muniţii contradată cu diverse
firme străine în anii 1 9 1 4- 1 9 1 6 s-a primit doar 72% ; pe categorii de
muniţii, dacă din muniţia de infanterie s-a livrat 80J/0, din cantitat�a
de obuze de artilerie s-a furnizat abia 1 ,870/o 98•
Deşi forurile competente s-au preocupat de contractarea unor
cantităţi îndestulătoare de material de război necesar în timpul viitoarei
campanii - ceea ce însemna considerabile eforturi financiare din partea
5tatului -, situaţia de ansamblu . nu a permis sosirea acestora la timp
î n ţară. Neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către firmele furni
zoare Şi transportul anevoios prin Rusia au constituit probleme de mare
însemnătate, care au preocupat în cel mai înalt grad autorităţile politice
şi militare româneşti. Ele au adus aceste probleme în cadrul larg al
negocierilOr politice cu aliaţii, căutînd să le asigure rezolvarea.
Incepînd din vara lui 1 9 14, au fost luate măsuri pentru întărirea
punctelor de trecere de la frontiere. Atît în Carpaţii Orientali şi Meri
dionali, cît şi pe Dunăre şi în sudul Dobrogei s-au executat mobilizări
şi concentrări parţiale ale trupelor destinate " pentru a se asigura neutra
litatea hotărîtă în Consiliul de coroană şi pentru a se desăvîrşi atît
instrucţia diferitelor corpuri şi servicii, cît şi pentru a se lega bine
elementele alcătuind unităţile noi create" 99• Ameninţată în cîteva rîn
duri de a fi atacată de trupele Puterilor Centrale, România s-a văzut
nevoită să mobilizeze o parte a armatei. Din această cauză, aproape în
întreaga perioadă a neutralităţii, efectivele destinate a fi concentrate
pentru instrucţie au fost mult sporite faţă de cele anterioare. Totodată,
contingentul 1 9 12, care trebuia trecut în rezervă în octombrie 1 91 4, a
fost menţinut sub arme pînă la declararea războiului, iar din aprilie
1 9 1 5 nu s-a mai făcut nici o trecere dintr-un element al armatei
în altul.
In noiembrie 1 9 1 5 a fost aprobat de către Ministerul de Război
un plan pentru mobilizarea Marelui Cartier General, a trei comanda
mente de armată, care aveau în subordine cinci comandamente de corp
de armată, 16 divizii de infanterie, cinci brigăzi teritoriale mixte, o
brigadă de grăniceri , două divizii de cavalerie, trei regimente de arti··
lerie grea, opt baterii de munte, trupele de pontonieri-fluvii, rîuri şi de
specialităţi, precum şi Corpul aviaţiei 1 00• In afară de aceste comanda
mente şi unităţi s-a hotărît ca pînă la începutul lunii aprilie 1 9 1 6 să
crească numărul unităţilor ce urmau a fi mobilizate, precum şi modi
frcarea destinaţiei unor unităţi " care au deja anumite misiuni în serviciul
de acoperire, care cunosc perfect misiunile lor şi terenul de operat, .
98 RRM, voi. I, p. 46.

9" RRM, voi. I, Documente-Anexe, p. 83.
1 oo Ibidem, vol. I, p. 158-159.
121
jnlocuindu-le cu alte unităţi care vor fi chemate poate să intre în
război din primul moment, fără a fi cîtuşi de puţin orientate prealabil
în misiunea lor" 1 0 1 • După mobilizarea armatei bulgare în toamna anu
lui 1 9 15, s-a hotărît concentrarea anticipată a trupelor destinate să
intre în dispozitiv în zonele fortificate din Dobrogea şi definitivarea
lucrărilor de amenajare a acestora 1 02 •
Marele Stat Major a continuat să aibă în atenţie consolidarea
organizării defensive a Dobrogei. Din august 1 9 1 4 au fost deschise
lucrările pentru construirea zonelor fortificate de la Turtucaia şi Silistra,
după care au continuat cele pentru reamenajarea une i zone fortificate
la Cernavoda şi executarea poziţiei întărite de la Bazargic. Luînd în
calcul posibilitatea părăsirii zonelor fortificate Turtucaia, Silistra şi a
poziţiei întărite de la Bazargic, Marele Stat Major a hotărît în H l l G
executarea a încă trei aliniamente succesive d e apărare : Hairanchioi
(Dumbrăveni), Caraomer (Negru Vodă), Sarighiol (Albeşti), Mangalia ;
balta Baciu, Mulciova (Abrud), Cocargea (Pietreni), Cobadin, Topraisar,
Techirghiol, legate între ele spre Dunăre, între Mulciova (Abrud) şi
Hairanchioi (Dumbrăveni) ; a treia poziţie, urmărea înălţimile 5-6 km
sud linia ferată Cernavoda-Constanţa, între Cochirleni (pe Dunăre)
şi Murfatlar, sprijinindu-se pe fortificaţiile de la Cernavoda şi Con
stanţa. Structura defensivă a acestor aliniamente era formată din
centre de rezistenţă cu şanţuri de tragere, diverse adăposturi .şi
puncte de comandă, depozite de muniţii, poziţii de tragere adăpostite
pentru artilerie şi reţele de sîrmă. Aceste poziţii ocupau păr
ţile dominante ale terenului, interceptau direcţiile probabile de înaintare
ale inamicului şi îşi sprijineau flancurile pe obstacole puternice (Dunărea,
fortificaţiile de la Cernavoda, Marea Neagră). La intrarea în război a
României se mai afla în curs de organizare şi un aliniament fortificat
la Hîrşova.
Pentru apărarea portului Constanţa s-a organizat chiar in mo
mentul intrării României în război un baraj fix de aproximativ 90 rtiine
„Hertz�' 1 03 •
Lucrările de fortificare a teritoriului dobrogean, cu deosebire cele
<le la Turtucaia şi Silistra, se aflau - în iulie 1 9 1 6 în stare ope -
rativă.
In condiţiile în care în primăvara anului 1 9 16, în partea de răsărit
a teritoriului Bulgariei, se semnalau mari mişcări de trupe (din octom
brie 1 9 1 5 fuseseră dispuse aici unităţile Armatei 3), Marele Stat
Major român, luînd în calcul probabilitatea concentrării unei puternice
grupări de forţe bulgaro-germane, ceea ce crea o ameninţare directă
asupra Capitalei, a ordonat în mai 1 9 1 6 măsuri pentru completarea
fortificaţiilor şi întărirea trupelor de acoperire de pe întreaga linie a
1 0 1 RR1W, voi. I, Documente-Anexe, p. 222.

102
Ibidem, p. 1 70-173.
'10� RRM, voi. I, p. 421.
1 22
Dunării, îndeosebi în zona de la nord de Giurgiu, pe direcţia Bucureşti,
între Neajlov, Argeş şi Sabar, pe un front de circa 40 km 1 04•
Simultan, s-au luat măsuri pentru bararea principalelor direcţii
de pătrundere peste Carpaţi, s-a hotărît realizarea de lucrări de forti
ficaţie pe frontiera dinspre Bucovina, ca şi pe văile şi comunicaţiile
importante din zona muntoasă : văile Bistriţa, Bistricioara, Bicaz, Trotuş,
Uz, Oituz, Putna, Buzău, pasurile Tătaru, Bratocea, Predeluş, Predeal,
Bran, văile Oltului, Jiului şi pasul Vîrciorova, astfel ca fiecare din
grupurile de acoperire să organizeze " cîte o poziţiune principală de
rezi stenţă, precedată de poziţiuni înaintate şi puncte de oprire, pe direc
ţiunile probabile de înaintare ale inamicului" 1 05. Pe frontiera deschisa
dinspre Bucovina s-a creat un sistem de poziţii de apărare în zona
cuprinsă între văile Someşului Mare, Siretului şi Moldovei, care să
asigure stabilitatea apărării în faţa înaintării inamicului.
In anii 1 9 1 4--1 9 1 6 , Marele Stat Major a procedat, totodată, la
imbunătăţirea regulamentelor militare -existente şi a elaborat altele noi
pentru genurile de arme şi categoriile de mijloace de luptă recent
introduse în organica armatei române (aviaţia, automobilele, telegrafia
fără fir etc.). Dintre acestea, menţionăm : Instrucţiuni provizorii pentru
întrebuinţarea avioanelor în timp de război ; Instrucţiuni cu prii.;fre la
vehiculele automobile ce vor servi armatei în caz de mobilizare ; In
strucţiuni asupra telefoniei, telegrafiei (cu şi fără fii") şi telegrafiei
optice la armata de cîmp ; Instrucţiuni asupra executării serviciului
telegrafo-poştal în campanie.
Concomitent cu elaborarea, perfecţionarea ş i însuşirea noilor regu
lamente, instrucţiuni şi altor acte normative s-au făcut şi traduceri
- adaptate realităţilor româneşti - ale unor categorii similare de
lucrări din literatura militară străină. Colonelul Gheorghe Scărlătescu
a pus în 1 9 1 4 la dispoziţia ofiţerilor-elevi de la Şcoala Superioară de
Război volumul Exerciţii şi mişcări tactice pentru companie, batalion
şi regiment (care reprezenta, după cum arată autorul lor în prefaţă, o
adaptare după lucrarea colonelului R. V. Breisen, Problemes tactiques
de deploiement pour la compagne, le bataillon, le regiment et la brigade).
Adaptarea consta în faptul că prevederile regulamentare franceze, în
loc de a fi „dezvoltate pe un cîmp de exerciţii lipsit de orice formă de
teren, dimpotrivă, sînt aplicate pe hartă şi terenul dimprejurul Bucu
reştilor şi sînt dezlegate în raport cu prescripţiunile regulamentelor
noastre în vigoare". Pe aceeaşi linie, se înscrie şi studierea de către
ofiţerii români a unor regulamente în vigoare în alte armate - în genere
ale potenţialilor adversari -, pe considerentul, pe cît de valoros pe atît
de adevărat, că „o bună pregătire de război cere o cunoştinţă intimă
a forţelor şi mijloacelor de care dispun vecinii într-un viitor conflict
104 Ibidem, voi. I. Documente-Anexe, p. 133-140.

1os Ibidem, p. 90.
1 23
armat" i u� ; desigur atenţia prineipală s-a îndreptat spre regulamentele
trupelor austro-ungare.
Prin toate acestea, s-au adus unele modificări şi prec1zan m pre
gătirea strategică şi tactică a comandamentelor şi a trupelor, în prin
cipiile şi regulile de organizare şi desfăşurare a luptei armate.
Pornindu-se de la convingera că „solidaritatea armelor pe cîmpul
de bătaie şi legătura lor intimă în luptă constituie azi mai mult decît
oricînd condiţii esenţiale de succes" 1 07, au fost definitivate reglementările
privind cooperarea în luptă a principalelor categorii de trupe din orga
nica armatei române - infanteria, artileria şi cavaleria. Instrucţiunile
provizorii pentru lupta diviziei precizau, printre altele, că „infanteria
nu mai poate acţiona fără concursul eficace al artileriei", care, la rîndul
ei, trebuia să susţină prin foc acţiunea infanteriei şi cavaleriei.
A fost reconsiderat în parte şi rolul diferitelor arme pe cîmpul de
luptă. Dacă infanteria continua să rămînă, şi în noile reglementări,
drept arma principală de acţiune . din organica armatei române - de aici
şi marele număr de acte normative ce-i erau consacrate 108 -, cavaleria,
datorită mobilităţii ei, era destinată mai ales pentru acţiuni de surprin
dere, executate prin „lovituri fulgerătoare şi neaşteptate" 1 09•
S-a căutat, de asemenea, să se precizeze cit mai exact misiunile
unităţilor şi marilor unităţi tactice. Instrucţiunile provizorii pentru con
ducerea unităţilor mari (19 14) stabileau „o unitate de vedere în metodele
şi mijloacele conducerii unităţilor mari (armata, corpul de armată, even
tual divizia)", care, „prin însăşi constituirea lor organică, sînt capabile
a executa combinaţiuni variate", putînd primi, date fiind forţele existente
in compunerea lor, „însărcinări de lungă durată, care implică un cîmp
· larg de iniţiativă".
Noile reglementări din această perioadă au adus importante corec
tive în ceea ce priveşte rolul care se acorda ofensivei, considerată drept
forma de luptă cea mai adecvată obiectivului politic urmărit de
România. Avîndu-se în vedere progresele înregistrate de artilerie, ca şi
rolul atribuit armamentului automat în războiul de poziţii, momentele
succesive ale desfăşurării · ofensivei erau astfel stabilite : angajarea
avangărzii, desfăşurarea grosului coloanei de marş în dispozitiv de
luptă, desfăşurarea diviziei în dispozitiv adînc eşalonat etc. Ca formă
de luptă specifică, asaltul cu baioneta continua să j oace un rol impor
tant in ansamblul bătăliei.
106 T. Georgescu, . Regulamentul de exerciţii al infanteriei austriece. Principii de

luptă, Bucureşti, 1914, p. 3.
1 07 Lt.-colcnel T. Georgescu, Cele trei regulamente : i nfanterie, artilerie, cavalerie,
Bucnreşti, 1912, p. 6.
1 08 Vezi Regulament de manevră şi luptă a infanteriei, Bucureşti, 1911 şi 1916 ;
Regulamentul tragerii infanteriei, �µcureşti, 1911 şi 1915 ; Instrucţiuni provi
zorii. Lucrările de campanie ale trupelor de infanterie, Bucureşti, 1915.
1 09 General C. N. Hârjeu. Din învăţămintele războiului de astăzi, vol. II, Bucureşti,
1916, p. 226.
1 24
Pe această bază şi căutîndu-se adaptarea la cerinţele complexe
ale cîmpului de luptă reieşite din ultimele confruntări militare, din ope
raţiile marii conflagraţii care aduceau noi elemente pe plan tehnic şi
operativ-tactic, instrucţia trupelor armatei române a dobîndit cu caracter
practic-aplicativ predominant. Măsurile întreprinse, legate de cunoaşterea
şi mînuirea noilor arme şi materiale din dotare, au avut o influenţă
poziti\'ă asupra calităţilor moral-volitive ale ostaşilor, care au înre
gistrat cote tot mai ridicate.
Anii neutralităţii (19 14- 1 9 1 G ) au fost pentru România anii unor
intense pregătiri militare, pentru ca, la momentul hotărît, factorul
armat să poată contribui şi el la împlinirea idealului naţional al unirii
tuturor românilor. De aceea, marile sacrificii materiale şi financiare
cerute maselor populare celor mai largi au întrunit adeziunea unanimă
a acestora. In acest răstimp foarte scurt s-au depus eforturi pentru ca
armata română să primească o organizare, dotare şi instruire care să-i
permită să se măsoare de la egal la egal cu forţele militare ale Puterilor
Centrale. Depăşind numeroase dificultăţi interne şi nu puţine externe,
printr-o activitate susţinută s-a edificat un organism militar adecvat
misiunilor care-i vor reveni, adaptat specificului naţional şi adversaru
lui probabil de înfruntat, rod al contribuţiei întregii naţiuni, condusă
'
de autorităţile politice şi militare competente ale ţării. Caracteristică
amplului proces de pregătire militară a României a fost, întocmai altor
împrejurări similare din lupta pentru independenţă şi unitate a poporu
lui nostru, mobilizarea, pentru susţinerea războiului eliberator ce se
preconiza, a întregului potenţial uman şi material naţional. „Astăzi s-a
dovedit pe deplin că războiul nu se mai poate face numai cu armata,
ci cu poporul întreg - afirma generalul Grigorr Crăiniceanu în
ianuarie 1 9 1 6 . Trebuie a ne mobiliza nu numai braţele armate, nu
numai activităţile de orice fel cuprinse în armată, nu numai personalul
şi materialul matriculat şi înscris în controalele armatei, ci întreaga
activitate a poporului afară din armată. Toate manifestările vieţii min
tale şi m ateriale ale fiecărui cetăţean în parte şi ale poporului între�
- arăta el - trebuiesc să ajute la război. Altminteri, nu se mai poate
face războiul, nu se mai poate învingf', nu se mai poate trăi liber şi
independent" 1 10• Mai mult ca oricînd, osmoza dintre armată şi popor
s-a dovedit trainică, ,,ideea unităţii de acţiune" a întregului popor tre-
buind să stea, după cum se exprima poetul Octavian Goga, „la baza
tuturor succeselor militare" 1 1 1 •
Fără a minimaliza mai vechi carenţe care persistau încă în dotarea
şi instruirea trupelor noastre, armata cu care România se pregătea să
intre în războiul de reîntregire naţională se prezenta ca un organism
1 10
H Universul", an XXXIV, nr. 26 din 27 ianuarie 1916, p. 1.
1 1 1 Ibidem, an XXXIV, nr. 201 din 22 iulie 1916, p. 1.
1 25
destul de bine structurat, omogen, cu o capacitate de luptă corespun
zătoare, potenţată de un moral exc elent, generat de obiectivul eli
berator 1 1 2 .
OPERAŢIILE DIN ANII După terminarea

1914-1916 mobilizării, în
PE PRINCI PALELE TEATREvara anului 1 9 14, efectivele for
DE
ACŢI U N I MILITARE ţelor militare ale Antantei - Franţa,
Marea Britanie, Rusia, Serbia şi
Belgia - însumau peste 9 milioane de oameni, iar cele ale taberei
adverse - Germania şi Austro-Ungaria - aproximativ 6 milioane de
oameni ,·,. „Sîntem cu toţii, incontestabil, cuprinşi de oarecare uimire
şi emoţiune în faţa unui fenomen uriaş ce-l prezintă războiul european
actual din punctul de vedere al dezvoltării forţelor pe toate teatrele
de război - constata într-o conferinţă ţinută la 1 1/24 noiembrie 1 9 1 4
locotenent-colonel Alexe Anastasiu, cunoscut teoretician militar.
Efectivele colosale puse în linie de beligeranţi se prezintă parcă ca o
însuşire nouă şi extraordinară a războiului actual [ ] Armatele au ...
devenit astfel naţiuni întregi de luptători, care încing frontierele cu

ziduri vii, ziduri groase şi nedislocabile, transformînd operaţiunile ma
nevriere de altădată în lupte de front uriaşe, cu tot aparatul de război
desfăşurat pe linii lungi ca şi frontierele" l l 3 . Aceste forţe militare, fără
precedent în trecut, dispuneau în general, într-o măsură mai mare sau
mai mică, de armamente şi tehnici de luptă moderne, pe care numai
capitalismul industrial le putea produce, imprimînd de la început
conflictului caracteristicile tipice războiului din „era industrială".
Armatele germane şi franceze ca, dealtminteri, şi armatele celor
ialţi beligeran ţi, au acţionat potrivit unor planuri militar-strategice
elaborate minuţios în perioada antebelică.
Planul de campanie al Reich-ului . wilhelmian, conceput de feld
mareşalul Alfred von Schlieffen, şeful Marelui Stat Major între anii
189 1-1 905, preconiza războiul fulgerător, succesiv pe două fronturi
- întîi împotriva Franţei şi apoi a Rusiei -, invadarea Belgiei neutre
1 1 2 I l i e Ceauşescu.
Tiw Romanicm Arm.·; i n World war I, i n War a.nd Society
in East Central Europe, voi . XIX. Eas t Central European Society in Worl.d
Wo r I, New York, 1985, p. 5 13-527.
* In legătură cu dectivele mobilizate de către beli geranţi, datele d i feră de la
o l u crare la alta. Astfel, în Istoria pervoi mirovoi voinî 1914-1918, lom 1,
Moskva, Hl75. p. 236, efectivele mobilizatP de Antantă tota l i ze ază JO 532 OOO
oa meni , iar ale Puterilor Centrale 6 122 OOO oa men i ; în lucrarea generalului
J. E. Valluy, La premiere guerre mondiale, tom I, Paris, 1968, p. 72-74, forţele
m ob il iz ate de A n tanta la începutul războiului sînt estimate la 9 220 OOO oa meni,
i a r ale PutPr i . or C(•ntra l c la 5 750 OOO oamea i ; în volumul Deutschland im
Ersten Weltkrieg, Banei l, Berl in, 1 968, p. 306, efectivele Antantei însu mea ză
9 330 OOO oa m en i iar ale Puterilor Centrale 6 323 OOO oame'.l i .
,
113 Lt.-colonel AI. Anast<isiu, Păreri verificate referitoare la principiUl .naţ iu1tii
armate", în RM, an LI. ianuarie 1915, p. 61-62.
1 26
şi a Franţei prin nord-est, marşul asupra Parisului, înfrîngerea adver
sarilor prin „bătălii de nimicire". După scoaterea din luptă a Franţei
în circa şase săptămîni, înainte ca Rusia să termine complet mobilizarea
şi concentrarea uriaşului său potenţial uman la frontierele vestice, tru
pele germane aveau să fie îndreptate împotriva ei, pentru a se obţine
victoria decisivă. în condiţiile superiorităţii na\-ale incontestabile a Marii
Britanii, Germania miza, aşadar, exclusiv pe războiul terestru.
Austro-Ungaria elaborase şi ea un plan de campanie pentru cazul
unui război cu Serbia, plan care avea două variante : „Maximal Fall"
- concentrarea tuturor forţelor militare împotriva acesteia în cazul
unui conflict armat numai între cele două state - şi „Minimal Fall" -
în situaţia unui război împotriva Serbiei şi a Rusiei, cînd doar o parte
din forţe ar fi fost îndreptate asupra primei, iar maj oritatea îm potriva
celei de a doua. In ambele variante, principala formă de luptă preconi
zată era ofensiva. Şi în cazul planului de campanie german şi în al
celui austro-ungar, în calculul distribuţiei forţelor pe teatrele de ope
raţii a fost precumpănitoare concluzia însuşită de către forurile de
decizie militară că mobilizarea şi concentrarea forţelor ruse se făcea
cu mare întîrziere faţă de ceilalţi beligeranţi.
Planul de campanie francez - „Planul XVII" -, elaborat cu
contribuţia hotărîtoare a generalului Joseph Joffre, prevedea execµ
tarea unei puternice ofensive în Alsacia-Lorena, facilitînd într-o oare
care măsură materializarea concepţiei strategice germane ; reuşita lovi
turii . hotărîtoare executate cu gruparea de forţe de la flancul drept al
dispozitivului german depindea de valoarea acesteia, dar şi de eficienţa
defensivei organizate pe direcţia loviturii principale franceze.
Planul de campanie rus avea în vedere operaţii simultane la fron
tiera occidentală, atît împotriva Germaniei, cit şi Austro-Ungariei. Parti
ciparea Rusiei la conflictul mondial avea o importanţă considerabilă
pentru soarta războiului, dar datorită punerii în aplicare a planului
Schlieffen, cel puţin la începutul războiului, operaţiilor de pe frontul
de răsărit li s-a rezervat un rol secundar în ansamblul acţiunilor dC'.s fo
şurate de coaliţia Antantei.
Planul de campanie al Marelui Cartier General britanic a fost
definitirnt la 5/1 8-6/1 9 august. Se preconiza trimiterea de urgenţă
a unui corp expediţionar pe continent (6 divizii) în sprijinul armatelor
belgiene şi franceze ; concomitent în Marea Britanie şi în Egipt trebuiau
concentrate efective din colonii. Conducerea politică şi militară a Marii
Britanii aprecia însă că atenţia principală trebuia să fie acordată flotei
şi războiului naval. Acesta din urmă avea menirea de a pune în valoare
superioritatea calitativă şi numerică a grupurilor navale britanice în
scopul blocării căilor de acces către sursele de materii prime şi pieţele
de desfacere ale adversarului şi distrugerii flotei germane din Marea
Nordului printr-o bătălie decisivă. .
ln pofida calculelor statelor-majore, a iluziilor nutrite în general
că războiul epocii industriale declanşat în 1 9 1 4 se va termina repede,
acesta s-a vădit a fi de durată, pustiitor, plin de neprevăzut, o succe
siune de campanii cu uriaşe sforţări materiale şi umane, nimicitoare,
1 27
dar indecise : după „campania surprizelor" din 19 14, au urmat cele din
1915 şi 1916, dominate de „strategia cu scopuri limitate" şi, respectiv,
„strategia epuizării" 1 1 4 • Aşa îl percepea şi generalul C. N. Hârjeu, care,
în 1 916, nota că războiul izbucnit cu doi ani înainte „întrece pe toate
prin întinderea teritoriilor pe care se desfăşoară, prin lungimea frontu
rilor de acţiune, prin numărul ţărilor beligerante, prin efectivele arma
telor care luptă, prin cheltuielile fără măsură pe care le provoacă, prin
starea armată a ţărilor neutre, prin caracterul special, măreţ şi sălbatic
al bătăliilor care se dau pe pămint şi sub pămînt, în aer, pe mare şi sub
mare, prin mijloacele de luptă întrebuinţate de armate, prin nerespec
tarea convenţiunilor internaţionale care regulau legile războiului, prin
contribuţiunea tuturor for\elor materiale şi însufleţite, de care popoarele
învrăjbite dispun ; prin concepţiunea legilor speciale ale războiului şi
prin caracterul bătăliilor" 1 1 5 •
în august 1 9 1 4 au fost deschise în Europa trei mari teatre de
acţiuni militare : Frontul de vest, de la frontiera elveţiană pînă la
Marea Nordului, pe care se înfruntau armatele germane cu cele fran
ceze, belgiene şi britanice ; Frontul de est, între Carpaţi şi Marea
Baltică, pe care luptau armate ruse împotriva unor armate germane şi
austro-ungare, şi Frontul balcanic, de pe Dunăre şi Sava, unde forţele
sîrbo-muntenegrene luptau împotriva celor austro-ungare 1 1 6 • În cursul
primei campanii, cm·acteristica dominantă a fost „războiul manevrier",
purtat cu rapiditate pe mari spaţii între grupări de forţe cohsiderabile,
masate pe direcţii de ofensivă şi contraofensivă care căutau să execute
lovituri decisive. Pe frontul de vest, marile unităţi din uriaşa concen
trare de forţe germane destinată marşului asupl,'a Parisului au pătruns
la 20 iulie/2 august în Luxemburg, iar în noaptea de 21i22.07 :-3/4.08
au invadat Belgia neutră. Coloanele trupelor de invazie au înaintat
rapid, încercînd prin violenţa atacurilor să facă ineficientă orice încer
care de rezistenţă a belgienilor. Totuşi, armata belgiană s-a apărat cu
dîrzenie, întîrziind înaintarea trupelor germane. La 22 iulie/4 august-
25 iulie/7 august s-a dat bătălia pentru Liege. In timp ce forturile
Liege-lui erau asediate şi, apoi, cucerite, alte mari unităţi germane şi-au
continuat înaintarea, cîştigînd, în perioada 28 iulie/10 august-.1 1/24 au
gust, bătăliile de la Dinant, Namur, Charlcroi, de pe Sambre şi di;1
Ardeni, pentru ca la 1 7/30 august să intre în Bruxelles. Armata 5 fran
ceză, care coopera cu trupe din Corpul expediţionar englez, debarcat pe
continent după invadarea Belgiei, a fost înfrîntă. Pentru a se evita
o catastrofă militară, trupele franceze, engleze şi belgiene au început
retragerea generală. La sfîrşitul lunii august cinci armate germane
înaintau deja vertiginos prin partea de nord-est a Franţei spre Paris,
1 1 4 Cf. B. H. Liddell H 1rt, Strategie, Wiesbade:l, [ f. a . ], p. 203.

1 1e General C. N. Hârjeu, op. cit., val. I, Bucureşti, 1916, p. 3-4.
1 1 s Pentru ansamblul operaţiilor militare din această perioadă vezi : General
J. E. Vălluy, op. cit. ; B. H. Liddell-Hart, History of the f'irst World War,
London, 1973 ; Ivan I. Rostunov, Russkii front pervoi mirovoi voinî, Moskva,
1976.
1 28
în trmp ce francezii executau o manevră de retragere în împrejurări
extrem de dificile. Ei realizau însă, pe măsură ce frontul se apropia de
capitala Franţei, o concentrare progresivă a forţelor lor şi foloseau poziţii
de apărare tot mai puternice, iar generalul J. Joffre pregătea o grupare
de trupe capabilă să execute o contralovitură puternică.
In a 37-a zi a ofensivei, armatele germane au ajuns pe Marna,
avînd însă capacitatea de luptă diminuată. In aceste împrejurări, în
perioada 23 august15 septembrie-30 august/12 septembrie 1914 a avut
loc bătălia decisivă de pe Marna, încheiată cu stăvilirea înaintării trupe
lor germane, care au fost silite să se retragă. nMira<;:olul de pe Marna"
a salvat Parisul şi Franţa, a marcat eşecul "planului Schlieffen", deschi
zînd perspectiva unui război lung, de uzură. Analizînd desfăşurarea
bătăliei de pe Marna, prin care Marele Cartier General german scontase
să obţină o victorie rapidă şi hotărîtoare, generalul Alexandru Averescu
conchidea : „ Un fapt se desprinde însă din luptele din aceste zile şi
anume acela .că armata franceză nu este lipsită de soliditate tactică şi
că soliditatea germanilor nu atinge nivelul invincibilităţii" 1 1 7 • Totuşi,
dominate de mitul strategiei lui von Schlieffen 1 1 8, forţele germane, în
pofida acestui grav insucces, vor face în lunile următoare noi încercări
de a-şi atinge obiectivele, folosind flancul drept şi tactica învăluirii pe
un teatru de acţiuni militare care s-a extins treptat către Canalul
Mînecii. A rezultat ceea ce în literatura militară s-a numit „cursa spre
mare" - extinderea treptată a liniei 'frontului către Marea Nordului ;
gPrmanii, pentru a întoarce flancul stîng aliat, iar aceştia pentru a evita
reuşita manevrei inamicului. „Cursa spre mare" a implicat mari ope
raţi i : ofensiva ge"rmană spre mare (8/21 septembrie-29 septembrie/12 oc
tombrie) ; contraofensiva aliaţilor anglo-franceză în Picardia şi Artois ;
o:::uparea Anvers-ului de către germani (26 septembrie/9 octombrie) ;
„bătălia Flandrei" (2/15 octombrie-30 octombrie/1 2 noiembrie) ; în de
cembrie a avut loc bătălia din Champagne. Nici unul dintre adversari
nu a putut, însă, obţine succese hotărîtoare, în pofida pierderilor enorme.
În asemenea condiţii, pe frontul de vest „războiul de poziţie" se va
sutstitui „războiului manevrier", fiind aşezate ferm premisele prelun
girii în timp a confruntării. Intr-o amplă cronică a rezultatelor războiu
lui la sfîrşitul campaniei anului 1914 - publicată de „România mili
tară", organul oficial al Marelui Stat Major român - se sublinia că
„războiul de cimp a îmbrăcat caracterul absolut al războiului de asediu.
Nimic din ştiinţa militară dezvoltată şi împărtăşită de mai bine de un
secol n-a arătat, pînă la izbucnirea ostilităţilor în iulie trecut, că războiul
modern, visat de strategi, va termina prin a recădea în forma şi în felul
de a se dezvolta ca războiul din sec;olul al 1 7-lea sau de la începutul
0
i i; : Mareşal Alexandru Averescu, Notiţe zilnice din război. 1914--1916 (Neutra,
litatea), p. 26.
i;s Gerrard Ritter, Der Schlieffenplan. Kritik eines Mythos, Mi.inchen, 1956
.•
p.145-178.
1 29
Ostaş i belgi e n i apărînd u n pod la ..\n ·1ers (Antwerpen) - Belgia ( 19 H )
Militari francezi pe o poziţie d e luptă în timpul bătăliei de la :\Ia ma - Franţa (se p tembrie 1 9 I i )
secolului al 1 8 -lea, şi pe care aceeaşi ştiinţă militară l-a denumit
războiul de poziţiune" 1 19•
In aceeaşi perioadă, pe frontul de răsărit s-au desfăşurat operaţii
militare de amploare, care au surprins statele majore german şi
austro-ungar şi au contribuit la eşecul "planului Schlieffen". Răs
turînd calculele înaltelor comandamente germane şi austro-ungare,
în ciuda pregătirilor incomplete, armatele ruse au intrat prompt în
acţiune. La 4/17 august 1914 ele au dedanşat o puternică ofensivă în
Prusia orientală, obţinînd la 6/19-7/20 august victoriile de la Gum
binnen şi Goldap. Simultan, ruşii au pornit ofensiva în Galiţia, împo
triva Austro-Ungariei. Au urmat însă dezastrele succesive de la Tannen
berg (13/26-17/30 august) şi lacurile Mazuriene (24 august/6 septem
brie-2/15 septembrie), care au silit trupele ruse să se retragă. La aripa
stingă a frontului de est, armatele ruse au provocat o grea înfrîngere
trupelor austro-ungare în bătălia de la Lemberg (Lw6w) din 1 6.129-
18/31 august, apoi au atins rîul San şi au încercuit fortăreaţa Przemysl
(11/24-15/28 septembrie). Galiţia se afla astfel sub controlul forţelor
ruse, iar căile de retragere a armatelor austro-ungare erau grav ame
ninţate. Această situaţie i-a obligat pe germani să pregătească şi să
execute în octombrie o ofensivă în sectorul Varşovia şi de-a lungul
Vistulei. Intre 17 /30 noiembrie şi 23 noiembrie/6 decembrie, armatele
germane au desfăşurat mari operaţii ofensive victorioase în sectorul Lodz,
dezvăluind slăbiciunile de comandament, dar şi în dotare şi instruire �le
forţei militare a Rusiei. Marele Stat Major român făcea observaţia că no
bună parte a superiorităţii strategice germane asupra conducerii ruseşti"
se baza şi nPe buna orînduire şi desimea căilor ferate ce aceştia [ger
manii - n.n] posed, cum şi pe întrebuinţarea tactică a acestor căi
ferate" 1 20• In decembrie, în faţa contraofensivei germano-austro-ungare
trupele ruse au suferit alte înfrîngeri în Galiţia, fiind silite să ridice
asediul Cracoviei şi să execute o operaţie de retragere. La sfîrşitul lw1ii
decembrie, pe teatrul de acţiuni militare oriental, fronturile s-au stabi
lizat, dobîndind caracteristicile „războiului de poziţie". In est, ca şi în
vest, planurile strategice de operaţii ale tuturor beligeranţilor eşuaseră.
Frontul din Balcani s-a deschis prin agresiunea Austro-Ungariei
împotriva Serbiei, aceasta din urmă angajîndu-se hotărît în lupta pentru
apărarea independenţei sale. Campania de pe acest front a reprezentat
o suită de acţiuni ofensive şi contraofensive, care au demonstrat ca
Austro-Ungaria era incapabilă să înfrîngă Serbia. Riposta armatei sîrbe
la atacul austro-ungar a fost ofensiva din Bosnia începută la 25 iulie/
7 august. După ce la 30 iulie/12 august trupele austro-ungare au forţat
cu succes trecerea rîurilor Drina şi Sava, în urma bătăliei de la J adar
(4/17-6/1 9 august) au fost nevoite să. se retragă. Bătălia de pe Vardar
a provocat o altă retragere austro-ungară spre frontieră (6/19 august).
1 1 9 RM, an L, decembrie 1914, p. 939.

120 O bservaţiuni şi învăţăminte din războiul european 1914-1915, Bucureşti, 1915,
p. 55.
131
Comandanţi ai armatei ruse : ţarul Nicolae al II-iea
şi marele duce Nicolae Nicolaevici
Subunitate de cavalerie rusă pe frontul din

Galiţia ( 19 1'4)
ln lunile septembrie-noiembrie o nouă ofensivă austro-ungară a antre

nat retragerea trupelor sîrbe pe aliniamentul Novo Selo-Valjevo şi,
mai apoi, spre sud-est. După bătălia de la Lazarevac (15/28 noiembrie),
trupele agresoare au ocupat Belgradul la 19 noiembrie/2 decembrie.
Riposta sîrbilor s-a concretizat în bătălia victorioasă de la Rudnik
(21 noiembrie/4 decembrie--22 noiembrie/5 decembrie), în urma căreia
armatele austro-ungare au fost silite să se retragă iarăşi spre frontieră.
Incepînd din 28 noiembrie/11 decembrie, marile unităţi sirbeşti au
dezlănţuit o nouă ofensivă spre Belgrad, pe care l-au eliberat la
2/1 5 decembrie şi au început curăţirea de prezenţa inamică a întregului
teritoriu naţional. Acest deznodămînt neaşteptat a făcut ca la Viena şi
Budapesta să domnească surpriza şi stupefacţia. Intr-un raport al ataŞtJ.
tului militar român la Belgrad, maiorul Toma Dumitrescu, se arăta :
„Operaţiunile sirbilor de la 20 noiembrie la 3 decembrie [stil vechi
- n.n.) au fost conduse cu o adevărată măiestrie de marele comanda
ment şi executate cu mare energie de trupe. Este o manevră pe linii
interioare, de măreţia şi trumuseţea manevrelor napoleoniene, manevră
1 32
Poziţie a trupelor sîrbe pe frontul sîrbo -austro-ungar ( 19 1 4)
care a şi dat sîrbilor rezultatele voite, adică distrugerea adversarului

şi izgonirea lui din ţară" 121 .
Aşadar, confruntările de pe Marna şi din Galiţia „au făcut com
plet incertă data terminării" [războiului - n.n.] 122 • La 1 4/27 decembrie
1 914, din postul său de la Paris, diplomatul român Alexandru E m . La
hovary remarca cu realism : „Prelungirea războiului şi aspectul nou pe
care îl ia [război de poziţie, de uzură - n.n.], pune de acum înainte
Germania într--o stare de inferioritate din ce în ce mai marcată. Marea
şansă de reuşită constase în succesul unei ofensive irezistibile, ca trăz
n12tul" 123• Pierderea ei demonstrase că obiectivul pe care şi-l propusese
Reich-ul wilhelmian „era peste puterile sale" 124 • Cu toate acestea, situa
ţia militară generală la sfîrşitul campaniei din 1 9 1 4 era favorabilă
germanilor, victoriile lor tactice fiind impresionante, iar iniţiativa stra
tegică aparţinindu-le în continuare. Nici chiar superioritatea forţelor na
vale ale Antantei în operaţiile maritime şi nici războiul economic de
clanşat de aceeaşi grupare sub forma blocadei împotriva Puterilor Cen
trale nu puteau modifica radical într-un răstimp scurt raportul de forţe
de pe teatrele europene de acţiuni militare.
12 1 Arh. M.Ap.N., fond Microfilme, rola FII 1932, c. 10.

1 22 Erich Ludendorff, Conduite de la guerre et politique, Paris, 1922, p. 100.
m Arh. M.A.E„ fond Primul război mondial. Rapoarte. Madrid-Paris, 1914-1918,
vol. 12, raport din Paris, nr. 3 223.
1 24 Ibidem.
1 33
Anul 1 9 1 5 a fost marcat de intrarea în război a Italiei (10/23 mai)
alături de Antantă şi a Bulgariei (28 septembrie/1 1 octombrie) de partea
P uterilor Centrale.
Stabilitatea „războiului de poziţie", rezultată din .,,îngroparea" a
milioane de soldaţi în tranşee, adăposturi consolidate, diverse fortificaţii,
din crearea unor fronturi continui, a determinat căutarea de noi so
luţii strategice şi tactice, subordonate necesităţii realizării „ruperii" fron
tului inamic, cu scopul obţinerii victoriei. Generalul Erich von Falken
hayn, succesorul generalului Helmuth von Moltke la conducerea Marelui
Cartier General german (21 octombrie/3 noiembrie 1914), -a renunţat în
1 9 1 5 la acţiuni decisive în Vest - datorită solidităţii sistemului de
apărare aliat -, optînd pentru operaţii ofensive de mare amploare pe
frontul de est ; acestea, subordonate „strategiei cu scopuri limitate", vi
zau anihilarea totală a capacităţii ofensive a armatei ruse şi, în fond,
scoaterea Rusiei din război. Franco-britanicii s-au lansat însă în cîteva
acţiuni ofensive de anvergură pe frontul de vest, pe cît de infructuoase pe
atît de sîngeroase, precum cele din Artois şi Champagne, destinate să
reducă presiunea adversarului asupra Rusiei. Totodată, anglo-francezii
. au recurs în 1 9 1 5 la „strategia periferică", urmărind ca prin operaţii ofen
sive în sud-estul Europei să obţină : controlul asupra strîmtorilor Bosfor
şi Dardanele, precum şi asupra Istanbulului ; restabilirea legăturilor pe
mare cu Rusia pe ruta sudică ; cooperarea militară a Greciei, Bulgariei
şi României ; posibilitatea sprijinirii militare directe a Serbiei ; o bază
de atac împotriva Puterilor Centrale prin flancul sudic, care părea a fi
„punctul vulnerabil" al inamicului. începînd din 6/1 9 februarie 1915 s-au
declanşat operaţiile militare împotriva Dardanelelor. La 12/25 aprilie a
avut loc debarcarea primelor unităţi anglo-franceze în Peninsula Galli
poli, urmată de lupte îndelungate, pe cit de grele pe atît de ineficiente
pentru aliaţi, ceea ce a determinat evacuarea corpului expediţionar
franco-britanic - între 27 noiembrie/10 decembrie 1 9 1 5 şi 27 ianua
rie/9 februarie 1916 - la Salonic, în Grecia. Expediţia din Dardanele
se dovedise a fi „costisitoare, jenantă şi ineficace" 1 25 • Temporar, ea a
reprezentat un insucces al „strategiei periferice". Apăruse însă neaştep
tatul şi, pentru unii, puţin doritul front de la Salonic.
In cursul aceleiaşi campanii din 1915, germanii au adopta_ţ „ideea
austriacă" promovată de generalul Conrad von Hi:itzendorf, şeful Mare
lui Cartier General austro-ungar, privind ruperea frontului rus în Ga
liţia, intre localităţile Gorlice şi Tarn6w. Obiectivul a fost atins prin
ofensiva declanşată la 1 9 aprilie/2 mai intre Vistula şi Carpaţi de către
trupele generalului August von Mackensen 1 26 • Reluată în iunie, ofensiva
austro-ungaro-germană a străpuns şi noua linie de apărare a forţelor
ruse de pe San şi Nistru, organizată după eşecul din mai. A urmat vio
lentul atac german început la 30 iunie/13 iulie cu scopul de a încercui
125 Winston S. Churchill, La crise nwndiale, vol. III, 1915, Paris, 1930, p. 422.
1 25 Vezi rapoartele maiorului Ioan Prodan, atiaşatul militar român la Petrograd ;
Arh. M. Ap. N„ fond Microfilme, rola FII 1 513, c. 9 1-100.
1 34
Atac al trupelor britanice în timpul luptelor de la Gallipoli - Turcia ( 19 15)
şi nimici marile unităţi ruse dispuse pe Vistula, la vest de Varşovia.

Trupele ruse au evitat catastrofa, retrăgîndu-se în pripă din Varşovia
şi apoi din întreaga Polonie. Noua ofensivă victorioasă declanşată de
germani la 26 iulie/8 august pe Niemen a provocat retragerea forţelor
ruse din Kovno şi Vilno, inclusiv din întreaga Lituanie. în septembrie,
frontul oriental s-a stabilizat pe un aliniament cuprins între Marea Bal
tică şi Nipru. Deşi trupele ruse înregistraseră mari pierderi umane
- aproximativ 1 750 OOO de morţi, răniţi şi dispăruţi - Puterile Cen
trale nu au reuşit să scoată Rusia din război. într-un studiu românesc
asupra învăţămintelor reieşite din campania anilor 1914-1916, se sub
linia că totuşi "după atîtea şi atîtea bătălii, pe cari le-a pierdut în
ultimele luni, armata rusă, deşi a fost uzată în mare parte, nu şi-a pier
dut încă puterea de rezistenţă şi de acţiune" 127•
La eşuarea planului strategic austro-ungaro-german în răsărit con
tribuise, printre altele, şi intrarea în luptă în mai împotriva Austro-Un
gariei a celor 37 de divizii italiene, care au deschis, astfel, un nou teatru
de operaţii - cel de sud -, atrăgînd aici numeroase mari unităţi ale
adversarului. Prima ofensivă italiană s-a declanşat la 12/25 mai 1 9 1 5 în
Tirol, Carinthia şi în Alpii italieni, fără a înregistra, însă, succese hotă
rîtoare. La 2 1 mai/3 iunie, trupele italiene au angajat cea dintîi bătă
lie de pe rîul Isonzo, dintr-o lungă serie de patru operaţii ofensive exe
cutate în iunie-decembrie 1915, vizînd ocuparea Goriziei. I-a urmat o
nouă ofensivă italiană pe Carso şi în Gorizia la 6/19 iulie. Deşi armata
italiană a experimentat "loviturile directe", cu rezultate mediocre, ea a
121 General C. N. Hârjeu, op. cit„ p. 76.
1 35
Coloană italiană în marş spre prima linie, pe frontul italo -austro-ungar ( 191 5)
Generalul Conrad von

Hotzendorf, şeful Marelui
Cartier General austro
ungar ( 19 12 - 1 9 17), în in
specţie pe frontul italian
reuşit să blocheze numeroase forţe adYerse, confirmînd faptul constatat

deja la Berlin că "soliditatea dublei monarhii nu se ridica la înăl
ţimea unui război serios dus pe două fronturi" 128•
Seria succeselor Puterilor Centrale din 1 9 1 5 a continuat pe frontul
din Balcani. Ataşatul militar român de la Berlin raporta că "necesităţi
1 28 Erich von Falkenhayn, Le Commendement suprem de l'armee allemande

1914-1916 et ses decisions essentielles, Paris, 1921, p. 74.
1 36
de ordin politic şi militar, dar mai ales deschiderea unui drum direct
pentru transporturi la Constantinopol este motivul care a determinat
Puterile Centrale a începe operaţiunile cu toată intensitatea şi puterea
în contra Serbiei" 1 29• Păstrînd iniţiativa strategică, propunîndu-şi să
elimine Serbia din război şi să-şi refacă prestigiul grav compromis în
Balcani, armatele austro-ungare, sprijinite de data aceasta de importante
forţe germane, au declanşat la 23 septembrie/6 octombrie 1915 o ofensivă
de mare amploare împotriva Serbiei ; forţînd Sava şi Dunărea, forţele
Puterilor Centrale au reuşit să reocupe Belgradul la 26 septembrie/9 oc
tombrie.
In această situaţie favorabilă, la 28 septembrie/l loctombrie armata
bulgară a atacat Serbia prin surprindere şi fără declaraţie de război,
aceasta fiind înaintată abia peste trei zile. La 3/1 6 octombrie, trupele
bulgare, urmărind să blocheze o eventuală tentativă de intervenţie a
aliaţilor franco-britanici dinspre sud, au reuşit să intercepteze linia de
cale ferată NiS--Salonic, la Vranja. Astfel că, în timp ce austro-ungaro
germanii înaintau din direcţia Belgradului, forţele bulgare au atins la
7/20 octombrie Kumanovo şi Veles, luînd apoi cu asalt Kraljevo-Selo şi
în zilele următoare pătrunzînd în Uskiib (Skoplje) şi Negotin. După lupte
grele, la 17 /30 octombrie austro-ungaro-germanii au ajuns în sectorul
Rudnik. Copleşite de superioritatea numerică şi în dotare a adversaru
lui, atacate simultan din mai multe direcţii, fără sprijin eficient din
partea aliaţilor, la începutul lunii noiembrie, după o rezistenţă eroică,
trupele sîrbeşti au părăsit Kragujevac şi NiS şi s-au retras la Leskovac.
Spre sfîrşitul lunii noiembrie ele erau silite să cedeze Novi-Pazar şi
Vechea Serbie, pierzînd bătălia decisivă angajată la Kossovo (11/24-
1 6/29 noiembrie). Singura soluţie rămasă, pentru a evita nimicirea între
gii armate, era retragerea spre vest, prin Albania, către Marea Adria
tică, pentru a beneficia de sprijinul escadrelor navale ale Antantei.
După marşuri şi lupte epuizante, 150 OOO de soldaţi şi ofiţeri, precum şi
guvernul sîrb, s-au îmbarcat la bordul navelor aliate pentru a fi transpor
taţi în insula Corfu. Deşi ţara le-a fost ocupată, pentru sîrbi războiul
de apărare şi eliberare naţională nu se încheiase. Pentru austro-nngaro
germani şi bulgari victoriile din Balcani au echivalat nu numai cu eli
minarea unui adversar foarte incomod, ci şi cu deschiderea şi securitatea
rutelor către sud-est. In aceste împrejurări grave, corpul expediţionar
anglo-francez de la Salonic comandat de generalul Maurice Sarrail nu
a făcut eforturile necesare şi posibile pentru a interveni eficace în aju.;.
torul Serbiei, acesta schiţînd doar o ofensivă timidă în sectorul Crna,
Vardar împotriva Bulgariei în perioada 26 noiembrie/9 decembrie -
29 noiembrie/12 decembrie 1915, soldată cu un eşec.
Bilanţul campaniei din 1915 era favorabil Puterilor Centrale şi alia
ţilor lor turci şi bulgari. Armatele germane, în special, probaseră că
încă mai dispuneau de superioritate în domeniile organizării şi instruirii,
al conceperii acţiunilor şi chiar în cel al dotării materiale. Cu toate aces-
1 29
Arh. M. Ap. N., fond Microfilme, rola F. II 1 940, c. 910.
137
Debarcarea la Salonic a Corpului expediţionar francez din Armata de Orient ( 19 15)
tea, în 1915, chiar mai mult decît în 1914, atingerea obiectivului propus
de Quadruplă la declanşarea războiului nu se profila cîtuşi de puţin.
In condiţiile în care iniţiativa strategică a aparţinut la începutul
anului 1916 austro-ungaro-germanilor, iar din iulie 1916 ea a reve
nit temporar anglo-francezilor, cel de-al treilea an al marelui război
a adus unele reorientări strategice şi modificări ale raportului de forţe.
La comandamentul Armatei aliate de

la Salonic (în prim-plan generalul fran
cez Maurice Sarrail)
138
De importanţă primordială au fost : noua schimbare de către germani
a direcţiei loviturii principale a annatelor lor de pe frontul de est pe
cel occidental, cu scopul de a zdrobi Franţa şi a încheia victorios răz
boiul ; efortul puterilor grupate în Antantă în vederea coordonării ope
raţiilor lor militare şi a declanşării unor ofensive simultane pe toate
teatrele de acţiuni militare din Europa.
Substituind bătăliei de „ruptură" a frontului inamic bătălia de
„uzură", menită a măcina forţele adversarului, înaltul comandament ger
man a ales ca obiectiv principal cel mai puternic sector fortificat al
frontului de vest - Verdun, pe care francezii l-au apărat cu înver
şunare, întrucît ruperea lui ar fi însemnat deschiderea drumului spre
Paris. După atacuri de diversiune în Champagne (27 decembrie 1 9 1 5/9 ia
nuarie 19 16-30 decembrie 1 91 5/1 2 ianuarie 1 9 1 6 şi Artois (10/23-
1 2/25 ianuarie, 26 ianuarie/8 februarie 1 916), trupele germane au
declanşat la 8/21 februarie marea bătălie de la Verdun, care a
durat circa şase luni, prelungindu-se, cu unele întreruperi, pină
in decembrie. Incă din martie 1916 însă, generalul Alexandru Averescu
dpree:ia că „invincibilitatea germană a devenit o legendă" 1 30• Soarta bă
tăliei de la Verdun s-a hotărît la 1 1/24 iunie cînd, declanşînd bătălia
de pe Somme (iunie-noiembrie), aliaţii anglo-francezi şi-au silit ad
versarul să-şi reducă efectivele de la Verdun. Preluînd temporar iniţia
tiva, anglo-francezii s-au decis să aplice şi ei, într-o manieră proprie,
dar cu aceleaşi rezultate dezastruoase ca şi germanii, „strategia uzurii"
în cealaltă mare încleştare din Vest din anul 1916 - ofensiva de pe
Somme. Aici, deşi aliaţii au dat greş 1 3 1 , au ieşit în evidenţă carenţe
grave : capacitatea ofensivă redusă a infanteriei, cadrele ei de comandă
fiind decimate, şi inferioritatea artileriei aliate 1 32•
Sfîrşitul campaniei din 1 9 1 6 pe frontul de vest a găsit trupele
adverse, în general, pe vechile lor poziţii. Eşecurile de pe front,
perspectivele neliniştitoare ale evoluţiei situaţiei militare, criza
provocată în tabăra Puterilor Centrale de intrarea în acţiune a
României, dificultăţile interne pe care acestea le generau au an
trenat în vara anului 1 9 1 6 schimbări la nivelul conducerii superioare
germane. Generalul Erich von Falkenhayn a fost înlocuit din funcţia de
.şef al Marelui Cartier General cu feldmareşalul Paul von Hindenburg,
avînd ca prim-adjunct pe generalul Erich Ludendorff. Concomitent, kai
serul Wilhelm al U-lea a fost recunoscut comandant şef al forţelor armate
ale coaliţiei Puterilor Centrale. Antanta, la rîndul ei, încă de la începutul
anului 1 916, s-a străduit să realizeze o mai eficientă coordonare a ac
ţiunilor de luptă de pe toate fronturile continentale. ln acest scop, au
1 30
Mareşal Alexandru Averescu, op. cit„ p. 114.
1a1
Georges Clemenceau, Măreţia şi amărăciunile unei victorii. Memorii, Bucw·eşti,
[f.a.J, p. 14-lo.
m General Ludendorff, Amintiri din război, voi. I, Bucureşti, 1919, p. 316.
1 39
Şefii de stat şi comandanti
ai forţelor armate ale Fran
ţei şi Marii Britanii pe
frontul de vest : generalu)
Joseph Joffre, preşedintele
Raymond Poincar6, regele
George al V-lea, generalul
Ferdinand Foch, generalul
Douglas Haig ( 19 16)
Ofensiva Brusilov ( 19 16) :

unitate rusă intrînd într-un
oraş din Galiţia
avut loc mai multe conferinţe interaliate de comandament la Chantilly,
în Franţa. In consecinţă, s-a stabilit ca Rusia să iniţieze noi ofensive de
contracarare a loviturilor executate de inamic în Franţa şi Italia. For
ţele generalului Aleksei Alekseevici Brusilov au luat cu asalt în iunie
1916, prin surprindere - înainte de a-şi fi încheiat refacerea după în
frîngerile din 1915 -, poziţiile austro-ungare de pe frontul de răsărit,
din sectorul Luck. Iniţial, ele au pătruns adînc în dispozitivul inamic,
inaintînd spre Carpaţi, pină în apropierea graniţei României. Austro-Un
garo-germanii au fost siliţi să aducă în răsărit 1 8 divizii din vest şi
5 divizii de pe frontul de la Salonic. Ofensiva rusă a reuşit să slăbească
considerabil presiunea austro-ungară pe frontul italian. In octombrie tru
pele ruse au atacat din nou, la vest de Luck, însă fără a obţine rezul
tatele scontate, după care acalmia s-a instalat pe întregul front ; pier
derile înregistrate de armatele generalului Brusilov au fost însă
impresionante, zguduind moralul armatei, în rindul căreia spiritul re
voluţionar devenise tot mai puternic.
Singura mare ofensivă austro-ungară de la începutul războiului pe
frontul din sudul Europei, avînd ca model strategia lui Alfred von
S chlieffen, urmărind distrugerea adversarului şi scoaterea din război a
Italiei, a fost declanşată de trupele generalului Conrad von Hotzendorf,
principalul strateg al Vienei, la 2/15 mai 1 916, deci în ajunul ofensivei
ruse din Galiţia. Lovitura principală a fost dată intre Adige şi Brenta,
în Trentino, austro-ungarii pătrunzind pe platoul de la Asiago şi ocu
pindu-1 (7/20 mai). Incercarea Vienei de „a urma propria sa cale" 1 33,
fără avertizarea Berlinului, s-a soldat însă cu un eşec periculos pentru
situaţia de pe celelalte fronturi austro-ungar0---1germane. Armata italiană
a declanşat, la 7/20 iulie, o contraofensivă în Trentino, apoi, între 14/27
iulie şi 24 iulie/6 august, o ofensivă asupra Goriziei, continuată în pe
rioada 24 iulie/6 august - 4/17 august cu cea de a 6-a bătălie de pe
Isonzo. In septembrie, şeful Marelui Cartier General italian, generalul
Luigi Cadorna, şi-a lansat trupele într-o nouă serie de acţiuni ofensive
pe Isonzo. In cursul celei de-a 9-a bătălii (26 septembrie/9 octombrie -
20 octombrie/2 noiembrie) forţele italiene au impus armatei austro-un
gare o nouă retragere, dar acţiunea nu a dus la o victorie decisivă. To
tuşi, succesele obţinute au determinat guvernul italian, după mai bine
de un an de tergiversări, să declare în sfîrşit război şi Germaniei (14/27
august 1916).
In Balcani, anul 1916 a debutat favorabil tot Puterilor Centrale :
la 23 decembrie 1915/5 ianuarie 1916 a început ultima ofensivă austro
ungară împotriva Muntenegrului, care a deschis atacanţilor căile de acces
spre capitala sa, Cetinje, a cărei ocupare a fost inevitabilă (31 decembrie
1915/13 ianuarie 1916). Rămas singur într-o luptă inegală, Muntenegru
a fost silit să depună armele (12/25 ianuarie). Trupele aliate de la Salonic
au continuat războiul de poziţie, capacitatea lor ofensivă fiind paralizată,
133 Erich von Falkenhayn, op. cit., p. 6.
141
îndeosebi, de disputele din tabăra Antantei în legătură cu rolul strategic
al frontului din Balcani, de opoziţia acerbă a britanicilor faţă de orice
operaţie energică aici. In perioada 29 martie/1 1 aprilie - 18 aprilie/
1 mai, şase divizii ale armatei sîrbe au fost transportate din Corfu în
Peninsula Calcidică şi angajate în luptă. În august, armata bulgară a
desfăşurat atacuri succesive în regiunea Monastîr (Bitolja), pătrunzînd pe
teritoriul grec, după care şi-a dezvoltat ofensiva în Macedonia. In aceste
împrejurări, la 4/1 7 august diviziile sîrbe, în cooperare cu forţe franceze,
au atacat viguros poziţiile trupelor adverse de la sud-est de Dobropolje.
Contraatacul sîrbo-francez a stăvilit înaintarea bulgară în Macedonia.
Intre Seres şi Demir-Hissar au avut loc lupte înverşunate. O altă ofen
sivă franco-sîrbă în Macedonia, declanşată la 7/20 august, nu şi-a atins
obiectivele şi frontul s-a stabilizat în sectorul lacului Ostrov. Intre 30 au
gust/12 septembrie - 31 august/1 3 septembrie luptele au fost reluate,
înregistrîndu-se unele succese ; la 4/1 7 septembrie aliaţii au cucerit ora
şul Florina. Ulterior, însă, atacurile aliate au slăbit la nord de Florina,
pe Struma. O nouă ripostă aliată în Macedonia, pe Crna (23 septembrie/
6 octombrie) a eşuat, dar trupele sîrbeşti au înregistrat unele succese
în sectorul Dobropolje. De la 28 octombrie/10 noiembrie la 30 octombrie/
1 2 noiembrie aliaţii au atacat din nou pe Crna, iar la 6/19 noiembrie
unităţi sîrbe şi franceze au intrat în importantul centru Monastîr,
detel"l1linînd retragerea trupelor bulgare şi germane, care le spri
jineau, spre Prilep. Armata bulgară „primise o lovitură care o făcuse
să se clatine" 134 • Cu toate acestea, înaintarea aliaţilor s-a oprit. Aşadar,
Antanta nu a realizat nici în 1916 eliminarea Bulgariei din rîndul be
ligeranţilor. Pe de altă parte, în pofida presiunilor politico-militare, a
încălcării neutralităţii Greciei şi a sprijinului pe care-l acorda gruparea
politică condusă de Venizelos, aliaţii nu au putut obţine intrarea Greciei
în război.
Campania anului 1 916, cu toate eforturile beligeranţilor, nu aducea
o răsturnare notabilă a raportului de forţe. De aceea intrarea României
în acţiune era considerată ca un factor de natură să determine o schim
bare radicală a situaţiei strategice în Europa de est şi de sud-est, iJ2
ansamblul desfăşurărilor militare.
Anii 19 14-1916 au fost marcaţi şi de importante confruntări mi
litare desfăşurate, pe uscat şi pe apă, în afara Europei. Acţiuni cu am
ploare crescîndă au avut loc în Africa, Orientul Apropiat şi Mijlociu, Me
diterana, Oceanul Atlantic şi Marea Nordului. In Africa, pînă în anul
1916, forţele franceze şi britanice au înfrînt trupele germane din Togo,
Camerun, Africa Germană de Sud-Vest, Africa Germană de Est. Orien
tul Apropiat şi Mijlociu a fost scena unor sîngeroase bătălii desfăşurate
în condiţii geo-climaterice de deşert. Acţiuni militare mai însem
nate s-au înregistrat în Mesopotamia şi au vizat preluarea controlu
lui asupra numeroaselor resurse din regiune. După ce trupele britanice
au ocupat importanta bază de la Basra, în noiembrie 19 14, forţele
1 34 General Ludendorff, op. cit., vol. I, p. 347.
1 42
EVOLUŢIA FRONTURILOll bIN EUROPA Şl ORIENTUL MIJLOCIU ÎN PER!OAbA 15/28.07. 19 14 - 14/27.08. 1 9 16
Tentorlu d<:pcndcn1 de
Casa de Habsbu1 ,:!.
I
Teritonu anexat de Imperiul
austro--u naiar
Teritoriu lncorporal de
Imperiul rus
MAROC (fr.)
) „.: . \. •. '
Ac1i1o1ni olerlsi\.e ·�e tf pe(� Ahtcntel
Ac1iuni �:fen sive �� 1;U�lp� Puterilor
'
Situaţia ·fronturilor
Centrale
5fi1ţitul uu
......_,_ Io sfirfitul 01;1ului 1914
an l i 1915
Sltuc1i1a frcntului
- - - Situaţia Î1ontur:lor Io
- � Io U/27.08. 1916
turce au lansat o serie de contraofensive, soldate cu repetate insuccese.
Totuşi în aprilie 1916, mari unităţi turce au încercuit şi cucerit zona
Kut-el-Amara, provocînd o drastică înfrîngere Antantei. Lupte intense
s-au consemnat şi pe frontul din Caucaz. Angajate aici într-un epuizant
conflict de poziţii în teren accidentat, armatele ruse şi turceşti au su
ferit pierderi foarte grele. Indeosebi marile unităţi turce au fost
obligate să cedeze importante poziţii în anii 1915 şi 1 916, forţele ruse
pătrunzînd în Erzerum şi Trebizonda.
Concomitent şi în interdependenţă cu operaţiile terestre, pe mările
şi oceanele lumii a izbucnit un adevărat război naval. In august
1914 flota britanică a triumfat asupra celei germane în bătălia de la
Helgoland ; în aceeaşi lună, o forţă navală turco-germană - avînd
în compunere crucişătoarele „Goeben", „Breslau" şi „Hamidich" - a
bombardat mai multe porturi de pe litoralul rus al Mării Negre. In
Atlanticul de sud, după ce a cîştigat bătălia de la Coronell, din 19 oc
tombrie/1 noiembrie 1914, flota germană din Pacific a fost distrusă de
britanici la 25 noiembrie/8 decembrie în ciocnirea de amploare din
dreptul Insulelor Falkland-Malvine. Ulterior, la 11/24 ianuarie 1915,
marina de război wilhelmiană, a pierdut în bătălia de la Dogger-Bank
unitatea sa de elită, crucişătorul greu „Bli.icher" ; în decembrie 1915 a
eşuat şi tentativa grupării austro-ungare din Marea Adriatică de a
sparge blocada organizată în regiune de navele franceze şi bri
tanice. Spre a contracara superioritatea Antantei în nave de su
prafaţă, Germania a declanşat la 22 ianuarie/4 februarie 1915 războiul
submarin, provocînd în 1915-1916 grele pierderi adversarilor săi. Cu
toate acestea, flota de suprafaţă germană a cunoscut noi insuccese.
Pusă în dificultate de gruparea strategică britanică din Marea Nordului,
în bătălia de la Skaggerak din 1 8/31 mai-19 mai/1 iunie 1916, flota
imperială germană s-a retras în bazele sale, renunţînd la angajarea di
rectă a unor bătălii decisive. Misiunea de a hărţui convoaiele aliate de
provizii, muniţii şi armament şi de a tăia legăturile Antantei cu bazele
de aprovizionare din Asia, Africa, America va reveni, în continuare, cu
prioritate, submarinelor.
Evenimentele de pe teatrele de operaţii din anii 1 914-1 916 au
exercitat o puternică influenţă asupra cercurilor politice şi militare con
ducătoare, precum şi asupra opiniei publice din România. Soluţia „ex
pectativă cu apărarea frontierelor" s-a dovedit realistă pentru anii 1914-
1 916, foarte curînd relevîndu-se ca prim act al angajării inevitabile şi
necesare a ţării noastre în războiul de reîntregire a poporului român în
vatra vechii Dacii. Urmărind ravagiile pustiitoare şi nimicitoare pe care
le provoca uraganul războiului în preajma frontierelor ţării, particula
rităţile militare şi politice ale conflictului mondial, cercurile conducă
toare de la Bucureşti au tras o concluzie fundamentală : România nu se
putea angaja în război decît pentru eliberarea teritoriilor naţionale
aflate sub dominaţie străină. In acest scop, pregătindu-şi forţele militare
pentru un război specific „erei industriale", Bucureştiul a condiţionat
orice colaborare nu numai de acceptarea satisfacerii revendicărilor teri-
144
toriale legitime, ci şi de angajamente precise şi ferme din partea vii
torilor aliaţi privind înarmarea şi dotarea armatei române, acordarea
de sprijin efectiv şi substanţial, obiectiv necesar în condiţiile angajării
în luptă împotriva armatelor superioare numeric şi în material de război
ale unor mari puteri.
INCHEIEREA TRATATULUI DE Rotărit pentru o neutralitate care

ALIANŢA ŞI A CONVENŢIEI
MILITARE CU ANTANTA
să pregătească viitoarea coopera
(4/17 AUGUST 1916) re cu Antanta în condiţiile respec
tării independenţei şi dreptului su
veran al luării deciziei în această privinţă, al păstrării individualităţii
forţelor sale armate, guvernul român nu a admis concesii care puteau
periclita situaţia ţării faţă de nici una din taberele beligerante. Deşi pier
derea principalei căi de aprovizionare cu armament şi muniţii de la
Antanta devenise iminentă, ca urmare a ofensivei generalizate germano
austro-ungare-bulgare împotriva Serbiei, şeful guvernului român s-a
situat pe o poziţie fermă, menţinind, cu toate protestele Puterilor Cen
trale, mai mult de 100 OOO de ostaşi pe linia Carpaţilor ; totodată, Ion
I. C. Brătianu a declarat, în noiembrie 1 9 1 5, ministrului britanic la Bucu
reşti, că va permite trecerea armatei ruse pe teritoriul României în
sprijinul Serbiei, dacă marile puteri vor încheia o convenţie corespun
zătoare, prin care să ofere garanţii împotriva unor represalii ale Austro
Ungariei, Germaniei şi Bulgariei. Preşedintele Consiliului de Miniştri
român a prezentat şi prevederile unei atare convenţii : masarea unor
forţe puternice anglo-franceze (aproximativ 500 OOO soldaţi) în Balcani,
concentrarea unei armate ruse în Basarabia pentru a exercita o descu
rajare eficientă a agresivităţii Bulgariei şi a facilita, astfel, intrarea ar
matei române în acţiune, o ofensivă rusească eficientă qe la Marea Bal
tică pînă în Bucovina, asigurarea armatei române cu armamentul şi
muniţiile necesare 135•
Antanta neînţelegînd să adopte măsuri menite a veni în întimpina
rea voinţei de cooperare a guvernului din Bucureşti a recurs însă la
presiuni diplomatice şi vagi promisiuni de asistenţă militară. Cabinetul
român a apreciat, în circumstanţele evidenţiate, că situaţia reală de pe
fronturi era departe de a favoriza abandonarea neutralităţii ţării. însuşi
ţarul Nicolae al Ii-lea recunoştea, la sfîrşitul lui 1 915, că ar fi fost o
greşeală de a împinge guvernul de la Bucureşti în război atîta timp cit
armata rusă nu ar fi fost capabilă să reia ofensiva 1 36• Iar noul cabinet
francez, condus de Aristide Briand, îşi reafirma încrederea în loialitatea
135 Maurice Paleologue, op. cit., tome II, p. 97. La 21 octombrie/4 noiembrie, Ion
I. C. Brătianu declarase şi lui Ottokar von Czernin că „nUI ar tolera trecerea
ruşilor", adăugind părerea că „ruşii nici nu vor incerca în mod serios să
treacă" (Cartea roşie austro-ungară, p. 34).
1 36
Memoires de sir George Buchanan, p. 79.
145
guvernului român, apreciind că trebuie să aibă libertatea să aleagă mo
mentul oportun pentru intrarea armatei sale în conflagraţie 1 37•
La sfîrşitul anului 1915 şi începutul anului 1916 România a făcut
obiectul unor ameninţări militare deschise. Presiunile Puterilor Centrale,
victorioase pe toate fronturile, s-au înmulţit, încercîndu-se chiar o
schimbare de guvern la Bucureşti. In acelaşi timp, Puterile Centrale au
recurs la ameninţări militare de anvergură - Divizia 1 05 infanterie ger
mană a fost transportată din decembrie 1 9 1 5 în zona Rusciuk, Burgas,
Vama, alături de Armata 3 bulgară, iar alte şapte divizii se concentraseră
în regiunea Banatului. In ianuarie 1 9 1 6, intenţia de a forţa intrarea Româ
niei de partea Centralilor printr-un atac comun al puterilor învecinate
era probată şi de prezentarea unor cereri ultimative germano-bulgare,
nemulţumirile sporind o dată cu semnarea de către guvernul dP la
Bucureşti a contractului de vînzare a cerealelor către Marea Britanie.
Ştirile privind presiunile Puterilor Centrale, inclusiv despre unele
noi propuneri făcute României pentru realizarea unei apror ieri faţă de
acestea vor determina o schimbare a tonului cabinetului de la Petro
grad în relaţiile cu guvernul Brătianu. €onsiderentele de ordin militar
începeau să prevaleze faţă de cele de ordin politic, căci pierderea răz
boiului ar fi dus la prăbuşirea Imperiului rus. Astfel, dialogul între
România şi viitorii aliaţi se va intensifica, ajungînd în lunile următoare
pe un drum favorabil încheierii unui tratat de alianţă şi a unei conwnţii
militare.
In contextul internaţional complex de la începutul anului 1916 s-a
desfăşu·rat misiunea diplomatică a ministrului de justiţie Victor Anto
nescu şi a colonelului Vasile Rudeanu la Paris ; cu prilejul ei s-au pre
zentat oficialităţilor franceze ultimele propuneri ale guvernului român.
La încheierea tratativelor cabinetul Briand s-a declarat de acord cu
punctul de vedere românesc în problema principiilor cooperării militare
interaliate şi a modalităţilor de acordare a sprijinului material destinat
armatei române, insistînd pe lingă Petrograd asupra oportunităţii şi
importanţei intervenţiei României pentru Antantă, în special pentru
Rusia 1 38• La 3/16 februarie 1 9 1 6 generalul Joseph Joffre sublinia într-un
schimb de mesaje cu generalul M. V. Alekseev necesitatea de a se ob
ţine cooperarea armatei române. El solicita elaborarea unui plan coor
donat de operaţii de către cartierele generale rus şi român, concentrarea
de efective ruseşti în apropierea frontierei cu România în vederea unor
acţiuni comune etc. Marele Cartier General francez era de acord ca ofen
siva principală a armatei române să vizeze eliberarea Transilvaniei, o
grupare de forţe româno-ruse avînd să acţioneze în sud, concomitent cu
trecerea la ofensivă a corpului expediţionar de la Salonic, pentru a scoate
Vasile Vesa, op. cit., p. 144.

1 38
137
Despre raporturile franco-ruse în problema cooperării României vezi un punct
de vedere rus la A. Bazarevsky, De l'entree en guerre de la Roumanie de
terminee par la pression exercee par les Allies et des inconvenients qui en
1·esulterent pour la Russie, în Les Allies contre la Russie avant, pendant et
apres la guerre mondiale (Faits et documents), Paris, 1926, p. 205-224.
1 46
Bulgaria din război. Acest punct de vedere era contrar viziunii coman
damentului suprem rus, care se pronunţa pentru o atitudine net de
fensivă a armatei române, care să-i asigure flancul stîng, în scopul de
clanşării ofensivei trupelor proprii în Galiţia.
In condiţiile dificile prin care treceau aliaţii, mai ales după asal
tul forţelor germane asupra Verdunului (8/21 februarie), Antanta - în.
primul rînd Franţa - a considerat cooperarea militară a României drept
absolut necesară. La 1 7 februarie/1 martie preşedintele Raymond
Poincare, apreciind ca firească dorinţa românilor de a lupta pentru eli
berarea fraţilor lor oprimaţi din Transilvania, adresa ţarului Nicolae
al II-lea apelul de a impulsiona tratativele militare pentru obţinerea
cooperării României în război. „Franţa - se sublinia în mesajul pre
şedintelui - este dispusă să facă tot ce depinde de ea pentru a deter
mina intrarea în acţiune a României" 139 • Peste două zile, ţarul răspun
dea afirmînd că, de la începutul războiului, guvernul rus considerase
ca fiind de o mare importanţă concursul român la cauza comună a alia
ţilor şi dind asigurări că „va face tot ceea ce îi va sta în putere pentru
a aplana dificultăţile care opresc încheierea acordului militar cu
România" 1 40•
La rîndul său, generalul M. V. Alekseev, şeful Marelui Cartier Ge-·
neral rus, transmitea Marelui Cartier General francez, la 23 februarie/
8 martie, că „adeziunea României la alianţa noastră ar fi de natură să.
exercite o influenţă considerabilă asupra evenimentelor următoare" 11 1 •
In acelaşi timp, colonelul A. Tatarinov, ataşatul militar al Rusiei la
Bucureşti, a primit instrucţiuni şi puteri depline pentru a pregăti bazele
unei convenţii militare. Insă în concepţia şefului Marelui Cartier Gene
ral ţarist, participarea la operaţiile militare de respingere a unei posi
bile agresiuni bulgare ar fi dus la o „dispersare" de forţe în detrimentul
frontului principal rus ; în consecinţă, se refuza trimiterea a 250 OOO de
soldaţi în susţinerea efortului armatei române, motivîndu-se că „Bulga
ria nu are pentru moment vreo intenţie ameninţătoare faţă de România
şi nimic nu dovedeşte că ar dori să ocupe Dobrogea şi să invadeze
Basarabia" 142•
Ofensiva Brusilov din iunie 1 916, al cărei succes nu a putut fi ex
ploatat pînă la capăt, va genera o mai mare flexibilitate în tratativele
Antantei cu România, pentru a se ajunge la un consens. Primul-ministru
român se menţinea pe poziţiile deja cunoscute. El a reconfirmat minis
trului Franţei la Bucureşti punctul de vedere al guvernului său, inclusiv
în privinţa viitoarelor frontiere, aşa cum fuseseră prezentate aliaţilor
în 1 9 1 5 143.
1 39 Maurice Paleologue, op. cit., tom II, p. 204.

140 Ibidem, p. 207-208.
141 A. Bazarevsky, op. cit., p. 211.
142 Ibidem, p. 213 ; vezi şi informarea făcută ministrului de externe, S. D. Sazonov,
la 20 februarie/5 martie (lbutem, p. 215-216).
: i3 DDSR., p. 204-205.
147
In vara anului 1916, în condiţiile dramatice prefigurate de succe
sele militare ale Centralilor, presiunile puterilor Antantei asupra Româ
niei pentru intrarea în război s-au multiplicat la maximum şi au căpătat
un ton ultimativ. In acord cu oficialităţile de la Paris, cele de la Pe
trograd au recurs la un nou avertisment (24 iunie/7 iulie 1916), care
condiţiona de intrarea României în război valabilitatea tuturor înţele
gerilor, inclusiv teritoriale, convenite în cadrul tratativelor de pînă
atunci 1 44 • Atitudinea intransigentă a guvernului ţarist se întemeia pe
raţiuni lesne de înţeles, căci, în urma ofensivei ruse, Bucovina se afla
în întregime ocupată de armatele sale. Ceea ce deranja mult Inaltul
comandament rus, conform apcecierii unui general ţarist, era „dorinţa
românilor de a păstra armatei lor o completă independenţă şi intenţia
lor de a executa în mod liber o ofensivă spre Transilvania" 1 45•
Presiunile exercitate la Bucureşti de puterile Antantei au luat
forma unor ultimatumuri. „Situaţia porunceşte românilor de a se alătura
nouă - acum ori niciodată", telegrafia, la 1 8 iunie/I iulie 1916, gene
ralul M. V. Alekseev, ataşatului militar rus la Bucureşti, colonelul A. Ta
tarinov, imperativ inclus şi în nota îrunînată la 1 9 iunie/2 iulie 1916 de
ataşatul militar francez guvernului Brătianu, susţinut de demersuri ase
mănătoare ale reprezentanţilor Marii Britanii şi Italiei 1 46 • In aceste con
diţii, Brătianu a considerat că este oportun să-şi reafirme poziţia, cerind
ca intrarea în luptă a României să fie însoţită de următoarele măsuri :
România să obţină o aprovizionare ritmică, pe întregul parcurs al răz
boiului, cu armament şi muniţii ; ofensiva Antantei să capete o deplină
desfăşurare ; prezenţa armatei ruse în Bucovina şi Galiţia, cel puţin
p e linia deţinută în iulie 1914 ; faţă de o eventuală ofensivă în sudul
Dunării, o armată rusă de cca 200 OOO oameni să fie concentrată în Ba
sarabia şi în Dobrogea ; ofensiva de la Salonic, care eşuase în prima ei
fază, să fie reluată ; să se aprobe aderarea României la acordul din
23 august/5 septembrie 1914, adică la Pactul de la Londra dintre Anglia,
Franţa şi Rusia, care prevedea ca nici una din ţările semnatare să nu
încheie pace separată ; încheierea unei convenţii cu România în con
diţii similare celor cu Italia, adică ajutor militar şi recunoaşterea unor
.drepturi naţionale ; declaraţia de război să se facă numai Austro
Ungariei.
Consultările cu reprezentanţii puterilor Antantei au sfîrşit prin
acceptarea în mare măsură a punctelor de vedere formulate de guver
nul român cu privire la intrarea in război.
După ce la Paris s-a semnat la 10/23 iulie, în prezenţa delegatului
comân, colonelul Vasile Rudeanu, un anteproiect de convenţie militară,
144 Ib i dem p. 205-206.

,
rn Youri Danilov, La Russie dans la guerre mondiale (1914-1917), Paris, 1927,

p. 508.
� 48 Glenn E. Torrey, Rumania s decision to intervene : Bratianu and the Antante,
'
june-july 1 916, în Ru m an ian Studies. An international annual of the huma

nities and social sciences, vol. I I , Leiden, 1973, p. 3-29.
14 8
şi după ce la începutul lunii august preşedintele Raymond Poincare a
intervenit din nou pe lingă ţarul Nicolae al II-lea, insistînd asupra gră
birii încheierii acordului ruso-român, revendicările româneşti vor fi, in
cele din urmă, acceptate de Rusia. Tratatul de aiianţă, precum şi Con
venţia militară au fost semnate la 4/17 august 1 9 1 6 la Bucureşti 147• Prin
tratat se garanta, în primul rînd, integritatea teritorială a României �
se prevedea apoi intrarea neîntîrziată a ţării în război, pînă la 1 5/28 au
gust, printr-o ofensivă împotriva Austro-Ungariei. Cele patru puteri -
Franţa, Rusia, Marea Britanie, Italia - recunoşteau dreptul României de
a uni teritoriile locuite de românii din Austro-Ungaria, fixîndu-se şi
traseul viitoarelor frontiere. Articolul 4 al Convenţiei militare prevedea
limitele viitoarelor frontiere astfel : „Linia de demarcaţie va începe pe
Prut, într-un punct al actualei frontiere, între Rusia şi România, în
apropiere de Noua Suliţă şi va urca din nou de-a lungul acestui fluviu
pînă la frontiera Galiţiei, la confluenţa Prutului cu Ceremuşul. In con
tinuare, ea va urma frontiera Galiţiei şi a Bucovinei şi cea a Galiţiei
şi a Ungariei pînă la punctul Stog, cota 1655 ; de aici, ea va urma linia
de separaţie a apelor Tisa şi Vişeu, pentru a atinge T isa în satul Trebusa.
în amonte de punctul unde ea se uneşte cu Vişeul. Din acest punct, ea
va coborî pe talvegul Tisei pînă la 4 km în aval de confluenţa sa cu
Someşul, lăsînd satul Vasarosnameny, României. Ea va continua apoi în
direcţia sud-sud-vest pînă la un punct situat la 6 km la est de oraşul
Debreţin. Din acest punct, ea va atinge Crişul la 3 km în aval de con
fluenţa celor doi afluenţi ai săi (Crişul Alb şi Crişul Repede). Ea se va
împreuna apoi cu Tisa la înălţimea satului Algyo, la nord de Seghedin,
trecînd, la vest de satele Oroshaza şi Bekersamson, la 3 km de care ea
va forma o mică curbă. De la Algyo, linia va coborî pe talvegul Tisei
pînă la confluenţa acesteia cu Dunărea şi, în sfîrşit, va urma talvegul
Dunării pînă la actuala frontieră a României" 148• Articolul 5 stipula
obligaţia ambelor părţi de a nu încheia pace separată, iar articolul 6
prevedea egalitatea în drepturi a României cu puterile aliate la preli
minariile şi tratativele de pace.
Convenţia militară viza participarea României la război numai
contra Austro-Ungariei, prevăzînd condiţiile cooperării militare. Se mai
preciza necesitatea deciziei comune în cazul încheierii de armistiţiu cu
alte puteri şi rămînerea în vigoare a convenţiei pînă la semnarea unui
tratat de pace.
Convenţia militară recunoştea independenţa organizatorică �i de
comandament a armatei române. Aliaţii se declarau oficial de acord cu
conţinutul şi orientările stabilite în Planul român de campanie şi se
angajau să sprijine atît ofensiva principală de eliberare a Transilvaniei,
cit şi operaţiile militare de pe linia Dunării şi din spaţiul dintre Dunăre
şi Marea Neagră. In mod concret, armata rusă trebuia să acţioneze ener
gic pe tot frontul austriac ; efective ruse (2 divizii de infanterie şi 1 de
147 191B la români, voi. I, p. 765-767.

141 Ibidem, p. 766.
1 49
a b
Facsimile după Tratatul de alianţă (a) şi Con'renţia militară. (b) încheiate între România
şi Antantă (4/ 17 august 19 16)
cavalerie) urmau să coopereze cu marile unităţi din Dobrogea, subor
donîndu-se Marelui Cartier General român. Pe de altă parte, Rusia se
obliga să întrebuinţeze flota de Dunăre şi pe cea din Marea Neagră
în susţinerea armatei române. In Balcani, aliaţii aveau să declanşeze
o ofensivă de proporţii prin Armata de la Salonic, înainte cu 8 zile de
intrarea României în acţiune 1 49• Concomitent, Antanta se angaja să fur
nizeze - contra cost - muniţii şi material de război într-un cuantum
de 300 tone pe zi. Deosebit de important era faptul că aliaţii recunoş
teau dreptul reprezentanţilor români de a participa, pe baze de egalitate,
la toate consfătuirile de comandament destinate a fixa direcţiile generale
de acţiune a coaliţiei, pe fronturile de luptă din Europa ; în scopul asi
gurării unei colaborări eficiente continue de comandament, România şi
puterile Antantei detaşau reciproc, pe lingă marile cartiere generale
aflate în campanie, misiuni militare de legătură şi stat-major.
Negociatorul principal român în complicatele tratative cu aliaţii„
Ion I. C. Brătianu, afirma cu satisfacţie şi mîndrie : „Noi nu am intrat
în război ca nişte solicitatori nepoftiţi. Noi am intrat în război ca nişte
aliaţi doriţi şi ceruţi" 1 50• Referindu-se la această situaţie ziarul „Corriere
d'Italia", scria că „Brătianu s-a evidenţiat ca un om de stat de prim
ordin, capabil de a păstra perfect stăpînirea de sine şi de a trata aface
rile cu sînge rece şi calcul, dar în acelaşi timp cu largheţe de vedere" 1 51 •
In pofida tuturor dificultăţilor survenite în mod constant în de
cursul celor doi ani de tratative cu puterile Antantei, care se opuneau fie
recunoaşterii frontierelor etnice ale României, fie egalităţii în drepturi
a acesteia la viitoarea conferinţă de armistiţiu sau pace - alternînd con
cesiile cu ameninţările şi presiunile de tot felul -, guvernul român, acţio
nînd cu voinţă şi în deplină concordanţă cu interesele poporului, a reu
şit să determine semnarea unor documente de maximă importanţă
pentru lupta ce avea să continue în forme noi în vederea împlinirii
idealului naţional al desăvîrşirii unităţii statale. Tratatul din august 1916,
succes de prestigiu al diplomaţiei naţionale, reprezintă unul dintre cele
dintîi documente internaţionale prin care patru dintre marile puteri
ale lumii recunoşteau explicit dreptul la stat întregit al unui popor supus.
secole de-a rîndul invaziilor şi atacurilor forţelor expansioniste. Prin
conţinutul său - impus în principal de partea română - Tratatul sem
nat în Bucureşti anunţa, într-o formă, consacrarea principiulu i „autode
terminării" popoarelor în viaţa internaţională.
Deşi ţara a intrat în luptă într-un context militar complex, în ge
neral defavorabil, ca urmare a solicitărilor ultimative venite din partea
Antantei, care spera într-o uşurare a situaţiei ei militare, acest act istoric
a întrunit adeziunea unanimă a naţiunii, fiind pe deplin corespunzător
legităţilor istorice, imperativului făuririi statului naţional unitar român.
1 4 9 DDSR, p. 210.
1 50 I. G. Duca, op. cit., vol. 1, p. 72.
1 5 1 „Corriere d'Italia" din 6 septembrie 1916.
151
El a marcat, totodată, sfîrşitul anilor de neutralitate, în care politica
României s-a desfăşurat fără şovăire pe liniile de forţă ale apropierii de
<:oaliţia Antantei, ce recunoştea legitimitatea aspiraţiilor naţionale,
şi ale unui efort fără precedent al naţiunii pentru a se pregăti să facă
faţă încercărilor viitoare. Documentaţia istorică evidenţiază convingător
că, în anii 1914-1916, România a acţionat numai şi numai conform in
tereselor sale naţionale vitale, neutralitatea fiind în fapt o parte compo
nentă - cea pregătitoare - a luptei de eliberare. Luptă pe care, încreză
toare în izbîndă, naţiunea română a angajat-o hotărî t şi eroic.
Capitolul IV
OBIECTIVELE POLITICO-STRATEGICE
ALE NAŢIUNII ROMÂNE LA SFÎRŞITUL
SECOLULUI AL XIX-LEA ŞI ÎNCEPUTUL
SECOLULUI AL XX-LEA. CARACTERUL
PARTICIPĂRII ROMÂNIEI
LA PRIMUL RĂZBOI MONDIAL
ln perioada premergătoare izbucnirii primului război mondial dez

voltarea social-economică şi politico-militară a societăţii româneşti în
registrase progrese substanţiale. ln faţa naţiunii române se punea cu
acuitate, ca o condiţie legică, problema desăvîrşirii unităţii naţional
statale. „Unirea într-un singur stat subliniază tovarăşul Nicolae
-
Ceauşescu aspiraţie seculară a românilor, cauză înălţătoare pentru care

-
au luptat nenumărate generaţii de înaintaşi - devenise un obiectiv ime

diat, o necesitate stringentă impusă de însuşi mersul înainte al societăţii·
rnmâneşti" 1 •
DEZIDERATELE NAŢIONALE ALE Secolul revoluţiilor de eliberare

POPORULUI ROMAN lN PERIOADA socială şi naţională, proces is
PREMERGATOARE PRIMULUl
RAZBOI MONDIAL toric legic, obiectiv, jalonat de ma
rile seisme de la 1 784, 1821, 1848,
a dus, într-o primă etapă, la făurirea statului naţional modern prin
unirea la 24 ianuarie 1 859 a Moldovei şi Munteniei şi la cucerirea în
1877 a independenţei de stat. Se înfăptuia astfel, parţial doar, una din
aspiraţiile fundamentale pentru care poporul român luptase neîncetat
timp de două milflnii - refacerea unităţii politico-statale independente
ale cărei tradiţii coborau pe firul istoriei de la eroica întregire·
înfăptuită de Mihai Viteazul la 1599-1600 pînă la primul stat dac cen
tralizat şi independent de sub conducerea lui Burebista.
Măreţele acte istorice înfăptuite de poporul român - Unirea din
1859 şi cucerirea independenţei depline de stat la 1877 -, rezultat al
înfruntării cu fermitate a marilor puteri cu interese politice, economice
şi militare expansioniste în sud-estul Europei, au constituit realizări cru
ciale pentru evoluţia ulterioară a întregii societăţi româneşti, au condus la
cristalizarea în conştiinţa naţiunii a obiectivelor politice şi strategice ce
1 Nicolae Ceauşescu, România pe drumul desăvîrşirii construcţiei socialiste voi. 2

' •
1 53.
;Stăteau în faţa poporului român în etapa următoare : consolidarea inde
pendenţei patriei, apărarea fiinţei statului român în faţa tendinţelor
:expansioniste şi anexioniste ale marilor puteri vecine, eliberarea româ
nilor şi a ţinuturilor lor ce se aflau încă sub asupriri străine şi, ca un
corolar al tuturor acestora, ca un obiectiv suprem al strategiei politice
naţionale, desăvîrşirea unităţii naţionale. Realizarea României întregite
era o legitate a însăşi evoluţiei istorice, imperativ fundamental al mer
sului înainte al societăţii româneşti, cerinţă de prim ordin a stabilităţii
politice în răsăritul Europei. Nu era posibil ca spaţiul românesc unitar
geografic, etnic şi cultural, care vădise convingător în trecut armonia exis
tenţei sale într-un singur corp politic, să continue să fiinţeze fragmentat,
importante teritorii aflîndu-se sub stăpîniri străine, în afara ţării libere.
Era împotriva cursului legic al istoriei ca o naţiune ce număra circa
15 milioane de români să continue a trăi despărţită politic, frîngîndu-i-se
astfel posibilităţile manifestării active a tuturor potenţelor sale crea
toare, micşorînd decisiv însăşi aportul său la progresul general al umani
tăţii. Era contrar tuturor normelor de civilizaţie şi progres să se continue
o premeditată şi accelerată politică de deznaţionalizare a populaţiei româ
neşti din provinciile asuprite, „maghiarizarea" ori „austriacizarea" şi
„rusificarea" neurmărind altceva decît să şteargă identitatea etnic-na
ţională a unor străvechi teritorii româneşti. Ar fi fost o permanentă
sursă de instabilitate politică în estul Europei interzicerea dreptului le
gitim al naţiunii române de a trăi într-un singur corp politic, armonios
şi omogen, ştiut fiind faptul că românii şi-au apărat totdeauna cu tărie
teritoriul, limba şi fiinţa etnică, urmărindu-şi cu abnegaţie propriile lor
idealuri istorice. Aşadar, idealul unităţii politice a naţiunii române nu
. era produsul unor visători ori al unor revoluţionari de salon ; el era,
fără putinţă de tăgadă, un rezultat al legilor generale de evoluţie is
torică, un obiectiv comandat de o experienţă istorică multimilenară, un
imperativ al însăşi continuităţii de existenţă în viitor a naţiunii române.
Numeroase personalităţi ale vieţii politice şi culturale internaţionale ale
..epocii au relevat, în repetate rînduri, legitatea inexorbabilă a realizării
:unităţii statale româneşti, condiţie a progresului general al umanităţii.
Apare deci firesc faptul că obiectivul central al strategiei politice
româneşti în deceniile premergătoare primului război mondial a fost
realizarea grabnică a reîntregirii ţării. Reclamat de însuşi mersul înainte
al istoriei, de întreaga multitudine de factori ce guvernează evoluţia
ascendentă în timp a popoarelor şi statelor, acest obiectiv strategic era,
deopotrivă, expresia viguroasă a voinţei unei întregi naţiuni, a meca
nismelor social-economice şi politice ale dezvoltării ei.
In deceniile ce au premers Marii Uniri de la 1918 întreaga activi
tate a poporului român s-a desfăşurat sub semnul acestui obiectiv su
prem al evoluţiei istoriei naţionale. Toţi românii, atît cei din ţara liberă,
· cit şi din teritoriile istorice româneşti aflate încă sub dominaţie străină,
şi-au îndreptat toate eforturile spre împlinirea acestui măreţ şi legitim
..deziderat, cucerirea independenţei la 1 877 constituind chezăşia extinderii
neatîrnării asupra întregii naţiuni şi a unirii într-un singur stat naţional.
De asemenea, mersul istoriei, legitimitatea dorinţei lor de unire favo-
,1 54
rizau acţiunile româneşti de organizare şi de luptă în direcţia realizării
unei patrii unice, puternice, libere şi independente 2 •
Necesitatea legică a împlinirii obiectivelor de acţiune ale poporului
român mai sus prezentate deriva din realităţile existente în societatea
românească de la cumpăna secolelor al XIX-lea şi al XX-lea. Despovă
rată la 1877 de suzeranitatea otomană şi de regimul garanţiei colective
a marilor puteri europene, instituit după 1 859, România a cunoscut rit
muri mai înalte de dezvoltare a economiei naţionale, mai ales a vieţii
industriale, şi a făcut paşi importanţi pe linia încadrării acesteia în cir
cuitul economic mondial. Realizările economice obţinute au scos în evi
denţă la scurt timp marile greutăţi şi piedici ridicate de faptul că trupul
politic al naţiunii române era sfîşiat, că importante teritorii străbune
se aflau sub dominaţie străină. Ascensiunea economică în continuare,
în ritmuri concordante cu potenţialul creativ al naţiunii, impunea cu
stringenţă utilizarea tuturor resurselor din întreg spaţiul românesc, con
form intereselor şi nevoilor proprii, şi întregirea pieţii naţionale.
Cît de mari şi nefaste erau repercusiunile asupra dezvoltării forţe
lor de producţie, a economiei naţionale în ansamblu, se pot deduce din
faptul că marile imperii vecine smulseseră de-a lungul timpului din tru
pul ţării teritorii ce însumau 157 146 kmp3, păgubind astfel ansamblul
dezvoltării unitare româneşti de uriaşe resurse umane şi materiale. Dacă
în secolele anterioare, strînsele relaţii economice între ţările române
Moldova, Muntenia şi Transilvania au redus într-o anumită măsură greu
tăţile datorate existenţei unor linii de demarcaţie arbitrare şi nefireşti,
perpetuate în timp de marile imperii expansioniste vecine, în condiţiile
de la sfîrşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui următor, cind dez
voltarea capitalistă era în plin proces de desfăşurare, lipsa unităţii orga
nice a vieţii economice era deosebit de dăunătoare. în această privinţă
Constantin Dobrogeanu-Gherea scria în 1 9 1 1 următoarele : no ţară, ca
un organism social, trebuie să se dezvolte ca un organism întreg în mar
ginile sale etnice. !mpărţită în mai multe părţi, cum e Polonia sau cum
e în parte România, dezvoltarea sa devine anormală şi nesănătoasă în
cel mai înalt grad" 4•
Perspectiva dezvoltării economice unitare a naţiunii române era
compromisă - în absenţa unităţii politice - şi de faptul că marile pu
teri căutau să imprime teritoriilor româneşti pe care le dominau direcţii
de evoluţie nefireşti, rezervîndu-le rolul de anexe coloniale. O astfel
de situaţie este evidentă în Transilvania după 1 867, cînd în scopul pre
meditat de a rupe legăturile multilaterale fireşti ale acesteia cu restul
iipaţiului românesc, autorităţile de ocupaţie au creat prin politica lor
dezechilibre serioase în utilizarea potenţialului economic al provinciei,
dirijîndu-i resursele spre teritorii din Europa de mijloc. „Dependenţa
de imperiu, interesele capitalului străin subliniază tovarăşul Nicolae
-
2 1918 la români, voi. I, p. 19.

3 Enciclopedia României, vol. I, Bucureşti, 1938, p. 134.
• Constantin Dobrogeanu-Gherea, Opere complete, voi. 5, Bucureşti, 1978, p. 59.
1 55
Ceauşescu au determinat o dezvoltare unilaterală a industriei Tran
-
silvaniei, au avut urmări dintre cele mai grave asupra condiţiilor de

viaţă şi de muncă ale populaţiei de aici, au constituit o piedică serioasă
în calea progresului general al acestei părţi a ţării, destinată să rămînă
o sursă de materii prime pentru regiunile centrale ale imperiului hab
sburgic" s.
Consecinţe la fel de grave -- generate de existenţa unor întinse
teritorii româneşti în afara graniţelor regatului României - se reper
cutau şi asupra vieţii social-politice şi culturale. Sub aspect politico-cul
tural, se impune a fi subliniată situaţia grea a românilor din teritoriile
aflate sub dominaţie străină, care erau supuşi unei crunte politici de
deznaţionalizare ; prin interdicţii privind folosirea limbii române şi uti
lizarea reţelei de şcoli româneşti de toate gradele se depuneau eforturi deo
sebi te de către cercurile politice ale oprimatorilor naţionali în sensul
zdrobirii spiritualităţii româneşti. Este astfel semnificativ pentru politica
autorităţilor de ocupaţie în direcţia îngrădirii afirmării intelectuale a
populaţiei majoritare faptul că în nici una din provinciile asuprite nu
s-a permis întemeierea unor universităţi româneşti. Era în acest chip
refuzată afirmarea liberă a spiritului creator românesc şi, concomitent,
se urmărea deznaţionalizarea cadrelor intelectuale româneşti silite să
frecventeze învăţămîntul superior în limbile naţiunilor dominante. Toate
acestea însă nu şi-au atins scopul urmărit, dimpotrivă, aşa cum se arăta
în „Telegraful român" : „Absolutismul neomenos exercitat din partea
guvernelor maghiare faţă de noi românii n-a fost în stare să ne stingă
văpaia vieţii noastre naţionale. Forţa brutală n-a putut să ne stinje
nească pornirea avintului în luptă" 6•
In condiţiile vecinătăţii cu Rusia ţaristă şi Austria habsburgică,
ambele imperii cu vădite tendinţe expansioniste asupra spaţiului româ
nesc, şi ale accentuării contradicţiilor între toate marile puteri ale tim
pului, s-a desfăşurat o amplă activitate de propagandă în scopul infor
mării opiniei publice din întreaga lume asupra dreptului legitim la uni
rea cu România independentă a teritoriilor strămoşeşti anexate cu forţa.
Aşa, de pildă, prin cele mai diverse forme şi căi - studii şi articole
publicate în principalele reviste şi organe de presă din străinătate tra
tînd momente fundamentale din istoria poporului român, demascînd
asuprirea naţională din teritoriile strămoşeşti aflate sub dominaţie
străină, prezentînd idealul naţional al românilor, relaţiile societăţilor
culturale româneşti cu cele similare din întreaga lume, întruniri şi ma
nifestaţii publice ş.a. - s-au făcut cunoscute în numeroase state euro
pene şi de pe celelalte continente problemele principale de ordin naţional
cu care se confrunta poporul român, modul cum vedeau românii şi în
care luptau ei pentru rezolvarea firească a acestora, eforturile depuse
5 Nicolae Cea�escu, România pe drumul desăvîrşirii construcţiei socialiste, vol. 3.

Editura Politică, Bucureşti, 1969, p. 337-338.
1 „Telegraful român", nr. 27 din 9/22 martie 1906, p. 1.
1 56
de întreaga naţiune pentru angajarea sa fermă pe calea progresului şi
civilizaţiei.
Stau mărturie în acest sens publicarea în anul 1868 a protestului
românilor împotriva suprimării autonomiei Transilvaniei, intrat în isto
rie sub denumirea de „Pronunciamentul de la Blaj", în ziarele „Der
Osten" (Viena), „Politik" (Praga), „L'Entendard" (Paris), „Gazetta di
Torino" (Te>rino) ; redactarea şi tipărirea de către George Bariţiu în anul
1 882 a unui „memorial" în limbile maghiară, germană şi franceză, care
a fost difuzat pentru a informa opinia publică europeană despre pri
goana şi teroarea declanşate de cercurile şovine maghiare împotriva frun
taşilor Partidului Naţional Român din Transilvania ; publicarea în şapte
limbi de largă circulaţie europeană a „Memoriului studenţilor universi
tari români privitor la situaţia românilor din Transilvania şi Ungaria",
în scopul demascării politicii de oprimare a celor 3 OOO OOO de români
din Austro-Ungaria. Un puternic răsunet internaţional au avut mişcarea
memorandistă şi obiectivele preconizate de aceasta, problema naţională
a românilor intrind mai profund în conştiinţa opiniei publice euro
pene şi mondiale. In acest sens, periodicul „La Gazette de France"
scria la 9 mai 1894 : „Dreptul românilor în această împrejurare
este atit de evident că toate simpatiile se îndreaptă către acuzaţi, care
de altfel n-au părăsit niciodată terenul legal. Dacă ei vor fi achitaţi, va
fi pentru guvernul din Budapesta o infringere ; dacă vor fi condamnaţi,
o ruşine, iar mişcarea românilor nu va înceta" 7 • In aceeaşi epocă ziarul
belgian „L'Independance Belge" consemna situaţia intolerabilă a româ
nilor asupriţi din Transilvania : „în străinătate, în presa franceză, ita
li.ană şi engleză, transilvănenii primesc incurajări care nu s-au mani
festat deloc pină acum. Prin brutalitatea procedeelor sale, guvernul
ungar a provocat o deosebită mişcare de simpatie în favoarea oprimaţilor
şi se poate prevedea momentul cînd problema românească va deveni o
problemă europeană" 8•
O activitate rodnică pe terenul sensibilizării opiniei publice inter
naţionale faţă de politica oficială ungară de deznaţionalizare a români
lor din Transilvania a desfăşurat „Liga culturală", care şi-a asumat şi
rolul de a populariza şi apăra peste hotare legitimitatea cauzei româ
neşti, fie prin secţiunile ei din străinătate (Berlin, Anvers, Paris, Bruxel
les, Miinchen etc.), fie prin publicaţiile sale speciale. In primul deceniu
şi jumătate al secolului al XX-lea, acţiunile româneşti de informare a
opiniei publice, a parlamentelor şi guvernelor tuturor ţărilor în scopul
cîştigării adeziunii şi sprijinului cercurilor progresiste din întreaga lume
pentru mişcarea naţională a poporului român au cunoscut o amploare
fără precedent.
7 Apud Prof. univ. dr. Ion Spălăţelu, Intensificarea luptei maselor asuprite din
Transilvania pentru înlăturarea dominaţiei austro-ungare (1867-1914), în File,
voi. 11, p. 386.
"' 1918 la români, voi I, . p. 28.
157
Obiectivele de acţiune ale poporului român, care vizau în esenţ�
independenţa tuturor românilor şi unirea lor în cadrul unui singur stat.
independent şi suveran, se îngemănau într-o unitate indisolubilă, astfel
că lupta naţională trebuia desfăşurată concomitent pe toate planurile şi
de către toate forţele naţiunii, realitate pe care au înţeles-o, în între
gul lor, clasele şi categoriile sociale, precum şi organizaţiile politice·
româneşti.
Reprezentînd principala clasă producătoare de bunuri materiale,.
prin contribuţia majoră a căreia se edificau în fapt noile structuri eco
nomico-instituţionale ale României moderne, ţărănimea a fost profund
şi necontenit ataşată cauzei naţionale. Ea şi-a demonstrat voinţa de
luptă pentru prefaceri înnoitoare, pentru desăvîrşirea statului întregit
român în toate momentele esenţiale ce au jalonat efortul de eliberare
şi independenţă al naţiunii noastre. în a doua jumătate a secolului al
XIX-iea şi la începutul secolului al XX-iea, ţărănimea şi-a probat dis
ponibilităţile revoluţionare, capacităţile combative în opera de făurire
a statului naţional, în eroicele bătălii de la Plevna, Rahova şi Vidin,
în marea ridicare ţărănească din primăvara anului 1907 etc. Participarea
ţărănimii, ce alcătuia majoritatea poporului român la acţiunile ce vizau
susţinerea cauzei naţionale, de o parte şi alta a Carpaţilor, a conferit
acestora un caracter de masă, a întărit forţa mişcării de emancipare
naţională. Prezente în primele rînduri ale activităţilor memorandiste.
apărînd limba şi tradiţiile româneşti atît de prigonite de regimul dua
list austro-ungar, sprijinind iniţiativele „Ligii culturale", masele de lo
cuitori din mediul rural au menţinut nestinsă flacăra luptei pentru
dreptate socială şi unitatea neamului. în anii cruciali 1 916-1918 im
plicarea directă a ţărănimii, a întregului popor, în procesul de desăvîr
şire a statului naţional unitar - de care se legau speranţele într-o
transformare democratică a structurilor societăţii româneşti - va im
prima Marii Uniri valenţele unui act popular, revoluţionar şi progresist.
Clasa muncitoare, forţa socială cea mai avansată a societăţii, par
ticipantă activă la toate marile evenimente progresiste ale epocii mo
derne, s-a integrat ferm în amplul proces de modernizare şi dezvoltare
a ţării, a dat vigoare luptei pentru înfăptuirea dezideratelor naţionale
şi sociale ale poporului român, ridicînd pe noi trepte tradiţiile înainta
şilor, potenţînd energiile naţiunii. în această privinţă, fruntaşii mişcării
muncitoreşti şi socialiste afirmau cu deplină convingere că asupra so
luţionării dezideratului naţional fundamental românesc „avem ferici
tul prilej de a fi cu toţii de acelea.şi vederi, ca toate clasele societăţii
să propună aceeaşi dezlegare : dezrobirea românilor de sub jugul
străin" 9, iar ziarele muncitoreşti, în consens, relevau că „asupra unirii
toţi românii sînt de o părere" 1 0 şi că „întregirea ţării e o dorinţă co
mună tuturor cetăţenilor" l i .
9 "Contemporanul", a n VII, nr. 1 1 din ianuarie 1891, p . 441.

10 „ România muncitoare", an VI, seria a I I-a, nr. 65 din 2 1 octombrie 1910.
11 C. Dobrogeanu-Gherea, Război sau neutralitate, în Idem, Opere complete, voi. :-.,
Bucureştii , 1978, p. 242.
158
Constituirea partidelor muncitoreşti (1 893 în regatul României,
1 903 în Transilvania, 1905 în Bucovina) a marcat o substanţială creştere
în intensitate a luptei clasei muncitoare româneşti atît pe plan social
politic, cit şi pentru apărarea şi consolidarea independenţei, pentru
făurirea statului naţional unitar român. Manifestările proletariatului
au fost unitare pe întreg spaţiul românesc, mişcarea muncitorească şi
socialistă cultivînd în permanenţă contactele tradiţionale fireşti, prin
cele mai diverse forme şi mijloace de acţiune, între muncitorii de pe
o parte şi cealaltă a Carpaţilor. Analizînd evoluţia mişcării muncito
reşti şi rolul acesteia în lupta pentru eliberarea naţională şi socială,
tovarăşul Nicolae Ceauşescu subliniază însemnătatea legăturilor frăţeşti
.dintre toţi socialiştii români : „Intensificarea relaţiilor dintre socialiştii
din România ş i cei transilvăneni, unitatea tot mai strînsă a forţelor pro
letariatului de diferite naţionalităţi au constituit factori care au favo
rizat dezvoltarea mişcării muncitoreşti, crearea unităţii naţionale a po
porului român" 1 2 .
La Congresul de creare a Partidului Social-Democrat al Muncitori
lor din România (1893) se releva că în Transilvania trei milioane de
români sînt de fapt privaţi de orice drept politic şi că ei „sînt supuşi
la necontenite vexaţiuni din partea unei administraţiuni fără scrupule" 13,
iar la Congresul Partidului Social-Democrat Român din Transilvania, din
1906, fruntaşul socialist Ion Creţu se adresa lui I. C. Frimu, prezent la
.acel forum ca reprezentant al P.S.D.M.R., cu următoarele cuvinte ; „Ţie,
tovarăşe din România, îţi zicem : du-te şi spune fraţilor din România
.că Ungaria nu este mult lăudata ţară a libertăţilor, ci este ţara sugru
mării şi apăsării. Spune fraţilor că stăm înaintea luptei crîncene [ . ] , ..
spune tovarăşilor că simţim cu voi, sîntem cu voi" 14•

Dezvoltarea legăturilor pe multiple planuri ale proletariatului din
România cu cel din provinciile subjugate s-a concretizat în schimburile
reciproce frecvente de delegaţi la congrese şi conferinţe, de publicaţii
:şi corespondenţă, în permanenta vehiculare de cadre, în acordarea reci
procă de sprijin material şi moral în acţiunile întreprinse 1 5. Inseşi obiec
tivele comune - atît cele sociale, cit şi cele naţionale - au impus înmă
nuncherea eforturilor socialiştilor români de pe cuprinsul străvechii
Dacii, creîndu-se astfel, în fapt, unitatea pe plan naţional a mişcării mun
citoreşti.
Obiectivele politice şi strategice ale naţiunii române, modalitatea
înfăptuirii acestora au stat şi în atenţia burgheziei şi a organizaţiilor sale
p olitice. Participantă activă la marile realizări ale „Secolului Revolu
ţiilor", era firesc ca burghezia română să se încadreze în lupta pentru
12 Nicolae Ceauşescu, România pe drumul desăvîrşirii construcţiei socialiste' voi. 1 ,

Editura Politică, Bucureşti., 1968, p . 346-347.
13 Documente din istoria mişcării muncitoreşti din România. 1893-1900, Bucureşti,
1969, p. 140.
14 Ibidem, 1 900-1909, Bucureşti, 1975, p. 511.
J� Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, D e la statul geto-dac la statul român unitar,
1 59
făurirea statului naţional unitar, aceasta cu atît mai mult cu cit întă
rirea poziţiilor sale economice şi politice depindea hotărîtor de înfăp
tuirea idealului naţional.
Fiind clasa socială dominantă, iar partidul său principal - Partidul
Liberal - aflat în cea mai mare parte a timpului la conducerea ţării, ini
ţiativele politice ale burgheziei în ansamblul luptei naţionale româneşti
îmbrăcau forme diverse, găsindu-şi de cele mai multe ori suportul în
acţiunile energice ale maselor populare. Incheierea alianţei defensive cu
Austro-Ungaria şi Germania în anul 1883 - impusă de împrejurările
epocii, determinată de necesitatea apărării independenţei şi fiinţei statale
în condiţiile raportului de forţe existent între marile puteri - nu a în
semnat abandonarea de către oamenii politici burghezi a idealului uni
tăţii naţional-statale. Constatarea va fi făcută, încă din 1884, chiar de
către ministrul Austro-Ungariei la Bucureşti, care afirma că "decizia din
octombrie 1883 a guvernului român a avut un caracter de pură oportu
nitate" şi că "tratatul semnat cu această ocazie îşi va menţine valabili
tatea doar pînă cînd o conjunctură favorabilă va permite guvernanţilor
români să ducă o politică externă împotriva monarhiei habsburgice " 16•
Burghezia română din Transilvania, direct interesată în afirmarea
sa politică, suporta cu greu situaţia inechitabilă şi dominaţia din partea
celei maghiare, fapt ce a determinat ca în acţiunea de spargere a ba
rierelor de ordin naţional ce îi limitau ascensiunea să facă front comun
cu celelalte forţe sociale şi politice româneşti - muncitoreşti, ţărăneşti,
intelectuale. Această raliere a burgheziei din teritoriile ocupate la fron
tul larg naţional al luptei pentru unire era determinată obiectiv de înseşi
legităţile dezvoltării sale de clasă. Pentru că doar în condiţiile existenţei
propriului stat românesc unitar, al formării pieţei unice naţionale, bur
ghezia putea dobîndi condiţiile dezvoltării sale impetuoase şi afirmării
rolului de clasă dominantă. Constituirea partidelor naţionale ale româ
nilor din Transilvania şi Banat (1869) - organizaţii politice burgheze -
şi apoi unificarea lor în anul 1881 în Partidul Naţional Român au re
prezentat noi trepte în lupta de eliberare naţională în perioada premer
gătoare declanşării primului război mondial.
Indiferent de locul unde se manifesta - regatul României sau ţi
nuturile româneşti aflate sub dominaţie străină - lupta burgheziei s-a
desfăşurat unitar, vizînd acelaşi legitim obiectiv naţional, căci, aşa cum
subliniase Ion Ghica : „La români, aspiraţiunea către Unire nu este ten
dinţă de mărire sau cotropire, ci este spirit de conservare şi de legitimă
apărare în contra vecinilor ce-i înconjoară, căci temerea de cotropire şi
reducerea iar la o stare de inferioritate şi de umilire este încă mare şi
le impune datoria de a căuta să devie un stat puternic, ca să-şi poată
apăra cu succes existenţa" 11.
11 Ibidem, p. 321.
17 Apud I. Lupaş, Problema transilvană fn timpul lui Cuza şi Carol I, Bucu
reşti, 1946, p. 36.
1 60
Slujirii idealului naţional şi-a închinat toată energia intelectualita
tea, care printr-o impresionantă activitate cultural-educativă şi-a adus
-0 contribuţie remarcabilă la afirmarea conştiinţei naţionale a poporului
român. Şi pe tărîmul culturii - avînd în vedere profundele sale impli
caţii în realizarea idealului naţional -, în pofida tuturor deosebirilor so
ciale, confesionale sau politice, naţiunea română a realizat un front co
mun. Cultura română - edificiu unitar, sprijinit pe temelia ideii na
ţionale, a luptei pentru conservarea şi cultivarea limbii, a tradiţiilor şi
istoriei, a individualităţii politice - a militat perseverent şi eficient în
direcţia cimentării forţelor întregului popor, spre împlinirea obiectivului
comun al unirii politice 1s. Ca şi în perioada premergătoare Unirii de
la 1 859, cultura a pregătit şi a prefaţat, numai că într-o măsură mult
mai mare, unificarea naţional-statală din 1918.
Intelectualii, animaţi de profunde sentimente patriotice, au răspuns
ireproşabil cerinţelor înaltelor comandamente naţionale prin cele mai
diverse forme şi căi de acţiune pentru călirea sufletească a neamului şi
întărirea sa în lupta pentru unitate statală. In cadrul Academiei Române,
al societăţilor şi asociaţiilor culturale, al şcolilor de diverse grade, prin
editarea a numeroase organe de presă etc., prin lucrări de ţinută ştiinţi
fică superioară, care tratau istoric, politic, economic etnografic sau cul
tural civilizaţia românească în întregul ei, prin aportul la propăşirea
multilaterală a societăţii, intelectualitatea a reprezentat un ferment activ
al luptei pentru eliberare naţională.
La sfîrşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui următor, lupta
de eliberare naţională a tuturor românilor şi pentru unirea lor într-un
singur stat naţional unitar a intrat în faza ei decisivă. In acelaşi timp,
se profilase izbucnirea unui război de proporţii nemaiîntîlnite pînă atunci
în istorie, dimensiunile fiindu-i prefigurate de ascuţitele contradicţii din
tre marile puteri imperialiste şi blocurile militare constituite - Puterile
Centrale şi Antanta -, de obiectivele urmărite de acestea - reîmpăr
ţirea, pe bază de forţă, a lumii şi a zonelor de influenţă între ele. In
aceste condiţii, conflictul ce se profila la orizont nu mai putea fi regional
şi nici măcar continental, el urma să cuprindă întregul glob, întreaga
civilizaţie umană.
Prezentînd caracteristicile fundamentale ale societăţii româneşti şi
obiectivul major al acesteia, se impune a fi subliniat faptul că românii
nu şi-au legat împlinirea idealului desăvîrşirii unităţii naţional-statale
de izbucnirea vreunei conflagraţii mondiale ; dimpotrivă, un asemenea
război aducea noi probleme de rezolvat, ale căror soluţii erau foarte greu
sau deloc previzibile. De asemenea, izbucnirea războiului ar fi ridicat
multiple greutăţi de ordin politico-militar, dificil de depăşit, avîndu-se
în vedere că puternicele contradicţii din sud-estul Europei, generate de
competiţia între marile puteri pentru stăpînirea şi expansiunea în zonă,
18 Gh. Platon, Istoria modernă a României, Bucureşti, 1985, p. 425.
161
fdceau ca imperiile vecine României, care încorporaseră importante te
ritorii româneşti, să fie grupate în blocuri militare adverse.
In politica imperialistă a marilor puteri sud-estul Europei ocupa
un loc important, aici intersectîndu-se „Drang nach Osten"-ul austro-un
garo-german cu expansiunea ţaristă spre Strîmtori şi Istanbul ; toate
acestea afectau grav şi interesele popoarelor balcanice aflate în plin pro
ces de redeşteptare naţională. Dacă Balcanii erau consideraţi „butoiul cu
pulbere" al Europei, aceasta nu se datora popoarelor din zonă, ci poli
ticii marilor puteri europene, care, prin forţă, căutau să-şi impună inte
resele proprii în detrimentul popoarelor balcanice, teritoriile naţionale
ale acestora fiind socotite simple anexe coloniale. In acest sens, socialis
tul german Alexander Helphand-Parvus scria în anul 1908 următoarele :
„Dar dacă cineva poartă vina politică pentru situaţiile politice precare
din răsăritul european, atunci acestea sînt congresele marilor puteri. Ele
nu au rezolvat nimica şi nu au orînduit nimic, ei au creat doar nemul
ţumiri şi situaţii nesănătoase [ . ]. Trebuie să ne obişnuim ca şi statele
..
balcanice să fie lăsate în seama lor înşile. Intregul interes acut şi toate
conflictele europene în legătură cu Răsăritul sînt generate de faptul că
Peninsula Balcanică este privită ca o imaginară colonie europeană" 19•
Oamenii politici români, avînd în vedere că ţara liberă era situată
la interferenţa de interese expansioniste ale Austro-Ungariei şi Rusiei
ţariste, au fost nevoiţi să ţină seama de complexitatea împrejurărilor
existente la izbucnirea primului război mondial şi, în funcţie de acestea,
să acţioneze, în primul rînd, în direcţia asigurării independenţei, suve
ranităţii şi integrităţii statului, menţinerea fiinţei statale româneşti fiind
condiţia esenţială a continuării luptei pentru întregire naţională. Aşadar,
în ajunul declanşării primei conflagraţii mondiale, obiectivul central care
stătea în faţa naţiunii române era realizarea neîntîrziată a unităţii sale
politice depline. Străină de pofta nesăţioasă de cuceriri care aţîţa pe alţii,
conştientă de legitimitatea idealului său naţional şi de legitatea inexo
rabilă a împlinirii lui, naţiunea română era angajată ferm şi încrezătoare
pe calea făuririi destinului său istoric.
Incă de la începutul războiului, analizînd condiţiile în care se extin
dea conflagraţia, posibilităţile de care dispunea România, nivelul de pr2-
gătire şi înzestrare al armatei, guvernul român - în deplină concordanţă
cu obiectivele fundamentale ale naţiunii - a proclamat neutralitatea
ţării 20• Chiar dacă de la început atitudinea poporului român a fost în
dreptată împotriva blocului Puterilor Centrale, el nu s-a aventurat ne
chibzuit în conflagraţia mondială ; după doi arii de neutralitate „cu
arma la picior�' - cum afirma Nicolae Iorga - România a hotărît in
trarea în război atunci cind, datorită importanţei strategice a poziţiei
sale, plana pericolul ca ţara să fie cotropită de către taberele beli
gerante, cînd reprezentanţii puterilor Antantei au recunoscut ferm drep
turile istorice ale unirii provinciilor româneşti din Austro-Ungaria cu
Ho mânia.
10 Apud Ion Popescu-Puţuri, Indemn la creaţie, Bucureşti, 1984, p. 157.

to 19 18 la români, voi. I, p. 33.
1 62
ISTORIA NATIONALA - EXPRESIE Procesul istoric al unirii po
A LEGITĂŢII OBIECTIVE A porului român într-un singur corp
FAURIRII MARII UNIRI
politic nu era un fenomen istoric în-
tîmplător, iscat de conjuncturi fa\·o
rabile şi condamnat la pieire o dată cu dispariţia lor. O istorie bogată in
fapte de referinţă, cu o durată multimilenară, a pregătit îndelung idealul
unirii politice a românilor, creînd neincetat condiţiile favorablle împli
nirii ei definitive, demonstrînd convingător justeţea şi relevînd caracte
rul de legitate a evoluţiei istorice. Intregul trecut al românilor, expe
rienţa îndelungată de viaţă şi luptă evidenţiază cu forţa de netăgădu;t a
faptelor că Unirea era un fenomen istoric cu rădăcini adînc înfipte în
solul realităţilor româneşti, chemat să se împlinească irevccabU şi să
dureze necontenit.
Lupta pentru unitate, desfă<şurată în strînsă corelare cu c2a pentru
independenţă, a reprezentat una din coordonatele fun:lamentalc ale în
tregii evoluţii istorice a poporului român. „Din cele mai rechi timpuri,
idealurile unirii, libertăţii şi independenţei au însufleţit permanent po
porul român -arată tovarăşul Nicolae Ceauşescu , constitu:nd făcl ia
-
care a luminat, generaţie după generaţie, drumul spre dreptate, spre

progres, spre o viaţă mai bună, liberă şi demnă. Milenara noastră istorie
este jalonată de nenumărate bătălii, de jertfe şi sacrificii fără seamăn
pentru păstrarea fiinţei naţionale, pentru apărcrea dreptudor funda
mentale ale poporului" 21.
Experienţa multimilenară de viaţă şi de luptă a poporului român
demonstrează convingător că evoluţia lui istorică, capacitatea de a în
frunta vitregia vremurilor i-au fost asigurate de unitatea sa armonioo.s:l
pe toată întinderea spaţiului carpato-danubiano-pontic, manifestat�l
constant în decursul secolelor. La baza unitătii . noastre a stat însăsi
unitatea geografică a spaţiului pe care s-a plă mădit poporul român Ş i
pe care au vieţuit înaintaşii lui. Pămîntul românesc se înfăţişează ca
unul din cele mai armonioase, mai frumoase �i mai bogate întinderi de
pe cuprinsul planetei, alcătuind un ansamblu complex, dar unitar, care
are în centrul său cetatea Transilvaniei înconjurată din toate părţile de
munţii Carpaţi, ca o uriaşă cunună. Această unitate geografică izvorîtă
din diversitatea şi echilibrul formelor de relief şi-a pus amprenta asupra
dezvoltării unitare a poporului român.
Un alt factor hotărîtor al păstrării u:n!tăţii româneşti l-au constituit,
fără îndoială, legăturile economice, permanente şi puternice, dintre teri
toriile româneşti de o parte şi de alta a C<::. rpaţilor, legături generate şi
de caracterul de complementaritate al economiilor lor 22, legături pe care
anumite conjuncturi externe defavorabile nu le-au putut nicicînd împie
dica şi care, o dată cu trecerea timpului, au devenit mai întinse şi mai
fecunde, intensificîndu-se peste hotarele politice artificiale impuse de
dominaţiile diverselor imperii şi regate expansioniste. In mod îndreptă-
'1 Nico:ae Ceauşescu, România pe drumul construirii societăţii socialiste multilateral

dezi:oltate, vol. 26, Editura Politică, Bucu:-eşti, 1984, p. 431.
1 63
ţit, Nicolae Iorga afirma că „cea dintîi unire a românilor a existat cînd
în capul cărturarilor nu răsărise această idee", fiind determinată de
„unitatea perfectă a vieţii economice, aşternută pe unitatea perfectă a
vieţii generale, şi Ardealul a intrat şi el în această viaţă prin inter
circulaţia românească : un singur corp, un singur sistem, am zice, vînos,
prin care străbătea acelaşi sînge viu" 23•
Unitatea vieţii social-politice a reprezentat o altă realitate evidentă
a evoluţiei poporului român. Ea constituie o dovadă a necesităţii legice
resimţite de un popor avînd aceleaşi origini şi aspiraţii de a convieţui şi
munci laolaltă. Aceasta s-a caracterizat prin organizarea identică sau
asemănătoare multă vreme a structurilor sociale si administrative a tu
turor provinciilor locuite de români, prin perpetuarea unei organizări
politice similare şi, mai ales, a unor relaţii politice foarte strînse şi inter
dependente, legături care s-au menţinut trainic, chiar în condiţiile vi
trege ale existenţei pluralismului statal medieval. Neîntrerupta aspiraţie
spre unitate politică a fost cimentată de-a lungul secolelor de manifes
tarea comunităţii spirituale, ridicată la un grad superior prin numeroa
sele şi variatele legături culturale între românii de pe ambele versante
ale Carpaţilor. In zorii epocii moderne a evoluţiei României se va între
prinde un excepţional efort conjugat al cărturarilor şi forţelor progre
siste româneşti pentru cultivarea limbii naţionale, pentru promovarea
învăţămîntului românesc, pentru popularizarea istoriei naţionale şi, în
cadrul acesteia, a marii împliniri a lui Mihai Viteazul din 1599-1600.
Unitatea românească a fost însă serios afectată de politica de cotro
pire promovată de unele din statele vecine, dominaţia străină şi rupturile
teritoriale frînîndu-i serios dezvoltarea. Dar istoria românilor pune în
evidenţă un adevăr subliniat în repetate rînduri de secretarul general
al partidului, şi anume că „jugul asupririi străine poate frîna pentru un
timp, poate întîrzia evoluţia unui popor, dar nu-l poate î mpiedica să-şi
realizeze aspiraţiile de libertate, unitate şi progres, nu poate anihila ac
ţiunea legilor inexorabile ale dezvoltării sociale, dacă acest popor este
hotărît să trăiască liber" 24.
Convingerea că aparţin aceluiaşi viguros trunchi milenar, conştiinţa
unităţii de neam, închegată tot mai puternic prin truda generaţiilor de
cărturari patrioţi şi conştientizată în marea masă a locuitorilor de pe
întreg cuprinsul românesc, devenită, în secolele XVIII-XIX, o conştiinţă
naţională activă, au reprezentat forţele motrice, armele de gîndire şi sim
ţire ale luptei neostenite pentru unitate, într-o patrie liberă şi neatîrnată.
Impotriva vicisitudinilor multiple ale istoriei noastre multimilenare „ideea
unirii ţărilor româneşti, idealurile formării unui stat puternic pe me
leagurile Daciei nu au putut fi ucise niciodată, pentru că ele sînt adînc
22 Victor Axenciuc, Ioan Tiberian, Premise economice ale formării statului naţional
unitar romdn, Bucureşti, 1979, p. 30-56.
23 N. Iorga, Elemente economice în cultura românească, în Conferinţe şi prelegeri,
vol. I, Bucureşti, 1943, p. 53.
!4 Nicolae Ceauşescu, România pe drumul desăvirşirii construcţiei socialiste, vol. 3,
164
Burebista, rege al Daciei (82 -44 î.e.n.}, conducătorul statului dac centralizat şi independent
(sculptură de Radu Aftrnie)
împlîntate în înseşi sîngele, în conştiinţa şi spiritul întregului nostru

popor" 25•
După cum se consemnează în scrierile antice, străbunii noştri geto

daci, „cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci" 26, şi-au făurit în spa
ţiul carpato-danubiano-pontic structuri economice, politice şi culturale,
care vor culmina cu instituţia statală, reliefînd prin timp puternica uni
tate de neam, de limbă, de civilizaţie materială şi spirituală. Este neîn
doielnic faptul că numai existenţa unei organizări politice bine structu
rate a făcut posibilă rezistenţa armată pe care geto-dacii au opus-o, în
anul 514 î.e.n., impunătorului corp de invazie condus de regele persan
Darius 27. Pe baza aceleiaşi unităţi etnice. lingvistice, economice şi cultu
rale a luat naştere, cu mai bine de două milenii în urmă, statul dac cen
tralizat şi independent de sub conducerea regelui Burebista, realizîndu-se
astfel prima unificare statală la scara întregului areal geopolitic al stră-
u Nicolae Ceauşescu, România pe drumul construirii societiiţtt socialiste multilateral

dezvoitate, vol. 11, Editura Politică, Bucureşti, 1975, p. 694.
26 Herodot, Istorii, IV, 93, în Izvoare privind istoria Romdntet, vol. I, Bucureşti,
1964, p. 49.
11 Dumitru Berciu, Adina Berciu-Drăghicescu, Războiul dintre geţi şi perşi. 514 i.e.n . . ,
Bucureşti, 1986.
1 65
STATUL DAC CENTJ�,\LIZAT ŞI I NDEPENDENT CONDUS DE BUREDI STA (SEC. I Î.E.N.)
"' R
; -11(1
�/ t:- „
-
()/� R
IV u M I N O S T R U M J
D ecebal, rege al Daciei (87- 106), conducă
torul luptelor de apărare din anii JO 1 - 102
şi 10.5 - 106 împotriva expansiunii romane
(reproducere de pe Columna lui Traian)
Scenă de luptă din războiul dintre daci �'

romani din anii 10.5 - 106 (reproducere de
p e Columna lui Traian)
moşilor noştri. Dacia lui Burebista, unul „dintre cele mai remarcabile
creatoare state aborigene ale antichităţii" 28, şi-a exercitat puterea pe
un vast teritoriu care se întindea în nord, pînă în Carpaţii Păduroşi, în
nord-vest pînă la Munţii Slovaciei şi Dunărea Mijlocie, spre sud pînă la
Munţii Haemus (Balcani), spre sud-est pînă la Marea Neagră, iar către
est pînă la cetatea Olbiei. Sub conducerea lui Burebista, „cel dintîi şi cel
mai mare rege din Tracia" 29, dacii şi-au consolidat unitatea internă şi
şi-au sporit potenţialul militar de apărare. Ei puteau ridica o armată
impresionantă, de 200 OOO de oameni, cu ajutorul căreia au fost capabili
să înfrunte expansiunea Romei în aceste părţi ale continentului european.
La sfîrşitul secolului I e.n., înaintarea Imperiului roman dincolo de
linia Dunării s-a izbit de rezistenţa regatului dac, aflat sub sceptrul lui
Decebal (87-106 e.n.) 30. Timp de două decenii, dacii vor desfăşura o
aprigă luptă de rezistenţă pentru apărarea independenţei şi unităţii sta
tului în faţa expansiunii militare a Imperiului roman. Această rezistenţă
a atins punctul culminant în cursul marilor războaie din anii 101-102 şi
1 05-1 06 e.n. 3 1 •
In acest moment istoric dificil, care-i putea întrerupe firul dez
voltării fireşti, poporul dac, dînd dovada unei remarcabile vitalităţi, a
reuşit să-şi păstreze unele structuri social-economice şi politico-adminis
trative proprii, care i-au dat putinţa să-şi refacă, în bună măsură, exis
tenţa statală în teritoriile aflate în afara ocupaţiei romane. Dacia liberă
a reprezentant, de altfel, o prezenţă distinctă în lumea antică. Efortul
comun al tuturor dacilor - din teritoriile cucerite şi din cele necotro
pite - pentru refacerea statului lor a constituit, de asemenea, o eloc
ventă ilustrare a unităţii etnice a poporului dac, a voinţei neînduplecate
a acestuia de a trăi în libertate.
Insuşi procesul de formare a poporului român s-a desfăşurat în
secolele I-III în condiţiile continuităţii şi stabilităţii elementului dac,
autohton, ale existenţei neîntrerupte a unei organizări statale, atît în
provincia romană Dacia, cît şi în Dacia liberă. lmpletirea în acest răs
timp a civilizaţiilor dacă şi romană, preluarea de către poporul dac a
limbii latine au fost coordonatele fundamentale ale etnogenezei româ
neşti. Valurile populaţiilor migratoare, care se vor succeda vreme de o
mie de ani pe pămîntul Daciei, nu vor putea disloca masa compactă a
autohtonilor, nu vor izbuti să schimbe comunitatea de viaţă, limbă şi
cultură a poporului român, nu vor putea opri evoluţia sa unitară spre
forme superioare de organizare statală.
După retragerea legiunilor şi administraţiei romane din provincia
Dacia la sud de Dunăre, a devenit posibilă refacerea unităţii fireşti n
Daciei, aproximativ în frontierele ei anterioare. Statornici în vatra lor
28 Paul MacKendrick, Pietrele dacilor vorbesc, Bucureşti, 1978, p. 9.

29 Ion Horaţiu Crişan, Burebista şt epoca sa, Bucureşti, 1977, p. 5.
30 Dumitru Berciu, De la statul dac independent şt centraUzat, al lut Burebtsta,
la statul dac fnflorttor al lui Decebal, în File, vol. 10, p. 43-45.
31 Istoria militară a poporului român, vol. I, Din cele mai vechi timpuri pină fn
secolul al XIV-lea, Bucureşti, 1984, p. 141-179.
168
dintotdeauna, unde s-au format pe un fond etnic străvechi şi viguros,
românii au rămas unul şi acelaşi popor, păstrîndu-şi unitatea lingvistică,
de cultură şi de civilizaţie. Această unitate, exprimată în forme diverse,
a rămas de-a lungul istoriei o redutabilă armă de luptă a poporului
român, o pavăză puternică în faţa tuturor forţelor străine, care au căutat
a-i şterge propria-i identitate, a-i diminua capacitatea de rezistenţă şi
voinţa de dăinuire.
In perioada de început a evului mediu, funcţia de apărare a fiinţei
proprii va fi exercitată de obştile teritoriale româneşti, organizări social
politice de tipul „romaniilor populare", care vor reprezenta o chezăşie a
supravieţuirii şi dezvoltării istorice a poporului nostru 32• Indeplinind un
rol de centralizare şi direcţionare a problemelor economice, administra
tive, politice şi militare ale comunităţilor româneşti, conduse de un „sfat
al bătrînilor" şi avînd la bază „legea pămîntului românesc", obştile teri
toriale au reprezentat un factor esenţial de unitate, de conservare şi dez
voltare a limbii şi civilizaţiei proprii, de mobilizare a energiilor locale în
vederea organizării rezistenţei în faţa migratorilor, de geneză a unor
forme de organizare statală superioare. Astfel, constituirea cnezatelor şi
voievodatelor româneşti încă din a doua jumătate a mileniului I, a per
mis afirmarea politică şi militară a românilor, a inaugurat o etapă nouă
în procesul unificării lor depline într-un stat propriu puternic. Geograful
armean Moise Chorenat înscria pe hărţile sale din a doua jumătate a
secolului al IX-lea o „ţară a românilor", la nord de Dunăre 33, iar în 971,
după însemnările cronicarului bizantin Georgios Kedrenos, „fortăreţe ri
dicate dincolo de lstru" trimiteau soli împăratului de la Constantino
pol 34. Notarul anonim al regelui Ungariei Bela, relatînd evenimentele
legate de începutul invaziei triburilor migratoare ungare în Pannonia în
secolele IX-X, vorbeşte pe larg despre existenţa, în partea de vest şi
centrală a fostei Dacii, a unor formaţiuni politice româneşti, mult ante
rioare acestor evenimente. El aminteşte pe rînd de voievodatul din Cri
şana, al ducelui Menumorut, cu centrul în cetatea Biharei, care se în
tindea din Maramureş spre sud pînă pe malurile Mureşului, de la Tisa
spre est pînă la „porţile" Meseşului ; de voievodatul din podişul Transil
vaniei, al lui Gelu Românul, de la „porţile" Meseşului pînă la Mureş şi
Carpaţi, cu centrul pe Someş, probabil în cetatea Dăbîca ; de voievodatul
din Banat, al lui Glad, cuprins între Tisa, Mureş şi Dunăre, cu reşe
dinţa la Cuvin (Keve). Toate aceste voievodate s-au opus vreme înde
lungată agresiunii triburilor lui Arpad.
Concomitent, au fiinţat şi alte alcătuiri politice asemănătoare, cu
niveluri de organizare statală diferite, cunoscute îndeobşte sub numele
de „ţări" şi răspîndite pe întreg teritoriul românesc. In Transilvania
sz Dr. Ştefan Olteanu, Structuri social-economice şi politico-militare pe teritoriul

României în secolele II-XI e.n., în File, vol. 10, p. 51-64.
u Aurel Decei, Românii din veacul al !X-lea pînă în al XIII-lea în lumina izvoa
relor istorice armeneşti, în AIIN, vol. VII, (1936-1938), p. 439-440.
14 Georgios Keclrenos, Compendiu de Istorii, în Fontes Histortae Daco-Romanae,
vol. III. Scriitori bizantini (sec. XI-XIV), Bucureşti, 1975, p. 141.
1 69
Glad, Gelu şi :Menumorut,
voievozi ai românilor, con
ducători ai luptelor de
apărare împotriva invaziei
triburilor migratoare un
gare - secolele IX - X
(grup statuar)
exista "Ţara Maramureşului", „Ţara Năsăudului", "Ţara Bîrsei", "Ţara

Făgăraşului", „Ţara Haţegului'' ; la sud de Carpaţi, "Ţara Cîmpulungu
lui Muscel", „Ţara Loviştei", „Ţara Mehedinţilor" sau "Ţara Severinu
lui" ; între Carpaţi şi Nistru, „ Ţara Vrancei", „ Ţara Cîmpulungului Mol
dovenesc", „Ţara Tigheciului" ; în Dobrogea, jupanatele lui Dimitrie şi
Gheorghe. Ele sînt dovedite şi la românii din sudul Dunării, pînă în
Grecia, sub denumiri ca „Valahia", "Vlahia Mare", „Vlahia", nVlahia de
Sus" etc.
Dezvoltarea relaţiilor feudale reclama constituirea unui organism
politic închegat, de sine stătător, cu autoritatea extinsă pe un teritoriu
mai mare, capabil astfel să răspundă mai adecvat, prin forţa armelor,
pericolului invaziilor externe. In atare condiţii, în teritoriile extracar
patice din sud şi est şi-au afirmat mai întîi prezenţa numeroase şi pu
ternice formaţiuni politice, precum cele din Dobrogea conduse de T atos,
Sestlav şi Satza, din secolul al XI-lea, cnezatele lui Ioan şi Farcaş, voi�
vodatele lui Litovoi şi Seneslau de la vest, respectiv est de Olt, amintite
de Diploma cavalerilor ioaniţi la 1 247, "Ţara moldovenească" cu centrul
la Baia sau chiar „Valahia" de pe valea Siretului, menţionate de un
document franciscan de la 1 340. Manifestînd aceeaşi propensiune spre
unificare statală ca şi românii din nordul Dunării, cei de la sud de ma-
1 70
rele fluviu, prin fraţii Petru şi Asan, au pus, la sfîrşitul secolului al
Xll-lea, în confruntarea directă cu Imperiul bizantin, bazele statului Asă
neştilor, expresie a vitalităţii şi creativităţii politice româneşti. îndeosebi
sub domnia lui Ioniţă (1197-1207) românii de aici îşi vor afirma capa
citatea politică şi militară în spaţiul sud-est european 35.
Cu toate impedimentele generate de politica expansionistă ungară
:Sau de invazia mongolă din 1 241-1 242, procesul de formare a statelor
feudale de sine stătătoare româneşti nu a putut fi împiedicat 36• Voievo
datul Transilvaniei îşi va afirma entitatea într-o continuă dispută cu
Coroana ungară suzerană, pînă ce, după înfrîngerea de la Mohacs (1526)
�i desfHnţarea statului feudal ungar, el va deveni un principat auto
nom sub suzeranitate otomană cu un statut internaţional similar statelor
feudale româneşti extracarpatice. Ţările române extracarpatice, Muntenia
�i Moldova, şi-au semnat actele de naştere prin victorii militare asupra
aceluiaşi regat al Ungariei, ale cărui tendinţe de expansiune şi dominaţie
asupra întregului spaţiu românesc constituiau o piedică serioasă în afir
marea politică a românilor. Astfel, sub Basarab I „Intemeietorul", Ţara
Românească Muntenia, reunind toate cnezatele şi voievodatele de la sud
de Carpaţi, după ce i-a biruit pe tătari, şi-a extins autoritatea pînă în
vecinătatea cetăţii Chilia de la gurile Dunării şi a cuprins apoi în fron
tierele sale şi Banatul românesc de Severin, recuperîndu-1 de sub do
minaţia ungară.
Victoria remarcabilă repurtată în bătălia de la Posada (9-12 no
iembrie 1 330), cînd oastea lui Basarab I a prins armata regelui Carol I
Robert de Anjou ca „peştii în năvod", zdrobind-o, cum consemnează
Cronica pictată de la Viena, a consolidat independenţa statului român
-sud-carpatic şi a introdus în tabloul politic european un important factor
politic şi militar de stabilitate. Peste trei decenii şi jumătate, cu sprijinul
Tomânilor munteni şi transilvăneni, voievodul Bogdan, în fruntea româ
nilor de la est de Carpaţi, pecetluia printr-o izbîndă asemănătoare consti
tuirea statului independent al Ţării Româneşti Moldova.
In aceeaşi perioadă a fost întemeiat şi statul românesc dobrogean,
-care a jucat un important rol în Peninsula Balcanică sub domnia lui
Dobrotiţă. în faţa expansiunii tot mai ameninţătoare a otomanilor, în
timpul lui Mircea cel Mare (1 386-1418), Dobrogea a fost unită cu Mun
tenia, făcîndu-se astfel un prim pas spre realizarea unităţii legice a tu
turor teritoriilor locuite de români.
întemeierea şi consolidarea statelor feudale unificate româneşti a
-constituit unul din evenimentele cruciale ale istoriei poporului român.
Ele au impus pe eşichierul politic european o realitate indubitabilă, a
·cărei forţă şi trăinicie avea la bază unitatea etno-culturală exemplară
.a poporului nostru. Existenţa în vatra vechii Dacii a trei state româneşti
·nu a afectat unitatea poporului român, exprimată în continuitatea de
·.::s Gheorghe I. Brătianu, Tradiţia istorică despre întemeierea statdo r româneşti,

Bucureşti, 1980, p. 49-83.
::11 Constituirea statelor feudale româneşti, Bucureşti, 1980.
171
Bătălia de h Posada ( 1330) , în care oastea Ţării Româneşti Muntenia,
condusă de Basarab I (cca 1 3 1 0 - 1352), a înfrlnt oastea regelui Unga
riei, Carol Robert de Anjou (miniatură din Cronica pictată de la Viena)
limbă şi cultură, în similitudinea structurilor economice şi sociale. Pu

ternicele trăsături comune, remarcate în epocă de toţi cei ce i-au cunos
cut îndeaproape pe locuitorii ţărilor române, amplificate de-a lungul vea
curilor de permanente şi strînse legături politice, economice şi spirituale,
au menţinut şi adîncit continuu sentimentul şi conştiinţa unităţii de
1 72
neam, alimentînd năzuinţa spre unitate po
litică, către refacerea vigurosului trunchi
politic al Daciei străvechi.
Poporul român a rămas mereu acelaşi,
închegat, unitar şi omogen. El şi-a păstrat
permanent nwnele generic şi străvechi pen
tru toţi locuitorii săi, adică acela de român,
chiar dacă, pe lingă acesta, sînt cunoscute
denominative derivate după nume de per
soane cu rol important în istoria români
lor (basarabi, de pildă pentru locuitorii Ţă
rii Româneşti Muntenia în unele documente
străine), denumiri de zone geografice, de
ape sau munţi. Denumirile de munteni,
moldoveni, olteni, ardeleni, bănăţeni, basa
rabeni, maramureşeni, bucovineni etc. sau
moţi (în Munţii Apuseni), vrinceni (în
Vrancea) d obrogeni (în Dobrogea), bîrseni
(în Ţara Bîrsei), argeşeni (în Argeş) sînt
subsumate, la rîndu-le, numelui general de
român, fapt remarcat de numeroşi călători
-0ri oameni de ştiinţă străini : „românii
- sublinia, spre exemplu, istoricul francez
Jules Michelet - păstrează neştirbit tot
ceea ce i-au lăsat străbunii : portul, mora
vurile, limba şi mai cu seamă marele lor
nume de romani" 37•
In decursul istoriei, poporul român a
intrat în contact strîns cu numeroase se
minţii, dar el nu a fost hunizat, slavizat
-0ri otomanizat niciodată, ci şi-a păstrat pro Mircea cel Mare, domn al Ţării
pria-i entitate, transmisă îmbogăţită, din Homâneşti Muntenia ( 1386 - 14 18)
generaţie în generaţie, pînă astăzi. La (frescă de la Curtea de Argeş)
aceasta a contribuit, în bună măsură, men-
ţinerea mereu trează a conştiinţei unităţii indisolubile de neam, înte
meiată pe o conştiinţă a originii comune, a limbii şi culturii unice, a
.aceluiaşi factor psihic şi profil spiritual.
Conştiinţa de neam a fost înţeleasă şi exprimată de poporul român
in diferite chipuri, la loc de frunte situîndu-se însăşi legătura nemijlo
cită dintre numele şi originea sa - caracteristică ce particularizează
încă o dată pe români între celelalte popoare ale Europei. Prin însăşi
denumirea sa, poporul român, în întregimea lui, ştia că este urmaşul
.direct al strămoşilor daco-romani, vorbitor al unei limbi unice - limba
română, lexicul românesc autohton dovedind „mai presus de orice în-
·37 Jules Michelet, Principatele dunărene, în Idem, Istoria revoluţiei. Scrieri alese,
vol. II, Bucureşti, 1973, p. 337.
1 73
doială că (precum s-a precizat de mult) populaţia traco-dacică formează
temelia şi trunchiul principal pe care s-a grefat şi prin care a putut să
dăinuiască romanitatea în Balcani şi în Carpaţi, fiind deci însăşi baza
etnica-socială a poporului român, a marii comunităţi social-etnice ro
mânofone din evul mediu şi din epoca modernă" 38• Această unitate
lingvistică - parte inseparabilă a conştiinţei de neam - a fost deseori
exprimată de cărturarii români, pentru care „rumânii den Ardeal, mol
dovenii şi ceştia din ţara aceasta [Muntenia - n.n.] tot un neam, tot
o limbă fiind", căci „tot romani îi ţinem, că toţi aceştia dintr-o fîntînă
au izvorît şi cură" 39• Ei au dovedit cu argumente ştiinţifice - lingvis
tice, istorice, etimologice - că „numele cel mai adevărat, autentic, de
la primul descălecat prin Traian este rumân sau romanus, care nume
acest popor l-a păstrat întotdeauna între dînşii şi [ ... ] acelaşi nume este
dat îndeobşte şi muntenilor şi moldovenilor şi celor ce locuiesc în Ţara
Transilvaniei", care „au păstrat neschimbat numele cel vechi şi se mîn
dresc şi azi cu numele rumâni" 40• Faptul acesta constituie o evidenţă
de necontestat, subliniată în numeroase rînduri şi de cronicarii, istoricii
ori călătorii străini, care nu o dată afirmau că „românii de azi ce trăiesc
în Ţara Românească, Moldova şi în munţii Transilvaniei" sînt „locuitorii
cei mai vechi ai acestei ţări" 41, care „din limba dacilor şi a romanilor
au făcut o singură limbă românească" 42• Această conştiinţă a unităţii
de neam şi limbă a constituit suportul de granit pe care poporul român
şi-a ridicat, cu minuţie, edificiul său naţional. Ea a reprezentat liantul
ce i-a unit pe români în tot cursul istoriei, cu deosebire în perioadele
de grea cumpănă, cînd au fost nevoiţi să trăiască despărţiţi prin hotare
artificiale ori sub stăpîniri străine.
Unul din factorii hotărîtorl care au asigurat unitatea şi existenţa
de sine stătătoare a ţărilor române în evul de mijloc l-a reprezentat în
delungatul şi eroicul efort de apărare la care a luat parte întregul popor
român 43• „Oastea cea mare", a cărei forţă principală o asigurau masele
de ţărani liberi, tîrgoveţi şi meşteşugari, a dus greul luptelor de apărare
a ţării împotriva repetatelor invazii şi agresiuni armate ale marilor pu
teri învecinate, în primul rînd ale Imperiului otoman, care urmăreau să
cotropească şi să înglobeze teritoriile româneşti în hotarele lor. Materia
lizare a principiului doctrinar de străveche tradiţie, moştenit de la
38 I. I. Rusu, Etnogeneza românilor, Bucureşti, 1981, p. 232.

39 Constantin Cantacuzino Stolnicul, Jstoriia Tării Româneşti în Cronicari mun-
· '
teni, voi. I, Bucureşti, 1961, p. 38, 52.

40 Miron Costin, Opere, Bucu�eşti, 1958, p. 207, 229.
41 J. Troster, Dacia. Das ist die neue Beschreibung des Landes Siebenbilrgen,
1666, p. 338, 342.
42 Lisznyai Kovacs Pal, Magyarok Cronicaja. Melly be foglal MCXCVJ Eszten
doket, Avagy Christas sziiletesenek 268-1464 Debreceni, [1693), p. 28.
43 General-maior dr. Ilie Ceauşescu, Războiul întregului popor pentru apărarea
patriei la români. Din cele mai vechi timpuri pînă în zilele noastre, Bucureşti�
1980, p. 83-109.
1 74
ŢĂRILE ROMÂNE LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XV-LEA
Iancu de Hunedoara, voievod al Ţării Ro Ştefan cel Mare, domn al Ţării Româneşti
m âneşti Transilvania ( 1 '14 1 - 1 4 46, 1448) Moldo·1a ( 1 457 - 1504)
(gravură din secolul al X VI-lea)
geto-daci, privind apărarea patriei prin lupta întregului popor, „oastea

cea mare", a cărei epocă de glorie este cuprinsă între secolele XIV-XVI,
a dat posibilitatea poporului român să se opună cu sorţi de izbîndă unor
invadatori cu potenţial militar superior, a stat la baza dăinuirii necon
tenite a statelor româneşti în evul mediu.
Remarcabilul efort militar desfăşurat de poporul român a făcut po
sibilă supravieţuirea statală distinctă şi autonomă a Moldovei, Munte
niei şi Transilvaniei, într-o vreme cînd o serie întreagă de alte state
europene au dispărut definitiv sau au avut hiatusuri îndelungate de
existenţă de sine stătătoare. Astfel, dacă în anul 1 390 în Europa de
sud-est erau 19 state, o sută zece ani mai tîrziu, ca urmare a cuceririlor
otomane, mai fiinţau doar 7, între care se numărau şi cele 3 state româ
neşti.
In faţa ameninţării crescînde a Porţii, care găsea o Europă dezbi
nată de conflicte între puterile creştine pentru supremaţie şi de lupte
feudale interne fără sfîrşit, conducătorii ţărilor române au înţeles că
doar realizarea unui front comun de luptă, în care să fie atrase şi alte
popoare interesate în bararea ofensivei otomane, putea pune stavilă
instaurării dominaţiei acesteia. Capacitatea de ripostă militară a unui
astfel de front românesc unitar, deseori probată în cursul invaziilor, a
impus respect şi prudenţă adversarilor. Anton Verancsics arăta că "s-a
temut sultanul ca nu cumva cînd ar încerca el să ocupe Transilvania
1 76
sau Ţara Românească sau Moldova, toate aceste ţări să se unească îm
preună şi să se apere" 44.
Mircea cel Mare, domnul Ţării Româneşti Muntenia (1 386-14 1 8), a
reuşit pentru intiia oară să concentreze şi să conducă timp de un sfert
de secol eforturile celor trei state româneşti pentru independenţă îm
potriva pericolului otoman. Un redutabil bloc antiotoman al statelor
române va fi organizat apoi în timpul lui Iancu de Hunedoara, voievod
al Ţării Româneşti Transilvania (1441-1446, 1 448). Sub conducerea lui
Iancu, socotit drept „căpitan" şi „părinte" al celorlalte două state ro
mâneşti, Muntenia şi Moldova, românii se vor sprijini şi vor coopera în
repetate rînduri împotriva pericolului otoman. Aceeaşi politică va pro
mova şi Vlad Ţepeş, domnul Ţării Române.şti Muntenia (1448, 1456-1 462,
14iG), continuator al programului voievodului Ţării Româneşti Transilva
nia, pentru care Muntenia şi Transilvania erau „o singură ţară" 45• Ştafeta
acţiunii militare solidare a ţărilor române a fost preluată de către Ştefan
cel Mare, domnul Ţării Româneşti Moldova (1457-1 504). Acesta avea
să-şi extindă autoritatea asupra celeilalte ţări româneşti („l'altra Va
lachia"), cum denumea el Muntenia 46, căutînd, în acelaşi timp, să-şi
asigure colaborarea Transilvaniei, unde stăpînea întinsele domenii ale
Ciceului şi Cetăţii de Baltă. In 1479, braşovenii îl vor chema cu „mare
dragoste şi dor" a se apropia „de această ţară {Transilvania - n.n.]
spre a o feri de acei turci prea cumpliţi", fiind socotit „trimis de Dum
nezeu pentru cîrmuirea şi apărarea Transilvaniei", adăugînd că şi lo
cuitorii munteni îl aşteaptă ca să-i izbăvească şi pe ei de primejdia oto
mană 47•
Pe aceleaşi coordonate, ale alianţei de luptă a ţărilor române, ex
presie de fond a unei statalităţi unice, se înscrie şi politica externă ac
tivă a urmaşului lui Ştefan la tron, Petru Rareş (1 527-1538, 1541-1546).
El a sprijinit pe voivodul transilvănean Ioan Zap6lya în competiţia pen
tru tronul Ungariei, întărindu-şi influenţa în Transilvania, unde primea
Bistriţa, Rodna şi Unguraşul cu ţinuturile înconjurătoare. Braşovenii
recunoşteau atunci că „ţara noastră [Transilvania - n.n.] şi ţara măriei
sale [Moldova - n.n.] au fost totdeauna o ţară şi noi ne-am ajutat
totdeauna" 48. De numele lui Rareş se leagă intenţia de a realiza între
cde trei ţări române „o adevărată uniune dacică" 49•
'14 Călători străini despre ţările române, vol. I, Bucureşti, 1968, p. 418.
•s J. Bogdan, Documente privitoare la relaţiile Ţării Româneşti cu Braşovul şi cu
Ţara Ungurească în sec. XV şi XVI, vol. I, (1413-1508), Bucureşti, 1905, p. 317.
41 Cf. Idem, Documentele lui Ştefan cel Mare, vol. II, Hrisoave şi cărţi domneşti
1493-1503. Tractate, acte omagiale, solii, privilegii comerciale, salvconducte,
scrisori 1451-1503, Bucureşti, 1913, p. 344.
417 Ibidem, p. 354-355.
•9 I. Bogdan, Documente moldoveneşti, din sec. XV-XVI în arhivele Braşovului,
fn CL, XXXIX (1905), p. 853.
„, N. Iorga, Istoria romdntlor, vol. IV, Cavalerii, Bucureşti, 1937, p. 409 ; vezi şi
Nico:ae Grigoraş, Precursor al lui Mihai Viteazul, în Petru Rareş, Bucureşti,
1978, p. 85-108.
1 77
Mihai Viteazul, domn al Ţării Româneşti
l\fontenia ( 1.593 - 160 1 ) , înfăptuitorul , la.
1599 - 1600, statului centralizat unitar
şi independent român (gravurd de A egidius
Sadeler)
Intrarea triumfală a lui Mihai Viteazul în

Alba Iulia ( 1599) ( picturd de D . Stoica )
Dar această orientare politică şi militară solidară avea să-şi gă

sească deplina împlinire în istorica unire a românilor realizată de Mihai
Viteazul, domnul Ţării Româneşti Muntenia (1 593-1601), voievodul
unificator proclamîndu-se la 27 mai 1600 "domn al Ţării Româneşti, al
1 78
STATUL ROM AN UNITAR CENTRALIZAT ŞI IN DEPENDE�T SUU D::>.:\I N I A LU I MIHAI ' J 1 E.'IZUL ( 1599- I600)
Tcrih1riu nn,xat d•
wi1272 Imtwr'°I Otomnn
Ttr!toriu antxal dw
\\\\S\\S Imp..riul J.!Absburgic
"tt CeU\I
Ardealului şi a toată Ţara Moldovei" so. In condiţiile în care cele trei
ţări româneşti înlăturaseră suzeranitatea otomană, prima unire politică
a românilor, deşi înfăptuită pentru scurtă vreme, a pus cu pregnanţă în
evidenţă hotărîrea maselor largi populare de pe ambele versante ale Car
paţilor, din întreaga arie a vechii Dacii, de a avea un stat centralizat
şi independent. „Un eveniment memorabil în istoria poporului nostru
este unirea vremelnică a Ţării Româneşti, Moldovei şi Transilvaniei în
tr-un stat feudal centralizat, sub conducerea marelui voievod Mihai
Viteazul. Unirea de la Alba Iulia din 1 600 subliniază secretarul gene
-
ral al partidului - s-a înscris pentru totdeauna, cu litere de aur, în

hronicul ţării, acest act devenind un simbol strălucit, însufleţitor pentru
toate generaţiile care au aspirat spre constituirea statului unic naţio
nal" 5 1 • Fapta Viteazului a dovedit convingerea lui şi a românilor că
ţările pe care le unea aparţin aceluiaşi neam, iar solidaritatea lor, de
monstrată cu atîtea prilejuri, i-a sporit încrederea în izbînda planului
său. Dind un conţinut real năzuinţelor de unitate, libertate şi indepen
denţă ale tuturor românilor, Unirea de la 1599-1600 a jucat un rol de
seamă în afirmarea conştiinţei unităţii de neam . Erou al istoriei naţio
nale, Mihai Viteazul a luptat, aşa cum însuşi a mărturisit, pentru unirea
ţărilor române, „pohta ce-am pohtit", convins fiind că aceasta va da
românilor o forţă armată în stare de a se opune cu succes tendinţelor
expansioniste ale Imperiului otoman şi ale altor puteri străine ostile 52 •
Deşi a durat puţin, datorită adversităţii marilor puteri vecine, care
nu vedeau cu ochi buni crearea unui stat românesc puternic, unirea
Munteniei, Moldovei şi Transilvaniei sub domnia glorioasă a lui Mihai
Viteazul a devenit nu numai un simbol, ci se va transforma într-o idee
militantă şi activă, într-un permanent îndemn la luptă hotărîtă a româ
nilor de pretutindeni pentru unitate naţional-statală şi independenţă 53.
Dind o formă reală acestor năzuinţe seculare, gîndul şi fapta Viteazului
au fixat ca obiectiv al evoluţiei istorice ulterioare a poporului român
făurirea statului naţional unitar.
In secolul al XVII-lea, în condiţiile continuării ofensivei otomane,
ţările române au căutat să-şi conserve autonomia şi integritatea fiinţei
de stat, recurgînd, printre altele, la aceeaşi politică de închegare a unui
front solidar de luptă împotriva ameninţării externe. Ca şi în secolele
anterioare, iniţiativele au pornit cînd din Transilvania, cînd din Mun
tenia, cînd din Moldova, ştafeta rezistenţei transmiţîndu-se de la o ţară
românească la alta. O va prelua principele transilvan Gabriel Bethlen
(1613-1 629) - ajuns pe tron cu sprijinul direct al domnului muntean
ao Documente privind istoria României, A. Moldova veac XVI, vol. VI (1591-1600),

11 Nicolae Ceauşescu, România pe drumul desăvirşirii construcţiei socialiste vol. 3
' '
Editu:a Politică, Bucureşti, 1969, p. 707-708.
11 Stelian Neagoe,
Istoria unirii românilor. De la începuturt la Cuza Vodă' Bucu-
reşti, 1986, p. 43-58.
53 Constantin Căzănişteanu, Mihai Viteazul si Unirea din anul 1600 în constiinta
· ·
şi tradiţiile poporului român, în AI, nr. 2/1 975, p. 85-101.
1 80
Radu Mihnea, şi al celui din Moldova, Ştefan Tomşa, cu care a încheiat
o înţelegere întărită cu jurămîntul de a fi „fraţi pînă la moarte" -,
principe care, spre sfîrşitul vieţii, a nutrit chiar ideea creării unui „re
gat al Daciei".
In deceniile următoare, atare manifestări de acţiune comună se
regăsesc din nou în politica ţărilor române. De pildă, Matei Basarab
(1632-1654), domnul muntean, şi Gheorghe Rak6czi I (16 30-1 648),
principele Ţării Româneşti Transilvania, au încheiat două tratate de
alianţă în 1 635 şi 1638. Ele au fost reînnoite ulterior de Matei Basarab
cu Gheorghe Rak6czi al II-iea (1648-1660), urmaşul lui Gheorghe Ra
k6czi I, importanţa unor astfel de alianţe fiind relevată de însuşi dom
nul muntean în 1652, cînd spunea : „De cine ne vom teme dacă ţările
noastre vor păstra buna înţelegere de pînă acum. In afară de Dumnezeu,
de nimeni" 54• Nu întîmplător, contemporanii au văzut în Matei Basarab
adevăratul „stăpîn şi voievod al acestor ţări dacice" 55, fapt pentru care,
în 1 646 - anul constituirii ligii antiotomane, ce cuprindea, alături de
'I ransilvania, Moldova şi Muntenia, Rusia şi Polonia - era desemnat
,.,comandant general al întregului Răsărit". In timpul domniilor lui
Gheorghe Rak6czi al II-iea în Transilvania, Constantin Şerban în Mun
tenia şi Gheorghe Ştefan în Moldova, politica românească se desfăşura
pe coordonata refacerii moştenirii Viteazului, a realizării Unirii. Deo
sebit de elocventă apare această trăsătură în şi la iniţiativa domnului
muntean Mihnea al III-iea 56, în anii 1 658-1659. Dornic să reînvie fap
tele gloriosului său înaintaş, al cărui nume îl va şi împrumuta, Mihnea
al III-iea a încheiat o alianţă cu principele Ţării Româneşti Transilvania
şi a declanşat o energică acţiune antiotomană - neizbutită din păcate -
pusă în serviciul cauzei celor trei ţări române. Lupta în vederea scutu
rării suzeranităţii otomane şi unirii ţărilor române într-un singur stat
a fost preluată, spre sfîrşitul secolului, de domnitorul muntean Şerban
Cantacuzino (1 678-1688).
Incă din acest secol al XVII-iea şi la începutul celui următor, obi
ectivul unităţii şi independenţei, care a animat atîtea iniţiative politice
ale conducătorilor de stat români, a însufleţit deopotrivă scrierile ma
rilor noştri cronicari şi cărturari - Grigore Ureche, Miron Costin, stol
nicul Constantin Cantacuzino, Dimitrie Cantemir - care au afirmat şi
lărgit, cu o bogată informaţie documentară, ideea comunităţii de origine,
de limbă şi teritoriu a poporului român. „Locul dară acesta, unde este
acum Moldova şi Ţara Muntenească - scria Miron Costin - este drept
Dachia, cum şi tot Ardealul şi Maramoreşul şi cu Ţara Oltului" , la care
adaugă „şi peste Dunăre, Misiile amîndouă [Moesia Inferior şi Moesia
54I. Lupaş, Istoria unirii româneşti, Bucureşti, 1937, p. 164.

" Ion Bianu, Nerva Hodoş, Bibliografia românească veche. 1508-1830, tom I,
1508-1716, Bucureşti, 1903, p. 134.
" Matei Vlad, Succesori al lui Mthat Viteazul in fruntea luptei poporului romdn
pentru unitate politică (1601-1821), în 60 c!e ant de la făurirea statului naţio
nal unitar român, Bucureşti, 1978, p. 35-51.
181
A,�.Gf:lll A
• • I'�
Superior - n.n.] cărora le zicem noi acum Dobrogea" 57, precizînd tot
odată că numele locuitorilor din toate aceste provincii este cel de român.
Dimitrie Cantemir, domnul Ţării Româneşti Moldova (1€93, 1 710-171 1)�
arăta şi el că „locuitorii Valahiei şi Transilvaniei au aceeaşi limbă ca şi
moldovenii" 58 şi promova ideea reconstituirii unei ţări româneşti uni
tare, scriind Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor. Operele căr
turarilor români din care răzbăteau cu pregnanţă ideile majore ale ve
chimii, unităţii şi continuităţii poporului român în spaţiul carpato-da
nubiano-pontic au constituit deopotrivă o reflectare a conştiinţei de
neam şi un factor de întărire a acesteia.
Dezvoltarea conştiinţei unităţii de neam împărtăşită nu numai de
români, dar recunoscută şi de călătorii care poposeau pe meleagurile
noastre era o realitate al cărei sens politic, la finele secolului al
XVII-lea, devenise evident. Ea va potenţa în perioada următoare efor
turile generale ale poporului nostru spre afirmarea sa ca naţiune liberă
într-un stat unitar.
De altfel, la sfîrşitul acestui secol şi în a doua decadă a celui ur
mător, statutul politic al celor trei ţări române a suferit modificări im
portante, consecinţă a înăspririi competiţiei între marile puteri cu ten
dinţe expansioniste în spaţiul românosc. Ţara Românească Transilvania
a trecut sub stăpînirea Imperiului habsburgic, păstrîndu-şi însă indivi
dualitatea ca mare principat. Măsurile politice, economice, fiscale, juri
dice, sociale şi culturale întreprinse de Curtea de la Viena vor deter
mina o viguroasă reacţie a românilor din Transilvania, o mişcare tot
mai puternică şi mai amplă pentru libertate şi unitate naţională.
In acelaşi timp, afirmarea unei noi mari puteri în Europa, Rusia
ţaristă, care îşi va inaugura politica sa de expansiune în răsăritul con
tinentului, va influenţa tot mai mult situaţia ţărilor române, devenite
adesea teatre ale războaielor ruso-otomane sau ruso-austriaco-otomane.
Mai mult, disputa dintre marile puteri, pe lingă distrugerile materiale
şi pierderile umane considerabile ce le va produce ţărilor române, se va
solda cu anexiuni teritoriale care vor afecta serios unitatea vetrei stră
bune 59• In 1 775, cu tot protestul domnului Grigore Ghica, pentru care
a plătit cu viaţa, Poarta otomană a cedat Imperiului habsburgic un teri
toriu de 10 442 km2 din nordul Ţării Româneşti Moldova, ce va primi
curînd denumirea de Bucovina 60• Peste aproape patru decenii, în urma
războiului ruso-otoman din 1806-1812, la care au luat parte şi volun
tari români în speranţa obţinerii ind�pendenţei ţării lor, prin pacea
încheiată la Bucureşti, la 16/28 mai 1812, Rusia ţaristă a încorporat te
ritoriul Ţării Româneşti Moldova dintre Prut şi Nistru, denumit ulte
rior, arbitrar, Basarabia 6 1 •
11 Miron Costin, op. cit., p. 254-255.

111Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, Bucureşti, 1973, p. 367.
" Mircea Muşat, Consideraţii privind urmările dominaţiei şi ingerinţelor străine
asupra evoluţiei istorice a poporului român, în A I, nr. 2/1981, p. 75-99.
'° Ion I. Nistor, Unirea Bucovinei cu România, Bucureşti, 1940, p. 4-5 ; Istoria
militară a poporului român, vol. III, Bucureşti, 1987, p. 444-446.
11 Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, op. cit„ p. 195-200.
1 83
In pofida acestor vicisitudini, nimeni şi nimic nu au putut împie
dica strădaniile poporului român îndreptate spre făurirea unităţii sta
tale. Datorită situaţiei complexe în care se aflau ţările române, această
luptă se va duce în principal pe plan ideologic şi cultural, deşi factorul
militar autohton va continua să aibă un rol dinamizator, îndeosebi în
zorii epocii moderne. Se constată astfel o accelerare şi o intensificare a
procesului de consolidare a conştiinţei naţionale, lucru reflectat în tot
mai numeroasele programe de reforme politice şi sociale, alcătuite de
cărturari sau oameni politici români, care cereau unitatea şi indepen
denţa.
In ultima parte a secolului al XVIII-iea şi la începutul celui ur
mător, în cond iţiile recrudescenţei „crizei orientale", mişcarea pentru
emanciparea şi unitatea românilor a luat în principal forma memoriilor
înaintate curţilor europene în care, pe lîngă unirea ţărilor române Mol
dova şi Muntenia, se cerea ca Ţara Românească Transilvania să se
unească cu principatele române extracarpatice, sub numele de „regat al
dacilor" 62• In anul 1 788, domnul muntean Nicolae Mavrogheni se adresa
atît românilor din Moldova, cît şi celor din Transilvania, îndemnîndu-i
să se „alcătuiască iarăşi la Ţara Românească de unde s-au dezghinat" 63•
Unul din momentele culminante ale luptei pentru emancipare na
ţională şi socială a românilor transilvăneni a fost revoluţia populară de
la 1 784. condusă de Horea, Cloşca şi Crişan 64• Marea ridicare populară
din 1 784 a fost un moment de explozie al mişcării de emancipare na
ţională românească din Transilvania, limita de început a „Secolului Revo
luţiilor" în istoria naţională, care a însemnat traducerea în fapt a pro
gramului de unitate şi libertate al naţiunii române.
Cuprinzînd o consistentă componentă socială, programul de reven
dicări al revoluţiei populare din 1 784 evidenţiază pregnant un sens na
ţional românesc deosebit de puternic 65• Sesizînd adîncul resort naţio
nal al revoluţiei, expresie a ineluctabilei unităţi politice a românilor din
Moldova, Transilvania şi Muntenia, Karl Marx a interpretat ampla
mişcare populară din 1 784 ca „simbolul renaşterii Daciei".
Revoluţia populară din 1784 nu a fost un fenomen local, izolat, ci
o amplă acţiune de luptă a maselor populare asuprite, pentru eliberare
socială şi naţională, care a întărit conştiinţa solidarităţii românilor de
pe cele două părţi ale lanţului carpatic. Conştiinţa naţională şi dorinţa
de emancipare erau limpede exprimate chiar de ţăranii iobagi, iar ră
sunetul acţiunii lor în Muntenia şi Moldova a îngrijorat cercurile do
minante din Imperiul habsburgic. Horea, prin fapta sa revoluţionară,
prin programul său de luptă avea să intre în conştiinţa contemporani
lor şi a urmaşilor ca un adevărat „Rex Daciae".
I! Emil Vârtosu, Napoleon Bonaparte şi dorinţele moldovenilor la 1807, tn „Studii",

nr. 2/1965, p. 415.
11 Mihail Popescu, Contribuţiuni la domnia lut Mavrogheni în ŢB nr 2/1937
' ' . •
p. 143.
u Ştefan Pascu, Revoluţia populară de sub conducerea lui Horea, Bucureşti,
1984.
95 D. Prodan, Răscoala lui Horea, vol. I-II, Bucureşti, 1984.
1 84
Horea, Cloşca şi Crişan,
conducătorii revoluţiei
populare de la 1784 {după
o pictură de epocă)
Semnificaţia şi sensul adînc al marii mişcări sociale şi naţionale

româneşti de la 1 784 au fost sesizate şi amplu comentate şi dincolo de
frontierele româneşti, provocînd un puternic şi puţin obişnuit răsunet
european 36•
După revoluţia lui Horea, Supplex Libellus Valachorum - ple
doarie argumentată a vechimii, continuităţii şi predominanţei numerice
a românilor în Transilvania şi adevărat program de revendicări revo
luţionare - a reprezentat actul fundamental al mişcării de emancipare
naţională a românilor transilvăneni 67, multilateralul efort pentru re
cunoaşterea individualităţii lor politice constituind un pas important pe
drumul reîntregirii României în fruntariile sale fireşti.
Revoluţia populară de la 1 784, desfăşurată în ajunul marii revo
luţii burgheze franceze, precum şi Supplex-ul au constituit o afirmare
puternică a dreptului naţiunii române, în general a dreptului naţiunilor
de a fi libere şi a se organiza politic potrivit propriilor nevoi şi inte
rese.
In istoria naţională, revoluţia de eliberare socială şi naţională con
dusă de Horea la 1 784 are valoarea unui prag între două epoci, prefa
ţînd secolul revoluţiilor şi emancipării româneşti. Prin obiectivele sale
sociale - înlăturarea relaţiilor de producţie ale vechii orînduiri feu
dale - şi naţionale - libertatea şi unitatea politică a poporului ro
mân -, revoluţia lui Horea aşază ferm temeliile epocii m oderne în
viaţa naţiunii noastre.
La sfîrşitul secolului al XVIII-lea şi, mai ales, în secolul al XIX-lea,
pe fundalul unor profunde prefaceri social-economice petrecute în so
cietatea românească şi al consolidării conştiinţei naţionale, eforturile
ee Nico:ae Edroiu, Răsunetul european al răscoalei lui Horea 1784-1785, Cluj-Na

poca, 1976.
17 D. Prodan, Supplex Libellus Valachorum : Din istoria formărit naţiunii ro
mâne, Bucureşti, 1984 ; Pompiliu Teodor, Epoca luminilor şi lupta de eliberare
socială şi naţională a românilor din Transilvania, în File, vol. 11, p. 252-266.
1 85
poporului român au fost ca
nalizate către cristalizarea
programului unităţii şi in
dependenţei naţionale şi sta
bilirea mijloacelor pentru
înfăptuirea lui.
Noile condiţii istorice,
dominate de formarea naţiu
nii române, de apariţia şi
maturizarea conştiinţei na
ţionale - procese complexe
purtînd caracteristicile de
terminate de condiţiile spe
cifice de dezvoltare ale po
porului nostru, în care lup
ta pentru prefacerea rîndu
ielilor feudale se împletea
în mod organic cu lupta pen
tru înlăturarea dominaţiei
străine - au impus cu ne
cesitate înfăptuirea statului
naţional unitar şi neatîrnat.
Pe acest făgaş istoric
transformator, deschis de re
voluţia populară de la 1784,
revoluţia de la 1821, condu
să de Tudor Vladimirescu,
a constituit un moment de
referinţă în lupta pentru
afirmarea drepturilor naţio
nale ale poporului român 63•
Ridicînd poporul la
luptă, Tudor Vladimirescu
a vizat atît scuturarea ju
Tudor Vkd.mircscu, conducătorul revoluţ:ei de la 182 1 gului exploatării interne,
(pictură de Theodor A man) cît şi înlăturarea domina
ţiei otomane, intenţionînd în
perspecth·ă a extinde lupta şi împotriva celorlalte imperii limitrofe, ale
.căror tendinţe de noi imixtiuni în treburile ţării, sub pavăza „Sfintei
Alianţe", îi erau binecunoscute. Afirmînd dreptul naţiunii române de
a elimina cu forţa o autoritate a cărei legitimitate nu emana de la
-ea . şi chemînd întreg neamul a lucra „pentru binele şi folosul a toată
ţara", revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu a devenit o mişcare
generală naţională, a cărei forţă de bază au constituit-o masele largi
•8 Andrei Oţetea, Tudor Vladimirescu şi revoluţia din 1821, Bucureşti, 1971 ;

Mircea T. Radu, 1821. Tudor Vladimirescu şt revoluţia din Ţara Românească,
Craiova, 1978.
1 86
populare de la sate şi oraşe. Luptînd cu hotărîre pentru „restaurarea
-drepturilor şi pronomiilor Ţării Româneşti"' împotriva dominaţiei străine,
Tudor a înţeles faptul că numai unind eforturile tuturor românilor va
putea chezăşui succesul temerarei sale întreprinderi. De aceea, el va
sugera legături cit mai strînse cu moldovenii „ca unii ce sîntem de
un neam, de o lege [ . ], fiind la un gînd şi într-un glas cu Moldova, să
. .
putem cîştiga deopotrivă dreptăţile acestor prinţipaturi, aj utorîndu-ne

unii pe alţii" 69• în acelaşi timp, ţăranii români din Transilvania pri
Yeau cu simpatie evenimenteJe din Muntenia, fiind gata a se alătura
crăiuţului „ Todoraş" sau „Todoruţ" pentru a statornici „legea româ
nească". Cunoscînd puternicele legături existente între românii de pe
ambele versante ale Carpaţilor şi temîndu-se de o eventuală extindere
a revoluţiei în Transilvania, autorităţile habsburgice, în amintirea că
rora marea ridicare la luptă a românilor din 1 784 stăruia ameninţă
toare, au luat grabnice măsuri militare de pază a frontierei. Aceste te
meri ale autorităţilor habsburgice erau sporite şi de nesiguranţa creată
de originea română a trupelor de grăniceri, dislocate pe linia Carpa
ţilor, ideea dezrobirii naţionale putîndu-i antrena pe aceştia într-o miş
care de amploare de natură să pericliteze integritatea imperiului.
Deşi înfrîntă, revoluţia de la 1 821, idealurile ei de libertate nu vor
pieri, ci vor călăuzi tot mai energic mersul înainte al naţiunii române
pe drumul emancipării naţionale şi sociale. Restabilirea domniilor pă
mîntene în 1 822, lărgirea autonomiei interne şi desfiinţarea raialelor
turceşti de la Dunăre au determinat, în pofida unei ocupaţii militare
�trăine prelungite, condiţii mult mai favorabile dezvoltării vieţii naţio
nale pe toate planurile : social, economic, politic şi cultural.
In deceniile de după revoluţia din 1821, ca urmare a dezvoltării
[l.Cccntuate a conştiinţei naţionale, lupta românilor pentru unitate s-a
intensificat, desfăşurîndu-se pe multiple planuri atît în ţară, cît şi în
afr.ra hotarelor ei 7 0 • S-au accentuat manifestările de solidaritate şi co
operare între locuitorii de pe întregul spaţiu românesc. Id2ea unităţii po
litice a tuturor românilor a fost promovată în acest timp de membrii
societăţilor literare, culturale şi politice, unele din acestea avînd un
caracter secret, toate activînd pe baza unui program de emancipare na
ţională tot mai evoluat ; unitatea naţională înfăţişată ca obiectiv imediat
în evoluţia poporului român apare frecvent în cărţile, broşurile şi presa
românească din toate provinciile, inclusiv a celor aflate sub stăpîniri
străine, în corespondenţa patrioţilor români, în proiectele de reforme şi
modernizare a ţării elaborate de forţele politice înaintate ale vremii. Un
memoriu anonim din 1 822 considera că neamul românesc „are nevoie
•• Documente pridnd istoria României. Răscoala din 1821. Documente interne,

vol. II, Bucureşti, 1959. p. 33.
10 Unitatea naţională a românilor in epoca modernă. 1 821-1918, Bucureşti, 1985 ;
Cornelia Bodea, Lupta i;omânilor pentru unitatea naţională. 1 834-1849, Bucu
reşti, 1967.
187
de un corăbier iscusit [.„) şi acesta este unirea românilor" 71. In timpul
tratativelor de pace de la Adrianopol din 1 829, reprezentanţii poporului
român au cerut unirea Moldovei şi Munteniei într-un principat de sine
stătător.
Semnificativ rămîne şi faptul că majoritatea acestor proiecte au
văzut în reorganizarea armatei naţionale şi aşezarea ei pe baze moderne
o condiţie a realizării marilor idealuri naţionale : unirea şi independenţa.
ln această perioadă se întreprinde un excepţional efort conjugat
al cărturarilor şi forţelor progresiste româneşti pentru cultivarea limbii
naţionale, pentru promovarea învăţămîntului românesc, pentru populari
zarea istoriei naţionale şi, în cadrul acesteia, a marii împliniri a Vi
teazului din 1 599-1600. Mihail Kogălniceanu, cu prilejul deschiderii
cursului său de istorie naţională la Academia Mihăileană din Iaşi, în
1 843, declara : "Eu privesc ca patrie a mea toată acea întindere de loc
unde se vorbeşte româneşte şi ca istorie naţională, istoria Moldovei în
tregi, înainte de sfîşierea ei, a Valahiei şi a fraţilor din Transilvania" 72.
Doctrina politică a daco-românismului, întemeiată pe unitatea politică
a poporului şi spaţiului românesc şi care proclama deschis obiectivul
realizării unei Românii unite şi independente, pătrundea tot mai adînc
în rîndurile poporului român, lucru subliniat şi de numeroşi observa
tori străini. Generalizarea termenilor de român, România atît în scrieri
cît şi în acte oficiale indica direcţia unei acţiuni politice ferme şi o
stare de spirit ce era "expresia dorinţei celei mai generale", cum ra
porta diplomatul francez Charles Joseph Bois le Comte, la 1 834, refe
rindu-se la posibilitatea creării "unui mare ducat al Daciei" 73. Aceeaşi
dorinţă era exprimată limpede şi într-un memoriu din 1 833 în care se
aprecia că pentru redobîndirea independenţei ne "trebuie mai mult
decît o Valahie ; ne trebuie T ransilvania, Moldova, Basarabia, Bucovina,
ne trebuie, într-un cuvînt, aceste cinci provincii deodată, care cu toate
au aceeaşi limbă, aceeaşi religie, aceleaşi moravuri, care odinioară nu
făceau decît una [„.] şi care se vor putea electriza şi conduce împotriva
duşmanului, reamintindu-le trecutul lor şi făcîndu-le să spere într-un
acelaşi viitor o aceeaşi mare patrie" 74.
Mişcarea naţională organizată în Muntenia sub conducerea colo
nelului Ion Cîmpineanu fundamenta un veritabil program naţional ţin
tind, aşa cum se arată în declaraţia sa de principii din 1 noiembrie 1 838,
sugestiv intitulată Act de unire şi independenţă, "o patrie slobodă şi
independentă" formată din românii munteni, „rumânii Moldavii [ ... ] şi
toţi acei fraţi ai lor care gem acum supt un giug din cele mai despotice
71 Ioan C. Filitti, Cîteva documente politice muntene de la 1822, în AO, nr. 54-55,
1931, p. 255.
71 Mihail Kogălniceanu, Opere, tomul I, Scrieri istorice, Bucureşti, 1946, p. 647-648.
71 Eudoxiu de Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria românilor, voi. XVII,
Corespondenţă diplomatică şi rapoarte consulare franceze (1825-1846), publicate
de Nerva Hodoş, Bucureşti, 1913, p. 394.
7' Gh. Duzinchevici, Documente din arhivele polone relative la istoria rom4ntlor
(secolele XVI-XIX), Vălenii de Munte, 1935, p. 40-41.
1 88
şi cele mai barbare" 75. Aceeaşi voinţă de unire răzbate şi din programul
mişcării revoluţionare de la 1840 din Muntenia, care proclama o "Româ
nie Nouă" republicană 76•
In Ţara Românească Transilvania publicaţiile conduse de George
Bariţiu şi Timotei Cipariu - „Gazeta de Transilvania" şi "Organul na
ţional" -, strîngînd în jurul lor cele mai bune condeie, au constituit o
veritabilă tribună de luptă în apărarea drepturilor naţiunii române, mi
litînd, ca şi românii din Banat, conduşi de Eftimie Murgu, pentru unitatea
naţională, singura care dă „tăria şi puterea unui popor".
Suportul moral dar şi material al luptei românilor din teritoriile
naţionale aflate sub dominaţie străină îl constituia existenţa politică a
celor două principate româneşti Moldova şi Muntenia. De aceea, fără
a se abandona vreodată planul unirii tuturor fiilor pămîntului românesc
într-un singur stat naţional, problema unirii Moldovei şi Munteniei va
fi tot mai mult considerată - în contextul raporturilor internaţionale
din acea epocă - drept soluţia viabilă şi în acelaşi timp premisa de
bază a oricărei construcţii naţionale viitoare a României întregite pe
teritoriul străvechii Dacii.
Ideea unirii reprezenta, la începutul anului 1 848, idealul catali
zator al tuturor energiilor româneşti. Desfăşurată într-o strînsă interde
pendenţă, fiind expresia aceloraşi cerinţe obiective ale dezvoltării socie
tăţii româneşti, revoluţia română de la 1848 „a exprimat - subliniază
tovarăşul Nicolae Ceauşescu programul unitar al întregului popor, în
-
centrul căruia obiectivul cel mai imperios era unirea tuturor românilor
in graniţele aceluiaşi stat naţional, democratic, modern şi independent" 77.
Această aspiraţie arzătoare spre înfăptuirea statului naţiona l era expri
mată cu optimism în iulie 1 848 de gazeta „Pruncul român", care apărea
la Bucureşti : „România toată, această mare familie de fraţi, nu poate
fi fericită, nu poate fi tare şi puternică decît numa i prin unire ; prin
unire numai vom alcătui un stat mare, un stat care nu are a se teme de
nici o putere străină şi care să fie considerat între celelalte staturi
libere" 1B.
Fiind unitară în obiective şi desfăşurare, revoluţia română de la
1 848 a fost declanşată în luna martie în Moldova, extinzîndu-se în scurt
timp în Transilvania, Muntenia, Banat, Crişana, Maramureş şi Bucovina,
cuprinzînd practic aproape toată aria de trăire românească. Conducă
torii revoluţiei au conlucrat strîns şi s-au sprijinit permanent, avînd cu
toţii conştiinţa faptului că aparţineau aceleiaşi patrii române, pe care
aveau dreptul şi datoria de a o edifica. Şi dacă împrejurările politice
7s Cornelia Bodea, 1848 la români. O istorie în date şi mărturii, vol. I, Bucureşti,

1982, p. 118.
71 G. Zane, Le mouvement revolutionaire de 1 840, prelude de la revolution rou
maine de 1848, Bucureşti, 1964, p. 11-106.
77 Nicolae Ceauşescu, România pe drumul construirii societăţii socialiste multila
teral dezvoltate, vol. 8, Editura Politică, Bucureşti, 1973, p. 392-393.
11 Anul 1848 în Principatele Române. Acte şi documente, tom. II, Bucureşti, 1902,
p. 484-485.
1 89
Marea Adunare Naţională. de la Blaj din 3/ 15 mai 1848, la care, alături de re-.roluţionari transil
văneni, s-au aflat revoluţionari munteni şi moldo·,reni (după o cromolitografie contemporanll)
externe nu au permis o luptă deschisă pentru realizarea unităţii naţio

nal-statale, idealul unirii, înrădăcinat puternic în conştiinţa maselor, a
stat necontenit în cugetul şi năz.uinţa revoluţionarilor români. El izbuc
nea în strigătul „Noi vrem să ne unim cu Ţara !" al zecilor de mii de
participanţi la impresionanta adunare de pe cîmpia Blajului din 3/1 5 mai
1848. Reprezentanţii românilor care luaseră parte la această impunătoare
adunare duceau celor rămaşi acasă mesajul - cum se arăta într-un ra
port din comitatul Alba Superioară - că doresc să se „unească cu Ţara
Românească şi cu Moldova" 79. Sub impulsul stimulator al hotărîrii cu
care poporul român îşi manifesta dorinţa de unire, revoluţionarii mol
doveni refugiaţi la Braşov elaborau la 1 2/24 mai 1848 programul inti
tulat Prinţiipiile noastre pentru reformarea patriei, în care se pw1ea
direct problema „Unirii Moldovei şi a Valahiei într-un singur stat
neatirnat românesc" 80, formulă care includea atît unirea, cit şi indepen
denţa viitorului stat naţional. Adunările revoluţionare din iunie 1 848 de
79 Victor Cheresteşiu, Adunarea Naţională de la Blaj, 3-5 (15-17) mai 1 848.

lnceputurile şi alcătuirea programului revoluţiei din 1848 din Transilvania,
H Corne'.ia Bodea, op. cit., voi. I, p. 508.
1 90
la Lugoj şi Timişoara au afirmat şi ele voinţa românilor din Banat de a-şi
cuceri autonomia internă şi de a obţine recunoaşterea prin lege a indivi
dualităţii naţiunii române. In iunie 1 848, românii bucovineni adunaţi la
Cernăuţi, sub preşedinţia lui Eudoxiu Hurmuzaki, revendicau şi ei auto
nomia, subliniind caracterul românesc al Bucovinei, legată de Moldova
„prin fireştile legături ale aceleiaşi naţionalităţi, ale aceleiaşi istorii, ale
aceleiaşi religii, ale moravurilor şi ale multor altor realităţi" 81• Aici, la
Cernăuţi, Mihail Kogălniceanu, în numele Comitetului revoluţionar mol
dovean, a întocmit programul Dorinţele partidei naţionale în Moldova
(6/1 8 august 1 848), în care se aprecia că unirea Moldovei cu Muntenia
constituie „cheia bolţei, fără care s-ar prăbuşi tot edifiţiul naţional" s�.
Obiectivul principal al mişcării de emancipare naţională româ
nească - unitatea - a devenit de rezonanţă europeană, fiind recep
ţionat de tot mai numeroase personalităţi politice, culturale , ştiinţifice
din străinătate. Astfel, publicistul francez Felix-Hippolyte Desprez făcuse
cunoscut opiniei publice europene că ideea de unitate a românilor „dom
neşte în Moldova şi Muntenia ; stăpîneşte în Bucovina, Ungaria răsări
teană [e vorba de Banat, Crişana şi Maramureş n.n.] şi Transilvania,
-
în Basarabia [ ]" 83. Nu întîmplător, tocmai acţiunile politice pentru

...
unitate şi independenţă întreprinse de românii de pretutindeni au fost

cauza intervenţiei militare a imperiilor vecine pentru înăbuşirea revo
luţiei române de la 1 848-1 849, iar prezenţa străină pe pămîntul româ
nesc a generat din nou un putern ic sentiment de solidaritate naţională.
ln momentele dramatice ale invaziei trupelor ţariste şi otomane în Mol
dova şi Muntenia, din Transilvania veneau ştiri că românii din regi
mentele grănicereşti erau gata să alerge „peste munţi spre a se înfrunta
cu moartea" pentru „scăparea Principatelor" 84• Din Banat, Eftimie Murgu
anunţa că poate ridica 10 OOO voluntari înarmaţi pentru a merge în spri
j inul revoluţiei în Oltenia. Moldovenii refugiaţi la Cernăuţi protestau şi
ei „faţă de călcarea hotarelor Moldovei de către o putere ce s-a îndatorit
prin tractate a le respecta", subliniind că „declararea românilor din Banat
şi din Transilvania de a veni în aj utorul Moldovei şi al Valahiei" repre
z�ntă „o dovadă de duhul ce insuflă astăzi pe toţi românii", care consti
tu!au „o naţie puternică şi de sine stătătoare" 65•
Deşi înfrîntă prin intervenţia brutală a forţelor militare ţariste,
otomane şi habsburgice, revoluţia burghezo-democratică de la 1848-
1849 din cele trei ţări române „a deschis era marilor schimbări revolu
ţionare naţionale şi sociale din România, a transformărilor burghezo-de-
e1 Ap ud Ştefa:i Pascu, Făurirea statului naţional unitar român 1 918, vol. I, Bucu
reşti, 198.l, p. 108.
B! Anul 1 �48 în Principatele Române. Acte şi documente, tom. IV., Bucureşti ,
1903, p. 109.
f3 I bidem, tom I, Bucureşti, 1902, p. 1 16.
u I bidem, p. 481.
Bo Teodor Bălan, Activitatea refugiaţilor mo!doveni în Bucovina 1848, Sibiu, 19H.
p. 81-83.
191
mocratice, a înfăptuirii năzuinţelor de secole ale poporului român de a
trăi liber, de a fi stăpîn pe destinele sale" 86•
După 1 848, idealul unităţii naţional-statale a cunoscut în scurtă
vreme o maturizare, o forţă de exprimare şi de acţiune deosebite, fiind
promovat cu inteligenţă, fermitate şi dinamism prin cele mai variate
mijloace, în cele mai diferite medii, atît în ţară, cit şi în străinătate,
antrenînd într-un şuvoi tumultuos straturile cele mai largi ale poporului
român. Hotărîrea de a transpune în viaţă aspiraţia spre unire a româ
nilor din întregul spaţiu carpato-danubiano-pontic era exprimată cu
limpezimea-i caracteristică de marele patriot revoluţionar Nicolae
Bălcescu în Mersul revoluţiei în istoria românilor, publicată la Paris, în
septembrie 1850 : "Vrem să fim o naţie una, puternică şi liberă prin
dreptul şi datoria noastră, pentru binele nostru şi al celorlalte naţii,
căci voim fericirea noastră şi avem o misie a împlini în omenire [ . . . ].
Aceste condiţii de putere de care avem nevoie nu le putem găsi decît
în solidaritatea tutulor românilor, în unirea lor într-o singură naţie,
unire la care sînt meniţi prin naţionalitate, prin aceea.şi limbă, religie,
obiceiuri, sentimente, prin poziţia geografică, prin trecutul lor şi, în
sfirşit, prin nevoia d-a se păstra şi d-a se mîntui". Subliniind că vii
toarea revoluţie va trebui să fie o revoluţie naţională pentru unitate şi
neatîrnare, Bălcescu îndemna pe români să aibă încredere în ei înşişi,
în realizarea acestor năzuinţe supreme, căci „în zadar veţi îngenunchea
şi vă veţi ruga pe la porţile împăraţilor, pe la uşile miniştrilor lor. Ei
nu vă vor da nimic, căci nici vor, nici pot. Fiţi gata dar a o lua voi,
fiindcă împăraţii, domnii şi boierii pămîntului nu dau fără numai aceia
ce le smulg popoarele. Fiţi gata dar a vă lupta bărbăteşte, căci prin
lucrare şi jertfire, prin sîngele vărsat poporul dobîndeşte cunoştinţa
drepturilor şi datoriilor sale. Ziua izbîndirei, ziua dreptăţii se apro
pie .[ .. ]" 87. Un analist străin de mai tîrziu, referindu-se la efortul mul
.
tilateral al poporului nostru pentru realizarea unităţii sale politice, con

chidea că : "Nici un popor însă n-a luptat mai mult ca românii pentru
susţinerea ţelurilor sale naţionale" 88.
Desprinzînd concluziile ce se impuneau din desfăşurarea eveni
mentelor revoluţionare, ţinînd seama în acelaşi timp de situaţia rapor
turilor de forţe pe plan internaţional, mişcarea naţională de emanci
pare a românilor a urmărit consecvent, în perioada postrevoluţionară,
unirea Moldovei şi Munteniei, soluţie considerată unanim drept o
etapă absolut obligatorie în procesul de făurire a statului naţional
unitar român. In contextul acerbelor ciocniri de interese dintre marile
puteri în această zonă a Europei, ampla acţiune politică desfăşurată
de români după 1 848 a dus la transformarea unirii Principatelor Ro-
11 Nicolae Ceauşescu, România pe drumul construirii societăţtt socialiste multila

teral dezvoltate, voi. 16, Editura Politică, Bucureşti, 1979, p. 294.
87 N. Bălcescu, Opere, voi. II, Bucureşti, 1982, p. 1 1 1-112.
11 T. W. Riker, Cum s-a fnfăptuit România. Studiul unei probleme internaţionale.
1856-1866, Bucureşti, 1944, p. 61.
1 92
mâne într-o problemă de interes european 89• Emigraţia revoluţionară
română, bine organizată şi avînd legături apropiate cu celelalte miş
cări revoluţionare europene, a j ucat în această privinţă un rol con-·
siderabil.
Pusă pentru prima dată în dezbaterile diplomaţiei europene la
negocierile de la Viena (1855) şi, ulterior, la cele de la Paris (1 856), care
au succedat „Războiului Crimeii", „cea dintîi şi cea mai profundă dorinţă
a Principatelor Române" - Unirea - nu şi-a găsit totuşi reflectarea
în textul Tratatului de pace semnat la Paris (30 martie 1 856) de cele
şapte puteri angajate în conflict - Franţa, Marea Britanie, Rusia,
Austria, Imperiul otoman, Prusia şi Regatul Sardiniei 90 • Contradicţiile
ivite între aceste ţări, generate de interesele proprii urmărite în zona de
sud-est a continentului, au condus la un rezultat echivoc : eludînd pro
blema esenţială a unirii, puterile respective au fost nevoite totuşi să
recunoască poporului român - în Moldova şi Muntenia, state intrate sub
garanţia colectivă a concertului puterilor europene - posibilitatea de
a-şi exprima liber - prin intermediul unor adunări reprezentative -
opţiunile asupra viitoarei sale organizări politice. Consultarea voinţei
naţionale era un principiu nou intrat în relaţiile internaţionale, aplica
rPa lui în cazul „problemei româneşti" fiind o expresie a succesului lup
tei hotărîte a poporului român pentru unitate şi independenţă,
Prin convocarea Adunărilor ad-hoc de la Bucureşti şi Iaşi, care
cuprindeau reprezentanţi ai tuturor claselor şi categoriilor sociale, în
treaga Europă a luat cunoştinţă de voinţa nestrămutată a poporului ro
mân de a-şi întemeia statul naţional modern. Dar în condiţiile neînţe
legerilor persistente dintre marile puteri garante asupra viitorului sta
tut al Principatelor, Convenţia de la Paris din 7/1 9 august 1 858 a admis
numai crearea unei uniuni sub denumirea de „Principatele Unite ale
Moldovei şi Ţării Româneşti", fiecare cu domnitor, guvern şi administra
ţie proprii. Această soluţie, impusă de concertul puterilor europene şi
care nu corespundea voinţei liber exprimate de poporul român, a dove
dit din nou că succesul luptei naţionale era chezăşuit de hotărîrea cu
care naţiunea îşi lua soarta în propriile mîini, făurindu-şi destinul po
trivit aspiraţiilor sale. Lupta sa hotărîtă a culminat în zilele de 5 şi 24
ianuarie 1859 prin dubla alegere a colonelului Alexandru Ioan Cuza ca
domn pe tronurile lui Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul. „Unirea prin
cipatelor - subliniază secretarul general al partidului - a avut o uriaşă
insemnătate pentru evoluţia social-politică a poporului nostru, ea a des
chis noi perspective dezvoltării forţelor de producţie, angajării României
119 Leonid Boicu, Diplomaţia europeană şi triumful cauzei române (1856-1859)'

Iaşi, 1978.
<;tJ Acte şi documente relative la istoria renaşterii României, publicate de Ghe
nadie Petrescu, Dimitrie A. Sturdza şi Dimitrie C. Sturdza, vol. II, Bucureşti,
1889, p. 1 075-1 0&8. Prin acest tratat, României i se retroceda sudul Bas:irabiei,
incorporată de Rusia in 1812.
1 93
Ale:-:andru Ioan Cuza,.
domnitor al Rom âniei!:
( 1859 - 1866)
pe drumul civilizaţiei moderne, constituind un moment epocal în pro

cesul plămădirii statului naţional unitar român" 9 1 •
Infăptuirea Unirii de la 1859 a provocat un entuziasm deosebit
şi manifestaţii de bucurie în întreaga ţară, ca şi dincolo de munţi, prin
tre românii aflaţi sub dominaţia habsburgică 92• „Cînd s-a ales Cuza domn
- scria Alexandru Papiu-Ilarian -, entuziasmul la românii din Tran
silvania era poate mai mare decît în Principate" 93•
Unirea Principatelor a reprezentat şi un eveniment de importanţă
europeană, „începutul unei ere nouă în sistemul politic al Europei",
9 1 Nicolae Ceauşescu, România pe drumul construirii societăţii socialis te multi

lateral dez-voltate, vol. 26, Editura Politică, Bucureşti, 1984, p. 433-434.
92 Ştefan Pascu, op. cit., p. 157-170.
93 Al. Papiu-Ilarian, Memorand despre raporturile românilor cu nemţii, cu slavii
şi cu ungurii, în timp de pace şi fn cazul unei revoluţiuni fn răsăritul Europei,
prezentat principelui Cuza rn 1860, în RIAF, vol. I, (1983). p. 145.
1 94
ŢĂRILE ROMÂNE DUPĂ UNIREA MOLDOVEI ŞI MUNTENIEI. 24 IANUARIE 1859
f\.� 11 t"lt d�:C-::1 :tl 8�1('('1\'ln�

d�pcndt'nl dt> Cao;a de H abilJll r�
T.-ntonu Tncnrpor 1t
dt< Im per· 1 r u.
fer1to11u anexat
d e Imperiul h•bsb.r ·c
Yen or1u anexat
u \.. d• lmp wJ O!Ol'!'IO"

după cum spunea omul politic italian Camillo Benzo Cavour 94• Marile
puteri vor fi nevoite să recunoască oficial, în scurt timp, actul politic
care punea bazele statului român modern, stat pe care întregul popor
era ferm decis să-l apere împotriva oricărei ameninţări străine.
Unirea Moldovei şi Munteniei în anul 1 859, desăvîrşită în 1 862
şi consolidată printr-o serie de reforme largi şi radicale în toate sec .
toarele vieţii publice - economic, politic, social, cultural, militar etc. -

a ridicat pe o treaptă superioară lupta de eliberare naţională. Existenţa
statului român modern a marcat un pas important în procesul de deza
gregare a dominaţiilor străine la Dunărea de Jos, a constituit o barieră
în calea politicii de expansiune exercitate asupra popoarelor din aria
sud-est europeană, a apărut drept un pol de atracţie irezistibilă pentru
populaţia românească autohtonă şi majoritară din provinciile care se
aflau încă sub dominaţie străină.
Statul român modern va situa desăvîrşirea unităţii naţionale şi in

dependenţa printre obiectivele principale ale politicii sale externe. Ale
xandru Ioan Cuza însuşi a acordat o atenţie specială situaţiei românilor
subjugaţi, desfăşurînd o politică de sprijinire morală şi materială multi
laterală a acestora 95, căutînd să asigure, după cum mărturisea într-o
scrisoare trimisă la 2 mai 1859 ambasadorul Piemontului la Constanti
nopol, nbună starea şi libertatea a tot ce poartă numele de român" 96•
Domnul Cuza, care în repetate rînduri nu şi-a ascuns gîndurile privind
reunirea tuturor românilor într-un singur stat, a fost, de altfel, pri
vit de românii de pretutindeni drept simbolul ideii de unitate naţio
nală 97• Atitudinea şi iniţiativele promovate de Cuza, mai ales în spri
jinul Transilvaniei 98, intensificarea legăturilor între românii de pe cele
două versante ale Carpaţilor, propaganda puternică în favoarea ideii na
ţionale, pentru apărarea fiinţei de neam şi a limbii române, acţiunile
transilvănenilor şi bănăţenilor pentru obţinerea autonomiei Transilva
niei şi Banatului şi constituirea românilor de aici într-o unică entitate
politică cu drepturi egale cu celelalte naţiuni din Imperiul habsburgic
94 Apud V. Alecsandri, Proză, Bucureşti, 1966, p. 558-559.

95 Gheorghe I. Brătianu, Politica externă a lui Cuza Vodă şi dezvoltarea ideii
de unitate naţion!Uă, Bucureşti, 1932.
96 Petre P. Panaitescu, Cuza Vodă şi unitatea naţională a românilor, în ASRS,
nr. 4/1929, p. 560.
97 Vasile Netea, Spre unitatea statală a poporului român. Legăturt politice şi
cultur!Ue între anii 1859-1918, Bucureşti, 1979, p. 34-79.
98 In Memorandum-ul înaintat domnitorului Cuza la începutul anului 1860, Al. Pa
piu...;Ilarian subliniase că "Principatele, la rîndul lor, fără Transilvania nu au
viitor, duc o existenţă precară şi dublă. Numai unirea Transilvaniei va pune
fundamentul vieţii perpetue a României". Totodată, arătînd mijloacele pentru
îndeplinirea acestui act fundamental, printre care se înscriau organizarea şi
sporirea oştirii, patriotul transilvan îşi exprima speranţa că, Cuza va fi
"executorul fericit al planului celui mai mare domn şi român - Mihai Vi
teazul". Vezi I. Lupaş, Cum vedea Al. Papiu-Ilarian la 1860 putinţa de fn
făptuire a Daco-României, în "Studii, conferinţe şi comunicări istorice", voi. III
(1941). p. 255-263.
1 96
au provocat o mare nelinişte guvernanţilor de la Viena. Baronul Karl
von Ecler, consulul austriac la Bucureşti, într-un raport din 30 noiem
brie 1860, trimis la Viena, considera că românii urmăreau „crearea unui
stat daco-român independent care să cuprindă pe toţi românii [ . . ]" 99• .
Forţa de atracţie a statului român modern a sporit mereu, pe

măsura consolidării sale interne şi externe. fotensificarea legăturilor
culturale promovate de societăţi literare, precum „Societatea literară
română", viitoarea Academie Română, „Junimea", „Carpaţi", „Liga cul
turală", „ Transilvania" din ţara liberă, „Astra", „Asociaţiunea pentru
cultura poporului român din Maramureş", „Asociaţiunea naţională ară
dană pentru cultura şi conservarea poporului român" din Transilvania,
„Asociaţiunea bucovineană" şi „Societatea pentru literatura şi cultura
poporului român" din Bucovina, care cuprindeau personalităţi din toate
provinciile româneşti, manifestările patriotice panromâneşti organizate
periodic au contribuit mult la fortificarea conştiinţei naţionale, la con
solidarea solidarităţii româneşti 100• Unitatea României, „aspiraţiunea de
zi şi de noapte a oricărui român", cum se arăta în ziarul cu titlul pro
gramatic „Dacia", apărut la Iaşi în 1 8 6 1 , necesitatea desăvîrşirii actului
de la 24 ianuarie 1 859 erau sugestiv exprimate de transilvăneanul Ti
motei Cipariu, vicepreşedinte al „Societăţii literare române", cu prilejul
inaugurării la 1 august 1867 a primei sesiuni a acestui adevărat „par
lament" cultural al românilor : „Am început a ne libera patria, am
început a ne libera limba. Am început, domnilor, abia am început, dară
nu am terminat ; rămîne ca să continuăm şi să terminăm" 101 •
Un moment elocvent al solidarităţii naţionale româneşti l-a re
prezentat larga acţiune de protest provocată de semnarea pactului dua
list austro-ungar în iunie 1 867, prin care, peste voinţa naţiunii ro
mâne maj oritare, Transilvania a fost anexată Ungariei pentru 5 1 de
ani 102 • Acest act, care consemna o anexiune tipic colonialistă, a mar
cat şi intensificare a politicii antiromâneşti, promovată oficial de gu
vernul de la Budapesta, care ţintea să anihileze - prin maghiarizare
forţată - caracterul etnic şi politic eminamente românesc al Transil
vaniei . Perspectiva sumbră dei:.chisă naţiunii române din Transilvania
şi Banat de tîrgul dualist de la 1 867 a determinat însă o ripostă ho
tărită a acesteia în ansamblul ei. Lupta împotriva regimului dualist
a fost sprijinită moral, material şi politic de statul român, fiind con
siderată o luptă a întregii naţiuni pentru salvgardarea fiinţei sale şi
unirea cu Ţara. Mihail Kogălniceanu declarase în Parlament încă din
martie : „să se ştie că [„.] lingă românii din Transilvania şi din Banat
99 R. V. Bossy, L 'Autriche et les Principautes Unies, Bucureşti, 1938, p. 288-289.

1 00 V. Cw-ticăpeanu, Mişcarea culturală românească pentru unirea din 1918, Bucu
reşti, 1968.
1 0 1 Gindtrea social-politică despre Unire (1859). Culegere, Bucureşti, 1966,
p. 316-317.
1 02 General-locotenent dr. Ilie Ceauşescu, Transilvania - străvecht pămfnt ro
mânesc, Bucureşti, 1984, p. 66-68.
197
este naţiunea română" 1 03• Rezi 5tenţa românilor faţă de regimul politic
dualist s-a dezvoltat în pnralel cu mişcarea naţională de emancipare a
românilor din celelalte provincii subjugate şi într-o strînsă legătură cu
fraţii lor din ţara liberă. Crezul politic al românilor ardeleni a fost
exprimat cu claritate de George Bariţiu, la 15 mai 1 868, cînd spu
nea : „fără România unită şi liberă, fondată pe justiţie şi moralitate,
nu poate fi vorba de naţiune şi naţionalitate românească" 1 04• Iar aceaş.tă
Românie trebuie să cuprindă în mod obligatoriu Transilvania.
Constituirea, în 1 869, a partidelor naţionale româneşti din Ba
nat şi, respectiv, Transilvania a însemnat un moment important în or
ganizarea mişcării naţionale de emancipare de peste munţi, în inten
sificarea legăturilor politice dintre românii din cele două provincii şi
cei din ţara liberă, pentru combaterea politicii de asuprire şi de dezna
ţionalizare promovată de regimul dualist, pentru menţinerea fiinţei
naţionale, redobîndirea autonomiei şi, în perspectivă, pentru realizarea
deplinei unităţi naţionale, a întregirii României. Preşedintele Parti
dului Naţional Român din Transilvania, Vincenţiu Babeş, va declara
la 2 mai 18 70, într-o adunare ţinută la Arad, că „românii din ţara în
treagă, chiar şi mai mult, toţi românii din întreg orientul Europei sînt
una şi urmăresc acelaşi scop politic naţional" 1 05.
Solidaritatea naţională a dobîndit noi dimensiuni în momentul în
care România a intrat cu arma în mină în lupta pentru cucerirea inde
pendenţei sale de stat depline. Proclamarea la 9 mai 1877 a indepen
dentei de stat şi războiul victorios din anii 1877-1878 au pătruns
adînc în conştiinţa românilor aflaţi în afara ţării libere şi a germinat
în rîndul acestora variate forme de luptă şi acţiune prin care se ex
prima dorinţa lor de a se uni cu Ţara 1 06 •
Asemenea celorlalte evenimente de răscruce ale istoriei multimi
lenare a poporului nostru, independenţa României a fost opera întregii
naţiuni, atît din ţara liberă, cit şi din provinciile româneşti aflate sub
dominaţie străină. Unitatea în cuget şi simţiri a întregii suflări româ
neşti a fost probată prin fapte exemplare, cu un puternic răsunet, care
au dovedit solidaritatea românilor transilvăneni, bănăţeni, bucovineni
cu războiul drept purtat de fraţii lor din ţara liberă, convingerea lor
că neatîrnarea va însemna un pas decisiv pe drumul spre realizarea
desăvîrşirii unităţii naţionale. „Cauza ostaşului român" a fost conside
rată „cauza generală română", iar victoria armatei române drept o
victorie a „întregii naţiuni" 1 07• Revista „Familia" a lui Iosif Vulcan,
103
„ 11.fonitorul oficial", nr. 63 din 18/30 martie 1867, p. 370.
104 George Bariţ, Scrieri social-politice, Bucureşti, 1962, p. 204.
105 Ştefan Pascu, Românii din monarhia habsburgică împotriva dualismului, în
Românii din Transilvania împotriva dualismului austro-ungar (1865-1900).
Studii, Cluj-Napoca, 197&, p. 18.
:oe Liviu Maior, Transilvania şi războiul pentru tndependenţă (1877-1878), Cluj
Napoca, 1977 ; vezi şi Ion Nistor, Consecinţele războiului pentru neatfrnare
asupra românilor din Bucovina şi Basarabia, în Războiul neatîrnărei. 1877-
1878 (Conferinţe ţinute la Ateneul Român), Bucureşti, 197.7, p. 153-186.
107 „Gazeta Transilvaniei", nr. 42 din 2/14 iunie 1877.
1 98
Proclamarea independenţei absolute de-stat a !{omâniei la 9 Mai 1877 (basorelief de pe monu
mentul lui c: A . Ros,tti din Bucureşti )
anunţînd marea izbîndă d e la Plevna, scria : „Armata romana m răz

boiul actual şi-a cîştigat stima şi admiraţiunea lumii întregi. Toţi ro
mânii se gîndesc cu mîndrie la ea" 108•
Războiul de independenţă a mai vădit încă o dată întregii lumi că
naţiunea română este una şi aceeaşi, indiferent de hotarele vremelnice
impuse de marile puteri limitrofe, că întregul popor român, atît din
ţara liberă, cit şi din provinciile aflate sub dominaţie străină, împăr
tăşeşte aceleaşi aspiraţii istorice, că are conştiinţa nestrămutată a unui
destin unic. Şi, totodată, acest eveniment a relevat pregnant voinţa na
ţiunii române de a împlini cît mai curînd, prin propriile sale forţe, mă
reţul său destin istoric 109•
Tratatul de pace semnat la Berlin la 1 /1 3 iulie 1 878, care a consa
crat noul sta tut juridic internaţional al României, a prevăzut şi reve
nirea Dobrogei - străvechiul pămînt românesc dintre Dunăre şi mare,
aflat de peste patru secole sub dominaţie otomană - la patria-mamă *.
Cucerirea independenţei de stat a României a marcat o etapă de
c1s1va în lupta poporului nostru pentru libertate şi unitate naţională.
După 18 78, mişcarea de emancipare a poporului român, avînd acum
! os "Familia'', nr. 48 din 27 noiembrie/7 decembrie 1877, p. 574.

1o9 General-locotenent dr. Ilie Ceauşescu, Independenţa poporului român - obiec
tiv fundamental al politicii Partidului Comunist Român. Tradiţie, actualitate,
perspectivă, Bucureşti, 1986, p. 109-112.
* Cele trei judeţe din sudul Basarabiei, Cahul, Bolgrad şi Ismail, retrocedate
României prin Tratatul de pace din 1856, cu tot protestul guvernului român,
au fost incorporate din nou Imperiului ţarist pe motive de "necesităţi politice".
1 99
drept obiectiv unic desăvîrşirea statului naţional, a cunoscut un curs
mereu ascendent. In toţi aceşti ani, lupta pentru Unire a găsit în sta
tul român independent forţa catalizatoare şi mobilizatoare a întregii
naţiuni în vederea realizării măreţului ideal. Rezistenţa românilor din
provinciile aflate încă sub dominaţie străină împotriva politicii rle opri
mare şi deznaţionalizare, pentru salvgardarea fiinţei naţionale şi reu
nirea la patria-mamă a fost în permanenţă urmărită la sud şi la est
de Carpaţi cu consecvenţă şi susţinută prin cele mai diverse mijloace
de cele mai largi forţe social-politice. In pofida complicatei situaţii in
ternaţionale din sud-estul Europei, mai ales a existenţei, din 1883, a
tratatului defensiv de alianţă al României cu Austro-Ungaria, la care
aderaseră Germania şi Italia, partenerele dublei monarhii în coaliţia
Triplicei, guvernele de la Bucureşti nu au minimalizat nici un mo
ment importanţa luptei românilor din Austro-Ungaria, căutînd, prin
modalităţi specifice, inclusiv diplomatice, să stăvilească măsurile repre
sive luate împotriva acestora de autorităţile ungare şi austriece. Tot
odată, statul român a dat sprijin acţiunilor întreprinse de o parte şi
de alta a Carpaţilor pentru fortificarea conştiinţei şi solidarităţii na
ţionale.
Intr-un raport din septembrie 1881 al publicistului şi diplomatului
austriac Friederich Lachmann se afirma, în mod categoric, că guvernul
român susţine „pînă la un anwnit grad din punct de vedere moral şi
poate şi material mişcarea [naţională - n.n.], care devine din ce în
ce mai pronunţată" 1 1 0• De aceea, în perioada care a urmat, în pofida
alianţei existente, România a fost privită, în special de cabinetul de
la Budapesta, cu neîncredere, căci, după cum raporta la începutul se
colului ministrul plenipotenţiar al Germaniei la Bucureşti, Alfred von
Kiderlen-Wăchter, exista „teama că o Românie înfloritoare şi puter
nică va exercita o forţă de atracţie sporită asupra românilor din Un
garia" 1 1 1 •
Spre deosebire de guvernele ţării a căror atitudine oficială cerea
multă prudenţă, acţiunile iniţiate de societăţile şi asociaţiile cultural
patriotice din România - în rîndul cărora au activat personalităţi ale
vieţii ştiinţifice, artistice şi politice româneşti, alături de muncitori,
ţărani, intelectuali, funcţionari etc. - s-au desfăşurat intens, în forme
dintre cele mai variate, afirmînd în mod tot mai hotărît necesitatea
înfăptuirii unităţii naţionale. Reunind sub acelaşi ideal reprezentanţi
din toate provinciile locuite de români, într-o strinsă şi fecundă cola
borare cu asociaţiile românilor din Transilvania, Banat şi Bucovina,
acestea au avut o contribuţie substanţială la întărirea legăturilor între
statul român liber şi conaţionalii din teritoriile aflate sub dominaţia
străină, la definirea unui program concret de luptă comună şi, în ace
laşi timp, la lămurirea opiniei publice internaţionale asupra justeţei
aspiraţiilor româneşti.
110 1918 la români, voi. I, p. 137.

111 Ibidem, p. 310.
200
Semnificativă pentru fenomenul de radicalizare a mişcării naţio
nale rămîne acţiunea societăţii „Carpaţi" („Iredenta română") de la
Bucureşti, din vara anului 1 885, care chema la strîngerea rîndurilor
întregului popor pentru salvarea fiinţei de neam ameninţată în Austro
Ungaria : „Spună-se soldatului - se arăta în apelul apărut la 18 au
gust în 100 OOO de exemplare, răspîndite în întreaga ţară - că ade
vărata şi efectiva fortificare a ţării româneşti se va împlini numai
pdn luarea Transilvaniei". Autorii lui subliniau că „garanţia reală şi
statornică a neatîrnării patriei [ . . ] nici în tractate, nici în politica de
.
azi pe mîine, ci în completarea unităţii noastre politice se va găsi" 1 1 2•

In acelaşi sens apărea în ultima parte a secolului al XIX-lea şi
planul strategic conceput de fostul prefect al armatei revoluţionare
populare din 1848-1 849, Axente Sever, în vederea eliberării Transil
vaniei de sub dominaţia austro-ungară 1 1 3 •
Angajată şi implicată plenar în efortul naţiunii române de rea
lizare a acestei unităţi politice, mişcarea socialistă şi muncitorească
din România 1 1 4 va milita cu consecvenţă pentru a reînvia „Dacia aşa
cum ea fu, fiindcă istoria şi dreptul, tradiţiunea şi plebiscitul, tre
cutul şi prezentul ne dau dreptul de a aspira la o «Dacie română»" 1 1 5•
Deputatul socialist Vasile Gh. Morţun, vorbind despre amintirea Vitea
zului făuritor al primei uniri de la 1 600, declara în Parlamentul ro
mân că „acel mare ideal politic" este „crezul intim al neamului nostru,
întrunirea tuturor românilor într-un singur stat, unirea Ardealului şi a
Moldovei cu Muntenia" 1 1 6• Un moment deosebit în lupta pentru libertate
socială şi unitate naţională l-a reprezentat crearea Partidului Social
Democrat al Muncitorilor din România în anul 1 893.
Constituirea, la 2/14 mai 1881, a Partidului Naţional Român unic
din Transilvania, Banat şi Ungaria şi, mai apoi, în 1892, a Partidului
Naţional Român din Bucovina, amîndouă partidele avînd ca program
redobindirea şi, respectiv, menţinerea autonomiei şi apărarea fiinţei
naţionale, a reprezentat un salt calitativ în ampla mişcare naţională
românească desfăşurată în afara ţării libere, subliniind hotărîrea fermă
a naţiunii române de a continua lupta împotriva dualismului şi pentru
afirmarea individualităţii sale politice în perspectiva înfăptuirii idea
lului Marii Uniri.
întreaga perioadă cunoscută sub numele de „mişcarea memoran
distă", jalonată de anii 1 88 7-1894, culminînd cu înaintarea Memoran-
112 Alex. Lapedatu, Un episod revoluţionar în luptele naţionale ale românilor de

peste munţi acum o ;umătate de veac, Bucureşti, 1937, p. 4o-41.
m Vasile Curticăpeanu, Un plan militaire d la fin du XIX-e siecle pour Za.
lfberation de la Transylva.nie, în RRH, nr. 6 1968, p. 949-963.
/
m General-colonel dr. Constantin Olteanu, general-locotenent dr. Ilie Ceauşescu,
colonel dr. Vasile Mocanu, colonel dr. Florian Tucă, Mişca.rea muncttoreasc4,
socialistă democratică, activitatea Partidului Comunist Român şi apărarea. pa
triei Za r�mâni. Repere cronologice, Bucureş.ti, 1983.
11s „ Dacia viitoare", an I, nr. 2 din 16 februarie 1883.
1 10 DAD, sesiunea ordinară 1896-1997, şedinţa de la 20 decembrie 1896, p. 204.
Facsimile din presa muncitorească şi
socialistă despre lucrările Congresu
lui de constituire a Partidului Social
Democrat al Muncitorilor din Româ
nia ( 3 1 martie/ 12 aprilie - 3/ 15
aprilie) şi programul partidului
clum-ului la 1892 împăratului Francisc Iosif, s-a caracterizat printr-o

elocventă manifestare a solidarităţii şi unităţii naţionale a poporului
român. Mitingurile şi demonstraţiile de la Bucureşti, la statuia lui Mihai
Viteazul, la Iaşi, Brăila, Craiova, Ploieşti şi Bîrlad au fost expresia
elocventă a sentimentelor de fraternitate românească, au demonstrat
hotărîrea românilor de a se uni într-un singur stat. La fel, în Transil
vania, unde, - după cum raporta ministrul belgian în capitala austriacă -
"aspiraţiile a aproape trei milioane de daco-români tind în mod vizibil
202
Fruntaşi ai mişcării memorandiste ( 1894)
Demonstraţie a studenţilor bucureşteni în favoarea memorandiştilor ( 1894)
Sărbătorirea Zilei de I Mai 1892 la Bucureşti
spre Bucureşti în speranţa de a vedea realizîndu-se într-o zi visul legen

darei România Magna" 1 1 7 • Mişcarea memorandistă a întărit credinţa în
viitorul naţiunii române şi convingerea că lupta sa dreaptă trebuie să
învingă cit mai curind posibil.
Incurajaţi de sprijinul statului român, de solidaritatea manifestată
de celelalte naţionalităţi oprimate, de simpatia opiniei publice euro
pene, românii din Transilvania vor continua neabătut lupta, înfrun
tînd silniciile şi temniţele autorităţilor austro-ungare. Conferinţa ge
nerală a Partidului Naţional Român de la Sibiu din 23-24 iulie 1893,
la care au participat numeroşi români de peste munţi, solidarizîndu-se
cu semnatarii Memorandum-ului, s-a înscris ca o altă manifestare a
dorinţei de înfăptuire a statului unitar prin unirea Transilvaniei cu
patria-mamă 1 1 8•
Cu toate măsurile de ordin administrativ şi judiciar luate de au
torităţile monarhiei bicefale împotriva militanţilor români pentru li
bertate, aceştia nu vor dezarma. Increderea că vor izbîndi pină la urmă,
datorită consensului naţional pe care-l întrunea demersul lor, a avut
drept fireas_c.ă consecinţă sporirea numărului şi a formelor de expri-
1 11 Arh. St. Buc., forul Micro/Ume Belgia, rola 26, o. 1 93-194.

1 1 8 Ştef ,n Pascu, Făurirea statului naţional unitar român. 1918, vol. I, p. 239-24()..
204
mare a manifestaţiilor revendicative şi de protest. Propagate cu dem
nitate şi cu forţa pe care o dădea credinţa în dreptatea cauzei, miş
cările românilor pentru emancipare naţională şi unire vor creşte în
intensitate, conjugîndu-se cu celelalte mişcări de eliberare naţională ale
popoarelor oprimate din Imperiul habsburgic. ln acest context s-a în
scris şi primul Congres al naţionalităţilor oprimate din monarhia austro
ungară, desfăşurat la Budapesta în 1 895, sub preşedinţia lui Gheorghe
Pop de Băseşti, vicepreşedintele Partidului Naţional Român din Tran
silvania şi Banat, la care s-a adoptat un program de luptă „pentru
recunoaşterea egalei îndreptăţiri a popoarelor". Prin numeroasele lor
manifestări, avînd ca obiectiv triumful cauzei naţionale, românii din
cuprinsul Imperiului austro-ungar se vor afirma ca o forţă politkă
de prim ordin a mişcărilor de emancipare ale naţiunilor asuprite,
acţiunea lor neîncetată şi continuu amplificată înscriindu-se ca un fac
tor de sea�ă în prăbuşirea şi dispariţia istorică a monarhiei bicefale.
Legăturile şi colaborarea intre fruntaşii mişcării naţionale din
ţara liberă şi din provinciile ocupate vor continua să se intensifice
pentru că, aşa cum nota Vasile Lucaciu, sosit în acest scop la Bucu
reşti, în 1894, „unii fără de alţii să nu facem nimică", în aşa fel in
cit acţiunile perfect sincronizate să primească orientarea optimă şi
să cîştige în greutate 1 1 9•
La începutul secolului al XX-lea, dezvoltarea economică, socială
şi politică în zonele care alcătuiau entitatea geografică a spaţiului ro
mânesc, creşterea forţelor de producţie şi consolidarea relaţiilor capi
taliste, lărgirea schimburilor comerciale cu celelalte ţări, progresul so
cietăţii în ansamblu ridicau în faţa naţiunii române necesitatea ine
xorabilă a desăvîrşirii unităţii statale. Efortul general pentru unirea
tuturor teritoriilor româneşti în oadrul aceluiaşi stat constituia acum
o preocupare a întregii naţiuni, la încheierea acestui proces fiind in
teresate toate clasele şi categoriile sociale. Vasile Goldiş dădea ex
presie unei convingeri general româneşti atunci cînd scria în ziarul
„Românul" că : „noi românii, ca un popor etniceşte unitar, sîntem
demni de a trăi ca individualitate proprie naţională. Sau ne prăpă
dim cu toţii, sau trăim cu toţii" 1 20• Dorinţa românilor de a desăvîrşi
procesul revoluţionar declanşat prin Unirea de la 1859 şi continuat
cu cucerirea independenţei de stat depline la 1877 era recunoscută
de înşişi conducătorii politicii ungare : „Este inimaginabilă - avea
să recunoască contele Bethlen Istvan în cadrul Parlamentului de la
Budapesta - influenţa spirituală exercitată de existenţa statului ro
mân independent asupra sufletelor româneşti [„.]. Pe măsură ce a
crescut prestigiul României independente în ochii românilor din Un
garia, în aceeaşi măsură politica lor a devenit mai îndrăzneaţă. Ei
1 19 Şerban Polverejan, Nicolae Cordoş, Mişcarea memorandistă în documeme

(1885-1887), Cluj, 1973, p. 270.
1 20 Vasile Goldiş, Scrieri soeial-politice şi literare, Timişoara, 1976, p. 102.
205
urmăresc ca teritoriul locuit de ei să poată fi unit într-un moment
favorabil cu regatul român" 1 21 •
Reflectînd schimbările profunde petrecute în cadrul societăţii ro
mâneşti, viaţa politică a României şi din provinciile sale aflate sub
dominaţie străină se va concentra cu şi mai multă acuitate spre uni
rea tuturor românilor în frontierele aceluiaşi stat democratic şi inde
pendent.
Mai mult <lecit înainte, forţele politice, de la cele burgheze pînă
la cele socialiste, îşi vor dedica - mai ales în provinciile aflate în
afara frontierelor ţării - o mare parte din activitatea lor obiectivu
lui naţional major - întregirea naţională. „Acţiunea memorandişti
lor subliniază tovarăşul Nicolae Ceauşescu -, eşuată, ca şi alte
-
încercări ale unor oameni politici de a trata drepturile naţionale ale

poporului român la curtea de la Viena sau în Dieta de la Budapesta,
nesocotirea protestelor largi ale opiniei publice au dus la pierderea
iluziilor că românii îşi pot împlini idealurile lor vitale prin bunăi,--oinţa
asupritorilor. A reieşit încă o dată clar că singura cale ce răminea
pentru poporul român din Transilvania asuprită de a-şi dobîndi drep
turile legitime era calea luptei. Masele largi populare au respins al
ternativa cerşirii sau aşteptării pasive a libertăţii şi neatîrnării şi au
păşit ferm pe drumul luptei pentru eliberarea de sub dominaţia Im
periului austro-ungar ş i pentru unirea cu ţara" 122•
Curentul puternic din rîndul opiniei publice în favoarea susţi
nerii luptei pentru eliberarea provinciilor româneşti va atrage şi
cadrele armatei române, care, sub diverse forme, îşi vor afirma ade
ziunea la idealul unificării statale. Generalul Constantin N. Hârjeu,
spre exemplu, arăta că poporul român nu va renunţa niciodată la
idealul lui naţional, la "visul lui tradiţional : înlocuirea fruntariilor
politice, convenţionale, prin fruntariile etnice, naturale", generaţia sa
asumîndu-şi marea datorie "de a păstra neatins pămîntul ţării şi de
a pregăti celor ce ne urmează mijloacele de acţiune pentru îndepli
nirea testamentului ce le lăsăm" 123•
Pe măsura adîncirii sale, procesul revoluţionar al luptei naţio
nale a poporului român va îmbrăca tot mai mult un aspect politic.
Această luptă nu putea duce la izbînda mult dorită decît prin con
centrarea forţelor întregului popor român, oriunde s-ar fi aflat ele.
Nicolae Iorga remarca faptul că problema naţională "se întinde asu
pra întregului teritoriu românesc şi asupra tuturor domeniilor de viaţă
ale neamului nostru [ ... ). Ea cere colaborarea în acelaşi sens, după
aceeaşi concepţie, potrivit cu aceleaşi principii, a românilor din toate
1 21 Desăvîrşirea unificării statului naţional român. Unirea Transilvaniei cu vechea

Românie, Bucureşti. 1968, p. 97.
1 22
Nicolae Ceauşescu, România pe drumul construirii societăţii socialiste multt
lateral dezvoltate, vol. 26, Editura Politică, Bucureşti, 1984, p. 435.
123 General C. N. Hârjeu, Pregătirea armatei pentru război, Studiu de organt
zare, de psihologie şi de instrucţiune militară, vol. I, Bucureşti, 1905, p. 302.
206
locurile, fără nici o deosebire de clasă, în toate domeniile vieţii na
ţionale" 124•
Era evident că în condiţiile în care voinţa poporului român pen
tru unitate deplină va atinge punctul culminant - ceea ce a coincis
şi cu primul mare război la scară mondială - statul român va trebui
să-şi modeleze politica internă şi externă astfel incit să poată da un
curs afirmativ acestei cerinţe legice, inexorabile.
Nu se putea concepe evoluţia viitoare a societăţii româneşti fără
înfăptuirea Marii Uniri. Teritoriile româneşti subjugate nu reprezen
tau nişte noţiuni abstracte, ci entităţi complexe de viaţă şi spiritua
litate românească : Bucovina reprezenta peste veacuri nu numai par
tea de nord a Moldovei, cu centre economice şi culturale de presti
giu, dar mai ales simbolul gloriei româneşti din vremea lui Ştefan
cel Mare, după cum Transilvania era pentru întreg poporul român
„leagănul care i-a ocrotit copilăria, şcoala care i-a făurit neamul,
farmecul care i-a susţinut viaţa [ ... ]", într-un cuvînt „viaţa care
cheamă viaţa ! " 1 25 •
O întreagă istorie, zbuciumată şi glorioasă, chema, aşadar, ne
întirziat la înfăptuirea unităţii statale româneşti. Acest obiectiv re
prezenta un comandament istoric, căruia poporul român, conştient de
destinul său, nu i se putea sustrage ; „dorul acesta de a face parte
-dintr-o Românie mărită şi liberă nu-i rezultatul împrejurărilor [ ... ]
ci e urmarea - după cum avea să afirme Vasile Stoica - unui în
treg trecut de suferinţe şi frămîntări, e rezultatul unor lupte de
aproape 2000 de ani purtate pentru apărarea fiinţei noastre etnice şi
a teritoriului nostru ocrotitor" 1 26•
CARACTERUL D REPT, ELIB ERATOR, Prin obiectivul fundamental urmă

AL PARTICIPARII ROMANIEI rit - desăvîrşirea unităţii naţional
RA B
LA PRIMUL Z OI MONDIAL
statale -, ca şi prin totala ade-
ziune a poporului la susţinerea
efortului militar, participarea României la prima conflagraţie mondială
a avut un caracter drept, eliberator. Relevînd justeţea cauzei româneşti,
caracterul drept, profund popular şi naţional-eliberator al războiului
purtat de România în anii 191 6-1918, secretarul general al partidului,
tovarăşul Nicolae Ceauşescu, subliniază : „Cu toate că primul război
mondial a avut un caracter imperialist, poporul român nu a partici
pat la acest război călăuzit de intenţii de cotropire şi anexiune teri-
1 2•
„Neamul românesc", an IV, nr. 129 din 15 noiembrie 1909, p. 2 194.
m Nicolae Titulescu, Discursuri, Bucureşti, 1967, p. 142.
1 2s
Congresul românilor de peste hotare aflători în ţară. 15 m artie 1915, Bucu
reşti, 1915, p. 25.
20 7
torială". „Aspiraţiilor profunde ale poporului român spre unitate le-au
dat glas declaraţiile politice ale vremii, presa, puternicele manifestări
publice care au avut loc cu acest prilej pe întreg cuprinsul ţării şi, în
mod deosebit, entuziasmul nemărginit cu care ostaşii români au fost
întimpinaţi în Transilvania de masele largi ale întregii populaţii. Nu
meroşi cetăţeni, atît din România de atunci cît şi din Transilvania şi
Bucovina aflate sub stăpînirea imperiului habsburgic, s-au înrolat vo;.
luntari, cerind să li se dea posibilitatea de a lupta pentru cauza în
tregirii ţării" 1 27 .
In primul război desfăşurat la scara întregii planete statele im
perialiste protagoniste şi-au încrucişat armele pentru acapararea de noi
teritorii, pentru împărţirea şi reîmpărţirea sferelor de influenţă şi
dominaţie. Treptat, însă, au fost angajate în conflict naţiuni şi state
ale căror obiective nu aveau .nimic comun cu ţelurile agresiv-impe
rialiste ale acestora. lntr-adevăr, primul război mondial, accelerînd
criza internă a marilor monarhii multinaţionale, a favorizat intrarea
într-o fază decisivă a luptei popoarelor asuprite şi exploatate pentru
autodeterminarea şi constituirea statelor naţionale unitare, indepen
dente şi suverane. Poporul român, ca şi cel sîrb, belgian, croat, slovac
sau polonez, a luat parte la confruntarea militară a marilor puteri
imperialiste de la începutul acestui secol, urmărind exclusiv obiective
de interes naţional : apărarea în faţa agresiunii, eliberarea unor teri
torii ce se aflau sub stăpînire străină, emanciparea naţională şi poli
tică, constituirea sau întregirea statului naţional unitar şi neatîrnat.
Reliefînd aceste aspecte, unul din oamenii politici ai timpului - Ion
Grădişteanu - arăta că : „în sfîrşit, ceea ce cereau onoarea ţării şi
interesele primordiale ale neamului se îndeplineşte. România intră în
acţiUJ'}e pentru împlinirea menirii ei istorice, prin înfăptuirea unităţii
naţionale şi dezrobirii fraţilor" 1 2s.
Opţiunea factorilor politici responsabili de la Bucureşti de a
intra în război împotriva Puterilor Centrale s-a făcut după o matură
chibzuinţă, neexistînd în acele împrejurări istorice altă soluţie pen
tru a salva pe românii şi teritoriile româneşti aflate sub stăpînirea
austro-ungară şi a reuni patriei aceste provincii istorice.
Hotărîrea guvernului român din august 1916 - materializată în
înţelegerile încheiate cu puterile Antantei - privind angajarea mili
tară a ţării în război contra Austro-Ungariei în scopul eliberării Tran
silvaniei, Banatului, Crişanei, Maramureşului, Bucovinei şi în vederea
întregirii patriei a întrunit asentimentul maselor largi populare, în
scriindu-se în lupta de veacuri dusă de poporul nostru pentru liber
tate şi unitate naţională. „Acelaşi caracter l-a avut - subliniază tovarăşul
Nicolae Ceauşescu - şi lupta din 1916-1 918, cînd armata noastră a dus
un război pentru apărarea independenţei ţării, a suveranităţii sale, pentru
1 21Nicolae Ceauşescu, Romdnia pe drumul desăvfrşirii construcţiei socialiste,

vol. 2, Editura Politică, Bucureşti, 1968, p. 467-468.
128 Apud Ion Bulei, 1916. Zile de vară, Bucureşti, 1978, p. 23 1 .
208
realizarea unităţii naţionale şi formarea statului naţional unitar" 1 29• In
acelaşi timp, recunoaşterea temeiniciei revendicărilor noastre naţionale
de către marile puteri continentale ale vremii - Franţa, Rusia, Marea
Britanie, Italia - constituia impunerea pe plan internaţional a justeţei
obiectivului unităţii urmărit de România.
Spre deosebire de toate statele mari beligerante, România nu ur
mărea subjugarea unor teritorii sau popoare străine, nu-şi propunea
stabilirea unui nou echilibru de putere în Europa şi în lume, ci lupta
exclusiv pentru întregirea şi neatîrnarea neamului. Toate fazele parti
cipării României la marea confruntare armată dovedesc că scopul acestei
angajări a fost în mod categoric desăvîrşirea unităţii naţionale într-un
stat suveran. Ţelul urmărit era dorit de întregul popor de pe ambele
versante ale Carpaţilor şi nu afecta în nici un fel interesele altor na
ţiuni.
Făurirea statului naţional unitar român se impunea ca o nece
sitate obiectivă, legică, atit pentru dezvoltarea economico-socială ul
terioară, cit şi pentru garantarea sigură a independenţei naţionale, cu
cerită cu grele eforturi şi sacrificii de poporul român. De aceea, rea
lizarea acestui ţel legitim era susţinută de toate clasele şi păturile
sociale ale societăţii româneşti şi constituia temelia programelor de ac
ţiune ale tuturor partidelor politice.
Caracterul legitim şi naţional al trecerii Carpaţilor de către armata
română răzbate din toate documentele epocii ; a fost exprimat de oa
menii politici ai timpului, de fruntaşi ai mişcării muncitoreşti şi socia
liste, de personalităţi marcante ale vieţii noastre ştiinţifice şi culturale.
Astfel, Take Ionescu declara : „Vă puteţi lesne închipui starea sufle
tească a unui om care vede împlinindu-se ceea ce a aşteptat de doi ani de
zile ; este satisfacţia de a fi văzut limpede ridicarea unei griji, dar şi
preocuparea de viitor [„.]. Nu se poate vorbi de bucurie în situaţiuni ca
acestea, ci numai de bărbăteasca conştiinţă a împlinirii datoriei. Răz
boiul nostru era inevitabil" 1 30• Constantin Miile exprima aceeaşi credinţă
în împlinirea idealului naţional : „Treizeci de ani i-am trecut luptind
pentru două idealuri : o Românie mare pentru care în 1881 am fondat
la Paris şi Bruxelles «Dacia viitoare» - şi un popor liber economiceşte
şi politiceşte. Unul din idealurile mele e pe cale să se împlinească. Dacia
viitoare pe care o visam la vîrsta de 20 de ani este pe cale să se înfăp
tuiască. Soldatul român, ţăranul de la munte şi de la Dunăre, în avîntul
lui suprem şi superb este pe calea să-l îndeplinească" 1 3 1 • In acelaşi
spirit, Nicolae Iorga declara : „ A sosit un ceas care-l aşteptăm de peste
două veacuri, pentru care am trăit întreaga noastră viaţă naţională,
pentru care am muncit şi am scris, am luptat şi am gîndit. A sosit ceasul
în care cerem şi noi lumii, cinstit, cu arma în mină, cu jertfa a tot ce
1 29 Nicolae CeaUŞescu. România pe drumul construirii societăţii socialiste multi

lateral dezvoltate, vol. 17, Editura Politică, Bucureşti, 1979, p. 79.
130 ,,Adevărul" din 19 august 1916.
131
Idem, din 20 august 1916.
209
avem, ceea ce alte neamuri, mai fericite, au de atîta vreme, unele fără
să fi vărsat o picătură de singe pentru aceasta : dreptul de a trăi pen
tru noi, dreptul de a nu da nimănui ca robi rodul ostenelilor noastre" 132•
Iar cărturarul transilvănean Onisifor Ghibu se adresa ostaşilor români
cu următoarele cuvinte : „Noi vrem să scăpăm de robie pe fraţii noştri
din Transilvania şi din Bucovina ; vrem să redobindim pămîntul în care
îşi dorm somnul de veci arhanghelii neamului nostru : Mihai Viteazul
şi Ştefan cel Mare. Noi vrem pămîntul străvechi al părinţilor noştri, al
fraţilor noştri" 1 33,
De asemenea, caracterul şi adeziunea poporului român la războiul
de reîntregire naţională au fost exprimate în numeroase organe de presă
româneşti. „Dacă în istoria războaielor se pomeneşte că unele din ele
au fost populare - scria ziarul „Opinia" - apoi desigur războiul nostru
va purta pentru toate timpurile ce vor urma un asemenea epitet. Da !
Războiul nostru e popular, e războiul poporului român" 134•
Proclamaţia adresată poporului de şeful statului român sintetiza şi
ea cauza reală şi profundă a acestui act : „După vremuri îndelungate
de nenorociri şi grele încercări, înaintaşii noştri au reuşit să întemeieze
statul român prin Unirea Principatelor, prin războiul independenţei,
prin munca lor neobosită pentru renaşterea naţională. Astăzi ne este dat
nouă să întregim opera lor, închegînd pentru totdeauna ceea ce Mihai
Viteazul a înfăptuit numai r entru a clipă : Unirea românilor de pe cele
două părţi ale Carpaţilor" 13 •
Insuşi faptul că declaraţia de război a României a fost făcută nu
mai Austro-Ungariei dezvăluie cu claritate scopul intrării României în
conflict : înfăptuirea unităţii sale naţionale. Împrejurările istorice sînt
cele care au făcut ca un asemenea act de datorie istorică şi demnitate
naţională - a smulge unui imperiu teritoriile proprii subjugate - să
coincidă cu desfăşurarea primului război mondial, a cărui derulare putea
să faciliteze şi să grăbească realizarea deplinei unităţi politico-statale.
Poporul român, conformîndu-se integral misiunii sale istorice1 de
clanşase cu avînt şi hotărîre în august 1916 „războiul întregirii neamului ,
războiul dezrobirii fraţilor" 136 ; numai aşa au văzut şi gîndit oamenii
acelei epoci scopul fundamental al războiului purtat de România, scop
ce a evidenţiat cele mai trainice virtuţi ale sufletului românesc, îmbăr
bătînd întreaga naţiune la grele şi eroice sacrificii umane şi materiale.
Ca şi în celelalte momente cardinale ale făuririi unităţii şi liber
tăţii româneşti - 1599-1600, 1859, 1877 - efortul militar românesc
în cursul primului război mondial a fost o dovadă elocventă a vointei
întreP,ului nostru popor, care şi-a mobilizat toate resursele umane, . e�o
nomice, politice şi militare pentru a-şi împlini năzuinţa, mereu vie, de
1 32 N. Iorga, Războiul nostru în note zilnice, vol. II, 1916-1917, Craiova, [f. a.],
p. 83-84.
133 Apud Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, op. cit. , p. 500.
1 34 „Opinia", an XIII, nr. 2 841 din 23 august 1916.
1 35 „Monitorul oficial", nr. 108 din 15/28 august 1916, p. 5 417.
1 36 „ Mişcarea", an VIII, nr. 182 din 19 august 1916, p. 1.
2 10
a trăi unit în hotarele aceluiaşi stat naţional, pentru a cărui integritate
teritorială şi existenţă politică distinctă s-a arătat a fi gata de orice
sacrificiu. In acelaşi timp, intrarea în război a României pentru a-şi
elibera provinciile smulse cu forţa de-a lungul timpului de către imperii
expansioniste, acţiune împărtăşită şi susţinută de întregul popor, se
legitima şi prin aceea că se constituia într-o componentă importantă a
luptei pentru destrămarea unui imperiu multinaţional, asupritor a nu
meroase naţiuni, condamnat de istorie la dispariţie.
Participarea ţării noastre la această teribilă încleştare nu putea
avea, în împrejurările interne şi internaţionale de atunci, decît ase
menea trăsături, fie şi pentru că armata sa, trecînd în Transilvania nu
pătrundea într-un teritoriu străin, ci păşea pe un străvechi pămînt
românesc, pentru a-l scoate de sub jugul unei stăpîniri străine. Că nu
se urmărea decît eliberarea unor teritorii ce aparţinuseră dintotdeauna
românilor o va arăta şi faptul că trupele noastre nu au trecut la ofen
sivă la frontiera sudică, spre Bulgaria, considerîndu-se că între cele două
state nu există nici un contencios teritorial. In fond, agresori nu puteau
fi consideraţi decît cei care răpiseră, prin cotropire, cu arma în mîini,
moşteniri inalienabile ale poporului român.
Caracterul drept, popular şi eliberator al angajării statului român
în marea conflagraţie din anii 1 914-1918 a conferit întregii noastre
societăţi o forţă şi o unitate morală care s-au numărat printre factorii
decisivi ai realizării Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, proces istoric
ireversibil, ca tot ce stă sub semnul legităţii şi legitimităţii istorice.
Capitolul V
DECLANŞAREA RĂZBOIULUI
DE ELIBERARE NAŢIONALĂ
PLANUL DE CAMPANIE Potrivit obiectivelor politico-militare

A
AL A RMATEI ROM NE urmărite şi care reprezentau intere-
(IPOTEZA „Z") sul fundamental al naţiunii - desă-
vîrşirea unităţii naţional-statale -
Marele Stat Major român a elaborat, încă de la sfîrşitul secolului al
XIX-lea, diferite studii operative menite să acopere orice situaţie con
flictuală în care ar fi fost posibil să fie implicată România. Cele mai
multe din ipotezele concepute avansau - în virtutea tratatului defensiv
de alianţă încheiat de România cu Austro-Ungaria şi Gennania în anul
1883 - necesităţile de apărare ale statului român în cazul unei agre
siuni din răsărit. Un astfel de plan, intitulat Ipoteza "C", în care Rusia
apărea aliată cu Bulgaria, a fost definitivat în vara anului 1914, cu puţin
timp înaintea declanşării primului război mondial. La începutul seco
lului al XX-lea, în condiţiile intensificării luptei poporului român pen
tru înfăptuirea obiectivelor sale politice şi strategice - apărarea fiinţei
statale, consolidarea independenţei ţării şi desăvîrşirea unităţii naţio
nale -, s-a impus cu necesitate elaborarea unor noi ipoteze de război,
ce trebuiau să răspundă în mod ştiinţific, realist şi concret la orice si
tuaţie militară conflictuală.
Atitudinea ostilă a Austro-Ungariei faţă de România în timpul celui
de-al doilea război balcanic, continuată şi după pacea de la Bucureşti
din 1913, înăsprirea politicii de deznaţionalizare a românilor din Tran
silvania au determinat cercurile politice şi militare româneşti să ia tot
mai serios în calcul posibilitatea unui război cu dubla monarhie. Drept
urmare, din toamna anului 1913, au fost reluate şi reactualizate studiile
strategice concepute de Marele Stat Major român încă din anul 1 888,
în care erau prevăzute modalităţile de acţiune ale armatei române în
cazul unui atac din partea Austro-Ungariei. Racordate la situaţia con
cretă din vara anului 1914, cînd s-au declanşat ostilităţile armate între
puterile Antantei şi ale Triplei Alianţe, aceste ipoteze reflectau pro
blemele deosebit de complexe ale relaţiilor militare ale României pe plan
212
internaţional, ale păstrării conducerii naţionale şi a individualităţii ar
matei române în cazul unei eventuale intrări la luptă, ale stabilirii..
direcţiei strategice de acţiune.
De la izbucnirea conflagraţiei mondiale şi pînă la intrarea României
în război, ipotezele întocmite de Secţia de operaţii din Marele Stat Major·
român au fost mereu actualizate, modificate şi completate, în funcţie de·
mersul operaţiilor militare de pe fronturile oriental şi balcanic, cit şi de
evoluţia raporturilor dintre România şi puterile Antantei, spre care se
orientau ferm opţiunile politico-militare româneşti în vederea încheierii
unui tratat de alianţă. O atenţie aparte a fost acordată asigurării fron
tierelor meridionale ale statului, iniţiindu-se studii cu caracter defensiv
ce făceau parte dintr-o strategie mai largă de asigurare a securităţii în
Balcani. România urmărea, alături de Serbia şi Grecia, respectarea strictă.
a prevederilor Tratatului de pace de la Bucureşti din 1 9 1 3 şi, în conse
cinţă, conservarea echilibrului sud-est european, în acest sens depunînd
serioase eforturi pe linia normalizării relaţiilor cu Bulgaria, mult în
greuiate însă de atitudinea potrivnică a unor mari puteri, şi îndeosebi
a Austro-Ungariei. Apropierea vădită a Bulgariei de Puterile Centrale a
făcut ca spre sfîrşitul anului 1914 şi începutul celui următor să fie defi
nitivate ipotezele româneşti privind angajarea armatei române împotriva
forţelor militare ale Puterilor Centrale şi în care se preconiza, de regulă,
ofensiva contra Austro-Ungariei şi apărarea pe frontiera cu Bulgaria.
Toate acestea au fost materializate în Ipoteza „B". Se preconiza, aşadar,
susţinerea unui război pe două fronturi : unul la nord şi nord-vest, de-a
lungul frontierei spre Bucovina şi a celei muntoase între Vîrciorova şi
Vatra Dornei, împotriva Austro-Ungariei, în scopul eliberării provin
ciilor istorice româneşti anexate la acest imperiu, şi un altul la sud,
de-a lungul Dunării, de la Gruia (în faţa Timocului) pînă la Căscioare
(la vest de Olteniţa), apoi pe hotarul sudic al Dobrogei, pînă la Marea
Neagră şi în continuare pe frontiera maritimă 1 , avîndu-se drept obiectiv
oprirea oricărei acţiuni ofensive inamice declanşată din această parte.
Pentru cazul în care Bulgaria ar fi adoptat totuşi o poziţie de neu�
tralitate, Marele Stat Major român a elaborat Ipoteza „B 1 " , care pre
vedea îndreptarea întregului efort militar al României pe un singur
front, cel de nord şi nord-vest 2 , acolo unde trebuia să se acţioneze pen
tru eliberarea Transilvaniei şi Bucovinei de sub dominaţia străină.
Aşadar, ipotezele de război operaţionale în momentul declanşării
primei conflagraţii mondiale acopereau eventualităţile probabile şi po
sibile de conflict armat cu trei dintre vecinii României. De menţionat,
în ansamblul acestora, faptul că inamicul cel mai probabil era socotit
Austro-Ungaria - reflectare fidelă atît a exigenţ9lor reclamate de rea
lizarea idealului naţional, cit şi a orientării politice tot mai accentuate
către Antantă -, aliată sau nu cu Bulgaria, care continua să nutrească
ambiţii de supremaţie în Balcani şi era nemulţwnită de rezultatele păcii
1 Arh. M.Ap.N., fond Marele Stat Major, dosar nr. 302, f. I.

• Ibidem, dosar nr. 337, f. 1.
213
Generalul de brigadă Constantin Cristescu
teful Secţiei operaţii a Marelui Stat Major
cu care se încheiase cel de-al doilea război balcanic. Conflictul cu Rusia

era întrezărit în cazul unei alianţe a acesteia cu Bulgaria şi se subordona
imperativului respingerii agresiunii. De semnalat că nu se întrevedea
nici o posibilitate de conflict cu Serbia, expresie a tradiţionalelor legă
turi de prietenie între cele două ţări şi convergenţei intereselor lor na
ţionale şi balcanice.
Deşi Ipoteza "B" lua în consideraţie ducerea operaţiilor militare
în cadrul unui război de coaliţie - lucru firesc, avîndu-se în vedere
dimensiunile conflagraţiei şi poziţia strategică a României în Europa
răsăriteană -, factorii politico-militari de conducere ai ţării au acţio
nat hotărît în sensul recunoaşterii de către aliaţi a obiectivelor naţio
nale legitime ale poporului român şi a condiţiilor de participare a ar
matei române la război. Intre acestea, angajarea armatei sub comanda
ment naţional, stabilirea de către comandamentul suprem român a direc
ţiei strategice de ofensivă, păstrarea libertăţii de acţiune a forţelor mili
tare proprii conform deciziilor politice ale guvernului român au fost
socotite ca indispensabile pentru asigurarea independenţei politice a sta
tului şi evitarea oricărei subordonări faţă de marile puteri aliate.
In acest sens, trebuie semnalat că, în pofida presiunilor exercitate
de aliaţi asupra României şi, îndeosebi, a propunerilor generalului
M. V. Alekseev din ianuarie 1 9 1 6 şi a generalului Joseph Joffre din
iunie acelaşi an, referitoare la o acţiune cu m ajoritatea forţelor ro
mâne contra Bulgariei 3, Marele Stat Major român a rămas consecvent
a Colonel Victor Atanasiu, Unele consideraţii asupra angajării României în primul

război mondial. Ipoteza Z, în „Studii", nr. 6/1971, p. 1213.
214
PLANUL DE CAMPANIE AL ARMATEI ROMÂNE IN ANUL 1 9 16
/ Trupr române dC' aroperire
+-·X2 Etapa J . a
•• • Etapa a 11-n
...-. Etapa a Ul-a
� Trupe ruse
::;:::;:::;::::: :: Teritoriu anexat de

\s�\'\s�\'s Imperiul a ustro•ungar
Teritoriu Incorporat
u L C3 1 1 1 11 1 1 1 de Jmp•n�J rua
lpotezei „B", care prevedea concentrarea celei mai mari părţi a efecti
vului pe frontul de nord şi nord-vest şi a unor efective mai reduse, cu
:misiuni defensive, pe cel de sud. Adaptată noilor realităţi politico-diplo
matice şi desfăşurării operaţiilor militare, această ipoteză a devenit,
. dealtminteri, Planul de campanie român din 1 91 6, cu titlul său complet
Proiectul de operaţiune in vederea unui război contra Puterilor Cen
trale şi a Bulgariei. România aliată cu Quadrupla lnţelegere, cunoscut
· şi sub nwnele de Ipoteza „Z" 4•
în capitolul I al planului de campanie se preciza că dezideratul
principal vizat de România prin intrarea ei în marea conflagraţie mon
-dială era „realizarea idealului nostru naţional, adică întregirea neamului"
şi eliberarea „teritoriilor locuite de români, ce se găsesc astăzi înglobate
în monarhia austro-ungară" 5• ln vederea atingerii acestui obiectiv, ma
joritatea forţelor - Armata de Nord, Armata 2 şi Armata 1, întărite
ulterior cu rezerva generală -, ce reprezentau 3/4 din totalul efectivelor
.disponibile, urma să opereze în Transilvania şi Banat, în vreme ce Ar
·mata 3, adică restul de 1/4 din forţe, avea misiunea să asigure libertatea
de acţiune a ofensivei pe frontul de nord şi nord-vest, trecînd în apărare
pe frontiera de sud.
Planul de campanie român din 1 9 1 6 prevedea, aşadar, purtarea
unui război pe două fronturi, şi anume : în nord şi nord-vest contra
Austro-Ungariei şi în sud, împotriva Bulgariei, aliata Puterilor Cen
· trale, considerîndu-se că, printr-o ofensivă viguroasă, armata română
va respinge forţele austro-ungare din Transilvania înainte ca Puterile
Centrale să poată concentra noi efective luate din rezervă sau de pe
celelalte teatre de acţiuni militare din Europa, şi că trupele germano
bulgare de la sud nu vor avea forţa necesară pentru a interveni decisiv şi
a stînjeni astfel libertatea de acţiune a armatelor române de pe frontul
· principal. Pe acesta din urmă se preconiza o singură formă de acţiune
- ofensiva -, în vreme ce pe cel sudic se prevedea executarea, într-o
primă etapă, numai a defensivei, pentru apărarea „teritoriului ţării
. contra unor atacuri dinspre sud" ; forţele concentrate pe malul stîng al
Dunării, cele din Oltenia şi dintre Olt şi Argeş aveau doar misiunea
. „de a se opune încercărilor eventuale de trecere a Dunării, distrugînd
trupele inamice care ar fi reuşit să pună momentan piciorul pe terito
riul naţional" şi „de a acoperi în acelaşi timp debarcarea şi înaintarea
trupelor ruse în Dobrogea, precum şi adunarea lor după debarcarea în
.zona de la sudul liniei Cernavoda, Medgidia" 6 • lntr-o a doua etapă,
acţiunile de pe frontul de sud trebuiau să capete un caracter ofensiv
în Dobrogea ; ulterior, se prevedea continuarea acţiunilor pentru a se
asigura acest front spre vest şi sud contra unor atacuri inamice, precum
şi pentru a distruge forţele din Bulgaria de nord şi răsărit, în vederea
4 RRM, vol. I, Documente-Anexe, p. 111-121.

1 Ibidem, p. 111.
·• l btdem, p. 120.
.216
unei „complete libertăţi de acţiune a armatelor române care vor opera
în Transilvania şi Ungaria" 7. Pentru executarea acestor acţiuni, planul
de campanie român prevedea un efectiv de 562 847 de subofiţeri, gradaţi
şi soldaţi, din care 420 324 pe frontul principal - 107 948 de oameni
reuniţi în Armata de Nord, 126 808 oameni în Armata 2, 1 34 403 oa
meni în Armata 1 şi 51 165 oameni în Corpul 5 armată şi artileria
grea aflate la dispoziţia Marelui Cartier General - şi 142 523 oameni
pe frontul de sud, reuniţi în Armata 3 ; armata operativă era înca
drată cu 1 3 561 ofiţeri.
In conformitate cu scopurile politico-strategice urmărite, Planul de
campanie român din 1 9 1 6 stabilea desfăşurarea acţiunilor militare pe
frontul de nord şi nord-vest în trei etape, fixînd pentru fiecare din ele
atît misiunea armatelor, ci t şi dispozitivul forţelor combatante. Astfel.
după forţarea Carpaţilor prin cele 1 7 trecători ale acestora, Armata de
Nord şi armatele 2 şi 1 române urmau să dezvolte ofensiva eliberatoare
în Transilvania, avînd ca obiectiv atingerea văii Mureşului, unde, după
aproximativ 8 de zile, trebuia să se prodncă o primă grupare a forţelor
în vederea unei operaţii ofensive de amploare. Alegerea ca prim obiectiv
a aliniamentului Mureşului era în acord cu situaţia şi cu scopurile ur
mărite de comandamentul român. Desfăşurarea cu succes a ofensivei în
această primă etapă asigura armatei române o reducere substanţială -
cu aproximativ 500 km - a lungimii iniţiale a frontului, o sudare a
dispozitivului strategic şi, totodată, o avantajoasă bază de operaţii pen
tru zăvorirea, în faţa eventualei riposte a inamicului, a „porţii" Some
şului şi a „porţii" Mureşului.
In cea de-a doua etapă, Armata de Nord şi Armata 2 trebuiau să
continue ofensiva în direcţia generală nord-vest, pentru a ajunge în
zona Cluj, Dej, şi a pătrunde apoi în regiunea Munţilor Apuseni. ln.
acelaşi timp, Armata 1 trebuia să opereze cu grosul forţelor în zona
Caransebeş, Dobra, avînd şi misiunea să organizeze un detaşament mixt
dotat cu artilerie de munte, ce urma să elibereze ulterior regiunea Abru
dului, pentru a intercepta comunicaţiile care conduceau spre văile Crişului
Alb şi Crişului Negru. Aceste obiective se considerau a fi atinse în cea
de-a 29-a sau 30-a zi de la mobilizare.
In cea de-a treia şi ultima etapă, forţele române ale Armatei 2 ş�
Armatei de Nord trebuiau să acţioneze în cîmpia Tisei - în cooperare
cu marile unităţi ruse care ar fi pătruns prin trecătorile Carpaţilor
Nordici -, în zona Oradea, Debreţin, iar Corpul 5 armată să pătrundăt
prin văile celor două Crişuri spre zona Oradea, Bekescsaba, avînd misiu
nea de a ataca, atît de front, cit şi de flanc şi spate, trupele inamice
care ar fi rezistat în regiunea Debreţin. La rîndul ei, Armata 1 urma
să acţioneze fie în Banat, contra forţelor inamice existente în această
parte a ţării, fie să-şi combine operaţiile cu cele ale unei armate aliate
franco-anglo-sîrbe, care, eventual, ar fi trecut la ofensivă din Grecia
(Salonic) spre Dunăre, în timp ce o divizie trebuia să acţioneze în valea
1 Ibidem, p. 121.
217
inferioară a Mureşului pentru a menţine legătura cu forţele române din
zona Oradea, Bekescsaba şi a se opune unei eventuale înaintări inamice
spre est de Seghedin, etapă pentru realizarea căreia se apreciau ca fiind
necesare nouă zile 8•
Potrivit prevederilor Ipotezei ,,Z", trupele celor trei armate române
de pe frontul transilvan erau repartizate aproape uniform pe întreaga
întindere a arcului carpatic, din nordul Moldovei pînă la Dunăre, dis
pozitiv justificat atît de faptul că inamicul nu era considerat a fi prea
puternic, cît şi de posibilitatea de a se folosi la un randament maxim
comunicaţiile numeroase care străbăteau lanţul carpatic. De altfel, în
planul de campanie se estima că, în Transilvania, Austro-Ungaria dis
punea de aproximativ 70 OOO de oameni, „cu misiunea de a face o primă
rezistenţă pe lîngă trecători" 9, în vreme ce forţe mult mai numeroase
- maximum 100 OOO de oameni - urmau a fi concentrate în zona Cluj,
Dej, Bistriţa ; în Banat se considera că cei 30 OOO de militari inamici ar
fi putut fi dispuşi în două grupări : una în raionul Caransebeş, Deva,
Lugoj, unde se aprecia că trupele române ale Armatei 1 ar fi întimpinat
o rezistenţă mai serioasă, şi o alta la Orşova şi pe valea inferioară a
Cernei. Pe frontul de sud se estimau ca efective inamice probabile
1 05 000-120 OOO de militari, forţe ce - potrivit informaţiilor deţinute
de comandamentul român - aveau misiunea de a atrage cît mai multe
trupe din Transilvania spre frontiera meridională, prin loviturile exe
cutate cu artileria pe malul stîng al Dunării, prin acţiuni demonstrative
de trecere a fluviului în direcţia Bucureşti şi prin dezlănţuirea unei ofen
sive în Dobrogea.
In scopul realizării surprinderii şi asigurării unui ritm optim des
făşurării operaţiilor ofensive din prima fază, Planul de campanie român
din 1916 prevedea pentru forţele din dispozitivul strategic de acope
rire - ca o notă originală derivată din situaţia creată ca urmare a supe
riorităţii numerice a grupurilor de acoperire române faţă de trupele
austro-ungare din Transilvania - debuşarea prin trecătorile Carpaţilor
în noaptea care preceda mobilizarea şi atingerea unor aliniamente favo
rabile la ieşirea din defileuri în sudul şi estul Transilvaniei. T rupele
de acoperire erau constituite din mari unităţi dislocate, încă din timp
de pace, în regiunile din apropierea frontierei, astfel încît la declan
şarea războiului 120 batalioane şi 77 de baterii să fie gata a începe ope
raţiile. In acest fel, inamicului nu i se lăsa timp să se organizeze în
regiunea muntoasă, ceea ce ar fi ridicat probleme dificile trupelor ro
mâne aflate în ofensivă, facilitîndu-se, astfel, străpungerea eficace şi
rapidă a Carpaţilor. Se demonstra, aşadar, grija deosebită a comanda'
mentului suprem român de a utiliza, pentru atingerea obiectivului pro
pus, soluţiile cele mai adecvate, chiar dacă nu erau cuprinse în concepţia
doctrinară a timpului. Planul de campanie român din 1916, elaborat la
nivel strategic de comandamentul naţional, lucrare în premieră în istoria
11 I bidem, p. 1 18-120.
• Ibidem, p. 1 1 1-112.
218
noastră militară modernă (armata română a participat la războiul din
1 877-1878 fără un plan de o asemenea anvergură), reflecta deplina
libertate de hotărîre a acestui for în privinţa folosirii forţelor armate
naţionale.
Gruparea lor pe cele două fronturi, de nord şi nord-vest şi de sud,
prevăzută în planul de campanie, era în deplin acord cu scopurile urmă
ri te de forurile politice româneşti de decizie - eliberarea Transilvaniei
şi apărarea Dobrogei - şi cu importanţa acordată fiecărui front de co
mandamentul naţional român. De asemenea, în repartiţia celor trei
armate române de-a lungul Carpaţilor - armatele de Nord, 2, 1 - se
observă - comparînd lungimea frontului fiecărei armate cu forţele din
compunere -, tendinţa de a întări mai mult armatele de la aripi, ceea ce
urma să faciliteze şi o manevră de dublă învăluire cu Armata 1 şi Ar
mata de Nord pe comunicaţiile de retragere ale inamicului. Lipsa unor
mijloace rapide de deplasare avea să împiedice însă materializarea aces
tei posibile manevre.
Estimările din Planul de campanie român din 1 9 1 6 cu privire la
efectivul şi natura forţelor inamice din Transilvania au fost, în general,
juste, după cum corectă a fost şi aprecierea că duşmanul va putea să
opună o rezistenţă mai puternică abia pe linia Mureşului. Ceea ce nu
s-a prevăzut a fost posibilitatea ca inamicul să aducă pe frontul român,
într-un timp foarte scurt, noi şi numeroase trupe, fie din rezervă, fie
scoase de pe celelalte fronturi ; de asemenea, Marele Stat Major va fi
surprins mai ales de incapacitatea Antantei de a-şi onora angajamentele
de a declanşa puternice operaţii în Galiţia şi Macedonia.
Dacă pe frontul de nord şi nord-vest dispunerea forţelor a fost
judicios concepută, pe frontul de sud - unde iniţial nu se preconizau
operaţii militare şi se aşteptau întăriri ruseşti -, în porţiunea de la
Dunăre la Marea Neagră, cele 3 divizii române (17, 9 şi 19) au fost dis
locate în trei puncte : Turtucaia, Silistra şi Bazargic, la mari distanţe
unele de altele ; aceasta dădea inamicului posibilitatea - în cazul unei
agresiuni şi a lipsei de susţinere a aliaţilor, cum s-a şi întîmplat - să le
atace pe rînd şi să poată realiza superioritatea numerică acolo unde voia
să dea lovitura decisivă.
In linii generale, planul de campanie corespundea condiţiilor con
crete în care avea să acţioneze armata română, fiind în consens cu exi
genţele situaţiei strategice generale de pe frontul oriental, înscriindu-se,
totodată, în litera şi spiritul Tratatului de alianţă şi Convenţiei militare
încheiate cu puterile Antantei. Chiar dacă în planul de campanie nu au
fost cuprinse toate condiţiile din Convenţia militară puse cu insistenţă
şi obţinute de către România la 4/17 august 1916, prevederile Ipotezei „Z"
nu pot fi corect şi pe deplin înţelese dacă nu sînt analizate şi corelate
cu acestea.
Planul de campanie român din 1 9 1 6 a fost emanaţia proprie a co
mandamentului naţional şi reflecta deplina libertate de decizie a acestuia
în domeniul folosirii forţelor sale armate. Păstrarea intactă a acestor
importante prerogative, în condiţiile în care marile puteri angrenate în
conflict căutau să atragă în orbita lor pentru rezolvarea propriilor inte-
219
rese o serie de state mai mici, dintre care unele, precum România, nu
aveau nimic comun cu scopurile imperialiste ale războiului, reflecta efor
turile cercurilor politico-militare române de a păzi neştirbite indepen
denţa şi suveranitatea naţională, integritatea teritorială, de a îndrepta
eforturile poporului spre realizarea statului naţional unitar. Astfel, con
trar încercărilor puterilor Antantei de a canaliza efortul principal de
război al României spre sud, în Planul de campanie român din 1 9 1 6
acesta a fost prevăzut spre nord ş i nord-vest, î n scopul eliberării Tran
silvaniei de sub dominaţia austro-ungară şi reunirii acestei străvechi
provincii româneşti cu ţara liberă. De asemenea, este semnificativ faptul
că pe acest teatru de operaţii au fost destinate să acţioneze numai forţe
române, fără să se prevadă sosirea în sprijin a unor trupe aliate, ceea
ce reliefează concepţia justă a cercurilor politico-militare române ca
eliberarea Transilvaniei să constituie opera poporului rorriân în exclu
sivitate.
Un alt aspect, cu multiple învăţăminte pe plan politic şi militar,
îl reprezintă efortul comandamentului român, reflectat în conţinutul
planului de campanie, ca în acest război de coaliţie să se asigure co
manda naţională a armatei române şi individualitatea ei distinctă, incit
în desfăşurarea conflictului să acţioneze compact şi nu dispersată între
marile unităţi ale aliaţilor.
Preocuparea constantă a factorilor militari de decizie români de a
adopta cele mai judicioase soluţii impuse de evoluţia frontului, de rela
ţiile cu aliaţii sau de intenţiile inamicului, în pofida unor erori inerente,
rămîne totuşi meritorie şi subliniază odată mai mult capacitatea coman
damentului român de a căuta acele soluţii care să servească cit mai bine
ţelului pentru care România se angajase în război. Totodată, prevederile
planului de campanie explicau, în bună măsură, competenţa, luciditatea
şi realismul comandamentului naţional, saltul calitativ înregistrat în
dezvoltarea sa de gîndirea militară românească în primele două decenii
ale secolului al XX-iea.
Caracterul realist al Planului de campanie român din 1 9 1 6 nu
reiese doar din corespondenţa perfectă între scopul politic urmărit şi
repartiţia, în consecinţă, a forţelor militare la dispoziţie. In părţile lui
componente, acest plan vădeşte preocuparea comandamentului naţional
de a asigura - aşa cum se va vedea la analiza dispozitivului strategic
românesc - utilizarea adecvată a armatelor în funcţie de terenul tea
trului de acţiuni militare, destinînd în consecinţă forţe mai numeroase
şi mai diversificate celor care aveau să opereze în condiţii de relief mai
grele. De asemenea, în stabilirea misiunilor imediate şi următoare ale ar
matelor române în ofensiva pe frontul principal s-au luat realist în calcul
mai multe elemente, printre care : ritmul propriu de înaintare, puterea
de împotrivire a inamicului şi capacitatea acestuia de a concentra forţe în
defensivă, conformaţia orografică şi hidrografică a teatrului de acţiuni
militare, situaţia forţelor duşmane din rezerva 5trategică sau de pe alte
fronturi şi, nu în ultimul rînd, evoluţia acţiunilor militare ale forţelor
aliate de la flancul drept şi din Balcani. Astfel de elemente concrete,
analizate şi stabilite ştiinţific, au permis alcătuirea unui calendar precis
220
de execuţie a diverselor etape ale ofensivei, vădind din plin capacitatea
de analiză şi prognoză a comandamentului suprem român, familiarizarea
sa cu problemele dificile ale strategiei războiului, ceea ce i-a permis să
găsească acestora soluţii originale şi viabile.
Astfel, atît în prima etapă - corespunzătoare misiunii imediate
a armatelor pe frontul principal -, cît şi în cea de-a doua - în care
se realiza misiunea următoare - s-a stabilit, conform normelor opera
tive ale vremii, un ritm mediu de ofensivă cuprins între 7 şi 25 km pe
zi. Aceste ritmuri rezultă din calculul distanţei care trebuia parcursă
în ofensivă de armate - conform misiunilor imediate şi următoare -
şi timpului rezervat îndeplinirii misiunii. Armata de Nord trebuia să rea
lizeze în 8 zile o pătrundere de 60-100 km pînă la aliniamentul Deda,
Reghin, ceea ce corespundea unui ritm mediu de înaintare cuprins între
7 şi 1 2 km pe zi. Armata 1 urma să străbată, în acelaşi interval, dis
tanţe între 80 şi 100 km pînă pe aliniamentul Mureşului, ceea ce cores
pundea unui ritm mediu de 1 0-12 km pe zi. Armata 2, care era cea
mai îndepărtată de aliniamentul Mureşului şi care trebuia să sprijine
înaintarea celorlalte două armate, avea să acopere, în cele 8 zile, pînă
la Aiud, distanţe variind intre 140 şi 2 00 km, deci într-un ritm mediu
între 17 şi 25 km pe zi. Conform acestor ipoteze, era pe deplin posibil
ca în cea de a 25-a zi de la mobilizare, potrivit Planului de campanie
român din 1916, noul dispozitiv al armatelor române să fie realizat de-a
lungul Mureşului. In următoarele 4 zile (între a 25-a şi a 29-a zi de la
mobilizare), cînd armatele 2 şi de Nord trebuiau să ajungă pe alinia
mentul Cluj, Gherla, Dej, deci să acopere distanţe cuprinse între 50 şi
70 km, ritmul mediu de ofensivă a fost stabilit la 1 3-1 7 km pe zi. Nu
s-a mai luat în calcul Armata 1, deoarece aceasta constituia pivotul pen
tru înaintarea celorlalte două armate.
Şi pentru cea de-a treia etapă, calculele din Planul de campanie
român din 1 9 1 6 se vădesc realiste. Armatele 2 şi de Nord, constituite
într-un singur grup operativ, trebuiau să străbată, în 10 zile, pînă la
Oradea şi Debreţin, distanţe cuprinse între 1 70 şi 245 km , deci să rea
lizeze un ritm mediu de ofensivă de 17 pînă la 24 km pe zi. Armata 1 ,
care urma să parcurgă ofensiv, tot în 1 0 zile, distanţa d e aproape 210 km
dintre Caransebeş şi Bekescsaba, trebuia să realizeze un ritm zilnic de
înaintare de peste 20 km.
Analizat prin această prismă, Planul de campanie român din 1 9 1 6
vădea consistenţă şi realism, misiunile încredinţate armatelor luînd în
calcul totalitatea factorilor care urmau să influenţeze mersul opera
ţiilor. Intre aceştia, un loc esenţial era acordat îndeplinirii de către
aliaţi a obligaţiilor asumate prin convenţia militară recent încheiată,
operaţiile ce trebuiau să fie declanşate pe alte fronturi realizînd cerinţa
primordială de a împiedica Puterile Centrale să-şi concentreze rapid
forţe în Transilvania pentru a organiza o defensivă puternică şi a-şi
crea condiţiile lansării contraofensivei. Neîndeplinirea obligaţiilor luate
de către aliaţii din Antantă avea să aibă consecinţe negative asupra exe
cuţiei integrale a acestui plan de campanie, demonstrîndu-se încă o dată,
22 1
Birou de mobilizare la Bucureşti (august 19 H)
istoriceşte, neajunsurile grave provocate într-un război de coaliţie de

sacrificarea intereselor unui stat mai mic de către marile puteri parte
nere ale alianţei.
FORŢELE MI LITARE MOBILIZATE Li urma măsurilor luate în perioada

DE ROMANIA PENTRU RAZBOI ce a precedat intrarea României în
război şi în deplin consens cu posi
bilităţile reale ale ţării, cu prevederile planului de campanie, în noaptea
de 14/27 spre 1 5/28 august 1 9 1 6, orele 24, s-a decretat mobilizarea ar
matei române 1 0 • Cu acest prilej, au fost mobilizate : Marele Cartier Ge
neral ; 4 comandamente de armată ; 6 comandamente de corp de armată
(1, 2, 3, 5, 6, 7) comandamentul Corpului 4 armată a devenit comanda
-
mentul Armatei de Nord ; 2 divizii de cavalerie ; 20 divizii de infanterie

(după 1 0 zile de la intrarea României în război au mai fost constituite
10 „Mo:J.itorul oficial", nr. 107 din 1 4/27 august 1916, p. 5401.
222
3 divizii) ; 1 brigadă de gramceri ; 5 brigăzi de călăraşi ; 2 brigăzi arti
lerie grea, cu un total de 32 baterii ; 1 3 baterii artilerie de munte ; arti
leria antiaeriană cu 1 1 3 piese ; artileria zonelor fortificate Turtucaia,
Silistra şi Cernavoda, cu un total de 26 baterii şi 52 turele ; artileria
de poziţie, cu 20 de baterii ; trupele de geniu ; aviaţia, cu 4 escadrile ;
Corpul automobilelor ; marina militară, cu 2 escadre de Dunăre ; cetatea
Bucureşti şi regiunea fortificată Focşani, Nămoloasa, Galaţi ; formaţiu
nile de serviciu la dispoziţia Marelui Cartier General, cele ale armatelor,
corpurilor de armată (1-5) * şi ale diviziilor 1 1-1 6 ; părţile seden
tare şi formaţiunile din zona interioară 11 .
Totalul unităţilor de infanterie, cavalerie şi artilerie mobilizate de
România la 15/28 august 1916 a fost de 366 batalioane cu 413 mitraliere
-de cîmp şi 161 mitraliere de poziţie (146 batalioane active, 120 batalioane
cadre, 80 batalioane constituite la intrarea în război. 20 batalioane de
miliţii), 104 escadroane cu 40 mitraliere, 377 baterii de artilerie 12•
Mobilizarea a determinat modificări si în structura de comanda
ment a armatei române, care la 15i28 august 1916 arăta conform scheme
lor de la p. 224 şi 225.
Efectivele mobilizate, care s-au ridicat la 833 601 oameni, au fost
repartizate astfel :
·1 _ _ ________ _______F_orc...le_m_oh_il_iz_Jt_e_________________
i Arm11J de oper.ţii j i
·
I I
Armata oper:itivă Trupe de cetate Form'lţiuni
I serviciu
de 1?��
militare
f:
I
Părţi sedentare
, ! Ofiţeri Tr u pă Ofiţeri Trupă Ofiţeri Trupă Ofi- Trupă Ofiţeri i Trupă Ofiţeri
Total general
'� , � --;! Will �lI� ;;i� �1� 9�

Trupă
1 8 13 758
575 '108 20 922 60 Î58 '1 1 592 133 92 1 833 60 1
I
I
i
Ofiţeri Trupă
·'
I 15 9'19 6'12 139

i
' 658 088
In afară de efectivul mobilizat, se mai conta pe încă 420 870 oa

meni disponibili, care puteau fi chemaţi sub arme, la nevoie 1 3 (tabel
p. 226, ms}.
• Corpurile de armată 6 şi 7 erau deja concentrate pe frontul de sud.

�t RRM, voi. I, p. 57-58.
12 Ibidem, p. 58 (cifrele forţe!or militare mobi:izate de România prezintă mici
deosebiri faţă de cele existente în alte lucrări).
13 Ibidem, voi. I, p. 59.
223
STRUCTU RA COMANDAMENTULUI ARMATEI ROMANE LA 15/28 AUGUST 1916
Comandamentul de ci1pC'lc n i e
l\ J i n isterul de Război Mareic Cartier General
Marele Stat Majo r Intendenţii J l i n•qia D i re cţi a !I Eşalonul I Eşalonul II Eşalonul III
- părţi sedc>nlarc
stabilimentelor gen i u a nnan1 c nt
centrale>
Secţ ia I Serviciul de
Serv ic iul Serviciul
operaţi i pază al le1 au r ului ataşaţi
9
militari
geog rafic Dircc\ i a
frontierei
Direcţia
Sec\ i a 11
Dirc>c\ia
�coli m i li ta
Scryiciul
marină
Scr\'iciul
al armatc>i i n f<lntcrie
t ranspurt11ri C omanclumcn justiţiei Serviciul
tul genera l m ilitare " presei
Serviciul Di rec\ ia '.! Scc\ i;i J I I al ctapckr

Serviciul
cn\· alerie sanitară c.1\· iaţic
adjutanlură
personalului , justi ţiei ,
Sf'rviciul
cartierului
recrutării şi sta tistici i
Serviciul de religios
SPrviciul căi ferate
Servi ci ul
m i l ita re Scn·kiiil
ca rtierulu i
3
tckgrafo
Servici ul poşlal
cartierului
controlului, Direc\ia S<'<Tl'larial Serviciul
Ser\'iciul
artilerie şi a
Scrvickl I
contabilită\ i i , contencios g1·ncral că i l o r fPratc
ldcgrafo- 1 d i n zona
telcgralo
şi pensii m un i\ii lor
poştii\ etapelor
·pOŞtal
Serv ic i u l · arti le r iei
Scn·iciul n1arinci
Detaşamt•ntul
jandarnii
Comandamentul Comandamentele
Serviciul geniului
Comandamentele rurali
teritoriale n1arinci teritoriale
de corp de armată de divizie
Serviciul intendenţei
Serviciul sanitar
Serviciul cartierului
SN\' i d u l
lcl<·t:r"f•>-poştal
Dt'laşa mc>nlul
janda rm i rural i
ORGANIZAREA UNUI CARTIER GENERAL DE ARMATA
Şeful de stat-major
Serviciul
de stat-major
Serviciul
armament
şi muniţii
Serviciul
intendenţei
I Serviciul
sanitar
Serviciul
telegrafo
poştal
Serviciul
cartierului
I Subşeful
de stat-major
I I Biroul operaţii-
informaţii
1 I Biroul 2
comunicaţii
I I Biroul 3
adjutantură
I
N)
N)
tJ"t
Dispensa li, sc� titi revizdti. Contingentei Tineri Intre
Instrui li
recuperaţi gă,ili apţi 1917 1 8 şi 20 anl
82 993 102 1 17 25 900 59 860 150 OOO
Ca atare, efectivul total mobilizabil al României la 14/27 august

1916 se ridică la 1 254 471 oameni, ceea ce reprezenta 16 0/0 din populaţia
totală a ţării şi 320/o din cea bărbătească 14•
In momentul mobilizării, armata operativă {trupe de uscat) era
structurată în chipul următor 15 :
Armate
I Corpuri de
arm> tă
II Divizii (brig;tzi)
I
Bahli-
oa ne
1 Esca- 1
dro'.l.ne
Baterii I
1
I 2 3 I 4
I 5 I 6
Armata de Divizia 14 cu Brigada 3 mixtă 25 1 19

Nord Di·1izia7 21 1 16
Divizia 8 24 I 17
Drigada 4 călăraşi 8
Divizia 2 ca•ralerie 24 3
Trupe şi ser·ricii ale Armatei de
Kord 6
-- -- --
Total Arnu?.ta de Nord 70 35 61

-- --
I
---
Corpul 3 armată Di·1izia G 20 I 16

Divizia 5 20 1 15
I
Trupe şi servicii ale Corpului
3 armată 5 '
--- --- --
Total Corpul 3 armată 40 2 36

Armata 2 --- --- ---
Corpul 2 armată Divizia 4 19 1 20

Divizia 3 19 1 15
Trupe şi servicii ale Corpului 2
armată
--- --- --
Brigada 3 dlăraşi 8
--- -- --

--- --- ---
Total Armata 2 78 12 17
-- --- --
A rmata 1 I Grupul Olt-Lotru 17 1 12

Divizia 1 3 10 1 10
--- --
Corpul 1 armată Divizia 1 1 13 1 17

Divizia 2 12 1 14
Brigada 1 călăraşi 4
Trui:e şi servicii ale Corpului 1
armată - - -
-- -- --

-- --- ---
Divizia 1 23 2 22
Divizia 12 12 1 8
--- --- ---
Total Armata 1 87 11 83
u Ibidem.
u Ibidem, anexa 20.
226
2 4 5 8
Grupul de vest __ a_2_o

Div_iz_i_
Divizia 1 6
_____ ___ _I_. 6
22
, _ _
2
__ _
2
, _I_
-4 _
18
1-4
Armata 3
Grupul central Divizia 1 8 11 -
Divizia 1 cavalerie 2-4 3
------ ------ --- --- ---

Trupe şi servicii ale Corpului 6
armată 15
Grupul de est Zona fortificată Turtucaia
Divizia 17 19 29
Zona fortificată Silistra - Divi-
zia 9 16 17
Zona fortificată Cernavoda 2 li
Divizia 1 9 18 1 10
- -
-- --
ilo4 1--:i:t l31
a
Total A rmata 3
La dispoziţi Corpul 5 armată Divi zi a

10 1-4 10
Marelui Divizia 15 12 8
Cart ier Brigăzile 1 şi 2 artilerie grea 10
General
--
Tunuri A.A. 1 13
piese
--J
Total trupe la dispoziţia
Marelui Cartier General 26 2 28
TOTAL GEN ERAL 365 10-4 37-4
Deosebirile în repartiţia numărului unităţilor de artilerie şi cava

lerie la fiecare armată se datorau misiunilor primite de acestea, dispu
nerii lor pe teatrul de operaţii - secundar sau principal -, întinderii
fronturilor, situaţiei iniţiale probabile a forţelor inamice de pe frontul
român şi, nu în ultimul rînd, caracteristicilor terenului. Astfel, în com
punerea Armatei 3 române, avîndu-se în vedere lungimea deosebită a
frontului, 651 km, au intrat cel mai mare număr de batalioane
de infanterie, escadroane de cavalerie şi baterii de artilerie, în
comparaţie cu celelalte trei armate, precum şi una din cele două divizii
de cavalerie. Raportate la lungimea frontului ce trebuia să fie acoperit
de Armata 3, densitatea forţelor acesteia era notabil inferioară celorlalte
trei armate, explicaţia găsindu-se în faptul că era dispusă pe frontul de
importanţă secundară şi că avea misiunea de apărare, spre deosebire de
armatele 1 , 2 şi de Nord care operau pe frontul principal şi aveau mi
siuni ofensive. De asemenea, Armatei de Nord, care urma să acţioneze
într-o zonă muntoasă mai deschisă, cu căi mai uşor accesibile de la un
versant la celălalt, în raport cu lungimea frontului ei, de 269 km, i-a
fost repartizată, în plus, cealaltă divizie de cavalerie, fiind mai puter-
227
A RMAMENT DIN
Puşti şi carabine „Mannlicher", model Puşti şi carabine „Lebel", model

1892 şi 1893, calibru 6,5 mm 1907/ 19 15, calibru 8 mm
Mitralieră „Schwarzlose", model 19 12, calibru 8 mm
DOTAREA ARMATEI ROMÂNE
Tun de cîmp „Krupp", model 1904, calibru 75 mm
Tun antiaerian „Depport", model 19 15, calibru 75 mm
Obuzier de cîmp „Krupp", model 19 12, calibru 105 mm

nică decît Armata 1 , care acoperea 460 km, sau Armata 2, care acoperea
229 km.
Din totalul trupelor combatante (armata operativă, mai puţin ser
viciile divizionare, de corp de armată şi de armată), infanteria repre
zenta 81 0/o (8 1 16 ofiţeri şi 413 839 trupă).
Organizarea şi forţa combativă a diviziilor variau în raport cu
misiunile şi condiţiile de teren, numărul regimentelor din cadrul unei
divizii oscilînd între 3 şi 7, iar al batalioanelor între 1 1 şi 25. La mo
bilizare, infanteria română era dotată, în principal, cu puşca „Man
nlicher", model 1893, calibru 6,5 mm ; în general, înzestrarea cu mitra
liere era deficitară : regimentele 1-40 aveau cite o companie cu 4-6
mitraliere de 6,5 mm sistem „Maxim" ,sau „Schwarzlose", iar regimen
tele 10--80 şi cele de vînători cite o companie a patru mitraliere ;
dotarea diviziilor de infanterie a continuat şi după intrarea României
în război.
Cavaleria cuprindea două divizii (12 regimente), dotate cu mitra
liere, ceea ce reprezenta 40/o din totalul trupelor mobilizate, la care se
adăugau cele 5 brigăzi de călăraşi repartizate două la Armata 3 şi cite
una la celelalte trei armate.
Artileria (90/0 din efectivele mobilizate) cuprindea 37 4 de baterii.
Pe cele patru armate, repartiţia bateriilor de artilerie era următoarea :
61 de baterii la Armata de Nord, 83 la Armata 1 , 71 la Armata 2, 1 3 1 la
Armata 3, iar 28 la dispoziţia Marelui Cartier General. Sub aspect cali
tativ, din cele 374 de baterii, 233 eI"au înzestrate cu material modern,
iar restul cu material vechi sau improvizat din artileria fixă a zonelor
fortificate. Astfel, artileria de însoţire dispunea de tunuri de 53 mm
şi 57 mm, care fuseseră scoase din turelele regiunii fortificate Focşani,
Nămoloasa, Galaţi şi montate pe afete. De asemenea, din cele 1 452 guri
de foc de artilerie de cîmp, 624 erau tunuri de 75 mm cu tragere rapidă,
120 erau obuziere de 105 mm cu tragere rapidă, iar restul tunuri vechi ;
la artileria grea, din cele 189 tunuri, doar 8 obuziere de 105 mm erau
cu tragere rapidă, iar restul tunuri vechi. Artileria de munte dispunea
numai de patru baterii cu tunuri moderne, calibru 75 mm, restul de
12 baterii fiind înzestrate cu tunuri cu tragere înceată, calibru 63 mm.
La rîndul ei, artileria antiaeriană cuprindea 60 tunuri de 57 mm, 45 tu
nuri de 75 mm model 1 880, 4 tunuri de 75 mm „Depport" şi 4 tunuri de
75 mm franceze ; artileria de tranşee era dotată cu 1 30 mortiere calibru
58 mm, fiecărei brigăzi de infanterie dîndu-i-se cite o baterie de 8 piese.
In afară de forţele terestre - celor prezentate alăturîndu-li-se tru
pele de căi ferate, Corpul grănicerilor, 6 batalioane de lucrători de etape
şi 1 5 batalioane de miliţii - la 14/27 august 1 9 1 6 a fost mobilizată şi
marina României, care avea următoarea organizare :
230
I Serviciu i ma r i ne i clin M arele Cartier General
I Comandamentul marinei
I
I ' I I I
S e rv iciu l A părarea podului Arsen;:ilul Apărarea mar i t i m ă Depozitele ge ne rale,

.....
transporturilor Cernavocb - Fetc�ti m a rinei a sectorului Sulina de la Galaţi
I Escad ra rle Dunăre � H Şantierul Fe rn i c I

I
X-
14 m on itoare l--H G ru pu l port-mine I Santierul
�
.... n val mobil
4 Apărările sub apă
XX I
I
I li vedete
I-H
I I
1-L-j
Spitalul naval
G ru pul Grupnl port:..m ine Grupul de torpi l o a re
><XX I
�!]
şi staţii de lansare
4 ca non i e re
..... ele baterii şi dragă de m i n e
Convoiul de
aprovizionare Elisabeta
Grupul de artilerie
de debarcare
X 1 - „ Brătianu" 2 - „Catargiu" 3 - „Lahovary" 4 - „Kogălniceanu"

XX 1 - „Maior Ene" 2 - „Că pi t an Bogdan " 3 - ,,Căpitan Romano" 4 - „Maior Giurescu"
5 - ,,Maior Şontu" 6 - „Maior Gr. N. Ioan" 7 - „ Loco tenen t Călinescu" 8 - „Căpitan Valter
Mărăcineanu"
XXX 1 - „Griviţa " 2 - „Siretul" 3 - „Oltnl" '1 - ,,Bistriţa"
"'
w
,.....
Secţie de autoproiectoare din înzestrarea armatei române
Soldat român din trupele de miliţii (dupd un

desm de A. Reich)
Monitorul cuirasat „Mihail Kogălniceanu" din Divizia de Dunăre
Marina militară a organizat o mare unitate de luptă pe Dunăre ;

navele de război din Marea Neagră au fost, în general, dezarmate,
o.rmamentul şi echipajele lor folosindu-se pentru a încadra mai multe
baterii de artilerie grea. O serie de nave comerciale maritime au de
venit - prin dotarea cu tunuri de bord - „crucişătoare auxiliare", par
ticipînd alături de flota rusă din Marea Neagră la operaţii executate
împotriva bazelor militare turceşti de pe litoralul nordic al Asiei Mici.
La intrarea României în război, aviaţia era formată din 4 escadrile
de observare şi recunoaştere, o companie aerostaţie şi serviciul foto
aerian. Cele 28 aparate de zbor de diferite tipuri („Caudron", „M. Far
man", „Voisin", „Nieupo1t" ş.a.) au fost repartizate astfel : Armatei 1.
- 6 avioane, (escadrila F 1), dislocate la Tălmaciu ; Armatei 2 - 5 avioane
(escadrila F 2), dislocate la Braşov ; Armatei de Nord - 1 avion, dislocat
la Piatra Neamţ ; Grupul de rezervă, dislocat pe aerodromul Pipera
- 16 avioane. Compania de aerostaţie era formată din patru secţii, din
care trei au fost repartizate armatelor, a patra fiind reţinută la Bucu
reşti, unde se găsea şi uzina de hidrogen. Serviciul foto-aerian avea la
mobilizare secţii în cadrul fiecărei escadrile, deservite de specialişti
anume, dar şi de studenţi ai Şcolii politehnice din Bucureşti.
Alături de trupele combatante, în noaptea de 14/27 spre 1 5/28 au
gust 1916 au fost mobilizate şi serviciile, dintre care o importanţă deose
bită avea Serviciul Sanitar, cu cele 120 formaţiuni ale sale, din care
42 trenuri sanitare, în zona interioară organizîndu-se 500 de spitale, cu
un total de 75 OOO de paturi.
Serviciile au fost mobilizate şi au acţionat în conformitate cu
regulamentul din 15 iunie 1906. Teritoriul naţional, ce reprezenta baza
de aprovizionare a armatei, a fost împărţit în : zona interioară, zona
etapelor şi zona operaţiilor, ultimele două formînd împreună zona arma
telor de operaţii . ln zona interioară, aflată sub autoritatea Ministerului
de Război, se dispuneau fabricile, uzinele, depozitele centrale şi regio
nale, Manutanţa Centrală a armatei, manutanţele de garnizoane, atelie-
233
a 1.J
Avion de vîn:Uoare „Nieuport-BB- 1 1" (a), aerostat „Dra.chen,'' molei 1903 (b), avion de recu
noaştere si bombardament „Farman" (c), aflate în dotarea armatei române
rele centrale şi regionale etc. La limita de despărţire de zona etapelor
se fixaseră staţii de transbordare, repartizate corpurilor de armată. In
zona etapelor se aflau liniile, punctele şi capetele de etapă. Etapele
asigurau aprovizionarea trupelor cu subzistenţe, echipament, muniţii,
armament, evacuau răniţii şi capturile, restabileau liniile de comuni
caţii. Ele se subordonau Comandamentului General al Etapelor, în cadrul
căruia existau serviciile de intendenţă, artilerie, geniu, sanitar, căi
ferate, tezaur, remontă, justiţie, j andarmerie. Comandamentul General
al Etapelor îşi exercita autoritatea asupra comandamentelor de etape,
în structura lor organizatorică intrînd formaţiuni de servicii (depozite,
stabilimente, depozite mobile, trenuri-magazii). In privinţa serviciilor,
fiecare corp de armată era deservit de 4 coloane de subzistenţe, capetele
de etape fiind prevăzute cu depozite mobile destinate a sprijini direct
marile unităţi combatante. In zona de operaţii acţionau formaţiunile de
servicii ale unităţilor şi marilor unităţi (trenuri de luptă de companie,
batalion şi regiment, serviciile diviziilor, corpurilor de armată şi arma
telor). „Serviciul automobilelor armatei" avea în compunere 1 OOO de
automobile repartizate pe lingă marile unităţi pentru misiuni de trans
port şi aprovizionare.
România a făcut serioase eforturi pentru a pune pe picior de
război o armată însemnată numericeşte - faţă de efectivul de pace cel
mobilizat era aproape de 7 ori mai mare -, cu o dotare şi echipare în
curs de completare, cu armament şi cazarmament dintre cele mai bune
care se puteau achiziţiona în condiţiile internaţionale complexe de atunci.
Mobilizarea armatei române din august 1916, operaţie deosebit de
complexă şi cu multe implicaţii asupra desfăşurării corespunzătoare a
acţiunilor ulterioare, s-a realizat într-un timp foarte scurt şi în ordine
perfectă, reliefîndu-se astfel, şi sub acest aspect, ataşamentul profund
al întregului popor la cauza justă pentru care România a intrat în
război. Intreaga acţiune a avut loc într-o atmosferă de puternic elan
patriotic, de entuziastă înrolare sub arme generate de consensul şi
hotărîrea fermă a întregii naţiuni de a lupta pentru eliberarea provin
ciilor istorice româneşti care mai erau încă sub dominaţie străină. Un
martor ocular releva promptitudinea cu care masele cele mai largi au
răspuns chemării sub arme, mobilizarea făcîndu-se „în cea mai mare
ordine şi cu un entuziasm care nu se poate descrie. In cinci zile, întreaga
armată română a fost mobilizată" 1 6• Impresionat, Eugen Lovinescu
găsea expli caţia stării de spirit avîntate care cuprinsese pe toţi cei apţi
pentru luptă în tradiţia românească de purtare a războaielor contra
năvălirilor străine. „Atunci, ca şi acum, răsunau cîmpiile şi munţii de
cîntec de război. [ ] Plăieşii se scoborau din munte, muncitorii veneau
...
de pe ogoare. Simplu. Mergeau astfel să-şi împlinească a doua menire

a lor : după munca pămîntului sfînt, apărarea lui împotriva duşmani
lor" 1 7• Aceleaşi impresii au fost împărtăşite şi de reprezentanţii unor
1 s Dr. Vasile Bianu, lnsemnări din războiul României Mari, tomul I, De la mobi
lizare plnă la pacea de la Bucureşti, Cluj, 1926, p. 12.
11 Eugen Lovinescu, 1n marginea epopeei (Note de război), Bucureşti, 1919, p. 4.
235
Rezervişti mobilizaţi so
sind în Gara de Nord
puteri străine din România. Colonelul D. I. Andonovici, ataşatul militar

al Serbiei la Bucureşti, raporta că „mobilizarea este însoţită de mani
festaţii de stradă ale cetăţenilor, femeilor şi tineretulu,i" 1 8, iar locole
nent-colonelul Luciano Ferigo, ataşatul militar al Italiei la Bucureşti,
arăta că decretarea mobilizării şi declararea războiului Austro-Ungariei
au fost primite cu bucurie de populaţia Capitalei şi că, „în ciuda întu
nericului, manifestaţiile patriotice au continuat pînă în toiul nopţii" 1 9 ._
DISPOZITIVUL STRATEGIC AL Paralel cu măsurile şi eforturile de

ARMATEI ROMANE LA INCEPUTUL puse de întregul popor român pentru
LUNII AUGUST 1916 ; EXECUTAREA dotarea, înzestrarea şi instruirea
PRIMEI FAZE A OPERAŢIEI DE armatei, comandamentul suprem a
ACOPERIRE A FRONnERELOR ŞI întreprins o serie de acţiuni în ve
DE CONCENTRARE A TRUPELOR derea acoperirii frontierelor şi pen
PENTRU INTRAREA IN LUPTA tru o mobilizare şi o concentrare
anticipate a unei părţi din unităţi,_
cu atît mai mult cu cit Puterile Centrale aveau dislocate trupe la
graniţele cu România încă de la izbucnirea în 1914 a conflictului mondial
(în sud Armata 3 bulgară se afla concentrată din octombrie 1 915), forţe
ce puteau să atace din primele zile de după intrarea României în..
război. Această situaţie a determinat comandamentul român să ia măsuri
18 1918 la români, voi. II, p. 8 12.

19 Ibidem, p. 813.
236
DI SPOZITIVUL S'tRATI!:GlC At A RMATI!:t ROMÂNI!: şt .A t I t t,l tl C R A t &'r ]:\O. t � C J.î, � ŞI BULGARE DE
PE FRONTUL ROMÂNESC LA 11/27.08. 1 9 16
- Ttupt' române de oc:opcrire
� r,upc ruse
- TtuP,e inamice
U nitâti române oflote În lcno

de co.ncentrarl'.! Io 1 4. 08. 1916
Tr:-i!onu f:"Ct'�i 11 i\t

de lmpt>riltl r u i
TeTitoriu ant'x<\t d�
Tmp<-riul :austro·Unf:at•
„ . Grupul „Bistriţa0 2. Grupul „Bistricioara" 3. Grupul "Bicaz" 4. Grupul „Ghimeş0 5. Grupul „Uz0 G. Grupul „Oit uz11 7. Grupul „Putnoi" 8. Grupul „Buzău"
9 Grupul „Tabla Buţii" 10. Grupul „Bratocea" 1 1 . Grupul „Predeluş" 12. Grupul "Predeal" 13. Grupul „Moroeui" 1 4. Grupul „Bran" 15. Grupul .Olt-Lotru "
Grupul „Ji u" 17. Subgrupul .Virciorova" 18. Subgrupul „Dunărea" 1 9 . Sectorul „Calafat-Jiu" 20. Sectorul „ Jiu-Olt" 2 1 . Subgrupul ,,Alexandria" 22. Subgrupul
·
acoperire .Turtucaia" 25. Grupul
; Giurgi u" 23. Subgrupul .Prundu-Belu" 24. Grupul dehttps://biblioteca-digitala.ro de acoperire „Silistra" 26. Grupul de aroperire .Dobrogea"
6
/ https://ispaim.mapn.ro
pentru înfiinţarea unor grupuri de acoperire, concentrate, înainte chiar
dr decretarea mobilizării, la frontierele (de nord, nord-vest şi de sud
ale României.
La 14/27 august 1916, pe frontul de nord şi nord-vest se găseau
dispuse unităţi din cele trei armate - de Nord, 2 şi 1 20•
Pe frontul Armatei de Nord au fost concentrate în acoperire
38 batalioane şi 22 baterii, însumînd 41 OOO oameni, structurate în grupuri
pe direcţiile trecătorilor de interzis, dispuse în felul următor :
I Forţa
----
I Suht1nităp
�
�
c
-.:; .:::
- �
:;
Dem.:mirea grl'pdd Zona ele actiune
.� :� i
I1
"
o ·Efective
ciin Gi\"izb :
� �
;:;
w
&l
"
-;;;
�
� §. � e
:3 :a � =-
"
CQ w �
i � I� �1
Grupul „Bistri- Divizia M 111-
I Î ntre rîul Neagra şi ·1îr- I 65
ţa" fanterie I ful Buşmeiul Mare
Grupul „Bistri- 5 - 3 16 OOO Pe valea Bistricioarei 32

- - -
cioara11 I
--
Grupul „Bicaz" 5 - 2 Pe ·1ăile Bica;:�1lni Şl
--- ----
Tai cil.ului 5G
- .5 9 500 56
G rupul „Ghi-
-- 1
Divizia 7 i n- 9 Pe văile Trotuşului şi
- - - --
meş" fanterie Sulţei
" - 2 " 500 Pe valea Uzului
- - - --
Grupul „Uz" 28
Grupul „Oituz" Divizia 8 in-

fanterie
10 - 7 1 1 OOO Pe văile Slănicului, Oi-
tuzului şi Caşi nului
I J2
Grupurile de acoperire aflate pe frontul Armatei de Nord aveau

următoarea compunere : Grupul „Bistriţa" - Regimentul 56 infanterie,
batalioanele 4 din regimentele 16 şi 56 infanterie şi 3 baterii de artilerie
(de 63 şi 87 mm) ; Grupul „Bistricioara" - Regimentul 55 infanterie,
batalioanele 4 din regimentele 15 şi 55 infanterie, 2 baterii din Regi
mentul 24 artilerie şi o baterie de 53 mm, aflate sub comandamentul
Brigăzii 27 infanterie ; Grupul „Bicaz" - Regimentul 67 infanterie, ba
talioanele 4 din regimentele 27 şi 67 infanterie, o baterie din Regimen
tul 24 artilerie şi o baterie de 53 mm, aflate sub comandamentul
Brigăzii 28 infanterie ; Grupul „Ghimeş" - regimentele 14 şi 16 infan
terie, 4 vinători, batalionul 4 din Regimentul 14 infanterie, bateriile 1,
2 şi 3 din Regimentul 4 artilerie, o baterie munte de 63 mm şi o baterie
de 53 mm, aflate sub comandamentul Brigăzii 14 infanterie ; Grupul
„Uz" - Regimentul 27 infanterie, batalionul 1 din Regimentul 15 infan
terie, o baterie din Regimentul 8 artilerie, o baterie de 53 mm, aflate
sub comandamentul Brigăzii 13 infanterie ; Grupul „Oituz" - regimen-
20 RRM, voi. I, anexa 35.
238
tele 13 şi 25 infanterie, 8 vinători, batalioanele 4 din regimentele 13 şi
25 infanterie, cite o baterie din regimentele 12 şi 17 artilerie, o baterie
de 78 mm, o baterie de munte de 63 mm şi o baterie de 53 mm, aflate
sub coman_damentul Brigăzii 15 infanterie.
Pe frontul Armatei 2 au fost concentrate în acoperire 44 de bata
lioane şi 30 baterii cu un efectiv de 49 500 de luptători, alcătuind gru
puri de forţe care purtau numele trecătorii în competenţă, dispuse astfel :
-
For\ o
" "
I ·;::
-
�
„
Deni;mi rcJ. grupului

Subunităţi
�
�
"
c
"
E B i ·�
·�
EfectiYt ZonJ. de acpcne
·� ·§a. � -e
d i n divizia:
-�
"';;; &I -;;;
�
I
„
-
;Q � ;Q I :J :â � =-
Grup ul „Putna Di·1izia 6
infanterie
5 -1 2 ! 501 1 G Pe v.:-i �:.c Putnei , Tişiţei
şi Zăbalei
1 40
Grupul „Bu-
zău"
5
- T ! --.
7
__ ;
-
__
I
_
6 I 8 OOO
--·
J OOO
Pe văile Hîs:elor şi
Duză.uh:i
SG
IO
1
Gru pul „Ta- Di«izia La p:tsul Tătaru
3
- -
b! a Buţii" infanterie
Grn pul „Rra- Pe •1::1.lea Teleajenului, 2 .'i

-,,T -
, ""
la pas"! Bratocea
,13
to �-ea"
!
soc Pc valea Doftanei , la
Gnrn1 ul .,Pre-
ele J u ş " I
I
3
-. 2-l
4 10 500 28
pasul Predeluş
- - --
Grupul „Pre- Di,1izia 9 - 9 Pe Valea Prahovei, la
2 2 18
de·al" infanterie pasul Predeal
- - -
Grupul „Mo- Dbizia J - 1 OOO Pe cursul superior al Ia-
28
rocni" infanterie lom iţei
- - - --
Grupul „Eran" 9 - 5 9 OOO La pasul Eran
1 Aceste grupuri aveau următoarea compunere : Grupul „Putna" -

Hegimentul 10 infanterie, două batalioane din Regimentul 49 infanterie,
o baterie din Regimentul 16 artilerie şi o baterie de 53 mm, aflate sub
comandamentul Brigăzii 1 1 infanterie ; Grupul „Buzău" - regimentul 1 1
şi 12 infanterie, batalionul 2 din Regimentul 2 4 infanterie, Divizionul 1
(trei baterii) din Regimentul 1 1 artilerie, bateria 2 din Regimentul 1 6
artilerie, bateria 2 din Regimentul 3 obuziere ş i o baterie de 5 3 mm,
aflate sub comandamentul Brigăzii 12 infanterie ; Grupul „Tabla Buţii" -
Regimentul 8 infanterie ; Grupul „Bratocea" - regimentele 32 infanterie
şi 3 vinători, batalionul 3 din Regimentul 9 infanterie, Divizionul 1 (trei
baterii) din Regimentul 7 artilerie, două baterii din Regimentul 1 9 arti
lerie şi o baterie de 53 mm, aflate sub comandamentul Brigăzii 9 infan
terie ; Grupul „Predeluş" - Regimentul 7 infanterie şi o baterie din Re
gimentul 19 artilerie ; Grupul „Predeal" - cite un batalion din regimen
tele 5, 6, 20, 21 infanterie şi 2 grăniceri, două batalioane din Regimen-
239
tul 22 infanterie, Regimentul 6 vînători, două baterii din Regimentul l S.
artilerie, cite o baterie din regimentele 2 ş i 1 0 artilerie, 2 obuziere.
două baterii de 78 mm şi două baterii de 53 mm, aflate sub comanda
mentul Brigăzii 8 infanterie ; Grupul „Moroeni" - un batalion din Re
gimentul 22 infanterie, Batalionul de miliţii „Dîmboviţa" şi o baterie·
de 78 mm ; Grupul „Bran" - regimentele 30 infanterie şi 2 vînători.
două batalioane din Regimentul 22 infanterie, cite un batalion din regi
mentele 4 şi 28 infanterie, Divizionul 1 (trei baterii) din Regimentul 6
artilerie , o baterie de 87 mm şi o baterie de 53 mm, aflate sub coman
damentul Brigăzii 6 infanterie.
Pe frontul Armatei 1 au fost concentrate în acoperire 37 batalioane
şi 25 baterii, ce însumau un efectiv de 44 500 de oameni, dispus în
felul următor :
Forte
Denumirea. gruprll' i
E fec th e Zona de actiune
SubuniU\i
sau a subgrupt:h:i din divizi.I: ·
I I
Grupul „Olt-Lotru" Divi zia 2 17 7 18 OOO Pe văile Argeşului, 125
infanterie Topologului, Oltului
---- ---- - - - --
şi Lotrulni
----- · ----
Grupul „Jin" Divizia 1 1 7 8 10 OOO Pe valea J iului pînă 1 15

------ 1 ------- - - - --
infanterie la muntele Parîng
" ....
Subgrupul Divizia 1 10 9 13 500 De la Nord de Yîr 108
.� .... „Vîrciorova." infanterie cioro·ra pînă la nord
� -� -� de Hinova, pe Du
� §-·; � - - - -- ------ 1----
c.. :;l o -:= 1 ----
năre
e „ � Subgrupul 3 OOO De la Hinova pînă
� '"O c;
3 1 1 12
· = „Dunărea" la Cetate, pe Dunăre
Grupurile dislocate pe frontul Armatei 1 aveau următoarea com

punere : Grupul „Olt-Lotru" - regimentele 2, 42 şi 44 infanterie, 5 vînă
tori, 1 grăniceri, batalionul 4 din Regimentul 2 infanterie, batalioanele
de miliţii „Radu Negru" şi „Argeş", Divizionul de munte (patru bater i i
de 75 mm), două baterii de 87 mm şi o baterie de 57 mm, aflate sub.
comandamentul Brigăzii 3 infanterie ; Grupul „Jiu" - regimentele 1 3.
şi 58 infanterie, batalionul 4 din Regimentul 18 infanterie, Divizionul
de munte de 63 mm, trei baterii de 57 mm, o baterie din Regimentul 9'
artilerie şi o baterie de 53 m m, aflate sub comandamentul Brigăzii 2 1
infanterie ; Subgrupul „ Vîrciorova" - regimentele 1 7 ş i 57 infanterie,
1 vînă tori, cite un batalion din regimentele 1 şi 31 infanterie, Divizio
nul 2 (trei baterii) din Regimentul 1 artilerie, 2 baterii obuziere d e
105 mm, o baterie tunuri de 155 mm, o baterie tunuri de 1 52,4 mm ,
o baterie mortiere de 63 mm şi o baterie d e 53 mm, aflate sub comanda
mentul Brigăzii 1 infanterie ; Subgrupul „Dunărea" - batalionul 4 din.
regimentele 17, 31 şi 57 infanterie şi o baterie tunuri de 1 52,4 mm_
240
Din cele prezentate rezultă că pe frontul de nord şi nord-vest au
fost destinate acoperirii în total 1 1 9 batalioane şi 77 baterii, cu un efec
tiv de 135 OOO de oameni.
Comptmerea grupurilor şi subgrupurilor era variabiiă, în funcţie
de obiectiyul misiunii încredinţate, de ,,capacitatea" militară a trecăto
rilor montane aflate în competenţa marilor unităţi şi unităţilor militare.
Tăria acestora reflecta preocuparea comandamentului român de a asi
gura, deopotrivă, atît apărarea trecătorilor în cazul unui atac inamic,
cit şi de a realiza surprinderea în momentul declanşării ofensivei pentru
eliberarea Transilvaniei şi Banatului.
Pe frontul de sud, trupele de acoperire aparţineau Armatei 3. Ele
cuprindeau 31 batalioane, 10 escadroane şi 25 baterii, ce însumau un
cfectiv de 39 OOO oameni, repartizat astfel 21 :
1
Forţa
Lărgimea
I
Denumirea gn:puh.:i, Subunită\i dispozitivu
subgrupului şi secton:lci din dh·i zia : Efective Zona de acpi.:ne h.: i de aco
I1 -�
perire (km)
_ I
Sectorul „Ca- Divizia 20 3 - 3 De-a lungul Dunării, 130
lafat-Jiu" infanterie între Calafat şi Jiu
6 OOO
:
� Sectorul 11Jiu- 2 - 2 De-a lungul Dunării, 120
l3 Olt" între Jiu şi Olt
------ -
-
-
Subgrupul 8 1 5 __
, Î ntre Islaz şi gura __
80
11
_______
„Alexandria" rîului Vedea
,_
- - - 20 000 _
Subgrupul 6 1 12 Î ntre rîul Vedea şi 60
p
„Giurgiu" ostro·rul Tabanu
Subgrupul 2 - - 2 OOO Î ntre ostrovul Tabanu 38

„Prundu-Belu" şi lacul Greaca
------ - - - --- ---'---------- ----
I - - 3 OOO
l
Grupul de aco Divizia 17 3 Pe frontiera sudică,
perire „Tur infanterie a Dobrogei, între Du· 68
tucaia" năre şi localitatea
Siahlar
------- ------- - - - --
"
- 2 OOO
"'C
Grupul de aco- Divizia 9 2 1 Î ntre localităţile Siah 70
[ perire „Silis- infanterie lar şi Ekisce
� tra" ------· ]-- - - -- 1 ------- ----
Grupul de aco- Divizia 19 5 7 3 6 OOO Î ntre Ekisce şi ţăr· 85

perire „Dobro- infanterie mul Mării Negre
gea"
Aceste grupuri de acoperire aveau următoarea compunere : Sectorul

- batalioanele 4 din regimentele 1 ş i 7 1 infanterie, Bata
„,Calafat-Jiu"
lionul de miliţii „Calafat" şi 3 baterii de poziţie de 78 mm ; Sectorul
.2 l Ibidem, p. 156-158.
24 1
Trupe române la frontiera cu Austro-Ungaria (iulie 19 16)
„Jiu-Olt" - batalioanele 4 din regimentele 19 şi 59 infanterie şi 2

baterii de poziţie de 78 mm ; Subgrupul „Alexandria" 3 batalioane -
din Regimentul 20 infanterie, batalioanele 4 din regimentele 4 şi 60 in

fanterie, batalioanele de miliţii „Olt", „Teleorman", „Vlaşca", 2 ba
terii de 87 mm, 3 baterii de poziţie de 78 mm şi un escadron din
Regimentul 4 călăraşi, aflate sub comandamentul Brigăzii 43 infanterie ;
Subgrupul „Giurgiu" - 3 batalioane din Regimentul 5 infanterie, 2
. batalioane din Regimentul 45 infanterie, un batalion din Regimentul 21
infanterie, 4 baterii din Regimentul 15 artilerie, 3 baterii tunuri
de 105 mm, o baterie tunuri lungi, calibru 210 mm , 2 baterii de poziţie
de 78 mm, 2 baterii de poziţie de 75 mm şi un escadron aflate sub co
mandamentul Brigăzii 7 infanterie ; Subgrupul „Prundu-Belu" bata -
lioanele de miliţii „Ilfov" şi „Muscel" ; Grupul de acoperire „Turtu

caia"
- cîte un batalion din regimentele 36, 76 şi 79 infanterie ; Grupul
de acoperire „Silistra" - cite un batalion din regimentele 23 şi 35 infan
terie şi un escadron din Regimentul 9 călăraşi ; Grupul de acoperire
„Dobrogea" - 3 batalioane din Regimentul 40 infanterie, 2 batalioane
din Regimentul 9 vinători, 7 escadroane din regimentele 9 şi 10 călăraşi,
o baterie din Regimentul 20 artilerie, o baterie de 87 mm şi o baterie
de 53 mm, aflate sub comandamentul Brigăzii 17 infanterie.
In ziua mobilizării, trupele de acoperire au concentrat 150 ba
talioane, 10 escadroane şi 102 baterii, ce reuneau un efectiv de
1 74 OOO oameni.
Referitor la executarea misiunii ofensive a grupurilor de acoperire,
directivele elaborate de Marele Stat Major prevedeau desfăşurarea
acesteia în două faze : mai întîi, acţiuni prin care să se pună stăpînire
242
Subunitate de artilerie în marş în primăvara anului 1 9 16
pe anumite poziţii dominante dincolo. de frontieră, cu scopul de a se

proteja înaintarea ulterioară a forţelor principale ; apoi, de a continua
ofensiva pentru a lua sub control temeinic şi întări zonele de concentrare
ale grosului trupelor ofensive. In vederea realizării celei dintîi faze, la
1 3/26 august 1916, Marele Stat Major a ordonat corpurilor 1 , 2, 3 şi
4 armată ca, după declararea războiului, grupurile de acoperire de pe
frontul de nord şi nord-vest să ia poziţii la circa 15 km dincolo de
graniţă pe care să le menţină pînă la trecerea forţelor principale peste
munţi. In funcţie de condiţii, se prevedea chiar reunirea grupurilor de
acoperire ale armatelor 2 şi de Nord sub un comandament unic, urmînd
ca desfăşurarea strategică a celor două armate să fie asigurată de patru
avangărzi puternice, formate prin înaintarea grupurilor de acoperire în
zonele Făgăraş, Braşov, Prejmer, Covasna, Odorheiu Secuiesc, Miercurea
Ciuc, Bilbor şi Borsec. La rîndul lor, grupurile de acoperire „Olt-Lotru"
şi „Jiu" ale Armatei 1 aveau misiunea să se întărească în zonele de pe
înălţimile înconjurătoare ale Sibiului şi de pe valea Streiului, dintre
Petroşani şi pasul Merişor, iar Subgrupul „Vîrciorova" trebuia să asi
gure înaintarea Diviziei 1 spre valea Cernei. Se considera că, sub pro
tecţia acestor avangărzi, se putea începe în bune condiţii şi la timp
ofensiva strategică a armatei în zonele dinainte stabilite.
Pentru a pune în aplicare acest plan, sub pretextul unui marş de
exerciţiu, toate grupurile de acoperire au fost aduse, la 14/27 august
1916, orele 1 7, cu capetele coloanelor la două ore de marş de linia
frontierei. De asemenea, posturile telegrafice şi telefonice au fost pre-
243
Exerciţiu de tragere antiaeriană cu tunul „Puteaux", calibru 75 mm ( 19 16)
luate de militari, iar orice circulaţie în zona de acţiune a acestor grupuri

interzisă, astfel ca la orele 21, deci cu trei ore înainte de decretarea
mobilizării, armata română să fie gata pentru a trece simultan, prin
principalele trecători ale Carpaţilor, în Transilvania. Ulterior, la vest
şi nord-vest de lanţul muntos, unităţile de acoperire urmau să se trans
forme într-o adevărată „avangardă strategică", care trebuia să asigure
concentrarea şi desfăşurarea principalelor forţe dincolo de Carpaţi.
Problema acoperirii a fost astfel rezolvată de comandamentul
român nu numai în perfect acord cu situaţia reală existentă, dar mai
ales într-un mod original ; unităţile însărcinate cu această operaţie au
trecut la ofensivă pe front larg, direct din dispozitivul de acoperire, fără
a aduce alte forţe din adîncime, aşa cum se obişnuia în practica militară
a epocii. De asemenea, misiunile încredinţate acestor grupuri la în
ceputul acţiunii ofensive, stabilite în funcţie de informaţiile deţinute
despre valoarea inamicului din faţă, puteau depăşi, în anumite condiţii,
pe cele preconizate de normele tactice ale vremii. O asemenea concepţie,
care necesita din partea eşaloanelor de comandament subordonate flexi
bilitate, supleţe şi iniţiativă, orientare rapidă la realităţile cîmpului de
luptă, vădeşte originalitatea şi realismul soluţiilor adoptate de coman
damentul suprem naţional, încrederea sa justificată în capacitatea corpu
lui de comandă şi în elanul trupelor.
244
In paralel cu concentrarea grupurilor de acoperire, a avut loc şi
întrunirea grosului armatei, astfel că la 1 4/27 august 1916 se găseau
în zonele stabilite, conform planului de campanie, 239 batalioane,
46 escadroane, 228 baterii, ce însumau un efectiv de 307 OOO oameni,
din care 127 batalioane, 1 escadron şi 88 baterii (147 OOO oameni) din
armatele 1, 2 şi de Nord, 104 batalioane, 44 escadroane si 1 3 1 baterii
(149 OOO oameni) din Armata 3 şi 8 batalioane, 1 escadro� şi 9 baterii
din rezerva generală. Se găseau neconcentrate, în garnizoanele de reşe
dinţă, încă 126 batalioane, 58 escadroane, 148 baterii (255 OOO oameni),
din care : 108 batalioane, 57 escadroane şi 1 2 7 baterii (215 OOO oameni)
din armatele. 1, 2 şi de Nord şi 18 batalioane, 1 escadron şi 2 1 baterii
(40 OOO oameni) din rezerva generală 22•
Trupele care nu intrau în dispozitivul de acoperire au fost con
centrate astfel : cele de pe frontul de nord şi nord-vest în zonele :
Hangu, Răpciuni, Călugăreni şi Vaduri (unităţi din Divizia 14 infanterie
şi Brigada 4 mixtă) ; Slatina (Divizia 1 2) ; cele de pe frontul de sud,
în zonele : Băileşti (unităţi din Divizia 20 infanterie şi Brigada 41 mixtă) ;
Sadova (Brigada 1 mixtă) ; pe linia Dunării şi în zonele Băneasa, Daia,
Frăteşti (Divizia 1 6) ; Putineiu, Cacaleţi, Gogoşari (Divizia 1 8) ; Braga
diru (Brigada 2 călăraşi) ; Alexandria (Divizia 1 cavalerie) ; în zonele
fortificate : Turtucaia (Divizia 1 7) ; Silistra (Divizia 9) ; la Bazargic (Di
vizia 19). Divizia 1 0 infanterie, din rezerva generală a fost concentrată
în zona Mogoşoaia, Cocioc, iar Regimentul 10 vînători la Alexandria 23• La
14/27 august 1 9 1 6 majoritatea forţelor armate române se aflau concen
trate, fiind gata să intre în luptă. Zonele lor de concentrare erau astfel
dispuse incit să le asigure o rapidă încadrare în dispozitivul ofensiv, căile
de comunicaţie fiind suficiente, iar graficele de marş stabilite cu precizie.
In faza iniţială a campaniei, rolul cel mai important îl aveau
grupurile de acoperire, de acţiunea cărora depindea debuşarea, în bune
condiţii, conform planului comandamentului român, a grosului trupelor
în Transilvania, în timp ce unităţile Armatei 3 trebuiau să contracareze
acţiunile ofensive inamice la frontiera de sud a ţării.
SITUAŢIA DE PE FRONTURILE DE In luna august 1916, ansamblul

LUPTA EUROPENE lN AVGUST situaţiei militare 2� cu toată su -
1916 perioritatea în efective şi în ma

terial de război a coaliţiei Antan
tei - consemna epuizarea eforturilor făcute de aceasta pentru pre
luarea iniţiativei strategice, nici una din tabere nereuşind să-şi atingă
22 Ibidem, p. 164.
23 Ibidem, p. 164-165.
24 General J. E. V .1lluy, La premiere guerre mondiale, tome I, Paris, 1968,
p. 257-158, 273-281, 209-291, 303-30 1, 307-308.
245
scopurile propuse şi să obţină rezultate hotăritoare. Sub aspectul rapor
tului de forţe în mari unităţi (divizii), situaţia se prezenta astfel :
I I (di,·izii)
I Antonia/
:l.aport de forte
FrontLI Antanta (dh·i zii) Puterile Centrale Puterile
Centrale
II I
Front,11 de vest 167 122 1,4/ 1
I
1 , '4 / 1
2
Frontul oriental 14 P/ 2 100
Frontul italian 50 271/2 1 , 8/ 1
Frontul balcanic
I 161/2
I 18 0,9/ 1
1 Total I 375 I 2671/2 1,4/ 1
Pe frontul occidental, armatele franceze, britanice şi belgiene se

aflau într-un serios impas. Contraofensiva începută în iulie în regiunea
Verdun, conjugată cu ofensiva de pe Somme - care aduseseră iniţial
succese Antantei - fuseseră totuşi stăvilite, frontul german, după
lupte sîngeroase, fiind străpuns doar în cîteva locuri şi pe o adîncime
mică. Unităţile germane, deşi suferiseră o uzură serioasă, se dovedeau
în continuare capabile de o ripostă.
Forţele franco-britanice angajate au înregistrat pierderi grele,
ajungind la limita posibilităţilor lor ofensive, nemaifiind în măsură să
exercit� o presiune eficientă care să determine imobilizarea completă a
forţelor germane pe acest front. De altfel, încă de la sfîrşitul lui iulie
şi în august 1916, înaltul comandament german putea să deplaseze mai
multe divizii de pe frontul de vest pe cel de est pentru a susţine arma
tele austro-ungare în faţa ofensivei ruseşti şi pentru a interveni în
eventualitatea intrării României în război de partea Antantei. Generalul
Erich von Falkenhayn aprecia că transferul de trupe efectuat nu afecta
capacitatett a:r;matei germane de „a para ofensiva de pe Somme, dar era
de asemenea în măsură a aduna cea mai mare parte din forţele necesare
pentru a para o ofensivă a României" 25• Mai mult - după cum recu
noştea premierul britanic David Lloyd George - nimeni dintre aliaţii
occidentali nu prevăzuse atunci acest important transfer de forţe ger
mane şi, în consecinţă, nu luase măsuri pentru contracararea lui 2 ».
Pentru a ieşi din acest impas şi a provoca o răsturnare a situaţiei,
conducerile politice şi comandamentele superioare aliate din Antantă
aveau neapărat nevoie de forţe combative proaspete, menite să atragă
şi, în acelaşi timp, să macine cit mai numeroase trupe adverse, pentru
a oferi răgazul pregătirii corespunzătoare a viitoarei campanii în ve
derea încheierii victorioase a războiului. In august 1916 acest „para
trăsnet" salvator nu putea să fie decît România. Pentru Franţa, mai
2' Erichvon Fa'.kenhayn, Le Commendement supreme de l'armee allemende

1914-1916 et ses decisions essentielles, Paris, 1920, p. 222.
26 Lloyd George, Memoires de guerre, tome II, Paris, 1934, p. 13-14.
246
ales, aprecia un specialist militar român, „intrarea României în război
era o necesitate de prim-ordin. Frontul nostru atrăgea în mod implicit
forţele germane de pe frontul francez şi uşura astfel atît ofensiva de pe
SQmme, cît şi contraofensiva proiectată la Verdun pentru toamna anu
lui 1916" 27•
Pe frontul italian, cea de-a 6-a bătălie de pe Isonzo 28, începută
la 24 iulie/6 august 1916 printr-o puternică acţiune ofensivă prin sur
prindere a Armatei 3 italiene în sectorul masivul Sabotino, Marea
Adriatică, sprijinită de manevra Armatei 2 italiene în sectorul de nord,
deşi se soldase cu rezultate importante - printre care luarea înălţimi
lor de pe malul stîng al rîului Isonzo şi cucerirea Goriziei -, s-a tei'.:..
minat rapid prin suspendarea atacurilor la 4/17 august. Din cauza arti
lc>riei insuficiente, ca şi a secătuirii rezervelor în grelele lupte de pînă
atunci, în faţa rezistenţei înverşunate austro-ungare de pe alinia
mentele de apărare, armata italiană se vedea aşadar în imposibilitatea de
a fructifica cu „rezultate grandioase" 29 succesul obţinut cu multe sacri
ficii, incit în momentul intrării României în război şi pe acest front
operaţiile se găseau într-o perioadă de acalmie.
Entuziasmul naţional provocat îndeosebi de eliberarea Goriziei,
precum şi oprirea ofensivei germane de la Verdun au decis guvernul
italian să declare război Germaniei la 14/27 august 1916.
Pe frontul oriental se desfăşura faza finală a marii ofensive ruse
declanşate la cererea anglo-francezilor la 22 mai/4 iunie 1 9 1 6 pentru a
obliga pe „Centrali" să dirijeze noi forţe pe acest front, diminuînd astfel
pe cele angajate la Verdun, Somme sau în Italia. Intinzîndu-se pe o
lungime de 1 200 km, de la golful Riga pînă la frontiera de nord a
Ftomânici la acea dată, acest front avea următoarea desfăşurare a forţe
lor în lunile iunie-august 1 9 16 30 : între Marea Baltică şi Pripet (45 km
nord-vest de Rafalovka) erau dispuse Grupul de armate de Nord, for
mat din armatele 1 , 2, 3, 4, 5, 6 şi 10 ruse, comandat de generalul
Aleksei Nicolaevici Kuropatkin, şi Grupul de armate Evert. Cele două
grupuri întruneau un efectiv total de cca 1 600 OOO de oameni. In faţa lor
se aflau forţe inamice din Grupul de armate Hindenburg, compus din
Armata 8 germană (comandant : generalul Otto von Below), Detaşa
mentul Scholtz, Armata 10 germană (comandant : generalul Hans von
Eichorn) şi Armata 12 gernwnă (comandant : general L. von Fabeck) şi
Grupul de armate prinţul Leopold de Bavaria, format din Armata 9
germ::.mă, Detaşamentul Woyrsch şi Detaşamentul Gronau ; ambele gru
puri de armate aveau un efectiv de circa 600 OOO oameni ; la sud de
Pripet, aliniamentul dintre Rafalovka şi frontiera română de nord era
27 Lt.-colonel Radu Băldescu, Războiul naţional. Operaţiunile din 1916, vol. I,

Sibiu, 1933, p . 21.
29 Mario Caraccio!o, L'Italie dans la guerre mondiale, Roma, 1937, p. 1 10-119.
29 Memoires du marechal Joffre. 1910-1917, tome deuxi eme, Paris, 1932, p. 305.
30 Maiorul Ion Gh. Trofin, Studiu analitic rezumativ asupra războiului mondial
1914-1918, Sibiu, 1937, p. 240-242 ; Frontul de est. Riizboiul mondial, vol. III,
Anii 1 9 1 5 , 1 9 1 6 , 1917. [Bucureşti\ I.a.], p. 189-189, 196.
24 7
ocupat de Grupul de Sud al armatei ruse comandat de generalul
Aleksei Alekseevici Brusilov, cu un efectiv de 650 OOO de oameni, consti
tuit din : Armata 8, comandată de generalul Aleksei Maximilevici
Kaledin ; Armata 1 1, comandată de generalul Vladimir Vladimirovici
Zaharov ; Armata 7, comandată de generalul Dmitri Gregorovici Şcer
bacev ; Armata 9, comandată de generalul Platon Alekseevici Leciţki ;
Corpul de cavalerie Keller - 30-32 regimente - în spatele Armatei 9.
In aceeaşi zonă, Puterile Centrale dispuneau de : Grupul de armate
Linsingen, avînd în compunere Detaşamentul Gerok şi Armata 4 austro
ungară, comandată de arhiducele Iosif Ferdinand ; Grupul de armate
arhiducele Frederic, ce cuprindea Armata 1 austro-ungară, Armata 2
austro-ungară, comandată de generalul Eduard von Boehm-Ermolli,
Armata de Sud, alcătuită din unităţi austro-ungare şi germane sub
comanda generalului Felix von Bothmer, şi Armata 7 austro-ungară,
comandată de generalul Karl von Pflanzer Baltin. Aceste două grupuri
de armate aveau un efectiv de cca 486 OOO oameni.
Realizînd o netă superioritate în efective faţă de inamic, ofensiva
rusă s-a declanşat în partea de sud-est a frontului, la sud de rîul Pripet,
sub comanda generalului Brusilov, obţinînd la început succese promiţă
toare. La sfîrşitul lunii iulie, Grupul de Sud al armatei ruse cucerise
o mare parte din Galiţia şi Bucovina, înaintînd peste 100 de km în
adîncimea dispozitivului inamic şi făcînd peste 200 OOO de prizonieri.
Pentru a opri retragerea trupelor austro-ungare şi a stabiliza frontul,
Puterile Centrale au întărit întregul front de la sud de Pripet pînă la
frontiera română cu 26 divizii germane (aduse de pe frontul occidental,
de pe cel de la Salonic sau divizii nou constituite), 7 austriece şi 2 turce.
Deşi forţele ruse au luat un număr impresionant de prizonieri din
rîndul armatelor inamice şi au capturat mari cantităţi de armament şi
muniţii, în desfăşurarea ofensivei ele au consumat cea mai mare parte
din rezerve, evidenţiind totodată mari carenţe în material şi tehnică de
luptă. Forţele austro-ungare, care între timp se întăriseră cu efective
importante, deţineau în cursul lunii august, în pofida pierderilor sufe
rite, superioritatea in efective 3 1 , creîndu-se premisele opririi ofensivei
şi declanşării ripostei contraofensive, ceea ce ar fi periclitat întregul
front rus. în această situaţie, armata rusă nu mai era capabilă să execute
operaţii prin care să fixeze trupele inamice. O dată cu intrarea României
în conflictul mondial, ofensiva Brusilov se stinge treptat, fără nici o
decizie ; rezistenţa austro-ungară-germană nu mai putea fi înfrîntă. Spre
sfîrşitul lunii august, frontul se stabilizase pe o linie ce trecea pe la
sud de Riga şi de la Iakobstadt, la vest de Dunaburg, lacurile Driswiaty
şi N;:iroc, la vest de Smorgon, Baranovici, Pinsk la est de Kovel, Go
rochov, la vest de Brody, de Stanislav şi de Nadworna, prin pasul
Tătarilor, Cîrlibaba pînă la sud-vest de Cîmpulung Moldovenesc a2•
Incă de la 8/21 iulie 1916, Armata germană de Sud, armatele 7 şi
12 austro-ungare, aflate la extrema dreaptă a frontului austro-ungar din
si M emoires du General Broussilov. Guerre 1914-1918, [Paris], 1929, p. 219-220.

32 General Buat, Hindenburg et Ludendorff strateges, Paris, 1923, p. 165.
248
această zonă de operaţii, au fost întrunite într-un grup de armate sub
comanda mareşalului arhiduce Carol, moştenitorul tronului habsburgic.
Din cadrul acestui grup, Armata 7 austro-ungară a primit misiunea de
a organiza apărarea la graniţa română, luînd sub ordine şi unităţile care
se găseau în acel timp in Transilvania : 16 batalioane de marş, 3 bata
lioane pionieri, cîteva batalioane de aprovizionare deservite de miliţii,
4 tunuri de 120 mm în poziţie pe Tîrnava Mică la Bălăuşeri (la sud de
Tîrgu Mureş) şi cîteva formaţiuni mixte de artilerie şi mitraliere, jan
darmii de pe frontieră şi garda vamală. S-au luat măsuri pentru orga
nizarea retragerii acestor forţe în spatele liniei Mureşului şi Tîrnavei
- considerată de Marele Cartier General austro-ungar ca linie principală
de oprire a unei ofensive româneşti în Transilvania - şi pentru trans
formarea unităţilor de miliţii şi a celor mixte în unităţi combatante. De
asemenea, s-a acţionat în direcţia asigurării aprovizionării cu muniţii şi
a pregătirii evacuării.
Din cauza situaţiei complexe în care se aflau trupele austro-ungare
în urma ofensivei ruse din Galiţia şi Bucovina în iunie-iulie 1916 şi
apoi a ofensivei italiene din 24 iulie/6 august 1916, Puterile Centrale
n-au fost în măsură un timp să concentreze în Transilvania forţe militare
suficiente realizării unui dispozitiv de acoperire puternic 33 • Totuşi, pentru
a consolida defensiva în faţa unei eventuale ofensive române în Transil
vania, s-au dislocat, în grabă, mari unităţi retrase de pe frontul rus.
Comandamentul austro-ungar a reuşit să deplaseze în Ungaria de sud-est
şi în Transilvania, în iulie 1916, Divizia 1 1 cavalerie, fără artilerie, şi
Divizia 61 honvezi de pe frontul din Galiţia. Totodată, în scopul unei
neîntîrziate coordonări a previzibilului nou front contra României, s-a
creat, la insistenţele înaltului comandament german, un comandament
unitar în Transilvania. Astfel, la 25 iulie/7 august s-a constituit co
mandamentul Armatei 1 austro-ungare, cu cartierul general la Cluj,
căreia i s-au subordonat toate comandamentele şi unităţile aflate în
Transilvania, din Bucovina pînă la Orşova, precum şi comandamentele
militare Sibiu şi Timişoara. In fruntea acestei armate a fost desemnat,
la 1/14 august, generalul de infanterie Arthur Arz von Straussenburg.
Armata 1 austro-ungară avea misiunea de a organiza şi executa
acţiunile împotriva României, competenţa Armatei 7 austro-ungare în
cetînd în această privinţă. Conform instrucţiunilor elaborate de Marele
Cartier General austro-ungar la 30 iulie/12 august, unităţile Armatei 1
austro-ungare urmau : să asigure flancul drept al Armatei 7 austro-un
gare, care lupta în Bucovina ; să pună ordine în serviciile militare din
zona de competenţă şi să pregătească unităţile de miliţii, servicii ale
acestora, pionierii, jandarmii şi garda vamală care se aflau în Transil
vania ; să oprească sau cel puţin să întîrzie pătrunderea trupelor române
peste Carpaţi, pe întreg aliniamentul dintre Bucovina şi Dunăre, şi,
numai în cazul unei retrageri forţate, pe aliniamente succesive, să ocupe
33 Arthur Albert Arz, Zur Geschichte des Grossen Krieges 1914-1918, Graz, 1969,
p. 1 10.
249
linia Mureş, Tîrnava Mică, distrugînd în urmă şoselele, căile ferate,
podurile şi alte lucrări de artă.
La 1/14 august, Armata 1 austro-ungară a ordonat instalarea trupe
lor în sectoarele stabilite de pe frontieră, operaţie finalizată la 7/20 au
gust, iar la 4/1 7 august a dat directiva pentru fortificarea graniţei către
România şi pregătirea distrugerii căilor de comunicaţii. La 1 2/25 august,
Armata 7 austro-ungară a început fortificarea poziţiei ei : înălţimea Pa
nasuri (18 km vest de lacobeni), Prundu Birgăului, vîrful Bistricioara
(1990). dealul Moldoveanca (mur.ţii Căliman) pentru a-şi proteja aripa
dreaptă în caz de retragere a Armatei 1 austro-ungare. Fortificarea ali
niamentului Mureş, Tîrnava Mică, unde trebuia oprită cu orice preţ
înaintarea trupelor române, începuse încă din luna iulie.
In acelaşi timp cu efectuarea acestor lucrări de fortificare au fost
deplasate în Transilvania, între 1/14 şi 1 5/28 august, o serie de alte
unităţi şi mari unităţi : Divizia 5 1 honvezi şi Regimentul 82 secui
- ambele sosite de pe frontul din Galiţia ; 3 batalioane honvezi, 4 ba
talioane bosniace, 4 batalioane de infanterie, 1 8 baterii, companiile 1 3
ş i 31 aviaţie, comandamentele diviziilor 7 1 ş i 72 infanterie, ale brigăzi
lor 143 şi 144 infanterie austro-ungare organizate în brigăzi mixte. La
12/25 august, Divizia 1 1 cavalerie a fost dislocată în zona Vatra Dornei,
Dorna Cindrenilor, sub ordinele Armatei 7 austro-ungare. Pînă la de
clanşarea operaţiilor militare de către România, Puterile Centrale dirija
seră în Bucovina, Transilvania şi Banat efective destul de importante,
cu care scontau să contracareze ofensiva românească.
Pe frontul balcanic, armata aliată se întărise la nord de Salonic,
pe un aliniament ce se întindea de la rîul Vardar pînă la golful Rendina.
In luna august, frontul ocupat avea o lungime de 250 km, de la riul
Struma, peste lacul Doiran, pînă la lacul Ostrov, forţele Antantei fiind
în contact cu unităţi germano-bulgare. Armata aliată (aproximativ
400 OOO de oameni) - 201 batalioane, 75 escadroane, 259 baterii şi
13 escadrile - se afla sub comanda generalului francez Maurice Sarrail
şi avea în compunere 1 6 divizii de infanterie (4 franceze, 5 engleze,
6 sîrbe, 1 italiană - aceasta din urmă sosită la sfîrşitul lunii august
1916) şi 1 brigadă rusă.
Puterile Centrale aveau concentrate pe acest front 10 divizii
bulgare şi unităţi din Divizia 101 infanterie germană, cu un efectiv to
tal de 330 OOO oameni, din care 300 OOO bulgari. Marele Cartier Ge
neral austro-ungar putea interveni la nevoie cu forţe care în
sumau 80 OOO de militari. In Albania şi Muntenegru se afla dislocată Di
vizia 4 7 infanterie austro-ungară, precum şi o forţă de circa 8 000-9 OOO
de militari albanezi. In regiunea Adrianopol erau concentrate 2 divizii
turceşti, iar pe frontiera română se găseau în dispozitiv 4 divizii bulgare
şi cîteva unităţi germane 34•
Proiectul de ofensivă al armatei aliate de la Salonic, urmărind
să fixeze forţele bulgaro-germane şi să uşureze mobilizarea şi concen-
34 RRM, vol. I, p. 140-144.
250
trarea armatei române în vederea intrării în acţiune, nu a fost pus în
aplicare, în pofida angajamentului scris al Antantei. Bulgarii au preîn
tîmpinat ofensiva aliaţilor printr-un atac început la 2/15 august asupra
ambelor flancuri ale frontului de la Salonic. Ofensiva bulgară a conti
nuat pînă spre 15/28 august, cînd intrarea României în conflict a deter
minat oprirea ei. Acest fapt a salvat practic armata aliată de la prăbu
şire, întrucît acţiunea bulgară, adăugată gravelor carenţe înregistrate
în starea sanitară a trupelor şi neînţelegerilor de comandament franco-
engleze, ameninţa să lichideze frontul Antantei din Grecia.
Stabilitatea frontului şi inacţiunea armatei aliate de la Salonic au
determinat guvernul Bulgariei să concentreze la Dunăre, în perioada
premergătoare declaraţiei de război împotriva României din 19 august/
1 septembrie, toate disponibilităţile militare.
In concluzie, în momentul intrării României în război, armatele
aliate, în urma eforturilor făcute în primăvara şi vara anului 1916 pe
toate fronturile, fie că îşi epuizaseră disponibilităţile ofensive trecînd în
defensivă, fie că erau silite să se apere cu înverşunare pentru a evita
dezastrul în unele zone ale teatrelor de acţiuni militare europene.
Aliaţii au cerut ultimativ intrarea în război a României în mo
mentul în care situaţia lor militară era foarte grea, conştienţi că nu-şi vor
putea onora angajamentele luate. Intr-adevăr, în Dobrogea, Rusia nu a
trimis efectivele necesare, armata aliată de la Salonic nu declanşase ofen
siva, iar pe fronturile francez şi italian nu s-au desfăşurat acţiuni care
să fixeze inamicul 35• In aceste condiţii, Puterile Centrale şi, în special,
Germania, care avea în curs de organizare noi unităţi, au putut să de
plaseze rapid forţele necesare pentru a înfrunta armata română. Calculul
făcut de puterile Antantei era că, pe de o parte, armata română va atrage
forţe importante ale Puterilor Centrale de pe celelalte fronturi, slăbind
în consecinţă presiunea militară asupra aliaţilor, iar, pe de altă parte,
că ea va înclina hotărîtor balanţa victoriei în favoarea lor. "N-am uitat
şi nu vom uita niciodată - va scrie mai tîrziu generalul Victor Petin,
şeful statului major al Misiunii militare franceze - că România a intrat
în război de partea noastră într-o epocă cînd războiul era departe de a
fi cîştigat [ ], că intervenţia sa a deplasat din Occident spre Orient
...
divizii germane de calitate" 36•

Aşadar, în complexa situaţie militară din Eu.ropa, intrarea României
în război era apreciată de Antanta ca evenimentul capabil să anihileze
perspectivele unei victorii a Puterilor Centrale şi să creeze fundamentul
propriei biruinţe. România era, în vara anului 1916, „nodul gordian" al
războiului mondial.
ss Generalul G. A DabLJa, Armata romdnă fn rilzboiul mondial (1916-1918), vol. I,

Bucureşti, [f. a.], p. 34.
se General Peti n , L" drame roumaine. 1916-1918, Paris, 1932, p. 13-14.
25 1
PLANUL DE CAMPANIE APLICAT Declaraţia de război a României din
DE PUTERILE CENTRALE CONTRA 1 4/27 august 1 916, deşi era previzi
ROMANIEI. DISPOZITIVUL bilă la Viena şi Berlin, a surprins.
STRATEGIC INAMIC Puterile Centrale, deoarece ele scon
tau că intervenţia română nu se va produce mai devreme de sfîrşitul
lunii septembrie, după strîngerea recoltei, şi numai dacă situaţia Austro
Ungariei avea să se înrăutăţească 37• Dintr-un anumit punct de vedere
momentul a găsit însă inamicul pregătit de ripostă. Cu o lună înainte
fusese definitivat Planul de campanie în cazul intrării României în
război şi se luase - după cum s-a arătat - o serie de măsuri în ve
derea acţiunilor militare ce se întrevedeau.
In vederea ripostei proiectate, la 16/29 iulie 1916, la sediul Mare
lui Cartier General german de la Pless, a avut loc o conferinţă la care
au participat şeful Marelui Cartier General german, generalul Erich von.
Falkenhayn, omologul său austro-ungar, Conrad von Hotzendorf şi re
prezentantul Marelui Cartier General bulgar, locotenent-colonelul P. Gan
cev, cu care prilej s-a încheiat o convenţie militară care stabilea planul
de operaţii al armatelor Puterilor Centrale în cazul intrării României în
război ; la 23 iulie/5 august şeful Marelui Cartier General turc, Enver
paşa, a semnat şi el această convenţie.
Proiectul planului de campanie 38 pleca de la ideea că românii vor
dezlănţui ofensiva în Transilvania, îndreptînd astfel spre Carpaţi forţele
principale, în timp ce linia Dunării şi frontiera Dobrogei vor fi acoperite
cu forţe secundare. In faza iniţială s-a prevăzut o acţiune ofensivă con
jugată a trupelor disponibile din Transilvania şi a celor din nordul Bul
gariei. In această concepţie s-a hotărît ca forţele austro-ungare ce se
aflau în Transilvania să ducă acţiuni ofensive demonstrative împotriva
trupelor române de pe acest front, în timp ce diviziile Puterilor Centrale
din nordul Bulgariei să traverseze - în principal -, Dunărea în
zona Şiştav şi să desfăşoare apoi ofensiva spre Bucureşti ; în Dobrogea
se preconiza doar o acţiune secundară de acoperire. Acest proiect de
plan era susţinut îndeosebi de generalul Conrad von Hotzendorf, de
oarece o ofensivă spre Bucureşti ar fi uşurat situaţia forţelor austro
ungare din Transilvania. In schimb, feldmareşalul August von Macken
sen, căruia i se va încredinţa comanda forţelor din nordul Bulgariei,
considera că era necesar să se execute mai întîi o ofensivă în Dobrogea,
prin care să se cucerească poziţiile de la Turtucaia şi Silistra şi să se
înainteze pînă la cel mai scurt aliniament dintre Dunăre şi Marea Nea
gră. De altfel, trecerea fluviului va fi considerată şi de !naltul coman
dament german inoportună atîta timp cît forţele române din Dobrogea
nu erau făcute inofensive, ele putînd ameninţa aripa dreaptă şi spatele
forţelor germano-bulgaro-turceşti de la Dunăre în înaintarea lor spre
37 Erich von Falkenhayn, op. cit., p. 216.

38 RRM, vol. I, p. 128-132 ; Colonel Ion Cupşa Armata română în campaniile din
,
anii 1916, 1917, Bucureşti, 1967, p. 44--47 ; General Erich von Falkenhayn,
op. cit., p. 216.
252
Bucureşti 39• In final s-a adoptat varianta : ofensivă în Dobrogea şi apă
rare în Transilvania.
Planul de campanie împotriva României definitivat preconiza ca în
prima etapă forţele din Transilvania, constituite în Armata 1 austro-un
gară, să întîrzie înaintarea trupelor române pe un front desfăşurat din.
Bucovina pînă la Dunăre şi să încerce să le oprească pe cursul mijlociu
al Mureşului şi pe Tîrnava Mică, asigurînd concomitent flancul drept al
Armatei 7 austro-ungare. In acest timp, Armata 3 bulgară, întărită cu
unităţi germane şi turceşti, trebuia să acţioneze ofensiv în Dobrogea
pentru a atrage aici cit mai multe forţe române de pe frontul din Tran
silvania.
lntr-o a doua fază, trupele austro-ungare din Transilvania, spriji
nite de unităţi germane, urmau să treacă la ofensivă şi să pătrundă
în Carpaţi, invadînd teritoriul românesc de la sud de munţi. Concomitent,
trupele Puterilor Centrale din nordul Bulgariei, lăsînd în Dobrogea o
grupare de siguranţă urmau să se reîntrunească şi să forţeze Dunărea în
spatele armatelor române. Se stabilise ca trecerea Dunării să fie exe
cutată în zona Şiştovului, unde fusese dislocată flotila şi echipajul de
poduri austro-ungar, neexcluzîndu-se posibilitatea ca aceasta să fie efec
tuată într-o altă zonă în funcţie de sectorul unde se va fi produs străpun
gerea Carpaţilor.
Scopul acestor acţiuni ofensive combinate ale forţelor Puterilor
Centrale era să înfrîngă armata română, să invadeze teritoriul ţării şi să
determine România să capituleze.
Planul de campanie al Puterilor Centrale era în concordanţă cu
obiectivele expansioniste ale coaliţiei, şi miza pe faptul că România
era obligată să lupte pe două fronturi, ambele de o lungime conside
rabilă 40•
Dispozitivul strategic inamic la 14/27 august 1916 era următorul 4 1 :
In Transilvania se afla dislocată Armata 1 austro-ungară cu cartie
rul general la Cluj, sub comanda generalului Arthur Arz von Straussen
burg. Această armată avea forţele dispuse pe fîşia cuprinsă între Vatra
Dornei şi Dunăre pînă la Vîrciorova şi avea legătura la aripa stingă cu
Armata 7 austro-ungară, împreună cu care intra la acea dată în compu
nerea Grupului de armate al arhiducelui moştenitor Carol ; de la 1 6/29
august, Armata 1 austro-ungară va fi trecută sub comanda directă a
Marelui Cartier General austro-ungar.
39 General Erich von Falkenhayn, op. cit., p. 216-217.

4° Colonel Ion Cupşa, op. cit . . p. 47.
-11 RRM, vol. I, p. 132-134.
253
Forţele componente ale Armatei 1 austro-ungare erau împărţite în
5 sectoare de apărare şi o rezervă operativă, misiunea lor principală fiind
de a interzice pătrunderea trupelor române dinspre sud şi est.
Astfel, în sectorul Orşova, cuprins între Dunăre şi valea Rîul Mare
(munţii Retezat}, era dislocată Brigada 145 infanterie austro-ungară (ini
ţial Brigada 2 1 0 miliţii), comandată de colonelul Feibich Ripke, cu 4 ba
talioane, 4 baterii şi 1/4 escadron, plus 32 posturi de jandarmi, care avea
misiunea să bareze pătrunderea trupelor române pe văile Dunării şi
Cernei.
Următorul sector, cuprins între munţii Retezat şi valea Sebeşului
(exclusiv), era încredinţat Brigăzii 144 infanterie austro-ungară (coman
dată de colonelul Andreas Berger}, compusă din 5 1/2 batalioane, 1/4 es
cadron şi 1 baterie, cu misiunea de a stăvili debuşarea trupelor române
în depresiunea Haţegului.
în sectorul Tălmaciu, cuprins între valea Sebeşului şi Munţii Piatra
Craiului, se afla Brigada 143 infanterie austro-ungară (comandată de
colonelul Dub Arnold von Barwick), cu 8 batalioane, un escadron şi o
baterie, plus un tren blindat şi 23 posturi de jandarmi, avînd misiunea
de a interzice accesul în valea Oltului.
Intre Piatra Craiului şi la nord de vîrful Şandru Mare era sectorul
Braşov, ocupat de Divizia 71 infanterie (comandată de generalul Anton
von Goldbach), avînd în compunere 9 batalioane, 1 escadron şi 5 bate
rii, cu misiunea de a bara înaintarea peste Carpaţii de Curbură, între
trecătorile Oituz şi Bran.
ln sectorul cuprins între vîrful Şandru Mare şi Vatra Dornei se
afla Divizia 61 honvezi, care dispunea de 17 batalioane, 3 escadroane
şi 9 baterii, plus 26 posturi de jandarmi. Sectorul avea unităţile şi sub
unităţile grupate astfel : Brigada 1 9 Landsturm munte ungară (6 bata
lioane, 2 baterii) între vîrful Şandru Mare şi valea Bicazului ; Brigada
i6 Landsturm munte ungară (7 batalioane şi 5 baterii) între trecătoarea
Bicazului şi Drăgoioasa ; un batalion de jandarmi în Munţii Călimanului
de la vest Drăgoioasa pină în zona vîrfului Căliman. Divizia 6 1 infan
terie avea, de asemenea, în rezervă, 2 batalioane şi 2 baterii la Topliţa
şi 1 batalion la Ditrău. Această mare unitate avea misiunea de a opri
pătrunderea trupelor române prin trecătorile din munţii Harghitei, Că
limani, Ciucului, Giurgeului şi Bistriţei.
Rezerva Armatei 1 austro-ungare era constituită din unităţi ale
Diviziei 51 honvezi (7 batalioane, 2 escadroane şi 5 baterii), staţionate
la Alba Iulia, şi din alte unităţi în curs de afluire către Transilvania.
Exceptind Divizia 61 honvezi, celelalte mari unităţi urmau să primească
întăriri în infanterie şi artilerie.
254
In total, în momentul intrării României în război, pe frontul din
Transilvania Armata 1 austro-ungară avea la dispoziţie 50 1/2 batalioane,
9 escadroane şi 25 baterii.
Analizînd situaţia inamicului concentrat în Transilvania în momen
tul intrării României în război, se constată că forţele ce le avea la dis
poziţie nu puteau opri forţarea Carpaţilor Orientali şi Meridionali de
către trupele române. Forţele inamice erau mai puternice la aripa stingă,
unde înaintarea românilor ar fi ameninţat spatele frontului austro-un
gar din Bucovina şi pe direcţia de înaintare de pe valea Oltului.
Pe frontul de sud, trupele bulgare se aflau dispuse în felul urmă
tor 42 : pe aliniamentul Dunării, între Vidin şi Rusciuki (exclusiv), erau
concentrate unităţile Diviziei 12 infanterie bulgară, avînd rezervele la
Plevna şi Beala, şi cîteva batalioane de miliţii, în total circa 24 bata
lioane şi 20 baterii ; pe frontiera Dobrogei, între Rusciuk şi Varna, era
concentrată, încă din iulie 1915, Armata 3 bulgară, aflată sub comanda
generalului Ştefan Toşev, ale cărei mari unităţi erau dislocate ast
fel : Divizia 1 infanterie bulgară "Sofia" (22 batalioane, 4 escadroane şi
17 baterii), în zona Hîrşova, Kemanlar ; Divizia 4 infanterie bulgară
„Preslavska" (17 batalioane, 24 baterii), în zona Brestovene, Balbunar ;
Brigada 1 din Divizia 6 infanterie bulgară (8 batalioane, 6 baterii), în
zona Iasitepe. In aceeaşi compunere intrau şi trupele din garnizoana ce
tăţii Varna (8 batalioane şi 3 baterii), cele ale garnizoanei Rusciuk (6 ba
talioane şi 2 baterii), Divizia 1 cavalerie bulgară (16 escadroane şi 1 ba
terie), ca şi fracţiuni din Divizia 101 infanterie germană - Detaşamentul
Hammerstein (1 batalion, 3 escadroane şi 3 baterii), dislocat în zona
Rusciuk.
Forţa combatantă a Armatei 3 bulgare era în total de : 62 batalioane,
23 escadroane, 55 baterii, din care 9 grele.
ln canalul Belene se găsea adăpostită, din primăvara anului 1916,
flotila austro-ungară de Dunăre, care dispunea de 8 monitoare şi 4 ve
dete prevăzute cu tunuri şi mitraliere.
Pe acest front trebuiau să sosească şi cele două divizii promise de
Comandamentul superior turc.
Subordonate Marelui Cartier General bulgar, forţele inamice din
nordul Bulgariei erau puse sub comanda feldmareşalului german August
von Mackensen.
Raportul de forţe pe întreg frontul românesc la 15/28 august 1916
este redat în tabelul care urmează :
42 RRiYI, voi. I, p. 133-134 : anexa 30.
255
.�rm1ta română I ------
Forţele Pctorilor Centrale Raportcl de forţe
I I
Front Subunită)i N" ml r d Tot a l Nt: mărcl i în sub- \ în e fec-
subuni - �ubu ni tă - I Total efec ti,·e
th·e
I
efec t iY e unită�i
t ă ) ilor ţ i lor
Frontul de Batal ioane 235 ! 501/2 I Aprox. 35 O O O (în i,6/ l

nord şi 362 OOO I. --- această cifră. se in- -- 10 . 3/ l !
nord-vest E scadroane 58 I 71/2 clud şi efectivele a 6, i / l
------ --
Baterii 2 15
! ---
25
9 -1 posturi de jan- --
darmi aflate în zo- 8 6/ l
I
I na frontierei ro-
I
I I
·
m â no-austro-u nga-
'
!
I i re )
1_
!
__ _ _ _ _ _ _ _ _
Frontul de Batalioane 10-1 86 I , l ,2/ l

sud
_E
_· s_
c_
ad o_
_r_ an
_e__ , -l i 1 -1 9 OOO I
i 23 I ;;ri��i 120 OOO
I�
___
1,2/ I I
---- __
B_t e_
a_ i i ___
r_ _l_
J_
I_ ___ !_7_6_ J �1 ,
1
___
I
Rezer·1a ge Batalioane 26

nerală
E scadroane 2 5 1 OO::J I
Total B8.talioane 365 i 1 36 1 /2 Aprox. 155 OOO

·
oameni 3,6/ I
E scadroane 562 0001 301/2
___ 1 104
1
-
B-a-
te
- r-
ii � I 10 I 3,7/ I
Analiza raportului de forţe pe ansamblul frontului românesc la

data respectivă pune în evidenţă - prin realizarea unei superiorităţi co
respunzătoare, îndeosebi în efective, pe teatrul de acţiuni militare de
nord şi nord-vest şi a unei superiorităţi minime pe cel defensiv din
sud - justeţea planului de campanie conceput de Marele Stat Major
român, ca şi concordanţa lui perfectă cu obiectivul fundamental al în
făptuirii întregirii naţionale.
Pe frontul din Transilvania, dat fiind posibilităţile inamicului de a
concentra într-un timp scurt forţe puternice şi numeroase, reuşita pla
nului era condiţionată de rapiditatea şi gradul de surprindere cu care
trupele române aveau să acţioneze pentru a împinge dincolo de linia
Mureşului forţele austro-ungare dislocate de-a lungul frontierei mun
toase. După cum nota generalul francez Lacroix, în ziarul „Le Temps",
„linia Mureşului ar prezenta o linie de rezistenţă care ar îngădui for
ţelor române lăsate acolo să ţină bine, iar în dosul lor se află munţii
Transilvaniei [Carpaţii Orientali şi Meridionali - n. n.], ale căror defi
leuri au fost bine organizate de români şi, prin urmare, sînt foarte greu
de kecut" 43• In felul acesta se obţinea scurtarea substanţială a frontului
43 General I. Culcer. Note şi cugetări asupra campaniei din 1916. ln speciai asupra
operaţiunilor Armatei l-a, Iaşi, 1919, p. 125.
256
iniţial şi se realizau legăturile tactice absolut necesare între unităţile
române trecute dincolo de Carpaţi. Se suplinea în acest mod lipsa re
.zervelor şi se contrabalansa superioritatea inamicului în mijloace tehnice
şi experienţă de război. De asemenea, prin raportul de forţe preconizat,
·comandamentul român încerca să răspundă unui alt inconvenient - dis
tanţele relativ mari la care se aflau liniile de cale ferată din România
faţă de zona muntoasă, în timp ce inamicul dispunea de căi ferate şi
mai multe şi mai apropiate de lanţul carpatic. Totodată, reţeaua de co
municaţii rutiere în zona montană era slab dezvoltată, cu drumuri de
pătrundere în trecătorile din Carpaţii Meridionali puţine şi cu un grad
·de practicabilitate redus, lipsite de căi de varientare.
in acelaşi timp, o privire atentă asupra teatrului de acţiuni militare
din sud evidenţiază orientarea justă în ansamblu a Marelui Cartier Ge
neral român : concentrarea unor forţe mai modeste, fiind vorba de un
front defensiv de importanţă secundară, avînd drept scop asigurarea
libertăţii de acţiune a forţelor române ce acţionau în Transilvania. Se
�onsidera, dealtminteri, că inamicul va riposta pe acest front printr-o
„ofensivă bruscată", dar limitată. Superioritatea noastră pe traiectul su
·dic al frontului era în parte compensată de inamic prin anterioritatea
concentrării trupelor în zona de operaţii şi prin dotarea lor mai bună
în armament şi tehnică de luptă. Se impune a fi subliniată şi dispunerea
forţelor române în creştere de la dreapta spre stînga frontului, ceea ce
corespundea realităţii strategice şi tactice a acestui teatru de operaţii,
Dunărea constituind un obstacol natural mai greu de trecut, în timp ce
în sudul Dobrogei terenul era deschis şi deci mai greu de apărat. Sesi
zînd dificultăţile, Marele Cartier General român preconizase o atitudine
-defensivă activă pînă la sosirea ajutoarelor promise de Rusia.
Atingerea obiectivelor strategice stabilite urma să fie facilitată de
.acţiunile militare convenite cu aliaţii şi înscrise precis în acordul în
cheiat. Desfăşurarea la timp a acestora urma să permită valorificarea
avantajelor considerabile ale acţiunii României. Numai aşa, împiedicînd
aducerea şi concentrarea unor forţe numeroase ale Puterilor Centrale
împotriva României şi totodată intensificînd presiunea în direcţia Du
nării a Armatei aliate de la Salonic, care să reţină cît mai multe forţe
bulgare, se puteau crea condiţiile necesare unei înaintări rapide, con
form planului de campanie, a armatei române către valea Tisei şi, tot
odată, ca pe frontul de sud al României, printr-o cooperare normală cu
aliatul rus, să se iniţieze ulterior o ofensivă concentrică generalizată,
-care să aducă decizia în Balcani, scoţind din luptă Bulgaria şi tăind
legăturile între Puterile Centrale şi Turcia.
DECLARAŢIA DE RAZBOI In condiţiile intensificării acţiunilor

A ROMANIEI lMPOTRIVA destinate realizării dezideratului uni
AUSTRO-UNGARIEI tăţii naţionale, ca şi a evoluţiei si
tuaţiei de pe fronturile europene,
la 14/27 august 1916 Consiliul de coroană - la care au luat parte, în
afară de toţi miniştrii cabinetului condus de Ion I. C. Brătianu (Emil
25 7
Costinescu, Emil Porumbaru, Alexandru Constantinescu, Vasile G. Mor
ţun, Alexandru G. Radovici, Ion G. Duca, dr. Constantin Angelescu,
Victor Antonescu) şi alţi oameni politici de prestigiu (preşedin
tele Camerei, Mihail Pherekyde, vicepreşedintele Senatului, C. F. Ro
bescu, foştii prim-miniştri Theodor Rosetti, Petre P. Carp şi Titu
Maiorescu, şefii partidelor de opoziţie, Nicolae Filipescu, Take Io
nescu şi Alexandru Marghiloman, şi foştii preşedinţi ai Camerei,
Constantin Olănescu şi Constantin Cantacuzino-Paşcanu) - a hotărît
declararea stării de război intre România şi Austro-Ungaria. Decizia
luată corespundea, de altfel, angajamentelor asumate în Tratatul de
alianţă şi în Convenţia militară încheiate cu puterile Antantei• la 4/17
august 1916.
Preşedintele Consiliului de Miniştri, Ion I. C. Brătianu, explicînd po
ziţia guvernului pe care îl reprezenta, ca şi cauzele care determinaseră
România să ia o asemenea hotărire, preciza în cuvîntul său : „Intr-o
vîltoare ca aceea a actualului război, în care harta lumii se preface, o
ţară ca a noastră, o ţară cu aspiraţiuni naţionale, nu poate să rămînă
neutră pînă la capăt, fără să-şi compromită definitiv tot viitorul. Pe de
altă parte, avind drept ideal unitatea naţională, sîntem datori să urmă
rim realizarea lui [„.]. Iată de ce - continua acelaşi om politir. - nu
putem să mergem decit alături de aliaţi şi în contra Puterilor Centrale
[„.]. De aceea, chiar de ar fi să fim bătuţi, prin faptul că patru din
cele mai mari puteri ale lumii au recunoscut temeinicia revendicărilor
noastre naţionale şi au sfinţit printr-un act solemn hotarele etnice ale
românilor de peste Carpaţi, cauza românismului va face un pas înainte
mai mare şi mai însemnat decît oricînd" 44• In afara lui Titu Maiorescu,
adept al continuării politicii de expectativă şi de „neutralitate cinstită",
a lui Petre P. Carp, oponent hotărit al intrării ţării în război alături
de Antantă şi partizan al alianţei cu Puterile Centrale, şi a lui Alexan
dru Marghiloman, care a ridicat unele rezerve, ceilalţi membri ai Con
siliului de coroană au hotărît declararea stării de război intre România
şi Austro-Ungaria în vederea desăvîrşirii unităţii naţionale.
In aceeaşi seară, la orele 20,45, ministrul plenipotenţiar român la
Viena, Edgar Mavrocordat, înmîna guvernului monarhiei dualiste o notă
însoţită de declaraţia de război a României faţă de Austro-Ungaria. Ex
presie concludentă a voinţei şi libertăţii de acţiune a guvernului, în
deplină concordanţă cu interesele şi aspiraţiile fundamentale de inde
pendenţă şi unitate ale naţiunii, declaraţia de război a României motiva
cu argumente de necontestat opţiunea politicii sale, relevind legitimita
tea acţiunii şi totodată făcea un aspru rechizitoriu al politicii dublei mo
narhii, al atitudinii acesteia faţă de statul şi naţiunea română.
Evidenţiind obiectivele politicii externe româneşti după 1878, vizînd
pacea şi stabilitatea în Balcani, în sud-estul Europei, apărarea şi conso
lidarea independenţei de stat şi integrităţii teritoriale, declaraţia preciza
44 Discursurile lui Ion I. C. Brătianu (publicate de George Fotino), voi. IV, Bucu
reşti, 1940, p. 398-400.
258
Presa. română anunţă intrarea ţării noastre ln primul război mondial
că aderarea României, în 18 83, la Tripla Alianţă se înscrisese pe linia
acestei . orientări politice, pentru că tratatul ce stătea la baza coaliţiei ur
mărea „de a garanta ţările aliate în contra oricărui atac din afară şi a
consolida starea de lucruri creată prin tratatele anterioare" 45• Declan
şarea ostilităţilor în 1 9 1 4 de către Austro-Ungaria şi Germania, fără
a-şi consulta aliaţii, a reprezentat o încălcare flagrantă a principiilor
care stătuseră la baza tratatului, ceea ce determinase atît guvernul
român, cit şi pe cel italian să proclame neutralitatea statelor lor. Mai
mult. deşi dubla monarhie dăduse asigurări că prin războiul împotriva
Serbiei nu urmăreşte cuceriri şi anexiuni teritoriale, realitatea faptelor
a dovedit că acestea „nu s-au îndeplinit" 46• Intrarea Italiei în război în
primăvara lui 1915 împotriva Austro-Ungariei însemnase de fapt dispa
riţia Triplei Alianţe şi „motivele care determinaseră aderarea României
la acest sistem politic, dispăruseră". In „condiţiile desfăşurării războiului,
din care pot rezulta mari transformări teritoriale şi politice, în condiţiile
în care politica întreprinsă de Austro-Ungaria lua un caracter amenin
ţător pentru interesele esenţiale ale României, ca şi pentru aspiraţiile
sale naţionale cele mai legitime", aceasta din urmă şi-a reluat libertatea
de acţiune.
Declaraţia sublinia categoric că aceste aspiraţii erau legate de teri
toriile româneşti aflate sub dominaţia austro-ungară. Aderînd în 1883
la Tripla Alianţă, România nu încetase să se intereseze de soarta româ
nilor din dubla monarhie, avînd speranţa că ea va fi îmbunătăţită. Dar
aceasta nu s-a întîmplat. Făcîndu-se o sintetică şi severă critică la adresa
politicii austro-ungare faţă de români, populaţia autohtonă şi ma
joritară dintotdeauna în acele teritorii, în declaraţie se sublinia : „In
cursul unei perioade de mai bine de 30 de ani, românii din monarhie
nu numai că n-au văzut niciodată introducîndu-se vreo reformă de na
tură a le da măcar o speranţă de satisfacţie, dar, din contră, au fost
trataţi ca o rasă inferioară şi condamnaţi să sufere apăsarea unui ele
ment străin, care nu constituie decît o minoritate în mijlocul naţionali
tăţilor deosebite din care se compune statul" austro-ungar" 47 • Politica
de oprimare naţională a românilor reprezentase cauza animozităţilor per
manente dintre cele două state ; guvernele României, cu greutate şi nu
meroase sacrificii, au căutat să le aplaneze şi să păstreze relaţii nor
male. Cei doi ani de război au demonstrat însă o exacerbare a politicii
de încălcare a celor mai elementare drepturi ale naţiunilor din Austro
Ungaria. „Războiul la care ia parte aproape întreaga Europă - se arăta
în finalul declaraţiei guvernului român - pune în discuţie cele mai
grave probleme privind dezvoltarea naţională şi însăşi a existenţei sta
telor ; România, minată de dorinţa de a contribui la grăbirea sfîrşitului
conflictului şi sub imperiul necesităţii de a salvgarda interesele sale de
4s RRM, vol. I, Documente - Anexe, p. 3.

46 Ibidem, p. 4.
47 Ibidem.
260
rasă [de neam - n. n.], se vede silită de a intra în -linie alături de cei
care îi pot asigura realizarea unităţii sale naţionale" 48•
Hotărîrea guvernului privind angajarea României în război împo::..
triva Austro-Ungariei, pentru înfăptuirea visului secular de desăvîrşire
a unităţii de neam, a întrunit asentimentul unanim al maselor populare,
stîrnind un puternic ecou în toate teritoriile locuite de români. „Suntem
în război - nota Constantin Mille în ziarul «Adevărul» -. De azi înainte
avem o singură grijă : a învinge cu orice preţ, căci a învinge înseamnă
a împlini idealul naţional [ . . . ]. România şi românismul sînt de acurri
lozinca noastră ( ... ] . Nu mai sîntem decît o Românie care luptă să fie
România Mare şi în care persoanele au dispărut pentru a face loc sfor
ţărei comune, sforţare care mină în luptă pe ţăranul de la sate şi pe
orăşean, pe simplul muncitor şi pe intelectual ca, împreună, cot la cot,
să moară pentru ţară" 49• In toate mediile sociale declaraţia de război a
României a fost considerată drept un act necesar, legitim şi drept, prin
care armata română era chemată nu să cucerească teritorii străine, ci
să elibereze pe conaţionalii aflaţi sub stăpînire austro-ungară. „Noi n-am
intrat în haosul acestui măcel pentru cuceriri, ci pentru dezrobiri - de
clara scriitorul Barbu Stefănescu Delavrancea de la tribuna Academiei
Române -. Noi nu vr�m ce nu este al nostru, ci vrem unirea cu fraţii
noştri din Ardeal, din Banat şi din Bucovina" so. Ziua intrării României
în război a fost apreciată drept „un ceas pe care-l aşteptăm de peste
două veacuri, pentru care am trăit întreaga noastră viaţă naţională,
pentru care am muncit şi am scris, am luptat şi am gîndit" s t , „c;:lipa
sfîntă aşteptată de atîta amar de vreme de poporul român [ ... ], de în
chegare a neamului românesc" s2 •
Justeţea cauzei pentru care România declarase, la 14/27 august
1916, război Austro-Ungariei a mobilizat toate forţele naţiunii. „Este
înduioşător, este înălţător spectacolul ce ni s-a înfăţişat - reda un mar
tor ocular reacţia locuitorilor din Bucureşti în ziua anunţării intrării
ţării în război. Am văzut muncitori din fabrici, care nu ştiu cum îşi vor
agonisi viaţa cei lăsaţi pe urma lor, uitînd tot : necazurile şi lipsa răz
boiului, precum şi primejdia instrumentelor de distrugere şi păşind voi
niceşte la îndeplinirea datoriei lor de ostaşi" sa.
Acelaşi entuziasm stăpînea şi pe ostaşii ţării, care aşteptau momen
tul intrării în luptă. Unul dintre ei, locotenentul Dumitru Zotta din
Regimentul 16 infanterie, nota : „Doi ani de aşteptare ne încercaseră
greu răbdarea. Ziua mult dorită se întrezărea că vine [ ... ]. Spre
Ardeal" s4•
48 Ibidem, p. 5.
49 "Adevărul", an XXIV, nr. 10573 din 16 august 1916, p. 1.
50 Barbu Delavrancea. Războiul şi datoria noastră, Bucureşti, 1916. p. 27.
0 1 N. Iorga, Războiul nostru în note zilnice vol. II, 1916-1917, Craiova, [f. a.l, p. 83.
52 I. C. Spiridon, Grădina morţii. Amintiri, Fălticeni, 1934, p . 38.

53 "Universul", an XXXIV, nr. 226 din 17/30 august 1 916, p . 1.
54 Maior D. Zotta, Clipe din învălmăşagul luptelor (din războiul pentru fntregi-
·
rea neamului), Chişinău, 1927. p. 5.
26 1
Intrarea României în război a avut un impact considerabil asupra
evoluţiei politico-militare, a situaţiei interne, ca şi a raporturilor dintre
partenerii din ambele tabere beligerante. Ea a fost apreciată favorabil
încă de la început, de factorii politici şi de opinia publică din Franţa,
Italia, Belgia, Marea Britanie, Rusia sau Statele Unite ale Americii. La
16/29 august 1916, ziarul parizian „Le Temps" saluta hotărîrea Româ
niei, „care nu a încetat niciodată să proclame voinţa ei de a coopera cu
armele pentru eliberarea conaţionalilor ei din Austro-Ungaria" 55, iar la
30 august/12 septembrie 1916 acelaşi ziar nota într-un articol special
că „declaraţia de război făcută de români Austro-Ungariei este un fapt
a cărui importanţă nu va scăpa nimănui. Ea vine la timp, şi cine va dori
să considere, reflectînd, condiţiile politice şi militare în care se găsea
noua noastră aliată, de la începutul războiului, va recunoaşte imposi
oilitatea ei de a acţiona altfel" 56• Preşedintele Consiliului de Miniştri
al Franţei, Aristide Briand, a adresat la 15/28 august 1916 o telegramă
de felicitare guvernului român, în care declara că „naţiunea franceză,
în întregime, aplaudă decizia prin care România îşi ia cu curaj locul
său printre apărătorii cauzei dreptului şi civilizaţiei" 57 , mesajul fiind,
totodată, o angajare şi o încurajare, în sensul că „eforturile noastre
comune [ ... ] vor asigura aliaţilor victoria, care va permite României rea
lizarea aspiraţiilor sale naţionale" 58• Premierul francez asigura că
aceleaşi sentimente erau împărtăşite şi de naţiunea franceză, care a
privit decizia României ca un act încurajator privind soarta războiului,
triumful pnncipiilor libertăţii şi unităţii popoarelor.
Hotărîrea ţării noastre de a intra în război a fost privită cu viu
interes şi în Italia. Astfel, la 31 august/13 septembrie 1916, „11 Giornale
d'Italia" sublinia că prin acest act „România aduce coaliţiei antiteutonice
nu numai contribuţia excelentei sale armate, însă şi faptul că această
armată - şi aceasta nu este un lucru lipsit de importanţă - se găseşte,
datorită configuraţiei geografice a teatrului de război din Balcani, încă
de la început, într-o situaţie deosebit de favorabilă" 59•
O atitudine la fel de amicală a manifestat şi opinia publică bel
giană, care considera participarea României la război ca o chezăşie a
consolidării raporturilor de prietenie şi colaborare dintre cele două
popoare sul;> semnul unor interese naţionale comune. Acestor aprecieri
li s-au asociat şi cele ale oficialităţilor belgiene. Chiar a doua zi după
intrarea României în război, într-o scrisoare adresată Legaţiei române
din Belgia, ministrul de externe al acestei ţări, baronul Eugen von
Beyens, îşi exprima convingerea că „România, situîndu-se de partea
dreptăţii şi a rezistenţei faţă de agresiunea germană, va reuşi să-şi rea
lizeze în mod glorios aspiraţiile naţionale şi să reunească în marea fa-
55 Documente străine, p. 85.

56 Ibidem, p. 96-97.
s1 Vasile Vesa, România şi Franj a la începutul secolului al XX-lea (1914-19161.
Pagini de istorie diplomatică, Cluj-Napoca, 1975, p. 195.
55 Ibidem.
59 Documente .5trăine, p. 101.
262
milie română pe fiii ei de dincolo de munţi, care au fost, pe nedrept,
separaţi de ea" 60 • La rîndul lor, rapoartele diplomatice belgiene au co
mentat, · cu lux d!! amănunte, semnificaţia militară şi politică a eveni
mentului. In jurnalul de război al ministrU.lui plenipotenţiar al Belgiei
în Serbia, M. Michotte de Welle, se menţiona : „Nu este nevoie să fii
expert în arta militară pentru a înţelege importanţa imensă pe care o ·
atrage după sine acest eveniment [intrarea României în război n. n.], -
ale cărui efecte se vor repercuta nu numai asupra campaniei balcanice,

ci şi asupra ansamblului teatrului general de război [ . ]. Intervenţia . .
română - se aprecia în continuare - n-a avut ca unică urmare de a

aduce aliaţilor, la momentul oportun, o armată proaspătă, bine echipată
şi plină de ardoare, pentru că luptă pentru un ideal naţional ; ea oferă în
plus avantajul de a deschide frontul balcanic pentru armata sîrbo-rusă
concentrată în Basarabia, care, traversînd Dobrogea, va putea înainta în
întimpinarea armatei de la Salonic" 6 1 •
In acelaşi timp, opinia publică engleză a urmărit cu viu interes,
simpatie şi spirit de solidaritate evenimentele din România, salutînd
de�izia ei din 14/27 august 1916. Ziarul englez „The Evening Star", de
pildă, afirma în numărul său din 1 5/28 august 1916 că „motivul care
determină România să intre în război este satisfacerea aspiraţiilor ei na
ţionale", considerînd totodată că „adeziunea ei oferă un avantaj imediat
aliaţilor" şi aceasta pentru că „armata României nu este un factor mic
în această nouă aliniere a puterilor" 62 • In acelaşi sens, ziarul „The
Times", din 16/29 august 1916, nota : „Ajutorul unei armate, care are o
maşină de un milion de soldaţi antrenaţi şi 1 500 de tunuri, este foarte
valoros pentru noi, în timp ce încetarea aprovizionărilor pe care inamicii
noştri le puteau scoate pînă acum din România va fi o sursă proaspătă
de inconveniente pentru ei", conchizînd că : „Aliaţii îşi însuşesc acum
cauza României ca pe a lor proprie şi privesc înainte la timpul cînd toţi
românii vor fi uniţi" 63•
La rîndul ei, gazeta rusă „Novoie Vremia" din aceeaşi zi aprecia
hotărîrea României drept „un eveniment nou, fericit", decizia factorilor
de conducere de la Bucureşti reprezentînd, după cum menţiona articolul,
o „îmbinare reuşită a unui ţel legitim şi înălţător cu simţul practic, plin
de înţelepciune", prin care „României i s-a deschis posibilitatea reunirii
cu pămîntul românesc vechi, pe care, sub puterea austro-ungară, trăieşte
o întreagă treime a poporului român" 64•
Deosebit de promptă în consemnarea evenimentului din România
de la mijlocul lunii august 1916, presa americană a elogiat şi ea hotă
rîrea luată în Consiliul de coroană, considerată drept „o victorie morală
pentru aliaţii Anatantei", afirmînd că „probabil niciodată în istorie
60 1918 la români, vol. II, p. 819.

61 Ibidem, p. 821.
62 Documente străine, p. 81.
6 3 Ibidem, p. 82.
84 Ibidem, p. 95--8 7 .
263
nu a fost posibil pentru o naţiune relativ mică [„.] sa Joace un rol atît
de important", participarea României la război trebuind, aşa cum su
blinia, de pildă, ziarul "The Plain Dealer" din Cleveland, "să asigure
eliminarea din război atît a Austriei, cit şi a Bulgariei, să contribuie
la deplina izolare a Turciei şi să limiteze războiul la o dispută directă
şi hotărîtă între Germania şi duşmanii ei" 65•
Cercurile politice şi militare, opinia publică din ţările Antantei, ca
'
şi din ţările neutre, au subliniat astfel de la început semnificaţia majoră
a intrării României în marele război, rolul important ce i se rezerva ar
matei române în încheierea victorioasă a operaţiilor militare împotriva
Puterilor Centrale şi, în acelaşi timp, au recunoscut legitimitatea cauzei
făuririi statului naţional unitar pentru care întregul popor român era
dispus să facă orice sacrificiu.
In tabăra Puterilor Centrale, declaraţia de război a stîrnit însă o
puternică emoţie. După cum telegrafia contele Maximilian Thurn und
Taxis, reprezentantul. Ministerului de Externe austro-ungar pe lingă
Marele Cartier General, către St. Burian, ministrul afacerilor externe al
Austro-Ungariei, însuşi kaizerul a fost puternic impresionat de acest act,
"în posibilitatea căruia el nu voise să creadă niciodată" 66• De asemenea,
principesa Evelyn Blticher mărturisea că : "Cineva, care se întîmpla a
fi la Majestatea sa în momentul cînd România a declarat război, şi de
asemenea cînd ştirea despre declaraţia de război americană [survenită la
24 martie/6 aprilie 1917 - n. n.] ne-a fost adusă la cunoştinţă, ne-a
asigurat că cu ocazia celei dintîi, kaizerul a venit în odaie tremurînd
şi alb ca o coală de hirtie, genunchii săi tremurau pe cînd a zis : «Totul
e pierdut ; aş face mai bine dacă aş abdica imediat» ; pe cînd cu ocazia
celei de-a doua, el şi cei din jurul lui erau veseli, surîzători şi ziceau
că nu face nimic, deoarece America nu ar putea niciodată să-şi transporte
trupele din cauza submarinelor" 67• Generalul Erich Ludendorff, prim
adjunct al şefului Marelui Cartier General german - practic conducă
torul real al forţelor armate ale celui de-al doilea Reich şi ale întregii
coaliţii a Puterilor Centrale - aprecia că România, prin intrarea ei în
război alături de puterile Antantei, dădea "o lovitură mortală" Centrali
lor pe frontul de est. „Intrasem - afirma el - într-o luptă titanică fără
seamăn [ . . . ], nu puteam să-mi dau seama pe atunci cît de greu ne lo
vea declaraţia de război a României" 68• Insuşi feldmareşalul August von
Mackensen, caracterizat printr-un optimism robust, era profund alarmat
ss Ibidem, p. 23-24.
66
1918 la români, vol. II, p. 825.
67 Apud Colonel R. Rosetti, Extrase din publicaţii englezeşti pentru a servi la i s
teria războiului reîntregirii neamului, [f.l„ f.a.], p. 53. Ştirea a !o.st reluată şi
de reprezentantul Ministerului de Externe austro-ungar pe lingă Marele Cartier
General, contele Maximilian Thurn und Taxis, în telegrama trimisă la 1�/31 au
gust 1916 ministrului de externe al Austro-Ungariei, Burian Istvan (1918 la
rom4ni, voi. H, p. 825-826).
68 General Ludendorff, Amintiri de război, voi. I, Bucureşti , 1919, p. 283.
264
de atitudinea luată de România : "Declaraţia de război a României a în
răutăţit foarte mult situaţia generală care acum pare chiar fără spe
ranţă" 69• De aceea, pentru Puterile Centrale se impunea o rapidă mobi
lizare de forţe şi mijloace spre a face faţă crizei provocate de hotărîrea
intrării României în luptă. „Această hotărîre - se arată în lucrarea
Van Sarajevo nach Versailles. Deutschland im ersten Weltkrieg a de -
terminat în bună parte toate măsurile luate pe celeialte teatre de acţiuni

militare. La începutul lunii septembrie, Comandamentul suprem a în
cetat definitiv ofensiva la Verdun şi a subţiat periculos de mult frontul
de vest şi de est ca să aibă trupe disponibile pentru noul teatru de
operaţii" 70 • Subliniind îngrijorarea pe care hotărîrea Consiliului de co
roană din 14/27 august. 1916 o produsese în Germania, ministrul de fi
nanţe român, Emil Costinescu, într-un interviu acordat ziarului britaniC
„Daily Telegraph", arăta că „intrarea României în război constituie o
lovitură dată Germaniei, lovind în proiectele aspiraţiilor ei, în extensiu
nea ei spre Orient", întrucît la Berlin,· "Serbia şi România erau consi
derate un fel de poartă larg deschisă pentru a-şi realiza deviza «Drang
nach Osten»" 7 1 • Sub şocul emoţiei produse de intrarea României în con
flagraţie au avut loc modificările din conducerea !naltului comandament
german 72 şi s-au adoptat măsurile legate de crearea unui comcndament
unic al armatelor Puterilor Centrale, constituit la 24 august/6 septembrie
şi dirijat în fapt de noua echipă de comandă de la Pless.
Totodată, declaraţia de război a guvernului de la Bucureşti a ridi
cat serioase probleme în aprovizionarea armatelor şi populaţiei Puterilor
Centrale, mai ales prin întreruperea exportului de cereale. Dar cel mai
mult ea se repercuta asupra monarhiei austro-ungare, unde a declanşat
o gravă criză politică internă.
Perspectiva eliberării Transilvaniei şi ecoul acţiunii armatei rorriâne
în condiţiile creşterii luptei de emancipare a popoarelor subjugate a
determinat, în ideea salvgardării cu orice preţ a integrităţii imperiului,
luarea de măsuri de intensificare a politicii de opresiune naţională, ca şi ·
tratative tot mai deschise ale Vienei de angajare a unor negocieri de
pace 73• Se apreciază, pe bună dreptate, că intervenţia României a repre
zentat un moment de cotitură în desfăşurarea evenimentelor, care au
condus la destrămarea, în 1918, a Austro-Ungariei 73•
&9 Mackensen, Briefe und Aufzeichnungen des Generalfeldmarscha lls aus Krieg und
Frieden, Leipzig, 1938, p. 283.
10 Willibald Gutsche, Fritz Klein, Joachim Petzold, Von Sarajevo nach Versailles.
Deutschland im ersten Weltkrieg, Akademie-Verlag, Berlin, 1985, p. 164.
11
Viitorul" an IX, nr. 3 089 din 13 septembrie 1916, p. 1.
12 J. E. Valiuy, op. cit„ tome I, p. 253 ; Glenn E. Torrey, The Romanian campaign
of 1916 : its imapct on the belligerents, în War and Society in East Central
Europe, vol. IX, East Central European society in World War I, New York,
1985, p.· 530, arată că : �intervenţia României [în primul război mondial -
n.n.] a precipitat adoptarea cererii repetate a Germaniei pentru un comanda

ment unificat al Puterilor Centrale".
73 Leo Valiani, La dissol.uzione dell'Austra-Ungheria, Milano, 1966, p. 172.
265
Intrarea României în război a intensificat tensiunile existente în
cadrul alianţei austro-ungaro-germane, dintre Budapesta �i Viena, şi a
crl;!at altele suplimentare 74•
Făcînd cauză comună cu Austro-Ungaria, Germania nu a înth-ziat
să declare război României la 15/28 august 1916. La fel a procedat Tur
cia la 16/29 august 1916 şi Bulgaria la 19 august/I septembrie 1916, după
ce trupe bulgare atacaseră anterior în estul Dobrogei.
Decizia luată de guvernul român la 14/27 august 1916 de angajare
a ţării în război alături de puterile Antantei, primită cu unanimă apro
bare şi deplină încredere atît de opinia publică din ţară, cit şi de cea
din statele coaliţiei Antantei sau neutre, deschidea în faţa întregului
popor o nouă etapă, decisivă, în lupta pentru înfăptuirea dezideratului
r().mânesc fundamental - făurirea statului naţional unitar liber şi in
dependent.
74 Istoricul englez Glenn E. Torrey consideră că beligeranţa Roonâniei „a făcut

ca autorităţile de la Viena să regrete mai mu'.t decit oricind angajarea lor în
război şi să dorească iniţierea unor tratative de pace" (Glenn E. Torrey, op. cit.,
p. i29).
O PERAŢIILE ARMA TEI ROMÂNE
PENTRU ELIBERAREA
TRANSILVANIEI
ln seara zilei de duminică, 14/27 august 1916, potrivit ordinelor Ma

relui Cartier General, grupurile de acoperire au înaintat cu elan, prin
17 puncte 1, pe pămîntul dintotdeauna românesc al · Transilvaniei. „Pro
clamaţia către ţară", dată cu această ocazie, sublinia cu vigoare şi clari
tate obiectivul fundamental - făurirea statului naţional unitar - care
determinase angajarea României în războiul pe care întregul nostru
popor era ferm decis să-l poarte pînă la izbîndă : „ln noi, în virtuţile
noastre, în vitejia noastră, stă putinţa de a le reda [provinciilor istorice
româneşti aflate încă sub dominaţie străină n. n.] dreptul ca într-o
-
Românie întregită şi liberă, de la Tisa pînă la Mare, să propăşească in

pace, potrivit datinelor şi aspiraţiunilor gintei noastre" 2 • De asemenea,
în !naltul ordin de zi adresat forţelor militare naţionale de către şeful
statului român, după ce se făcea din nou apel la tradiţiile glorioase de
luptă ale înaintaşilor, se exprima încrederea deplină în reuşita înfăptui
rii marelui ideal : „Ostaşi, v-am chemat ca să purtaţi steagurile voastre
peste hotarele unde fraţii noştri vă aşteaptă cu nerăbdare şi cu inima
plină de nădejde. Umbrele marilor voievozi Mihai Viteazul şi Ştefan cel
Mare, ale căror rămăşiţe zac în pămînturile ce veţi dezrobi, vă îndeamnă
la biruinţă, ca vrednici urmaşi ai ostaşilor care au învins la Războieni,
la Călugăreni şi la Plevna. Veţi lupta alături cu marile naţiuni cu care
ne-am unit. O luptă aprigă vă aşteaptă. Cu bărbăţie să îi îndurăm
însă greutăţile şi [.„] izbînda va fi a noastră. Arătaţi-vă deci demni de
gloria străbună. De-a lungul veacurilor un neam întreg vă va binecuvînta
şi vă va slăvi" 3 •
1 RRM, vol. I, Documente-Anexe, p. 254-260.

2 „Monitorul oficial", nr. 108 din 15/28 august 1916, p. 5 417.
t Ibidem, p. 5 417-5 418.
267
Coloană a armatei române în marş spre front
OPERAŢIILE OFENSIVE ALE A RMA Ofensiva de eliberare din Transilva

TELOR DE NORD, 2 ŞI I ROMANE nia a constituit, potdvit Planului
DIN AUGUST-ISEPTEMBRIE 1916
PENTRU ELIBERAREA TRANSILVA de campanie român din 1 9 1 6, prin
NIEI DE SUB DOMINAŢIA STRAINA cipala acţiune militară pe frontul
românesc prin care se urmărea să
se atingă scopul strategic propus. Ea s-a desfăşurat între 14/27 au
gust-13/26 septembrie pe un front larg de peste 950 km, în teren mun
tos şi depresionar, accidentat şi împădurit, cu participarea a trei armate.
Iniţial, au intrat în luptă trupele de acoperire dispuse din timp în tre
cătorile din Carpaţi, acţiunile militare de· eliberare luînd amploare pe
măsura mobilizării şi concentrării forţelor principale, în zonele depre
sionare de la vest de Carpaţii Orientali şi de la nord de Carpaţii Me
ridionali 4 •
Conducerea strategică a ofensivei · în Transilvania a fost efectuată
de Marele Cartier General - responsabil pentru dirijarea operaţiilor
tuturor forţelor militare române -, iar în plan operativ acţiunile arma
telor au fost conduse de comandamentele acestora.
4 General-maior dr. Constantin Olteanu, Contribuţii la cercetarea conceptului de

putere armată la români, Bucureşti, 1979, p. 263.
268
MOBILIZAREA, CONCENTRAREA ŞI OPERAŢIILE OFENSIVE ALE �RMATEI ROMÂNE PE FRONTUL DIN TRANSILYANIA.
14/27 - 15 /28.08. - 13/26.09. 1 9 16
T�rltorlu �nt
de C de Hahlbur11
\
"ferttorlu anexat de
Teritoriu .fnC"Orpor„1t
Imperiul ·ru:1
E R I U L R U S
M p
„
OebrccCn
TrUpe ruse
Trupe inamice
Dispunerea forţelor Io
1 4/27.08. 1916
I
SITUAŢIA FRONTULUI LA DATA DE :
. \
- - )
- -
1 5/28.08-1 7/30.08. 1 9 1 6
\
' Plc\'na
-·
- · -- · •
18/21 .08-20.08/02.09. 1 9 1 6
- · "·
...
·
- · · - ··
· · - · · -
21.08/03.09-28.08/ 1 0.09. 1 9 1 6 \
-· - 29.08/1 1.09-1 3/26.09. 1 9 1 6
'·
B u L G A R
- · - I
Ofensiva eliberatoare a armatei române, executată simultan, cu
energie, a surprins peste tot - de la Vatra Dornei pînă la Orşova -
trupele inamice, care, împotrivindu-se, au fost nevoite să cedeze coamele
munţilor şi să se retragă progresiv spre poziţiile pregătite în interiorul
arcului carpatic. Surprinderea inamicului s-a realizat pe întreaga lun
gime a frontului şi a dus la obţinerea unor succese răsunătoare.
Trecerea munţilor pentru dezrobirea fraţilor subjugaţi găsea tru
pele române nerăbdătoare să-şi împlinească datoria. Cuvintele adresate
cu acest prilej de comandanţi, îndemnînd la îndeplinirea datoriei sacre
faţă de neam şi ţară, au întărit şi mai mult încrederea şi voinţa de
luptă. „Vestea că plecăm la frontieră - îşi amintea peste ani unul
dintre participanţi - se răspîndi ca fulgerul în tot satul. La orele unu,
munţii răsunau de ecoul puternic al semnalului de adunare şi înaintare
al corniştilor [ . ]. Toată lumea era în adevărată sărbătoare. Hora mare
..
se întinde, lăutarii cîntă, fetele în costume naţionale împărţeau flori

soldaţilor, iar bătrînii şi femeile cîte ceva de-ale mîncării" 5• Ceasul
eliberării, aşteptat cu înfrigurare şi cu atîtea speranţe, sosise, fiind sa
llitat cu entuziasm de întreaga suflare românească. Momentul a fost
înregistrat cu promptitudine de întreaga opinie publică din ţară.
„Din trecătoarea Prisăcanilor, din valea Bicazului, din trecătorile Ghime
şului şi a Palancăi, din valea Uzului, din trecătoarea Oituzului şi a Jiu
lui, din «Meterezele lui Tudor» - nota cu vădită satisfacţie Eugen Lo
vinescu - au început să se scurgă deodată, la un singur semn, armatele
rumâr.eşti. dorobanţii noştri şi artileria grea" 6 • Momentul era recepţio
nat cu intensitate şi de românii din Translivania. „Ştirea neaşteptată
ne impresiona în mod deosebit - scria Sextil Puşcariu. Mie îmi venea
să săr şi să cînt [ . ] . Treceam prin sate româneşti. Ţărani, în haine de
..
sărbătoare, erau adunaţi pe uliţe. Pe feţele tuturor se vedea bucuria

[ . ]. Nimeni nu mai credea în victoria Puterilor Centrale" 7•
. .
Executarea operaţiei ofensive de nivel strategic la nord şi vest de

Munţii Carpaţi - cea dintii acţiune de asemenea amploare pregătită şi
angajată în istoria militară modernă a românilor - a provocat o ade
vărată criză în tabăra Puterilor Centrale. Analiza situaţiei inamicului
in momentul începerii ofensivei armatei române - după cum s-a ară
tat - conduce la aprecierea că acesta, cu forţele pe care le avea pe
moment la dispoziţie, nu putea opri trecerea trupelor române peste Car
paţii Orientali şi Carpaţii Meridionali, ci doar, cu eforturi deosebite, să
întîrzie pătrunderea în lungul trecătorilor din aceşti munţi. Numai pri
mirea .unor întăriri suplimentare din partea comandamentelor Puterilor
Centrale ar fi permis defensivei să capete un caracter mai organizat şi
forţa necesară pentru a putea echilibra situaţia. Un rol tot mai impor
tant îl putea juca, în continuare, evoluţia desfăşurărilor militare de pe
celelalte fronturi.
5 Constantin Căzănişteanu. Dorina Rusu, Pe aici nu se trece ! Mărturii. Amintiri,

6 Eugen Lovinescu, /n marginea epopeei (Note de război), Bucureşti, 1919, p. 5-6.
7 Sextil Puşcariu, Memorii, Bucureşti, 1978, p. 148-150.
269
Iată de ce, imediat după declanşarea ostilităţilor, noua conducere
militară superioară germană, în strînsă cooperare cu cea austro-ungară,
a luat măsuri care, într-o primă etapă, să ducă la încetinirea - cît mai
mult posibil - a înaintării armatei române pentru ca, ulterior, prin
transferarea de unităţi de pe celelalte teatre de acţiuni militare, să des
făşoare o ofensivă concentrică împreună cu gruparea germano-bulgaro
turcă de pe frontul sudic, pentru scoaterea definitivă a României din
război. Pînă la traducerea în .fapt a planului său, inamicul - con
ştient că doar o „diversiune" pe frontul de la Dunăre ar putea stînjeni
înaintarea forţelor române dincolo de Carpaţi -, avea să arunce în atac,
în Dobrogea, toate marile sale unităţi disponibile din Balcani. Conco
mitent, în Transilvania, pînă la sfîrşitul lunii august, s-au luat măsurii
de întărire a forţelor generalului Arz von Straussenburg, subordonîn
du-se comandamentului Armatei 1 austro-ungare : Divizia 1 87 infante
rie germană (general Edwin Sunkel) * de pe frontul din Vosgi, Corpul
alpin german (general Konrad Krafft von Delmensingen) * * , deplasat tot
de pe frontul din Franţa, diviziile 37 (general Johann Haber) şi 39 (ge
neral Adalbert Dani) * * * de honvezi, Divizia 72 infanterie austro-ungară
(general Georg Heffelle) din Lituania, Divizia 76 rezervă germană (gene
ral Elstermann von Elster)* * * * din Kurlanda, Corpul de cavalerie
Schmettow, avînd în compunere Divizia 3 cavalerie germană (general
conte Eberhard von Schmettow) şi Divizia 1 cavalerie austro-ungară (ge
neral Eugen Ruiz de Roxas) * * * * * , comandamentele corpurilor I (gene
ral Kurt von Morgen) * * * * "' * şi 39 rezervă (general Hermann von
Staabs) "' '� * * * '� \ amîndouă germane etc. Intenţia Marelui Cartier Ge
neral austro-ungar era ca noile forţe aduse pe frontul român „să nu
fie introduse în acţiune pe măsură ce sosesc, în scop de a întări tru
pele de acoperire, ci mai întîi să fie concentrate şi pregătite pentru a
interveni în operaţiuni viitoare" 8•
Principalul aliniament pe care inamicul a considerat, iniţial, că va
putea opri ofensiva trupelor române a fost rîul Mureş. Datorită de
plasării rapide a întăririlor, cît şi întîrzierii intervenite în desfăşurarea
ofensivei armatei române pe unele direcţii, ca urmare a situaţiei dificile
produsă pe frontul de sud prin agresiunea bulgară, conducerea de război
a Puterilor Centrale a hotărît să impulsioneze puternic efortul defensiv
şi să menţină „cu orice preţ" aliniamentul de pe Tîrnave, la centrul dis-
* Divizia a debarcat 13. Caransebeş, intre 20-24 august/2-6 septembrie 1916.

** Corpul alpin a sosit între 30 august/12 septembrie - 5/18 septembrie la
Vinţul de Jos.
*** Cele două divizii de honvezi au ajuns la Apahida intre 1/14-5/18 septem
brie şi respectiv 22-25august/4-7 septembrie.
**** Divizia a debarcat la Copşa Mică intre 7/20-13/26 septembrie.
***** Sosite la Caransebeş intre 20-24 august/2-6 septembrie şi, respectiv
24 august/6 septembrie-8/21 septembrie.
****** Debarcat la 26 august/B septembrie la Apahida.
******* Debarcat iniţi.d la Giula la 26 august/8 septembrie.
1 RRM. vol. I, Documente-Anexe, p. 294-295.
270
pozitivului, şi să interzică pătrunderile pe direcţiile Orşova, Caransebeş,
Petroşani, Haţeg şi pe valea Oltului.
In acest scop, trupele Armatei 1 austro-ungare au fost organizate
în două mari grupări : cea de nord-est (Corpul 1 rezervă german, divi
ziile 7 1 infanterie, 61 şi 39 honvezi şi Brigada 1 Landsturm husari),
sub comanda generalului Kurt von Morgen, cu misiunea de a
se menţine într-o defensivă activă, pe un aliniament care se întindea de
la joncţiunea cu Armata 7 austro-ungară pină în zona Făgăraş ; cea de
sud-vest (Corpul 39 rezervă german, Corpul de cavalerie Schmettow,
diviziile 72 infanterie austro-ungară, 51 honvezi, 1 8 7 infanterie germană
şi Brigada 145 infanterie austro-ungară), sub comanda generalului
Herman von Staabs, destinată a opri şi, ulterior, a contracara forţele
române ce înaintau intre Dunăre şi Sibiu 9• La 24 august/ 6 septembrie,
-efectivele acestor grupări numărau deja 83 1/2 batalioane, 47 escadroane
şi 8 1 baterii 10. In aceeaşi zi, generalul Erich von Falkenhayn, fost şef
al Marelui Cartier General german, era numit în fruntea Armatei 9 ger
mane 11, care luptase pe frontul · rusesc şi urma să se reorganizeze acum
pe teritoriul Transilvaniei 12• Intregul comandament al armatei germane
a sosit la 4/1 7 septembrie la Deva.
După ce la începutul lunii septembrie au fost dislocate noi mari
unităţi de pe celelalte fronturi sau din rezerva generală, la 5/1 8 septem
brie 1916, de comun acord, comandamentele supreme german şi austro
ungar hotărau adoptarea, cu începere de la 7/20 septembrie, a unui nou
dispozitiv şi fixarea altor misiuni imediate forţelor care operau în Tran
silvania 13• Astfel, Armata 9 germană prelua comanda grupării de
sud-vest, care cu modificările intervenite pe parcurs, era alcătuită din
Corpul 39 rezervă german, cu diviziile 187 infanterie şi 76 rezervă,
germane, Divizia 51 honvezi, Corpul alpin german, Brigada 144 infan
terie austro-ungară, Grupul Szivo, Corpul de cavalerie Schmettow • .
Armata 1 austro-ungară păstra în compunere : Gruparea de nord-est,
adică Corpul 1 rezervă german (general Kurt von Morgen), cu diviziile
7 1 infanterie austro-unga:-ă, 39 honvezi şi 89 infanterie germană ; Bri
gada 1 Landsturm husari, Regimentul 2 honvezi bosniac, Batalionul 4
artilerie pedestră bavarez şi Corpul 6 armată (general Ludwig von
Fabini), cu diviziile 61 honvezi şi 72 infanterie austro-ungară, plus ju-
'9 Ibidem, p. 298-299, 392-293.

10 Lt.-colonel Alexandru Ioaniţiu, Războiul României (1916-1919), vol. I, Bucu
reşti, [f.a.], p. 39.
11 General Erich von Falkenhayn, Campania Armatei 9-a împotriva românilor şi
ruşilor 1916/1917, Bucureşti, 1937, p. 17.
12
RRM, vol. I, Documente-Anexe, p. 396--4 00.
1 3 Ibidem, p. 400-401 ; General Erich von Falkenhayn, op. cit., p. 35.
* Generalul Erich von Falkenhayn a încredinţat sectoarele de acţiune de la

vest c:Hre est, între Dunăre (sectorul Orşova) şi depresiunea Haţegului (inclu
siv), Grupui ui Staabs, de aici pînă la Sibiu (inclusiv) Grupului Krafft (cu
subunităţi din Divizia 187 inLmterie, jandarmi şi grăniceri din acest sector),
pentru ca Corpul Schmettow (ce avea în subordine şi Divizia 51 honvezi) să
asigure fl ancul stîng pînă la Făgăraş (inclusiv), Divizia 76 rezervă rărnînînd în
rezerva armatei în zona Broşteni, Şeica Mare.
271
Punct de observare de artilerie pe crestele Carpaţilor la începutul operaţiilor de eliberare a
Transilvaniei
mătate din Divizia 37 honvezi *. Linia de demarcaţie între cele două

armate, care se subordonau nominal Marelui Cartier General de la Tes
chen * * , trecea pe la Bărcuţ, Iacobeni (localităţile intrau în dispozitivul
Armatei 1 austro-ungare), Dumbrăveni (la Armata 9 germană), Mica,
Iernut, Luduş, Turda (toate la Armata 1 austro-ungară).
In cîteva zile, primele obiective stabilite prin planul de campanie
au fost atinse. La 24 de ore de la începutul ofensivei, trupele române,
realizînd pătrunderi de 8-1 3 km în dispozitivul inamic, au atins alinia
mentul muntele Făgeţel (cota 1 148), Tulgheş (vest Prisăcani), valea Bis
triţei (3 km nord-vest de Palanca), valea Sulţei (1 km sud-vest de Oituz),
Vama Buzăului, Săcele (4 km est de Braşov), sud de satul Porceşti pe
valea Oltului, Măgura pe valea Jiului, „Meterezele lui Tudor" (nord de
Vîrciorova). După aproape 40 de ore de la intrarea în acţiune, marţi
1 6/29 august, Regimentul 6 „Mihai Viteazul" (comandat de colonelul
Mihail Darvari), din Grupul „Predeal", se afla deja la porţile Braşovu
ltti, pentru ca 'la ora 15, autorităţile municipale ieşite în întimpinare să
le transmită un călduros „Bine aţi venit ! " în numele populaţiei oraşu-
* O brigada fusese detaşată Armatei 7 austro-ungare pentru acoperirea liniei

Prundu Bîrgăului, Vatra Dornei.
** Arm01ta :J germană urma să primească instrucţiuni direct de la Pless.
272
T rupe române în marş spre Transilvania, după declanşarea primelor operaţii eliberatoare
lui. Intrînd în vechiul centru economic şi de cultură românească, ostaşii

români eliberatori au fost aclamaţi şi primiţi cu flori. „Stăm şi azi încă
uluiţi - scria «Gazeta T ransilvaniei», într-un editorial sărbătoresc -,
nu găsim cuvinte să dăm glas bucuriei înăbuşite de suferinţele seculare,
ne ştergem din nou şi tot din nou ochii plînşi şi împăienjeniţi, întrebîn
du-ne : „se poate ? ! ... Da ! Se poate ! » S-a putut ! Deşteaptă-te ro
mâne ! " 14.
Atmosfera plină de satisfacţie şi semnificaţia momentului erau în
registrate şi de saşii din oraş : „Evenimentul acesta [intrarea trupelor
române în Transilvania - n.n.] avea să noteze Schmidt Sidalb - îl
-
aşteptaseră din fragedă copilărie, cînd auzeau de la părinţi vorbind de

România Mare şi acum vedeau visul acesta realizat" 15•
La intrarea în oraşul Braşov, comandantul Armatei 2, generalul
Alexandru Averescu, într-un apel adresat locuitorilor, arăta că „armata
românească, păşind pe pămîntul sfînt pe care răsună de veacuri graiul
neamului nostru obijduit, nu a venit cu gînd de duşmănie împotriva
oamenilor de orice lege şi de orice neam, rămaşi la vetrele lor, fiind,
dimpotrivă, însufleţiţi de cele mai frăţeşti sentimente pentru tot no-
14 „Gazeta Transilvaniei", an LXXIX, nr. 175 din 24 august/6 septembrie 1916, p. 1 .

. 15 Apud Ştefan Pascu, Făurirea statului naţional unitar român. 1918, voi. I, Bucu
reşti. 1983, p. 389.
273
Vedere aeriană a Ilraşo·rnlui, în august 1 9 16 i.. - -
Facsimil din „Gazeta Transil-1aniei" din 2-1 august/6 septembrie 19 16, �prin�care se anunţă
eliberarea Braşo·rnlui 111.l
rodul paşnic" 16 • Această atitudine a armatei române, care s-a manifes

tat inclusiv în modul de constituire a noilor consilii orăşeneşti în teri
toriile eliberate, în care au fost desemnaţi reprezentanţi ai tuturor na
ţionalităţilor conlocuitoare, a fost recunoscută şi de presa maghiară din
teritoriile încă neeliberate 17.
18
„Gazeta Transilvaniei", an LXXIX, nr. 176 din 26 august/S septembrie p. 1. ,
u „Aradi Kez:eny", an XXX, nr. 268 din 1 5 noiembrie 1916 ; idem, nr. 272 d in
19 noiembrie 1916.
274
Pe frontul Armatei 1 române, Grupul „Olt-Lotru", ajungea încă în
seara zilei de 1 8/31 august la numai 1 0 km sud de Sibiu - realizînd
astfel o pătrundere de peste 25 km în dispozitivul inamic, cu un rit:n
mediu de aproape 1 0 km pe zi. In acelaşi timp, alte unităţi române pa
trunseseră impetuos intre 1 0-15 km în importantul bazin minier al văii
Jiului, eliberind Petroşanii la 17/30 august.
ln Carpaţii Răsăriteni, detaşamentele avansate ale Armatei de Nord
intrau victorioase în Tîrgu Secuiesc la 1 9 august/1 septembrie şi conti .
nuau să înainteze cu succes spre inima Transilvaniei. ln citeva zile tru
pele române stăpîneau deja toate trecătorile Carpaţilor, Comandamentul
suprem pregătind concentrarea forţelor principale dincolo de linia mun
ţilor şi debuşarea lor spre cursul Mureşului, în interiorul Transilvaniei,
pentru a împiedica concentrarea trupelor Puterilor Centrale şi a consti
tui astfel o bază sigură de dezvoltare a ofensivei generale, în legătură cu
armata rusă, spre Cîmpia Pannonică. Tricolorul românesc flutura acum
mîndru în localităţile teritoriului eliberat, întărind inimile şi credinţa
tuturor în înfăpţuirea marelui ideal.
Peste tot ostaşii români au fost primiţi cu entuziasm şi sprijiniţi
larg de populaţia locală, care „in fiecare răsărit şi apus de soare vedeau
nu numai pronosticul zilei de lucru, ci pe cel de sărbătoare al celei mai
mari sărbători de glorie şi dreptate" 1s. lnaintarea peste Carpaţi - care
niciodată nu constituiseră o barieră intre români, ci, dimpotrivă, o con
tinuă cale de legătură - a fost însoţită de numeroase şi mişcătoare mani
festări de bucurie. „Aspiraţiilor profunde ale poporului român spre uni
tate - arată tovarăşul Nicolae Ceauşescu - le-au dat glas declaraţiile
politice ale vremii, presa, puternicele mani!estări publice care au avut
loc cu acest prilej pe întreg cuprinsul ţării şi, în mod deosebit, entuzias
mul nemărginit cu care ostaşii români au fost întimpinaţi în Transilvania
de masele largi ale întregii populaţii" 19. Pretutindeni pe unde treceau
unităţile române, populaţia oraşelor şi satelor le întîmpina cu cele mai
sincere sentimente de bucurie şi de nădejde în apropierea „ceasului celui
mare", al unirii laolaltă şi pe vecie a întregului popor român. „Prin sate
- scria un ofiţer din Regimentul 29 infanterie - [ . . ] e sărbătoare cînd .
ne văd" 20• La Săcele, de pildă, în hora „de înfrăţire, de mult aşteptată

de unii şi de alţii", după cum o caracteriza un participant direct la eve
nimente, „s-au prins ofiţerii şi soldaţii, locuitorii, femeile şi fetele sa
tului" 21, unităţile române fiind însoţite pînă la ieşirea din localitate „de
sute de români care îşi arăta bucuria prin strigăte de -.Trăiască România
Mare»" 22• ln cele mai diverse forme, populaţia transilvăneană a ajutat
1 8 „Gazeta Transilvaniei", an LXXIX, nr. 198 din 22 septembrie/5

octombrie 1916,
p. 1 .
11 Nicolae Ceauşescu, România p e drumul desăvîrşirii construcţiei socialtste vol 2
' · '
Editura Politică, Bucureşti, "1969, p. 468.
1' Apud 1918. Unirea Transilvaniei cu România, Bucureşti, 1978, p. 419.
11 I. �- Dimitrescu, Jertfă şi biruinţă (fn război cu Regimentul 50 tnfanterie), Foc
şani, [f.a. ], p. 25 26.
11 I bidem, p. 26.
-
275
Luptă de întîlnire între subunităţi române şi germane în trecătoarea. Turnu Roşu (septembrie
19 16) (desen de A . Reich)
trupele române, înţelegînd să contribuie la grăbirea momentului scuturării

jugului străin asupritor şi la apropierea realizării în fapt, pentru tot
deauna, a dezidera.tului de unitate al românilor. Sătenii transilvăneni erau
călăuze deosebit de bune „prin ascunzişurile munţilor" 23.
Totodată, pătrunderea armatei române eliberatoare în Transilvania
a fost însotită de numeroase cereri de înrolare în unitătile . române a
bărbaţilor apţi de luptă. Zeci de mii de tineri transilvăneni s-au pre
zentat comandanţilor diverselor unităţi româneşti, cerindu-le să fie pri
miţi voluntari. „In zadar [ . . . ] continuă mobilizarea [Austro-Ungariei
- n.n.] � afirma un ţăran din ţinutul Bistriţei - fiindcă nici aşa nu
vor putea stăvili calea armatei române", care „va pleca pe front pînă
la ultimul om, fiindcă acolo [în România n.n.] nu va sta nimeni de
-
pază căilor ferate şi podurilor, aceasta o vor asigura cei care nu vor face
parte din armată, dacă nu o vor face chiar româncele. Iar teritoriile care
ar fi ocupate [eliberate n.n.] abia nu vor necesita nici pază, fiindcă
-
acelea le vom păzi noi înşine, iar dacă nu noi, atunci femeile noastre" 24•
Se exprima aici voinţa neclintită a românilor, bărbaţi şi femei, tineri şi
vîrstnici, de a lupta, prin toate mijloacele, pentru împlinirea Unirii, ideal
n Apud 1918. Unirea Transilvaniei cu România, p. 419.

H Independenţa României, Bucureşti, 1977, p. 371.
276
pentru care, după cum se exprima Octavian Goga, „au răposat şi moşii
· ·
şi părinţii". < . ,;. . ,, ,
Asemenea manifestări de puternică solidaritate naţională au avut

• un amplu ecou printre românii de .· pretutindeni. La 1 6/29 august
1 916, din Siberia, unde era prizonier de război provenit din arniata
austro-ungară, studentul Matei Sofonea a trimis pe adresa Universităţii
din Bucureşti urarea înflăcărată de : „Trăiască Marea Românie ! ", anun
ţînd, totodată, hotărîrea românilor transilvăneni prizonieri în Rusia de
a veni „să udăm pămîntul scumpei noastre Transilvanii cu sîngele nos
tru", căci „ceasul a sunat şi timpul revanşei noastre iată vine. Să ·mer
gem înainte, numai înainte ! " 25• Răsunetul acestui entuziasm s-a răspîn
dit şi în Bucovina, unde manifestările în vederea unirii acestei străvechi
provincii româneşti cu ţara liberă s-au înteţit şi au căpătat o amploare
deosebită.
Trecerea Carpaţilor de către armata română, apreciată de presa
străină drept „un moment epic" 26, a fost, aşadar, un act firesc şi necesar,
încărcat de semnificaţii, îndelung aşteptat şi pregătit, salutat şi susţinut
de un întreg popor.
•
Acţiunile ofensive întreprinse de trupele române pentru eliberarea

Transilvaniei s-au desfăşurat în felul următor :
Armata de Nord, comandată de generalul de divizie Constantin Pre
san, concentrată în nord-vestul Moldovei, între valea Bistriţei şi cea a
Caşinului, a trecut la ofensivă în scopul de a zdrobi orice rezistenţă a
inamicului şi a pătrunde cît mai rapid în văile superioare ale Mureşului
şi Oltului, asigurîndu-se, astfel, condiţii bune pentru dezvoltarea succe
sului spre vest şi stabilirea legăturilor cu Armata 9 rusă. La îndeplinirea
acestei misiuni participau trei divizii aflate în primul eşalon operativ,
care au organizat şi cele 6 grupuri de acoperire dispuse pe linia fron
tului, de la rîul Neagra pînă la Oituz. Terenul pe care a acţionat Armata
de Nord - Carpaţii Orientali - prezintă numeroase trecători, prin care
se debuşează la vest de munţi în marea depresiune a Giurgeului, străbă
tută de văile Mureşului şi Oltului, după care se întîlneşte lanţul vulcanic ·
• al munţilor Gurghiului, Harghitei şi Baraoltului.

într-o primă etapă a operaţiei ofensive executată de Armata de
N0rd, cuprinsă între 1 5/28 august şi 20 august/2 septembrie, forţele ro
mâne au obligat inamicul să se retragă pe toate direcţiile şi să creeze
condiţii favorabile înaintării, potrivit misiunii primite 27• Din noaptea
de 1 4/27 spre 1 5/28 august, la aripa dreaptă, Divizia 14 infanterie, sub
comanda generalului de brigadă Paraschiv Vasilescu, a trecut la ofen
sivă simultan cu toate grupurile din compunere.
Grupul „Bistriţa" (colonel Constantin Niculcea, comandantul Regi
mentului 56 infanterie) a înaintat pe trei direcţii peste culmile
!5 Apud 1918. Unirea Transilvaniei cu România, p. 419.

20 Documente străine, p. 1 17.
!7 RRM, voi. I, Documente-Anexe, p. 258-260. Raportul de forţe în perioada
277
Generalul de divizie Constantin Presau,
comandantul Armatei de Nord române
(august - noiembrie 19 16)
Alunişului, Budacu şi Stege, atingînd, încă din prima zi, aliniamentul

Bilbor, Bîtca Arsurilor. In acţiunile întreprinse în această zi de luptă
s-au distins numeroşi ostaşi, între care soldaţii Vasile Arghir şi Iacob
Eremia, din Regimentul 56 infanterie, căzuţi la datorie în timpul unei
misiuni de cercetare în liniile inamice. In timp ce coloanele Grupului
„Bistriţa" înaintau spre vest, profitînd de inacţiunea trupelor ruse de
legătură şi de pe frontul din Bucovina, forţe austro-ungare de valoarea
unui regiment de infanterie, întărite cu cavalerie, au pătruns în zona
Suceava, ocupînd satele Neagra Şarului, Şaru Dornei, Păltinişul şi Dră
goioasa, creînd pericolul executării unui contraatac în flancul drept al Di
viziei 14 infanterie. Pentru înlăturarea pericolului ce se crease dinspre
depresiunea Dornelor a fost trimisă o companie din Regimentul 56 in- .
f anterie, care a executat serviciul de siguranţă la nord de Broşteni şi a
respins subunităţile de cavalerie inamice care înaintau din direcţia Dră
goioasa. In urma acestui episod de luptă, batalionul 4 din Regimentul 56,
15/28 august-1/14 septembrie pe acest front a fost permanent superior de par

tea trupelor romAne.
Armata de Nord / Armata 1 austro-ungară I Raportul de forţe
Batalioane 70 17 '4, 1/ l
Escadroane 35 11 3, 1/ 1
Baterii 4 2 10 4,2/ 1
Mitraliere 68 8 8,5/ 1
278
care asigura dreapta Diviziei 14 infanterie, a înaintat peste înălţimile
vîrful Bîdei, m untele Călimănel, vîrful Păltiniş şi a eliberat satul Catri
nari ; pe Călimănel şi Păltiniş au fost instalate în poziţii de tragere
două baterii de 87 mm, deplasate de la Broşteni 2s. După aceasta, Grupul
„Bistriţa" a înaintat şi a reuşit ca, pînă la 17/30 august, să atingă alinia
mentul ordonat, situat pe cursurile superioare ale rîurilor Călimănel,
Neagra şi Bistricioara, eliberînd mai multe localităţi.
Grupul „Bistricioara" (general de brigadă Luca Vlădoianu, coman
dantul Brigăzii 27 infanterie) a atacat în acelaşi timp, pe trei direcţii,
zdrobind rezistenţele inamicului pe vîrful Făgeţel (cota 1 148) şi pînă la
1 6/29 august a pus stăpînire pe această înălţime, ca şi pe dealul Te
leacului.
Grupul „Bicaz" (general de brigadă Constantin Fl. Ionescu, coman
· dantul Brigăzii 28 infanterie) a acţionat în lungul comunicaţiei Bicaz,
Gheorgheni. Cu forţele de la nord a pătruns în Transilvania şi a parti
cipat la atacul şi' cucerirea vîrfului Comarnicului şi dealului Teleacului,
obligînd inamicul să se retragă spre valea Putnei 29• Unităţile din centru
au atacat în lungul comunicaţiei principale de pe valea Bicazului s pre
localitatea Bicazu Ardelean. ln urma luptelor, forţele adverse (grăniceri
şi subunităţi din Regimentul 17 honvezi) au fost obligate să se retragă,
îmegistrînd pierderi, printre care un ofiţer şi 56 soldaţi făcuţi prizonieri
de trupele române. Ulterior, pînă la 1 6/29 august, a fost atins alinia
mentul dealul Danciului, dealul Munticelul (Cheile Bicazului). Subunită
ţile de la flancul sudic au trecut în Transilvania pe direcţia localităţii
Brateş, apoi au înaintat pe valea rîului Aţa către vîrful Gradului.
Concomitent cu înaintarea celor trei grupuri peste munţii Bistriţei,
Ceahlăului şi Tarcăului, Divizia 14 infanterie a început să-şi deplaseze,
spre raioanele acţiunilor de luptă, trupele din rezervă care iniţial se gă
seau pe valea Bistriţei.
Divizia 7 infanterie (general de brigadă Ioan Istrate) s-a angajat
în luptă pe văile T rotuşului şi Uzului pentru a debuşa, cu cele două
grupuri ale sale, „Ghimeş" şi „Uz", peste munţii Ciucului pe cursul su
perior al Oltului 30.
Grupul „Ghimeş" (colonel Octav Boian, comandantul Brigăzii 14 in
fanterie) a trecut în Transilvania pe cinci coloane. Cea din nord a des
făşurat acţiuni mai importante în faţa gării Ghimeş, unde inamicul, care
avea o poziţie de apărare întărită, a încercat să păstreze singura cale
ferată - Deda, Ghimeş, Adjud - ce făcea legătura între Transilvania
şi Moldova. Pentru interceptarea acesteia, batalionul 1 din Regimentul
14 infanterie, care a fost întărit cu încă cinci companii şi o secţie de
artilerie, a executat un atac energic pe rîul Trotuş şi a ajuns pînă la
localitatea Bolovăniş. In seara zilei de 15/28 august, coloana de nord a
te RRM, voi. I, p. 185 . .

29 Ibidem, p. 186. .
ao Const. Kiriţescu, Istoria războiului pentru intregtrea României. 1 91 6-1919, vol. I,
Bucureşti, [f.a.], p. 259.
279
eliberat Ghimeşul şi a capturat un parc de 100 vagoane. La centrul gru
pului, unde se executa efortul principal în lungul comunicaţiei Comă
neşti, Miercurea Ciuc, trupele române au trecut pîrîul Popoi, eliberînd
localitatea cu acelaşi nume ; apoi au continuat înaintarea lor victorioasă,
şi, pînă la 16/29 august, au ajuns la Ghhneş. Coloanele dispuse la sud
au anihilat pichetul Ciugheş şi au înaintat pe văile Ciugheşului şi Sulţei
spre localitatea Coşnea şi vîrful Viscol.
Grupul „Uz" (colonel Petre Velicu, comandantul Brigăzii 13 infan
terie) a acţionat cu cele patru batalioane şi două baterii pe trei coloane,
între valea Ciobănaşului şi pantele de nord-est ale munţilor Nemira. Cu
trupele de la dreapta a înaintat pînă la Oratia (cota 1 229), unde bata
lionul 1 din Regimentul 27 infanterie, în urma unui atac viguros, dat în
ziua de 17 /30 august, a zdrobit rezistenţa inamicului şi a eliberat loca
litatea, după care a continuat înaintarea pînă la Armăşeni. Lupte im
portante s-au dat la centru, la vama Uz şi la fabrica de cherestea Za
lomit, unde inamicul, opunînd o rezistenţă îndîrjită, a distrus podurile
şi a blocat comunicaţiile cu stînci şi arbori · doborîţi de pe versanţi. Cu
toate acestea, ostaşii Regimentului 27 infanterie au înaintat pînă în seara
zilei de 15/28 august cca 2 km la vest de fabrică 31 • In ziua următoare.
după ce a primit întăriri, coloana de centru a înaintat pe valea Uzului,
iar coloana din stînga pe versantul de vest al masivului Nemira
(cota 1 649), ajungînd la Iacobeni.
Grupul „Oituz" (general de brigadă Nicolae Petala, comandantul
Brigăzii 15 infanterie), din compunerea Diviziei 8 infanterie, comandată
de generalul de brigadă Ioan Pătraşcu, a avut ca ax al pătrunderii valea
Oituzului, pe comunicaţia Oneşti, Tîrgu Secuiesc, unde a atacat cu co
loana principală. Asigurarea acesteia s-a făcut pe ambele flancuri de
subunităţi care au înaintat după ora 22 pe înălţimile de la sud şi nord
ale văii, surprinzînd posturile avansate ale inamicului. Această coloană
a eliberat satul Oituz pe 15/28 august, după care a înaintat punînd stă
pînire, la 17 /30 august, pe pantele de nord ale munţilor Breţcului. Co
loana din stînga, formată din .Regimentul 8 vînători, întărit cu o baterie
de obuziere şi o baterie de tunuri de munte de 63 mm, a învăluit pe la
sud poziţia inamică peste vîrful Clăbuc şi, după lupte de scurtă durată
cu subunităţi ale Diviziei 61 honvezi, a ajuns pe muntele Negru şi a în·
văluit pe la sud localitatea Breţcu. Ulterior, forţele principale ale gru
pului au eliberat, la 17/30 august, oraşul Tîrgu Secuiesc 32. Astfel , Gru
pul „Oituz" a reuşit ca la 17 /30 august să iasă printre muntii Nemirei
şi Vrancei, prin pasul Oituz, să pătrundă în depresiunea TîrEfu Secuiesc
ş� să-�i cree�e condiţii de dezvoltare a succesului în adîncimea dispozi-
. ·
tivului inamic.
In cadrul acestor acţiuni s-au distins, într-unul din primele atacuri
ale pichetelor de graniţă, sublocotenentul Mihail Orăşanu, din batalionul
1 al Regimentului 1 3 infanterie, şi locotenentul de rezervă Nicolae Ma-
31 RRM, vol. I, p. 190.

S! Ibidem, p. 191 . .
280
Locotenentul Nicolae l\facarie, diu Regi
mentul 13 infanterie „Ştefan cel Mare",
căzut la 1 5]28 august 19 16, prima zi a
campaniei armatei române pentru eliberarea
Transihaniei
carie, din batalionul 4 al aceleiaşi unităţi, care au căzut eroic în luptă

în fruntea ostaşilor.
Astfel, grupurile de acoperire ale Armatei de Nord au reuşit ca,
pînă în seara de 1 7/30 august, să atingă toate obiectivele stabilite, trecînd
zona muntoasă, iar la aripa stîngă Grupul „Oituz" a depăşit cu 10 km ali
niamentul hotărît, ceea ce a creat condiţii favorabile de pătrundere pe
toate direcţiile în depresiunile Gurghiului, Ciucului şi Bîrsei.
In faţa atacurilor puternice ale trupelor române, inamicul din con
tact s-a retras cu forţele principale ale Brigăzii 16 Landsturm pe alinia
mentul est Topliţa, Ditrău şi cu cele ale Brigăzii 19 Landsturm în depre
siunea Ciucului, realizînd legătura cu Divizia 1 1 cavalerie de la flancul
drept al Armatei 7 austro-ungare în munţii Căliman.
In faza următoare a operaţiei, Armata de Nord trebura să asigure
spaţiul pentru concentrarea forţelor principale în cele trei depresiuni
intramontane din fîşia sa, respingînd inamicul peste munţii Gurghiului,
Harghitei şi Bodocului. Ca urmare, Marele Cartier General a fixat, la
1 7/30 august, Armatei de Nord şi direct Diviziei 14 infanterie o nouă mi
siune, indicînd, totodată, sitµaţia trupelor ruse vecine, precum şi unele
probleme de cooperare cu acestea. „Armatele ruse din Bucovina şi Galiţia
sudică - se spunea în ordinul transmis - vor ataca mîine, 1 8 august
[stil vechi - n.n.], cu intenţia de a înainta cu forţe superioare în direc
ţiunea Sighetu Marmaţiei şi de acolo a se coborî spre sud pentru a atinge
zona Dej, Bistriţa transilvană. Simultan cu acest atac, Divizia 14 va tre
bui să atace şi ea, pentru ii ocupa înălţimile care domină valea supe-
281
rioară a Mureşului, între Topliţa şi Deda, înălţimi jalonate de vidul Ul
mului, dealul Secuiului, Piatra Suciului" 33•
In următoarele zile, între 1 8/31 august şi 20 august/2 septembrie,
pe baza ordinelor primite, concomitent cu lucrările de întărire pe po
ziţiile atinse în fîşia de ofensivă a Armatei de Nord, trupele române au
continuat înaintarea. La aripa dreaptă a armatei, Grupul „Bistriţa" a
angajat lupte îndîrjite pentru a degaja de inamic înălţimile de la vest
de Bilbor 34•
Grupul „Bistricioara", întărit cu un detaşament luat de la stînga
Grupului „Bistriţa" (2 batalioane şi o baterie) şi cu 3 baterii din rezerva
diviziei, a reluat înaintarea la 18/31 august, reuşind să elibereze, în seara
aceleiaşi zile, localitatea Borsec ; apoi a continuat acţiunile în lungul co
municaţiei spre Topliţa şi peste culmile nordice ale munţilor Giurgeului ,
fără a debuşa însă în valea Mureşului. In depresiunea Giurgeului s-au
trimis numai elemente de cercetare, care au descoperit că în raionul To
pliţa se găsesc regimentele 1 7 şi 19 honvezi, sprijinite de alte forţe dis
locate pe pantele vestice ale munţilor Giurgeului.
Grupul „Bicaz", cu cele două coloane, a manevrat pentru a învălui
rezistenţele inamicului din Cheile Bicazului, cele mai importante lupte
desfăşurîndu-se de către coloana de nord, pentru depăşirea afluenţilor
rîului Putna. Pînă la 20 august/2 septembrie au fost create în această
zonă condiţii pentru debuşarea în depresiunea Giurgeului.
In acelaşi interval de timp, în fîşia Diviziei 7 infanterie, grupurile
„Ghimeş" şi „Uz" s-au consolidat pe poziţiile atinse în zilele precedente.
In fîşia Diviziei 8 infanterie, Brigada 1 5 infanterie a desfăşurat
acţiuni pentru curăţirea de inamic a localităţilor din depresiunea Tîrgu
Secuiesc şi a trimis elemente de recunoaştere spre localităţile Tuşnad ,
Bixad şi Sfîntu Gheorghe 35,
Divizia 2 cavalerie, care fusese concentrată la Oneşti şi apoi de
plasată în zona Tîrgu Secuiesc, a primit misiunea să pună stăpînire pe
depozitele inamicului din această depresiune, să execute cercetarea spre
nord în direcţia Miercurea Ciuc, unde se aprecia că inamicul concen
trează o divizie, iar cu o parte din forţe să pătrundă în valea Oltului
peste munţii Bodocului 36• In vederea îndeplinirii misiunii, divizia a tri
mis Regimentul 7 roşiori spre Miercurea Ciuc, iar peste regiunea mun
toasă, spre vest, Regimentul 1 1 roşiori, care, în cooperare cu Regimentul
8 vînători, !f eliberat la 20 august/2 septembrie localitatea Bixad şi alte
aşezări de pe valea Oltului.
In etapa a doua a operaţiei, cuprinsă între 21 august/3 septembrie
şi 28 august/10 septembrie, pe frontul Armatei de Nord acţiunile ofen
sive au continuat în scopul asigurării controlului în toate depresiunile
intramontane din estul Transilvaniei, a degajării munţilor Călimanului,
» Ibtdem, voi. I, Documente-Anexe, p. 260-261.

34 Ibidem, vol. I, p. 198.
35 Generalul G. A. Dabija, Armata romdnii fn rdzboful mondial (1916-1918), voi. I,
Bucureşti, [f.a.], p. 266-267.
se Arh. M.Ap.N., Dtvtzta Z cavalerie, dosar nr. 555/5, f. 4-6.
282
Gurgh1ului şi Harghitei de orice forţe inamice şi a debuşării în podişul
Transilvaniei. Trupele de la dreapta dispozitivului Armatei de Nord au
primit ordin să acţioneze în cooperare strînsă cu Armata 9 rusă.
Ofensiva trupelor române a reînceput pe 23 august/5 septembrie cu
grupurile „Bistricioara" şi „Bicaz". După eforturi deosebite, executînd
atît atacuri frontale, cît şi acţiuni învăluitoare, cu coloanele organizate
din timp pe direcţii laterale, forţele române au pătruns în depresiunea
Giurgeului, au eliberat pînă la 25 august/7 septembrie localităţile Ditrău
şi Gheorgheni, iar pînă la 28 august/10 septembrie au ajuns în munţii
Gurghiului.
Atmosfera luptelor îndîrjite din acele zile de vară tîrzie, aşa cum
ne-au descris-o cei care au participat la ele, relevă pregnant starea de
spirit în care acţionau trupele române. „Mergem grăbiţi [„.] Dorul de luptă
şi de izbîndă ne făcea să nu mai simţim oboseala [„.]. Hora războiului a
început. Tunurile, ca un cîntec sălbatec, bat lung şi îndesat. Luăm ade
vărata formaţie de luptă, căci obuzele şi şrapnelele scormonesc pămîntul
şi scuipă gloanţele în toate părţile [ . ] Nimic nu se mai înţelege [ . . ]. Iar
.. .
noi înaintăm uşor, ocolind pe cît e putinţa scurmăturile obuzelor bleste

mate. Flăcăii României nu dau înapoi ! Şi ţinta lor este tot înainte I" 37.
Intre 21 august/3 septembrie şi 24 august/6 septembrie, grupurile
şi coloanele de atac, constituite de Divizia 7 infanterie, Brigada 15 infan
terie şi Divizia 2 cavalerie, s-au consolidat pe poziţii. Ulterior, pînă la
28 august/10 septembrie, aceste mari unităţi au pătruns spre munţii Har
ghitei şi Bodocului, asigurînd spaţiul de concentrare pentru noile unităţi
mobilizate care constituiau forţele ce aveau misiunea să dezvolte ofen
siva în interiorul podişului intracarpatic. Astfel, grupurile „Uz" şi „Oi
tuz", care au atacat de front şi de flanc în direcţia Miercurea,_ Ciuc, după
acţiuni deosebit de violente, au eliberat, în seara zilei de 26 august/8 sep
tembrie, oraşul. Aici a căzut eroic, în fruntea companiei sale, cel dintîi
ofiţer din Regimentul 1 5 „Războieni", căpitanul Nicolae Vulovici 38, a
cărui moarte, după cum menţiona ziarul „Minerva" din 10/23 septem
brie 1 916, „a sporit lista eroilor noştri" cu un „ostaş de valoare" şi un
„poet de talent în acelaşi timp" 39.
Zona principală de concentrare a forţelor Armatei de Nord fusese
stabilită în raionul Ditrău, Gheorgheni, Miercurea Ciuc, Tîrgu Secuiesc.
Mobilizarea şi constituirea unităţilor se făcuse între timp la est de
culmile centrale ale Carpaţilor Orientali, astfel : Divizia 14 infanterie,
care avusese aproape toate unităţile constituite, îşi adunase rezervele pe
valea Bistriţei, la nord de Bicaz ; Divizia 7 infanterie în zona Dărmă-
ar
as Constantin Căzănlşteanu, Dorina Rusu,
Eugen Marinescu, Cfntdreţul luptelor
op. dt., p. 68-69.
şt al biruinţelor. Cdpttanul-poet Nicolae
Vulovici, Bucureşti, 1977, p. 80-82.
" „Minerva", an VIII, nr. 2 770 din 10 septembrie 1916, p. 1.
283
Căpitanul Nicolae Vulovici, din Regimentul
15 infanterie „Războieni", căzut eroic la
26 august/8 septembrie 1 9 16 în luptele
pentru eliberarea oraşului Miercurea Ciuc
neşti, Asău, Comăneşti ; Divizia 8 infanterie pe valea Trotuşului la T îrgu

Ocna, Brăteşti ; Divizia 2 cavalerie fusese deplasată în întregime în de
presiunea Tîrgu Secuiesc.
La data de 22 august/4 septembrie, comandantul Armatei de Nord
a ho tărît schimbarea raioanelor de concentrare ale Diviziei 8 infanterie
mai la nord, pentru a o introduce în operaţie între diviziile 14 şi 7 in
fanterie. Ca urmare, pînă la 28 august/10 septembrie unităţile Diviziei B
au fost dirijate şi concentrate în depresiunea Giurgeului, sub protecţia
trupelor de acoperire. 40
Pătrunderea adîncă (de 60-70 km) realizată de Armata de Nord
peste Carpaţii Orientali, care punea în mare pericol aripa dreaptă a Ar
matei 7 austro-ungare din Bucovina, a determinat comandamentul ina
mic să dirijeze spre zona de joncţiune a armatelor 1 şi 7 austro-ungare
noi mari unităţi din rezerva generală.
Armata de Nord, care înaintase· pînă la 29 august/11 septembrie pe
înălţimile de la vest de Mureş şi Olt, a primit ordin, încă de la 26 au
gust/8 septembrie, ca după degajarea acestora de inamic, să-şi suspende
temporar acţiunile ofensive din cauza situaţiei create pe frontul de sud.
O nouă etapă din desfăşurarea luptelor în fîşia Armatei de Nord
s-a consumat între 29 august/11 septembrie şi 13/26 septembrie, cînd
trupele române au reluat acţiunile ofensive, reuşind să realizeze noi pă
trunderi spre vest.
40 Arh. M.Ap.N., fond Dirizia 8 infanterie, dosar nr. 514/3, f. 20-21.
284
In această perioadă, deşi trupele române vor păstra o anumită su
perioritate, în primul rînd în efective, raportul . d e forţe s-a diminuat
simţitor faţă de cel iniţial, aşa după cum rezultă din graficul de mai jos :
Armata I Batalioane
I
'
Escadroane
I Baterii
I Mitraliere
Armata de Nord 70 35 42 (plus 6 68

de munte)
Armata 1 austro-ungară 29 - 35 13 - 15 30 - 4 1 9 1 - 104
I
Raport de august 4, 1/ l 3, 1/ l 4,2/ l 8,5/ 1
forţe
septembrie 2,4 - 2/ 1 2,6 - 2, 3/ 1 1,6 - 1,2/ 1 0 , 8 - 0,7/ 1
Divizia 14 infanterie a acţionat cu detaşamentele "Bistriţa" * şi

„Căliman" * * la dreapta dispozitivului pentru a asigura flancul diviziei
şi a face joncţiunea cu trupele ruse. Forţele principale ale diviziei au
atacat, începînd cu 12/25 septembrie, pentru a deschide defileul Mure
şului pe direcţia Topliţa, Deda, în vederea debuşării lor în podişul Tran
silvaniei, şi, totodată, pentru a împiedica Brigada 61 austro-ungară să tri
mită întăriri spre munţii Căliman. La sfîrşitul efortului ofensiv, Divizia
14 infanterie a atins aliniamentul dealul Negrii (sud-vest Vatra Dornei),
Şaru Dornei, vîrful Pietrosul (cota 2 1 02 - munţii Căliman), Răstoliţa (pe
valea Mureşului), avînd elemente înaintate la Deda, vîrful Ţibleş şi vîrful
Seleşel din Munţii Gurghiului. In ziua de 14/27 septembrie înaintarea
Diviziei 14 infanterie a fost oprită prin ordinul Armatei de Nord, pri
mind misiunea de a organiza o poziţie de rezistenţă la est de văile Io
dului şi Răstoliţei.
Divizia 8 infanterie, în ultima etapă a ofensivei, a înaintat viguros
de pe înălţimile de la vest de Mureş, peste Munţii Gurghiului, începînd
cu 5/18 septembrie . Dispozitivul diviziei a fost organizat pe un eşalon
cu o rezervă ; în eşalonul întîi Brigada 37 infanterie a acţionat pe trei
coloane pe axul localităţilor Ditrău, Lăpuşna, Reghin, iar Brigada 16 in
fanterie a înaintat asemănător pe axul Gheorgheni, Joseni, Praid. In acest
timp, a reintrat în subordinea diviziei Brigada 1 5 infanterie, prin care
s-a realizat legătura la flancul stîng cu Divizia 7 infanterie. La înche
ierea etapei, Divizia 8 infanterie a ajuns pe aliniamentul pîrîului Casva,
satul cu acelaşi nume, !băneşti, Praid. 4 1
Divizia 7 infante1ie a depăşit munţii Harghita , ajungînd în depre
�:;iunea Vlăhiţa, pe cursurile superioare ale Homorodului şi Tîrnavei Mari.
Divizia 2 cavalerie, la aripa stîngă a armatei, a primit misiunea
de a elibera oraşul Odorheiu! Secuiesc şi, ca urmare, s-a deplasat în acest
• Format la 28 august/IO septembrie din Regimentul 85 infanterie (4 batalioane)

şi o baterie de 87 mm din divizionul de obuziere al Regimentului 24 artilerie.
•• Constituit la 28 august/IO septembrie pentru a ocupa o poziţie pe muntele Că
liman în scopul barării eventualelor atacuri inamice înspre Bilbor şi Topliţa.
u Arh. M.Ap.N., fond Divizia 8 infanterie, dosar nr. 5I4/3, f. 2I-26.
285
Prizonieri austro-ungari la Ditrău (septembrie 1 9 16)
raion fără a intra însă în localitate ; pe 5/1 8 septembrie, oraşul fusese

eliberat de ostaşii Regimentului 4 vînători. Trupele române eliberatoare
au fost întimpinate de primarul localităţii, în cadrul unei solemnităţi.
Prin acţiunile diviziilor 7 infanterie şi 2 cavalerie, aliniamentul .
atins de Armata de Nord se prelungea spre sud de la Praid la Odorheiul
Secuiesc.
Ulterior, între 1 5/28 septembrie şi 18 septembrie/1 octombrie, Ar
mata de Nord a desfăşurat unele acţiuni ofensive locale pentru a fixa for
ţele inamice din podişul Tîrnavelor şi a interzice dirijarea lor spre Sibiu,
contribuind astfel la degajarea Corpului de Olt. Acţiunile şi-au atins par�
ţial scopul la diviziile 14, 8, 7 infanterie şi 2 cavalerie, care au împins
spre vest frontul Armatei 1 austro-ungare pînă la aliniamentul : Deda,
înălţimile est Reghin, Chibed, Cristuru Secuiesc, dealurile sud şi est
Archiud şi Brădeni. 42
ln concluzie, Armata de Nord, care a acţionat cu vigoare, în ritm
înalt în primele zile ale campaniei, în mod deosebit la aripa sa stingă
- trupele dind dovadă de un elan combativ ridicat, fiind conduse cu
multă competenţă şi energie de generalul Constantin Presan -, a reuşit
să-şi îndeplinească misiunea primită de a ieşi cu forţele în podişul Tran
silvaniei şi a crea condiţii de dezvoltare a succesului spre "poarta" So-
42 RRM, vol. II, p. 514.
286
meşului. Către sfîrşitul operaţiei de armată, datorită situaţiei strategice a
forţelor române pe frontul de sud, conform ordinelor primite de a se
consolida pe aliniamentele atinse, acţiunile ofensive au avut scopul de
a fixa forţele inamice din faţă şi a împiedica deplasarea lor în alte zone
de luptă. ln final, în urma ordinului expres primit din partea Ma
relui Cartier General, Armata de Nord s-a oprit la ieşirea de vest din
Munţii Vulcanici, luînd în continuare măsuri de consolidare pe alinia
m entele atinse succesiv, în scopul de a face faţă unei eventuale contra
ofensive inamice, care se contura prin concentrarea de noi forţe în Tran
silvania sub ordinele comandamentelor armatelor 9 germană şi 1 austro
ungară.
Pe timpul acţiunilor ofensive, care au durat, cu unele întreruperi,
aproape o lună de zile (15/28 august - 1 8 septembrie/! octombrie), Ar
mata de Nord şi-a dezvoltat ofensiva într-o fîşie largă de peste 260 km
la început şi de 1 50 km în faza finală. Ea a pătruns între 50 şi 100 km
în adîncimea dispozitivului inamic, parcurgînd prin lupte grele 20 km
în etapa întîi, 30 km în etapa a doua şi 40 km în ultima etapă, eliberînd
12 OOO km2 din teritoriul românesc aflat sub dominaţie străină.
Ritmul mediu al ofensivei la flancul drept al frontului din Tran
silvania, pe întreaga durată de 28 de zile, a fost cuprins între 3 şi 5 km
în 24 de ore. Ritmul de ofensivă a fost de 5 km în prima etapă şi de
3 km în celelalte două etape. Intrucît în multe zile ofensiva a stagnat,
iar terenul în care s-a acţionat a fost muntos, împădurit, greu accesibil,
acest ritm poate fi socotit corespunzător atît din punctul de vedere al
raportului de forţe existent, cit şi din cel al dificultăţilor întimpinate
pe parcursul desfăşurării acţiunilor de luptă.
Lărgimile fîşiilor de ofensivă ale marilor unităţi subordonate au fost
diferite în raport cu caracteristicile terenului în care s-au dus luptele şi
de depărtarea dintre direcţiile pe care acţionau grupările respective ;
40-80 km la Divizia 14 infanterie, 30-90 km la Divizia 7 infanterie,
25-40 km la Divizia 8 infanterie, care a înaintat cu o singură brigadă
în eşalonul întîi, 40-70 km la Divizia 2 cavalerie.
Grupurile de acoperire au manevrat, de regulă, pe direcţii inde
pendente, în lungul trecătorilor din Carpaţii Orientali, cu depărtări apre
ciabile între coloanele care executau atacul. Avînd fîşii de ofensivă largi
ca dezvoltare frontală, grupurile şi-au concentrat forţele şi au rupt
apărarea inamicului în sectoare cu o lungime de 1 6 km şi 30 km : "Bis
triţa", 30 km ; „Bistricioara", 20 km ; „Bicaz", 16 km i „Ghimeş", 30 km ;
"Uz", 20 km ; „Oituz", 20 km.
Pe timpul ofensivei, Armata de Nord a avut în atenţie realizarea
legăturii cu Armata 2 română, după depăşirea regiunii muntoase, şi
cooperarea cu Armata 9 rusă la aripa dreaptă, unde însă pătrunderea
Grupului „Bistriţa" a fost mai mică în comparaţie cu celelalte grupuri.
Acest din urmă fapt s-a datorat insuficientei realizări a cooperării în
luptă între aripile respective ale armatelor aliate, decurgînd în principal
din faptul că Armata 9 rusă nu a desfăşurat acţiunile ofensive preconi
zate în Convenţia militară clin 4/17 august 1916.
287
Comandamentul Armatei de Nord, deşi înfiinţat la data decretării
mobilizării generale, a demonstrat capacitatea şi intuiţia necesare, asi
gurînd o bună coordonare a acţiunilor de luptă, cărora le-a imprimat
caracterul unei viguroase operaţii de armată.
Armata 2 română, comandată de generalul de divizie Alexandru

Averescu, desfăşurată în centrul dispozitivului frontului de vest şi nord
vest, a vizat, în prima fază a ofensivei, pătrunderea în Transilvania peste
Carpaţii de Curbură şi Meridionali şi nimicirea inamicului pe frontul
dintre valea Slănicului, în munţii Vrancei, şi masivul Piatra Craiului.
In faţa marii unităţi române inamicul avea în dispozitiv instalate 9 ba
talioane, 3 escadroane şi 4 baterii, forţele fiind dislocate pe principalele
direcţii de interzis.
Dispozitivul operativ adoptat de Armata 2 română a fost organizat
pe un eşalon, cu o rezervă. La dreapta, între munţii Vrancei şi Baiului
a acţionat Corpul 3 armată, comandat de generalul de divizie Constantin
Tănăsescu (diviziile 5 şi 6 infanterie), iar la stînga, pînă la munţii Fă
găraş, Corpul 2 armată, sub comanda generalului de divizie D umitru
Cotescu (diviziile 3 şi 4 infanterie). In adîncime, în rezerva armatei, era
Divizia 1 cavalerie, comandată de generalul de brigadă Ioan Herescu,
concentrată în zona Curtea de Argeş, Anghineşti. Dispozitivul a fost ju
dicios alcătuit, avîndu-se în vedere faptul că în zona de competenţă a
Armatei 2 se afla principala trecătoare a Carpaţilor - Predeal - şi că
la nord de munţi se debuşa în depresiunea Bîrsei, spaţiu larg pentru efec
tuarea manevrei de forţe şi mijloace, care trebuia luat sub control cu
rapiditate şi cu efective suficiente.
In desfăşurarea sa, operaţia ofensivă a armatei a înregistrat trei
etape. Prima a cuprins luptele desfăşurate între 1 5/28 august şi 20 au
gust/2 septembrie, pentru depăşirea versanţilor exteriori ai Carpaţilor
de Curbură, asigurarea spaţiului de concentrare a forţelor principale ale
armatei în depresiunea Braşovului şi ajungerea pe versanţii interiori (Ba
raolt şi Perşani). A doua s-a încadrat în timp între 21 august/3 septem
brie şi 28 august/IO septembrie şi s-a caracterizat prin acţiunile desfă
şurate pentru dezvoltarea succesului în partea centrală a frontului ro
mân din Transilvania, concomitent cu deplasarea de noi unităţi şi mari
unităţi în zona acţiunilor de luptă. Cea de-a treia etapă, desfăşurată
între 29 august/11 septembrie şi 1 3/26 septembrie, a cuprins acţiunile
angajate de trupele armatei pentru consolidarea aliniamentului atins şi
sprijinirea Corpului 1 armată, care lupta la sud de Sibiu.
Prima etapă s-a declanşat prin trecerea simultană la ofensivă a
tuturor grupurilor de acoperire în noaptea de 14/27 spre 1 5/28 august 1916.
La aripa dreaptă a armatei a trecut la ofensivă Divizia 6 infanterie
(general de divizie Constantin Costescu), care avea în subordine grupu
rile „Putna" şi „Buzău".
Grupul „Putna" (colonel Petre Fotescu, comandantul Brigăzii 11 in
fanterie) a trecut la atac peste munţii Vrancei, în lungul văilor Lepşa,
Putna, Năruja şi Zăbala, direcţii care convergeau în valea rîului Ghelinţa
de la nord de munţi. La 1 6/29 august trupele române au atins în acest
288
Generalul de divizie Alexan
dru Averescu, coman
dantul Armatei 2 române
(august ; septembrie 19 16 -
1 9 18) şi Armatei 3 române
(august -septembrie 19 16)
sector aliniamentul localităţilor Ghelinţa şi Zăbala. La flancul drept, între

Ghelinţa şi Tîrgu Secuiesc, Grupul „Putna" a realizat joncţiunea cu tru
pele de la aripa sudică a Armatei de Nord.
Mai la sud, Grupul „Buzău" (general de brigadă Gheorghe Sănă
tescu, comandantul Brigăzii 12 infanterie) şi-a dirijat trupele de la
dreapta pe văile rîurilor Bîsca Mică şi Bîsca Mare, spre localitatea Co
mandău, ulterior spre Zagon, pe care îl eliberează în seara zilei de
16/29 august ; la centru a înaintat peste pîrîul Zăbrăuţ spre Barcani,
prelungindu-şi acţiunea pînă la ieşirea din regiunea muntoasă împădu
rită, la localitatea Boroşneu Mare ; la stînga, cu cea mai puternică co
loană, a trecut frontiera pe valea Buzăului şi a angajat lupte îndîrjite cu
subunităţi inamice din Regimentul 43 austriac, care ocupau dealurile din
jurul Covasnei. Succesele obţinute au creat posibilitatea pătrunderii la
Intorsătura Buzăului ; de aici a înaintat în lung.ul comunicaţiilor spre
nord-vest, atingînd aliniamentul localităţilor Dobîrlău şi Teliu la 1 7/30
august, pe care s-a consolidat, organizînd poziţii de luptă pînă la 20 au
gust/2 septembrie.
Divizia 5 infanterie (general de brigadă Petre Frunză) a început si
multan acţiunile cu grupurile „Tabla Buţii", „Bratocea" şi „Predeluş".
Grupul „ Tabla Buţii" (colonel Alexandru Negri, comanâantul Regi
mentului 8 infanterie) a trecut pe la vîrful Tătaru Mare şi a coborît spre
Vama Buzăului. Ciocniri importante s-au desfăşurat cu un batalion ina
mic la confluenţa văilor Buzăului Mare şi Strîmba, cît şi la Vama Bu
zăului. Aici, după o luptă care a durat peste trei ore, în urma unui atac
frontal şi al învăluirii cu batalionul 1 din Regimentul 8 infanterie, tru
pele române au reuşit să elibereze localitatea ; au fost luaţi prizonieri
492 militari (între care 4 ofiţeri), inamicul avînd în plus pierderi cifrate
la 1 1 5 morţi şi 17 răniţi, 500 de arme, 60 OOO cartuşe şi un numeros echi
pament. Pierderile Regimentului 8 infanterie au fost de 2 morţi şi 4 ră-
289
Trupe române înaintînd spre un nou aliniament în timpul luptelor din interiorul arcului carpatic
niţi 43. După o rapidă regrupare în zona Vama Buzăului, s-a reluat înain
tarea forţelor române, fiind eliberate localităţile Budila şi Prejmer la
'
19 august/1 septembrie.
Grupul „Bratocea" (colonel Dumitru Popovici, comandantul Bri
găzii 9 infanterie) a înaintat peste Carpaţi, pe coloane, în lungul trecă
torii Bratocea, asigurîndu-se la flancuri cu două subunităţi. După ce a
pus stăpînire pe pichetul de graniţă inamic, a angajat o luptă scurtă pen
tru controlul văii Babarunca. Aici, în cooperare cu atacul de flanc al
Grupului „Predeluş", care a ajuns în aceeaşi vale, s-a obţinut un succes
deosebit şi s-a putut înainta pînă pe aliniamentul localităţilor Săcele,
Tărlungeni, Cărpiniş, Zizin 44. Pe lizierele de nord ale acestor localităţi,
subunităţile au organizat poziţii favorabile de plecare la atac.
Direcţi.a cea mai importantă din Carpaţii de Curbură, trecătoarea
Predeal, a fost deschisă de Brigada 8 infanterie (general de brigadă Gri
gore Simionescu), care şi-a axat forţele principale în lungul comunica
ţiei, acestea fiind asigurate prin acţiunile ofensive ale celor două co
loane de flanc. Manevra iniţială a fost concepută ca o acţiune frontală
în lungul trecătorii, combinată cu două atacuri învăluitoare pentru a
pune stăpînire pe pichetele grănicereşti inamice Susai, 'I imiş, pe cel de
pe valea Rîşnovului şi a ajunge la sud de gara Timiş. Coloana din centru
1a RRM, vol. I, p. 213.

u Arh. M.Ap.N., fond Dtvizta 5 tnfanterte, dosar nr. 511/20, f. 3.
290
a pătruns în seara de 14/27 august pe la vama Predeal 45, fiind primită
cu foc violent executat de inamic din satul Timişul de Sus şi de pe înălţi
mile de la vest şi de la est de localitate, astfel că batalionul din avan
gardă a fost oprit. In dimineaţa de 1 5/28 august, cînd atacul a fost reluat,
inamicul a încercat să opună rezistenţă la sud de gara Timiş, dar a fost
respins şi s-a repliat către defileul dintre Piatra Mare şi Postăvarul. Aici
se aflau în poziţie două batalioane inamice, avînd 3-4 mitraliere am
plasate de o parte şi de alta a şoselei. Pentru a cuceri această poziţie,
comandantul coloanei a hotărît să atace cu toate forţele, după o scurtă
pregătire de artilerie, acţiunea trebuind să aibă un caracter decisiv, miş
carea şi baioneta avînd rolul principal 46• Primul atac executat pe 1 5/28
august la ora 1 3,35 nu a fost încununat de succes, dar la ora 1 6, un nou
asalt întreprins în cooperare cu coloana din stînga s-a soldat cu nimici
rea inamicului din faţă. In zilele următoare, coloana din dreapta a atins
creasta muntelui Piatra Mare, după care a coborît la Dîrste. Restul gru
pului a acţionat frontal, eliberînd succesiv Timişul de Jos, Dîrste, apoi
Braşovul în ziua de 16/29 august.
In aceste acţiuni şi-au făcut din plin datoria, printre alţi nenu
măraţi eroi, locotenentul Alexandru Poenaru, sublocotenenţii Gheorghe
Cocîrgeanu şi Dumitru Chiriac, sergentul Nicolae Georgescu, ca şi căpi
tanul Ion Dumitriu din Regimentul 2 grăniceri, grav rănit în luptele de
la gara Timiş.
Ulterior, au fost organizate două detaşamente - „Braşov" şi
„Dîrste" -, care, între 17 /30 august şi 20 august/2 septembrie, vor apăra
localităţile cu acelaşi nume pentru a interzice pătrunderea inamicului
spre defileul Dîrstei. După ce la 19 august/1 septembrie Grupul „Pre
deal", respingînd unităţi ale Diviziei 71 infanterie austro-ungare, intra
în Codlea, la 20 august/2 septembrie, din ordinul Corpului 2 armată, co
mandantul Diviziei 4 infanterie, generalul de brigadă Alexandru Socec,
a luat comanda grupurilor „Predeal" şi „Bran". In aceeaşi zi, Grupul
„Predeal" a eliberat Feldioara, iar Grupul „Bran" satul Vlădeni, inami
cul retrăgîndu-se peste munţii Perşani şi peste Olt.
In acest timp, Grupul „Moroeni" a făcut legătura între grupurile
„Predeal" şi „Bran", fără a desfăşura acţiuni ofensive deosebite.
La aripa stingă a armatei, tot în seara de 14/27 august, Grupul
„Bran" (colonel Ioan Lupescu) a trecut dincolo de munţi pe trei coloane,
făcînd efortul în centru, cu Regimentul 30 „Muscel" (locotenent-colonel
Stelian Alexandrescu), înaintînd în lungul comunicaţiei Giuvala, Bran.
Trupele de frontieră inamice au fost respinse spre nord, după încleştări
mai importante pe înălţimile Măgura, Bran şi Dealul Cetăţii. Aici s-au
remarcat îndeosebi militarii regimentelor 30 „Muscel" şi 22 „Dîmboviţa" ;
dintre aceştia, sînt de relevat numele a doi ofiţeri căzuţi eroic la datorie :
locotenent-colonelul Gheorghe Poenaru-Bordea, comandantul Regimen
tului 30 „Muscel", şi locotenentul Grigore Ceapleanu, comandantul corn-
15 Const. Kiriţescu, op. cit., vol. I, p. 246.

•• RRM, vol. I, p. 217.
29 1
Locotenent-colonelul Gheorghe Poenaru-Bordea,
comandantul Regimentului 30 infanterie,
„Muscel", primul ofiţer român căzut în războiul
de eliberare în noaptea de 14/27 - 15/28 august
1916
'
paniei 2 din acelaşi regiment. In fruntea ostaşilor, ei s-au avîntat primii

la luptă împotriva inamicului, jalonînd, cu însăşi viaţa lor, drumul vic
torios al armatei române în războiul de eliberare. Inaintarea a fost reluată
la 17/30 august pentru a se atinge a doua zi aliniamentul Tohanu Nou,
Tohanu Vechi, Zărneşti, după care succesul a fost dezvoltat spre nord-.
vest ; la 20 august/2 septembrie Grupul „Bran" a atins aliniamentul Hăl
chiu, Vlădeni 47.
In urma acţiunilor de luptă desfăşurate de trupele Armatei 2 ro
mâne, în prima etapă, s-au produs pierderi importante Diviziei 71 in
fanterie austro-ungară, s-a pătruns pe toate direcţiile în depresiunea
Bîrsei, obligînd inamicul să se retragă la vest de Olt, creîndu-se posi
bilitatea concentrării forţelor principale ale armatei la nord de Carpaţii
de Curbură şi continuarea ofensivei în podişul Tîrnavelor.
Pentru etapa a doua, comandamentul român a hotărît, la 20 au
gust/2 septembrie, ca grupurile de acoperire întărite cu trupe aduse din
adîncime să înainteze şi să pună stăpînire pe linia Baraolt, Racoş, malul
nordic al Oltului pînă în dreptul Făgăraşului. Grosul armatei, sub pro
tecţia grupurilor de acoperire, urma să se concentreze în zona Covasna,
Sfîntu Gheorghe, Feldioara, Vlădeni, Braşov 48.
După întărirea cu noi trupe a grupurilor de acoperire, la 24 au
gusti6 septembrie a fost reluată înaintarea.
In fîşia de înaintare a Diviziei 6 infanterie, Grupul „Putna" a eli
berat satele Comolău şi Reci, iar Grupul „Buzău" a eliberat oraşul Sfîntu
n Arh. M.Ap.N., fond Corpul 2 armată, dosar nr. 180, f. 6.

48 Ibidem, f. 7.
292
Gheorghe. In spatele acestor grupuri de acoperire s-au concentrat forţele
principale ale diviziei în raionul Sfîntu Gheorghe, Ozun, Reci.
Divizia 5 infanterie şi-a concentrat forţele principale în raionul
Tărlungeni, Hărman, Prejmer, Zizin. Dar la data de 24 august/6 sep
tembrie, datorită evoluţiei situaţiei militare pe frontul de sud, Marele
Cartier General a scos Divizia 5 infanterie din subordinea Armatei 2 si a
ordonat deplasarea ei în Dobrogea, în zona Medgidia, Mircea ·Vodă 4 9 . In '
locul Diviziei 5 infanterie a fost adusă în zona luptelor Divizia 22 in

fanterie (general de brigadă Nicolae Petala).
Cu toate acţiunile întreprinse în zona sa de acţiune; pînă la 28 au
gust/10 septembrie, trupe ale Corpului 3 armată nu au putut împie
diea Corpul de cavalerie Schmettow să închidă frontul între Divizia
5 1 honvezi (de la Sibiu) şi Divizia 71 infanterie austro-ungară din faţa
Armatei 2 (de la nord de Braşov).
In fîşia Corpului 2 armată, Divizia 4 infanterie (general de brigadă
Gheorghe Burghele}, cu elementele înaintate, a atins linia Rodbav, Fel
dioara şi şi-a concentrat celelalte forţe în depresiunea Bîrsei.
Divizia 3 infanterie şi-a reorganizat dispozitivul în zona Vlădeni,
Şinca Nouă, Poiana Mărului, obligînd inamicul, care interzicea defileul
dintre munţii Perşani şi Ţaga, să se retragă la nord de Olt, în raionul
Hălmeag.
In adîncimea dispozitivului armatei s-a constituit, începînd cu
25 august/7 septembrie, Divizia 21 infanterie din brigăzile 33 şi 34
luate de la diviziile 3 şi 4 infanterie 50•
Ansamblul situaţiei militare a României la aproape două săptămîni
de la deschiderea ostilităţilor a impus, pe lîngă formarea rapidă de noi
mari unităţi, şi schimbări de comandament la nivel armată. Astfel, în
cepînd cu 26 august/8 septembrie, la comanda Armatei 2 a fost numit
generalul de divizie Grigore Crăiniceanu în locul generalului Alexandru
Averescu, care a luat comanda Armatei 3 pe frontul de sud, avînd ca
şef de stat-major pe generalul de brigadă Constantin Cristescu 5 1 •
Ca urmare a respingerii inamicului la vest de Olt şi a terminării
concentrării forţelor principale destinate acţiunii ulterioare, comanda
mentul român a hotărît ca Armata 2 să dezvolte ofensiva spre nord
vest şi spre vest în scopul nimicirii adversarului, care se organizase de
fensiv pe malul drept al rîului, şi să debuşeze în podişul Tîrnavelor.
Noua misiune a armatei era destinată să asigure, cît mai rapid, înain
tarea în Transilvania şi să împiedice concentrarea unor importante forţe
inamice, concomitent cu efortul de rezolvare a dificilei situaţii inter
venite pe frontul de sud. Demn de semnalat este faptul că misiunea
ofensivă a Armatei 2 se înscrie în ansamblul strategic defensiv adoptat
temporar de comandamentul român pentru întregul front transih"an.
Astfel, la 30 august/12 septembrie, un ordin de la Marele Cartier Ge-
49 RRM, vol. I, p. 293.

50 I bidem, vol. I, p. 296.
si Arh. M.Ap.N., fond Corpul 2 armată, dosar nr. 10, f. 7.
293
neral, care dădea o orientare de ansamblu asupra atitudinii vremelnke
ce se va adopta pentru operaţiile din Transilvania, specifica : „Pentru
ca această defensivă să poată fi cit mai puternică, este nevoie de a se
scurta frontul actual şi a se face o mai strînsă legătură între arma
tele 1, 2 şi de Nord. In acest scop, Armata 2 va înainta şi va pune stă
pînire pe valea Oltului şi Homorodului, între Făgăraş, Homorod [ ... ],
întărindu-se apoi puternic [ ... ]. Legătura dintre armatele 2 şi 1 (al că
rui flanc drept este la Avrig) se va face printr-un detaşament din Ar
mata 2, care să ocupe Ucea :le Jos" 52 • Deci, Armata 2 trebuia să îna
inteze cu un detaşament pe direcţia Făgăraş, Sibiu, să ajungă în raio
nul localităţii Ucea de Jos pentru a face joncţiunea cu Armata 1, care
avea flancul drept la Avrig 53•
In faţa fîşiei de ofensivă a Armatei 2 inamicul dispunea de forţe
mai însemnate decît în etapele precedente : în sprijinul Diviziei 71 in
fanterie austro-ungare venise Divizia 1 cavalerie din Corpul de cava
lerie Schmettow, iar pe parcursul acţiunilor de luptă vor fi dirijate noi
forţe din adîncime pentru a se opune înaintării trupelor noastre. De ase
menea, dispozitivul inamic la vest de Olt şi în podişul Hîrtibaciului
era mai oine organizat, pe direcţia ce conducea spre Sibiu, de pildă,
defensiva adversarului fiind esalonată în adîncime.
În consecinţă, principala ş i cea mai dificilă acţiune a marilor umtăţi
române din zonă era forţarea Oltului. Toate podurile peste rîu din
zonă, cu excepţia celui de la Hoghiz, fuseseră distruse, iar la punctele
de trecere pe malul drept inamicul organizase tranşee şi reţele de
sîrmă.
Pregătirea ofensivei a durat două zile, după care la 1/14 sep
tembrie au început- acţiunile de luptă pentru atingerea aliniamentului
Homorodul Mic, Olt ; la Corpul 2 armată, în sectorul Diviziei 3 in
fanterie, între Făgăraş şi Hoghiz, ofensiva s-a generalizat între 2/15
şi 4/17 septembrie, cînd au fost atinse aproape toate obiectivQle fixate
de Marele Cartier General. In faza următoare, între 5/1 8 şi 13/26 sep
tembrie, s-au desfăşurat acţiuni de organizare şi apărare a poziţiilor
în întreaga fîşie a armatei. în fîşia Corpului 3 armată, la flan
cul drept Divizia 6 infanterie şi Detaşamentul „Putna" au primit
misiunea de a atinge aliniamentul Homorod, Rupea, în cooperare
cu Divizia 22 infanterie, care acţiona la aripa stingă a corpului. Ofen�
siva a început la 2/15 septembrie, cînd unităţile Diviziei 6 infanterie
s-au îndreptat spre obiecti,·ele fixate. Menţinînd contactul cu ina
mi<;ul şi cooperînd strîns şi cu Regimentul 1 1 infanterie, trupele marii
unităti au obligat forţele adverse să se retragă către localitatea Paloş.
în u�ma unui atac viguros, trupele române au nimicit un batalion
inamic din acest raion şi au pus stăpînire pe dealul Teiuşului. De
tasamen
,
tul "Putna" , format din Regimentul 10 infanterie şi 2 ba-
52 RRM, vol. I, Documente-Anexe, p. 389-3?0.

53 Ibidem, vol. I, p. 380.
294
terii de artilerie, a asigurat, în defileul Racoş, dreapta şi spatele Di
viziei 6 infanterie.
Pe frontul Corpului 2 armată, Divizia 3 infanterie a trecut Ol
tul simultan pe trei direcţii, prin punctele Crihalma, Hălmeag şi Be
clean (2 km sud de satul Şona) şi a înaintat pe pantele sudice ale
podişului Hîrtibaciului. Prin atacuri violente şi luptă la baionetă,
trupele acestei divizii au reuşit să pună stăpînire pe puncte impor
tante ca : Şona, Calbor, Ticuşu Vechi şi Felmer.
La rîndul ei, Divizia 4 infanterie s-a deplasat din munţii Perşani
în raionul Toderiţa, Ileni, Rîuşor, Mîndra, unde a staţionat pe timpul
nopţii.
Armata 2 română a reuşit, în urma luptelor din 2/15 septembrie,
să pună stăpînire pe porţiunea de teren cuprinsă între Olt şi Homorod,
avînd linia de contact la Rupea, Dăişoara, sud Ticuşu Vechi. Acest
succes s-a realizat cu preţul a numeroase pierderi : 2 ofiţeri şi 68 os
taşi morţi, 7 ofiţeri şi 380 ostaşi fiind răniţi. Trupele române au cap
turat 6 ofiţeri, 7 cadeţi, 750 soldaţi, 4 mitraliere şi alte numeroase
cantităţi de arme şi muniţii 54•
In cursul acestor lupte ca, de altfel, în întreaga campanie, tru
pele române au primit un larg şi substanţial sprijin din partea popu
laţiei locale. Aşa s-a întîmplat, de pildă, la forţarea Oltului, cînd sub uni
tăţile Regimentului 22 „Dîmboviţa" au fost călăuzite de o tînără din
zona Braşovului, „eroina de la Olt", Maria Manciulea. După ce a fur
nizat, în mai multe rînduri, informaţii trupelor române, ea s-a oferit,
aşa cum se consemnează în ordinul de zi prin care i se conferea me
dalia „Virtutea Militară", „să servească de călăuză unui regiment de
infanterie, care avea să atace inamicul ce se găsea pe malul opus al
Oltului, a inUat cu primii ostaşi în apă şi i-a condus cu cel mai desă
vîrşit curaj prin ploaia de gloanţe, contribuind astfel la reuşita ata
cului" 55• Ei i s-au alăturat alte două femei - Lucreţia Canja şi Vic
toria Oană -, care au furnizat, la rîndu-le, informaţii preţioase uni
tăţilor române. Fapta lor patriotică a fost recunoscută şi prin citarea
prin ordine de zi, Lucreţia Canja primind şi medalia „Virtutea Mili
tară".
Aici; � luptele de pe Olt, a căzut eroic, în fruntea Regimentu
lui 22 infanterie, colonelul Dumitru Băltăreţu. Indîrjiţi de moartea
comandantului lor, soldaţii români au atacat impetuos la baionetă şi,
bine sprijiniţi de focul artileriei, au executat misiunea încredinţată,
eliberînd localitatea Dăişoara.
Efortul ofensiv ulterior al Armatei 2 a fost concentrat la flancul
stîng al frontului său cu scopul de a pune stăpînire pe localităţile Fel
mer şi Boholţ şi a realiza joncţiunea cu Armata 1 spre Avrig 5.;.
s• I bidem, vol. I. p. 394.

55 Lucian Ionescu-Tomşani, Eroina de la Olt. Maria Manciulea, BuCUTeşti, 1979,
p. 75-76.
56 Arh. M.Ap.N., fond 337, dosar nr. 180, f. 10.
29 5
Maria Manciulea călăuzind Regimentul 22 infanterie „Dimboviţa" în spatele dispozitivului
inamic în luptele de la Olt (septembrie 19 16)
Forţa combativă a Armatei 2 va fi însă diminuată din seara

:lilei de 2/15 septembrie, deoarece, potrivit ordinului Marelui Cartier
General, diviziile 2 şi 22 infanterie se vor deplasa pe frontul de sud ;
trupele Diviziei 22 infanterie au fost înlocuite cu unităţi ale Divi-
2iei 3 infanterie şi Brigăzii 3 călăraşi. Armata 2 română rămînea,
aşadar, doar cu trei divizii de infanterie (4, 3 şi 6) şi două brigăzi
de cavalerie (2 şi 3), întărite cu artilerie, ceea ce a dus la lărgirea
fîşiilor de acţiune ale marilor unităţi din compunerea sa.
Acţiunile de luptă s-au localizat ulterior în special la Divizia
4 infanterie, care în ziua de 3/16 septembrie s-a angajat pe două di
recţii pentru a trece forţele principale pe malul drept al Oltului, în
raionul Făgăraş ; marea unitate urma ca în ziua de 4/17 septembrie
să atingă aliniamentul Felmer, Boholţ. Coloana din dreapta, formată
din Regimentul 21 infanterie şi un divizion de artilerie, a reuşit să
respingă Brigada 6 cavalerie austriacă şi să pună stăpînire pe Boholţ,
dealul Podului şi Calbor, silind inamicul să se retragă pe aliniamentul
296
rîului Rodbav. Pe la Beclean a trecut Oltul gTUparea din stînga, care
a reuşit să se fixeze pe înălţimile de la imediat nord de Făgăraş 57 •
Astfel, în seara zilei de 4/1 7 septembrie Armata 2 a atins pe
întregul front obiectivele stabilite de comandamentul superior, a rea
lizat legătura la dreapta cu Armata de Nord - la Lueta, unde ajun
sese Brigada 3 călăraşi -, iar la stînga · urma să se realizeze legă-
tura cu Armata 1 printr-un detaşament mixt.
Un detaşament constituit pentru a realiza legătura cu Armata 1
a descoperit la un moment dat că inamicul ocupa înălţimile de pe
dreapta Oltului cu un regiment de cavalerie, întărit cu mijloace de
artilerie la nord de Ucea de Jos şi cu 8 escadroane şi artilerie la
nord de Voila şi Cincşor. In această situaţie detaşamentul nu a mai
continuat înaintarea şi s-a oprit în localitatea Lisa. Patrulele de cer
cetare trimise la sud de Olt nu au întîlnit trupe inamice. Ca urmare,
la 7 /20 septembrie, detaşamentul de legătură a trimis o patrulă spre
Avrig, unde a luat contactul cu Corpul de Olt, realizînd în seara zilei
j oncţiunea cu dreapta Armatei 1 58•
Incepînd cu ziua de 6/13 septembrie, situaţia Armatei 2 a de
venit complicată, deoarece inamicul din contact, de la nord de Olt şi
din adîncime, se întărise puternic. Din informaţiile existente rezulta
că în fîşia de acţiune a armatei inamicul dispunea de următoarele
forţe : Divizia 71 infanterie austro-ungară, întărită cu Brigada 19 Land
sturm austro-ungară, Divizia 1 cavalerie austro-ungară ; alte forţe se
aflau în curs de concentrare la Sighişoara şi la vest de Făgăraş.
La aceeaşi dată Marele Cartier General român a ordonat Arma
tei 2 să se întărească cit mai puternic pe mai multe poziţii de apă
rare ; în ziua următoare, 7 /20 septembrie, armata a primit ordin să
organizeze trei eşaloane fortificate. Primul dintre ele trebuia con
stituit pe poziţiile cele mai înaintate ocupate de unităţile sale, cel
de al doilea pe cele atinse de trupele noastre de acoperire după tre
cerea în Transilvania la ieşirea din defileurile munţilor, iar cel de al
treilea pe aliniamentul iniţial de plecare la ofensivă. Fiecare eşalon
trebuia să fie constituit din mai multe linii fortificate 59•
Pe baza ordinului primit, armata va efectua mai multe regru
pări pînă la 1 3/26 septembrie, concomitent cu unele acţiuni locale
pentru a se consolida pe primul aliniament.
La sfîrşitul acestei ample operaţii ofensive desfăşurată de Ar
mata 2 pentru eliberarea părţii centrale a Transilvaniei trupele sale
atinseseră aliniamentul : Odorheiu! Secuiesc (unde s-a realizat jonc
ţiunea cu Armata de Nord), Paloş, Fişer, Dăişoara, Ticuşu Nou, Toar
cla, Săsăuş, Noul Român, Cîrţişoara (legătura cu Corpul de Olt),
Avrig 60•
67 RRM, vol. I, p. 399.

68 Ibidem, p. 405.
&9 Arh. M.Ap.N. , fond 337, dosar nr. 180, f. 11.
&o RRM, voi. II, p. 444.
297
Militari austro-ungari luaţi prizonieri de ostaşii români în luptele din Transilvania
Caracteristicile acestei operaţii ofensive de anvergură reies prin

relevarea cîtorva indicatori specifici. Astfel, lărgimea fîşiei de ofen
sivă a fost de aproximativ 230 km între munţii Vrancei şi Făgăraşului
la începutul ofensivei şi de 1 00 km între Odorheiu! Secuiesc şi
Avrig la sfîrşitul operaţiei. Adîncimea operaţiei a fost de 120 km la
aripa dreaptă între munţii Vrancei şi localitatea Paloş, de 70 km la
centrul fîşiei între munţii Bratocea şi podişul Hîrtibaciului (localita
tea Ticuşu Nou) şi de 90 km la stînga armatei, între Bran şi Avrig.
Pe timpul desfăşurării acţiunilor de luptă în cele 29 de zile
(15/28 august - 1 3/26 septembrie) trupele române au înaintat într-un
ritm cuprins între 3 şi 5 km în 24 de ore. Trebuie de subliniat că acest
ritm a fost obţinut în condiţiile în cafe a fost necesară depăşirea a
două lanţuri muntoase - Carpaţii Curburii exterioare şi Carpaţii
Curburii interioare.
Pe plan operativ şi tactic, la nivelul corpurilor de armată, al
diviziilor şi grupurilor, s-au înregistrat, de asemenea, performanţe
notabile. Lărgimea fîşiilor de ofensivă la corpurile de armată a fost
de 155 km la Corpul 3 armată şi de 75 km la Corpul 2 armată. Divi
ziile au acţionat în fîşii cuprinse între 60 km - cazul Diviziei 6 in
fanterie la începutul ofensivei - şi 14 km la Divizia 3 infanterie
-
în aceeaşi fază a acţiunilor. Grupurile de acoperire ale Armatei 2

române au trecut frontiera în fîşii largi de pînă la 40 km, cum a
298
fost situaţia Grupului „Putna", ajungînd în depresiunea Braşovului
în fîşii cu dezvoltare de 4 la 10 km, îngustîndu-se sensibil datorită con
vergenţei direcţiilor de acţiune spre această depresiune.
In total, în cursul operaţiei ofensive au fost eliberaţi circa 8 OOO km2,
din străvechiul pămînt al Transilvaniei, tricolorul românesc fluturînd
mîndru în localităţile acestei frumoase zone a ţării, unde trupele române
au fost primite cu entuziasm. şi sprijinite larg de populaţia locală.
La aripa stingă a frontului, misiunea Armatei 1 , care forma pi

votul întregului dispozitiv ofensiv, era de a înainta cu forţele principale
spre valea inferioară a Mureşului pentru a elibera zona Alba Iulia,
Simeria, Porţile de Fier transilvane, Orşova şi a pune stăpînire pe
înălţimile care domină Cerna dinspre vest. Ulterior, armata trebuia
să elibereze Abrudul şi să opereze în zona Caransebeş1 Dobra (pe Mu
reş), după care să înainteze fie în Banat, fie la nord de Mureş, spre
Tisa (Szeged).
Zona în care şi-a desfăşurat acţiunea Armata 1 română se ca
racterizează printr-un relief puternic frămîntat, cu întinse masive
muntoase despărţitoare, împiedicînd comunicaţiile directe atît între
grupurile armatei, cît şi între acestea şi Armata 2 română. De aceea,
stăpînirea defileurilor Jiului şi Oltului şi ieşirea rapidă spre cursul mij
lociu al Mureşului devenea indispensabilă pentru succesul întregii ofen
sive 61 • Pentru îndeplinirea misiunii, toate grupurile de acoperire au în
ceput deplasarea simultan, la mare depărtare în spaţiu, datorită existen
ţei „blocurilor" muntoase de mare suprafaţă ale Parîngului şi Reteza
tului.
In ansamblul lor, operaţia armatei s-a executat în două etape. Etapa
întîi s-a desfăşurat între 1 5/28 august şi 20 august/2 septembrie, cînd
grupurile de acoperire au trecut frontiera nedreaptă şi au creat capete de
pod în zona muntoasă, iar cea de a doua, între 21 august/3 septembrie pînă
la 28 august/10 septembrie, cînd efortul a fost concentrat pentru d�z
voltarea succesului spre Sibiu, Haţeg şi Caransebeş.
Grupul „Olt" (general de divizie Ioan Popovici) a fost primul care
a trecut la ofensivă, acţionînd pe trei direcţii în lungul văii Oltului şi
pe pantele adiacente acestui rîu. Trupele din dreapta, care ocupau
creasta muntelui Coţi, au ajuns în noaptea de 1 4/27 spre 15/28 august
pe pantele vestice ale munţilor Făgăraş, de unde au înaintat în ziua ur
mătoare spre Turnu Roşu, Sebeşu de Jos şi Sebeşu de Sus. Batalionul
din dreapta, după o scurtă luptă, a eliberat în dimineaţa zilei de 1 5/28
august satul şi gara Porceşti (Turnu Roşu), unde a capturat un tren
blindat, care executa foc intens asupra trupelor române 62 • De aici gră
nicerii au atacat prin învăluire Regimentul 44 infanterie austro-ungar,
· care s-a retras în grabă peste Olt, luptătorii români luînd 1 5 1 prizonieri.
61
Maior Alexandru Pelimon, Studiul operaţiilor de la Sibiu. 1916, Bucureşti, 1934,
p. 4-5.
62
Arh. M.Ap.N., fond Corpul 1 armată, dosar nr. 49, f. 59.
299
A m p lasament al unei mitraliere române pe frontul de la Olt
Grupul „Lotru" a angajat inamicul pe front larg, la vest de Olt

la 14/27 spre 1 5/28 august după miezul nopţii. Lupte puternice s-au dat
timp de trei ore pentru cucerirea poziţiilor inamice de pe vîrful Po
logaş, românii luind peste 50 de prizonieri. Cu această ocazie s-a eviden
ţiat locotenentul Nicolae Ioniţă din Regimentul 1 grăniceri, care, deşi
„grav rănit", a dat - după cum se menţionează în !naltul ordin prin
care i se conferea ordinul militar „Mihai Viteazul" - dovadă de un
„devotament admirabil" 63•
După ce pe data de 1 6/29 august generalul Ioan Popovici a luat co
manda Corpului 1 armată, atacul a fost continuat de pe pantele de nord
ale vîrfului Negovanul Mare, printr-o manevră dublu învăluitoare asupra
inamicului ce se retrăsese pe o nouă poziţie ; lupte victorioase au avut loc
în zona localităţilor Fundu Rîului şi la Rîu Sadului, unde în seara zilei
s-a realizat legătura între cele trei coloane ale Grupului „Lotru".
In luptele de la Olt, desfăşurate la 16/29 august, s-a reuşit elibe
rarea localităţii Turnu Roşu, punct de importanţă deosebită pentru evo
luţia ulterioară a încleştărilor din zonă.
Grupul „Olt", susţinut de Grupul „Lotru", a avut la 17 /30 august o
violentă ciocnire cu inamicul organizat defensiv în raionul Veştem,
63 "Monitorul oficial", nr. 201 din 3/16 decembrie 1916, p. 7 385.
300
Generalul de divizie Ioan Culcer, comandan
tul Armatei 1 române (august-octombrie
19 16)
Mohu, Cisnădie. Angajată decisiv către ora 14, lupta a durat patru ore,
după care, în urma manevrei executată asupra flancului drept al forţelor
adverse, acestea s-au retras spre Cisnădioara şi Sibiu, înregistrînd pier
deri însemnate. In aceeaşi zi, a fost realizată joncţiunea grupurilor "Lo
tru" şi „Olt" în defileul Oltului.
Situaţia creată a alarmat comandantul armatei austro-ungare, care
a luat măsuri de urgentare a debarcării Diviziei 51 honvezi la Sibiu 64 •
Succesele obţinute de trupele române, în urma urtor eforturi de
luptă considerabile, au avut drept rezultat eliberarea, în numai trei zile,
a nwneroase localităţi la sud de Sibiu, printre care Turnu Roşu şi Cis
nădie. Armata 1 atinsese la 1 8/31 august aliniamentul Racoviţa, Bradu,
hL.>rd Veştem, Cisnădie. La această dată a fost constituit, la Bucureşti, şi
comandamentul Armatei 1 române, în frunte cu generalul de divizie Ioan
Culcer, care avea în subordine toate trupele române din sectorul valea
Oltului, Orşova 65 ; la 20 august/2 septembrie, în subordinea acestei ar
mate au intrat Corpul "Olt" (Grupul „Olt-Lotru" şi Divizia 1 3 infanterie)
şi Corpul 1 armată (diviziile 2 şi 1 1 infanterie), iar de la 22 august/4
septembrie comandamentul Armatei 1 se stabileşte la Craiova.
Rapida înaintare a trupelor Armatei 1 române a silit inamicul să
ia pentru moment hotărîrea de a evacua fără luptă Sibiul (a retras
astfel regimentele 300 şi 301 infanterie şi Brigada 143 la nord de
64 Arthur Albert Arz, Zur Geschichte des Grossen Krteges 1914-1918, Graz, 1969,
p. 107.
ss Arh. M.Ap.N., fond Corpul 1 armată, dosar nr. 49, f. 60.
30 1
A ldea
Con sta n tin
n a lă
Bibl iote co per so
j\lr. ·--------- ······
····
Baterfr de artilerie română în deplasare pe frontul din Transilvania
oraş). Deşi locuitorii au solicitat comandamentelor române ca trupele

eliberatoare să intre cît mai rapid în oraş, iar generalul de brigadă
Matei Castriş, comandantul Diviziei 23 infanterie, a pledat pentru
aceasta, Marele Cartier General a dat ordine şovăielnice. Această în
tîrziere în adoptarea deciziei îşi va pune amprenta asupra evoluţiei
situaţiei militare din zonă 66• Deşi regimentele 1 grăniceri, 44 infan
terie şi 23 artilerie se găseau în apropierea Sibiului şi informaseră pe
cei în drept că oraşul era evacuat, ele au primit ordin să se oprească
pe marginea de sud a acestuia. între timp, inamicul a reocupat Sibiul,
unităţile române retrăgîndu-se prin Şelimbăr la Veştem.
Grupul „Jiu" a început ofensiva în noaptea de 14/27 spre 1 5/28 au
gust, avînd dispozitivul organizat pe trei coloane. El s-a angajat în
luptă cu Brigada 144 infanterie austro-ungară (5 batalioane întărite
cu artilerie) 67• Grupul a acţionat cu coloana principală în lungul co
municaţiei de pe Valea Jiului, iar cu celelalte pe pantele şi culmile
adiacente acestei văi. După ce a anihilat pichetele inamice de la Ge
meni şi Gropul, coloana din dreapta şi-a deschis drum cu uşurinţă spre
depresiunea Petroşani, eliberînd oraşul Petrila în ziua de 16/29 au
gust. Coloana din centru a avut misiune mult mai grea deoarece va
lea Jiului era blocată cu abatize de sîrmă, alte baraje şi fortificaţii de
68 Co:lst. Kiriţescu, op. cit .. vol. I, p. 244-245.

67 Genera�ul G. A. Dabija. op. cit„ vol. I, p. 25.
302
Încleştare corp la corp între
militari româ.ni şi austro
'll ngari (desen de Ignat
Bednarik)
-campanie ; de asemenea, inamicul efectuase distrugeri pe căile de co

municaţii, iar lipsa podului peste Jiu a îngreunat acţiunile trupelor
române. De aceea, comandamentul român a hotărît să se facă efortul
prin pasul Vulcan.
In dimineaţa zilei de 1 5/28 august, avangarda a întîmpinat o re
zistenţă puternică din partea inamicului instalat în poziţie la vama
Surduc, la confluenţa Jiului de est cu Jiul de vest şi pe dealul Mă
'8Ura. In urma unor lupte violente desfăşurate la vama Surduc şi la
Iscroni, cu sprijinul bateriei de artilerie deplasate în raionul acţiuni
lor de luptă, în cooperare cu coloana din dreapta, care a înaintat pe
dealul Măgura, trupele române au silit inamicul să se retragă. Pe
timpul luptelor, ostaşii români au demonstrat spirit de dăruire şi sa
<:rificiu, depăşind cu hotărîre obstacolele create de trupele inamice.
In înaintarea către localitatea Surduc, Regimentul 58 infanterie
işi înscria în cartea sa de vitejie, la 1 6/29 august, primii săi eroi. Intre
aceştia s-a numărat şi sublocotenentul mitralior Paul Panţu. în frun
tea subunităţii sale, „luptînd vitejeşte şi sfidînd moartea sub cutele
.drapelului nostru" - după cum aprecia comandantul unităţii, colo
nelul Savel Neagu -, tînărul ofiţer a insuflat curaj subordonaţilor
pentru a ataca cu elan şi a atinge cît mai degrabă obiectivul fixat :
oraşul Petroşani. In dimineaţa zilei următoare, Ia coloana din centru
atacul a continuat, şi către orele 1 0 s-a ajuns la Petroşani, unde co
loanele şi-au unit eforturile şi au respins inamicul pînă în pasul Me
rişor. Coloana de la vest a trecut pe la vîrful Cîndeţ şi a înaintat pe
direcţia Bărbătenii de Sus, Aninoasa, respingînd inamicul la vest de
pasul Merişor.
303
Concomitent cu acţiunile desfăşurate de cele trei coloane ale
grupului, flancgărzile au făcut siguranţa la est : cea de la dreapta a
înaintat pe direcţia Novaci, Poiana Muierii, iar cea din stînga peste
vîrful Muncelul spre satul Cîmpu lui N�ag.
Ca urmare a acţiunilor întreprinse în primele două zile de luptă,
trupele Grupului „Jiu" au depăşit cu 6-8 km obiectivul fixat iniţial,
astfel că în zilele următoare s-au luat măsuri de consolidare a alinia
mentului cu centrul în pasul Merişor.
La flancul stîng al Armatei 1 şi a întregului front carpatic ac
ţiona Grupul „Vîrciorova" sau „Cerna", format din trupele Diviziei 1
infanterie, comandate de generalul de brigadă Ion Dragalina 68• „Acest
bănăţean [ ... ], acest urmaş de grăniceri, ostaş clin neam în neam" 69 ,
care şi-C! început cariera ca ofiţer în armata austro-ungară, trecut apoi
în ţara liberă pentru a pregăti lupta pentru dezrobire, generalul Dra
galina avea privilegiul să lupte, în fruntea diviziei, în locurile sale de
origină.
Grupul „Vîrciorova" - compus din Brigada I infanterie cu IO ba
talioane şi 1 1 baterii - a avut ca misiune să atingă mai întîi un alinia
ment pe valea rîului Bahna, fixat pe localităţile Cireşu, Bunoaica şi pe
Dunăre pînă la Vîrciorova, pentru a opri un eventual atac al inamicului.
Ulterior, grupul trebuia să acopere înaintarea Diviziei 1 infanterie spre
valea Cernei. Atacul decisiv s-a declanşat la 15/28 august, cînd batalio
nul 1 din Regimentul 31 infanterie a ocupat culmea Ferega, batalionul 2
din Regimentul 1 infanterie (sprijinit de o baterie de 63 mm) a cucerit
dealul Predealul Mare, iar batalionul 2 din Regimentul 57 infanterie a pus
stăpînire pe două linii de lucrări genistice din sistemul defensiv al ina
micului de pe înălţimile Metereze. Aceste succese au fost plătite cu
vieţile a doi ofiţeri şi 15 soldaţi, un ofiţer şi 35 de soldaţi fiind răniţi.
Trupele române au luat IO prizonieri 70•
In urma cercetării amănunţite a apărării inamicului, s-a constatat
că poziţia atacată de trupele române făcea parte dintr-un sistem de
fensiv bine organizat, care se întindea spre sud pe culmile Drănicului,
Ozoina şi pe dealul Alion, acoperind valea inferioară a riului Cerna.
Atacul a fost reluat în dimineaţa de 1 9 august/I septembrie, cu
o intensă pregătire de artilerie. Grupul de la dreapta a atacat şi eli
berat, cu un batalion, Pedeglava, dar copleşit de focul inamic executat
de pe dealurile Drănic şi Şerpilor acesta s-a retras la Metereze. Un
alt batalion a eliberat la amiaza zilei Padeşul, pe care l-a menţinut, iar
alt batalion a rămas pe vîrful Feregaru. Poziţiile inamice de pe dea
lul Alion au fost atacate de Regimentul 1 7 infanterie, care, în urma
unei manevre învăluitoare pe la nord de înălţime, a obligat trupele
duşmane să se predea.
('
!r
: · <;
u Nicolae Popescu, Generalul Ion Dragalina, Bucureşti, 1967, p . 36-40.
69 N. Iorga, Războiul nostru în note zilnice, vol. II, 1916-1917, Craiova, [I. a.].
p. 370.
10 RRM, vol. I, p. 239.
304
.
In luptele de pe dealul Alion s-au distins ostaşii Regimentului 1
vînători, comandat de locotenent-colonelul Bucur Bădescu, care au luat
cu asalt culmea Ozoinei, considerată ca fiind „cheia poziţiei" 7 1 • „Bă
nuind că inamicul de pe Ozoina s-a retras" - îşi reamintea peste ani
un participant la acţiunile din zorii zilei de 19 august/1 septembrie
1 9 1 6 -, „trecînd reţelele de sîrmă printr-o breşă făcută de artilerie
şi completată cu foarfecele cîtorva ostaşi care înaintau cu mine - am
.ajuns la obiectiv [ .. ] . Culmea Ozoinei era în mîinile noastre 7 2 • Pentru
.
această faptă de arme, în timpul căreia „a luptat cu o bravură şi un

avînt fără seamăn" 73, Regimentul 1 vînători a fost decorat cu ordinul
.,,Mihai Viteazul".
Succesele obţinute la Ozoina şi Alion au înlesnit cucerirea de
-către Regimentul 57 infanterie, spre seara zilei, a poziţiilor de pe înălţi
mea Drănicului 74 • După aceasta, trupele române s-au organizat în apă
rare, concomitent cu trimiterea unor patrule de cercetare în valea
Cernei, pentru a recunoaşte terenul şi a stabili valoarea şi dispunerea
inamicului.
In etapa a doua a luptelor din această zonă, desfăşurate intre
21 august/3 septembrie şi 28 august/10 septembrie, trupele subordonate
Armatei 1 române au făcut eforturi pentru dezvoltarea ofensivei peste
munţi, iar pe unele direcţii pentru îmbunătăţirea şi consolidarea ali
niamentelor atinse.
Pe baza noilor ordine primite în zilele următoare, în fîşia Arma
tei 1 se vor desfăşura în această etapă mai multe acţiuni ofensive, ajun
gîndu-se la aliniamentul pe care se va hotărî în final să se treacă la
apărare. Astfel, Grupul „Olt-Lotru" a reuşit să elibereze la 22 au
gust/4 septembrie localităţile Poplaca şi Gura Rîului, iar la 23 august/5
'Septembrie Avrigul.
Pînă la data de 28 august/10 septembrie luptele în raionul Si
biu au avut un caracter local, cu scopul menţinerii aliniamentului
atins şi efectuării unor recunoaşteri de cavalerie. In urma acestora s-a
constatat că inamicul aduce noi forţe din adîncimea operativă.
La 28 august/10 septembrie s-a terminat concentrarea Corpului de
Olt, unităţile sale grupîndu-se în diviziile 13 şi 23 infanterie 75• In ziua
următoare Armata 1 a primit ordin să se consolideze pe aliniamentul
.atins.
Operaţia ofensivă a Armatei 1 române s-a executat într-o fîşie
foarte largă, de 460 km, ruperea apărării inamicului făcîndu-se în trei
sectoare, cu o dezvoltare frontală însumînd aproape 150 km. Acţiunile
de luptă ale celor trei grupări de forţe, de la Olt, Jiu şi Cerna, s-au
71 Const. Kiriţescu, op. cit., val. I, p. 226. Arh. M.Ap N , fond Regimentul 1 vînă
. .
tori, dosar nr. 1115/4, f. 5.

72 General-maior în rezervă Polichron Dumitrescu, Ascultînd chemarea (amintiri
din primul război mondial), Bucureşti, 1968, p. 15-16.
73 „Monitorul oficial", nr. 232 din 6/19 ianuarie 1917, p. 7 572.
74 Arh. M.Ap.N., fond Corpul 1 armată, dosar nr. 49, f. 61.
Ys RRM, voi. I, p. 317.
305
desfăşurat pe direcţii mult depărtate în spaţiu : între grupurile „Olt"
şi „Jiu" de 60 km, între grupurile „Jiu" şi „Cerna" de 1 00 km. Pătrun
derile trupelor subordonate Armatei 1 române, cit şi lărgimea fîşiilor
în care s-a desfăşurat ofensiva au fost : la Grupul „Olt", de 30 km adîn
cime şi 45 km lărgime ; la Grupul „Jiu", de 35 km adîncime şi 25 km
lărgime ; la Grupul „Cerna", de 1 0 km adîncime şi 20 km lărgime.
Succesele limitate ale Armatei 1 au fost influenţate negativ de lipsa
de legătură cu trupele Armatei 2 române, care, la începutul ofensivei,
se găseau la o depărtare de aproximativ 80 km.
Cu toate aceste greutăţi, trebuie remarcat efortul ostaşilor ro
mâni de a-şi îndeplini misiunile în condiţii bune, creînd premise de dez
voltare a succesului pentru ajungerea pe aliniamentul Mureşului mijlo
ciu, stabilit prin planul de operaţii al Marelui Cartier General pentru
prima etapă.
Analiza desfăşurării operaţiei ofensive în fîşia Armatei 1 - oprită.
în momentul cînd se creaseră capete de pod dincolo de munţi - pro
bează că dacă situaţia pe frontul de sud nu ar fi devenit aşa de critică
şi în condiţiile unor măsuri strategice oportune ale Marelui Cartier
General, înaintarea trupelor române realizată pînă atunci ar fi pus baze·
ferme îndeplinirii integrale a misiunii încredinţate.
ACŢIUNILE INTREPRINSE DE După şocul puternic înregistrat în·

TRUPELE
ROMANE PENTRU STAVILIREA primele zile ale intrării României
CONTRAOFENSIVEI GERMANE în război - agravat şi de ştirile-
DIN TRANSILVANIA privind înaintarea victorioasă în
Transilvania a trupelor române eliberatoare - conducerea politico-mi
litară a Puterilor Centrale a trecut la pregătirea detaliată a ripostei.
Favorizate de acalmia intervenită pe celelalte fronturi de luptă euro
pene, Puterile Centrale au avut posibilitatea să concentreze pe frontul
românesc noi forţe din rezerva strategică şi de pe frontul oriental, unde
mai înainte acţionase şi Armata 9 germană 76 ; acestea se vor deplasa
relativ rapid în Transilvania, unde îşi vor conjuga eforturile cu trupele
armatelor 1 şi 7 austro-ungare, care luptau -pentru oprirea ofensivei ar
matei române înainte ca aceasta să atingă primul său aliniament stra
tegic pe Mureşul mijlociu. Trebuie evidenţiat că în optica Marelui Car
tier General german şi a kaizerului Wilhelm al II-lea, efortul de război
împotriva României avea prioritate absolută asupra altor acţiuni mili
tare ale coaliţiei în a doua jumătate a campaniei anului 1916. Pentru·
stoparea rapidă ..a înaintării armatelor române şi în vederea scoaterii
ţării din luptă pînă în iarna 1 9 1 6-1917, specialiştii militari germani au
preconizat executarea unor operaţii în forţă şi viteză, mizînd pe sur
prindere, pe aplicarea unor procedee specifice războiului de mişcare . În
egală măsură, inamicul a încercat să valorifice şi avantajele sale în ex-
re
General Erich von Falkenhayn, op. cit., p. 17.
306
Împăratul Wilhelm al Ii-lea,
lfeldmareşalul Paul von
Hindenburg şi generalul
Erich Ludendorff la Marele
Cartier General german
perienţa de război, pregătirea cadrelor, calitatea şi cantitatea mijloace

lor de luptă întrebuinţate etc. Pe frontul românesc au fost, în conse
cinţă, deplasate aproape numai mari unităţi de elită (Corpul alpin ger
man, divizii bavareze, Corpul 1 rezervă german etc.) ce repurtaseră vic
torii repetate în anii 1 914-1916 ; în plus, atît forţele germane cit şi
cele austro-ungare şi chiar bulgare erau susţinute de grupări puter
nice de artilerie grea şi de unităţi de aviaţie de cercetare, vînătoare şi
bombardament. In privinţa încadrării comandamentului, se cuvine a
sublinia că Puterile Centrale au trimis pe frontul românesc cei mai efi
cienţi şi capabili comandanţi şi stat-majorişti pe care îi aveau în estul,
sud-estul şi centrul Europei : arhiducele moştenitor Carol de Habsburg
(ultimul împărat austro-ungar), arhiducele J osif, prinţii de Hessa şi
Prusia, generalul von Falkenhayn, fost şef al Marelui Cartier General
german, generalul von Straussenburg, viitor şef al Marelui Cartier Ge
neral austro-ungar, generalul von Morgen, veteran al bătăliilor de la
Tannenberg şi lacurile Mazuriene, generalul von Seekt, cunoscut teore
tician şi organizator militar, creatorul Reichswehrului, generalul de
trupe alpine von Dellmensingen *, ce va triumfa asupra armatelor ita
liene la Caporetto, feldmareşalul von Mackensen, supranumit „spărgăto
rul de fronturi" - singurul general german cu grad de feldmareşal
aflat în răsăritul Europei -, celebru pentru victoriile repurtate în 1915
pe fronturile rusesc şi sîrbesc etc. ln pofida acestei „concentrări" de
nume sonore şi de forţe de elită, planul de a lichida frontul român prin
tr-un „război fulger" avea să eşueze. Un factor important în conturarea
* In Corpul alpin deplasat în România a lupt1t şi viitorul feldmareşal german

Erwin Rommel, care şi-a notat amintirile în lucrarea Infanterie greift an.
Erlebins und Erfahrung, Potsdam, 1937.
307
.acestui deznodămînt îl va reprezenta incapacitatea forţelor austro-un
garo-germane de a angaja şi nimici grosul armatei române, într-o bă
tălie decisivă, la nord şi vest de Carpaţi.
Totuşi, mersul operaţiilor în primele două săptămîni de război,
caracterizat prin trecerea forţelor inamice la ofensivă în Dobrogea, diri
jarea - după 1/14 septembrie - de către comandamentul român a
unor mari unităţi de pe frontul de nord pe cel de sud, încetinirea rit
mului de ofensivă în Transilvania şi nerealizarea unei joncţiuni solide
între armatele române care creaseră capete de pod la nord de munţi,
.a creat condiţii ca inamicul să aducă unele modificări planului său ini
ţial. Astfel, Armata 1 austro-ungară, care se menţinea în defensivă în
podişul Tîrnavelor, a fost întărită cu noi forţe ce afluiau dinspre „poarta"
.Someşului, iar forţele germane trimise în Transilvania, constituite în
Armata 9 germană, se deplasau pe comunicaţia Arad, Deva, Sebeş, in
trînd succesiv în raioanele de concentrare şi pe linia frontului.
Raportul de forţe s-a echilibrat în acest fel substanţial, celor trei
.armate române aflate în ofensivă opunîndu-li-se trei structuri similare
inamice, iar în condiţiile în care de pe frontul de nord comandamentul
·suprem român dirija spre cel de sud noi forţe s-au creat premisele pre
luării iniţiativei strategice de către Puterile Centrale. De altfel, Marele
Cartier General român a renunţat în mod premeditat la ofensivă în
·Transilvania şi Banat - pentru a rezolva situaţia ivită pe frontul din
sud -, adoptînd temporar dispozitive de apărare strategică, corespun
.zătoare noului raport de forţe.
In concepţia comandamentului inamic, maxima urgenţă o pre
zenta oprirea ofensivei româneşti în zona Jiu şi concentrarea în raio
n ul Sibiu a resurselor devenite disponibile 77• Comandantul Armatei 9 ger
mane a apreciat că preluarea iniţiativei strategice reclama executarea
unor lovituri su·ccesive asupra trupelor române care trecuseră Carpaţii ;
ulterior, urma să se încerce pătrunderea, prin surprindere, prin trecăto
irile din Carpaţii Meridionali în Muntenia.
Pentru concretizarea acestei concepţii s-a hotărît ca prima lovi
tură să se execute asupra trupelor române de la sud de Sibiu în scopul
nimicirii acestora 78, după care marile unităţi ale Armatei 9 germane
urmau să se regrupeze şi să execute o manevră învăluitoare asupra ari
pei stîngi a Armatei 2 române. I n consecinţă, au fost date ordinele ne
-cesare. Astfel, în directiva primită de Armata 9 germană la 6/1 9 sep
tembrie se preciza : „Armata 9 germană, împreună cu Armata 1 austriacă
.[austro-ungară - n.n.], va bate pe inamicul care a pătruns în Transil
vania. Pentru Armata 1 rămîne în vigoare însărcinarea de a întîrzia
înaintarea inamicului şi, împreună cu Armata 7 [austro-ungară - n.n.],
<le a păstra poziţia de pe Tîrnava, respectiv Mureş, de unde va putea ataca,
cu rezerve tari pe care le va avea gata, coloanele inamice izolate care
vor ieşi din munţii Gurghiului. [ . . .] Armata 9 va respinge inamicul. care
•77 I bidem, p. 33.

78 Const. Kiriţescu, op. cit., voi. I, p. 273.
.308
a pătruns prin pasul Surduc, apoi, asigurîndu-se în pasurile Surduc şi
Vulcan, va bate cu forţele întrunite, învăluindu-i ambele aripi, inamicul
care a pătruns la Sibiu [.„]. Grupul de la aripa dreaptă a Armatei 9 va
împiedica înaintarea inamicului prin Orşova şi ma.i. ales prin Mehadia" 79•
Concepţia inamicului se baza pe două elemente hotărîtoare : intîiul
era constituit de certitudinea pe care o reprezenta concentrarea rapidă
a unor mari mase de trupe proprii pe frontul din Transilvania, posibi
litate transformată în realitate ca urmare a faptului că aliaţii României
din Antantă nu au procedat la operaţiile ofensive pe care se angajaseră
a le declanşa ; secundul era posibilitatea care se profila pentru trupele
bulgaro-germane din sud de a porni o ofensivă împotriva dispoziti
vului românesc de apărare, circumstanţă favorizată de inacHvitatea
frontului aliat de la Salonic. însumate, aceste două elemente urmau
eă oblige forţele militare ale României să lupte concomitent pe două
fronturi, de o lungime considerabilă, apărîndu-se în faţa unui inamic
superior în efective şi în dotare cu tehnică militară.
înainte de începerea bătăliei de la Sibiu, situaţia forţelor inami
cului era mult mai favorabilă decît în perioada precedentă, el dispunînd
de două armate (9 germană şi 1 austro-ungară) şi de o parte din Armata
7 austro-ungară.
în partea de nord a Transilvaniei se găseau forţe de la aripa
dreaptă a Armatei 7 austro-ungare, în valoare de 2-3 divizii. Spre sud
era dislocată Armata 1 austro-ungară compusă din : Corpul 6 armată
austro-ungar, cu 2 divizii, în fîşia cuprinsă între Lunca Bradului şi Gă
lăuţaş ; Corpul 1 rezervă german, cu 4 divizii în eşalonul întîi, în fîşia
dintre Gălăuţaş şi Sărmaş ; în rezerva de armată se găsea Divizia 89
germană, dispusă într-un raion la 1 5 km sud-est de Tîrgu Mureş 80•
Armata 9 germană, cu o parte din forţe la centrul frontului tran
silvan şi la aripa sud-vestică a acestuia, era dispusă astfel : Corpul de
cavalerie Schmettow, cu Divizia 1 cavalerie de la Bărcuţ pînă la nord
de Voila, apoi pe malul drept al Oltului pînă la Cornăţel, şi cu Divizia 3
cavnlerie germană în continuare spre vest pînă la Nou ; Corpul 39 re
zervă german, cu diviziile 76 rezervă germană, 61 honvezi, 187 infanterie
germană şi Corpul alpin german în faţa Corpului 1 armată român, la
sud de Sibiu ; Corpul Busse, compus din Brigada 144 infanterie austro
ungară, iar în curs de transport pe calea ferată brigăzile 2 şi 8 munte
austro-ungare, în faţa Grupului „Jiu" ; Corpul Szivo, compus din Bri
gada 145 infanterie austro-ungară, întărită în faţa Diviziei 1 române, în
sectorul Orşova 81.
Situaţia armatelor române din Transilvania era următoarea ; Ar
mata de Nord şi Armata 2 atinseseră aliniamentele ordonate de Marele
Cartier General la 29 august/11 septembrie şi se întăreau pe poziţiile
proprii de peste Carpaţii Orientali şi Carpaţii Curburii interioare
79 Lt.-colonel Alexandru Ioaniţiu, op. cit., vol. I, p. 8 4.

-!!o RRM, vol. I, p. 347-349.
81 Lt.-colonel Alexandru Ioani(iu, op. cit„ vol. I, p. 85.
309
Generalul Erich von Falkenhayn, comandantul Armatei
9 germane în inspecţie pe front
(Bodoc, Baraolt şi Perşani). Trupele de la aripa dreaptă a Armatei de

Nord desfăşurau lupte locale cu trupele austro-ungare.
Ca urmare a deplasării unor divizii de pe frontul de nord-vest pe
frontul de sud, cele trei armate ce operau în Transilvania numărau
1 1 divizii de infanterie, o divizie de cavalerie şi 4 brigăzi de călă
raşi, repartizate, de la nord către sud şi sud-vest, în felul următor : Ar
'
mata de Nord cu diviziile 14, 8 şi 7 infanterie, 2 cavalerie şi Brigada 4
călăraşi ; Armata 2 cu diviziile 6, 3 şi 4 infanterie şi brigăzile 2 şi 3
călăraşi ; Armata 1 cu diviziile 1 3 şi 23 infanterie, Brigada 1 călăraşi,
diviziile 1 1 , 1 şi 20 infanterie (aceasta din urmă găsindu-se în apărare
pe linia Dunării, în Oltenia). Restructurările determinate de ofensiva
grupării de forţe a Puterilor Centrale pe frontul de sud s-au reflec
tat nemijlocit asupra capacităţii de materializare a planului de cam
panie român, conturînd încă din această fază condiţii avantajoase pen
tru exprimarea intenţiilor germano-austro-ungare.
Se constată că în raportul de forţe de pe frontul transilvănean
între trupele române şi cele ale Puterilor Centrale, în intervalul de -0
lună de la începerea campaniei, se ajunsese la o anumită echilibrare a
efectivelor şi mijloacelor de luptă. Partea germano-austro-ungară îşi
·sporise simţitor numărul combatanţilor, deţinea un avantaj sensibil în
-ceea ce priveşte experienţa de comandă şi de luptă, amplificate de pu
terea de foc superioară a armamentului din dotare.
Făcînd o comparaţie în privinţa înzestrării tehnice a celor două
tabere, reiese că la nivel de batalion trupele inamice aveau în dotare
.3 1 0
cîte 6-8 mitraliere (1-2 piese de escadron), la care se adăugau 4 arun
cătoare de mine uşoare şi 8 aruncătoare de grenade ; în fiecare divizie
exista în organică şi o companie specială de aruncătoare de mine a 12.
piese. Regimentele de infanterie austro-ungare mai dispuneau de 4 tu
nuri de însoţire. 1n schimb, puterea de fac a batalionului român în
această primă campanie nu se putea compara cu cea a adversarilor : com
pania de mitraliere funcţiona doar la nivel de regiment şi nu de ba
talion, iar mijloacele suplimentare de foc, ca aruncătoare de mine, de
grenade şi de flăcări, erau ca şi inexistente. Inamicul, deşi se arăta în
sectoarele de la flancuri inferior în efective, realizase însă o densitate
de forţe şi mijloace mult mai mare pe direcţiile principale de acţiune,
beneficiind, totodată, de o mai mare libertate de manevră, de legături
mai rapide, de posibilitatea aducerii unor rezerve puternice.
Analizînd situaţia de pe fiecare sector în part1? iese în evidenţă
faptul că pe frontul Armatei de Nord, în lungime de 1 35 km, între
munţii Călimanului şi Baraoltului, trupele române continuau să deţină.
superioritatea în efective la infanterie şi cavalerie (62 batalioane şi 35
escadroane faţă de 4 11/2 batalioane şi 1 3 escadroane ale Armatei 1 austro
ungare) ; inamicul reuşise să fie superior în artilerie (46, respectiv 39
baterii). La centrul dispozitivului român, Armata 2, pe un front de
60 km, între localităţile Homorod şi Şinca, avea două divizii de infanterie·
în plus faţă de forţele adverse, inclusiv baterii de artilerie mai nume
roase (33 faţă de 16), dar evoluţia ulterioară a operaţiilor o va aduce
în luptă directă cu Armata 9 germană, a cărei putere de foc era covîr
şitoare.
Pe frontul Armatei 1 române, între vest munţii Făgăraş şi Dunăre
(sectorul Orşova), în ansamblu raportul de forţe era relativ echilibrat_
1n sectoarele Cerna (unde acţiona Divizia 1 infanterie) şi Jiu (Divizia 1 1
infanterie) se menţinea chiar o anumită superioritate, inclusiv în ma
terial de luptă, în schimb îri sectorul Olt Corpul 1 armată avea de
2,5 ori mai puţine efective, fiind net inferior în privinţa armamentului.
automat şi a artileriei grele faţă de Armata 9 germană. Slăbiciunile
acestui sector de front, asupra căruia se va îndrepta prima lovitură pu
ternică a inamicului, erau sporite de faptul că marile unităţi ale Arma
tei 1 române erau despărţite de masive muntoase întinse şi deci practic·
lipsite de legături şi de posibilitatea cooperării.
Perioada care a urmat s-a caracterizat prin acţiuni de apărare deo
sebit de grele pentru trupele române, concretizate în eforturile Corpu
lui 1 armată de a păstra închisă trecătoarea Turnul Roşu.
31 1
Bătălia de la Sibiu (1 3/26-1 6/29 septembrie 1 9 1 6). Schimbările sur
venite în situaţia de ansamblu a armatei române ca urmare a modificării
planului de campanie iniţial, a restructurării dispozitivului strategic, cît
şi a lipsei sprijinului ce trebuia acordat de aliaţi prin trecerea la acţiuni
cu caracter hotărîtor pe celelalte fronturi, asociate cu măsurile luate de
Puterile Centrale pentru întărirea forţelor ce operau în Transilvania,
au creat premisele angajării de către inamic a unor acţiuni contraofen
sive de amploare şi intensitate care s-au localizat, în luna septembrie
1 9 1 6, în regiunea Sibiului, în spaţiul dintre Mureş şi Olt şi în depresiu
nea Braşovului.
Inainte ca inamicul să treacă la ofensivă în regiunea Sibiului, co
mandantul Corpului 1 armată român, generalul de divizie Ioan Popovici,
care primise ordin ca trupele subordonate să se organizeze în apărare
pe aliniamentul atins, a luat măsura de a executa mai întîi un atac la
vest de oraş. Scopul acestuia era de a îmbunătăţi limita dinainte a
apărării, a asigura bune condiţii de observare şi de a lipsi inamicul de
posibilitatea intervenţiei pe principala comunicaţie dintre Făgăraş şi
Sibiu 82. Atacul trupelor din Divizia 13 infanterie română s-a declanşat
la 9/22 septembrie 83 asupra unor unităţi de infanterie şi cavalerie ina
mice din Corpul de cavalerie Schmettow. In urma unei acţiuni viguroase,
infanteriştii români au produs pierderi importante trupelor inamice, obli
gîndu-le să se retragă spre localitatea Roşia, unde au depus mari eforturi
pentru organizarea dispozitivului defensiv pe malul de nord al Hîrtiba
ciului.
La sfîrşitul acţiunilor ofensive din raionul Sibiu, Corpul 1 armată
român (Corpul „Olt") se găsea dispus la sud de oraş, pe un front de
45 km, cu ambele divizii în primul eşalon, avînd Divizia 1 3 infanterie
(general de brigadă Gheorghe Sănătescu) pe aliniamentul Avrig, Săcă
date, Caşolţ, dealurile Bucata şi Gregori (exclusiv), într-o fîşie de 23 km,
şi Divizia 23 infanterie (general de brigadă Matei Castriş) pe dealul
Gregori, Şelimbăr, Gura Rîului. La flancul drept al Corpului 1 armată .
se găsea Brigada 1 călăraşi (colonel Marcel Olteanu), care ocupa o po
ziţie la est de rîul Olt, între munţii Făgăraşului şi Avrig, asigurînd flan
cul drept, iar la flancul stîng, trupe din regimentele 5 vînători, 48 şi 49
infanterie. In adîncime, în rezervă se aflau : Regimentul 42 infanterie
cu 3 batalioane la Veştem ; 2 batalioane din Regimentul 49 infan
terie la Turnu Roşu ; un batalion de miliţieni şi trei baterii de obu
ziere la Cîineni, Tălmaciu, pentru a asigura comunicaţia ce conduce spre ·
sud prin trecătoarea de pe valea Oltului.
82 General Ioan Popovici, Bătălia de la Sibiu. 12-16 septembrie 1916. Contribuţtt

la istoricul războiului naţional 1916-1918, Bucureşti, 1918 ; Colonel dr. Victor
Atanasiu, Bătălia de la Sibiu-Ciineni, Bucureşti, 1982.
H Arh. M. Ap. N., fond Divizia 13 infanterie, dosar nr. 518/28, f. 5-7.
312
Poziţie a trupelor române în timpul luptelor din Transilvania (septembrie 19 16
Misiunea Corpului 1 armată în această fază a acţiunilor de luptă.

era de a apăra „capul de pod" creat la nord de trecătoarea Turnu
Roşu, fără însă a avea legături solide cu vecinii din raioanele Făgăraş
- trupe din Armata 2 română * - şi de la Jiu - Divizia 1 1 infan
terie 84• Situaţia în care corpul de armată trebuia să-şi îndeplinească
misiunea era foarte grea, capacitatea sa combativă fiind de numai 25·
batalioane cu 34 mitraliere, 8 escadroane şi 20 de baterii de artilerie,
din care 2 de artilerie grea, iar eşalonul superior îi comunicase că nu-i
poate trimite ajutoare deoarece rezervele fuseseră deplasate pe frontul
din sud.
Pentru ofensiva proiectată împotriva trupelor române pătrunse în
Transilvania, comandamentul inamic a masat principalele forţe ale Ar
matei 9 germane şi unităţi din Divizia 89 infanterie germană ; în faţa·
• Intre Corpul 1 armată şi Armata 2 română se af:a o distanţă de aproape ·

60 km, legătura fatre el� fiind realizată printr-un detaşament dislocat la Lisa
(30 km depărtare de flancul drept al Corpului 1 armată), alcătuit din Brigada
2 călăraşi, 2 batalioane şi o baterie de la Armata 2.
u Maior Alexandru Pelimon,. op. cit„ p. 42. Intre unităţile Corpului 1 armată de·
la Sibiu şi Divizia 11 infanterie de la Jiu, despărţite pe o c:listanţă de 60 km
de munţii Cibinului, se dispunea un detaşament dislocat în zona muntoasă (un
batalion şi o secţie de mitraliere), plus o companie de grăniceri.
3 1 3·
BĂTĂLIA DE i. A SIBiU. Ij/zo - 16/29.09. 19 I o
\�Ţrupc române
Trupe inamice
Situaţia trupelor la dnta de :
--...... . 1 3/26.09 . 1 9 1 6
. = : :-
- 14/27.09. 1 9 1 6
. . -..,. „ ..._ 1 5/28.0.9. 1 9 1 6
-- 16 _9.09. 1 9 1 6
Corpului 1 armată român, ce acţiona în zona Sibiu, inamicul concentrase
44 batalioane cu 261 mitraliere, 30 escadroane şi 72 baterii, dintre care
1 3 baterii de artilerie grea. Din datele prezentate, rezultă că bătălia de
la Sibiu avea să se desfăşoare în condiţiile unei superiorităţi de forţe
considerabile a inamicului : 1,7/1 în batalioane, 3,8/l în escadroane,
3,8/1 în artilerie uşoară, 6,5/1 în artilerie grea şi 7, 7/1 în mitraliere.
Superioritatea inamicului în armament automat, artilerie grea şi cava
lerie va constitui elementul determinant în desfăşurarea şi deznodămîn
tul bătăliei.
Concepţia comandantului Armatei 9 germane pentru ofensiva de
la Sibiu a constat în executarea unei lovituri frontale cu Corpul 39 re
zervă german şi a unor manevre învăluitoare cu Corpul alpin şi Corpul
de cavalerie Schmettow.
Corpul 39 rezervă german avea să treacă la ofensivă în fîşia cu
prinsă între Sălişte şi 4 km est Sibiu împotriva Diviziei 23 infanterie şi a
unei părţi din Divizia 13 infanterie română. Marile unităţi inamice urmau
să acţioneze astfel : Divizia 187 infanterie germană să atace de la Orlat
de-a lungul poalelor munţilor Cibinului ; Divizia 51 honvezi la vest de
Sibiu, iar Divizia 76 rezervă la est de oraş. Toate marile unităţi inamice
aveau să înainteze concentric către Boiţa, Tălmaciu, spre intrarea în
defileul Oltului.
Corpul alpin, compus dintr-un regiment de infanterie de gardă cu
2 batalioane şi 2 regimente de vînători de munte, dispus în raionul Jina,
urma să acţioneze învăluitor pe la 20-30 km vest de flancul stîng al
Corpului 1 armată român, peste munţii Cibinului şi să ajungă în valea
Oltului, în spatele trupelor române ; ca obiectiv al acţiunii Corpului
alpin era şoseaua de pe această vale, „pe care - arăta generalul Erich
von Falkenhayn - o va depăşi, trecînd o parte din unităţi la est pentru
a bara cărările din marginea de vest a munţilor Făgăraş" ss.
Corpul de cavalerie Schmettow avea misiunea să asigure flancul
stîng al Corpului 39 armată, interzicînd legătura dintre armatele 1 si 2
române, iar cu unele forţe să treacă Oltul şi să acţioneze spre Tu�nu
Roşu.
Ofensiva Corpului 39 rezervă german şi a Corpului de cavalerie
Schmettow urma să înceapă după ce Corpul alpin ajungea în valea Ol
tului şi intercepta comunicaţia din lungul acesteia.
Bătălia de la Sibiu s-a desfăşurat în spaţiul cuprins între munţii
Făgăraşului, localităţile Avrig, Sibiu, Jina, munţii Cibinului şi Cîineni.
Corpul alpin a început deplasarea prin surprindere la 9/22 sep
tembrie, din satul Jina (30 km vest de Sibiu) prin munţii Cibinului, spre
sud. Intrucît în acest spaţiu nu se aflau trupe române, unităţile de
munte germane au reuşit ca, după trei zile de marş, pe poteci înguste,
·să ocupe poziţiile de luptă pe care Corpul alpin şi le-a propus
iniţial. Pătrunderea lui aşa de adîncă a fost facilitată de lipsa măsurilor
ce trebuiau luate de comandamentul român pentru supravegherea spa-
oe:; General Erich von Falkenhayn, op. cit., p. 46.
315
ţiului dintre Olt şi Jiu şi pentru interzicerea cu forţe, chiar sumare, a
tuturor căilor de acces în regiunea muntoasă 86• Deşi comandamentul
român a fost informat în legătură cu unele mişcări ale inamicului în
munţii Cibinului, abia la 1 2/25 septembrie Corpul 1 armată român a
trimis spre nord, în lungul văilor Lotrului şi Sadului, cîte un detaşament
mixt format dintr-un batalion de infanterie şi cîteva tunuri de însoţire.
Totodată, 2 batalioane şi o baterie de munte din rezerva armatei au
fost dirijate în defileu la Lunca, unde îşi făcuseră apariţia trupe alpine
germane, pentru a cerceta zona şi a acţiona asupra inamicului ce ar
putea fi întîlnit. In ziua următoare, subunităţile române au luat contact
cu trupele germane, constatînd cu surprindere tăria acestora. Informarea
comandamentului român despre prezenţa unor unităţi ale Corpului alpin
în munţii Cibinului era tardivă însă, deoarece luptele principale de la
sud de Sibiu începuseră în dimineaţa de 1 3/26 septembrie.
Pentru remedierea situaţiei ce se crease la Corpul „Olt", Marele
Cartier General şi Armata l au luat măsuri ca un detaşament de 5 ba
talioane din Divizia 20 infanterie (comandant : generalul David Prapor
gescu), care se găsea în apărare în sudul Olteniei, să fie transportat cu
trenul la Rîmnicu Vîlcea, pentru a fi în măsură să închidă la nevoie
defileul Oltului sau a fi dirijat în zona Sibiu. Totodată, s-a ordonat Ar
matei 2 ca Divizia 4 infanterie, din zona Făgăraş, să desfăşoare o ac
ţiune ofensivă împotriva flancului stîng al Armatei 9 germane 87, pentru
a atrage spre est parte din forţele acesteia, slăbind astfel presiunea
exercitată spre defileul Oltului.
După terminarea pregătirilor pentru trecerea la ofensivă cu gru
parea principală de forţe pe direcţia generală Sibiu, Turnu Roşu, co
mandantul Armatei 9 germane a dat ordin de declanşare a atacului,
începînd cu noaptea de 1 2/25 spre 1 3/26 septembrie.
In urma unei pregătiri de artilerie efectuată cu peste 50 de ba
terii 88, o întreagă armată germană s-a năpustit asupra unui singur corp
de armată român, înconjurat aproape din toate direcţiile de cercul de
foc al inamicului. Situaţia părea că evoluează către încercuirea şi nimi
cirea marii unităţi române. Dar, în pofida aşteptărilor comandamentu
lui inamic, puterea de rezistenţă şi sacrificiu a trupelor române în de
fileul Oltului a stăvilit pătrunderea forţelor de elită duşmane peste
munţi, creînd libertate de acţiune pentru trupele de la sud de Carpaţii
Meridionali.
Numeroase episoade din bătălia Sibiului evidenţiază cu prisosinţă
elanul combativ al trupelor române, eroismul, spiritul de sacrificiu care
au compensat superioritatea zdrobitoare a inamicului. Luptele desfăşu�
rate pentru dealul Gregori, care domină dinspre sud-est cîmpia Sibiu
lui, au fost de o intensitate deosebită 89 . In faţa copleşitoarei superiorităţi
11 RRM., vol. II, p. 309.

11 Const. Kiriţescu, op. cit., vol I, p. 283.
11 Lt.-colonel Alexandru Ioaniţiu, op. cit., vol. I, p. 89.
" RRM, vol. II, p. 336-337.
316
numerice şi tehnice a inamicului, vajnicii luptători români au opus o
rezistenţă pilduitoare, angajînd bărbăteşte lupta corp la corp.
In dimineaţa zilei de 1 3/26 septembrie, atacul forţelor germano
austro-ungare s-a generalizat în platoul Sibiului. La orele 9 Corpul 1
armată raporta Armatei 1 române „că trupele noastre sînt atacate cu
violenţă pe tot frontul de la Orlat la Şelimbăr ; inamicul atacă şi dreapta
de pe înălţimile Oltului cu două regimente germane" 90•
Lovitura principală a inamicului s-a executat pe direcţia Poplaca,
Cisnădie cu Divizia 187 infanterie germană, sprijinită de majoritatea
artileriei din zonă. Celelalte două divizii inamice 51 honvezi şi 76 -
rezervă germană - au atacat tot pe frontul Diviziei 23 infanterie.

In prima zi de luptă, cu tot efortul făcut de inamic de a stră
punge apărarea română şi a pătrunde frontal spre defileul Oltului,
nu s-a obţinut nici un succes. Luptele de pe cîmpia Sibiului au conti
nuat şi după căderea întunericului. In tot acest timp, aşa cum aprecia
geni:Jralul Erich von Falkenhayn, trupele române au opus „pretutindeni
în tot cursul nopţii o rezistenţă îndîrjită" 91 • S-a distins, în această zi,
prin spirit organizatoric, iniţiativă şi curaj, locotenent-colonelul Toma
Popescu din statul-major al Corpului 1 armată. In fruntea a 13 ţărani
din Cîineni, el a izbutit ca timp de trei ore să oprească pătrunderea ina
micului spre localitate şi spre podul de peste Olt. Totodată, a reuşit să
aducă de la Brezoi, cu trenul, trupe de tăria unui batalion de infanterie
şi o baterie de artilerie, cu care a organizat apărarea zonei Cîineni.
Datorită actului de iniţiativă al ofiţerului român, ca şi dîrzeniei
localnicilor, care-şi apărau cu vitejie satul, s-a reuşit menţinerea po
ziţiei deosebit de importante reprezentată de Cîineni, facilitîndu-se ast
fel purtarea acţiunilor de luptă pentru degajarea defileului Oltului. Pe
bună dreptate s-9 afirmat că „mulţumită acestui act de iniţiativă şi a
atitudinii dîrze a unei mîini de ţărani bătrîni ce-şi apărau plaiurile şi
satul, îngustul coridor n-a putut fi astupat de duşman la Cîineni" 92.
fo timp ce în jurul Sibiului inamicul nu şi-a putut atinge obiec
tivul propus, la flancurile Corpului 1 armată român s-au creat mari pe
ricole ca urmare a unor manevre învăluitoare concepute de comanda
mentul german. Astfel, la dreapta dispozitivului de apărare al trupelor
române, Divizia 3 cavalerie germană (Corpul de cavalerie Schmettow)
a reuşit să treacă la sud de Olt, între Avrig şi Porumbacu, ocupînd
ultima localitate ; în felul acesta, inamicul a interceptat comunicaţia
Sibiu, Făgăraş şi a izolat Corpul 1 armată de Armata 2 română. La
stînga şi în spatele trupelor române, Corpul alpin a ocupat înălţimile
de pe malul de vest al Oltului, la Turnu Roşu, Boiţa si nord Cîineni
iar mai la sud, la Lunci, a distrus calea ferată, întrerupÎnd comunicaţi �
de pe valea Oltului 93.
Noua situaţie din defileul Oltului a fost considerată de comanda
mentul român cea mai periculoasă, el intuind intenţia generalului Erich
" Arh. M.Ap.N., fond Corpul 1 armată, dosar nr. 49, f. 73.
81 General Erich von Falkenhayn, op. cit., p. 54.
e2 Const. Kiriţescu, op. cit., vol. I, p. 286.
317
von Falkenhayn de a rupe legătura Corpului 1 armată cu sudul ţării.
ln contextul creat, generalul Ioan Popovici a socotit că se impunea cu
prioritate luarea unor măsuri operative care să ducă la nimicirea ina
micului pătruns ca o pană în dispozitivul său. ln acest scop a trimis în
zona respectivă un detaşament format din Regimentul 48 infanterie,
aflat în rezerva Corpului 1 armată.
Insuccesul înregistrat de Corpul 39 rezervă german în prima zi a
ofensivei - căruia i s-au asociat şi ştirile privind acţiunile cavaleriei ro
mâne dinspre Făgăraş spre vest, de-a lungul Oltului - a stîrnit îngrijo
rarea comandamentului inamic. „Dacă românii - notează generalul Fal
kenhayn - şi-ar fi asigurat între timp o legătură cu patria [cu România
liberă - n.n. ] prin poalele de vest ale masivului Făgăraşului, atunci
calea retragerii le era încă deschisă [ . . . ]. Toate acestea impuneau nEce
sitatea grăbirii cît mai mult posibil a atacului de a doua zi" 94.
în consecinţă, la 14/27 septembrie inamicul a decis să-şi intensi
fice acţiunile ofensive, folosind şi elemente înaintate din Divizia 89
infanterie germană primite ca întărire. La comandamentul Armatei 9 ger
mane s-au dispus următoarele măsuri : Corpul 39 rezervă german să gră
bească atacul ; Corpul alpin să trimită detaşamente la est de Olt pentru
a intercepta şoseaua ; Corpul de cavalerie Schmettow să dirijeze deta
şamentele de la Avrig şi Porumbacu spre intrarea în defileurile munţi
lor Făgăraş şi de pe valea Oltului ; constituirea unor rezerve din trupe
ale · Diviziei 89 infanterie, care era în deplasare de la Sighişoara spre
linia frontului 95.
La rîndul său comandamentul român, conştient de situaţi a grea
ce se crease în spaţiul Sibiu, a hotărît să reziste pe poziţiile deţinute
la dreapta dispozitivului şi să restabilească legătura cu Armata 2. în
adîncime, detaşamentul constituit în acest scop trebuia să elibereze valea
Oltului pentru a asigura linia de comunicaţii cu regiunile din sudul
ţării.
Trupele inamice au reluat atacul în dimineaţa de 14/27 septem
brie, după o puternică pregătire de artilerie. Acţiunile cele mai im
portante s-au desfăşurat la aripa de vest a frontului, unde inamicul a
dirijat diviziile 76 rezervă, 187 infanterie şi trupe din Corpul alpin
german asupra poziţiilor Diviziei 23 infanterie. Cu toată superioritatea
inamicului, trupele române au rezistat cu multă dîrzenie. Cînd Divizia
187 şi un detaşament din Corpul alpin au ocupat platoul Onceşti 96,
înapoia stîngii Diviziei 23 infanterie, s-a luat hotărîrea unei replieri
prin luptă spre Cisnădie, pentru a evita învăluirea pe la vest de către
adversar.
La dreapta, Divizia 1 3 infanterie a fost angajată puternic de ina
mic îndeosebi la aripa sa stîngă, la Săcădate şi la Avrig 97 • După o
u General Erich vo:i Falkenhayn, op. cit., p. 53.

15 RRM, vol. II, p. 350-352.
" Gener-al Erich von Falkenhayn, op. cit., p. 55.
87 Arh. M.Ao.N., fond Divizia 13 infanterie, dosar nr. 518/28, f. 9.
318
acerbă rezistenţă, datorită atît retragerii Diviziei 23 infanterie, cît şi a
necesităţii de a se crea unele rezerve la dispoziţia corpului de armată,
trupele române s-au repliat în acest sector pe aliniamentul Veştem,
Racoviţa, constituind un sistem de apărare între regiunea muntoasă la
vest si' valea Oltului la est.
în acelaşi timp, în spatele forţelor principale ale Corpului 1 ar
mată, orientate spre nord, au sosit din adîncime întăriri dirijate de la
sud de munţi, constituite în Detaşamentul „Lotru" (5 batalioane), cu
misiunea de a acţiona împotriva Corpului alpin şi a degaja defileul Ol
tului.
Apărarea organizată de comandamentul român se vădea tot mai
fermă. Ca rezultat, nici în ziua a doua a ofensivei obiectivul urmărit
de comandamentul german nu a putut fi atins. „Contrar aşteptărilor
mele - relatează generalul Falkenhayn - Corpul 39 rezervă german
n-a putut termina cu adversarul. Acesta a rezistat din nou cu bravură
în capul de pod nord Sibiu, intrarea în trecătoare. Situaţia Corpului
alpin începuse să devină îngrijorătoare. Mă întrebam dacă îi va mai fi
posibil să se menţină în situaţia sa cu forţele împrăştiate faţă de întă
ririle inamicului ce soseau fără încetare dinspr-e sud" 98,
ln ciuda acestor insuccese, rămînînd însă consecvent planului ini
ţial, comandamentul inamic a hotărît să angajeze toate forţele din zonă
pentru a continua ofensiva, apreciind că Armata 1 austro-ungară nu are
capacitatea de a veni în sprijinul trupelor din zona Sibiu.
Ziua următoare a bătăliei, 1 5/28 septembrie, a început prin atacul
general al forţelor Corpului 39 rezervă german, sprijinit la flancuri de
corpurile vecine, precedat de un violent foc de artilerie, completat acum
�i cu bombardamentul executat de aviaţie asupra· dispozitivului de luptă
al trupelor române, pe comunicaţii, asupra gărilor de la Turnu Roşu şi
Sebeş şi asupra punctelor de comandă ale marilor unităţi.
împotrivirea trupelor noastre a crescut în intensitate, împletind
rezistenţa pe poziţie pînă la ultimul om cu contraatacuri vijelioase pur
tate cu un remarcabil elan combativ. S-au desfăşurat lupte crîncene,
de-a dreptul exemplare pentru spiritul de jertfă al ostaşilor români. Pe
vîrful Măgura, la Cisnădie şi Cisnădioara, de exemplu, copleşiţi de su
perioritatea numerică a inamicului, ostaşii din brigada colonelului T ra
ian Moşoiu, originar din Ţara Bîrsei, au contraatacat şi prin luptă la
baionetă au respins dusmanul ce pătrunsese la amiaza zilei în Cisnă-
die !19•
•
După noi concentrări de forţe inamice şi cu mari eforturi, trupele

germane au reuşit, totuşi, o pătrundere periculoasă în sectorul Divi
ziei 23 infanterie, ameninţînd cu fracţionarea dispozitivului acesteia. In
această situaţie gravă, spre seara zilei, Corpul 1 armată a angajat re
plierea pe un nou aliniament de apărare la nord de localităţile Raco
viţa, Sadu.
•s General Erich von Falkenhayn, op. cit., p. 56.

" Const. Kiriţescu, op. cit., vol. I, p. 291.
319
Cu toate ca m această zi cele două corpuri de armată din subor
dine s-au apropiat de intrarea în defileu, Armata 9 germană nu obţi
nuse încă în sectorul respectiv un succes decisiv, care să-i asigure ini
ţiativa. In plan operativ, situaţia era chiar ameninţătoare pentru ina
mic, deoarece Armata de Nord respinsese centrul Armatei 1 austro-un
gare, iar Armata 2 oprise Divizia 71 infanterie austro-ungară şi arun
case spre vest Divizia 1 cavalerie şi elemente înaintate ale Diviziei 3
cavalerie din Corpul de cavalerie Schmettow de la sud de Olt, îngreunînd
totodată deplasarea Diviziei 89 infanterie germane în raionul Iacobeni,
Brădeni.
In împrejurarea dată, comandantul Armatei 9 germane a revenit
pentru a patra oară cu hotărîrea de a străpunge dispozitivul Corpului 1
armată român, dînd trupelor în subordine ordine pentru continuarea
înaintării spre defileul Oltului. lngrijorat de perspectiva confruntării,
generalul Erich von Falkenhayn a consemnat : „Mai rar în viaţa mea, nu
tocmai săracă în puncte culminante dramatice, am aşteptat cu încordare
mai serioasă desfăşurarea evenimentelor din ziua de 16 septembrie [stil
vechi -n.n. ] " 100. Intr-adevăr, prelungirea rezistenţei Corpului 1 ar
mată, combinată cu presiunea conjugată a armatelor 2 şi de Nord
române ar fi periclitat grav întregul front al inamicului.
Hotărîrea comandantului Corpului 1 armată român de a se replia
în defileu, în noaptea de 15/28 spre 16/29 septembrie, urmată de măsuri
corespunzătoare, a fost motivată de pericolul ce plana din partea ina
micului, încă puternic, căruia îi soseau în sprijin noi forţe şi mijloace,
şi de faptul că ajutorul care trebuia primit din partea Armatei 2 -
anunţat din ziua precedentă - nu se materializase.
Divizia 23 infanterie s-a retras, prin urmare, în noaptea de 15/28
spre 16/29 septembrie, ea fiind precedată de o avangardă, care a ni
micit elementele inamice întîlnite la vama Turnu Roşu şi la Lunci, des
chizînd astfel drumul spre Cîineni. De aici, divizia s-a deplasat pe un
drum greu, pe la est de Olt, prin Boişoara la Perişani 101 .
După ce a făcut acoperirea Diviziei 23 infanterie, Divizia 13 in
fanterie a început şi ea acţiunea de repliere în dimineaţa de 1 6/29 sep
tembrie pe stînga Oltului şi a ocupat înălţimile Suru şi Coţi, iar la
1 7/30 septembrie şi-a concentrat unităţile în raionul Găujani 102.
Cînd Corpul 39 rezervă german a reluat atacul în dimineata acestei
zile a observat că între timp trupele române se repliaseră p � un nou
aliniament. Intrucît existenta în Transilvania a armatelor 2 si de Nord
prezenta un mare pericol pentru spatele Armatei 9 german� , inam icul
nu a trecut la urmărirea Corpului 1 armată, ci a lăsat aici Corpul alpin
pe?tru supravegher�a spaţiului. Acesta va fi angajat l a 16/29 septem
brie de douaw grupuri ale Detaşamentului „Lotru", care au recucerit vîr
furile Căţănel şi Murgaşul, trupele române străjuind în continuare valea
Oltului.
100 General Erich vo;i Falkenhayn, op. cit., p. 61.

101 Arh. M.Ap.N., fond Corpul 1 armată, dosar nr. 49, f. 78-79.
1112 Ibidem, fond Dtvtzia 13 infanterie, dosar nr. 518/28, f. 10.
3 20
Incercarea comandantului Armatei 2 române de a vem m spriji
nul Corpului 1 armată prin dirijarea Diviziei 4 infanterie (general de
brigadă Grigore Simionescu), la 15/28 septembrie, nu avea însă să aducă
rezultatele aşteptate 103 . Deşi pornite cu întîrziere, pe două coloane, pe
ambele maluri ale Oltului, trupele Diviziei 4, după o serie de lupte cu
avangărzile inamice, reuşiseră să elibereze localităţile Rucăr, Viştea de
Sus şi de Jos, Arpaşul de Sus, ajungînd ca la 16/29 septembrie să exe
cute o presiune tot mai ameninţătoare asupra aliniamentului principal
al inamicului în zona nord rîul Olt, Porumbacu de Sus, Sărata, Po
rumbacu de Jos, creînd o situaţie „total inadmisibilă" 104, după cum în
suşi generalul Erich von Falkenhayn alarmat o caracteriza. Curînd însă,
Armata 2 va suspenda ofensiva, în condiţiile încheierii bătăliei de la
Sibiu, fiind obligată să ordone retragerea. Primind cu întîrziere noua
misiune, coloana de sud a Diviziei 4 a angajat în zorii zilei de 1 7/30
septembrie lupta cu inamicul (Divizia 3 cavalerie germană întărită cu
infanterie) în zona Porumbacu de Sus, Sărata, Porumbacu de Jos.
In încleştarea care a avut loc, ostaşii Diviziei 4 infanterie au în
scris pilduitoare pagini de eroism, evidenţiind puternicele lor resurse
morale. In timp ce restul trupelor diviziei se retrăgeau, brigada coman
dată de colonelul Dinu Păianu a lovit puternic inamicul aflat la Cîrţi
şoara, urmărindu-l pînă la Scoreiu, Sărata, Porumbacu de Sus, unde a
trecut la atacul la baionetă. In înfruntarea desfăsurată la vest de
Porumbacu de Sus avea să cadă eroic însuşi şefui de stat-major al
Diviziei 4 infanterie colonelul Grigore Iacobini, ce preluase comanda
Regimentului 6 vînători. Pe timpul luptelor din localitatea Sărata, satul
său natal, s-a distins şi elevul-plutonier Victor Balea, din Regimentul
6 infanterie „Mihai Viteazul", venit pe front direct de pe băncile
şcolii militare.
Acţiunea brigăzii colonelului Dinu Păianu a produs un şoc puternic
în rîndul inamicului. Ostaşii români au capturat o întreagă baterie de .
obuziere de 105 mm, al cărei foc a fost îndreptat spre inamic. Un re
giment din Divizia 76 infanterie germană, trimis ca întărire, a suferit
pierderi grele.
Referindu-se la vitejia ostaşului şi la capacitatea comandamentului
român, evidenţiate cu prisosinţă în această bătălie, Ad. Koster, viitorul
ministru de externe al Germaniei, avea să scrie : „Bătălia de la Sibiu
s-a dat împotriva unui duşman încăpăţînat. Cel care ar încerca să în
josească vitejia duşmanului, să micşoreze conducerea sa, ar comite cea
mai mare greşeală în contra propriilor noastre trupe. Românul a do
vedit astăzi că este mai bine condus decît erau în anul trecut trupele
sîrbeşti" 105•
Pentru Corpul 1 armată român a urmat o perioadă de acalmie, de
aproximativ două luni de zile, timp în care şi-a reorganizat cele două
toaIbidem, fond Corput 2 armată, dosar nr. 180, f. 12-14.

104General Erich von Falkenhayn, op. cit., p. 66.
m Ad. Koster, Die Sturmschar Fatkenhayns, Milnchen, 1917, p. 72.
32 1
Piesă de artilerie grea, calibru 150 mm, din dotarea armatei române, în poziţie de tragere
divizii instalate pe aliniamentul muntele Robu, nord Murgaşul, Gorga

nul, sud Cîineni, sud muntele Mormîntul 106.
Prin luptele desfăşurate de Corpul 1 armată pentru apărarea capu
lui de pod de la sud de Sibiu şi a defileului Oltului, cît şi prin acţiunile
armatelor 2 şi de Nord a fost interzisă pătrunderea inamicului la sud
de Carpaţii Meridionali. Ofensiva sa în acest sector nu şi-a atins deci
scopul propus. Rezistenţa eroică a trupelor române, deciziile juste şi
oportune ale comandamentului în ansamblul frontului de nord s-au aso
ciat în a interzice duşmanului un succes care ar fi avut grave consecinţe
asupra situaţiei militare generale a României.
Luptele dintre Olt şi Mureş (1 9 septembrie/2 octombrie - 24 sep

tembrie/7 octombrie 1 9 1 6). După bătălia de la Sibiu, generalul Erich
von Falkenhayn a hotărît regruparea imediată a forţelor sale principale
şi folosirea lor împotriva Armatei 2 române. Hotărîrea comandantului
Armatei 9 germane rezultă din însăşi afirmaţia sa : „Toate forţele de
care ne puteam dispensa în munţi, trebuiau să fie îndreptate înspre est,
de unde ne ameninţa primejdia" 107 • Concepţia comandamentului german
prevedea închiderea văii Oltului cu Corpul alpin, iar restul forţelor Ar ·
matei 9 să se regrupeze în vederea dezlănţuirii ofensivei spre depresiu-
100 Lt.-colonel Alexandru Ioa:iiţiu, op. cit., vol. I, p. 93.

1o1 General Erich vo:i Falkenhayn, op. cit., p. 63.
322
nea Braşovului, uşurînd, astfel, şi situaţia armatei generalului Arz, în
permanentă retragere pînă atunci.
înainte de începerea ofensivei germane, în ideea realizării unei
unităţi de comandă, Marele Cartier General austro-ungar a subordonat
din punct de vedere operativ Armata 1 austro-ungară generalului Fal
kenhayn.
Comandantul Armatei 9 germane a ordonat ca noua ofensivă pro
iectată să înceapă la 19 septembrie/2 octombrie, acţionîndu-se astfel :
Corpul 39 rezervă german cu forţele principale la sud de Olt şi cu efective
slabe la nord, avînd direcţia principală de acţiune în lungul comunica
ţiei Sibiu, Făgăraş ; Corpul de cavalerie Schmettow trebuia să înso
ţească înaintarea şi să asigure flancul stîng al Corpului 39 ; Corpul
1 rezervă german, aflat la sud de rîul Hîrtibaci, să atace cu aripa dreaptă
în direcţia Bărcuţ 1os .
Situaţia Armatei 2 române în momentul începerii ofensivei ger
mane nu era deloc favorabilă duceri i unei apărări dîrze de poziţie, com
binată cu riposte ofensive. In plus erau în curs regrupări de forţe, al
căror element esenţial consta în aducerea Diviziei 3 infanterie la dreapta
Diviziei 6 infanterie şi deplasarea Diviziei 4 infanterie în rezerva ar
matei. Pe mari unităţi situaţia în ziua de 18 septembrie/I octombrie era
următoarea : Divizia 2 cavalerie trebuia să rămînă în zona Fişer, Viscri,
Jibert pentru a face legătura între dreapta Armatei 2 şi stînga Armatei
de Nord ; Divizi.:t 6 infanterie pe poziţie între localităţile Seliştat şi
Cincu ; Divizia 3 infanterie la Şoarş, Rodbav, urmînd ca în cursul nopţii
să intre pe aliniamentul Grînari, Bărcuţ, la dreapta Diviziei 6 infanterie ;
Divizia 4 infanterie continua deplasarea, coloana din dreapta ajungînd
după-amiaza la Rodbav, de unde a trimis două batalioane şi o baterie
(Brigada „Feldioara") pentru a acoperi stînga Diviziei 6 infanterie, în
timp ce coloana din stînga a fost retrasă la Voila, Voievodeni ; Brigada 2
călăraşi, venind de la Drăguş, a ajuns seara la Voila, urmînd să intre în
dispozitiv pe dreapta Oltului, între Cincu şi Cincşor.
Ofensiva inamicului împotriva Armatei 2 române a început în
ziua de 19 septembrie/2 octombrie. Aceasta şi-a continuat regrupările de
trupe, concomitent cu ducerea acţiunilor de luptă 109•
Raportul de forţe existent în acest moment era :
Armota I Bata lioane I Escadroane I -----�---

u şoa re
grele
Baterii
Total
1I Mitra liere
A rmata 2 română 41 î5 30 30 I 66
Armata 9 germană 52 37 12 48 60
--- 1 24 1
Raport de forţe ! 1 /3,65

1 / 1 , 26 1/ 1,05 0/ 12 1/ 1,6 1 /2
-------'------'-----'--'------'-- - ------'----------
tosLt.-colonel Alexandru Ioaniţ1u, op. cit„ vol. I , p. 101 .

'" RRM, voi. II, p. 557-565.
323
Divizia 2 cavalerie şi-a îndeplinit cu succes mismnea în raionul
său de acţiuni, făcînd legătura cu Divizia 3 infanterie, iar cu Brigada 4
roşiori a atacat inamicul, eliberînd satul Buneşti care fusese ocupat de
trupe ale Diviziei 71 infanterie austro-ungare.
Divizia 3 infanterie a continuat marsul către aliniamentul ordonat
în condiţii grele din cauza ploii şi a drumtirilor desfundate, în dimineaţa
de 19 septei:nbrie/2 octombrie angajînd lupta cu trupe din Divizia 89 in
fanterie germană, pe care le-a respins. La ora 1 8 divizia română a pri
mit ordinul general de retragere şi s-a deplasat la Şoarş.
In fîşia Diviziei 6 infanterie s-au desfăşurat acţiuni de luptă împo
triva Diviziei 89 infanterie germane, în timpul căreia marea unitate ina
mică a suferit grele pierderi *. Pentru comandantul Grupului 1 rezervă
german situaţia. celor două divizii ale sale (71 şi 89) apărea ca deosebit
de critică : „dacă românii şi-ar continua presiunea mai departe - ra
porta generalul Kurt von Morgen - grupul nu s-ar putea m�nţine pe
poziţii, ci ar trebui să se retragă în regiunea muntoasă, foarte dificilă
şi lipsită de drumuri între Hîrtibaciul şi Tîrnava Mare" 110•
Modul în care evoluaseră luptele crease impresia că planul ofen
sivei proiectate de comandamentul german părea eşuat. El ar fi putut
eşua în situaţia în care trupele române ar fi trecut la urmărirea inami
cului. Dar lucrurile nu s-au petrecut aşa deoarece acestea primiseră
ordinul de a se retrage pe malul stîng al Oltului.
Aşadar, în după-amiaza zilei de 19 septembrie/2 octombrie, conform
misiunii încredinţate, Armata 2 română s-a repliat pe Olt, ceea ce a
provocat oprirea ofensivei Armatei de Nord. Retragerea trupelor române
s-a făcut pînă la 21 septembrie/4 octombrie în spatele Oltului şi în munţii
Perşani, sub protecţia unor detaşamente de acoperire. Totodată, coman
damentul român a hotărît retragerea Diviziei 6 infanterie în rezerva
Armatei 2 române (mişcarea a început din seara zilei de 19 septembrie/
2 octombrie) ; Brigada 1 1 infanterie din Divizia 6 infanterie a fost pusă
sud ordinele Diviziei 4 şi şi-a continuat retragerea de la Şercaia prin
Perşani spre Vlădeni. Brigada 12 infanterie s-a retras spre înapoia ari-
pei drepte a armatei, pe direcţia Comana, Homorod. .
In noua situaţie, inamicul a hotărît să dezvolte în continuare ofen
siva împotriva Armatei 2, ţintind să pătrundă în depresiunea Braşo
vului şi de aici mai departe, la sud de Carpaţii Meridionali. Această
direcţie principală de ofensivă era secondată de cea angajată de· Corpul
alpin german pentru a ajunge în bazinul superior al Argeşului. Coman
dantul Armatei 9 germane înfăţişează astfel în memoriile sale noua ho
tărîre de luptă : „Am pornit de la ipoteza că este îndoielnic dacă Armata 2
română va încerca să opună o rezistenţă în partea de vest a Geister
wald-ului [munţii Perşani n.n.] ; considerarn însă ca fapt cert separa
-
ţiunea ei de Armata de Nord. Armata 9 va rămîne în strîns contact cu
800 de prizonieri, arme, muniţii, echipament.

1 10
•
General Kurt von Morgen, Meiner Truppen helden Kămpfe, Berlin, 1920, p. 108 ;
General Erich von Falkenhayn, op. dt., p. 73.
324
LUPTELE DINTRE OLT ŞI MUREŞ. 19.09/2. 10 -21.09/07. 10. 19 16
- · . _ rom<111J! În· diferite

-•- etape ale l uptei
• - • - Trupe jnamice în diferite
=.·.;=- etape ale luptei
Armata 2 română, făcînd efortul necontenit cu aripa dreaptă, pentru
a ajunge în bazinul Braşovului, după care va înainta cu grosul forţelor
în direcţia Ploieşti, iar cu Corpul alpin în direcţia Piteşti. Impotriva
Armatei de Nord n-am socotit necesare alte măsuri decît împingerea de
unităţi mici spre comunicaţiile ei. Aceasta va fi suficient pentru a de-
·
gaja şi Armata 1 austriacă" 111.

Ofensiva inamicului a fost declanşată de Corpul 39 rezervă ger
man în ziua de 22 septembrie/5 octombrie, la orele 13, cu toate cele trei
divizii (76, 5 1 şi 187). Sub bombardamentul violent al bateriilor ina
mice, Divizia 4 infanterie română a fost silită să se replieze, concomi
tent cu Brigada 1 1 din Divizia 6 infanterie, în lungul celor două comu
nicaţii spre Vlădeni şi spre Tohanu. Rănit cu cîteva zile înainte, coman
dantul Diviziei 4 a fost înlocuit cu generalul de divizie Constantin Cos
tescu.
1n restul fîşiei Armatei 2 române inamicul a atacat Brigada 3 călă
raşi pe dealul Tohanului. obligînd-o să se retragă spre Homorod, Aita
i\fore, Rotbav, iar elementele înaintate ale Brigăzii 5 din Divizia 3 in
fanterie au fost respinse de Divizia 71 infanterie austro-ungară pe înălţi
mile de la vest de Cohalm (Rupea). La 21 septembrie/4 octombrie, ata
cînd în forţă, inamicul a ocupat Făgăraşul, înaintînd apoi spre poziţiile
române de pe versantul de vest al Perşanilor. Pe timpul acestor acţiuni
s-a purtat vitejeşte, printre mulţi alţi militari, · şi medicul Mircea Bru
teanu, care conducea spitalul mobil de la Braşov şi Făgăraş. După ocu
parea Făgăraşului de către trupele duşmane, medicul român a reuşit să
salveze două trenuri sanitare încărcate cu răniţi 112,
între timp. Divizia 89 infanterie germană trecuse Oltul pe la Co
mana de Jos, la joncţiunea diviziilor 3 şi 4 infanterie române.
Situaţia critică ce s-a crP.at prin retragerea forţelor române de la
aripa stîngă a Armatei 2 l-a determinat pe comandantul · acesteia să
ordone replierea spre Feldioara a Diviziei 3 infanterie şi a Brigăzii 1 2
din Divizia 6 infanterie, care, fiind în rezerva Armatei 2 române, fusese
destinată să acopere flancul drept al Diviziei 3 infanterie, iar Divizia �
cavalerie şi Brigada 3 călăraşi să se dirijeze cu forţele principale prin
Paloş (sat în comuna Caţa) şi Hoghiz spre sud-vest, pentru a cădea în
spatele inamicului la est de Părău.
Manevrele de forţe în cadrul Armatei 2 s-au desfăşurat conform
acestor ordine primite, iar situaţia creată a fost raportată la Marele Car
tier General, care a ordonat : „Rezistaţi, manevrînd cu dreapta. Pe pozi
ţiile de la Rucăr se trimite o brigadă mixtă din Divizia 22 care va sosi
la 24 septembrie/7 octombrie. La Braşov se trimite Divizia 21 completă,
întărită cu 4 baterii de cîmp şi 2 obuziere de 120. Puneţi Divizia de cava
lerie la dispoziţia Armatei de Nord. Marele Cartier General crede că
este oportun chiar de acum să trimită o trupă spre Tohan, avînd misiu
nea de a acoperi defileurile Tohan, Bran pînă la sosirea brigăzii din
1t1 Ge:ieral E:-ich von Falkenhayn, op. cit., p. 77.

1 1 2 Alexandru Daia, Eroi la 16 ani. Insemnările unui fost cercetaş. Jurnal de
rilzboi, 1916-1918, Bucureşti, 1981, p. 70-79.
326
Piesă de artilerie din dotarea trupelor române, efectuînd trageri de baraj în sprijinul infanteriei
Divizia 22" 1 13. Aceste măsuri făceau parte din planul comandamentului
român de a întări frontul din Transilvania după încetarea „manevrei de
la Flămînda" din sud.
Acţiunile de luptă din munţii Perşani au continuat cu încleştările de
la Ţînţari (astăzi Dumbrăviţa) la gura defileului dinspre Ţara Bîrsei,
din ziua de 23 septembrie/6 octombrie 114• In după-amiaza acestei zile,
avangarda Diviziei 51 honvezi a întîlnit o ariergardă română (şapte bata
lioane de infanterie şi patru baterii de artilerie din diviziile 4 şi 6 infan
terie) ce fusese lăsată la Vlădeni. Aceasta s-a retras prin luptă spre Ţîn�
ţari în contact cu trupe din diviziile 51 honvezi şi 187 infanterie germană.
După un bombardament de artilerie de două ore, trupele germane
şi austro-ungare au început atacul asupra poziţiilor ocupate de forţele
române în zona acestei localităţi. Cu tot focul de artilerie executat asu
pra poziţiilor trupelor române şi superioritatea în efective, inamicul
a fost respins. Pe timpul încleştărilor s-au distins mai ales ostaşi din
regimentele 7 vînători şi 25 infanterie „Vaslui". Către ora 21, pentru a
nu fi învăluite de inamic, trupele noastre au început replierea spre
intrarea în defileul Dîrste, parte pe direcţia Hălchiu, Braşov, parte pe
şoseaua Codlea, Ghimbav, Braşov.
1·� Lt.-colonel Alexandru Ioaniţiu, op. cit., p. 105.

11 ' Arh. M.Ap.N., fond Corpal 2 armată, dosar nr. 180, f. 20-21.
327 .
Pe direcţia de la vest, prin trecătoarea Şinca, se retrăseseră uni
tăţi din Divizia 4 infanterie, care s-au regrupat la Poiana Mărului şi la
sud de acesta, fiind în contact cu Divizia 76 infanterie germană.
Tot în aceeaşi zi, Armata 2 a primit ordin să se retragă prin luptă,
sprijinindu-şi stînga pe regiunea Bran şi avînd în ate�ţie menţinerea
legăturii la dreapta cu Armata de Nord 115• Pe timpul acţiunii, trebuia
să acopere succesiv poziţia Sfîntu Gheorghe, Braşov, Rîşnov, Bran şi
numai presată foarte puternic de către inamic să ocupe aliniamentul
Teliu, Budila, Tărlungeni, Dîrste, Rîşnov, Bran. Armata 2 a mai fost
informată că, pe lingă diviziile 21 şi 22 infanterie ce afluiau din sud
către frontul din Transilvania, i se trimite în ajutor şi o brigadă m ixtă
din Divizia 1 0 infanterie. In situaţia dată, comandantul armatei a hotărît
ca Divizia 22 infanterie să înainteze în marş forţat spre Bran, unde, îm
preună cu Divizia 4 infanterie de pe dealul Muncelul, să interzică pă
trunderea inamicului pe direcţia Zărneşti, Bran, iar Divizia 2 1 infan
terie să debarce la Dîrste şi Braşov şi să închidă inamicului intrarea
spre Valea Prahovei dinspre vest.
Bătălia de la Braşov (24 septembrie/7 octombrie - 25 septembrie/

8 octombrie 1 91 6). Comandantul Armatei 9 germane a ordonat Corpului
39 rezervă german să înceapă atacul în zorii zilei de 24 septembrie/
7 octombrie pentru a ocupa Braşovul, concomitent cu executarea unei
manevre învăluitoare pe la sud, spre Timişul de Sus, cu Brigada 8
munte austro-ungară, pentru a cădea în spatele forţelor române. Corpul 1
rezervă german a primit misiunea să ocupe cu Divizia 89 infanterie ger
mană Feldioara, iar cu Divizia 71 infanterie · austro-ungară Chepeţul.
Corpul de cavalerie Schmettow a fost trimis în direcţia Baraolt.
foainte de a se angaja nemijlocit luptele pentru Braşov, trupele
Armatei 2 române, potrivit ordinului primit anterior, se găseau în marş
forţat pentru instalarea pe noul aliniament Sfîntu Gheorghe, Braşov,
Rîşnov, Bran, astfel : Brigada 3 călăraşi la dreapta, pentru a menţine
legătura cu unităţile Armatei de Nord ; Brigada 12 mixtă din Divizia 6
infanterie trebuia să apere oraşul Sfîntu Gheorghe ; Divizia 3 infanterie
să ocupe sectorul Barabaş (cota 704) ; Divizia 21 infanterie să degajeze
partea nordică a Braşovului, pe care să-l apere în cooperare cu Divizia 4
infanterie, aceasta din urmă trebuind să interzică şi manevra învălui
toare proiectată de inamic pe la sud-vest de oraş, spre Timişul de Sus ;
trupe din diviziile 4 şi 22 infanterie urmau să lupte pentru menţinerea
dealului Muscelului 116. In rezerva armatei se afla un singur regiment,
dispus la Timişul de Sus.
Executarea ordinului, sosit însă cu întîrziere, a determinat în
toarcera unor unităţi spre nord pentru a atinge aliniamentul pe care
inamicul reuşise să-l intercepteze pe unele direcţii şi a apăra Braşovul.
m Ibidem, f. 20.
118 Lt.-colonel Alexandru Ioaniţiu, op. cit„ vol. I, p. 106-107.
328
BĂTĂLIA DE LA BRAŞOV. 2'1.09/07. 10 -2.5.09/08. 10. 19 16
Trupe române
Trupe inamice
Situaţia la 24.09. H l l 6
- · - · Situaţia la 25.09.1916
,.. . - .
��-- M isi unea A.9 (G.) primită

la 26.09. 1 9 1 6
Pozijie defensivă austro-ungară pe frontul din Transibania (după un desen de A . Reich)
Au avut loc, în consecinţă, intense lupte de întîlnire la diviziile 3 şi 4

infanterie 111, pentru respingerea inamicului.
La dreapta fîşiei, Brigada 1 2 infanterie a fost întoarsă spre Chi
lieni. Divizia 3 infanterie aflată la Tărlungeni, Cernat, a fost deplasată
la Sînpetru unde a angajat· lupte cu Divizia 1 87 infanterie germană, eli
berînd această localitate şi Hărmanul. Mai la vest, Divizia 4 infanterie,
care se retrăsese prin Braşov spre Predeal, la adăpostul unei ariergărzi
pe care o lăsase la Bartolomeu, a fost întoarsă pentru a ocupa alinia
mentul de la vest Sînpetru, Ghimbav şi est Cristian. La apropierea de
aliniament spre ora 1 8,00, divizia a fost primită cu foc violent din
partea diviziilor 1 8 7 infanterie germană şi 51 honvezi. Covîrşite de pre
siunea inamicului, parte din trupele române urmărite î ndeaproape s-au
retras spre Braşov. S-au desfăşurat apoi lupte de stradă aprige, pe timp
de întuneric, la periferia de nord a oraşului şi la gara cea mică („Barto
lomeu"}. Dispunînd de o evidentă superioritate în efective, inamicul a
căutat să învăluiască Braşovul pe ambele părţi cu cele două divizii : pe
la vest, pe direcţiile Ghimbav, Cristian cu Divizia 51 honvezi, şi pe la
est, pe direcţia Dumbrăviţa, Săcele, Sînpetru cu Divizia 1 87 infanterie
germană.
Intenţiile inamicului nu s-au realizat, deoarece Divizia 4 infan
terie română a apărat cu străşnicie Braşovul şi a interzis acestuia învă-
11 7 Arh. M.Ap.N., fond Corpul 2 armată, dosar nr. 180, f. 21-22.
330
Iuirea pe la est 118. Luptele desfăşurate iniţial pentru cucerirea Braşo
,·ului de către trupele germane şi austro-ungare nu l-au mulţumit pe
generalul Falkenhayn, care spunea : „ Totuşi cucerirea Braşovului nu s-a
desfăşurat aşa de simplu cum au presupus statele-majore ale Corpului 39
rezervă şi Diviziei 187 infanterie, cînd au dat ordinele [„.]. Cu cît ele
se apropiau de oraş se înmulţeau dovezile că românii nu erau deloc
dispuşi să-l cedeze fără rezistenţă [ . . ] ; lupta corp la corp a continuat pe
.
străzi şi în case tot timpul nopţii" 119•

In adîncime, sub protecţia Diviziei 4 infanterie, au debarcat pri
mele detaşamente ale Diviziei 21 infanterie, care de la Predeal au început
mişcarea spre nord pentru a ocupa un dispozitiv de luptă între diviziile 3
şi 4 infanterie, avînd 7 companii trimise de urgenţă pe văile de la nord
şi Yest de Ghimbav, pentru a preveni tăierea drumului dintre Predeal
şi Buşteni de către inamic. La aripa stîngă a armatei s-au dat lupte în
semnate pentru dealul Muncelul, între trupe din diviziile 4 şi 22 infan
terie române şi Divizia 76 rezervă germană. Toate încercările germ<l
nilor, făcute pînă spre mijlocul nopţii, s-a.u soldat cu pierderi serioase
pentru aceştia, trupele române apărîndu-se cu dîrzenie în sectorul Zăr
neşti, Rîşnov. încercările Armatei 9 germane de a pune stăpînire pe
Braşov în ziua de 24 septembrie/7 octombrie au eşuat ca urmare a re
zistenţei ferme organizate de trupele române.
între timp, ambele părţi au primit întăriri : la Armata 9 germană
au fost dirijate Divizia 12 bavareză şi Brigada 3 . cavalerie, iar Armata 2
română va avea la dispoziţie în zilele următoare diviziile 3, 4, 6, 1 0, 21,
22 infanterie şi brigăzile 2 şi 3 călăraşi.
Atacurile inamicului au fost reluate în dimineaţa zilei de 25 sep
tembrie/8 octombrie. Divizia 187 infanterie germană, în urma unei pu
ternice pregătiri de artilerie, a atacat trupele de la aripa dreaptă a Di
viziei 4 infanterie română, aflate în partea de nord-est şi nord-vest a
Braşovului, dar un contraatac executat cu 2 batalioane din Divizia 21 in
fanterie a respins inamicul peste calea ferată Feldioara, Braşov. Un nou
atac inamic a fost oprit de un regiment din Divizia 6 infanterie şi astfel
apărarea a fost stabilizată în zona nord-est Braşov. In partea de vest a
oraşului a atacat Divizia 51 honvezi ; spre seară, Divizia 4 infanterie, epui�
zată de luptele duse cu cele două divizii inamice, a început replierea
către Dîrste sub acoperirea unui detaşament din Divizia 21 i nfanterie.
Pe direcţia de la vest au continuat luptele pentru dealul Muscelul,
unde Divizia 76 rezervă germană a executat un atac frontal şi o acţiune
învăluitoare prin Zărneşti, în timp ce Brigada 8 munte austro-ungară a
înainta t şi ea către aceeaşi localitate. Manevra amplă executată de inamic
cu trupe mult superioare a determinat Divizia 22 infanterie să-şi replieze
forţele de la contact la Giuvala pe o poziţie dinainte pregătită. Intre
timp, unităţile germane au ocupat Rîşnovul, iar Brigada 8 munte austro
ungară avea să efectueze o manevră mai largă pe la vest de Piatra Cra-
1 1 8 Ibidem.
1 1 9 General Erich von Falkenhayn, op. cit., p. 87.
33 1
iului, pentru a ajunge spre Podul Dîmboviţei şi a întoarce apărarea tru
pelor române de la Bran.
In fîşia Diviziei 3 infanterie română s-au desfăşurat lupte însem
nate împotriva Diviziei 187 infanterie germane, în urma cărora trupele
diviziei române, împreună cu cele ale Brigăzii 12, au obligat întreaga
mare unitate inamică să se retragă în dezordine spre Sînpetru. In re
plică, Divizia 89 infanterie germană s-a angajat în luptă directă cu Di
vizia 3 infanterie, astfel că marea unitate română s-a repliat în cursul
nopţii spre T eliu, iar Brigada 12 spre Tărlungeni. De asemenea, şi Bra
şovul a fost eva,cuat de trupele române. Replierea trupelor noastre se
vădise necesară şi oportună întrucît poziţia înaintată a Diviziei 3 infan
terie crea pericolul învăluirii la est a dispozitivului românesc de către
Corpul 1 rezervă german.
Un episod dramatic al luptelor pentru apărarea oraşului Braşov a
fost cel desfăşurat în zona gării „Bartolomeu". Aici, o companie din
Regimentul 23 infanterie „Tecuci", formată din 170 de oameni, dispu
nînd dqar de o mitralieră, a reuşit să reziste 48 de ore unor puternice
asalturi ale trupelor germane. Inamicul, avînd permanent împrospătate
forţele, a reuşit să străpungă linia de apărare românească printr-o pă
trundere prin flancul stîng, pe nesimţite, unde şi-a instalat două mitra
liere într-o magazie la numai 8-10 metri de tranşeea improvizată de ro
mâni pe rambleul căii ferate. Armele automate germane au deschis focul
prin surprindere, secerînd nemilos vieţile apărătorilor.
Luptele violente, bravura cu care ostaşii diviziilor 3 şi 6 române
au înfruntat uriaşul uragan de foc al bateriilor germane au impresionat
pe adversar. Unul din martorii oculari, ofiţerul german Willy Freik, no
tează : „Artileria grea execută un tir de baraj care, cu o sinistră pre
cizie, trosneşte în rîndurile adverse. Linia de atac se încurcă, se rupe.
şovăie. Se retrag ? Ba nu ! Mitralierele împroaşcă de mii de ori moartea
în şirurile lor, dar ei se adună, atacă din nou, îndrăzneţi, viteji. Bravo
românule ! Germanul ştie să cinstească eroismul. Dar, totuşi, războiul
e răzbci ! Mai repede mugesc tunurile, tot mai viu vîjîie ghiulelele pe
deasupra capetelor noastre înspre inamic. Grenadele mortierelor explo
dează acum chiar în rîndurile de atac ale românilor, nori de fum si de
pucioasă se ridică pretutindeni spre cer. Focul artileriei germane îl cu
prinde acum cu putere de neînvins din toate părţile ; grenadele, semă
nătoare de moarte, izbesc în rîndurile lor. Atunci asaltul se opreşte, ei
se aruncă în cîmpurile de porumb, se poticnesc, cad. Cîţi pot să scape
nevătămaţi dincolo de linia grozavă ? focă de două ori porneşte la asalt
infanteria românească cu un eroism vrednic de admiraţie, in amîndouă
rîndurile zadarnic" 120
In dimineaţa de 26 septembrie/9 octombrie comandantul Armatei 9
g�rmane a dispus marilor unităţi din subordine să preseze puternic spre
linia munţilor, încercînd să pătrundă în trecători. Misiunile încredinţate
acestora erau : Corpul 39 rezervă german să acţioneze cu Divizia 76 re-
1 11 Willy Fr. Freik, Stegeszug durch Rumănien, Leipzig, 1917, p. 82.
332
�fonumentul ridicat la Braşov în memoria eroilor români căzuţi în luptele de la gara
„Bartolomeu" {septembrie 19 16)
zervă germană în trecătoarea Bran, cu Divizia 51 honvezi în trecătoarea

Predeal, iar cu Divizia 187 infanterie germană în pasul Predeluş ; Corpul
I rezervă german să pătrundă prin pasul T ătarului şi prin trecătoarea
de pe valea Buzăului.
Diviziile române primiseră ordin de a rezista din răsputeri la in
trarea de nord în trecători. Ulterior, după revenirea generalului Ale
xandru Averescu la comanda Armatei 2 române (pe data de 26 septem
brie/9 octombrie) acesta a dispus ca, în scopul scoaterii trupelor române
de sub focul artileriei grele a inamicului, restrîngerea frontului propriu
şi consolidarea pe obiective tari din teren care confereau fermitatea apă
rării, trecîndu-se la regruparea în regiunea muntoasă, pe vechea fron
tieră, unde existau şi unele poziţii organizate înainte de intrarea în
război.
Datorită situaţiei de ansamblu, unităţile Armatei de Nord, deşi de
pă�iseră biruitoare bariera muntoasă, au trebuit să dea înapoi treptat spre
poziţiile iniţiale de plecare la ofensivă. Intr-o primă etapă, între 22 sep
tembrie/5 octombrie şi 24 septembrie/7 octombrie, marile unităţi subor
donate acestei armate (diviziile 7, 8 şi 14 infanterie, avînd drept arier
gardă Divizia 2 cavalerie) s-au retras pe înălţimile de la vest de cursu
rile superioare ale Oltului şi Mureşului. Datorită faptului că ofensiva
Armatei 9 ruse nu s-a produs, între 25 septembrie/8 octombrie şi 30 sep
tembrie/13 octombrie, Armata de Nord îşi va continua acţiunea de re-
333
pliere de-a lungul văilor Tulgheşului, Bicazului şi Trotuşului. ln ambele
etape, trupele române s-au retras fără a desfăşura acţiuni de luptă.
importante, fără pierderi şi în perfectă ordine, ajungînd în final într-un
dispozitiv operativ în care puteau să se opună cu succes încercărilor
inamicului de a pătrunde în Moldova.
Ofensiva eliberatoare a armatei române în Transilvania desfăşu

rată în a doua parte a lunii august şi prima jumătate a lunii septembrie.
a fost executată - potrivit planului de operaţii conceput de Comanda
mentul de căpetenie român - de către cele trei armate, 1, 2 şi de Nord
- dispuse în lanţ de-a lungul Carpaţilor de la Orşova la Vatra Dornei,
pe un front de peste 950 km - simultan şi într-un ritm extrem de
alert, ceea ce a surprins apărarea inamicului. Desfăşurarea operaţiilor
în favoarea trupelor române în primele două săptămîni a determinat
importante şi grabnice modificări în compunerea forţelor inamice, ca
şi reevaluări ale concepţiei sale iniţiale. După aprecierile !naltului co
mandament german, ofensiva energică a armatei române scosese în evi
denţă vulnerabilitatea forţelor Puterilor Centrale ce operau în Transil
vania şi produsese o situaţie strategic-operativă deosebit de critică pe
întregul teatru de operaţii european. însuşi feldmareşalul Paul von Hin
denburg, instalat la Pless, a doua zi după declanşarea ostilităţilor, con
sidera că era de aşteptat ca „simpla înaintare a României să fie hotărî
toare pentru soarta întregului război" 121• Primul său adjunct, generalul
Erich Ludendorff, avea să recunoască că o înaintare rapidă a românilor
spre linia Mureşului ar fi făcut ca nu numai Grupul de armate al arhi
ducelui Carol să fie complet învăluit, „dar drumul ar fi devenit liber
pentru a merge către inima Ungariei şi împotriva comunicaţiilor cu
Peninsula Balcanică", iar concluzia nu ar fi fost decît una singură : „am
fi fost învinşi" 122•
Reuşita ofensivei de străpungere a Carpaţilor, îndelung studiată
şi temeinic pregătită de comandamentul suprem naţional, a constituit o
expresie elo.cventă a capacităţii de concepţie şi execuţie a forurilor româ
neşti de conducere militară, în primul rînd a Marelui Cartier General�
dar, deopotrivă, a comandanţilor diverselor eşaloane operative.
Operaţia ofensivă a trupelor române a urmat, în linii principale,
graficul planificat de Marele Cartier General, pînă în momentul în care
agresiunea din sud a provocat căderea Turtucaiei. O dată cu aceasta,
înaintarea viguroasă a trupelor române, întîmpinată cu entuziasm si
sprijinită pe larg de populaţia eliberată, a pierdut treptat din ritmul in i
ţial, datorită deplasării unor forţe importante pe frontul de sud, si a ·
trebuit să fie stopată temporar.

Decizia comandamentului suprem român de a opri în faza de în
ceput ofensiva din Transilvania şi a respinge atacul bulgaro-germano--
121
General Feldmarschall von Hindenburg, Aus meinem Leben, L eipzig, 1920,
p. 175.
m Erich Ludendorff, Souvenirs de guerre (1914-1918), tome premier, Paris, 1921,
p. 272.
334
turc de pe frontul sudic, adoptată şi aplicată într-o conjunctură com
plexă, în care aliaţii, fără a-Şi respecta angajamentul, nu decl �nşaseră
puternicele ofensive promise pe fronturile de est, vest şi balcanic, pen
tru a împiedica deplasarea unor noi forţe inamice împotriva României,
s-a dovedit însă justă. Renunţarea premeditată, în mod temporar, la ofen
siva de pe frontul de nord, nord-vest nu a însemnat decît un moment de
reorientare a eforturilor de război pentru eliminarea celui mai ameninţă
tor pericol - cel de pe frontul de sud. Se impune a sublinia că armat�
română trebuia să desfăşoare de fapt operaţii concomitente pe doua
fr<Jnturi, a căror dezvoltare depăşea 1 500 km - amplitudine neatinsă
de nici un front din Europa -, cu o configuraţie şi elemente de ordin
teritorial-geografic variate, avînd deci o situaţie mai dificilă decît ori
care dintre armatele aliate.
ln circumstanţele concentrării unor puternice forţe pr�prii în Tran
silvania şi a suspendării ofensivei române pe frontul de nord, coman
damentul suprem inamic a hotărît să preia iniţiativa strategică, declan
'Şînd contraofensiva. Trecute în apărare, trupele noastre au vădit un
ridicat potenţial combativ, au alternat judicios acţiunile defensive cu
cele ofensive, au zăgăzuit tentativele adversarului de a pătrunde la
sud de Carpaţi. Chiar în condiţiile superiorităţii de forţe şi mijloace pe
care inamicul a reuşit s-o creeze pe diferite direcţii - în zona Sibiu,
de exemplu -, el nu a fost capabil să-şi atingă obiectivele planificate.
Deplasarea centrului de greutate al operaţiilor militare din nord
la sud - în care scop şapte divizii române au fost luate de la armatele
din Transilvania şi din rezerva generală spre a fi transportate în Do
brogea şi la Dunăre - era totuşi o măsură temporară. ln concepţia ma
jorităţii comandanţilor români se viza reluarea cu toată energia, în cel
mai scurt timp, a ofensivei pe frontul principal, pentru realizarea obiec
tivului strategic - atingerea liniei Mureşului şi întoarcerea poziţiilor
inamice din Carpaţii Nordici. Şi aceasta era impusă de însăşi situaţia de
pe front. lntr-adevăr, în momentul opririi înaintării în Transilvania,
trupele române se aflau dispuse pe un aliniament necorespunzător rea
lizării joncţiunii între diferitele grupări, deci a unui front continuu, bine
1nchegat. Datorită marilor intervale lăsate între armatele române si a
concentrării de către inamic a tot mai numeroase unităţi în spa"ţiul
t�ansilvan, exista pericolul real al atacării lor pe rînd de forţe supe
noare.
Este de subliniat, de asemenea, că dacă pe plan operativ doar Ar
mata de Nord a obţinut succese, iar armatele 1 şi 2 au înregistrat, pe
lingă unele succese, şi insuccese parţiale, pe plan tactic, în luptele duse
cu grupările inamice egale sau ch_iar superioare, marile unităti române
au obţinut victorii importante, care au avut ecou şi în rîndurile adver
sarilor. Numeroase mărturii germane atestă faptul că „românul şi-a apă
rat cu înverşunare poziţiile" 123, că adesea comandantii . români ' chiar în
:m Hauptm� nn Wa!ther Vogel, Die Befreiunge Siebenbiirgeres und Schlachten bct

Targu Jiu und am Argesul. Unter Benuntzung amtlichen Quellen, Oldenburg
. ,
1918, p. 29.
335
situaţii dificile, precum în timpul retragerii după bătălia de la Sibiu, „au
apreciat corect situaţia" 124, angajînd luptele cu energie. „Inaintarea
- avea să recunoască chiar comandantul Armatei 9 germane - s-a în
făptuit prin luptele cele mai grele. Românii au rezistat cu disperare [ ... ) ;
trebuia [ ... ] să plătim înaintarea noastră cu sacrificii serioase" 1 25• Tot
odată, acţiunile militare de la nord de Carpaţi au contribuit la
acumularea treptată a unei experienţe de comandă şi de luptă
la toate nivelurile, ceea ce se va repercuta pozitiv asupra capacităţii de
rezistenţă a întregii oştiri române în perioada grea care a urmat.
Ofensiva armatei române în Transilvania, prin care un număr în
semnat de localităţi de pe pămîntul · străbun cotropit au fost eliberate,
deşi a fost temporar stopată de puternica maşină de război a Puterilor
Centrale, a reprezentat o filă glorioasă, deschizînd cu temeritate şi eroism
drumul dătător de speranţă către ziua cea mare a reunirii tuturor româ
nilor într-o patrie liberă şi independentă.
m I bidem.
1� General Erich von Falkenhayn, op. cit.,•p. 137.
Capitolul Vli
ACŢIUNILE MILITARE
DE AP ÂRARE DESFĂŞURATE
DE ARMAT A ROMÂNĂ
PE FRONTUL DIN SUDUL
ŞI SUD-ESTUL ROMÂNIEI
La intrarea în vîltoarea primei conflagraţii mondiale, România, în

deplin acord cu împlinirea dezideratului său naţional, a declarat război
numai Austro-Ungariei, imperiul care anexase prin forţă întinse teri
torii străvechi româneşti, locuite în covîrşitoare majoritate de români.
1n virtutea acestui fapt, aşa cu;n s-a arătat, de-a lungul Carpaţilor au
fost concentrate 3/4 din totalul forţelor operative, pe cînd frontul de
sud - ce acoperea cursul Dunării, de la Orşova pînă la Turtucaia, şi în
continuare pe frontiera de uscat pînă la Marea Neagră - avea o impor
tanţă secundară, fiindu-i destinat doar un sfert din totalul efectivelor
operative. Forţele de pe frontul de sud au primit misiunea de a opri şi
respinge o eventuală ofensivă în cazul intrării Bulgariei în război îm
potriva României. Potrivit prevederilor Convenţiei militare încheiate de
România cu puterile Antantei, acestor forţe urma să li se alăture un
corp de armată rus. Deşi guvernul român a luat toate măsurile nece
sare pentru a evita un conflict armat cu vecinul de la sud, Bulgaria
- aflată din toamna anului 1915 în tabăra Puterilor Centrale - a decla
rat război României la 19 august/I septembrie 1916, după ce cu două
zile înainte începuse deja ostilităţile pe frontul din Dobrogea, între loca
litatea Bazargic şi ţărmul Mării Negre.
ORGANIZAREA SISTEMULUI DE Planul de campanie român din 1916

APARARE IN SUDUL DOBROGEI prevedea ca forţele dispuse pe seg-
mentul de front cuprins intre Du
năre şi Marea Neagră, într-o primă fază, să protejeze debarcarea şi con
centrarea trupelor ruse destinate să acţioneze în Dobrogea. In faza a
doua, după zece zile de la declaraţia de război a României împotriva
Austro-U.ngariei, trupele aliate româno-ruse urmau să se fixeze pe ali
niamentul Rusciuk, Şumla, Varna şi să se consolideze pe această linie
337
Fortificaţiile de la Sihstra - vedere parţială
pentru a asigura astfel o mai mare libertate de acţiune trupelor ce

operau în Transilvania.
Prevederile din planul de campanie au fost detaliate într-o serie
de documente elaborate de Marele Cartier General, de comandamentul
Armatei 3 şi comandamentele diviziilor 1 7, 9 şi 19 infanterie, stabilin
du-se modalităţile concrete de acţiune ale marilor unităţi şi unităţilor în
scopul îndeplinirii misiunilor încredinţate apărării şi păstrării zonelor for
tificate Turtucaia, Silistra, precum şi a localităţii Bazargic. De altfel, ora
şele mai sus amintite, dată fiind importanţa lor militară în contextul
frontului de sud, fuseseră fie fortificate - cazul primelor două -, fie
întărite prin executarea de amenajări genistice în împrejurimi - cazul
ultimului - încă din anii neutralităţii 1.
Raţiunea acestor măsuri îşi avea explicaţia în faptul că relaţiile
româno-bulgare au rămas încordate după încheierea celui de-al doilea
război balcanic - Bulgaria ridicînd pretenţii teritoriale asupra sudului
p. 16-25 ; Ge:ieral
1 Vezi Colone:u1 Co:ista:itin Zagoriţ, Turtucaia, Ploieşti, 1939,
Scarlat Panaitescu, Turtucaia în războiul mondial (19 august 24 august 1 91 6 /.
-
Bucureşti, 1924, p. 17-22 ; Cont�e-amiral N. Negresco, Comment on fit la guerrc

sur le Danube. 1916-1918, tome 1, Bucarest, 1938, p. 104-108 ; General D. Iliescu,
Documente privitoare la războiul pentru întregirea României, Bucureşti, 1924.
p. 86-90 ; Ge:iera!ul G. A. Dabija, Armata română în războiul mondial (1916-
1918), vol. I, Bucureşti, [f.a.], p. 179, 189.
338
Dobrogei -, precum ş1 111 configuraţia de ansamblu a graniţei noastre
cu vecinul de la sud. Astfel, în timp ce Dunărea constituia un obstacol
natural greu de trecut, în sudul Dobrogei terenul era deschis şi deci
mai uşor accesibil în cazul unei eventuale acţiuni agresive împotriva
României. Fortificaţiile din zonele T urtucaia şi Silistra, precum şi lucră
rile de amenajare genistică de la Bazargic veneau să suplinească, într-o
anumită măsură, lipsa unor obstacole naturale şi să dea o mai mare sta
bilitate apărării sectorului de front din sudul Dobrogei.
La Turtucaia, zona fortificată avea ca nucleu oraşul şi era de
forma unui semicerc cu diametrul pe Dunăre, cu raza de 7-8 km şi cu
o deschidere de front de aproape 35 km. Concentric, zona întărită din
jurul localităţii era organizată pe trei poziţii succesive : poziţia de avan
posturi ; poziţia principală de rezistenţă sau linia a doua de apărare ;
poziţia a doua de rezistenţă sau linia a treia de apărare.
Poziţia de avanposturi acoperea spaţiul de la pichetele de fron
tieră şi pînă la 1 OOO de metri spre interior. Rolul acesteia era acela
de a oferi condiţii favorabile de supraYeghere şi recunoaştere, precum
şi . pentru o rezistenţă care să oblige inamicul să-şi desfăşoare forţele
şi să-şi dezvăluie intenţiile.
Lucrările de fortificaţii continuau cu poziţia principală de rezis
tenţă, care se afla la circa 6-7 km sud de localitatea Turtucaia. Dez
voltarea frontală a liniei, tot de formă semicirculară era de 30 de km
şi cuprindea 15 centre de rezistenţă şi 3 puncte de 'sprijin numerotate
în ordine crescătoare de la vest spre est. Această poziţie era cea mai
puternic fortificată din întreg sistemul de la Turtucaia. Centrele de
rezistenţă erau organizate ca „redute închise la gît", dispunînd în curţile
interioare de adăposturi solid construite şi întărite cu grinzi de fier pen- .
tru protejarea militarilor. Legătura între centre se realiza prin şanţuri
adînci de tragere, iar la 100-300 m în spate se aflau situate „liniile de
reculegere" pentru adăpostirea rezervelor şi reorganizarea trupelor. Fie
care centru de rezistenţă era înconjurat cu reţele de sîrmă ghimpată şi
capcane (gropi de lup).
Poziţia a doua de rezistenţă, situată la 2�4 km sud de Turtucaia,
se compunea din lucrări mai sumare decît cele din linia a doua de apă
rare şi care nu fuseseră terminate în întregime la data intrării României
în război.
Pe lîngă lucrările genistice de uscat, au mai fost luate măsuri pen
tru apărarea cursului Dunării, în zona Turtucaia şi anume : crearea de
baraje de mine ; instalarea de estacade plutitoare în anumite porţiuni
ale fluviului ; întinderea de lanţuri de sîrmă ; amenajarea de amplasa
mente pentru piese de artilerie pe ostroavele Cîrneciu şi Chisulgeaua ş.a.
Prin reţeaua telefonică (aeriană şi subterană) se asigura comuni
caţia între toate punctele de apărare, iar printr-un. cablu telefonic, ce
trecea pe sub Dunăre, se realiza legătura între Turtucaia şi Olteniţa.
Frontul zonei întărite de la Turtucaia a fost împărţit. în 3 sec
toare : sectorul 1 se întindea între Dunăre şi şoseaua Turtucaia, Staro-
339
selo, Razgrad, cuprinzînd centrele de rezistenţă 1-5 ; sectgrul 2 aco
perea zona centrelor de rezistenţă 6, 7, 8 şi 9 ; sectorul 3 includea
6 centre de rezistenţă, 1 0-15, şi se sprijinea cu partea stingă pe Du
năre. Fiecare comandant de sector avea în subordine toate forţele exis
tente în pecimetrul acestuia şi trebuia să organizeze pînă în cele mai mici ·
detalii apărarea în zona de competenţă.
La Turtucaia, în cele trei sectoare, se afla concentrată Divizia 1 7
infanterie, comandată d e generalul d e brigadă Constantin Teodorescu.
Sectorul 1, cu o lungime de front de circa 1 5 km, era apărat de Regi
mentul 36 infanterie cu 4 batalioane şi batalionul 4 din Regimentul 40
infanterie (în total 5 batalioane şi 1 7 mitraliere), precum şi de pichetele
de grăniceri din zonă. Artileria sectorului se compunea din : bateria 3
tunuri de 1 05 mm „Smîrdan" ; bateria 6 obuziere 120 mm * ; un obu
zier 210 mm ; o baterie 75 mm tragere rapidă ; 2 baterii 75 mm, model
1 904 ; o baterie 53 mm pe afet * * . Comanda sectorului 1 a avut-o loco
tenent-colonelul Solomon Nicolicescu, comandantul Regimentului 36 in
fanterie.
Sectorul 2, cu_ o lungime de front de circa 8 km, era apărat de Regi
mentul 79 infanterie (4 batalioane şi 1 7 mitraliere) şi pichetele de gră
niceri din zonă. Artileria acestui sector cuprindea : bateria 4 tunuri
1 05 mm „Opanez" ; bateria 5 tunuri 105 mm „Plevna" ; bateria tunuri
87 mm „Principesa Ileana" ; 2 baterii obuziere 120 mm, model 1901 * * * .
La comanda sectorului 2 s e afla locotenent-colonelul Ioan Dumitrescu,
comandantul Regimentului 79 infanterie.
Cel de-al treilea sector, situat la partea estică a zonei întărite de
la Turtucaia, avea o întindere de front de 12 km şi era apărat de Regi
mentul 76 infanterie, cu 4 batalioane şi 1 8 mitraliere. In zonă au acţio
nat şi efectivele pichetelor de grăniceri. La începerea luptelor, sectorul
dispunea de următoarele guri de foc : bateria 6 tunuri 1 05 mm „Călu
găreni" ; un tun 120 mm în cupolă din bateria „Mihai Viteazul" * * "'* ; o
baterie 75 mm ; 2 baterii obuziere 105 mm şi o baterie 53 mm * * * " "' .
Comanda sectorului o deţinea locotenent-colonelul Alexandru Marinescu,
comandantul Regimentului 76 infanterie.
In rezervă au fost amplasate 3 divizioane de artilerie din regimen
tele 22, 5 şi 3 artilerie.
* In total la Turtucaia au fost instalate 6 obuziere l ZO mm, scoase din regiu

nea fortificată Focşani, Nămoloasa, Galaţi, care au tras numai în prime:e
zile de lupt:!. ln restul timpului, nu au putut fi folosite, deoarece nu au
mai avut muniţie.
** ln planul de campanie m3.i fuseseră prevăzute : bateria tunuri 120 mm �Şte
fan cel Mare" (2 cupole) şi bateria mortiere 120 mm „Radu Negru" (4 mor
tiere).
* * * Şi in acest sector s-a prevăzut iniţial o baterie mortiere 120 mm (2 piese),
dar din cauza lucrărilor neterminate nu a putut fi folosită.
**** A luat parte numai la luptele de apărare din ziua de 23 august/5 septembrie
1916.
***** Mai fuseseră prevăzute pentru sectorul 3 bateria 2 tunuri 87 mm „Principele
Carol" şi bateria tunuri 120 mm „Regele Carol", care nu au luat parte la lupte.
340
Din dispunerea forţelor în cele trei sectoare de apărare rezultă că
pentru comandamentul român lovitura principală a inamicului era pre
conizată a se declanşa asupra sectorului 1 .
L a Silistra s e afla dislocată Divizia 9 infanterie, comandată de
generalul de brigadă Ioan Basarabescu. Zona fortificată de la Silistra,
ca şi cea de la Turtucaia, avea forma de semicerc cu diametrul pe
Dunăre şi era organizată pe trei linii de apărare concentrice 2• ln ve
derea desfăşurării operaţiilor, spaţiul din jurul Silistrei a fost împărţit
în trei sectoare. Primul sector, de vest, se întindea între Dunăre şi
şoseaua Sjlistra, Kocina şi era apărat de Regimentul 63 infanterie (4 ba
talioane), batalionul 4 din Regimentul 35 infanterie, o baterie 150 mm,
2 baterii 87 mm şi 4 baterii 75 mm din Regimentul 3 artilerie. Comanda
sectorului aparţinea colonelului Constantin Frim, comandantul Regimen
tului 35 infanterie. In partea centrală era sectorul al doilea, care dis
punea de cele mai multe forţe de infanterie şi artilerie, respectiv bata
lioanele 2 din Regimentul 7 vînători, 3 şi 4 din Regimentul 23 infan
terie, 2 şi 3 din Regimentul 35 infanterie, 4 din Regimentul 38 infan
terie, 4 din Regimentul 78 infanterie, o baterie 105 mm din Regimentul
3 artilerie, o baterie 120 mm şi 6 baterii 75 mm din Regimentul 20 arti
lerie. Comanda sectorului era încredinţată colonelului Nicolae Mihăescu,
comandantul Brigăzii 1 9 infanterie. Cel de-al treilea sector, pînă la
sosirea batalionului 1 din Regimentul 23 infanterie de la Kurtbunar, era
apărat de o companie din Regimentul 23 infanterie şi o baterie 75 mm.
ln zona sudică a localităţii Silistra, pînă la frontieră, mai erau în
dispozitiv : batalioanele 1 din regimentele 35 şi 23 infanterie, batalionul 2
din Regimentul 23 infanterie, batalionul 1 din Regimentul 7 vînători şi
escadronul 7 din Regimentul 9 călăraşi.
Terenul din jurul localităţii Bazargic şi pînă la Marea Neagră a
fost întărit prin lucrări genistice ; oraşul şi împrejurimile erau apărate
de Divizia 1 9 infanterie, comandată de generalul de brigadă Nicolae
Arghirescu.
Pentru îndeplinirea misiunii primite - apărarea Dobrogei de est -,
forţele Diviziei 1 9 infanterie au fost repartizate astfel : Brigada 5 călă
raşi, comandată de colonelul Romulus Scărişoreanu, cu Regimentul 9
călăraşi dispus la circa 30 km vest şi nord-vest de localitatea Bazargic,
iar Regimentul 10 călăraşi la 20 km sud Bazargic (un escadron se afla
la Balcic) ; Brigada 17 infanterie, comandată de colonelul Stan Poetaş,
avea în compunere Regimentul 40 infanterie, Regimentul 9 vînători, o
baterie 75 mm din Regimentul 20 artnerie şi pichetele de grăniceri, dis
puse în jurul localităţii Bazargic şi pe frontieră ; Brigada 5 mixtă, co
mandată de colonelul Marin Ionescu - compusă din Regimentul 39 in
fanterie, 4 batalioane din regimentele 33, 34, 73 şi 74, divizionul 5 arti-
1 Pentru detalii vezi RR!vl, vol. I, p. 415-417 ; Generalul G. A. Dabija, op. cit.,
vol. I, p. 259-262.
34 1
lerie - era dispusă la 30 km nord-est Bazargic ; Brigada 6 mixtă,
comandată de generalul de brigadă Gheorghe Boureanu, avea în com
punere 6 batalioane din regimentele 1 1 , 12, 24, 5 1 , 52, 64 şi divizionul 6
artilerie, dispuse în zona Caraomer (Negru Vodă).
In ansamblu, fortificarea zonelor Turtucaia şi Silistra, precum şi
amenajarea genistică din regiunea Bazargicului au fost j udicios con
cepute şi răspundeau raţiunilor strategice de apărare a sudului Dobro
gei. De asemenea, forţele dislocate - infanterie, artilerie, cavalerie -
pe acest traiect al frontului erau suficiente sub aspect calitativ şi canti
tativ, pentru îndeplinirea misiunilor ce le reveneau pînă la sosirea în
sprijin a Corpului 4 7 rus, compus din 2 divizii de infanterie şi o divizie
de cavalerie. Eşalonul superior de comandă al celor trei divizii dislocate
la Turtucaia, Silistra şi Bazargic era Armata 3 (comandant : generalul
de divizie Mihail Aslan).
Planul de campanie al inamicului a fost elaborat de comandamen

tul suprem german ; cu acesta au fost de acord comandamentele austro
ungar, bulgar şi turc. Deoarece armata română se afla în plină ofensivă
pentru eliberarea Transilvaniei, Marele Cartier General german, în
scopul de a cîştiga timpul necesar afluirii şi concentrării de noi trupe
cu ajutorul cărora să stăvilească înaintarea forţelor române, a hotărît să
iniţieze puternice acţiuni ofensive în Dobrogea. In principal, comanda
mentul suprem german îşi baza hotărîrea pe presupunerea justă că
România îşi va îndrepta majoritatea forţelor spre Transilvania şi va
acorda o importanţă mai mică frontului sudic. Referitor la aceasta, gene
ralul Erich von Falkenhayn nota : „apreciem că pentru acoperirea spa
telui înspre Bulgaria, vor fi lăsate în Dobrogea şi pe Dunăre forţe destul
de slabe, de categoria a doua şi a treia" 3 . Numit comandant şef al
forţelor din nordul Bulgariei, la 1 4/28 august, feldmareşalul August von
Mackensen a primit din partea Marelui Cartier General german ordinul :
„Atac cit mai curînd posibil. Direcţiunea şi obiectivul se lasă la apre
cierea feldmareşalului Mackensen" 4•
Privitor la acţiunile ce urmau să fie întreprinse de trupele ger
mano-bulgare, au existat unele deosebiri de opinii între comandamentul
suprem al forţelor din nordul Bulgariei, pe de o parte, Marele Cartier
General german şi Marele Cartier General bulgar, pe de altă parte.
Feldmareşalul August von Mackensen preconiza defensivă pe frontul din
Dobrogea şi ofensivă pe frontul dunărean *, pe cînd Marele Cartier Ge
neral german considera necesară ofensiva pe frontul din Dobrogea 5,
1 General Erich von Falkenhayn, Campania Armatei 9-a împotriva românilor şt

ruşilor 1916117, Bucureşti, 1937, p. 14.
4 General Feldmarscha�I von Hindenburg, Aus meinem Leben, Leipzig, 1920, p. 183.
'* ln directiva nr. 6960 din 17/30 august, feldm:i.reşalul August von Mackensen a
prevăzut ocuparea numai a localităţilor Turtucaia şi Silistra, operaţiile princi
pale fiind cele pentru realizarea de capete de pod la nord de Dunăre.
5 General Ludendorff, Amintiri din război, voi. I, Bucureşti, 1919, p. 293.
342
punct de vedere îmbrăţişat şi de Marele Cartier General bulgar. La în
tîlnirea din 1 8/31 august de la Gorne Orehoviţa dintre feldmareşalul
Mackensen şi generalul Ştefan Toşev, comandantul Armatei 3 bulgare,
ultimul a argumentat necesitatea declanşării ofensivei spre Dobrogea şi
cucerirea imediată a localităţii Turtucaia. Poziţiile de apărare româneşti
de la Turtucaia erau socotite un „pinten" al'l1eninţător pentru orice va
riantă de acţiune ofensivă a trupelor germano-bulgare ; în cazul în care
aceste forţe ar fi declanşat operaţia de cucerire a unor capete de pod la
nord de Dunăre, flancul drept ar fi fost ameninţat dinspre Turtucaia,
după cum, în cazul declanşării ofensivei spre Dobrogea, forţele române
de aici ar fi creat o situaţie periculoasă la flancul stîng al trupelor inva
datoare. In ambele variante inamicul urmărea nimicirea fortelor române
de la Turtucaia. In principiu, feldmareşalul Mackensen a f�st de acord
cu opiniile generalului Toşev. A doua zi, 19 august/1 septembrie, Marele
Cartier General german a transmis următoarea telegramă comandamen
tului forţelor din nordul Bulgariei : „Adunarea forţelor germano
austro-ungare în Transilvania se va face pînă în a doua jumătate
a lunii septembrie ; însărcinarea feldmareşalului Mackensen este ca,
asigurînd linia Dunării, să invadeze în Dobrogea, să atragă asupra sa
forţele inamicului şi să le bată" 6•
Adversarul, pe frontul de la Rusciuk pînă la Vama, avea concen
trată Armata 3, comandată de generalul Ştefan Toşev. Din momentul
intrării României în război, Armata 3 bulgară a început marşul către
frontieră, organizîndu-şi un dispozitiv ofensiv în vederea declanşării
agresiunii. In compunerea marii unităţi bulgare se aflau şi unităţi de
elită germane. In faţa Diviziei 17 infanterie de la Turtucaia, inamicul
şi-a organizat dispozitivul de luptă astfel : Detaşamentul Hammerstein
cu 4 batalioane, 7 plutoane mitraliere, 3 escadroane şi 3 baterii (2 de
artilerie grea) în dreptul sectorului 1 ; Divizia 4 infanterie bulgară cu
1 7 batalioane şi 23 baterii (7 de artilerie grea), în dreptul sectorului 2 ;
Brigada 1 infanterie din Divizia 1 infanterie bulgară, cu 6 batalioane,
4 escadroane, 7 baterii, în dreptul sectorului 3. In continuare, spre est,
în faţa elementelor înaintate ale Diviziei 9 infanterie de la Silistra şi
ale Diviziei 19 infanterie de la Bazargic se aflau Brigada 3 infanterie
din Divizia 1 infanterie bulgară, cu 1 0 batalioane şi 7 baterii, Brigada 2
infanterie din Divizia 1 infanterie bulgară, cu 6 batalioane şi 3 baterii,
Divizia 1 cavalerie bulgară, cu 12 escadroane şi o baterie, Brigada 1 in
fanterie din Divizia 6 infanterie bulgară, cu 8 batalioane şi 6 baterii.
La aceste forţe se adăugau garnizoana cetăţii Rusciuk, cu 3 batalioane şi
2 baterii, şi garnizoana cetăţii Varna, cu 8 batalioane şi 3 baterii 7 . Ra
portul de forţe pe diferite porţiuni ale frontului din sudul Dobrogei se
prezenta astfel :
• Generalul G. A. Dabija, op. cit., vol. I, p. 192-193.

7 RRM, voi. I, p. 459-460.
343
?o
Pe restul Pe întregul
zona fortifica tll Turtucaia frontului front
din Dobrogea din Dobrogea
Sectorul 1 Sectorul 2 Sectorul 3

I
J
Total
" .:::. " ,:. �

f f " ,:. "
I
c ..2
„
..2 ..2 ..2
„
c ..2 „
..2
... ...
Subunitllli
c c
"
c
... "
„
" E! "
c
"
E!
„ „
E! „
E! E! Ei
e
'O 'O 'O 'O
:: o 'O o 'O
" "
o
" "
o
- t:
„ - „ -
"
„ „
·e
.!:!
"il„ ·9
„ „ „
f a„ ;: ·§" 8.
o
8. f "
c. ,:. 8. ,:. 8. f 8."
il:! .!; „
p:;
o
� .!; � il:!
„
..!';
„
p:;
o
� .!;
„
�
o
� 11 „
p:;
o
�
„
.!; p:;
Bata-
lioa-
ne
Esca-
�1� 1,2/ l 4 17 0,2/ l 4 6 0,7/ l 13 27 0,5/ 1 34 24 1 , 5/ l 47 62 0,8/ l
droa- - 3 O /J - - - - 4 0/4. - 7 0/ 7 8 12 0,7/ 1 8 19 0,4./ l

ne
- - -- - - -- - - -- - - -- - - -- - - --
Bate-
rii 6 3 2/ 1 5 23 0,2/ l 5 7 0,7/ 16 33 0,5/ l 2 3 17 1 , 3/ 1 39 50 0 ,8 / 1
I
l
Angajarea a 2 7 de batalioane, 7 escadroane şi 33 de baterii, din

care 9 de artilerie grea, germano--bulgare, spre zona fortificată Turtu
caia, acoperind un front de aproximativ 65 km, şi a 24 batalioane,
12 escadroane şi 17 baterii pe restul frontului pînă la Marea Neagră, de
aproape 140 km - deci dublu faţă de prima secţiune -, dezvăluia clar
direcţia principală de ofensivă aleasă de inamic şi raionul asupra căruia
acesta urma să-şi concentreze eforturile.
Privind dispozitivul forţelor române pe frontul din Dobrogea se
observă dislocarea celor trei divizii - 1 7, 9 şi 1 9 infanterie - în trei
zone aflate la distanţe mari între ele, fără putinţa de a se sprijini ime
diat şi eficient în caz de nevoie, situaţie de care a profitat comanda
mentul germano-bulgar în prima fază a luptelor, avînd posibilitatea
să-şi asigure o superioritate cantitativă pe direcţii de ofensivă ce-i erau
favorabile.
Pentru gruparea forţelor româno-ruse destinate să opereze în zona
estică a Dobrogei şi coordonarea acţiunilor lor, la 1 8/31 august coman
dantul Armatei 3 române, generalul de divizie Mihail Aslan, a hotărît
să constituie Grupul operativ de est, în compunerea căruia urma să
intre Divizia 19 infanterie română, Divizia 61 infanterie rusă şi Divizia
de infanterie sîrbă *. Comanda a fost încredinţată generalului rus Andrei
Medardovitovici Zaioncikovski, comandantul Corpului 47 armată rus * * .
* Această divizie era formată din foştii prizonieri de război de origine sirbă
luaţi de forţele ruse in timpul luptelor de pe frontul oriental cu armata
austro-ungară.
** Corpul 47 armată rus, format din Divizia 61 infanterie, Divizia sirbă şi
Divizia 3 cavalerie, cu un total de 30 OOO de oameni, a fost trimis de Rusia în
Dobrogea conform prevederilor Ccnvenţiei militare din 4/17 august 1916 în
cheiată intre România şi aliaţi (în convenţie se prevăzuse însă un efectiv de
344
Regimentul SO infanterie înaintea deplasării pentru a lua parte la luptele de la Turtucaia
(august 19 16)
Brigada 5 călăraşi romana, mai puţin un escadron, care era lăsat la

dispoziţia Diviziei 19 infanterie, a intrat sub ordinele Diviziei 3 cavalerie
rusă, constituind împreună un corp de cavalerie, cu misiunea de a
interzice violarea teritoriului românesc în zona de frontieră, fără depă
şirea graniţei, şi de a sprijini acţiunile Diviziei 19 infanterie în zona
Bazargic. Hotărîrea comandamentului Armatei 3 era justă, dar nu se
putea încă transpune în practică deoarece forţele ruse, deplasîndu-se
iuarte încet, nu ajunseseră în zonă. La 1 8/31 august, Divizia 61 infan
terie rusă se afla într-un raion de concentrare la sud de Medgidia,
Divizia sîrbă avea dispusă o brigadă în aceeaşi localitate şi a doua era în
curs de transport de la Cernavoda la Medgidia, iar Divizia 3 cavalerie rusă
era concentrată într-un raion cu centrul la Medgidia. Dacă deplasarea
s-ar fi executat într-un ritm normal pentru acel timp, după două-trei
zile trupele ruse ar fi putut să ajungă în împrejurimile ora,şului Ba
zargic. Pentru a imprima un ritm de marş corespunzător, comandantul
Armatei 3 a insistat, la 19 august/I septembrie, pe lîngă generalul rus
A. M. Zaioncikovski „ca trupele din corpul imperial rus să se pună
50 OOO de oameni). La 4/17 august, Divizia 3 cavalerie rusă a trecut Dunărea

pe la Isaccea, deplasîndu-se pe itinerarul Babadag, Cogealac, Medgidia, Ba
zargic. DivizLile de infanterie au fost transportate pe Dunăre pînă la Cerna
voda, unde au fost debarcate începînd cu data- de 16/29 august, lin continuare
urmind să se deplaseze pe jC'S pînă în raioanele de concentrare de la Bazargic.
345
imediat în mişcare"8• Cu toate acestea, la 21 august/3 septembrie,
Divizia 61 infanterie rusă ajunsese abia la Cobadin, realizînd 40 km
marş în 3 zile, ceea ce corespundea unui ritm mediu de deplasare de
12-14 km pe zi, adică de 3-4 ori mai mic faţă de prevederile regula
mentelor militare din epocă, iar Divizia sîrbă era tot la Medgidia. Abia
în ultima parte a marşului au fost atinse ritmuri zilnice de înaintare
cuprinse între 40 şi 50 km, în două zile fiind acoperite distanţe între
80 şi 100 km, de la Medgidia şi Cobadin, pînă la nord de Bazargic.
Numai la 23 august/5 septembrie Corpul 4 7 rus a fost concentrat în
zona frontului, dar într-un raion situat la 1 5-20 km mai spre est decit
cel fixat de Marele Cartier General român, gravitînd cu forţele sale
spre Bazargic.
Aşadar, încă din faza iniţială a intervenit o gravă neconcordanţă
operativă între forţele aliate, situaţie determinată atît de ritmul lent de
deplasare al forţelor puse la dispoziţie de Rusia pentru frontul din
Dobrogea, cît şi de lipsa unităţii de comandament necesare (dispoziţiile
comandamentului Armatei 3 române fiind interpretate necorespunzător
de generalul rus Zaioncikovski). Acest fapt urma să aibă consecinţe im
portante asupra stabilităţii apărării pe frontul dobrogean şi, deopotrivă,
în ansamblul acţiunii militare a României.
OFENSIVA GERMANO-BULGARA ; Conform planului ltabilit, gru

LUPTELE DE LA TURTUCAIA, parea germano-bulgară de sub
BAZARGIC, SILISTRA ŞI DE PE comanda feldmareşalului Macken
ALINIAMENTUL RASOVA, sen, acţionînd de-a lungul întregu
COBADIN, TUZLA lui front dobrogean, a pregătit lo
(AUGUST-SEPTEMBRIE 1916) vitura principală asupra zonei
întărite de la Turtucaia, reuşind
să realizeze pe această direcţie o importantă superioritate de forţe, mai
ales în artilerie grea. De altfel, ofensiva germano-bulgară împotriva
României a început cu două zile înaintea declaraţiei de război, printr-o
serie de atacuri executate de subunităţi din Detaşamentul bulgar
„ Varna". Obiectivul urmărit de comandamentul inamic era realizarea
unui dispozitiv favorabil la nord de aliniamentul Bazargic, Balcic şi in
terzicerea oricărei înaintări a forţelor româno-ruse spre zona Şumla,
Varna. Concomitent cu îndreptarea efortului principal spre localitatea
Bazargic, important centru rutier şi feroviar *, acţiunile trupelor bulgare
uu vizat pichetele de grăniceri de la ţărmul Mării Negre şi pînă la
Vladimirovo, adică întregul sector de acoperire al Diviziei 19 infanterie
română.
8 General de divizie M. Aslan, Turtucaia. Studiu strategic, Bucureşti, 1921, p. 12.

* In acest nod de căi ferate ajungea linia ce străbătea Dobrogea de la nord la
sud, făcînd legătura dintre linia Cernavoda, Constanţa şi reţeaua de căi
ferate din Bulgaria. De asemenea, prin Bazargic trecea şoseaua Silistra, Balcic.
346
Preparatiwle de atac împotriva localităţii Turtucaia s-au desfăşurat
în tot cursul zilei de 19 august/I septembrie, cînd inamicul a executat
marşuri de apropiere şi a instalat piesele de artilerie, cu precădere în
faţa sectorului 2, unde erau condiţii favorabile pentru amplasarea şi
acţiunea artileriei grele. Prin ordinul de operaţie nr. 16 din 19 august/
1 septembrie al Armatei 3 bulgare se hotărîse ca atacul să fie declanşat
noaptea, la ora 24, astfel ca trecerea frontierei să se facă „prin sur
prindere spre a se putea avea cîţi mai mulţi prizonieri" 9•
Intre 20-2-l august/2-G septembrie s-au desfăşurat crîncene lupte
în zona Turtucaia, localitate asupra căreia inamicul a îndreptat Detaşa
mentul Hammerstein, Divizia 4 bulgară şi Brigada 1 din Divizia 1
bulgară, realizind o certă superioritate de forţe în raport cu cele ale
Diviziei 17 infanterie română şi mai ales pe direcţia principală de efort,
în dreptul sectorului 2.
Deşi, în faţa atacurilor violente ale inamicului din ziua 20 au
gust/2 septembrie, începute cu o scurtă, dar puternică pregătire de
artilerie, apărătorii au opus o rezistenţă îndîrjită, totuşi forţele puţine
din avanposturile sectoarelor 2 şi 3 au fost nevoite să se replieze în
cele din urmă pe linia principală de apărare. .
In prima zi de luptă s-au remarcat subunităţile din avanposturile
sectorului 1, care, sprijinite de focul artileriei, în m.od deosebit de
bateria de 105 mm comandată de locotenentul Aurel Dumitrescu, au
rezistat eroic pînă către ora 20 ; pierderile grele suferite în urma lupte
lor de peste zi au făcut ca apărătorii, copleşiţi de superioritatea nume
rică a inamicului, să se replieze pas cu pas pe linia înaintată a sectorului.
Atacurile trupelor germano-bulgare de la Turtucaia au fost con
tinuate, cu toată forţa, în zorii zilei următoare, fiind puternic lovit
sectorul I . În sprijinul acestuia au intervenit eficient bateriile de coastă
şi artileria monitoarelor româneşti de pe Dunăre. Asaltul executat de
Detaşamentul Hanunerstein s-a lovit de rezistenţa înverşunată a ostaşi
lor români, astfel că adversarul a fost nevoit să se retragă cu mari
pierderi. Reluînd atacurile după ora 1 5, cu trei batalioane asupra zonei
apărate de batalionul 3 din Regimentul 36 infanterie, inamicul s-a lovit
din nou de rezistenţa eroică a ostaşilor români, fiind oprit în faţa reţell!
lor de sîrmă. La 2 1 august/3 septembrie, în darea de seamă a Armatei 3
către Marele Cartier General român se arăta : „Capul de pod Turtucaia
a avut de suportat atacuri repetate de 7 ori [ .. ], respingîndu-le cu desă
.
vîrşire şi înscriind o pagină glorioasă în istoria războiului nostru actual.

Mormane întregi de cadavre zac în faţa obstacolelor de sîrmă" 1 0 •
In primele două zile ale ofensivei inamice, apărarea zonei fortifi
cate Turtucaia a rezistat cu succes, poziţiile defensive ale trupelor
române vădindu-s.e de netrecut în pofida superiorităţii de forţe · şi mij
loace a germano--bulgarilor. Rezultatul luptelor din zilele următoare
depindea în mod hotărîtor de ansamblul situaţiei pe întregul front
9 Generalul G. A. Dabija, op. cit„ voi. I, p. 194.

10
RRM, vol. I, Documente-Anexe, p 565.
347
Trupe române îndrep
tîndu-se spre Turtucaia.
(august 1 9 16) (desen de
Emilian Damian)
dobrogean, de articularea la timp a dispozitivului operativ ruso-român

preconizat.
Concomitent cu luptele îndîrjite ce se derulau pentru stăvilirea
ofensivei germano-bulgare la Turtucaia, acţiunile militare s-au extins
şi în zonele Silistra şi Bazargic. Ciocniri cu urmări importante pentru
evoluţia ulterioară a evenimentelor s-au desfăşurat la extremitatea
estică a frontului dobrogean unde, în urma unor încleştări cu rezultate
schimbătoare, generalul de brigadă Nicolae Arghirescu, comandantul
Diviziei 1 9 infanterie, a hotărît, fără ca situaţia militară să fi impus,
evacuarea oraşului Bazargic în după-amiaza zilei de 2 1 august/3 septem
brie şi retragerea unităţilor diviziei pe poziţiile de la nordul localităţii.
A doua zi, 22 august/4 septembrie, Detaşamentul „Varna", cu 4 bata
lioane şi 3 baterii de artilerie, a ocupat Bazargicul fără lupte. Ulterior,
generalul N. Arghirescu a explicat hotărîrea sa prin faptul că primise
ordin de la comandamentul Armatei 3 să nu se angajeze în luptă cu for
ţele principale inamice înainte de sosirea trupelor ruse din Corpul 47
armată.
Comandamentul Armatei 3, informat despre situaţia grea de la
Turtucaia, a raportat în după-amiaza zilei de 21 august/3 septembrie
Marelui Cartier General hotărîrile pe care intenţiona să le ia pentru a
contracara planul inamic. Se preconizau acţiuni qfensive cu Divizia 9
infanterie şi Grupul operativ de est pentru a veni în sprijinul forţelor
de la Turtucaia, solicitîndu-se în acest scop întăriri, întrucît trupele
aliate nu îşi încheiaseră deplasarea. Grupului operativ de est i s-a
ordonat să pornească o viguroasă ofensivă pe direcţia Kurtbunar, Coci
mar, Trubciular, Ekisce, Vladimirovo, localităţi ocupate de inamic, iar
Diviziei 9 infanterie de la Silistra să desfăşoare acţiuni de fixare a
inamicului din zonă. Comandantul Armatei 3 române a revenit, prin
telegrama cifrată nr. 131 din 2 1 august/3 septembrie 1916 1 1 , adresată
1 1 Ibidem, p. 572.
348
Generalul de di•ri zie Mihail Aslan, comandantul
A rmatei 3 române de pe frontul de sud
(august 19 16)
Grupului operativ de est, ca ofensiva stabilită pentru ziua de 22 au

gust/4 septembrie, să-şi modifice direcţia iniţială de înaintare spre
Ku:r:tbunar, Akadînlar� ceea ce corespundea mai bine intenţiei de spri
j inire a acţiunilor Diviziei 1 7 infanterie de la Turtucaia. Generalul
Aslan, cînd a dat aceste ordine, considera că forţele ruse se găseau deja
în zona Silistra, Bazargic, conform ordinului nr. 89 al Armatei 3 din
19 august/1 septembrie 1 9 1 6 12• Luînd cunoştinţă că Divizia 61 rusă era
abia la Cobadin, iar Divizia sîrbă tot la Medgidia, comandantul Arma
tei 3 a hotărît ca ofensiva proiectată pentru 22 august/4 septembrie să
fie declanşată numai cu diviziile 9 şi 19 române şi 3 cavalerie rusă,
ceea ce micşora simţitor şansele de reuşită.
Deşi, ca urmare a situaţiei grele de la Turtucaia, Armata 3 a mai
revenit în seara zilei de 21 august/3 septembrie prin ordinul nr. 1 35
asupra ofensivei proiectate pentru a doua zi, comandantul Grupului
operativ de est, generalul Zaioncikovski a luat alte măsuri, hotărînd, în
privinţa direcţiei ofensivei, ca aceasta să fie îndreptată spre Kurtbunar,
Trubciular, Ekisce, Vladimirovo 1 3, caz în care nu se venea cu nimic
în sprijinul apărării Turtucaiei.
Şi în această fază, cînd o acţiune ofensivă energică ar fi avut
efecte benefice asupra apărării româneşti la Turtucaia, sustrăgînd adver
sarului forţe importante şi îndreptîndu-i atenţia prioritar în alte direcţii,
1 2 Ibidem, p. 554:
.
n Ibidem, p. 573.
349
atitudinea aliaţilor a avut urmări nefaste. Nesocotirea de către generalul
Zaioncikovski a concepţiei şi a ordinelor comandamentului Armatei 3
române - căruia i se subordona în conformitate cu prevederile Con
venţiei din 4/17 august 1 916 q făcut ca ofensiva pentru sprijinirea
-
Turtucaiei să se desfăşoare fragmentat, disparat, să nu-şi atingă scopul

propus. In ceea ce priveşte opţiunea de acţiune a generalului Zaion
cikovski, contradictorie faţă de hotărîrea comandantului Armatei 3
române, specialiştii militari s-au pronunţat categoric : „Diferenţa este
mare, căci de unde atacul ordonat de armată trebuie să se producă la
nord-vest de Kurtbunar, care avea desigur o influenţă asupra trupelor
bulgare ce atacau Turtucaia, atacul ordonat de generalul Zaioncikovski
se pronunţă la sud-est de Kurtbunar, unde influenţa era nulă" 1 4•
îngrijorat de evoluţia luptelor din zonă, Marele Cartier General
român, potrivit cererilor de sprijin adresate de către comandantul
Armatei 3, a trimis, începînd cu 22 august/4 septembrie, primele întăriri
spre Turtucaia : batalioanele 1 şi 3 din Regimentul 75 infanterie, bata
lionul 1 din Regimentul 80 infanterie, batalionul 2 din Regimentul 74
infanterie, toate din Divizia 15 infanterie, şi Batalionul de miliţii
•
„Vasile Lupu" 1 5.
Luptele cele mai înverşunate de la Turtucaia s-au desfăşurat în
zilele de 23 august/5 septembrie şi 24 august/6 septembrie. Lovitura
principală a inamicului a fost îndreptată asupra sectorului 2, în direcţia
căruia comandamentul germano-bulgar a reuşit să asigure o importantă
concentrare de trupe. In timp ce sectorul 2 de la Turtucaia era apărat
de Regimentul 79 infanterie, iar din întăririle venite de peste Dunăre
se aflau în marş spre acest sector batalioanele 2 din Regimentul 74
infanterie şi 3 din Regimentul 75 infanterie, adversarul a destinat pen
tru acţiunile ofensive întreaga Divizie 4 · bulgară, realizind o superiori
tate de 6/1 în infanterie şi 1 2/1 în artilerie 16• Intenţiile germano-bulgare
privind direcţia principală de atac s-au evidenţiat chiar din momentul
începerii pregătirii de foc, cînd sectorul 2 a fost bombardat „de 2 1 ba
terii cu 84 guri de foc, dintre care 40 tunuri şi obuziere grele" 1 7 •
In faţa valurilor de atac, subunităţile Regimentului 79 infanterie
au rezistat cu îndirjire, cu toate că după ora 9,30 nu au mai fost •
sprijinite de focul bateriilor fixe ale sectorului, acestea fiind scoase din
luptă de artileria grea germană, iar legătura telefonică cu comanda·
mentul Diviziei · 17 infanterie fusese întreruptă. Cu toate pierderile su-
ferite, mai ales datorită focului artileriei de calibru mare, militarii Re
gimentului 79 infanterie, comandaţi de locotenent-colonelul Ioan Du
mitrescu, susţinuţi numai de 2 baterii obuziere de 105 mm, trimise
H Generalul G. A. Dabija, op. cit., voi. I, p. 291.

15 RR,W, voi. I, p. 49&-499.
16 Colonel Ion Cupşa, Armata română în campaniile din anii 1916,1917, Bucureşti,
1967, p. 66.
1 7 Const. Kiiriţescu, Istoria războiului pentru întregirea României. 1916-1919,
voi. I, Bucureşti, [f.a.], p. 377.
350
ca întărire, au reuşit să se menţină pe poziţii şi să producă mari pierderi
forţelor atacatoare.
Către ora 9,40, comandamentul germano-bulgar s-a hotărit să
angajeze în lupte noi forţe. In zona sectorului 2, inamicul a realizat o
superioritate copleşitoare, concentrînd asupra centrelor de rezistenţă
8 şi 9 regimentele bulgare 7 şi 31 infanterie, asupra centrului de re
zistenţă 7 - Re�imentul 19 infanterie bulgar şi asupra centrului
de rezistenţă 6 - Regimentul 48 infanterie bulgar, în timp ce din
centrele noastre de rezistenţă şi din intervalele dintre ele li se opuneau
dte o companie. In focul încleştării, cele două baterii obuziere 105 mm,
care au sprijinit infanteria sectorului, şi-au terminat muniţia. Apărătorii
centrelor de rezistenţă, copleşiţi de numeroasele atacuri inamice, au
continuat totuşi să menţină poziţiile. Compania 6 din Regimentul 79
infanterie, care apăra centrul de rezistenţă 8 , a luptat îmbărbătată de
singurul ofiţer ce rămăsese în viaţă, sublocotenentul Nedelcu Lixeanu.
Trecînd peste trupul lui, valurile duşmane s-au prăvălit asupra celor
25 de luptători care mai continuau încă lupta.
Deşi inamicul suferise în cursul confruntării pierderi deosebit de
mari, el introducea continuu în luptă efective proaspete, astfel că Re
gimentul 79 infanterie - cu rîndurile reduse la o treime, cu lucrările
<le apărare în cea mai mare parte distruse şi copleşit de forţele ataca
toare mult superioare ca număr (16 batalioane ale ofensivei faţă de
4 ale apărării) - a fost nevoit să se retragă prin luptă, ocupînd un nou
aliniament de apărare înapoia centrelor de rezistenţă.
După ora 12, comandantul zonei fortificate Turtucaia a trimis
batalionul 3 din Regimentul 75 infanterie în sprijinul puţinelor forţe ce
mai rămăseseră din cele 4 batalioane ale Regimentului 79 infanterie. Cu
noile întăriri s-a executat un contraatac în direcţia centrului de re
zistenţă 8, dar forţele române, lipsite de sprijinul artileriei şi în faţa
unui inamic numeros, au fost silite să se replieze. Acum a căzut eroic
la datorie locotenent-colonelul Ioan Popescu, unul dintre cei 4 coman
danţi de batalioane, care a condus cu impetuozitate contraatacul
amintit.
Informat asupra situaţiei de la sectorul 2, generalul de brigadă
Constantin Teodorescu a mai trimis în sprijin batalioanele 2 şi 3 din
Regimentul 74 infanterie, care au reuşi1 să stăvilească iureşul inamic
şi, împreună cu greu încercatele subunităţi ale Regimentului 79 infan
terie, să iniţieze o serie de contraatacuri pentru respingerea duşmanului.
Pierderile suferite de forţele sectorului 2 au fost deosebit de mari.
Din Regimentul 79 infanterie şi-au jertfit viaţa peste 3 OOO de soldaţi,
iar din cei 67 de ofiţeri ai regimentului, au căzut pe cîmpul de luptă 46 ;
au fost scoşi din luptă toţi cei 4 comandanţi de batalioane şi din cei
1 6 comandanţi de companie, 6 erau morţi, iar 5 răniţi 18• Inamicul a
suferit, de asemenea, mari pierderi : "în faţa centrului 8, morţii şi ră-
'8 RRM, val. I, p. 515 ; General D. Iliescu, Documente privitoare la războiul pentru
întregirea României, Bucureşti, 1924, p. 91.
35 1
niţii zăceau mormane ; printre ei erau comandantul Regimentului [De
taşamentului - n.n. ] „ Vama" şi toţi comandanţii săi de batalion" 1 9 •
Insuşi comandantul Armatei 3 bulgare, generalul Toşev, avea să scrie
mai tîrziu despre această dramatică încleştare pe viaţă şi pe moarte din
ziua de 23 august/5 septembrie : „Artileria grea şi de cîmp română
varsă uragane de foc, pe cînd bateriile noastre acoperă spaţiul cu o
grindină de şrapnele. Oamenii noştri cad cu grămada. Cîmpul e plin
de cadavre. Răniţii se prăbuşeau fără un geamăt [ . ]. Ofiţerii dispăreau ..
unul după altul morţi sau răniţi ; subofiţerii la fel" 20. Acelaşi general
Toşev declara în septembrie 1 9 1 7 unei publicaţii oficiale din Sofia că
la Turtucaia în numai două zile de lupte Armata 3 bulgară a pierdut
1 72 ofiţeri şi 7 742 soldaţi, echivalînd cu 250;0 din efectivele angajate 21 •
In urma sîngeroaselor lupte din ziua de 23 august/5 septembrie,
inamicul a făcut o spărtură de aproape 10 km în linia principală de
rezistenţă de la Turtucaia, prin cucerirea centrului 3 din sectorul 1, a
centrelor, 7, 8, 9 din sectorul 2 şi a centrelor 10, 1 1 , 1 2 din sectorul 3.
Cu toate ajutoarele trimise de Marele Cartier General, apărarea zonei
fortificate Turtucaia nu a reuşit să oprească furibundele atacuri în
valuri ale inamicului şi s-a retras pe ultima centură de rezistenţă în
faţa localităţii . De altfel, situaţia de pe cîmpul de luptă a impus ca
toate cele 17 batalioane care au fost trimise în sprijin la Turtucaia de
la 22 august/4 septembrie şi pînă în noaptea de 23/24 august (5/6 sep
tembrie) să fie introduse în încleştare pe rînd, imediat ce soseau, pentru
a umple golurile sau a întări liniile slăbite, nemaifiind răgazul necesar
pentru concentrarea lor ca o masă de manevră cu care să se intervină la
momentul oportun. Decizia a fost salutară pe termen scurt, rezolvînd
rapid situaţiile critice intervenite, dar pe' termen lung a anihilat posi
bilitatea cîştigării iniţiativei de către comandamentul român.
Faţă de situaţia grea creată la Turtucaia, comandantul Armatei 3
române a hotărît să intervină cu forţe de la Silistra şi Bazargic, care
să atace flancul şi spatele trupelor bulgare. In acest scop s-a ordonat
Grupului operativ de est ca localitatea Bazargic să fie eliberată doar cu
forţele strict necesare, majoritatea trupelor urmînd să le îndrepte prin
marş forţat spre Turtucaia 22 ; Divizia 9 infanterie a primit misiunea ca,
menţinînd 4 batalioane la Silistra, să execute imediat, cu forţele prin
cipale, o ofensivă viguroasă -pentru degajarea zonei fortificate de la
Turtucaia 23. Executarea acestor măsuri era însă foarte dificilă, deoarece
Grupul operativ de est se găsea la o depărtare de aproximativ 100 km,
iar în faţa Diviziei 9 infanterie române inamicul masase trupe nu
meroase 24.
19 Const. Kiriţescu, op. cit., vol. I, p. 380.

20 Ibidem, p. 378.
2 1 Apud Mircea Djuvara, La guerre roumaine, Nancy-Paris-Strasbourg, p. 103-
104, nota 1.
22 RRM, voi. I, p. 537.
23 Ibidem, p. 537-538.
24 Colonel Ion Cupşa, op. cit., p. 69.
352
Sublocotenentul Titus Gh. Budac, din Regi
mentul 34 infanterie, căzut la 23 august/5 sep
tembrie 1 9 16 în luptele de la Turtucaia
Pentru îndeplinirea misiunii primite, comandantul Diviziei 9 in

fanterie, generalul de brigadă Ioan Basarabescu, a dat la 23 august/
5 septembrie, ora 13, ordinul de deplasare spre Turtucaia. Unităţile puse
în mişcare erau însă puţine, numai 6 batalioane din cele 16 ale
diviziei, deoarece 5 batalioane au fost lăsate la Silistra, iar altele 5
intraseră în compunerea a 2 detaşamente trimise din zorii zilei
pentru a acţiona asupra trupelor inamice de la sud de Silistra. Aceste
forţe ale Diviziei 9 infanterie, angajate la Arabagilar şi Sarsînlar de
trupe din Brigada 3 a Diviziei 1 infanterie bulgare, au fost nevoite ca
în ziua de 24 august/6 septembrie să se retragă spre Silistra fără să fi
putut veni în sprijinul apărării de la Turtucaia.
Comandantul Grupului operativ de est, generalul A. M; Zaion
cikovski, ,primind la 23 august/5 septembrie ordinul telegrafic al Arma
tei 3 române, prin care se prevedea deplasarea spre Turtucaia, a hotărît
ca o brigadă din Divizia 3 cavalerie rusă să fie trimisă în sprijin, ceea ce
era prea puţin, iar cu grosul forţelor (Divizia 61 infanterie rusă, Divizia
sîrbă, Divizia 19 infanterie română, Brigada 5 călăraşi română) să atace
şi să elibereze localitatea Bazargic, ocupată de trupe bulgare din ziua
de 21 august/3 septembrie 1916.
La Turtucaia, în ziua de 24 august/6 septembrie, luptele au con
tinuat extrem de înverşunate. In pofida rezistenţei eroice şi a contra
atacurilor ce le-au executat, Divizia 17 infanterie română a fost nevoită
să se retragă spre oraş. înflăcărat de o neţărmurită dragoste de ţară şi
animat de un înalt simţ al datoriei ostăşeşti, un grup de apărători au
recurs la o rezistenţă extremă. In jurul bateriilor de obuziere de 105 mm,
comandate de colonelul Athanasie Grigorescu, a bateriilor de 75 mm,
comandate de maiorul Gherasie Divari, locotenentul Toma Constanti
nescu şi sublocotenentul Fulger Pirvulescu, s-au adunat subunităţi de
353
Trageri de artilerie e:x;ecutate de nave din Di'tizia de Du nă re in sprijinul ap:triLtorilor Turtucaiei
(după o pictură de Dumitru Ştiubei)
infanterie din regimentele 75, 79, 80 infanteri e şi din Batalionul 76

miliţii, încercînd cu un suprem efort stăvilirea duşmanului. În lupta
atît de inegală, colonelul Ath. Grigorescu a căzut grav rănit, după ce
bateriile de obuziere au terminat muniţiile, iar locotenentul Toma Con
stantinescu şi sublocotenentul Emil Creţu cu 10 servanţi au apărat
poziţia bateriei pînă la ultima suflare 25•
în faţa repetatelor atacuri ale trupelor germano-bulgare, susţinute
puternic de focul artileriei grele, rezistenţa apărătorilor, cu toată vitejia
şi spiritul de sacrificiu de care aceştia au dat dovadă, a cedat în cele
din urmă în după-amiaza zilei de 24 august/6 septembrie.
La Silistra şi Bazargic, Divizia 9 infanterie şi respectiv Grupul

operativ de est au desfăşurat, în perioada de la 1 9-24 august (1-6 sep
tembrie) - cînd au a�t loc luptele de la Turtucaia -, acţiuni pentru
respingerea forţelor inamice din brigăzile 2 şi 3 ale Diviziei 1 infanterie
bulgară, din Regimentul 9 cavalerie bulgar şi din Detaşamentul „Vama"
25 Colonelul Alexandru I. Lupaşcu-Stejar, Din războiul României în lumina

adevărului, Bucureşti, 1921, p. 14-16.
354
L
Militari ai armatei române în campania

anului 1 9 1 6 : a) i nfanterişti ; b) cavalerişti ;
c ) miliţieni
a b
Militari ai armatei române în campania anului 1916 : a) ofiţeri de infanterie şi cavalerie ;
b) ofiţer şi ostaşi din Corpul automobiliştilor voluntari ; c) soldat şi ofiţeri de marină militară
c
_ Armament individual din dotarea armatei române: a) puşti „Mannlicher" şi „Lebel" ; cara
bină „Mannlicher" ; b) săbii de infanterie, pistol „Steyer" şi revolver „St. Etienne"
Avioane de luptă din înzestrarea aviaţiei române
„Voisin is··
„Morane Saulnier"
Avioane de luptă din înzestrarea aviaţiei române
„Maurice Farman 7"

Alarmarea trupelor (desen de Emilian Damian)
Îmbarcarea trupelor în gara Budeşti - august 1 9 16 (desen de Emil ian Damian)
Amenajarea genistică a unei poziţii de luptă la Olteniţa (desen de Emilian Damian)
Pregătirea pentru atac (desen de Emilian Damian)
Respingerea atacului executat de o subunitate austro-ungară (acuareld de I. Burghardt)
Mitralieră aflată în dotarea trupelor române în timpul luptelor de Ia Olt
Hărţi de stat-major folosite în timpul campaniei din anul 1 9 1 6
Post înaintat şi tranşee în Dohrogea (desen, de Emil ian Damian)
Ostaşi români într-o poziţie de luptă în Dobrogea (desen de Emilian Damia.n)
Acţiune de luptă în localitate (desen de Emilian Dn.mian J
Piesă de artilerie grea din dotarea armatei române, amplasată într-o poziţie adăpostită
Adăposturi individuale în pădurea de la Cermca (desen de Emilian Damian)
Retragerea spre Moldova - de.cembrie 1 9 16 (picturil de Emilian Lilzilrescu)

_
r ./!(' .
Decoraţii româneşti conferite
luptătorilor în campania d i n annl 1 9 16
„Steaua t<.omăme;··
„Bărbăţie · şi credi nW' „Meritul sanitar„
Drapele de luptă ale unor unităţi româneşti participante la campania din anul 1 9 16
Drapele de luptă ale unor unităţi româneşti participante la campania din anul 19 16
Mou u mcntul eroilor români de la Predeal (sculpt urii de Constantin Baraschi)
(Kantargiev), care încercau să înainteze spre nord pe direcţia celor două
localităţi.
Confruntările militare de pe acest traiect al frontului nu au atins
amploarea şi intensitatea celor de la Turtucaia ; ele au fost declanşate
de trupele duşmane cu scopul de a fixa forţele române şi a nu le per
mite să acorde sprijin Diviziei 17 infanterie. Hotărîrile luate de coman
dantul Armatei 3 române pentru asigurarea unei cooperări aportune
şi eficiente a tuturor forţelor din sudul Dobrogei nu au fost finalizate,
datorită angrenării marilor unităţi de la Silistra şi Bazargic în lupte de
uzură, fără o proporţionare j udicioasă între mărimea forţelor angajate
şi obiectivul urmărit sau, cum a fost cazul la comandamentul Grupului
operativ de est, neîndeplinirii întru totul a dispoziţiilor primite. Genera
lul Zaioncikovski a modificat din proprie iniţiativă locul raioanelor ini
ţiale de concentrare ale diviziilor ruse, direcţiile de ofensivă ordonate,
precum şi efectivele stabilite de comandamentul Armatei 3 române
pentru desfăşurarea unor acţiuni. Toate acestea s-au repercutat negativ
asupra evoluţiei situaţiei militare a forţelor române din zona fortificată
Turtucaia, fiind anihilată posibilitatea cooperării şi sprijinirii reciproce
în luptă.
Sub impresia dramaticelor evenimente de la Turtucaia din
24 august/6 septembrie, comandantul Armatei 3 române, generalul de
divizie Mihail Aslan, a ordonat, în seara aceleiaşi zile, comandantului
Grupului operativ de est, generalul A. M. Zaioncikovski, sub comanda
cărui a a fost pusă şi Divizia 9 infanterie română, să se retragă şi să
reziste pe linia întărită de la sud de aliniamentul Medgidia, Constanţa,
deşi în acel timp forţele aliate desfăşurau cu succes acţiunile pentru
eliberarea oraşului Bazargic şi aveau iniţiativa pe porţiunea estică a
frontului din sudul Dobrogei .
Această decizie, luată sub impactul evenimentelor din zona Turtu
caia, urmărea să remedieze cît mai rapid posibil situaţia militară de
ansamblu în sudul Dobrogei şi să interzică inamicului posibilitatea de
a dezvolta operaţiile ofensive pe un front larg. Cu atît mai necesară se
vădea hotărîrea de restabilire a situaţiei, cu cît o astfel de breşă în
frontul defensiv românesc putea să aibă o influenţă negativă asupra
moralului armatei şi populaţiei.
In consecinţă, Marele Cartier General român, faţă de situaţia com
plexă creată în Dobrogea, a considerat ca fiind neapărat necesară elibe
rarea localităţii Turtucaia, prevenindu-se astfel o eventuală trecere a
inamicului la nord de Dunăre sau înaintarea acestuia mai departe spre
Silistra. Pentru materializarea acestei concepţii, Marele Cartier General,
urmărind şi restrîngerea zonei de acţiune a Armatei 3, care acoperea
întreg cursul Dunării de la Calafat pînă la Greaca şi sudul Dobrogei, a
hotărît ca toate forţele româno-ruse din Dobrogea - Corpul 47 armată
rus, diviziile 9 şi 1 9 infanterie române, Divizia 3 cavalerie rusă şi Bri�
gada 5 călăraşi română - să fie constituite într-o singură grupare
- Armata de Dobrogea , pusă sub comanda generalului Zaionci-
-
355
Şarjă a cavaleriei rombe în timpul luptelor de la Ba.zargic (după o schiţă de D, Stoica)
kovski 2s. In faza de atunci a operaţiilor, acestei armate îi revenea „mi

siunea de a ataca imediat inamicul în direcţia Turtucaia, acoperindu-se
spre Dobrici [Bazargic n.n.] cu un detaşament pentru a întîrzia ina
-
micul, dacă ar încerca să înainteze spre nord" 27• Conform aceluiaşi

ordin, Armata 3 îşi reducea zona de acţiune şi la extremitatea vestică,
de la Orşova pînă la gura Oltului, care intra în competenţa Armatei 1 .
Astfe_l, Armata 3 trebuia s ă apere cursul Dunării numai între Olt şi
Mostiştea.
In noaptea de 24 spre 25 august/6 spre 7 septembrie a sosit la
Medgidia, unde se afla comandamentul generalului Zaioncikovski, un re
prezentant al Marelui Cartier General român, însoţit de ataşaţii militari
ai Marii Britanii, Rusiei şi Italiei care, luînd cunoştinţă de faptul că
forţele româno-ruse erau angajate în lupte în zona Bazargicului, au
hotărît, de comun acord, ca pe 25 august/7 septembrie să fie continuate
acţiunile de eliberare a oraşului, urmînd ca în noaptea de 25 spre
26 august/7 spre 8 septembrie să se înceapă marşul spre Turtucaia.
Atacul proiectat pentru eliberarea Bazargicului nu a fost încununat de
succes, deoarece forţele inamice, în dificultate la începutul luptei, au
primit puternice întăriri, cu ajutorul cărora au rezistat în faţa celor
două divizii aliate, 6 1 infanterie rusă şi cea sîrbă.
26 Arh. M.Ap.N., fond Marele Cartier General, dosar nr. 119/1916, f. 438.
27 RRM, voi. I, Documente-Anexe, p. 621.
356
Insuccesul de la Bazargic şi existenţa a numeroase efective ger
mano---:bulgare în sudul D obrogei au determinat Marele Cartier General
să hotărască amînarea contraofensivei spre Turtucaia şi să ordone Arma
tei de Dobrogea replierea pe aliniamentul Cuzgun, Caraomer (Negru
Vodă), Mangalia, unde urma să fie întărită cu noi forţe în vederea
opririi inamicului şi a respingerii lui în afara teritoriului naţional.
Evoluţia nefavorabilă a evenimentelor din sudul Dobrogei la scurt
timp după intrarea României în război - urmare, în principal, a neînde
plinirii condiţiilor asumate de aliaţi, în mod deosebit cea privind declan
şarea ofensivei pe frontul de la Salonic şi a concentrării cu întîrziere
a Corpului 4 7 rus în zona de operaţii -, reclama adoptarea unor măsuri
urgente de către Marele Cartier General român pentru rezolvarea situa
ţiei. In acest scop factorii superiori de conducere au consultat, la 25 au
gust/7 septembrie, pe generalii Alexandru Averescu, Grigore Crăiniceanu
ş i Alexandru larea, care s-au pronunţat pentru întărirea frontului dintre
Dunăre şi Marea Neagră cu mari unităţi luate de la armatele de pe
frontul de nord şi nord-vest 28•
După căderea Turtucaiei, Marele Cartier General român s-a adresat
în repetate rînduri comandamentelor supreme rus şi francez, solicitînd
respectarea angajamentelor asumate şi arătînd că neîndeplinirea lor
crea României o situaţie militară dintre cele mai grele. De fiecare dată
răspunsurile oficiale primite de la generalii J. Joffre şi M. V. Alekseev
au fost încurajatoare, promiţîndu-se declanşarea în cel mai scurt timp
a ofensivelor aliate pe fronturile de la Salonic, din Moldova de nord şi
din Galiţia. Atît comandamentul rus, cît şi cel francez au evidenţiat
importanţa menţinerii frontului din Dobrogea şi au apreciat rezonabilă
hotărirea privind consolidarea acestuia cu forţe româneşti de pe frontul
de nord şi nord-vest pînă la redresarea situaţiei, după care să fie conti
nuată ofensiva pentru eliberarea Transilvaniei. De altfel, ilustrativ pentru
poziţia adoptată de aliaţi faţă de România în acele momente este raportul
generalului de divizie Constantin Coandă, reprezentantul român pe
lîngă Marele Cartier General rus, care aprecia că : "nu trebuie să se
conteze deocamdată decît pe propriile forţe" 29•
In aceste condiţii, cînd trupele germano-bulgare invadaseră teri
toriul naţional în Dobrogea, iar aliaţii nu se arătau dispuşi să întreprindă
lnăsuri energice pentru îndeplinirea propriilor angajamente asumate
prin Convenţia militară semnată cu România, Marele Cartier General
român a luat hotărîrea de a opri temporar ofensiva din Transilvania
şi de a întări forţele român�ruse din Dobrogea cu mari unităţi luate de
pe frontul de nord şi nord-vest şi din rezerva generală, cu scopul de a
se respinge, în cel mai scurt. timp, trupele duşmane din sudul Dobrogei,
după care să se revină la aplicarea planului iniţial de ca17:'lpanie.
Hotărîrea comandamentului suprem român a fost realistă, luînd
în considerare toate elementele situaţiei militare a ţării. Nevoit să se
29 RRM, voi. II, p. 3-4 ; General D. Iliescu, op. cit., p. 1 10.

29 RRM, voi. I, p. 656.
357
bizuie doar pe propriile resurse umane şi materiale, în condiţiile în care
pe alte fronturi aliate se instaurase calmul, iar inamicul plitea transfera
de aici importante efective în Transilvania, comandamentul suprem
român a început iniţierea unor măsuri care să dea posibilitatea armatei
ţării să facă faţă unui război de apărare pe două fronturi. Iar aceasta
în condiţiile în care aliaţii au perseverat în atitudinea iniţială, neîntre
prinzînd nimic care să micşoreze presiunea exercitată de inamic con
centric asupra României.
Pentru transpunerea în practică a hotărîrii luate, au început să
fie transportate, între 28 august/10 septembrie şi 5/1 8 septembrie, pe
calea ferată şi debarcate la Cernavoda, Medgidia şi Mircea Vodă urmă
toarele mari unităţi de întărire : Divizia 2 infanterie, comandată de
generalul de brigadă Alexandru Socec ; Divizia 12 infanterie, comandată
de generalul de brigadă Traian Găiseanu - de la Armata 1 ; Divizia 5
infanterie, comandată de generalul de brigadă Constantin Petala - de
la Armata 2 ; Divizia 1 5 infanterie, comandată de generalul de brigadă
Eremia Grigorescu - din rezerva generală, - ; trei baterii grele - două
de tunuri de 105 mm si una de obuziere de 150 mm30•
In zilele de 2 7 august/9 septembrie-30 august/12 septembrie
Armata de Dobrogea a continuat să-şi concentreze forţele pe frontul
Cuzgun, Caraomer, Mangalia, la aripa dreaptă a frontului fiind dispusă
Divizia 9 infanterie română, între Cîşla şi Dobromiru din Vale ; în
continuare, Divizia 3 cavalerie rusă, între Dobromiru din Deal şi Apta
At (exclusiv) ; Divizia sîrbă, între Apta At şi Hadgichioi (inclusiv) ;
Divizia 61 infanterie rusă, între Hadgichioi (exclusiv) şi Enigea (inclu
siv) ; Brigada 5 călăraşi, între Cerchezchioi şi Caraomer (exclusiv) ;
Divizia 1 9 infanterie română, la aripa stîngă a frontului, între Caraomer
şi Mangalia.
Trupele germano-bulgare, întărite cu o brigadă germană, condusă
de colonelul J. Bode, compusă din Regimentul 45 infanterie german,
un batalion din Regimentul 25 infanterie german, trei escadroane de
c<i-.-alerie germane şi trei baterii, din care 2 grele şi una austro-ungară
au pornit în marş în dimineaţa de 30 august/1 2. septembrie, ajungînd
pină seara în contact cu elementele înaintate ale forţelor româno-ruse,
astfel : Brigada Bode în contact cu aripa dreaptă a Diviziei 9 infanterie
române ; Divizia 1 infanterie bulgară în faţa Diviziei 3 cavalerie ruse şi
a flancului stîng al Diviziei 9 infanterie române ; Divizia 4 infanterie
bulgară în contact cu Divizia sîrbă ; Divizia 6 infanterie bulgară în faţa

Diviziei 61 infanterie ruse ; Detaşamentul „Bazargic" (fost „Varna'') in
contact cu Divizia 19 infanterie română şi Brigada 5 călăraşi.
Chiar în ziua de 30 august/12 septembrie, la flancul drept apărat de
Divizia 9 infanterie, au avut loc lupte violente. Feldmareşalul Mackensen
intenţiona să respingă şi să depărteze forţele române de linia Dunării
pentru a întoarce întregul front cu spatele spre Marea Neagră.
Ofiţerii şi soldaţii Brigăzii 19 din Divizia 9 infanterie română
30 Generalu! G. A. Dabija, op. cit., vol. I, p. 315.
358
s-au apărat energic, respingînd şi producind mari pierderi Brigăzii
Bode. A doua zi, după un violent bombardament al artileriei inamice
de toate calibrele, a fost reluat atacul asupra aripei drepte a frontului
român. Luptînd eroic şi ţinînd sub foc eficace forţele germano-bul
gare, trupele Diviziei 9 infanterie au reuşit să zădărnicească planul
Mackensen. Totodată, prin rezistenţa tenace a apărătorilor români în
luptele din 30 august/12 septembrie şi 31 august/13 septembrie s-a
asigurat timpul necesar atît pentru deplasarea şi dislocarea în Dobrogea
a diviziilor române 2, 1 2 şi 15 infanterie, cit şi pentru pregătirea alinia
mentului Rasova, Cobadin, Tuzla, unde comandamentul naţional hotărîse
să aibă loc confruntarea decisivă.
Referitor la importanţa acţiunilor Diviziei 9 române, însuşi gene
ralul Zaioncikovski, comandantul Armatei de Dobrogea, nota urmă
toarele în ordinul de operaţie nr. 1202 din 31 august/13 septembrie :
„Cu cea mai mare furie [inamicul n.n.] a azvîrlit lovitura principală
-
pe flancul meu drept, care a fost apărat cu un mare eroism de brava

Divizie a 9-a ; această divizie, nu numai că a respins atacurile duşmane,
dar a făcut prizonieri şi a luat 9 tunuri. Această divizie a dat putinţă
corpului rus de a se concentra pentru a da lovitura principală" 3 1 •
Pentru ziua de 1/14 septembrie, atît generalul Zaioncikovski, cit
şi feldmareşalul Mackensen au prevăzut în ordinele lor de operaţii
acţiuni ofensive. Luptele au fost deosebit de violente, „ambii adversari
atacînd şi contraatacînd" 32 • Forţele român.o-ruse au produs inamicului
mari pierderi materiale şi de vieţi omeneşti. În crîncena încleştare a
căzut rănit în luptă chiar comandantul Detaşamentului „Bazargic", ge
neralul bulgar Todor Kantargiev. Acţiunile din cursul zilei s-au încheiat
fără un rezultat hotărîtor. In continuare, comandamentul Armatei de
Dobrogea a hotărît ca în noaptea de 1 /2 ( 1 4/15) septembrie să aibă loc
retragerea de pe aliniamentul Cuzgun, Caraomer, Mangalia pe cel de la
Rasova, Cobadin, Tuzla, organizat încă din timp de pace.
Prin luptele din 31 august/1 3 septembrie şi 1/14 septembrie s-a
cîştigat timpul necesar pentru organizarea de către forţele româno-ruse
a bătăliei decisive şi s-a dejucat planul feldmareşalului Mackensen de
a cuceri în întregime Dobrogea, dintr-o singură lovitură. Bătălia pentru
Dobrogea urma să se dea „peste cîteva zile în poziţiile şi în condiţiile
pe care comandamentul ruso-român le va socoti ca cele mai priin
cioase" 33.
Decizia de mare importanţă luată de comandamentul Armatei de
Dobrogea s-a vădit a fi justă, întrucît prin aplicarea ei se creau pre
misele obţinerii iniţiativei strategice pe frontul dobrogean şi redobîn
direa libertăţii de acţiune. Prin această orientare se asigurau cele mai
bune condiţii apărării Dobrogei, anulîndu-se temporar relativul succes .
31 Arh. M.Ap.N., fond Armata de Dobrogea, dos.ar nr. 46/1916, f. 1 2 1 .

32 Lt.-colonel Alexandru Ioaniţiu, Războiul României (1916-1919), voi. I, Bucu
reşti, [f.a.J p. 65.
33 Const. Kiriţescu, op. cit., voi. I , p. 430.
359 .
Feldmareşalul August von
Mackensen, comandantul
forţelor germano-bulgare
din nord-estul Bulgariei,
principele moştenitor al
Bulgariei, Boris, şi gene
ralul Ştefan Toşev, coman
dantul Armatei 3 bulgare,
trecînd în revistă trupe
bulgare
obţinut de inamic la Turtucaia, şi în funcţie de dirijarea în zonă

de noi forţe aliate - se putea relua ofensiva. Sau - asigurînd aici o
apărare stabilă - să se întreprindă o operaţie ofensivă în spatele dis
pozitivului inamic, provocînd astfel înfrîngerea acestuia.
La rîndul său, feldmareşalul August von Mackensen a considerat
necesară continuarea imediată a ofensivei, convins fiind că prin retra
gerea forţelor româno-ruse de pe aliniamentul Cuzgun, Caraomer, Man
galia obţinuse deja victoria hotărîtoare. Luînd din nou contact cu
Armata de Dobrogea, inamicul şi-a dat seama pe de o parte de eroarea
comisă în privinţa evaluării rezultatului confruntărilor anterioare, iar
pe de altă parte de poziţia avantajoasă şi puternică ce ocupau unităţile
româno-ruse pe linia Rasova, Cobadin, Tuzla. In condiţiile în care
Armata de Dobrogea îşi sprijinea flancul drept pe Dunăre şi flancul
stîng pe Marea Neagră, atacul inamic nu se putea executa decît frontal,
fiind astfel interzise orice posibilităţi de manevră în plan operativ.
La 3/16 septembrie dispozitivul beligeranţilor de pe frontul din
Dobrogea se prezenta astfel : Armata de Dobrogea, cu diviziile 2 şi
9 infanterie române, între Rasova şi Cocargea (Pietreni) ; diviziile
sîrbă şi 61 infanterie rusă între Cocargea şi Cobadin ; Divizia 19 in
fanterie română de la Cobadin pînă la Marea Neagră. In rezervă erau :
diviziile 5, 12, 1 5 infanterie române şi Divizia 3 cavalerie rusă ;
Armata 3 bulgară, cu Brigada Bode şi Divizia 1 infanterie bulgară, în
faţa diviziilor 2 şi 9 infanterie române ; diviziile 4 şi 6 infanterie
bulgare în faţa diviziilor sîrbă şi 6 1 infanterie rusă şi a aripii drepte
a Diviziei 19 infanterie române ; Detaşamentul „Bazargic" şi Divizia 1
cavalerie bulgară pe restul frontului Diviziei 1 9 infanterie române.
Primele lupte au avut loc chiar în ziua de 3/1 6 septembrie în
segmentul de front apărat de Divizia 2 infanterie. „Abia eram instalaţi,
cînd a şi început în dimineaţa zilei de 3 septembrie [stil vechi - n.n.]
un uşor bombardament, care a durat toată ziua de 3/IX, transformîn
du-se la 4 septembrie stil vechi, ora 9 dimineaţa, într-un violent atac
360
Patrulă românească în recu
noaştere în timpul luptelor
de pe aliniamentul Rasova,
Cobadin, Topraisar (sep
tembrie 19 16) (desen de
Emilian Damian)
al inamicului - avea să scrie mai tîrziu comandantul Diviziei 2 infan

terie, generalul Alexandru Socec ; era întîiul botez de focuri al olteni
lor - atacul l-am respins cu mare succes mulţumită bravurii Regi
mentului 66, comandat de colonelul Petru Neicu. în această zi am avut
eu, ofiţerii mei şi soldaţii mei două surprize - am văzut pentru întîia
oară aşa numitele «cuiburi de mitraliere-. şi primele automobile
blindate" 34•
La 5/18 septembrie, inamicul a început atacul general asupra
poziţiei Rasova, Cobadin, Tuzla. Forţele române au respins cu îndîrjire
toate atacurile duşmanului, provocînd acestuia mari pierderi în oameni
şi tehnică de luptă. S-au distins în aceste lupte Regimentul 66 infan
terie 35 şi Regimentul 53 infanterie 36, care, într-un avînt nestăvilit,
generat de cele mai profunde sentimente patriotice, au dat puternice
lovituri duşmanului şi în momentele de grea cumpănă au înclinat sorţii
victoriei de partea apărării. Un preţios ajutor a primit Armata de
Dobrogea în luptele din 5/1 8 septembrie din partea Escadrei de moni
toare de pe Dunăre, care a bombardat flancul stîng al inamicului şi
l-a obligat să-şi retragă o parte din artileria grea.
34 Generalul Alexandru I. V. Socec, Zile de restrişte din anii 1916-1918 şi episo

dul din bătălia de pe Argeş, Bucureşti, 1928, p. 24,
u Ibidem, p. 25. Despre faptele de arme ale ostaşilor acestui regiment, acelaşi
general Socec nota : „Toate încercările germanilor sub coma:ida colonelului
J. Bode de a trece balta Baciului şi terenurile mlăştinoase de la coada lacului
n-au reuşit. Grupul meu şi în special Regimentul 66 infanterie au respins toate
atacurile germane şi au reuşit să azvîrle pe inamic dincolo . de linia Mîrleanu.
[Dunăreni - n.n.] Mulciova [Abrud n.n.] In aceste lupte a căzut colonelul
-
Ilie Antonescu".
36 „Trupele regimentului, abia ajunse pe cîmpul de luptă după marşuri forţate,
au intrat direct în luptele de la Arabagi [Haţeg - n.n.].' Soldaţii au dezlăn
ţuit un nestăvilit atac la baionetă, avînd în fruntea lor pe comandantul acestui
brav regiment, colonelul Ernest Broşteanu, care a căzut rănit în luptă", (Mare
şal Alexandru Averescu, Notiţe zilnice din război. 1914-1916 [Neutralitatea],
Bucureşti, 1937, p. 35.)
36 1
Apriga confruntare dintre forţele româno-ruse şi cele germano
bulgare a continuat şi a doua zi cu importante succese pentru Armata de
Dobrogea, care a produs însemnate pierderi, materiale şi umane, inami
cului, a înaintat 4 km în dispozitivul advers şi a pus Armata 3 bulgară
într-o situaţie deosebit de grea. Rapoartele comandanţilor diviziilor bul
gare către generalul Toşev exprimau în mod elocvent starea alarmantă
prin care treceau trupele lor. Astfel, generalul Draganov, comandantul
Diviziei 1 infanterie bulgară, raporta : „menţinem cu mare greutate po
ziţiile, nici eu şi nici comandanţii de brigăzi nu mai avem rezerve, pro
iectilele sînt terminate, menţinem situaţia cu ultimele sforţări" 37• De ·ase
menea, comandantul Diviziei 4 infanterie bulgară, generalul P. Kiselov,
comunica : „vom muri pe poziţie, dar datoria mea este de a vă aduce la
cunoştinţă că unităţile trec printr-o grea criză, încă 2-3 atacuri din partea
inamicului şi totul poate fi pierdut" 38 ; iar comandantul Diviziei. 6 in
fanterie bulgară, generalul A. Popov, raporta la rîndul său : „sînt respins,
divizia a terminat munitiile" 39.
Revelatoare pentru elanul do\·edit de ostaşii români în acţiunile
ofensive din această zi sînt notaţiile din jurnalul de operaţii al Regimen
tului 9 vînători din Divizia 9 : „cînd trupele noastre ajungeau la
50-60 m de poziţiile inamice, aceştia fugeau, părăsind şanţurile, refu
zînd lupta la baionetă [ . . ) ; inamicul a părăsit în mîinile batalionului 3,
.
20 tunuri în poziţie şi cîteva mitraliere, retrăgîndu-se la peste 1 OOO metri

sub ameninţarea baionetei" 40.
Fără a mai avea loc lupte, în ziua de 7/20 septembrie ambele părţi
şi-au reorganizat forţele şi au executat lucrări genistice pentru consoli
darea poziţiilor. Comandantul Armatei de Dobrogea a irosit în această
zi unul din cele mai bune prilejuri de a aplica inamicului o lovitură
decisivă. Situaţia favorabilă creată în ziua precedentă trebuia exploatată,
dezvoltînd succesul obţinut. Nereluîndu-se imediat lupta, s-a pierdut o
importantă ocazie „de a înfrînge forţele inamice din Dobrogea" 41. Ul
timele acţiuni ale inamicului din 8/21 septembrie şi 9/22 septembrie au
fost spulberate de riposta hotărîtă a forţelor româno-ruse. Astfel, planul
feldmareşalului Mackensen de a cuceri imediat Dobrogea a eşuat. Pînă
pe data de 1 7/30 septembrie combatanţii celor două armate au trecut
în apărare, frontul stabilizîndu-se temporar. O dată cu aceasta s-a în
cheiat prima etapă a campaniei de pe frontul din Dobrogea.
Timp de o lună, 19 august/1 septembrie-17/30 septembrie,

România a traversat o perioadă deosebit de grea, avînd de înfruntat şi
rezolvat, datorită agresiunii Bulgariei asupra ţării noastre, pe frontul
său sudic o serie de probleme gra,·e, consecinţă a nerespectării angaja-
a7 Generalul G. A. 1'abija, op. cit., vol. I, p. 340.

38 Ibidem.
39 Ibidem.
40 Apud România în primul război mondial, Bucureşti, 1979, p. 165.
41 Colonel Ion Cupşa, op. cit., p. 77.
362
nientelor asumate de aliaţi prin Convenţia militară din 4/17 august 1916,
a sosirii cu întîrziere în Dobrogea a Corpului 4 7 armată rus. Drept ur
mare, forţele bulgaro-germane au surprins marile unităţi române din

Dobrogea - diviziile 17, 9 şi 1 9 infanterie - dislocate izolat, la mare
distantă 0 una de alta. Pentru început, forţele bulgare şi-au îndreptat lovi
tura p rincipală asupra zonei fortificate Turtucaia, care, prin poziţia ei,
.avea un rol important, ameninţînd din flanc trupele care s-ar fi anga
jat fie într-o eventuală forţare a Dunării, la sud de Bucureşti, fie într-o
acţiune ofensivă în sud-estul Dobrogei. în faţa atacului Armatei 3 bul
gare, susţinut de trupe germane, asupra Turtucaiei, ostaşii Diviziei 1 7 in
fanterie române au opus timp de 6 zile o rezistenţă înverşunată, provo
cînd mari pierderi adversarulu i ; numai în condiţiile în care inamicul a
copleşit prin numărul efectivelor şi prin superioritate tehnică, aceştia
<.iu părăsit poziţiile în după-amiaza zilei de 24 august/6 septembrie 191 G .
După derularea acestor încleştări, planul Puterilor Centrale viza
respingerea forţelor româno-ruse la nord de aliniamentul Cernavodă,
Constanţa, intenţionîndu-se interceptarea căii ferate ce traversa Dobro
gea, legînd cele două localităţi sus-amintite, precum şi ocuparea portului
Comtanţa, amîndouă obiectivele avînd o deosebită importanţă strategică.
ln aceste condiţii, Marele Cartier General român, neobţinînd spri
jinul militar necesar din partea aliaţilor pentru oprirea ofensivei şi res
pingerea trupelor germano-bulgare în afara teritoriului naţional, a de
cis, cu discernămînt, ca forţele româno-ruse să se replieze pe alinia
mentul Rasova, Cobadin, Tuzla, un aliniament mai scurt, pregătit pentru
upărare încă din timp de pace, ce avea să fie întărit cu unităţi aduse de
pe frontul din Transilvania. Totodată, pînă la restabilirea situaţiei pe
teatrul sudic de operaţii, ofensh·a de pe frontul de nord şi nord-vest era
Qprită temporar.
Măsurile întreprinse de comandamentul român s-au dovedit temei
nic fundamentate, deoarece înaintarea inamică a fost stopată, iar planu
rile comandamentului germano-bulgar de a cuceri linia ferată transdo
brogeană şi portul Constanţa au fost dejucate.
OPERAŢIA DE LA FLA:M!NDA În vederea stabilirii măsurilor ce

(19 SEPTEMBRIE/I OCTOMBRIE-
22 SEPTEMBRIE/5 OCTOMBRIE)
se impuneau pentru reluarea ini
ţiativei strategice şi aruncarea agre
�orilor în afara graniţelor ţării, preşedintele Consiliului de Miniştri, Ion
I. C. Brătianu, a cerut regelui Ferdinand I să convoace un consiliu de
război în localitatea Periş, unde era sediul Marelui Cartier General ro�
mân, la care să fie chemaţi toţi comandanţii · de armate. întrunirea a
avut loc la 2/1 5 septembrie ; au participat primul-ministru Ion I . C. Bră
tianu şi următorii comandanţi militari : general de brigadă Dumitru
lliescu - şeful Marelui Cartier General, general de divizie Ioan Culcer
- - comandantul Armatei 1, general de divizie Alexandru Averescu -
363
comandantul Armatei 3 * şi general de divizie Constantin Presan - co
mandantul Armatei de Nord. La început, generalul D. Iliescu a expus pe
scurt situaţia de ansamblu şi a arătat scopul convocării, după care s-a
dat cuvîntul participanţilor. Pe timpul dezbaterilor s-au conturat două
opinii.
Pe de o parte, generalul C. Presan a susţinut că situaţia interve
nită în sudul Dobrogei, deşi gravă, sub aspect strategic, nu impunea mo
dificarea planului iniţial de campanie al armatei române ; în consecinţă,
el propunea ca Armata de Dobrogea să fie întărită cu una, cel mult două
divizii de infanterie în vederea restabilirii situaţiei şi a respingerii ina
micului de pe teritoriul naţional, iar pe frontul de nord şi nord-vest, să
fie continuată cu energie ofensiva pentru eliberarea Transilvaniei, care
practic fusese oprită din a 12-a zi de la mobilizare, adică de la 26 au
gust/8 septembrie, pentru a se produce joncţiunea dintre cele trei ar
mate române - 1,2 şi de Nord -, şi realizarea unui dispozitiv strategic
continuu şi unitar, înainte ca inamicul să-şi poată aduce întăriri. Pe de
altă parte, generalul Al. Averescu considera că insuccesele de la Turtu
caia şi, în general, cele din sudul Dobrogei au afectat considerabil mo
ralul armatei şi al populaţiei civile, ceea ce s-ar fi putut repercuta şi
asupra acţiunilor militare din Transilvania, şi a propus mutarea tem
porară a efortului principal pe frontul de sud pentru redresarea situaţiei,
după care să fie continuată ofensiva pe frontul de nord şi nord-vest.
Pentru argumentarea propunerii sale cu privire la organizarea unei pu
ternice ofensive pe frontul sudic, generalul Al. Averescu avea să scrie
mai tîrziu următoarele : „Faptul că am înregistrat o înfrîngere în pri
mele zile ale războiului a zdruncinat situaţia morală foarte serios. Era,
prin urmare, de cea mai mare importanţă a o restabili, recl.înd popu
laţiunei impresionate liniştea, iar armatei, şi chiar comandamentului, în
crederea. Un asemenea scop nu putea fi atins decît printr-o acţiune ener
gică şi bogată în rezultate, prin cşre să fie recîştigat întreg teritoriul
pierdut, făcînd pe inamic să sufere o înfrîngere, cel puţin tot atît d e
dureroasă c a cea suferită de noi la Turtucaia" 42 • Ceilalţi doi generali
- D. Iliescu şi I. Culcer - s-au alăturat propunerii avansate de genera
lul Al. Averescu.
Argumentele aduse de către generalii C. Presan şi Al. Averescu
pentru susţinerea propunerilor lor reflectau stări de fapt reale. Singurul
care era în măsură să aprecieze oportunitatea uneia sau alteia din cele
două soluţii era Marele Cartier General român, care avea privirea de an
samblu asupra întregii situaţii strategice a României şi unde se cumulau
informaţiile privind intenţiile imediate şi de perspectivă ale inamicului.
In final, Marele Cartier General şi-a însuşit propunerea generalului
Al. Averescu şi a hotărît să modifice planul iniţial de campanie român,
„mutind centrul de greutate al operaţiunilor de pe frontul de nord pe cel
* La 25 augusti7 septembrie, generalul Al. Averescu a fost mutat de la comanda

Armatei 2 la cea a Armatei 3, în locul generalului Mihail Aslan. Comanda
Armatei 2 a fost preluată de generalul de divizie Grigore Crăiniceanu.
42 General Al. Averescu, Operaţiile de la Flămînda, Bucureşti, 1924, p. 4.
364
de sud" 43• Hotărîrea luată în urma Consiliului de război din 2/15 sep
tembrie a fost comunicată comandamentelor supreme francez şi rus, care
au apreciat-o ca oportună şi judicioasă.
Trecîndu-se la concretizarea hotărîrilor luate de Marele Cartier
General român, la 2/1 5 septembrie, s-a stabilit constituirea unui nou
comandament - Grupul armatelor de sud 44 - format din Armata 3 şi
Armata de Dobrogea, cu misiunea de a trece la ofensivă împotriva tru
pelor germano-bulgare din Dobrogea. A doua zi, generalul Al. Ave
rescu a fost numit comandantul acestui grup de armate.
Structura şi compunerea Grupului armatelor de sud era urmă
toarea :
Comandamentul Grupului a rmat e l or de sud

- comandant :
general de d iv i zie
Alexandru Averescu
Comandamentul Armatai 3 Coman damentul Armatei

române de Dobrogea
- comandant : - coma n dan : t
general de divizie general
Gheorghe Văleanu A M. Zaioncik ovski
Diviziile 1 0, 1 6 , 1 8 , 2 1 Di\iziile 2, 5, 9, ' 1 2, 15

- -
şi 22 infanterie rom ân e şi 1 9 in fa n teri e române
Divizia 1 cavalerie Brigada 5 călăraşi

- -
ro mâ n ă română
- 2 detaşamente fixe Diviziile 6 1 şi 1 1 5

- --
pentru paza Dunării i n fanterie ruse
--1 Divizia sîrbă I

Divizia 3
c avalerie rusă I
43 G en eral de divizie Ioan Sichitiu, colonel Al. I oaniţiu, Elemente de strategie,
Bucureşti, [f.a.], p. 216.
44 Grupul armatelor de sud s-a format ln urma ordinului Marelui Cartier General
din 3/16 septembrie către comandantul Armatei 3 care prevedea : Vă însărcinez „
cu coordonarea acţiunii armatelor 3 şi de Dobrogea, ln care scop slnteţi numit

comandantul Grupului de armate de sud" (cf. RRM, vol. II, p. 38).
365
In total, Grupul armatelor de sud avea în compunere 1 6 divizii - 1 1 de
infanterie române, două de infanterie ruse, una de infanterie sîrbă, una
de cavalerie română si una de cavalerie rusă. Pe frontul de nord si nord- •
vest au rămas 10 divi� ii de infanterie şi una de cavalerie 45 •

Planul de acţiune al Grupului armatelor de sud, conceput de ge
neralul Al. Averescu, prevedea combinarea loviturilor frontale din Do
brogea cu un atac în spatele frontului duşman dat de forţe din Armata 3
trecute peste Dunăre - în sectorul Olteniţa, Giurgiu - la o distanţă.
convenabilă de frontul de luptă dobrogean. Acest plan a primit denu
mirea de „manevra de la Flămînda", după numele locului unde s-a sta
bilit trecerea Dunării (25 km nord-est de Giurgiu). Planul comandan
tului Grupului armatelor de sud a fost aprobat de Marele Cartier Gene
ral român la 4/17 septembrie, după care pregătirile operaţiei au durat
pînă la 18 septembrie/I octombrie, cînd primele eşaloane ale Armatei 3
au început forţarea Dunării.
Pentru coordonarea acţiunilor Armatei 3 cu Armata de Dobrogea
în vederea executării „manevrei de la Flămînda", generalul Al. Averescu
a dat în ziua de 4/17 septembrie o directivă prin care s-a precizat gene
r_alului Zaioncikovski planul operaţiei la care trebuiau să coopereze cele
două armate - 3 şi de Dobrogea 4 6 • In spiritul directivei, comandantul
Armatei de Dobrogea a luat măsurile necesare pentru întărirea pozi
ţiilor, regruparea forţelor şi executarea rectificărilor ce se impuneau li
niei frontului.
în concepţia comandantului Grupului armatelor de sud, trecerea
Dunării trebuia făcută cu 5 divizii de infanterie - 1 0, 1 6, 18, 21 şi 22 -
şi Divizia 1 cavalerie, într-o zonă situată la circa 140 km în spatele
frontului din Dobrogea, adică la 5-6 etape de marş între cele două gru
pări de forţe, care executau manevra proiectată, astfel încît efortul celor
două armate să poată fi însumat în timp şi spaţiu pentru atingerea ţe
lului propus : încercuirea principalelor trupe inamice. Planul operaţiei
prevedea desfăşurarea acţiunilor pe parcursul a şapte zile, în ultima zi
preconizîndu-se contactul cu trupele Armatei 3 bulgare. într-o primă
fază, diviziile 1 0 şi 21 infanterie trebuiau să forţeze Dunărea pe ambar
caţiuni pentru a forma un cap de pod pe celălalt mal şi a protej a întin
derea unui pod de pontoane pentru trecerea grosului forţelor proprii. In
40 Mareşal Alexandru Averescu, Notiţe zilnice din război (1916-19 18), p . 38.
4c „Pentru a pune capăt ofensivei bulgare în Dobrogea, este necesară o cooperarc
activă a armatelor 3 şi de Dobrogea ; această cooperare se va putea obţine în
modul următor : pe cînd Armata de Dobrogea va căuta să fixeze de front pc
adversar, Armata 3 să cadă în spatele a dver sarului, trecînd Dunărea în sectorul
Olten ita, Giurgiu. M i siunea Armatei de Dobrogea va fi de a întîrzia înaintarea
inami cului , fie profitînd de întăririle exi sten te şi de forma terenului favorabil
apărării, fie dind scurte şi energice lovituri contraofensive acolo unde situa
ţiunea le.:.ar face p osibile, fie, în fine, dacă mersul operaţiunilor pe întregul
fron t ar permite, .dind o lovitură pe d r eapta adversaru'.ui, astăz i în aer. In
toate aceste operaţiuni Armata de Dobrogea va avea ca pivot solid, fie pentru
apărare, fie pentru atac, dreapta ei sprijinită pe Dunăre. Armata 3 va concentra
forţele sale pe axa Comana-Prundu Belu şi îndată ce pregătirile de trecere
vor fi te rm i n ate, va trece Dunărea cu toate forţele sale operative, cu obiectiv
general Dobrici [ Ba zargic - n.n. ]". (RRM, voi. II, Documente-Anexe, p. 11).
366
continuare, în zilele a doua, a treia şi a patra urmau să afluiască toate
forţele destinate acţiunii la sud de Dunăre, �ă se lărgească frontul şi
adîncimea capului de pod şi să înceapă deplasarea spre est. În zilele a
cincea, a şasea şi a şaptea, forţele române trebuiau să se deplaseze rapid
în spatele Armatei 3 bulgare pînă la contactul cu inamicul. Succesul fi
nal se baza pe combinarea acţiunii Armatei 3 române cu aceea de îm
pingere a flancului drept inamic spre sud-est de către Armata de Dobro
gea. „Mişcările combinate în acest mod ale celor două armate nu puteau
lipsi de a duce la încercuirea totală a celei mai mari părţi a armatei
duşmane" 47•
Situaţia forţelor proprii şi inamice în ajunul operaţiei era urmă
to:::rea : Grupul armatelor de sud se compunea din 186 batalioane, 14!1 ba
terii de cîmp, 13 baterii grele, o baterie antiaeriană, 55 escadroane 48, iar
Armata 3 bulgară plus Grupul apărării fluviale - 105 batalioane, 51 · ba
terii de cîmp, 19 baterii grele şi 35 escadroane. Deci forţele aliate, în
urma hotărîrilor Marelui Cartier General român, realizaseră o superiori
tate relativă sub aspect numeric - .1 , 77/1 în infanterie, 2,84/1 în arti
lerie de cîmp şi 1 ,57/1 în caYalerie - care să le permită organizarea
acţiunilor ofensive pentru respingerea trupelor invadatoare de pe teri
toriul naţional.
Forţarea Dunării era una dintre cele mai importante probleme de
care depindea succesul întregii operaţii preconizate. În acest scop s-a
constituit o comisie, în frunte cu generalul de brigadă Arthur Văitoianu,
comandantul Diviziei 10 infanterie, care a primit misiunea să întocmească
programul lucrărilor pregătitoare şi să urmărească execuţia acestora,
astfel încît operaţia forţării fluviului să se realizeze în cele mai bune
condiţii. Iniţial, comisia a efectuat recunoaşterea malului stîng al Dunării,
între Giurgiu şi Olteniţa, şi a stabilit că locul cel mai favorabil pentru
forţare era pe la sud de Flămînda. În acel punct Dunărea era mai în
gustă, avea o lăţime de 900 m, iar malul era uşor înclinat spre firul apei,
favorizînd construirea drumurilor de acces. După alegerea locului pentru
forţare s-au efectuat o serie de lucrări pregătitoare : construirea şoselei
d·� acces ?rundu-Belu, Flămînda, lungă de aproximativ 10 km ; adunarea
materialelor necesare trecerii ; instalarea liniilor telefonice şi telegrafice
pentru asigurarea legăturilor din zonă ; instalarea artileriei grele desti-
1rntă să apere podul de loviturile inamicului ; protejarea locului de tre
cere împotriva atacurilor escadrelor fluviale inamice, prin instalarea de
baraje de torpile şi mine, de stăvilare şi mijloace pentru pescuirea mi
nelor etc.
Pentru coordonarea acţiunilor Armatei de Dobrogea cu cele ale
Armatei 3 în ansamblul operaţiei de la Flămînda, comandantul Grupu
lui armatelor de sud a dat ordinul de operaţie nr. 168 din 1 7/30 septem
brie, prin care se stabilea declanşarea ofensivei de către forţele româno
ruse de pe frontul din Dobrogea împotriva Armatei 3 bulgare, presiunea
47 General Al. Averescu, Operaţiile de la Flămînda, p. 46.
"'8 Luate separat, Armata 3 dispunea de 58 batalioane, 56 baterii de cîmp, 10 baterii
grele, 1 a nti.a eriană şi 24 escadroane, iar Armata de Dobrogea de 128 batalioane,
8-9 baterii de cîmp, 3 baterii grele şi 31 escadroane (RRJM, voi. II, p. 72).
3 67
Trupe române traversînd Dunărea pe podul de pontoane de la�Flămînda
cea mai mare urmînd a fi exercitată asupra aripei drepte inamice. Po
trivit concepţiei generalului Al. Averescu, frontul inamic din Dobrogea
trebuia rupt în sectorul dinspre mare, iar forţele duşmane să fie împinse
către sud-vest, pe direcţia de înaintare a Armatei 3 române care, după
forţarea de la Flămînda, urma să cadă în spatele acestora.
Operaţia de forţare a Dunării fiind stabilită pentru data de 1 8 sep
tembrie/! octombrie, în ziua premergătoare au fost luate măsuri pentru
aducerea spre zona de trecere a diviziilor 10 şi 21 infanterie şi 1 cava
lerie, care urmau să traverseze primele fluviul. In dimineaţa zilei d e
1 8 septembrie/! octombrie la ora 3,30, Divizia 1 0 infanterie a început
forţarea Dunării pe ambarcaţiuni. Pînă la 1 1 ,30 au trecut 14 batalioane,
cel de-al 15-lea batalion al Diviziei 10 urmînd să treacă a doua zi pe pod.
Divizia 21 infanterie a început traversarea la ora 10, reuşind să treacă
peste fluviu în acea zi 4 batalioane şi o secţie de tunuri de 53 mm. Sub
unităţile celor două divizii transportate la sud de Dunăre au realizat
pînă în seara zilei un cap de pod ce se întindea pe un front de aproxi
mativ 14 km şi cu o adîncime de 3 pînă la 4 km (a doua zi limitele
sudice ale capului de pod au fost împinse pînă la 6 km), la adăpostul
căruia s-a desfăşurat construcţia podului de pontoane. Operaţia de la
Flămînda a debutat sub semnul surprizei pentru inamic, care nu s-a aş
teptat la acţiuni de o asemenea amploare.
Construcţia podului a început în dimineaţa zilei de 1 8 septem
brie/I octombrie la ora 5 şi s-a terminat în jurul orei 1 8, în condiţii
foarte grele din cauza timpului nefavorabil - "un vînt puternic care
368
ingreuia construcţia, ameninţînd mereu să răstoarne bărcile cu ponto
nieri şi ma1:€riale" 49 şi datorită bombardamentelor aviaţiei germane.
-
ln noaptea de 1 8/19 septembrie (1/2 octombrie), dezlănţuindu-se o puter

nică furtună, podul a fost rupt în două locuri. De asemenea, datorită
ploii torenţiale, apele au crescut, inundînd raionul de trecere şi permi
ţînd navelor de luptă inamice să iasă din canalul Belene, unde erau
·
adăpostite, şi să bombardeze podul în dimineaţa zilei de 19 septembrie/2

octombrie. lnvingînd mari greutăţi, restul infanteriei şi artileria diviziilor
10 şi 21, care rămăsese pe malul stîng al Dunării, au reluat trecerea.
T otuşi vremea nefavorabilă şi apariţia monitoarelor inamice au deter
minat intervenţia generalului AL Averescu, comandantul Grupului arma
telor de sud, pe lîngă Marele. Cartier General, pentru suspendarea tem
porară a acţiunii so. Cererea a fost aprobată şi s-a ordonat ca majoritatea
trupelor să fie retrase la nord de fluviu, în capul de pod lăsîndu-se nu- ·
mai două regimente.

A doua zi, 20 septembrie/3 octombrie, datorită mai ales situaţiei
grele din Transilvania, unde Armata 9 germană trecuse la ofensivă, Ma
rele Cartier General român a renunţat definitiv la operaţia de la Flă
mînda şi a dispus ca marile unităţi aduse pe frontul de sud să fie trans
portate din nou pe frontul transilvan 51• Retragerea trupelor române,
care formau capul de pod de la sud de Dunăre, a fost executată în după
amiaza zilei de 19 septembrie/2 octombrie şi în tot cursul zilei de 20 sep
tembrie/3 octombrie, iar strîngerea podului s-a prelungit şi a doua zi.
Cu începere din ziua de 22 septembrie/5 octombrie, Armata 3 a primit
dispoziţia de a-şi relua vechea misiune de apărare a frontierei Dunării ,
între gura Oltului şi gura Mostiştei, cu Batalionul de miliţii „Olt" şi Di
vizia 18 infanterie de la Olt şi pînă la gura Vedei inclusiv, Divizia 16 in
fanterie de la Gostinu la Slobozia inclusiv, o brigadă din Divizia 10 in
fanterie de la Căscioare pînă la gura Mostiştei, avînd în linia a doua Di
vizia 1 cavalerie în zona localităţii Alexandria şi o brigadă din Divizia
"'9 General N. Tătăranu, Acum un sfert de veac. Amintiri din război, Bucureşti,
1940, p. 21.
� „ Armata 3 a fost obligată a întrerupe operaţiunile de trecere a Dunării din
cauza timpului rău, care face accesul la pod aproape imposibil. Monitoarele
adverse s-au apropiat de Ostrovul Lung. Sînt ţinute la distanţă de! focu.I arti
leriei noastre. Pentru mîine s-au luat dispo2liţiuni a desfăşura împotriva lor o
puternică acţiune de artilerie" (RRM, voi. II, Documente-Anexe, p. 43-44) .
.11 1 Ordinul Marelui Cartier General nr. 1 453 din 20 septembrie/3 octombrie, ora 15 :
„La raportul verbal ce mi-aţi făcut ieri, prin care arătaţi că trecerea Dunării
nu mai poate reuşi, veţi dispune : I. Retragerea Diviziei 1 0 pe malul sting al
Dunării, în noaptea de 20-21 septembrie [stil vechi n.n.] 2. Dislocarea ime
-
diată a infanteriei Diviziei 21 spre Dudeşti (linia Olteniţa, Bucureşti), a artileriei

şi serviciilor acelei divizii spre Mogoşoaia ( nord Bucureşti) 3. Dislocarea ime
diată a Diviziei 22 în zona Comana, Vidra. Aceste divizii urmează a fi transpor
tate, cu începere din noaptea de 21 spre 22 septembrie [stil vechi n.n.] cu
-
rent, respectiv : Divizia 22 la Armata 1 şi Divizia 21 la Armata 2. Transportul

se organizează de Secţia Transporturilor din Marele Cartier General şi se va
comunica la timp" (RRM, vol. II. Documente-Anexe, p. 46).
369
Monitoare austro-ungare bombardînd podul de pontoane de la. Flămînda.
10 infanterie la Comana şi împrejurimi. Ulterior, la 23 septembric/6 oc

tombrie şi 24 septembrie/7 octombrie, datorită situaţiei grele prin care
trecea Armata 2, s-a dispus de către Marele Cartier General scoaterea
Diviziei 1 0 infanterie şi respectiv Diviziei 16 infanterie de sub comanda
Armatei 3 şi transportarea lor pe Valea Prahovei.
În acest interval însă, conform ordinului primit, Armata de Do

brogea a iniţiat acţiunile ofensive în sectorul său de competenţă, înca
drate în ansamblul „manevrei de la Flămînda".
Dispozitivul de luptă al Armatei de Dobrogea dintre Dunăre şi Ma�
rea Neagră, pe aliniamentul marcat de localităţile Aliman, Enigea (De
leni), Amzacea şi aj ungînd la litoral la 5 km sud Tuzla, cuprindea : Gru
pul Radian, format din diviziile 2, 15 şi 12 infanterie române, între Du
năre şi Cocargea (inclusiv) ; Divizia 1 1 5 infanterie rusă, între Cocargea
şi cota 137 (inclusiv) ; Divizia 61 infanterie rusă, între cota 137 (exclusiv)
şi sud-vest Edilchioi (exclusiv) ; Grupul Hartel, format din diviziile 19 şi
370
5 infanterie române şi Brigada 5 călăraşi română, între Edilchioi (inclu
siv) şi ţărmul Mării Negre. în rezervă erau Divizia 9 infanterie română,
Divizia de infanterie sîrbă si Divizia 3 cavalerie rusă. Divizia română
de Dunăre şi flota rusă di n' Marea Neagră aveau misiunea să asigure
flancurile trupelor aliate. In faţa Armatei de Dobrogea, Armata 3 bulgară
avea dispuse în prima linie, începînd de la Dunăre, Brigada Bode ' di
viziile 1, 4 şi 6 infanterie bulgare, Detaşamentul „Bazargic", Divizi a 25
infanterie turcă, Divizia 1 cavalerie bulgară. In rezervă erau diviziile 12
infanterie bulgară şi 1 5 infanterie turcă *.
Deci, în perioada de la 9/22 septembrie la 1 8 septembrie/I octom
brie Armata de Dobrogea fusese întărită cu Divizia 1 1 5 infanterie rusă,
iar Armata 3 bulgară cu Corpul 6 turc, format din diviziile 15 şi 25.
În privinţa conjugării eforturilor marilor unităţi române şi ruse
cu cele ale Armatei de la Salonic, realitatea istorică probează că Ma
rele Cartier General român nu a putut conta, în realizarea obiectivelor
,,operaţiei Flămînda" pe nici o acţiune concretă de susţinere din par
tea grupării aliate dispuse la sud de Balcani.
Din documentele de epocă 52, în special, din „Memorandum-ul"
-
pregătit de Marele Cartier General francez pentru şedinţa Consiliului

Superior al Apărării Naţionale din 1 3/26 octombrie 1 9 16 -, reiese că
Armata de la Salonic deţinea în septembrie-octombrie 1916 o supe
ri oritate certă în forţe şi mijloace faţă de trupele inamice, ceea ce con
stituia un avantaj care ar fi putut fi valorificat cu promptitudi:1e prin
declanşarea acţiunilor ofensive corelate cu „operaţia Flămînda ". „Me
morandum-ul" amintit prevedea însă intensificarea atacurilor pe fron
tul de la Salonic abia în noiembrie 1916, cu aproape o lună şi jumă
bte mai tîrziu decît ceruse Marele Cartier General român.
In acest complicat· context internaţional Armata de Dobrogea a
declanşat ofensiva în dimineaţa zilei de 18 septembrie/1 octombrie,
nngajînd cea de-a doua etapă a operaţiilor din Dobrogea. Lupte îndir
jite s-au angajat pe întregul front. In faţa Grupului Radian, inamicul
a fost silit să părăsească tranşeele primei linii ; progrese au fost înre
gistrate şi de Grupul Hartel. De asemenea, în ziua următoare, deşi cu
mari pierderi, s-a realizat o uşoară înaintare. La 20 septembrie/3 oc
tombrie ·s-a remarcat succesul Diviziei 19 infanterie române în faţa
Diviziei 25 infanterie turce care, manevrată în flanc şi spate, s-a re
tras cuprinsă de panică, punînd într-I'\ situaţie critică Armata 3 bul
gară.
* Pentru întărirea for:ţelor germano-bulgare din Balcani s-a prevăzut în convenţia

din 16/29 iulie 1916 (planul de campanie al Puterilor Centrale împotriva Româ
niei), semnată la Pless de şefii marilor cartiere generale german şi austro-ungar
şi reprezentantul Marelui Cartier General bulgar, iar ulterior la 23 iulie/5 august
şi de reprezentantul Marelui Cartier General turc, ca în cazul intrării României
în război să fie trimis şi un corp de armată turc, format din două divizii. Co
mandamentul turc a hotărît să deplase:ie în zona frontului sudic românesc Cor
pul 6 armată, compus din diviziile de infanterie 15 şi 25 de la Adrianopol şi
Constantinopol.
52 Arh. St. Buc., fond Microfilme Franţa, r. 177, c. 140-147.
37 1
Soldatu jDumitru Golescu, din Regimentul 70
infanterie, căzut eroic la 2 1 septembrie/4
octombrie 19 16, în zona localităţii Cocargea,
în luptele pentru apărarea Dobrogei
In urma luptelor înverşunate dintre 1 8 septembrie/I octombrie şi

23 septembrie/6 octombrie, forţele româno-ruse, remarcîndu-se printr-o
înaltă bravură şi puternic spirit de sacrificiu, au reuşit să înainteze cu
aripa stîngă 1 0 km în dispozitivul advers, iar la aripa dreaptă poziţiile
noastre au fost împinse cu 1-2 km înainte. Pentru curajul şi eroismul
cu care a condus Brigada 5 călăraşi în luptele de la Amzace�, Topraisar
şi Carachioi (Pelinul), colonelul Romulus Scărişoreanu, comandantul aces
tei mari unităţi, a fost decorat cu ordinul „Mihai Viteazul" clasa III-a.
De asemenea, în luptele de la Amzacea s-au evidenţiat prin eroism şi
înaltă bravură ofiţerii şi soldaţii Brigăzii 17 infanterie (regimentele 9 vî
nători şi 40 infanterie), comandată de colonelul Stan Poetaş. Acţionînd
cu elan, trupele noastre au eliberat satul Amzacea, capturînd de la inamic
7 tunuri şi 2 drapele, făcînd prizonieri 5 ofiţeri şi peste 300 de soldaţi.
Demn de relevat este spiritul de sacrificiu ce a caracterizat bravii oşteni
ai Brigăzii 17 infanterie ; după sîngeroasele lupte cu duşmanul, cele două
regimente au rămas numai cu cite 800-1 OOO de luptători fiecare. De
altfel, întreaga Divizie 19 infanterie, comandată de generalul Constantin
Scărişoreanu, a luptat eroic, soldaţii, subofiţerii şi ofiţerii neprecupeţin
du-şi sîngele sau viaţa. Pierderile suferite de această divizie de-a lungul
celor şase zile de crîncene lupte s-au cifrat la 45 ofiţeri şi 3150 trupă 53•
In cadrul aceloraşi încleştări de la Amzacea a căzut" „ca un viteaz [ ] ...
dispreţuind ploaia cumplită de proiectile şi servind drept pildă de curaj

şi bravură pentru camarazii săi", locotenentul Alexandru Tutunaru, co
mandantul bateriei 6 din Regimentul 19 artilerie, care, conducînd cu ener-
53 România în primul război mondial, p. 165.
372
Colonelul Stan Poetaş, comandantul Brigăzii
17 infanterie ( 19 16 - 19 19), distins în luptele
de apărare din Dobrogea din anul 19 16
gie şi pricepere subunitatea sa, a reuşit să degajeze infanteria de focul

artileriei inamice, distrugînd două baterii vrăjmaşe 54.
Prin înalt ordin de zi, comandantul Armatei de Dobrogea a adus
mulţumiri militarilor români şi ruşi „pentru vitejia şi eroismul cu care
au luptat şi prin bravura cărora nu numai că s-a respins ofensiva vrăj
maşului, dar el a fost chiar alungat" 55 •
Succesele obţinute în primele zile de ofensivă ale Armatei de Do
brogea se vădeau promiţătoare pentru întregul front sudic românesc.
In condiţiile însă în care manevra de la Flămînda a fost anulată, ele n-au
avut un rezultat decisiv, iar împrejurările intervenite pe frontul din Tran
silvania - unde inamicul a trecut la ofensivă, forţînd Armata 2 română
să se replieze - au obligat Marele Cartier General să dea directiva ope
rativă nr. 270 din 23 septembrie/6 octombrie prin care Armata de Do
brogea urma să oprească ofensiva şi să treacă la apărare activă 56. Opri
rea ofensivei pe frontul sudic dintre Dunăre şi mare la 23 septembrie/6
octombrie a marcat încheierea celei de-a doua etape a operaţiilor din
Dobrogea.
O dată cu numirea generalului Al. Averescu la 25 septembrie/8 oc
tombrie la comanda Armatei 2 române, Grupul armatelor de sud, ca
eşalon superior de comandă şi coordonare a armatelor de Dobrogea şi
3, şi-a încetat existenţa, fiecare armată continuînd de la această dată
operaţiile în mod independent.
14 „Monitorul oficial", nr. 182 din 12/25 noiembrie 1916, p. 7 225.

:.1 Arh. M.Ap.N., fond Marele Cartier General, dosar nr. 174/1916, f. 47.
DO
„ Armata de Dobrogea va 11ezista cu orice preţ pe poziţia actuală, defensiva va
continua să fie activă spre a fixa cit mai multe forţe inamice în faţa ei. Se va
asigura o strînsă legătură de acţiune între Armata 3 şi Armata de Dobrogea,
spre a se putea ajuta reciproc" (RRM, vol. II, p. 199).
373
Cu forţele subţiate, în urma scoaterii din dispozitiv, la 24 septem
brie/7 octombrie, a Diviziei 1 5 infanterie, comandată de generalul Ere
mia Grigorescu, şi la 29 septembrie/1 2 octombrie a Diviziei 12 infanterie,
comandată de generalul de brigadă Traian Găiseanu, Armata de Dobrogea
şi-a reorganizat poziţiile şi s-a pregătit pentru o apărare activă în faţa
inamicului.
Operaţia de la Flămînda, prin modul cum a fost concepută, prin

realizarea superiorităţii de forţe şi a surprinderii inamicului, prin carac
terul său îndrăzneţ a avut mari posibilităţi de a se încheia cu succes.
Desfăşurarea ei victorioasă ar fi avut ca rezultat nu numai alungarea
agresorilor în afara teritoriului naţional, creînd disponibilităţi de forţe
pentru reluarea energică a ofensivei în Transilvania, dar ar fi influenţat
ansamblul situaţiei militare din Balcani, periclitînd serios poziţiile Pu
terilor Centrale. Generalul Toşev, comandantul Armatei 3 bulgare, afirma
că : „în cazul cînd ar fi reuşit, s-ar fi repercutat foarte rău asupra ope
raţiunilor din Dobrogea, ba chiar şi asupra frontului de la Salonic" 57.
O condiţie primordială a reuşitei temerarului plan de la Flămînda
o constituia stabilitatea apărării în Transilvania, pentru că altfel chiar în
conditiile succesului ofensivei si înaintării în adîncimea teritoriului bul

gar s � ar fi profilat pericolul i nvadării Munteniei şi Olteniei de către
inamic.
In ansamblul său, operaţia de la Flămînda dezvăluie deopotrivă exi
genţele şi neajunsurile purtării unui război pe două fronturi - România
fiind silită la aceasta de agresiunea Bulgariei -, care reclama o perfectă
sincronizare în plan strategic, o judioi.oasă repartizare a forţelor şi mij
loacelor, decizii prompte şi juste, bizuite pe o cunoaştere cît mai apro
piată de realitate a intenţiilor şi posibilităţilor adversarilor.
Superioritatea de forţe a inamicului - care a trecut masiv la ofen
sivă în Transilvania -, greutăţile provocate de vremea potrivnică care a
împiedicat debarcarea rapidă a trupelor noastre la sud de Dunăre, au făcut
ca manevra de la Flămînda să se desfăşoare doar în ce priveşte compo
nenta sa dobrogeană. Succesul înregistrat aici vădeşte caracterul realist
al planului manevrei, posibilităţile ample pe care le deschidea pentru re
luarea iniţiativei strategice în sud şi, în perspectivă, pentru nimicirea
forţelor adverse şi scoaterea Bulgariei din război. Încă o dată un impact
decisiv asupra insuccesului înregistrat la Flămînda a avut inactivitatea
pe celelalte fronturi de luptă aliate, atitudine care a permis Puterilor
Centrale să dirijeze rapid şi masiv forţe în Transilvania, pe de o parte,
iar pe de altă parte să menţină efective însemnate în Dobrogea.
Dar, deopotrivă, se cm·in subliniate şi unele carenţe în pregătirea
operaţiei de forţare a fluviulu i la Flămînda, dintre care cea mai insem
nată, cu efect decisiv asupra deznodămîntului întregii manevre, a fost
subestimarea forţei reprezentate de monitoarele austriece aflate în zon::i
Rusciuk. Informat de alţi specialişti militari, români sau aliaţi, prezenţi
s7 r\pud Lt.-co'.onei Alexandru Ioan i ţ i u, op. cit., p. 78.
374
la Bucureşti, generalul francez Henri Berthelot nota în jurnalul său, la
7/20 octombrie 1916 : „nu s-au luat precauţiile necesare contra monitoa
relor austriece, care stăpînesc fluviul şi a căror prezenţă la Rusciuk era
cunoscută ; astfel, 24 de ore mai tîrziu, podul a fost complet distrus şi
trupele trecute pe malul drept obligate la retragere" 58• Desigur, un rol
considerabil în facilitarea
0 actiunii monitoarelor austriece l-a jucat ploaia
abundentă căzută şi Ziua şi no aptea precedentă, care a ridicat nivelul apei
fluviului, făcînd astfel posibile manevrele navelor cuirasate inamice.
Rămîn oricum demne de subliniat, în legătură cu operaţia de la
Flămînda, concepţia cutezătoare a manevrei, activităţile minuţioase de
pregătire a operaţiei desfăşurate de comandamentul Grupului armatelor
de sud, curajul şi dîrzenia cu care ostaşii români au înfruntat inamicul
şi dificultăţile generate de starea rea a timpului cu ocazia trecerii Du
nării, dorinţa arzătoare a militarilor de a lupta pentru izgonirea duşma
nului din teritoriile ocupate. Evocînd în memoriile sale aceste calităţi
probate de ostaşul român în acele împrejurări deosebit de grele, unul
dintre participanţii la acţiunea din 18 septembrie/I octombrie 1916. de la
Flămînda, viitorul general Nicolae Tătăranu, pe atunci comandan t de
companie, arăta că la sfîrşitul acelei zile de „trist început" oamenii săi
continuau să fie „ca un mănunchi bine legat şi gata să treacă la atac
împotriva orişicui dacă ar fi fost nevoie" 59•
SITUAŢIA DE PE FRONTUL în urma luptelor din perioada

DIN DOBROGEA IN PERIOADA
OCTOlVIBRIE-DECEMBRIE 1916
18 septembrie/I octombrie-23 sep
tembrie/6 octombrie, cînd forţele ro
mâno-ruse au reuşit să pună în dificultate trupele germano-bulgaro
turce ce operau în Dobrogea, comandamentul inamic a ajuns la con
cluzia că pentru preluarea iniţiativei şi atingerea scopului propus, res
pectiv cucerirea liniei Cernavoda, Constanţa, erau necesare o serie de
măsuri în vederea întăririi cu forte ' a frontului si· îmbunătătirii
căilor de aprovizionare. in legătură cu aceste probleme, generalul E;ich
Ludendorff nota : „Trebuirăm să organizăm şi să construim comunicaţii
în spatele frontului ca să putem aduce muniţiile necesare atacului . Şi
aceasta cerea timp. De la jumătatea lui septembrie feldmareşalul Au
gust von Mackensen ceruse o divizie germană" 60. Astfel, timp de
aproape două săptămîni, de la 23 septembrie/6 octombrie pînă la 6/19
octombrie, pe frontul dobrogean a fost relativ linişte, desfăşurîndu-se
numai unele lupte de mică amploare şi cu caracter local.
O dată cu acţiunile din 6/19 octombrie, a început cea de a treia
etapă a luptelor din Dobrogea. Dispozitivul trupelor aliate în perioada
imediat premergătoare ofensivei se prezenta astfel : forţele româno-
58 Hoover I nstitution on War, Revo'.ution ancl Peace, Sta:1ford University, Les

memoires du general Berthelot, cap. I, p. 23.
60
General N. Tătăranu, op. cit„ p. 23.
60 General Ludendorff, op. cit., p. 338.
375
ruse aveau Grupul Radian (Divizia 2 infanterie română şi Brigada 1 din
Divizia 61 infanterie rusă) de la Dunăre, balta Baciului pînă la Cocar
gea ; Grupul Simansky (Divizia 1 1 5 infanterie rusă, Brigada 2 din Divi
zia 61 infanterie rusă, Divizia de infanterie sîrbă) de la Cocargea pînă
la şoseaua Topraisar, Amzacea ; Grupul Raşcu (diviziile 1 9 şi 9 infan
terie române) pe restul frontului, pînă la Marea Neagră. In rezervă erau
Divizia 5 infanterie română, brigada comandată de colonelul Constan
tin Frim din Divizia 9 infanterie, Divizia 3 cavalerie rusă şi Brigada
6 călăraşi română. Pentru asigurarea conducerii ferme a acţiunilor ofen
sive preconizate pentru luna octombrie, feldmareşalul Mackensen a or
ganizat forţele germano-bulgaro-turce de pe frontul din Dobrogea în
două grupări, puse sub comanda sa nemijlocită : Grupul de vest (Divi
zia 1 infanterie bulgară, diviziile 1 5 şi 25 infanterie turce şi Divizia 4
infanterie bulgară) de la Dunăre pînă la Sofular (Credinţa) în faţa Di
viziei 2 infanterie române, Brigăzii 1 din Divizia 61 infanterie rusă şi
a Diviziei 1 1 5 infanterie ruse ; Grupul de est (Divizia 6 mixtă bulgară,
Divizia 2 1 7 infanterie şi Brigada Bode germane, Divizia 1 cavalerie bul
gară) pe restul frontului pînă la mare, în faţa Brigăzii 2 din Divizia
61 infanterie rusă, Diviziei de infanterie sîrbe şi a diviziilor 19 şi 9 in
fanterie române. In rezervă era Regimentul 31 din Divizia 4 infanterie
bulgară.
Sub aspect cantitativ, raportul de forţe se prezenta astfel : forţele
româno-ruse-sîrbe - 103 batalioane, 328 mitraliere, 33 escadroane,
68 baterii, din care 3 grele ; forţele germano-bulgaro-turce, 96 bata
lioane, 292 mitraliere, 29 escadroane şi 96 baterii, din care 22 grele.
Deci inamicul avea o superioritate evidentă numai în privinţa artileriei
grele 61 •
Ofensiva inamică a început în dimineaţa zilei de 6/19 octombrie
cu o violentă pregătire de artilerie, un adevărat uragan de fier şi foc
îndreptat asupra poziţiilor forţelor româno-ruso-sîrbe. Lovitura princi
pală a fost dată cu Divizia 2 1 7 infanterie şi Brigada Bode germane pe
direcţia Topraisar, unde se afla Divizia 19 infanterie comandată de ge
neralul Constantin Scărişoreanu. Hotărîrea fermă a luptătorilor români
de a nu da înapoi în faţa atacurilor inamice se desprinde şi din faptul
că în dimiceaţa zilei de 6/19 octombrie „ofiţerii şi soldaţii Regimen
tului 40 au cerut să li se aducă în tranşee steagul regimentului. L-au
desfăşurat şi l-au trecut fîlfîind printre oşteni. Şi toţi au jurat, cu mina
întinsă, că nimic nu-i va face să dea înapoi, că mai curînd vor pieri decît
să lase poziţia în mina duşmanului. Şi s-au ţinut de cuvînt" 62. Erois
mul luptătorilor români a fost cu adevărat legendar, timp de două zile
şi jumătate încercările inamiclilui de a înainta s-au · spulberat în faţa
dîrzeniei apărătorilor. Comandantul Armatei de Dobrogea a felicitat os
taşii români pentru rezistenţa lor eroică şi a relevat „în mod cu totul
deosebit purtarea Diviziei 19" 63.
u RRM, vol. III, partea I, p. 10-11.

ez Const. Kiriţescu, op. cit., vol. I, p. 475-476.
ea Generalul G. A. Dabija, op. cit., vol. I, p. 436.
376
Colonelul Ioan Tarnoschi, comandantul Maiorul Constantin Caciuc, din Regimen
Brigăzii 40 infanterie, unitate distinsă în tul .5 1 infanterie, căzut la 6/ 19 octombrie
luptele din zona Topraisar (octombrie 19 16) 19 16, în luptele de la Topraisar
De asemenea, în cursul acestor lupte s-a remarcat prin curaj şi

bravură colonelul Ioan Tarnoschi, comandantul Brigăzii 40 infanterie,
erou şi veteran al războiului de independenţă din 1 877, care, deşi avea
G4 de ani, şi-a condus cu o energie deosebită ostaşii în apriga încleştare
cu duşmanul. In timp ce se deplasa de la o unitate la alta, încurajîn
du-şi subordonaţii, a fost grav rănit. Fiind luat prizonier, a impus chiar
inamicului respect ; feldmareşalul Mackensen, care urmărise de pe o
înălţime desfăşurarea luptelor şi a remarcat dîrzenia remarcabilă a os
taşilor conduşi de colonelul Ioan Tarnoschi, a ordonat să i se restituie
sabia şi să fie tratat cu toată consideraţia militară datorată unui viteaz.
!ntors în ţară, după o captivitate de 1 9 luni în Germania, a fost deco
rat cu ordinul „Mihai Viteazul" pentru vitejia şi priceperea cu care a
servit patria.
Remarcabile au fost şi pildele de curaj ale aviatorilor români ;
sfidînd primejdiile, ei au cooperat cu trupele terestre în efortul de stă
vilire a ofensivei duşmane. Pe timpul unei recunoaşteri aeriene dea
supra liniilor inamice au căzut la datorie sublocotenentul observator
Horia Chiriac şi plutonierul-major aviator Constantin Obretcovici. Prin
lnaltul ordin de zi nr. 1 6 din 7/20 noiembrie 1916 se arăta că cei doi
eroi „au dat probe de un curaj rar şi de o conştiinciozitate deosebită în
executarea ordinelor primite" şi că „şi-au găsit o moarte glorioasă întru
îndeplinirea datoriei lor" 64.
•• „Monitorul oficial", nr. 182 din 12/25 noiembrie 1916, p. 7 225.
377
După două zile de lupte înverşunate, centrul frontului apărat de
Grupul Simansky, între Caceamac (Viişoara) şi Cobadin, a cedat ; în
această situaţie grea şi cu flancurile descoperite, eroii de la Topraisar
au fost nevoiţi şi ei să se replieze.
Cucerind localităţile Cobadin şi Topraisar, agresorul avea des
chisă calea spre Constanţa. Distrugerile provocate de adversar cu ocazia
pătrunderii în oraş la 9/22 octombrie au fost deosebit de mari. Inainta
rea inamicului era însoţită de „fîşii de foc şi nori de fum [ . .. ]. Aeropla
nele duşmane se roteau ca imense păsări de pradă, aruncînd bombe
asupra oraşului în agonie, asupra trenurilor şi gărilor, asupra podului
de la Cernavoda, asupra convoiurilor, asupra spitalelor de răniţi" 63•
1 rupele duşmane au distrus cu precădere silozurile şi tancurile petro
liere din Constanţa ; nu au scăpat întregi nici monumentele oraşului.
Pl ine de furie şi ură au fost acţiunile ostaşilor inamici asupra statuii
poetului roman Ovidiu, care a fost smulsă de pe soclu cu intenţia de
G fi aruncată în mare.
Prin pătrunderea trupelor inamice în Constanţa, la 9/22 octom

brie, şi în localitatea Cernavoda, la 1 2/25 octombrie, s-au întrerupt tem
porar legăturile pe calea ferată între Dobrogea şi restul ţării.
După căderea liniei ferate Cernavoda, Constanţa în mîna duşma
nului, frontul a fost din nou stabilizat pe aliniamentul Dăeni, Babadag.
La 1 6/29 octombrie, comandantul Armatei de Dobrogea, generalul
A. M. Zaioncikovski, a fost înlocuit în funcţie cu generalul rus Vladi
mir Victorovici Zaharov. Totodată, generalul Zaharov a preluat şi co
manda forţelor de pe malul stîng al Dunării, ce acopereau cursul apei
de la Călăraşi pînă la Dăeni ; toate aceste mari unităţi au fost reunite
în Armata de . Dunăre. Prin ordinul de zi nr. 1 din 17 /30 octombrie al
Armatei de Dunăre, generalul Zaharov făcea cunoscut că misiunea
acestei armate era să elibereze întreg teritoriul invadat de inamic 66 .
Consemnînd preluarea comenzii Armatei de Dunăre de către ge
neralul Zaharov, şeful Misiunii militare franceze în România, generalul
II. I3erthelot a notat la 1 8/31 octombrie 1916 : „Armata rusă din Do
brogea, care continuă să se retragă, se află pe frontul Babadag, Topo
log, Ostrov. Este oare hotărît noul şef să-l apere ?" 67 •
Marile unităţi române care au luptat pe frontul din Dobrogea,
respectiv diviziile 2, 5, 9 şi 19, deoarece aveau efectivele extrem de re
duse în urma îndelungatei încleştări cu inamicul, au fost trimise în in
teriorul ţării pentru refacere. Pe acest front au rămas numai forţe ruse,
care au iniţiat cu succes, la 25 octombrie/7 noiembrie, o contraofensivă
pînă la porţiunea cea mai îngustă a Dobrogei dintre Dunăre şi Marea
Neagră, pe linia Boascic (Dunărea), Taşaul (Piatra), aproximativ 10 km
nord de calea ferată Cernavoda, Constanţa. Localităţile au fost supuse
de către trupele Puterilor Centrale aflate în retragere unor distrugeri
.
15 Const. Kiriţescu, op. cit., vol. I, p. 483-484.

u Arh. M.Ap.N., fond Marele Cartier General, dosar nr. 1 13/1916, f. 604.
67 Les memoires du general Berthelot, cap. I, p. 30.
378
Distn:geri pro·/O�ate in localitatea. Hîr.;o·;a de arma.tele germano -bul;:-are
Rezer-Foa.re de petrol din portul Constanţa incen:l.iate în timpul luptelor pentru aplrarea asesL 1i
important port de pe litoralul Mării Negre
379
sistematice, fiind incendiate toate casele şi gospodăriile localnicilor. In
satele şi oraşele abia părăsite de inamic mai erau găsite unele butoaie
cu păcură şi petrol, pe care duşmanul nu reuşise să le folosească în ac
ţiunea de distrugere. O dată cu incendierile, s-a recurs nşi la asasinatele
cele mai sălbatice" 68.
După ce frontul dobrogean a fost fixat pe linia Boascic, Taşaul,
situaţia a rămas neschimbată pînă la 1/13 decembrie, cind a început re
tragerea armatei române spre linia Focşani, Nămoloasa, Galaţi. Pînă la
23 decembrie 1916/5 ianuarie 1 9 1 7 toate unităţile ruse şi sîrbe din Do
brogea au fost retrase la nord de Dunăre. Se încheia, astfel, şi cea de a
treia etapă a luptelor de pe frontul din Dobrogea din anul 1916.
Eşecul înregistrat pe acest front îşi are drept cauză fundamentală
i nconsistenţa coordonării acţiunilor între forţele aliate şi cele româ
neşti - cele dintîi, mai numeroase, au furnizat în lunile ·octombrie
decembrie şi structura de bază a comandamentului comun -, precum
şi absenţa unor decizii operative oportune şi juste. Nu mai puţin, efec
tivele reduse ale marilor unităţi române sau aliate au sporit superiori
tatea inamicului în ofensivă. Rămîne evident faptul că doar trupele
române existente în Dobrogea n-o puteau apăra în faţa ofensivei duş
mane - cum se prevăzuse încă de la începutul campaniei - şi că
oprirea şi respingerea acesteia cădeau prioritar în sarcina comună a
tuturor forţelor aliate. Pe de o parte, încetineala cu care forţele ruse
s-au deplasat către acest front - şi nu în cuantumul de timp prevăzut
de obligaţii -, pe de altă parte, uşurinţa cu care acestea au evacuat
ulterior Dobrogea - un teritoriu care nu le aparţinea - constituie com
ponente ale desfăşurării unui război de coaliţie în care cele două părţi
nu au reuşit să-şi armonizeze obiectivele. România a încercat din răs
puteri - într-o situaţie operativ-strategică excepţional de grea - să-şi
apere de invazie teritoriul naţional, iar comandamentul suprem ţarist a
avut în vedere considerente militare egoiste, legate de nscurtarea liniei"
frontului şi de neconomia de forţe şi mijloace". Astfel, la 29 septem
brie/12 octombrie 1916, generalul Alekseev, şeful Marelui Cartier General
ţarist, declarase deschis, într-o convorbire avută la Petrograd1 cu gene
ralul H. Berthelot, că ngăseşte exagerată întinderea frontierelor [Româ
niei - n.n.] de apărat şi-mi spune că armata română nu tr�buie să con
teze pe sprijinul trupelor ruse pentru a apăra aceste frontiere [„.] nu
este decît o singură linie de apărare posibilă : este linia Siretului. Spu
nînd aceasta, el a trasat pe harta sa o mare linie albastră de la Galaţi
la Carpaţi pînă la limita Bucovinei" 69.
Evenimentele din Dobrogea, între 19 august/I septembrie 1916 şi

23 decembrie 1916/5 ianuarie 1 9 1 7, supuse unei analize obiective, oferă
o serie de consideraţii şi învăţăminte de ordin politico-militar impor
tante pentru dezvoltarea gîndirii şi artei militare româneşti. Se eviden-
18 General R. Scărişoreanu, Fragmente din războiul 1916-1918. Istorisiri documen

tare, Sibiu, 1934, p. 124.
69 Les memoires du general Berthelot, cap. I, p. 11-12.
380
ţiază, în primul rînd, justeţea şi realismul condiţiilor puse de guvernul
român Antantei cu privire la frontul din Dobrogea în cazul intrării
Homâniei în război -.:- trimiterea de către Rusia a două divizii de in
fanterie şi una de cavalerie şi declanşarea ofensivei aliate pe frontul
de la Salonic la 7 /20 august 1916. Respectarea acestor condiţii ar fi
asigurat pe de o parte stabilitatea frontului nostru sudic, iar pe de
altă parte libertatea de acţiune necesară forţelor române de pe frontul
de nord şi nord-vest în operaţiile pentru eliberarea Transilvaniei de sub
dominaţia austro-ungară.
Obligaţiile asumate de marile puteri ale Antantei faţă de ţara
noastră - pe care o doreau intrată în război pentru a atrage asupra sa
cît mai multe forţe germane de pe propriile lor fronturi - nu au fost
însă respectate, ceea ce a creat României o situaţie dintre cele mai
grele. Forţele ruse trimise în Dobrogea au fost insuficiente ca număr
şi de slabă calitate, fapt recunoscut şi de generalul Aleksei Alekseevici
Brusilov, comandantul Frontului de sud-vest rus, şi de generalul A.M.
Zaioncikovski, comandantul Corpului 47 rus, destinat pentru întărirea
frontului dintre Dunăre şi Marea Neagră. Astfel, generalul A.A. Brusilov
afirma că : „Generalul Alekseev nu a dat - după părerea mea - mare
importanţă trupelor trimise în Dobrogea. Ar fi trebuit să trimită nu un
corp de armată cu două divizii de linia doua, ci o armată întreagă de
trupe bun.e" 70 ; de asemenea, este ilustrativ în acest sens faptul că ge
neralul A. M. Zaioncikovski a refuzat iniţial comanda corpului rus şi
numai după explicaţiile date de generalul M. V. Alekseev a acceptat
în cele din urmă comanda 7 1 .
In privinţa ofensivei ce trebuia declanşată pe frontul de la Salonic,
însuşi generalul francez Maurice Sarrail, comandantul trupelor aliate
din Balcani, a recunoscut că nu avea forţe suficiente pentru această
operaţie 72• Dimpotrivă, bulgarii au început ei ofensiva la 2/15 august
l Y16, obligînd forţele aliate de la Salonic să-şi utilizeze rezervele pentru
oprirea a�stei acţiuni. Totodată, comandamentul inamic, dîndu-şi seama
de slăbiciunea şi disfuncţionalităţile acestui front aliat, a dispus depla
sarea de trupe spre nord, la Dunăre. Dereglarea apărută în acţiunea de
coordonare a eforturilor militare române cu cele ale aliaţilor de pe tea
trul de acţiuni militare din Balcani - aşa cum aprecia un analist mili
tar în epocă - a avut consecinţe grave, căci „România se oferea ca o
pradă uşoară, dacă intervenţia ei nu era combinată cu o puternică ac
ţiune a aliaţilor în Balcani" 73.
Un alt aspect ce explică într-o anumită măsură evoluţia evenimen
telor militare din Dobrogea în a doua jumătate a anului 1916 vizează
importanţa total diferită ce a fost acordată acestei porţiuni de front de
10 RRM, vol. I, p. 436.

11 Jbtdem.
1: General Sarrail, Mon Commandement en Orient (1916-1918), Paris, 1920,
p. 136-138.
73 Malleterre, - Etudes et impressions de guerre, troisieme serie (Aout 1916 -
Jumet 1917), Paris, 1917, p. 163.
38 1
către beligeranţi în planurile lor de campanie. După cum se ştie, în Ipo
teza „Z", Planul de campanie român din 1916, frontului sudic i s-a
acordat o atenţie secundară în raport cu cel de nord şi nord-vest, care
avea drept scop eliberarea Transilvaniei, considerîndu-se puţin probabil
o acţiune ofensivă puternică a inamicului din această direcţie, idee, care,
de altfel, a fost susţinută şi de aliaţi 74• Mai ales că se sconta pe faptul
c5. trupele bulgare nu vor lupta împotriva celor ruse, avîndu-se în ve
dere afinităţile multiple între cele două ţări, element căruia comanda
mentul ţarist i-a acordat o însemnătate exagerată. De partea cealaltă,
Puterile Centrale au prevăzut, pentru cazul în care România ar fi in
trat în război alături de Antanta, ofensivă cu importante forţe ger
mano-bulgaro-turce în Dobrogea pînă la aliniamentul cel mai
scurt dintre Dunăre şi Marea Neagră pentru a atrage cît mai multe
forţe române din Transilvania pe acest front. Ulterior, se prevedea, în
deplină sincronizare a acţiunilor, ca România sa fie invadată de inamic
atît de la nord, prin străpungerea trecătorilor Carpaţilor, cit şi de la
sud, prin trecerea Dunării.
Astfel, Marele Cartier General român, conform planului de campa
nie definitivat cu acordul aliaţilor, a repartizat pentru frontul de sud
numai un sfert din totalul forţelor, cu misiunea de a respinge un even
tual atac bulgar şi de a menţine pe inamic la frontieră pînă la sosirea
ajutoarelor ruse, în timp ce Marele Cartier General german a •proiectat
de la început lovitura principală în Dobrogea.
Cînd s-a declanşat ofensiva inamică, forţele destinate apărării încă
nu intraseră în dispozitiv * şi prin urmare nu a fost posibilă coordonarea
eforturilor în vederea opririi ofensivei. Dispunerea diviziilor române la
Turtucaia, Silistra şi Bazargic, localităţi aflate la mari distanţe între
ele, variind între cca 60 şi 1 1 5 km, a pus probleme deosebite în privinţa
· realizării cooperării şi a oferit adversarului posibilitatea izolării lor şi
constituirii unei superiorităţi nete de forţe pe direcţiile lui d� ofensivă.
Ostaşii români, în faţa unui inamic ce era superior ca '1umăr si
mai ales ca înzestrare tehnică - artilerie grea şi aviaţie -, posesor �l
7·' La î n c lwierca t:·ata tivclor Ror:- â niei cu puterile Antantei a exist1t părerea ci
:a frontiera de sud nu era nici un perico:. In moci deosebit s-au pron unţat
î n acest sens conducătorii militari ai Rusiei. Generalul M . V. Alekseev cind
. -a numit pe generalul A. M . Zaioncicovski comandant al Corpului 47 rus, i-a
spus că „importanţa corpului său era c u totu! secundară şi că nu va întil n i
în Dobrogea n i c i o rezistenţă" ( RR1'vf, v o i . I, p . 9 4 ) . A pe�si stat u n timp şi
htrebarea da c ă soldatu'. bulgar va lupta împotriva c e l ui rus. „L a Sofia l u-·
mea se întreba cu oarecare ne :i:1işte cum o să lupte trupele bulgare împo
triva ruşilor ; neliniştea acesto::a n u era întemeiată. Bulgarii n-au făcut nici
o deosebire între ruşi şi româ n i " (GPnc:·al Ludendorff, op. cit., p. 337). C h iar
guvernul român „a crezut posibil să limiteze războiul pe singurul front und e
interesele vitale a'.e României e rau angajate ; se credea că u n război c u
Bulgaria se poate evita" (Campania română din 1 9 1 6 , traducere d i n limba e n
gleză, Iaşi, 1 9 1 8 , p. 16).
* La 1 9 august/I septembrie 1916, Divizia 1 7 infanterie en l a Turtucaia, D ivizia
9 infanterie l a Si!istra, Divizia 1 9 infanterie î n împrej urimile localităţii Ba
zargic, iar Corpul 47 rus abia era în marş spre Medgidia.
382
�Ionumentul ridicat la Chir
nogi, judeţul Constanta, în
ami ntirea ostaşilor români
care şi-au jertfit viata în
timpul luptelor pentru apă-
rarea Dobrogei
unei vaste experienţe de luptă - militarii germani avînd la activ doi

a:1i de război, iar cei bulgari un an -, au luptat cu pilduitoare vitejie ş1
eroism. Rezistenţa înverşunată a luptătorilor noştri a stîrnit admiraţia
corespondenţilor de presă străini aflaţi în România, care, prin nume
roase articole, au informat opinia publică internaţională despre efortu
rile imense depuse de poporul român spre a face faţă unei situaţii mi
litare tot mai precare, intervenite ca urmare a cauzelor arătate mai
înainte. Gazeta „11 Giornale d'Italia" din 19 noiembrie/2 decembrie 1916,
de exemplu, scria că : „Soldaţii români s-au bătut, nu exagerez cînd fo
losesc cuvîntul, ca nişte lei. Dacă cronicarii viitorului vor avea de făcut
obiecţiuni nu lor vor trebui să le fie făcute. Ţăranii acestor pămînturi,
care au cîntat atîtea secole «doina» tristă şi sentimentală printre defileele
cu ape murmurătoare şi brazii unduind în vînt ai munţilor Carpaţi şi
vastele cîmpii solitare ale Moldovei şi Munteniei, au dovedit că ştiu şi
să moară atunci cînd o cere patria" 75•
Vitejia ostaşilor româqi şi-a avut izvorul în cauza dreaptă pentru
care luptau, în voinţa lor neclintită de a împlini porunca înaintaşilor, de
a apăra teritoriul sacru al patriei de năvala duşmană, jertfindu-şi viaţa
pentru libertate, pentru unirea tuturor românilor şi a teritoriilor stră

moşeşti în cuprinsul unuia şi aceluiaşi stat naţional unitar şi indepen
dent.
;; Docume nte străine, p. 125-126.
383
Capitolul VIII
LUPTELE ARMATEI ROMÂNE

PENTRU APĂRAREA
ALINIAMENTULUI DE PE CARPAŢI
(SEPTEMBRIE-NOIEMBRIE 1916)
In timp ce în Dobrogea armata română susţinea un eroic şi exem

plar efort de rezistenţă în faţa unui inamic superior în efective şi ar
mament, s-au intensificat la maximum acţiunile de apărare pe frontul
cu amplitudinea de peste 950 km din lungul Carpaţilor. Disputate în
condiţii strategice complexe, deosebite, acţiunile militare din lunile sep
tembrie-noiembrie 1916 au avut ca obiectiv principal : bararea accesului
marilor unităţi din Grupul de armate arhiducele Carol în zonele sub
montane şi de cîmpie, bogate în resurse umane şi ·materiale ; dejucarea
planului coaliţiei imperialiste a Puterilor Centrale de scoatere a Româ
niei din luptă, de aservire economică, politică şi militară a ţării.
PLANUL COMANDAMENTULUl Contraofensiva dezvoltată de arma

INAMIC PENTRU CONTINUAREA tele germano-austro-ungare în
OFENSIVEI DIN TRANSILVANIA Transilvania a încurajat comanda
ŞI PATRUNDEREA LA SUD DE mentul inamic în elaborarea unor
CARPAŢI noi planuri pentru cotropirea în con
tinuare a pămîntului românesc.
Concepţia acţiunii ce se preconiza a se declanşa a fost sintetizată
de generalul Erich von Falkenhayn, comandantul Armatei 9 germane :
„Mişcarea generală de înaintare avea ca idee de bază trecerea munţilor
o dată cu inamicul sau, în cel mai rău caz, înainte ca el să aibă timpul
a se instala în lucrările de fortificaţie exi.<;tente pe înălţimile trecăto
rilor [ ... ]. Recunoaşterile mele din văile Jiului şi Oltului îmi demon
straseră greutăţile imense ce ar fi întimpinat pătrunderea noastră în
România, dacă se dădea răgaz inamicului să-şi poată pregăti o defen
sivă metodică în munţii Transilvaniei" 1.
1 General Erich von Falkenhayn, Campania Armatei 9-a împotriva romdnHor şt

ruşilor 1916/11, Bucureşti, 1937,
p. 105.
384
Pentru atingerea acestui obiectiv, pe data de 25 septembrie/8 oc
tombrie 1 916, comandamentul suprem german a transmis Armatei 9
germane o directivă prin care ordona ca marile unităţi din subordine
să dezvolte o ofensivă pe două direcţii divergente : „o urmărire fără
preget a inamicului, cu efortul în direcţia generală Bucureşti" 2, deci
spre sud ; o a doua, executată cu o grupare de infanterie şi cavalerie
care să acţioneze prin trecătoarea Oituz spre Tîrgu Ocna, deci spre
nord-est.
Cu toate că o asemenea operaţie ducea la dispersarea forţelor,
riscul era acceptat deoarece, aşa cum justifica şi generalul Falkenhayn, ·
constituia ,,singurul mijloc indicat pentru obţinerea rezultatului dorit" 3•

Comandamentul suprem german şi-a propus în consecinţă, pe de
o parte, să forţeze trecătorile Carpaţilor din mişcare, urmărind înde
aproape trupele române, fără să le lase timpul necesar pentru organi
zarea unor aliniamente puternice de apărare, cu efortul principal in
dreptat pe direcţia Bucureşti, ceea ce impunea o străpungere, fie prin
trecătoarea Predeal, fie prin culoarul Rucăr, Bran ; pe de altă parte,
intenţiona să aplice o lovitură secundară spre nord-est, prin trecătoarea
Oituz, spre sudul Moldovei, cu scopul de a tăia comunicaţiile armatei
române c:lin Moldova, a împiedica o eventuală afluire a întăririlor ruse
spre Cîmpia Română şi a asigura libertatea de acţiune a trupelor de
pe direcţia principală. ln acest mod, adversarul urmărea să cucerească
cu rapiditate Capitala, să fragmenteze armata română în trei părţi
şi să nimicească forţele române din vestul Munteniei şi Oltenia, care
ar fi rămas complet încercuite de trupe ale Puterilor Centrale.
Intenţiile şi acţiunile duşmanului, îndreptate spre scoaterea cit
mai grabnică a României din război şi ocuparea regiunilor deosebit
de bogate în grîne şi petrol cuprinse între Carpaţii Meridionali şi Du
năre, au fost spulberate de rezistenţa înverşunată opusă de armata
română. Comandamentul. inamic a fost nevoit, după trei săptămîni de
intense eforturi, să renunţe la planul iniţial şi să dea la 1 5/28 octom
brie o nouă directivă în care se prevedea : „Armata 9, întărită cu di
viziile 41 şi 1 09, îşi deplasează efortul principal la aripa dreaptă (Sur
duc, Vulcan), fără a renunţa la continuarea presiunii la pasul T.[urnu]
Roşu şi la sud de Braşov" 4.
Aşadar, eşuînd în încercarea de la sfîrşitul lunii septembrie şi
începutul lunii octombrie de cucerire din mişcare a trecătorilor, ina
micul a renunţat la planul iniţial, adoptînd altul nou, în care efortul
principal de străpungere a fost mutat în valea Jiului, la flancul drept
al Armatei 9 germane.
Ofensiva pe valea Jiului prezenta serioase avantaje pentru ata
cator : din depresiunea Petroşani, spre sud, zona muntoasă fiind cea
z I btdem, p. 106.
1 I bidem, p. 107.
• RRM, vol. III, partea I, p. 96.
385
m&i îngustă din ·Carpaţii Meridionali (aproximativ 24 km, iar de pe
creastă - 1 5-20 km) ; asigura o foarte bună bază de plecare pe
creastă între muntele Oslea şi rîul Jiu, cu o lărgime de aproximativ
40 km �i cu numeroase căi de acces (drumuri �i poteci) spre sud ;
atacul urma să se producă de sus în jos ; pătrunderea în Oltenia nu
erei amenintată din flancuri, comandamentul român nedispunînd de
rezerve în �dîncime, iar Divizia 11 infanterie română, care apăra di
recţia, pe un front larg, avea efectivele mult diminuate datorită atît
pierderilor suferite în luptele anterioare, cît şi reducerii acestora prin
trimiterea unor batalioane în rezerva de armată sau pe valea Oltului.
în ansamblu, operaţiile trupelor Puterilor Centrale pentru stră
pungerea Carpaţilor au cuprins două etape principale. Prima, desfăşu
rată între 26 septembrie/9 octombrie şi 15/28 octombrie corespunde în
cercc'i rilor forţelor germano-austro-ungare de a cuceri din mişcare tre
cătorile din Carpaţi ; a doua, între 15/28 octombrie şi 13/26 noiem
uric a inclus ofensiva generala a trupelor inamice în Carpaţii Meridio
nali şi de Curbură, de la Orşova pînă la trecătoarea Oituz, cu efortul
principal în valea Jiului .
ln prima etapă, pentru forţarea din mişcare a trecătorilor, adver
sarul a realizat următoarea grupare de forţe :
Armata 1 austro-ungară (comandant : general Arz von Straussen
burg) 5 cu Corpul 1 1 armată (Brigada Papp şi Regimentul 16 bavarez,
diviziile 5 şi 1 1 cavalerie austro-ungare, brigăzile 202 honvezi şi 73
infanterie austro-ungară), între Iacobeni şi vîrful Reţitiş ; Corpul 21
arinată (Brigada 74 infanterie austro-ungară, Divizia 72 infanterie
austro-ungară, Detaşamentul Sander), între Bilbor şi inclusiv trecătoa
rea Bicaz ; Corpul 6 armată (Divizia 61 infanterie austro-ungară, Bri-
5ada 1 cavalerie, Divizia 39 honvezi între exclusiv trecătoarea Bicaz, in
clusiv valea Uzului.
Armata 9 germană 6 (comandant : general Erich von Falkenhayn)
cu Corpul de cavalerie Schmettow (diviziile 3 cavalerie germană, 1 cava
lerie austro-ungară, divizia 71 infanterie austro-ungară), între exclusiv
valea Uzului, inclusiv valea Caşin ; Corpul 39 rezervă german (divi
ziile 89 şi 1 87 infanterie germane, 51 honvezi), între exclusiv valea Caşin,
inclusiv muntele Velicanul ; Corpul 1 rezervă german, cunoscut şi sub
denumirea de Grupul Morgen (diviziile 76 rezervă germană, 12 bavareză,
Brigada 8 munte austro-ungară), în culoarul Rucăr, Bran ; Grupul Krafft
(Corpul alpin german, cu brigăzile 2 şi 1 0 munte austro-ungare), pe
valea Oltului ; Grupul Kneusll (Divizia 11 bavareză, Brigada 144 mixtă
austro-ungară, Divizia 6 cavalerie germană, batalioanele 4 şi 5 ciclişti),
pe valea Jiului ; Grupul Szivo (Brigada 145 mixtă austro-ungară, De
taşamentul Dunărea) acţiona în sectorul Cerna. în rezerva trupelor din
� I b idem, p. 6-7.
o I bi dem, p. 7-9.
386
Transilvania (.a Grupului de armate arhiducele Carol) se găseau : Di
vizia 8 rezerv[1 bavareză, în curs de debarcare la Sighişoara, Divizia 1 0
infanterie bavareză, î n deplasare către zona de acţiune a Armatei 1
austro-ungară, Divizia Î cavalerie germană, în mişcare pe calea ferata
către Armata !.I germană 7.
Sub aspectul structurii de comandament a fortelor germane şi
austro-ungare ce acţionau pe frontul din Transilv�nia, Armata 1
austro-ungară se subordona, din punct de vedere operativ, Armatei 9
german�.
în prima etapă a ofensivei pe Carpaţi, inamicul a reuşit să con
ce�1t:e�e 1 4 . divizii de infanterie, 6 divizii şi o brigadă · de cavalerie, 3
bng·az1 de mfanterie, 3 detasamente tactice 3 brigăzi de munte si o
brigadă de ciclişti. Forţele P�terilor Central� totalizau : 183 batalioane
de infanterie, 168 escadroane de cavalerie, 253 baterii de artilerie,
1 105 mitraliere, o secţie de autoblindate, 5 trenuri blindate şi 6 esca
drile de aviaţie s.
Pentru desfăşurarea operaţiei ofensive în cea de a doua etap&,
comandamentul suprem advers a deplasat în Transilvania alte 5 di
vizii de infanterie, ridicînd numărul acestora la 19, al batalioanelor de
infanterie la 226, al escadroanelor d� cavalerie la 1 72, al bateriilor de
artilerie la 304, iar al mitralierelor la 1 379. Printr-o astfel de concen
trare de forţe se mai urmărea împiedicarea reluării ofensivei trupelor
române pe frontul din 1 ransilvania.
Trupele inamice, concentrate în spaţiul transilvan, erau experi
mentate în ducerea luptelor în condiţii de teren şi stare a vremii di
verse. Din cele 19 divizii de infanterie, 7 (diviziile bavareze şi Brigada
<le vînători de munte) erau mari unităţi instruite pentru acţiuni în
munţi care, împreună cu cele trei brigăzi de munte austro-ungare (2,
8, 1 0), compuneau o forţă redutabilă, specializată pentru lupta în teren
accidentat.
Toate acestea au conferit trupelor germano-austro-ungare su
perioritate faţă de trupele române. Marele merit al ofiţerilor şi solda
vilor români este că nu s-au lăsat copleşiţi psihologic de acest avantaj al
adversarului, ci s-au bătut cu bărbăţie şi au găsit remedii pentru a-l
contracara, între care patriotismul înflăcărat, conştiinţa cauzei drepte
pentru care luptau ocupînd un loc de frunte.
Pe timpul desfăşurării acţiunilor ofensive prin care se viza cu
cerirea trecătorilor din mişcare, în tabăra inamică au avut loc ample
restructurări la nivel de comandament. Astfel, comandamentul suprem
inamic a hotărît, la 30 septembrie/1 3 octombrie, constituirea Grupului
de armate arhiducele Carol (cu punctul de comandă la Oradea), în corn-
1 Ibidem, p. 6-7.
s Ibidem, p. 9-10.
387
punerea căruia intrau Armata 9 germană şi armatele 1 şi 7 austro
ungare. Infiinţarea noului comandament, pentru realizarea concen
trării şi unificării comenzii trupelor germane şi austro-ungare ce ac
ţionau pe frontul din Transilvania, a generat anumite fricţiuni în tabăra
inamică, după cum rezultă din relatările generalului Erich von Fal
kenhayn : „Desigur că ea [măsura de constituire a grupului de ar
mate - n.n.] nu însemna o recunoaştere a meritelor mele personale
sau ale Armatei 9, pe timpul marşului victorios în Transilvania. Nici
din punct de vedere operativ nu i-am văzut folosul. Trebuia ca ori să
subziste situaţia actuală sau Armata 1 austriacă să fie pusă sub or
dinele arhiducelui ; Armata 9 trebuia să rămînă independentă, adică
sub ordinele imediate ale comandamentului suprem german. Se poate
chiar afirma că aceste dispoziţiuni de comandament erau vulnerabile,
unind o armată a cărei deviză era ofensiva brutală, cu alte două ar
mate, care aveau mai mult misiuni defensive. Nu se putea deci evita
ca interesele armatei ofensive să nu sufere din cauza celor ale arma
telor defensive, cu atît mai mult cu cît tînărul comandant domnesc
trebuia să resimtă penibil marşul victorios al Armatei 9, după retra
gerea, chiar trecătoare, a armatelor 1 şi 7 austriece" 9•
. In aceeaşi zi - 30 septembrie/13 octombrie - comandantul
grupului de armate a transmis Armatei 9 germane ordinul de operaţii
care prevedea : „Prima parte a misiunii forţelor utilizate împotriva
României, sub conducerea Excelenţei voastre, fiind îndeplinită repede
şi complet, revine acum grupului meu de armate misiunea de a face
pe inamic inofensiv, prin distrugerea definitivă a armatei sale sau a
forţelor ei principale, înainte de a-i sosi ajutoare. [ ... ] Forţele principale
române [ ... ] trebuiesc căutate în direcţia Bucureşti. De aci rezultă
şi direcţia principală a Armatei 9 [ ... ] Alegerea direcţiei pe care
Excelenţa voastră va da lovitura cu grosul forţelor : Cîmpulung, 'I îrgo
vişte sau spre Ploieşti, depinde de locul pe unde va reuşi spărtura prin
fortificaţiile de frontieră" 10.
Aşadar, se menţinea şi în acest ordin de operaţii ideea străbaterii
din mişcare a trecătorilor, cu efortul spre Bucureşti, acţionîndu-se
ofensiv în fîşia Bran, Cîmpulung, Predeal, Ploieşti.
Rămînea totuşi de văzut unde se va produce „spărtura". Coman
dantul grupului de armate a lăsat iniţiativa pentru aceasta comandan
tului Armatei 9 germane ; generalul Erich von Falkenhayn va adopta
în consecinţă propria decizie : „Mi-am format astfel definitiv convin
gerea că o trecere a munţilor, înainte de a începe vremea rea nu mai
.
�
�r� posibil� decît în reg unea Surduc [valea Jiului
.
n.n .]" 1i. Pregă -
-
t�r1l � ulterioare ale mam1culm au fost executate în spiritul acestei ho
.
tariri.
�o Ge�eral Erich von Falkenhayn, op. cit., p. 114.

Ibidem, p. 1 14.
u ibidem, p. 132.
388
SCHIMBAREA PLANULUI DE Rezultatele înfruntărilor de pe fron
CAMPANIE AL COMANDAMENTU tul din Dobrogea au influenţat în
LUI ROMAN ; CONCEPŢIA ACŢIU
NILOR PENTRU APARAREA ALI mod hotărîtor comandamentul ro
NIAMENTULUI DE PE CARPAŢI mân, determinîndu-1 să modifice
planul iniţial de campanie. La 25 au
gust/7 septembrie, a doua zi după căderea Turtucaiei, Marele Cartier
General, analizînd situaţia, a ajuns la concluzia că se impunea întărirea
de urgenţă a forţelor din Dobrogea cu mari unităţi din gruparea de
ofensivă ce opera în Transilvania. Noile condiţii create, care „cereau
restabilirea liniştii şi încrederii, au determinat Comandamentul de că
petenie român să întărească frontul din Dobrogea, la început -pentru a
opri înaintarea inamicului la sud de calea ferată Cernavoda, Constanţa
şi, mai tîrziu, pentru a restabili situaţia printr-o acţiune decisivă contra
armatelor bulgaro-germane ameninţătoare" 12. In consecinţă, înainte de
schimbarea situaţiei pe frontul din Transilvania, prin concentrarea Ar
matei 9 germane, Marele Cartier General român a hotărît oprirea, pen
tru scurtă vreme, a ofensivei pe acest front şi trecerea la ofensivă pe
frontul din Dobrogea, întărind în acest scop frontul de sud cu mari uni
tăţi luate de la armatele 1 , 2 şi de Nord ce operau în Transilvania.
Intre factorii care au silit comandamentul român să modifice pla
nul iniţial de campanie s-a numărat faptul că aliaţii României nu şi-au
respectat angajamentele asumate. Astfel, comandamentul rus nu a ur
gentat transportul corpului de armată destinat frontului dobrogean ; ge
neralul Joseph Joffre, deşi promitea sprijinul Armatei de Orient, de
sub comanda generalului Maurice Sarrail, care urma să întreprindă ac
ţiuni ofensive împotriva armatei bulgare, făcea menţiunea că = „Ar fi
totuşi o greşeală de a crede că aceste atacuri vor avea neapărat rezulta
tul de a micşora forţele bulgare concentrate în valea Dunării sau chiar
de a împiedica pe bulgari să ridice cîteva din trupele de pe frontiera
greacă, dacă ei au hotărît să înfrunte orice riscuri pe acest front" 13•
Pe drept cuvînt, unii analişti români ai situaţiei acelui moment au
acuzat pe aliaţi de lipsă de realism 14 ; afirmaţia că pe frontul transilvan
din partea inamicului „nu vine pînă în prezent românilor nici o ame
ninţare" 15 pare de-a dreptul bizară, în condiţiile cînd încă de la 19 au
gust/! septembrie inamicul începuse concentrarea forţelor şi mijloa
celor pentru a trece la contraofensivă împotriva trupelor române 16•
La 26 septembrie/9 octombrie forţele române destinate apărării
Carpaţilor se găseau în dispozitiv de apărare între Şaru Dornei şi Or
şova, astfel 17 :
11 RRM, vol. II, p. 3.

ta J btdem,p. 7-8.
u Generalul G.A. Dabija, Armata română în. războiul mondial (1916-1918), voi. II,
Bucureşti, Jf.al, p. 165.
15 RRM, vol. II, p. 9.
1' Jbtdem, vol. I, p. 241-247.
u l btdem, vol. III, partea I, p. 4-6.
389
La un post de mitralieră în aşteptarea forţelor inamice invadatoare
Armata de Nord (comandant : general de divizie Constantin Pre

san), cu Divizia 14 infanterie pe văile Bistricioarei şi Bicazului ; Divi
zia 7 infanterie şi Brigada 4 călăraşi, între inclµsiv trecătoarea Ghimeş,
Făget şi inclusiv valea Dofteanei ; Divizia 15 infanterie şi Divizia 2 ca
valerie între inclusiv valea Slănicului şi inclusiv valea Caşinului.
In rezerva armatei, Divizia 8 infanterie în raionul Sănduleni, Valea Rea,
Moreni, Enăcheşti (sud-vest Bacău) ; Brigada 1 5 mixtă la Oneşti ; la jonc
ţiunea cu Armata 9 rusă era dispusă Brigada 4 mixtă între Şaru Dornei
şi Bilbor.
Armata 2 (comandant : general de divizie Alexandru Averescu) cu
Corpul 3 armată (comandant : general de divizie Constantin Tănăsescu),
avind în compunere Brigada 7 mixtă între exclusiv valea Caşinului şi
inclusiv valea Zăbalei ; Divizia 6 infanterie între exclusiv valea Zăba
lei şi inclusiv vîrful Siriu ; Divizia 3 infanterie între exclusiv vîrful Si
riu şi inclusiv pasul Predeluş ; Corpul 2 armată (comandant : general de
divizie Dimitrie Cotescu) avînd în compunere Divizia 21 infanterie între
inclusiv muntele Susaiul şi inclusiv Predeal ; Divizia 1 0 infanterie între
exclusiv Predeal şi inclusiv muntele Velicanul ; Divizia 22 infanterie
intre inclusiv vama Strunga şi inclusiv muntele Strîmtu. în rezerva ar
matei : Divizia 4 infanterie, în curs de refacere într-un raion cu centrul
la Băicoi ; Divizia 16 infanterie, în curs de afluire de pe frontul Du
nării în fîşia de apărare a Armatei 2 ; Brigada 2 călăraşi în refacere la
Cîmpina ; Brigada 3 călăraşi în refacere la Cislău. Mai erau în curs de
390
afluire din Dobrogea : Divizia 1 2 infanterie şi Divizia 3 trăgători rusă 18,
destinate tot Armatei 2.
Armata 1 (comandant : general de divizie Ioan Culcer), cu Corpul 1
armată (comandant : general de brigadă Nicolae Petala), avînd în com
punere Divizia 23 infanterie între cursul superior al rîului Argeş şi rîul
Olt exclusiv ; Divizia 13 infanterie între rîul Olt şi trecătoarea Novaci,
Sebeş inclusiv ; Brigada 1 călăraşi la Perişani ; Divizia 1 1 infanterie în
tre exclusiv trecătoarea Novaci, Sebeş şi inclusiv vîrful Oslea ; Divizia 1
infanterie între exclusiv vîrful Oslea (1946 m) din munţii Vîlcan şi ex
clusiv localitatea Hinova (pe Dunăre). In subordinea Armatei 1 se găsea
şi Detaşamentul Dunărea în apărare între inclusiv Hinova şi inclusiv
Islaz (gura Oltului). în rezerva de armată urmau să fie grupate 6 ba
talioane de infanterie luate de la Corpul 1 armată ; ele au rămas însă
la acest corp, nemaiputînd fi grupate în rezerva de armată. Forţele
române de pe arcul carpatic totalizau 1 6 divizii de infanterie , o divizie
de cavalerie, 3 brigăzi mixte şi 4 brigăzi de călăraşi.
Aşadar, 3 armate erau dispuse în cordon pe lanţul muntos, pe un
tront de peste 950 km. Trupele aflate în rezerva acestor armate erau
insuficiente ; c:Joar la Armata de Nord se afla o divizie de infanterie şi
o brigadă de cavalerie, în timp ce Armata 1 nu dispunea de nici un fel
de rezervă, iar Armata 2 de efective puţin importante.
Adversarul realiza un raport de forţe superior în artilerie (304j221
baterii) şi în cavalerie (1 72/65 escadroane), aproape egal în infanterie
(226/241 batalioane), acesta din urmă fiind suplinit de armamentul au
tomat (mitraliere şi puşti-mitraliere) la care atacatorul deţinea un avan
taj net faţă de trupele române (1 379/372 mitraliere).
Cît priveşte nfortificaţiile de pe frontieră" ale trupelor noastre,
acestea erau bine organizate pe sistemul poziţiilor de apărare formate
din 2-3 tranşee pe creastă, cu poziţii de tragere ale artileriei de însoţire
în spate (pe văi sau platouri), locaşe de tragere pentru mitraliere. Nu
erau lucrări betonate sub forma cazematelor pe căile de acces şi în
punctele obligate de trecere, iar sistemul de obstacole genistice explo
zive şi neexplozive era insuficient dezvoltat. Inamicul, concentrînd forţe
superioare într-un punct, putea să rupă cu relativă uşurinţă acest „cor
don" subţire, să pătrundă în adîncime şi să execute învăluiri şi întoar
ceri. Cu atît mai glorioasă apare în retrospectivă istorică rezistenţa opusă
forţelor germano-austro-ungare de marile unităţi române în toamna
anului 1916 pe Carpaţi, cu cît ele au avut a depăşi numeroasele avan
taje deţinute de inamic şi, deopotrivă, unele insuficienţe proprii (infe
rioritate în armament, nespecializarea majorităţii efectivelor pentru lupta
în munţi, absenţa unor mijloace de transport moderne cu care să execute
rapid manevre pe linii interioare etc.).
tt> A fost deplasată în scurt timp în Dobrogea, neparticipînd la apărarea pe Car

paţi (Mareşal Alexandru Averescu, Notiţe zilnice din război. 1 916-1918, Bucu
reşti, 1937, p. 54-55).
391
O scurtă analiză a situaţiei forţelor române destinate apărării Car
paţilor scoate în evidenţă că dispozitivul strategic realizat avea : aripa
sa stingă mai slabă (Armata 1 ) ; centrul (Armata 2) mai puternic, însu
mînd majoritatea forţelor şi mijloacelor ; aripa dreaptă (Armata de Nord)
se găsea, atît prin natura terenului, cit şi a forţelor din compunere,
într-o situaţie bună pentru apărare.
Marele Cartier General român a apreciat judicios că în situaţia
dată trebuia să concentreze efortul apărării Carpaţilor pe centru (Car
paţii de Curbură, culoarul Rucăr, Bran) pentru a închide căile de acces
(cele mai scurte) spre capitala ţării şi a evita fragmentarea dispoziti
vului strategic român în perspectiva executării unor posibile două lo
vituri convergente din nord şi sud spre Bucureşti.
Decizia comandamentului suprem român de a organiza apărarea pe
Carpaţi îmbracă deopotrivă semnificaţii politice şi militare de prim
rang. In cea dintîi categorie se include faptul că, în pofida presiunilor
exercitate de aliatul rus - comandamentul suprem ţarist voind, aşa
cum s-a văzut, organizarea apărării pe aliniamentul Siretului -, con
ducerea naţională a hotărît apărarea cu propriile forţe a teritoriului,
neacceptînd abandonarea vreunei porţiuni a acestuia fără a se opune
din răsputeri năvalei duşmane. Din punct de vedere militar, rezistenţa,
exclusiv cu propriile forţe, în faţa armatelor a două mari imperii şi ale
statelor aliate acestora evidenţia încrederea în capacitatea poporului
nostru de a-şi apăra - aşa cum a făcut-o de atîtea ori de-a lungul seco
lelor - fiinţa şi pămîntul străbun. Atît politic, cît şi militar decizia luată
reprezenta un act de demnitate şi suveranitate naţională, propriu unui
popor liber, stăpîn pe destinul său.
DESFAŞURAREA OPERAŢIEI STRA Acţiunile militare în zona trecăto

TEGICE DE APARARE EXECUTATA rilor din Carpaţi s-au desfăşurat
DE ARMATA ROMANA PE CAR
PAŢI IN SEPTEMBRIE-NOIEMBRIE iniţial, în cursul lunii septembrie,
1916 la flancul drept al grupării inami
cului din Transilvania - la început
Armata 9 germană, ulterior Armata 1 austro-ungară. Treptat, ele au
crescut în intensitate, dobîndind un caracter decisiv, pe măsură ce ina
micul a concentrat noi forţe.
Intre 1/14-9/22 septembrie, inamicul, constituind o grupare tac
tică sub comanda generalului Edwin Sunkel (Brigada 1 44 infanterie
austro-ungară, 6 batalioane din Divizia 187 infanterie germană şi 3 ba
talioane vînători de munte din Corpul alpin german) 19, a executat un
puternic contraatac împotriva trupelor Diviziei 1 1 infanterie (coman
dant : generhl de brigadă Dumitru Cocorăscu), aflate în apărare în
trecătoarea Merişor, interzicînd direcţia Haţeg, Petroşani. Scopul acestui
contraatac - desfăşurat în strînsă legătură cu acţiunile de la Sibiu,
19 RRM, vol. II, p. 241.
392
preconizate a fi declanşate după mijlocul lunii septembrie ....,... . era de a
îndepărta pericolul ce-l prezenta Divizia 1 1 infanterie pentru depresiu
nea Haţegului şi calea ferată Arad, Deva, pe care erau transportate
trupele din compunerea Armatei 9 germane. După atacuri susţinute ale
inamicului şi contraatacui"i repetate ale trupelor române, bătălia de la
Merişor-Petroşani s-a încheiat în ziua de 1 0/23 septembrie cu replierea
Diviziei 1 1 infanterie.
Potrivit ordinelor date de comandantul Armatei 9 germane, au
fost regrupate mai multe batalioane aparţinînd Diviziei 187 infanterie
şi Corpului alpin, aliniamentul atins de Brigada 1 44 infanterie fiind
organizat defensiv cu sprijinul a 2 batalioane şi 2 baterii de artilerie
din marile unităţi germane. Aceste trupe au fost puse sub comanda
generalului Hans von Busse. Sesizînd slăbirea grupării duşmanului,
Armata 1 română a întărit Divizia 1 1 infanterie cu trupe luate de la
Divizia 1 infanterie şi a ordonat redobîndirea terenului pierdut. Ac
ţiunile ofensive ale marilor unităţi române au început în ziua de 12/25
septembrie ; în ziua de 1 4/27 septembrie trupele eliberatoare au intrat
din nou în depresiunea Petroşani.
în bazinul Jiului fiecare palmă de pămînt a fost disputată cu în
dîrjire, adesea prin lupte la baionetă, în pofida copleşitoarei superiori
tăţi a adversarului. Comentînd acţiunile din această zonă, în special
cele din perioada 1/14-6/19 septembrie, corespondentul german de
război Karl Rosner sublinia rezistenţa eroică a soldaţilor români şi di
băcia lor în folosirea j udicioasă a terenului. „Românii - nota el -
s-au arătat adversari curajoşi şi dîrji, care ştiau să se folost;?ască şi de
cel mai mic avantaj pe care-l oferea terenul accidentat şi prăpăstios al
munţilor" 20•
Reluarea acţiunilor ofensive vrăjmaşe pe valea Jiului s-a produs
între 1 8 septembrie/I octombrie - 20 septembrie/3 octombrie concomi
tent cu bătălia de la Sibiu. Inamicul a deplasat în zonă Brigada 2 munte
austro-ungară, care a fost introdusă în bătălia de la Petroşani pe direcţia
vîrful Făgeţel, vest Uricani, vîrful Şigleul Mare. Presată puternic pe
stînga şi ameninţată cu învăkirea de forţe superioare, Divizia 11 infan
terie a fost nevoită să se replieze din nou. Contraatacul executat de
divizie în ziua de 20 septembrie/3 octombrie a avut ca rezultat recuceri
rea înălţimilor Muncelul şi Şigleul Mic 21• Pe restul frontului, situaţia a
rămas neschimbată. Astfel, inamicul a izbutit să înainteze pînă la
vechea frontieră şi să controleze depresiunea Petroşani, spaţiu necesar
pentru a continua ofensiva pe această direcţie cu forţe superioare nu
meric trupelor române aflate în apărare. Replierea Diviziei 1 1 infan
terie în această zonă a limitat, de asemenea, posibilităţile exi!;)tente ca,
printr-o înaintare în depresiunea Haţegului, să se intercepteze comu
nicaţiile de rocadă ale Armatei 9 germane de pe valea Mureşului.
2° Karl Rosner, De la Sibiu pinii la Siret. Impresiunile unui corespondent de

război, Bucureşti, 1917, p. '11.
21 RRM, vol. II, p. 822.
393
In sectorul Cerna, inamicul a trecut la ofensivă concomitent cu
gruparea din valea Jiului în scopul de a fixa forţele Diviziei 1 infan
terie (comandant : general de brigadă Ion Dragalina), a zădărnici
manevra de forţe de la această mare unitate la Divizia 1 1 infanterie.
precum şi susţinerea Corpului 1 armată în bătălia de la Sibiu.
Ofensiva s-a declanşat pe întregul front al diviziei (de la vîrful Coco
şului pînă la Orşova) 22, în ziua de 18 septembrie/! octombrie. Un prim
succes înregistrat în această zi de către adversar - ocuparea localită
ţilor Berzasca şi Topleţ, precum şi a părţii de vest a oraşului Orşova -
a fost anulat imediat de trupele române. Contraatacat puternic, inami
cul a fost respins pe baza sa de plecare, iar localităţile eliberate. In
acest sector unităţile inamicului au fost nevoite să treacă în apărare,
fapt ce a permis Armatei 1 române să dirijeze unele batalioane de la
Divizia 1 infanterie spre valea Jiului, unde în acel timp se dădeau lupte
înverşunate.
Un alt raion de înfruntare crîncenă a fost, la începutul lunii sep
tembrie, intrarea în defileul Oltului, la Tălmaciu, şi în munţii Lotru
lui, unde adversarul a angajat Corpul alpin pentru întoarcerea apă
rării.
La sfîrşitul lunii septembrie, forţele germano---austro-ungare au
trecut la aplicarea planului de acţiune iniţial - forţarea munţilor prin
menţinerea contactului strîns cu trupele române sau înainte ca ele să
aibă timpul necesar pentru a se instala în lucrările de fortificaţie exis
tente pe înălţimile adiacente trecătorilor din lanţul Carpaţilor.
Inamicul şi-a concentrat efortul, într-o primă etapă, în Carpaţii
de Curbură şi în culoarul Rucăr, Bran. Luptele din acest sector · al
Carpaţilor au căpătat un caracter deosebit de înverşunat, îndeosebi · în
trecătorile Predeal, Rucăr, Bran, Oituz, Turnu Roşu, Surduc (Lainici).
Trecătoarea Predeal. în dimineaţa zilei de 26 septembrie/9 octom

brie, Divizia 2 1 infanterie română, care avea misiunea de a interzice
pătrunderea inamicului spre pasul Predeal, a început să-·şi regrupeze
forţele spre interiorul defileului Timiş, fixîndu-şi elementele dispoziti
vului pe forme tari de teren, favorabile unei rezistenţe active şi eficace.
Către după-amiaza zilei, unităţile componente ale diviziei au intrat în
acest dispozitiv, rezemîndu-şi flancurile la est pe înălţimea Piatra Mare,
iar la vest pe înălţimea Cristianul Mare.
Divizia 51 honvezi, în urma replierii Diviziei 21 infanterie română,
a înaintat de la Braşov spre trecătoarea Predeal, ajungînd în seara zi
lei de 26 septembrie/9 octombrie la Timişu de Jos. Acţiunilor violente
declanşate de inamic în zilele de 27 septembrie/10 octombrie şi 28 sep
tembrie/1 1 octombrie, Divizia 21 infanterie română le-a opus o rezis
tenţă înverşunată, reuşind să-şi păstreze poziţiile în timpul celor două
zile, după care, sub presiunea deosebit de puternică a trupelor inamice,
22 Ibidem, p. 826.
394
Aspect din timpul luptelor pentru apărarea pasului Predeal (octombrie 1 9 16)
mult mai numeroase, s-a retras pe o poziţie din apropierea vechii

graniţe.
Datorită intensificării în continuare a atacurilor adverse asupra
pasului Predeal, Diviziei 21 infanterie i s-au trimis în ajutor Regimen
tul 6 infanterie din Divizia 4 şi 2 batalioane de la Divizia 1 0 infanterie ;
ulterior - pînă la 1/14 octombrie -, şi Divizia 1 0 infanterie, cu întregul
efectiv, a fost dirijată spre această zonă, cu misiunea zăvorîrii ferme a
trecătorii în faţa presiunii concentrice executată de Divizia 5 1 hon
vezi şi unele elemente din diviziile 76 rezervă şi 187 infanterie ger
mane. Astfel, la începutul lunii octombrie pasul Predeal era apărat de
Grupul „Predeal", în compunerea căruia intrau Divizia 21 infanterie
(comandant : general de brigadă Dumitru Lambru) şi Divizia 1 0 infan
terie (comandant : general de brigadă Arthur Văitoianu), ambele divizii
aparţinînd Corpului 2 armată. Lărgimea fîşiei de apărare era de apro
ximativ 15 km (între muntele Susai şi vîrful Velicanul) ; forţele şi mij
loacele Grupului "Predeal" cuprindeau 23 batalioane de infanterie şi
l B baterii de artilerie 23•
In fîşia de apărare a Grupului „Predeal", adversarul a angajat
Divizia 5 1 honvezi şi Divizia 187 infanterie germană, forţele şi mij
loacele acestora însrunînd 18 batalioane de infanterie şi 37 baterii de
artilerie 24•
23 Ibidem, vol . III, partea I, p. 527-528.

21
General Erich von Falkenhayn, op. cit., p. 100.
395
LUPTELE DIN PASUL PREDEAL 26.09/09. 10 - 12/2.5. 1 1 . 19 16
...
Trupe române
S1tuoţ10 trupelo1
lu diferite dote
--- x -
După o violentă pregătire de artilerie în care s-au folosit şi obuze
încărcate cu substanţe toxice de luptă, la 1/14 octombrie forţele ger
mano-austro-ungare, constituite în Corpul 39 armată, au trecut la ofen
sivă în întregul sector. Divizia 21 infanterie a rezistat pe poziţie, iar în
fişia Diviziei 1 0 infanterie trupele atacatoare au reuşit o mică pătrun
dere la flancul stîng. In cursul nopţii de 1/2 (14/15) octombrie, inamicul
a executat trei atacuri asupra celor două divizii, dar fără rezultat, aces
tea menţinîndu-şi poziţiile de apărare.
In scopul de a întări dispozitivul defensiv propriu, la 3/16 oc
tombrie, Marele C::artier General a pus la dispoziţia Armatei 2 Divizia
1 6 infanterie (comandant : general de brigadă Constantin Anastasiadi),
din care regimentele 5 şi 45 infanterie (5 batalioane şi o baterie de ar
tilerie) au fost date ca întărire Diviziei 21 infanterie 25• La aceeaşi dată,
comandamentul Corpului 2 armată raporta Armatei 2 că, faţă de for
ţele superioare ale inamicului, „dotate cu foarte multe mitraliere şi
tunuri de munte", cele două divizii române erau dispuse pe un front
de aproape 15 km, „fără nici o rezervă înapoi [de corp de armată -
n.n.] " 2s.
In dimineaţa de 4/1 7 octombrie, la ora 10, după o violentă pregă
tire de artilerie asupra poziţiilor ocupate de unităţile Diviziei 21 in
fanterie, inamicul a atacat în sectorul muntelui Susai, iar cu un batalion
a executat o manevră de învăluire prin valea Şteviei spre valea Azuga.
Poziţiile celor două batalioane din Regimentul 5 infanterie, care se gă
seau în apărare pe muntele Susai, au fost răvăşite în urma focului ar
tileriei şi trupele noastre, copleşite de forţele superioare ale adversa
rului, au fost nevoite să se retragă. Muntele Susai, punct orografic im
portan_ţ în fîşia de apărare a Diviziei 2 1 infanterie, a căzut în mîinile
duşmanului. In acelaşi timp, unităţi ale acestuia au înaintat pe creastă
- pe direcţia vîrful Neamţu, vîrful Şteviei -, conturîndu-se astfel în
toarcerea pe dreapta a apărării de la Predeal. Pentru contracararea ma
nevrei inamicului, comandantul corpului de armată a ordonat înainta
rea Regimentului 10 vînători (2 batalioane) *, din rezerva Diviziei 1 0 in
fanterie, către vîrful Unghia Mare, trimiţînd un batalion din Regimen
tul 46 infanterie, din rezerva Diviziei 21 infanterie, spre vîrful Cazacu.
Totodată, comandantul Armatei 2 a ordonat Corpului 3 armată să de
plaseze părţi din Detaşamentul comandat de locotenent-colonelul Con
stantin Penescu („Predeluş"}, din Divizia 3 infanterie, spre vîrful Unghia
Mare (în total 5 companii şi o baterie de artilerie) şi să introducă două
batalioane din Divizia 4 infanterie în fîşia de apărare a Diviziei 21 in
fanterie, pentru a constitui rezerva acestei mari unităţi. Intenţia co
mandantului armatei era de a înlocui treptat Divizia 2 1 infanterie (ale
cărei efective erau mult micşorate) cu Divizia 4 infanterie.
2s
RRM, vol. III, partea I, anexa 17.
ze Ibidem, p. 531.
* A nu se confunda cu vinătorii de munte : erau regimente de infanterie de
tiraliori.
397
Sublocotenentul Ion
Bucur, din Regimentul
JJ infanterie, căzut la 8/2 1 octombrie 1 9 16,
în luptele din apropierea Predealului
Pentru respingerea unităţilor germano-austro-ungare, care cu

ceriseră pantele de nord ale înălţimii Clăbucetul Taurului, Divizia 2 1
infanterie a executat un contraatac î n ziua următoare. Companiile ro
mâne, atacînd vijelios, au alungat inamicul (aproximativ 5 companii),
care a fost silit să se retragă pe vîrful Cocoşului (5 km nord-est Clă
bucetul Taurului), trupele noastre luînd 70 prizonieri 27• In aceeaşi zi,
adică 5/1 8 octombrie, detaşamentul comandat de colonelul Alexandru
Cornăţeanu (3 batalioane din regimentele 21, 33 şi 4 infanterie) a înain
tat pînă la vîrful Unghia Mare, fără să realizeze joncţiunea cu Detaşa
mentul „Predeluş". Încercările inamicului de a relua atacurile de pe
muntele Susai şi vîrful Cocoşului au fost respinse de trupele noastre,
la capătul unor dîrze înfruntări, la 6/19 octombrie ; tot atunci vîrful
Unghia Mare a trecut în stăpînirea Detaşamentului Cornăţeanu, iar Di
vizia 2 1 infanterie a fost întărită cu 3 batalioane din Regimentul „Fel
dioara" (subordonat Diviziei 4 infanterie).
Pentru zileJ.e de 7/20 şi 8/2 1 octombrie, comandantul Diviziei 2 1
infanterie a hotărît s ă execute u n contraatac pentru a respinge forţele
inamicului pătrunse în fîşia sa de apărare, în care scop a dat următorul
ordin de luptă : „La această acţiune vor lua parte toate trupele situate
pe frontul Diviziei 21 [ ... ]. Toate bateriile de artilerie de 75 şi 53, ce
sînt în poziţie, vor începe tragerea la ora 6,30 dimineaţa [ .. ]. Atacul .
infanteriei va porni la ora 9 dimineaţa din toate direcţiile convergente

spre poziţia inamică : muntele Cocoşul şi muntele Susai -, de pe
27 Raportul Diviziei 21 infanterie din 5/18 octombrie 1916 (Arh. M.Ap.N., fond
Armata 2, dosar nr. 2/1916, f. 307).
398
linia cotei 1457 (Clăbucetul Taurului), cota 1 1 83 (Limbăşel), Clă
bucetul Azugăi, cota 1836 (muntele Turcului)" 28• Contraatacul s-a
declanşat conform orarului stabilit, dar a fost mult îngreuiat de vre
mea rea (ceaţă şi viscol), care a împiedicat conducerea focului artileriei
şi acţiunea infanteriei. Cu toate acestea, trupele noastre au înaintat pînă
aproape de vîrful Şteviei şi muntele Susai, unde s-au oprit în seara zilei
de 7/20 octombrie. Contraatacul a continuat şi în ziua de 8/21 octom
brie, dar fără rezultate notabile, din cauza condiţiilor grele create de
starea vremii.
Forţele atacatoare şi-au înteţit presiunea începînd cu ziua de 9/22
octombrie, cînd unităţi din cele două divizii duşmane 51 honvezi şi -
187 infanterie germană - au reluat ofensiva în întreaga fîşie a Grupu

lui „Predeal" ; insuccesul înregistrat în faţa zidului de netrecut făcut
de combatanţii români a determinat adversarul să revină a doua zi,
atacul fiind „precedat de un puternic bombardament de artilerie grea,
care a îngropat o mare parte din oameni în tranşeele lor" 29 • La 10/23 oc
tombrie seara, trupele inamice au cucerit jumătatea nordică a Predealu
lui şi gara. ln acel moment, situaţia trupelor Diviziei 2 1 infanterie de
venise critică. Trupele noastre luptau de 15 zile fără oprire, cu efec
tive duşmane continuu împrospătate, oboseala fizică ajungînd la limita
rezistenţei umane. Efectivele luptătoare scăzuseră la mai puţin de j u
mătate. La Regimentul 61 infanterie, din 65 ofiţeri au rămas valizi nu
mai 14 şi aproximativ în aceeaşi situaţie se găseau şi celelalte regi
mente 30 •
Faţă de situaţia dificilă în care se găsea Grupul „Predeal", co
mandantul Armatei 2 a hotărît, în ziua de 1 1/24 octombrie, replierea
acestuia pe o nouă poziţie de apărare şi înlocuirea Diviziei 21 infanterie,
care trecea în rezerva armatei pentru refacere, cu Divizia 4 infanterie * ,
hotărîre asupra căreia s-a revenit imediat. Retragerea s-a executat în
-0rdine, în noaptea de 1 1/24-12/25 octombrie, sub protecţia unor ele
mente de siguranţă. Noul aliniament de apărare trecea pe la vîrful Un
,ghia Mică, valea Azuga, Clăbucetul Azuga, Clăbucetul Taurului, Clăbu
cetul Baiului, vîrful La Cleşte, vîrful Coştila. Fîşia de apărare a grupu
lui a fost împărţită în două sectoare 31 : Sectorul de est (la est de rîul
Prahova) avea în compunere trupe din diviziile 4 şi 21 infanterie (2 ba
!alioane din regimentele 4 şi 46 infanterie pe vîrfurile Unghia Mare şi
Unghia Mică, Regimentul 21 infanterie pe Clăbucetul Azuga, Regimen
tul „Feldioara" pe Clăbucetul Taurului) ; Sectorul de vest (la vest de
rîul Prahova) avea în apărare trupe ale Brigăzii 20 infanterie din Di
vizia 10 infanterie (Regimentul 33 infanterie pe aliniamentul Clăbucetul
2e
Ordinul de operaţii al Diviziei 21 infanterie din 6/19 octombrie 1916 (Arh.
M.Ap. N., fond Armata 2, dosar nr. 13/1916, f. 20).
'2 9 RR1Vl, voi. III, partea I, p. 538.
30 I bidem, p. 539.
'* Divizia 21 infanterie s-a retras din dispozitiv începînd cu data de 18/31 oc
tombrie 1916.
3 1 RRM, voi. III, partea I, p. 541-543.
399
Baiului, virful La Cleşte, Regimentul 73 infanterie - mai puţin un ba
talion - pe restul frontului, un batalion din Regimentul 73 infanterie
în rezervă pe valea Cerbului). Rezerva generală a Grupului „Predeal"
era compusă din regimentele 10 vinători şi 5 infanterie, batalionul 3 din
Regimentul 33 infanterie, fiind dispusă intre Buşteni şi Azuga. Ambele
sectoare au fost puse sub comanda generalului Arthur Văitoianu. La
sud de cele două sectoare s-a mai organizat un altul, jalonat de mun
tele Prislopul Mare şi virfurile Ceauşoaia, Cazacul, Urechea şi Coştila,
în care au fost dispuse Regimentul 6 infanterie şi un batalion din Re
gimentul 84 infanterie.
lntregul Grup „Predeal" (diviziile 4, 10 şi 2 1 infanterie) a trecut
în subordinea generalului de brigadă Constantin Costescu, comandantul
Diviziei 4 infanterie, cu punctul de comandă la Sinaia.
In ziua de 13/26 octombrie inamicul a atacat în forţă Clăbucetul
Azugăi, respingînd trupele Sectorului de est peste valea Azuga. Un
contraatac executat imediat de trupele noastre pentru recucerirea pozi
ţiei pierdute nu a reuşit ; ca urmare, acestea s-au oprit pe aliniamentul
vîrful Unghia Mare, vîrful Cazacu, valea Mărului (sud Azuga). La rindul
lor trupele Sectorului de vest şi-au repliat forţele de la flancul drept
pentru a menţine legătura cu cele din Sectorul de est.
Intre 14/27 octombrie şi 1 2/25 noiembrie luptele din trecătoarea
Predeal s-au desfăşurat cu aceeaşi intensitate pe aliniamentul arătat,
inamicul nereuşind să-şi continue înaintarea spre sud. In acest timp, Ar
mata 2 a lăsat Grupului „Predeal" numai diviziile 4 şi 16 infanterie 32•
Datorită acestui fapt şi dispozitivul grupului a suferit schimbări. Astfel,.
la 3/16 noiembrie acesta se compunea din : Divizia 4 infanterie în apă
rare pe aliniamentul virful Unghia Mare, virful Cazacu, culmea Sorica
(sud Azuga) ; Divizia 16 infanterie, pe aliniamentul Clăbucet (vest Azuga),
vîrful Coştila ; un batalion în rezervă de divizie la confluenţa văii
Cerbului cu valea Coştilei 33.
Aşadar, în bătălia pentru Valea Prahovei, desfăşurată timp de·
43 de zile, cu un adversar superior în armament şi tehnică, în con
diţii grele de teren şi stare a vremii, trupele din Grupul „Predeal" au
luptat pe viaţă şi pe moarte, zădărnicind planul inamicului de . a pă
trunde la nord de Carpaţi prin trecătoarea Predeal, cea mai mare din
lanţul montan meridional. înverşunarea luptelor şi, mai ales, superio
ritatea apărării se înfăţişează elocvent prin relevarea indicatorului re
zultat din adincimea înaintării inamice raportată la durata desfăşură
rii înfruntării. Astfel, în condiţiile apărării dinamice a trupelor noas
tre, inamicul nu a reuşit decît un ritm mediu de înaintare de 235-255'
metri în 24 de ore.
Practic, bilanţul bătăliei din trecătoarea Predeal nu întrunea nici
pe departe speranţele comandantului Armatei 9 germane. Minimul
cîştig de teren realizat de duşman - 10-15 km - nu a afectat · sta-
a2 Ibidem, p. 563.
13 Ibidem, p. 571.
400
Aspect din timpul luptelor de apărare ale armatei române desfăşurate în apropierea localităţii
Azuga (d!isen de I. Burghardt)
'bilitatea apărării, unităţile române stăvilind accesul trupelor vraJ

maşe în trecătoare şi de aici mai departe, spre Ploieşti şi Bucureşti.
După biruinţa din sectorul Cerna, armata română repurta o nouă iz
bîndă, care se putea dovedi decisivă în eşuarea planului duşman de a
pătrunde la sud de Carpaţii Meridionali.
Efortul celor ce au apărat trecătoarea a fost cu adevărat uriaş,
ostaşii români rezistînd cu bărbăţie exemplară în faţa duşmanului. La
intrarea de nord şi în centrul localităţii Predeal, două monwnente
imortalizează lupta eroică a apărătorilor trecătorii Predeal din anul
1 9 16. Primul îl reprezintă pe poetul-erou Mihail Săulescu, plecat vo
luntar pe front şi încadrat într-o companie din Regimentul 46 infan
terie. El a căzut eroic la datorie în încleştările din împrejurimile Pre
dealului. „Entuziasmul lui - se arăta în presa vremii - s-a ameste
cat de bună voie cu energia crîncenă a ţăranilor noştri, alcătuind zi
durile acelea vii din Valea Prahovei, pe care nu le pot clinti nici
tunurile grele, nici gazele asfixiante şi nici o sforţare duşmană" 34• Al
doilea, un grup statuar, înfăţişează trei personaje, doi muncitori şi un
114 Apud Elena Gronov, Mihail Săulescu, Bucureşti, 1970, p. 71-72.
�---��
�I
A ldea
Co n s tu n fin
aiă
Bibl iote că p e r s o n
� r. ·---- ----- - - -
--------
Gara Predeal după luptele di n defileul Timişului (octombrie 1 9 16)
soldat în poziţie de tragere la o mitralieră. Scena a fost inspirată de

un fapt real : apărarea gării Predeal unde, alături de militari, au lup
tat pentru respingerea năvalei duşmane şi cetăţeni din oraş. Acea
mînă de flăcăi viteji au apărat cu înverşunare obiectivul, răspunzînd
potopului de foc al inamicului cu o singură mitralieră mînuită de un
singur soldat. Surprins de eroismul cu care se apărau românii, un co
respondent de presă german nota : "După-amiază la ora 3 linia ferată
fu atinsă. Clădirea gării era ocupată de mitraliere. Din fereastra res
taurantului gării trăgea o mitralieră, aşa încît era imposibilă apropie
rea de largul peron gol al gării. Din nou trebuie să tragă artileria.
Tunurile noastre, aşezate departe, jos, în vale, trăgeau asupra gării
şi asupra oricărui om care se mişca în cuprinsul ei. Spre seară, linia
noastră înaintă şi luă gara cu asalt. Servanţii mitralierei o apărară.
pînă la ultima clipă" 35 • După ocuparea gării, luptele au continuat în
centrul oraşului, unde soldaţii Regimentului 61 infanterie au făcut din
fiecare clădire un ,punct de rezistenţă.
2e Apud Locotenent-colonel Florian Tucă. In memoriam, Itinerar eroic, Bucu

reşti, 1971, p. 51.
402
Temerarii acestei mari bătălii au fost numeroşi. Printre ei se
nwnără : generalul de brigadă Petre Popovăţ, comandantul Brigăzii
20 infanterie, care, timp de o lună, a stat în prima linie, conducîndu-şi
cu pricepere trupele. şi îmbărbătîndu-le în luptă ; locotenent-colonelul
Petre Lolescu, comandantul Regimentului 1 0 vînători, care, aşa cwn se
menţionează în ordinul de zi prin care a fost citat, "printr-o strălucită
conducere a unităţii sale şi prin curajul său, el a reuşit să respingă
crîncenele atacuri date de inamic. In fruntea trupelor sale a ţinut piept
cu bărbăţie uriaşelor sforţări ale năvălitorilor şi a căzut ca un erou pe
poziţia ce apăra" 36. In acţiunile de la Clăbucetul Taurului au căzut ca
nişte bravi şi sublocotenenţii David Pavlid şi Dumitru Antoneanu din
Regimentul 6 infanterie „Mihai Viteazul", alături de acei nenumăraţi
soldaţi care au rezistat pînă la ultima suflare.
Trecătoarea 8ran-Cîmpulung (cunoscută şi sub denumirile de Giu

vala şi culoarul Rucăr, Bran) a fost scena unei violente confruntări, în
cursul căreia trupele române au rezistat cotropitorilor, acţiunile de aici
desfăşurîndu-se concomitent cu cele din zona Predeal.
Misiunea de a interzice pătrunderea inamicului pe această direc
ţie a revenit iniţial Diviziei 22 infanterie (comandant : general de bri
gadă Aristide Razu), căreia i s-a alăturat mai tîrziu şi Divizia 12 in
fanterie (comandant : general de brigadă Traian Găiseanu), formînd îm
preună, începînd cu 6/19 octombrie, Grupul „Nămăeşti", pus sub co
manda generalului Traian Găiseanu.
Divizia 22 infanterie 37 era una din acele mari unităţi care, prin
modificarea Planului de campanie român din 1 9 1 6, fusese transferată
de pe frontul transilvan pe frontul de sud, pentru ca, după anularea
„operaţiei Flămînda", să fie readusă în grabă pe teatrul de acţiuni mili
tare din Carpaţi.
Printr-un ordin al Armatei 2, din ziua de 23 septembrie/6 octom
brie, ora 1 8,15, divizia a primit misiunea „să înainteze repede pînă la
debuşarea defileului Branului, în valea Bîrsei, spre a primi în retragere
trupele ce vin dinspre Poiana Mărului şi Codlea [ . . ] şi să reziste îm .
preună la atacul inamicului" 38• La numai 15 minute de la primirea or

dinului Armatei 2, comandantul diviziei a dispus comandantului Bri
găzii 9 infanterie : „cele două batalioane din Regimentul 32 infanterie
şi bateria din divizionul 1 al Regimentului 1 1 artilerie, care au sosit
pînă în prezent la Rucăr, să înainteze imediat în marş forţat pe şo-
36 „Monitorul oficial", nr. 161 din 18/31 octombrie 1916, p. 6 701.
• 7 Divizia 22 infanterie luase fiinţă la 26 augustiB septembrie, fiind organizată l a
6/19 octombrie 1916 astfel : brigăzile 9 şi 35 infanterie, fiecare cu cite 2 re
gimente, regimentele 7, 32, 50 şi 64 infanterie, fiecare cu cite 3 batalioane.
Regimentul 11 artilerie cu 2 divizioane a 3 baterii, divizionul 1 din Regimentul
3 obuziere cu 3 baterii, escadronul 4 cavalerie din Regimentul 4 călăraşi (RRM,
voi. III, partea I, anexa 10).
38 Arh. M.Ap.N., fond Divizia 22 infanterie, dosar nr. 1/1916, f. 12.
403
LUPTELE DIN ZONA BRA:ri< -C ÎMPULUNG. 26.09/09. 1 0 - 10/23. 1 1. 19 16
A.2
26.09. 1 9 1 6
0 1 . 10. 1 9 1 6
.
03. 10. 1 9 1 6 ;
29. 10. 1 9 1 6
�· • I' „ •.• „ • • • •
03. 1 1 . 1 9 1 6
10 . 1 1.1916
' Trµpe inamice
seaua Rucăr, Bran pînă la frontieră, unde va ocupa întăririle existente
pînă la sosirea restului forţelor brigăzii" 39 •
In ziua de 24 septembrie/7 octombrie, în timp ce forţele Diviziei
22 infanterie se îndreptau (pe măsura sosirii lor în zonă) spre poziţiile
ordonate, în trecătoarea Bran, în raionul Tohanu Vechi, dealul Muscelul,
Tohanu Nou, ariergărzile diviziilor 4 şi 6 infanterie (Detaşamentul co
mandat de colonelul Leonida Foişoreanu şi Detaşamentul comandat de
maiorul Mihail Butescu) se repliau, în contact cu inamicul, spre Bran.
Rezistenţa eroică a celor două detaşamente a asigurat timpul necesar
trupelor Diviziei 22 infanterie să intre în mod organizat, în afara con
tactului cu inamicul, în apărare în trecătoarea Bran şi să ocupe, în ziua
de 26 septembrie/9 octombrie, următorul dispozitiv : Regimentul 32 in
fanterie (dreapta), întărit cu o baterie de artilerie, între vama Giuvala
şi înălţimea Sleul Mîndrului ; Regimentul 7 infanterie, întărit cu divi
zionul 2 din Jjlegimentul IO artilerie şi o baterie de 53 mm, între înăl
ţimea Sleul Mîndrului şi pantele de sud-est ale munţilor Piatra Craiu
lui ; două batalioane din Regimentul IO infanterie * ocupau raioane de
apărare pe frontieră între muntele Tămăşel şi muntele Comisul (munţii
Făgăraş). In rezerva de divizie, batalioanele 2 şi 3 din Regimentul 50 in
fanterie şi Regimentul 64 infanterie la nord-est de satul Podul Dîmbo
viţa. In ziua de 27 septembrie/IO octombrie, Divizia 22 infanterie a
trecut în subordinea Corpului 2 armată, a cărui fîşie de apărare cuprin
dea trecătorile Bran şi Predeal.
Inamicul a angajat în trecătoarea Bran Corpul 1 rezervă german
(comandant : general Kurt von Morgen), în compunerea căruia intrau
Divizia 76 infanterie germană şi Brigada 8 munte austro-ungară **. Cea
clintii a primit misiunea să atace frontal poziţia deţinută de Divizia
22 infanterie, iar a doua a fost angajată pe direcţia Zărneşti, valea Bîr
sei, muntele Tărnaşu, valea Dîmboviţei, pentru a întoarce, în adîncime,
apărarea trupelor române din trecătoarea Bran.
Divizia 76 infanterie germană a declanşat atacul asupra poziţiei
ocupate de trupele Diviziei 22 infanterie în ziua de 27 septembrie/IO oc
tombrie, pe direcţia Moieciu de Jos, Podu Dîmboviţa, în lungul comuni
caţiei, dar acesta a fost respins cu pierderi mari, datorită îndeosebi focului
de baraj şi concentrat al artileriei noastre 40• In acest timp, Brigada
8 munte ausho-ungară şi-a continuat înaintarea spre muntele Tămă
şelu. Nereuşita evidentă a atacului frontal în faţa apărării ferme a tru
pelor române a determinat comandamentul trupelor inamice să de
plaseze efortul pe manevra de învăluire, executată cu trupe spe
cializate, cu mare experienţă de război. Analizînd desfăşurarea acestui
episod al acţiunilor din trecătoarea Bran, istoricul Constantin Kiriţescu
scria : „Im.potriva poziţiilor româneşti de pe înălţimile de la Giuvalar
a9 I bidem, f. 13.
* Aparţinind organi c Diviziei 6 infanterie, acestea au fost trecute temporar în
subordinea Diviziei 22 infanterie.
** Mai tirziu şi Divizia 12 bavareză.
.a România în primul război mondial, Bucureşti, 1979, p. 1&5.
405
atacurile germane se dovediră foarte curînd neputincioase [.„]. Coman
damentul german [ ... ] ajunsese la concluzia că poziţia românească de
la graniţă nu poate fi atacată frontal. Germanii recurseră din nou la
clasica mişcare de învăluire [ ... ]. Brigada 8 alpină austro-ungară, adusă
de pe frontul de la Isonzo [Italia - n.n.], era o unitate potrivită pen
tru acest scop" 4 1 •
In ziua de 28 septembrie/1 1 octombrie, Divizia 76 infanterie ger
mană a reluat atacul cu toată vigoarea, pregătit şi sprijinit de artilerie
de toate calibrele. Consumul de muniţii al artileriei din Divizia 76 in
fanterie germană a fost apreciabil, căci în această zi s-a urcat la : 2 013
obuze uşoare, 419 obuze grele şi 9 1 proiectile de mortiere 4 2 • Unul din
atacurile inamicului a fost dezlănţuit la ora 1 1 ,30, cu forţe de valoarea
unui regiment, cu intenţia de a rupe apărarea Regimentului 32 infan
terie. Pentru a-l respinge, trupele române au contraatacat la rîndul lor
în flanc cu batalioanele 2 şi 3 din Regimentul 7 infanterie şi cu două
companii din Regimentul 32 infanterie. După o încleştare sîngeroasă,
care a durat aproximativ o oră, inamicul a fost respins şi obligat să se
retragă spre Bran, Divizia 22 infanterie menţinînd ferm poziţia ocu
pată 43• Convins de inutilitatea acţiunii frontale, incapabil să rupă dis
pozitivul diviziei române în apărare, adversarul n-a mai încercat în ziua
de 29 septembrie/12 octombrie să reia atacul în sectorul Giuvala. In
schimb, s-a aflat, din declaraţiile prizonierilor germani, de manevra exe
cutată de Brigada 8 munte austro-ungară spre Rucăr şi Podu Dîmboviţa.
Comandantul Diviziei 22 infanterie a raportat eşalonului superior că nu
dispune de forţe suficiente pentru a face faţă manevrei de flanc a ad
versarului. Armata 2 a luat măsuri în consecinţă, iniţiind deplasarea
la Cîmpulung a 6 batalioane de infanterie şi a 3 baterii din rezerva
sa. De asemenea, comandantul Diviziei 22 infanterie a dispus Regi
mentul 10 infanterie în raionul Rucăr, dindu-i misiunea să apere mun
tele Drăganul, pentru a bara valea Dîmboviţei. Totodată, a concentrat la
nord şi vest de Rucăr 5 batalioane din regimentele 7, 10 şi 32 infan
terie, cărora le-a dat misiunea să respingă î ncercările inamice de pă
trundere în trecătoare dinspre nord-vest.
Manevra Brigăzii 8 munte austro-ungare era bine conturată ; în
ziua de 30 septembrie/13 octombrie coloanele acesteia înaintau pe văile
Dîmboviţei, Rîuşorului şi Argeşelului. Concomitent, forţele germane au
reluat atacurile de front la vama Giuvala, cu Divizia 76 infanterie ger
mană. In această situaţie, pentru a spori şansele apărării, comandantul
Diviziei 22 infanterie a obţinut aprobarea comandantului Armatei 2 de
a se replia pe un aliniament din adîncime, spre a evita manevra Bri-
°' 1 Const. Kîrîţescu, Istoria războiUlui pentru întregirea României, voi. li, Bucu
reşti, [f.a.], p. 49-50.
"2 Fritz Ortlepp, Luptele din regiunea Bran şi Dragoslavele, Cîmpulung Muscel,
1933, p. 19.
°'3 Colonel dr. Victor Atanasî·U, Bătălia din zona Bran - Cîmpulung, Bucureşti,
1976, p. 61.
4 06
găzii 8 munte inamice. Acest aliniament trecea pe înălţimile Fundul
Neagului, Rucăr, dealul Căpitanului, preconizîndu-se ca, ulterior, în
cazul dezvoltării manevrei de flanc a duşmanului „să continue retragerea
spre Nămăeşti, barînd drumul spre Cîmpulung înapoia Argeşelului" 44•
In situaţia grea creată de acţiunile forţelor germano-austro-ungare,
desfăşurate cu trupe specializate şi experimentate, comandanţii şi ostaşii
români au dovedit multă stăpînire de sine, calm şi fermitate. Atunci cînd
au fost nevoiţi să se replieze, operaţia a decurs în ordine, rapid şi efi
cient. „Batalioanele au rămas pe poziţiile lor pînă ce s-au scurs trenu
rile regimentare - se menţionează în jurnalul de operaţii al Diviziei 22
infanterie -, trenurile de luptă şi toată artileria, apoi la ora 2 p.m. regi
mentele s-au retras succesiv pe batalioane, îndreptîndu-se pe drumul
spre Podu Dîmboviţa şi de aici pe şoseaua Rucăr pînă la muntele Ma
teiaş" 45. In cursul nopţii de 30 septembrie/ 13 octombrie - 1 / 14 octom
brie trupele diviziei au trecut la apărare pe un nou aliniament, inamicul
nereuşind să-şi atingă obiectivul final - ieşirea în depresiunea Cîmpu
lung.
Pe noul aliniament, divizia avea Regimentul 32 infanterie în apă
rare la nord de Dragoslavele, pe comunicaţie, pe pantele de nord ale
muntelui Vîrtoapele şi ale piscului Brătinoaiei ; Regimentul 50 infanterie
în apărare pe dealul Căpitanului ; batalionul 1 din Regimentul 1 0 infan
terie în apărare între rîul Argeşel şi rîul Tîrgului, pe muntele Clăbucet.
In eşalonul doi, Regimentul 7 infanterie cu batalioanele 2 şi 3, ocupa
muntele Şeaua Pravăţului, batalionul 1 fiind în rezervă de divizie la
Valea Mare. Regimentul 64 infanterie avea batalionul 1 la vama Strunga,
batalionul 2 pe muntele Mateiaş, iar batalionul 3 pe valea Bădeanca.
Intre timp, divizia a primit întăririle trimise de armată (6 batalioane de
infanterie şi 3 baterii) *. Cu unităţile organice şi întăririle primite, co
mandantul diviziei, prin ordinul de operaţii din 1 / 14 octombrie, a adus
unele corective dispozitivului realizat, repartizînd cu discernămînt for
ţele şi mijloacele în funcţie de importanţa direcţiilor de apărat.
In după-amiaza de 1 / 14 octombrie, în cursul nopţii şi in ziua urmă
toare, inamicul a atacat necontenit în forţă, intenţionînd să-şi deschidă
drum în depresiunea Cîmpulung. Luptătorii români au făcut tot ce a
depins de ei pentru a stăvili năvala duşmanului. Unul dintre partici
panţii la aceste încleştări, fostul combatant I. M. Dimitrescu, nota în
memoriile sale : „Ca zmeii se reped ai noştri din şanţuri. E un vaiet
îrigrozitor ! Sar capete ca smulse de furtună. Baioneta românească se
împlîntă cu ură. Din pieptul multora ţîşneşte sîngele morţii ! Se prăvă
le5c primele rînduri ale vrăjmaşilor prinşi la strîmtoare. Celelalte se
izbesc şi ele ca valurile turbate ale mării de ţărmul stîncos al pieptu
rilor voiniceşti ! " 46.
4 4 RRM, vol. II, p. 666.
u Arh. M.Ap.N., fond Dlvizta 22 infanterie, dosar nr. 1/1916, f. 17.
• Din regimentele 9, 19, 49, 58, 81 şi 82 infanterie şi regimentele 5 şi 21 arti
lerie.
48 I. M. Dimitrescu, Jertfă şi biruinţă (în război cu Regimentul 50 infanterie),.
Focşani, [f.a.], p. 99.
407
Atacat cu violenţă, Regim1:.ntul 50 infanterie s-a repliat de pe
dealul Căpitanului, infanteria germană pătrunzînd în valea Argeşelului
cu perspectiva de a întoarce dispozitivul de apărare românesc. Deoarece
flancul drept al Regimentului 32 infanterie era ameninţat cu învăluirea,
în urma manevrei Regimentului 50 infanterie, s-a luat decizia justă a
retragerii întregii unităţi române spre Dragoslavele, pe un nou alinia
ment ce se sprijinea pe forme tari din teren. In ansamblul său, îndîr
jita rezistenţă din ziua de 2/ 1 5 octombrie a produs inamicului pierderi
însemnate, i-a întîrziat şi, în ultimă instanţă, i-a oprit înaintarea. In
perspectiva sosirii de noi trupe în sprijin, comandantul Regimentului 32
infanterie a hotărît să organizeze apărarea mai în adîncime şi să pără
sească poziţia de la Dragoslavele, cu intenţia de a organiza o nouă linie
de luptă, cu centrul în localitatea Nămăeşti. De aceea, în după-amiaza
zilei un ordin de luptă dispunea că pentru „a rezista în mai bune con
diţii, pînă la reluarea ofensivei, trupele vor rupe lupta şi de la pri
mirea acestui ordin se vor retrage pe timpul nopţii treptat şi în cea mai
bună ordine" 47•
Pentru întărirea apărării în această zonă, comandantul Armatei 2
a hotărît să trimită la Cîmpulung şi Divizia 1 2 infanterie, „pentru ca
ambele divizii - 22 şi 1 2 -, cu forţele reunite, să arunce pe inamic îna
poi, cel puţin dincolo de poziţiunile de la Posada" 48• In acest scop, coman
<lantul armatei a ordonat, în noaptea de 2 / 3 (15/ 16) octombrie, Divi
ziei 22 infanterie : „Căutaţi a vă menţine cu orice preţ în poziţiunile c.e
ocupaţi [„.]. In caz de absolută necesitate, manevraţi în aşa mod, încît
să vă retrageţi pe dealul Clăbucetul, Poiana Lungă pentru a p�rmite
Diviziei 1 2 să intervie pe la dreapta d-voastră pe frontul mănăstirea
Nămăeşti, muntele Mateiaş, muntele Runcul" 49• Iar în acelaşi ordin al
Armatei 2 către comandantul Diviziei 1 2 infanterie, se făcea cunoscută
hotărîrea constituirii Grupului „Nămăeşti", format din cele două divizii :
„Veţi lua conducerea întregului grup compus din ambele divizii şi veţi
hotărî desfăşurarea forţelor, precum şi manevrele de executat potrivit
·situaţiunii" 50.
Deplasarea Diviziei 1 2 infanterie spre sectorul de luptă încredinţat
a început în dimineaţa zilei de 3/ 1 6 octombrie, iar în ziua de 4/1 7 oc
tombrie generalul Traian Găiseanu, sosind în zonă, a preluat comanda
Grupului „Nămăeşti". In ziua de 5/1 8 octombrie acesta avea în compu
nere - Divizia 1 2 infanterie încheind deplasarea - 31 batalioane de
infanterie şi 31 baterii de artilerie. Linia de despărţire dintre cele două
divizii a fost stabilită şoseaua Rucăr, Cîmpulung : Divizia 12 la est, iar
Divizia 22 la vest de şosea 51 •
.n Arh. M.Ap.N., fond Divizia 22 infanterie, dosar nr.2/1916, f. 26.

•� RRM, vol. III, partea I, p. 431.
•• I bidem, p. 432.
'H Jbtdem.
11 Lt.-colonel Alexandru Ioaniţiu, Războiul Romântet (1916-1918), vol. I, Bucu
reşti, 1928, p. 132.
-408
Grupă de sanitari ai armatei . rcmâne în imediata apropiere a primei linii a frontului
In zilele de 3/16-6/19 octombrie, inamicul a întreprins atacuri

repetate asupra centrului şi flancurilor trupelor române aflate în apă
rare, dar toate au fost respinse cu pierderi importante pentru el. Con
vins că exploatarea succesului din trecătoarea Bran va deschide ieşirea
spre Cîmpia Română, comandamentul forţelor Puterilor Centrale de pe
frontul din Transilvania a iniţiat trimiterea rapidă în zonă a Diviziei 1 2·
infanterie bavareză, care sosise la imediat vest de Braşov. „Fiindcă în
celelalte trecători din regiunea Braşovului - notează Fritz Ortlepp, ofi
ţer în Regimentul 38 artilerie prusian, participant la luptele din zona
Bran, Cîmpulung, Dragoslavele - Corpul 39 german întîmpina o rezis
tenţă energică, generalul von Falkenhayn a luat deciziunea ca Divizia 1 2:
bavareză, nou repartizată şi sosită la Braşov, să fie îndreptată spre Cîm
pulung. Aci era perspectiva cea mai favorabilă de străpungere defini
tivă a zonei largi muntoase şi de liberare a drumului " spre Bucureşti" 52 .
La 5/1 8 octombrie întreaga divizie inamică se găsea în zona acţiunilor
de luptă. Astfel, la acea dată, Corpul 1 rezervă german, care acţiona în
trecătoarea Bran, dispunea de 2 divizii de infanterie germane ( 1 2 şi
76) şi Brigada 8 munte austro-ungară, care totalizau : 23 batalioane de
infanterie, o companie ciclişti, 4 escadroane de cavalerie şi 35 baterii de-
H Fritz Ortlepp, op. cit., p. 30.
409
artilerie. Toate cele trei mari unităţi aveau o îndelungată experienţă de
război, dispuneau de artilerie grea şi de munte moderne, de un mare
număr de mitraliere şi de o escadrilă de aviaţie.
Deşi, sub aspect cifric, raportul de forţe pare echilibrat, analiza
lui ilustrează tăria inamicului aflat în ofensivă. Pe lingă superioritatea
în înzestrarea cu armament a marilor unităţi şi unităţilor germano-aus
tro-ungare faţă de similarele lor româneşti, căreia i se adăuga speciali
zarea pentru luptele în munţi şi experienţa de război, comandamentul
advers deţinea o relativă iniţiativă conferită de manevra de flanc exe
cutată de Brigada 8 munte austro-ungară. In acelaşi timp, uni
tăţile române aveau, în urma luptelor înverşunate purtate, efectivele
simţitor diminuate (Divizia 22 infanterie înregistrase pierderi care depă
şeau 2 200 de oameni, iar mai mult de jumătate din batalioanele ei aveau
doar o pătrime din efective). Situaţia era relativ aceeaşi şi la Divizia 1 2
infanterie.
După cum s-a arătat, prin intrarea în dispozitivul de luptă în zona
Nămăeşti a Diviziei 1 2 infanterie s-au creat condiţii pentru executarea
contraofensivei Grupului „Nămăeşti" ordonată de comandantul Arma
tei 2. Planul contraofensivei prevedea o lovitură frontală cu Divizia 22
infanterie şi o lovitură în flancul stîng al inamicului cu Divizia 12 in
fant�rie, în cooperare cu o brigadă rusă aflată la Pietroşiţa şi cu forţe
din Divizia 1 0 infanterie din Grupul „Predeal", care urmau să acţioneze
pe direcţia Poarta, Şimon. Conducerea întregii acţiuni aparţinea coman
damentului Corpului 2 armată. Comandantul Grupului „Nămăeşti" a dat
ordinul de operaţii în vederea executării contraofensivei la 7/20 octom
brie, orele 2 1 , în care s-au precizat în detaliu toate misiunile elementelor
din dispozitiv, cît şi problemele de cooperare. Contraofensiva planificată
pentru 7/20 octombrie s-a amînat pe 8/2 1 octombrie.
Subunităţile din primul eşalon al Diviziei 12 infanterie se găseau,
în zilele de 7/20-8/2 1 octombrie, în curs de ocupare a bazei de ple
care la ofensivă, dar din cauza timpului nefavorabil acţiunea se executa
cu mare greutate, fapt ce a determinat pe comandantul grupului să
ceară o nouă amînare a contraofensivei, pe 9/22 octombrie 53• In ziua de
8/21 octombrie, Divizia 3 trăgători rusă - din care făcea parte brigada
destinată a participa la acţiune -, fiind transportată pe frontul dobro
gean, comandantul Armatei 2 a ordonat, prin Corpul 2 armată, Grupului
„Nămăeşti" contramandarea trecerii la contraofensivă, precizînd că ac
ţiunea acestuia va trebui să se desfăşoare „în sensul conservării şi cîşti
gării terenului necesar pentru îndrumarea cît mai favorabilă a ofensivei,
de îndată ce se va dispune de forţele necesare pentru a înlocui brigada
rusă" 54•
Forţele germano-austro-ungare au exercitat în intervalul 9/22-
1 3/26 octombrie o puternică presiune în întreaga fîşie de apărare a
Grupului „Nămăeşti", cu deosebire în sectorul dintre rîurile Argeşel şi
63 RRM, vol. III, partea I, p. 452.

H Ibidem, p. 453.
410
Locotenentul Nicolae Cristea, din Regimentul Sublocotenentul (r) Ion V. Lazăr, din
48 infanterie, căzut la 16j29 octombrie 19 16, Regimentul .50 infanterie, căzut la 27
în timpul luptelor pentru stăvilirea pătrun- octombrie/9 noiembrie 1 9 1 6, în luptele de
derii inamicului peste Carpaţi lîngă Bran
Tîrgului. Contraatacurile executate de trupele române au avut ca re

zultat recucerirea parţială a muntelui Strîmtu şi respingerea inamicului
pînă la dealul Clăbucetul. La 1 0/23 octombrie, generalul Alexandru Ave
rescu, subliniind importanţa organizării apărării în fîşia armatei, a arătat
comandanţilor de mari unităţi din subordine că aceasta „trebuie să fie
dusă în cele mai mici amănunte" 55 în „unicul scop de a menţine poziţia
pe care vă găsiţi şi pe care nu o veţi părăsi fără ordinul meu" 56 . în
aceeaşi zi, comandantul Armatei 2 a primit de la şeful Marelui Cartier
General un ordin prin care se cerea rezistenţă fără preget şi ripostă
vehementă : „în situaţia actuală nu admit să se vorbească de retra
gere - hotăra generalul D. Iliescu. Inamicul este şi el obosit şi dacă
caută să întoarcă vreuna din poziţiile noastre poate să fie şi el întors
la rîndul său, deci trebuie contraatacat cu vigoare. Terenul nu se va
ceda decît pas cu pas şi contraatacînd mereu. Trebuie ca toată lumea,
începînd de la generalul comandant al armatei, să desfăşoare o energie
extremă, trebuie a se utiliza atitudinea fundamentală a soldatului nos
tru : vrednicia la atac" 57• Intervenţia energică a Marelui Cartier Ge
neral a avut darul de a întări spiritul combativ al comandamentelor de
armată, corpurilor de armată şi diviziilor, cu repercusiuni binefăcătoare
asupra trupelor, exprimate în deviza : „Rezistenţă fără gînd de retra
gere ! "
55 I bidem, p. 458.
sn Ibidem, vol. III, partea I, Documente-Anexe, p. 187.
51 I bidem, vol. III, partea I, p. 461.
,
41 1
Ofensiva forţelor duşmane, presînd puternic în flancul sti:ng al
grupului, s-a materializat în ocuparea localităţii Lereşti şi a cotei 889
(vest Voineşti). Pentru respingerea inamicului pătruns pe direcţia Le
reşti şi recuperarea terenului pierdut, comandantul Grupului „Nămăe�ti"
a hotărît executarea în zonă la 14/2 7 octombrie a unui contraatac în
sectorul din stînga (vestic) fîşiei de apărare. In acest scop, s-a constituit
detaşamentul comandat de maiorul Ion Băncilă (batalionul 1 din Regi
mentul 10 infanterie, cite o companie din regimentele 7, 58 şi 68 infan
terie), care avea misiunea să atace vrăjmaşul de front, pe direcţia loca
lităţii Lereşti, în timp ce batalionul 2 din Regimentul 32 infanterie,
îndreptînd atacul spre valea 1 randafirului, urma să cadă în flancul stîng
şi spatele trupelor ce ocupaseră Lereştii. In acelaşi timp, detaşamentul
comandat de colonelul Gheorghe Meleca (16 companii de infanterie
aparţinînd unor regimente diferite), avea să atace şi să respingă agre
sorul de re dealul Măgura şi de pe dealul Bughea, înaintînd spre vîrful
Pojorîta 5 •
Contraatacul trupelor române a început în zorii zilei de 1 4/27 oc

tombrie şi s-a desfăşurat viguros. Detaşamentul Meleca a cucerit dealul
Măgura, dealul Iazului şi s-a consolidat pe dealul Ferigei. Au fost luaţi
peste 300 de prizonieri şi capturate 3 mitraliere şi 2 mortiere de tranşee
din Brigada 8 munte austro-ungară ; localitatea Lereşti a fost de ase
menea eliberată.
în sectorul de vest al fîşiei de apărare a Grupului „Nămăeşti", în
zilele de 1 5/28, 1 6/29/ 1 7/30/ 1 8/31 octombrie au continuat încleştările,
în final trupele române consolidîndu-se pe aliniamentul muntele Pri
seaca, muntele Mateiaş (cota 1 241), nord Lereşti, dealul CîrjantJlui, dealul
Cărbunarul Mic, nord localitatea Cîndeşti .
Din ziua de 1 9 octombrie/1 noiembrie şi pînă la 28 octombrie/
1 O noiembrie pe frontul Nămăeştilor s-a instalat o relativă acalmie, timp
în care comandantul Corpului 2 armată a preluat direct comanda
Grupului „Nămăeşti" şi a reorganizat şi regrupat diviziile 1 2 şi 22 in
fanterie. Totodată, printre măsurile de reorganizare luate este de men
ţionat şi constituirea la Divizia 22 infanterie a celei de-a treia bri
găzi, alcătuită din regimentele A şi B de infanterie 59, nou în
fiinţate, avînd în compunere batalioane primite ca întărire la începutul
lunii octombrie.
Curînd însă luptele aveau să fie reluate. Chiar din dimineaţa zilei
dt! 29 octombrie/1 1 noiembrie, după un bombardament violent al întregii
artilerii, inamicul a trecut la ofensivă în întreaga fîşie de apărare a
Grupului „Nămăeşti", presînd mai puternic la flancul stîng al trupelor
noastre ; la capătul unor lupte violente a reuşit să cucerească dealul
Toaca, dealul Cîrjanului, dealul Cărbunarului Mare, iar un batalion
bavarez a intrat în localitatea Cindeşti. A doua zi, 30 octombrie./12 noiem
brie, unităţile atacatoare au reluat ofensiva cu aceeaşi intensitate, însă
58 Ibidem, p. 471.
H Ibidem, p. 480-481.
412
Soldaţi români în tranşee, în timpul luptelor pentru apărare:i. aliniamentului Carpaţilor
_
au fost respinse pe întregul front. „Către 29 şi 30 octombrie [stil vechi

- n.n. ] -se notează în jurnalul de operaţii al Diviziei 1 2 infanterie -
atacurile se produc mai ales asupra sectorului dintre Argeşel şi Dîm
boviţa, asupra văii Pravăţului, precum şi pe cele două şosele din lungul
Dîmboviţei către km 65. Toate atacurile inamice au fost respinse cu
pierderi simţitoare pentru aceasta" . In special Regimentul 70 infanterie,
-care apăra valea Pravăţului, s-a remarcat prin „bravura cu care a
rezistat neclintit pe poziţie, zdrobind toate atacurile inamice, care se
-sfărîmau lăsînd mulţi morţi " so.
Corpul 1 rezervă german a reluat ofensiva, dirijîndu-şi atacu
rile spre Cîmpulung. Lupte dure au fost angaj ate, din ziua de 31 octom
brie/1 3 noiembrie, în mai multe sectoare. La extrema vestică, în raionul
Albeşti, Cîndeşti, dealul Stînişoara, acţiunile au căpătat, de asemenea,
un caracter deosebit de înverşunat. Confruntări la fel de îndîrjite au
avut loc şi pentru localităţile Lereşti, Voineşti şi pe înălţimile din jurul
acestora. 1n seara zilei, comandantul Corpului 2 armată a raportat Ar
matei 2 că la Grupul „Nămăeşti" toate trupele se găsesc în linia de
luptă şi nu mai dispunea de nici o rezervă. Ca urmare, comandantul
armatei a ordonat Brigăzii 3 călăraşi (aflată în apărare pe valea Arge-
•• Arh. M.Ap.N., fond Divizia 12 infanterie, dosar nr. 41/1916, f. 10.
413
şului) să pornească imediat la Aninoasa, în valea Bratia, cu misiunea de
a sprijini Corpul 2 armată la flancul stîng, ţinînd totodată legătura cu
Corpul 1 armată (din Armata 1 ) prin patrule. In plus, comandantul ar
matei a mai dispus întărirea Grupului „Nămăeşti" cu Regimentul 22
infanterie din Divizia 3 infanterie, precum şi cu Brigada 2 călăraşi,
căreia i s-a ordonat să se deplaseze de la Pietroşiţa la Cîmpulung 61•
In perioada 1/14-3/16 noiembrie, inamicul a continuat atacurile
pe frontul ambelor divizii, încercînd cu ultime eforturi să deschidă „por
ţile" Cîmpulungului. A întîlnit însă peste tot aceeaşi inflexibilă rezis
tenţă a trupelor române. „Spre seară, românii au întreprins cinci contra
atacuri - scria un martor ocular german - către noua poziţie cucerită
de compania 4 a Regimentului 253. In cele din urmă, compania, fiind
atacată din flanc, a trebuit să se retragă pe vechea ei poziţie [„.] Grupul
Băurlein (Regimentul 28 infanterie bavarez), după o lungă pregătire de
artilerie, a încercat să pătrundă mai departe spre sud, în localitatea Le
reşti [ . . ] ; pentru a nu expune trupele sale la pierderi nefolositoare, a
.
fost nevoit să-şi reia frontul iarăşi în direcţia nord" 62 .

Aşadar, la data de 3/16 noiembrie ofensiva forţelor germano-aus
tro-ungare se consumase. Ultimele tentative ale adversarului de a rupe
apărarea română la Cîmpulung au fost făcute cu forţe de valoare bata
lion şi chiar companie. Rezervele acestuia s-au pulverizat în succesivele
atacuri date timp de şase zile.
Incapacitatea inamicului de a mai relua atacurile din lipsă de re
zerve, sosirea în zonă a întăririlor destinate Grupului „Nămăeşti" au de
terminat pe comandantul Armatei 2 să ordone trecerea grupului la contra
ofensivă, în care scop generalul Alexandru Averescu s-a deplasat la
Cîmpulung pentru a conduce personal acţiunea. Obiectivul contraofen
sivei era astfel definit în ordinul de operaţii al comandantului Corpu
lui 2 armată : „Pentru mîine 4 noiembrie [stil vechi n.n.] am inten -
ţiunea de a ataca pe inamic către centrul său, în sectorul dintre valea

Tîrgului şi valea Argeşel, cu direcţia generală cota 1 074-1314 de pe
dealul Strîmtul în scopul de a rectifica frontul pe înălţimea Plaiul Ma
ricăi, nord de cotele 1 074 şi 1 039" 63.
Conform planului, contraofensiva trupelor române s-a declanşat în
dimineaţa de 4/1 7 noiembrie ; pînă la sfîrşitul zilei inamicul a fost res
pins de pe plaiurile Trandafir şi Pătru, iar satele Albeşti şi Cîndeşti au
fost eliberate. Pînă la 1 0/23 noiembrie, atacurile trupelor române au
continuat cu aceeaşi forţă în sectorul Diviziei 22 infanterie, inamicul
fiind izgonit de pe dealurile Cîrjanului, Cărbunarul Mic (cota 864), Sălă
trucul Mare, Plesnitoarea (cota 1 1 8 1 ) 64. Riposta ofensivă a trupelor ro
mâne îşi atinsese scopul propus. Ea a reuşit să degajeze oraşul Cîmpu
lung, respingînd inamicul în zona muntoasă şi accentuîndu-i pierderile.
" RRM, voi. III, partea I, p. 492.

n Fritz Ortlepp, op. cit., p. 102-103.
"' RRM, vo:. III, partea I, p. 499.
u Ibidem, p. 509.
4 14
O dată cu înrăutăţirea stării vremii, trupele noastre au trecut
la consolidarea noului aliniament, fapt consemnat lapidar în ordinul de
luptă al Diviziei 22 infanterie pentru ziua de 1 1/24 noiembrie : „Trupele
se vor întări pe poziţiile ce ocupă" 65.
Contraofensiva întreprinsă de forţele române în acest sector s-a
dovedit salutară pentru situaţia de ansamblu a bătăliei de apărare a
trecătorilor Carpaţilor. în acest sens, generalul francez H. Berthelot no
tează în memoriile sale : „ 1 9 noiembrie [stil nou - n.n.]. Replierea con
tinuă la Olt şi mai ales la Jiu [ . . . ]. Dimpotrivă, în faţa Cîmpulungului,
o contraofensivă desfăşurată de Divizia 1 2 a reuşit să respingă inamicul
mai mulţi kilometri" 66.
Rezistenţa eroică a unităţilor române din această zonă a zădărnicit
toate eforturile inamicului de a înainta şi cuceri oraşul Cîmpulung şi a
pătrunde la sud de Carpaţi. Ostaşii diviziilor 22 şi 1 2 infanterie, în
frunte cu bravii lor comandanţi, generalii Aristide Razu şi Traian Găi
seanu, au respins invadatorul, udînd plaiurile muscelene cu sîngele lor şi
înscriind noi pagini de vitejie în cartea luptelor de apărare a libertăţii
neamului.
Pentru inamic, valea Dîmboviţei a devenit „valea durerii şi a
groazei", deoarece „orice proiectil românesc care venea în vale cădea
uneori chiar în poziţia de tragere [ ... ], ori 'în apropierea taberei de cor
turi sau lîngă vreun adăpost al rezervelor. O vale de groază era apoi,
fiindcă observatorii români de artilerie de pe Mateiaş puteau să vadă
orice mişcare din vale" 67.
în amintirea eroilor căzuţi în aceste lupte pe muntele Mateiaş, în
anul 1984 s-a edificat un ansamblu arhitectural 68 în care a fost încor
porat şi monumentul, cu aceeaşi menire, înălţat în 1928. Pe una din
inscripţiile ce-l plachează se pot citi cuvintele : „Pentru onoarea patriei
şi a drapelului, pentru făurirea unităţii României, noi am apărat cu
bărbăţie şi credinţă în victorie, pînă la suprema jertfă, pămîntul sfînt
al ţării, lăsîndu-vă vouă, generaţiile viitoare, o naţiune liberă şi inde
pendentă".
Pentru luptele . de apărare duse în zona muntelui Mateiaş o men
ţiune deosebită se cuvine a fi făcută ostaşilor Regimentului 32 infan
terie „Mircea", care, în condiţii extrem de grele, au rezistat în faţa vrăj
maşului atacator, păstrîndu-şi cu străşnicie poziţiile : „Neschimbaţi de
pe poziţie măcar o oră, timp de 40 de zile, stînd veşnic la pîndă în
tranşee, uzi de ploi, obosiţi, cu nervii sleiţi din cauza bombardamentelor
continui ale artileriei inamice, suferind frigul nopţilor de octombrie şi
noiembrie, care le pătrundea pînă la oase" - consemna registrul istoric
al acestei brave unităţi, continuînd : „toate acestea la un loc să nu se
415 Ibidem, p. 523.

00 Hoower Institution on War, Revolution and Peace, Stanford University, Le�
memoires du general Berthelot, cap. I, p. 39.
"'7 Fritz Ortlepp, op. cit., p. 41.
"'8 Vezi Colonel dr. Gheorghe Cristache, Ionel Batalli, Ansamblul monumental de
la Valea Mare-Mateiaş, Bucureşti, 1985.
415
Complexul monumental de la Valea Mare - Mateiaş ridicat în amintirea ostaşilor români căzuţi
în luptele de pe muntele Mateiaş
uite niciodată : atît de mare sacrificiu, atîta răbdare şi patriotism".

Despre apărarea poziţiei-cheie de la Mateiaş, aceiaşi sursă nota : „Pe
Mateiaş a curs mult sînge şi s-a revărsat multă sudoare ; nimeni nu s-a
clintit însă de la locul său, ofiţeri sau soldaţi. Sîngele care a stropit
muntele Mateiaşul [ . ] nu a fost în zadar, căci Mateiaşul, cheia apărării
..
Cîmpulungului, a fost păstrat pînă la sfîrşit şi astfel nu s-au deschis ina

micului porţile de invazie spre inima Argeşului sau Tîrgului, spre Pi
teşti" 69•
In sectorul de front din zona Bran, Cîmpulung a intervenit însă
curînd, ca urmare a situaţiei generale, o importantă modificare. O tele
gramă a Armatei 2 transmisă Diviziei 22 infanterie în ziua de 1 5/28 no
iembrie 1916 preciza : „Schimbarea bruscă de la Armata 1 mă obligă
să ordon trupelor de la Cîmpulung a se retrage în direcţia Tîrgovişte.
Retragerea va începe în cursul acestei nopţi" 70• Neînfrîntul Grup „Nă
ItLăeşti" a fost nevoit să părăsească poziţiile şi să înceapă replierea. A
doua zi, la 1 6/29 noiembrie, inamicul a intrat fără luptă şi fără glorie
în Cîmpulungul ce fusese evacuat.
89 Istoricul Regimentului 32 „Mircea" de la înfiinţare pină în anul 1 933, Bucu

reşti, 1933, p. 42.
'° Arh. M.Ap.N., fond Divizia 22 infanterie, dosar nr. 3/1916, f. 10.
416
Incleştările dramatice dintre forţele Grupului „Nămăeşti" şi trupele
germano-austro-ungare desfăşurate de-a lungul a 48 de zile pentru
apărarea culoarului Rucăr, Bran şi a · oraşului Cîmpulung au fost încunu
nate de succes, inamicul neizbutind să străpungă acest important obiec
tiv strategic care i-ar fi deschis drumul invaziei Munteniei şi al cuce
ririi Capitalei. In faţa atacurilor violente ale trupelor adverse, multe
dintre ele specializate în purtarea luptelor în munţi, comandamentul Ar
matei 2 române a luat hotărîrea justă de folosire judicioasă şi eficientă
a punctelor tari din zonă, amenajînd aliniamente succesive de apărare,
astfel incit un iniţial succes inamic să nu poată fi dezvoltat cu rapidi
tate în adîncime. In acest mod, chiar dacă s-au produs unele pierderi de
teren, pe ans1W}blu, planul inamic de străpungere a culoarului Rucăr,
Bran a fost zădărnicit.
Pentru ducerea la bun sfîrşit a unei misiuni atît de dificile, ostaşii
români, conduşi cu inteligenţă şi fermitate de comandanţii lor, nu au .
precupeţit nici un sacrificiu. „Românii se apără - scria istoricul ger
man Adolf Koster - pentru fiecare metru pătrat de pămînt din pre
ţioasele lor plaiuri şi luptă cu o îndărătnicie surprinzătoare [ ... ]. Sînt
oameni iscusiţi" 71.
Trecătoarea Oituz constituia, la sfîrşitul lunii septembrie, în pla

nul comandamentului inamic axul celei d�-a doua direcţii de efort. pen
tru străpungerea barierei muntoase. In consecinţă, după respingerea
trupelor noastre către munţi, (::orpul de cavalerie Schmettow (diviziile
1 cavalerie austro-ungară şi 3 cavalerie germană şi Divizia 71 infan
terie austro-ungară) a angajat cu deosebită energie diviziile 2 cava
lerie şi 7 infanterie române, în direcţia trecătorilor ramurii sudice a
Carpaţilor Orientali, cu efortul principal pe Oituz 72•
Prima bătălie de la Oituz (28 septembrie/1 1 octombrie - 14/27 oc
tombrie) a fost prefaţată de acţiunile de apărare desfăşurate, începînd
cu 26 septembrie/9 octombrie, de unităţi din Divizia 2 cavalerie împo
triva elementelor înaintate ale Corpului de cavalerie Schmettow, în ra
ionul Tîrgu Secuiesc, Ojdula, Lemnia. In seara aceleiaşi zile, comandantul
Armatei de Nord a ordonat ca Divizia 2 cavalerie „să apere singură
cel puţin trei zile defileul Oituzului, pînă ce va sosi Divizia 1 5 din
Dobrogea" 73•
In zona trecătorii Oituz au fost antrenate iniţial diviziile 7 1 infan
terie austro-ungară şi 3 cavalerie germană, din Corpul de cavalerie
Schmettow, totalizînd 9 batalioane de infanterie, 13 escadroane de cava
lerie, 1 7 baterii de artilerie şi 27 mitraliere 74. Tot spre Oituz au fost
deplasate diviziile 1 cavalerie austro-ungară şi 8 infanterie germană,
angajate în bătălie. Forţelor inamicului li s-au opus Divizia 2 cavalerie şi,
71Apud colonel dr. Victor Atanasiu, op. cit., p. 88-89.

1:România în primui război mondiai, p. 189-192.
" RRM, vol. II, p. 747.
n ibidem, vol. III, partea I, anexa 3.
417
Arhiducele Cal't>l de Habs
burg, comandantul forţelor
germano - ausrto-ungare
de pe frontul din Transil
vania, discutînd planul unei
noi acţiuni de luptă
ulterior, Divizia 15 infanterie române, totalizînd 10 batalioane de infan

terie, 25 escadroane de cavalerie, 9 baterii de artilerie şi 27 mitraliere 75 ;
pe parcurs, ambele părţi au primit alte unităţi ca întărire. In ansamblu,
în trecătoarea Oituzului - ot>iectiv de valoare strategică ce putea des
chide calea de pătrundere spre sudul Moldovei şi implicit spre gurile
Dunării şi litoralul nord-pontic - s-au angaj at în aspre ciocniri militare
forţe ce însumau 4 divizii de infanterie, 3 de cavalerie şi importante
grupări de artilerie grea. Inamicul era superior în artilerie ( 1 7 baterii
faţă de 9), aproximativ egal cu trupele române în batalioane de infan
terie şi inferior în escadroane de cavalerie. Trebuie avut însă în vedere
că batalioanele de infanterie şi artilerie române au intrat succesiv în
luptă, pe măsura sosirii lor în zonă. Astfel că, într-o primă fază a înfrun
tării din trecătoarea Oituz, cînd în apărare s-a aflat doar Divizia 2 ca
valerie, adversarul a avut o superioritate evidentă în efective.
Primind misiunea de a interzice pătrunderea forţelor germano
austro-ungare în trecătoare, comandantul Diviziei 2 cavalerie - gene
ralul de brigadă Nicolae Sinescu -, luînd în subordine unele batalioane
din Divizia 15 infanterie sosite în zonă, a amenajat o poziţie înaintată la
intrarea în trecătoare, pe înălţimile de la sud-est, est şi nord-est Breţcu
şi Lemnia fiind dispuse efectivele Regimentului 1 1 roşiori. Poziţia de
rezistenţă principală a fost organizată pe aliniamentul marcat de vîr
ful Mailat, trecătoarea Oituz, vîrful Ciontaş, vîrful Stînişoara, pe care
a trecut la apărare majoritatea forţelor diviziei ; în rezervă, la Po
iana Sărată, era dispus batalionul 1 din Regimentul 65 infanterie 76•
Confruntările pentru trecătoare au fost angajate în ziua de 28 sep
tembrie/ 1 1 octombrie, orele 1 5,30, prin lovirea cu foc de artilerie a sub-
1s Ibidem, anexa 1.
11 I bidem, p. 770.
418
LUPTELE A OITUZ. 26.09/09. !O - 14./27. 10. 1 9 16
DE L ·"'-
Lemnia
•
.
Generalul de brigadă_Eremia Grigorescu, comandantul Diviziei 1 5 infanterie în drum spre
primele linii ale frontului
unităţilor Diviziei 71 infanterie austro-ungare care se îndreptau spre

Breţcu. La orele 1 6,30, după o intensă pregătire de artilerie, inamicul
şi-a aruncat infanteria la atac asupra poziţiei înaintate a trupelor
noastre. Contraatacate de Regimentul 1 1 roşiori, ale cărui escadroane au
şarjat pe j os, cu lancea, valurile de infanterie ale inam1rului 77, subuni
tăţile austro-ungare au fost nevoite să se retragă, roşiorii urmărindu-le
pînă la Breţcu . Către orele 20 adversarul a reluat atacul şi a reuşit să
respingă detaşamentul de la intrarea în trecătoare, dar o manevră de
flanc, la sud de şosea, i-a fost zădărnicită prin contraatacul escadroa
nelor noastre de roşiori.
In acest timp, primele unităţi ale Diviziei 1 5 infanterie (comandant :
general de brigadă Eremia Grigorescu), sosite din Dobrog�a, au început
debarcarea în gara Oneşti. Prezent la faţa locului, comandantul Armatei
de Nord - generalul de divizie Constantin Presan -, a ordonat gene
ralului Grigorescu ca pe măsură ce trupele Diviziei 15 infanterie de
barcă, ele să fie îndrumate spre raionul acţiunilor de luptă, spre a asi
gura retragerea diviziei de cavalerie în cazul cînd aceasta va fi atacată
11 Ibidem, p. 771.
4 20
de forţe superioare ale adversarului. Avertizînd pe generalul Grigorescu .
că o "retragere ar implica grave neajunsuri", acesta i-a răspuns prin
cuvintele rămase celebre : „Cunosc situaţia domnule general. Pe aici
inamicul nu va trece" 78.
Atacînd �ără preget, în ziua de 29 septembrie/ 1 2 octombrie, ina
micul a reluat ofensiva pe tot frontul, presînd pe la nord şi sud de
şoseaua din trecătoare, obţinînd parţial, în diverse sectoare, cîştiguri
minime de teren. Aflat la Oituz, generalul Presan a ordonat ca Divizia 2
cavalerie să se replieze pe aliniamentul Poiana Sărată, Bogdăneşti, iar
poziţia acesteia să fie preluată de Brigada 38 infanterie (din Divizia 1 5
infanterie). Retragerea, în condiţiile cînd subunităţile de cavalerie erau
în strîns contact de luptă, s-a executat cu mare greutate, inamicul reu
şind să pătrundă pînă la Poiana Sărată. Faţă de situaţia creată, coman
dantul Diviziei 1 5 infanterie a hotărît retragerea detaşamentului aflat
pe valea Slănic pe poziţia de la băile Slănic Moldova, iar a detaşamen
tului de pe valea Caşinului la est de poiana Inţărcătoarea.
Trupele germano-austro-ungare şi-au prelungit ofensiva şi în
ziua de 30 septembrie/13 octombrie, cind, forţînd puternic în lungul tre
cătorii, au cucerit localitatea Poiana Sărată, în apropierea căreia au
intrat în contact de luptă cu trupele noastre. Imediat, Detaşamentul
„Oituz" (3 batalioane infanterie), întărit cu batalionul 2 din Regimen
tul 65 infanterie, a trecut energic la contraatac şi, angajînd lupte de
stradă, a respins ocupantul din localitate şi s-a instalat pe înălţimile
aflate la vest de aceasta. In seara z ilei, forţele celor două divizii (Divi
zia 1 5 infanterie şi Divizia 2 cavalerie), formînd Grupul „Oituz", ocupau
sectorul cuprins între exclusiv valea Dofteanei, inclusiv valea Caşinului,
fîşia de apărare avînd o lărgime de aproximativ 25 km şi interzicînd
trei direcţii : valea Slănicului, valea Oituzului şi valea Caşinului. Fie
care direcţie era apărată de cite un detaşament tactic (detaşamentele
„Slănic" şi „Oituz", din Divizia 1 5 infanterie, Detaşamentul nCaşin" din
Divizi a 2 cavalerie).
Inaintea celor două divizii române adversarul avea, în seara zilei ,
întregul Corp de cavalerie Schmettow, cu care intenţiona să pătrundă
prin trecătoarea Oituz · în sudul Moldovei ; ordinul primit de forţele
germano-austro-ungare prevedea ca înaintarea să se producă „într-atît,
incit să influenţeze direct asupra şesului Moldovei, fiind în măsură a
executa, pe o zonă cit mai întinsă, distrugerea căii ferate şi a reţelei
telegrafice care duc de la nord la sud" 79• Se intenţiona izolarea Mol
dovei de Muntenia, anihilarea tentativelor comandamentului român de
a efectua manevra strategică pe linii interioare, şi întoarcerea dispo
zitivului nostru realizat pe aliniamentul Carpaţilor Meridionali. Aşa
dar, conf_runtarea din trecătoarea Oituz · avea o certă valoare strategică,
1e
General-maior (r) Nicolae Ionescu, Generalul Eremia Grigorescu, Bucureşti, 1967 ,
p. 35.
421
Escadron de cavalerie pe frontul Armatei de Nord
succesul sau insuccesul trupelor române în apărare urmînd să aibă

implicaţii decisive asupra întregului război de întregire naţională.
La sfîrşitul unei pregătiri de artilerie intense, în dimineaţa zilei
d e 1/13 octombrie, trupele Diviziei 71 infanterie austro-ungare au trecut
la ofensivă, acţionînd insistent către coama Stăneica (sud-vest Hîrja).
Atacurile acestora s-au izbit însă de apărarea fermă a Grupului „Oituz".
Sesizînd că efortul adversarului s-a concentrat, pentru străpungerea
lanţului muntos, în trecătoarea Oituz, comandantul Armatei de Nord
a pus la dispoziţia qrupului „Oituz" forţe suplimentare : Brigada 1 5
infanterie (regimentele 1 3 ş i 1 5 infanterie) ş i Regimentul 8 vînători
- din rezerva sa -, care însumau 1 0 batalioane de infanterie şi o ba
terie de artilerie. In final, Grupul „Oituz" şi-a sporit forţele la 20 bata
lioane de infanterie, 10 baterii de artilerie şi 25 escadroane de cavalerie.
Timp de trei zile (2/1 5-5/1 8 octombrie), trupele noastre au dus
grele acţiuni de apărare, alternîndu-le cu numeroase contraatacuri, re
pliindu-se numai în cazuri extreme. Consemnul „Pe aici nu se va trece"
a animat pe fiecare luptător, de la soldat la general. Lupte înverşunate
au fost susţinute de către Detaşamentul „Oituz" în raionul Hîrja şi de
către Detaşamentul „Slănic" în raionul satului Slănic. Inamicul, care
reuşise să avanseze pînă în aceste zone, a fost respins printr-un contra
atac conjugat al celor două detaşamente, întărite cu trupe din rezervă.
Un episod dramatic a fost cel consumat în ziua de 5/18 octombrie
în zona vîrfului Vrînceanu, unde s-au distins - prin eroism şi dăruire -
ostaşii batalioanelor 1 şi 2 din Regimentul 1 3 infanterie. Focul ucigător
al artileriei adversarului şi atacurile repetate ale infanteriei acestuia au
422
Tren blin<lat austro-ungar
pe frontul din Transilvania
fost întimpinate de trupele române cu contraatacuri puternice la baio

netă. Inamicul a fost alungat, urmărit pînă la Păltiniş, în retragere aban
donînd o mare cantitate de armament. Printre militarii distinsi ' aici s-a
aflat şi soldatul Gheorghe Bucur, care - consemnează jurnalul de război
al unităţii din care făcea parte - ,,a luptat tot timpul ca un adevărat
erou, căci unde era lupta mai mare acolo era şi el, îmbărbătînd pe cama
razii lui" so.
Faţă de presiunea continuă exercitată de inamic în fîşia Grupului
,,Oituz", comandcrntul Armatei de Nord a hotărît sprijinirea grupului cu
Brigada 37 infanterie (două regimente de infanterie cu 6 batalioane)
şi opt baterii de artilerie (tunuri şi obuziere), întăriri care au început
să sosească în zilele de 5/1 8 şi 6/19 octombrie. Primind acest sprijin,
generalul Grigorescu a hotărît să contraatace inamicul pe întreg frontul
diviziei 8 1 •
Această decizie vădeşte apărarea dinamică practicată d e trupele
române în trecătoarea Oituz, supleţea şi realismul concepţiei comanda
mentelor noastre, care tindeau să stăvilească înaintarea inamicului nu
printr-o rezistenţă pasivă ci să aplice, la locul şi timpul potrivit, riposte
ofensive. Acţionîndu-se astfel nu numai că era ruptă fluenţa şi coeziunea
ofensivei duşmane, dar se obţineau rezultate pozitive şi în ceea ce pri
veşte influenţarea moralului trupelor şi populaţiei proprii.
Angajînd patru grupări de forţe - între valea DofteanPi şi valea
Caşinului -, acţionînd frontal pe valea Oituzului şi manevrînd de flanc
cu celelalte grupări, trupele Grupului ,,Oituz" au trecut în ziua de
80 Istoricul Regimentului Ştefan cel Mare nr. 13 infanterie, Iaşi, 1926, ,p. 21.
81 RRM, vol. I I I , partea I, p. 348.
423
Tun românesc de însoţire a i n fanteriei, calibru 57 mm, în poziţie de tragere
6/19 octombrie, orele 1 1 ,30, la executarea ripostei. Contraatacul s-a exe

cutat cu mare energie pe toate cele patru direcţii, unităţile germano
austro-ungare opunînd o rezistenţă înverşunată. Cu toate acestea, pînă
în seara zilei, trupele inamicului au fost respinse peste frontiera dinain
tea începerii războiului, elementele noastre înaintate atingînd alinia
mentul : vîrful Apostol, satul Hîrja, coama Stăneica. Cucerirea vîr
fului Stăneica a fost încredinţată batalionului 4 din Regimentul 25
infanterie ; luptînd cu îndîrjire, ostaşii acestei subunităţi au reuşit să
pună stăpînire pe plaiurile Măgurei şi Pălămidei, pe vîrful Runcul Mare
şi pe alte înălţimi. Printre cei care şi-au pierdut viaţa în această încleş
tare a fost si soldatul Constantin Palade, mereu în prima linie de luptă.
Cînd locoteiientul Anastasie Banu s-a prăbuşit, el a preluat comanda
subunităţii şi şi-a purtat cu însufleţire spre biruinţă camarazii rămaşi
în viaţă.
Infruntarea s-a menţinut la fel de vie şi în zilele de 7/20-9/22 oc
tombrie, cînd s-au desfăşurat alte atacuri şi contraatacuri de ambele
părţi, trupele române păstrînd în general aliniamentul cucerit. Apărarea
metodică efectuată de forţele noastre şi, la momentul oportun, declan
şarea unui contraatac plin de vitalitate au smuls inamicului nu doar
iniţiativa, dar şi cîştigul minim de teren realizat în cursul luptelor,
acestea fiind rodul atît al concepţiei clare a comandamentului român,
424
deciziilor lui juste şi operative, cît şi, mai ales, al vitejiei, bărbăţiei ş1
spiritului de jertfă al combatanţilor. Apreciind eforturile eroice făcute
de Grupul „Oituz" de la sfîrşitul lunii septembrie pînă în prima decadă ·
a lui octombrie, comandantul Armatei de Nord a citat prin ordin de
zi ostaşii şi ofiţerii Diviziei 1 5 infanterie : „Divizia 1 5, de la co
mandant şi pînă la soldat, zilnic, timp de 10 zile, a susţinut lupte
contra unui vrăjmaş în plină izbîndă şi mult superior în număr, a
rezistat cu avînt fără seamăn, demn de admiraţia tuturor şi vitejia
strămoşească [.„]. Eroismul şi dispreţul morţii, dovedite cu prisosinţă,
ii dă dreptul la admiraţiunea şi recunoştinţa mea" 82, conchidea gene
ralul Constantin Presan.
Chiar din ziua de 9/22 octombrie, comandantul Armatei de Nord
a ordonat Grupului „Oituz" „ca, în legătură la stînga cu Brigada 7 mixtă,
să atace şi să respingă inamicul peste frontieră, ocupînd după aceasta
culmea muntoasă de la vest de frontieră" 83• Generalul Grigorescu, însu
şindu-şi misiunea primită, şi-a restructurat dispozitivul, constituind noi
grupări tactice şi în aceeaşi zi a dat ordinul de luptă pentru reluarea
contraatacului la 10/23 octombrie. Constituirea grupărilor la nivel tactic
şi misiunilor date acestora relevă cunoaşterea temeinică de către coman
dantul grupului a caracteristicilor ofensivei în munţi . El a pus un accent
deosebit şi pe acţiunea forţelor de compunere mixtă (infanterie-artilerie
mitraliere), care să manevreze rezistenţele inamicului. Nu mai puţin
importantă pentru reuşita acţiunilor ulterioare a fost schimbarea sub
unităţilor pentru refacere, ca şi menţinerea în permanenţă a unor re
zerve. Toate acestea, coroborate cu o conducere decisă din partea coman
danţilor de pe toate treptele ierarhice, printre care generalul Grigorescu
reprezenta un demn exemplu, au constituit tot atîţia factori de succes
în luptele pe care trupele române le-au dus mai departe pentru apărarea
trecătorii Oituz.
Trecînd neîntîrziat la contraatac, unităţile Grupului „Oituz" au
zdrobit pe rînd rezistenţele întimpinate în zilele de la 10/23 la 1 3/26 oc
tombrie, luînd numeroşi prizonieri şi capturînd cantităţi însemnate de
arme şi muniţii. Divizia 71 infanterie austro-ungară a fost silită să se
retragă la vest de fosta frontieră dintre România şi Imperiul austro
ungar, înregistrînd pierderi grele, care îi slăbiseră simţitor capacitatea
combativă. Generalul Falkenhayn a fost nevoit să recunoască faptul că
„Puterea ofensivă [a Diviziei 71 infanterie austro-ungară - n.n.] este
atît de influenţată în urma luptelor duse necontenit timp de 14 zile,
incit îi trebuie acum neapărat un repaus cît de mic" 84, iar pentru a-i
reda o minimă capacitate ofensivă a considerat că trebuie consolidată
neapărat cu noi forţe. De altfel, gruparea de forţe germano-austre
ungară de la Oituz a fost întărită rapid cu Divizia 8 rezervă bavareză,
ale cărei prime batalioane au sosit în zonă şi au intrat în luptă în ziua
8! Ibidem, 352.
p.
�a Ibidem,.357.
p
14 General Erich von Falkenhayn, op. ctt., p. 123.
4.25
de 12 /25 octombrie pe plaiul Fata Moartă, înfruntînd Detaşamentul
„Caşin".
Trupele Grupului „Oituz" au .atins, în seara zilei de 1 3/2 6 octom
brie, aliniamentul pantele de est vîrful Şandru, vîrful Brezoiul , vîrful
5
Cernica, marginea de nord Poiana Sărată, coama Stăneica 8 , ceea ce
echivala cu îndeplinirea misiunii primite. Succesul obţinut de trupele
comandate de generalul Grigorescu a fost clădit pe numeroase jertfe :
numai la Divizia 1 5 infanterie în intervalul 1/14-14/27 octombrie s-au
înregistrat 420 morţi, 2 175 răniţi şi 880 dispăruţi.
O dată cu respingerea inamicului, comandantul Grupului „Oituz"
a apreciat că aliniamentul atins garantează apărarea văilor Slănic,
Oituz şi Caşin şi a ordonat ca unităţile şi subunităţile să-şi întărească
poziţiile şi să realizeze un dispozitiv de luptă adînc eşalonat, sprijinit
pe punctele tari din teren. Ideea de a relua în stăpînire intrarea dins
pre Transilvania în trecătoare - cu o dezvoltare largă, ce nu permi
tea o densitate de forţe corespunzătoare unei apărări dîrze şi stabile -
a fost părăsită datorită lipsei de forţe şi mijloace (în acest timp Di
vizia 2 cavalerie a trebuit să pună la dispoziţia Marelui Cartier Ge
neral Brigada 37 infanterie - 6 batalioane - şi trei baterii de arti
lerie) şi datorită primirii de noi întăriri de către inamic.
1ntre 1 5/28 octombrie-2 9 octombrie/1 1 noiembrie, acţiunile în
fîşia Grupului „Oituz" s-au redus la atacuri locale şi la îndeplinirea unor
misiuni de cercetare, trupele noastre consolidîndu-şi aliniamentul atins.
Totodată, comandamentul suprem român a apreciat ca foarte bune
rezultatele contraatacurilor executate pe frontul Armatei de Nord şi a
ordonat la 1 7 /30 octombrie ca ele să fie continuate pentru a „nelinişti"
pe inamic şi a-l împiedica să-şi manevreze forţele pentru a-şi crea gru
pări puternice în unele puncte. Acelaşi ordin prevedea ca, chiar dacă
nu se dispune de efective numeroase, acţiunile să se continue totuşi cu
detaşamente mai mici (batalioane, companii, plutoane), care să se stre
coare pe flancuri şi în spatele posturilor inamice ce trebuiau anihilate.
La sfîrşitul lunii octombrie, comandantul Grupului „Oituz" a ho
tărît regruparea forţelor şi mijloacelor, constituind şase detaşamente
tactice („Slănic", „Cern ica", „Oituz", „Stăneica", „Măguricea", „Caşin"),
corespunzătoare tot atitor direcţii de interzis în fîşia de apărare, iar în
rezervă, îri raionul localităţilor Grozeşti şi Mănăstirea Caşin, a con
centrat patru batalioane de infanterie şi Brigada 4 cavalerie.
Incepînd cu data de 28 octombrie/1 0 noiembrie, în fîşia grupului
s-a declanşat a doua bătălie de la Oituz (28 octombrie/10 noiembrie-
2/1 5 noiembrie 1916), iniţiativa aparţinînd trupelor române, care au
urmărit „descongestionarea frontului Slănic, Oituz" şi „cucerirea cîtorva
puncte determinate în sectorul Leşunţul" 86 • In acest scop, Divizia 1 5
infanterie a primit ca întărire Regimentul 29 infanterie din Divizia 8
infanterie, cu menţiunea de a fi folosit „în caz de mare nevoie".

86 I bidem. p. 395.
426
Baterie de artilerie de cîmp românească schimbîndu-şi poziţia sub bombardamentul inamic
(desen de epocă)
In zilele de 29, 30, 3 1 octombrie/ 1 1 , 1 2, 1 3 noiembrie, detaşamen

tele tactice ale Grupului „Oituz" au asaltat poziţiile inamicului pe toate
cele şase direcţii de acţiune, fiind atins scopul de a-i produce
pierderi şi a-l împiedica să transfere forţe de aici în alte sectoare ale
frontului. Atacurile şi contraatacurile au continuat pînă în ziua de
3/1 6 noiembrie, cînd Grupul „Oituz" a trecut la apărare în întreaga sa
fîşie. Inrăutăţirea vremii a contribuit şi ea la încetarea acţiunilor. Nici
inamicul, slăbit prin deplasarea majorităţii Diviziei 8 rezervă bavarez�
în alt sector al frontului, n-a mai fost în măsură să întreprindă acţiuni
de amploare .
Aşadar, după mai bine de o lună de zile de acţiuni militare neîn
trerupte, apărătorii trecătorii Oituz puteau să spună cu mîndrie că au
respectat consemnul „Pe aici nu se va trece ! " Ei au zăvorit această
trecătoare, spulberînd planurile inamicului de a pătrunde în sudul Mol
dovei. Duşmanul suferise o dureroasă şi grea înfrîngere, în două dintre
cele mai importante bătălii din campania anului 1 9 1 6 . Modul cum s-au
comportat marile unităţi, unităţile şi subunităţile române în momentele
hotărîtoare, exemplul care l-au oferit soldaţii şi comandanţii lor au avut
o mare influenţă asupra moralului armatei şi poporului nostru în acaa
vreme.
427
Generalul H. Berthelot menţionează în memoriile sale, la partida
zilei de 9/21 octombrie 1 916, că în pofida presiunii necontenite a inami
cului către trecătorile Carpaţilor „ideea de contraofensivă se întăreşte.
La cele două puncte menţionate [la Turnu Roşu şi pe Valea Praho
vei - n.n.] au fost executate contraatacuri ce promit să progreseze.
Acelaşi lucru la Oituz, unde înaintarea austriacă a fost oprită" 117• No
taţia generalului francez - martor ocular al evenimentelor, cu o vedere
de ansamblu asupra războiului naţional purtat de România - surprinde
starea. de spirit ofensivă a comandamentelor şi trupelor române în faţa
năvalei duşmane, voinţa şi capacitatea lor de a respinge inamicul, apli
cindu-i lovituri usturătoare.
Bătăliile angajate de forţele române pentru apărarea trecătorii
Oituz reliefează importante concluzii de ordin militar privind calităţile
ostaşilor români, abnegaţia, eroismul şi spiritul lor de sacrificiu dove
dite în înfruntările dramatice duse pentru stăvilirea ofensivei trupelor
duşmane, precum şi capacitatea înaltă a comandamentului român de a
rezolva cu repeziciune şi discernămînt situaţii deosebit de complexe,
specifice ducerii luptei în munţi. Comandamentul nostru, obligat ca în
primele zile ale înfruntării să opună ofensivei duşmane numai Divizia 2
cavalerie, a reuşit, prin conceperea unor ingenioase manevre de flanc,
să stăvilească printr-o rezistenţă eficace valurile de infanterie şi cava
lerie vrăjmaşe. Ulterior, o dată cu afluirea Diviziei 1 5 infanterie şi a
altor uni tăţi de sprijin, apărarea trecătorii Oituz a fost condusă cu
energie sporită, altemîndu-se, conform situaţiilor tactice ivite, acţiunile
de apărare cu contraatacuri viguroase şi constituindu-se detaşamente
tactice sau grupuri de manevră mixte (infanterie cu mitraliere şi arti
lerie) pe direcţiile principale de înaintare a inamicului, ceea ce a condus
pe parcursul luptelor la preluarea iniţiativei de către forţele române şi
la organizarea unui contraatac de proporţii, care a încununat cu succes
acţiunile militare desfăşurate în această zonă.
Totodată, în timpul luptelor s-au evidenţiat atît la nivelul coman
danţilor, cit şi al trupei acumulările realizate prin participarea mai în
delungată la acţiuni militare, exprimate de acum într-o experienţă a
cîmpului de campanie destul de bogată, incit în momentele decisive ale
confruntării ne-am dovedit superiori inamicului, fie în concepţie, fie
în execuţie.
Semnificativă a fost rezistenţa eroică a Regimentului 15 infanterie
„Războieni" în valea Uzului. Printre cei căzuţi aici s-a aflat şi maiorul
Ştefan Mihăileanu, comandantul batalionului 1, care „s-a stins fără ca
cineva să-i fi trîmbiţat faptele, fără ca vreo decoraţie să-i fi împodobit
pieptul" 88• Eroi anonimi, cu sutele şi miile, care şi-au făcut datoria
pînă la capăt, ridicînd cu piepturile lor zid la trecători.

as Nicolae Dumbravă, Bărbaţii din steaguri, Bucureşti, 1976, p. 64.
428
Valea Oltului a intrat şi ea în calculele comandamentului german
ca un posibil loc de străpungere a barierei muntoase carpatice, deoarece,
mai puţin la partea nordică, unde de-a lungul a 20 km sînt cîteva locuri
mai înguste, în rest (40 km) se prezintă ca un defileu larg de peste 500 m,
care sub aspect militar avea o capacitate de trafic mare, favoriza afluirea
rapidă a trupelor pe şosea şi pe calea ferată, oferea posibilităţi de ma
nevre învăluitoare executate pe văile care aveau deschidere spre Olt.
Importanţa strategică a văii Oltului era mărită de faptul că inamicul,
odată ajuns în zona deluroasă şi de cîmpie, putea fracţiona forţele
române din Muntenia şi Oltenia şi îşi deschidea drumul spre Bucureşti.
In acest scop, pe direcţia trecătorii Turnu Roşu acţiona Corpul alpin,
pe care comandantul Armatei 9 germane l-a întărit, în cursul lunii sep
tembrie, cu Brigada 2 munte austro-ungară, deplasată din valea Jiului,
şi Brigada 10 munte austro-ungară, transportată din Albania. Din aceste
mari unităţi s-a constituit Grupul Krafft, care avea misiunea să reia
atacul pe direcţia Curtea de Argeş, Piteşti 89• Forţele germano-austro
ungare totalizau 20 de batalioane (14 de vînători de munte şi 6 de in
·
fanterie) şi 1 6 baterii de artilerie * .

Valea Oltului era apărată de Corpul 1 armată (de la 3/16 octom
brit: a trecut sub comanda generalului de brigadă Nicolae Petala), aflat la
flancul drept al Armatei 1 române, avînd în compunere Divizia 1 3 in
fanterie (comandant : general de brigadă Gheorghe Sănătescu), Divi
zia 23 infanterie * * (comandant : general de brigadă Matei Castriş) şi
Brigada 1 călăraşi (comandant : general de brigadă Ioan Oprescu) * * * .
Forţele române totalizau 3 3 d e batalioane d e infanterie, 6 escadroane de
cavalerie şi 28 baterii de artilerie, avînd un disponibil, după preluarea
efectivelor Diviziei 20 infanterie desfiinţate, de aproape 70D/0 din cel
normal (728 ofiţeri şi 28 538 trupă) 90• Inamicul realiza un raport de
forţe în mitraliere de 2,2/1 şi avea puşti-mitralieră la fiecare grupă de
luptă ; ca material artileristic poseda 1 2 _ baterii de munte, dintre care
2 baterii de obuziere munte şi 2 companii aruncătoare de mine, pe cînd
trupele române nu dispuneau decît de 3 baterii de munte. Deci adver
sarul era superior în mijloace pentru executarea focului automat, pe

• La cele 14 baterii de artilerie s-au adăugat 2 companii de aruncătoare de mine,
fiecare fiind similară cu o baterie de artilerie.
"* Divizia 23 infanterie s-a constituit la 25 august/7 septembrie din Detaşamentul
"Lotru", cu următoare:i compunere : 1 escadron din Brigada 1 călăraşi, Bri
gada 3 infanterie (regimentele 2 şi 12 infanterie), Brigada combinată (Regi
mentul 44 infanterie şi 3 batalioane din Regimentul 1 grăniceri), batalioanele
de miliţii "Radu Negru" şi „Argeş", 4 baterii din Re.gimnetul 1 obuziere, 4 ba
terii de munte, 3 baterii de diferite calibre ; în total 17 batalioane infanterie,
1 escadron de cavalerie şi 12 baterii de artilerie.
• • • Forţele brigăzii erau astfel dispersate : escadronu\ 4 din Regimentul 1 călăraşi
la Brezoi, escadronul 1 din Regimentul 2 călărafii la Cerbureni (nord Curtea de
Argeş), escadronul 2 din Regimentul 1 călăraşi la Divizia 1 infanterie pe Jiu şi
escadronul 3 din Regimentul 2 călăraşi la Divizia 1 infanterie pe Cerna. Din
restul forţelor brigăzii s-a format Regimentul 1/2 călăraşi dislocat la Perişani.
90 Generalul G. A Dabija, op. cit., vol. II, p. 428.
429
ACŢHJNILE DE LUPTĂ DIN VALEA OLTULUI ŞI A TOPOLOGULUI .
03/ 1 6 . 10 3 1 . 1 0/ 13. 1 1. 19 16
-
Trupe române
Trupe inamice
Situaţia trupelor
la 03. 1 0 . 1 9 1 6
Situaţia trupelor române

la ' 26. 1 0 . 1 9 1 6
Situaţia trupelor române

la 3 1 . 10 . 1 9 1 6
Subu nitate de infanterie română în marş spre o altă poziţie în timpul luptelor pentru
apărarea aliniamentului Carpaţilor
cînd unităţile noastre nu aveau nici o puşcă-mitralieră, iar materialul

artileristic al acestuia era în asemenea cantitate încît putea să urmeze
nemijlocit dispozitivul de atac al infanteriei (vînătorilor de munte). Nu
mai puţin au atîrnat în balanţă cele 14 batalioane de vînători de munte
ale duşmanului - trupe de elită -, bine antrenate pentru luptă în
zone muntoase, pe cînd în armata noastră abia în noiembrie 1 9 1 6 vor
fi constituite primele subunităţi de acest fel 91• Aşadar, trupele române
trebuiau să suplinească această superioritate a inamicului prin folosirea
cu iscusinţă a terenului, prin sustragerea de sub focul masat al arti
leriei adversarului, prin manevre ingenioase şi riposte ofensive repetate.
La 1/1 4 octombrie, trupele române se găseau în apărare, avînd
Divizia 23 infanterie la est de Olt între 2 km vest vîrful Negoiu şi
exclusiv localitatea Cîineni, pe aliniamentul vîrful Florii, pichetul Scara,
vîrful Ciortea, vîrful Lăcustelor, vîrful Coţi, muntele Cîineni Zănoaga,
91 La 3/16 noiembrie 1916 Şcoala de schiori a fost transformată in Corpul vînători

lor de munte. După două luni, acesta a fost organizat într-un batalion de
vînători de munte, cu garnizoana la Tirgu Neamţ. Aici vînătorii de munte s-au
instruit pînă in vara anului 1917, cînd au fost trimişi pe front, remarcîndu-se
in bătăliile de la Oituz şi Mărăşeşti (Maior Vasile Tutu!a, căpitan Ion Clrcu,
Sus pe creste, spre victorii ! 70 de ani de la întemeierea
' vînătorilor de munte,
în LIP, nr. 4(10)/1986, p. 40-42, 61).
43 1
pantele de nord ale muntelui Pleşul ; sectorul de apărare al diviziei
avea o dezvoltare frontală de aproximativ 50 km. Unităţile diviziei erau
lipsite însă de omogenitate, carenţă intervenită în urma luptelor grele
purtate anterior. Din cauza pierderilor mari, suferite în acţiunile din
gura defileului şi după aceea, s-a recurs la contopirea unor companii
şi batalioane din diferite regimente, dind astfel naştere unor uni
tăţi denumite „combinate". Rigorile iernii foarte timpurii începuseră
să fie simţite în munţi, iar trupele luptau fără întrerupere de la începu
tul războiului, fără să fi avut răgazul necesar odihnei şi refacerii.
La vest de Olt, pînă la vîrful Pietrosul, se găsea în apărare Di
vizia 13 infanterie, pe aliniamentul gara Lunci, vîrful Căţănelul, mun
tele Murgaşul, 2 km muntele Robul, 4 km nord vîrful Pietrosul„
vîrful Şanţul Calului, vîrful Dîlmelor ; dezvoltarea sectorului de apă
rare era de aproximativ 36 km. Brigada 1 călăraşi avea escadronul 4
din Regimentul 1 călăraşi la Brezoi, la dispoziţia Corpului 1 armată,
escadronul 1 din Regimentul 2 călăraşi la Corbeni (nord Curtea de
Argeş), pentru supravegherea intervalului cu Armata 2 (celelalte es
cadroane ale regimentelor 1 şi 2 călăraşi erau la dispoziţia Armatei 1).
In rezerva Corpului 1 armată nu se găseau decît escadronul 4 din
Regimentul 1 călăraşi şi trei companii de pionieri, acestea din urmă
la Poiana 92•
Valea Oltului prin lărgime, căi de comunicaţie şi configuraţia
generală a terenului, care permitea manevra trupelor, oferea condiţii
favorabile pentru concentrarea eforturilor ofensive ale forţelor inamice
pe mai multe direcţii (în valea propriu-zisă, dar şi peste creste), ceea ce
a determinat comandamentul român să încerce să acopere cu forţele
aflate la dispoziţie - insuficiente totuşi - întreaga sa deschidere. Silite
de împrejurări, trupele Corpului 1 armată au realizat astfel dispozitive
defensive prea largi şi mai puţin adînci, care - evident - nu asigurau
condiţii prielnice executării ripostelor ofensive şi acţiunilor pentru ni
micirea inamicului pe părţi, în eventualitatea pătrunderii acestuia în
zonă. Unităţile române nu controlau toate înălţimile dominante din lipsă
de forţe, neavînd suficiente mijloace de cercetare şi transmisie operativă
a informaţiilor, capabile să înregistreze din timp intenţiile ofensive ale
adversarului şi să faciliteze astfel apărarea defileului prin conjugarea
eforturilor trupelor care acţionau pe creste cu cele din vale ; unităţile
româneşti. nu erau formate - cum s-a arătat - din trupe specializate
pentru lupte în munţi, spre deosebire de adversar, care dispunea şi de
echipament adecvat şi de armament greu.
Planul ofensivei germano-austro-ungare prevedea, într-o primă
fază, deschiderea pasului Turnu Roşu şi pătrunderea pînă la Curtea
de Argeş. In acest scop, la 1/14 octombrie, generalul Krafft a fixat defi
nitiv planul de manevră al forţelor şi mijloacelor grupului, care sta
bilea : un atac de front, combinat cu învăluirea ambelor flancuri ale
Corpului 1 armată român, acţiunea principală de învăluire executîndu-se
92 RRM, voi. III, partea I, p. 717.
432
asupra flancului drept al frontului român, la est de rîul Olt. Pentru
aceasta, Corpul alpin trebuia să atace de front în sectorul rîul Olt la
dreapta, muntele Surul (inclusiv) la stînga, iar Brigada 10 munte austro
ungară la vest de Olt în sectorul vîrful Ştefleşti, defileul Oltului ex
clusiv, cu efortul pe direcţia vîrful Robul, vidul Pietrosul, . poiana su...
liţei, Golotreni (est Brezoi) ; Brigada 2 munte austro-ungară urma să-şi
dezvolte atacul pe direcţia vîrful Puha, vîirful Moscovul, vidul Ştiu
beiului, muntele Frunţile, Curtea de Argeş 93•
In ziua de 3/1 6 octombrie forţele atacatoare au trecut la ofensivă,
declanşindu-se astfel bătălia de pe văile Oltului şi Topologului. (3/1 6
.octombrie - 14127 noiembrie). Brigăzile 2 şi I O munte acţionau asupra
flancurilor Corpului 1 armată român ; în centrul fîşiei, pe direcţia prin
cipală a ofensivei Grupului Krafft, Corpul alpin a executat foc de
neutralizare cu artileria. Presind puternic în tot cursul zilei, pre
cum şi în noaptea de 3/1 6-4/1 7 octombrie, adversarul a cucerit
cu Brigada I O munte austro-ungară vîrfurile Pietrosul şi Veveriţa, aflate
în fîşia Diviziei 13 infanterie. în dreapta, în fîşia de apărare a Divi
Y.iei 23 infanterie, Brigada 2 munte austro-ungară a ocupat baza de
plecare în faţa muntelui Moscovul, în vederea trecerii la atac în ziua
·de 4/1 7 octombrie.
Pentru a recîştiga poziţiile cedate, în prima zi de luptă, la 4/1 7 oc
tombrie Divizia 13 infanterie a contraatacat inamicul pătruns în fîşia sa
·de apărare şi a respins trupele duşm<!-ne de pe înălţimile Pietrosul şi
Veveriţa. Dar în cursul aceleiaşi zile, adversarul a dezlănţuit din nou
ofensiva în întreaga fîşie de apărare a corpului de armată român, cu
intensitate sporită pe direcţiile muntele Suru, muntele Olanu, mun
tele Coţi, muntele Cîineni, înălţimea Zănoaga. Batalioanele 1 şi 2 din
Regimentul 44 infanterie, batalionul 1 din Regimentul 2 infanterie şi
companiile 1 , 2 , 4 şi 12 din Regimentul 1 grăniceri au respins şase
atacuri succesive date de batalioanele alpine inamice pentru cucei:irea
înălţimilor Suru şi Coţi. Introducînd noi forţe, inamicul a reuşit, în
·cele din urmă, să pună stăpînire pe muntele Suru.
Ofensiva declanşată cu o zi înainte s-a prelungit şi pe 5/1 8 octom
brie, în fîşia Diviziei 23 infanterie, cu Brigada 2 munte austro-ungară,
care, profitînd de slabele rezistenţe (plutoane şi companii) ale trupelor
noastre, a cucerit pe rind muntele Comarnicul şi Clăbucetul, iar pe valea
Argeşului a ajuns pînă în apropiere de localitatea Cumpăna. Această
manevră a Brigăzii 2 munte austro-ungară ameninţa dreapta şi spa
tele Corpului 1 armată român, fapt ce a determinat comandantul acestuia
·să constituie o grupare de contraatac, sub comanda colonelului Mar
cel Olteanu (comandantul Regimentului 2 călăraşi). In compunerea ace
steia au intrat toate subunităţile aflate în rezerva corpului de armată
·şi a Diviziei 23 infanterie.
Contraatacul executat de Detaşamentul Olteanu în ziua de 6/19 oc
tombrie a reuşit să respingă inamicul de pe mun�ii Mizgavul şi Suru,
�3 Ibidem, p. 723-725.
433
forţele române consolidîndu-se puternic pe aceste înălţimi. In timp ce
la stînga dispozitivului român se desfăşurau acţiunile încununate de
succes ale Detaşamentului Olteanu, la est, pe valea Topologului, Bri
gada 2 munte austro-ungară a continuat să pătrundă în adîncimea apă
rării, ajungînd cu elementele înaintate la Sălătrucu de Sus ameninţînd
spatele dispozitivului de apărare şi interceptînd comunicaţia dintre
valea_ Oltului şi Curtea de Argeş. La mică distanţă în spatele brigăzii
austro-ungare afluia un grup de izbire format din trei batalioane ale
Corpului alpin. Incercările de a respinge inamicul cu forţele existente
în zonă nu au reusit 94 •
In fîşia Divi�iei 1 3 infanterie, trupele adverse au reluat atacul în
ziua de 6/19 octombrie pe întregul front, cu efortul pe direcţia înăl
ţimii Murgaşul (în fîşia Brigăzii 26 infanterie) ; Regimentul 57 infan
terie, rezistînd eroic, a respins şapte atacuri ale duşmanului, care a lăsat
pe cîmpul de luptă aproape 300 de morţi şi răniţi, făcînd şi 20 prizo
nieri 95 • Adversarul a izbutit să pătrundă însă în flancul drept al Corpu
lui 1 armată pînă la localitatea Sălătrucu, ameninţînd spatele dispo
zitivului de apărare şi interceptînd comunicaţia dintre Valea Oltului
şi Curtea de Argeş, la vest de Olt (în fîşia Diviziei 13 infanterie) ; inami
cul înregistrînd mari pierderi, s-a instalat pe înălţimile Uria şi Chiţiane
tul, în timp ce trupele noastre se aflau în dispozitiv de apărare pe muntele
Gorganul. Situaţia critică de la flancul drept al dispozitivului impunea
comandamentului Corpului 1 armată luarea unor decizii prompte, a
căror aplicare să ducă la refacerea apărării . Pentru respingerea inamicu
lui infiltrat adînc la flancul drept al dispozitivului român, comandantul
Corpului 1 armată. regrupînd forţele din zor.. ă , a constituit detaşamentul
comandat de colonelul Henri Cihoski (5 batalioane de infanterie şi
3 baterii), cu care a hotărît executarea unui contraatac în raionul Sălă
trucu. Totodată, a ordonat Diviziei 13 infanterie să contraatace şi să
reocupe aliniamentul iniţial 96 •
In ziua de 7/20 octombrie, contraatacul executat de Detaşamentul
Cihoski a reuşit să respingă inamicul pînă la nord de Sălătrucu şi pe
înălţimile Şulea şi Poiana Spinului. Detaşamentul Olteanu, care acţiona
la 25 km nord Sălătrucu, a înfrînt forţele adverse care atacau înălţimea
Sf. Ilie şi contraatacînd viguros le-a produs mari pierderi, restabilind
legăturile cu subunităţile aflate pe înălţimile Olanul, Călugărul, Zănoaga,
Stîna Mare şi Poiana Spînului. In fîşia Diviziei 13 infanterie, acţiunea
pentru recucerirea pantelor de vest ale muntelui Gorganul nu a reuşit.
Tentativa duşmană de a cuceri înălţimea Murgaşul s-a lovit de re
zistenţa dîrză a luptătorilor din Regimentul 57 infanterie, care au res
pins toate atacurile executate de trupele alpine.
Datorită presiunii inamicului în întreaga fîşie a Corpului 1 armată
şi reuşitei parţiale a contraatacurilor acestuia, executate la flancul drept
în zilele de 8/21 şi 9/22 octombrie, comandantul corpului a decis întă-
9I Ibidem, p. 745.
9s Ibidem, p. 746.
96 Arh. M.Ap.N„ fond Divizia 13 infanterie, dosar nr. 1/1916, f. 22.
434
rirea apărării pe un nou aliniament, marcat de înălţimile nord Călugărul,
Stîna Zănoagei, Mormîntul, Omul de Piatră, Cărbunarul, Rigloul, Veve
riţa, Pietrosul ; Divizia 23 infanterie a fost dislocată la est de Olt, între
vîrful Călugărul şi cursul de apă respectiv, exclusiv, iar Divizia 1 3
infanterie la vest d e Olt, între acest rîu şi vîrful Pietrosul, ambele
inclusiv. Intre Topolog şi Argeş a trecut la apărare Detaşamentul
Cihoski, pe aliniamentul vîrful Ghiţu, muntele Frunţi. Detaşamentului
comandat de colonelul Traian Moşoiu i s-a încredinţat raionul Poiana,
muntele Clocotiţa, Poiana Spînului, muntele Şulea.
Noile măsuri luate şi-au atins obiectivul propus. In cursul celor
două zile de lupte neîntrerupte, trupele române, executînd repetate con
traatacuri, au reuşit să respingă inamicul la nord de Sălătrucu, restabi
lind situaţia la flancul drept al Corpului 1 armată. La 9/22 octombrie
1 9 16, generalul H. Berthelot a rezumat în felul următor situaţia existentă
în valea Oltului, remarcînd fermitatea apărării dinamice a trupelor
române : „Presiunea continuă pe toate fronturile. Divizia 13 infanterie
se apără energic pe malul drept al Oltului" 97•
Intre timp, Grupul Krafft a primit noi întăriri (Brigada 15 infan
terie rezervă - regimentele 13 şi 18 infanterie şi 3 baterii, Regimen
tul 36 Landsturm infanterie german). El şi-a intensificat loviturile între
Olt şi Argeş, pe direcţiile Găujani, Perişani. iar cu Brigada 2 munte
austro-ungară pe valea Topologului. Intre 1 0/23 şi 1 5/28 octombrie, for
ţele germano-austro-ungare au continuat atacurile în fîşia Diviziei 23 in
fanterie şi deşi trupele române au executat contraatacuri repetate, au
fost nevoite să cedeze teren, ocupînd în final aliniamentul ruinele cetăţii
Radu Negru, muntele Frunţile, nord Titeşti, Racoviţa, iar Divizia 1 3
infanterie, aliniamentul muntele Rigloul, vîrful Pietrosul, vîrful Moled
vişul. In urma acestor lupte înverşunate adversarul a pătruns într-un
important raion, delimitat de înălţimile Stîna Zănoaga, Mormîntul şi
Omul de Piatră, precum şi o parte din muntele Cărbunarul, care consti
tuia baza apărării între Olt şi Argeş. Trupele atacatoare şi-au creat
astfel noi posibilităţi de acţiune ofensivă pe direcţia Curtea de Argeş,
ameninţînd dinspre sud-vest flancul şi spatele Diviziei 13 infanterie.
Intre 1 6/29 octombrie-31 octombrie/1 3 noiembrie Grupul Krafft
a primit noi întăriri : Divizia 2 1 6 infanterie germană care, sosită în
zonă la 26 octombrie/8 noiembrie, a fost introdusă în dispozitivul grupu

lui pe direcţia de efort vîrful Omul de Piatră, Sălătrucu. Cu forţele
împrospătate, inamicul şi-a intensificat atacurile împotriva dispozitivului
Diviziei 23 infanterie.
Situaţia devenind gravă la Corpul 1 armată, Marele Cartier General
a ordonat Armatei 1 ca Divizia 13 infanterie ,,să reocupe imediat vechea
poziţie [vîrful Rigloul, vîrful Veveriţa, vîrful Pietrosul, aliniament de
pe care s-a retras la ordinul Corpului 1 armată pe aliniamentul Pietrele
Comoarei, poiana Suliţei, Pleşoianul şi muntele Armeanul - n.n.] 98•
97 Les memoires du general Berthelot, cap. I, p . 24.

911 RRM, vol. III, partea a III-a, p. 124.
435
Sublocotenentul (r) Nicolae Golescu, din
Regimentul 54 infanterie, căzut la 27 octom
!Jrie/9 noiembrie 19 16, în luptele de pe
valea Oltului
Decizia era justă deoarece poziţia înaintată a uiviziei 13 faţă de divi

zia 23 constituia o serioasă ameninţare pentru inamic şi dădea posibili
tatea de a-l manevra cu mulţi sorţi de izbîndă. In acelaşi timp, la
2 5 octombrie/7 noiembrie, Marele Cartier General a pus la dispoziţia
Armatei 1 Divizia 14 infanterie * (comandant : colonel Dimitrie Colori)
pentru a întări Corpul 1 armată. Aşa cum evidenţiază măsurile luate,
comandamentul român a reacţionat prompt într-o situaţie devenită cri
tică pentru apărare în zona Corpului 1 armată.
Forţele duşmane au continuat să înainteze pe valea Topologului,
trupele Diviziei 23 infanterie instalîndu-se în cursul zilei de 26 octom
brie/8 noiembrie pe un nou aliniament (vîrful Ghiţu, muntele Frunţile,
Poiana Spinului, rîul Băiaşu) ; comandantul Corpului 1 armată a hotărît,
de asemenea, să deplaseze 4 batalioane din Divizia 14 infanterie, abia
debarcate la Curtea de Argeş, la Sălătrucu, pentru a întări flancul drept
al Diviziei 23 infanterie. La vest de Olt, Divizia 13 infanterie, executînd
ordinul primit, a reocupat vechea poziţie. In zilele următoare, forţe ale
diviziilor 14 şi 23 infanterie au executat contraatacuri locale pentru re
cucerirea unor puncte tari din teren, ca m.untele Frunţile, Poiana Spinu
lui, muntele Şulea.
La data de 1/14 noiembrie Corpul 1 armată se găsea în apărare,
sub presiunea constantă a inamicului, pe aliniamentul vîrful Ghiţu,
muntele Frunţile, muntele Clocotici, nord Dăngeşti, nord mănăstirea
Stînişoara, mănăstirea Cozia, Oltul, pantele de sud ale văii Lotrului,
* Divizia 14 infanterie se găsea in rezerva Marelui Cartier General, în zona

Chitila, Mogoşoaia, unde sosise de la Armata de Nord, fii.nd înlocuită de trupe
din Armata 9 rusă. Divizia avea în compunere regimentele 54, 67, 85, 86 in
fanterie, 24 artilerie, divizionul 4 obuziere, cu un total de 13 batalioane infan
terie, 8 baterii de artilerie, 20 mitraliere şi un efectiv de 406 ofiţeri , 19 741 trupii.
436
localitatea Malaia. 1n aceeaşi zi, la orele 2 1 ,30, comandantul Armatei l
a raportat Marelui Cartier General, în urma analizei raportului de forţe
din zona Corpului 1 armată, că „situaţiunea se înrăutăţeşte la Olt, pe zi
ce trece, din cauza presiunii neîncetate ce face inamicul" 99 •
Pînă la 6/1 9 noiembrie, trupele · Corpului 1 armată au desfăşurat
acţiuni de apărare combinate cu riposte ofensive, producind pierderi
inamicului şi încetinindu-i înaintarea. Pierderile proprii înregistrate au
fost însă foarte mari. Efectivele diviziilor au scăzut atît de mult - se
arată în jurnalul de operaţii al marii unităţi - „încît nu se mai poate
face deosebirea între divizie, brigadă şi regiment". Astfel, Divizia 14
infanterie a rămas cu un efectiv de 42 ofiţeri (din 406) şi 2 974 trupă
(din 19 74 1) 1 00 • Faţă de situaţia în care se găseau trupele, comandantul
corpului a raportat eşalonului superior că este necesară întrunirea efec
tivelor diviziilor componente. Decizia Marelui Cartier General a fost de
a dirija în zona Corpului 1 armată Divizia 8 infanterie (comandant :
general de brigadă Ioan Pătraşcu) *, din după-amiaza zilei de 7/20 noiem
brie, în scopul de a înlocui diviziile 1 1 * * şi 23 infanterie. Pentru execu
tarea ordinului, comandantul Corpului 1 armată a luat măsuri în conse
cinţă, dispunînd diviziilor 1 3, 14 şi 23 infanterie „să se menţină cu
orice preţ pe poziţiile ce ocupă, pentru ca Divizia 8 [.„] să aibă timpul
necesar să ocupe poziţia indicată [ . . . ]. După ocuparea ei, trupele divi
ziilor 1 1 şi 23, pe înserate, să se retragă spre sud, în spatele Diviziei 8,
unde se vor îndruma spre Piteşti ; elementele din Divizia 14 şi Divi
zia 13 vor fi îndrumate către diviziile respective" 1 0 1 •
Comandantul Corpului 1 armată a hotărît să pregătească un nou
aliniament de apărare care trecea pe la Cerbureni, Merişani, Bîrseşti,
dealul Călimăneştilor. Retragerea diviziilor 13 şi 14, precum şi a unor
părţi din Divizia 23 infanterie p� noul aliniament s-a executat în ziua
de 7/20 noiembrie ; în noaptea de 7/8 (20/21) noiembrie, sectorul Blaj u
(exclusiv), valea Babii (exclusiv) a revenit Diviziei 8 infanterie.
Inamicul a luat contact cu trupele noastre pe noul aliniament în
ziua de 9/22 noiembrie, iar a doua zi a trecut la ofensivă în î ntreaga
fîşie a Corpului 1 armată, înregistrînd însă un nou eşec. Reluînd acţiu
nile, trupele duşmane au reuşit să obţină pe 1 1 /24 noiembrie unele
succese pe direcţia Cerbureni. Datorită situaţiei nefavorabile create prin
pătrunderea forţelor germano-austro-ungare în Oltenia şi retragerea
trupelor Armatei 1 pe malul estic al Oltului, comandantul armatei a
99 RRM, vol. III, partea a II-a, p. 181.

100 Ibidem, p. 204.
* Divizia B infanterie se găse·1 în rezerva Marelui Cartier General în raionul
Milcoiul (10 km sud-est Rimnicu Vilcea), Po.ienari, Deduleşti, avtnd în com
punere : Brigada 37 infanterie (regimentele 66 şi 77 infanterie), Brig ida I
infanterie (reg,iJnentele „Cloşca" şi „Crişan"), Regimentul 17 artilerie, cu un
total de 12 batalioane infanterie şi B ba.terii de artilerie şi un efecUiv de
321 ofiţeri şi 15 415 trupă (Buletinul zilnic, nr. &4 din 6/19 XI al Diviziei B
infanterie).
** Divizia 11 infanterie se găsea în apărare în valea Jiului.
10 1 RRM, vol. III, partea a II-a, p. 209.
437
Obuzier din înzestrarea ar
matei austro-ungare în
timpul luptelor de pe valea
Oltului (după un desen
de A . Reich )
ordonat generalului Petala ca în cursul nopţii de 1 1/12 (24/25) noiembrie

să rupă contactul cu inamicul şi să se retragă pe aliniamentul valea
Sasului (sud Curtea de Argeş), Noapteşu, Schitu-Matei, Pieleşti 1 02• Epo
peea apărării văii Oltului îşi scria ultima filă.
Pe parcursul întregii acţiuni, trupele române s-au apărat cu dîrze
nie şi au încercat să oprească unităţile vrăjmaşului. Acolo „unde nu se
aşteptau - nota în memoriile sale unul din participanţi - [trupele
inamice - n.n.] găseau drumul închis şi sfărîmăturile noastre de viteji
îi oprea şi-i contraataca" 1 03 •
Aşadar, începute la 3j16 octombrie şi terminate la 1 3/25 noiembrie,
luptele pentru apărarea defileului Oltului au pus la grea încercare tru
pele române şi comandamentele de la toate nivelurile.
Prezent în raionul acţiunilor de luptă la 28 octombrie/IO noiembrie
1916, generalul Henry Berthelot a consemnat faptul - recunoscut de toţi

1 03 Dinu Cluceru, Povestiri de pe front (1916-1917). Fapte mari săvîrşite de cei
mici, Bucureşti, 1935, p. 45.
438
comandanţii români întîlniţi - că „trupele sînt obosite". Menţionînd
că Divizia 14 infanterie a luptat continuu, fără posibilitate de refacere
a potenţialului combativ al trupelor, generalul francez se întreba : „Cum
se poate duce o acţiune îndelungată în aceste condiţii ?" Şi totuşi
Berthelot va constata, în aceeaşi zi, urmărind acţiunea forţelor române,
că „trupele se bat bine" 1 04•
Acest elan combativ, generat de sentimentele înălţătoare ale iubirii
de glie, care au animat necontenit combatanţii români, a fost cheia
izbînzii reale din acest sector al frontului. Eforturile disperate ale inami
cului de a străpunge dispozitivul trupelor române de pe valea Oltului
şi a pătrunde mai departe în Muntenia au eşuat, forţele apărării dove
dindu-se de netrecut. Comandamentul Corpului 1 armată, utilizînd cu
iscusinţă formele terenului muntos, a recurs la variate manevre învălui
toare, la replieri succesive pe aliniamente favorabile, urmate de riposte
ofensive energice, care au anulat de cele mai multe ori succesele obţi
nute de inamic în diferite faze ale luptelor.
Practic, apărarea în zona defileului Oltului înregistrase un succes.
Inamicul a fost împiedicat să pătrundă către sud, în Cîmpia Română,
spre Curtea de Argeş, Piteşti şi de aici mai departe, spre Capitală.
Ostaşul şi ofiţerul român s-au bătut cu aceeaşi exemplară dăruire şi în
defileul Oltului, împiedicînd planul inamicului de a pătrunde la sud de
lanţul muntos. Jertfa celor căzuţi aici nu a fost zadarnică. Miile de
morminte, presărate pe înălţimile din stînga şi dreapta Oltului, sînt o
dovadă elocventă a vitejiei şi spiritului de sacrificiu de care au dat
dovadă apărătorii trecătorii Turnu Roşu. Printre aceştia se înscrie şi
numele generalului David Praporgescu * , comandantul Corpului 1 armată,
care, cu iscusinţă şi cutezanţă, a reuşit să zădărnicească planurile duş
mane de a pătrunde în defileul Oltului. A acţionat energic, urmărind să
1 04 Les memoires du general Berthelot, cap. I, p. 35.

* David Praporgescu (n. 10 decembrie 1865, Turnu Măgurele - m. 30 septembrie
1916, Coţi), după satisfacerea stagiului militar, s-a reangajat în armată cu
gradul de sergent. Preocupat de desăvîrşirea pregătirii militare, a urmat cursu
rile Şcolii militare de ofiţeri, ale Şcolii speciale de cavalerie din Bucureşti şi
ale Şcolii speciale de cavalerie de la Saumur. Datorită activităţii desfăşw·ate,
înaltei pregătiri profesionale, în aprilie 1916 a fost înaintat la gradul de
general de brigadă. In momentul intrării armatei române în război se găsea
la comanda Diviziei 20 infanterie, care avea misiunea de a supraveghea fron
tiera dunăreană între Corabia şi Turnu Severin, după care i s-a încredinţat
comanda Detaşamentului "Lotru", destinat a acţiona .pe valea Oltului. In
luptele din această zonă, generalul Praporgescu, animat de înalte sentimente
patriotice şi-a pus întreaga energie şi capacitate în slujba apărării ţării. In
consecinţă, la 18 septembrie/2 octombrie i s-a încredinţat comanda Corpului 1
armată, ce acţiona tot în acelaşi spaţiu de luptă. Conduse cu competenţă,
trupele din subordinea sa au reuşit să oprească înaintarea inamicului. La
30 septembrie/13 octombrie, pe cînd inspecta poziţiile trupelor din Divizia 23
infanterie de la Coţi a fost rănit mortal de un obuz. Moartea generalului
Praporgescu a îndurerat profund întreaga armată, care pierdea un ofiţer de
prestigiu, priceput şi viteaz, capabil de sacrificiul suprem pentru eliberarea
pămîntului străbun.
4-39
Generalul de brigadă. Da·1id Praporgescu,
comandantul Corpului I armată., căzut eroi
la 30 septembrie/ 13 octombrie 1 9 16, în
luptele de pe valea Oltului
respingă orice atac şi a contraatacat cu dîrzenie. !n concepţia sa mei o

palmă de pămînt nu trebuia cedată fără luptă. „Nimeni nu mai are
dreptul să dea un pas înapoi, nimănui nu-i mai este îngăduit să şovăiască
ci, agăţîndu-se cu îndîrjire de munţii care ne-au ajutat şi ferit întot
deauna, să învingem sau să murim cu glorie pentru Patrie" 1 05 •
Ultimele cuvinte ale primului general român căzut în linia întîi
l a 30 septembrie/13 octombrie au fost : „Nu slăbiţi credinţa, a noastră
e izbînda !" 1 06, cuvinte ce pot fi socotite un adevărat testament de
român şi de militar. Această credinţă a prins aripi şi s-a răspîndit
în toată ţara în acele clipe de grea încercare cînd era mai mare ne
voie de ea. Căci . vestea morţii acestui comandant de prestigiu a pro
dus o vie mîhnire în toate sufletele româneşti. In semn de recunoş
tinţă şi pentru cinstirea memoriei bravului general, în Turnu
Măgurele, oraşul natal, a fost înălţat un frumos monument, iar în loca
lităţile Cîineni şi Cîinenii Mari două însemne memoriale îi perpetuează
amintirea 1 07 •
!n luptele crîncene din zona Coţi - zonă de mare importanţă
pentru apărarea defileului Oltului -- ostaşii Regimentului 1 grăniceri
s-au apărat cu înverşunare, luptînd la baionetă, trecînd adesea la ener
gice contraatacuri pentru a opri înaintarea inamicului. Printre eroii
acestei unităţi se înscrie şi sublocotenentul poet Constantin T. Stoika,
un ostaş „viteaz, curajos pînă la nebunie, dovedind spirit de sacrificiu
ios Apud Vasile Iosipescu, maior Gheorghe Preda, Generalul David Praporgescu,
Bucureşti, 1967, p. 80-81.
106 Ibidem, p. 81.
107 Colonel dr. Florian Tucă, Mircea Cociu, Monumente ale anilor de luptd şi
jertfe, Bucureşti, 1983, p. 135, 397.
440
şi îndrăzneală uimitoare, sînge rece şi mai cu seamă şi mai presus de
toate îndeplinirea cu orice preţ a misiunilor delicate şi periculoase" t os
- după cum îl descrie comandantul său. A murit în luptă, aşa cum şi-a
dorit, şi a fost înmormintat în cimitirul eroilor de la Titeşti.
Valea Jiului, cu trecătoarea Surduc (Lainici), a fost teatrul unor

înverşunate confruntări militare, unde balanţa victoriei a înclinat cînd
de o parte, cînd de cealaltă. 1n istoriografia noastră militară acţiunile
de pe valea Jiului, din momentul cînd s-a conturat clar scopul urmărit
de inamic de a pătrunde la sud de munţi, sînt tratate sub denumirile
de prima bătălie de la Jiu (luptele desfăşurate între 1 0/23 şi 16/29 oc
tombrie) şi a doua bătălie de la Jiu (29 octombrie/1 1 noiembrie-4/1 7 no
iembrie) 109• Inamicul a mai întreprins două acţiuni ofensive în această
zonă, dar ele au avut un scop limitat la fixarea forţelor române din
faţă pentru a-şi crea condiţii favorabile de străpungere în alte zone ale
frontului românesc pe Carpaţii Meridionali.
In vederea trecerii la ofensivă pe valea Jiului, generalul Fal
kenhayn a constituit Grupul Kneussl (comandantul Diviziei 1 1 infanterie
germană), compus din comandamentul Diviziei 301 infanterie austro
ungare, care avea în subordine Brigada 144 infanterie austro-ungară
(10 batalioane infanterie, 2 batalioane ciclişti şi 6 baterii de artilerie).
Divizia 1 1 infanterie germană (6 batalioane de infanterie, 4 escadroane
de caV2lerie şi 10 baterii de artilerie), Divizia 6 cavalerie ,germană
(24 escadroane de cavalerie şi 3 baterii de artilerie) * . În total, Grupul
Kneussl avea în compunere 16 batalioane de infanterie, 2 batalioane
ciclişti, 28 escadroane de cavalerie şi 22 1/2 baterii.
Comandamentul germano-austro-ungar a încadrat prima bătălie
de la Jiu în ansamblul ofensivei pe Carpaţi, ce urmărea realizarea unei
"spărturi" a frontului românesc, prin care să se introducă mase mari
de forţe pentru exploatarea succesului. Zona muntoasă de la vest de Jiu,
delimitată la est de rîu, iar la vest de muntele Arcanul, Frînceşti, oferea
condiţii favorabile acţiunii trupelor în ofensivă, permiţînd întoarcerea
flancului stîng al dispozitivului trupelor române aflate cu limita dinainte
pe creastă. "Ideea de bază a operaţiunilor de acolo - nota generalul
Falkenhayn - a fost şi este de a deschide drum masei de cavalerie în
regiunea deluroasă română, în scopul de a o utiliza apoi, în primul rînd
pentru a executa o largă învăluire a grupurilor române care se află în
faţa ei" u o.
1os Apud Locotenent-colonel Gheorghe Preda, Poetul-erou sublocotenent Constantin

T. Stoika, Bucureşti, 1974, p. 99-100.
109 Vezi Colonelul Alexandru Niculescu, Luptele de la Jiu 1 916, Bucureşti, 1976.
p. 97-120 ; Lt.-colonel Alexandru Ioaniţiu, op. cit., voi I, p. 158-163 ; Generalul
·
G. A. Dabija, op. cit., vol. II, p. 365-426.

* Pe timpul desfăşurării luptelor in prima bătălie a fost adusă în zonă şi
Divizia 7 cavalerie germană.
1 10 General Erich von Falkenhayn, op. cit., p. 125.
441
PRIMA B.\TĂLIE DE LA JIU. 10/23 - 16/29. 10. 1 9 1 6
Â
N
N I - ţ ii
Si tuaţja l a ·10. 1 0 . 1 9 1 6
. . . . . . .
Si tuaţia la 1 3. 10 . 19 16
'
- - - - -
Situaţi·a la 1 6 . 1 0 . 1 9 1 6
Concepţia de acţiune a Grupului Kneussl avea în vedere angajarea
şi fixarea de front a forţelor române în pasurile Surduc şi Vulcan şi
, întoarcerea apărării trupelor române din aceste trecători pe la vest şi
est, cu efortul principal pe la vest, pe direcţia de acţiune a Diviziei 6
1 1
cavalerie 1 • In acest scop, ordinul de operaţii al Grupului Kneussl pre
vedea : atac prin surprindere în dimineaţa zilei de 1 0/23 octombrie,
acţionîndu-se de front în sectorul Sigleul Mic, est pasul Surduc, cu
acţiuni de flanc peste muntele Arcanul şi vîrful Nedeilor. Obiectiv de
atins : străpungerea munţilor pînă pe aliniamentul ieşirea din pădurea
nord localitatea Dobriţa, dealul Leşiului· 1 1 2•
Forţelor inamicului ce urmăreau să treacă la ofensivă li se opunea,
aşa cum s-a mai arătat, Divizia 1 1 infanterie, dar aceasta avea efectivele
serios diminuate prin deplasarea a ·opt batalioane de infanterie şi a
două baterii de artilerie în sprijinul Corpului 1 armată, pe valea Oltu
lui. Divi?,ia avea la 1 0/23 octombrie o forţă combativă de 1 7 batalioane
de infanterie, două escadroane de cavalerie si ° 15 baterii de artilerie,
din care cinci baterii de munte, de 63 mm şi 57 mm 1 1 3•
Marea w1itate română ocupa o fîşie de apărare cu limita dinainte
cuprinsă între creasta Bucolia (vîrful Bora), la 25 km est Livezeni, şi
vîrful Ostia, 15 km sud-vest Cîmpul lui Neag, avînd traseul : vîrful
Mîndra, vîrful Gropul, pasul Surduc, vîrful Cîndeţul, vîrful Drăgoiul,
vîrful Straj a, vîrful Mutu, vîrful Muncel, vîrful Rostovanul, vîrful
Ostea. Lărgimea fîşiei de apărare era de 63 km, divizia grupîndu-şi
maj oritatea forţelor şi mijloacelor între vîrful Gropul şi vîrful Mun
cel, vizînd îndeosebi închiderea celor două trecători - Surduc şi
Vulcan. Fîşia diviziei a fost împărţită în două sectoare de brigadă, unul
la est de Jiu (Brigada 21 mixtă, cu limita stingă Jiul inclusiv), celălalt
la vest (Brigada 22 mixtă, cu limita stingă pe vîrful Muncelul).
Pentru acoperirea flancurilor şi asigurarea legăturilor cu sectoa
rele vecine de la Olt şi Cerna au fost constituite patru detaşamente care
acţionau sub ordinele directe ale Diviziei 1 1 infanterie. La flancul stîng
se aflau : detaşamentul comandat de maiorul Mihail Truşculescu, de
numit şi Detaşamentul „Muncel", dispus pe înălţimea Muncelul Mic şi
dealul Semileul, format din două batalioane de· infanterie, o baterie de
artilerie şi o companie de pionieri ; Detaşamentul „Rostovanul", format
din două companii, situate în înălţimile Rostovanul şi Măcrişul ; Detaşa
mentul „Ostia", de mărimea unei companii, întărit cu o secţie mitraliere,
pe înălţimea Ostia. La flancul drept era dislocat Detaşamentul „Obîrşia
Lotrului", format din două companii, amplasate pe dealul Poiana Muierii.
In rezerva diviziei se aflau : un batalion de infanterie cu două companii
din Regimentul 58 infanterie şi două· companii de infanterie din Regi
mentul 26 infanterie la Bumbeşti, Jiu, escadronul 2 din Regimentul 2
călăraşi la Horezu, escadronul 2 din Regimentul 1 călăraşi la Turcineşti,

11.2 Ibidem, p. 809.
1 13 Ibidem.
443
o companie de ciclişti la Horezu şi bateria 28 artilerie, în aceeaşi
localitate.
La începutul încleştărilor de pe valea Jiului raportul de forţe era
următorul :
Forţe combatante
I Batalioane
l Baterii
de artilerie
I E scadroane
de cavalerie
Divizia 1 1 infanterie română 1 7 plus o companie ciclişti 15. 2
- din care 2 batalioane

Grupul Kneussl 18 22,5
ciclişti 28
-----
Raport de forţe l /1,1 1 / 1 ,5 1/14
Dacă î n privinţa batalioanelor de infanterie exista u n relativ

echilibru numeric, în schimb inamicul era superior sub aspectul mij
loacelor de foc şi mai ales sub acela al capacităţii de manevră, favorizată
de numărul mare de escadroane de cavalerie (28) şi cele două batalioane
de ciclisti.
c{i forţele de care dispunea, Divizia 1 1 infanterie, avînd de apărat
un front de 63 km, a putut organiza eficient doar o singură poziţie de
apărare, pe creastă, cu o mică rezervă în defileul Jiului. Această linie
de apărare, subţire, nu beneficia în adîncime de linii succesive favorabile
rezistenţei datorită caracterului lanţului muntos al Vîlcanilor - o sin
gură creastă între Jiu şi Motru, orientată est-vest. Odată depăşită această
creastă, inamicului îi era deschis drumul spre depresiunea Tîrgu J iu,
toate crestele şi văile avînd orientarea nord-sud. Condiţiile de teren
favorabile ofensivei de la nord spre sud au fost sesizate de comanda
mentul inamic. Generalul Erkh von Falkenhayn nota : "Munţii erau aci
mult mai înguşti decît in orice alt sector. In împrejurări favorabile, ei
puteau fi străbătuţi într-o zi, două" 1 1 4•
Grupul Kneussl a trecut la ofensivă în ziua de 10/23 octombrie la
vest de Jiu, de la pasul Surduc pînă la muntele Arcanul. Neutralizînd
trupele române de pe creastă cu foc puternic de artilerie şi realizînd un
raport de forţe superior pe direcţiile de efort, inamicul a reuşit să cu
cerească, pină la sfîrşitul primei zile de ofensivă, vîrfurile Cîndeţul,
Mutu şi Straja. Brigada 22 infanterie îşi consumase toate rezervele ;
comandantul diviziei a dirijat spre sectorul ameninţat rezerva sa, mai
puţin cele două escadroane de cavalerie şi compania de ciclişti. Tot
odată, a raportat situaţia comandantului Armatei I, cerind "trimiterea
a cel puţin 5 batalioane, care vor fi înapoiate după respingerea inami
cului" 1 1 5• La această solicitare, comandantul armatei a precizat că
114 General Erich von Falkenhayn, op. ctt., p. 108.

! 1s R RM, vol. III, partea I, p. 824.
444
Generalul de brigadă Dumitru Cocorăscu, Generalul de brigadă Ioan Anastasiu, co
comandantul Di?iziei 1 1 infanterie mandantul Diviziei I infanterie
„ajutoare nu vor putea sosi, divizia urmînd să facă faţă situaţiei cu

ce are" 1 1 6•
Pentru stăvilirea ofensivei germano-austro-ungare, comandantul
Diviziei 1 1 infanterie, generalul de brigadă Dumitru Cocorăscu, a ordonat
trupelor din subordine să desfăşoare o apărare activă şi să ia urmă
toarele măsuri : trimiterea de patrule înaintate pentru a se afla din
.
timp despre prezenţa, efectivele şi intenţiile inamicului ; dispunerea
eşalonată a forţelor în adincime ; rezistenţa viguroasă în punctele atacate
de inamic şi riposte ofensive energice în alte sectoare, care să surprindă
pe adversar şi să-l oblige la deplasarea permanentă a trupelor.
In ziua de 1 1/24 octombrie unităţile inamice au reluat ofensiva
pe aceleaşi direcţii şi au atacat, totodată, spre muntele Măcrişului ş1
vîrful Arcanul cu trupe de valoarea a două batalioane. In faţa ofensivei
duşmane, desfăşurată cu forţe superioare şi sprijinită eficace cu un
pute:rnic foc de artilerie, unităţile române de la vest de Jiu s-au
repliat. Intrucît Armata 1 organlzase din vreme un aliniament de re
zistenţă, care trecea pe la Bumbeşti, Schela, Vălari, nord Dobriţa, tru
pele Diviziei 1 1 infanterie aveau posibilitatea să organizeze o apărare
temeinică la vest de Jiu.
1 18
Ibidem.
445
înaintarea inamicului în cursul zilelor de 1 0/23 şi 1 1/24 octombrie
corelată cu reluarea ofensivei sale pe valea Oltului, apărată tot de
Armata 1 ameninţa grav cu străpungerea frontului român de pe valea
-
Jiului, ceea ce ar fi deschis adversarului posibilitatea invadării Olteniei

şi continuarea acţiunilor acestuia spre est. La propunerea comandantului
Armatei 1 române, generalul de divizie Ioan Culcer, înaintată în dimi
neaţa zilei de 1 1/24 octombrie, ca forţele române să se retragă din Olte
nia şi să ocupe dispozitivul de apărare pe aliniamentul rîului Olt, Marele
Cartier General a hotărît, în mod j ust, continuarea energică a rezistenţei
în faţa inamicului pentru a-i interzice accesul la sud de lanţul muntos.
De asemenea, la nivelul comandamentului Armatei 1 române s-au produs
modificări fiind înlocuiţi comandantul şi şeful de stat-major. Noul coman
dant al Armatei 1 române, generalul de brigadă Ion Dragalina, preluind
comanda în seara zilei de 1 1/24 octombrie, împreună cu locotenent-colo
nelul Constantin Găvănescul, şeful de stat-major, a hotărît, pentru a
pune stavilă ofensivei inamice, ca Divizia 1 infanterie să trimită chiar
în cursul nopţii de 1 1/12 (24/25) octombrie la Baia de Aramă două ba
talioane de infanterie şi o baterie de artilerie, sub comanda locotenent
colonelului Ioan Dejoianu, iar la orele 20 s-a deplasat la Tîrgu Jiu
pentru a lua măsuri de remediere a situaţiei ·critice ivite.
In acest timp, conformîndu-se unui ordin anterior, diviziile 1 şi
1 1 infanterie trebuiau să realizeze o nouă regrupare a forţelor, consti
tuindu-se din cele două divizii două grupări tactice : Grupul „Jiu"
(regimentele 18, 58 şi 4 1 infanterie, Batalionul de miliţii „Dolj ") - tota
lizînd zece batalioane de infanterie şi patru baterii de artilerie ; coman
dant al grupului a fost numit colonelul Ion Anastasiu ; Grupul ,,Cerna"
(regimentele 1 7, 1 , 31 infanterie, Batalionul de miliţii „Mehedinţi") - to
talizînd nouă batalioane de infanterie şi şapte baterii de artilerie 1 1 7 ;
generalul Dumitru Cristu a fost numit comandant. Cele două grupuri
- „Jiu" şi „Cerna" - au fost întrunite în Divizia 1 infanterie. In
rezerva diviziei au fost reţinute Regimentul 43 infanterie (4 batalioane
de infanterie), Batalionul de miliţii „Rovine" şi trei baterii de artilerie.
Celelalte unităţi şi subunităţi din Divizia 1 1 infanterie urmau să fie
deplasate la Piteşti, unde împreună cu unităţi şi subunităţi scoase din
alte sectoare ale frontului românesc trebuia să se constituie într-o
mare unitate sub comanda generalului Dumitru Cocorăscu.
Inamicul a continuat ofensiva în ziua de 12/25 octombrie, cu efortul
principal tot la vest de Jiu. Majoritatea forţelor Brigăzii 22 mixte din
acest sector a fost silită să se retragă la est de rîu, între localităţile Tetila
şi Tîrgu Jiu, iar restul forţelor pe aliniamentul Ursăţei, Racoviţa (Deta
şamentul „Muncel") şi Frînceşti (Detaşamentul „Rostovanul"). Pentru a
mări presiunea asupra dispozitivului nostru, inamicul a introdus în pri..;
1 17
Vezi căpitan St. Nicolaescu, P. Nicolaescu-Cranta, Pagini de glorie din războiul
pentru întregirea neamului. Grupul „Cerna", Turnu Severin, 1923, p. 9-lî. •
446
mul eşalon Divizia 6 cavalerie germană, care a ajuns pe punctul de a
pătrunde în depresiunea Tîrgu Jiu. Spre zona acţiunilor de luptă afluiau
întăririle de la Grupul „Cerna" - Detaşamentul Dumitrescu (batalionul 4
din Regimentul 31 infanterie, bateria 1 din Regimentul 1 artilerie), care
va preceda Detaşamentul Dejoianu. Ajungînd la Frînceşti, unde deja
unităţi din Divizia 6 cavalerie germană ieşiseră din munţi şi din zona
păduroasă, comandantul detaşamentului, maiorul Gheorghe Dumitrescu,
a dat dovadă de iniţiativă şi a intervenit salutar în aj utorul Detaşamen
tului „Rostovanul", ce rezista cu greu trupelor mobile de cavalerie
germane. Bateria de artilerie a fost instal�tă cu repeziciune în poziţie
de tragere, iar cu o companie s-a fixat inamicul de front, în timp ce cu
celelalte trei s-a manevrat, învăluind flancul drept al acestuia, siiindu-1
să se retragă la nord de localitatea Frînceşti . Intervenţia energică a
Detaşamentului Dumitrescu a oprit la timp cavaleria duşmană, care era
pe punctul de a debuşa în cîmpie şi a începe manevra în flancul stîng
şi spatele trupelor noastre, cu intenţia de a întoarce apărarea Grupu
lui „Jiu".
La est de Jiu, Brigada 21 mixtă, deşi a putut să-şi menţină pozi-·
ţiile, executînd chiar uri contraatac reuşit, a primit ordin de la coman-
dantul Grupului „Jiu" să se retragă în cursul nopţii de 1 2/13 (25-26)
octombrie şi să ocupe poziţia din raionul Bumbeşti, unde să reziste
„pînă la cel din urmă om" 1 1 8•
Ziua de 12/25 octombrie a fost, aşadar, pentru Grupul „Jiu" una
din cele mai grele, inamicul realizînd cea mai adîncă pătrundere la vest
de Jiu, unde cu elementele sale înaintate a ajuns la sud de mun\ii
Vîlcanului. In aceeaşi zi, armata română a pierdut pe unul din temerarii
săi comandanţi - generalul Ion Dragalina *, cel care a apărat ţara „cu
1 1e Ibidem, p. 861.
* Descendent dintr-o veche familie de grăniceri din Banat, Ion A. Dragalina
(n. 8 decembrie 1860, Caransebeş - m. 2 4 octombrie 1916, Bucureşti) a
absolvit Academia de Război din Viena, după care a fost încadrat, pentru o
scurtă perioadă, în armata austro-ungară. Demisionat în 1887, a trecut Carpaţii,
pentru a se înrola în rîndurile armatei române. Muncind neobosit, cu deose
bită pricepere şi pasiune, însuşindu-şi elemente de bază ale ştiinţei şi artei
militare, el a urc:i.t treptat spre vîr!ul ierarhiei ostăşeşti : locotenent în 1888,
maior în 1899, general de brigadă în 1916. In fruntea Şcolii de infanterie din
Bucureşti, a avut prilejul de a-şi evidenţia din plin calităţile sale de admirabil
instructor şi pedagog, pregătind numeroşi ofiţeri ce se vor evidenţ ia apoi în
campaniile anilor 1916-1917. La intrarea ţări;i în război, a fost numit coman
dant al Grupului „Cerna", acţionînd în vederea eliberării pămlntului stră moşesc
al Banatului de sub dominaţia străină. Energia şi curajul persana1„ calităţile
sale remarcabile de om de arme au determinat Marele Cartier General să-l
promoveze la comanda Armatei 1, în grelele momente ale celei de-a doua bătălii
de la Jiu. Luînd măsuri ferme şi adecvate, a stabilizat frontul Armatei 1 şi
a i mpulsionat pregătirile în scopul trecerii la contraofensivă. Grav rănit pe
cîmpul de luptă, s-a stins din viaţă după cîteva zile, la Spitalul militar din
Bucureşti. La moartea acestuia, Nicolae I orga scria : , „Cu pietate fiecare va
privi ultimul lui drum dintre noi [ . . . ]. Dar mline, cînd Banatul lui părintesc va
fi carne din trupul României biruitoare [ ... ], vom ridica pe locul wide el a
447
Generalul de divizie Ion Dragalina, coman
dantul Armatei 1, rănit grav în luptele de
Ia_· Jiu la 1 2/25 octombrie 1 9 1 6
mintea lui de cugetător, cu energia lui de soldat şi cu calda lui inimă

11
de bănăţean" 9• Numit de curînd la comanda Armatei 1 române, spre
miezul nopţii de 1 1-12 (24-25) octombrie generalul Ion Dragalina a
plecat să inspecteze trupele şi poziţiile din defileul Jiului, însoţit de
doi ofiţeri de stat-major şi de generalul Dumitru Cocorăscu - co
mandantul Diviziei 1 1 infanterie. Ajuns în linia de luptă, a pus
ordine în rîndul trupelor, îmbărbătînd în acelaşi timp ofiţerii şi
soldaţii, după care a luat măsuri de pregătire a contraatacului
Grupului „Jiu" pentru nimicirea inamicului pătruns la sud de munţi.
Continuîndu-şi inspecţia, în dimineaţa zilei de 1 2/25 octombrie, în
apropierea lin iei de contact cu inamicul generalul Dragalina a fost grav
rănit la braţul drept şi în torace de focul unei mitraliere. Evacuat şi ope
rat, generalul-erou a murit la 24 octombrie/6 noiembrie 1916 la Bucu
reşti. „Cu generalul Dragalina s-a stins un militar desăvîrşit, dar şi o
inimă mare românească" 1 20, scria după doi ani un fost luptător. O
statuie impunătoare şi un bust m onumental - semn al recunoştinţei
contemporanilor şi urmaşilor - străjuiesc la Caransebeş, oraşul natal.
1
şi, respectiv, la Lugoj 2 1 •
ln pofida succeselor înregistrate, elanul ofensiv al inamicului îşi
pierduse din forţa iniţială, măcinat fiind de rezistenţa eroică a trupelor
fost dăruit neamului statuie de bronz întru pomenirea curatei figuri de erou".
Unul din puţinii comand 1nţi de armate din primul război mondial căzuţi la
datorie în prima linie, generalul Dragalina a impresionat prin temeritate şi
1 1 9 N . Iorga, Oameni cari au fost, Bucureşti, 1975, p. 161.

spirit de jertfă.
1 20
Generalul C. Găvănescul, Războiul nostru pentru întregirea neamului, Iaşi,
1918, p. 34.
1 2 1 Colonel dr. Florian Tucă, Mircea Cociu, op. cit„ p. 122-123, 151-152.
448
·române. După trei zile de lupte istovitoare în munţi, cu comunicaţiile
prea lungi faţă de baza de plecare şi cu intervale largi între grupările
sale tactice, inamicul avea nevoie de un răgaz pentru a-şi restructura
dispozitivul, a introduce noi forţe şi a relua ofensiva. Tentativele lui de
a înainta în dreptul localităţilor Turcineşti şi Bumbeşti au fost respinse
de trupele noastre. La acea dată Grupul Kneussl avea aceeaşi compu
nere (16 batalioane de infanterie, 2 batalioane ciclişti, 28 escadroane
cavalerie, 221/2 baterii) şi aştepta sosirea întăririlor trimise de Armata 9
germană - Divizia 7 cavalerie şi un batalion de vînători de munte
wlirtenburghez -, care nu puteau intra în acţiune însă mai devreme de
sfîrşitul zilei de 14/27 octombrie.
Intre timp, la comanda Armatei 1 române a fost numit generalul
Nicolae Petala, care, cu aprobarea Marelui Cartier General, a luat mă
suri pentru întărirea Grupului „Jiu" cu noi forţe, deplasînd la Tîrgu Jiu
două batalioane de infanterie şi două baterii de artilerie de la Detaşa
mentul „Dunărea", precum şi trei batalioane de infanterie din regi
mentele 43, 71 şi 72 infanterie de la Corpul 1 armată. De asemenea, la
comanda Diviziei 1 infanterie a fost numit colonelul Ion Anastasiu,
comandantul Grupului „Jiu".
Trebuie menţionat că, în condiţiile gravului pericol reprezentat
de înaintarea inamică în defileul Jiului, la Marele Cartier General român
s-a luat în considerare solicitarea unui sprijin din partea !naltului
comandament rus. Prezent la consfătuirea din 1 2/25 octombrie a instanţei
supreme de comandă a armatei române, generalul H. Berthelot menţio
nează expedierea unei telegrame în acest sens către generalul M. V. Alek
seev 1 22 • Un răspuns pozitiv rapid ar fi avut cu siguranţă consecinţe
dintre cele mai benefice pentru apărarea română din această zonă. In
absenţa lui, comandamentul român, dozînd forţele în celelalte sectoare
ale frontului, a luat măsura constituirii unei rezerve puternice capabile
să intervină nemijlocit în punctele fierbinţi ale uriaşei încleştări din
trecătorile Carpaţilor, recurgînd exclusiv la propriile sale disponibilităţi.
Oprirea ofensivei inamicului şi aducerea de noi forţe în zonă au
creat condiţiile pentru executarea unui contraatac viguros, în sectorul
Jiu, destinat să îndepărteze pericolul care se profilase aici pentru în
tregul front românesc de nord. Concepţia contraatacului - elaborată,
după obţinerea aprobării eşaloanelor superioare, la comandamentul Di
viziei 1 infanterie - consta dintr-o manevră dublu învăluitoare asupra
flancurilor adversarului. In acest scop, ordinul de operaţii prevedea „o
acţiune de fixare de front şi atacul ambelor flancuri ale inamicului de
la vest de Jiu" 123• Executarea contraatacului s-a hotărît pentru ziua
de 14/27 octombrie şi el a fost început la ora 6, de către Detaşamentul
Dejoianu, asupra flancului drept al trupelor din raionul Racoviţa, Runcu,
Brădiceni.
m Les memoires du general Berthelot, cap. I, p. 26.

12a RRM, vol. III, parte3 I, p. 883.
449
Regele Ferdinand I la. Marele Cartier Gene
ral în toamna anului 19 16
I-lotărîrea de a executa contraatacul de la Jiu, în scopul respingerii

forţelor Armatei 9 germane, care ameninţau să debuşeze la sud de
munţi, în Oltenia, a fost oportună şi chibzuit concepută, comandamentul
român evaluînd corect situaţia precară în care se afla inamicul după
patru zile de acţiuni ofensive - intervale relativ mari între subunităţi,
spatele neasigurat şi lungimea considerabilă a liniilor de comunicaţii.
Concepţia de acţiune - manevră dublu învăluitoare -, simplă şi efi
cientă, dQvedea maturitatea şi experienţa dobîndite pe linie de coman
dament de către factorii militari de decizie ai armatei române, capaci
tatea superioară a acestora de a răspunde ferm şi pe măsură planurilor_
iniţiate de ofiţerii de elită ai comandamentului german, posesori ai unei
vaste experienţe de război. Energia şi hotărîrea cu care se va acţiona
urma să condiţioneze succesul.
Detaşamentul „Muncel" (maior Truşculescu) a atacat inamicul din
raionul Bîrseşti, Ursăţei, Rasova, iar Brigada 22 infanterie a lovit adver
sarul în flancul său stîng, la ora 9,30, din raionul Curţişoara, Văleni,
Preajba Mare: Brigada 2 1 infanterie a pornit la acţiune din raionul Bum
beşti, la orele 12. Flancurile întregului dispozitiv de contraatac erau
asigurate la dreapta de Detaşamentul Mihăilescu *, între Arşeni şi
Nord Bumbeşti, iar la stînga de Detaşamentul Dumitrescu * * , în raio
nul Bîlta, Gureni, Frînceşti.
•Acest detaşame:-it a fost t�imis în spriji:rnl Brigăzii 21 infanterie de către Di

vizia 11 i:lfanterie la 8/21 octombrie.
0 Detaşament din sectorul Cerna, sosit la 12/25 octombrie în ajutorul forţelor din
valea Jiului.
450
Monumentul de la Vulcan
ridicat în amintirea ostaşi•
lor români care au luptat
eroic în pasul cu acelaşi
nume
Contraatacul trupelor noastre a continuat cu forţă ş1 m zilele de

15/28 şi 1 6/29 octombrie. Ele au zdrobit rezistenţele pe care marile uni
tăţi germano-austro-ungare au încercat să le opună şi le-au silit să an
gajeze o retragere generală în sectorul Jiu. „Inamicul reuşise să se infil
treze în mai multe părţi din intervalele libere aflate între unităţi - con
semnează generalul Falkenhayn - şi să acţioneze astfel prin învă
luire" 12� . Situaţia deosebit de gravă ce se crease anterior prin ofensiva
inamicului părea a fi definitiv remediată.
Jurnalul generalului francez Henry Berthelot recons tituie în însem
nări scurte şi precise această exemplară faptă de arme a trupelor noastre :
„28 octombrie [stil nou - n.n.] [ „ .] Către seară se anunţă succesul con
traatacului executat la Jiu ; 29 octombrie [stil nou n.n.]. Acest con -
traatac, desfăşurat energic, pe flancul stîng al inamicului, de toate tru

pele disponibile ale Diviziei 1 1 colonel Anastasiu, şi pe flancul drept de
un detaşament al Grupului „Cerna", colonel Dejoianu, pare să progreseze
temeinic. Urmărirea [inamicului n.n.] la Jiu a continuat cu succes şi
-
m General Erich von Falkenhayn, op. cit. , p. 1 27.
451
Militari germani capturaţi în luptele de la Jiu (noiembrie 19 16)
Armament şi tehnicii de luptă capturate d e la trupele germane în luptele de la Jiu

(noiembrie 19 16)
Piese de artilerie germane, capturate în luptele de pe aliniamentul Carpaţilor, expuse în faţa
statuii lui Mihai Viteazul din Bucureşti
Aspect din timpul luptelor purtate de trupe române, sprijinite de populaţia civilă, pentru
apărarea oraşului Tîrgu Jiu (după o pictură de Artur G. Verona)
germanii au fost aruncaţi pînă la frontieră, lăsînd în mîinile noastre tu
nuri, material şi numeroşi prizonieri. Divizia 1 1 infanterie bavareză a
fost dezorganizată" 12s .
Succesul a fost rodul organizării temeinice şi desfăşurării hotărîte
a actiunii.
Ziua de 1 4j27 octombrie a fost marcată de un episod care a evi
·
denţiat hotărîrea de a rezista cu orice preţ în faţa invadatorului, nu

numai a militarilor din liniile frontului, dar şi a populaţiei civile, în
speţă locuitorii oraşului T îrgu Jiu. Pe la amiază, o coloană de tăria a
două companii de mitraliere din Batalionul 12 vînători bavarezi a reuşit
să pătrundă prin intervalul dintre grupările noastre tactice care execu
tau contraatacul şi să înainteze spre Tîrgu Jiu. Coloana germană a co
borît pe şoseaua Polata, Bîrseşti, peste dealul Tîrgului şi a ajuns la mar
ginea de vest a oraşului, la podul de fier de pe Jiu. În localitate nu se
găsea decît o companie de miliţieni. Pentru oprirea şi respingerea ina
micului s-au luat măsuri în grabă. " Străzile oraşului au fost baricadate
şi în parte minate ; pe strada principală, care d\lce spre podul de fier
peste Jiu, s-au instalat două piese de artilerie. de însoţire, avînd mi
siunea de a executa trageri directe asupra duşmanului ce ar fi încercat
să pătrundă în lungul podului. De asemenea, în clădirile mai rezistente
din apropierea podului s-au instalat cîteva arme automate, iar subsolurile
au fost amenajate şi ocupate de numeroşi apărători ai oraşului. [ ... ] La
ferestrele clădirilor mai mari erau puşi saci cu nisip, la ferestrele de la
parter erau amplasate cîteva puşti-mitraliere capturate de la nemţi " l!!6 .
Compania de miliţieni, care se găsea instalată la pod, a angajat de
cisă lupta cu inamicul, în sprijinul ei venind masiv şi rapid locuitori ai
oraşului, bărbaţi, femei, bătrîni şi copii. Incercările vînătorilor bavarezi
de a pătrunde pe pod au fost respinse de focul nimicitor al apărătorilor
postaţi în spatele digului de pe malul rîului, de lingă grădina publică
a oraşului. La această înverşunată luptă au participat mai mulţi elevi
cercetaşi de la gimnaziul din Tîrgu Jiu, printre care : Petre Eliescu, Se
bastian Rîmniceanu, Dumitru Cosmulescu, Gheorghe Lascu, Dumitru
Ghibu, fraţii Marcel şi Petrişor Marinescu. De asemenea, numeroase fe
mei au dat primele îngrijiri răniţilor şi au aprovizionat pe luptători cu
muniţii şi hrană. Acum s-a distins pentru prima oară infirmiera Ecate
rina Teodoroiu, cunoscută în istoria poporului nostru ca „eroina de la
Jiu" 127 • Descriind acest episod, şeful de stat-major al Armatei 1, locote
nent-colonelul Constantin Găvănescul, scria : „Era cel mai frumos ta
blou ce se poate închipui, cel mai mare şi mai înălţător tablou al nea
mului : copii între moşnegi luptînd alături pentru ţară [ .. ] amestecaţi .
cu cîţiva ţărani şi civili, iar lingă ei, imediat în spatele lor, mai multe
femei ţărance venite şi ele să ajute, pansînd pe răniţi, cărînd muniţiuni
soldaţilor pînă pe linia de luptă sau încuraj înd pe luptători. Şi toţi aceş-
1 2s Les memoires du general Berthelot, cap. 11, p. 28, 30.

128 C olonel Alexandru Niculescu, op. cit., p. 68.
127
I o n Mocioi, Ecaterina Teodoroiu. Eroina poporului romdn, Craiova, 1981,
p, 62-73.
454
Ecaterina Teodoroiu, „eroina de la Jiu",
simbol al sprijinului întregului popor rom ân
pentru apărarea ţării împotriva invaziei
inamice, şi brevetul de decorare cu „Virtu
tea Militară" de război, clasa a II-a, acordat
pentru participarea la luptele de apărare a
oraşului Tîrgu Jiu ·
tia erau veniţi aci cu voia lor, neîmpinşi de nimeni, nemînaţi de nimen.i,
decît de dragostea de ţară şi de iubirea de neam " 128 . In legătură cu
această faptă de înalt patriotism s-a afirmat, pe bună dreptate, că „dacă
lupta de la podul Jiului nu va fi înregistrată de manualele de artă mi
litară ca exemple de înaltă concepţie strategică sau de iscusită execuţie
tactică, ea va rămîne întipărită în sufletele românilor ca o mărturie a
puterii pe care a putut s-o dea dragostea de vatra strămoşească" 129. Aici,
ca şi în multe alte zone fierbinţi ale frontului, s-a concretizat deosebit
de elocvent ceea ce tovarăşul Nicolae Ceauşescu aprecia cu prilejul săr
bătoririi a 65 de ani de la făurirea statului naţional unitar român, anume
că efortul pentru realizarea visului secular de unire al tuturor românilor,
pentru care România intrase în război şi armata sa lupta cu atîta abne
gaţie, „a avut un caracter larg popular, antrenînd clasa muncitoare, ţă-
rănimea, intelectualitatea, celelalte forţe sociale şi politice" 1 30. .
In după-amiaza zilei, după mai multe ore de luptă aprigă, bravii
apărători ai oraşului au primit în ajutor compania 13 din Regimentul
12s Generalul C. Găvănescul, op. cit., p. 38.

120 Const. Kiriţescu, op. cit„ vol. II, p. 103.
130 Nicolae Ceauşescu, România pe d rumul construirii societăţii socialiste multilate
ral dezvoltate, vol. 26, Editura Politică, Bucureşti, 1984, p. 437.
455
59 infanterie „Romanaţi", care a respins şi pus pe fugă inamicul ; acesta
înregistrase pierderi cifrate la 39 de morţi, numeroşi răniţi, precum şi
1 8 prizonieri.
Tot în ziua de 14/27 octombrie s-a săvîrşit una din cele mai stră
lucite fapte de arme, cea a sublocotenentului Nicolae Pătrăşcoiu din Regi
mentul 18 infanterie „Gorj". În fruntea companiei sale, a reuşit să spargă
frontul faamic, să alunge în dezordine infanteria şi artileria vrăjmaşă
de pe Dealul Mare şi din satul Arsuri, pe care l-a eliberat. Capturînd
două baterii complete de obuziere de 105 mm din Regimentul 2 1 infan
terie bavarez, cu cîteva chesoane pline de proiectile, a deschis focul
asupra inamicului. „Bombele împroşcau mulţimea - arăta un fost com
batant - silind-o să-şi continue [ . . ] galopul. Armele stăteau pe cîmp
.
ca lemnele tăiate în pădure : telefoane, sîrmă ghimpată, mitraliere, bagaje

ofiţereşti, căruţe cu osii rupte, iar în această harababură cumplită zăceau
pe jos 2 OOO de morţi ; cam vreo m ie de prizonieri aşteptau pe şosea să
fie escortaţi chiar de miliţienii care luptaseră la podul de la Jiu" 1 3 1 •
După respingerea inamicului, bogatul material de război german a fost
predat unui regiment de artilerie român.
Eroismul ostaşilor români în cadrul marii încleştări de la Jiu a
fost evidenţiat cu admiraţie de presa străină. Aşa, de pildă, ziarul brita
nic „The Times", din 17/30 noiembrie 1916, consemna că „forţele româ
neşti din vest, aşezate într-o poziţie strategică periculoasă, au opus o
rezistenţă disperată într-o poziţie căreia germanii i-au dat numele Tîrgu
Jiului şi au luptat timp de trei zile vitejeşte contra celor mai bune
trupe germane. Datorită acestei conduite vitejeşti, armatele române [ . ] . .
au întîrziat cu două luni înaintarea coloanelor austro-ungaro-germane

peste zona muntoasă, au impus inamicului mari sacrificii şi dificultăţi
de transport şi comunicaţii" 1 32 •
In întregul sector de la Jiu, inamicul, urmărit pas cu pas, hărţuit
şi lovit fără cruţare a fost silit să se retragă spre nord ; trupele noastre
i-au produs pierderi masive în morţi şi răniţi, au luat aproape 2 400 de
prizonieri şi o importantă cantitate de tehnică de luptă : 27 guri de foc
(au recuperat cele 17 piese pierdute de trupele noastre în retragere),
55 mitraliere, peste 6 OOO de arme, o mare cantitate de muniţii şi alte
materiale 133. Pierderile trupelor române s-au cifrat la 3 667 de morţi,
răniţi şi dispăruţi, 6 tunuri şi 4 mitraliere 134• Adversarul s-a retras pe
aliniamentul : vîrful Moldevişul, vîrful Muncelu, vîrful Urma Boului,
Dealul Mare (la est de Jiu), dealul Pleşa, vîrful Runcul Porcenilor, vîrful
Gruia Mare, dealul Semileului, dealul Pleşului, vîrful Arcanul 135, unde
a apreciat că are condiţii favorabile pentru a declanşa din nou ofensiva
în acest sector.
1 31 George Cornea, Simfonia morţii, Bucureşti, 1920, p. 99.

uz Documente străine, p. 121-1:!2.
133 Generalul G. A. Dabija, op. cit„ p. 426.
m Ibidem.
m RRM, vo:. III, partea I, p. 936.
456
a b
Generalii : R. P. von Kneussl, comandantul

Diviziei 1 1 ba.,,areze (a) ; Viktor von Kilhnc
comandantul i::rupului cu acela5i nume (b),
Krafft von Delmensingen, comandantul
Corpului alpin (c), în timpul contraofensi„rei
ermano - austro-ungare în Transi lvani a c
Deşi contraatacul executat energic de Divizia 1 infanterie n-a reuşit

să smulgă inamicului iniţiativa în sectorul Jiu, i-a limitat totuşi conside
rabil libertatea de acţiune, i-a întîrziat debuşarea la sud de munţi. ln
acelaşi timp, se cuvine făcută menţiunea că inamicul mai păstra în această
zonă o bună bază de plecare la atac, în h,mgul comunicaţiei prin pasul
Surduc şi, utilizînd trupe proaspete şi experimentate, organizîndu-şi un
raport de forţe convenabil, avea să încerce, prin uzură şi risipă de forţe,
ceea ce nu reuşise nicidecum prin surprindere.
Aşadar, prima bătălie de la Jiu lua sfîrşit cu succesul trupelor
noastre, care, după cedări vremelnice de teren, reveniseră în forţă şi
frînseseră decisiv întîia ofensivă inamică.
La sfîrsitul lunii octombrie inamicul esuase în tentativa de a stră
punge apăra�ea românească, care îi închide� accesul la sud de Carpaţii
457
Meridionali. Nici la Bran sau Cîmpulung, nici la Turnu Roşu sau Oituz,
la Predeal sau Jiu, trupele Puterilor Centrale nu reuşiseră, în pofida asi
gurării, temporar, a superiorităţii de forţe pe direcţia aleasă pentru for
ţare, să depăşească frontul defensiv amenajat de trupele noastre. După
două luni şi jumătate de război, pe frontul de nord armata română se
menţinea cu fermitate, spulberînd unul după altul atacurile duşmane.
Disperat, comandamentul inamic a căutat cu febrilitate o soluţie
situaţiei complexe în care se găsea : cu forţele împrăştiate la intrarea
trecătorilor din Carpaţi, incapabil să depăşească apărarea noastră. Sem
nificativ era faptul că succesul apărării pe frontul de nord coincidea
cu întărirea rezistenţei susţinute pe cel sudic. Aşadar, o armată vitează
a unui stat mic, dar luptînd pentru o cauză mare şi dreaptă ţinea
în loc forţele a două imperii şi ale sateliţilor acestora.
Convins că printr-o acţiune masivă, frontală, prin utilizarea focului
masat al artileriei, va reuşi să străpungă bariera muntoasă în sectorul
Jiu, comandamentul inamic a luat măsuri pentru pregătirea celei de-a
doua bătălii ofensive. „Comandant al noilor operaţiuni de acolo - pre
cizează generalul Falkenhayn -, am destinat pe generalul-locotenent
Kilhne, disponibil din cauză că se renunţase de comandamentul de front
[Grupul de armate - n.n.] la atacul Armatei 1 austriacă. El a plecat
la 16 octombrie [stil nou - n.n.] în regiunea Surduc, cu următoarea
instrucţiune, pe care i-am explicat-o verbal mai pe larg : misiunea ce vă
încredinţez este de a curăţi de inamic, deocamdată, ambele părţi ale şo
selei Surduc, prin înaintarea spre ieşirile din munţi pînă în regiunea
Tîrgu-Jiului, pe care o veţi stăpîni astfel încît Corpul de cavalerie
Schmettow să poată împinge imediat spre sud în cîmpie. Ulterior, Corpul
54, întărit, va continua înaintarea în direcţia generală sud-est" 136 .
Pentru a-şi realiza intenţiile, inamicul a deplasat în sectorul Jiu
diviziile 41 şi 109 infanterie germane şi comandamentul Corpului 54
armată. Pînă la 28 octombrie/10 noiembrie, a concentrat în vederea ofen
sivei : un corp de armată, un corp de cavalerie, patru divizii de infan
terie (11, 41, 1 09 germane, 301 austro-ungară), două divizii de cavalerie
germane (6 şi 7), formînd Corpul de cavalerie Schmettow, cu un total
de 36 batalioane de infanterie, 2 batalioane ciclişti, 53 escadroane de
cavalerie, 45 baterii de artilerie, din care 6 baterii grele, 3 baterii de
aruncătoare şi 290 de mitraliere 1 37 .
Aflînd de concentrarea unor mari unităţi în depresiunea Petroşa
nilor, Marele Cartier General român şi comandamentul Armatei 1 (la 22
octombrie/4 noiembrie la comanda acestei armate a fost numit generalul
de brigadă Paraschiv Vasilescu) au suspendat măsurile de a lua noi forţe
de la Divizia 1 infanterie şi Grupul „Jiu", pînă la 23 octombrie/5 noiem
brie fiind deplasate de aici numai cinci batalioane de infanterie şi două
baterii de artilerie. La 28 octombrie/10 noiembrie, Grupul „Jiu", sub

117 RRM, vol. III, partea a II-a, anexa 3.
458
comanda colonelului Ion Anastasiu, avea în compunere Brigada 2 1 infan
terie mixtă, cu opt batalioane de infanterie şi 91/2 baterii de artilerie (din
regimentele 18, 26, 43 şi 58 infanterie}, formînd Sectorul Jipa, cu fîşia
de apărare între vîrful Moldevişul şi dealul Fleşa (4 km nord-vest Bum
beşti} ; Brigada 22 infanterie, cu şapte batalioane de infanterie şi cinci
baterii de artilerie (din regimentele 1 7, 41, 43 şi 39 infanterie}, formînd
Sectorul Obogeanu, cu fîşia de apărare între exclusiv dealul Fleşa, in
clusiv vîrful Gruia Mare ; Detaşamentul „Muncel", cu trei batalioane
de infanterie (din regimentele 1, 31 şi 41 infanterie} şi 11;2 baterii de ar
tilerie, avînd fîşia de apărare între Poiana Bradului şi vîrful Ostia. In
rezervă mai erau trei batalioane, din care două de infanterie şi Batalio
nul miliţii „Dolj", o baterie de artilerie şi un escadron de cavalerie. Gru
pul „Jiu" totaliza 21 batalioane de infanterie, 17 baterii de artilerie, un
escadron de cavalerie şi 26 mitraliere 138.
Aşadar, în acest sector inamicul realiza un raport de forţe net su
perior, fapt oglindit în tabelul de mai j os :
Forie comba !ante

I Batalioane
1
Baterii
de artilerie
I Escadroane
de cava lerie
I Mitraliere
G rupul „ J iu" I 21 17
I I 26
-
Grupnl Kiihne
I 38, din
ciclişti
care 2 batalioane
I 45
I
I 53 290
Haport de forţe I 1/ 1 , 8 I 1/2,6 i 1 /53 I I/ 1 1 , 2
In acest tabel atrag atenţia doi factori avuţi k vedere de ad

versar : pe de o parte, asigurarea superiorităţii în infanterie (luînd
în considerare puterea de foc a unui batalion duşman, raportul de
forţe se apropia de 4/1 în favoarea inamicului} ; pe de altă parte,
uriaşa superioritate în unităţi de cavalerie, care dezvăluia intenţia
de a obţine decizia în acest sector şi de a introduce în ruptură forţe mo
bile, care să exploateze rapid succesul.
Inamicul, nereuşind să străpungă apărarea română de pe valea
.Jiului, prin surprindere, a hotărît să declanşeze o acţiune de amploare,
în care decisivă urma să fie farta de izbire şi de foc. Concentrarea ma
sivă de forţe şi mijloace a fost favorizată de iniţiativa strategică dobîn
dită de Puterile Centrale pe frontul oriental şi cel balcanic. La accen
tuarea superiorităţii de forţe adverse a contribuit şi hotărîrea Marelui
Cartier General şi a comandamentului Armatei 1 române de a retrage o
parte din batalioanele de infanterie şi bateriile de artilerie de la Grupul
„Jiu" şi a le îndrepta spre �lte sectoare ale frontului, considerîndu-se că,
ne Ibidem, p. 254 (Grupul „Jiu" mai dispunea de Batalionul de miliţii „Gorj" şi

2 baterii de artilerie de la Grupul „Dunărea").
459
după eşecul suferit pe valea Jiului, inamicul nu va putea relua curînd
ofensiva.
Pînă în dimineaţa zilei de 29 octombrie/11 noiembrie, trupele din
Grupul „Jiu" au executat acţiuni ofensive cu caracter local pentru înstă
pînirea pe formele tari de teren şi amenajarea unor puncte de rezistenţă
în cazul unor atacuri de amploare ale inamicului. Acţiuni energice s-au
desfăşurat la est de Jiu pentru cucerirea vîrfului Moldevişul, iar la vest
pentru cucerirea vîrfului Gruia Mare.
Astfel se prezenta situaţia la Jiu în dimineaţa zilei de 29 octom
brie/1 1 noiembrie, cînd, la ora 7, forţele Puterilor Centrale au declanşat
pregătirea de artilerie. La Jiu începea a doua bătălie, ce se corela
cu intensificarea presiunii adverse pe valea Oltului pentru fixarea tu
turor rezervelor Armatei 1 şi străpungerea dispozitivului său dintre
Dunăre şi Olt pe centru ş1 m flancul drept. Miza angajată era
deosebită : un succes inamic ar fi deschis porţile pătrunderii lor masive
la sud de Carpaţi.
Pregătirea de artilerie, care a durat patru ore, s-a executat cu in
tensitate maximă asupra lucrărilor de apărare şi rezervelor noastre de
la gura defileului (Bumbeşti), dealul Pleşa, dealul Cornăţel şi Poiana lui
Mihai Viteazul, după care trupele din diviziile 1 09 şi 41 infanterie ger
mane au trecut la ofensivă, pe direcţiile ; dealul Cornăţel, Porceni, Moş
teni, Poiana lui Mihai Viteazul, vama veche (2 km nord-est Vaidei), vîr
ful Gruia Mare, dealul Leşiul. La est de Jiu, alte mari unităţi inamice
au înaintat pe direcţia vîrfurilor Moldevişul, Urma Boului, Păstaia.
Trupele române s-au apărat cu înverşunare, dar, copleşite de forţele
superioare ale duşmanului, au fost nevoite, pînă în seara zilei, să se re
tragă pe aliniamentul Arseni, nord Bumbeşti, Porceni, Arsuri, Horezu,
Vălari. Spre vest, marile unităţi române s-au menţinut pe aliniamentul
iniţial (Poiana Bradului, vîrful Arcanul, vîrful Ostia). Era evident că ina
micul urmărea deschiderea defileului, concentrîndu-şi majoritatea forţelor
şi mijloacelor pe crestele adiacente acestuia şi deplasînd eşalonul doi (di
viziile 1 1 infanterie bavareză şi 301 infanterie austro-ungară) pe comu
nicaţia din defileu. Intenţia sa era ca, atacînd la intervalul dintre cele
două sectoare (Sectorul Jipa - Brigada 21 infanterie şi Sectorul Obo
geanu - Brigada 22 infanterie) să rupă coeziunea Grupului „Jiu".
In această situaţie grea, comandantul Armatei 1 a cerut, în seara
aceleiaşi zile, să se reziste „încă două-trei zile, pînă cînd cred că se lămu
reşte definitiv situaţiunea la Olt, după care vi se vor trimite 3-4 bata
lioane în ajutor. Contraatacaţi mîine [30 octombrie/12 noiembrie - n.n.]
între orele 4 şi 5 dimineaţa şi spre Vălari şi spre Schela" 139, brigăzile
21 şi 22 infanterie trebuind să reziste cu cea mai mare îndirjire pe po
ziţiile ocupate.
m Ibidem, vol. III, partea a II-a, Documente-Anexe, p. 159.
460
In următoarele zile, inamicul, introducîndu-şi în bătălie şi eşalonul
doi, a reuşit să iasă în gura defileului la Bumbeşti, pătrunzînd pe mai
multe direcţii în depresiunea Tîrgu Jiu. Imediat apoi a intrat în acţiune
Corpul de cavalerie Schmettow (2fl5 noiembrie) ; iniţial acesta a fost
nevoit să facă faţă rezistenţelor trupelor noastre în depresiunea Tîrgu
Jiu, iar ulterior s-a angajat spre sud-est. Deşi în condiţii mult mai grele,
comandamentul român a încercat să repete manevra dublu învăluitoare
din prima bătălie de pe Jiu ; de această dată, însă, s-au dovedit a fi de
cisive superioritatea de forţe a inamicului în infanterie şi artilerie, pre
cum şi capacitatea acestuia de a exploata succesul în sectorul operativ
unde a acţionat Corpul de cavalerie Schmettow, ceea ce a permis forţe
lor duşmane să debuşeze în cele din urmă spre cîmpia Olteniei. ln zece
zile, Grupul Kiihne a reuşit străpungerea munţilor în sectorul Jiu.
Pătrunderea inamicului la sud de munţii Carpaţi prin trecătoarea
Jiului nu însemna însă sfîrşitul efortului susţinut de forţele militare ale
României pentru apărarea teritoriului naţional. Erau în pregătire noi
riposte ofensive, care să stăvilească înaintarea duşmanului, Marele Cartier
General luînd prompt măsuri pentru constituirea de rezerve şi organi
zarea unor noi aliniamente de apărare. Succesul depindea însă în mare
măsură de situaţia de pe fronturile aliate învecinate : activizarea fron
tului franco-englez de la Salonic trebuia să neutralizeze capacitatea ofen
sivă a inamicului de la sud de Dunăre şi să-i descurajeze orice tentativă
de a trece fluviul ; redeschiderea masivă a operaţiilor ofensive pe frontul
rusesc ar fi obligat Puterile Centrale să-şi retragă forţe însemnate de
pe frontul din România. Din păcate nici una din aceste eventualităţi
- normale într-un război de coaliţie de asemenea anvergură şi în situaţia
grea a forţelor militare româneşti - nu s-a materializat. Astfel, deşi la
23 octombrie/5 noiembrie, la consfătuirea de la comandamentul suprem
naţional, generalul Mihail Aleksandrovici Belaev, şeful Misiunii mili
tare ruse, a avansat ideea unui atac al Armatei 9 ruse pentru a slăbi
presiunea inamică în Carpaţii Meridionali, aceasta a fost amînată tocmai
în zilele decisive ale înaintării forţelor Puterilor Centrale către Olt şi
a forţării de către acestea a Dunării 1 4 0 • De asemenea, frontul de la Sa
lonic s-a menţinut pasiv. Forţele armate române urmau să se bizuie
în viitoarele bătălii din nou doar pe ele însele.
In cadrul operaţiei strategice de apărare a trecătorilor Carpaţilor,

desfăşurată pe un front de peste 950 km, în strînsă legătură cu bătăliile
de la Oituz, Predeal, Cîmpulung, Olt, Jiu s-au dus lupte intense şi pen
tru menţinerea sub control a unor căi de acces de vci.loare tactic-ope
rativă şi tactică. Deşi acţiunile Diviziei 14 infanterie pe văile Bistri
cioarei şi Bicazului, ale Diviziei 7 infanterie la trecătoarea Ghimeş, Făget
şi pe valea Uzului, ale Brigăzii 7 mixte pe văile Caşinului şi Zăbalei, ale
Diviziei 6 infanterie pe văile Bîscei Mici şi Siriului Mare, ale Diviziei 3
infanterie la pasurile Tabla Buţii şi Bratocea nu au cunoscut amploarea
140 Les memoires du general Berthelot, cap. I, p. 33, 40, 41.
461
celor din trecătorile Oituz, Predeal, Bran, Turnu Roşu şi Surduc (Lai
nici), ele au avut totuşi importanţa lor în încercarea de închidere er
metică a căilor de pătrundere a inamicului.
O situaţie periculoasă se crease în primele zile ale lunii octombrie
în regiunea localităţii Vatra Dornei, la locul de joncţiune dintre Armata 9
rusă si Armata de Nord română, unde au organizat puternice acţiuni
ofensi�e corpurile 1 1 şi 21 armată austro-ungare. In timp ce Corpul 1 1
armată austro-ungar, de-a lungul a trei zile de lupte, a reuşit să înainteze
24 km la aripa stingă a Armatei 9 ruse, ajungînd pînă la 15 km est de
Broşteni, Corpul 2 1 armată austro-ungar, care a atacat pe direcţia loca
lităţilor Tulgheş, Bistricioara, a fost oprit de Divizia 14 infanterie ro
mână, aflată la aripa dreaptă a Armatei de Nord, încît succesul obţinut
de inamic nu a putut fi exploatat în continuare. In faţa rezistenţei dîrze
opuse de forţele române, Marele Cartier General austro-ungar, de comun
acord cu cel german, a renunţat, la 5/1 8 octombrie, la planul de a pă
trunde în zona de joncţiune dintre armatele română şi rusă, hotărînd ca
ambele corpuri de armată, 11 şi 2 1 austro-ungare, să rămînă în apărare,
iar ofensiva asupra trecătorilor Carpaţilor să fie dusă mai departe numai
cu Corpul 6 armată austro-ungar şi Armata 9 germană.
Marile cartiere generale român şi rus, căzînd de acord ca limi ta
de despărţire dintre armatele aliate ce acţionau în Carpaţii Orientali, să
fie linia Reghin, Bacău, .Iaşi, Divizia 14 infanterie română, aflată la nord
de această linie, a fost pusă, începînd cu data de 6/1 9 octombrie, sub ordi
nele Armatei 9 ruse, unde a continuat să-şi facă pe deplin datoria, stă
vilind orice încercare de ofensivă a inamicului.
Lupte încununate de izbîndă a purtat şi Divizia 7 infanterie împo
triva Corpului 6 armată austro-ungar pe văile Trotuşului şi Uzului în
contextul acţiunilor de nivel operativ strategic din zona Oituzului. După
două săptămîni de încercări zadarnice, între 1 / 14-14/27 octombrie, di
viziile 39 honvezi şi 6 1 infanterie austro-ungare nu au reuşit să-şi atingă
obiectivul propus - cucerirea localităţilor Comăneşti, Dărmăneşti şi Ba
cău -, deoarece au fost, fără încetare, lovite frontal sau manevrate
pe flancuri de către forţele Diviziei 7 infanterie. Trupele inamice, isto
vite şi incapabile de a mai întreprinde vreun atac, s-au retras 6 km„
după care au primit ordin să treacă la apărare, renunţînd complet la
orice actiuni ofensive.
Prin urmare încercările forţelor germano-austro-ungare de a pă
trunde la est de Carpaţii Orientali, prin văile secundare ce duceau spre·
Siret, au fost zădărnicite prin riposte energice de către diviziile 14 şi
7 infanterie pe frontul Armatei de Nord. Acestea, organizate pe grupuri
operative de-a lungul văilor Bistricioara, Bicaz, Trotuş şi Uz, au fost
dislocate judicios, cu o parte din forţe în eşalonul întii, iar cu celelalte
in adîncime, ca rezerve, ceea ce a favorizat manevrarea şi respinge
rea inamicului.
Pe frontul Armatei 2 române, în strînsă interdependenţă cu bă
tăliile din trecătorile Predeal, Bran şi Oituz, forţele române au opus
o aprigă rezistenţă şi pe văile Caşinului, Zăbalei, Bîscei Mici, Si
riului Mare şi la pasurile Tabla Buţii şi Bratocea, respingînd peste
462
Sublocotenentul (r) Tomşa Al. Bădărău, din
Regimentul 14 infanterie, rănit la 14/27
<lctombrie 19 16, în timpul luptelor de pe
valea Trotuşului
fot încercările inamice de a trece Carpaţii. Configuraţia specifică

.a Carpaţilor de Curbură şi lipsa liniilor de comnnicaţii între
principalele văi ale acestora nu permiteau marilor unităţi române
să-şi acorde în timp oportun sprijin reciproc, astfel că una din
problemele comandamentului român a fost conceperea unei dispu
neri a forţelor cît mai raţională, pentru a putea acoperi corespunzător,
în funcţie de gradul de periculozitate, toate trecătorile. ln acest sens se
remarcă organizarea dispozitivelor pe mai multe fîşii de rezistenţă, eşa
lonate în adîncime, dispunerea majorităţii forţelor pe arterele principale,
constituirea de detaşamente tactice pe flancuri şi împărţirea zonelor de
.apărare pe mai multe sectoare. Toate aceste măsuri şi-au dovedit efi
cienţa în timpul ofensivei inamice, care s-a izbit în absolut toate punctele
de rezistenţa bine organizată a forţelor române - d iviziile 3 şi 6 infan
terie şi Brigada 7 mixtă -, care au împiedicat pătrunderea atacatorului.
Luptele din trecătorile amintite, deşi nu se aflau pe direcţia princi
pală de acţiune a adversarului, au avut totuşi o importanţă deosebită,
deoarece în timpul desfăşurării lor inamicul a fost nevoit să angajeze
numeroase trupe şi mijloace pe care ar fi putut să le utilizeze în scopul
măririi superiorităţii de forţe pe alte direcţii de efort. De asemenea, stă
vilirea fermă a infiltrării vreunor forţe străine pe una din aceste tre
·<."ători a lipsit duşmanul de posibilitatea trecerii unui minim de trupe
dincolo de Carpaţi cu care să manevreze în spatele forţelor noastre ce
.apărau valea Oituzului sau trecătoarea Predeal.
Pentru a contracara diversele manevre şi acţiuni iniţiate de coman
damentul germano-austro-ungar în vederea străpungerii Carpaţilor,
concepţia care a stat la baza ripostei comandamentului român a fost de
463
a fereca toate văile şi pasurile, indiferent de valoarea lor militară, pen
tru a tăia inamicului orice perspectivă de a forţa trecerea aliniamentului
carpatin.
Apărarea Carpaţilor se înscrie în trecutul militar românesc ca una

din cele mai grele operaţii strategice executate de armata noastră în
campania anului 1916. Prin amploarea şi complexitatea acţiunilor des
făşurate, prin învăţămintele deosebit de preţioase desprinse, această
operaţie adaugă tezaurului artei militare naţionale o nouă şi glorioasă
filă.
,Jn conducerea acestei operaţii de anvergură, Marele Cartier General
român a dovedit o remarcabilă capacitate organizatorică, dublată de
siguranţă în elaborarea unor procedee şi forme de acţiune ingenioase.
specifice luptelor în munţi. Lipsa sprijinului la care se obligaseră aliaţii
- ceea ce a dat inamicului posibilitatea să concentreze forţe suplimen
tare în Transilvania - şi în condiţiile purtării războiului pe două fron
turi - la nord şi la sud -, apărarea bordurii Carpaţilor a pus factorilor
de decizie militară români probleme deosebit de dificile, nevoiţi fiind
ca, prin manevre iscusite şi oportune de forţe şi m ijloace, să găsească re
zolvări rapide şi inventive gravelor situaţii create la trecători pentru a
contracara superioritatea duşmanului în efective şi mijloace, realizată pe
diferite direcţii de efort.
Modificarea de către comandamentul suprem militar al Puterilor
Centrale a planului iniţial de operaţii pentru trecerea Carpaţilor a do
vedit justeţea şi eficacitatea deciziilor Marelui Cartier General român la
nivel strategic, orientarea sa corespunzătoare pentru închiderea ermetică
a tuturor căilor de pătrundere la sud de munţi şi spre Capitală. Străpun
gerea, în cele din urmă, a barierei muntoase prin valea Jiului a fost re
zultatul superiorităţii covîrşitoare de forţe realizată în acest sector şi
libertăţii de acţiune sporite de care s-a bucurat adversarul, datorită stării
de acalmie de pe fronturile rus şi balcanic.
La nivel tactic-operativ, bătăliile pentru apărarea Carpaţilor au
reliefat orientarea promptă şi justă a comandamentelor române în rezol
varea situaţiilor create pe parcursul luptelor, eroismul şi tenacitatea apă
rătorilor în faţa atacurilor duşmane, hotărîrea fermă a acestora de a stă
vili revărsarea invadatorilor prin defilee. Pe tot timpul luptelor, coman
danţii au dovedit operativitate în luarea deciziilor, iniţiativă în rezol
varea numeroaselor situaţii tactice neprevăzute, judiciozitate în organi
zarea şi dispunerea forţelor - grupuri şi detaşamente - ce se aflau pe
direcţiile principale de acţiune ale inamicului. De asemenea, în faţa supe
riorităţii adversarului s-au adoptat forme corespunzătoare de ducere a
luptei - rezistenţa pe aliniamente succesiv pregătite din timp, în zone
ce favorizau apărarea, alternanţa atacurilor şi contraatacurilor în funcţie
de situaţiile create, rezistenţă dîrză pe direcţia de efort a inamicului,
combinată cu acţiuni în alte sectoare ale frontului, manevre de învăluire
sau dublă învăluire a flancurilor adversarului ş.a.
Pe timpul acţiunilor în munţi, într-o deplină unitate de voinţă
şi acţiune, animaţi de dorinţa arzătoare a alungării prezenţei străine de
464:
pe cuprinsul vetrei străbune, locuitorii au sprijinit trupele luptătoare,
fie călăuzindu-le prin trecătorile pe care ei le cunoşteau foarte bine şi
furnizîndu-le informaţii despre mişcările inamicului, fie participînd direct,
cu arma în mină, la lupta pentru izgonirea duşmanului. Sprijinul din
partea populaţiei civile a avut urmări benefice asupra moralului osta
şilor noştri, înzecindu-le puterea de rezistenţă şi sporindu-le încrederea
în victoria finală.
1n timpul bătăliilor purtate pentru apărarea Carpaţilor s-au înre
gistrat şi o serie de neajunsuri, unele decelabile în concepţia, altele în
execuţia operaţiilor. Şi unele şi altele au fost generate de redusa expe
rienţă de luptă în munţi a trupelor române, comparativ cu inamicul, de
lungimea foarte mare a frontului, peste 950 km, de lipsa unui sprijin
eficient din partea aliaţilor pe celelalte fronturi, de greutăţile susţi
nerii concomitente a două teatre de acţiuni militare. De asemenea, de
rularea cu repeziciune a evenimentelor militare încă de la intrarea
României în conflagraţie s-a repercutat într-o oarecare măsură asupra
activităţii Marelui Cartier General român care, uneori, a manifestat
o anumită indecizie, ca şi o oarecare uşurinţă în analiza intenţiilor şi
posibilităţilor inamicului, fapt ce s-a reflectat în contramăsuri insu
ficient studiate în privinţa repartizării forţelor, economisirii mijloace
lor creării şi folosirii rezervelor.
Menţinerea trecătorilor şi împiedicarea debuşării trupelor cotropi
toare germano-austro-ungare la sud şi est de lanţul montan au demon
strat că, exploatînd la maximum terenul şi îmbinînd cu discernămînt
focul cu mişcarea, trupele noastre erau în măsură să reziste, ba chiar
să înfrîngă un inamic cu ascendente indiscutabile în dotarea cu mij
loace de luptă şi în experienţă de război. Această adevărată epopee mi
litară naţională a fost posibilă pentru că şi de astă-dată, alături de for
ţele combatante, s-a apelat la mobilizarea maselor largi populare. Lupta
întregului popor şi-a dovedit şi în această situaţie valabilitatea ca singura
soluţie pentru ca un stat mic să poată face faţă agresiunii unei mari
puteri. Apărarea Carpaţilor ramme, de aceea, un simbol al su
blimului efort făcut de armata română, de întregul nostru popor, pentru
salvgardarea libertăţii şi integrităţii teritoriale a patriei.
Capitolul IX
LUPTELE DESFĂŞURATE
DE TRUPELE ROMÂNE
PENTRU STĂVILIREA
PĂTRUNDERII INAMICULUI
PE TERITORIUL DINTRE
CARPAŢI ŞI DUNĂRE
Epopeea campaniei militare a armatei române din 1 9 1 6 a înscris în
ultimele două luni ale anului momente dintre cele mai dramatice. După
încheierea celei de-a doua bătălii de la Jiu a început o nouă etapă a
acţiunilor de apărare, al cărei dublu scop era, pe de o parte, oprirea ofen
sivei germano-austro-ungare în Oltenia, concomitent cu interzicerea unei
eventuale agresiuni dinspre sud executate de către forţele germano
bulgaro-turce, iar, pe de alta, crearea condiţiilor necesare în vederea.
trecerii la ofensiva generalizată pentru alungarea duşmanilor şi elibe
rarea teritoriului naţional.
ACŢIUNILE ARMATEI ROMÂNE Inamicul, pătruns cu diviziile sale

PENTRU STAVILIREA INVAZIEI de-a lungul văilor Motrului, Jiului,
FORŢELOR INAMICE IN OLTENIA
Gilortului, Amaradiei şi Olteţului,
intenţiona să pună stăpînire cît mai
repede pe punctele obligatorii de trecere peste Olt în vederea asigurării
unor capete de pod în Muntenia.
Generalul Erich von Falkenhayn, comandantul Armatei 9 germane,
a ordonat Corpului de cavalerie Schmettow, cu diviziile 6 şi 7 Cc
valerie germane, să înainteze pe direcţia Filiaşi, Craiova, cu misiunea
de a face siguranţa -către Orşova şi a recunoaşte Oltul la sud de Sla
tina, iar Corpului 54 armată german să continue ofensiva, dirijîndu-şi
efortul principal spre Craiova 1 .
În timp ce Grupul Ki.ihne reuşise să pătrundă în Oltenia, Grupul
Krafft, format din diviziile 216 infanterie germană, 73 infanterie austro
ungară şi Corpul alpin, acţiona pe valea Oltului, în contact direct cu
1 General Erich von Falkenhayn, Campania Armatei 9-a împotriva românilor şi

ruşilor 1916/17, Bucureşti, 1937, p. 148.
466
trupe ale Corpului 1 armată român, pentru a ieşi din regiunea mun
toasă ; concomitent, la sud de Dunăre, în zona localităţii Şiştov, aveaa
loc mari concentrări de trupe în scopul forţării fluviului.
Toate aceste acţiuni ale inamicului, desfăşurate pe văile Jiului, 01-
tului şi la sud de Dunăre, se înscriau în planul comandamentului su
prem german, care urmărea executarea unei manevre strategice concen
trice pe direcţii exterioare, de la nord-vest spre sud-est, prin străpun
gerea Carpaţilor, şi de la sud la nord, prin forţarea Dunării, pentru
nimicirea principalelor forţe române dintre cele două mari obstacole
naturale, ocuparea Capitalei şi scoaterea României din război. Prin planul
său, inamicul intenţiona astfel să silească armata română să lupte pe·
două fronturi, într-un teritoriu lipsit de obstacole naturale puternice
atît de necesare apărării.
In atare condiţii, Marele Cartier General român, pentru a dejuca
intenţiile duşmanului de a invada Muntenia şi a cuceri Capitala, a
trecut, încă din 4 / 1 7 noiembrie, la elaborarea unui plan de operaţii ce·
avea ca principal obiectiv apărarea oraşului Bucureşti. In esenţă, el pre
vedea stăvilirea ofensivei şi respingerea trupelor adverse pătrunse pe
teritoriul ţării, iar în secundar să asigure continuarea obturării cu succes
a trecătorilor Carpaţilor pe văile Oltului şi Prahovei. Marea bătălie
pentru apărarea Bucureştiului s-a desfăşurat pe trei etape : etapa preli
minară, între 6/ 19-12/25 noiembrie, cînd s-au conceput detaliile ope-
raţiei şi s-au făcut eforturi pentru oprirea ofensivei inamice pe alinia
mentul rîului Olt ; etapa pregătitoare, între 12/25-16/29 noiembrie,
cînd s-a definitivat planul operaţiei pentru desfăşurarea bătăliei de pe·
Argeş, Neajlov şi s-au efectuat pregătirile în acest scop ; etapa bătăliei
propriu-zise, între 1 7 /30 noiembrie şi 20 noiembrie/3 decembrie.
Intr-o primă fază, la 6/19 noiembrie, Marele Cartier General român
a hotărît să constituie la vest de Piteşti o grupare operativă de manevră
de tăria a patru divizii - 8, 2/5, 9/19 * şi 21 infanterie - cu care să
nimicească mai întîi forţele adversarului care încercau străpunge
rea apărării române pe valea Oltului, apoi, cu totalitatea forţelor dis-
ponibile, să respingă gruparea austro-ungaro-germană din Oltenia. în
acest sens, la 6/19 noiembrie s-a ordonat Armatei 1 române să reziste
pe văile Oltului, Jiului, Cernei şi pe Dunăre, între Orşova şi gura Oltu
lui, încă 1 0 zile, timpul necesar pentru intrarea în dispozitiv a divi-
ziilor ce urmau să formeze gruparea operativă de manevră 2• Concepţia·
comandamentului român de a realiza o asemenea grupare era corectă şi
răspundea cerinţelor de rezolvare a situaţiei create : concentrarea for
ţelor pentru un atac masat şi decisiv. Dar concepţia a fost devansată de
fluiditatea situaţiei militare. Inamicul a realizat pînă la 6/19 noiembrie
o pătrundere de aproximativ 80 km, ajungînd cu diviziile 1 1 infanterie-
*Prin ordinul Mare:ui C 1rtier General ;omân din 25 octombrie/7 noiembrie 1916,.
din diviziile 2, 5, 9 şi 19 infanterie, ale căror efective fuseseră simţitor reduser
s-au format două divizii : 'J/5 şi 9/19.
t RRM, vol. III, partea a II-a, p. 365-366.
467
Sediul de la Per· ş al Marelui Cartier Ge .. eral român ( 1 9 1 6 )
bavareză, 4 1 şi 1 09 infanterie germane şi 301 infanterie austro-ungară

pe aliniamentul Filiaşi, Deleni, iar cu diviziile 6 şi 7 cavalerie germane
a interceptat calea ferată Turnu Severin, Craiova. Ca urmare, Marele
Cartier General român a ajuns la concluzia că proiectul de a lovi mai
întîi Grupul Krafft de pe valea Oltului şi de a respinge apoi marile uni
tăţi aflate în Oltenia nu mai era de actualitate.
Dezbaterile de la Marele Cartier General român din 9 /22 noiem
brie, la care au participat şeful Misiunii militare franceze, generalul
Henri-Mathias Berthelot 3, şi reprezentantul Marelui Cartier General rus
� La începutul lunii octombrie 1916, potrivit înţe:egerii survenite între guver nul
român şi cel francez, in ţ3.ră a sosit genera'.ul Henri-Mathias Berthelot, fost
prim-apjunct al genera!ului Joseph Joffre în 1914, în fruntea unei misiuni de
ofiţeri care să ajute la pregătirea serviciilor de stat-major şi unităţilor româ
neşti. Generalul Berthe'.ot urma să î:ldeplinească rolul de consilier tehnic pe
lingă comandamentul român, fiind totodată reprezentantul direct al Marelui Car
tier General francez la Marele Cartier General român în problemele colaborării
dintre cele două armate. De asemenea, el urm3. să fie principalul intermediar
între comandamentul aliat de la Salonic şi armata română şi, totodată, trebuia
să ţină o permanentă legă tură cu Misiunea militară franceză din Rusia.. La scurtă
vreme şi Marele Cartier General rus va trimite în România o misiune condu�ă
de generalul Mihail Aleksandrovici Belaev, avînd rolui de a favoriza o coopu·an�
între forţele ruse şi române de pe frontul oriental, între comandamentele su
preme ale celor două armate. (Ion Focşeneanu, Une mission militaire fran<;aise
468
DESFĂŞURAREA LUPTELOR PE FRONTUL ROMÂNESC IN PERIOADA 19.08/0 1.09 - 1 1/24. 1 1. 19 16
'l'er1"'1<'1u d nd t
Trupe române la 20.08. 1 9 1 6
de Ca • H.lbobw
Trupe ruse I o 20.08. 1 9 1 6
!!!'.li
11/llllj/j
fLJy/J- ---"
Trupele 'A . 1 (A.U.) I o 20.08. 1 9 1 6
Trupe roll)âne I o 1 1 . 1 1 . 1 9 1 6
Teritoriu încntpor ll
1111 11 111
Trupe ruse I o 1 1 . 1 1 . 1 9 1 6
d• lmP91iul r.uo
Trupele A . 1 (A.U.) Io 1 1 . 1 1 . 1 9 1 6
Trupele A . 9 (G.) I o 1 1 . 1 1 . 1 9 1 6
Manevro d e I o Flăminda
E Debrc�eneR
s
E
R
PLANUL OPERAŢIEI DE L A FLAMINDA
03. 09/16. 09. = ""

.- '4
�
29. 08/12. 09 = �
(li„\
O. 12 I.
f}•na 19. 08/,01,09.
B u L G R
pe lingă Marele Cartier General român, generalul Mihail Aleksandrovici
Belaev, ce au avut drept scop adaptarea planului de acţiune la noile
realităţi existente pe frontul român, au reliefat existenţa unor puncte
de vedere contradictorii. Pe de o parte, generalul M. A. Belaev a avansat
ideea recurgerii la rezistenţe succesive, fără o angajare decisivă, iar pe
de altă parte, reprezentanţii români şi generalul H. M. Berthelot au pro
pus adoptarea unei atitudini ofensive la est de Olt pentru respingerea
Grupului Ki.ihne şi realizarea unui puternic aliniament de apărare de-a
lungul rîului 4 • Generalul Berthelot a reţinut în felul următor hotărîrea
adoptată : „A fost luată decizia de a avea ca obiectiv contraatacarea gru
pării germane care înaintează spre Craiova. Toate rezervele noastre dis
ponibile, din nefericire prea puţin numeroase, vor lua parte. Directivele
destinate generalului Presan, numit comandant al Armatei 1 , sînt gata
la ora 4 şi duse de maiorul Rosetti la rege pentru semnat" 5.
Marele Cartier General român, judecind corect situaţia, nu a ac
ceptat ideea cedării în mod deliberat a teritoriului naţional şi s-a decis
să aplice inamicului o lovitură decisivă care să dea posibilitatea smul
gerii iniţiativei strategice. Pentru aceasta a hotărît ca diviziile 2/5, 9/19
şi 21 infanterie să lovească flancul stîng al Grupului Ki.ihne, pe măsură
ce acesta trecea Oltul în zona localităţii Slatina şi să respingă inamicul
dincolo de rîu. Manevra celor trei divizii trebuia să fie acoperită prin
rezistenţa dîrză a forţelor române pe Oltul superior şi mijlociu. După
respingerea duşmanului, apărarea liniei Oltului între Carpaţi şi Dunăre
urma să fie realizată de 5 divizii de infanterie 2/5, 9/19, 2 1 , 18 (luată
-
de pe frontul Dunării) şi 10, care fusese în refacere. Pentru conducerea

operaţiilor proiectate, la comanda Armatei 1 române a fost numit la
9 /2 2 noiembrie generalul Constantin Presan. Dar şi la această manevră
îndrăzneaţă proiectată de comandamentul român, care ar fi schimbat
cursul evoluţiei operaţiilor militare favorabil inamicului, a trebuit să
se renunţe datorită unui nou element agravant intervenit în situaţia stra
tegică de ansamblu.
In timpul cînd se făceau pregătirile pentru operaţiile de la est de
Olt, Marele Cartier General român a primit înştiinţarea că mari unităţi
germano-bulgare au început în dimineaţa zilei de 1 0/23 noiembrie for
ţarea Dunării în zona Zimnicea. Acest element neprevăzut anula ma
nevra preconizată şi comandamentul român a ordonat retragerea gene
rală pe aliniamentul rîul Argeş, lacul Greaca 6 . Decizia era justă, întrucît
en Roumanie, în RRH, nr. 3/1967, p. 379--407). ln România au fost acreditate

pe bază de reciprocit1te şi alte misiuni militare : britanică, italiană, belgiană,
sîrbă, nord-americană etc. Misiuni militare române şi ofiţeri de legătură s-au
organizat, deopotrivă, pe lingă marile cartiere generale fr.:mcez, rus, bri
tanic, italian.
4 RRM, vol. IV, p. 28 ; General Petin, Le drame roumaine. 1916-1918, Paris,
1932, p. 54.
1 Hoover I nstitution on War, Revolution and Peace, Stanford University, Les me
moires du generai Bertheiot, cap. I, p. 41.
1 RRM, vol. IV, p. 30.
469
pe de o parte asigura un aliniament pe care să se concentreze forţe în
semnate româneşti, iar pe de altă parte elimina posibilitatea sacrificării
unor mari unităţi silite să lupte în poziţii supuse învăluirii duble a ina
micului. Dar, în acelaşi timp, ea implica şi dureroasa cedare temporară
.a vestului Munteniei, care intra sub ocupaţia duşmană, cu toate conse
cinţele ce decurgeau de aici, inclusiv în planul capacităţii de apărare.
Dispozitivul trupelor combatante în seara zilei de 4/1 7 noiembrie
se prezenta în felul următor : inamicul avea în linia întîi Divizia 1 1 in
fanterie bavareză şi Regimentul 4 ulani în zona Ştefăneşti, Cărbuneşti,
Tupşa, Boia şi Rogojeni, cu elemente înaintate spre Licuric i şi Bîrzeiul ;
Divizia 109 infanterie germană în zona Tunşi, Ţicleni şi valea Cioiana ;
Divizia 41 infanterie germană în zona Răşina, Peşteana de Jos, Vlădu
leni ; Corpul de cavalerie Schmettow la vest de Jiu şi pe valea Motrului,
-cu elemente înaintate la Roşia, Fărcăşeşti şi la nordul localităţii Drăgo
teştii de Jos ; în linia a doua erau dispuse Divizia 301 infanterie austro
ungară şi Divizia 1 15 infanterie germană în zona Novaci, respectiv Pe
troşani. In faţa inamicului se afla Divizia 17 infanterie română, acope
rind frontul între localităţile Licurici şi Boia, şi Grupul „Jiu", cu majo
ritatea unităţilor de-a lungul văii Cioiana (Detaşamentul Jippa, Detaşa
mentul Obogeanu, Detaşamentul„ Novaci" - retras la Baia de Fier, Deta
şamentul Tăutu - la Peştişani).
Forţele române, în pofida superiorităţii nete realizate de adver
sar - cinci divizii de infanterie şi două divizii de cavalerie faţă de nu
mai două divizii de infanterie române -, au opus o rezistenţă înverşu
nată invadatorilor, folosind fiecare aliniament sau formă de teren ce
favoriza apărarea, iniţiind, ori de cîte ori au avut posibilitatea, contra
.atacuri viguroase de întîrziere.
Pătrunderea trupelor germano-austro-ungare în Oltenia şi înain
tarea acestora pe direcţia Filiaşi, Craiova puneau într-o situaţie foar1!e
grea detaşamentele „Cerna" şi „Dunărea", care, fiind în dispozitiv de
luptă la limita vestică a Olteniei şi pe fluviu, între localitatea Hinova şi
gura Oltului, riscau să fie izolate de restul Armatei 1 române şi să fie ni
micite. Pentru a înlătura o asemenea eventualitate, comandantul Ar
matei 1 române a ordonat în seara zilei de 4/1 7 noiembrie ca aceste
detaşamente să înceapă retragerea în cursul nopţii spre Turnu Severin.
Dar, Marele Cartier General român, în virtutea planului conceput de a
respinge trupele adverse pătrunse în Oltenia cu o puternică grupare de
manevră, a ordonat Armatei 1 în cursul nopţii de 4/1 7 spre 5/1 8 no
iembrie să contramandeze hotărîrea luată privind retragerea detaşa
mentelor „Cerna" şi „Dunărea" şi să opună cu toate forţele o re
zistenţă energică, deoarece „nici o palmă din teritoriul naţional n u
trebuie cedată fără a lupta. Aceasta este condiţia singură care per
mite Marelui Cartier General a răspunde ofensivei inamicului printr-o
contraofensivă" 7• Totodată, prin hotărîrea de anulare a retragerii de
taşamentelor „Cerna" şi „Dunărea", Marele Cartier General român
"' RRM, voi. III, partea a II-a, p. 360.
4 70
Ostaşi români în deplasare către o poziţie înaintată.
considera că îl va obliga pe adversar să trimită importante forţe îm

potriva acestor detaşamente şi deci îi va întîI-zia înaintarea spre Olt„
cîştigîndu-se astfel timpul necesar pentru concentrarea forţelor de
stinate a realiza manevra de respingere a trupelor duşmane pă
trunse din Oltenia. Ostaşii erau îndemnaţi să-şi păstreze poziţiile
şi să reziste pînă „la ultimul om", căci „toţi românii aşteaptă să
vă îndepliniţi în întregime rolul ce vi s-a hotărît, binevoind a cu
noaşte că în curînd veţi fi eliberaţi din această situaţie dificilă" 8•
în următoarele zile, pînă la 1 1 / 24 noiembrie, forţele Diviziei 17 in
fanterie şi ale Grupului „Jiu", deşi slăbite şi obosite după luptele în
delungate cu un adversar superior ca număr şi înzestrare, au depus efor
turi uriaşe, continuînd acţiunile de întîrziere şi stăvilire a ofensivei ina
mice pentru a asigura timpul necesar afluirii şi concentrării diviziilor
ce urmau să constituie gruparea de manevră. În scopul apărării punc
telor de trecere peste Olt şi al concentrării grosului forţelor române, în
sprijinul Armatei 1 române a fost dată la 6/1 9 noiembrie Divizia 1 ca
valerie.
Comandantul Armatei 9 germane, urmărind să cucerească trecerile
peste Olt, a ordonat Corpului de cavalerie Schmettow să înainteze cu
� Generalul G. A. Dabija, Armata română în războiul mondial. 1916-1918, voi. I I I,.

Bucureşti, [f.a.], p . 51.
4 71
repez1cmne spre est şi să pună stăpînire pe acesta. La 1 0/ 23 noiembrie,
unităţi din avangarda corpului de cavalerie german au reuşit să ajungă
la podul de la Stoeneşti ( 1 0 km est de localitatea Caracal). Trecerea Ol
tului a fost efectuată a doua zi de către Divizia 6 cavalerie, iar la 1 2/25
noiembrie şi de către Divizia 7 cavalerie. Intre timp, marile unităţi de
infanterie germane au continuat acţiunea spre Olt, ajungînd, în seara
zilei de 1 1/24 noiembrie, cu Divizia 41 pe malul drept al Oltului, în faţa
localităţii Slatina, Divizia 301 cu elemente înaintate pe malul drept al
Oltului, în faţa localităţii Drăgăşani, cu Divizia 109 în zona Craiova, cu
Divizia 1 1 în zona Balş şi cu Divizia 1 1 5 la Filiaşi 9• Forţele române din
Oltenia, constituite în Grupul Anastasiu, au fost trecute în seara zilei
de 1 1 / 24 noiembrie pe malul stîng al Oltului şi au ocupat următorul dis
pozitiv : două companii de infanterie, o secţie de artilerie şi două esca
droane din Brigada 1 roşiori la Drăgăşani ; Brigada 1 roşiori (mai puţin
2 escadroane) în localitatea Cucueţi ; Divizia 1 7 infanterie în marş, după
trecerea Oltului pe la Slatina, spre sectorul marcat de localităţile Moş
teni, Brebeni ; Divizia 1 infanterie în marş către sectorul Brebeni (in
clusiv), lpoteşti ; Brigada 2 roşiori la Perieţi ; Brigada 4 roşiori în zona
marcată de localităţile Izvoarele şi Alimăneşti. La aripa de nord a Gru
pului Anastasiu urma să intre în dispozitiv Divizia 2/ 5 infanterie, pen
tru a face legătura cu Corpul 1 armată 10.
Timp de două zile 1 2/ 25 şi 1 3/26 noiembrie - acţiunile divi
-
ziilor 1 1 infanterie bavareză, 41 şi 301 infanterie germane de a forţa

Oltul s-au lovit de îndîrjita rezistenţă a ostaşilor români. Numai înain
tarea Diviziei 7 cavalerie germană urmată de Divizia 109 infanterie ger
mană, care au depăşit Oltul pe la Stoeneşti, spre flancul drept şi spatele
diviziilor 1 şi 17 infanterie române, a determinat, în cele din urmă,
retragerea acestora de pe Olt în ziua de 14/27 noiembrie.
In pofida situaţiei deosebit de grele în care s-au aflat forţele române
din Oltenia, după ce Grupul Ki.ihne a reuşit să iasă din defileul Jiului,
luptele de apărare purtate cu invadatorii constituie pilde de eroism înăl
ţător şi dezvăluie forţa remarcabilă pe care o degajă dragostea faţă de
ţară şi voinţa fermă a unui popor de a trăi în libertate. Ilustrative sînt
actele temerare ale Detaşamentului Obogeanu, alcătuit din regimentele 59
şi 43 infanterie, 21 artilerie şi din două baterii din regimentele 1 şi 5
artilerie, care a fost încercuit în seara zilei de 4/ 1 7 noiembrie de divi
ziile 41 infanterie şi 7 cavalerie germane. Moralul ridicat al ostaşilor şi
voinţa lor fermă de a nu precupeţi nimic pentru a evita căderea în mina
duşmanului le-au întărit speranţele în acţiunea de a ieşi din încercuire.
In acest scop, colonelul Mihail Obogeanu a hotărît să străpungă cercul
inamic şi să-şi treacă forţele pe dreapta Jiului. Organizîndu-şi minuţios
dispozitivul, cu o avangardă, pentru a lua contactul cu forţele ce-i căzu
seră în spate, cu o ariergardă, pentru a face faţă inamicului ce-l urmă
rea, şi cu două unităţi pentru siguranţa flancurilor, comandantul detaşa-
9 RRM, voi. III, partea a II-a, p. 441.

10I bidem, voi. IV, p. 77.
4 72
mentului a început acţiunea. Pe timpul nopţii, sub protecţia trupelor de
siguranţă ce au angajat o sîngeroasă luptă cu adversarul aflat în satul
Vlăduleni şi cu ajutorul unui locuitor din această localitate, care a
călăuzit grosul detaşamentului, acţiunea de a ieşi din încercuire a reuşit
complet. In zorii zilei de 5/18 noiembrie, cînd duşmanul îşi pregătea
asaltul final pentru capturarea detaşamentului, acesta se găsea deja la
1 8 km sud în drum spre Filiaşi.
Memorabilă pentru curajul şi vitejia, dăruirea şi spiritul de sacri
ficiu în luptă ale oştenilor români rămîne şi şarja de cavalerie de la Ro
băneşti *. In dimineaţa zilei de 1 0/23 noiembrie, Divizia 1 / 1 7 infanterie
română * * depunea eforturi deosebite pentru stăvilirea acţiunilor ofen
sive ale avangărzii Diviziei 41 infanterie germane ce înainta dinspre
Craiova spre Slatina. La un moment dat, flancul stîng al marii unităţi
a fos t puternic lovit de către subunităţi germane, care încercau astfel
să întoarcă apărarea română. Pentru a dejuca planul adversarului, Bri
gada 2 roşiori din Divizia 1 cavalerie, care se subordona Grupului „Jiu",
a primit misiunea să atace la rîndu-i flancul sudic şi spatele inamicului.
Desfăşurarea escadroanelor pentru luptă era însă împiedicată de focul
unei baterii de artilerie a adversarului. Comandantul Regimentului 9
roşiori, colonelul Ioan Călinescu, a ordonat ca un escadron să şarjeze
bateria inamică ce se opunea îndeplinirii misiunii. Primul care s-a oferit
ci fost căpitanul Alexandru Filitti, comandantul escadronului 3. Peste
ani, bravul comandant scria următoarele despre clipele dinaintea şar
jei : „Era un moment în care inimile noastre băteau la unison, un mo
ment înălţător în care simţeam nevoia să ne depăşim pe noi, de a să
vîrşi fapte ce întreceau obişnuitul. Privind la feţele pline de hotărîre ale
călăreţilor, nu ştiam pentru ce să-i admir mai întîi : pentru neţărmurita
lor dragoste de ţară sau pentru nebuna dispreţuire a morţii ? " 11 .
Esccidronul şi-a îndeplinit misiunea, bateria inamică retrăgîndu-se
în panică din faţa năpraznicei şarje, dar rîndurile celor 1 1 0 cavalerişti
au fost secerate de focul necruţător al mitralierelor. Doar 1 8 dintre ei
a u supravieţuit. Printre cei care şi-au jertfit viaţa s-a număra t şi ser
gentul voluntar Gheorghe Donici, veteran al războiului de independenţă

din 1 877, care la 67 de ani a ştiut să moară „aşa cum din moşi stră
moşi învăţase a muri în apărarea patriei iubite" 12. „Şarja de la Robă
neşti" - nume sub care s-a păstrat în memoria urmaşilor evenimentul
din 1 0/ 23 noiembrie -, „una din ultimele şarje ale războiului modern"
* Loca itate '.a aproximativ 5 km vest de oraşul Balş.

** La 9/22 noiembrie, Divizia 1 infanterie şi Divizia 17 inf lnterie, datorită pierde
ril or mari suferite în lupte, au fost contopite într-o singură divizie - Divizia 1/17
1 1 A pud Mircea Radina, Şarja nemuritoare. Voluntarul Gheorghe Donici , Bucu
infanterie.
reşti, 1 978, p. 90.

1 2 Generalul G. A. Dabija, op. cit., vol. III, p. 56 ; vezi şi Eroul Gheorghe Donid,
în Rv C, an X, nr. 3 din mai-iunie 1931, p. 307-323 ; V. I. Mocanu, Eroismul
ostaşilor români acum o jumătate de secol, în SMMIM, nr. 1/1968, p. 182-188 ;
General R. Rosetti, Gheorghe I. Donici (1848-1916), în RRE, an XII, nr. 1-2,
ianuarie-februarie 1931, p. 3-6.
4 73
Căpitanul Alexandru Fili tti,
comandantul escadronu
lui 3 din Regimentul 9
roşiori, participant la şarja
de la Ro băneşti ( 10/23
noiembrie 19 16)
- a demonstrat elocvent neasemuita putere de luptă a ostaşului român,

curajul de a înfrunta moartea pentru pămîntul şi libertatea ţării. „Ea a
însemnat - după cum avea să noteze ulterior unul din participanţi - un
sacrificiu care a onorat armata şi, mai cu seamă, cavaleria. Ea a dovedit
cu prisosinţă spiritul războinic şi cavaleresc de care era animată această
armă. Ofiţerii şi trupa doreau din tot sufletul să se bată şi să învingă
duşmanul. Cei care au murit la Robăneşti au avut parte de un sfîrşit
eroic şi sacrificiul lor nu a fost inutil, căci a întărit tradiţia scumpă
.cavaleriei" 13•
înaintarea inamicului pe teritoriul Olteniei a tăiat forţele Armatei
1 în două părţi. La est de Jiu era divizia 1/17 infant�rie în retragere
n General N. Tătăranu, Acum un sfert de veac. Amintiri din război, Bucureşti,

1940, p 42
. .
474
Sergentul voluntar Gheorghe Donici, vete
ran din războiul de independenţă, căzut în
•
timpul şarjei de la Robăneşti
spre Slatina, acoperită fiind de Divizia 1 cavalerie, iar la vest de Jiu au

rămas detaşamentele „Cerna", colonel Teodor Tăutu şi „Dunărea".
La 8/21 noiembrie, Detaşamentul „Cerna" (comandant : colonel Scar
lat Demetriade), constituit din 6 batalioane şi 6 baterii de artilerie 1 4 , se
afla în zona cea mai vestică a frontului, pe aliniamentul dealul Alion,
înălţimile Ozoina, Drănic şi localităţile Topleţ şi Berzasca. In faţa sa
acţiona Grupul „Orşova" austro-ungar, comandat de colonelul Alexander
de Szivo, de tăria a 71;2 batali9ane şi 5112 baterii de artilerie 15. Incă din
ziua de 6/1 9 noiembrie, Divizia 41 infanterie germană ordonase consti
tuirea unui detaşament - un batalion întărit cu o companie mitraliere,
o secţie artilerie, 2 patrule de cavalerie -, cu misiunea de a cădea în
spatele dispozitivului Detaşamentul „Cerna". In după-amiaza zilei de 8/21
noiembrie colonelul Scarlat Demetriade a hotărît retragerea în speranţa
că va putea evita încercuirea care se profila.
Intr-o situaţie la fel de ·grea se mai aflau detaşamentele colonel
Teodor Tăutu şi „Dunărea". Detaşamentul Tăutu se constituise la 3/16
noiembrie din forţe ale Detaşamentului „Cerna" (3 batalioane şi o baterie
de artilerie) şi avea misiunea să atace flancul drept şi spatele inamicului
în cea de-a doua bătălie de la Tîrgu Jiu. în ziua de 4/17 noiembrie,
grupul a ajuns în faţa satelor Frînceşti şi Peştişani, care erau deja ocu
pate de unităţi din Divizia 7 cavalerie germană. După cîteva ore de luptă
dîrză, Detaşamentul Tăutu a reuşit să respingă duşmanul şi să elibereze
satele respective. In seara aceleiaşi zile, ca urmare a deznodămîntului
de la T îrgu Jiu, colonelul Tăutu a primit misiunea să se retragă pe va
lea Motrului, prin Strehaia spre Filiaşi, şi să distrugă în acelaşi timp
u RRM, voi. III, partea a II-a, p. 46î.

t� Ibidem, p. 448.
475
Monumentul eroilor de la
Robăneşti (sculpturil de
Constantin Dimitriu
Bîrlad)
toate mijloacele de care s-ar fi putut folosi agresorul în înaintarea sa.

tncepînd cu data de 5/1 8 noiembrie, detaşamentul nu a mai avut nici
o legătură telefonică sau telegrafică cu Detaşamentul „Cerna" sau cu
Divizia 1 infanterie. „Din acest moment colonelul Tăutu e complet izo
lat. Nu mai primeşte nici un ordin şi lucrează numai din propria sa ini
ţiativă" 1 0• Continuîndu-şi marşul spre Filiaşi, cele trei batalioane ale co
lonelului Teodor Tăutu au dus o serie de lupte încununate de succes cu
unităţile vrăjmaşe, încît detaşamentul, prin acţiunile sale, a determinat
pe inamic să îndrepte întreaga Brigadă 26 cavalerie împotriva lui. După
o luptă aprigă la Bolboşi, bravii oşteni ai colonelului Teodor Tăutu au
spart zidul înconjurător pe care-l ridicase brigada de cavalerie germană,
producînd acesteia mari pierderi.
10
Generalul G. A. Dabija, op. cit„ voi. III, p. 60.
4 i6
Colonelul Teodor Tăutu, comandantul deta
şamentului cu acelaşi nume, distins în
luptele pentru străpunirerea încercuirii uni-
tăţii sale în sudul Olteniei
Acţiunile energice şi hotărîte ale Detaşamentului Tăutu într-o zonă

pe care inamicul deja o împînzise cu unităţile sale de cavalerie ilustrează
în mod sugestiv forţa şi capacitatea înaltă de rezistenţă a ostaşilor ro
mâni în condiţii deosebite de luptă, iniţiativa şi rapiditatea în luarea
deciziilor de către comandanţi, şi, mai ales, sprijinul neprecupeţit acor
dat ostaşilor de populaţia locală, ce le-a furnizat informaţii despre ad
versar, i-a călăuzit pe drumuri sigure, le-a asigurat hrană şi adăpost, a
făcut totul pentru a le menţine moralul ridicat şi încrederea nestrămu
tată în victorie. „Odihna de aproape o noapte - îşi amintea unul dintre
participanţii la luptele Detaşamentului Tăutu -, hrana caldă ce o dă
duseră locuitorii la care eram cantonaţi, cu tot dragul şi din belşug,
ne-au dat şi energia fizică pe lîngă cea morală" 17.
în atacurile date asupra convoaielor duşmane, în hărţuirile necon
tenite la care a supus unităţile inamice sau în temerara străpungere a
încercuirii realizate de trupele Brigăzii 26 cavalerie germană, ostaşii
români conduşi cu energie şi pricepere de colonelul Teodor Tăutu, au
acţionat cu sînge rece, cu vitejie şi iscusinţă, cu dăruire şi tenacitate,
dovedindu-se superiori adversarului, capabili ca în situaţiile cele mai
grele să păstreze iniţiativa de partea lor. Hotărîrea şi nerăbdarea ofiţe
rilor şi ostaşilor din compunerea Detaşamentului Tăutu de a se con
frunta cu trupele duşmane sînt reînviate de către unul din participanţi,
care îşi amintea că „frămîntarea era cu atît mai mare cu cît ne era
teamă să nu hotărîm greşit, să mergem în altă parte decît spre inamicul
numeros cu care să dăm lupta ; nu de luptă am fi dorit să facem încon-
11
C ăpitan Şt. Nicolaescu, P. Nicolaescu-C:ranla, Pagini de glorie din riizboiul. pen
tru întregirea neamului. G rupul ,,Cerna", Tur;::i u Severin, 1923, p. 33.
477
jur, ci să ne îndreptăm spre ea" 1s. De asen.:mea, edificatoare pentru
acţiunile detaşamentului purtate în condiţii de izolare şi încercuire între
4/17 şi 1 1/24 noiembrie (dată cînd a reintrat în compunerea Detaşamentu
lui „Cerna") sînt înseşi mărturiilei namicului cu care s-au confruntat
bravii luptători români. In jurnalele de operaţii ale subunităţilor de
dragoni din Corpul de cavalerie Schmettow găsim consemnate aprecieri
ilustrative în acest s�ns : „Speranţa de a nimici detaşamentul lui Tăutu
sau de a-l face prizonier nu ne-a reuşit" 19, iar despre calităţile colonelului
Teodor Tăutu se recunoştea că : „Fără nici o îndoială, comandantul de
taşamentului inamic era un om extraordinar de capabil şi energic, căci
deşi ştia că partida era pierdută, a făcut totul ca să ne cauzeze toate
pierderile posibile" 20.
în cursul nopţii de 7/8 (20/21) noiembrie, colonelul T. Tăutu a reu
şit să ia legătura cu Detaşamentul „Cerna" şi a primit ordinul să atace
convoaiele ce urmau coloanele inamice de la Jiu. Ulterior, profilîndu-se
pericolul întăririi forţelor germane la Turnu Severin, ceea ce ar fi îm
piedicat retragerea Detaşamentului „Cerna", unitatea a fost îndreptată
spre această localitate.
Aici, detaşamentul a blocat toate drumurile de ieşire din oraş
pentru a permite Grupului „Cerna" să-şi continue retragerea spre Olt.
Orice încercare a inamicului de a ieşi în vreo direcţie a fost oprită prin
acţiuni energice şi temerare. Adversarii au recunoscut că românii s-au
luptat vitejeşte şi le-au produs pierderi simţitoare încît au fost puşi în si
tuaţia să ceară ajutor de pretutindeni, chiar de la unităţile bulgare de
;ie malul drept al Dunării 21• La 1 1/12 (24/25) noiembrie, luptele au
au fost continuate pentru a se permite şi retragerea ariergărzii Detaşa
mentului „Cerna" pe lîngă Turnu Severin, acţiune ce s-a desfăşurat
sub presiunea puternică din spate a forţelor inamice. In zilele urmă
toare, retragerea s-a desfăşurat de-a lungul Dunării spre Olt.
Cel de-al treilea detaşament asupra căruia plana pericolul încer
cuirii era Detaşamentul „Dunărea", care avea misiunea să apere fron
tul Dunării între Hinova şi confluenţa Oltului cu fluviul. Acest deta
şament era comandat de colonelul Alexandru Văitoianu şi se compunea
din 4 h;italioane de miliţii - „Rovine", „Calafat�', „Romanaţi", „Ar
geş" -ş1 8 baterii de artilerie. Prin ordinele primite de la Armata 1
în zilele de 7/20 şi 8/21 noiembrie, Detaşamentul „Dunărea" urma să
păstreze linia fluviului şi să împiedice legătura trupelor bulgare de la
sud cu cele germano-austro-ungare care înaintau din nord. Avînd
în vedere forţele la dispoziţie şi mai ales situaţia în care se afla De
taşamentul „Dunărea", ordinele primite depăşeau categoric capacita
tea de acţiune a trupelor de acoperire dintre Hinova şi gura Oltului.
In ziua de 1 1/24 noiembrie, colonelul Al. Văitoianu a primit o tele-
1� Ibidem, p. 32.
10 Generalul Teodor Tăutu, Carnet de cimp, P:oieşti, 1926, p. 94.
!o I bidem, p. 96.
21 RRM, vol. III, partea a II-a, p. 471.
478
Scenă din luptele de Ia Cerna (octombrie-noiembrie 19 16) (picturii de D. Stoica)
gramă de la generalul Presan prin care se înştiinţa că armata română

se afla pe stînga Oltului şi că Detaşamentul „Dunărea" trebuia să se
retragă şi să constituie stînga Armatei 1, de la Stoeneşti la .Islaz 22•
ln ziua de 19 noiembrie/1 decembrie cele două detaşamente în re
tragere, „Cerna" şi „Dunărea", s-au întîlnit şi s-au contopit într-unul sin
gur, sub comanda colonelului Scarlat Demetriade. Eforturile ostaşilor
români de a scăpa de încercuire au continuat pînă la 23 noiembrie/6
decembrie. Semnificative pentru eroismul ostaşilor noştri şi voinţa lor
de luptă au fost şi acţiunile pentru apărarea satului Tia Mare. „Era ora 7
cînd începem lupta - aveau să-şi amintească doi dintre participanţii la
aceste încleştări - ; artileria bate la disperare ; cea inamică intenţiona să
distrugă satul unde ştia masate trupele noastre [ ... ]. Ai noştri nu se lasă
mai jos : parcă-l văd pe locotenentul Leoveanu suit pe acoperişul şcolii,
din marginea satului, în linia infanteriştilor şi strigă şi comandă cu
energie artileriştilor, să tragă mai aproape, mai departe, pînă ia în pînza
de obuze pe trăgătorii inamici" 23.
n I bidem, p. 482.
a Căpitan St. Nicolaescu, P. Nicolaescu-Cranta, op. cit., p. 72-73.
479
înconjurate de forţe duşmane mult superioare şi fiind lipsite de
muniţii, trupele române de sub comanda colonelului S. Demetriade au
fost nevoite să înceteze rezistenţa pe malul drept al Oltului.
Deşi s-au aflat într-o situaţie deosebit de grea, în condiţii de izo
lare, detaşamentele din sud-vestul Olteniei au acţionat cu mult curaj,
abnegaţie şi spirit de sacrificiu, îndeplinindu-şi misiunea pînă în ul
tima clipă. Detaşamentul „Cerna" a apărat cu dîrzenie poziţiile ocupate
la Orşova şi pe malul stîng al Dunării, între Schela Cladovei şi Hi
nova, împiedicînd traficul inamicului pe apă. Abia cînd pericolul în
cercuirii devenise iminent, prin ocuparea oraşului Turnu Severin de
către germani, Detaşamentul Demetriade a început retragerea spre est,
.o adevărată Anabassis modernă" 24, străpungînd repetat liniile inamice.
Surse oficiale germane recunoşteau eroismul şi comportarea d emnă a
soldaţilor români aflaţi în această situaţie dramatică. „Batalioane româ
neşti despărţite de armata lor principală la graniţa vestică a Româ
niei - se arăta în comunicatul inamic din 25 noiembrie/8 decembrie -
se apără încă cu îndirjire în munţii păduroşi de la nord-est de Turnu
Severin" 25• Şi nu a fost singura recunoaştere despre comportarea demnă,
ostăşească a celor două detaşamente. Insuşi generalul Erich Ludendorff,
a consemnat în memoriile sale că în „spatele generalului Ktihne, ro
mânii, luptîndu-se înainte cu bărbăţie, începuseră să efectueze o re
tragere [„.]. Inconjuraţi de toate părţile, nu depuseră armele decît pe
la începutul lui decembrie în apropierea vechilor guri ale Oltului" 26•
Ostaşii detaşamentelor „Cerna" şi „Dunărea", după 16 şi respectiv
1 3 zile de lupte înverşunate, pentru a scăpa de cercul de foc al inami
cului, au fost nevoiţi să cedeze, lipsiţi fiind de provizii şi muniţii. Epo
peea detaşamentelor „Cerna", „Dunărea" şi Tăutu se înscrie în istoria
militară a poporului român ca un episod pe cît de dramatic, pe atît de
eroic, ce ilustrează în mod convingător calităţile de combatanţi ale osta
şilor noştri, dîrzenia şi voinţa neclintită dovedite de ei în condiţiile deo
sebit de grele ale luptei în încercuire, în grupuri izolate, care cerea :
rezistenţă, tenacitate, iniţiativă şi hotărîre nestrămutată. Pe bună drep
tat;" s-a apreciat că epopeea Detaşamentului „Cerna" se înscrie ca un
episod strălucit al „luptei eroice purtate de ostaşii români, un exemplu
de dăruire fără preget pentru apărarea patriei" 27• Comentînd acţiunile
de luptă pentru ieşirea din încercuire a detaşamentelor „Cerna", „Du
nărea" şi Tăutu, corespondentul militar al ziarului „Nord-Deutsche Allge
meine Zeitung" scria la 1 7/30 decembrie 1 9 1 6 : „Toate acestea nu ne
pot împiedica să nu recunoaştem deopotrivă cu cei mai buni militari ai
noştri că purtarea românilor de la Orşova şi, în genere, a întregii ar
mate româneşti de la 1916, merită toată admiraţia, chiar în comparc:>.ţie
24 Campania română din 1916, traducere din limba engleză, Iaşi, 1 918, p. 90.
!G Comunicatele oficiale române, germane, austro-ungare, bulgare şi turceşti, Bucu
reşti, [f.a.], p. 1 13.
20 General Ludendorff, Amintiri din război, voi. I, Bucureşti, 1919, p. 354.
27 General-maior dr. Ilie Ceauşescu, Hărţuirea în acţiunile de luptă duse în
războiul întregului popor pentru apărarea patriei, Bucureşti, 1981, p. 67.
480
cu ceilalţi aliaţi ai lor. Cine are cultul steagului şi credinţa nestrămu
tată în el va trebui în definitiv să recunoască şi inamicului ce i se
cuvine" 28•
Bucurîndu-se de sprijinul neprecupeţit al locuitorilor - care tot
timpul au fost alături de fraţii lor îmbrăcaţi în haină militară, întărin
du-le convingerea că întreaga ţară face corp comun în faţa invadato
rilor -, ofiţerii şi soldaţii eroicelor detaşamente nu şi-au precupeţit viaţa
în confruntările cu duşmanul şi au probat în focul luptelor virtuţile tra
diţionale ale românilor de apărători neînfricaţi ai gliei străbune.
'
LUPTELE DESFAŞURATE DE La mijlocul lunii octombrie 1916,

TRUPELE ROMANE PENTRU Marele Cartier General german a
ZADARNICIREA FORŢARII DUNA
RII IN ZONA ZIMNICEA trecut la executarea fazei urmă
toare a planului său de campanie,
care prevedea acţiunea conjugată, în timp şi spaţiu, a Armatei 9 ger
mane de străpungere a pasurilor din Carpaţii Meridionali cu tentativa
forţelor feldmareşalului August von Mackensen de trecere la nord de
Dunăre, în vederea invaziei rapide a Munteniei şi a cuceririi Capitalei.
In acest sens, feldmareşalul Mackensen a primit ordinul „să înceteze
înaintarea [pe frontul din Dobrogea n.n.], să se prepare pentru for
-
ţarea Dunării pe la sud de Bucureşti şi să execute trecerea aceasta în

a doua jumătate a lunii noiembrie, cu cit mai multe forţe va putea
avea" 29. Conform dispoziţiei primite, Mackensen a dat ordinul nr. 1 1 5
din 1 3/26 octombrie către Armata 3 bulgară, prin care s e luau de pe
frontul din Dobrogea şi se îndreptau spre zona Şiştav, Biala artileria
grea germană şi austro-ungară (mai puţin Bateria de mare), Divizia 2 1 7
infanterie germană, Brigada Bode, Divizia 1 infanterie bulgară (mai
puţin Regimentul 16 infanterie). Toate aceste forţe, la care au fost
detaşate operativ Grupul de pionieri austro-ungar, flotila austro-ungară,
Secţia aeroplane 243 germană şi Compania aviaţie nr. 36 austro-un
gară au fost puse sub comanda generalului Robert Kosch, formînd Ar
mata de Dunăre, ca parte componentă a Grupului de armate Macken
sen. Spre aceeaşi zonă au mai fost trimise Divizia 12 infanterie bul
gară * , Divizia 26 infanterie turcă, Divizia Goltz (4 regimente de cava
lerie germane) cîteva escadroane bulgare, un batalion de grăniceri şi
unităţi de artilerie austro-ungare 30.
In timp ce inamicul îşi concentrase puternice forţe umane şi ma
teriale în vederea trecerii fluviului, pe frontul românesc al Dunării,
ce se întindea de la gura Oltului pînă la Călăraşi, erau dislocate forţe
puţine şi neomogene, constituite în Grupul Apărării Dunării, sub co-
28
Apud Const. Kiriţescu, Istoria războiului pentru întregirea României 1916-1919,
voi. II, Bucureşti, [f.a.], p. 177.
* Divizia 12 infanterie bulgară va fi trecută sub comanda directă a generalului
Robert Kosch la 9/22 noiembrie 1916.
'B RRM, vol. I I I , partea I, p. 165.
481
manda generalului de brigadă Constantin Cristescu. Aceste forţe se
compuneau din Divizia 18 infanterie, brigăzile 5 şi 6 roşiori din Divi
zia 2 cavalerie, Brigada 3 roşiori din Divizia 1 cavalerie şi două grupuri
de artilerie dislocate la Giurgiu şi Zimnicea.
Inainte de începerea înfruntărilor, raportul de forţe era următorul :
Mart Unităţi
I Infan-
terie
1 Ca\•a-
lcric
Batalioane Escadroane Baterii Observaţii
Grupul Apărării
Dunării --·
l
--
I I 16
I
I 25 321/2
Grupul Kosch 4•• l 48 18 64 • Susţinut de flotila
de Dunăre austro-un -
garo-germană, de o
secţie aeroplane germa-
I nă şi 3 companii de
cavalerie austro-ungare
I I I I
•• Divizia 12 infan-
terie bulgară adusă la
' - 1 -- 1
Şiştov la 1 1/24 noiem-
brie.
I
-
Raport de forţe 1/-1 1 1/ 1 1/3 1/0,7 1/2
Din analiza acestui raport de forţe se constată ca m momentul

forţării Dunării inamicul dispunea de 3 divizii de infanterie în plus,
deci o superioritate în efective evidentă ; ţinînd seama de faptul că
Grupul Kosch era concentrat în zona Şiştov, în timp ce forţele române
se găseau răsfirate pe 2 1 0 km, această superioritate în sectorul de for
ţare devenea covîrşitoare de 42/4 batalioane, adică de cca 1 1/l în favoa
rea agresorului. Ea era şi mai mult amplificată de înzestrarea cu ar
mament greu a inamicului, care poseda 132 mitraliere faţă de numai
49 ale românilor şi 64 baterii de artilerie, din care 19 grele şi 4 foarte
grele, faţă de 32t /2 baterii ale românilor, din care '5t /2 grele.
La 9/22 noiembrie, chiar în ajunul forţării Dunării de către ina
mic, generalul Constantin: Cristescu a fost numit comandant al Armatei
de Nord, iar la comanda Grupului Apărării Dunării a trecut generalul
de brigadă Constantin Iancovescu.
Frontul Grupului Apărării Dunării era împărţit în trei sectoare.
Sectorul de vest acoperea spaţiul de la gura Oltului pînă la rîul Vedea,
pe o lungime de 56 km, şi era apărat de Brigada 43 infanterie, 4 esca
droane din Regimentul 3 călăraşi şi 7112 baterii de artilerie. Coman
dantul Brigăzii 4 3 . infanterie, colonelul Ioan Oproiu, era şi comandan
tul sectorului. Sectorul din centru, de la rîul Vedea pînă la satul Gos
tinu (la 14 km nord-est de Giurgiu), cu o lungime de 53 km, era apă
rat de Brigada 44 infanterie, 3 escadroane şi 1 2ti2 baterii, fiind coman
dat de colonelul Victor Zottu. Cel de-al treilea sector se întindea de
la Gostinu pînă la Călăraşi, pe un front de aproape 100 km, în care
erau dispuse Brigada 45 infanterie, 4 regimente de roşiori din Divi-
4 82
zia 2 cavalerie, o companie ciclişti, 1 0th baterii de artilerie, sub co
manda generalului de brigadă Nicolae Sinescu.
Feldmareşalul August von Mackensen a considerat că sectorul
cel mai favorabil pentru forţarea Dunării era în raionul Şiştov. La ale
gerea _acestui loc au concurat o serie de argumente deosebit de impor
tante sub aspect militar. Oraşul Şiştov era cap de linie ferată, ceea ce
dădea posibilitatea unei concentrări rapide a forţelor şi a unei aprovi
zionări ritmice, lucru foarte important pentru dezvoltarea capului de
pod ce s-ar fi realizat la nord de fluviu. De asemenea, configuraţia te
renului în această zonă a Dunării - albia era mai îngustă, iar malul
drept înalt între 50 şi 200 m - oferea condiţii propice pentru întin
derea podului şi executarea în ascuns a tuturor mişcărilor de trupe
şi materiale. A contribuit substanţial la alegerea zonei Şiştov ca loc
de forţare a Dunării existenţa materialului de pod şi a ambarcaţiunilor
necesare forţării în canalul Belene, unde se aflau încă de la intrarea
României în război. Şi tot la Şiştov „se afla concentrată încă dinainte
o artilerie grea foarte puternică : în total ocupau poziţie de ambele
părţi ale localităţii peste 200 guri de foc" 3 1 • Analizat sub aspectul
distanţei faţă de Bucureşti (100 km) şi faţă de Olt (45 km), Şişto\·ul îşi
dezvăluia, de asemenea, avantajele pentru acţiunea conjugată a Ar
matei 9 germane şi a Grupului Kosch. Dacă sectorul de forţare ar fi fost
ales în �rp.onte, j oncţiunea dintre armatele inamice s-ar fi făcut mai
repede, dar ar fi scăzut considerabil ameninţarea imediată asupra Ca
pitalei, fapt pe care adversarul nu-l dorea. Alegerea unui loc mai în
aval, la Rusciuk sau Turtucaia, ar fi prezentat două mari pericole.
fntîiul, Grupul Kosch să fie aruncat înapoi peste Dunăre de către for
ţele române înainte de a se realiza joncţiunea cu Armata 9 germană,
al doilea, acţiunea să fie compromisă de o eventuală ofensivă a trupe
lor ruse de pe frontul din Dobrogea.
Iniţial, forţarea Dunării a fost prevăzută pentru ultima decadă a
lunii octombrie, dar pregătirile şi concentrarea trupelor germano
bulgaro-turce s-au prelungit în timp. După amînări repetate, feld
maresalul
. Mackensen a anuntat ' că fartare Dunării va fi executată la
1 0/23 noiembrie. Momentul a fost bine' ales, deoarece la data respec
tivă Armata 9 germană invadase deja Oltenia şi cucerise cu Divizia 6
cavalerie podul peste Olt de la Stoeneşti.
Pentru a păstra pînă în ultimul moment secretul despre locul de
forţare a Dunării şi a realiza surprinderea în acţiunea preconizată s-au
executat trageri de artilerie de la Rusciuk, Turtucaia şi Silistra asupra
malului românesc, iar la Samovit (lîngă locul de vărsare a Oltului) s-a
efectuat o traversare demonstrativă cu un batalion.
In ziua de 1 0/23 noiembrie, inamicul a reuşit să treacă peste
Dunăre „circa 17 batalioane, cu minimum 80 de mitraliere şi 5 ba
terii" 32. Sectorul ales de feldmareşalul Mackensen pentru forţarea Du
nării era apărat de Brigada 43 infanterie din Divizia 18 infanterie, care
3 1 Ibidem, p. 166.
r. I bidem, vol. IV, p. 61.
483
Podul de pontoane grele
construit de inamic la
Şiştov - Zimnicea.
avea în zona Zimnicea batalioanele de miliţii „Olt" şi „Vlaşca". Colo

nelul Ioan Oproiu, comandantul sectorului, a desfăşurat . cu puţinele
forţe din zonă primele acţiuni, sub focul necruţător al artileriei grele
germane de pe malul drept al Dunării şi al tunurilor de pe monitoare,
pentru a opri înaintarea inamicului spre Zimnicea. De asemenea, au
fost luate măsuri pentru aducerea în zonă a batalioanelor 4 din Regi
mentul 4 infanterie „Argeş" de la Bragadiru, 4 din Regimentul 39 in
fanterie de la Viişoara şi a divizionului 2 din Regimentul 26 artilerie
de la Bragadiru. Comandantul Grupului Apărării Dunării a hotărît în
după-amiaza zilei întărirea forţelor sectorului atacat cu trupe din sec
torul de centru. De asemenea, s-a cerut Corpului de aviaţie să trimită
o escadrilă de luptă şi bombardament pentru a stăvili debarcarea şi a
împiedica construcţia podului.

La postul de comandă al Brigăzii 43 infanterie de la Ulmuleţ au
sosit în seara zilei de 10/23 noiembrie generalul Alexandru Referen-
·184
Sublocotenentul (r) Gheorghe Dumitrescu, din
Regimentul 4 infanterie, care a făcut suprema
jertfă în luptele de apărare de la Zimnicea
( 10/23 noiembrie 19 16)
daru, comandantul Diviziei 18 infanterie, care a hotărît executarea

unui atac de noapte pentru respingerea inamicului din oraşul Zim nicea.
Atacul a fost declanşat la ora 4,30 cu batalioanele 4 din Regimentul
4 infanterie, 4 din Regimentul 39 infanterie şi o parte din Batalionul
miliţii „Olt", sprijinite de divizionul 2 din Regimentul 26 artilerie. Pri
mite cu un foc nimicitor de mitraliere, forţele române au fost nevoite
să se retragă pe poziţiile de plecare. In această acţiune, Batalionul mi
liţii „Argeş" a atacat energic de două ori sub grindina de foc germană,
dar pierderile grele înregistrate l-au obligat să treacă în apărare.
A doua zi dimineaţa, către ora 7,30, trupele Diviziei 217 infan
terie germane au reluat atacul pentru lărgirea şi consolidarea capului
de pod realizat pe malul stîng al Dunării, sprij inite de focul artileriei
debarcate sau instalate pe malul drept şi pe monitoare. In această si
tuaţie, comandamentul Diviziei 18 infanterie a hotărît să atace de flanc
inamicul cu subunităţi din Regimentul 20 infanterie aduse de la Bra
gadiru. Atacul declanşat a silit elementele înaintate ale Diviziei 2 1 7
infanterie germane s ă s e retragă spre nordul localităţii Zimnicea, uni
tăţile române controlînd gara Ulmuleţ.
Marele Cartier General român, informat despre situaţia de la
Dunăre, a dispus la 11/24 noiembrie, ora 16,30, deplasarea imediată a
Diviziei 2 cavalerie * pentru a întîrzia cît mai mult înaintarea forţelor
adversarului de la Zimnicea spre Bucureşti, precum şi concentrarea
pînă la 14/27 noiembrie a Diviziei 21 infanterie * * între Neajlov şi
Argeş, de o parte şi de alta a şoselei Bucureşti, Alexandria. De ase
menea, Marele Cartier General a cerut generalului de divizie Constantin
Coandă, reprezentantul său pe lîngă Marele Cartier General rus, să in-
* Divizia 2 cavalerie urma să fie adusă din sectorul de răsărit al Grupului Apă
rării Dunării, respectiv din zona cuprinsă între Călăraşi şi Mostiştea.
** Divizia 21 infanterie urma să fie adusă de pe Valea Prahovei.
485
tervină pentru ca „ruşii să ne pună la dispoziţie Divizia 8 cavalerie şi
Divizia 40 infanterie, care stau degeaba între Călăraşi şi gura Ialomi
ţei" 33. Aceste forţe ruse deplasate spre vest ar fi întărit Grupul Apă
rării Dunării, organizîndu-se astfel o rezistenţă mult mai puternică în
faţa acţiunilor duşmane. Solicitarea comandamentului român nu a fost
satisfăcută, diminuîndu-se în acest chip în mod drastic şansele nimicirii
•
inamicului pătruns la nord de fluviu.
In ziua de 1 1/24 noiembrie, ora 1 3, Grupul de pionieri-ponto
nieri austro-ungar, sub comanda generalului Joseph Gaugl, a început
întinderea podului greu de pontoane (sistem „Herbert"), pe care l-au
terminat în 1 8 ore 34. Pînă în seara zilei de 1 2/25 noiembrie, toate for
ţele germano-bulgaro-turce destinate să traverseze Dunărea se aflau
pe malul nordic al fluviului, adîncimea capului de pod realizat fiind
de aproximativ 15 km în jurul localităţii Zimnicea. Dispozitivul adop
tat de adversar avea pe centru Divizia 2 1 7 infanterie germană, la est,
de-a lungul Dunării, spre nord-est diviziile 1 şi 12 infanterie bulgare,
iar la vest Divizia de cavalerie Goltz.
Comandantul Grupului Apărării Dunării a hotărît, în scopul de a
zădărnici înaintarea Grupului Kosch spre Bucureşti, ca, pînă la so
sirea altor trupe în sprijin, Divizia r n · infanterie, cu toate trupele din
sectorul Zimnicea şi întăririle primite de la celelalte sectoare, plus Di
vizia 2 cavalerie, care urma să sosească în seara zilei de 1 3/26 noiem
brie, să opună rezistenţă înverşunată ofensivei inamice.
BATALIA DE LA ARGEŞ, NEAJLOV Această bătălie a fost cea mai am

(„BATALIA PENTRU BUCUREŞTI") plă (sub raportul obiectivelor, spa-
ţiului, efectivelor şi materialelor fo
losite) din cite s-au desfăşurat pe frontul român în timpul campaniei
din anul 1 9 16, şi una dintre marile confruntări ale conflagraţiei mon
diale desfăşurate în răsăritul Europei. Comandamentul român a scon
tat că prin aplicarea prin surprindere a unei manevre pe direcţii in
terioare putea fi oprită ofensiva inamicului, nimicindu-se Grupul Kosch
(practic Armata de Dunăre) şi creîndu-se condiţii pentru învăluirea
flancului drept al Armatei 9 germane, stabilizîndu-se frontul ; ulterior
urma să se treacă la nimicirea forţelor agresoare pătrunse în Cîmpia
munteană, în zona Argeş, Neajlov.
In spaţiul dintre Argeş, Neajlov şi Dunăre trebuia deci să se
deruleze cea mai sîngeroasă şi dramatică bătălie, dar în acelaşi
timp, şi cea mai hotărîtoare din momentul intrării României în
cea dintîi conflagraţie mondială, al cărei deznodămînt avea să
33 Arh. M.Ap.N., fond Marele Cartier General, dosar nr. 169/1916, f. 239.
34 „Trecerea a fost efectuată în acelaşi loc unde ruşii au trecut Dunărea in 1877,
însă mijloacele tehnice de acum 40 de ani erau astfel incit construcţia podului a
necesitat atunci 33 de zile, pe cînd in 1916 podul peste un riu de 1 OOO yarzi
lăţime a fost construit in 18 ore" (Campania română din 1916, p. 94).
486
aibă profunde implicaţii asupra desfăşurării ulterioare a întregii cam
panii române. Faptul rezultă pregnant şi dintr-o informaţie a Marelui
Cartier General al armatelor franceze, trimisă ambasadei Franţei din
Londra, la începutul lunii noiembrie 1916 : "Acolo, pe frontul sud
oriental, se joacă de două luni unul din actele cele mai dramatice
ale războiului actual. Atenţia lumii întregi se îndreaptă spre Româ
nia, noua noastră aliată, care, asediată din toate părţile, rezistă efor
turile inamicilor săi [ . . ]. Planul german viza zd:robirea completă a
.
României printr-o dublă ofensivă, în acelaşi timp de la sud şi de

la nord, avînd drept scop ruperea la centru · a armatei adverse, pă
trunderea între cele două provincii ale regatului, Moldova şi Mun
tenia. Jn caz de succes, ar fi însenmat mîna pusă pe inima României,
cu Bucureşti şi toate bogăţiile provinciei muntene. Ar fi însemnat
asigurarea dominaţiei asupra Balcanilor şi imposibilitatea pentru aliaţi
de a lua ofensiva" 35•
Spre zona de confruntare s-au conturat trei direcţii operative, pe
care s-au dirijat grupările de forţe ale adversarului : Grupul Kilhne
sau Corpul 54 german (Divizia 1 1 infanterie bavareză, diviziile 41 şi
109 şi 301. infanterie germane), din Armata 9 germană, acţionînd pe
direcţia generală Craiova, Bucureşti, a reuşit în ziua de 1 1/24 noiem
brie să treacă - cu elemente de avangardă - la est de Oltul infe
rior ; Grupul Kosch a reuşit să forţeze fluviul Dunărea în raionul
Zimnicea la 1 0/23 noiembrie şi, după trecerea tuturor forţelor la nord
de fluviu (12/25 noiembrie), a început ofensiva pe direcţia Zimnicea,
Bucureşti. Grupul Krafft, aflat în zona Oltului mijlociu - in defileu
şi pe valea Topologului -, căuta să străpungă apărarea română (Corpul
1 armată) şi să acţioneze ofensiv către Curtea de Argeş.
Pentru: â. contracara ofensiva trupelor Puterilor Centrale ce in
vadaseră Muntenia şi acţionau concentric, avînd ca obiectiv capitala
ţării, Marele Cartier General român a elaborat un plan de operaţie al
cărui succes urma să dea o rezolvare curajoasă şi favorabilă situaţiei
create. Aşa s-a ajuns la bătălia de la Argeş, Neajlov sau „Bătălia pen
tru Bucureşti", ,,bătălia cea mare, cea hotărîtoare" pentru soarta ţării,
după cum o denumise în acele zile de grea încercare I. G. Duca. Ideea
de manevră a Marelui Cartier General era expusă în ordinul de ope
raţii nr. 19, din 1 2/25 noiembrie 1916, care prevedea oprirea înaintării
inamicului din vestul şi sud-vestul Cîmpiei Române. Această m1s1une
a fost încredinţată Grupului de armate Presan *, constituit, în ziua de
e c. Arh. St. Buc„ fond Microfilme, rola 10, c. 21.

* Co:istantin Presan (n. 27 ianuarie 1861, Butimanu-Snagov - m. 27 august 1942,
Schinetea-Vaslui) a abso:vit Şcoala de ofiţeri de infanterie şi cavalerie din
Bucureşti (1880), activînd m 1i întîi în Batalionul 1 geniu. La încheierea stagiu
lui la comandă, a urmat cursurile Şcolii speciale de artilerie şi geniu din
Bucureşti (1883), după care a fost trimis pentru specializare în Franţa (1892),
la Şcoala de ap:icaţie de artilerie şi geniu de la Fontai:iebleau. Locotenent-co
lonel în 1895, a fost numit la comanda Cetăţii Bucureşti (1896), avînd o con
tribuţie importantă la accelerarea definitivării lucrărilor de construcţie a for
turilor Capitalei şi la dotarea lor cu mijloace de luptă moderne.
487
I3ATĂLIA DE LA ARGEŞ, NEAJLOV. 12/25. I I -20. l l/03. l2. 1 9 1 6
Tf'nlorîu dept"" ndent de

Cils:l dr J-l.1bsburg
// TT/ Temonu anexat de

/ /JJ1 Impenul .;iustro- u ncor
Tt'1 llnnu inrorporM
dr> l rnp...r iul r uc;
T r1,;pc ruse
Trupe inamice
SITUAŢIA PRINCIPALELOR TEATRE DE ACŢIUNI MILITARE ÎN TIMPUL BĂTĂLIEI DE LA ARGEŞ, NEAJLOV
A l G R I K (fr.)
'
MAROC -(fr.} � �\
' '
'
T1upe române
1
Trupe oliale
Tru{>e inom1ce·
Generalul de brigadă Dumitru Stratilescu, Generalul de brigadă Dimitrie Lambru,
corn,andantul Armatei 1 române ( 13/26 comandantul Diviziei 2 1 infanterie ( 4/ 17
noiembrie 1 9 16 - 19 decembrie 1 9 16/ 1 septembrie - 7/20 decembrie 1 9 16)
ianuarie 1 9 17)
1 1/24 noiembrie, în zona Argeş, Neajlov, din : Armata 1 (comandant :

general de brigadă Dumitru Stratilescu), Grupul Apărării Dunării (co
mandant : general de brigadă Constantin Iancovescu), Divizia 21 infan
terie (comandant : general de brigadă Dimitrie Lambru) _ şi Divizia 9/1 9
infanterie (comandant : general d e brigadă Constantin Scărişoreanu) ;
alte mari unităţi aflate în refacere sau în rezerva Marelui Cartier Ge
neral îi vor fi ulterior subordonate şi introduse în acţiune.
A fost apoi, succesiv, comandantul Brigăzii 13 infanterie (1904), cu gradul de

colonel, şi al diviziilor 3 (1910) şi 7 infanterie (1911), după ce fatre timp fusese
avansat general de brigadă. A luat parte la cel de-al doilea război balcanic
(1913). General de divizie în 1914, a preluat comanda Corpului 3 armată. Doi
ani mai tîrziu, la intrarea României în războiul de eliberare nJ.ţională, a
condus Armata de Nord în operaţiile din Carpaţii Orientali şi estul Transil
vaniei. Numele său rămîne însă strîns legat de "Bătălia pentru Bucureşti",
amplă operaţie defensiv-ofensivă ce viza nimicirea forţelor Puterilor Centrale în
Cîmpia Munteană. De la 5/18 decembrie 1916 i s-a înc;redinţat funcţia de şef al
Marelui Cartier General. Din această poziţie de înaltă responsabilitate militară a
îndrumat activitatea de refacere a armatei române, a concurat · 1a stabilirea obiec
tivelor campaniei anului 1917, la elaborarea planurilor de operaţii, a condus
convorbirile de comandament purtate cu reprezentanţii aliaţi, a contribuit la
realizarea marilor victorii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. ln 1918, Constantin
Presan - avansat din 1917 general de corp de armată - a răspuns de operaţia
de demobilizare temporară a trupelor i mpusă prin Pacea de la Bucureşti ; a
coordonat apoi operaţiile de alungare a trupelor străine de pe întreg teritoriul
naţional (1918-1919). Trecut în cadrele de rezervă, a fost avansat mareşal
(1930). A fost, de asemene1, senator de drept şi membru de onoare al Ac<).de
miei Române.
490
La data de 1 2/25 noiembrie, situaţia forţelor aflate în contact în
spaţiul dintre munţii Carpaţi şi fluviul Dunărea era următoarea 36 :
Armata 1 română (56 batalioane, 33 escadroane şi 54 baterii)
ocupa un front de aproximativ 1 1 0 kilometri, de la imedj.at nord (7 km)
Curtea de Argeş şi pînă la satul Ipoteşti (14 km sud Slatina). In cadrul
acestei armate se aflau : Corpul 1 armată (diviziile 13, 14 şi 8 infante
rie) - la dreapta - pe un front de 48 km, cu misiunea de a interzice
comunicaţiile care, de Ia· Rîmnicu Vîlcea şi Curtea de Argeş, condu
ceau spre Piteşti ; în faţa lui se găsea Grupul Krafft (însumînd 30 ba
talioane, 3 escadroane şi 32 baterii) * ; la stînga Corpului 1 armată, pe
malul răsăritean al Oltului, erau diviziile : 2/5 infanterie, pe un front
de 35 km, 1/17 infanterie, pe un front de 30 km, şi Divizia 1 cava
lerie cu Brigada 1 roşiori la est Drăgăneşti, Brigada 2 roşiori la 16 km
nord-est Ipoteşti şi Brigada 4 roşiori la 1 2 km sud-est Ipoteşti, în faţa
cărora se aflau forţe din Grupul Ki.ihne (36 batalioane, 53 escadroane
şi 51 baterii), compus din patru divizii de infanterie (301 , 41, 109 ger
mane şi 1 1 bavareză), şi două divizii de cavalerie germane (6 şi 7). In
Oltenia, în spatele Grupului Ki.ihne, se mai găsea Divizia 1 1 5 infanterie
germană, din rezerva Armatei 9 germană.
La aripa dreaptă a Armatei 1 române era în apărare Corpul 2 ar
mată (diviziile 12 şi 22 infanterie, brigăzile 2 şi 3 călăraşi) din Ar
mata 2 română, în faţa căruia se afla Corpul 1 rezervă german (co
mandant : general Kurt von Morgen) cu Divizia 12 infanterie bavareză,
Divizia 76 rezervă germană şi Brigada 8 munte austro-ungară. Intre
armatele 1 şi 2 române, ca şi între grupurile germane Morgen, Krafft
şi Ki.ihne existau intervale neacoperite de trupe, cu dezvoltări frontale
de la 30 la 35 km, ceea ce menţinea pericolul unor posibile acţiuni de
î ntoarcere.
Pe aliniamentul fluviului Dunărea, între localităţile Turnu Mă
gurele (gura Oltului) şi Olteniţa, pe un front de aproximativ 200 km,
se afla cu misiune de acoperire Grupul Apărării Dunării, compus din
Divizia 18 infanterie şi Divizia 2 cavalerie (16 batalioane, ·24 escadroane
şi 31 baterii), efective cu totul nesatisfăcătoare pentru a se putea opune
unor acţiuni executate în forţă, dacă mai menţionăm şi faptul că Di
vizia 18 infanterie era constituită în majoritate din batalioane de mi
liţieni, oameni mai în vîrstă, cu o dotare inferioară batalioanelor ac
tive.
In acest spaţiu, aşa cum s-a menţionat, au reuşit să forţeze Du
nărea şi să treacă la nord de fluviu trupe din Grupul Kosch, care au
realizat, pînă la jumătatea lunii noiembrie, un larg cap de pod. In
situaţia ce s-a creat, între aripa stingă a Armatei 1 române (Ipoteşti)
şi dreapta Grupului Apărării Dunării (Şoimu) a rămas un interval de
se RRM, vol. IV, p. 103-120.

• In calcul s-au introdus şi aruncătoarele de mine, echivalind 6 aruncătoare cu
o baterie.
491
circa 100 km, iar între dreapta Grupului Kiihne (Stoeneşti) şi stînga
Grupului Kosch (Şoimu), un interval de aproximativ 80 de kilometri.
Diviziile 9/ 1 9 infanterie (13 batalioane, 1 escadron, 12 baterii) şi
21 infanterie (l l batalioane, 14 1/2 baterii) constituiau rezerva Grupu
lui de armate Presan.
La dispoziţia Marelui Cartier General român mai rămăseseră Di
vizia 11 infanterie şi resturi din Divizia 23 infanterie, ambele în marş
de la Piteşti spre Ploieşti, unde urmau a fi completate şi refăcute ;
tot la Ploieşti se afla în curs de reorganizare şi Divizia 1 0 infanterie ;
Divizia 7 infanterie, care aparţinuse Armatei de Nord, urma să fie
transportată spre Bucureşti, începînd cu data de 1 3/26 noiembrie.
Intre localitatea Olteniţa şi gura rîului Ialomiţa se găseau : Divi
zia 40 infanterie şi Divizia 8 cavalerie, ambele din Corpul 4 armată
rus, care făceau legătura între Grupul Apărării Dunării şi Armata de
Dunăre, care apăra frontul dobrogean, între sud Dăeni (la Du
năre) şi Hamangia (la Marea Neagră). In faţa celor două divizii ruse
nu se aflau decît subunităţi din Divizia 1 2 bulgară, care nu prezen
tau nici un pericol pentru forţele aliate.
Pe frontul apărat de Grupul de armate Presan, în faţa celor trei
divizii ale Corpului 1 armată, se aflau dispuse patru mari unităţi ina
mice ; totodată, împotriva diviziilor 2/5, 1/17 infanterie şi 1 cavalerie
române acţionau cinci divizii de infanterie şi două de cavalerie, toate
germane ; situaţia trupelor române era mult îngreunată şi ca urmare a
realizării de către inamic a unui cap de pod pe malul stîng al Oltului.
la flancul sudic, ce ameninţa cu executarea unei învăluiri.
Superioritatea forţelor invadatoare se manifesta şi în · sectorul
Grupului Apărării Dunării, compus dintr-o divizie de infanterie (cu un
singur regiment activ) şi una de cavalerie, spre care înaintau patru di
vizii de infanterie şi una de cavalerie inamice.
In aprecierea situaţiei reale, în calculul balanţei de forţe trebuie
să se ţină seama şi de faptul că marile unităţi care urmau să fie puse
la dispoziţia _generalului Constantin Presan - diviziile 9/19, 21, ca şi
1 1, 23 şi 10 infanterie, dintre care numai primele două erau gata să
intre în luptă - erau de curînd refăcute şi completate.
Pe baza misiunii primite, Grupul de armate Presan a întocmit
„planul bătăliei de la Argeş". Acesta se baza în mod deosebit pe infor
maţiile obţinute de Marele Cartier General român referitoare la dis
pozitivul şi modul de acţiune posibil al inamicului. Astfel, se aprecia
că forţele generalului Viktor Kiihne fuseseră împărţite la cele două
grupări vecine (Krafft şi Kosch) şi că în spaţiul dintre ele nu exista
decît o slabă acoperire formată din unităţi de cavalerie din Corpul de
cavalerie Schmettow 37• Pe aceste considerente, ideea fundamentală a
planului român consta în aplicarea unei manevre pe direcţii interioare,
prin care cele două grupări inamice să fie nimicite în mod succesiv,
începînd cu gruparea de la sud, comandată de generalul Robert Kosch.
17 Co::ist. Kiriţescu, op. cit., Yol. II, p. 196.
492
RAPORTUL DE FORŢE LA ÎNCEPUTUL BĂTĂLIEI DE LA ARGEŞ, NEA J LOV
$
5 ::;--
B "a : � v ·� � " " î"
V "'tj ·2 ·a "
.
�
- !. - !. � � .... �-
- -
Grupul
G,) 0
-a !l e FON TE
·- ·- u -
u ._ ...
� oo � � � � : �] ]..; s .,,o -o Apărării e---a E c:

TR U PE
o o �
- „ - -
Krafft Kosch I INAMICE

G rupul Grupul
„ „ „ „ „ „
1
0 0 ROM NE
� @ ·� �
u m ll:: -
,,, _
""
i>: ..,
�� ::J �
i::i ·u;. .5 � - tS � 8 � � !'::" ..,"
:� Dunării ,,, _
" "
p; ..,
;a g- � �
j l5 � it
,,, _ "
� CI,) �
i:i; .., "'
i divi- l 1 1 divizii I
Mari uni-
tăţi
3 divizii
infante-
1 corp
alpin, 2 I 2 divizii
infante-
5 divizii
infante-
l divi-
zie in- zii infan-
2 divizii
infante-
8 div zii
infante- infante
rie divizii rie, l di- rie, 2 di- fanterie, terie, rie ric, 2 di- rie, 1 Corp
infante- vizie ca- vizii ca- l divizie 1 divizie vizii ca- alpin , 1
I rie, 1 valcrie valerie cavalerie cavalerie vaier e brigadă
brigadă munte ,
munte 3 divizii
cavale
ri e
--- ----- -- -- ---
Batali- 381/2 30 1,3/ l 30 36 0,8/ 1 16 35 0 , 5/ 1 24 108l /2 10 1 1, 1/ l
-- -- ---
oane
I
Esca- 6 3 2/ 1 27 53 0,5/ 1 24 28 0,8/ 1 1 58 81 0,7/ 1
-- --- -- --
droane I
I Baterii 28 32 o,9/ 1 I 36 51 0,7/ l 31 I 52 0,6/ 1 26 1 /2 12 11 /2 I 135 I 0,8/ l
Obuzier german pe frontul
românesc ( 19 16)
Ca urmare, c omandamentul Grupului de armate Presan a hotărît ca m

timp ce forţele Armatei 1 vor opri înaintarea inamicului dinspre vest,
un grup de manevră să pătrundă în intervalul dintre cele două
grupări inamice şi să acţioneze ofensiv împotriva Grupului Kosch.
Insă datorită faptului că forţele principale care constituiau Gru
parea de manevră (diviziile 9/19, 2/5 şi 2 1 infanterie) erau mult
distanţate în spaţiu, generalul Constantin Presan „s-a decis a îndrepta
şi concentra forţele chiar pe cîmpul de bătălie, pe care-l aprecia a fi
regiunea dintre Drăgăneşti şi Neajlov" 38•
In ziua de 1 2/25 noiembrie, prima zi din etapa de pregătire a
·
bătăliei 39, Grupul de armate Presan a trecut la aplicarea hotărîrii

luate, care prevedea „a trece la ofensivă şi a bate forţele inamice ori
unde ele vor fi întîlnite". Pentru îndeplinirea acestui scop a ordonat
Armatei 1 să împiedice înaintarea inamicului către Piteşti, Costeşti,
iar Grupului Apărării Dunării să oprească forţele duşmane care for
ţaseră fluviul în sectorul Zimnicea, contraatacîndu-le necontenit. Pînă
în seara de 14/27 noiembrie, Divizia 2/5 infanterie trebuia să termine
concentrarea în zona Căldăraru, Divizia 9/19 infanterie în zona Găeşti,
Titu, Corbii Mari, Divizia 21 infanterie în zona Mihăileşti şi împreju
rimi, iar Divizia 2 cavalerie să acopere concentrarea Diviziei 2/5 in
fanterie şi să atace coloanele care se dirijau către Alexandria. Oa ur
mare, în zilele de 1 2/25-14/27 noiembrie s-au desfăşurat următoarele
acţiuni :
Divizia 2 cavalerie (romandant : general de brigadă Grigore Basara
bescu\ după ce a dus acţiuni împotriva avangărzilor inamice în zona
Roşiori de Vede, Alexandria, a reusit în ziua de 14/27 noiembrie, către
38 Generalul G. A. Dabija, op. cit., vol. III, p. 108.

e� Lt.-rolonel Alexandru Ioaniţiu, Războiul României (1916-1918), vol. II, Bucu
reşti, [f.a.], p. 225-226.
494
orele 1 6, să-şi concentreze toate cele trei brigăzi în zona Talpa-Ioneşti,
Talpa-Ogrăzile.
Divizia 1 cavalerie (comandant : general de brigadă Ioan Herescu),
care acţiona la est de Olt, a angajat în cursul zilei de 12/25 noiembrie
lupte grele cu unităţi ale Diviziei 7 cavalerie germană, care se grupase
în zona pădurii Alimăneşti (lingă satul cu acelaşi nume). Informată
că detaşamente inamice de diferite arme înaintau spre această zonă,
Divizia 1 cavalerie s-a desprins de adversar, stabilindu-şi raionul de
staţionare din noaptea de 14/27-15/28 noiembrie în zona Ciobani,
Martalogi. La această dată s-a executat şi retragerea întregii Armate 1
pe aliniamentul : Dîrmăneşti (18 km nord Piteşti), Valea Neagului (pe
Argeş), Prislopu Mare, Enăcheşti (15 km nord-vest Piteşti), Popeşti. La
dreapta Armatei 1, pe frontul Corpului 1 armată, Grupul Krafft a
reuşit să realizeze o mică pătrundere prin respingerea Diviziei 8 infan
terie pe o poziţie situată la 2 km est Tigveni.
Pe frontul de sud al Grupului Apărării Dunării, Grupul Kosch
acţiona ofensiv pe două direcţii : cu forţele principale (Divizia 217 in
fanterie germană, Divizia de cavalerie Goltz şi Divizia 26 infanterie
turcă) pe direcţia Zimnicea, Drăgăneşti, Bucureşti, iar cu o grupare
secundară (diviziile 1 şi 1 2 infanterie bulgare) pe direcţia Zimnicea,
Giurgiu. Faţă de acţiunea inamicului, comandantul Grupului Apărării
Dunării şi-a dispus forţele în două grupări : Divizia 18 infanterie şi
Divizia 2 cavalerie (totalizînd 1 6 batalioane, 28 escadroane şi 31 baterii),
cu misiunea de a zăgăzui înaintarea forţelor adverse pe direcţia gene
rală Alexandria, Bucureşti, şi Detaşamentul Zottu (5 batalioane şi 13 ba
terii), care trebuia să oprească atacul trupelor bulgare pe direcţia Giur
giu, Bucureşti ; la Olteniţa era lăsat în apărare un batalion de infan
terie cu două baterii grele. Pînă în seara zilei de 14/27 noiembrie, Divi
zia 1 bulgară a ocupat oraşul Giurgiu, determinînd retragerea Detaşa
m entului Zottu în zona Daia. Pe direcţia principală Zimnicea, Bucu
reşti, inamicul a fost oprit pe poziţia de apărare organizată de Divizia
1 8 infanterie pe aliniamentul rîului Teleorman, în zona sud localitatea
Drăgăneşti. In scopul de a întoarce apărarea Diviziei 18 infanterie, un
batalion de vînători din avangarda Diviziei 217 infanterie germane a
-0cupat în seara zilei de 14/27 noiembrie satul Prunaru, pe şoseaua Ale
xandria, Bucureşti. Pentru a deschide comunicaţia blocată şi a-şi asi·
gura retragerea forţelor pe o nouă poziţie, generalul Alexandru Refe
rendaru a hotărît să atace inamicul dinspre nord cu unităţile ce le avea
la dispoziţie în zona Drăgăneşti : Brigada 43 mixtă şi Hegimentul 2 ro·
·
.<?iori, plus patru divizioane de artilerie.
Această hotărîre a dat naştere la ceea ce a rămas pentru totdeauna
în istorie sub numele de „şarja de la Prunaru" - încă un strălucit
exemplu de eroism românesc din marea epopee a campaniei anului
1 9 1 6 40• In dimineaţa zilei de 1 5/28 noiembrie, lupte deosebit de crîncene,
40 Vezi Dr. Fernande Chirea, Ştefan Dragomir, Şarja de la Prunaru, Bucureşti,
1986 ; Colonel Th. Radu , Jertf,a de la Prwiaru, în RvC, an XII, nr. 5 din
septembrie-octombrie 1933, p. 731-733 ; A. Sandu, Prunaru.. . 1916, in RSRTA,
an XV, nr. 166-167 din martie-aprilie 1930, p. 42-43.
495
Generalul de brigadă Alexandru Referen Colonelul Gheorghe Naumescu, comandan
daru, comandantul Diviziei 18 infanterie tul Regimentului 2 roşiori, unitate partici
pantă Ia şarja de Ia Prunaru
corp la corp, au fost angajate de avangarda Brigăzii 43 mixte cu unită

ţile germane aflate pe marginea şi în interiorul satului Prunaru. Maiorul
Florea Stoicescu, comandantul avangărzii, a căzut eroic în luptele din
localitate, alături de mulţi infanterişti ai unităţii sale. Inamicul se
baricadase în partea de nord şi nord-vest a satului, subunităţi ieşite
din localitate încercau, la adăpostul ceţei, executarea unei manevre
învăluitoare. Este momentul cînd generalul Alexandru Referendaru a
solicitat colonelului Gheorghe Narunescu, comandantul Regimentului 2
roşiori, intervenţia cavaleriei. Deşi bolnav, colonelul Naumescu a luat
comanda celor trei escadroane, desfăşurate în linie, cu 200-300 paşi
interval între ele. La semnalul dat, întregul regiment s-a angajat în
şarjă, nimicind inamicul din afara satului, ca şi pe cel care stăpînea
localitatea. In crunta încleştare angajată cu avînt năvalnic şi-au jertfit
viaţa aproape . 200 de roşiori - ofiţeri, gradaţi şi soldaţi -, printre ei
aflindu-se maiorul Constantin Gheorghe, căpitanii Aurel Băicoianu şi
Marin Vasile, locotenentul Petre Munteanu, sublocotenentul Alexandru
Vintilă, serg�ntul Florea Diaconu. "Baricada" pusă de inamic în calea
retragerii Diviziei 18 infanterie a fost astfel înlăturată de acţiunea deve
nită legendară a bravului regiment de roşiori. 1n urma jertfei lor,
coloanele diviziei române au început deplasarea spre nord, în direcţia
Letca Veche, Mereni şi apoi la Jilava, în vederea refacerii. Şarja de la
Prunaru a rămas, prin impetuozitatea acţiunii ca şi prin avîntul luptă
torilor, un adevărat exemplu de ce a însemnat vitejia şi spiritul de
sacrificiu al ofiţerilor şi trupei. In amintirea acestei memorabile fapte
de arme, în satul Prunaru a fost înălţat un impresionant monument,
496
Şarjă a cavaleriei române (după un desen din revista „The Times History")
Aspe-ct din eroica şarjă de cavalerie de la Prunaru Căpitanul. Aurel Băicoianu, căzu\ eroic,
(după o schiţă de D. Stoica) la 1 5/28 noiembrie 19 16, în luptele de
la. Prunaru
spre a vorbi generaţiilor viitoare despre eroismul cavaleriştilor Regi
mentului 2 roşiori 4 1 •
Pentru ziua de 1 5/28 noiembrie şi următoarele, generalul Erich
von Falkenhayn - care nu sesizase încă subtila manevră pe linii inte
rioare pregătită de comandamentul român - a ordonat grupului Kilhne
să ajungă pe linia Roşiori de Vede, Beuca, Ungheni (5 km nord Căl
dăraru) şi să intercepteze comunicaţiile care duc de la Piteşti la Bucu
reşti ; Corpul de cavalerie Schmettow avea să continue înaintarea pe
direcţia Roşiori de Vede, Bucureşti, pentru a pune stăpînire pe trecerile
şi vadurile rîului Argeş ; grupurile Krafft şi Morgen trebuiau să dez
volte ofensiva, primul în direcţia Piteşti şi al doilea spre Cîmpulung,
iar Divizia 1 1 5 infanterie germană, din rezerva Armatei 9 germane, să
secondeze aripa dreaptă a Grupului Kilhne.
Generalul Presan a menţinut ideea retragerii Armatei 1 (în seara
de 1 5/28 noiembrie) pe aliniamentul localităţilor Goleşti, Costeşti, Tătă
răştii de Sus şi a ofensivei împotriva forţelor principale ale Grupului
Kosch cu marile unităţi ale Grupului Apărării Dunării şi ale Grupului
de manevră. Grupul Apărării Dunării era format din puţinele forţe
rămase ale Diviziei 18 infanterie, în spatele căreia debarcau - în zileie
de 1 5/28 şi 1 6/29 noiembrie - B rigada mixtă 9/1 9 şi regimentele 14, 69,
77 de infanterie şi 8' de artilerie ale Diviziei 7 infanterie (comandant :
general de brigadă Ioan Istrate), care luptase pe frontul din Moldova,
la Trotuş. Aceste forţe au fost trecute în dispozitiv la sud-vest Călugă
reni, între rîul Neajlov şi Dunăre, cu misiunea de a nu permite inami
cului să treacă la nord de rîurile Neajlov şi Argeş. Detaşamentul Zottu,
atacat de Divizia 12 infanterie bulgară, s-a retras pe direcţia şoselei
Călugăreni, Jilava. In ziua de 1 5/28 noiembrie el se găsea în apărare în
sectorul Moşteni, Budeni. La această dată, diviziile Grupului de manevră
se aflau în următoarele zone : Divizia 2/5 * la Piteşti, Divizia 9/1 9 la
Titu, iar Divizia 2 1 * * la Ghimpaţi, pe stînga pîrîului Glavacioc. In
aceeaşi zi s-a creat o escadrilă formată din şase avioane de recunoaştere
de tip „Farman" şi o alta din trei avioane de vînătoare de tip „Nieu
port BB", încadrate cu personal mixt (piloţi şi observatori români şi
francezi) şi puse la dispoziţia Grupului de annate Presan. Incă din
prima zi a constituirii celor două escadrile, în pofida stării atmosferice
nefavorabile, s-au executat mai multe misiuni de recunoaştere şi de
legătură 42 •
Ofensiva Grupului de armate Presan urma să fie declanşată la
data de 1 6/29 noiembrie, dar a fost amînată cu o zi datorită neprimirii
la timp de către Divizia 2/5 infanterie a ordinului privind începerea
41 Colonel dr. Florian Tucă, Mircea Cociu, Monumente ale anilor de luptă şi
jertfă, Bucureşti, 1983, p. 315-316.
* Conform ordinului da.t de generalul Presan la 14/27 noiembrie, Divizia 2/5 in
fanterie intra în compunerea Armatei 1 române.
** Divî:i:iile 9/19 şi 21 infanterie, conform aceluiaşi ordin, erau în compunerea
Grupului Apărării Dunării.
4 2 Istoria aviaţiei române, Bucureşti, 1984, p. 100.
498
acţiunii. In ordinul de operaţii nr. 9, dat la 16/29 noiembrie 1916, ora 3,
se stipula : „I. Pentru a da timp Diviziei 2/5 să sosească pe cîmpul de
luptă, ofensiva ordonată pentru ziua de 16 noiembrie [stil vechi n.n.] -
se amînă" 43• Un fapt asemănător s-a petrecut şi cu Divizia 2 cavalerie,

care, pierzînd legătura cu Grupul de armate Presan, a primit cu întîr
ziere ordinele ce precizau misiunile pentru ziua de 1 6/29 noiembrie :
„să acopere golul dintre Divizia 2/5 şi Divizia 9/19 pînă ce acestea vor
lua contactul direct, după care va trece în siguranţă pe dreapta Divi
ziei 2/5" 44•
Pentru ziua de 1 6/29, în care au avut loc acţiuni importante între
Carpaţi şi Dunăre, la vest de Bucureşti, Marele Cartier General român
atenţiona comandamentul Grupului de armate Presan asupra necesităţii
„fortificării liniei Neajlovului, de la nord-vest Găeşti pînă la sud-est
de Călugăreni", ca şi cu privire la modul de retragere a Armatei 1 ,
aceasta urmînd „să s e facă mai încet ş i dacă necesităţile operative
permit să fie chiar oprită" 45•
In această zi, considerată ca un „prolog" al „Bătăliei pentru
Bucureşti", diviziile 2/5 şi 9/19 infanterie au executat un marş ocolitor
pentru realizarea manevrei hotărîtă de Grupul de armate Presan încă
de la 1 5/28 noiembrie : „Cu Armata 1 să mă menţin în defensivă pe
frontul Beleţi, Goleşti, Bradu, Cornăţelul. Să atac către sud. Pentru
realizarea acestei intenţiuni, doresc să atac cu diviziile 2/5, 9/19, 21 şi
părţi din Divizia 18 [ . . ]. Divizia 2/5 trebuie să ia parte la acţiunea care
.
desigur se va desfăşura în zona Letca Veche, Enăcheşti, Călugărul,

Toporu, Drăgăneşti. Mişcarea Diviziei către sud va fi acoperită [ .. . ] cu
o brigadă de cavalerie şi o baterie din Divizia 1 cavalerie. Misiunea
diviziei este de a ataca în flanc şi spate trupele inamice care vor fi
angajate cu diviziile 9/19 şi 21 [ . . . ] Grupul de armate a trimis aceste·
instrucţiuni şi Armatei 1" 46• In dimineaţa de 1 6/29 noiembrie, Grupul
de armate Presan a revenit cu un nou ordin prin care se preciza că „în
.seara de 16, Divizia 2/5 va fi adunată în zona Talpa Costei, Talpa
Poştei, iar Divizia 9/19 în zona Vida, Cartojani, Tămăşeşti [ . . . ]. Divizia 2 1
v a ocupa ş i întări poziţiile de rezistenţă la vest Ghimpaţi. Grupul
Dunărea va concentra la Călugăreni toate forţele Diviziei 7 şi Briga
dei 9/19". Divizia 2/5 infanterie (comandant : general de brigadă Alexan
dru Socec) primea misiunea cea mai grea din cadrul Grupului de ma
nevră, ea constituind extrema dreaptă a aripii ocolitoare, avînd ca
obiectiv flancul stîng al Grupului Kosch. în acest scop, Divizia 2/5-
infanterie trebuia să execute o manevră de întoarcere, atacînd spatele
acestuia în zona Drăgăneşti. Marşul s-a executat pe două direcţii : la
est, pe axul comunicaţiei Piteşti, Drăgăneşti, Giurgiu, de-a lungul văii
Glavaciocului, avansa coloana Brigăzii Racoviţă, iar la vest, pe valea
43 Generalul G. A. Dabija, op. cit„ vol. HI, p. 108.

44 Ibidem, p. 170.
45 Lt.-colonel Alexandru Ioaniţiu, op. cit., vol. II, p. 232.
46 Ibidem, p. 233.
499
Claniţei, Brigada Şerpescu. Intre cele două coloane exista o distanţă
.d e 3-4 km. Siguranţa spre vest a deplasării Diviziei 2/5 infanterie era
realizată de Brigada 2 roşiori din Divizia 1 cavalerie şi o baterie de
artilerie, întărite cu un batalion de infanterie. Lungimea marşului pe
care această divizie trebuia să-l execute pînă în seara de 1 6/29 noiem
brie a fost de aproximativ 100 km, fiind permanent hărţuită de elemen
tele înaintate din Corpul de cavalerie Schmettow sau în continuă luptă
cu avangarda Diviziei 1 1 infanterie bavareze, care ocupase diferite loca
lităţi aflate pe direcţia sa de deplasare.
De altfel, în această zonă s-a produs un fenomen interesant
pentru istoria bătăliei de la Argeş, Neajlov. El ar putea fi extins la
întreaga campanie şi se referă la necesitatea unor informaţii sigure şi
complete, dar şi la existenţa unor mijloace şi măsuri adecvate în stare
să le procure. Astfel, în deplasarea pe care cele două divizii (215 şi 9/19)
ale Grupului de manevră o executau în direcţia sud se întîlneau cu
avangărzile diviziilor Grupului Klihne, care înaintau în direcţia est.
Nici una din cele două părţi angajate în luptă nu cunoştea cu exac
titate valoarea şi posibilităţile adversarului din faţa sa. Mai ales co
mandamentul german nu avea nici o informaţie despre existenţa im
portantelor coloane ale Grupului de manevră român, care avansau de la
nord la sud, perpendicular pe direcţia sa proprie de ofensivă. El consi
dera că se găsea doar în prezenţa ariergărzilor trupelor „bătute la Jiu",
care efectuau retragerea spre est. La rîndul său, comandamentul ro
mân nu-şi dădea seama de importanţa trupelor germane ce afluiau din
-spre vest. Se aprecia că erau mici detaşamente de cavalerie întărite pe
unele direcţii cu infanterie, care făceau legătura intre cele două im
portante grupuri germane : Krafft şi Kosch. Foarte important este fap
tul că Marele Cartier General german nu sesizase încă la 17 /30 no
iembrie-18 noiembrie/! decembrie că armatele sale dintre Carpaţi şi
Dunăre erau obiectul unei contraofensive româneşti de anvergură. Sur
prinderea aproape totală realizată de Marele Cartier General român
.asigura premise excelente pentru obţinerea unui succes de proporţii, cu
condiţia ca ofensiva Grupului de armate Presau să fie sprijinită oportun
de marile unităţi aliate ruse şi de Armata de la Salonic.
In seara de 1 6/29 noiembrie, Brigada Şerpescu a reuşit să elibe
reze, după lupte grele, localităţile Zloteşti, Negreni şi Drăceşti, luînd
prizonieri şi producînd importante pierderi detaşamentelor Diviziei 6
cavalerie germană. Inamicul a fost obligat să se retragă la Talpa-Ioneşti .
Divizia 2/5 infanterie a staţionat în cursul nopţii de 16-17 (29-30)
noiembrie cu : flancgarda de est în localitatea Zloteşti ; Brigada Racoviţă
la comuna Cătunul ; brigăzile Şerpescu şi 2 roşiori la localitatea Drăceşti ;
avanposturile diviziei pe aliniamentul Scurtu, Preajba. Divizia 9/1 9
infanterie, aflată î n zona Titu, a început deplasarea spre sud, ajungind
în seara zilei de 14/27 noiembrie în zona Glogoveanul, Adunaţii Sîrbeni,
pentru ca în cursul nopţii următoare să intre în luptă în valea rîului
Glavacioc, în zona localităţilor Vida, Cartojani. Ea a respins detaşa
mentele ce i s-au opus şi a gonit pe inamic din localitatea Clejani,
500'
după care a staţionat în zona Goleasca, gara Videle (imediat vest
Clejani).
Divizia 2 cavalerie, care nu primise la timp ordinul referitor la
„misiunea de a acoperi concentrarea Diviziei 9/19", a intrat în legătură
cu această mare unitate, după care s-a deplasat prin Cartojani, Gratia, la
Purani, unde a staţionat în noaptea de 16/29-1 7/30 noiembrie.
in timp ce aripa ocolitoare a Grupului de manevră executa marşul
spre sud, pentru a putea acţiona în spatele forţelor principale ale
Grupului Kosch, Divizia 21 infanterie, aflată în centrul dispozitivului
operativ român, înainta de la est la vest, de-a lungul comunicaţiei
Bucureşti, Alexandria, spre a ataca frontal şi a fixa forţele inamice.
Avangarda diviziei, ajunsă la localitatea Naipu, a luat contact cu unită
ţile Diviziei 217 infanterie germane. În noaptea de 16/29-17/30 no
iembrie, divizia română a respins toate atacurile executate de duşman.
La aripa de sud a dispozitivului român, Detaşamentul „Dunărea"
se afla in apărare în dimineaţa de 1 6/29 noiembrie pe aliniamentul
localităţilor : Strimba, Călugăreni, Mihai Bravu, Comana. La ora 8,
Divizia 1 infanterie bulgară, cu 4 regimente în prima linie, sprijinită
de o puternică artilerie, a declanşat atacul, reuşind pînă în seara zilei
să ocupe localitatea Buturugari şi forma dominantă de teren Crucea
de Piatră. Au fost necesare patru atacuri succesive pentru ca dealul Cru
cea de Piatră să fie evacuat de cele 3 companii din Regimentul 4 vînători
al Diviziei 7 infanterie română. In cursul nopţii, inamicul a ocupat
satele Comana şi Budeni şi a reuşit să treacă Neajlovul în zona Călugă
reni, ocupînd localitatea cu acelaşi nume. De aceea, acţiunile care s-au
desfăşurat în acest spaţiu sînt cunoscute şi sub denumirea de „lupta de
la Călugăreni".
Se încheiase cu această zi de 1 6/29 noiembrie etapa pregătitoare
a bătăliei de la Argeş, Neajlov. Ofensiva de ansamblu - ca şi desfă
şurarea propriu-zisă a acestei ample operaţii - a început la 1 7/30 noiem
brie, cu o zi mai tîrziu decît fusese hotărîtă iniţial. Ea a avut la bază
ordinul Grupului de armate Presan, dat în ziua de 16/29 noiembrie, în
care găsim reformulat scopul ofensivei şi ideea de manevră : „Grupul Ar
matei 1 şi al Apărării Dunării are misiunea de a opri înaintarea inami
cului şi a-l arunca peste frontieră. Pentru îndeplinirea acestei misiuni
m-am hotărît să mă menţin în defensivă pe dreapta şi să atac pe frontul
Cartojani, Călugăreni". Misiunile ce au decurs din această hotărîre au
fost : „Armata 1 se va menţine cu orice preţ pe linia pe care se găseşte.
Pentru a împiedica pe inamic să deplaseze forţele sale către sud,
Armata 1 va avea o atitudine foarte agresivă. Diviziile 2 cavalerie, 2/5,
9/19, 21, 18 şi Brigada 9/19 formează masa de manevră. In dimineaţa
de 1 7/30 noiembrie toate aceste forţe vor trece la ofensivă, după cum
urmează : a) Divizia 2/5 va înainta în direcţia generală sud. Pentru a-şi
asigura libertatea de acţiune dinspre vest, divizia va acoperi puternic
flancul său drept. Mişcarea de înaintare a diviziei va începe la ora 3
dimineaţa ; b) Divizia 9/19 va ataca în direcţia generală Drăgăneşti.
Mişcarea diviziei va începe la ora 6 dimineaţa ; c) Divizia 21 va ataca
în direcţia Drăgăneşti cu misiunea de a atrage şi fixa cît mai multe
A lded
Co n stan tin
Linie de apărare organizată de o unitate de infanterie română pentru stăvilirea înaintării inamice
în Muntenia
forţe dinspre Ghimpaţi. Divizia trebuie să dea timp diviziilor 9/1 9 şi 2/5
-să ajnngă pe cîmpul de bătaie ; d) Divizia 18 şi Brigada 9/19 se constituie
într-un singur grup sub comanda generalului de brigadă Constantin
Jancovescu. Aceste forţe constituie pivotul pe care se sprijină întreaga
manevră. In acest scop generalul C. Iancovescu va ataca cu o brigadă
în direcţia Giurgiu şi va căuta să reocupe poziţiile de la Frăteşti, Dăiţa.
Cealaltă brigadă va fi grupată în rezervă înapoia dreptei şi va trebui
să fie în măsură a interveni in acţiune fie în direcţia Giurgiu, fie în
direcţia Drăgăneşti ; e) Divizia 7 la dispoziţia Grupului de armate va
constitui rezerva generală şi se va aduna în regiunea Copăceni ; f) Divi
ziile 2/5, 9/1 9 şi 21 vor concura la una şi singura acţiune pe acelaşi
dmp de bătălie ; g) Fiecare divizie şi Grupul general C. Iancovescu au
la dispoziţia lor cîte un divizion de cavalerie ; h) Divizia 2 cavalerie va
acoperi golul între diviziile 2/5 şi 9/19 [ ], ulterior trece pe aripa dreaptă
...
a Diviziei 2/5 unde se va uni cu Brigada roşiori a Diviziei 2/5" 47 •

Conform ordinului, acţiunile ofensive ale Grupului de armate
Presan au început în dimineaţa de 17 /30 noiembrie şi s-au desfăşurat
pe un front de aproximativ 150 km. Intervalul în care nu se aflau
trupe, dintre aripa dreaptă a Grupului Ktihne (Divizia 1 1 infanterie
bavareză) şi Grupul Kosch (Divizia 217 infanterie germană) continua
încă să fie de 60 km în linie dreaptă.
47 Generalul G. A. Dabija, op. cit., vol. I II, p. 210.
502
Situaţia forţelor române, în dimineaţa trecerii la ofensivă, era
următoarea : aripa stîngă a Armatei 2 (Corpul 2 armată şi Brigada 3-
călăraşi, pe direcţia Bran, Cîmpulung) apăra un front de 35-40 km cu �
Divizia 1 2 infanterie pe linia Bădeni, Pămînteni, Coteneşti (10 km est
Cîmpulung) ; Divizia 22 infanterie, zona Coteneşti, Juguru, Boteni, iar
Brigada 3 călăraşi la Boteni ; Armata 1 (pe un front de aproximativ
80-90 km) : Corpul 1 armată, cu diviziile 14 şi 8 infanterie pe alinia
mentul Priboieni, Goleşti, Bradul, podul Broşteni ; Divizia 13 infanterie
se afla în rezerva corpului de armată, în zona Cacaleţi, Gruiu ; două
detaşamente de legătură - primul cu stînga Armatei 2, aflat în zona
Vultureştii de Sus, Bîrseşti, şi al doilea în zona Valea Stînii, Racoviţă ;.
Regimentul 1 călăraşi, la Silişteni ; Divizia 1/17 infanterie, în apărare
pe aliniamentul Lăceni, Costeşti, Şerboeni, !oneştii din Deal ; Divizia 1
cavalerie (două brigăzi), pe aliniamentul Izvorul de Sus, Tătăreştii de·
Sus, Tureşti ; rezerva armatei (4 batalioane) la Gliganul ; Grupul Apă
rării Dunării, ce acoperea un front de 30-35 km, avea Divizia 2/5 in
fanterie * şi Brigada 2 roşiori în zona Drăceşti, Scurtu, Cătunul ; Divi
zia 2 cavalerie (2 brigăzi) în zona Gratia, Ciurari, Buteşti, pădurea de
la vest' Purani ; Divizia 9/19 infanterie în zona gara Videle, Goleasca ;
Divizia 2 1 infanterie în zona Bălăria, Stîlpu, Gorneni, Mihăileşti ; De
to.şamentul „Dunărea", avînd în compunere : 8 batalioane, 2 escadroane
şi 1 1 baterii pe frontul Crînguri, nord Budeni ; 2 batalioane şi 2 baterii
din Brigada 9/19 infanterie şi 3 batalioane din Divizia 7 infanterie care
debarcaseră în cursul nopţii la Jilava şi se aflau în deplasare spre Co
păceni ; celelalte unităţi ale Brigăzii 9/19 infanterie (4 batalioane şi
3 baterii) erau în curs de transport pe calea ferată. Tot la Jilava se
afla Divizia 1 8 infanterie, în curs de refacere şi completare ; rezerva
Grupului de armate Presan, Divizia 7 infanterie (regimentele 1 5, 1 6-
ş i 2 7 infanterie ş i Regimentul 4 artilerie) era î n curs d e transport pe
calea ferată.
Corpul 4 rus destinat a acţiona în acest sector se afla în curs de
transport spre Bucureşti, Comana. Pînă în dimineaţa de 17 /30 noiembrie·
sosise doar o brigadă din Divizia 40 infanterie rusă (8 batalioane,
6 sotnii şi 5 baterii) în zona Budeşti, Grădiştea.
Ofensiva programată de comandarpentul român se sconta• să aibă
rezultate decisive în desfăşurarea campaniei. Ţinta ei era să nimi
cească şi să respingă trupele invadatoare pătrunse în Muntenia dinspre
nord-vest şi sud şi să creeze premisele pentru reluarea, într-o etapă
ulterioară, a ofensivei eliberatoare în Transilvania. Hotărîrea coman
damentului român de a angaja în· faţa Capitalei, în cîmpia Munteniei,
o bătălie de o asemenea anvergură se întemeia pe observaţia justă că.
forţele inamice, în înaintarea lor grăbită, adoptaseră un dispozitiv cu
mari riscuri la flancul drept (Grupul Kosch), intervalul creat între
acestea şi Grupul Ki.ihne putînd fi exploatat cu succes printr-o acţiune·
* La 15/28 noiembrie, gl.'ner;ilul Presan a hotărît ca Divizia 2/5 infanterie s'i fie
pusă sub ordinele Grupului Apărării Dunării.
Trompet sunînd reluarea atacului (după o pictură de D. Stoica)
energică şi rapidă. Era un moment strategic deosebit, amintind de bă

tălia de la Marna şi de lovitura decisivă din 27 august/9 septembrie
1914 de la Rebais, prin care ofensiva impetuoasă germană fusese defi
nitiv stopată. "Planul - se aprecia de către comentatorii militari bri
tanici - a fost excelent şi a fost foarte aproape să reuşească pe de
plin. Dacă el ar fi reuşit - se adăuga - aripa dreaptă germană ar fi
suferit un adevărat dezastru" 4 8• Decizia adoptată de comandamentul
român, care corespundea dorinţei şi voinţei naţionale de apărare pînă
la ultima brndă a pămîntului strămoşesc, se înscria şi pe linia res
pectării cu stricteţe a angajamentelor asumate de România faţă de
aliaţii ei, anume de a măcina cit mai numeroase forţe ale Puterilor
Centrale în efortul general al coaliţiei pentru obţinerea victoriei finale.
Se spera, de altfel, că în acest grav moment Marele Cartier · General
rus va înţelege necesitatea unei cooperări strînse cu armata română
şi a declanşării unei ofensive puternice pe frontul de la nord de Carpaţi.
In dimineaţa zilei de 1 7/30 noiembrie, prima zi a desfăşurării
bătăliei de la Argeş, Neajlov, ambii adversari se aflau în ofensivă 49•
4 8 Campania română din 1916, p. 99.

49 Vezi General de divizie N. Mihăiescu, Amintiri şi învăţăminte din războiul de
întregire a neamului. 1916-lfl19, Bucureşti, 1931, p. 77-81.
504
Divizia 2/ 5 infanterie română a început acţiunea la ora 7, cu
Brigada 10/36 infanterie (la est) şi la ora 8, cu Brigada 4/32 infanterie
(la vest). Unităţile diviziei au fost succesiv oprite de forţe ale Diviziei 6
cavalerie germană, care ocupaseră localităţile de pe direcţia de înain
tare. Brigada 4/32 infanterie a atacat forţele inamice şi a eliberat locali
tăţile Valea Poştei, Talpa Poştei şi Talpa !oneşti, staţionînd în cursul
nopţii de 17-18 noiembrie (30 noiembrie-I decembrie) în zona Frăsi
net, Băbăiţa ; Brigada 1 0/36 infanterie, urmînd comunicaţia de pe valea
Glavaciocului, a angajat acţiuni la localitatea Buta şi pădurea Căldăraru ;
nouă batalioane de infanterie române, sprijinite de artilerie, au atacat
forţele inamice şi, executînd o manevră de flanc, au eliberat satele
Purani şi Blejeşti. Au fost luaţi peste 240 de prizonieri şi capturate
10 mitraliere pe trăsuri, două tunuri şi alte materiale importante de
război. Spre seară, brigada română a reuşit să elibereze localitatea
Flămînda, unde a şi rămas în staţionare. Aşadar, în seara de 1 7/30 noiem
brie, Divizia 2/5 infanterie se afla pe aliniamentul Băbăiţa, Flămîncla.
aproape de localităţile Tîrnava şi Drăgăneşti, ocupate de forţe din
Grupul Kosch. Brigada 2 roşiori, care făcea siguranţa spre vest a Divi
ziei 2/5 infanterie, s-a oprit în zona vest Talpa !oneşti, unde a respins
atacurile avangărzii Diviziei 1 1 infanterie bavareză, asigurînd trecerea
diviziei române spre sud. După ce aceasta s-a încheiat, brigada de
roşiori s-a repliat spre est, ajungînd în cursul serii la Blejeşti, unde a
intrat sub ordinele Diviziei 2 cavalerie, care sosise în zonă.
Divizia 9/19 infanterie a atacat cu Brigada 17 aliniamentul Fotă
cheşti, Vida, Cartojani, Tămăşeşti, unde era instalată Divizia de cava
lerie Goltz - întărită cu infanterie, din Divizia 2 1 7 infanterie ger
mană -, pe care a obligat-o să se retragă, pînă la căderea serii
localităţile fiind eliberate. Cu prilejul acestor lupte au fost luaţi peste
120 de prizonieri şi capturate 6 mitraliere şi alte materiale de război 50 •
In seara primei zile de ofensivă, cele două divizii importante ale
Grupului de manevră român, în spatele cărora se afla şi Divizia 2 cava
lerie, ajunseseră pe aliniamentul Flămînda, Clejani, doar la 15 km de
şoseaua Alexandria, Bucureşti, în strîns contact cu unităţi de cavalerie
ale Diviziei Goltz şi unităţi de infanterie din Grupul Kosch.
Divizia 2 1 infanterie a acţionat ofensiv, în lungul comunicaţiei
Bucureşti, Alexandria, pe două direcţii : cu Brigada 33 infanterie, spri
jinită de Regimentul 1 0 artilerie, pe la vest de şosea, în direcţia locali
tăţii Ghimpaţi, iar cu Brigada 34 infanterie, sprijinită de Regimentul 1 5
artilerie, p e la est d e şosea, î n direcţia comunei Pingăleşti ; în rezerva
diviziei erau 2 batalioane. In jurul orei 10 a trecut la ofensivă şi Divi
zia 217 infanterie germană. Lupte înverşunate s-au desfăşurat pe întregul
front, Regimentul 9 vînători german înregistrînd pierderi foarte mari.
50 Vezi Lt.-colonel C. Gorgos, Studiu critic asupra acţiunii ofensive a Diviziei 9/W
în bătălia de la Argeş (14-20 noiembrie 1 916), în RM, an LXXIV, nr. 11 din
noiembrie 1937, p. 86-101 ; nr. 12 din decembrie 1937, p. 42---tl O ; nr. 1 din
ianuarie 1938, p. 3-17.
505
Datorită acţiunilor învăluitoare executate asupra ambelor flancuri
ale Diviziei 2 1 infanterie, aceasta s-a retras pe uliţele satului Bălăria,,
unde s-au dat sîngeroase lupte corp la corp. Cu toată rezistenţa îndîr
jită, forţele române au fost obligate să se replieze la nord de rîul
Neajlov, staţionînd în noaptea de 1 7-18 noiembrie (30 noiembrie--1 de
cembrie) în zona Gorneni, Mihăileşti, Buda, Cornetul, Bragadiru. Ger
manii au atins linia Bulbucata, Stîlpu, Iepureşti, deţinînd şi trecerea
principală peste rîul Neajlov.
Grupul Apărării Dunării, neavînd încă forţele complet concentrate,
a rămas în apărare pe aliniamentul : Singureni, Crîngurile, Brăniştari,
nord Budeni. Către amiază, după un atac al Diviziei 1 2 infanterie bul
gare, inamicul a reuşit să ocupe după lupte grele localitatea Singureni.
Spre seară a sosit şi Brigada mixtă 9/19, care a intrat în cantonament
la Adunaţii Copăceni.
Pe frontul Corpului 2 armată şi Armatei 1 au avut loc replieri
pe noi poziţii. Trei din diviziile Grupului Ki.ihne ( 1 1 , 109 şi 41 infanterie)
şi Corpul de cavalerie Schmettow se apropiaseră de spaţiul neocupat de
trupe, care exista între aripa stîngă a Armatei 1 şi Grupul de manevră.
Ca atare, în seara de 17 /30 noiembrie, toate unităţile române ajunseseră
la un strîns contact cu adversarul. Grupul de armate Presan a perseverat
în hotărîrea luată iniţial şi, în consecinţă, a reactualizat pentru ziua de
1 8 noiembrie/! decembrie ordinul ca Armata 1 , Corpul 2 armată şi
Grupul Iancovescu să se menţină în apărare, în timp ce diviziile 2/5,
9/1 9 infanterie şi 2 cavalerie aveau misiunea să atace în zona Ghimpaţi,
Bălăria, pentru a cădea în flancul şi spatele forţelor inamice care acţio
nau împotriva Diviziei 21 infanterie 5 1 • Acestei divizii i se făcea reco
mandarea de a rămîne în defensivă, pînă la stabilirea exactă a direcţiilor
de atac ale diviziilor 2/5 şi 9/19 infanterie, după care trebuia să treacă
la ofensivă 52 •
Ziua de 1 8 noiembrie/! decembrie a consemnat la locul cel mai
important al cîmpului de bătălie un început de victorie pentru forţele
române. Generalul Erich von Falkenhayn, necunoscînd faptul că diviziile
române 2/5 şi 9/19 infanterie acţionau cu succes între Armata 9 şi
Grupul Kosch, "a fost adus la realitate de ordinele repetate ale feld
mareşalului August von Mackensen de a veni în ajutorul Grupului
Kosch", dar mai ales de un ordin dat de generalul Presan Armatei 1
şi capturat de trupele germane, din care rezulta concepţia de ansamblu
a grupului de armate române 53• Evident, comandamentul inamic nu
va întîrzia să-l exploateze 54•
51 Lt.-colonel Alexandru Ioaniţiu, op. cit., vol. II, p 236-240.

&7 Generalul G. A. Dabija, op. cit., vol. III, p. 242.
53 General Erich von Falkenhayn, op. cit., p. 173-174.
54 Ziarul german „Frankfurter Zieitung" din 14/27 decembrie a publicat un articol
în care a subliniat importanţa decisivă avută în deznodămîntuil bătăliei de
capturarea acestui ordin : „Zece minute după primirea acestui ordin important,
capturat de generalul Krafft, comandamentul nostru a schimbat toate planu
rile sale anterioare şi a luat noi decizii". Schimbarea planului de bătălie de
506
Acţiunea Diviziei 2/5 infanterie a reînceput în dimineaţa de
1 8 noiembrie/I decembrie cu Brigada 4/32 ce a înaintat spre locali
tatea Flăminda, unde urma să se unească cu Brigada 1 0/36 şi să lo
vească în continuare cu forţele întrunite. La ora 1 0,40 Divizia 2/5 in
fanterie a ajuns cu Brigada 1 0/36 la 1 km est de Eroslăveşti, cu Bri
gada 4/32 în apropiere de pădurea dintre comunele Tirnava şi Dră
găneşti. La această oră, Brigada 4/32 şi flancgarda sa au fost întim
pinate de focul unităţilor Diviziei 26 infanterie turcă, aflate în loca
litatea Tunari şi pădurea dintre Tirnava şi Drăgăneşti. După lupte
aprige, către ora 12,30, unităţile diviziei inamice au fost respinse spre
sud, trupele române eliberînd satul Tunari şi pădurea Grozea ; peste
50 prizonieri şi 2 tunuri grele au căzut în mîinile românilor. Lupta a
continuat cu aceeaşi intensitate pînă seara tîrziu.
In timpul desfăşurării încleştărilor, situaţia Diviziei 21 infanterie
a devenit critică, impunînd o intervenţie imediată. In consecinţă, s-a
ordonat ca Divizia 2/5 infanterie să declanşeze cit mai grabnic atacul
pe frontul Copaciu, Bălăria, Stîlpu, împreună cu Divizia 9/19 infanterie.
Ca urmare, Brigada 1 0/36 a primit ordin să se dirijeze prin Letca Veche
la Letca Nouă, iar Brigada 4/32, sub protecţia unei ariergărzi şi a întu
nericului, să se îndrepte spre Letca Veche, unde au ajuns în dimineaţa
de 19 noiembrie/2 decembrie, foarte aproape de Divizia 21 infanterie.
Divizia 2 cavalerie (comandant : general de brigadă Nicolae Sinescu)
s-a pus în marş la ora 8 dimineaţa, părăsind Blejeştii şi îndreptîndu-se
spre localitatea Flămînda, unde a ajuns la ora 1 2,30. Pînă la această
oră, informaţiile primite evidenţiau că în spatele său, în zona Buteasa,
Afumaţi, erau în deplasare spre est cele două divizii ale Corpului de
cavalerie Schmettow. Faţă de desfăşurarea acţiunilor inamice în această
zonă, Divizia 2 cavalerie, care se afla cu majoritatea unităţilor la
Flămînda, a hotărît la ora 22 să părăsească localitatea şi să se deplaseze
pe rîul Glavacioc, în zona Crevenicu, Mereni, în spatele diviziilor 2/5
!?i 9/1 9 infanterie. Marşul a început la ora 1 noaptea şi în dimineaţa de
19 noiembrie/2 decembrie, la ora 8, Divizia 2 cavalerie s-a oprit în
pădurea de la 2 km nord de localitatea Mereni.
In această a doua zi de ofensivă, Divizia 9/19 infanterie (coman
dant : general de brigadă Constantin Scărişoreanu) a avut rolul cel mai
important, cel mai greu, dar şi cel care a creat speranţa succesului.
Marea unitate a început deplasarea, de pe aliniamentul pe care se
găsea. pe două coloane de brigadă, între orele 7 şi 8,30. Brigada 1 9/40,
către comandamentul german - acum în cunoştinţă de cauză a ordinului de

o,peraţii românesc - a permis contracararea promptă a acţiunilor Grupul·ui de
armate Presan. „Acest plan - continua ziarul german a fost conceput la
-
1 decembrie [stil n ou - n.n.] la comandamentul lui Falkenhayn, iar în seara

de 3 decembrie [stil nou - n.n.] bătălia de pe Argeş a fost cîştigată (vezi
Les memoires du gen era i Bertheiot, p. 65). ln realitate însă operaţiile adversa
rului au fost coordonate de statul-major al feldmareşalului Mackensen, căruia
i se subordona şi generalul Falkenhayn, în cal itate de comandant al Armatei 9
germane. Inamicul a constituit pe cîmpul de luptă Grupul de armate Mackensen;
avînd, în compunere armatele 9 germană, de Dunăre şi 3 bulgară.
507
care constituia coloana de nord, acţionînd la rîndul ei pe două coloane
de regimente, a devansat acţiunea Brigăzii 17, care constituia coloana
de sud, ajungînd la înălţimea aliniamentului atins de brigada de la
nord cu întîrziere de cîteva ore, obligînd pe generalul Constantin Scări
şoreanu să aştepte întrunirea întregii divizii, pe aliniamentul localităţilor
Clejani, Mereni.
După ora 1 2,30, Divizia 9/1 9 infanterie a primit de la Grupul de
armate Presan două ordine prin care se cerea grăbirea acţiunii în
sprijinul Diviziei 2 1 infanterie, nevoită să se retragă pe frontul Poşta,
Mihăileşti, Popeşti. Faţă de aceste ordine, comandantul Diviziei 9/19
infanterie a · dispus ca Brigada 1 9/40 de la nord să înainteze pînă pe
aliniamentul : Bulbucata, liziera de est a pădurii de la sudul localităţii
Nebuna, Velea, aşteptînd şi sosirea Brigăzii 17. In urma acestor acţiuni,
satele Babele şi l\' ebuna au fost eliberate, trupele române continuînd
apoi marşul spre localitatea Bulbucata, care era ocupată de batalionul 1
din Regimentul de vînători bavarez, cu 2 baterii de artilerie.
Era aproape ora 1 7, cind Brigada 17, ajungînd în prelungirea alinia
mentului ocupat de Brigada 1 9/40, a primit ordinul pentru reluarea
înaintării : Regimentul 9 vînători spre Letca Nouă, ocupată de un esca
dron din Divizia de cavalerie Goltz, pe care l-a respins, eliberînd locali
tatea în jurul orei 18,30 ; Regimentul 39 infanterie, sprijinit de Regi
mentul 3 artilerie, a ajuns pină la liziera pădurii Nebuna, de unde a
trimis un batalion la Letca Nouă, iar cu un batalion şi o baterie a
participat la atacul localităţii Bălăria ; Regimentul 23/63 infanterie s-a
instalat la ora 21,30 în pădurea 2 km sud-vest Bulbucata, un batalion
ajungînd pînă la pădurea de la nordul localităţii Bălăria, care era
ocupată de inamic ; Regimentul 38/78 infanterie, înaintînd de la locali
tatea Nebuna spre Bulbucata, a executat, între orele 18 şi 22, cîteva
atacuri energice, reuşind să pună stăpînire pe poziţia de la 500 m vest
de această aşezare. Luptele au continuat pînă la ora 2 noaptea, fără a
se putea pătrunde în localitate. De-abia în dimineaţa de 19 noiem
brie/2 decembrie, la ora 7, adversarul s-a retras şi în sat au intrat
trupele române. .
Localitatea Bălăria era apărată de inamic şi adăpostea cartierul
Diviziei 217 infanterie germane. Noaptea, între orele 22 şi 24, Regimen
tul 40 infanterie „Călugăreni" a atacat violent inamicul aflat în locali
tate, suprinzîndu-1 complet şi obligîndu-1 să se retragă. In acelaşi timp,
un batalion din Regimentul 23/63 infanterie a atacat şi cucerit pădurea
aflată la nordul localităţii Bălăria. Impetuozitatea acestor atacuri execu
tate pe timp de noapte a realizat surprinderea forţelor adverse, care,
intrate în derută, s-au retras în dezordine pe căi laterale şoselei princi
pale. Brigada germană, care ajunsese la rîul Argeş, a rămas izolată,
comunicaţia ei cu spatele fiindu-i interceptată de trupele române. Ina
micul nu s-a mai putut menţine pe Argeş şi s-a retras pe malul nordic
al rîului Neajlov, realizînd un dispozitiv defensiv de forma unei potcoave,
în jurul satului Băneşti, incluzînd localităţile : Iepureşti, Chirculeşti,
Băneşti şi Stîlpu. Astfel, Divizia 9/19 infanterie a ajuns în noaptea de
1 8/19 noiembrie (1/2 decembrie) în spatele Diviziei 217 infanterie ger-
508
Generalul de brigadă .Constantin Scărişorea
nu, comandantul Diviziei 9/ 19 i nfanterie ( 15/28
august - decembrie 19 16)
Apărarea unei poziţii de către infanteria română (diipil un desen de Emilian Damian)
Infanterie română atacînd în timpu)
bătăliei de la Argeş, Ncajlov
Aspect din timpul bătăliei de la Argeş, Neajlov (dupil o schiţil de Bassarabescu)
mane - principală forţă de şoc a Grupului Kosch. In luptele din
zona Bulbucata, Bălăria au fost luaţi peste 200 prizonieri şi capturate
2 tunuri grele, 5 mitraliere şi alt material de război.
Divizia 21 infanterie, sub presiunea din ce în ce mai accentuată
a ofensivei Diviziei 2 1 7 infanterie germane, în urma unor lupte crîncene,
s-a retras în după-amiaza zilei de 18 noiembrie/! decembrie, iniţial pe
malul drept al Argeşului, iar ulterior pe stînga rîului, pe aliniamentul
Buda, Cornetu, cu ambele brigăzi în prima linie, iar cu artileria şi restul
trupelor la comuna Bragadiru şi pe marginea sudică a oraşului Bucu
reşti. 1n urma acestei retrageri, Divizia 21 infanterie ·a rămas izolată,
flancurile ei fiind la o depărtare de 12 km şi respectiv 1 0 km de limitele
altor mari unităţi române. Totodată, unităţile Grupului Apărării Dunării
s-au retras pe malul de sud al Argeşului, pe o poziţie situată la 4-6 km
mai la nord, care îngloba localităţile Dărăşti, Adunaţii Copăceni, Varlam.
Pe frontul Diviziei 40 infanterie ruse, care avea în faţă Divizia 1
infanterie bulgară, s-au desfăşurat în cursul zilei de 1 8 noiembrie/! de
cembrie acţiuni nesemnificative.
In aceeaşi zi, rezerva Grupului de armate Presan (Divizia 7 infan
terie) a continuat transportul şi concentrarea unităţilor în zona localităţii
Bragadiru, intenţionîndu-se angajarea sa asupra dreptei şi spatelui forţe
lor inamicului în direcţia Ordoreanu, pentru a-l sili să se retragă.
Corpul 2 armată a reuşit să respingă toate atacurile executate de
Grupul Morgen, menţinîndu-şi poziţia principală de rezistenţă.
în fîşia de apărare a Armatei 1 , presiunea forţelor Grupului Ki.i.hne
a impus retragerea pe aliniamentul pîrîul Glîmbocelul, localităţile Hă
teşti, Leşile, Mozacul. Faţă de situaţia grea a Armatei 1 , Divizia 1 0
infanterie, î n curs de concentrare î n zona Titu, a fost pusă l a dispoziţia
acesteia, ordonîndu-i-se să-şi grupeze forţele în raionul Corbii Mari,
Corbii Ciungi, unde, în cursul zilei de 18 noiembrie/! decembrie, Regi
mentul 10 vînători reuşise să respingă elementele înaintate ale Divi
ziei 41 infanterie germane. In luptele grele susţinute de marile unităţi
ale Armatei 1 s-au înregistrat pierderi mari, care au impus pentru
păstrarea capacităţii combative a eşaloanelor, precum şi pentru asigu
rarea corpului de comandă, diminuat datorită pierderilor, chiar conto
pirea unora dintre acestea. Generalul Falkenhayn, cunoscînd prin docu
mentul caputurat amintit intenţiile comandamentului român, a hotărît
să pătrundă în intervalul dintre cele două grupări române şi �ă le
întoarcă aripile interioare. In acest scop, diviziile 1 1 şi 1 09 infanterie,
care se aflau în zona Buteşti, Goleasca, au primit ordine să acţioneze
în direcţia Clejani, Ruşii lui Asan, pentru a ajunge în spatele Grupului
de manevră român, care acţiona împotriva Grupului Kosch şi a-i inter
cepta retragerea spre Bucureşti ; concomitent, Divizia 41 infanterie
germană, -care ajunsese la localitatea Şelaru, pe pîrul Dîmbovnic, urma
să treacă rîul Argeş şi să ajungă în spatele Armatei 1 române, care se
retrăgea spre est. Aceasta a fost ideea de bază a comandamentului
inamic pentru acţiunile ce urmau să se desfăşoare în ziua de 19 noiem
brie/2 decembrie.
511
Generalii Victor von Kosch, comandantul Armatei de Dunăre (a) şi Eberhard von
Schmettow, comandantul Corpului de cavalerie (b), în bătălia de la Argeş, Neajlo-r
Cu toată situaţia complicată ce se crease, Grupul de armate Presan

a hotărît, „cu o tenacitate demnă de admirat" 55, să continue ofensiva,
perseverînd astfel în atingerea scopului propus iniţial şi anume nimi
cirea grupării principale a Grupului Kosch. Hotărîrea era întemeiată,
întrucît pe de o parte fusese realizat dispozitivul preconizat pentru
desfăşurarea în amploare a ofensivei, iar, pe de altă parte acţiunile de
pînă acum lăsau să se întrevadă şansele succesului. Chiar dacă inamicul
realizase concentrarea unor forţe superioare, avînd posibilitatea lansării
unei ofensive puternice, continuarea acţiunii declanşate în mod energic
corespundea scopului propus : apărarea Capitalei şi alungarea forţelor
duşmane din teritoriul invadat.
Divizia 9/1 9 infanterie a . reluat în noaptea de 19 noiembrie/2 de
cembrie ofensiva, atacînd în principal cu Brigada 17 (comandant : colo
nel Stan Poetaş) pe frontul Iepureşti, Stîlpu. Cele două batalioane ger
mane (batalionul 7 vînători şi batalionul de vînători bavarez), care s-au
consolidat pe localitatea Stîlpu, au fost atacate de Regimentul 9 vînători,
al cărui comandant - maiorul Gheorghe Rasoviceanu -, aflat călare
în mijlocul ostaşilor, a ordonat luarea cu asalt a poziţiei din direcţia
ieşirea de sud-est a satului Bălăria spre Stîlpu 56• La stînga a atacat
Regimentul 23/63 infanterie, ambele regimente avînd sprijinul Regimen
tului 3 artilerie. După cîteva ore de lupte crîncene, către prînz, locali
tatea Stîlpu a fost eliberată de Regimentul 9 vînători, capturîndu-se
55 Generalul G. A. Dabija, op. cit., voi. III, p. 245.

56 România în primul război mondial, p. 210.
5 12
o companie de mitraliere germană, cu cele 6 piese din dotare,
împreună cu toţi servanţii ei. Mulţi ostaşi germani au fost luaţi prizo
nieri, iar o parte au reuşit să fugă peste rîul Neajlov, în direcţia
Băneşti. Aici s-au distins, între miile de eroi, prin curajul şi puterea
de sacrificiu dovedite, locotenentul Constantin Văgăunescu şi subloco
tenentul în rezervă Vasile Popov, ambii din Regimentul 9 vînători. Ei,
„din proprie iniţiativă, cu vreo 30 soldaţi în companie, au băgat groaza
în inamic şi au capt-O.rat peste 400 vînători bavarezi" 57, faptă pentru
care au fost decoraţi cu ordinul „Mihai Viteazul". Spre est a atacat
Regimentul 38/78 infanterie, cel de-al doilea regiment al Brigăzii 1 7,
care a eliberat localitatea Bulbucata.
Noul aliniament, pe care inamicul căuta să-l consolideze, a fost
atacat din nou de Divizia 9/19 infanterie, cu 6 batalioane în primul
eşalon, sprijinite de cele 6 baterii ale Regimentului 3 artilerie. In
duelurile continui cu artileria adversarului şi în luptele duse alături
de infanterişti pentru oprirea cotropitorilor la porţile Capitalei a căzut
la datorie locotenentul Aurel Ştefănescu, ofiţer viteaz, cu dragoste de
patrie, iubit şi apreciat de camarazii săi. lmpreună cu el au mai murit
eroic sau au fost grav răniţi un număr de peste 1 6 0 de gradaţi şi
soldaţi artilerişti ss.
Regimentul 9 vînători a trecut Neajlovul şi, într-un avînt irezistibil,
a eliberat satul Gorneni, ofiţerii şi trupa fiind felicitaţi atît de coman
danţii diviziei şi brigăzii, cît şi de şeful Misiunii militare franceze 59•
După ora 14. Divizia 2 1 infanterie, infiltrîndu-se în spatele inamicu
lui, a determinat retragerea acestuia spre localitatea Chirculeşti. In felul
acesta, comunicaţia spre Bucureşti a fost deschisă, Divizia 9/1 9 infan
terie putîndu-şi realiza pe acest drum aprovizionările şi evacuările în
cursul nopţii de 1 9-20 noiembrie (2-3 decembrie). Decizia continuării
ofensivei începute se vădea justă. In cursul acestor lupte, Divizia 2 1 7
infanterie germană a suferit pierderi grele. Numai î n luptele d e la
Iepureşti şi Stîlpu au fost luaţi de către forţele noastre peste 1 300 de
prizonieri, capturate 17 mitraliere şi 3 baterii. Divizia germană a fost
fracţionată în două : o parte a fost respinsă către sud-vest, peste rîurile
Glavacioc şi Cîlniştea, împreună cu unităţi din Divizia Goltz ; cealaltă
parte a fost împinsă spre nord, peste rîul Neajlov.
In timp ce Divizia 9/19 infanterie obţinea asemenea succese în
zona Neajlov, Argeş, dinspre nord şi vest a fost semnalată prezenţa a
numeroase trupe inamice în spatele dispozitivului marii unităţi. Gene
ralul Constantin Scărişoreanu a luat măsurile impuse de situaţie, paralel
<:u efortul depus pentru continuarea ofensivei angajate. A evacuat peste
rîul Argeş toate coloanele şi serviciile, . păstrînd doar ambulanţa şi o
parte din coloana de muniţii ; a instalat detaşamente mixte în locali-
5; „Monitorul oficial", nr. 50 din 31 maL/13 iunie 1917, p. 465.

ss Colonel Simion Asandei, Urmaşii tunarilor de la reduta Griviţa, Bucureşti,
1974, p. 43-44.
�9 Const. Kiriţescu, op. cit., vol. II, p. 219.
513
tăţile : Letca Nouă, Ruşii lui Asan, Clejani, Nebuna, Velea. în jurul
orei 1 0, în această zonă şi-au făcut apariţia elementele înaintate ale
Diviziei 1 1 infanterie bavareze. La ora 1 3, după lupte îndîrjite, satul
Clejani a fost cucerit de inamic, acesta reuşind să dezvolte ofensiva şi
să ocupe în cursul nopţii localităţile : Gîşteşti, Babele, Sterea, Nebuna,
Ruşii lui Asan şi Letca Nouă. ln noaptea de 19-20 noiembrie (2-3 de
cembrie) Divizia 9/1 9 infanterie a staţionat pe poziţiile din faţa comunei
Chirculeşti şi la est de Dăneşti, în sectorul pădurea Bălăria şi locali
tăţile : Coteni, Găureni, Gorneni şi Bulbucata.
Divizia 21 infanterie, care avea în faţă forţe ale Diviziei 2 1 7 infan...
terie germane, a reluat ofensiva în dimineaţa zilei de 19 noiembrie/2 de
cembrie, trecînd rîul Argeş pe 2 direcţii : la dreapta, de-a lungul comu
nicaţiei spre Bălăria, cu o grupare de 4 batalioane şi 3 baterii, iar la
stînga, în direcţia Chirculeşti, cu Brigada 33 (cu efective reduse) şi
3 baterii. In jurul orei 1 1,30, forţele de la flancul stîng al Diviziei 12
infanterie bulgare au fost respinse, legătura între aceasta şi Divizia 2 1 7
infanterie germană fiind ruptă ; apoi, acţionînd paralel c u rîul Neajlov,
marea unitate română a ajuns către ora 1 9 să pună stăpînire pe alinia
mentul : nord Băneşti, est Chirculeşti, Popeşti, realizînd la dreapta legă
tura cu Divizia 9/19 infanterie, iar la stînga cu Brigada mixtă 9/19 din
Detaşamentul Dunărea. Aceste acţiuni au avut un rezultat deosebit de
important. Divizia 217 infanterie germană a fost complet încercuită, ea
păstrînd doar aliniamentul localităţilor Băneşti, Chirculeşti. In cursul
acestei zile, marea unitate germană a pierdut peste 2 500 militari, luaţi
prizonieri de forţele noastre, 1 8 tunuri, din care 6 grele, peste 20 de
mitraliere şi numeros alt material de război 60•
Detaşamentul „Dunărea", care urma să acţioneze ofensiv în direcţia
Călugăreni, în cooperare cu trupele ruse ce trebuiau să atace spre
comuna Vlad Ţepeş, şi-a amînat acţiunea, din cauza neconcentrării com
plete a Diviziei 40 infanterie ruse. In legătură cu inactivitatea marii
unităţi ruse generalul francez H. Berthelot a notat în jurnalul său la
18 noiembrie/I decembrie : „Informaţii contradictorii : Belaev a spus că
o brigadă rusă sosită ieri seara se va angaja spre Comana. Agentul meu
de legătură îmi spune că ea aşteaptă ordinele autorităţii superioare.
Dar, care autoritate ? Belaev nu vrea să intervină. Zaharov, pe care îl
văd la ora 5 şi jumătate la Belaev, declară că trupele nu răspund de
el, ci direct de Stavka [cartierul general rus n.n.] " 6 1 • ln consecinţă,
-
în lipsa acţiunii forţelor aliate, inamicul a reuşit să se organizeze la

teren, să-şi adapteze dispozitivul pentru luptă la încercuire şi să-şi
asigure planul de foc impus de noile condiţii.
Divizia 2/5 infanterie a atacat concentric, în dimineaţa de 19 noiem
brie/2 decembrie, localitatea Ghimpaţi, care era ocupată de resturile
Diviziei de cavalerie Goltz şi Regimentul 1 1 5 Landwehr. Către ora 10,
inamicul s-a retras în dezordine spre forma dominantă de teren de la
60 Lt.-colonel Alexandru Ioaniţiu, op. cit., voi. II, p. 254.

61 Les memoires du general Berthelot, cap. I, p. 45-46.
514
nord de localităţile Pingăleşti şi Naipu, părăsind o mare cantitate de
muniţii şi material de război. De la Ghimpaţi, divizia română a continuat
înaintarea în direcţia generală Iepureşti, pe două coloane de brigadă :
Brigada 4/32 infanterie, la dreapta, pe direcţia Ghimpaţi, Singureni şi
Brigada 1 0/3q infanterie la stînga, pe direcţia Ghimpaţi, Matei Basarab,
Iepureşti. La ora 16, trupe ale Diviziei 2/5 infanterie au angajat lupta
cu subunităţi ale Diviziei 2 1 7 infanterie germane (2-3 batalioane de
vînători), care apărau aliniamentul Singureni, pădurea sud Iepureşti.
Unităţile române au reuşit să pună stăpînire pe o parte din pădure, dar
nu şi pe localitatea Singureni. 1n vederea continuării acţiunii, în ziua
următoare comandamentul Diviziei 2/5 infanterie a dispus replierea
Brigăzii 4/3� de la vest Singureni şi pădurea Iepureşti, concentrînd
întreaga mare unitate pentru noaptea de 1 9/20 noiembrie în zona locali
tăţii Matei Basarab.
Divizia 2 cavalerie se afla în dimineaţa zilei de 1 9 noiembrie/2 de
cembrie în pădurea Cioarei, de la 2 km nord Mereni, asigurînd prin
poziţia sa . ofensiva diviziilor 2/5 şi 9/19 infanterie din zona Letca Veche,
Ghimpaţi, Letca Nouă şi Bălăria. Către prînz, Divizia 1 1 infanterie bava
reză, care înainta pe direcţia Mereni, Ruşii lui Asan, Clejani, a atacat
Brigada 4 roşiori, în deplasare împreună cu întreaga divizie, spre
Clejani. Informată, în jurul orei 15, că aici se aflau trupe inamice, Di
vizia 2 cavalerie română a modificat direcţia de deplasare, îndreptîn
du-se spre pădurea de la nord-est de comuna Ruşii lui Asan, spre satul
Bulbucata. Dat fiind faptul că localitatea Gîşteşti şi pădurea de la vest
de aceasta erau ocupate de inamic, comandantul diviziei a hotărît ca, în
cursul nopţii de 1 9/20 noiembrie (2/3 decembrie) să treacă rîul Neajlov
şi să continue marşul spre rîul Argeş, ajungînd dimineaţa la comuna
Drăgănescu. Divizia 2 cavalerie a reuşit astfel să-şi sustragă forţele din
încercuirea ce vreme de două zile i-o pregătise duşmanul, dar în acelaşi
timp ea a privat Grupul de manevră de aportul său, tocmai la 1 9 noiem
brie/2 decembrie, zi hotărîtoare pentru bătălia din zonă.
în fîşia de apărare a Armatei 1 române şi a Corpului 2 armată
acţiunile s-au desfăşurat în condiţiile unei continue şi sporite presiuni
din partea inamicului. Grupul Krafft a atacat frontul apărat de Corpul 1
armată român în sectorul : pîriul Glîmbocelul, Mozăceni. Lupte grele au
susţinut Divizia 1 3/14 infanterie, care interzicea pătrunderea pe valea
Argeşului, şi Divizia 1/17 infanterie, care bara direcţia spre Mozăceni.
Divizia 41 infanterie germană a atacat frontul apărat de diviziile
10 infanterie şi 1 cavalerie, de la aripa stingă a Armatei 1 , obligîndu-le
la replieri succesive. Către seară ele se aflau pe frontul : Greci (Divizia 1
cavalerie) şi Serdanu (Divizia 1 0 infanterie). OcUjparea de către Diviz.ia
41 infanterie germană a localităţii Odobeşti ameninţa cu întoarcerea
întregului front al Armatei 1, fapt ce a determinat pe comandantul
acesteia ca în cursul nopţii de 1 9/20 noiembrie (2/3 dec�mbrie) să-şi
retragă trupele pe aliniamentul : Frăsineni, Dragodana, Cojocarul (divi
ziile 1 3/14, 8 infanterie şi Regimentul 1 călăraşi), Mogoşani, Tomşani
Divizia 1/1 7 infanterie), Cornetu, Serdanu, rîul Argeş, între Potlogi şi
Bolintinul din Vale (Divizia 10 infanterie) ; Divizia 1 cavalerie se afla
515
la Conţeşti (10 km est Titu), iar rezerva Armatei 1 la Plopu (sud-vest
Titu). Grupul Krafft, în aceste condiţii, a reuşit să ocupe pînă în seara
de 19 noiembrie/2 decembrie localităţile : Negraşi (cu Divizia 301 infan
terie), Ţepu din Deal (cu Divizia 73 infanterie) şi Găeşti (cu un detaşa
ment al Diviziei 216 infanterie).
Ca urmare a retragerii Armatei 1 în seara aceleiaşi zile, Corpul 2
armată a început replierea spre noul aliniament Dragomireşti, Pucioasa,
pe care s-a ir.. stalat astfel : cu Divizia 12 infanterie la vest de Puciosa,
între localităţile Moţăieni şi Brăneşti ; cu Divizia 22 infanterie pe poziţia
Teişul Nou, Dragomireşti, Rîncăciov ; cu Brigada 2 călăraşi, întărită cu
un batalion de infanterie şi o baterie de artilerie, la Doiceşti, pentru a
asigura legătura între diviziile 12 şi 22 infanterie, iar cu Brigada 3
călăraşi la Rîncăciov, pentru a face legătura cu aripa dreaptă a Armatei 1 .
Acţiunile desfăşurate î n ziua d e 1 9 noiembrie/2 decembrie n u au
adus trupelor noastre succesul aşteptat cu atîta ardoare şi pentru care
făcuseră atîtea eforturi şi sacrifcii. Divizia 9/19 infanterie obţinuse în
tr-adevăr un rezultat încurajator, dar rezistenţa, ca şi efortul mai limitat
în alte sectoare, unde inamicul îşi concentrase multe din forţele şi
mijloacele disponibile, precum şi neangajarea în luptă a trupelor aliate
ruse, n-au permis exploatarea succesului obţinut tocmai în centrul de
greutate al bătăliei.
Ziua de 20 noiembrie/3 decembrie a fost a patra şi ultima a des
făşurării bătăliei de la Argeş, Neajlov. Generalul Constantin Presan,
apreciind că succesul este aproape, dar dispunînd de incomplete şi nesi
gure informaţii asupra inamicului, a hotărît ca acţiunea să fie continuată,
păstrîndu-se convingerea că înfruntarea se va încheia în mod favorabil
pentru unităţile române. Conform ordinului său de operaţii, Divizia 9/19
infanterie a luat măsurile necesare pentru continuarea acţiunii ofensive ;
a constituit un detaşament, cu misiunea de a apăra spatele diviziei spre
localităţile Babele şi Bulbucata, format din Regimentul 38/78 infanterie
(2 batalioane), două baterii din Regimentul 20 artilerie şi un pluton de
cavalerie, la care trebuia să se alăture şi detaşamentul trimis în ziua
precedentă la Clejani ; Brigada 17 (Regimentul 40 infanterie şi Regimen
tul 9 vînători), împreună cu batalionul 35 şi compania 2 din batalionul 39,
cu Regimentul 3 artilerie şi 4 baterii din Regimentul 20 artilerie urmau
să atace în direcţia Iepureşti, Călugăreni, în lungul Neajlovului ; în
rezerva diviziei se afla Regimentul 23/63 infanterie, la localitatea
Stîlpu 62•
Situaţia în spatele Diviziei 9/1 9 infanterie a devenit însă critică din
cauza acţiunilor unităţilor din diviziile 6 cavalerie şi 1 1 infanterie ger
mane, ceea ce a obligat comandamentul marii unităţi să mai trimită încă
două batalioane (cîte unul din regimentele 39 şi 40 infanterie), cu mi
siunea de siguranţă, în detrimentul efortului principal. Mai mult, dato
rită situaţiei ameninţătoare create de acţiunile inamicului, comandantul
Diviziei 9/1 9 infanterie a ordonat oprirea atacului Brigăzii 1 7, care ajun-
8� Generalul G. A. Dabija, op. cit., vol. II, p. 296.
516
Locotenentul Constantin Drăguşin, din Regi
mentul 39 infanterie, căzut la 20 noiembrie/3
decembrie 19 16, în bătălia de la Argeş,
Najlmr
sese la sud şi est de pădurea Iepureşti. Această hotărîre s-a dovedit opor
tună deoarece, la puţin timp după aceea, Divizia 2/5 infanterie, presată
puternic de adversar şi obosită după atîtea zile de marşuri îndelungate
şi lupte, a început retragerea spre localităţile Stîlpu şi Iepureşti. Renun
ţîndu-se la continuarea acţiunii ofensive, replierea s-a exeC'utat iniţial
sub acoperirea a două batalioane (din regimentele 35 şi 40 infanterie),
ce se găseau în pădurea Iepureşti - care au fost încercuite de inamic -,
şi, ulterior, a Regimentului 9 vînători. Decizia, justă, în esenţa ei, s-a
dovedit a avea consecinţe cu mult mai mari decît cele prevăzute.
Divizia 2 1 infanterie, aflată pe aliniamentul nord Băneşti, Popeşti,
a trecut la ofensivă înainte de ivirea zorilor, atacînd cu forţele de la
flancul drept poziţiile inamice din localitatea Chirculeşti (unităţi din
Divizia 2 1 7 infanterie germană). Deşi adversarul a opus o puternică re
zistenţă, în urma unor lupte crincene, localitatea a fost eliberată la ora 12.
In acelaşi timp, forţele de la flancul stîng al diviziei, înaintînd în direcţia
satului Stăneşti au realizat j oncţiunea cu unităţile de la flancul drept
al Grupului Dunărea ce înaintau spre Singureni. Către ora 15, coman
damentul diviziei, observînd însă retragerea spre rîul Argeş a diviziilor
2/5 şi 9/19 infanterie, a oprit acţiunea ofensivă, iar spre seară, după
ocuparea de către inamic a localităţii Mihăileşti, marea unitate s-a repliat
în zona Dărăşti, cu infanteria pe malul de vest al Argeşului, iar cu
artileria şi serviciile la est de rîu.
In situaţia creată, comandantul Diviziei 2 cavalerie a apreciat ca
importantă atît misiunea de a interveni în zona Mihăileşti, Bulbucata, cît
şi rămînerea în continuare la vest de Argeş. In consecinţă, a hotărît
retragerea marii unităţi spre Domneşti, începînd cu ora 1 7, păstrînd doar
cîteva escadroane de acoperire pe riul Argeş.
517
Infanterişti români în prima linie, ln timpul luptelor pentru stăvilirea pătrunderii trupelo:r
inamice în Moldo·1a
Conform ordinului iniţial, Detaşamentul Dunărea a început atacul

împotriva Diviziei 12 infanterie bulgare la ora 4 dimineaţa, înregistrîn
du-se unele succese pe toate cele trei direcţii de acţiune. Pînă la ora
prînzului s-a ajuns la marginea localităţilor Singureni şi Crîngurile, a
fost cucerită poziţia inamică de la cota 75 de pe şoseaua Călugăreni,
Adunaţii Copăceni şi eliberată localitatea Grădiştea. Ca urmare însă a
încetării ofensivei vecinului de la dreapta - Divizia 2 1 infanterie -,
forţele grupului s-au oprit în după-amiaza aceleiaşi zile pe aliniamen
tul atins.
La Armata 1 română efortul inamicului s-a materializat în special
pe valea Argeşului, unde Grupul Krafft a respins Divizia 1 3/14 infan
terie, ca şi la aripa sa stingă, unde Divizia 41 infanterie germană a ata
cat şi ocupat localitatea Titu, împingînd spre nord-est Divizia 10 infan
terie română şi încercînd să aplice o manevră de întoarcere a întregii
Armate 1. Faţă de situaţia creată, comandantul armatei a hotărît retra
gerea tuturor forţelor, cu începere de la ora 1 1, astfel : Divizia 1 3/14 in
fanterie, pe aliniamentul Brăteşti, Nucet ; Divizia 8 infanterie, pe alinia
mentul Nucet, Beşteloaia, iar Divizia 1/17 infanterie, pe linia Beşteloaia,
Crîngaşi. Divizia 1 cavalerie şi Divizia 10 infanterie trebuiau să reziste
pe poziţiile pe care se aflau : Braniştea, Budeni şi Conţeşti, Ghergani,
Tărtăşeşti. Pe noul aliniament, marile unităţi ale Armatei 1 urmau să
ajungă în jurul orei 1 8.
La Corpul 2 armată, Grupul Morgen a început un atac susţinut. Cu
toată rezistenţa opusă, spre seară, Divizia 22 infanterie s-a retras la est
518
de Tîrgovişte, pe frontul Răzvad, Gorgoteni, Adîncata, iar Divizia 1 2 in
f�nterie, pe aliniamentul Vişineşti, Tisa, la dreapta Diviziei 22 infan
terie.
Cu aceste ultime eforturi făcute în ziua de 20 noiembrie/3 decem
brie de comandamentul român pentru o rezolvare favorabilă a situaţiei
strategice create pe frontul român dintre Carpaţi şi Dunăre, bătălia de
la Argeş, Neajlov a luat sfîrşit. In seara zilei, generalul Presan a cl.at
ordinul de retragere generală spre est.
Concomitent cu desfăşurarea acestei bătălii, pe frontul de nord al

Carpaţilor Armata 9 rusă a declanşat o acţiune ofensivă menită a uşura
desfăşurarea operaţiilor trupelor române din Muntenia, dar datorită ca
racterului ei local, ca şi obiectivelor cu totul limitate, ofensiva respectivă
nu a putut avea vreo influenţă asupra luptelor purtate de trupele române
la vest de capitala . ţării. In acelaşi timp cu desfăşurarea bătăliei de la
Argeş, Neajlov, trupele din Dobrogea au dezlănţuit o contraofensivă pen
tru recucerirea poziţiilor pierdute între Dunăre şi mare şi a ajuta ofen
siva generală de pe Argeş. Un rol deosebit l-au avut în aceste lupte uni
tăţile navale din flotilele română şi rusă, care au operat însă separat la
Topalu şi, respectiv, la Piua-Petrii. Atacul, declanşat în ziua de 1 7/30 no-
. iembrie, a debutat prin acţiunea monitoarelor române, care au deschis
focul asupra trupelor inamice de uscat, tragerile continuînd trei zile. In
timpul acestor acţiuni adversarul a lansat un mare număr de mine, cu
scopul de a lovi şi scufunda navele române şi ruse, şi de a lovi basti
mentele ce transportau trupe şi materiale. Vedeta „Valter Mărăcineanu"
a sărit în aer ca urmare a exploziei provocate de lovirea unei mine 63 .
Nici luptele desfăşurate în acest sector al frontului român n-au putut
influenţa rezultatul bătăliei de la Argeş, Neajlov.
Cum era şi firesc, bătălia de la Argeş, Neajlov a făcut obiectul a

numeroase comentarii 64• Istoricii militari români, care după încheierea
primul război mondial s-au ocupat de acest moment culminant al cam
paniei anului 1 91 6 , s-au împărţit în două grupe : pe de o partlil, parti
zanii concepţiei generalului Constantin Presan, care au apreciat necesi
tatea şi succesul posibil al acestei bătălii, iar pe de altă parte, cei din an
turajul generalilor Alexandru Averescu şi Gheorghe Dabija, care au co
mentat-o critic. Despre bătălia de la Argeş, Neajlov au fost emise di
ferite opinii şi de autori din străinătate. Astfel, generalul Henri Mathias
Berthelot şi membrii Misiunii militare franceze au considerat ca necesară
această bătălie şi, ca urmare, au sprijinit-o cu toată hotărîrea, în timp
11 Nicolae Bârdeanu, Dan Nico:aescu, Contribuţii la istoria marinei române,

vol. I, Din cele mai vechi timpuri pînă în 1918, Bucureşti, 1979, p. 300.
14 Vezi Colonel C. Drăgănescu, Privire generală asupra conducerii şi execuţiei
operaţiunilor în bătălia de pe Argeş şi Nea;lov, 1 2-20 noiembrie 1916, în RM,
an LXXVIII, nr. 8-9 din august-septembrie 1941, p. 61-91, nr. 10 din octom
brie 19.U, p. 3-34 ; România în primul război mondial, p. 213-214 ; General
de divizie N. Mihăiescu, op. cit., p. 81-88.
519
ce generalul Mihail Vasilievici Alekseev şi comandamentul superior rus
au avut o opinie contrară. Din partea foştilor inamici : generalul Hans
von Seeckt, şeful de stat-major al Grupului de armate arhiducele
Carol, făcea înaintea declanşării băt&liei următoarea apreciere : „ pare
mai favorabilă apărarea Argeşului mijlociu şi inferior [ . . ]. Este de .
intrebat însă dacă armata română va primi o bătălie decisivă în cîmpia

de vest, aflătoare între Olt şi Bucureşti. Dacă da, atunci cu atît mai bine
pentru noi [ . . . ]. La aceste operaţiuni este nevoie de a se avea în vedere
sprijinul pe care ruşii îl vor da. României [ . . ], dacă ei se vor mulţumi
.
numai cu ocuparea Moldovei, avîndu-şi asigurată aripa stîngă înapoia

Siretului şi în Dobrogea" 65•
O dată cu trecerea vremii, interesul pentru această bătălie, pentru
diversele şi interesantele ei aspecte a crescut ; studiul cauzelor desfă
şurării şi consecinţelor sale a condus la apariţia de noi comentarii şi in
terpretări. Rezultatul bătăliei de la Argeş, Neajlov, de pildă, a fost de na
tură a reliefa variate cauze ale deznodămîntului ei nefavorabil. Intre
acestea, se cere evidenţiată în primul rînd dotarea trupelor române cu
armament şi alte mijloace necesare luptei, inferioară comparativ cu cea
a adversarului. In al doilea rînd, faptul că nu s-a putut realiza - dato
rită frontului larg al dispozitivului dintre Carpaţi şi Dunăre - un ra
port de forţe general favorabil trupelor noastre ceea ce a permis agre
sorului să-şi concentreze marile unităţi pe direcţii şi în sectoare vul
nerabile, în special la intervalul dintre unităţile şi grupările române.
In al treilea rînd, este de reliefat lipsa de unitate dintre Marele Cartier
General rus şi Marele Cartier General român în conceperea şi desfă
şurarea acţiunilor în ansamblul strategic mai larg al frontului oriental.
De asemenea, mai trebuie de amintit şi opoziţia generalului Alekseev de
a participa cu trupele din subordine la această bătălie. „In aprecierea
sa asupra situaţiei din vara anului 1 9 1 6, generalul Alekseev făcuse cele
mai serioase greşeli strategice şi politice" 66 , avea să remarce critic isto
ricul sovietic V. N. Vinogradov.
fo comentariile referitoare la sfîrşitul defavorabil al bătăliei, isto
ricul Constantin Kiriţescu considera drept cauză fundamentală „insufi
cienţa forţelor cu care ECITI încercat manevrarea duşmanului pe linii inte
rioare" 67. Avînd la bază consideraţia referitoare la raportul de forţe,
dar punînd în cumpănă şi alte elemente cum ar fi : situaţia în spaţiu a
adversarilor, poziţia trupelor române faţă de marile obstacole din te
ren etc., generalul G. A. Dabija şi-a format convingerea că formula „re
tragerii" 68 ar fi fost mai avantajoasă. La rîndul său, generalul rus
M. V. Alekseev era pentru neparticiparea trupelor ruse la această bă
tălie, opţiunea sa fiind stabilită cu anticipaţie în sensul cedării teri
toriului şi organizării apărării pe rîul Siret, Dunăre, urmărind scurtarea
întregului front oriental prin cedarea premeditată a Munteniei şi Dobro-
rs Generalu\ G. A. Dabija, op. cit., voi. III, p. 116-117.

66 V. N. Vinogradov, Rumânia v godî pervoi mirovoi voinî, Moskva, 1969, p. 155.
11 Const. Kiriţescu, op. cit., voi. II, p. 230.
118 Genera:ul G. A. Dabija, op. cit., voi. III, p. 1 02.
520
gei. Reprezentantul Marelui Cartier General rus, generalul M. A. Belaev,
era - conform ordinelor primite - pentru ideea retragerii şi aban
donarea imediată a Munteniei 69•
Că angajarea acestei bătălii era posibilă o dovedeşte însăşi realitatea
faptelor petrecute. Problema raportului de forţe, pe care unii autori au
pus-o ca temei al situaţiei neangajării bătăliei 70, nu poate fi susţinută. In
adevăr, raportul de forţe era favorabil inamicului, mai ales sub aspect
calitativ, dar este ştiut că manevra pe linii interioare se adoptă tocmai de
partea mai slabă pentru că îi oferă posibilitatea să bată pe cel mai pu
ternic, lovindu-i în mod succesiv - cu respectarea anumitor principii -
grupările de forţe separate în spaţiu. Or, tocmai acesta a fost cazul
în bătălia de la Argeş, Neajlov. Inamicul acţiona convergent cu cele trei
grupări, aplicînd o manevră pe direcţii exterioare. Singura contramane
vră posibilă într..:o astfel de situaţie era aceea pe direcţii interioare, adică
ceea ce s-a încercat în bătălia de la Argeş, Neajlov. Se impune însă pre
cizarea că o asemenea soluţie putea fi rezolvată cu succes numai în mă
sura unei sincronizări perfecte a acţiunii tuturor elementelor de dispo
zitiv - române şi aliate - destinate a participa direct sau în sprijinul
acestui plan, deziderat realizat doar parţial.
Ţinînd seama de toate condiţiile ce se impuneau în executarea unei
astfel de manevre, ca şi de situaţia deosebit de complexă ce se crease,
se poate aprecia că planul bătăliei dovedeşte o aleasă opţiune strategică,
o mare siguranţă şi fermitate în conducere din partea comandamentului
suprem român, aspecte valoroase care merită a fi subliniate. Istoricii sînt
în majoritate de părere că planul acestei bătălii a fost judicios elaborat.
Constantin Kiriţescu îl consideră ca „excelent întocmit" 7 1 , Generalul Ioan
Sichitiu şi locotenent-colonelul Alexandru Ioaniţiu apreciau într-o lu
crare că „hotărîrea generalului Presan de a opera ofensiv şi pe linii
interioare contra celor două grupări de forţe inamice care inva
daseră Oltenia şi trecuseră Dunărea era în totul justificată de si
tuaţia în care se găseau forţele române la 12 noiembrie [stil vechi
- n.n.]" 12 . Referindu-se la planul bătăliei pe care generalul Presan îl
prezentase comandamentului suprem român, generalul francez H. Berthe
lot nota la 1 3/26 noiembrie 1916 : „Ieşind rapid din frontul Carpaţilor,
patru divizii vor ataca de flanc trupele germane care vor forţa Oltul spre
Slatina. Da, dar cu condiţia să acţioneze rapid şi să atace energic" 73.
ln lumina realităţilor acum ştiute, se poate estima că ceea ce a
privat, de asemenea, comandamentul şi trupele române de obţinerea unei
victorii nu a fost doar raportul de forţe defavorabil sau adîncimea spa
ţiului posibil de manevră pînă la aliniamentul rîurilor Argeş, Neajlov,
ci şi timpul avut la dispoziţie. Acest factor atît de important în apli'carea
11 General Petin, op. cit„ p. 66.

10 Const. Kiriţescu, op. cit., vol. II, p. 195.
7 1 Ibidem.
n General de divizie Ioan Sichitiu, co:onel Alexandru Ioaniţiu, Elemente de stra
tegie, Bucureşti, [f.a.], p. 395.
521
unei astfel de manevre, deşi bine calculat, nu a putut fi respectat în
întregime. Totodată, s-au înregistrat carenţe în executarea marşurilor
de concentrare şi a atacului, precum şi în păstrarea secretului pen
tru obţinerea surprinderii. Reţeaua de căi ferate, ca şi materialul ru
lant erau insuficiente pentru nevoile de transport ale armatei, iar
aceea de drumuri nesatisfăcătoare, atît ca orientare, cit şi ca densi
tate 74 • Acestea erau realităţile şi posibilităţile României de atunci,
ţară mica, care lupta din răsputeri să-şi asigure o dezvoltare
dinamică în concertul european, militînd, în ciuda oricăror sacrificii,
pentru realizarea dezideratului de unitate naţională. Nevoile erau mari
şi multiple, ele ţineau atît de infrastructura €conomică a statului, cit şi
de starea de înzestrare şi dotare a armatei sale, care a trebuit, datorită
nerespectării de către aliaţi a angajamentelor asumate, să îndeplinească
singură obiective de nivel strategic ce depăşeau ca amploare şi dezvoltare
spaţială misiunile oricărui alt beligerant de pe teatrele de acţiuni mili
tare ale primei conflagraţii mondiale. ln comparaţie cu armata germană
care, exceptînd mijloacele necesare asigurării legăturilor telefonice, dis
pun.ea de staţii de telegrafie fără fir la eşaloanele grup de armate, armată
şi divizii, armata română avea asemenea staţii doar la Marele Cartier
<Jeneral şi Armata 1 . Comandamentul Grupului de armate Presan, ca şi
diviziile subordonate nu erau dotate cu astfel de mijloace 75. De aceea,
in asemenea condiţii, cu atît mai remarcabile se vădesc acţiunile divi
ziilor 9/19, 2/5 infanterie şi cavalerie în situaţii aşa de complexe.
Comandamentul Grupului de armate Presan a fost astfel obligat să creeze
la pădurea Fărcăşanca un' centru de transmisiuni cu· diferite mijloace de
legătură, dar lipsit de posibilitatea de a primi informaţii sau transmite
ordine prin intermediul telegrafiei fără fir. Din aceste motive a trebuit
să se recurgă chiar la serviciile agenţilor de legătură, ajungîndu-se - aşa
cum. s-a arătat - şi la cazul cunoscut al capturării unui important ordin
operativ. Iată cauza ajungerii cu întîrziere a atîtor ordine, din care unul
a constituit motivul principal al amînării cu o zi a ofensivei care trebuia
să înceapă la 1 6/29 noiembrie.
Cu toate acestea, dacă şi diviziile ruse ar fi acţionat la timp şi
hotărît, rezultatul putea fi altul. Generalul Rasvoi, comandantul Diviziei
40 infanterie ruse, 12u a atacat în direcţia localităţii Comana sub motiv
că nu are ordin 7 6 • De aceea, şeful statului-major al Misiunii militare
franceze, Victor Petin, şi-a manifestat nedumerirea în legătură cu nein
tervenţia forţelor ruse în bătălia de la Argeş 77 • Şi situaţia frontului din
Dobrogea permitea scoaterea cîtorva divizii ruse, care, împreună cu cele
ce se aflau între gura rîului Ialomiţa şi localitatea Călăraşi, „puteau inter-
7' Arh. M.Ap.N., fond Marele Cartier General, Secţia I-a 1 916-1917, dosar
nr. AJ1", f. 343 : „Numai proviziile necesare armatei pe una zi· cereau 302,4
vagoane!".
1� Ibide m, Inspectoratul general al geniului, dosar nr . 10/1917, f. 10-12.
11 General Petin, op. cit., p. 125.
11 Ibidem, p. 68 : „Neintervenţia ruşilor pe cîmpul de bătaie a dat acestei drame
o notă de mister".
522
vem m timp oportun pentru bătălia de la Bucureşti" 78 • Situaţia reală
transpare şi dintr-o telegramă a Corpului 4 armată rus cu nr. 1 1 832
din 21 noiembrie/4 decembrie 1 9 1 6, în care se nota : "Ordinul de mîine
pentru Divizia 40 cu ajutorul Diviziei 30 este să ocupe comuna Vlad
Ţepeş şi pădurea Comana" 79• Telegrama a fost semnată de şeful de stat
major al Corpului 4 rus, generalul Meniţki. Dar la 20 noiembrie/3 de
cembrie bătălia era încheiată, iar după două zile trupele se aflau în plini
retragere.
In finalul prezentării acestei dramatice bătălii se impun cîteva
consideraţii suplimentare asupra marilor unităţi angajate la 1 2/25 noiem
brie 1 9 1 6 în acţiunile din zona Argeş, Neajlov. Ca forţe principale erau
.a divizii de infanterie şi 2 divizii de cavalerie. Toate aceste divizii erau
epuizate ca urmare a luptelor grele susţinute neîntrerupt, timp de trei
luni, iar unele dintre ele (diviziile 1 3 şi 1 /17 infanterie) aveau efective
deosebit de reduse, sub 500/o. Completarea unora din pierderi s-a făcu'
cu oameni aduşi de la părţile sedentare ale unităţilor, care aveau doar o
relativă instruire. La rîndul lor, diviziile 13 şi 23 infanterie erau măci
nate de luptele duse zilnic pe valea Oltului, avînd, deci, o capacitate de
rezistenţă redusă, ca şi Divizia 1 8 infanterie, forţa principală a Grupului
Apărării Dunării, formată din batalioane de miliţieni, cu o instruire şi
înzestrare sub nivelul celor active. Doar diviziile 2/5, 9/1 9 şi 2 1 infanterie
aveau efectivele complete, ele venind din zona de refacere. Dar şi acestea
nu au dispus de timpul necesar organiZării, reinstruirii şi omogenizării
unităţilor, situaţia cerind imperativ introducerea lor pe front în stadiul
în care se găseau. Diviziile . 2/5, 9/1 9 infanterie fuseseră mult încercate
pe frontul dobrogean, iar Divizia 2 1 infanterie redusă complet ca forţă
combativă în urma dramaticelor lupte de la Predeal şi, în general, de
pe Valea Prahovei. O mare parte din unităţile române, ce au fost intro
duse în această operaţie erau aduse de pe celelalte fronturi - parte din
ele fiind deplasate succesiv atît în Transilvania, cît şi în Dobrogea - si
tuaţie în care, pe lîngă acumularea oboselii generată de marşuri epui
zante, se adăuga şi faza imperios necesară adaptării la noile condiţii ale
terenului şi inamicului din zona Argeş, Neajlov.
Cu toate acestea, mulţi istorici români care au studiat cu atenţia
cuvenită bătălia de la Argeş, Neajlov au apreciat aproape unanim atît
simţul tactic al comandanţilor de pe diversele trepte ale ierarhiei, cît mai
ales puterea de rezistenţă şi bravura soldatului român. Cu deplin adevăr,
soldatul român în această încleştare a dovedit, ca întotdeauna, virtuţi
alese care au compensat diferenţele de ordin material, în mod deosebit
aceea referitoare la armament. In acest sens, istoricul Constantin Kiri
ţescu menţiona : „Slabi, palizi, încovoiaţi sub greutatea raniţelor încăr
cate, cu uniformele decolorate şi rupte, soldaţii [ . . ] obosiţi de zile întregi
.
de marşuri, înaintează mereu frămîntînd cu bocancii desfundaţi glodurile
?SC olonel Ion Cupşa, Armata română în campaniile din anii 1916, 1917, Bucu
reşti, 1967, p. 176.
" Arh. M.Ap.N., fond Marele Cartier General, Secţia operaţii, dosar nr. 15/1916,
f. 272.
523
miriştilor şi lapoviţa drumurilor. Prin aerul umed şi rece, prin ceaţa
groasă a zilelor de noiembrie, par nişte cortegii nesfîrşite de umbre [ ]. ...
Dar în mîinile acestor năluce stă soarta marii bătălii [„.]. Şi, pe măsură
ce acţiunea începe, ei se transfigurează. De la cea dintîi atingere cu duş
manul nu mai sînt de recunoscut. Piciorul începe să calce ţeapăn, spină
ri!� încovoiate se îndreaptă, ochiul se învoioşează, braţul se încordează
pe armă, baioneta are sclipiri de fulgere. Şirurile se desfăşoară în for
maţii de luptă, artileria pleacă în galopul cailor să-şi ocupe poziţiile, ata
cul porneşte dispreţuitor de moarte" 80 .
Bătălia de la Argeş, Neajlov a reprezentat o înceq::are de mari pro
porţii, întreprinsă cu îndrăzneală şi tenacitate de Inaltul comandament
român pentru rezolvarea situaţiei strategice complexe create ca urmare
a pătrunderii inamicului peste Olt şi peste Dunăre.
Practic, armata română s-a confruntat aproape singură cu trupele
a patru puteri adverse (Austro-Ungaria, Germania, Bulgaria şi Turcia),
în frunte cu maşina de război germană. In pofida disproporţiei de forţe,
comandamentul român a ales soluţia bărbătească a ofensivei pentru
protejarea Capitalei şi eliberarea teritoriului naţional cotropit. Criticii
militari au apreciat pe bună dreptate că „generalul Presan a condus
bătălia într-un mod care i-a făcut onoare" 8 1 •
Cunoscute în vreme şi tratate de istoriografia militară ca „bătălia
de la Argeş, Neajlov" sau „bătălia de la Bucureşti" acţiunile militare
desfăşurate în toamna anului 1 9 1 6 în Cîmpia Română, între Carpaţi şi
Dunăre, pentru apărarea Capitalei constituie în fapt o amplă operaţie de
nivel strategic, una din cele mai mari şi mai complexe confruntări ar
mate de pînă atunci a primei conflagraţii mondiale. Analizînd desfăşura
rea acestei operaţii pentru apărarea capitalei ţării şi raportînd-o perma
nent şi sub multiple aspecte la celelalte mari confruntări din anii 1914-
1 9 1 6, epopeea românească dintre Olt şi Argeş nu este cu nimic mai
prejos bătăliilor de la Marna, Verdun, Somme sau Isonzo ; mai mult
chiar, le depăşeşte pe acestea la unii indicatori.
Obiectivele stabilite de cele două părţi în cadrul acestei operaţii in
dică, fără putinţă de tăgadă, nivelul ei strategic. Comandamentul suprem
român şi-a propus ca, printr-un efort al întregii puteri armate - sus
ţinut de resursele materiale şi umane disponibile -, să oprească înain
tarea agreso1ului spre Bucureşti şi zona petrolieră din Valea Prahovei,
să nimicească prin manevre interioare grupările de forţe ale inamicului
pătrunse între Carpaţi şi Dunăre. Puterile Centrale, dirijînd pe frontul
românesc forţe scoase de pe alte teatre de operaţii militare sau din re
zervă, urmăreau ca prin acţiuni ofensive concentrice să înfrîngă în timp
scurt rezistenţa armatei române, să ocupe capitala ţării, să obţină în acest
chip nu numai ieşirea din război a României, adversar ce se dovedise
deosebit de îndîrjit, ci şi o cale liberă şi directă spre întinderile Ucrainei,
de unde - pe lîngă dobîndirea unor resurse vitale pentru continuarea
" Const. Kiriţescu, op. cit., voi. II, p. 204.

11Campania română dtn 1916, p. 100.
524
războiului - frontul oriental putea fi întors printr-o amplă manevră
strategică de flanc şi adîncime.
Mărimea, valoarea, gruparea şi natura forţelor nemi�locit introduse
în operaţie de către beligeranţi, precum şi faptul că acţiunile militare
de pe celelalte sectoare ale frontului românesc evoluau in strînsă legă
tură cu scopurile încleştării decisive din zona Argeş, Neajlov, reprezintă
un argument decisiv ce susţine dimensiunea strategică a acestei mari
bătălii. Marele Cartier General român a destinat operaţiei de la Argeş,
Neajlov o grupare de armate şi a constituit o rezervă puternică din trei
d ivizii ; în sprij inul realizării scopului strategic, pe Dunăre acţionau două
mari unităţi aliate, în Dobrogea o armată rusă, iar pe frontul Carpaţilor
alte două armate române şi parte din diviziile unei armate ruse. In inte
riorul ţării, se aflau în refacere, deplasare sau în curs de concentrare
- urmînd a fi folosite în funcţie de evoluţia operaţiei - alte mari uni
tăţi aliate române şi ruse.
Puterile Centrale au acţionat îri Muntenia cu un grup de ar
mate, 2 armate, 4 corpuri de armată, pe frontul din Transilvania cu
întreaga Armată 1 austro-ungară, iar în Dobrogea cu o armată bul
gară. Conducerea nemijlocită a operaţiei agresorului a fost încredinţată
la doi dintre cei mai experimentaţi generali ai coaliţiei Puterilor Cen
trale : Mackensen şi Falkenhayn.
Prin forţele angajate, operaţia desfăşurată îritre Carpaţi, Olt şi
Dunăre a fost în fapt prima confruntare de amploare în care s-au
ciocnit mari unităţi aparţinînd tuturor beligeranţilor de pe întregul
front oriental de la Baltica la Marea Neagră. Aici, împotriva trupelor
româneşti şi a aliatului său din est au acţionat conjugat forţele a patru
armate agresoare : germane, austro-ungare, bulgare şi turceşti .
Perspectiva realizării obiectivului imediat al inamicului - ocupa
rea Bucureştiului -, aflat la o adîncime de numai 60-1 80 km pe di
recţiile convergente de acţiune ale agresorului, configuraţia de ansamblu
a frontului de pe Carpaţii Meridionali, Olt şi Dunăre pînă la Cernavoda
au impus găsirea şi adoptarea unei soluţii îndrăzneţe, originale şi ferme
de rezistenţă, combinată cu riposte ofensive care să ducă la îndepărtarea
pericolului iminent şi grav, ce plana asupra însăşi existenţei statului
român.
Desfăşurată în contextul general al „strategiei epuizării" specifică
pentru întreaga campanie europeană a anului 1 9 16, operaţia strategică
de pe frontul românesc a fost totodată ultima manifestare a războiului
manevrier, de mişcare de pe teatru.I de acţiuni militare oriental.
Comparînd-o cu alte confruntări decisive din întreaga epocă mo
dernă, din însuşi primul război mondial, bătălia de la Argeş, Neajlov a
depăşit ca dezvoltare în spaţiu (front de peste 150 km, adîncime aproape
200 de km) şi timp (8 zile), complexitate în pregătire şi execuţie, forţe
proprii şi ale inamicului angajate, dar mai ales prin importanţa strategică
a obiectivului urmărit aproape orice altă ripostă ofensivă de tip contra
lovitură executată în epocă pe plan mondial.
525
!Planificată pînă la detalii de către comandamentul suprem român,
operaţia strategică de pe Argeş, Neajlov pentru apărarea Capitalei a de
butat promiţător, întrezărindu-se perspectiva finalizării ei victorioase. In
desfăşurarea ei au fost demonstrate realele calităţi de concepţie, orga
nizatorice şi de comandă ale Marelui Cartier General român, iniţiativa
comandanţilor şi statelor-majore de la diferite eşaloane, cutezanţa corpu
lui de cadre, dar mai ales devotamentul, curajul, eroismul şi spiritul de
sacrificiu fără egal al soldatului român, toate acestea subordonîndu-se
înfăptuirii idealului suprem naţional, cauzei apărării ţării, într-un moment
decisiv pentru însăşi soarta României. Succesul dobîndit la nivel tactic
şi operativ - între care trebuie evidenţiată încercuirea aproape în între
gime a Grupului Kosch - n-a permis decît realizarea parţială a obiecti
vului 'strategic al operaţiei, iar acest fapt îşi are explicaţia - aşa cum
s-a văzut - în modul concret de realizare a cooperării şi în îndeplinirea
obligaţiilor de către aliaţii din coaliţia antantofilă.
Sacrificarea şi în acest episod decisiv a cauzei româneşti de către
aliaţi a fost sesizată şi de factori de decizie ai comandamentului inamic
care constatau - fără a cunoaşte totuşi nenumăratele disfuncţionalităţi
ce se manifestau la diferite eşaloane aliate - că „Nu se pot explica
motivele care făceau pe ruşi să lase pe români [ ... ] singuri in toate lup
tele ; ruşii ar fi putut prea bine să ia parte la luptele din Muntenia.
Numai acest fapt ne-a putut da victoria" s2.
Deşi la încheierea bătăliei de la Argeş, Neajlov, Capitala şi o altă
parte importantă din trupul ţării au fost ocupate de către coaliţia agre
soare, statul român n-a fost desfiinţat, armata sa a trecut la apărare pe
un nou aliniament - dureros de adînc în interior, dar preferat (şi atît de
dorit ! ) de acei aliaţi ce preconizau scurtarea frontului oriental - ceea
ce înseamnă din punct de vedere al analizei stricte a campaniei din
ultima parte a anului 1916 realizarea parţială a obiectivului acestei
ample operaţii strategice concepute şi conduse de comandamentul na
ţional.
Soluţia adoptată şi aplicarea ei - cu tot insuccesul final - a în
scris una din cele mai ample şi ,grăitoare pagini pentru caracterul cam
paniei române a anului 1916. încercuiţi, cu forţele împuţinate, ostaşii şi
ofiţerii �e au luptat în această bătălie au ales acel „mai bine să ne mî
nînce cînii pămîntului nostru, , decît pre alte locuri streine să izidim" 8 3 •
rostit de Gheorghe Ştefan, domnul Ţării Româneşti Moldova la 1 657,
cu ocazia uneia din pustiitoarele invazii otomane.
Exemplul oferit de armata română în bătălia de la Argeş, Neajlov
a reprezentat un îndemn şi o pildă pentru generaţiile care au urmat : nu
se capitulează, nu se cedează nimic, se jertfeşte totul pentru libertatea
şi independenţa patriei. Dincolo de criticile de ordin tactic aduse ' mai
presus de orice este faptul că această bătălie a fost, din nou expresia
hotărîrii oamenilor acestui pămînt de a-l apăra cu preţul vieţiÎ . Şi acest
: Genleral
1· L uden��rţf A"!-intiri din. război, vol. I, B ucureşti, 1919,
•
. p. 356.
„
B u et nu l Conus1e1 istorice a Romaniei", vol.
II (1916), p. 222.
526
simbol a rămas. Pentru că peste înfrîngerea momentană a venit clipa
izbăvitoare a biruinţei depline. Şi la baza victoriei finale se află, temelie,
jertfa de la Argeş, Neajlov.
LUPTELE DE PE ALINIAMENTELE : Bătălia de la Argeş, Neajlov s-a

CRICOV, RIMNICU SARAT Ş I SIRET
vădit a fi, în perspectivă istorică,
PENTRU STABILIZAREA LINIEI
FRONTULUI numai o vremelnică izbîndă a duş
manului. Puterile Centrale nu au
reuşit să-şi atingă scopul propus : scoaterea României din război, înregis
trarea unei victorii cu un impact poate decisiv în uriaşa confruntare mi
litară de pe continent. Forţele armate ale României au dus în continuare
lupta, tenace şi încrezătoare în izbîndă, cu inamicul care călca pămîntul
sfînt al patriei.
După bătălia de la Argeş, Neajlov, forţele duşmane aveau posibili
tatea ca, prin continuarea ofensivei, să întoarcă întreaga apărare a Ar
matei 2 române ce închidea importantele porţi de pătrundere dinspre
Transilvania prin Carpaţii Meridionali. Comandamentul de căpetenie ro
mân, pentru a se opune unei astfel de situaţii, ca şi pentru a cîştiga tim
pul necesar organizării în adîncime a unor aliniamente de apărare şi
afluirii forţelor aliate ruse în sudul Moldovei, a hotărît să treacă, în zi
lele de 21 noiembrie/4 decembrie şi 22 noiembrie/5 decembrie la organi
zarea unor rezistenţe pe aliniamentul Ploieşti, Bucureşti, Dunăre. In
acest scop, în seara de 20 noiembrie/3 decembrie Grupul de armate Pre
san a dat ordinul de retragere generală spre est, precizînd că pînă în
seara zilei următoare forţele din subordine să ajungă pe următorul ali
niament : Armata 1 , întărită cu Divizia 1 1 infanterie, pe linia Dobra,
Ciocăneşti, avînd cavaleria şi rezervele înapoia aripei stîngi ; Grupul
Istrati, compus din diviziile 7, 21 infanterie, 2 cavalerie şi resturile di
viziilor 2/3 şi 9/1 9 infanterie, pe linia Alexeeni, Sinteşti. Divizia 2
cavalerie, întărită cu infanterie, urma să opereze pe flancul drept al
grupului de armate, asigurînd legătura cu Armata 1 . In aceeaşi idee,
în dimineaţa de 21 noiembrie/4 decembrie, forurile supreme de
conducere militară au cerut Armatei 2, printr-o directivă, „a schimba
frontul şi a ocupa pe malul stîng al Teleajenului un front cu faţa la
vest, acoperind toate comunicaţiile, care de la munţii Carpaţi şi pînă la
Corlăteşti inclusiv (4 km sud-vest Ploieşti) duc spre răsărit" 84.
Din această directivă, ca şi din ordinul dat de generalul Constantin
Presan rezultă cu claritate intenţia comandamentului suprem român de
a constitui un front continuu, capabil să întîrzie înaintarea inamică. Mă
surile luate aveau semnificaţia uriaşă a faptului că România rămînea în
continuare în război, că eşecul înregistrat era doar temporar, că armata
r:-omână, sprijinită de întregul popor, nu era învinsă, ci, încrezătoare în
victorie, se pregătea de ripostă.
"' Lt.-co:onel Alexandru loaniţiu, op. cit., vol. II, p. 262.
521
Generalul de brigadă Ion G. Istrati, comandan
tul Diviziei 7 infanterie ( 15/28 august - decem
brie 1 9 16)
Totodată, în adîncimea dispozitivului propriu grupe special pregă

tite distrugeau tot ce putea folosi duşmanului (drumuri, poduri, căi fe
rate, silozuri etc.). In trei zile, bogata regiune petroliferă românească
a Văii Prahovei a fost transformată într-un imens rug incandescent.
In cursul zilelor de 2 1 noiembrie/4 decembrie şi 22 noiembrie/5 de
cembrie s-au desfăşurat din partea trupelor române cîteva riposte, care
au impus agresorului prudenţă, deci măsuri de siguranţă şi, în consecinţă,
un ritm redus al mişcărilor sale. Ele au avut loc atît în cadrul retragerii
Armatei 2, cit şi al Armatei 1 . Dintre forţele Armatei 2, sîtuaţia cea mai
dificilă o avea Corpul 2 armată (diviziile 12 şi 22 infanterie, brigăzile
2 şi 3 călăraşi), de la aripa stingă, care conform ordinului primit trebuia
să execute o deplasare de aproximativ 150 km. El a fost obligat să stră
bată un teren greu, timpul la dispoziţie fiind scurt, iar inamicul (Grupul
Morgen) vădindu-se deosebit de activ. Lupte crîncene s-au desfăşurat la
trecerile peste rîul Ialomiţa, în zona Tîrgovişte şi peste rîul Prahova, în
spaţiul localităţilor Floreşti şi Dărmăneşti. Din Armata 1 , Divizia 1/17 in
fanterie a acoperit trecerea trupelor pe la Ţigăneşti, pe rîul Ialomiţa,
pînă au afluit toate unităţile şi formaţiunile, după care a distrus podul
şi a continuat retragerea. Divizia IO infanterie, cu excepţia Regimentului
33 infanterie, a înregistrat mari pierderi. Regimentul 33 infanterie însă,
împreună cu unităţile de artilerie ale diviziei, a fost complet încercuit de
inamic, dar a reuşit să se salveze şi să înainteze spre Tîncăbeşti, cu un
batalion trecînd prin vad pîrîul Snagov, între localităţile Tîncăbeşti şi
Cocioc, ambele ocupate de adversar, iar cu cel de-al doilea batalion şi
artileria diviziei în direcţia localităţilor Lipia, Bojdani. Mai la sud, Grupul
528
Rezervoare de petrol incendiate de specialişti militari britanici, la Ploieşti, înainte de retragerea
armatei române
Apărării Dunării s-a sustras tentativelor de încercuire ale inamicului,

printr-o îndîrjită rezistenţă îndeosebi în zona localităţilor Mihăileşti şi
Bolintin. Cu toate pierderile suferite de unele unităţi şi mari unităţi,
epuizate fizic în urma unor marşuri şi lupte nesfîrşite, duşmanul nu a
reuşit să taie r::tragerea întregii armate române. Pe drumul spre Bucu
reşti, cîteva companii din mult încercata Divizie 2/5 infanterie au apărat
cu mult eroism o poziţie organizată în grabă între localităţile Chitila şi
Mogoşoaia, permiţînd astfel ca toate unităţile române să se retragă din
Bucureşti. 1n ziua de 23 noiembrie/6 decembrie, ora 12, un detaşament de
cavalerie şi două companii de infanterie germană au intrat în Bucureşti,
prin Calea Griviţei. în aceeaşi zi, considerată, pe bună dreptate de către
contemporanii acestui trist moment, drept „zi de doliu naţior.1.al, zăbranic
întins peste un întreg popor obidit care îşi vedea pămîntul şi capitala
ţării cotropite" 85, a sosit la Bucureşti şi feldmareşalul August von Mac
kensen. Incepea, astfel, o perioadă deosebit de grea, plină de umilinţe
şi de privaţiuni, dar în acelaşi timp, de noi şi viguroase acţiuni prin care
populaţia capitalei îşi exprima, aidoma întregului popor, hotărîrea de a
nu precupeţi nici un mijloc, oricît de neînsemnat, pentru a-şi arăta ade-
�• Petre Sturdza, Amintiri, Bucureşti, 1966, p. 261.
529
Trupe germane pe străzile
Bucureştiului, căzut sub
călcîiul ocupaţiei inamice
văratele sentimente : ură împotriva duşmanului cotropitor, dragoste pen

tru pămîntul străbun, dorinţa de a-l vedea cît mai curînd din nou liber.
După eforturi deosebite, marile unităţi şi unităţi române au reuşit,
pînă în seara de 24 noiembrie/7 decembrie, să constituie un front con
tinuu, pe aliniamentul general al rîurilor Cricov, Prahova şi Ialomiţa. In
zilele de 25-28 noiembrie/8-1 1 decembrie trupele române au angajat
lupte dîrze în scopul producerii de pierderi inamicului şi pregătirii unui
alt aliniament de apărare mai în adîncime, a�esta fiind jalonat de loca
lităţile Rîmnicu Sărat, Viziru, Dunăre şi sprijinit la nord de munţii
Buzăului. In acest spaţiu se aflau în apărare : Armata 2 română, între
munţii Buzăului şi calea ferată Ploieşti, Buzău ; Armata 1 română şi
Grupul Istrati, constituit din diviziile fostului "Grup de manevră"
în bătălia abia încheiată, şi trupele Grupului Apărării Dunării în conti
nuare, pînă la localitatea Urziceni ; între Urziceni şi fluviul Dunărea
se afla Corpul 4 armată rus.
Luptele cele mai aprige s-au desfăşurat la aripa dreaptă a frontu
lui, în fîşia de apărare a Armatei 2 române. Dispozitivul acesteia era ar
ticulat astfel : la dreapta (spre nord), Corpul 3 armată, cu diviziile 6 şi
3 infanterie, între rîul Buzău şi afluentul său Bîsca Chiojdului (la Cislău
şi respectiv Bîsceni), iar cu Divizia 1 6 infanterie, pe malul stîng al rîului
Cricov, la Ceptura ; la stînga (spre sud) era dispus Corpul 2 armată, de-a
lungul rîului Cricov, cu Divizia 1 2 infanterie la Loloiasca, Divizia 23 in
fanterie la Tomşani şi Divizia 22 infanterie la Inoteşti. In continuare,
pe malul Cricovului, se aflau forţele Armatei 1 române, iar mai spre
sud, pe malul răsăritean al rîului Prahova, pînă la confluenţa cu Ialo
miţa, erau dispuse trupele Grupului Istrati, care, împreună cu Armata 1 ,
constituiau Grupul d e armate Presan.
In dimineaţa de 25 noiembrie/8 decembrie, Grupul de armate Mac
kensen a trecut la ofensivă cu Armata 9 germană pe direcţia generală
Ploieşti, Buzău (în lungul căii ferate), iar cu Armata de Dunăre (coman
dant : general Robert Kosch) pe direcţia Urziceni, Făurei. Ulterior, Ar
mata 9 germană şi-a restructurat dispozitivul, operînd şi unele modifi·
530
LUPTELE DE PE CRICOV - IALOMIŢA. 25. 1 1/08. 1 2 - 30. 1 1/ 1 3. 12. 19 16
....
Trupe ruse
Trupe inamice
SITUAŢIA TRUPELOR LA DATA DE :
25. 1 1/8. 12. 1 9 1 6
- · - · -
-· - · -
27. 1 1 / 1 0. 12. 1 9 1 6
- · · -
- · · -
30. 1 1 / 1 3. 1 2. 1 9 1 6
Tun antiaerian din bateriile
însărcinate cu apărarea
Capitalei împotriva atacu-
rilor a'1iaţiei germane
cări de comandament, astfel că la aripa stîngă acţiona Grupul Krafft,

constituit din marile unităţi alpine germane şi austro-ungare ; la centru,
Grupul Morgen, întărit cu noi divizii, iar la aripa dreaptă Grupul Ki.ihne.
Acţiunile au avut aspecte variate. Astfel, în timp ce Corpul 3 armată a
rezistat atacurilor susţinute ale Corpului alpin, care făcea efortul în re
giunea muntoasă, Divizia 1 2 infanterie din Corpul 2 armată a contraatacat
flancul stîng al Grupului Morgen, care ocupase localităţile Loloiasca, Tom
şani şi Inoteşti, reuşind să le elibereze şi să respingă adversarul dincolo
de apa Cricovului.
In ziua următoare, 26 noiembrie/9 decembrie, trupele Grupulu!
de armate Presan au continuat să atace poziţiile inamice pînă spre
seară, cînd şi-a regrupat forţele, reuşind printr-un nou atac să eli
bereze satele : Inoteşti, Colceagul şi Degeraţi.
La 27 noiembrie/1 0 decembrie, în cea de-a treia zi a înfruntărilor
de pe aliniamentul general al rîurilor Cricov şi Ialomiţa, la ivirea zorilor,
duşmanul a reluat ofensiva pe întregul front al Armatei 2, atacînd cu
Grupul Krafft la stînga şi cu Grupul Morgen la dreapta. După o rezis-
tenţă tenace, Regimentul 3 vînători, de la flancul stîng al Corpului 3 ar
mată, s-a retras din localitatea Pătîrlagele, iar regimentele 22 şi 24 infan
terie, din Divizia 3 română, după lupte crîncene, au cedat o parte din
terenul pe care l-au disputat eroic. Mai la sud, pe malul răsăritean al
rîului Ialomiţa, unităţile din Grupul Istrati au respins toate încercările
de trecere ale inamicului peste rîul Ialomiţa.
In a patra zi (28 noiembrie/1 1 decembrie) a luptelor de apărare de
pe aliniamentul rîurilor Cricov, Prahova şi Ialomiţa, adversarul a reluat
ofensiva pe frontul Armatei 2 şi, concomitent, la aripa dreaptă a Arma
tei 1, spre comuna Vintileanca, obligînd trupele române să se retragă
spre Mizil, Ulmeni, Buzău. In acţiunile purtate în zona Ploieşti, Mizil
s-au remarcat îndeosebi ofiţerii şi soldaţii Corpului 2 armată, citaţi prin
tr-un ordin de zi, în care, între altele, se arăta : „In luptele îndîrjite ce
au avut loc de la Ploieşti pînă la Mizil v-aţi distins şi v-aţi sacrificat vi
tejeşte [ ... ]. Ajunşi în faţa oraşului Mizil cu efective reduse, aţi primit
să rezistaţi pe poziţie şi să contraatacaţi forţele superioare inamice. Aţi
luptat cu vitejie şi bravură şi n-aţi cedat pămîntul scump al ţării noastre
pînă nu v-aţi făcut datoria de ostaşi" 86 • In timp ce se derulau luptele
la care ne-am referit, Corpul 4 armată rus s-a regrupat în zona : Metelu,
Roşiori, Ţăndărei şi Piua Petrii. Ca urmare, în dimineaţa zilei următoare
(29 noiembrie/12 decembrie), unităţi din Grupul Kosch au trecut rîul
Ialomiţa.
După îndîrjita apărare de pe aliniamentul Cricov, Prahova, Buzău,
trupele Armatei 1 şi ale Grupului Istrati au fost deplasate în nordul Mol..:
dovei pentru refacere şi reorganizare, cu excepţia unor unităţi care au
fost trecute la Armata 2. Astfel, începînd cu data de 1/14 decembrie a
rămas în noul dispozitiv numai Armata 2 română, comandată de gene
ralul Alexand1·u Averescu, încadrată la dreapta de Armata 9 rusă, iar
la stînga de armatele 4 şi 6 ruse. Acesta este momentul începerii intro
ducerii masive în acţiune a forţelor ruse.
Armata 2 română era reconstituită pe două grupuri : Grupul „Vran
cea-Oituz" (fosta Armată de Nord), comandat de generalul de brigadă
Constantin Cristescu, format din Brigada 7 mixtă şi Divizia 15 infan
terie, şi Grupul "Rîmnic", comandat de generalul de brigadă Arthur Văi
toianu, format din diviziile : 1 (fosta Divizie 1/1 7 infanterie), 3, 6, 7 şi 1 2
infanterie.
Intre 1/14 şi 3/1 6 decembrie, forţele româno-ruse s-au retras şi au
executat regrupări succesive în ideea ocupării poziţiilor de pe aliniamen
tul Rîmnicu Sărat, Viziru. In acest timp, trupe din Armata 9 germană,
aflate în urmărire, au ajuns în seara de 3/16 decembrie cu capetele de
coloane pe linia rîului Buzău. La 3/16 decembrie 1916 au intervenit
schimbări în compunerea eşalonului de comandă supremă a „frontului ro
mân", structură militară aliată acum înfiinţată. Şeful statului român, re
gele Ferdinand, a devenit comandant suprem al „frontului român", si
tuaţie ce răspundea grijii permanente a guvernului României de a avea
18 BMMC, fond Diver�e li/, dosar nr. 75, f. 236.
533
Aspect din timpul bătăliei de la Rîmnicu Sărat (desen de epocă)
comanda supremă a armatei naţionale şi controlul operaţiilor militare

desfăşurate pe propriul teritoriu. Şeful de stat-major al „frontului ro
mân" a fost numit generalul rus Vladimir Vladimirovici Zaharov, întru
cît în dispozitiv intrau sau urmau să intre mai multe mari unităţi ruse.
Tot în ziua de 3/1 6 decembrie, Grupul de armate Presan a fost desfiinţat,
iar comandantul lui numit în funcţia de şef al Marelui Cartier General
al armatei române, înlocuindu-l pe generalul Dumitru Iliescu 87•
Dispozitivul forţelor ruso-române care se aflau în apărare pe ali
niamentul Carpaţii Orientali, Rîmnicu Sărat, Viziru, era alcătuit la data
de 7/20 decembrie din Armata 9 rusă (comandant : general Platon Alek
seevici Leciţki), compusă din şase corpuri de armată (2, 24, 26, 36 şi 40
de infanterie şi 5 .cavalerie), în dispozitiv de la nord-est localitatea Vatra
Dornei şi pînă la valea Slănicului ; Armata 2 română (comandant : gene
l"al de divizie Alexandru Averescu) între valea Slănic (inclusiv) şi locali
tatea Racoviţeni, avînd ca limită de despărţire intre cele două grupuri
componente muntele Furul, cota 1 417 metri (la nord, Grupul „Vrancea-
•• Arh. St. Buc., fond Casa regală, dosar nr. 98/1918, f. 1.
534
Colonelul Constantin Niculcea, comandant al
Brigăzii 2 din Divizia 1 infanterie aflată_ în
compunerea Grupului „Rlmnic"
Oituz", cu Divizia 15 infanterie în zona Oituz şi Brigada 7 mixtă în

zona Vrancea, iar la sud, Grupul nRîmnic", cu trei divizii - 3, 1 şi 6
infanterie - în primul eşalon şi cu două divizii - 12 şi 7 infanterie -
în rezervă) ; trei mari unităţi de cavalerie rusă au fost intercalate pe

parcurs în frontul român *, dar subordonate din punct de vedere ope
rativ comandantului Armatei 2 (Divizia 12 cavalerie rusă şi Divizia de
cavalerie Zaamurskaia, între Brigada 7 mixtă şi Divizia 3 infanterie
română, iar Divizia de cavalerie Tuzemna, în rezervă în zona localităţii
Dumitreşti) ; Armata 4 rusă (comandant : general Alekssandr Iosifovici
Ragoza), compusă din două corpuri de armată (8 şi 7), ocupa frontul din
tre localităţile Racoviţeni (exclusiv) şi Filipeşti (exclusiv), avînd Divizia
34 infanterie în rezervă, în zona Rîmnicu Sărat ; Armata 6 rusă (coman
dant : general Eris Khan Aliev) - fosta Armată de Dunăre -, compusă
din trei divizii, la vest de fluviul Dunărea, pe frontul dintre localităţile
Filipeşti (inclusiv) şi Viziru, şi alte patru mari unităţi în curs de transport
din Dobrogea ; la localitatea Adjud erau în curs de concentrare încă
două divizii ruse.
Inamicul a luat contactul cu forţele de pe acest nou aliniament de
apărare la data de 6/19 decembrie şi, după cîteva zile de pregătire, s-a
angajat în bătălia de la Rîmnicu Sărat, care a durat 6 zile (9/22-14/27 de
cembrie). Pentru străpungerea acestui aliniament, feldmareşalul August
von Mackensen a folosit toate cele 1 7 divizii ce le avea la dispoziţie, dis
locate astfel : Grupul Kosch (diviziile 2 1 7 infanterie germană, 1 1 infan-
* Divizia 12 cavalerie rusă (Usuriska) a fost introdusă pe front în ziua de 1 1/24 de
cembrie, la stînga Brigăzii 7 mixte, constituind împreună · cu această brigadă
Grupu l Mannerheim, iar Divizia de cavalerie Zaamurskaia a intrat pe front în
aceeaşi zi, în sectorul Năruja, Mă�ra, la dreapta Diviziei 3 infanterie română.
535
terie bavareză, 1 şi 1 2 infanterie bulgare şi 26 infanterie turcă în re
zervă) ocupa sectorul din dreapta, de la localitatea Viziru pînă la rîul
Buzău, localitatea Filipeşti (inclusiv), avînd în faţă Armata 6 rusă şi ele
mente din Armata 4 rusă ; Grupul Ki.ihne (diviziile 1 1 5, 1 09 infanterie
germane şi 301 infanterie austro-ungară) în sectorul dintre rîul Buzău
(localitatea Vişani), pînă la comuna Cochirleanca (inclusiv) ; Grupul
Morgen (diviziile 216 infanterie, 76 rezervă germane şi 1 2 infan
terie bavareză) în sectorul dintre Cochirleanca (exclusiv) şi Vadul So
reşti, axat chiar pe comunicaţia (calea ferată şi şoseaua) Buzău, Rîmnicu
Sărat. Ultimele două grupuri inamice aveau în faţă Armata 4 rusă şi
elemente ale Grupului „Rîmnic" ; Grupul Krafft (Divizia 73 infanterie şi
Corpul alpin) între Vadul Soreşti şi valea Zăbalei, afluent al rîului Putna
(inclusiv), avea în faţă Grupul „Rîmnic" ; în rezerva Armatei 9 germane
se aflau două divizii de infanterie (Divizia 41 în zona localităţii Caragele
şi Divizia 89 la localitatea Verneşti) ; Corpul de cavalerie Schmettow
(diviziile 6 şi 7 cavalerie) se afla în rezerva Grupului de armate Mac
kensen, în zona localităţii Vizireni, înapoia aripelor interioare ale gru
purilor Kosch şi Klihne.
·
La stînga Armatei 9 germane, între Yalea Zăbalei (exclusiv) şi valea

Slănic (inclusiv), se afla Grupul Gerok din Armata 1 austro-ungară,
dispus astfel : Grupul Ruiz (Divizia 2 1 8 infanterie germană şi Divi
zia 1 cavalerie austro-ungară), între valea Zăbalei (exclusiv) şi valea
Caşinului (inclusiv), avînd în faţă Brigada 7 mixtă şi Divizia 1 2 cava
lerie rusă, şi Grupul Staabs (Divizia 71 infanterie austro-ungară şi
Divizia 187 infanterie germană), între valea Caşinului (exclusiv) şi
Yalea Slănic (inclusiv), avînd în faţă Divizia 15 infanterie română. în
rezerva Grupului Gerok se afla Divizia 40 infanterie rezervă, la Tîrgu
Secuiesc. Grupul Gerok constituia aripa dreaptă a Armatei 1 austro
ungare, care făcea parte, împreună cu Armata 7 austro-ungară, din
Grupul de armate arhiducele Iosif.
Din informaţiile furnizate de aviaţie, la comandamentul Armatei
9 germane se ştia că pe aliniamentul : Zoiţa, Rîmnicu Sărat, rîul Buzău,
munţii Buzăului se afla organizată o poziţie de rezistenţă parte execu
tată, parte în curs de amenajare� Adăugind la acestea şi informaţiile
aduse de recunoaşterile efectuate de patrulele de cercetare şi de aviaţie,
inamicul a întocmit planul de ofensivă, care prevedea o acţiune combi
nată a Grupului de armate Mackensen şi a aripei drepte a Armatei 1
austro-ungare, pentru a strapunge frontul ruso-român şi a manevra
apoi în spatele forţelor ce se aflau în Moldova. In acest cadru, s-a hotărît ca
ofensiva să înceapă cel mai tîrziu la 9/22 decembrie, cu forţele de la flan
cul drept al Grupului Gerok (Divizia 1 cavalerie austro-ungară şi Di
vizia 2 1 8 infanterie germană), astfel ca în a treia zi să poată depăşi
creasta muntoasă în direcţia Năruj�, concomitent cu forţele flancului
stîng ale Armatei 9 germane. Ulterior, începînd de la 1 3/26 decembrie,
ofensiva trebuia extinsă şi spre nord în trecătorile Oituz, Uz şi Ghimeş.
Ca urmare, comandamentul inamic a hotărît ca lovitura principală să fie
executată cu forţele de la aripa stingă a Armatei 9, deci cu Grupul
Krafft, constituit din totalitatea marilor sale unităţi specializate pentru
536
Avion românesc, gata pentru o nouă misiune de luptă
lupta în teren muntos ; concomitent, o a doua lovitură urma să fie apli

cată cu diviziile 76 rezervă germană şi 1 2 infanterie bavareză (Grupul
Morgen) la nord de comunicaţia Rîmnicu Sărat, Buzău. Comandantul Ar
matei 9 germane urmărea ca, în paralel cu realizarea joncţiunii cu dreapta
Armatei 1 austro-ungare în regiunea muntoasă, să execute şi o manevră
de învăluirP. a flancului drept al Grupului „Rîmnic" prin zona localităţii
Dumitreşti şi ulterior „să hnpingă inamicul din munţi şi de pe linia
Rîmnicu Sărat, Focşani înspre sud, în terenul mocirlos de pe ambele
maluri ale rîului Rîmnicu Sărat, unde . se spera a-i produce grave pier
deri" 88• Grupul Klihne urma să fixeze forţele române şi ruse în ziua
de 9/22 decembrie şi să treacă la ofensivă a doua zi.
Prln această operaţie ofensivă se viza ca, printr-un atac combinat
al Armatei 1 austro-ungare (acum sub comanda arhiducelui Iosif) pe
văile Oituzului şi Uzului, în spatele forţelor româno-ruse şi al Grupului
de armate Mackensen între munţii Buzăului şi Rîmnicu Sărat, să fie
străpunsă aripa de sud a frontului oriental, iar armata română şi Româ
nia să fie definitiv scoase din război. Aceasta ar fi antrenat totodată eva
cuarea de către ruşi a unor importante teritorii la est de Carpaţii Pă
duroşi cucerite în vara lui 1916 şi, implicit, în final, ar fi dus la o înain
tare generală a inamicului pe întreaga jumătate de sud a frontului orien
tal. De altminteri, generalul Erich Ludendorff nota în memoriile · sale
că, în primul rînd, dat fiind sosirea iernii, era absolut necesară stăpînirea
liniei Dunăre, Siret, Trotuş 89•
81 Lt.-colonel Alexandru Ioaniţiu, op. Cit., voi. II, p. 272.

537
Ll:PTELE PENTRU APĂRAREA SUDULUI_MOLDOVEI. 109/22. 12. - 30.12. 19 16/12.0 1.19 17
Trune ruse
'ffn�·e13eT-ma110-11ustro
Trupe bLHgcre şi turce
SITUAŢIA TRUPELOR LA DATA DE :
::::::
:: :::a;::
06/2 1 . 1 2. 1916
I
1 4/27. 1 2. 1 9 1 6
-- · · -
1613 1 . 12. 1 916
(G.; Bg. ; Tc.)

- -
- � - 3 1 . 1 2. 1 9 1 6/13.0 1 . 1 9 1 7
In dimineaţa zilei de 9/22 decembrie s-a declanşat ofensiva inamică
pe întregul front. 1n zona muntoasă, timp de trei · zile, după atacuri re
petate, Corpul alpin şi Divizia 73 infanterie austro-ungară nu au putut
realiza nici un progres. Marile unităţi române ale Grupului " Rîmnic"
au apărat cu străşnicie poziţiile ce deţineau pe malul răsăritean al pîrîu
lui Cîlnău. Insă la intervalul dintre Armata 2 română şi Armata 4 rusă.,
Divizia 1 2 infanterie bavareză din Grupul Morgen şi Divizia 89 infan
terie germană, din rezerva Armatei 9, au reuşit, în a treia zi de ofen
sivă, să cucerească înălţimea cu cota 4 1 7, la sud-est de localitatea Raco
viţeni, care domina fîşia principală de apărare de pe valea Cîlnăului.
Ofensiva Grupului Kilhne a fost oprită printr-un puternic contraatac
executat de forţe ale Armatei 4 ruse, iar atacul Grupului Kosch respins
în urma unei lovituri ofensive aplicate de Armata 6 rusă în direcţia
localităţii Filipeşti. Corpul alpin a continuat şi în cursul zilei următoare
presiunea, determinînd retragerea regimentului din Divizia de cavalerie
Zaamurskaia, ceea ce a creat inamicului condiţii favorabile să pătrundă
pe la dreapta Diviziei 3 infanterie române şi să ocupe Dealul Sării şi
Vintilea•. Lupte aprige s-au consumat la joncţiunea dintre diviziile 3
şi 1 române, precum şi la flancul stîng al Diviziei 1 române. Ele au
continuat cu aceeaşi intensitate şi în ziua următoare ( 1 3/26 decembrie),
îndeosebi pe poziţiile de pe dealurile Marghiloman şi Şonticari. O bri
gadă de cavalerie din Divizia de cavalerie rusă Tuzemna, aflată în re
zervă la Dumitreşti, a intervenit în acţiune, dar a părăsit imediat cîmpul
de luptă, dind posibilitate inamicului să pătrundă prin intervalul rămas
liber dintre diviziile 3 şi 1 române şi să ocupe localitatea Spidele şi
dealul Farului . Inamicul încerca în continuare să învăluie flancurile
celor două divizii române. Regimentele 4 vînători şi 27 infanterie au
contraatacat şi au reuşit să reocupe parte din poziţii, dar au fost obligate
din nou să se retragă. Comandantul Armatei 2 a introdus în gruparea
de contraatac un batalion din Regimentul 1 6 infanterie, aflat în rezervă,
care a antrenat atît regimentele 4 vînători şi 27 infanterie, cit şi pe
cazaci. Sprijinite de focul precis al Regimentului 2 1 artilerie, aceste forţe
au recucerit dealul Farului şi au eliberat satul Spidele, iar pînă la că
derea serii dealurile Şonticari şi Marghiloman, restabilind poziţia de apă
rare aproape în întregime.
Luptele au continuat cu aceeaşi înverşunare şi în ultima zi a bătă
liei (14/2 7 decembrie). La flancul drept al Grupului „Rîmnic", ca şi în
zona de legătură dintre cele două grupuri ale Armatei 2 n;miâne, Corpul
alpin, întărit cu noi forţe de infanterie şi cavalerie, a realizat jonc
ţiunea cu Divizia 2 1 8 infanterie germană de la aripa dreaptă a Armatei 1
austro-ungare, concomitent cu un atac susţinut asupra Diviziei 3 infan
terie române şi Diviziei de cavalerie Zaamurskaia, pe care le-au obli
gat să se retragă pe direcţia localităţilor Jitia, Dumitreşti. Divi
zia 1 română, sub asaltul continuu al adversarului, a fost şi ea
nevoită să se replieze, spre seară, de pe poziţiile amenajate pe
dealurile Marghiloman şi Şonticari. După ocuparea de către inamic
a înălţimii cu cota 4 1 7, forţele Armatei 4 ruse au început o retragere
pe aliniamente succesive, cedînd în ziua de 14/27 decembrie oraşul Rîm-
539
Mitralieră românească în poziţie
nicu Sărat. Comandantul rus, apreciind cu acest eveniment bătălia din

zonă ca pierdută, a dat ordinul de retragere generală. Divizia 6 infan
terie română, rămînînd cu flancul stî�g descoperit, a primit şi ea ordin
de repliere. ln acest fel, Divizia 1 infanteri€: română, cu toate succesele
obţinute mai ales în ultimele două zile, s-a văzut izolată, cu flancurile
vulnerabile prin retragerea Diviziei 6 infanterie la sud, şi Diviziei 3
infanterie la nord ; replierea era singura soluţie posibilă. A doua zi, la
1 5/28 decembrie, trupele Grupului „Rîmnic" se aflau şi ele în retragere.
Ofensiva Grupului Kosch a făcut ca succesul să încline de partea
agresoruluf, care, în cea de a cincea zi a acţiunii, a ajuns în faţa pozi
ţiilor temeinic organizate de la localitatea Filipeşti şi gara Făurei.
Ca urmare a ocupării de către inamic a oraşului Rîmnicu Sărat, a
retragerii Armatei 4 ruse şi pierderii poziţiei de la Filipeşti şi Armata 6
rusă a început - în ziua de 1 5/28 decembrie - replierea spre alinia
mentul al treilea din adîncimea apărării. Astfel, după cele şase zile de
rezistenţă în cadrul bătăliei de pe aliniamentul Rîmnicu Sărat, Viziru,
în ziua de 1 5/28 decembrie forţele ruso-române se aflau în repliere
generală pe direcţiile Focşani şi Brăila.
Faţă de retragerea armatelor ruse, Marele Cartier General român
a dat şi el în ziua de 1 5/28 decembrie ordinul de repliere. Decizia co
manda1_11entului superior român de a coordona mişcările trupelor sale cu
cele ale aliatului rus, executînd o retragere sistematică printr-o defen
sivă activă, prin care inamicul să fie contraatacat permanent, pricinuin-
.54 0
Obuzier românesc aflat în poziţie de tragere
du-i pierderi, era singura în măsură să asigure forţelor atît de încercate

în bătălia din faţa Bucureştilor să se replieze pe la aripa stîngă şi să
bareze în final ofensiva Puterilor Centrale către valea Siretului. In
zilele de 1 6/29 şi 1 7/30 decembrie, luptînd în retragere, trupele Grupului
„Rîmnic" se aflau pe aliniamentul : Divizia 12 infanterie, între Dealul
Lung şi localitatea Roşcari ; Divizia 7 infanterie, între localităţile Roşcari
şi Bordeşti ; Divizia 6 infanterie, între satele Cîndeşti şi Slobozia ; în
rezervă : diviziile 3 infanterie la Odobasca şi 1 infanterie la Palanca.
Ţinînd seama de situaţia creată, Marele Cartier General român a
dat în seara de 1 8/31 decembrie un nou ordin care prevejea : „ I . Tru
pele ruso-române vor continua retragerea către Siret ; 2. Armatele 4 şi
6 ruse vor ocupa frontul Păţeşti, rîul Milcov, Boţîrlău, { . . . ] capetele de
pod de la Fundeni şi Brăila ; 3. Pentru coordonarea acţiunii Armata 2
va retrage aripa sa stingă înapoia Milcovului. In ziua de 1 9 decembrie
[stil vechi - n.n.] armata va ocupa frontul : plaiul Măgureni, Sovej a,
Bîrseşti, Poiana, Căprăria Păţeşti ; 4. Misiunea armatei este de a opri
"
cu orice preţ înaintarea inamicului către Oneşti, Adjud, Mărăşeşti" 90.
După bătălia de la Rîmnicu Sărat, forţele agresoare, trecînd la
urmărire în spaţiul dintre munţi şi Dunăre, au ajuns în faţa unui nou
aliniament pregătit pentru rezistenţă. Acesta cuprindea localităţile : Nă-
ta Lt.-colonel Alexandru Ioaniţiu, op. cit., vol. II, p. 276.
54 1
ruja (valea Putnei), Odobeşti, Focşani şi un cap de pod în zona Nămo
loasa. Din munţii Carpaţi aliniamentul trecea pe malul nordic al Mil
covului şi cobora pînă la rîul Siret. Menţinerea acestei poziţii era de
importanţă vitală deoarece ea reprezenta aripa strategică de sud a fron
tului oriental, care acum se întindea de la Marea Baltică pînă la Dunăre
şi Marea Neagră.
Văile Putnei şi Siretului au avut întotdeauna un rol important în
desfăşurarea acţiunilor militare. Ele continuă spre sud linia Carpaţilor
Răsăriteni şi închid posibilităţile de trecere din Moldova în Muntenia şi
invers, în porţiunea cea mai îngustă dintre munţi şi Dunăre - linia
generală Focşani, Nămoloasa, Galaţi. Rîul Siret, care aproape de văr
sarea în Dunăre formează o zonă mlăştinoasă, dificilă pentru acţiuni mi
litare importante, reprezintă o vale mai îngustă şi cu maluri joase în
sectorul dintre vărsarea Rîmnicului şi Putnei. Spre aceste locuri şi-a în
dreptat desigur atenţia şi inamicul : comunicaţia cu trecerea de la Nă
neşti, Fundeni, la nord-est de Nămoloasa unde era organizat un puternic
cap de pod. ,
Generalul Erich von Falkenhayn a apreciat că oboseala trupelor,
rezistenţa adversarului, ca şi condiţiile unei ierni aspre impuneau opri
rea ofensivei. Directiva primită de la comandamentul suprem german
la 1 8/3 1 decembrie prevedea însă că „Armata 9 germană va face efortul
spre Focşani pentru a cuceri teren în acea direcţiune [ ... ] Cucerirea tere
nului în direcţia nord rămîne o chestiune importantă, pentru a apropia
Armata 9 de aripa dreaptă a Grupului de armate al arhiducelui Iosif.
Este probabil că dincolo de Focşani nu se vor continua operaţiunile.
Aripa dreaptă a Armatei de Dunăre va atinge Siretul, pentru a-şi crea
condiţiuni favorabile de apărare" 91 • Rezultă, aşadar, că forţarea văii
Siretului nu se putea realiza decît concomitent cu ocuparea Focşanilor
şi a poziţiilor pe care trupele române le deţineau în Vrancea. Acţiunea
Armatei 9 germane trebuia coordonată cu cea a Grupului Gerok, cele
două grupări inamice urmînd să constituie în acest cadru un front co
mun, a cărui aripă stîngă era Vrancea, cu centrul pe Milcov, iar aripa
dreaptă pe Siret. Noi lupte aprige vor fi angajate la acest sfîrşit de an.
Ele au intrat în istorie sub denumirea generică de „bătălia de la Focşani
şi Siret".
Pentru executarea ordinului primit, în seara de 1 8/31 decembrie
comandantul Armatei 2 române a hotărît ca : Divizia 15 infanterie şi
Grupul Mannerheim să menţină poziţiile pe care se aflau ; Corpul 3
cavalerie Krîmov * împreună cu Divizia 1 2 cavalerie (Usuriska) să se
concentreze în valea superioară a Milcovului, între localităţile Vulcă
neasa şi Andreiaşul de Jos ; Divizia de cavalerie Tuzemna urma să fie
dispusă în comuna Clipiceşti ; Grupul „Rîmnic" să se retragă cu Di
vizia 1 2 infanterie în sectorul Căprăria, dealul Mesteacănului, Divizia 3
H General Erich von Falkenhayn, op. cit„ p. 206.

• Corpul 3 de cavalerie rusă avea în compunere Divizia l cazaci Don, Divizia
IO de cavalerie şi Divizia de cavalerie Tereţki.
542
Coloană de infanterie română în timpul deplasării spre aliniamentul de apărare de pe Sire•
(decembrie 19 16)
infanterie în sectorul dintre localităţile Arva şi Odobeşti, Divizia 6 in

fanterie între Odobeşti şi Păţeşti, iar Divizia 1 infanterie la Baloteşti, în
rezervă.
Conform ordinului, Grupul nRîmnic", după 36 ore de marş prin
terenuri accidentate şi păduroase, pe un timp nefavorabil, cu viscole pu
ternice, a ocupat poziţiile hotărîte pe malul de nord al rîului Milcov, cu
flancul drept pe localitatea Căprăria, unde, făcea legătura cu stînga Grupu
pului Mannerheim, iar cu flancul stîng la localitatea Păţeşti, unde era
j oncţiunea cu aripa dreaptă a Armatei 4 ruse. Dispozitivul grupului era
următorul : Divizia 12 infanterie de la localitatea Căprăria la dealul
Căprăria, Divizia 3 infanterie de la dealul Căprăria la Arva, Divizia 7
infanterie între Arva şi Odobeşti, iar Divizia 6 infanterie de la Odobeşti
la Păţeşti. Divizia 7 infanterie, care era iniţial în rezervă, a fost intro
dusă după executarea unui contraatac în primul eşalon, deoarece ina
micul a atacat tocmai în momentele cînd diviziile 12 şi 3 infanterie îşi
ocupau poziţiile. ln ziua de 20 decembrie 1 9 1 6/3 ianuarie 1 917, Divizia 1
infanterie a fost trecută la Grupul Mannerheim şi introdusă în dispo
zitiv la joncţiunea dintre cele două grupuri al Armatei 2, între Di
vizia 12 cavalerie rusă şi Divizia 12 infanterie română.
543
Baterie de artilerie călăreaţă în deplasare pentru ocuparea unei noi poziţii
Pe noul aliniament, Armata 2 română cuprindea - ca şi pma

acum - : Grupul „Rîmnic" (comandant : general Arthur Văitoianu), care
apăra sectorul Milcov (diviziile 1 2, 3, 7, şi 6 infanterie) şi Grupul Man
nerheim, care apăra sectorul Vrancei (Soveja, Năruja, Zăbala) cu 5 mari
unităţi (Divizia 1 infanterie, Brigada 7 mixtă, 2 divizii cavalerie ruse
- 12 şi Tuzemna - şi Brigada 5 călăraşi). La dreapta Armatei 2 era
Divizia 15 infanterie, în zona Caşin, subordonată temporar Corpului 4 0
armată, d i n Armata 9 rusă, iar la stînga se afla Armata 4 rusă.
Aşa cum se observă, ca urmare a introducerii unor noi trupe ruse
pe frontul român, în cadrul procesului de reorganizare din mers a dis
pozitivului strategic de apărare s-a recurs la o subordonare a unor mari
unităţi române faţă de comandamentele ruse şi invers, toate acestea ră
mînînd, însă, sub autoritatea comandamentului suprem român. Coope
rarea între forţele române şi ruse va conduce în cele din urmă la opri
rea ofensivei Puterilor Centrale.
La 22 decembrie 1 9 1 6/4 ianuarie 1 9 1 7 forţele adverse erau dispuse
astfel : Grupul Gerok, în sectorul Oituz, Vrancea ; în sectorul Odobeşti,
în faţa Grupului „Rîmnic", acţiona Grupul Krafft ; în sectorul Focşani
se afla Grupul Morgen, care acţiona împotriva forţelor de la aripa
dreaptă a Armatei 4 ruse ; grupurile Ki.ihne şi Kosch se aflau în sec
torul Siretului.
In faţa trupelor Armatei 2 române acţionau trei grupuri inamice :
.
Staabs, Ruiz - din Grupul Gerok - şi Krafft. In ziua de 22 decembrie
1 9 1 6/4 ianuarie 1 91 7, Grupul Staabs a trecut la ofensivă, introduc.fad
în primul eşalon, între diviziile 1 8 7 germană şi 7 1 austro-ungară. Di-
544
Acţiune de bombardament a aviaţiei române
v1zia 49 infanterie germană, pe care o păstrase pînă atrmci în rezervă.

A doua zi, Grupul Ruiz a atacat frontul Brigăzii 7 mixte la muntele
Răchitaşul. Concomitent, s-a produs un puternic atac din partea Grupu
lui Krafft şi a două divizii din Grupul Morgen. Obiectivul urmărit
de inamic îl reprezenta Măgura Odobeştilor, cota 1001 metri, poziţie
cheie pentru controlul zonei.
Generalul Erich von Falkenhayn a concentrat aici, într-un atac
dublu învăluitor, eforturile grupurilor Krafft şi Morgen. Lovitura prin
cipală a fost executată asupra diviziilor 12 şi 1 infanterie române. Di
vizia 12 infanterie, după o eroică rezistenţă de două zile (23 decembrie/
1 9 1 6/5 ianuarie 1 9 1 7 şi 24 decembrie 1 9 1 6/6 ianuarie 1 9 1 7), pe pozi
ţiile de pe dealul Gorunului, situat pe versantul de est al Măgurei
Odobeştilor, s-a repliat spre schitul Tarniţa şi cota 1 0 0 1 . Un batalion
din Regimentul 4 infanterie „Argeş" (Divizia 3 infanterie) a apărat cu
pilduitoare energie cota 1001 de pe vîrful Măgura Odobeştilor. Maiorul
Ioan Bălan, comandantul batalionului, împrermă cu soldaţii săi, a dus
lupta corp la corp cu inamicul, folosind baioneta, timp de o oră şi
j umătate. Subunitatea a rezistat pînă la ultimul combatant, lăsînd pe
teren peste 1 70 de morţi şi răniţi, între care şi comandantul batalionu
lui, care, rănit, a fost luat prizonier.
Stăpîn pe poziţia dominantă a Măgurei Odobeştilor, adversarul a
continuat ofensiva în ziua de 25 decembrie 1 9 1 6/7 ianuarie 1 9 1 7 , atacînd
frontul Diviziei 6 infanterie române, cu 2 divizii (89 infanterie ger
mană . şi 1 2 infanterie bavareză) din Grupul Morgen şi Divizia 7 1 in-
545
a
Poziţii de apărare organizate de armata rom!nll după stabilizarea fr ontului
b
în sudul Moldovei (fotografii aeriene) : Bilieşti (a), Făurei (b), Suraia (c)
Piesă de artilerie grea, din dotarea armatei române, în poziţie de tragere
fanterie austro-ungară din Grupul Krafft. El a reuşit să pună stăpînire

pe localităţile Odobeşti, Păţeşti, Focşani.
Pînă la data de 31 decembrie 1 9 1 6/ 1 3 ianuarie 1 9 1 7, Armata 2, sub
presiunea inamicului, şi-a repliat forţele şi le-a regrupat astfel : Grupul
Grigorescu, recent constituit (Divizia 15 infanterie şi Brigada 7 mixtă),
pe aliniamentul vest Mănăstirea Caşin, poiana Coada Văii Babei, vest
localitatea Răcoasa, vîrful Momîia (cota 625) ; Grupul Mannerheim (Di
vizia 12 cavalerie rusă, Divizia cavalerie Tuzemna şi Divizia 1 infan
terie română), pe aliniamentul vîrful Momîia, Şerbeşti ; Grupul " Rîm
nic" (diviziile 1 2, 3 şi 6 infanterie) pe aliniamentul Şerbeşti, Oleşeşti ;
în rezerva armatei - Divizia 7 infanterie, la Satul Nou.
A doua zi, 27 decembrie 1 9 1 6/9 ianuarie 1 9 1 7, însă, Grupul Staabs
a atacat din nou forţele Grupului Grigorescu, pe dealul Mărăştilor şi la
vîrful Momîia, cu intenţia clară de a pătrunde pe valea Trotuşului pe
direcţia Cîmpuri, Pralea, Căiuţi. In aceeaşi zi, comandamentul român
ordona : „Inamicul, care arată o activitate specială contra trupelor ge
neralului Averescu, ameninţă din ce în ce a pătrunde frontul în această
regiune şi a ne obliga să ne retragem pe poziţia Siret, Trotuş, ceea ce
ar însemna pierderea liniei noastre de comunicaţie Tecuci, Mărăşeşti şi
liniile de pe valea Siretului şi Trotuşului, artere vitale ale întregului
front român. Importanţa acestei consideraţiuni ne obligă de a lua toate
548
măsurile posibile pentru a împiedica inamicul de a pune în execuţie
intenţiunile sale" 92• In aceste condiţii, s-a ordonat Armatei 4 ruse să-şi
prelungească aripa dreaptă pînă la localitatea Ireşti, înlocuind forţele
române din acest sector de front. Cu această remaniere de dispozitiv,
Armata 2 română şi-a putut recupera două divizii (6 şi 7 infanterie), pe
care le-a trecut în rezerva Grupului Grigorescu. De cealaltă parte, co
mandamentul suprem german al trupelor ce acţionau pe frontul româ
nesc a dat ordinul de oprire a ofensivei şi trecerea la apărare. Cu toate
acestea, în sectorul Grupului Grigorescu, Grupul Gerok manifesta încă
veleităţi ofensive, care au dus la angajarea luptelor de la Pralea. In
această zonă, între dealul Arşiţa Mocanului şi satul Răcoasa, inamicul
realizase un intrînd, pe un front larg de 15 km şi cu o adîncime de
4-5 km, spre valea Trotuşului, de care îl despărţea doar 1 5-20 km .
Sesizînd pregătirile ofensive ale duşmanului, generalul Alexandru
Averescu a hotărît să le- contracareze printr-o acţiune care să împingă
centrul sectorului Grupului Grigorescu pe aliniamentul : dealul Drăgan,
Poiana Coada Văii Babei (cota 772), Poiana la I ncărcătoarea (cota 7 1 1 ).
In acest scop, la 29 decembrie 1 9 1 6/1 1 ianuarie 1 9 1 7, generalul .Ave
rescu a comunicat generalului Grigorescu misiunea şi forţele de întărire
ce i se puneau la dispoziţie. Pe baza informaţiilor despre inamic şi a
misiunii primite, generalul Grigorescu şi-a regrupat marile unităţi, pe
care le-a dispus astfel : Divizia 15 infanterie în sectorul dealul Bîtca
Carelor, dealul Piscul Raţei, dealul Arşiţa Mocanului, pînă la cota 799
(la Paltin) ; Divizia 7 infanterie şi Brigada 5 călăraşi în sectorul cota 799
(la Paltin), cota 707 (Poiana Suiu) ; Divizia 1 cazaci de Don pe alinia
mentul cotelor 707, 645, 5 1 6 ; Brigada 7 mixtă în sectorul cota 516, dealul
Budiului, satul Răcoasa, vîrful Momîia (cota 625) ; în rezerva Grupului
Grigorescu : Divizia 12 infanterie la localitatea Verdea şi Brigada 4 călă...,
raşi, întărită cu un regiment infanterie, la comuna Caşin ; în rezerva
generală a Armatei 2 Divizia 6 infanterie la Fiţioneşti.
-
In faţa acestor forţe, Grupul Gerok avea grupate următoarele mari

unităţi : Divizia 71 infanterie austro-ungară şi Regimentul 36 infanterie
german, în sectorul dealul Petrişului, dealul Fundul Lărguţei, în faţa
dreptei şi centrului Diviziei 15 infanterie române ; Divizia 1 cavalerie
austro-ungară şi Regimentul 20 vînători, pe aliniamentul dealul Feti
şoara, dealul Drăgan, în faţa flancului stîng al Diviziei 1 5 infanterie
române ; Divizia 2 1 8 infanterie germană în sectorul cotelor 772 şi 7 1 1 ,
localitatea Mărăşti, vîrful Momîia, î n faţa Diviziei 7 infanterie române,
Diviziei 1 cazaci de Don şi Brigăzii 7 mixte. Dispunînd de o puternică
grupare de forţe, inamicul a devansat însă ofensiva română, atacînd la
31 decembrie 1 9 1 6/ 1 3 ianuarie 1 9 1 7 şi cucerind cota 772, aflată la centrul
intrîndului, pe direcţia localităţii Pralea. Dar a doua zi, la ora 13, au por
nit la atac unităţile Grupului Grigorescu, la care s-a asociat şi Divizia 1 2
infanterie română. Ostaşii Diviziei 1 5 infanterie, după o îndîrjită luptă la
u Const. Kiriţescu, op. cit., vol. II, p. 278.
549
Piesă de artilerie rusă în poziţie de tragere
baionetă şi cu grenade, au reuşit să se instaleze pe dealul Petricelelor,

de unde ulterior au fost respinşi pe dealul Drăgan. In acelaşi timp, Di
vizia 7 infanterie a pus stăpînire pe Poiana Cireşului şi Poiana Secătura
Catanei, dar nu a putut relua cota 772. Divizia 12 infanterie română,
împreună cu Divizia 1 cazaci de Don, atacînd în direcţia Mărăşti, a
reuşit să se fixeze, după două zile de lupte înverşunate, pe dealurile
Vîrla nului şi Drăgoteştilor, ajungînd pînă în valea pîrîului Limpejoara,
realizînd o înaintare de aproximativ 2 km. Numeroase atacuri şi contra
atacuri îndîrjite au fost executate pentru stăpînirea înălţimilor Poiana,
la l ncărcătoarea şi Coada Văii Babei.
La capătul acestor zile de luptă, trupele române, deşi au avut pier
deri grele - aproximativ 1 50/o d in efectivele angajate - şi nu au pus
stăpînire pe toate obiectivele fixate, au reuşit să rectifice linia fron
tului pe poziţii mai avantajoase, pătrunzînd în dispozitivul inamic pe
adîncimi variind între 2 şi 4 km, creînd condiţii favorabile de lovire a
adversarului prin foc de artilerie. l naintarea forţelor agresoare era, ast
fel, definitiv stopată în momentul în care o iarnă deosebit de grea cu
prinsese munţii, pădurile şi văile apărate cu atîta înverşunare de ostaşii
români. „Acum trei luni am aşezat Divizia 15 la hotare pe culmile Car
paţilor ca să păzească pămîntul patriei spre a nu fi călcat de duşmani.
Spre adînca mea mulţumire - se arăta în ! naltul ordin de zi al coman
dantului suprem al armatei române, dat în onoarea vitezelor trupe -
această strajă a rămas neclintită cu toate atacurile furioase ale inami-
550
Vedetă a marinei militare române, amenajată pentru vinătoarea antisubmarină,
într-o misiune de patrulare pe Marea Neagră
eului" 93• Faptele de arme ale Diviziei 1 5 infanterie - supranumită „di

vizia de fier" - aflată sub comanda generalului Eremia Grigorescu, se
înscriu, astfel, cu maj uscule în cartea epopeei naţionale ca un strălucit
exemplu de împlinire a datoriei faţă de patrie şi neam.
în contextul acţiunilor ce s-au desfăşurat în cursul lunii decem

brie 1 9 1 6 pe frontul român, problema apărării Deltei Dunării a constituit
o situaţie specială, care s-a menţinut pînă la sfîrşitul primului război
mondial. Eventualitatea unui atac inamic asupra deltei dinspre uscat a
început să constituie o preocupare pentru comandamentul român imediat
după încheierea retragerii trupelor ruse din Dobrogea. Inamicul ocu
pase oraşele Tulcea şi Isaccea, iar la Constanţa comandamentul german
organizase o bază de hidroplane, bombardînd aerian aproape zilnic Sulina.
La insistenţa P.ărţii române, comandantul forţelor ruse din Marea Neagră
a adus din Rusia o divizie de infanterie marină, care s-a instalat pe
malul Dunării, de la gura braţului Sfîntu Gheorghe şi pînă la ceatalul
Chiliei. La adăpostul acestui front s-au organizat, la Sulina şi Chilia,
două importante baze de operaţii, de unde monitoarele române se de
plasau pentru a asigura trecerea de nave comerciale şi şlepuri din zona
porturilor Brăila, Galaţi spre Chilia. Datorită condiţiilor specifice ale
Deltei Dunării, ca şi modului cum a fost organizată apărarea acesteia,
oa „ Monitorul oficial", nr. 232 din 6/19 ia::iuarie 1917, p. 7573.
55 1
Baterie de artilerie antiaerianl ru;nanească la Sulina, pe nulul Mlrii Negre
inamicul a fost obligat a se rezuma doar la amenajarea unor poziţii de

fensive la Tulcea şi Isaccea, prevăzute cu artilerie grea şi proiectoare,
care să fie în măsură să contracareze o eventuală acţiune ofensivă ro
mâno-rusă dinspre deltă 94.
Timp de 40 de zile cît a durat retragerea forţelor române dintre

Argeş şi Siret, inamicul a străbătut o distanţă de aproximativ 200 km,
ceea ce corespunde unui ritm mediu de 4-6 km în 24 de ore. Acest
fapt dovedeşte că adversarul a executat urmărirea cu prmlenţă şi că a
fost obligat să înfrunte numeroase şi bine organizate rezistenţe succe
sive, care i-au pricinuit mari pierderi. In acest fel capacitatea ofensivă a
trupelor de invazie a fost redusă treptat, punîndu-le în situaţia de a nu
mai putea continua înaintarea şi a trece în final la apărare. Forţele ro
mâne au avut de luptat şi în etapa replierii cu un adversar superior
numeric, care a utilizat în zonele muntoase trupe special organizate, do
tate şi instruite, cum au fost Corpul alpin şi brigăzile de munte aus
triece.
Diviziile de infanterie române, deşi supuse la eforturi deosebite
după atîtea încercări şi mult reduse ca efective, au făcut faţă cu
eroism frecventelor acţiuni de flanc ale adversarului, reuşind să se
decroşeze în mod oportun, evitînd încercuirile şi producînd severe pier-
" Nico:ae Bârdeanu, Dan Nico:aescu, op. cit., p. 301-302.
Hidroavion german�doborît la Sulina de artileria antiaeriană românit
deri urmăritorilor. S-a dovedit, ca şi în alte acţiuni, superioara rezis

tenţă la eforturi a soldatului român, ca şi admirabila sa putere de jertfă.
După patru luni şi jumătate de lupte neîntrerupte, campania anu
lui 1 9 1 6 pe frontul român se încheiase. De acum înainte, timp de aproape
a jumătate de an, războiul de poziţie îşi va materializa caracteristicile
statice, tulburate din cînd în cînd de trageri ale artileriei şi unele acţiuni
de luptă cu caracter local.
Cu toate marile pierderi în oameni şi materiale, cu tot calvarul
unei neobişnuit de grele retrageri, armata română nu a putut fi nimicită,
iar inamicul nu şi-a putut realiza planul propus, de a scoate România
din război. Generalul Erich Ludendorff aprecia, la sfîrşitul campaniei din
1 9 1 6 de pe frontul românesc, că situaţia militară generală a Puterilor
Centrale se înrăutătise ca urmare a eforturilor făcute de armata română
„Obţinusem rezult�tele care erau posibile de obţinut, dar trebuia în
acelaşi timp să lăsăm în Dobrogea şi în Muntenia forţe pe care înainte
de intrarea în război a României noi le folosiserăm pe frontul oriental
şi pe frontul occidental sau chiar în Macedonia. In pofida victoriei repur·
tate asupra armatei române - concluziona generalul Erich Ludendorff -
noi eram mai slabi în ceea ce priveşte conducerea generală a războiu
lui" ss . Enormele sacrificii ale românilor nu fuseseră zadarnice. Curînd,
9s Apud Lt.-colonel Alexandru Io3niţiu, op. cit., voi. II, p. 278.
553
Ţărani români refugiindu-se din cal �a trupelor in'ladatoare
ei vor relua lupta pentru eliberarea integrală a ţării şi refacerea ei în

hotarele Daciei de odinioară . .
Aşadar, în conjunctura complexă şi deosebit de grea creată după
bătălia de la Argeş, Neajlov, armata română s-a repliat în ordine, îm
potrivindu-se pe toate poziţiile favorabile şi încetinind înaintarea for·
ţelor inamice în cîmpia Munteniei prin acţiuni energice, care au produs
agresorului numeroase pierderi . Armata română a dovedit astfel capaci
tatea de a desfă'?ura o repliere elastică şi organizată sub presiunea con
vergentă a inamicului ; deşi cu rîndurile rărite, mărşăluind zile şi nopţi,
fără răgaz, pe drumuri desfundate spre noile poziţii de rezistenţă, tru
pele române s-au apărat metodic, demonstrînd prin fapte de arme me
morabile dragostea neţărmurită faţă de pămîntul străbun şi totodată
adeziunea la idealul unităţii şi independenţei naţionale. Comandamentul
suprem român a luat în tot acest timp măsuri eficace pentru stabilirea
legăturii operative între forţele din Muntenia şi cele ce acţionau pe linia
Carpaţilor Orientali, reuşind să păstreze deseori iniţiativa în luptă.
Aici, la „marginea Moldovei - se arăta într-un comentariu militar
britanic - aliaţii noştri nu pierduseră nicăieri iniţiativa mişcărilor. La
atacurile inamicului ei răspundeau regulat cu contraatacuri" 96. Găsim la
în această formulare recunoaşterea capacităţii comandamentelor române
11 Campania română din 1916, p. 102.
554
de a organiza şi desfăşura cu succes lupta de apărare, ripostele ofensive
şi replierea pe aliniamente succesive. Intenţiile duşmanului de a lua sub
control comunicaţia Tecuci, Mărăşeşti şi liniile văilor Siretului şi Trotu
şului au eşuat tocmai datorită apărării ferme executate de trupele ro
mâne, bine conduse de comandanţii lor. Armata română nu pierduse
războiul şi va dovedi curînd că era capabilă să-l cîştige, să-şi îndepli
nească misiunile încredinţate. Prezenţa ei la porţile Moldovei, unde a
fost zăgăzuită ofensiva conjugată germano-austro-ungaro-bulgaro
turcă, asigura identitatea României libere, armata română fiind decisă să
continue lupta pentru înfrîngerea şi alungarea agresorilor de pe pă
mîntul patriei.
In cursul lunilor noiembrie-decembrie 1 9 1 6 , armata română a des
făşurat operaţii a căror însemnătate răzbate nu numai din spaţiul ori
timpul de desfăşurare, cît mai cu seamă din implicaţiile pe care le-au
avut pentru evoluţia ulterioară a frontului român şi, în speţă, a însăşi
situaţiei ţării. 1n pofida unor greutăţi datorate insuficientei dotări, echi
pări şi înzestrări a trupelor, a neajunsurilor înregistrate în transmiterea
ord inelor, a cunoaşterii exacte a situaţiei inamicului ori a defecţiunilor
existente în cooperarea cu aliaţii, comandamentul român a dat dovadă
de o justă înţelegere a situaţiei frontului, dînd cele mai potrivite ordine,
în deplină concordanţă cu ţelurile urmărite, în vreme ce unităţile, ostaşii
�i ofiţerii au dovedit alese virtuţi, toate puse în slujba apărării terito
riului naţional de trupele inamice invadatoare. Astfel, în condiţiile grele
în care s-au desfăşurat acţiunile pentru apărarea şi menţinerea Olteniei
şi a trecătorilor montane din această regiune, unităţile române, combi
nînd acţiunile defensive cu contraatacuri şi contralovituri executate în
flancul şi spatele adversarului, au reuşit să învingă un inamic mult supe
rior, ce căuta să pătrundă cît mai adînc în teritoriul de la est de Olt.
Şarjele de la Robăneşti şi Prunaru reprezintă o elocventă dovadă a ceea
ce eroismul unui popor întreg este capabil să facă atunci cînd este ani
mat de sentimentul împlinirii datoriei de apărare a ţării. La rîndul lor,
bătăliile de la Argeş, Neajlov, de pe Cricov, Prahova şi Buzău, de l a
Rîmnicu Sărat ş i Caşin demonstrează că ş i în condiţii deosebit d e grele
armata română a fost în măsură să cont:uabalanseze si să diminueze su
perioritatea adversarului în efective şi tehnică militară .
Luptele din lunile noiembrie-decembrie 1 9 1 6 au scos încă o dată
în evidenţă caracteristici ale relaţiilor existente între România şi aliaţi.
Ca şi în restul campaniei anului 1916, a continuat şi acum furnizarea de
material de război, dar nu în cantităţile şi ritmul prevăzute prin conven
ţiile încheiate, ceea ce a influenţat capacitatea combativă a armatei ro
mâne. Aşa de pildă, din Rusia au sosit arme şi cai, iar din Franţa s-au
expediat spre România, prin portul rus Arhanghelsk, însemnate canti
tăţi de arme, muniţii şi echipament, fără însă ca să şi ajungă pînă la
sfîrşitul anului integral la destinaţie. I n relaţiile de comandament dintre
armatele române şi ruse au existat numeroase defecţiuni cu efecte im
portante în buna desfăşurare a unor operaţii. Neintervenţia ori intrarea
tîrzie în luptă a unor unităţi ruse au îngreuiat mult acţiunea trupelor
române. Lipsa de coordonare dintre comandamente, ca şi întîrzierea pri-
555
mirii diferitelor ordine la trupe au fost de natură să zădărnicească unele
operaţii. Acestea vor constitui tot atîtea învăţăminte pentru comanda
mentul român pentru campania anului 1 9 1 7, privită încă de pe acum
cu încredere şi speranţă în victoria finală. O exprima la 1/14 ianuarie
1 9 1 7, într-un I nalt ordin de zi, şeful statului român, care se adresa tu
turor ostaşilor armatei române : „Lumea întreagă se uită la voi, iar ţara
se sprijină pe voi ca pe scutul ei, cu mine ea aşteaptă să faceţi zid din
piepturile voastre, spre apărarea scumpei noastre ţări, să duceţi dra
pelele române la izbîndă. Aduceţi-vă aminte că vă luptaţi pentru pă
mîntul strămoşesc, pentru copiii şi părinţii voştri, pentru fraţii voştri de
dincolo de hotare, că, prin biruinţă, le veţi pregăti un viitor mai fericit !
Vă salut astăzi cu recunoştinţă şi cu încredere în viitor" 97.
Viitorul a îndreptăţit speranţele şi încrederea întregii naţiuni. După
numai o jumătate de an, pe cîmpurile de luptă de la Mărăşti, Mărăşeşti
şi Oituz aveau să fluture victorioase d-:-apelele vestitoare ale libertă tii ·
româneşti.
97 „Monitorul oficial", nr. 229 din 1/14 ianuarie 1917, p. 7553.
Capitolul X
ÎNVĂŢĂMINTE
POLITICO-MILITARE
DESPRINSE DIN CAMPANIA
ANULUI 1916
Parte componentă a războiului pentru eliberare naţională, campania

militară din anul 1 9 1 6 a constituit unul d intre cele mai disputate capi
tole ale participării României la prima conflagraţie mondială. Necesi
t atea şi utilitatea analizei minuţioase şi oportune a învăţămintelor şi
concluziilor operaţiilor armatei române în 1 9 1 6 au fost relevate de
numeroşi istorici, oameni de ştiinţă şi de cultură, gînditori şi specia
lişti militari, care au manifestat în acest sens un interes aparte. Imediat
după încheierea primului război mondial acest interes a fost covîrşitor
şi este explicabil de ce. „Lumea românească era dornică, însetată, de a
şti ce s-a petrecut cu noi în războiul ce am întreprins pentru o cauză
asa de sfîntă" 1.
·
Dezbaterea conţinutului şi consecinţelor campaniei militare din

1 9 1 6 a însemnat de fapt o adevărată luptă de opinii în cadrul căreia s-au
afirmat puncte de vedere divergente, contradictorii, unele dintre ele ne
lipsite de caracter pătimaş, partizan, cum se întîmplă adesea după un eve
niment major ai cărui principali „actori" continuau să ocupe poziţii în
semnate în viaţa publică. Unele dintre aceste opinii escamotau adevărul
istoric, înăbuşindu-l în prezentări exagerate, care deformau altitudinea
reală a evenimentelor politico-militare din această campanie. Altele afişau
atitudini negativiste, care sub mantia unui hipercriticism, nu făceau
uneori altceva decît să minimalizeze lupta eroică a poporului nostru şi a
armatei sale, eforturile şi sacrificiile considerabile pentru stăvilirea inva
datorilor, pentru apărarea gliei străbune. In aceste condiţii se impunea o
cercetare minuţioasă a bogatei experienţe obţinută în campania şi bătă
liile desfăşurate în scopul legitim al întregirii neamului, deoarece - după
cum sublinia Octavian Goga - „numai din această investigaţie migă
loasă şi dreaptă se poate naşte un criticism sănătos, dincolo de florile
• Generalul C. Găvănescul, Războiul nostru pentru întregirea neamului, Iaşi, 1918,

p. III.
557
retoricei deşarte şi dincolo de regiunile glaciale ale scepticismului
sterp" 2•
Cu toate lacunele şi interpretările eronate ale campaniei militare
din 1916, corectate, de altfel, pe parcurs, analiza acesteia, începută incă în
timpul războiului, continuată î n epoca interbelică şi în perioada de după
cea de-a doua conflagraţie mondială, pînă în zilele noastre, a relevat im
portanţa ei ca una din cele mai glorioase pagini ale luptei poporului
român şi a armatei sale pentru eliberarea naţională. Este elocventă în
acest sens concluzia la care a ajuns un repu tat analist străin al parti
cipării României la primul război mondial. Referindu-se la însemnătatea
campaniei armatei române din anul 1 9 1 6, el consideră că ea „a pecetluit
soarta Austro-Ungariei şi a făcut posibilă realizarea unităţii naţionale
româneşti" 3• In cadrul acestei investigaţii au fost sintetizate şi relie
fate învăţăminte şi concluzii politico-militare de certă valoare teoretică
şi practică, îmbogăţind cu contribuţii noi înţelegerea şi aprofundarea
locului şi rolului campaniei din 1 9 1 6 . în patrimoniul militar naţional , în
dezvoltarea gîndirii, doctrinei şi artei militare ale poporului român.
INVATAMINTE DE ORDIN Analiza conţinutului şi trăsăturilor

POLITICO-DOCTRINAR ALE
CAMPANIEI DIN ANUL 1916
primei campanii pe frontul român,
desfăşurate de ansamblul organismu-
lui militar naţional, degajă o gamă
largă şi variată de învăţăminte şi concluzii de natură politico-militară
privind conceperea şi desfăşurarea acţiunilor de luptă, organizarea, în
zestrarea, instruirea şi educarea trupelor, influenţa variabilă a diver
şilor factori de natură obiectivă şi subiectivă în evoluţia situaţiei mili
tare. In cadrul lor, locul central îl ocupă învăţămintele politico-doctri
nare, deoarece ele dezvăluie scopul, conţinutul şi direcţiile principale d e
efort ale campaniei din 1 9 1 6, relevă rolul s i semnificatia acestei a în ·
ansamblul războiului de eliberare al României :

Analiza şi înţelegerea învăţămintelor de ordin politico-doctrinar
necesită sublinierea cadrului istoric al tampaniei din 1 9 1 6 prin schiţarea
bilanţului ei militar.
Prima campanie de pe frontul român s-a desfăşurat de-a lungul a
1 35 de zile, adică de la 1 5/27 august, cînd trupele noastre se avîntau
peste Carpaţi, pînă la 28 decembrie 1 9 1 6/ 1 0 ianuarie 1 9 1 7, cînd armata
română, în cooperare cu forţele ruse, a reuşit să stăvilească definitiv
înaintarea invadatorului pe Carpaţii Răsăriteni şi pe cursurile inferioare
ale Putnei, Siretului şi Dunării.
După declanşarea operaţiei de eliberare a Transilvaniei, armatele
române, sub presiunea forţelor Puterilor Centrale, au fost silite să se
2 Octavian Goga, Prefaţă la Campania română din 1 916, I aşi, 1918, p. IV.
3 Gle:in E. Torrey, The Romanian campaign of 1 916 : its impact of the belligerents,
în War and Society in East Central Europe, vol. IX, East Central European so
ciety in World War I, New York, 1985, p. 542.
558
retragă treptat, inamicul cotropind vremelnic Oltenia, Muntenia şi Do
brogea, ceea ce reprezenta aproximativ 3/4 din teritoriul de atunci al
României. Dar pierderile teritoriale temporare, deşi destul de grele, nu
dezvăluie integral conţinutul bilanţului militar al acestei campanii. Mult
mai grăitoare sînt rezultatele sale de ordin politico-militar. Cu toate efor
turile umane, materiale şi militare făcute în această perioadă, Puterile
Centrale n-au reuşit să-şi atingă scopul politico-strategic fundamental,
anume înfrîngerea României şi scoaterea .ei din război. In ciuda unor
pierderi grele în efective umane - care s-au cifrat la aproximativ 250 OOO
de soldaţi, subofiţeri şi ofiţeri (morţi, răniţi şi dispăruţi), ceea ce repre
zenta aproape 1/3 din forţa militară mobilizată în august 1 9 1 6 şi în -
tehnică de luptă (6 70/o din armamentul de infanterie individual, 550/o din

mitraliere şi 24 0/o din tunuri), armata română s-a salvat pe sine, con
tinuînd să existe şi, împreună cu celelalte elemente ale siste
mului naţiorial de apărare, să opună rezistenţă invadatorilor. In terito-
riul rămas liber s-au stabilit guvernul, autorităţile, precum şi o parte
a populaţiei, România continuînd astfel să existe ca stat independent şi
suveran aliat puterilor Antantei. Aşadar, ea îşi păstra intacte drepturile

legitime care-i guvernaseră intrarea în război, drepturi recunoscute de
aliati.
· Intre alte rezultate notabile ale campaniei din 1 9 1 6 s-au numărat
salvarea marilor unităţi combatante, retragerea şi punerea la adăpost
a unei părţi a potenţialului uman şi material, precum şi evacuarea auto
rităţilor, ceea ce a permis transformarea teritoriului liber într-o ade
vărată cetate de rezistenţă şi crearea condiţiilor pentru desfăşurarea vic
torioasă a operaţiilor militare din anul 1 9 1 7. Armata română a obţinut,
de asemenea, la nivel operativ şi tactic unele victorii însemnate, iar în
plan strategic a reuşit să reziste în condiţiile evoluţiei nefavorabile a
acţiunilor militare de pe frontul românesc în ansamblul lor.
Practic, în pofida succesului militar temporar, din punct de vedere
politico-strategic Puterile Centrale au înregistrat un eşec de proporţii.
Acest eşec a fost recunoscut - după cum s-a mai arătat - chiar de
şeful de stat-major al Marelui Cartier General german : " noi am bătut
armata română, dar nu a fost posibil s-o nimicim" 4 • In acelaşi timp,
armata română a provocat mari pierderi în personal şi tehnică de
luptă duşmanului cotropitor, a atras între Carpaţi şi Dunăre şi a angajat
în luptă 41 de divizii şi 6 brigăzi de infanterie şi cavalerie germane,
austro-ungare, bulgare şi turceşti *, degajînd astfel alte fronturi de
luptă ale Antantei pe continent 5 •
Campania desfăşurată în anul 1 9 1 6 demonstrează cu prisosinţă,
prin puterea faptelor, bravura ostaşilor români care au apărat pas cu pas
4 Erich Ludendorff, Souvenirs de guerre (1914-1918), tome, I, Paris, 1934, p. 331.

* Din cele 41 divizii, 29 erau de infanterie (16 germane, 5 austro-ungare, 5 bulga�e
şi 3 turce) şi 12 erau de cavalerie (5 germane, 6 austro-ungare şi 1 bulgară) ; din
cele 6 brigăzi, toate austro-ungare, 5 erau mixte şi 1 de cavalerie.
" RRM, vol. I, p. 143-144 ; Const. Kiriţescu, Istoria războiului pentru întregirea
României. 1916-1919, vol. II, Bucureşti, [f.a.], p. 331, 334, 340, 342-343.
559
pămîntul patriei, stropindu-l cu sîngele lor, ca şi eforturile comanda
mentelor de toate treptele pentru a rezolva situaţiile excepţional de
grele în care au fost puse, în ansamblul operaţiilor militare din acest an,
înscriind una din cele mai eroice pagini din istoria luptei de rezistenţă
purtate secole de-a rîndul de poporul român împotriva invaziilor externe,
a imperiilor şi regatelor expansioniste din estul, sud-estul şi centrul
Europei.
Analiza conţinutului şi trăsăturilor campaniei militare din 1916 degajă
învăţăminte de ordin politico-doctrinar, relevînd în primul rînd carac
terul popular şi naţional al războiului României pentru eliberarea teri
toriilor cotropite şi influenţa lui asupra capacităţii de apărare a ţării
şi a armatei sale. Caracterul popular şi naţional al campaniei din 1 9 1 6
exprima esenţa politică ş i obiectivele luptei de eliberare a poporului
român din toate timpurile, aplicate şi multiplicate la condiţiile concrete
interne şi internaţionale ale ţării în primul război mondial. Participarea
întregii naţiuni la apărarea patriei va constitui în perioada următoare
unul din învăţămintele de bază desprinse din campania anului 1916.
„Războiul e opera întregului popor - se aprecia într-un volum ani
versar dedicat revistei „România Militară" -. [„.] I ntreaga naţiune tre
buie, aşadar, pregătită pentru război. Naţiunea întreagă, împreună cu tot
potenţialul ei material şi spiritual, care va pregăti şi duce războiul prin
puterile proprii, va cîştiga în viitor biruinţa. [„.] Războiul viitor va fi
purtat de naţiuni înarmate [.„]" 6 •
Principalele evenimente politico-militare ale campaniei din 1 9 1 6
a u scos în evidenţă adeziunea şi participarea întregului popor român l a
războiul pentru eliberare naţională. Caracterul popular ş i naţional al
participării României la război a conferit societăţii româneşti o forţă şi
o unitate morală care s-au detaşat printre factorii hotărîtori ai victoriei
finale 7• Acţiunea acestui factor a îmbrăcat forme şi modalităţi multiple
încă de la începutul campaniei din 1 9 1 6 . Astfel, actul politic al intrării
României în război a fost primit cu entuziasm şi validat de voinţa na
ţională a unui întreg popor, hotărît să lupte cu toate puterile sale pînă
la victoria deplină. Adeziunea populară a fost viu ilustrată de însufle
ţirea cu care întreaga populaţie a răspuns la chemarea patriei. „Mobi
lizarea s-a făcut în cea mai mare ordine şi în mijlocul unui entuziasm
de nedescris, alergînd cu toţii, cîntînd şi chiuind, la chemarea patriei" s.
Cu acelaşi elan s-au avîntat ostaşii români peste culmile Carpaţilor, au
lovit cu sete duşmanul cotropitor, luptînd cu abnegaţie şi vitejie pen
tru eliberarea pămîntului străbun. In localităţile transilvane eliberate,
populaţia a întimpinat sărbătoreşte ostaşii români, tricolorul reprezen
tînd în acele clipe înălţătoare simbolul de un itate naţională şi de vi
braţie la unison a întregii suflări româneşti. Atitudinea localnicilor a
• Din trecutui „României Militare", Cu prilejui comemorarzi a şaptezeci şi cinci

de ani de ia apariţia ei în viaţa armatei. 1864-1938, Bucureş ti, 1939, p. 420-421.
7 Constantin Căzănişteanu, Caracterui popuiar ai războiuiui de reîntregire na
ţionaiă, în AI, nr. 3/1977, p. 25.
• Generalul C. Găvănescul, op. cit., p. 9.
560
facilitat înaintarea trupelor române eliberatoare spre inima Transilva
niei. Comunicatele care vesteau izbînzile româneşti erau primite cu
entuziasm şi cu sentimente de aleasă preţuire de opinia publică din,
toate teritoriile locuite de români, ceea ce exprima comunitatea de in
terese şi idealuri între armată şi popor. De asemenea, în timpul in
vaziei teritoriului naţional de către trupele inamice, populaţia a par
ticipat la acţiuni militare pentru apărarea unor oraşe şi localităţi. „ln
aceste clipe dramatice pentru soarta ţării subliniază tovarăşul Nicolae
-
Ceauşescu - , forţele patriotice s-au ridicat la luptă, şi-au adunat toate

puterile şi au hotărît să reziste cu orice preţ in faţa armatelor inva
datoare" 9.
Caracterul popular şi naţional al războiului şi-a amplificat valen
ţele atît prin lupta eroică a ostaşilor ce-şi vărsau sîngele în tranşee,
cît şi prin sprij inul dat frontului de masele populare de la oraşe şi sate,
de zecile de mii de muncitori, meseriaşi şi cadre tehnice care, în între
prinderi şi ateliere mecanice, de stat şi particulare, fabricau materiale
de război. La acestea se adăugau activitatea intensă a oamenilor politici
pentru crearea condiţiilor interne şi externe favorabile amplificării efor
tului de război, precum şi acţiunile de propagandă în străinătate ale
diplomaţilor români în vederea sensibilizării · opiniei publice internaţio
nale la cauza idealului suprem naţional.
De altminteri, în luptele din anul 1 9 1 6 împotriva cotropitorilor,
masele populare au jucat un rol hotărîtor. Clasa muncitoare, ţărănimea,
in telectualitatea, toate forţele sociale patriotice ale ţării, într-un uriaş
front de luptă, s-au împotrivit agresiunii vrăjmaşe. „Rezistenţa cu arma
în mînă pe teritoriul ocupat a constituit dovada cea mai elocventă a
participării maselor la lupta împotriva cotropitorilor, pentru eliberarea
teritoriului ţării şi pentru desăvîrşirea procesului de făurire a statului
naţional unitar român" 10.
Caracterul naţional şi popular al războiului de eliberare a nea
mului, manifestat plenar încă din campania anului 1 9 1 6 , a îmbrăcat o
gamă largă de forme şi modalităţi de acţiune, îmbogăţind tradiţiile stră
bune şi patrimoniul militar naţional cu o valoroasă experienţă, cu pro
cedee şi mijloace specifice luptei de rezistenţă desfăşurate în condiţiile
cotropirii unei mari părţi a teritoriului de către un inamic puternic,
numeros şi experimentat în acţiuni de jaf şi distrugeri. Prin aceasta,
doctrina războiului întregului popor pentru apărarea patriei la români
a cunoscut o nouă confirmare istorică a superiorităţii sale, a faptului
de a fi singura opţiune viabilă în lupta pentru salvgardarea indepen
denţei, suveranităţii naţionale şi integrităţii teritoriale, împotriva ori
căror agresori, în orice împrejurări, oricît ar fi ele de grele, de vitrege.
9 Nicolae Ceauşescu, România pe drumul desăvîrşirii construcţiei socialiste,

vol. 2, Editura Politică, Bucureşti, 1968, p. 468-469.
'u General-maior dr. Ilie Ceauşescu, Războiul întregului popor pentru apărarea
patriei la români. Din cele mai vechi timpuri pînă în zilele noastre, Bucu
reşti, 1980, p. 139.
56 1
Un alt învăţămînt politico-doctrinar al campaniei militare din
1 9 1 6 se referă la obiectivul fundamental al participării României l a
primul război mondial ş i l a implicaţiile sale strategice asupra conţinu
tului şi particularităţilor acestei campanii. Factorii de conducere din
România au înţeles necesitatea vitală a angajării ţării în vederea eli
berării teritoriilor româneşti aflate sub stăpînirea monarhiei austro
ungare pentru desăvîrşirea procesului de făurire a statului unitar
român. Realismul politicii româneşti faţă de intrarea ţării în război avea
la bază decalajul dintre cerinţele globale ale obiectivului strategic fun
damental, pe de o parte, şi posibilităţile umane, materiale şi militare
limitate ale statului, pe de altă parte, decalaj care, de altfel, a străbătut
ca un fir roşu întreaga istorie militară a poporului nostru. în condiţiile
primului război mondial, surmontarea acestui decalaj necesita o orien
tare politico-doctrinară realistă şi clarvăzătoare cu privire la direcţia
generală de efort, la forma strategică de acţiune, la dispunerea forţelor
şi la alegerea momentului declanşării acţiunii. Aceste probleme funda
mentale, relevate cu putere în campania militară a anului 1 9 1 6, vor fi
abordate şi soluţionate într-un moment hotărîtor, culminant al războiu
lui mondial, fapt care le sporea considerabil importanţa şi oportunita
tea. Evidenţiind semnificaţia acestui moment istoric, feldmareşalul german
Paul von Hindenburg avea să noteze în amintirile sale că „niciodată.
o putere aşa de mică ca România nu avusese ocazia să j oace în istoria
lumii un rol de decizie atît de mare" 1 1 •
Corelaţia indisolubilă dintre obiectivul politico-strategic funda
mental şi coordonatele acţiunilor militare ce aveau să se desfăşoare cu
participarea forţei combative naţionale reprezintă unul din învăţămin
tele majore ale campaniei din anul 1 9 1 6, cu implicaţii asupra întregii
participări a României la primul război mondial. Această corelaţie se
întemeiază pe raporturile fireşti dintre politic şi militar, exprimate
în plan doctrinar-strategic în rolul şi atribuţiile factorilor politici, pe
de o parte, şi ale conducerii militare, pe de altă parte, în fixarea tea
trului de operaţii prioritar.
Cu toată complexitatea acestor raporturi, conţinutul şi implica
ţiile lor au fost abordate şi elucidate în cadrul dezbaterilor doctrinare
desfăşurate în anii premergători primului război mondial. Avînd în
atenţie această problematică esenţială, gîndirea militară românească a
epocii i-a dq.t o rezolvare adecvată, ţinînd seama de interdependenţa
esenţială între obiectivele supreme ale naţiunii române, potenţialul
său militar şi raportul de forţe faţă de prezumtivii adversari. A reieşit,
evident, în cadrul acestor dezbateri, primatul incontestabil al politicu
lui, primat exercitat nu în detrimentul factorului militar, ci, consonant
cu el, în directia realizării dezideratelor fundamentale ale statului si .
naţiunii. O pri � ă concluzie se referea l a distincţia între conducere a
războiului şi conducerea armatei, deoarece „conducerea războiului nu
11 General Fcldmarechall von Hindenburg, A u s meinem Leben, Leipzig, 1 9 2 0 , p. lTL
562
înseamnă şi conducerea armatelor. Cea dintîi are în vedere interesele
armatei, dar în ceea ce priveşte războiul ea se referă la scopul urmărit
şi dă armatei caracterul de instrument al politicii. Cea de a doua, con
ducerea armatelor, are în vedere cerinţele artei militare şi dă opera
ţiunilor urzeala impusă de situaţii şi împrejurări" 12 • A doua concluzie
relevă necesitatea unităţii indisolubile între conducerea politică şi con
ducerea militară, deoarece un stat „nu va putea să dea afacerilor sale
un mers sigur, dacă nu-şi va armoniza constituţia şi armata cu vede
rile şi aspiraţiile sale politice" 13• Cu alte cuvinte, „acela care făureşte
doctrina războiului unei ţări nu este Marele Stat iMajor, ci guvernul
acestei ţări" 14.
Aceste consideraţii judicioase au stat la baza armonizării condu
cerii politice şi a comandamentului militar în fixarea obiectivului stra
tegic fundamental şi a modalităţilor sale de înfăptuire încă din prima
campanie. In acest cadru, elaborarea planului politico-militar a fost
rodul unor dezbateri fructuoase desfăşurate la nivelul factorilor poli
tici de decizie supremă, cu participarea reprezentanţilor armatei. Prima
consfătuirea de acest fel a avut loc la 1 4/27 noiembrie 1 9 14, în cadrul
căreia preşedintele Consiliului de Miniştri şi ministru de război, Ion I . C.
Brătianu „a pus întrebarea, dacă sîntem în stare să ne batem pe două
fronturi, în cazul în care vom fi nevoiţi să ne luptăm cu Austro-Un
garia la nord şi cu Bulgaria la sud. Toţi generalii au răspuns neted
nu ; totuşi şeful guvernului a ordonat să se studieze la Marele Stat
Major şi această ipoteză de război, socotind că la primăvară vom fi
poate forţaţi să ne batem pe două fronturi" 15• ln cadrul următoarelor
consfătuiri, toţi reprezentanţii armatei, „fără nici o excepţiune, au fost
de părere că trebuie să luăm ofensiva la nord, contra Austro-Ungariei,
cu majoritatea trupelor noastre . şi să ne menţinem în defensivă faţă de
Bulgaria, în Dobrogea şi pe Dunăre. Nimeni nu a cerut atunci o de
fensivă la nord şi o ofensivă la sud contra Bulgariei" 16• Această opţiune
doctrinară a fost adoptată atît de conducerea politică a ţării, cît şi de
cea militară, constituind orientarea strategică a planului de campanie
al comandamentului român, concretizat în aşa-numita Ipoteză „Z",
emisă pe baza variantelor anterioare. Justeţea acestei orientări a fost
unanim împărtăşită de teoreticienii şi specialiştii militari români şi pe
larg argumentată în lucrările apărute în timpul războiului sau după
aceea. Evidenţiindu-se învăţămîntul politico-doctrinar de bază, întru
chipat în planul de campanie, se menţiona că „s-a pornit războiul numai
la nord, acolo unde interesele de rasă [naţie - n.n.] şi de neam ne
chemau. Cauza dreaptă şi fără complicaţii, adevăr impus de morala de
t! Colonel Al. Averescu, Călăuza ofiţerului, Bucureşti, 1904, p. 29.

13 Căpitan Al. Atanasiu, Chestiuni de strategie, Bucureşti, 1903, p. 6.
14 General D. Iliescu, Documente privitoare la războiul pentru întregirea Româ
niei, Bucureşti, 1924, p. 37.
1 :1 Ibidem, p. 37-38.
18 Ibidem, p. 39.
563
neam ; acesta a fost planul nostru de campanie [ . . . ] ideea fundamentală
a planului nostru a fost de o precizie politică deosebită" 17•
Cu toate acestea, imediat după război s-a enunţat ideea, perpe
tuată pînă tîrziu, potrivit căreia planul de campanie român ar fi pre
conizat ofensiva pe două fronturi, în Transilvania şi Dobrogea, ceea ce
ducea la dispersarea forţelor, implicit la vulnerabilitatea în faţa unor
forţe inamice superioare sub raport numeric, al experienţei de război
si al dotării tehnice. Potrivit acestei idei se considera că ofensiva pe
frontul de sud urma să înceapă înaintea celei pentru eliberarea Tran
silvaniei, unde forţele principale terminau concentrarea abia după 1 7
zile d e l a decretarea mobilizării 18 .
O asemenea interpretare a concepţiei doctrinar-strategice a pla
nului de campanie al comandamentului român, pe lîngă faptul că este
în contradicţie cu realitatea, denaturează esenţa politică a obiectivului
fundamental al războiului de întregire a neamului şi, odată cu aceasta,
alterează însuşi caracterul drept al participării României la prima con
flagraţie mondială, deoarece concentrarea maj orităţii forţelor în sud şi
declanşarea unei ofensive, cu prioritate pe acest front, ar fi însemnat
ducerea operaţiilor militare în afara teritoriului de atunci al ţării şi
al perimetrului provinciilor româneşti care se mai aflau încă sub do
minatie · străină. Pe cînd în afara frontierelor sale sudice România nu
avea revendicări de ordin teritorial-naţional, în nord şi vest, Austro
Ungaria menţinea sub stăpînirea sa Transilvania, Banatul şi Bucovina, a
căror eliberare constituia obiectivul politico-strategic fundamental al pla
nului de campanie român. „Armata română n-avea ce căuta în sud într-o
ofensivă contra Bulgariei, căci ar fi devenit un pivot defensiv al ar
matei ruse, de care ar fi depins în mod exclusiv, iar luptele de pe pă
mîntul Bulgariei ar fi fost lipsite de avîntul pe care trebuia să-l ma
nifeste armata în vederea realizării obiectivelor naţionale, ce formau
principala axă de mişcare a politicii româneşti" 19• In această situaţie,
conducerea ţării a preconizat o acţiune defensivă pe frontul din sud
ca un imperativ politic necondiţionat, preocupată fiind de a se putea
face faţă unei agresiuni prin surprindere din această parte, de unde se
manifestau făţiş atitudini revanşarde în scopul unor anexiuni terito
riale.
Concepţia doctrinar-strategică a planului de campanie român din
1 9 1 6 a suferit schimbări faţă de forma iniţială numai sub presiunea
evenimentelor provocate de ofensiva forţelor germano-bulgaro-tur
ceşti, de sub comanda feldmareşalului August von Mackensen, care,
între 25 august/7 septembrie - 29 august/1 1 septembrie 1 9 1 6, au atacat
şi cucerit Turtucaia şi Silistra, respingînd forţele de acoperire şi înain-
11 General Scarlat Panaitescu, Rolul României în războiul mondial, Bucureşti,

1919, p. 13-14.
1s Colonel Ion Cupşa, Armata română în campaniile din anii 1916, 1917, Bucureşti,
1967, p. 4 1 .
19 Mircea Muşat, I o n Ardeleanu, De la statul geto-dac la statul. român unitar,
564
tind pînă pe un aliniament situat în apropierea căii ferate Cernavoda,
Constanţa. Sub impactul acestor evenimente s-a trecut la apărare în
Transilvania şi s-a încercat remedierea situaţiei pe frontul de sud prin
declanşarea ofensivei. Schimbarea planului de campanie la numai 1 8
zile de la intrarea ţării î n război * , timp în care armata română elibe
rase o treime din platoul transilvănean şi se afla în plină ofensivă, a
influenţat decisiv desfăşurarea generală a operaţiilor militare şi a de
terminat cursul ulterior al campaniei din 1 9 1 6 .
Justeţea concepţiei doctrinar-strategice iniţiale a planului d e cam
panie român şi utilitatea continuării sale, chiar şi în condiţiile declan
şării ofensivei inamice pe frontul de sud, a fost larg apreciată de teore
ticienii şi de specialiştii români şi străini, inclusiv de generalul german
Erich Ludendorff, care menţiona : „Dacă românii ar fi mers înainte,
nu numai că s-ar fi învăluit cu totul Grupul armatelor arhiducelui Ca
rol, mai m ult încă, drumul lor ar fi devenit liber pentru a merge către
inima Ungariei şi contra comuni caţiilor noastre cu Peninsula Balca
nică ; am fi fost învinşi" 20 . Dar, avîndu-se în vedere o serie de fac
tori - disponibilităţile în forţe proprii, pericolul extern reprezentat
de continuarea ofensivei inamice din sud, atitudinea comandamentului
suprem ţarist, care avansase deja ideea retragerii pe linia Siretului -,
conducerea politică naţională a luat singura decizie posibilă în acele
împrejurări. Menţinerea entităţii statale, salvarea de la cotropirea duş
mană a teritoriului statului românesc liber - condiţie sine qua non a
continuări i luptei de eliberare - au impus oprirea ofensivei elibera
toare în T ransilvania şi rezolvarea grabnică a situaţiei critice din Do
brogea. S-a procedat la aplicarea acestei soluţii în pofida marilor dificul
tăţi de ordin strategic şi logistic şi, mai ales, cu forţele proprii, silite să
poarte războiul pe două fronturi, situaţie pe care factorii de răspundere
încercaseră s-o evite, solicitînd şi obţinînd în acest sens angajamentul
scris al aliaţilor din Antantă.
Din experienţa campaniei militare din 1 9 1 6 se degajă numeroase
învăţăminte de ordin politico-doctrinar cu privire la forma de acţiune,
la mobilizarea şi dispunerea forţelor, precum şi la apărarea strategică
pe linii interioare.
Unul din aceste învăţăminte se referă la corelaţia între obiectivul
politico-militar şi forma strategică de acţiune. Potrivit acestui principiu,
acţiunea de eliberare a teritoriilor româneşti stăpînite de Austro-Un
garia impunea ofensiva strategică. Aceasta însemna că armata română
urma să ducă un război de mişcare, pe un front larg de peste 950 km,
în timp ce pe toate teatrele de acţiuni militare europene se desfăşura
războiul de poziţie, determinat de existenţa în cantităţi mari a arma
mentului automat, cu 'o mare putere de foc, care decima rîndurile tru
pelor. în condiţiile în care armatele Puterilor Centrale erau bine dotate
* Modificarea planului de campanie român s-a hotărît în urma Co:isî:iului de

zo Erich
război de la Periş din 2/1 5 septembrie 1916.
Lude:idorff, op. cit., p. 272.
565
cu armament automat şi beneficiau de o înzestrare superioară cu ar
tilerie şi aviaţie şi de un raport de forţe favorabil, singura soluţie era
ca ofensiva să fie declanşată prin surprindere. Ofensiva trebuia deci
începută în momentul cel mai propice, cînd raportul de forţe era în
favoarea trupelor române, acţiunea urmînd să se desfăşoare într-un ritm
cit mai rapid pentru atingerea şi ocuparea unui aliniament tare de te
ren, care să fie amenajat în vederea unei rezistenţe dîrze ulterioare,
cînd inamicul ar fi reuşit să-şi concretizeze superioritatea.
Din suita acestor cerinţe a fost realizată cu mult succes surprin
derea politică şi militară. Intrarea României în război a însemnat o
mare surpriză politică pentru Puterile Centrale, care, l a rîndu-i, a fa
vorizat surprinderea militară. Un teoretician militar a sesizat foarte
corect această cauzalitate : „Carpaţii au fost pătrunşi şi cuceriţi în cîteva
zile. Armata noastră a făcut o minune ! A început prima operaţiune
militară de bun augur [ ... ]. După admirabila surprindere politică a ina
micilor, a urmat fulgerătoarea surprindere militară" 2 1 • De asemenea,
s-a profitat de faptul că inamicul nu dispunea pe frontul din Transil
vania, iniţial, de forţe numeroase şi bine înzestrate cu armament auto
mat, trupele române desfăşurînd acţiuni ofensive energice, în condiţiile
unui raport de forţe favorabil, producînd adversarului pierderi grele.
Dar impactul agresiunii bulgare pe frontul de sucî a impus ca ritmul
de înaintare în Transilvania să se reducă treptat şi, în urma ordinului
de trecere la apărare, ofensiva a fost oprită înainte de a se fi atins şi
consolidat un aliniament favorabil unei rezistenţe puternice, aşa cum,
de altfel, prevedea planul de cam panie. După cum s-a arătat în capit9-
lele anterioare, a fost nevoie de deplasări urgente de forţe, de pe fron
tul transilvan pe cel sudic, întrudt ofensiva trupelor inamice risca,
dezvoltîndu-se cu succes, să compromită întreaga situaţie strate
gică a României, rămasă să ducă singură povara unui război pe două
fronturi distanţate spaţial. Acest comandament de anvergură - con
servarea unei situaţii strategice care să evite înfrîngerea definitivă şi
să păstreze şansele intacte pentru relansarea ofensivei eliberatoare -
a guvernat toate deciziile militare ulterioare.
Campania militară din 1 9 1 6 relevă î nvăţăminte şi concluzii utile
privind modul de dispunere a trupelor, a realizării superiorităţii de
forţe şi mijloace pe direcţia loviturii principale, precum şi a folosirii
manevrei strategice. Cerinţele războiului de mişcare în care se anga
j ase armata română, lungimea considerabilă a frontierelor ţării, con
diţiile de relief impuneau concentrarea şi dispunerea grupată a for
ţelor şi mijloacelor, care să asigure folosirea j udicioasă şi oportună a
acestora pentru obţinerea succesului. Avîndu-se în vedere faptul că la
intrarea în război România avea peste 3/4 din frontiere deschise către
inamici potenţiali - în urma declaraţiilor de război, peste cîteva zile
aceştia au devenit adversari în campania abia începută -, că forţa sa
21 General Gr. Crăiniceanu, O luptă pentru întregirea neamului, partea a II-a,
1914-1919, Bucureşti, 1933, p. 153.
566
combativă nu putea asigura în medie decît maximum 500 de luptători
pentru fiecare din cei 1 600 km de front (în timp ce pe alte fronturi
aliaţii realizau densităţi de forţe de 1 0-12 ori mai mari) şi corelind
aceste realităţi cu scopul politico-strategic al războiului, comandamen
tul suprem român a repartizat corespunzător şi corect efectivele mobi
lizate. Astfel, faţă de situaţia de pace, România şi-a sporit prin mobi
lizare potenţialul uman de 7 ori, iar totalul disponibilului militar era
de aproximativ 1 0 ori mai mare decît numărul celor aflaţi sub arme
înainte de august 1 9 1 6. Celor 420 324 de combatanţi afectaţi frontului
din Transilvania le reveneau o lungime însumată a sectoarelor de ru
pere a apărării inamicului de aproximativ 400 de km, fapt ce a dus la
dublarea forţelor pe direcţiile de acţiune ofensive la nord şi vest de
Carpaţi. Pe linia Dunării şi în sudul Dobrogei, cu 142 523 de luptători,
s-a realizat în medie o densitate de numai 200 oameni pe km de front,
situaţie ce s-ar fi îmbunătăţit radical şi ar fi dus la apărarea fermă a
acestui aliniament dacă aliaţii şi-ar fi îndeplinit angajamentele asu
mate.
Analizînd în detaliu repartiţia forţelor, se poate aprecia că s-au
respectat cerinţele impuse de situaţia operativ-strategică, accentul pu
nîndu-se atît pe economia, cît şi pe concentrarea forţelor şi mijloacelor
pe anumite direcţii, ceea ce corespundea contextului în care România
a intrat în prima conflagraţie mondială. Pentru a asigura surprinderea
inamicului, campania ofensivă eliberatoare în Transilvania a fost de
clanşată o dată cu începerea mobilizării, în situaţia cînd forţa comba
tivă sub arme a ţării nu se ridica decît la 1/4 din efectivele destinate
asaltului prin trecătorile Carpaţilor. Acest fapt a impus adoptarea unor
soluţii inedite, originale, ce au deschis calea unor adevărate inovaţii
româneşti în purtarea războiului modern. Din subunităţi diferite, ete
rogene ca mărime, compunere şi dotare s-au constituit grupuri de aco
perire ce vor îndeplini şi primele misiuni ofensive în campania anului
1 9 1 6 . Pe măsura realizării mobilizării, acestea au fost completate, dînd
naştere unităţilor şi marilor unităţi al căror nucleu l-au constituit încă
din timp de pace. Inzestrarea insuficientă cu tunuri de cîmp şi obuziere
(unei piese revenindu-i în medie peste 1 km de front în situaţia Româ
niei, faţă de 8-1 2 m în cazul frontului aliat occidental spre exemplu)
a fost suplinită prin constituirea unor grupări formate din două sau
mai multe baterii, acestea fiind folosite pe direcţia principală de efort
a fiecărui grup ofensiv.
In vederea îndeplinirii misiunii imediate şi următoare a celor trei
armate ce acţionau în Transilvania, dar şi pentru scurtarea frontului
românesc şi realizarea progresivă a unui raport de forţe favorabil, s-au
folosit încă din prima fază a campaniei anului 1 9 1 6 manevre ample de
forţe şi mijloace, loviturile frontale combinate cu cele prin învăluire,
alternarea ofensivei din contact cu cea executată din mişcare, toate
acestea pentru a impune acţiunilor un ritm ridicat şi a nu permite ina
micului organizarea unei rezistenţe puternice, însoţită de consolidarea
pe aliniamente din vreme pregătite. într-un interval scurt de timp ar
mata română a folosit practic întreaga gamă de forme şi procedee ale
56i
acţiunilor de luptă, în condiţii politico-militare, de relief şi stare a
vremii complexe : ofensiva strategică în Transilvania ( 1 5/28 august -
20 septembrie/3 octombrie), în cadrul căreia luptele s-au purtat în te
ren muntos-împădurit, prin trecători, în podiş şi zone depresionare, cu
sau fără forţarea unor cursuri de apă, în localităţi, angajîndu-se lupte
cu inamicul sau trecîndu-se direct la urmărirea lui ; apărarea strategică
pe linia Dunării şi în sudul Dobrogei (începută efectiv la 1 8/31 august),
în cadrul căreia se evidenţiază tentativa de întoarcere a dispozitivului
ofensiv inamic prin „manevra de la Flămînda" (18 septembrie/1 octom
brie - 22 septembrie/5 octombrie) ; apărarea strategică avansată, pe
Carpaţi, realizată cu cele trei armate pentru interzicerea pătrunderii
agresorului prin trecători, în care se evidenţiază caracterul ei activ, dat
de nenumăratele riposte ofensive ale trupelor române (in zonele : Pe
troşani - 1 2/25 septembrie ; Praid, Sovata - 1 6/29 septembrie -
20 septembrie/3 octombrie ; Braşov - 24 septembrie/7 octombrie - 25
septembrie/8 octombrie, Oituz - 1 4/27 octombrie etc.) ; retragerea stra
tegică (începută în linii mari la sfîrşitul lui octombrie), pe aliniamente
succesive, agresorul reuşind să-şi creeze la 1 0/23 noiembrie două im
portante capete de pod la est de Olt (Stoeneşti) şi nord de Dunăre
(Zimnicea), ceea ce a afectat radical rezistenţa trupelor române, nevoite
să lupte nu numai frontal, ci şi cu forţe izolate în adîncimea dispozi
tivului inamic (detaşamentele „Dunărea", „Cerna" şi colonelul Tăutu) ;
operaţia de nivel strategic de la Argeş, Neajlov pentru apărarea Bucu
reştiului, angajată la 1 2/25 noiembrie, exemplu de concepţie, cutezanţă,
acţiune şi eroism românesc. Se impune precizarea că această ultimă
fază a campaniei anului 1 9 1 6 a fost concepută şi s-a desfăşurat în con
diţiile în care aliaţii de pe celelalte fronturi au trecut la espectativă.
La 2/1 5 noiembrie se încheiase bătălia de la Verdun, peste 3 zile cea
de pe Somme, iar la 7/20 noiembrie ofensiva aliată din Balcani fusese
oprită. In acest fel, comandamentul suprem al Puterilor Centrale şi-a
putut concentra întreaga atenţie palnificării şi conducerii acţiunilor mi
litare de pe frontul românesc, care a devenit pentru ultima parte a
anului 1 9 1 6 singurul front activ din Europa. Eroismul, curajul, devo
tamentul ostaşilor români, demnitatea şi îndirjirea cu care armata şi
întregul popor şi-au apărat fiecare palmă de pămînt n-au fost sufici
ente în faţa maşinii de război a Puterilor Centrale ce s-a năpustit - ne
stingherită de aliaţii României - spre capitala ţării, Bucureşti. Anul
1 9 1 6 se încheia dureros pentru întreaga naţiune română. Armata a fost
nevoită să se retragă pe un nou aliniament în cadrul unei noi operaţii,
rămînînd vremelnic sub ocupaţia adversarului aproape trei sferturi din ·
teritoriul statului român.

Enormelor sacrificii făcute secole de-a rîndul de români, încreză
tori în izbînda naţională, li s-au adăugat altele in campania militară
din august-decembrie 1 9 1 6 . Numai jertfele umane din cele 139 de zile
de război consemnau 1 7 7 7 morţi, răniţi şi dispăruţi pe zi, altfel spus
în fiecare din cele 19 săptămîni de campanie forţa militară a ţării s-a
diminuat cu aproape 1 3 OOO oameni, ceea ce era echivalentul efectivu
lui unei mari unităţi de tip divizie. Cu toate acestea, jumătate de an
568
armata română va contribui nemijlocit şi decisiv la oprirea proiect�
tului mars victorios al Puterilor Centrale peste Siret şi Prut pînă în
inima Ucrainei.
Deoarece în campania anului 1 9 1 6 statul român a fost asediat
aproape din toate părţile, pe frontiera Carpaţilor de la Vatra Dornei
la Dunăre şi de aici la mare, pe întreaga graniţă sud-dobrogeană, pe
litoralul românesc pînă la Tulcea şi de aici pe fluviu, în amonte, spre
Brăila, pe tot acest imens perimetru românii au fost nevoiţi să apere
practic fiecare sector de frontieră - terestră, fluvială sau maritimă.
Prin conţinutul şi trăsăturile sale, această campanie militară a
relevat capacitatea de rezistenţă a armatei române, moralul ei ridicat,
încrederea sa neclintită în victoria finală. Astfel, acţiunea complexă şi
d ificilă cu care s-a încheiat campania din 1 9 1 6 a demonstrat că „aceasta
nu putea să o facă o armată de rînd, ci numai o armată cu sufletul
mare, ieşită dintr-un popor plin de viaţă, care nu se lăsa să fie zdro
bit nici de durere, nici de înfrîngere. Aşa a fost armata română î n
prima parte a campaniei" 22.
O concluzie cu valoare perenă se impune în finalul acestor consi
deraţii politico-doctrinare privind desfăşurarea de către armata română
a campaniei din 1 9 1 6 : anume că nu se cedează nicicînd în faţa invada
torilor, fie ei oricît de puternici, că nu există obiectiv politico-strategic
mai înalt decît păstrarea fiinţei statale, a forţelor militare ale ţării pe
teritoriul naţional, pentru ca, întărite, să reia ofensiva pentru alungarea
agresorilor.
ORIENTARI DOCTRINARE PRIVIND Campania militară din 1 9 1 6 a supus

ORGANIZAREA, lNZESTRAREA, unui examen sever întreaga concep
I NSTRUIREA ŞI EDUCAREA ţie doctrinar-strategică românească,
TRUPELOR ŞI IMPLICAŢIILE elaborată în focul luptei pentru uni
ACESTORA ASUPRA CAMPAN I EI tate şi independenţă naţională, dez
DIN ANl.TL 1916 voltată şi aprofundată în perioada
premergătoare izbucnirii primului
război mondial. Generalizarea experienţei obţinută de armata română
in războiul de independenţă din 1877-1878, dezbaterile teoretice des
făşurate pe plan intern, ca şi cunoaşterea temeinică a stadiului de dez
voltare a gîndirii şi ştiinţei militare pe plan mondial au dat un nou
impuls aprofundării ansamblului doctrinei militare naţionale.
1n focul dramaticei încleştări din a doua parte a anului 1916,
armata română s-a înarmat cu o bogată experienţă de luptă, care a
validat orientările doctrinare realiste, a infirmat pe cele vechi şi peri
mate, promovînd pe cele noi şi înaintate. Astfel, campania din 1 9 1 6 a
promovat învăţăminte şi concluzii privind organizarea, înzestrarea, in
struirea şi educarea trupelor, care au căpătat o valoare teoretică şi
22 Generalul C. Găvănescul, op. cit . , p. 58.
569
practică deosebită în pregătirea şi desfăşurarea cam pani ei din 1 9 1 7. Ele
au confirmat adevărul istoric potrivit căruia : „Superioritatea efectivelor
asigură în mod netăgăduit izbînda într-o campanie ; totuşi, istoria
războaielor probează că cea mai mare parte din bătălii n-au fost cîşti
gate prin număr, ci prin superioritatea datorită solidei organizări, bunei
conduceri, instrucţiei şi, mai ales, puterii morale" 23•
Capacitatea combativă a armatei române la intrarea ţării în război
era rezultatul întregului proces de pregătire a trupelor desfăşurat cu
mult timp înaintea declanşării ostilităţilor. Decenii de-a rîndul pregă
tirea forţelor armate 24, grevată de posibilităţile materiale insuficiente
şi, nu mai puţin, modelată conform unei orientări a politicii statului
care era opusă unui caracter agresiv, anexionist, nu s-a ridicat în totali
tate la înălţimea progreselor tehnicii şi ştiinţei militare moderne. Această
stare de lucruri a fost, într-o bună măsură, soluţionată în perioada
neutralităţ.i i, cînd s-au depus eforturi susţinute pentru remedierea lipsu
rilor şi optimizarea organizării, înzestrării şi pregătirii de luptă a
trupelor.
Orientările doctrinare româneşti cu privire la organizarea armatei
erau asemănătoare cu cele din armatele străine la începutul primului
război mondial. Potrivit acestor orientări, eşalonul armată era prima
mare unitate de bază în organica forţelor armate ale României. Pentru
a-şi putea îndeplini misiunile ce-i reveneau, armata avea în compunerea
sa divizii de infanterie, o divizie sau brigadă de cavalerie, o rezervă de
artilerie grea, formaţiuni de asigurare materială, tehnică şi medicală ş.a.
In cadrul armatei s-a impus ca mare unitate tactică divizia de
infanterie ; experienţa campaniei va cere ca ea să fie mai mobilă şi
manevrieră şi să aibă o putere de foc mult sporită. Corpului de armată
i s-a acordat o importanţă pe care unele acţiuni militare din cursul
campaniei - bătălia de la Sibiu şi apărarea pe valea Oltului - au
confirmat-o.
Campania primului an al participării României la întîia conflagraţie
mondială a pus în lumină buna organizare şi eficadtatea structurilor
de comandă ale armatei noastre ; a ilustrat, printre altele, utilitatea
creării „Grupului de armate", care a dat posibilitatea mobilizării şi
conducerii unor forţe numeroase, concentrării efortului pe direcţiile cele
mai ameninţate, impulsionării ofensivei şi consolidării operaţiei de
apărare. Aceleaşi calităţi aveau să dovedească şi alte structuri organiza
torice înfiinţate acum, răspuns la cerinţele cîmpului de luptă, cum au
fost detaşamentele, grupurile, grupurile de manevră 25 etc. Constituirea
lor era expresia receptivităţii, supleţei şi adaptabilităţii pe care le arăta
23 Generalul I. Culcer, Note şi cugetări asupra campaniei din 1 9 1 6, Iaşi, 1919,

p. 63 .
24 Mareşal Alexandru Averescu, Notiţe zilnice din război (1916-1918), Bucureşti.
1937, p. 18, 20, 21, 24, 25 ; General I. Culcer, op. cit., p. 53 ; N. Iorga, Sub trei
regi, Bucureşti, 1932, p. 2 13.
25 Dr. Constantin Olteanu, Structuri militare la români, Bucureşti, 1986, p. 165-168.
570
comandamentul de căpetenie al armatei române încă din această fază
de început a intrării României în război.
Potrivit concep1;iei raspîndite în toate armatele europene înainte
de război, în compunerea marii unităţi tactice de bază predominau
trupele de infanterie, artileria fiind într-o proporţie redusă, deoarece
se socotea că principalul mod de acţiune îl constituia izbirea ; focului
i se acorda un rol secundar 26• Experienţa primilor doi ani ai războiului
mondial arătase importanţa deosebită a focului în luptă, fapt ce a de
terminat modificări de seamă în organizarea marilor unităţi. Pe baza
acestui învăţămînt, s-a simţit nevoia schimbării raportului calitativ între
arme, care în armata română era de 15 baterii de artilerie la 20 bata
lioane de infanterie (în cadrul diviziei de infanterie), adică de circa
0,73/ 1 , pe cînd la divizia de infanterie germană era raportul de 9 baterii
de artilerie la 9 batalioane de infanterie, iar la divizia de infanterie
austriacă de 1 2/1 2, adică 1/1. Concluziile primei campanii române au
arătat necesitatea de a spori numărul bateriilor de artilerie uşoară pină
la cel al batalioanelor de infanterie sau chiar mai mult, la care să se
adauge un număr mai mare de guri de foc grele (cel puţin în proporţie
de 1/1 0 faţă de cele uşoare).
In domeniul organizării s-a acordat atenţie pregătirii din timp a
rezervelor armatei. ln acest scop a fost elaborat şi aplicat în practică
un plan amplu de completare a armatei pe baza organizării şi pregătirii
tuturor rezervelor. „Nwnai datorită acestei organizări solide a rezervelor,
ţara noastră a putut face faţă, la intrarea în campanie, tuturor nevoilor
operative, de a lupta pe un front de 1 600 km" 2 7•
In acest fel a fost tradusă în viaţă concepţia de organizare a
armatei române, cristalizată în perioadele anterioare, care avea la bază
ideea sporirii numărului marilor unităţi de infanterie chiar şi în condi
ţiile unei dotări tehnice şi pregătiri de luptă mai puţin corespunzătoare,
fiind totodată respinsă opinia potrivit căreia crearea unui număr mai
restrîns de asemenea mari unităţi, dar de o calitate mai bună, era mai
eficace, opinie validată de mutaţiile produse în organizarea armatelor
beligerante în primii ani de război. Opţiunea comandamentului român
de a fi create 23 de divizii de infanterie, care depăşeau posibilităţile
proprii de dotare şi încadrare, fapt ce a grevat, desigur, asupra capacităţii
lor combative, avea în vedere caracteristicile campaniei din 1 9 1 6 , în
cadrul cărora lungimea frontului era pe prim-plan. Sub exigenţa „acope
ririi �' unui front atît de întins, aceasta a fost singura soluţie capabilă să
asigure forţele necesare atingerii obiectivului strategic stabilit. Forma
rea unor mari unităţi ce puteau fi înzestrate cu armamentul corespun
zător şi încadrate cu ostaşi instruiţi şi cu numărul de ofiţeri şi subofi(eri
necesar a constituit un învăţămînt preţios în reorganizarea armatei
române pentru campania anului 1917, dar şi acum s-a încercat să se
răspundă imperativului alcătuirii unei oştiri atît de puternice sub rapor-
2s Colonel Ion Cupşa, op. cit„ p. 28.

21
General D. Iliescu, op. cit„ p. 9.
57 1
tul numeric încît să poată să în deplinească misiunile strategice în
credinţate.
Cu toate eforturile făcute în lichidarea lipsurilor din domeniul
înzestrării trupelor, stadiul insuficient de dezvoltare a unei industrii de
apărare şi, mai ales, neonorarea angajamentelor luate de Antantă prin
Convenţia militară de a furniza României armament, echipament şi
muniţii au făcut ca armata română să se măsoare, din acest punct de
vedere, în condiţii de inferioritate cu forţele germane şi austro-ungare.
Infanteria era înzestrată cu arme individuale moderne pentru acel timp,
dar insuficiente ca număr ; multe unităţi formate din rezervişti erau
dotate cu anne de sistem .-echi, cu calităţi balistice inferioare şi cu o
cadenţă redusă de tragere. Armele automate erau în număr foarte ni.ic
- 1 la 2 de batalion -, pe cînd unităţile inamice echivalente dispuneau,
de regulă, de 15 mitraliere grele şi uşoare.
Artileria, pe lîngă tunurile moderne de 75 mm şi obuzierele de
105 mm cu tragere rapidă, avea şi tunuri de 53 mm, scoase din fortifi
caţii, cu afete improvizate, cu debit mic şi cu efecte la ţintă reduse.
Artileria grea era aproape inexistentă, iar artileria de munte cu totul
insuficientă, ceea ce a avut un impact negativ asupra deznodămîntului
acţiunilor noastre militare în teren muntos.
La începutul campaniei, armata română dispunea de un număr
redus de avioane. Numărul insuficient de aparate de zbor s-a resimţit
în mod deosebit. De asemenea înzestrarea trupelor cu artilerie anti
aeriană era deficitară. Cea existentă la începutul campaniei era impro
vizată din tunuri de cîmp şi nu era în măsură să asigure acoperirea
trupelor şi a obiectivelor de pe teritoriul ţării împotriva aviaţiei şi
dirijabilelor inamice.
A rezultat, de asemenea, necesitatea unei dotări corespunzătoare
a subunităţilor de pionieri pentru a putea satisface exigenţele genistice
ale cîmpului de luptă. Totodată, se impunea sporirea considerabilă a
mijloacelor de transmisiuni existente (telefoane şi cablu), în scopul de
a asigura o legătură promptă în cursul acţiunilor între diversele eşaloane,
şi a aparaturii optice.
Experienţa campaniei militare din 1 9 1 6 a consolidat orientarea
doctrinară existentă în domeniul înzestrării armatei, care promova prin
cipiul dotării trupelor cu armament automat, cu artilerie grea şi anti
aeriană, cu avioane, cu mijloace de transmisiuni moderne, opţiune a
cărei materializare a stat la baza succeselor campaniei din 1 9 1 7 .
U n capitol important a l doctrinei militare româneşti în perioada
premergătoare războiului mondial l-a constituit direcţionarea şi optimi
zarea pregătirii de luptă şi morale a trupelor, activitate favorizată de
experienţa obţinută de armata română în războiul de independenţă de
la 1 877-1 878, de dezideratele desăvîrşirii unităţii naţionale, care ani
mau, deopotrivă, poporul şi armata. Pornind de la necesitatea unei
pregătiri de luptă corespunzătoare, în anii neutralităţii s-a desfăşurat
o bogată activitate de instrucţie bazată pe concentrări, în cadrul căreia
s-a pus accent pe cunoaşterea noului armament şi a tehnicii militare,
5i2
precum şi pe metodele şi procedeele de luptă aplicate pe fronturile
europene.
Pregătirea de luptă era considerată ca o coordonată majoră a
procesului de instruire a trupelor. Se aprecia că mişcarea şi izbirea au
un rol hotărîtor în luptă, dar se subestima oarecwn importanţa focului
in obţinerea succesului. Avînd în vedere disponibilităţile reduse de
armament ale trupelor române, s-a căutat a se compensa această lacună
prin mutarea accentului pe mişcare şi izbire, care să pună în valoare
calităţile şi virtuţile recunoscute ale ostaşului român. Practic, se punea
un deosebit preţ pe om, considerat factorul hotărîtor în realizarea obiec
tivului propus prin luptă. Aşa se explică de ce armata noastră, deşi
„lipsită de o îndestulătoare pregătire tehnică şi de experienţă", avea
să se măsoare de la egal la egal „cu cea mai puternică şi bine utilată
din armatele moderne" 28•
1n cadrul procesului instructiv-educativ din armată o atenţie deose
bită s-a acordat pregătirii morale a militarilor, cultivării virtuţilor
ostăşeşti. Pe această bază, regulamentele militare şi instrucţitmile care
reglementau procesul de educare a militarilor puneau accent pe pregă
tirea morală a armatei, pe cultivarea unui „extraordinar simţ al dato
riei 1', întemeiat pe patriotismul care „se confundă cu dragostea nemăr
ginită de pămîntul pe care generaţii de străbuni l-au stropit cu sudoarea
şi cu sîngele lor" 29 • Au fost cultivate cu asiduitate virtuţile ostăşeşti
care au caracterizat armata română de-a lnngul secolelor încărcate de
lupte şi de victorii legendare. Educaţi in spiritul înfăptuirii idealului
naţional, ostaşii români au intrat în luptă cu mult avînt şi vitejie.
Eroismul ostaşilor noştri, hotărîrea lor nestrămutată de a apăra glia stră
bună, tenacitatea şi spiritul de sacrificiu, marea capacitate de re
zistenţă au avut un rol hotărîtor atît în desfăşurarea cu succes a ofen
sivei din Transilvania, cit şi a acţiunilor dîrze de apărare de pe crestele
Carpaţilor, de pe dealurile şi cîmpiile Olteniei, Munteniei şi Dobrogei.
CONSIDERAŢII ASUPRA Capacitatea de concepţie a comanda

PLANURILOR DE OPERAŢI I mentelor române în cadrul campa
ADOPTATE ŞI ASUPRA niei militare din 1 9 1 6 s-a dovedit la
CAPACITAŢII DE CONCEPŢIE, înălţimea situaţiilor grele şi com
ORGANIZARE ŞI CONDUCERE plexe, s-a arătat competitivă con
A COMANDAMENTELOR ROMÂNE ducerii comandamentelor inamice cu
care se confruntau. Această capaci
tate s-a concretizat în elaborarea planurilor de operaţii, în adoptarea
celor mai judicioase soluţii cu privire la organizarea şi desfăşurarea
acţiunilor militare. I n general, se poate aprecia că planurile de operaţii
şi hotărîrile luate pentru executarea lor au fost judicioase, în raport cu
28
Const. Kiriţcscu, vol. I, p. 2 1 2 .
29 Ibidem, p. 186-187.
573
situarea în spaţiu a trupelor celor două părţi ce se înfrun tau şi cu
raporturile de forţe şi mijloace existente. Această apreciere este cu atît
mai valoroasă cu cit trupele române şi comandamentele lor s-au con
fruntat cu un inamic înzestrat cu tehnică militară superioară, bine
pregătit şi înarmat, cu o bogată experienţă de luptă, dobîndită în primii
ani ai războiului mondial. Indeosebi comandamentele germane concepeau
şi organizau acţiuni de amploare, energice şi dezlănţuite prin surprin
dere, care urmăreau încercuirea, nimicirea sau capturarea forţelor ad
verse. In acest scop, ele grupau forţele principale în mod echilibrat,
realizau o strînsă coordonare între infanterie, artilerie şi alte arme, pe
baza unui sistem de legături sigur şi eficace. Trupele inamice foloseau
manevra de foc şi mijloace în raport de condiţiile de relief, de starea
vremii şi de dispunerea forţelor adverse, reuşind să desfăşoare, în multe
situaţii, acţiuni suple şi manevriere.
Confruntarea aprigă cu asemenea forţe inamice a constituit un
greu examen pentru trupele şi comandamentele române. Pe prim-plan
s-au pus probleme complexe de ordin strategic, care au fost soluţionate
de Marele Cartier General, de grupul de armate şi de către comanda
mentele de armată. De pildă, ofensiva de eliberare din Transilvania a
fost dusă cu 3 armate coordonate de Marele Cartier General. Apărarea
frontului de sud a fost încredinţată iniţial unei armate, dar cîncf s-a
trecut la executarea "manevrei de la Flămînda" s-a constituit " Grupul
armatelor de sud"„ sub comanda generalului de divizie Al. Averescu.
Manevra pe linii interioare din vestul Munteniei a fost încredinţată
" Grupului de armate Presan".
In conceperea şi conducerea acţiunilor militare, comandamentul
român a avut de rezolvat în cursul anului 1 9 1 6 trei situaţii strategice
mai importante, şi anume : punerea în aplicare a planului de campanie ;
situaţia care se crease în urma ofensivei inamicului în Dobrogea ; situaţia
creată prin forţarea apărării Carpaţilor şi Dunării de către inamic.
Planul de campanie prevedea pe frontul transilvan acţiunea con
centrică a unor grupări de forţe separate, la distanţe mari şi prin zone
muntoase întinse. 1n aceste împrejurări era necesară - şi acest lucru s-a
prevăzut prin grafic în planul l!le campanie - o înaintare rapidă pentru
a întruni grupurile respective pe un front mai scurt, proporţional cu
posibilităţile lor. Avînd în vedere că iniţial inamicul era mai slab în
Transilvania, printr-o dezvoltare impetuoasă a ofensivei se sconta a se
ajunge pe un aliniament tare de teren, cum erau Munţii Apuseni sau
cel puţin cursul mijlociu al Mureşului, fapt ce ar fi permis ulterior
trupelor române să facă faţă în condiţii mai bune ripostelor adversarului
(în august 1 9 1 6 frontul celor 3 armate măsura peste 950 km ; pe alinia
m entul Mureşului mijlociu s-ar fi redus la 250 km).
In condiţiile în care raportul de forţe se schimbase in favoarea ina
micului, trupele noastre au fost nevoite să adopte apărarea strategică.
Folosind cu îndemînare avantajele zonelor muntoase, manevrînd cu
îndrăzneală, combinînd rezistenţa fermă pe poziţie cu dese şi puterni ce
riposte ofensive, armatele române au respins prima încercare a trupelor
Puterilor Centrale de a forţa bariera Carpaţilor, obţinînd cel mai im-
574
portant succes strategic din întreaga campanie. Cu acest prilej s-a
evidenţiat necesitatea constituirii unor rezerve, care să intervină decisiv
în sectoarele ameninţate.
Din analiza manevrei strategice pe direcţii interioare din Muntenia,
după forţarea Carpaţilor şi a Dunării de către inamic, rezultă cu toată
claritatea care erau condiţiile de reuşită a acestei forme complexe de
acţiune. O primă cerinţă era alegerea justă a direcţiei loviturii princi
pale, ceea ce însemna îndreptarea efortului pentru nimicirea celei mai
periculoase grupări adverse. Comandamentul român a procedat just
îndreptînd lovitura principală împotriva grupării inamice care venea
dinspre sud şi care era cea mai periculoasă (Grupul Kosch) ; înfrîn
gerea ei ar fi influenţat profund ansamblul situaţiei strategice de pe
frontul român şi cel oriental.
Altă cerinţă esenţială era realizarea pe direcţia loviturii principale
a unui raport de forţe care să asigure nimicirea într-un timp cit mai
scurt a grupării inamicului, înainte ca grupările celelalte să poată inter

veni şi să devină la rîndul lor periculoase. Comandamentul român a
sperat să realizeze această condiţie în primul rînd cu forţele proprii, dar
şi cu ajutorul trupelor ruse ; deşi comandamentul ţarist nu şi-a ma
nifestat voinţa de a lua parte efectivă la bătălie, trupele române au pus
într-o situaţie foarte grea Grupul Kosch.
Altă condiţie de reuşită a manevrei strategice pe direcţii interioare
era asigurarea libertăţii de acţiune a grupării principale de trupe române.
Forţele insuficiente la dispoziţie nu au permis realizarea unui front
constituit în faţa Grupului Kosch şi astfel inamicul, liber pe mişcări, a
lovit în flanc şi spate gruparea română de izbire. Experienţa armatei
române a confirmat din nou că, aricit de strălucit ar fi aplicate unele
cerinţe ale manevrei strategice, este suficient ca una singură să nu fie
realizată la timp pentru ca acţiunea să n u-şi atingă scopul.
Situaţii deosebite s-au creat pe frontul de sud, unde neconcordanţa
dintre scop, forţe, spaţiu şi timp a făcut ca în unele hotărîri luate să se
repartizeze loviturii principale forţe mai puţine, iar loviturii secundare
forţe mai puternice, situaţii rezultate şi ca urmare a neconcordanţei
intervenite deseori în relaţiile de comandament româno-ruse.
în cadrul celei de-a doua bătălii de la Jiu şi a bătăliei de la
Neajlov, Argeş s-au manifestat şi anumite lacune în activitatea de
comandament, fiind constatabile întîrzieri în luarea deciziilor şi în
transmiterea ordinelor datorită lipsei informaţiilor despre adversar sau
a unor aprecieri eronate asupra situaţiei şi posibilităţilor acestuia.
Deşi modul de aplicare a procedeelor de luptă folosite de coman
damentele marilor unităţi şi unităţilor s-a dovedit deseori" superior celui
utilizat de comandamentele de la acelaşi nivel germane şi austro-ungare
- cu toată experienţa îndelungată de război a acestora -, s-a ridicat
totuşi problema optimizării soluţiilor tactice, pentru ca aceasta să co
respundă in mai bune condiţii caracteristicilor armamentului şi tehnicii
de luptă. In acest sens, în cadrul ofensivei eliberatoare din Transilvania
trupele române au început să acorde o importanţă din ce în ce mai
575
mare focului şi combinării acestuia cu mişcarea, obţinînd astfel rezultate
favorabile în situaţii tactice dificile.
In hotărîrile comandanţilor de la toate eşaloanele tactice s-a re
marcat preocuparea crescîndă de a folosi j udicios manevra de forţe şi
mijloace, loviturile frontale fiind combinate cu învăluiri şi întoarceri,
cu acţiuni pe direcţii, infiltrări şi pătrunderea în spatele dispozitivului
inamic. De asemenea, comandanţii români, folosind cu iscusinţă avantajele
oferite de acoperiri şi terenul accidentat, au căutat şi, de multe ori, au
reuşit, realizarea surprinderii inamicului, prin atacuri neaşteptate. Cele
mai elocvente exemple le constituie declanşarea ofensivei de eliberare
a Transilvaniei şi angajarea bătăliei de la Argeş, Neajlov, nesesizate de
Marele Cartier General german şi de statele-majore ale armatelor 9 ger
mană şi Grupului de armate feldmareşal Mackensen. Dispozitivele de
luptă realizate au corespuns în general condiţiilor concrete, punîndu-se un
accent deosebit - atît în ofensivă, cît şi în apărare -- pe constituirea
grupurilor şi detaşamentelor mixte, în compunerea cărora erau destinate
forţe şi mijloace diferite şi armament de toate categoriile, ceea ce le
asigura un caracter larg autonom din punct de vedere tactic.
Nu de puţine ori, comandamentele române au reuşit, datorită ho
tărîrilor şi măsurilor preconizate, să dejoace planurile elaborate de
inamic. Putem aminti în acest sens exemplul Diviziei 22 infanterie, pe
timpul apărării Carpaţilor, care, repliindu-şi forţele în ascuns şi în mod
organizat pe un aliniament de apărare din adîncime, l-a obligat pe ad
versar să-şi dezvolte, în gol, efortul planificat. Menţionăm şi vigoarea,
măiestria deosebită şi competenţa generalului Eremia Grigorescu, care a
condus Divizia 1 5 infanterie în apărarea pasului Oituz. Prin dispunerea
raţională a forţelor şi mijloacelor şi prin misiunile precise stabilite sub
ordonaţilor, acesta a reuşit să organizeze o apărare dîrză, cu un sistem
de foc închegat. Toate încercările inamicului - mult superior în
oameni şi tehnică de luptă - de a pătrunde în sudul Moldovei pe
această direcţie au eşuat.
In activitatea comandamentelor române - ca, de altfel, şi în
cadrul altor armate participante la război - au existat şi deficienţe
sau erori. In cadrul cooperării, cea mai gravă a fost lipsa de coordonare
între infanterie şi cavalerie, care a adus multe prejudicii trupelor
noastre atît în ofensivă, cît şi în apărare. S-au făcut simţite lipsuri în
coordonarea acţiunilor tuturor elementelor de dispozitiv în timp şi
spaţiu şi cu grupările vecine. Căutîndu-se evitarea şablonismului şi sche
matismului, uneori se abuza de constituirea prea multor detaşamente,
ceea ce ducea la fărîmiţarea forţelor sau la dispunerea prea multor
trupe în cadrul eşalonului întîi, făcîndu-le vulnerabile faţă de arma
mentul automat şi de focul artileriei de care inamicul dispunea din
belşug ; totodată, rezervele plasate prea înainte erau angajate incă de
la început şi nu aveau libertatea de acţiune necesară. S-au mai înre
gistrat lipsuri, mai ales în perioada de început a războiului - de altfel
rapid remediate ca urmare a acumulării experienţei -, în alegerea po-
5i6
ziţiilor de apărare ş1 m trasarea tranşeelor, precum ş1 m închegarea
unui sistem unitar între lucrările genistice şi focul de toate categoriile.
Pe parcursul desfăşurării campaniei, comanâamentele române au
optimizat modul cum se organizau şi executau introducerea în luptă a
forţelor din adîncime în cadrul ofensivei sau contraatacurile pe timpul
ducerii apărării, evitîndu-se ca acestea din urmă să se realizeze cu forţele
eşalonului întîi, frontal, fără sprijin de foc de artilerie eficace şi înainte
ca inamicul să fi fost oprit.
O cauză principală a lipsurilor din domeniul organizării şi desfă
şurării cooperării îşi are originea în deficienţele în asigurarea legături
lor, în dispunerea şi funcţionarea punctelor de comandă, în cunoaşterea
şi aplicarea riguroasă a principiilor de conducere a războiului, de reali
zare deplină a unităţii de concepţie şi acţiune. Punctele de comandă la
diferite eşaloane (batalioane, divizii, grupări, armate) au fost alese şi
stabilite în teren, astfel încît să se asigure conducerea operativă a
trupelor din subordine şi să se dea posibilitatea realizării rapide şi
oportune a tuturor legăturilor între unităţi, precum şi dintre acestea şi
marile unităţi. Totodată, s-a avut în vedere ca prin poziţia lor - dis
tanţa faţă de mijloacele de foc ale artileriei inamice şi faţă de liniile
înaintate ale trupelor proprii, situarea corespunzătoare în propriul dis
pozitiv faţă de unităţile şi subunităţile în subordine ş.a . - punctele de
comandă să ofere posibilitatea evaluării imediate şi corecte a situaţiei
inamicului şi a evoluţiei de ansamblu a operaţiilor.
Dacă sub aceste aspecte, rezolvările date alegerii şi stabilirii punc
telor de comandă au fost în general corecte şi realiste, sub aspectul
asigurării legăturilor cu forţele din subordine au fost întimpinate o serie
de greutăţi generate de lipsa mijloacelor de transmisiuni. Astfel, din
cauză că nu au fost transmise la timp unele ordine de operaţii sau alte
dispoziţiuni, au survenit adesea întîrzieri sau amînări în declanşarea
unor operaţii.
Prima conflagraţie m ondială fiind prin excelenţă un război de
coaliţie, relaţiile de comandament între armatele beligerante au căpătat
o importanţă deosebită, iar experienţa dobîndită în acest domeniu a îm
bogăţit gîndirea şi practica militară universală şi naţională cu noi con
cluzii şi învăţăminte.
Coordonatele cooperării militare dintre România şi Antantă s-au
cristalizat în anii 1 9 14-1916, conducerea politică a statului român avînd
ca obiectiv fundamental crearea cadrului şi condiţiilor externe favorabile
în vederea trecerii cu hotărîre la lupta de eliberare a teritoriilor româ
neşti aflate sub dominaţia Imperiului austro-ungar.
Convenţia militară, care însoţea Tratatul de alianţă dintre România
şi Marea Britanie, Franţa, Rusia şi Italia din 4/17 august 1916, preciza,
pe planul operaţiilor militare, participarea României la război numai
împotriva Austro-Ungariei, precum şi colaborarea cu celelalte armate
aliate în acest sens. Din punct de vedere doctrinar era foarte importantă
577
stipulaţia care prevedea că relaţiile între aceste armate vor fi de colabo
rare, iar nu de subordonare, fiecare din ele păstrîndu-şi " comandamentul
lor propriu, zona lor "de operaţiuni distinctă şi o independenţă totală în
conducerea operaţiunilor" 30 •
O altă consideraţie vizează conducerea de către comandamentul
suprem român a forţelor participante la acţiunile comune duse d e
armatele române şi ruse î n campania din 1 9 1 6 . Prin planul iniţial de
campanie, cu care aliaţii s-au declarat de acord, România dispunea d e
comandament militar propriu, iar trupele ruseşti de p e frontul din
Dobrogea acţionau sub conducerea acestuia. Cînd situaţia pe frontul de
sud s-a deteriorat şi efectivele ruseşti pe acest front au sporit, iar ma
j oritatea forţelor române a fost dirijată spre frontul din Transih·an ia,
s-a constituit Armata de Dobrogea, sub comanda generalului A. M. Zaion
cikovski, şi, ulterior, Armata de Dunăre, cwn era denumită în docu
mentele militare ruseşti, sub comanda generalului V. V. Zaharov. Dar
existenţa acestui comandament militar interaliat nu a ştirbit preroga
tivele conducerii militare naţionale, nici atribuţiile cadrelor armatei
române în organizarea şi ducerea cu succes a acţiunilor de luptă.
Pornind de la aceste stipulaţii cooperarea de arme româno-aliată în
campania din 1 9 1 6 a avut o anumită importanţă politică, morală şi mi
litară în luptele purtate de armata noastră în această etapă a războiului .
Dar rolul ei putea să fie mult mai mare în timpul acestei campani i dacă.
'
s-ar fi respectat prevederile Convenţiei militare, care a pus bazele acestei
colaborări . Efectivul modest al forţelor ruse destinate sprijinirii României
şi intensitatea scăzută a participării lor în luptă au · afectat puternic
cooperarea militară dintre cele două ţări şi armate. Aceste lipsuri au
fost agravate de tergiversarea şi tărăgăneala cu care forţele ruse erau
aduse pe front şi introduse în luptă. Totodată, Armata aliată de la
Salonic nu a întreprins ofensiva de amploare şi energică prevăzută în
Convenţia militară, care urma să dea o lovitură puternică forţelor
bulgaro-turce. In acest fel România a fost nevoită, în campania mili
tară din 1 9 1 6 , să ducă aproape singură povara războiului pe două
fronturi, să dea un greu tribut de singe, să sufere pierderi materiale
considerabile şi să suporte consecinţele invaziei inamice pe o mare
parte a teritoriului naţional.
In ansamblul ei, campania anului 1 9 1 6 s-a arătat a fi fost deosebit

de fecundă pe planul învăţămintelor de ordin politic şi mai ales militar.
Toată această bogată experienţă acumulată avea să fie inteligent şi res
ponsabil valorificată de factorii de conducere din România în etapa ime
diat următoare. ln scurtă vreme, armata a fost reorganizată în lumina
experienţei cîmpului de luptă şi a cerinţelor războiului modern. Econom i a
ţării a fost pusă integral în slujba efortului d e eliberare. Relaţiile d e
:io Colonel Ion Cupşa, op. cit., p . 178.
5 78
colaborare cu aliaţii au cunoscut o ameliorare, care s-a răsfrînt în special
în dotarea corespunzătoare a unităţilor şi marilor unităţi române. Roa
dele acestei reorientări nu se \"or lăsa aşteptate. Peste 6 luni numai, în
vara anului 1 9 1 7, o armată renăscută, viguroasă şi plină de avînt, va
zdrobi, ca de atîtea ori în încercatul nostru trecut, forţele armate coalizate
ale inamicilor din blocul Puterilor Centrale, în teribilele bătălii de la
Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz.
Totodată, concluziile şi îm·ăţămintele desprinse din analiza opera
ţiilor desfăşurate în campania anului 1 9 1 6, a caracteristicilor lor, au
contribuit la îmbogăţirea cu elemente noi şi de valoare a doctrinei mili
tare româneşti în general, a tradiţiilor luptei întregului popor pentru
apărarea patriei în special.
ABREVIERI BIBLIOGRAFICE
I . ARHIVE, BIBL IOTECI
Arh. C.C. al P.C.R. - Arhiva Comitetului Central al Partidului Comunist

Român
Arh. M.A.E. - Arhiva Ministerului Afacerilor Externe
Arh. M.Ap.N. - Arhiva Ministerului ...\părării Naţionale
Arh. St. Buc. - Arhivele Statului Bucureşti
BARSR - Biblioteca •..\cademiei Republicii Socialiste România
BMMC - Biblioteca Muzeului :Militar Central
I I . PERIODICE
AI - "Anale d e istorie"
AIIN - „Anuarul Institutului de istorie naţională" Cluj
AMS - "Ariuarul Muzeului judeţean Suceava"
AO - „Arhivele Olten iei"
ASR - „Anuarul statistic al României"
A.ŞRS - „Arhiva pentru ştiinţă şi reformă socială"
CL - „Convorbiri literare"
DAD - „Dezbaterile Adunării Deputaţilor"
LIP - "Lupta intregu:ui popor - Revistă română de istorie
militară"
NRR - „Noua Revistă Română"
RvA - „Revista artileriei'·
RvC - „Revista cavaleriei"
R&5EB - „Revue des etudes sud-est europeennes"
RH - „Revue historique"
RIAF - „Revista pentru istorie, arheologie şi filologie•
RM - „România militară'"
RREJ - „Revista România Eroică"
RRH - „Revue Roumaine d'Histoire"
RSRTA - „Revista subofiţerilor reangajaţi din toate armele•
SMMlM - „Studii şi materiale de muzeografie şi i storie militară"
„Studii" - "Studii. Revistă de istorie"
ŢB - "Ţara Bîrsei"
580
HI. CULEGERI DE DOCl;MENTE, LUC R RI GENERALE,
A
CULEGERI DB STUDII
Cartea roşie - Cartea roşie austro-ungară. Documente diplomatice pri

austro-ungară vitoare la relaţiile dintre Austro-Ungaria şi România
în perioada de la 22 iulie 1914 pînă la 27 august 1916,
Bucureşti, 1917.
DDSR - Documents diplomatiques secrets russes 1914-1917
d'apres les archives du Ministere des Affaires Etran
geres d Petrograd, Paris, 1928.
Documente străine - Constantin Botoran, Olimpiu Matichescu, Documente
străine despre lupta poporului român pentru făurirea
statului naţional unitar, Cluj-Napoca, 1980.
File - File din istoria militară a poporului român, Bucureşti,
vol. 2, 1974, vol. 7, 1980, vol 10, 1982, voi. 11, 1983.
MOEI - Mejdunarodnîie otnoşeniia v epohu imperializma,
Moskva-Leningrad, 1935.
RRM - România în războiul mondial (1916-1919).
1918 la români - 1918 la români. Desăvîrşirea unităţii naţional-statale a
poporului român. Documente externe (1879-1918),
voi. I-I I , Bucureşti, 1983.
IXDICE *
A A lba Iulia : XVII. 94, 179, 254, 299

A lba Superioară, fost comitat : 99, 190
A /bani, Tiron : XX, 54, 99
A lbania : 33, 38, 137, 250, 430
A bi sini a : 20
A brud (jud. Alba) : 2 17, 299
A lbeşti (jud. Argeş) : 4 13, 4 14
A cademia de Război din Viena : 447
Alekseev, Mihail Vasilievici, general rus :
A cademia Mihăileană : 188
146, 147, 148, 2 14, 357, 380, 38 1, 382,
A cademia Română : 75, 1 6 1 , 197, 26 1, -190
449, 520
Actiunea natională", organizaţie politică. :
A le :ra11drescu, Stelian, locotenent-colonel :
„ 92, 94, 97
29 1
A dm, golf : 2 1
A lexandria : 245, 369, 485, 494, 495, .50 1 ,
„A devărul" (Arad). ziar : 54, 99
505
„A devărul" (Bucureşti), ziar : 52, 74, 26 1
A lexeni (jud. Ialomiţa) : 527
A dige, fluviu : 14 1
A lgeria : 2 1
A dîncata, azi Adînca (jud. Dîmbo-.riţa) : 5 19
A lgesiras : 30, 3 1
A djud : 279, 535, 54 1
A lgyii : 149
A drianopol , azi Edirne : 33, 34, 188, 250, 37 l
A liev, Eris Khan, general rus: .53.5
A dunaţii-Copăceni (jud. Giurgiu) : 506 , 5 1 1,
A liman (jud . Constanţa) : 370
5 18
A limănesteanu, Pia : XX
A dunaţii Sîrbeni, azi Sîrbeni (jttd. Teleor- A l imăneŞti (jud. Olt) : 472, 49.5 ; pădure :
man) : 500 495
A /ion , deal : 304, 305, 475
Afganistan : 18, 2 1
Africa : l , 13, 16, 20, 28, 142, 144
A frica ecuatorială franceză : 2 1
A lpi, munţi : 135
A lsacia : 8 , 38, 127
Africa germană de sud-vest : 2 1, 142
A lunis, culme : 278
Africa occidentală : 2 1
A mar�dia, rîu : 466
A merica : I, 48, 144, 264 ; - centrală : 20 ;
A frica occidentală englezd : 2 1
,_, La tină. :
Africa orientală : 2 1
. 20 ; ,_, de Sud : 20
Africa orientală germană (Africa germamf
„A merica" (Cleveland, Ohio) , ziar : 76
de est) : 2 1. 142
A msterdam : 6
Afumaţi (jud. Teleorman) : 507
A mzacea (jud. Constanţa) : 370, 372, 376
A gadîr : 3 1
A nastasiade, Constantin, . general de brigadă :
A ita Mare (jud . Co·1asna) : 324 397
A i-ud(jud. Cluj) : 22 1 A tiastasiu, A lexe,
locotenent-colonel : 126
A kadînlar, azi Dulovo : 349 A nastasiu, Ion,colonel : 446, 449, 4 5 1 , 459 ;
Alaska : 22 general : XXI
• Î ntocmit de dr. Dorina Rusu.
583
A ndonovici, D. I. , colonel sîrb : 236 305, 306, 3 10, 3 1 1, 3 15, 3 16, 3 17, 334 ,
Andreiaşul de jos (jud. Vrancea) : 542 335, 356, 358, 363, 364, 369, 389, 39 1 ·
A ngelescu, Constantin : 1 17, 258 392, 393, 394, 4 14, 4 16, 430, 432, 435,
A nghineşti (jud. Argeş) : 288 436, 437, 444, 445, 446, 447, 448, 449,
Anglia, vezi �Marea Britanie 454, 458, 459, 460, 467, 469, 470, 47 1 ,
Angola : 2 1 474, 478, 479, 490, 49 1, 494, 495, 498 ,
Aninoasa (jud. Argeş) : 4 14 499, 50 1, 503. 506. 5 1 1 . 5 15, 5 16, 5 18 ,
A ninoasa (jud. Hunedoara) : 303 522, 527 , 528, 530, 533
A ntanta : VIII, IX, X, XI, XII, XXI I , A rmata 2 română : 2 16, 2 17, 2 19, 22 1, 226,
7, 14, 16, 18, 19, 22, 34, 37, 4 1 , 68, 7 8 , 227, 2 3 1 , 233, 238, 239, 243, 245, 268,
82, 85, 81, 90, 9 1. 92, 94, 96, 100, 10 1, 273, 287, 288, 292, 293, 294, 295, 296,
102, 103, 104, 105, 106, 107, l08, 297, 298, 299, 306, 308, 309, 3 10, 3 1 1,
109, 1 10, 1 1 1, 1 19, 126, 127, 133, 134, 3 13, 3 14, 3 15, 3 16, 3 17, 320, 32 1, 322,
137, 138, 139, 142, 144, 145, 146, 147, 323, 326, 328, 3 3 1 , 333, 335, 358, 36 1 ,
148, 15 1, 152, 1 6 1 , 162, 208, 2 12, 2 13, 364, 369, 370, 37 1, 373, 389, 390, 39 1,
2 16, 2 19, 220, 22 1 , 245, 246, 250: 25 l , 392, 397, 399, 400, 403, 406, 408, 4 10 ,
258, 263, 264, 266, 309, 337, 38 l , 382, 4 1 1 , 4 13, 4 14, 4 16, 4 17, 432, 462, 49 1,
559, 565, 572, 577 503, 527, 528, 530, 5 3 1 , 533, 534, 535,
Antanta Cordială : 16, 18 539, 5 4 1 , 542, 543, 544, 545, 548, 549
Antoneanu, Dumitru : sublocotenent: 403 A rmata 3 română : 122, 2 16, 2 17, 227, 2 3 1 ,
A ntonesm Emanoil : 91 24 1, 245, 293, 338, 3 42 , 344, 345, 346,
Antonescu, Ilie, colonel : 36 1 347, 348, 349, 350, 352, 353, 355, 356,
A ntonescu, Petre : 52 364, 365, 366, 367, 368, 370. 37 1, 373
A nfonescu, Victor : 146, 258 A rmata de Dobrogea : 355, 357, 358, 359,
A nvers : 129, 157 360, 36 1, 362, 364, 365, 366, 367, 370,
Apahida (jud. Cluj) : 270 37 1, 373, 374, 376, 378, 578
„A părarea naţională", organizaţie politică A rmata de Nord : 2 16, 2 17, 2 19, 22 1, 222 ,
sîrbă. : 37 226, 227, 23 1, 233, 238, 243, 245, 268 ,
„Apărarea naţională" (Bucureşti), ziar : 73 27 5, 277, 278, 28 1 , 282, 283, 284, 285,
Apărările sub apă : 23 1 286, 287, 288, 289, 294, 297, 309, 3 10 ,
Apostol, vîrf: 424 3 1 1, 320, 322, 323, 324, 326, 328, 333,
A pp6nyi, Albert, conte : 10 334, 335, 364, 389, 390, 39 1, 392, 4 17 ,
A pta A t : 358 420, 422, 423, 425, 426, 436, 462, 482,
A rabagi, azi Haţeg (jud. Constanţa) : 36 1 490, 492, 533
Arabagilar : 353 Armata 1 austriacă, vezi A rmata 1 austro
A rabia : 2 l ungară
A rad : 73, 77, 99, 198, 308, 393 Armata 7 austriacă, vezi Armata 7 austro
A rcanul, munte : 44 1 , 443, 444, 445, 456, 460 ungară
A rchiud (jud. Bistriţa-Năsăud) : 2S6 A rmata 1 austro-ungard : 248, 249, 250 ,
A rdeal, vezi Transilvania 253, 254, 255, 270, 27 1, 272, 278, 284 .
„Ardealul" (Caracal), ziar: 96 285, 286, 287, 306, 308, 309, 3 1 1, 3 19 ,
A rdeni, munţi: 128 320, 323, 326, 386, 387, 388, 392, 458,
A rgeş, rîu şi vale : 123, 2 16, 240. 324, 3 9 1 , 525, 536, 537, 539
4 16, 433, 435, 467, 469, 485, 456, 487, 490, A rmata 2 austro-ungară : 248
492, 493, 495, 498, 500, 50 1, 504, 507, A rmata 4 austro-ungard : 248
50�. 5 1 1, 5 13, 5 14, 5 15, 5 16, 5 17, 5 18 , A rmata 7 austro-ungară : 248, 249, 250,
5 19, 520, 52 1, 522, 523, 524, 525, 526, 253, 27 1, 28 1, 284, 306, 308, 309, 388 ,
527, 552, 554, 555, 568, 575, 576 ; j udeţ : 536
173 A rmata 12 austro-ungară : 248
A rgeşelul, riu şi vale : 406, 407, 40S, 4 10, A rmata de Sud austro-ungaro-germană : 248
4 13, 4 14 A rmata 3 bulgară : 146, 236, 253, 255, 343,
Arghir, l'asile, soldat: 278 347, 352, 360, 362. 363, 366, 367, 37 1 ,
Arghiresca, Nicolae, general de brigadă. : 374, 48 1, 507
34 1, 348 A rmata de la Salonic : 15 1, 37 1
A rghirovici, Ioan : 6 1 A rmata de Orient : 389
A rhanghelsk : 120, 555 A rmata 5 franceză : 128
A rion, Constantin C. : 87 A rmata 8 germană : 247
Armata 1 rom<i1ui : 2 16, 2 17, 2 18, 2 19, 22 1. A rmata 9 germană : 247, 272, 287, 306 ,
226, 227, 231, 233, 238, 240, 243, 24.5, 30�. 309, 3 1 1, 3 13, 3 14, 3 15, 3 18, 320,
268, 275, 29-l, 295, 297, 299, 30 I, 304, 322, 323, 324, 32S, 3 3 1, 332, 336, 369,
584
384, 385, 386, 387, 388, 389, 392. 393, A ustria : 34, 8 1, 156, 193, 264
-100,430, 449. 450,462, 466, 47 1 , 48 1 , A ustro- Ungaria : XI, XII, XXVIII, 6, 8 ,
483, 486, 487, 4 9 1 , 498, 506, 507, 530, 9, 1 1, 1 2 , 1 3 , 1 4 , 1 5 , 1 6 , 2 5 , 30, 3 1 , 32,
5J3, 536, 537, 539, 542, 576 33, 34, 36, 37, 38, 42, 43, 47, 54, 59,
A rnwta 10 g1rma11ă : 247 65, 68, 69, 78, 79, 80, 82, 92, 97, 99,
A rmata 12 germa11ă : 247 100, JO I, 102, 103, 104, 105, 106, 107,
A rmata 2 italiană : 247 108, 1 1 1, 1 12, 120, 126, 127, 1 3 1 , 135,
A rmata 3 italia11ă : 247 145, 148, 149, 157, 160, 162, 200, 20 1,
A rmata 1 rusă : 247 205, 206, 208, 2 10, 2 12, 2 13, 2 16, 2 18,
A rmata 2 rusă : 247 236, 252, 257, 258, 260, 26 1, 262, 264,
A rnia.tii 3 rusă : 247 265, 266, 276, 337, 425, 524, 558, 563,
A rmata 4 rnsă : XXYII , 247, 533, 535, 564, 565, 571
536, 539, 540, 54 1, 543, 544, 549 A verescu, A lexandru, general de divizie : 94,
A rmata j rusă : 2'17 129, 139, 273, 288, 293, 333, 357, 363,
Armata 6 rusă : 247, 533, 535, 536, 539, 364, 365, 366, 368, 369, 373, 390, 4 1 1 ,
540, 54 1 4 14, 5 19, 533, 534, 548, 549, 574
Armata 7 rnsă : 248 A nig (jud. Sibiu) : 294, 295, 297, 298, 305,
A rmata 8 rusă : 248 3 12, 3 15, 3 17, 3 18
A rmata 9 rusă : 248, 277, 283, 287, 333, A ; uga (jud. Prahon) : 397, 399, 400
390, 436, 46 1 , 462, 5 19, 533, 534, 544
A rniata 10 rusă : 247
A rmata 1 1 rusă : 248 B
Armata rusă de Dunăre : 378, 48 1, 486,
492, 507, 530, 535, 542, 578 Baba, ·mie : 437
A rmăşeni (jud. Harghita) : 280 Babadag (jud. Tulcea) : 345, 378
A rmean11I, munte : 435 Babarunca, vale : 290
A rpad : 169 Babele, azi Neajlo·ru (jud. Giurgiu) : 508,
.tţrpaşu de S11s (jud. Sibiu) : 320 5 14, 5 1cî
A rsenal11l armatei : 59, 60, 1 17 Babe,<, Vincenţiu : 198
Arsenalul jlctilei de la Galaţi : 60 Bacalbasa, Constantin : XX
A rsenalul marinei de la Galati : 58, 60 Bacău : ' 390, 462
°
A rseni (jud. Gorj ) : 450, 460 Baciu, baltă : 122, 36 1 , 376
A rsuri (jud. Gorj ) : 456, 460 Bahna, rîu : 304
Ar sila 1'1 ocanului, deal : 549 Bahrein : 2 1
Artois : 129, 134, 139 Baia (jud. Sucea·m) : 170
A rua (jud. Vrancea) : 543 Baia de Aramă (jud. :\'lehedinţi) : 446
Arz, A 1·t/mr, barem von Straussenb1tl'f!, Baia de Fier (jud. Gorj) : 470
general austro-ungar : 249, 253, 270, 307, Baiul, munţi : 288
322. 386 Balbunar, azi Kubrat : 255
A san I : 17 1 Balcani, vezi Penimula BalcaniciJ
A sănesti, dinasti e : 17 1 Balcic : 34 1, 346
'
A său (jud. Bacău) : 284 Bfllea, Victor, elev-plutonier : 320
A sia : l, 8, !2, 16, 18, 20, 2 1 , 144 ; ,..., Mică : Ba/oieşti (jud. Bacău) : 543
233 Balş (jud. Olt) : 472, 473
A siago : 1 4 1 Baltica, vezi Jlfarea Baltică
A s/an, Mihail, general d e di·rizie : 342, 344, Banat : 43, 47, 55, 70, 72, 75, 109, 146,
349, 355, 364 160, 169, 189, 1 9 1 , 196, 197, 198, 200,
„A sociaţiimea tucovfoeană" : 96, 197 20 1 , 205, 208, 2 16, 2 17, 2 18, 24 1, 250,
„A sociaţiunea naţională arădană pe " fru 26 1, 299, 308, 447, 564
cultura şi conservarea poporului român" : Banatul de Severin : 17 1
197 Banca A ngliei : 1 13
„A sociaţiunea penim cultura poporului român Banca d 'Italia : 1 13
din Afaramureş" : 197 Banca Naţională a României : 1 12, 1 13
„A stra" ( „A sociaţiunea transilvană penlrit Banu, A nastasie, locotenent : 424
literatura română şi cultura poporului Banu; Constantin : 87
român" ) : 13, 197 Barabaş, deal : 326
A teneul Român : 96, 97 Baraolt (jud. Covasna) : 293, 326 ; munţii ,_, :
A tlantic, vezi Oceanul A tlantic 277, 288, 3 10, 3 1 1
A la, rîu : 279 Barcani (jud. Covasna) : 289
A'.ustrnlia : 22 Ba1·iţiu, George : 157, 189, 198
585
Bartolomeu, gară : 327, 329 Bălăria, azi Valea Plopilor (jud, Giurgiu) :
Barwick, Dub A rwold von, colonel austriac : 503, 506, 507, 508, 5 1 1, 5 12, 5 14, 5 15
254 Bălăuşeri (jud. Mureş) : 249
Basarab I „fntemeietorul" : 17 1 Bălcescu, Nicolae : 192
Basarabescu, Grigore, general de brigadă : Băldescu, Radu, locotenent-colonel : XXI
494 Băltăreţu, Dumitru, colonel : 295
Basarabescu, Ioan, general de brigadă : Bdncilă, Ion, maior : 4 12
34 1, 353 Băneasa (jud. GiYrgiu) : 245
Basarabia : 47, 49, 53, 55, 56, 72 , 102, 103, Băneşti (jud. Giurgiu) : 508, 5 13, 5 14, 5 17
145, 147, 148, 183, 188, 1 9 1 , 199, 263 Bărbătenii de Sus (jud. Hunedoara) : 303
Base! : 6 Bărcuţ (jud. Braşo-;) : 272, 309, 322
Basilescu, Nicolae : XXII Beclean (jud. Braşo·;) : 295, 297
Basra : 142 Biktfrsamson : 149
Batalionul de miliţii „ A rgeş" : 240, 430 Bikt!scsaba : 2 17, 2 18, 2 2 1
478, 485 Bejan, Dionisie : 5 3
Batalionul de miliţii „Calafat" : 24 1, 478 Bela : 169
Batalionul de miliţii „Dîmboviţa" : 240 Belaev, Mihail A leksandrovici, general rus :
Batalionul de miliţii „Dolj" : 446, 459 46 1 , 468, 469, 5 14, 52 1
Batalionul de miliţii „Gorj" : 459 Beldiman, A lexandru V. : 52, 105
Batalionul de miliţii „Ilfov" : 242 Belene, canal : 255, 369, 483
Batalionul de militii „l1fehedinti" : 446 Bcleţi (jud. Argeş) ; 499
Batalionul de militii „Muscel". , 242 Belgia : 2 1. 37, 4 1, 126, 128, 262, 263
Batalionul de miliţii',,olt" : 242, 369, 484, 485 Belgrad : 12, 32, 37, 77, 78, 132, 137
Batalionul de miliţii„ Radu Negru" : 240, 430 Below, Otto v011, general german : 247
Batalionul de militii „ Romanati" : 478 Belucistan : 2 1
Batalionul de militii „ Rovine': : 446, 478 Berchtold, Leopold, conte von : 82, 99, 10 1
Bi.talionul de milifii „ Teleorman" : 242 Berger, A ndreas, colonel austriac : 254
Batalionul de miliţii „ Vasile Lupu" : 350 Berindei, Ioo D . : 52
Batalionul de miliţii „ Vlaşca" : 2'12, 48'1 Berlin : 9, 12, 11, 34, 36, 76, 79, 82, 10 1 ,
Batalionul 76 miliţii : 354 102, 105, 107, 108, 136, 14 1, 157, 199,
Batalionul 1 genit1 : 487 252, 265
Batalionul 4 artilerie pedestră bavarez :27 1 Berthelot, Henri !vfathias, general francez :
Batalionul 12 vînători bavarez : 454 XXVII, 375, 373, 380, 4 15, 428, 435,
Batalionul 4 ciclişti german : 336 '138, 439, 449, 451, 468, 469 , 5 14, 5 19, 52 1
Batalionul 5 ciclişti german : 386 Berzasca (jud. Caraş-Severin) ; 394, 475
Bateria de mare : 48 1 Beşteloaia, azi Sălcioara (jud. Dîmbo·1iţa) :
Bateria mortiere „Radu Negrii" : 340 5 18
Bateria 2 tunuri „ Principele Carol" : 340 Bithlen, Gabriel : 179
Bateria 3 tunuri „Smîrdan" : 340 Bethlen, I stvtin : 205
Bateria 4 tunuri „Opanez" : 340 Bethmann-Hollweg, Theobald vcm : 10 1
Bateria 5 tunuri „Plevna" : 3'10 Beuca (jud. Teleorman) : 498
Bateria 6 tunuri „Călugăreni" : 340 Beyens, Eugen Frhr. voo : 262
Bateria tunuri „Mihai Viteazul" : 340 Biata : 255, 48 1
Bateria tunuri „ Principesa Ileana" : 340
Bicaz (jud. Neamţ) : 279, 283 ; rîu şi vale :
Bateria tunuri „ Regele Carol" : 340
123, 238, 254, 269, 279, 3 34, 390, 46 1,
Bateria t unuri „Ştefan cel Mare" : 3'10
462 ; pas: 254, 386
Battenberg, A lexander : 13
Bazargic, azi Tolbuhin ; 63, 122, 2 19, 245 , Bicazu A rdelean (jud. Neamţ) : 279
337, 338, 339, 34 1 , 342, 3'13, 3'15, 346 , Biharia (jud. Bihor) : 169
348, 349, 352, 353, 354, 355, 356, 357 , Bihor, fost comitat: 47
366, 382
Bilbor (jud. Harghita) : 243, 278, 282, 285,
Băbăiţa (jud. Teleorman) : 505
386, 390
Bădeanca, vale : 407
Bădeni (j ud. Argeş) : 503 Birmania : 2 1
Bădescu, Bucui·, locotenent-colonel : 305 Bismarck, arhipelag : 22
Băiaşu, rîu : 436 Bismarck, Otto prinţ von : 8, 9, 12, 13
Băicoianu, A urni, că.pi tan : 496 Bistricioara (jud. Neamţ) : 262 ; rîu şi vale :
Băileşti (jud. Dolj) : 245 123, 239, 279, 390, 46 1, 462 ; vîrf: 250
Bălan, Ioa n , maior : 545 „Bistriţa", canonieră. : 23 1
586
Bistriţa (jud. Bistriţa-Năsăud) : 177, 2 18 Bran (jud. Braşov) : 29 1, 298, 326, 329,
276, 28 1 ; rîu şi vale : 123, 272, 277, 279, 388, 405, 406, 409, 4 16, 458, 503 ; deal:
283 ; munţi : 254, 279 29 1 ; pas: 123, 239, 254, 324, 330, 394,
Bixad (jud. Covasna) : 282 403, 405, 409, 462
Bîda, ·1irf : 279 Braniştea (jud. Giurgiu) : 5 18
Bîlta (jud. Gorj) : 450 Braniste, Valeriu : 53
Bîrlad (jud. Vaslui) : 202 Braşc/u : 73, 190, 233, 243, 254, 272, 273,
Bîrsa, depresiune : 28 1. 288, 292, 293 ; 288, 2 9 1 . 292, 293, 295, 299, 3 12, 323i1
vale : 403, "'105 324, 327, �28, 330, 33 1. 332, 385, 394.
Bîrseşti (jud. Argeş) : 437, 503 409, 568
Bîrseşti (jud. Gorj) : 450, 454 Brateş (jud. Neamţ) : 279
Bîrseşti (jud. Vrancea) : 5- H Bratia, vale: 4 14
Bîrzciul (de Pădure) (jud. Gorj) : 470 Bratocea, pas: 123, 239, 290, 46 1, 462 ;
Bîsca C/riojdului, rîu şi vale : 530 munţi : 298
Bîsca Jlare, rîu şi vale : 239, 289 Brădeni (jud. Sibiu) : 286, 320
Bîsca Jlică, rîu şi vale : 239, 289, 161, 162 Brădiceni (jud. Gorj) : 449
Bîsce, vezi Bîsca Mare şi Bîsca Mică Brăila : 95, 202, 540, 5 4 1 , 551. 569
Bîsccn i (jud. Buzău) : 530 Brdneşti (jud. Dîmbo·1iţa) : 5 16
Bîlca A rsurilor, deal : 278 Brăniştari (jud. Giurgiu) : 506
Bîtca Carelor, deal : 549 Brdteşti (jud. Bacău) : 284
Blaj (jud. Alba) : 73, 97, 157, 190 Brdteşti (jud. Dîmbo•1iţa) : 5 18
Blajir (jud. Argeş) : 437 „Brătianu", monitor: 23 1
Blejeşt i (jud. Teleorman) : 505, 507 Brdtianu, Ion I. C. : 42, 52, 68, 79, 80,
„Bliriot", tip de avion : 58 8 1, 82, 88, 94, 95, 97, 100, 103, 101,
Blond,/ , Emil : 1 10 105, 106, 107, 108, 109, 1 10, 1 1 1, 1 14,
„ Bliichcr", crucişă.tor : 144 115, 146, 148, 1 5 1 , 257, 258, 363, ,63
Bluchcr, Evelyn : 264 Brătinoaia, pisc : 407
Boascic, azi Dunărea (jud. Constanţa) : Brebeni (jud. Olt) : 472
37$, 380 Breisen, R. von, colonel german : 123
Bode, johann, colonel german : 358, 36 1 Brenta, rîu : 14 1
Bodoc, munţi : 28 1, 282, 283, 3 10 „Breslau", crucişător : 144
Boelrm-Ermolli, Eduard von, general austriac : Brest-Litovsk, azi Brest: XVI
2 i8 Brestovene : 255
Bogda n I : 17 1 Breţcu (jud. Covasna) : 280 ; munţi : 280,
Bogdă11eşti (jud. Bacău) : 42 1 4 19, 420
Boholţ (jud. Braşov) : 295, 296 Brezoiu (jud. Vîlcea) : 3 17, 430, 432, 433
Boia (jud . Gorj) : 470 Brezoiul, vîrf: 426
Boia11, Octav, colonel : 279 Briand, A ristide : 145, 146, 262
Bois-lc-Comte, Charles Joseph : 188 Brigada 1 artilerie grea : 227
Boişoara (jud. Vîlcca) : 320 Brigada 2 artilerie grea : 227
Boiţa (jud. Sibiu) : 3 15, 3 17 Brigada 2 cavalerie : 296
Bojda11i (sect. agr. Ilfov) : 528 Brigada 3 cavalerie : 296, 328
Bolboşi (jud. Gorj) : 476 Brigada 4 cavalerie : 426
Bolgrnd, fost judeţ : 199 Brigada 1 călăraşi : 226, 3 10, 3 12, 39 1, 430,
Bolint imrl din Vale (jud. Giurgiu) : 5 15, 529 432
Bolovă11iş (jud. Bacău) : 279 Brigada 2 cdlăraşi : 227, 245, 3 10, 3 13, 323,
Bora, ·1ir f : 443 3 3 1 , 390, 4 14, 49 1 , 5 16, 528
Bordeşti (jud. Vrancea) : 54 1 Brigada 3 călăraşi : 226, 296, 297, 3 10,
Boroş11rn Afare (jud. Covasna) : 289 326, 328, 33 1. 390, 4 13, 49 1, 503, 528
Borsec (jud. Harghita) : 243, 282 Brigada 4 călăraşi : 226, 3 10, 390, 549
Bos/or : 13, 32, "'12, 109, 1 12, 134, 162 Brigada 5 călăraşi : 227, 34 1, 345, 353, 35,,
Bo�nia : 1 1, 30, 3 1, 32, 65, 13 1 358, 365, 37 1, 372, 544, 5 49
Boteni (jud. Argeş) : 503 Brigada 6 călăraşi : 376
Bothmer, Felix von, general german : 248 Brigada 1 infanterie : 240, 304, 437
Boţîrlău (jud. Vrancea) : 54 1 Brigada 3 infanterie : 2 40, 430
Boureanu, Gheorghe, general de brigadă : 342 Brigada 4/32 infanterie : 505, 507, 5 15
Bradu (jud. Argeş) : "'199, 503 Brigada 5 infanterie : 324
Bradu (jud. Sibiu) : 30 1 Brigada 6 infanterie : 240
Bragadirn (jud. Teleorman) : 245, 484, 485 Brigada 7 infa»terie : 242
Bragadiru (sect. agr. Ilfov·) : 506, 5 1 1 Brigada 8 infanterie : 240, 290
587
Brigada 9 infanterie : 2 39, 290, 403 Brigada 61 infanterie austro-ungară : 285
Brigada 10/36 infantErie : 505, 507, 5 15 Brigada 73 infanterie austrn-ungarâ : 386
Brigada 1 1 infanterie : 239, 288, 324, 326 Bi·igada 74 infanterie ausfro-ungară : 386
Brigada 12 infanterie : 239, 289, 324, j2(., Brigada 1 43 infantei·ie austro-ungară : 250.
330, 332 25-1, 30 1
Brigada 1 3 infantei-ie : 238, 280, 490 Brigada 144 infanterie austro-ungar"a. : 250.
Brigada 14 infanterie : 238, 279 25-1, 2'1 1 , 302, 309, 392, 393, H l
Brigada 1 5 infanterie : 239, 280, 282, 2S:3, Brigada "1 4 5 infanterie aztstro-ungară : 254.
285, 422 27 1 , 3091 386
Briga da 16 infante1·ie : 285 Brigada 210 miliţii austro-ungară : 254
Brigada 17 infanterie : 242, 34 l . 372, 50.'.\, Brigada 1 44 mixtă austro-ungară : 386
508, 5 12, 5 13, 5 16 Brigada 1 45 mixtă austro-ungară, vezi Bri-
Brigada 19 infanterie : 3 4 1 , 358 ga da 145 infanterie austro-ungară
Brigada 19/40 infanterie : 507, 508 Brigada 2 munte austro-ungară : 309, 386.
Brigada 20 infanterie : 399, 403 387, 3S8, 393, '106, 430, 4 33, 434, '135
Brigada 22 infanterie : 4H, 450, 459, .;(,O Brigada 8 mu11te austro-ungară : 3 09, 328.
Brigada 26 infanterie : 434 3 3 1 , 386, 387, '105, '106, 407, 409, 4 10.
Brigada 27 infanterie : 238, 279 -1 12, 49 1
Brigada 28 infanterie : 238, 279 B rigada 10 munte austro-ungară : 386, 387 •.
Brigada 33 infanterie : 293, 505 430, 433

Brigada 34 infanterie : 293, 505 Brigada Papp austro-ungară : 386
Brigada 35 infante1·ie : 403 Brigada 1 infanterie bulgară : 255, 343, 347
Brigada 37 infanterie : 285, 423, 426, 4 .'>"' Brigada 2 infanterie bulgară : 3'13, 354
Brigada 38 infanterie : 42 1 Brigada 3 infanterie bulgară : 343, 353, 354
Brigada 40 infantei·ie : 377 Brigada Bode germană : 3 58 , 359, 36-0, 37 1 .
Brigada 43 infanterie : 242, 482, 483, -lS-i 376, 48 1
Brigada 44 infanterie : 482 Briga.da 26 cavalerie germană : 476, 477
Brigada 45 infanterie : 482 Brigada 1 cavalerie landstrum husari : 27 1
Brigada 1 mixtă : 245 Brigada 15 infanterie rezeri•ă germană : 435
Brigada 3 mixtă : 226 B r igada 33 infanterie germană : 5 14
Brigada 4 mixtă : 245, 390 Brigada vînători munte germ ană : 388
Brigada 5 mixtă : 34 1 Brigada 202 honvezi : 386
Brigada 6 mixtă : 342 Brigada 1 infanterie rusă : 376
Brigada 7 mixtă : 390, 425, 4 6 1 , 463, 5:;:;, Briga da 2 infanterie rusă : 376
535, 536, 544, 54J, 548, 549 Brigada 16 landsturm munte ungară : 254.
Brigada 9/ 19 •mixtă : 498, 499, 50 l , 502, 28 1
503, 506, 5 14 Brigada 19 landsturm munte ungară : 254.
Brigada 12 mixtă : 326 28 1 , 297
Brigada 1 5 mixtă : 390 „ Bristol-Coandă", tip de a·rion: SS
Brigada 21 mixtă : 240, 443, 447, 450, 459, Brâncusi, Constantin, 52
'
460 B rndy (Brodi) : 248
Brigada 22 mixtă : 443, 446 Brostmnu, Ernest, colonel : 36 1
Brigada 41 mixtă : 245 BroŞtrni (jud. Argeş) : 503
Brigada 43 mixtă : 495, 496 Broştrni (jud. Sibiu) : 27 1
Brigada 1 roşiori : 472, 4 9 1 Broşte11i (jud . Suceava) : 278, 279, 462
Brigada 2 1'oşic1·i : 472, 473, 4 9 1 , 500, 502, Brusilov, A leksei A l ek s uv , ge11.eral rus: 1 4 1.
503, 505 147, 248, 38 1
Brigada 3 roşiori : 482 Brnteaim, .\fircea : 326
Brigada 4 roşiori : 324, 472, 4 9 1 , 5 15 Bnixelles : 6, 128, 157, 209
Brigada 5 roşiori : '182 Bu cata , deal : 3 12
Brigada 6 roşiori : 482 Buchana11 , George IVill iam sir : 1 10
Brigada combinată : 430
Buco/ia, munte : '143
Brigada „Feldioara" : 323
Bt'igada Racoviţă : '199, 500 Bucovina : 43, i7, 53, 5'1. 55, 70, 72, 76.
82, 92, 96, 97, 98, 10 1 . 103, 104, 108.
Brigada Şerpescu : 500
109, 1 10, 123, 145, 148, 149, 159, 183.
Brigada 6 cavalerie austriacă : 296 188, 189, 19 1, 197, 200, 20 1, 207, 208.
Brigada 8 alpină aust1·0-ungară, vezi Bri- 2 1 0, 2 13, 2'18, 2'19, 250, 253, 255, 26 1.
gada 8 munte austro-ungară 277, 278, 28 1 , 284, 380, 564
Brigada cavalerie austro-imgară : 366 Bucur, Glzcorglze, soldat : '123
58 8
Bucuresti : XVI, XXI, XXIV, XXVIII, Caceamac, azi Viişoara (jud. Constanţa) : 378
'
15, 33, 34, 42, 50, 55, 60, 62, 65, 73, Cadorna, Luigi, general italian: 14 1
75, 77, 78, 79, 82, 90, 9 1, 92, 94, 95, Cadrilater : 34
96, 97 ' 98, 99, 10 1, 102, 103, 104, 105, Cahul, fost judeţ : 199
106, 107, 108, 109, 1 10, 1 1 1 , 1 17, 120, Calafat (jud. Dolj) : 24 1, 35.5
123, 144, 145, 146, 147, 148, 149, 1.5 1, Calbor (jud. Braşoll') : 29.5, 296
160, 183, 189, 193, 197, 200, 20 l , 202, Calea Griviţei : 529
20.5, 208, 2 12, 2 13, 2 18, 223, 22.5, 233, Calea Victoriei : 92
236, 252, 253, 26 1, 263, 265, 277, 30 1, 363, Caliacra, fost judeţ: 34
369, 375, 385, 388, 392, 40 1. 409, 430, Camera Deputaţilor : 258
439, 447, 448, 467, 48 1, 483, 485, 486; Camerun : 2 1, 3 1 , 142
487, 490, 492, 495, 498, 499, .50 1. .503, Canalul Mînecii : 129
50.5, 5 1 1, .5 13, .520, 523, 524, .525, 527, Canja, Lucreţia : 295
529, 5 4 1 , .568 Cantacuzino, Constantin : 182
Buda (jud. Giurgiu) : .506, 5 1 1 Cantacuzino, Ion : 50, 9 1, 92
Budacu , munte : 278 Cantacuzino, Mihail : 87
Budapesta : 37, 65, 69, 70, 72, 73, 76, 79, 99, Cantacuzino, Şerban : 182
lO L 132, 157, 197, 200, 205, 206, 266 Cantacuzino-Pascanu, Constantin : 2.58
Budeni (jud. Giurgiu) : 498, 50 l , 503, .506, 5 18 Cantemi; , Dim itrie : 182, 183
Budeşti (jud. Călăraşi) : 503 Cap : 29
Budila (jud. Braşoll') : 290, 326 Caporetto : 307
Caprivi, Georg Leo von : 1.5
Budiul, deal : .549
Bughea, deal: 4 12
Caracal (jud. Olt) : 96, 472
Bulbucata (jud. Giurgiu) : 506, 508, 5 1 1 ,
5 13, 5 14, 5 1.5, 5 16, 5 17 Carschioi, azi Pelinu (jud. Constanţa) : 372
„Bulevard", hotel : 94 Caragele (jud. Buzău) : 536
B xlgari a : XI, XII, XIII, 12, 13, 32, 33, Caragiale, Ion Luca : 5 l
34, 35, 38, 4 1, 42, 63, 94, 10 l , 103 . Caransebeş (jud. Caraş-Sell'erin) : 2 17, 2 18,
107, 1 1 1, 1 19, 122, 134, 137, 142, 145, 22 1, 270, 27 1, 299, 447, 448
1':17, 2 1 1, 2 12, 2 13, 2 14, 2 16, 2 17, 2 5 1 , Caraomer, azi Negru Vodă (jud. Constanţa) :
252, 2 5 3 , 255, 257, 264, 266, 337, 338, 122, 342, 357, 358, 359, 360
342, 3i3, 346, 362, 374, 382, 524, 563, 564 Carinthia : 135
Bumbeft i , azi Bumbeşti-Piţic (jud. Gorj) :
443, i45, 447, 449, 450, 459, 460, 46 1 Carol de Habsburg : 249, 307
Buneşti (jud. Braşoll') : 324 Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen 1 34,
Bunoa ica (jud. Mehedinţi) : 30 4 77, 79, 80, 97, 103
Burebista : VIII, 153, 165, 168 Carol I Robert de Anjou : 17 1
Burgas : 146 Caroline, arhipelag : 22
Burghcle, Gheorghe, general de brigadă : 293 Carp, Petre P. : 52, 79, 80, 88, 258
Burian , Ştefan, co1ite von Rajecz : 99, 264 Carpaţi, munţi : 47, 53, 70, 74, 75, 96, 99 ,
Busche , Haddenhausen, Hilmar von dem: 10 1 106, 107, 123, 128, 134, H 1, 145, 1.58,
Busse , Hans von, general austro-ungar : 393 159, 163, 164, 16�, 170, 17 1, 17-1, 179,
Busmeiul M'are, ll'Îrf: 238 187, 196, 200, 209, 2 10, 2 17, 2 18, 2 19,
B uŞten i (jud. Prahon) : 3 3 1 , 400 244, 249, 252, 253, 254, 257, 258; 268,
Buta (jud. Argeş) : 505 269, 270, 275, 277, 278, 288, 290, 308,
Buteasa (jud. Teleorman) : 507 334, 335, 336, 337, 380, 382, 383, 384,
Butesw, .Vlihail , maior : 405 385, 386, 387, 389, 39 1, 392, 394, 400,
Buteşti (jud . Teleorman) : 503, 5 1 1 403, 4 15, 428, 44 1, 447, 449, 458, 460,
Butimami (sect. agr. llfoll') : 487 46 1, 462, 463, 464, 465, 466, 467, 469,
But urugari (jud. Giurgiu) : 50 1 49 1, 499, 500, 504, 5 19, 520, 52 1, 524,
Buzău, oraş: 95, 530, 533, 536, 537 ; rîu 525, 527, 542, 550, 558, 559, 560, 566,
şi nle : 123, 239, 289, 333, 530, 533 , 567, 568, 569, 573, 574, 575, 576 ; ..... de
536, 555 ; munţi: 530, 536, 537 Curbură : 288, 290, 292, 298, 309, 386,
Buză ul .VIare, rîu şi ll'ale : 289 392, 394, 463 ; ,...,, ll!eridiona.li : 12 1, 255,
Buzdugan, Ion : 72 256, 257, 268, 269, 288, 308, 3 16, 322,
324, 386, 40 1, 42 1, 4 4 1 , 457, 46 1, 48 1 ,
c 525, 527 ; ,...,, Nordici : 2 17, 332 ;
Cacaleti (jud. Argeş) : 503 ,...,, - Orientali (Răsăriteni) : 12 1, 255, 2 .56:
Cacalefi, azi Izv,oru (jud. Giurgiu) : 245 268, 269, 277, 283, 284, 287, 309, 4 17,
589
· i62, '190, 534, 542, 554, 558 ; ,..., Pădu Cepturn (jud. Prahova) : 530
168, 537.
roşi : Cerbul , ·1ale : 400
„Carţafi" („Irtdrnta română" ) , societate : Cerbureni (jud. Argeş) : 430, 437
96, 197, 20 1 Ce1·chezchioi, azi Cerchezu (jud. Constanţa) :
Carso, azi Kars: 135 358
Cartojani (jud. Giurgiu) : 499, 500, 50 I, 505 ..-Cerrnl românilor de peste m unţi" : 96
„ Casa de depuneri" : 1 12 Cerem 11 s , riu : 149
'
Castriş, Matei, general de brigadă. : 302, 3 1 2, Cerna, rîu şi vale : 2 18, 243, 254, 299, 304.
430 305, 3 1 1 , 386, 394, 40 I, 4 30, 44J, . 450,
Casva 285 ; pîrîu : 285
(jud. Mureş) : 467
Ca,<i11 (jud. Bacău) :544, 549 ; rîu şi ·mie : Cernat (jud. Co·1asna) : 327
238, 277, 386, 390, 42 1, 423, 426, 46 1, Cernavoda (jud. Constanţa) : 57, 63, 122,
4 62, 536, 555 2 16, 223, 227, 23 1 , 345, 346, 35S, 363,
Caşolţ {jud. Sibiu) : 3 1 2 375, 378, 389, 525, 565
„Catargiu" , monitor : 23 1 Cernăufi : 72, 73, 19 1
Catrinari (jud. Sucean) : 279 Cern ica, virf : 426
Caţa (jud. Braşov) : 326 Cetate (jud. Dolj) : 240
„Caudron", tip de avion : 233 Cetatea de Baltă (jud. Alba) : 177
Cavout·, Camil/o Bm=o : 196 Cetinje : 1 4 1
Ca za cu l , ·1irf : 397, 400 Chamberlain, Joseph C. : 1 6
Căiuţ (jud. Bacău) : 548 Champagne : 129, 1 3 4 , 1 3 9
Cdlimănd : riu şi ·1ale: 279 ; munţi : 279 Chantilly : 1 4 l
Călărasi : 378, 4 8 1 , 482, 485, 486, 522 Char/eroi : 128
Căldăr�ru (jud. Argeş) : 494, 498, 505 Cheile Bicazului : 279, 282
Călimani, munţi : 250, 254, 28 1, 282, 285, Chepeţ, azi l\Iicloşoara {jud. Co·1asna) : 328
311 Chibed (jud . Mureş) : 286
Cdlimănesti, deal : 437 Chilia, cetate : 17 1
Ctllinesc1:. Ioan, colonel : 47 3 Chilia (jud. Tulcea) : 55 1
Călugărmi (jud. Giurgiu) : 267, 498, 499, Chilieni (jud. Covasna) : 330
50 1, 5 14 , 5 16, 5 18 China : 2 1 , 22, 28, 29
Călugăreni (jud. Neamţ) : 245 Chirculeşti (jud. Giurgiu) : 508, 5 1 3, 5 14.
Călugărul, azi Stejaru (jud. Giurgiu) : 499 5 17
Călugtlrul, munte : 434, 435 Chiriac, Dumitru, sublocotenent : 29 l
„Căpitan B ogdan" , ·1edetă.: 23 1 Chiriac, Horia, sublocotenent: 377
„Căpitan Romano" , ·1edctă. : 23 1 Chisulgeaua, ostro v : 339
„Căpitan Va/Ier ,"\f ărăcinean u " , ·1edetă : 2 3 1 Chitila {sect. agr. Ilfov) : 4 36 , 529
Căpitanul, deal : 407. 408 Chiţianetul, munte : 434
Căprăria (jud. Yrancea) : 54 1, 542, 543 ; Chore.1at, Moise : 169
deal : 543 Cibin, munţi : 3 13, 3 1 5, 3 1 6
Cicw (jud. Harghita) : 177
Cărbunarul, munte : 435
Cicio-Pop, Ştefan : 53
C4rbim arul Jlfare, deal : 4 12
Cihoski, Henri, colonel : 434
Căt'bunarul J!ic, deal : 4 12, 4 1 4
Cincşor (jud. Braşov) : 297, 322
Căt·bumşti, azi Cărbu n eşti-Sat (jud. Gorj) :
Cinrn (jud. Braşov) : 322
470
Cioara, pădure : 5 15
C4rpiuiş (jud. Braşov) : 290 Ciobani {jud. Argeş) : 495
C4scioare (jud. Călăraşi) : 2 1 3, 369
Ciobănasul, vale : 280
C4tunul (jud. Teleorman) : 500, 503 Cioc, 11.iihai : 1 17
Căţănelul, virf : 3 19, 432
Ciocăneşti {jud. Călăraşi) : 527
C . : 188
Cioiana, vale : 470
Câmpineanu, Ion
Ceahlău, munte : 279 Ciontas, virf : 4 19
Ceaplfanu, Grigore, locotenen t : 29 1 Ciorted, vîrf : 4 3 1
Ceatalgca : 33
Cipariu, Timotei : 188, 197
Cipru : 2 1
Ceauşescu, Ilie, generaJ.Jocotenent dr. : XXII
Cirenaica : 32
Ceauşescu, Nicolae : Yll, VIII, IX, X ,
XYIII, l , 7 , 48, 49, 70, 1 5 3 , 1 5 6 , 159, Cireşii (jud. Mehedinţi) : 304
163, 189, 206, 207, 208, 275, 455, 56 1
Cislău (jud. Buzău) : 390, 530
Ceauşoaia, virf : 400 Cisnădie {jud. Sibiu) : 30 1 , 3 17, 3 18, 3 19
Cmtr'ul de Studii si Cercetări de Istorie şi Cisnădioara (jud. Sibiu) : 30 l, 3 19
Teorie Militard : XIX Ciuc, munţi : 254, 27 9 ; depresiune : 28 1
590
Ciughcş (jud. Harghita) : 280 ; rîu şi vale : Cocorăscu, Dumitru, general de brigadă:
280 392, 445, 446, 448
Ciura1-i (jud . Teleorman) : 503 Cocosul, vîrf: 394, 398
Cîinrni (jud. \"ilcea) : 3 12, 3 1 5, 3 17, 320, Coc1;lescu, Nicolae C. : 9 1
322, 43 1, 440 ; munte : 433 Codlea (jud. Braşo·1) : 29 1 , 327, 403
Cîinrn ii Mari (jud. Vîlcea) : 440 Cogealac (jud. Constanţa) : 345
Cîineni Zănoaga. munte : 43 1 Cohalm, azi Rupea (jud. Braşo·1) : 326
Cîlnău, pîrîu : 539 Cojocaru (jud. Dîmbo·,- iţa) : 5 1 5
Cîlniştea, rîu şi vale : 5 1 3 Colceag (jud. Praho·1a) : 53 1
Cîmpia munteană, vezi Cîmpia Română Colori, Dimitrie, colonel : 436
Cîmpia Pann01iică : 169, 275 Columbia University : XXII
Cîmpia Română : 385, 409, 439, 486, 487, Comana (jud. Braşo-1) : 324
490, 524 Comana (jud. Giurgiu) : 366, 369, 37 1, 501.
Cîmpilla (jud. Prahova) : 390 503, 5 14, 522 ; pădure : 523
Cîmpu l ui Neag (jud. Hunedoara) : 304, 443 Comana de jos (jud . Braşov) : 326
Cîmpulzrng, fost judeţ : 98 Comandamentul General al Etapelor : 224, 23'
Cîmpulzmg (jud. Argeş) : 388, 403, 406, Comandamentul superior turc : 255
407, 408, 409, 4 1 3, 4 14, 4 15, 4 16, 4 17 , Comandău (jud. Co·1asna) : 289
458, 46 1, 498, 503 Comarnic, vîrf : 279 ; munte : 433
Cîmp11l1mg J\foldovenesc (jud. Sucea-ia) : 248 Comăneşti (jud. Bacău) : 280, 284, 462
Cîmpuri (jud. Vrancea) : 548 Comisia centrală pentru vî-nzarea şi exportul
Cîndeşti (jud. Dîmboviţa) : 4 12, 4 1 3, 4 14 cerealelor si derivatelor : 1 13
Cîndeşti (jud. Vrancea) : 54 1 Comisia Teh1�ică Industrială : 1 16, 1 17
Cîndct, ·1îrf : 303, 443, 444 Comisul, munte : 405
Cîrja :1 1�l. deal : 4 12, 4 14 Comnen - Petrescu, Nicolae : XXII
Cîrlzbaba (jud. Suceava) : 248 Comolău (jud. Co·1asna) : 292
Cîrneci11, ostro v : 339 Compania de aerostaţie : 233
Cîrţişoam (jud. Sibiu) : 297, 32 1 Compania aviaţie nr. 36 austro-ungară : 48 1
Cîşla, azi Strunga (jud. Constanţa) : 358 Congo : 2 1 , 3 1 ; flu-1iu : 3 1
Claniţa, rîu şi ·1ale : 500 Conrad von Hot=endorjf, Franz : 78, 134.
Clăbuc, vîrf : 280 14 1, 252
Clăbucct, munte : 400, 407, 408, 4 1 1, 433 Consiliul central sanitar : 1 17
Clăbacetul Azugăi, munte : 399, 400 Consiliul de 1\-fi.niştri al Franţei : 92, 1 10.
Clăbacetul Baiului, munte : 399, 400 262
Clăbucetul Taurnlui, munte : 398, 399, 403 Consiliul de Ministri
. al României : 78, 82.
Clejan i (jud. Giurgiu) : 500, 50 1, 505, 508, 258, 363, 563
5 1 1 , 5 14, 5 15, 5 16 Consiliul de Miniştri al Ungariei : 74
Clemeizceau, Georges : 92 C01isiliul Superior al A părării Naţionale al
Cleveland : 264 Franţei : 37 1
Clipiceşti (jud. Vrancea) : 542 Constandache, Grigore, general : XXII
Clocotici, munte : 436 Constantin, Serban : 182
Clocotita, munte : 435 Co11stantines�u . A lecu (Alexandru) : 54
Cloşca' (Ioan O� rgă) : 184 Constantinescu, A lexandru : 92, 258
„Clubul parlamentar român" : 97 Constantinescu, George (Gogu) : 50
Cluj-Slapoca : XIX, 2 17 , 2 18, 22 1 , 2-:19 , Constantinescu, Toma, locotenent: 353, 3.54
253 Constantinopol, azi Istanbul : 109, 137, 169.
Coandă, C01ista11ti11, general de di·1izie : 357, 196, 37 1
485 Constanţa : 68, 102, 1 17, 122, 346, 355, 363.
Coandă, Henri : 51, 6 1 375, 378, 389, 5 5 1 , 565
€oasta de A ur : 2 1 Conţeşti (jud. Dîmbo·1iţa) : 5 16 , 5 18
Cobadin (jud. Constanţa) : 63, 122, 346, 349, Copaciu (jud. Giurgiu) : 507
359, 360, 36 1 , 363, 378 Capăceni (jud. Giurgiu) : 502, 503
Cocargea, azi Pietreni (jud. Constanţa) : Copenhaga : 6
122, 360, 370, 376 Copşa Mică (jud. Sibiu) : 270
Cochirleanca (jud. Buzău) 536 Corabia (jud. Olt) : 439
Cochirlmi (jud. Constanţa) : 122 Corbeni (jud. Argeş) : 432
Corbii Ciungi, azi Inoru (jud. Giurgiu) : 5 1 1
Corbii Mari (jud. Dimbo·1iţa) ' : 494, 5 1 1
Cocimar, azi Kocmar : 348
Cocioc (sect. agr. Ilfov) : 245, 528 Coreea : 2 1 , 30
Cocîrgeanu, Gheorghe, sublocotenent : 29 1 Corfu, insulă : 137, 142
591
Corldteşti (jud. Prahova) : 527 Corpul 36 armată rus : 53-4
Corndţeanu, A lexandru, colonel : 398 Corpul 40 armaJd rus : 534, 544
Cornăţel (jud. Argeş) : 460, 499 Corpul 47 armatd rus : 342, 344, 346, 348.
Cornăţel (jud. Sibiu) : 309 355, 357, 363, 38 1 , 382
Cornetul (jud. Giurgiu) : 506, 5 1 1, 5 15 Corpul 3 de cavalerie Krîmo·,} : 542
Coronell : H4 Corpul 5 cavalerie rus : 534
Corpul 1 armată : 226, 243, 288, 300, 30 1 , Cqrpul 6 armată turc : 37 1
309, 3 1 1 , 3 12, 3 1 3, 3 14, 3 15, 3 16, 3 17 , „Con·iere d' Italia", ziar italia n : 15 1
3 18, 3 1 9, 320, 32 1 , 322, 39 1 , 394, 4 H , Cosmovici, Ge9Yge C. : 50
430, 432, 433, 434, 435, 436, 437, -439, Cosmulescu, Dumitrii : 454
443, -4-49, 467, 472, 487, 49 1 , 492, -49'.l, Costescu, Constantin, gene ra l de divizie : 288.
495, 503, 5 15 324, 400
Corpul 2 armată : 226, 2-13, 288, 29 1 , 29::, Costeşti (jud. Argeş) : 494, 49S, 503
294, 298, 390, 395, 397, 405, 4 10, 4 1 2 , Costin, Miron : 182
'i 1 3 , 'i 14, 4 9 1 , 503, 506, 5 1 1, 5 15, 5 16, Costinescu, Emil : 87, 258, 265
5 18, 528, 530, 5 3 1 , 533 Coşnca (j ud. Bacău) : 280
Corpul 3 armată : 226, 243, 288, 293, 29-4, Costila, virf : 399, -400
298, 390, 395, '490, 530, 531, 533 Cotene,<t i (jud. Argeş) : 503
Corpul 4 armată : 222, 243 Cotrni (jud. Giurgiu) : 5 1 -1
Corpul 5 armată : 58, 2 17, 227 Cotesw, Dumitru, general de divizie : 288.
Corpul 6 armată : 223, 227 390
Corpul 7 armată : 223 CotJ'Ocm i, cartier: 1 17
Corpul automobilelor : 223 Coţi, munţi : 299, 320, -1 3 1 , 433, 439, ·H()
Corpul automobiliştilor voluntari : 59 Covasna : 243, 289, 292
Corpul de aviaţie : 1 16, 12 1, 48'4 Cozia, mănăstire : 436
Corpul grănicerilor : 23 1 Craccn:ia : 1 3 1
Corpul de Olt : 286, 297, 30 1 , 305, 3 12, 3 1 6 Cmiova : 73, 95, 202, 30 l, 466, 468, 469.
Corpul vînătorilor de munte : -4 3 1 -470, 472, 473, 487
Corpu l 6 armată austro-ungar : 309, 3&6, Ci·ăinicea1111, Grigore, general de divizie : 92.
'462 125, 293, 357, 364
Corpul 1 1 armată austro-ungar : 386, -162 Ci·eta : 32, 33
Corpul 21 armată austro- ungar : 386, ".!f.Z Creţu, Emil, sublocotenent : 354
Corpul Busse austro-ungar : "309 Cf'etu, Ion : 159
Corpul Szivo austro-ungar : 309 Cre;tsot : 23
Corpul expediţionar enr:lez : 128 Crevenicu (jud. Teleorman) : �07
Corpul alpin german : 270, 27 1 , 307, 309, Cricov, riu şi vale : 527, 530, 53 1, 533, 55_,
3 15, 3 16 , 3 17, 3 18 , 3 19 , 320, 322, 324, 326, Crihalma (jud. Braşov) : 295
386, 392, 393, 394, 430, 433, 434, 4f(>, Crimeea : 193
493, 53 1 , 536, 539, 552 Cristescu, Constantin, general de brigadă :
Corpul 6 armată german : 27 1 293, -482, 533
Corpul 54 armată ge1·man : "158, 466, 4�7 Ci·istian (jud. Braşov ) : . 330
Corpul de cavalerie Keller : 248 Crist ianul J!are, munte : 394
Corpu l de cavalerie Schmettorv : 270, 2"" I , Cristu , Dumitru, general de brigadă : 446
293, 294, 309, 3 1 2, 3 15, 3 17, 3 18, 3�0. Cristurn Secuiesc (jud . Harghita) : 286
323, 328, 386, 'I ii , "12 1, "158, '46 1 , '1 6 ( , Criş, riu : 149 ; - A lb : H 9 , 2 17 ; - Negru :
470, 47 1, 478, '1 9 2 , '1 9 3 , 498, 500, 50(, 2 17 ; ,..... Repede : 149
507, 536 Crişan (.'\farcu Giurgiu) : 18-l
Cwpul 1 rezervă glf'ma n : 2".'0, 27 1 , 307, 3('9, Crişana : 4 3 , 70, 169, 189, 191, 203
323, 324, 328, 333, 386, 405, 409, 4 1 3, C1 înga,<i (jud. Dimbo-�iţa) : 5 18
49 1 C1'Înguri (jud. Giurgiu) : 503, 506, 5 l�
Corpul 39 rezenă german : 27 1 , 309, 3 1 .'i, Criw, riu : 137, 142
3 1 8, 3 1 9, 320, 323, 326, 328, 33 1, 3�2. Crucea de Piatră (jud. Giurgit') : 50 l ; deal :
386, 397' 409 50 l
Corpul 2 armată rus : 5.H Cuba : 2 8
Corpul 4 annată rns : '192, 503, 523, 5:'-0, Cucucfi I jud. Olt) : 472
533
Corpul 7 armată ms : 535
Cu/co-, Ioan, general de di·1 i z ie : 30 1 , 363.
364, 39 1, -4-46
Corpul 8 armată rns : 535
Corpul 24 armată rus : 53-4 Cumpăna (jud. Argeş) :433
Corpul 26 armată m s : 534 Cupşa , Jc,n, colonel : XXI
592
Curtea de A rgeş : 2 88 , 430, 432, 433, -iH, Delta Dunării : 57, 5 5 1
. 4 35 , 436, 438, 4 3 9, 4 87 , 4 9 1 Demetriade, Scarlat, colonel : 475, 479 , 480
Curtişoara (jud. Gorj) : 4 50 Dem i-Hisar : 142
Cuvin (Keve ) , cetate : 169 „Deport", model tun : 23 1
„Cuvînt m oldovenesc" (Chişinău ) . re·1istă : 5 3 „Der Oster" (Viena) , ziar austriac : 157
Cuza, A lexandrn Ioan : 193, 1 96 Desprez, Felix-1-lippolyte : 19 1
Cuzgun, azi Ion Cor·1in (jud . Constanţa) : Detasamentul „Bistrita" : 285
3 5 7, 358, 359, 3 6 0 DetaŞamentul „Brnşc�·" : 29 1
Czemin, Ottokar 1:'7'11 : XXVIII, 77, 79, 82 , Detaşamentul „Caşi·n " : 42 1 , 426
10 I, 145 Ddasamcntul „Căliman" : 2 85
Deta �amentul „Cerna" : 47 0, 475, 476, 478.
-179, 480, 568
D Detaşamentul „Ce!nica" : 4 26
Ddasamentul Cihoski : 434, 435
Dabija, Gheorghe A. . , general de brigad;:;. : Deta:,amentul Cornăleami : 398
XXI . 5 1 9 , 520 DdaŞamentul Dejoidnu : 447, 449
Dacia : 7 3 , l H . 1 59, 164, 168, 169, l':' I , De:asammtul Dnnelriade : 480
17 3 , 179, 182, 184, 188, 189, 20 I , 2 0 9 , Dda�amentul „Dirste" : 29 1
554 Det.iŞamentul Dumitrescu : 447, 4 50
„Dacia", sală : 9 0 , 9 2 , 93, 9 -:r Detaşamentul „Dutzărea" : 386, 39 1 , 4.49,
•• Daci,i" (Iaşi) . ziar: 1 97 ·!70, 475, 478, 479, 480, 50 I, 503, 5 1 4 ,
„Dacia viitoare" (Paris şi Bruxelles) . ziar : 5 18, 568
209 Deta şamentul jandarmi rurali : 224
Dadilov, poligon: 63 D2ta şamentul Jippa : 470
Daia (jud. Giurgiu) : 245, 495 Detaşamentul „Lotru" : 3 19, 320, 430, 4 3 9
„Daily Telegraph" , ziar britanic : 265 D,:la şamentul 111ăguricea : 426
Danc iul, deal : 279 Delasamentul J.1 eleca : 4 12
Danemarca : 105 Deta �amentul ,lfiliăilesrn : 450
Dani, A dalbert, general german : 2�0 DetaŞamentul „Muncel" : 443, 446, 450, 4..59
Danielopolu, Daniel : 50 Detasamentul „Sovaci" : 470
Daranyi, Ignac : 70 DetaŞamentul „Obîrşia Lotrului" : 443
Dardanele : 13, 32, 42, 109, 1 12, 134, 162 �etasamentul Obogeanu : 470, 472
Darim I : 165 Dda�amentul „Oitii='' : 4 2 1 , 4 22, 426
Daroari, Mihail, colonel: 272 DdaŞamentul Oltrnnu : 433, 434
Dăbîca, (jud. Cluj) : 1 6 9 Detaşamentul „Ostia" : 443
Dăeni (jud. Tulcea) : 378, 492 Detasamentul „ Predel us" : 397, 3 98
Dăişoara (jud. Braşov) : 295, 297 D,·taŞamentul „ Putna" ': 294
Dăiţa (jud. Giurgiu) : 502 Detaşamentul „ Rosloi·amil" : 443, 446, 4.47
Dăneşti (jud. Călăraşi) : 5 14 Detasamentul „ Slănic" : 42 l, 422, 426
Dăngeşti, munte : 436 Dda�amentul Stăneica : 426
Dărăşti- Vlaşca (jud. Giurgiu) : 5 1 1 . 5 1 7 Deta�amentul Tăulit : 470, 475, 4.77, 480,
Dărmăneşti (jud. Bacău) : 283, 462 568
Dărmăneşti (jud. Dimboviţa) : 528 De�asamentul Zcttu : 495, 498
Dealul Cetătii, deal : 2 9 1 Dda�amentul „ Ba:argic" bulgar : 358, 3.59 ,
Dealul Lung (jud. Yrancea) : 54 1 360 , 37 1

Dealu Jfare, virf : 456 Detcrşamentul „ Vama" bulgar : 346, 348, 352 ,
Deal11 Sării (jud. Yrancea) : 539 354, 358

Debre!in : 149, 2 17, 22 1
Deceb'al : VIII, 168
Detasamentul Gffok : 248
Deta�amentul Gronau : 247
•
Deda (jud. Mureş) : 22 1 . 279, 282, 2S5, 286 D da�amentul Sandei' : 386
Dedu/eşti (jud. Argeş) : 437 Dota�amentul Sclzolt: : 247
Degeraţi, azi _\"ilcelele (jud. Prahon) : 53 1 D,·tafamentul Woyrsch : 247
Dej (jud. Cluj) : 2 17, 2 18, 22 1 , 2S l Ddaşamentul Hammerstei11 : 255, 343, 347
Dejoianu, Ioan, locotenent-colonel : +l.6, 45 L D<t·a (jud. Hunedoara) : 2 18, 27 1, 308, 393
Delavrancea-Ştefănescu, Barbu : 5 1 , 7 5, 87, Diaconii, Florea, sergent : 4 96
92, 93, 97 , 26 1 Diamandy, Co-nstantin : 78, 92, 102
Delcasse, Thiophile : 16, 4 2 Dicescu, P. V . : 53
Deleni, (jud. Cluj) : 468 Dimitrescu, I . Jl. : -107
Dellmensingen •w1, vezi Krafft, Konr:iJ •·�n Dimitrescu-Parepa, Constantin, căpitan : 6 1
Dellmensmgm D i m itrie : 170
593
Dinant : 128 Divizia 7 injanterie : 226, 238, 279, 282,
Direcţia gcnerală a A rhivelor Statului : XIX 283, 284, 285, 286, 287' 3 10, 333, 390,
Direcţia 1 infanterie : 224 4 17 , 46 1, 462, 490, 492, 498, 499, 50 1 ,
Directia 2 cavalerie : 224 502, 503, 5 1 1 , 527, 533, 535, 5 4 .1 , 543,
Direcfia 3 artifrrie şi a m u11 i ţiilor : 224 544, 548, 549, 550
Direcţia 4 geniu : 224 Divizia 8 infanterie : 226, 238, 280, 282,
Directia 5 marină : 224 284, 285, 286, 287' 3 10, 333, 390, 426,
Diredtia 6 sanitară : 224 437, 467, 4 9 1 , 495, 503, 5 15, 5 18
Directia 7 i11tendentă : 224 Divi:ia 9 infanterie ; 2 19, 227, 2 4 1 , 245,
Directia 8 armame;,t : 224 338, 3 4 1 , 343, 344, 349, 352, 353, 354,
Direciia 9 scoli militare : 224 355, 358, 359, 360, 362, 363, 365, 37 1 ,
Direc,tia 10 aviatie : 224 376, 378 , 382, 467
Direcfia genemlă � muniţiilor : 1 17 D ivizia 9/19 infanterie : 467, 469, 490, 492,
Direcţia Intendenţei : 1 17 494, 498, 499, 500, 50 1, 502, 503, 505,
Directia Serviciului sanitar militar : 1 1'7 506, 507, 508, 5 12, 5 1 3, 5 14, 5 15, 5 16,
Direcfia Superioa1·ă a arma mentului : 106, 5 17, 522, 523, 527
1 16, 120 Divizia 10 infanterie : 58, 227, 245, 328 ,
Dissescu, Constantin : 9 1 , 92 33 1 , 365, 366, 367, 368, .369, 370, 37 1 ,
Ditrău (jud. Harghita) : 254, 28 1 , 283, 285 390, 395, 397, 399, 400, '1 10, 4 6 9 , 492,
Divari, Gherasic, maior : 353 5 1 1 , 5 15, 5 18, 528
Divizia 1 cat•alerie : 227, 245, 288, 294, Dfrizia 1 1 infanterie : 226, 240, 30 I, 3 10 ,
365, 366, 368, 369, 47 1, 473, 475, 4 82 , 3 1 1 , 3 13, 386, 39 1 , 392, 393, 394, 430,
4 9 1 , 492, -4 9 3 , 495, -499, 500, 503, 437, 443, 444, 445, 446 , '148, 450, 45 1 ,
5 15, 5 18 492, 527
Dii'izia 2 cavalerie : 226, 282, 283, 284, Divizia 12 infanterie : 226, 240, 245, 358,
285, 286, 287, 3 10, 323, 324, 326, 359, 360, 365, 370, 374, 3 9 1 , 403, 408,
333, 390, 4 17 , -i l9, 42 1, 426, 428, 4 10, 4 12, 4 13, 4 15, 4 9 1 , 503, 5 15, 5 10 ,
-482, 483, 485, 486, '1 9 1 , 494, 495, 499, 528, 530, 5 3 1 , 533, 535 54 1 , 542, 543,
50 1, 502. 503, 505, so6, 501, 5 15, 5 1�. 544, 545, 548, 549, 550
527 Divizia 13 infanterie : 226, JO I, 305, 3 10,
Divizia 1 infanterie : 226. 240, 243, 30-I, 3 12, 3 15, 3 18, 320, -430, 432, 433, 4 3 4 ,
309, 3 10, 3 1 1 , 3 9 1 , 393, 394, 430, 4'16, 435, 436, 437, 49 1, 5 0 3 . 523
449, '157 , 458, 472, -473. 476, 533, 535, Divizia 13/ 14 infanterie : 5 1 5 , 5 18
539, 540, 511, 543, 544, 545, 548 Divizia 14 infanterie : 226, 238, 245, 277,
Dfri:ia 1 / 1 7 i11fat1ftrie : '173, 474, 49 1 , 492, 278, 279, 28 1 , 283, 284, 285, 286, 287,
493, 503, 5 15, 5 18, 523, 528, 533 3 10, 333, 390, 436, 437, "!39, 46 1 , 462,
Divizia 2 infa111lrie : 226, 240, 296, 30 I , 49 1 , 503
328 , 358 , 359, 3(0, 365, 370, 376, 378, Dfri:ia 15 infanterie : 227, 350, 358, 359,
467 368, 365, 370, 374, 390, 4 17, 4 19, 420,
Dit-izia 215 infanterie : -467, 469, 472, -4 9 1 , 42 1 , 425, 426, 428, 533, 535, 536, 542,
492, -4 9 3 , -49-4, -498, -499, .'.' 0 0 , 50 I , 502, 544, 548, 549, 550, 5 5 1 , 576
503, 505, 506, 507, 5 11, 5 15, 5 17, 522, Dii'i:ia 16 infanterie : 227, 245, 365, 366,
523, 527, 529 370, 37 1, 390, 397, 400. 530
Divizia 3 infantffie : 226, 239, 288, 293, Divizia 17 i11fanterie : 2 19, 227, 2 4 1 , 245,
294, 295, 296, 298, 3 10. 323, 324, 326, 338, 340, 343, 344, 347. 349, 350. 353,
328, 330, 3 3 1 , 332, 3S:O, 395, 4 14, -46 1 , 355, 363, 382, 470, 47 1 , 472, 473
• -463, -4 9 0 , 530, 533, 5 3 5 . 539, 540, 5 4 ] , Divizia 18 i11fanterie : 227, 245, 365, J66,
5-42, 543, 544, 545, 548 369, 469, 482, 483, 485, 486, 49 1 , 495,
Divizia 4 infanterie : 226, 239, 288, 2 9 1 , 496, -498, 499, 50 1 , 502, 503, 523
293, 295, 296, 3 10, 3 16, 32 1 , 323, 324, Divizia 19 i11fa11ttrie : 2 19, 227, 24 1. 245,
326, 327, 328, 330, 33 I , 390, 395, 398, 338, 3 4 1 , 343, 344, 345, 346, 348, 349,
399, 400, 405 353, 355, 358, 360, 363, 365, 370, 37 1,
Dit'izia 5 i11fa11tcrie : 226. 239, 288, 289, 372, 376, 378, 382, 467
293, 358, 3(0, 365, 37 1, 376, 378, 167 D it'i:ia 20 infanttrie : 227, 24 1, 245, 3 10,
Divizia 6 infar.te1·ie : 226, 239, 288, 292, 3 15 , 430, 439
294 , 295, 296, 298, 3 10, .323, 324, 326, Dii·i:ia 21 i11fantcrie : 293, 326, 328, 3 3 1 ,
327, 328, 3 3 1 , 332, 390, "105, -46 1 , 463, 365, 366, 368, 369, 390, 394, 395, 397,
530, 533, 535, 540, 54 1 , 543, 544, 545, 398, 399, 400, 467, 469, 485, 490, 492,
548, 549 494, 498, 499, 50 1 , 502, 503, 505, 506,
594
507, 508, 5 1 1 , 5 13, 5 14, 5 17, 5 18, 523, Divizia de cavalerie Goltz : 4 8 1 , 486, 495,
527 505, 508, 5 13, 5 14
Divizi& 22 infanterie : 293, 294, 296, 326, Divizia 8 infanterie germană : 4 18
327, 328, 3 3 1 , 365, 366, 369, 390, 403, Divizia 1 1 infanterie germană : 4 4 1 , 458,
405, 406, 407, 408, 4 10, 4 12, 4 14, 4 1 5, 472, 506, 5 1 1 , 5 16
4 16, 49 1 , 563, 5 16, 5 18 , 5 19, 528, 530, Divizia 12 infanterie germană : 4 0 9
576 Divizia 41 infanterie germană : 385, 4 5 8 ,
Divizia 23 infanterie : 302, 305, 3 10 , 3 1 2 , -! 60 , 468, 470, 472, 47 3, 175, 487, 4 9 1 ,
3 1 5, 3 17 , 3 18, 3 19 , 320, 39 1, 430 , 4 3 1 , 506, 5 1 1 , 5 1 5, 5 18 , 536
433, 435, 436, 437, 439, 492, 523, 530 Divizia 49 infanterie germană : 545
Divizia română de Dunăre : 51, 67 , 1 1 5, 37 1 Divizia 71 infante1·ie germană : 545
Divi:ia de .\fare : 51, 67, 1 1 5 Divizia 73 infanterie germană : 5 1 5 , 536
Di11izia 1 cavalerie austro-ungară : i10, 297 , Divizia 76 infanterie germană : 32 1, 326,
386, 4 17 , 536, 549 328, 405, 406, 409, 4 9 1
Divizia 5 cavalerie austro-rnrgară : 386 Divizia 89 infanterie germană : 27 1 , 309,
Divizia 1 1 cavalerie a ustro-ungară : 2-19, 3 1 3, 3 18, 320, 324, 326, 328, 332, 386,
250, 28 1 , 386 536, 539, 545
Divizia 39 infantcrie amtro-ungară : 386 Divizia 101 infanterie germană : 250, 255
Divizia 47 infanterie austro-ungară : 250 Divizia 1 05 infanterie germană : 146
Dit'izia 61 iflfanterie austro-ungară : 249, Divizia 1Q9 infanterie germană : 385, 458,
270, 386, 462 460, 468, 470, 472, 478, 49 1 , 506, 5 1 1, 536
Divizia 71 infan terie austrn-ungară: 250, Divizia 1 15 infanterie germană : 470, 472,
254, 27 1 , 29 1 , 292, 293, 294, 297, 320, 4 9 1 , 498, 5 14 , 536
321, 326, 328, 386, 1 17 , 420, 422, 425, Divizia 187 infanterie germană : 270, 27 1 ,
536, 545, 519 309, 3 1 5 , 3 17 , 3 1 8 , 326, 327, 330, 3 3 1
Dfri:ia 72 infantei·ie austro-unga;·ă : 25(), 332,333, 386, 392 ' 393, 395, 399, 536,
27 1, 386 5"15
Divizia 73 infanterie austro-ungară : 466, 539 Divizia 216 infanterie germană : 435, 4 6 6 ,
Dit•izia 301 infanterie austro-ungară : 1-1 1 , 5 1 6, 536
158, 460, 168, 170, 536 Diri:ia 2 1 7 infantn·ie germană : 316, 48 1 ,
Divizia 1 cavalerie bulgară : 255, 343, 358, 485, 486, 495, 50 1 , 502, 505, 508, 5 1 1 ,
360, 37 1, 376 5 1 3, 5 14, 5 15 , 5 17 , 535
Dit'izia 1 infantCl'ie bulgară „Sofia" : 255, Dii'i:ia. 218 infanterie germa11ă : 536, 539,
313, 317 , 353, 351, 360, 362, 37 1 , 376, 5"19
18 1 , 486, 195, 50 1 , 5 1 1 , 536 �ivizia 301 infanterie gennană : 472, 487,
Dfrizia 4 infanterie bulgară „ Preslavska" : 49 1, 5 1 6
255, 313, 347, 350, 358, 360, 362, 37 l , Divizia 40 infanterie rezervă ge?·mană : 536
376 Dfri:ia 76 rezervă germană : 270, 27 1 , 309,
Dit'i:ia 6 infanterie bulgară : 255, 313, 358, 3 1 � 3 17, 3 18 , 3 3 1 , 332, 386, 395, 53� 537
360, 362, 37 1 Divizia 37 honve::i : 270, 27 1
Divizia 1 2 infanterie bulgm·ă : 255, 3"' 1 , Divi:ia 39 honvezi : 27 I, 462
18 1 , 1 8 2 , 1 8 6 , 492, 1 9 5 , 198, 506, 5 1-1 , Di;,•i;ia 51 honvezi : 250, 254, 27 1 , 293,
5 18, 536 30 1, 3 1 5, 3 17 , 326, 327, 328, 331, 333,
Dit'izia 6 mixtă bulgară : 376 386, 394, 395, 399
Divizia 1 1 infanterie bavareză : 386, 15-1, Divizia 61 honvezi : 25-1, 27 1 , 280, 309
1 6 0, 1 6 7 , 4 7 0, 472, 4 8 7 , 49 1 , 500, 502 , Divizia 3 cavalerie rusă : 34-1, 345, 349,
505, 5 14 , 5 1 5, 535 353, 355, 358, 360, 365, 37 1, 376
Dit·i:ia 12 infanterie bavareză : 3 3 1 , 386, Divizia 8 cavalerie rusă : -186, 492
405, 409, 49 1 , 536, 5 37, 539, 545 Divizia 1 0 cavalerie rusă : 542
Dfrizia 8 rezert•ă bavareză : 387, 425, 427 Divizia 12 cavalerie rusă ( i,- suriska) : 535,
Divizia 10 rezervă bavareză : 387 536, 5"12, 543, 544, 548
Divizia 1 cavalerie germană : 309, 320 Divizia. de cavalerie rusă Tcnfki : 542
Dii•i::ia de cavalerie rusă Tu:emna : 535,
Divizia 3 cavalerie germană : 270, 309, 3 1 -:' ,
539, 542, 544, 548
320, 32 1 , 386, 4 17
Divizia 6 cavalerie gei·mană : 386, 4 4 1 , 4 -1 � . Divizia
535,
de cavalerie
539
rusă Zaamurskaia :
4 1 7 , "1 5 8 , "1 6 6 , 4 6 8 , 472, 4 8 3 , 49 1 , 500,

505, 5 16, 536 Divi:ia 1 cazaci de Dcn : 5"12, 549, 550
Dit'izia 7 cavalerie germană : 387, 44 1 , 449, Divizia 30 i11fan tf1'ie rusă : 523
458, 466, 468, 472, "175, 491, 495, 536 Di1:izia 34 infanterie rusă : 535
595
Divizia 40 infa'llterie rusă : 486, 492, 503, Dragoslavele {jud. Argeş) : 407, 408, 4 0 9
5 1 1 , 5 14, 522, 523 „Drapelul" (Lugoj) , ziar : 73
Divizia 61 infanterie rusă : 344, 345, 346, Drăceşti (jud. Teleorman) : 5 00 , 503
349, 353, 356, 358, 360, 365, 370, 376 Drăganul, deal : 549, 550
Divizia 1 1 5 infanterie rusă : 365, 37 1, 376 Drăganul, mun te : 406
Divizia 3 trăgători rusă : 39 1 , 4 10 Drăgănescu (jud. Giurgiu) : 515
Divizia de infanterie sîrbă : 344, 345, 346, Drăgăneşti (jud. Argeş) : 495, 499, 501,
349, 353, 356, 358, 360, 365, 37 1 , 3Î6 502, 505
Divizia 1 5 infanterie turcă : 37 1 , 376 Drăgăneşti, azi Dră.gă.neşti-Vlaşca {jud.
Divizia 25 infanterie turcă : 37 1 , 376 Teleorman) : 49 1, 494, 507
Divizia 26 infanterie turcă : 48 1, 495, 50"", Drăgăşani (jud. Vilcea) : 472
536 Drăghiceanu, Virgiliu : XX
Divizionul 5 artilerie : 34 1 Drăgoiasa (jud . Sucea•ra) : 254 , 278
Divizionul 6 artilerie : 342 Drăgoiul, vîrf : 4'1 3
Divizionul de munte de 63 mm : 240 Drăgoteşti, deal : 550
Divizionul de munte de 75 m m : 240 Drăgoteştii de Jos (jud. Dolj ) : 470
Divizionul 4 obu:iere : 436 Drăguş {jud. Braşo·1) : 323
Dîlme, vîrf : 432 Drănic, culme : 304, 305, 375
Dîmboviţa, rîu şi vale : 405, 406, 4 1 3, 4 l j Drina, rîu : 1 3 1
Dîmbovnic, pirîu : 5 1 1 Driswiaty, lac : 248
Dîrmăneşti (jud . ..\rgeş) : 495 D!tca, Ion Gheorghe : 258 , 487
Dîrste (jud. Braşo·1) : 29 1 , 327, 328, 33 1 D1tde�ti- Cioplea : 6 1 , 1 17, 369
Djuvara, Mircea : XXII D1tmbrăveni (jud. Sibiu) : 272
Dobîrlău (jud. Co-rnsna) : 289 D1rn1brăviţa (jud. Braşo·1) : 330
Dobra (jud. Dîmbo·1iţa) : 527 D11111ilrescu, A urel, locotenent: 347
Dobra {jud. Hunedoara) : 2 17 , 299 Dzwzill'escu, Gheorghe, maior : 447
Dobrescu-Argeş. Constantin : 52 Dumitrescu, Ioan, locotenent-colonel: 340 ,
Dobrici, vezi Bazargic 350
Dobriţa (jud. Gorj) : 443, 445 Dzt111itrescu, Toma, maior: 132
Dobrogea : 63, 66, 1 2 1 , 122, 147 , 148, 15 1 , D11mitreşti (jud. Vrancea) : 535, 531, 539
170, 17 1, 1 7 3 , 183, 199, 2 1 3, 2 16, 2 15 , Dumitriu, Ion, căpitan : 2 9 1
2 19, 2 4 1 , 2 5 1 , 252, 253, 255, 257 , 263, Dmzaburg : 248
266, 270, 293, 308, 335, 337' 339, 34 1 , D!trostor, fost j udeţ : 34
342, 343, 344, 346, 355, 357 , 359, 362 , Dunăre : 15, 57, 12 1, 122, 123, 128, 137,
363, 364, 365, 366, 367, 368, 37 1, 373 148, 149, 151, 168, 169, 170, 17 1, 182,
.
374, 375, 376, 378, 380, 38 1 , 382, 384, 187, 196 , 199, 209, 2 13 , 2 16, 2 17 , 218,
389, 39 1 , 4 17 , 420, 48 1 , 483, 5 19 , 520 , 2 19 , 223, 233, 240, 241, 245 , 249, 251,
522, 523, 525, 535, 55 1, 553, 559. 56 3 , 252, 253, 254, 255, 257, 270, 27 1 , 304,
564, 565, 567, 568, 573, 574, 578 3 10, 3 1 1, 335, 337, 339, 340, 34 1, 342,
Dobrogeanu-Ghe,-ea, Comtantin : 54 , 88, 1 5 5 343, 345, 347, 350, 355, 356, 357, 358 ,
Dobromiru din D e a l (jud. Constanţa) : 35S 360, 36 1 , 363, 365, 366, 367, 368, 369,
Dobromiru din Y-ale, azi Dobromir (jud . 370, 37 1, 373, 37 4 , 375, 376 , 378 , 38 1 ,
Constanţa) : 355 382, 385, 389, 39 1 , 4 19 , 460, 46 1 , 466 ,
Dobropolje : 142 467, 469, 478, 480, 48 1 , 482, 483, 484 ,
Dobrotiţă : 17 1 485, 486, 487, 49 1, 492, 498, 499, 500,
Doftana, rîu şi ·mle : 239 5 1 9, 520, 52 1, 524, 525, 527, 530, 535,
Dofteana, rîu şi -rnle : 390, 42 1, 423 537, 541, 542, 551, 558, 559, 563, 567,
Dogger-Bank : 144 568, 569, 574, 575
Doiceşti (jud. Dimbo·1iţa) : 5 16
Doiran, lac : 250
Domneşti (jud. Giurgiu) : 5 1 7 E
Daniei, Gheorghe, sergent: 47 3
Dorna, depresiune : 278 E:i;1·, Karl von : 197
Dorna Cîndrenilor (jud. Suceava) : 250 Edilchioi, azi l\liristea
. {jud. Constanţa) :
„Drachen" , tip de aerostat: 58 370,37 1
Dragalina, Ion A . , general de brigadă. : 304, Egipt : 13, 16, 2 1 , 127
•
394, 446, 447, 448 Eiclzorn, Hans voii, general german : 247
Draganov, I a·n ca, general bulgar : 362 D1 isce : 24 1 , 348, 3'19
Dragodana (jud. Dimboviţa) : 5 1 5 Ekrm<1, azi Krane·ro : 34
Dragomireşti (jud . Dimbo·1iţa) : 5 16 Eliescu, Petre : 45i
596
„Elisabeta", crucişător : ':J7 Ferdinand I de Hohenzollem-Sigmarinţen :
E ster, Elstermann von, general german : 270 363, 533
E veţia : 1 19, 120 Feregaru, vîrf: 304
E năuhesti (jud. Argeş) : 495, 499 Feriga, deal : 304, 4 12
E ndcheŞti (jud. Bacău) : 390 Ferigo, Luciano, locotenent-colonel italian :
Enescu, George : 52 236
Engels, Friedrich : 6, 23 Feteşti (jud. Ialomiţa) : 57, 2 3 1
Enigea, azi Deleni (jud. Constanţa) : 35S, 370 Fetişoara, deal : 549
Enos, azi Enez : 33 Fez : 3 1
Enver paşa, general turc : 252 Filiaşi (jud. Dolj) : 466, 468, 470, 472, 473,
Eremi&, Iacob, soldat : 27S 475, 476
Eritraa : 2 1 Filipescu, Nicolae : SO, 87, 92, 93, 94, 95,
Eroslăveşti (jud. Teleorman) : 507 258
Erzberger, ,-,,,fathias : 99 Filipeşti (jud. Brăila) : 535, 536, 539, 540
Erzerum : 1 4 4 Filipine : 22, 28
Escadra de monitoare de pe Dunăre : 23 1 , Filitti, A lexandru, căpitan : 4"' 3
36 1 Fişer (jud. Braşov) : 297, 322
·Europa : XII, XXI, XXVII, 2, 3, 4, 6 , Fiţioneşti (jud. Vrancea) : 549
7 , s. 9, l i, 14, 15, 19, 20, 2 3 , 3 0 , 3 1 , Flandra : 129
32, 35, 36, 37, 4 1 , 52, 6 1 , 7 7 , /9, Flămînda : 327, 363, 366, 367, 368, 369,
8 2 , 9 3 , 1 10, 12 8 , 134, 139, H I, H2, 370, 37 1, 373, 374, 375, 403, 505, 507.
1 5 1 , 153, 154 , 155, 16 1, 162, 173, 176, 568, 574
183, 192, 193, 194, 198, 200, 209, 2 14 , Fl011dor, Iancu : 53
2 16 , 25 1, 258, 260, 307, 335, 4 8 6 , 560, Floreşti (jud. Praho-..a) : 528
568 Florii, virf : 4 3 1
Extremul Orirnt : 20, 2 1 , 29 Florina : 142
Flueras, I 01i : 54
„Foaid in teresantă" (Oră.ştie) . re·1istă : 9 9
F „Foaia poporului" (Sibiu) , ziar: 7 3 , 99
Focşan i : 62, 1 1 5, 223, 225, 2 3 1, 340, 380,
Fabeck, L. v011, general german : 247 537, 540, 542, 544, 548
Fabini, Ludwig VOII, general german.: r I Foisoreanu, Le01iida, colonel :· 405
Falke;,ihayn, Erick von, gem·ral german : 1 3 '1 , „F/,,zdul religionar ortodo.-o: român din Bu
139, 246, 252, 27 1 , 307, 3 15, 3 17 , 3 1 8 , ccvina" : 47
3 19, 320, 32 1 , 322, 323, 3 3 1 , 342, 384, Fontdineblcatt : 487
385, 3 8 6 , 3 8 8 , '109, '12 5 , HO, 441 , 4 .5 1 , Fotăcheşti (jud. Teleorman) : 505
458, 466, 498, 506, 507, 5 1 1, 525, 542, 5i5 Fotescu, Petre, colonel : 288 ·
Falkland-1'1alvine, insule : !'114 Frnn cisc Iosif I de Habsburg : 34, SO, 10 1 , 202
„Familia" (Pesta şi Oradea) . revistă: 7 4 , 1 9 8 , .Frankfurtcr Zeitung" , ziar german : 506
Farcas : 170 Frnnţa : XXII, 2, ,3, 4 , 5 , 6, 8 , 9, 1 1, 12,
„Far� an" , tip de avio n : 58, 233, 49S 13, 14, 19, 20 2 1 , 23, 24, 25, 28, 30,
Farul, deal : 539 3 1 , 34, 36. 37, 38, 42, 48, 78, 92,
Fasciotti, Carlo baron de : 105, 106, I 07, 94, 10 1 , 107, 109, 1 10, 1 1 3 , 1 19, 120,
Fashoda : 1 6 126, 127, 128, 129, H l, 147, 148, H9,
Fata Moartă, plai : 426 193, 209, 246, 262, 270, 487, 555, 577
Fdgăraş (jud. Braşov) : 243, 27 1, 292, 2 9 4 , Fran= Ferdinand : 37
296, 297 , 3 13, 3 16, 3 17, 3 18, 323, 326 ; Frăsinei (jud. Dîmbo·1iţa) : 5 1 5
munţi : 288, 298, 299, 3 1 1 , 3 12, 3 1 5, Frăsinet (jud . Teleorman) : .505
3 18, 405 hăteşti (jud Giurgiu) : 245, 502
Făget (jud. Bacău) : 390 Freik , Willy Fr„ ofiţer german : 332
Fdget, pas : 46 1 F.-i m , C011 stantin, colonel : 3-:1 1 , 376
Fdgeţel , munte : 272, 279, 393 F.-inw, Ioan C. : 54, 1.59
Fdrcăşanca (jud. Teleorman) : 522 Frîuceşti (jud . Gorj) : 44 1 . ·H6, 447 , 450, 475
Fărcăşeşti (jud. Gorj) : 470 Frnntilc, munte : 433, 435, -:136
Fnm�ă. Petre, general de brigadă. : 289
Făurei (jud. Ialomiţa) : 530, 540
Fmzdeni (jud. Galaţi) : 54 I, 542
,,Federaţia unionistă" : 95, 96 Fundu Rîului (jud. Sibiu) : 300
Feldioara (jud. Braşo·..- ) : 291, 292, 293, Fundul Lărgttţei , deal : 549
326, 328, 33 1 Fundul .\'eagul ili , munte : 407
Felmer (jud. Braşov) : 295, 296 Fum/, munte : 534
597
G Gi!lvala : 2 9 1 , 3 3 1 , 403, 405, 406
Gîşteşti, azi Pădureni (jud. Giurgiu) : 5 14.
5 15
Galaţi : 55, 58, 62, 96, 1 1 5, 1 17, 223, 23 1 ,
Glad : 169
340, 380, 542, 5 5 1
G!avacioc, rîu şi ·rale : 498 ' 499 500 ' 505 507
•
Galapagos : 22 •
•
5 13
Galiţia : 10 1 , 103, 108, 1 10 , 1 3 1 , 133, 1 .H ,
Gliganul (jud. A rgeş) : 503
14 1 , 147 , H8, 149, 2 19, 248, 2-19, 250 ,
G!imbocelul, pirîu : 5 1 1 , 5 1 5
28 1 , 357
Glogoveanu (jud. Giurgiu) : 500
Gambia : 2 1
„Goeben", crucişător : 144
Gancev, P. , locotenent-colonel bulgar : 252
Goga, Octavian : 92, 93, 96, 97, 98, 125,
Gaugl, Joseph, general german : -186
277, 557
Gavriliţă, Emanoil : 5 3
„Gazeta Bucovinei" (Cernăuţi) , ziar : 7 3
Gogoşari (jud. Giurgiu) : 245
„Gazeta Transilvaniei" (Braşo-r) , ziar: 7 3 ,
G1ldbach, A nt01i von, genera.I austriac : 25-1
Goldap : 1 3 1
74, 98 , 1 8 9 , 27 3
Goldiş, Vasile : 53, 77, 99, 205
Goleasca (jud. Giurgiu) : 500, 503, 5 1 1
„Gazetta di Torino", ziar italian : 157
Găeşti (jud. Dîmboviţa) : 494 ' -1 99 5 1 6
G,1/eşti (jud. Argeş) : 498, 499, 503
Găiseanu, Traian, general de brigadă. : Goliescu, Rodrig : 5 1
358, 37-1, 403, 408, 4 15
Golotreni (jud. Vîlcea) : 433
Gălăuţaş (jud. Harghita) : 309
Gorganul, munte : 322, 434
Găujani (jud. Vîlcea) : 320, 4 3 5
Găureni, azi Teişori (jud. Giurgiu) : 5 H
Gorgoteni (jud. D îmbo-1iţa) : 5 19
Gorizia : 135, 14 1, 247
Găvănescul, Constantin, general de brigadă :
Gcrlice : 1 3 4
XXI ; locotenent-colonel : 446, 454
Gome Orehoviţa . azi Goma Oreaho·1iţa : 343
Geiterwald, vezi Persani
° Gemeni (jud. Giurgiu) : 503, 506, 5 13, 5 14
Gelu Românul : 169
Gorochov : 248
Gemeni, pichet: 302
Gorunul, deal : 545
Georgescu, Nicolae, sergent: 29 1
Germania : XI, XII, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 1 1 , 12 ,
Gostinu (jud. Giurgiu) : 369, 482
Gratia (jud. Teleorman) : 50 I, 503
13, 14, 15, 16, 19, 20, 2 1 , 22, 24, 2 5 ,
Grădiştea (jud. Giurgiu) : 503, 5 18
30, 3 1 , 34, 35, 36, 3 7 , 38, 42, 48, 5 9 ,
Grăd�şteanu, Ioan : 81, 92, 93, 208
79, s o . 8 1 , 8 2 , 1 0 3 , 105, 1 0 7 ' 1 12, 1 14 ,
Grămadă, Ion : 97
1 19, 120, 126, 127, 1 3 3 , 14 1 , 1 4 -1 , 145,
Greaca, lac : 24 1 , 355, 469
160, 21}0, 2 12, 247, 2 5 1 , 260, 264, 265,
Greci (jud. D îmbo·fiţa) : 5 15
266, 32 1, 377, 524
Grecia, 32, 33, 34, 38, 4 1 , 42, 103, B4, 142.
Ghana : 2 1
170, 2 13 , 2 17 , 2 5 1
Ghelinţa (jud. Covasna) : 289 ; rîu şi vale : 288
Gregari, deal : 3 12, 3 16
Ghenea, Toma, maior : 6 1
Grey, sir Edward, viconte G. de Fallodon :
Gheorghe : 170
42, 1 1 1
Gheorghe, Constantin, maior : 496
Grigore al III-iea Ghica : 183
Gheorghe, Ştefan : 182, 526
Grigorescu, Athanasie, colonel : 353, 354
Gheorgheni (jud. Harghita) : 279, 285, 38 3
Grigorescu, Eremia, general de brigadă : 358.
Gheorghiu, Ştefan : 5 4
374, 420, 42 1 , 423, 425, 426• 549 • 5:>- 1 •
Ghergani (jud. Dîmboviţa) : 5 18
576
Gherla (jud . Cluj) : 22 1
Grigorovici, Gheorghe : 54
Ghibu, Dumitru : 454
„Griviţa" , canonieră : 23 1
Ghibu, Onisifor : 99, 2 10
Grînari (jud. Braşo-1) : 322
Ghica, Ion : 160
Gradul, vîrf : 279
Ghimbav (jud. Braşov) : 327, 330, 3 3 1
Gropul, vîrf : 443 ; pichet : 302
Ghimeş (jud. B:i.cău) : 279, 280 ; pas : 269,
Grozea, pădure : 507
390, 46 1 , 536
Gro:eşti, azi Oituz, j ud. Bacău : 426
Ghimpaţi (jud . Giurgiu) : 498 , 499, 502, 505,
Gruia (jud. Mehedinţi) : 2 1 3
50 6 , 5 14, 5 1 5
Gruia Mare, vîrf : 456, 459, 460
Ghiţu, vîrf: 435, 436
Grniu (jud. Argeş) : 503
Gilort , rîu si vale : 466
Grupul A nastasiu : 472
Ciula (jud. C luj) : 270
Grupul A părării Dunării : 48 1 , 482 , 48-1,
Giurgeului, depresiune : 282, 283, 284 : munţ i : 485, 486, 490 , 49 1, 492, 493, 494, 495 ,
254, 277' 282 498, 50 1 , 50 3, 506, 5 1 1 , 523, 529 ' 5 30
Giurgiu : 123, 366, 367, 482, 495, 499, 502 -
Grupul apărării fluviale : 367
598
Grupul A rmatelor de sud : 365, 366, 367, Grupul „Rîmnic" : 533, 535, 536, 537, 539,
369, 373, 375, 574 5"10, 54 1 , 542, 543, 544, 548
Grupul de artilerie de debarcan : 23 1 Grupul Simansky : 376, 378
Grupul „ Bicaz" : 238, 279, 282, 283, 287 Grupul „ Tabla Buţii" : 239, 289
Grupul „Bistricioara" : 238, 279, 282, 283, Grupul de torpiloare şi staţii de lansare : 2 3 1
287 Grupul „ Vîrciorova" : 243, 304
Grupul „Bistriţa" : 238, 277, 278, 279, 282, Gmpul „ Vrancea-Oituz" 533, 534
287 Grupul „ Uz" : 238, 279, 280, 282, 283, 287
Grupul „Bran" : 239, 240, 29 1 , 292 Grupul „Orşova" austro-u11gar : 47 5
Grupul „Bratocca" : 239, 289, 290 Grupul de pionieri-pontonie1·i austro-ungar :
Grupul „Buzău" : 239, 288, 289, 292 48 1, 486
Grupul central : 227, 24 1 Grupul Biiurlein, vezi Regimentul 28 infan
Grupul „Cerna" : 304, 306, 446, 447, 45 1 terie bavarez
Grupul „Dunărea" : 459, 499, 5 l7 Grupul de armate al arhiducelui Carol : 253,
Grupul Grigoresrn : 548, 549 334, 384, 387, 520, 565
Grupul de acoperire „Dobrogea" : 2 4 1 , 2i2 Grupul de armate arhiducele Frederic : 248
Grupul de acoperire „Silistra" : 2 4 1 , 242 Grupul de armate arhiducele Iosif : 536, 542
Grupul de acoperire „ Turtucaia" : 24 1 , 2i2 Grupul de armate Evert : 247
Grupul de acţiune al marinei : 57 Grupul de armate Hindenburg : 241
Grupul de armate 1\'ord : 247 Grupul de armate Linsi-ngm : 248
Grupul de armate Presan : 487, -492, 493, Grupul de armate Mackensen : 48 1, 507, 530,
494, 498, 499, 500, 50 1 , 502, 503, 506, 536, 537, 576
507, 508, 5 1 1 , 5 12, 522, 527, 530, 53 1, Grupul de armate prinţul Leopold de Bavaria :
531, 574 247
Grupul de baterii Elisabeta : 23 1 Grupul Morgm : 332, 386, 49 1 , 498, 5 1 1,
Grupul de cOt1strucţii ş> aprovizionare al ma 5 18, 528, 53 1 , 536, 537, 539, 544, 545
rinei : 57 Grupul Gerok : 536, 542, 544, 545, 5'19
Grupul de est : 227, 24 1 , 376 Grupul Kneussl : 386, 4 4 1 , 442, 443, 444,
Grupul de manevră : 494, 498, 499, 500, 449
50 1 , 505, 506, 5 1 1 , 5 15, 530 Grupul Kosch : 482, 483, 486 , 487, "1 9 1 ,
Grupul de rezervă : 233 492, 493, 494, 495, "198, 499, 500, 50 1 ,
Grupul de vest : 227, 24 1 , 376 502, 503, 505, 506, 5 1 1 , 5 12, 526, 5 33,
Grupul gene1'al Iancovescu : 502, 506 535, 536, 539, 540, 544, 575
Grupul „Ghimeş" 238, 279, 282, 287 Grupul Krafft : 27 1 , 386, 430, 433, 435,
Grupul Hartel : 370, 37 1 "166, "168, -487, 49 1 , "192, 493, 495, 498,
Grupul Istrati : 527, 530, 533 500, 5 15, 5 16, 5 18, 5 3 1 , 536, 544, 545,
Grupul „Jiu" : 240, 243, 302, 304, 306, 309, 548
4"16, 447, 448, 449, 458, 459, 460, 4i0, Grnpul Kiilme : 459, 46 1 , 466, 469, 472,
47 1 , 47 3 487, 49 1 , 492, 493, 498, 500, 502, 503,
Grupul „Lotru" : 300, 30 1 506, 5 1 1 , 53 1, 536, 537, 539, 544
Grupul ."\Iamierheim : 535, 542, 543, 5i"I, Grupul Ruiz : 536, 545
548 Grupul Schmettow : 27 1
Grupul „M oroeni" : 239, 240, 29 1 Grupul Staabs : 21 1 , 536, 545, 548
Grupul „Nămăeşti" : 403, "108, 4 12, 4 1 3, Grupul Szivo : 27 1 , 386
"1 14, 4 16, 4 17 Grupul de Sud al armatei ruse : 248
Grupul „Oituz" : 238, 280, 28 1 , 283, 287, Guam : 22
42 1 , 422, 423, 425, 426, 427 Gumbinen : 1 3 1
Grupul „Olt" : 299, 300, 30 1 , 306 Gura Rîului (jud . Sibiu) : 305, 3 12
Grupul „Olt-Lotru" : 226, 240, 243, 275, Gureni (jud. Gorj) : 450
30 I , 305 Gurghiului, depresiune : 28 1 ; munţ i : 277,
Grupul operativ de est : . 344, 348, 349, 352, 2 8 1 , 283, 285, 308
353, 35"1, 355
Grupul port-mine : 23 1
Grupul de port-mme şi dmgd de mitie : 2 3 1 H
Grupul „Predeal" : 239, 272, 29 1 , 395, 399,
"100, 4 10 Haber, ]ohann, general german : 270
Grupul „ Predeluş" : 239, 289, 290 Hadgichioi : 358
Grupul „ Putna" : 239, 288, 289, 292, 294, 299 Haga : 27
Grupul Radian : 370, 37 1 , 376 H airanchioi, azi Dumbră·1eni (jud. Con
Grupul Raşcu : 376 stanţa) : 122
599
Halippa, Pantelimon : .53, 72 Iernut (jud. Mureş) : 272
Hamangia, azi Baia (jud. Tulcea) : 492 I/mi (jud. Braşov) : 295
„Hamidicll', crucişător : lH „Il Giornale d'Italia" , cQtidian italian : 262.
Hangu (jud. Neamţ) : 24.5 383
Harghitei, munţi : 2.54, 277, 28 1, 283, 285 Iliescu, Dumitru, general de brigadă : 363.
Haţeg (jud. Hunedaara) : 27 1 , 299, 392 ; 364, 4 1 1 , 534
depresiunea ......, : 2.54, 27 1, 393 Imperiile Centrale, vezi Puterile Centralii
Hawai : 22 Imperiul austro-ungar, vezi Austro-Ungaria
Hălchiu (jud. Braşov) : 292, 325 Imperi111 l bizantin : 17 1
Hălmeag (jud. Braşov) : 293, 295 Imperiul britanic : 20
HiJrman (jud. Braşov) : 293, 330 Imperiul habsburgic : 3, 8, 43, 156, 183, 184.
Hdrjeu, Constantin N., general : 128, 206 196, 205, 208
Heffelle, Georg, general austro-ungar: 270 Imperiul nipon : 2 1
Helgoland : 144 Imperiul otom1m : 2, 3, JO, 32, 33, 34, 3.5.
Helphand-Parvus, A lexander : 162 42, 174, 176, 179, 183, 193
„Herbert", sistem de pontoane : 486 Imperiul roman : 168
Herescu, Ioan, general de brigadă: 288, 495 Imperiul rus : 3, 30, 49, 69, 146, 199
„Hertz" , tip de mine : 122 Imperiul ţarist, vezi Imperiul rus
Herţegovina : 12, 30, 3 1, 32, 65 Inculeţ, Ion C. : 72
Hessa : 307 India : 2 1
Hindenburg, Paul von Beneckendorff von , Indochina : 2 1
feldmareşal german : 139, 334, .562 Inoteşti (jud. Prahova) : 530, .5 3 1
Hinova (jud. Mehedinţi) : 240, 39 1, 470, 478, Institutul internaţional d e filosofie : XXII
480 Institutul Medico-Militar : 59
Hîrja (jud. Bacău) : 422, 424 Intendenţa stabilimentelor centrale : 224
Hîrşova (jud. Constanţa) : 122, 255 Internaţionala I (A sociaţia InternaţionaliJ ia
Hîrtibaci, podiş : 294, 295, 298 ; rîu şi vale: Muncitorilor) : 6
3 12, 324 Internaţionala a II-a : 6
Hoghiz (jud. Braşov) : 294, 326 Ioan : 170
Homorod (jud. Braşov) : 294, 3 1 1, 324, 326 ; Ioaniţiu, A lexandru, locotenent-colonel :
rîu şi vale : 285, 294, 295 XXI. 52 1
Homorodul Mic, rîu : 294 Iodul, vale : 285
Horea ( Vasile Ursu Nicola) : 184, 185 Irmescu, Constantin Fl. , general de brigadă :
Horezu (jud. Gorj) : 443, 444, 460 279
Hossu, Iuliu : 91, 98 Ionescu, Dumitru ( Take) : 52, 79, 85, 87.
Hătzendorf, vezi Conrad von Hătzendorf, 90, 92, 93, 94, 95, 209
Franz Ionescu, Marin, colonel : 3 4 1
Hurmuzaki, Eudoxiu : 19 1 Ionescu, Thoma : 9 1 , 92
Ioneştii din Deal (jud. Argeş) : 503
Ioniţă (Caloian) : 17 1
I Ioniţă, Nicolae, locotenent: 300
Iorga, Nicolae : 52, 75, 76, 93, 95, 97, 162,
Iacobeni (jud. Harghita) : 280, 386 164, 206, 209, 447
Iacobeni (jud. Sibiu) : 272, 320 Iosif Ferdinand : 248, 307, 538
Iacobeni (jud. Suceava) : 250 lpoteşti (jud. Olt) : 472, 49 1
Iacobini, Grigore , colonel : 32 1 Ireşti (jud. Vrancea) : 549
lakobstadt : 248 Isaccea (jud. Tulcea) : 345, 55 1, 552
Ialomiţa, rîu şi vale : 239, 486, 492, 522, Iscroni (jud. Hunedoara) : 303
528, 530, 5 3 1 . 533 Islaz (jud. Teleorman) : 241, 391, 479
Iancovescu, Constantin, general de brigadă : Ismail, fost judeţ : 199
482, 490, 502 Isonzo, fluviu : 13.5, 1 4 1 , 247, 406, 524
Iancu de Hunedoara : 177 Istanbul : 32, 33, 38, 162
larea, A lexandru, general de divizie : 357 Istrate , Ioan, general de brigadă : 279, 498
Iasitepe : '.255
Istrati, Constantin I. : 92, 93
lafi : 50, 55, 73, 97, 188, 193, 197, 202,
"462 Istru, vezi Dunăre
Iazul, deal : 4 12 Italia : J, 6, 8. 12, 13. 14, 19, 2p , 2 1, 37.
[băneşti (jud. Mureş) : 285 79, 92, 105, 106. 108, 109, 1 1 3, 1 19 ,
Iepureşti (jud. Giurgiu) : 506, 508, 5 12, 5 13, 134, 1 4 1 , 148, 149, 200, 209, 236, 247.
.
5 15, 5 16, 5 17 260, 262, 356, 406, 577
600
I�voarele (jud. Olt) : 472 Koster, A dolf : 32 1, 4 17
In;olski, A lek sander Petrovici : 34 Kovel : 248
Izvorul de Sus, azi IZ"Toru {jud. Argeş) : 503 Kovno : 135
Krafft, Konrad von Dellm rn singm, general
german : 270, 307, 432, 506
I K1·dgujevac : 137
Hraljevo-Selo : 137
lnallul comandament german : 246, 249, 252, ,. Krupp'' . model de tun : 59
.
265, 334 Kiilme, Vi ktor , general german : 458, 480,
lnallul (;omandament ms : 148, 449 492
„fnfrăţirea" , societate : 96 Kumanovo : 137
lntorsura Buzăului (jud. Covasna) : 289 Kurlanda : 210
lnţărcătoarea, poiană. : 42 1 Kuropatkin, A l eksei Nikolaet•ici, general rus :
247
Kurtbimar, azi Tenel : 34 1 , 348, 349, 350
J Kut-el-A mara : 144
Kuweit : 2 1
Jadar, rîu : 1 3 1
Japonia : 1 , 5 , 20, 2 1 , 28, 29, 37
Jibert {jud. Braşov) : 323 L
Jilava (sect. agr. Ilfo·1) : 496, 498, 503
f ina (jud. Sibiu) : 3 15 Laclunann, Friedrich : 200
Jitia {jud . Vrancea) : 539 La Cleste, vîrf: 399, 400
Jiu, rîu şi vale : 123, 240, 24 1, 269, 272, Lacroi�. Henry D . , general francez: 256
275,299, 302, 303, 305, 308, 3 1 1, 3 1 3 , 3 1 6 , ... La Gazette de France" , ziar francez : 157
384,385, 386, 387 , 389, 393, 394, 4 1 5, i30, „Lah0t•ary". monitor : 231
437, 44 1, 443, 444, 445, 446, 447, i4fl, Lalzovary, A lexandru Em. : 133
449, 450, 4 5 1 , 454, 455, 456, 457, 4.5&, Lalwvary, Ioan : 81
459, 460, 46 1, 464, 466, 467, 470, 472, La/ese u , Traian : 50
474, 475, 478, 500. 575 Lambnt, Dimitrie, general de brigad ă. : 395,
Joffre, Joseph, general francez : 127, 129, 490
146, 2 14, 357, 389. 468 Lare/ier, }.f. , maior francez: XXVI
„Jos războiul" , vezi „ R omânia muncitoan" Lasc u , Gheorghe : 454
Joseni (jud. Harghita) : 285 Lausanne : XXII
„Journal de Geneve" , ziar eleveţian: 1 10 Lazarevac : 132
Juguru {jud. Argeş) : 503 Lazăr, A urel : 53
Jumanca, Iosif : 54 Lăceni (jud. Argeş) : 503
„Junimea" , societate : 197 Lăculeţe {jud. Dîmboviţa) : 6 1
„Junimea literară" . (Cernăuţi), revistă. : 72, Lăcuste, virf : 43 1
73 Lăpuşna (jud. Mureş) : 285
„Lebel " , model armă.: 120
Leciţki, Platon A lekseevici, general rus: 248,
K 534
Legaţia română din Belgia : 262
Kaledin, A leksei lvlaximilevici, general ru� : „ Legiunea ardeleană" : 96
248 „Lemaître" , uzină: 1 17
Kantargiev, Todor, general bulgar : 355, 359 Lemberg ( Lwow) : 13 1
Kavala : 34 Lemnia (jud. Covasna) : 4 17 , 4 19
Kedrenos, Georgios : 169 Lenin, Vladimir Ilici : 3 1 , 4 1
Kemanlar, azi Isperih : 255 „L ' Ent endard " ,
ziar francez : 157
Kiderlen-Wăchter, A lfred von : 200 Le<rveanu , Şerban , locotenent : 479
Kiritescu, Constantin : XXI, 405, 520, 52 1, Lepşa, vale : 288
52 3 Lereşti (jud. Argeş) : 4 12, i 13, 4 14
Kiselov, P„ general bulgar : 362 Leskovac : 131
Kocina : 34 1 Leşite {jud. Argeş) : 5 1 1
„Kogălniceanu", monitor : 2 3 1
Leşiul, deal: 443, 460
Kogălniceanu, Mihail : 188, 19 1, 197
Kosch, Robert, general german : 48 1 , i92, Leşunţu l , deal: 426
530 Leica !\"ouă (jud. Giurgiu) : .507, 508, 5 14,
Kossovo, azi Kosovska-Mitrovica : 137 5 15
A ldea
Con s fa n t ;.-�·
B i b l i otec ă p e r s o n o . 6
Nr. --····················
Letca Veche (jud. Giurgiu) : 496, 499, 507, Mailat, vîrf: 4 19
5 15 11.Iaimarolu, Dimitrie : 52
„Le Temps", ziar francez : 85, 256, 262 „Maior Ene", vedetă : 23 1
Liberia : 20 „M aior Giurescu" , vedetă : 23 1
„Libertatea" (Orăştie) , ziar: 99 „,'\faior Gr. N. Ioan" , vedetă : 2 3 1
Licurici (jud. Gorj) : 470 „M aior Şanţu" , vedetă : 23 1
Liege : 128 Maiorescu, Titu M. : 19, 80, 258
„Liga culturală" („Liga pentru unitatea cul Malaia (jud. V îlcea) : 437
turală a tuturor românilor" ) : 15, 93, Alamatey, V. : XXVII
94, 96, 97, 157, 158, 197 Jfanciulea, Maria : 295
Limbăsel, munte : 399 Manciuria : 22, 29
Limpe) oara, pîrîu : 550 Mangalia : 122, 357, 358, 359, 360
„L'Independance Belge" , ziar belgian : 157 Maniu, Iuliu : 98, 99, 100
Lipia (sect. agr. Ilfov) : 528 „Mannlicller" , model armă: 120, 2 3 1
Lisa (jud. Braşov) : 297, 3 13 Manutanţa armatei : 1 17 , 233
Litovoi : 170 Maramureş : XIX, 43, 70, 169, 170, 182,
Lituania : 135, 270 189, 191, 197, 208
Livezeni (jud. Argeş) : 443 ,1faranovici : 248
Lixeanu, Nedelcu, sublocotenent: 35 1 „Marconi", tip de staţie de radio : 57
Lloyd-George, David, conte de Dwyfor : 1 16, Marea A driatice! : 137, 144, 247
246 Marea Baltică : 29, 128, 135, 145, 247, 52S,
„Locotenent Călinescu", vedetă : 23 1 542
Lodz : 1 3 1 1'\Iarea Britanie : 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 12, 13,
Lolescu, Petre, locotenent-colonel : 403 16, 18, 20, 2 1 , 22, 23, 24, 25, 28, 29,
Loloiasca (jud. Prahova) : 530, 53 1 36, 37, 38, 42, 4 7 , 78, 94, 105, 1 10 , 1 13,
Londra : 6, 9, 13, 16, 33, 103, 104, 106, 1 19, 120, 126, 127, 146, 148, 149, 193,
108, 1 10 , 1 1 1, 148, 487 209, 262, 356, 577
Lorena : 8 , 38, 127 Marea Egee : 33, 3 4
Lotru, munţi: 394 ; rîu şi vale : 240, 3 16, 436 Marea Mediterand : 8 , 1 2 , 1 3 , 18, 3 0 , 142
Lovinescu, Eugen : 235, 269 Marea Neagră : 13, 15, 122, 144, 149, 1 5 1,
Lucaciu, Vasile : 53, 92, 93, 96, 97, 98, 168, 2 1 3, 2 19, 233, 24 1 , 252, 267, 337,
205 34 1 , 344, 346, 357, 360, 370, 37 1 , 376,
„Luceafărul" (Budapesta, Sibiu, Bucureşti), 378, 38 1 , 382, 492, 525, 542, 55 1
revistă: 7 3 , 76, 99 Marea Nordului : 127, .J28, 129, 142, 144
Lucllian, Ştefan : 52 Marele Cartier General austro-ungar : 134,
Luck : 14 1 249, 2.50. 253, 264, 270, 323, 462
Ludendorff, Erich, general german : 139, Marele Cartier General bulgar : 252, 255,
264, 334,375, 480, 537, 553, 565 342, 3i3, 37 1
Luduş (jud. Mureş) : 272 }.farele Cartier General britanic : 127
Ltieta (jud. Harghita) : 297 Marele Cartier General francsz : 146, 147,
Lugoj (jud. Timiş) : 73, 1 9 1 , 2 18, 448 37 1, 468, 487
Lunca (jud. Vîlcea) : 3 16 J.faule Cartier General german : 129, 134,
Lunca Bradului (jud. Mureş) : 309 139, 252, 264, 272, 306, 307, 342, 3 4 3 ,
Lunci, gară : 3 17, 320, 432 347, 350 , 352, 3 55 , 356, 3 5 7 , 382, 462,
Lupescu, Ioan, colonel : 2 9 1 48 1 , 500, 559, 576
„Lupta" (Cernăuţi), ziar: 5 4 Marele Cartier General italian : l i I
„Lupta zilnică", vezi „România muncitoare" Marele Cartier General român : XV, 121,
Lupu, Nicolae : XXII 151, 2 17, 222, 223,
227, 224, 23 1 , 257,
Luxemburg : 128 267, 268, 28 1 , 287,
294, 293, 296, 297,
302, 306, 308, 309 ,
326, 3 16, 33-l, 338 ,
346, 357, 363, 36-l,
366, 365, 367, 369,
M 370, 37 1 , 373, 382,
392, 389, 397, 411,
42CI, 435, 436, 437,
447, 446, 4.49, 4.58 ,
Macarie, Nicolae, locotenent: 280 459, 46 1 , 4.62, 46-l,
4.67,4.65, 468, 4.69 ,
Macedonia : 32, 33, 34, 1 10, 142, 2 19, 553 470, 4.85, 487, 490,
4.99,492, 500, 520,
Mackensen, Augustvon, feldmareşal german : 522, 525, 526, 534, 540,
54. 1 , 574.
134, 252, 255, :!6 4, 307, 342, 343, 346, Marele Cartier General rus : 109, 14.7, 357,
358, 359, 360, 362, 375, 376, 377 , 48 1 , 3i0, 462, 468, 485, 50-l, 520, 52 1
483, 506, 507, 525, 529, 535, 564 ]I.farele Cartier General turc : 252, 37 1
Madagascar : 2 1 Marele Stat 1'\lajor german : 126
602
Marele Stat ,\Iajor român : XV, 6 1, 63, .\fichelet, Jules : l 13
1 1'1, 122, 123, 129, 13 1, 2 12, 2 13, 2 16, Micbotte de Welle M. : 263
2 1 9, 224, 242, 24.3 ' 256, 563 Midia, azi Midye : 33
Marghiloman, deal : 539 },fiercurea Ciuc : 243, 280, 282, 283
Marghiloman, A lexandru : 79, 87, 88, 98, Mihai Bravu (jud. Giurgiu) : 50 1
100, 258 Mihai Viteazul : V I II , 74, 75, 93, 153, 164,
Mariane, arhipelag : 22 178, 179, 182, 193, 196, 20 1 , 202, 2 10 , 267
Marinescu, A lexandru, locotenent-colonel: „.Wihai Viteazul", ordin militar : 300, . 30-',
340 372, 377, 5 13
Marinescu, Dumitru : 54 Mihali, Theodor de A pşa : 97, 98
Marinescu, Gheorghe : 50 M ihăescu, Nicolae, colonel : 34 1
Marinescu, Jl.1arcel : 454 Mihăileanu, Ştefan, maior: 428
Marinescu, Petrişor : 454 Mihăileşti (jud. Giurgiu) : 494, 503, .566,
Marna, rîu : 129, 133, 504, 524 508, 5 17, 529
Maroc : 16, 30, 3 1 Mihnea al II I-lea : 182
Marschall, arhipelag: 22 Mi/coiul (jud. Vîlcea) : 437
Martalogi (jud. Argeş) : 495 Milcov, rîu : 5 4 1 , 542, 543, 544
Marx, Karl : 184 Miile, C014stantin : 209, 26 1
Masqat : 2 1 Millerand, Alexandre Etienne : 6
' munte : 407, 408, 4 12, 4 15, 4 16
Mateias, Mincu, Ion : 52
Matei Basarab : 182 Minea, Ion : 50
Matei Basarab (jud. Giurgiu) : 5 15 „Minerva" (Bucureşti) , ziar : 28 3
Mavrocordat, Edgar : 258 Ministerul ie Externe al A ustro- Ungariei : 264
Mavrogheni, Nicolae : 184 Ministerul de Război al României : 106,
„Maxim", model de mitralieră : 2 3 1 1 14, 1 16, 1 17 , 120, 12 1, 224, 233
Maxim, Hiram Stevens : 24 Jl.finisterul de Externe al Rusiei : 105
Mazuriene, lacuri: 1 3 1, 307 „Mircea", bric : 57, 67
Măcrisul, munte : 443, 445 Mircea cel Mare : 17 1, 177
Măgu�a. deal : 29 1 , 30 1. 3 19, 4 12 ; plai : 424 Mircea Vodă (jud. Constanţa) : 293, 358
Măgura (jud. Gorj) : 272 Misii, vezi 11foesia Inferior şi Moesia Su-
Măgura (jud. Vrancea) : 535 perior
Măgura Odobeştilor, deal : 545 ]I.fisiunea militară franceză din România :
Măgurmi, plai : 54 1 XXVII, 25 1 , 378, 468, 5 13, 5 19, 522
Mănăstirea Caşin (jud. Bacău) : 426, 548 Misiunea m ilitară franceză din Rusia : 468
Mărăşti (jud. Vrancea) : VIII, XIX. XXVIII, Misiunea militară rusă din România : 46 1
490, 549, 550, 556, 57 9 ; deal: 548 Mizil (jud. Prahon) : 533
Mărăşeşti (jud. Vrancea) : VIII, XIV, Mîndra (jud. Braşo·r1 : 295
XX \"III, 4 3 1 , 490, 54 1, 548, 555, 556, Mîndra, vîrf : 443
579 Mîrleanu, azi Dunăreni (jud. Constanţa.) : 36 1
Mărul, vale : 400 Mîzgavul, munte : 43 3
Mândrescu, Simion : XX, 9 2 , 93, 96, 97 Moesia Inferio1' : 182
Medgidia : 2 16, 293, 345, 346, 349, 355, Jl.foesia Superior : 182
358, 382 Mogoşani (jud. Dimbo·.riţa.) : 5 1 5
Mediterana, vezi 1'1"area Mediterană Mogoşoaia : 245, 369, 436, 529
Mehadia (jud. Caraş-Severin) : 108, 309 Mohiics : 17 I
Meidji : 20 Mohu (jud. Sibiu) : 30 1
Meleca, Gheorghe, colonel : 4 12 Moieciu de ] os (jud. Draşo·r) : 405
Meniţki, general rus : 523 Moldova ( Ţara Românească J1.f oldova J :
Menumoru t : 169 VIII, XIII, 43, 74, 88, 102, 153, 155,
Mereni (jud. Teleorman) : 496, 507, 508, 5 15 170, 17 1, 174, 17 6 , 177, 179, 182, 183,
Merişani (jud. Argeş) : 437 184, 187, 188, 189, 190, 191, 192, 193,
Merişor, pas: 243, 303, 304, 392, 393 196, 2 0 1 , 207, 2 18, 277, 279, 334, 357,
Meses, culme : 169 383, 385, 4 19, 4 2 1 , 427, 487, 498, 520,
Mesop otamia : 142 526, 527, 533, 536, 554, 555, 576
Mesteacănul, deal : 542 Moldova, rîu : 123
Mete/11, azi Scutelnici (jud. Buzău) : 533 Moldevişul, v î rf : 435, 456, 459, 460
Metereze, deal : 304 Jl.foldovanu, Leonte : 87 , 95
Meterezele lui Tudor, culme : 269, 272 Moldoveanca, dea.I : 250
Metianu, Ioan : 98 }.foltke, He/mutii ] ohannes Ludwig ,Yf. conte
Mi �a (jud. Mureş) : 272 von, genera.I germa n : 13-l
603
Momîia, vîrf: 548, 549 Natal : 2 9
Mcmastîr ( B itolja ) : 1'12 „Naţi on al ul" (Bucureşti) . ziar : 87
Monkeviţ, .Vikolai, general rus : XXYII Namnesrn , Gheorghe, colonel : 496
Monroe, James : 20, 22 ]\"ămăeşli (jud. Argeş) : -!Oi , 408, 4 10 , 4 12
Moreni (jud. Bacău) : 390 Nămolcasa (jud. Galaţi) : 62, 1 15, 22 3 , 2 3 1
Morgen, Kurt von, general german : 270, 340, 3 8 0 , 542
27 1 , 307, 324, 405, 49 1 Năneşti (jud. Vrancea) : 5·'12
Mormîntul , munte : 322, 435 ]\-ăruja (jud. Vrancea) : 535, 536, 5 4 1 , 544 ;
Morţun, Vasile Gh. : 20 1 , 258 ·1a!e : 288
Iv/osc ovul, vid: 433 Neagra, rîu : 238, 277, 279
Mostistea, rîu şi nle : 356, 369, 485 Neagra Şarului (jud. Sucea·rn) : 27S
Moşte�ii (jud. Giurgiu) : 4 98 ,Yeagu, Savtl, colonel : 303
Moştmi (jud. Gorj) : 460 Xeajlov, rîu şi vale : 123, 467, 4 8 5 , 486 .
Moştmi (jud. Olt) : 472 187, 490, 493, �94, 198, 499, =oo, 50 1 ,
Mosoiu, Traian, colonel : 3 1 9 , 435 50 4, 506, 5 0 8 , 5 1 3, 5 14 , 5 1 5, 5 16 , 5 19 ,
Motru, rîu şi vale : 4 4 4 , 466, 470, 475 520, 52 1 , 523, 524, 525, 526, 527, 554 .
Moţăi mi (jud. Dîmbo·1iţa) : 5 1 6 555, 568, 575, 576
Mozacul (jud . Argeş) : 5 1 1 „Neamul româmsc" (Bucureşti). zia r : 52, 7 3
Mozambic : 2 1 ]\"eamţu, vid: 397
Mozăceni (jud . Argeş) : 5 1 5 ]\"ebuna, azi Podu Doamnei (jud. Giurgiu) :
Mukdm, azi Shenyang : 29 508, 5 14 , ; pădure : 508
Mulciova, azi Abrud (jud. Constanţa) : 122, ]\-edei/or, vîrf : 4 4 3
36 1 .Negoiu, vîrf : 4 3 1
Muncel, vid : 304, 393, 443, 456 N egotin : 137
Muncelu l'>fic, deal : 443 Negovanul Mare, munte : 300
Munchen : 157 Negraşi (jud. Argeş) : 5 1 6
Munteanu, Petre, locotenent : 496 Negreni (jud. Teleorman) : 500
Muntenegru : 33, 37, 4 1 , 14 1 , 250 Negri, deal: 285
Muntmia ( Ţam Românească Muntenia ) : Negri, A lexandru, colonel : 2 8 9
153, 155,
170, 17 1 , 17 3 , 174, 176, 177, ,\'egru, munte : 280
178, 179,
182, 183, 184, 187, 188, 189, Neicu, Petru, colonel : 36 1
190, 191,
192, 193, 1 96, 20 1 , 308, 374, Nem ira , munte : 280
383, 385,
4 17 , 1 2 1 , 1 30, 4 39 , 466, 467, Neniţescu, Dimitrie : 87
470, 48 1 ,
487 . 503, 5 1 9 , 520, 52 1 , 525, Nicolae al 11-lea : 68, 145, 147, 149
526, 553,
554, 559, 57 3 , 574, 57 5 Xicolae N ico laev ici : 108
Munticelul, deal : 279 Nicolicescu, Solomon, locotenent-colonel : 340
Munţii A puseni : 173, 2 17 , 574 Niculcea, Coostantin, colonel : 277
Mu11tii Balcani : 168 Niemen, rîu : 1 3 5
Mun fii Haemus, vezi Jl1111ţii Balcani „Nieuport" , tip de avion : 2 3 3 , 498
Munţii Slovaciei : 168 Nigeria : 2 1
Muntii 'Vulcanici : 287 Nipru, fluviu : 1 3 5
MureŞ , riu şi vale : 169, 2 17 , 2 18, 2 1 9, 22 1 , Nis : 120, 137
249, 250, 253, 256, 270, 275, 277, 282, Nistor, Iancu I. : 72
284, 285, 299, 306, 308, 3 12 , 322, 333, Nistru, fluviu : 43, 134, 170, 183
334, 3 3 5 , 393, 574
Noapteş (jud. Argeş) : 438
Murfatlar (jud. Constanţa) : 122
Murgaşul, munte : 32 1 , •D2, 434 ; vîrf : 320 „Nord Deutsche A llgemeine Zeilung", ziar
Murgu, Eftimie : 189, 1 9 1 german: 480
Murmansk : 120 „Noua revistă română" (Bucureşti), revîs·
Muscel, deal : 328, 33 1 , 405 tă : 73
Mutu, v id : 443, 444 ]\'oua Suliţă : 1 4 9
Noua Zeelandă : 22
N Noul Român (jud. Sibiu) : 297
Novaci (jud. Gorj) : 30 4 , 470 ; pas: 39 1
Nadworna : 248 Novi-Pazar : 137
Naipu (jud. Giurgiu) : 50 1 , 5 1 5
Novo Selo : 1 32
Namur : 128
Nancy : XXII „Not'oie Vremia", ziar rus: 263
Narol : 248 Nucet (jud. Dîmboviţa) : 5 18
6 04
o „Organul national" (Blaj), ziar : 189
Orientul A p;.opiat : 142
Orientul Mijloci1' : 142
Oană; 'Victoria : 295
Orlat (jud. Sibiu) : 3 15, 3 17
Obogeam1, Mihail, colonel : 472
Orozhdza : 149
Obretco,·ici, Constantin, plutonier-major : 377
Orşova (jud. Mehedinţi) : 2 18, 249, 254,
Ouanul A tlantic : 4, 20, 3 1, 76, 142, 144
Oceanul Pacific : 20, 22, 144 269, 27 1, 299, 30 1, 309, 3 1 1, 334, 337'
Olessa : 68 356, 386, 389, 394, 466, 467, 490
Ortlepp, Fritz, ofiţer german: 409
Odoba!ca (jud. Vrancea) : 54 1
Oslea, munte: 386, 39 1
Odobeşti (jud. Dîmboviţa) : 5 15
Ostia, virf: 443, 459, 460
Odobeşti (jud. Vrancea) : 542, 543, 544, 548
Ostrov, lac: 1'12, 250
Odorheiu Secuiesc (jud. Harghita) : 243, 285 •
Ostrov (jud. Tulcea) : 378
286, 297, 298
Ostrovul Lung, ostrov : . 369
Oituz ljud. Bacău) : VIII, XIV, XXVIII,
Ovidiu ( Publius Ovidius Naso) : 378
280, 4 17, 42 1, 425, 426, 428, 430, 458,
46 1 , 490, 535, 5H, 555, 568, 579 ; pas: Ozoina, culme : 304, 305, 475
Ozun (jud. Covasna) : 293
25i, 269, 272, 280, 385, 386, 394, 4 17 .
4 19, 421, 422, 423, 425, 428, 462, 536 ,
576 ; rîu şi vale : 123, 238, 277, 280, 4 17, p
42 1 , 423, 426, 463, 537
Ojdula (jud. (;Q·.rasna) : 4 17
Pacific, vezi Oceanul Pacific
Olanul. munte : 433, 434
Padeş (jud. Gorj) : 304
Olănesrn, Constantin : 258
Palade, Constantin, soldat : 424
Olbia, azi Porutino : 168
Palanca (jud. Vrancea) : 54 1 ; pas: 269 , 272
Oleşeşti (jud. Vrancea) : 548
Palt!ologue, Maurice : 108, 109, 1 10
Olt, riu şi vale : 123, 170, 2 16, 240, 24 1,
Pallavicini, ].: 65
25i, 255, 27 1, 272, 277, 279, 282, 284,
Paloş (jud. Braşov) : 294, 297, 298, 324
·
29 1, 292, 293, 294, 295, 296, 297, 299,
Paltin (jud. Vrancea) : 549
300, 30 1, 305, 309, 3 1 1, 3 12, 3 15, 3 16,
Panasuri, vîrf : 250
3 17, 3 18, 3 19, 320, 32 1, 322, 323, 324,
Pangrati, Ermil : 9 1, 92
333, 356, 369, 384, 386, 387, 39 1, 394,
Pannonia, vezi Cîmpia Pannonică
4 1 5, 430, 43 1, 432, 433, 434, 435, 436,
Panţu, Paul, sublocotenent : 303
Panu, Gheorghe : 52
437, 438, 439, 440, 443, 446, 460, 46 1,
466, 467, 468, 469, 470, 47 1, 472, 478,
Papiu-Ilarian, Alexandru : 194 196
Paris, XII, XVII , XXII, XXIV, XXVII,
479, 480, 48 1, 482, 483, 487, 49 1, 492,
495, 520, 52 1, 523, 524, 525, 555, 568, 570
14, 23, 34, 76, 103, 104, 108, 127, 128 ,
Oltenia : 19 1, 2 16, 3 10, 3 16, 374, 385, 386,
129, 133, 139, 146, 148, 157, 192 ' 193 '
430, 437, 446, 450, 46 1, 466, 467, 468,
W9
470, 47 1, 472, 474, 480, 483, 49 1, 52 1 •
Parîng, munţi : 240, 299
555, 559, 573
Parlamentul României : 95, 197 , 20 1
OJteanu , _'IJarcel, colonel : 3 12, 433
Parlamenlul Ungariei : 70, 72, 205
Olteniţa (jud. Călăraşi) : 2 13, 339, 366, 367, ·
Partida ţărănească : 52
369, 491, 492, 495
Partidul Comunist Român : VII, IX
Olteţ, riu şi vale : 466
Partidul Conservator : 52, 80, 84, 87, 94 , 9.5
„Oltul " , canonieră : 23 1
Partidul Conservator-Democrat : 52, 80, 84,
Omul de Piatră, munte : 435
85, 87, 95
Onceşti, platou : 3 18
Partidul Democrat-Radical : 52
Onciul, Dimitrie : 9 1
Partidul Naţional-Democrat : 84
Oneşti, azi Gheorghe Gheorghiu-Dej (jud .
Partidul Naţional-Liberal : 52, 80, 84, 8.5,
Bacău) : 280, 282, 390, 420, 5 4 1
„Opinia" (Iaşi), ziar : 2 10
160
Opresrn, Ioan, general de brigadă : 430
Partidul Naţional Poporal : 53
Oproiu, Ioan, colonel : 482, 4 84 Partidul Naţional Român din Bana t : 72
Oradea : 74, 2 17, 2 18, 22 1, 387 Partidul National Român din Bucovina :
Orange : 29 53, 54, 20 1
Gratia, culme: 280 Partidul Naţional Român din Transilvania :
olăşanu, 1'\Jihail, sublocotenent: 280 53, 7 1, 72, 97, 99, 157, 160, 198 ' 20 1 '
Orăştie (jud. Hunedoara) : 99 W5
Ordoreaau (jud. Giurgiu) : 5 1 1 Partidul Naţionalist-Democrat : 52
605
Partidul Social-Democrat al Jlimcit01·ilor di11 Petru : 17 1
·R
omânia : 53, 1 59, 20 l Petru Rares : 177
Partidul Social-Democrat din România : 38, Pflaii=er, B altin Karl vo11, ge1�eral austriac :
53, 54, 56, 84, 88 248
Partidul Social-Democrat Rcmân din Tran Pherekyde, .'\.lihail : 258
silvania : 159 Piatra Craiului, munţi : 254, 288, 33 1 , 40 5
Partidul Social-Democrat din l.:11ga1·ia : 5-1, Piatm Mare, munte : 29 1, 39i
55, 99 Piatra-Neamţ : 133
Pavlid, David, sublocotenent: 403 Piatra Suciului, deal : 282
Păianu, Dinu, colonel : 32 1 - Picardia : 129
Pălămida, plai : 424 Pieleşti (jud. Mgeş) : 438
Pdlti11is, vîrf : 279 Piemont : 196
PăltiniŞ (jud. Bacău) : 423 Pieirile Comoarei, munte : -135
Păltiniş (jud. Sucea·ta) : 278 Pietrosu/, ·1îrf : 285, -132, 433, -135
Pămînteni, azi Dră.găeşti-Pă.m înteni (jud. Pietroşi/a (jud. Dîmbo·1iţa) : i 10, 4 H
Dîmbo·1iţa) : 503 Pinsk : 248
Părău (jud. Braşo·1) : 326 Pipera : 233
Păstaia, ·1îrf : 460 Pirotehnia armatei : 59, 60, 1 17
Pătîrlagele (jud. Buzău) : 533 Piscul Ratei, deal : 549
Ptltrarcu, Ioan, general de brigadă : 280, i37 Piteşti : 326, 4 16, 430, 437 , 439, 446, 467 ,
Păfrdscoiu, Nicolae, sublocotenent: 456 49 1 , 492, 494, 495, 498, 499
Pătri:, plai : i 14 Piua Peti-ii (jud. Ialomiţa) : 5 19, 533
Păţeşti, azi t:: nirea (jud. Vrancea) : 5 4 1 , 5-13, Pfngdlerti, azi Schitu (jud. Giurgiu) : 505,
548 5 15
Pedeglava (jud. Dolj) : 30-4 Pfrvulescu, Fulger, sublocotenent : 353
Pdes, castel : 80 Plaiul ;'\faricăi, culme : 4 14
Peli�an, Ioan G. : 53 Plesnitoarea, deal : 4 14
Pettesrn, Constantin, locotenent-colonel : 397 Pless : 252, 265, 27 1 , 334, 37 1
Petiinsula Balcanică : 8, 12, 15, 18, 3 1 , 32, Piesa , deal : 456, 459, 460
33, 38, 42, 94, 10 1 , 103, \ 3 1 , 136, 137, Ple°şoianul, munte : 435
1 4 1 , 142, 145, 1 5 1 , 162, 17 1, 174, 2 13, Pleşul, munte : 432, 456
220, 257, 258, 262, 270, 334, 37 1, 374, Pltvna : 158, 199, 255, 267
38 1 , 487, 565, 568 Ploieşti : 55, 95, 97, 202, 324, 388, 40 l,
Peninsula Calcidi'ă : 142 492, 527, 530, 533
Peninsula Gallipoli : 134 Plopu (jud. Dîmbo·1iţa) : 5 16
Peninsula hindusă : 2 1 Poarta (jud. Braşov) : 4 10
Peninsula Liaolung : 30 Poarta, vezi Imperiul otoman
Perieţi (jud. Olt) : 472 Podu Dîmbovifa (jud. Argeş) : 332, 405,
Periş (soect. agr. Ilfo-1) : 363, 565 406, 407
Perişani (jud. Vîlcea1 : 320, 39 1 , 430, 435. Podul, deal : 296
Persia : 18, 2 1, 38 Poenaru, Alexandru, locotenent '. 29 1
Perşani (jud. Braşov) : 32-1 ; munţi : 288, 29 1, Poenarw-Bordea, Gheorghe, locotenent-colo-
293, 295, 3 10, 324, 326, 327 nel : 29 1
Peşteana de Jos (jud. Gorj) : 470 Poetas, Stan, colonel : 34 1 , 372, 5 12
Peştişani (jud. Gorj) : 470, 47 5 Poiat; a (jud. Vîlcea) : 432, 435
Petala, C011stantin, general de brigadă: Poiana (jud. Vrancea) : 51 1
358, 449 Poiana Bradului, poiană : 159, 460
Petala, Nicolae, general de brigadă.: 280, 293, Poiana Ciresului, deal : 550
39 1 , 430, 438 Poiana Coad� Văii Babei, deal : 548, 549, 550
Petersburg, azi Leningrad: 9, 12, 13, 14, Poiana la Încărcătoana, deal : 549, 550
18, 30, 32, 33 Poiana lui Mihai Viteazul, poiană. : 460
Ptftin, Victor, general francez : XXVII, 2 5 1 , Poiana Lungă, culme : 408
522 Poiana Mărului (jud. Braşov) : 293, 328, 403
Pet1·icelele, deal : 550 Poiana Muierii, deal : 304, 443
Petrila (jud . Hunedoara) : 302 Poiana Sdratd (jud. Bacău) : 4 19, 42 1, 426
Petrisul, deal : 549 Poiana Secătura Catanei, deal : 550
Pet1·dgrad, azi Leningrad : 77, 78, 102, 103, Poiana Spinului, munte : 434, 435, 436 '
105, 108, 109, 1 10, 1 1 1 , 134, 146, 148, 380 Poiana Suiu, deal : 549
Peti-oşaiii : 243, 27 1, 275, 302, 303, 385, Poienari (jud. Vîlcea) : 437
392, 393, 470, 568 ; depresiune : 393, 458 Poincari, Raymond : 92, 1 10, 147, 149
606
Poklevsky-Ko=iel, Stanislav : 80 487, 490, 492, 494, 498, 503, 506, 307.
Pojorîta, vîrf : -1 12 5 16, 5 19, 52 1, 524, 527
Polata (jud. Gorj) : 454 Priboieni (jud. Argeş) : 503
„ Politik" , ziar praghez : 157 Prilep : 142
Pologaş, vîrf : 300 Princenton : XX\'II
Polon ia : 1 35, 155, 182 Princip, Gavrilo : 37
Pani, Petru : 50 Pripeţ, rîu : 247, 2'18
Pop de Băseşti, Gheorghe : 53, 205 Prisăcani, pas: 269, 272
Popa-Lisseanu , Gheorghe : 96 Priseaca, munte : 4 12
Pop1sc11, Ioan, locotenent-colonel : 35 1 Prislopul Mare (jud . Argeş) : 495 ; munte : 400
Popescu, Toma, locotenent-colonel : 3 17 Prodan, Ioan, maior : 1 34
Popeşti (jud . Argeş) : 495 Prunaru (jud. Teleorman) : 495, 496, 55j
Popeşti (jud. Giurgiu) : 508, 5 14, 5 17 „ Pruncul român" (Bucureşti) . ziar: 189
Poplaca (jud. Sibiu) : 305, 3 17 Prundu Belu (jud. Giurgiu) : 366, 367
Popoi, pîrîu : 280 Prundu Bîrgăului (jud. Bistriţa-�ăsăud) :
Pop01.·, A „ general bulgar : 362 250, 27 1
Pop01.', Vasile, sublocotenen t : 5 13 Pntsia : 8, 1 3 1 , 193, 307
Pop01.•ăţ, Petre, P„ general de brigadă : 403 Prut, rîu : 43, 108, 109, 1 10, 149, 183, �9
Popovici, A urel C. : 99 Pl=emysl : 1 3 1
Popovici, Dorn : 53 Pucioasa (jud. Dimbo·1iţa) : 5 16
Popov ici, Dumitru, colonel : 290 Puha, vîrf: 433
Popovici, Eusebiu : 53 Pulberăria armatei : 59, 1 17
Popovici, Ioan, general de di•rizie : 299, 3 12, Purani (jud. Teleorman) : 50 1, 503, 505
3 18 Puscariu, Sextil : 269
Porceni-Moşten i, azi Gornăcel (jud. Gorj) : Pu i ineiu (jud. Giurgiu) : 245
460 Putna, rîu şi vale : 123, 239, 279, 282, 288,
Porceşti, azi Turnu Roşu (jud. Sibiu) : 272, 536, 542, 558
299 Puterile Centrale : \'I I I , X, XIV, XV, XVI,
Port-Arthur : 28, 29, 30 XIX, XX, XXIY, XX\'II, XXV II I ,
Porto Rico, insulă: 28 7 , 12, 13, H , 15, 16, 18, 1 9 , 22, 35,
Portsmouth : 29 37, 4 1, 42, 65, 68, 78, 79, 80, 8 1, 82, 87,
Portugalia : 120 88, 90, 9 1, 9-1, 96, 100, 10 1 , 102, 105,
Portile de Fier : 299 106, 107, 108, 109, 1 1 1 , 1 12, 1 19, 12 1,
Por�onbacu (juj. Sibiu) : 3 17, 3 18 125, 126, 133, 1 34, 135, 136, 137, 139,
Porumbacu de Sus (jud. Sibiu) : 32 1 1 4 1 , 145, 146, 148, 16 1 , 162, 200, 208,
Porumbacu de Jos (jud. Sibiu) : 32 1 2 12, 2 13 , 2 16, 22 1, 236, 246, 248, 249,
Porumbaru, Emil : 102, 105, 258 250, 2 5 1 , 252, 253, 255, 257, 258, 260,
Porumbescu, Ciprian : 7 4 264, 265, 269, 270, 275, 306, 307, 308,
Posada : 17 1 3 10, 3 12, 334 , 336, 337, 363, 37 1, 374,
Posada (jud. Praho·ra) : 408 378, 382, 384, 385, 386, 387, 409, 458,
Postăvarul, munte : 2 9 1 459, 460, 46 1 , 464, 487, 490, 504, 524,
Poşta (jud. Giurgiu) : 508 525, 527, 5 4 1 , 544, 553, 558, 559, 565,
Potlogi (jud. Dimbo„riţa) : 5 15 566, 568, 569, 574, 579
Praga : 157
Prahova, rîu şi nle : 399, 467, 528, 530, 533
Praid (jud. Harghita) : 285, 286, 568
Pralea (jud. Bacău) : 548, 5'19
Praporgescu, David, general de brigadă : '139 Quadrttpla Î11felegere, vezi Antanta
Pravăţ, rîu şi vale : 4 13 Qatar : 2 1
Preajba (jud. Teleorman) : 500
Preajba Mare (jud. Gorj) : 450
Predeal (jud. Braşo·r) : 2 9 1 , 330, 33 1, 388, R
390, 395, 399, '10 l, 402, 403, 458, '16 1,
523 ; pas : 123, 239, 288, 290, 330, 385, Racoş (jud. Draşo·r) : 292, 295
394, 395, '100, 40 1, 405, 462, 463 Racoviţa (jud. Gorj) : 446
Predea/ul ]\fare, deal : 304 Racoviţa (jud . Sibiul : 30 1 , 3 19
Predeluş, pas : 123, 239, 333, 390 RCicoviţa (jud. \'ilcea) : '135
Prejmer (jud. Braşo·r) : 243, 290, 293 Raco�iţă (jud. Argeş) : 503
Presan, Constantin, general de di·rizie : 277, Racoviţeni (jud. Buzău) : 534, 535, 539
286, 364, 390, 420, 42 1, 425, 469, 479, Radovici, Alexandm G. : 258
607
Radu Mihnea : 182 Regimentul 10 călăraşi : 242, 34 1
Radu Negru, cetate: 435 Regimentul 1 grănice'Yi : 246, 300, 302, 410 ,
Rafalovka : 247 433, 440
Rahova : 158 Regimentul 2 grăniceri : 239, 2 9 1
Ragoza, A leksandr Iosifcrc i c i , general rus: 535 Regimentul 1 infanterie : 240, 2 4 1, 304, 446,
Rakoczi, G heorghe I : 11\2 459
Rakoczi , Gh eorghe II : 182 Regimentul 2 infanterie : 2"10, 430, 4:13
„Ramuri" (Craiova) . re·1istă : 7 3 Regimentul 4 infanterie „A rgeş" : 240, 242,
Rasova (jud. Constanţa) : 346, 359, 360, 398, 399, 484, 485, 545
36 1 , 363 Regimentul 5 infanterie : 239, 242, 397, 400
Ras oi•a (jud. Gorj) : 450 Regimentul 6 infanterie „.1! i hai V iteazul" :
Ra s ov iccanu , Ghe01·ghe, maior : 5 12 239, 272, 320, 395, 400, 403
Rasoviţa (jud. Gorj) : 449 Regimentul 7 infanterie : 239, 403, 405, 406,
Rasvoi, general rus: 522 407, 4 12
Razgrad : 340 Regimentul 8 infanflrie : 239, 289
Razu, A ristide, general de brigadă : 403, 4 1 5 Regimentul 9 infanterie : 239, 362, 407
Răchita.sul, munte : 545 Regimentul 10 infant_cric : 239, 294, 405,
Răcoa sd (jud . Vrancea) : 5"1�. 549 406, 407, 4 12
Rădăuţi (jud. Sucean) : "17, 10 1 Regimentul 1 1 infanterie : 239, 294, 342
Răpciuni, azi Ceahlău (jud. Xeamţ) : 245 Regimentul 12 infante1·ie : 239, 342, 430
Ră stol iţa (jud. Mureş) : 285 Regimentul 1 3 infanterie : 239, 280, 422
Răşina (jud. Gorj) : 470 Regimentul 14 infanterie : 238, 279, 498
Răteşti (jud. Argeş) : 5 1 1 Regimentul 15 infanterie „ Războieni" : 2 3 8 ,
Războien i (jud . �eamţ) : 267 2 8 3 , 422, "1 2 8 , 503
Răzvad (jud. Dîmbo·1iţa) : 5 19 Regimentul 16 infanterie : 2 7'8 , 26 1 , 503,539
Rebais : 504 Regimentul 17 infanterie : 240, 304, 446, 459
Reci {jud. Covasna) : 292, 293 Regimentul 18 infanterie „Gorj" : 240, 446,
Refe'Yendaru , A lexandru, general de hrigadă : 456, 459
484, 495, 496 Regimentul 1 9 infanterie : 242, 407
Regh in {jud . Mureş) : 22 1 , 285, 286, 462 Regimentul 20 infanterie : 239, 242, 485
Regimentul 1 artile'Yie : 240, 4 17 , 472 Regimentlll 21 infanterie : 2 39 , 242, 296, 398
Regimentul 2 artilerie : 240 Regimen t ul 22 infanterie „Dimboviţa" : 240,
Regiment u l 3 artilerie : 340, 34 1 , 508, 5 12, 2 9 1 , 295, 4 14, 533
5 1 3 , 5 16 Regime11tul 23 infan t er i e „ Tecu ci " : 242,
Regimentul 4 artiltrie : 238, 503 332, 34 1
Regimentul 5 artilerie : 340, 407, 472 Rcgimmtul 23/63 infanter;e : 508, 5 12 , 5 1 6
Regimentul 6 artilerie : 240 Regimentul 24 infanterie : 239, 342, 533
Regimentul 7 artilerie : 2 3 9 Regimenl!ll 25 infan terie , . 1 ·aslui" : 239,
Regimentu l 8 artilerie : 238, 498 327, 424
Regimentul 9 artilerie : 2 40 Regimentul 26 infanterie : 443, 459
Regimentul 10 ai·tihrie : 240, 405 , 505 Regimentul 27 infanterie : 2 3 8 , 280, 503, 539
Regimmtul 11 artillric : 239, 403 Regimentul 28 infanterie : 240
Reg im entu l 12 a rtiltri e : 239 Regiment u l 29 infanfEric : 2':' 5, 426
Regimentul 15 artilc1·ie : 240, 242, 505 Regimrntul 30 infanterie „Jlu scel" : 240, 29 1
Reg i m en tu l 16 artilerie : 239 Regimentul 31 infanterie : 2 40, 304, 446,
Regimentul 17 artileri e : 239, 437 447, 459
Regimentul 19 artile1·ic : 239, 372 Regimentul 32 infanterie „J!il'cea" : 239,
Regimentu l 20 artilerie : 242, 34 1 , 5 1 6 403, 405, 406, "107, 40&, 4 12, 4 1 5
Regimentul . 21 ·a rtilci·ic : 407, 472, 539 Regim rntul 33 infantc1·ie : 34 1 , 398, 399,
Regimen t u l 22 artilc1·ic : 340 400, 528
Regimentul 23 artillrie : 302 Regimentul 3 4 infa11 lffic : 34 1
R egim ent u l 24 art ilc1· i c : 238, 285 , 436 Regime11tul 35 infante1·ie „J!atti Basarab" :
Regimentul 26 11rtileric : 484, 485 58, 242, 34 1 , 5 17
Regimentul 1 că lăraşi : 430, 432, 443, 493, Regimentul 36 infantffie „ 1 -asile Lupu" :
503 , 5 1 5 58, 242, 340, 347
Regimen t u l 1 / 2 călă ra ş i : 430 Regimentul 37 infantCl'ic „A lexandru cel
Regimentul 2 călăraşi : 4 3 0 , 432, 433, 4 4 3 Bun" : 58
Regiment ul 3 călărnşi : 482 Regimentul 38 infanterie „Scagoe Basarab" :
Regimentul 4 călărn ş i : 242, 403 58, 34 1
R eg imen tu l 9 călăraşi : 242, 34 1 Regimrn tul 38/78 infantaic : 508, 5 1 3, 5 16
608
Regimentul 39 infanterie „ Petru Rareş" : Regimentul 2 vfoători : 2"10
58, 3 4 1 , 459, 484, 485, 508, 5 16 Regimentul 3 v inători : 239, 533
Regimrntul 40 infanterie „Călugărmi" : 5 8 , Regimentul 4 vinători : 238, 286, 50 1, 539
242, 340, 34 1 , 372, 376, 508, 5 16 , 5 17 Regimentul 5 vînători : 2"10, 3 12
Regime11 tul 41 infanterie : 416, 459 Regimentul 6 vînăt01·i : 2'10, 32 1
Regimentul 42 infanterie : 240, 3 1 2 Regimentul 7 vîmltori : 327, 34 1
Regime11tul 43 infanterie : 4'16, 4'19, 459, 472 Regimentul 8 vînăto1·i : 239, 280, 282, 422
Regimrnllll 44 infanterie : 240, 302, "1 3 0 , 4 3 3 Regimentul 9 vînătcri : 242, 3 4 1 , 372, 508,
Regimwtul 45 infanterie : 2"\2, 397 5 12, 5 1 3, 5 16 , 5 17
Regimentul 46 infanterie : 397, 399 , '\O 1 Regimentul 10 vînători : 245, 397, 400, 403,
RegimeHtul 48 infanterie : 3 12, 3 18 511
Regimrntul 49 infanterie : 239, 3 12 , 407 �
Regimentul „ Cfoşca'.'. : 4 7
Regimrntul 50 infanterie : 403, 405, 407, 408 R�gimentul „ Crişan : i..>7
Regim entul 51 infanterie : 342 Regimentul „Feldioara" : 398 , 399
Regimrntul 52 i·nfanterie : 3"12 Regimentul 43 i11fanterie austriac : 289
Regimmtul 53 infanterie : 36 1 Regimentul 44 infanterie austro-ungar : 299
Regimrntul 54 infanterie : 436 Regimentul 300 infanterie austro-ungar : 30 1
Regimentul 55 infanterie : 238 Regimentul 301 infanterie ausll'o-m1gar : 30 1
Regimentul 5 6 i·nfanterie : 238, 277, 278 Regimentul 20 vîndtori austro-ungar : 549
Regim entul 57 infanterie : 240, 30"\, 305, "134 Regimentul 1 6 infanterie bavarez : 386
Regilnmtul 58 infanterie : 2"10, 303, 407 , Regimentul 21 infanterie bavarez : 456
4 12 . 443, "1'16, '159 Regimentul 28 infanterie bavarez : 4 H
Regim rnt11l 59 infanterie „ Romanaţi " : 242 , Regimentul de vînători bavarez : 508
456, 472 Regimentul 2 honvezi bosniac : 27 1
Regimc11tul 60 infanterie : 2"12 Regimentul 9 cavalerie bulgar : 354
Regimentul 6 1 infanterie : 399, 402 Regimentul 7 infantffie bulgar : 35 1
Regimwtul 63 infanterie : 34 1 Regimentul 1 6 infanterie bulgar : '18 1
Regimentul 64 infanterie : 342, 403, 405, 407 Regimentul 19 infanterie bulgar : 35 1
Regi mentul 65 infanterie : 4 19, 42 1 Regimentul 31 infanterie bulgar : 35 1 , 376
Regimentul 66 infan terie : 36 1 , 437 Regimentul 48 infanterie bu lgar : 35 1
Regimmtul 67 infanterie : 238, 436 Regimentul 38 artilerie prusian : 409
Regimentul 68 infanterie : 4 12 Regimentul 13 infanterie german : 435
Regimentul 69 infanterie : "\98 Regimentul 1 8 i·nfanterie german : 435
Regimmtul 70 infanterie : 4 1 3 Regimentul 25 infanterie german : 358
Regimwtul 71 infanterie : 24 1 , 4"19 Regimentul "36 i11fanterie german : 435, 549
Regimentul 72 infanterie : 4"\9 Regimentul 45 infanterie german : 358
Regime-ntul 73 infanterie : 3 "1 1 , 400 Regimentul 253 infanterie german : i 14
Re11imwtul 74 infanterie : 3 4 1 , 350 , 35 1 Regimentul 9 vîndtori , german : 505
Reg;mentul 75 infanterie : 350, 35 1 , 354 Regimentul 17 honve=i : 279, 282
Regimentul 76 i nfanterie : 242, 3'10 Regimentul 1 9 honvezi : 282
Regimmtul 77 infanterie : 437 , 498 Regimentul 82 secui : 250
Regimentul 78 infan terie : 3 4 1 Regimentul 4 ulani : 470
Regimmtul 7 9 infanterie : 242, 340, 350 , Rendina, golf : 250
35 1 , 35 "1 Retezat, munţi : 254, 299
Regimrntul 80 infanterie : 350, 354 Retitis, vîrf: 386
.
Regimwtul 81 i·11fanterie : 407 „R evi � ia artileriei" (Bucureşti), re·IÎstă: 22
Regimrntul 82 infanterie : 407 Riga : 247, 248
Regimtntul 8-l infa·n terie : 400 Rigloul, munte : 4 35
Regimmtul 85 infanterie : 285, 436 p
Ri ke, Feibich, colonel austriac : 2 5 4
Regimentul 86 iHfan terie : 436 Rîmnic, rîu : 5'12
RegimeHtul de infanterie A : 4 12 Rîmniccan u , Sebastian : 454
Regimrntul de infanterie B : "\ 12 Rîmnicu Sărat : 527. 530, 533, 534, 5 3 5 ,
Regimentul 1 obu:iere : 430 536, 537, 540, 5 4 1 , 555
Regimentul 2 o/;u :iere : 240 Rîmnicu Vîlcea : 3 1 6 , 437, 49 1
Regimrntul 3 obu:iere : 239, 403 Rî11căciov (jud . D imbo·riţa) : 5 16
Regimentul 2 roşi01·i : 495, 496, 498 Rîşnov (jud. Braşo"I) : 290, 328
Regimentul 7 roşiori : 282 Rîu/ Mare, rîu : 254
Regimentul 9 roşiori : 47 3 Rîu Satlului (jud. Sibiu) : 300
Regimmtul 1 1 1·oşiori : 282, 4 19, 420 Riuşor (jud. Braşo-r) : 295 ; rîu şi vale: 406
Regimentul 1 t'Î11ălori : 240, 305 B. obăneşti (jud. Dolj) : 473, 474, 555
609
Robescu, Constantin F. : 258 Rftiz de Roxas, Eugen, general austro-ungar :
Robul, munte : 322, 432, 433 270
Rodbav (jud. Braşov) : 293, 297, 323, 326 Rumelia : 12, 32
Rodna (jufii . Bistriţa-:Năsăud) : 177 Runcu (jud. Gorj) : 449
Rogojeni (jud . Gorj) : 470 Runcul, munte : 408
Roma : 12, 13, 106, 109, 168 Runcul Mare, vîrf : 424
România (Republica Socialistă România ) : Runcul Porcenilor, vîrf : 456
VII, VIII, IX, S, X I , XII , XIII, XV, Rupea (jud. Braşov ) : 294, 295
XVI, XVII , XVI I I , XIX, XX, XXI, Rusciuk : 146, 255, 337, 343, 374, 375, 483
XXII , XXIV, XXV, XXVI, XXVII . Rusia : 3, 6, 8, 9, 1 1 , 12, 13, 14, 15, 18, 20,
XX.VIII, 13, 15, 16, 19, 32, 33, 34 , 35, 2 1 . 22, 24, 25, 27, 28, 29, 30, 32, 33, 36 ,
37, 38, 4 1 , 42, 43, 44, 45, 46, 47, 4 8 , 37, 38, 42, 43, 44, 68, 78, 79, 8� 82, 88,
4 9 , 52, 5.\ 5 5 , 56, 5 8 , 6 5 , 6 8 , 70, Î 5 . 94, JO 1, 102, 103, Io-I, 105, 108, 109,
7 6 , 7 7 , 7 8 , so. 8 1, 82, 8 ] , 84, 8 5 , 8 î . 1 10, 1 1 1 , 1 12, 1 19, 120, 12 1 , 126, 127,
8 8 , 90, 9 1, 92, 9 3 , 95, 96, 98, 99, 100, 1 3 1 , 13-1, 1 35, 14 1 , 146, 147, 148, 149,
10 l , 102, 103, 10'!, l(l5, 106, 107, 108, 1 5 1 , 156, 162, 182, 183, 193, 209, 2 12,
109, 1 10, 1 1 1 , 1 12, 1 1 3, I 14, 1 19, 120, 2 14, 2 5 1 , 257, 262, 277 , 344, 346, 356,
1 2 1 , 122, 124, 125, J :H , 1 39, 1 4 1 , 142, 38 1 , 382, 468, 55 1, 555, 577
144, 146, 147, 148, 149, 1 5 1 , 152, 153, Russu-Şiriamt, Ioan : 53
154, 155, 156, 158, 159, 160, 162, 164, Ruşii lui A san, azi Milco·1ăţu (jud . Giurgiu) :
185, 188, 189, 19 1 , 193, 196, 197, 191', 5 1 1 , 5 14, 5 15
199, 200, 20 1 , 204, 205, 206, 207, 208,
20,, 2 10, 2 1 1 , 2 12, 2 1 3, 2 14, 2 16, 2 19,
220, 222, 223, 225, 226, 231, 233, 235, s
2 36, 238, 246, 247, 248, 249, 250, 252,
253, 255, 257, 258, 260, 26 1 , 262, 263, Sabar, riu şi ·mie : 123
26'1, 265, 266, 267' 270, 27 3, 275, 276, Sabotino, munte : 247
277, 283, 293, 306, 307, 309, 3 18, 322 , Sadova (jud. Dolj) : 2-45
334, 335, 337, 339, 342, 343, 344, 346, Sadu (jud. Sibiu ) : 3 19 ; riu şi nle : 3 16
357, 358, 362, 364, 37 1 , 374, 378, 380, Sahalin, insulă : 30
38 1 , 382, 383, 384, 385, 388, 389, 4 1 5, Saint-A ulaire, Charles, conic de : XXVII.
425, 428, 447, 455, 46 1 , 465, 467, 468, 94, 107
469, 480, 483, 486, 487, 490, 504, 520, Saint-Chamond : 23, 120
522, 524, 526, 527, 533, 537, 553, 555, Salandra, A ntonio : 106
557, 558, 559, 560. 562, 564, 566, 567, Saligny, Anghel : 1 17
568, 570, 57 1, 572, 577, 578 Salonic : 120, 134, 1 37, H 1, 146, 148, 15 1 ,
„România militară" (Bucureşti), re·1istă : 2 17, 248, 250, 25 1, 257, 263, 309, 357,
129, 560 37 1, 374, 38 1 , 46 1 , 468, 500, 578
„România }.f1mcitoare" (Bucureşti), gazetă : Samb1·e, rin : 128
38, 54, 88 Samovit : 483
„Românul" (Arad) . ziar : 7 3, 77, 97, 99, 205 San, rîu : 1 3 1 , 1 34
„Româ1111l" (Cle-1eland) , ziar : 76 San-Giuliano, Antonio marghiz di : 105
Rommel, Ent'in, feldmare�l german : 307 San Stefano, azi Yesilkoy : 9
RooSEvelt, Theodore R. : 22 Sarajei·o : 31
Rosetti, .5tefan, maior: 469 Sardinia : 193
RoHtti, Theodor : 258 Sarighiol, azi Albeşti (jud. Constanţa) : 122
Ros1ur, J<arl : 393 Sarrail, Jfaurice, general franc ez : 1 37 , 250,
Rostovanul, ·1îrf : 443 38 1 , 389
Roşcari (jud. Vrancea) : 5-1 1 Sarsînlar, a zi Zafirnvo : 353
Roşia (jud. Sibiu ) : 3 12 Sasul, ·1ale : 438
Roşia-Jiu (jud. Gor j ) : 470 Satu Jfare, fost comitat: 47
Roşiori (jud. Ialomiţa) : 5 3 3 Satu No11 (jud. Vranc ea) : 548
Rosiorii d e Vede : 494, 498 Sat:a : 170
R dussin, Michel : XXVII Saumur : 439
Rucăr (jud. Braşo·1) : 32 1 , 326, 403, 405, Sava, rîu : 128, 1 3 1 . 137
406, 407, 408 ; pa s : 394 ; munte : 407 „Sat'opol" , ti p de grenade : 1 18
Rucăr-Bran, culoar : 386 . 392, 394, 403, -1 17 Sazonov, Serghei Dimitrievici : XXYII, 34,
Rudeanu, Vasile, �eneral : 106, 120, 146, H8 42, 68, 78, 102, 103, 104, 105, 109, 1 1 1,
Rudnik : 132, 1 37 147
Ruhr : 38 Săcădate (jud. Sibiui : 3 12, 3 1 8
610
Săcele (jud. Braşov) : 272, 27 5, 290, ,330 ·
Serbia : 13, 19, 30, 3 1, 33, 34, 37, 38, 4 1, 42,
Sălaj, fost comitat: 47 78, 79, 94, 95, 104, 1 1 1, 120, 126, 127'
Sălătrucu (jud. Argeş) : 434, 435, 436 13 1 , 134, 137, 145, 2 13, 2 14, 236, 260,
Sălătruciil de Sus, azi Sălătrucu (jud. 263, 265
Argeş) : 434 Serdanu (jud. Dîmboviţa) : 5 15
Sălătrucul Mare, deal : 4 14 Seres : 142
Sălişte (jud. Sibiu) : 3 15 Serviciul artileriei : 22 1
Sănătescu, Gheorghe, general de brigadă : Serviciul ataşaţi militari : 224
289, 3 12, 430 Serviciul automobilelor armatei : 235
Sănduleni (jud. Bac1!.u) : 390 Serviciul cartierului : 224
Sărata (jud. Sibiu) : 32 1 Serviciul ·controlului, contabilităţii, contencios
Sărmaş (jud. Harghita) : 309 şi pensii : 224
Săsăuş (jud. Sibiu) : 297 Serviciul de căi ferate militare : 224
Săulescu, Mihail : 40 l Serviciul de pază al frontierei : 224
Săveanu, Nicolae : 87 Serviciul geniului : 224
Scilrişoreanu, Constantin, general de brigadă : Serviciul geografic al armatei : 1 17, 224
372, 376, 490, 507, 508, 5 1 3 Serviciul intendenţei : 224
Scărisoreanu, Romulus, colonel : 341, 372 Serviciul istoric al Marelui Stat Major
Scărldtescu, Gheorghe, colonel : 123 român : XVIII, XXI, XXII
Schela (jud. Gorj) : 445, 460 Serviciul justiţiei militare : 224
Schela Cladovei (jud. Mehedinţi) : 480 Serviciul marinei : 224, 23 1
Schilling : 105 Serviciul personalului, justiţiei, recrutării şi
Schinetea (jud. Vaslui) : 487 statisticii : 224
Schitu-Matei (jud. Argeş) : 438 Serviciul presei : 224
Schlieffen, A lfred, conte von, mareşal german : Serviciul religios : 224
126, 127, 129, 1 3 1 , 14 l Serviciul sanitar : 67, 1 16, 1 17, 224, 233
Schmettow, Eberhard von, conte, general Serviciul subzistenţe : 67, 1 16
german: 270 Serviciul telegrafo-poştal : 224
„Schneider-Creusot" , firmă: 6 1 Serviciul tezaurului : 224
Scoreiu (jud. Sibiu) : 32 1 Serviciul transporturilor : 51
Scurtu (jud. Teleorman) : 500, 503 Sestlav : 170
Scurtu, A urel : 97 Sever, A xente : 20 1
Scurtu, Ion : 96 „Sfînta A lianţă" : 186
Sebeş (jud. Sibiu) : 308 ; rîu şi vale : 254, 39 1 Sfîntu Gheorghe, braţ : 55 1
Sebeşu de jos (jud. Sibiu) : 299, 3 18 Sfîntu Gheorghe (jud. Covasna) : 282, 292,
Sebeşu de Sus (jud. Sibiu) : 299 293, 328
Sebeş, vezi Sebeşu de ]os Sf. Ilie, munte: 434
Secretariat general : 224 Slzimonoseki : 2 1 , 28
Sectorul „Calafat-Jiu" : 24 1 Siahlar : 24 1
Sectorul Jippa . 459, 460 Siberia : 2 1, 277
Sectorul „Jiu-Olt" : 24 1 , 242 Sibiu : 7 1, 73, 98, 99, 204, 24 3, 249, 27 1,
Sectorul Obogeanu : 459, 460 275, 286, 288, 293, 294, 299, 30 1, 302,
Secţia aeroplane 243 germană : 48 1 305, 308, 309, 3 12, 3 13, " 3 14, 3 15, 3 16,
Secţia etapelor şi a serviciului de spate : 1 17 3 17, 3 18, 32 1, 322, 323, 335, 336, 392,
Secţia I operaţii : 224 393, 394, 570 ; fost comitat: 47
Secţia II transporturi : 224 Sichitiu, Ioan, general: 52 1
Secţia III adjuntaturiJ. : 224 Sidalb, Schmidt : 213
Secţia română a Partidului Social-Democmt Sierra Leone : 2 l
din Bucovina : 54 Sighetu! Marmaţiei (jud. Maramureş) : 28 1
Secţia română a Partidului Social-Democrat Sighişoara : 291, 3 18, 387
din Ungaria : 54, 99 Sigleul Mic, munte : 443
Secţia Transporturilor : 369 Silistra : 63, 122, 2 19, 223, 227, 2'45, 252,
Secuiul, deal: 282 338, 339, 34 1 , 3'42, 3'46, 348, 349, 352,
Seeckt, Hans von, general german : 307, 520 353, 35'4, 355, 382, 483, 564
Seghedin : 109, 149, 2 18, 299 Silişteni (jud. Argeş) : 503
Seleşel, vîrf : 285
Simeria (jud. Hunedoara) : 299
Seliştat (jud. Braşov) : 323
Semileul, deal: 443, 456 Simionescu, Grigore, general de brigadă: i.:
Senatu l României : 258 290, 32 1

Senesla.u : lVO Sinaia : 68, 78, 80, 102, 400
611
Sinescu, Nicolae, general de brigadă : 4 19, Statul major francez : 14
483, 507 Stăneica, vîr f : 422, 424, 426
Singureni (jud. Giurgiu) : 506, 5 15, 5 17, 5 18 Stăneşti (jud. Giurgiu) : 5 17
Sinteşti (jud. Ialomiţa) : 527 Stege, culme : 278
Siret, rîu şi vale: 108, 123, 170, 380, 392, Stelian, Toma : 85
462, 520, 527 , 537, 5 4 1 , 542, 544, 548, Stere, Constantin : 85, 97
552, 555, 558, 565, 569 Sterca (jud. Giurgiu) : 5 14
„Siretul", canonieră. : 23 l Stienon, Charles : XXVI
Siriu, vîrf : 390 Stîlpu (jud. Giurgiu) : 503, 506, 507, 508,
Siriul Mare, rîu şi va.le : 46 1, 462 5 12, · 5 1 3 , 5 16, 5 17
Sînpetru (jud. Braşov·) : 329, 330 Stîna Mare, munte : 434
Sîrbu, G. : 53 Stîna Zănoaga, munte : 435
Skaggerak : 144 Stînisoara, deal : 4 1 3, 4 19 ; mănăstire : 436
Slatina (jud. Olt) : 466, 469, 472, 47 3, 47 5, Stoe1;cşti (jud. Olt) : 472, 479, 483, 492, 568
491, 52 1 St og , vîrf: 149
Slatina (jud. Suceava) : 245 Stoica, Vasile : XX, 96, 207
Slavici, Ion : 52 Stoiccscu, Florea, maior : 496
Slănic, rîu şi vale : 238, 288, 390, 42 1 , 426, Stoi/1a, Constantin T„ sublocotenent : 440
534, 536 Straja , vîrf: 443. 444
Slănic Moldova (jud. llacă.u) : 42 1 , 422, 426 Strasbourg : XXII
Sleul Mîndrului, culme : 405 Stratilescu , Dumitru, general de brigadă. : 490
Slobozia, azi Slobozia-Vidraş.;u (juu. Vran- St rat i le s cu , Grigore : 1 16
cea) : 54 1 Straussenburg von, vezi A rz, A rthur baron
Slobozia (jud. Giurgiu) : 369 von Straussenburg
Slusanschi, Emilian : 96 Strehaia (jud. Mehedinţi) : 475
Sm�gon : 248 Strei, r î u : 243
Snagov (sect. agr. Ilfov) : 487 ; pmu : 528 Strîmba, azi Hulubcşti (jud. Giurgiu) : 50 l
Socec, A lexandru, general ·de brigadă : 29 1 , Str î mb a , rît1 şi ·rnlc : 289
358, 36 1 , 499 Strîmtori, vezi Bos/or �i Dardanele
„Societatea academică Pe tr u Nlaior" : 76 Strîmtu , munte : 390, 4 1 1, 4 14
„Societatea acad e mi că română" : 7 6 Stru11/(I, rîu : 142, 250
„Societatea a cade m ică studenţească R amân i a St ru nga , ·ramă : .190, 407
jună" : 7 6 Sturdza, IJimitric A . : 52
„Societatea D ac o- R oma 11 ă " : 53 St uttgart : X X I , X X I I , 6
Societatea Literară Română, ·iezi .4 cadem ia S11bgrupul „ .-l l c xandria" : 24 1 , 242
Română Subgrupul „ Dunărea" : 240
„Societatea pentru l ilcra.l ura şi cultura po- S 11bgrnp11l „Giurgiu" : 24 1, 242
porului ro mân " : 197 S11bgrupul „ Prundu-Belu" : 24 1. 242
„Societatea studenţilor români din Paris" : 16 S ubgrupul Vîrciorova" : 240, 24 3
„
Sofia : 32, 34, 107, 352, 382 Suceava : 7 3, 10 l ; judeţ : 98, 278
Sofonea, Matei : 277 Sudan : 2 1
Sofular, azi Credinţa (jud. Constanţa) : 376 Suez, canal : 2 1
Somalia : 2 1 Sulina (jud. Tulcea) : 23 1, 55 1
Someş, rîu : 149, 169, 2 17, 286, 308 Suliţa, poiană : 433, 435
Someşul Mare, rîu şi vale : 123 Sul/a, rîu şi vale : 238, 272, 280
Somme, fluviu : 139, 246, 247, 524, 568 Sunkel, Edwin, general german : 270, 392
Sarica, culme : 400 S urduc (jud. Hunedoara) : 303
Sovata (jud. Mureş) : 568 Surduc (Lainici) , pas: 309, 385, 388, 394,
Soveja (jud. Vrancea) : 5 4 1 , 544 441, 443, 444, 457, 458, 462
Spania : 28, 1 19 , 120 · Surul, munte : 320, 433
Spidele (jud. Buzău) : 539 Susai, munte : 390, 395, 397, 398, 399 ;
Spitalul militar din Bucureşti : 447 pichet : 290
Spitalul naval : 23 1 Szell, Ktilmtin : 7 5
Staabs, Hermann von, general german : 270, Szivo, A lexander de, colonel austriac : 475
27 1
Stanislav : 248
Staroselo : 339
ş
Statele Unite ale A mer ic i i ( S UA ) : XXVII , Sandru, vîrf : 426
1 , 3 , 4, 5 , 20, 22, 23, 28, 29, 30, 44, 76, Şandru Mare, vîrf: 254
1 19, 120, 262 Şantierul naval „Fernic" (Galaţi) : 1 17, 23 1
612
Santierul naval mobil : 2 3 1 Tanger : 30
Şanţul Calului, vîrf: 432 Tann enberg : 1 3 1 . 307
Şaru Dornei (jud. Sucea·m) : 278, 285, 389, Tarcău, munţi : 27 9 ; rîu şi vale: 238
390 Tarniţa, schit: 515
Şcerbacev, Dmitri Gregorovici, general rus: 248 Tarnoschi, Ioan, colonel : 377
Şcoala de aplica/ie de artiltrie şi geniu din Tarnow : 134
Fontainebleau : 487 Taşaul, azi Piatra (jud. Constanţa) : 378,
Şcoala de infanterie din Bucure,,ti : 447 380
Şcoala de ofiţeri de infanterie şi cavalerie din Tatarinov , A „ colonel rus: 147, 148
Bucuresti : 487 Talos : 170
Scoala de ;chiori : 4 3 1 Tăbăcăria armatei : 59
Şcoala militară de ofiţeri din Rucureşti : 438 Tălmaciu (jud. Sibiu) : 233, 254, 3 12, 3 15 ,
Şcoala politehnică din Bucureşti : 233 394
Şcoala specială de artilerie ş i grniu din Tămaşu, munte : 405
Bucuresti : 487 Tămăsel, munte : 405
Şcoala spe;ială de cavalerie din Bucureşti : 139 TămăŞeşti (jud. Teleorman) : 499, 505
Şcoala specială de cavalerie de la Saumur : 139 Tănăsescu, Constantin, general de divizie:
Şcoala superioară de război din Bucureşti : 288, 390
59, 123 Tărlungeni (jud. Braşo·1) : 290, 293, 327,
Şeaua Pravăţului, munte : 107 328, 329
Şeica Mare (jud. Sibiu) : 27 1 Tărtăşeşti (jud. Giurgiu) : 5 18
Şelaru (jud. Dîmbo·1iţa) : 5 1 1 Tăslăoanu, Octavian C . : XX
Şelimbăr (jud. Sibiu) : 302, 3 12, 3 1 6 Tătaru, pas: 123, 239, 248 , 333
Serbănescu, Sebastian : XXII Tătarul Mare, vîrf : 28 9
Şerbeşti (jud. Vrancea) : 548 Tătăranu, Nicolae, general : 375
Şerboeni (jud. Argeş) : 503 Tătărăştii de Sus (jud. Teleorman) : 498
Şercaia (jud. Braşo·.r) : 323 503
Şerpilor, deal: 304 Tăutu, Teodor, colonel : 475, 476, 477, 478
Şigleul Mare, vîrf : 393 Techirghiol (jud. Constanţa) : 122
Şigleul Mic, vîrf : 393 Teclu, Nicolae : 50
Şimon (jud. Braşov) : 4 10 Tecuci (jud. Galaţi) : 548, 555
Şinca (jud. Braşov) : 3 1 1 ; trecătoare : 328 Teişul Nou (jud. Dîmboviţa) : 5 16
Şinca Nouă (jud. Braşov) : 293 Teius, deal : 294
Şişt(!I} .' 252, 253, 467, 48 1 , 482, 483 Tele�c. deal : 279
Şoarş (jud. Braşov) : 323, 32 4 Teleajen, rîu şi vale : 239, 527
Şoimu (jud. Teleorman) : 49 1 , 492 „ Telefunken", tip de staţie de radio : 57
Şona (jud. Braşov) : . 295 „ Telegraful român" (Sibiu). ziar : 156
Sonticari, deal : 539 Teleorman, judeţ : XIX ; rîu : 495
Ştefan cel Mare : XIII, 74, 177, 193, 207, Teliu (jud. Braşov) : 28 9 , 328, 332
2 10, 267 Teodorescu, Constantin, general de brigadă :
Ştefan Tomşa : 182 340, 35 1
Ştefănescu, Aurel, locotenC'nt : 5 1 3 Teodoroiu, Ecaterina : 454
Ştefăneşti (jud. Gorj) : 470 T eschen : 272
Ştefleşti, vîr f : 433 Tetila (jud. Gorj) : 416
Stevia, rîu : 397, 399 „ The Evening Star", cotidian britanic : 263
Stiubeiul, vîrf: 4 3 3 „ The Plain Dealer", ziar american : 264
Sulea, munte: 4 34 , 4 3 5 , 4 36 „ The Times' ' , ziar britanic : 263, 456
Şumla : 337, 346 Thurn und Taxis, Maximilian : 261
Tia Mare (jud. Olt) : 479
Tibet : 1 8, 2 1
T Ticuşit Nou (jud. Braşov) : 297, 298
Ticuşu Vechi (jud. BraşO"I) : 295
Tabanu, ostrov : 24 1 Tigveni (jud. Argeş) : 495
Tabla Buţii, pas: 46 1, 462 Timis, defileu : 394
Taiwan : 2 1 , 2 8 Timi°ş, judeţ : XIX
Talpa Castei (jud . Teleorman) : 499 Timisoara : 1 9 1 , 249
Talpa-Ioneşti (jud. Teleorman) : 495, 500, TimiŞul de Jos (jud. Braşov) : 29 1 , 394
505 Timişul de Sus (jud. Braşo·1) : 290, 291,
Talpa-Ogrăzile (jud. Teleorman) : 495 328
Talpa Poştei (jud. Teleorman) : 499, 505 Timoc, rîu : 2 11
613
Tifol : 13.5 7 1, 72, fTJ , '15, 76, 77, V9, 8 1, 82, 92,
Tisa, riu : 149, 169, 2 17, 2'57, 267, 299 94, 97, 98, 99, 10 I, 103, 106, 108, 109,
Tisa (jud. Dimboviţa) : .5 19 146, 147, 148, 149, 155, 156, 157, 159,
Tisza, Istvan, conte de : 98, 100 160, 163, 164, 169, 17 1 , 174, 176, 177,
Tişiţa, rîu şi vale : 239 179, 182, 183, 184, 185, 187, 188, 189,
Titeşti (jud. Vîlcea) : 435, 44 1 19 1, 194, 196, 197, 198, 200, 20 1, 202,
Titu (jud. Dîmboviţa) : 494, 498, 500, 5 1 1 , 204, 205, 206, 207, 208, 2 10, 2 1 1, 2 12,
5 16, 5 18 2 1 3, 2 16, 2 17, 2 18, 2 19, 220, 22 1 , 24 1 ,
Tîncăbeşti (sec t . agr. Ilfov) : 528 2 4 4 , 2 4 5 , 249, 250, 252, 2 5 3 , 2 5 4 , 255,
Tîrgavişte : 388, 4 16, 5 19, 528 256, 257, 26 1 , 265, 267, 268, 269, 270,
Tîrgşor (jud. Praho va) : 6 1 27 1, 273, 275, 276, 277, 279, 282, 283,
Tîrgu Jiu : 444, 446, 447, 449, 454 , 456, 285, 286, 287, 288, 293, 294, 297, 299,
458, 46 1, 475 306, '.\08, 309, 3 10, 3 12 , 3 13, 320, 327,
Tîrgu Mureş : 249, 309 328, 3'.l4, 335, 336, 338, 342, 343, 357,
Tîrgu Neamţ : 43 1 358 , 363, 364, 769, 373, 374, 38 1 , 382,
Tîrgu Ocna (jud. Bacău) : 284, 385 384, 387, 388, 389, 392, 409, 426, 464,
Tîrgu Secuiesc (jud. Co vas na) : 27 5, 280, 490, 503, 523, 525, 527 , 558, 56 1, 564,
282, 283, 284, 289, 4 17, 536 565, 566, 567, 568, 573, 574 , 575, 576,
Tîrgul, deal : 454 ; rîu şi vale : 407, 4 1 1 , 578
4 14, 4 16 Transvaal : 29
Tîrnava (jud. Teleorman) : 505, 507 Trebiz01ula : H4
Tîrnava Mare, rîu şi vale : 270, 285, 286, Trebusa : 149
292, 293, 308, 324 Trentino : H I
Tîrnava Mică, rîu şi vale : 249, 250, 253, „Tribuna" (Clc-1ela nd, Ohio). ziar: 76
270, 286, 292, 293, 308 Triest : 58
Tîrnave, vezi Tîrnava Mare şi Tîrnava Tripla Alianţă, vezi Puterile Centrale
Mică Tripla Antantă, vezi A ntanta
Toaca, deal : 4 12 Tripla lnţelegere, vezi A ntanta
Toarcla (jud. Braşov) : 297 Triplica, vezi Tripla A lianţă
Toderiţa (jud. Braşov) : 295 Tripolitania : 13, 2 1 , 32
Tofan, George : 72 Trotuş, rîu şi vale : 123, 238, 279, 284, 334,
Togo : 2 1, 142 462, 498, 537, 548, 549, 555
Tohanu, vezi Tohanu Nou Trubciula1' : 348, 349
Tohanu Nou (jud. Braşov ) : 292, 326, 405 Trusculescu, Mihail, maior : 443, 450
·
Tohanu Vechi (j ud . Braşo·1) : 292, 405 Tsu�hima : 29
Tohanul, deal : 324 ; clefileu: 326 Tudor ( Todoraş, Todoruţ) , vezi Vladimi
Tomşani (jud. nuză.u) : 530, 5 '.l l rescu, Tudor
Tomşani (jud. D îmboviţa) : 5 15 Tulcea : 55 1 , 552, 569
Topalu (jud. Constanţa) : 5 19 Tulgheş, (jud. Harghita) : 272, 462 ; vale :
Topleţ (jud. Caraş-Snerin) : 394, 475 334
Topliţa (jud. Harghita) : 254, 28 1 , 282, 285 Tunari (sect. agr. I l lo v ) : 507
Topolog, rîu şi vale : 240 , 433, 434, 4.15, Tunisia : 12, 20, 2 1
436, 487 Tunşi (ju<l . Gorj) : 470
Topolog (jud. Tulcea) : 378 Tupşa (jud. Gorj) : 470
Toporu (jud. Teleorman) : 499 Turcia : XII, 3 1, 32, 4 1, 10 I, 103, 107,
Topraisar (jud. Constanţa) : 122, 372, 376, 109, 1 1 1, 1 19, 257, 264, 266, 524
378 Turcineşti (jud. Gorj) : 443, 449
Torino: 157 Turda ( j ud . Cluj) : 94, 272
Torontal, fost comitat: 47 Tureşti (jud. Teleorman) : 503
Torrey, Glenn E . : XXV, XXVI Turkestan : 2 1
Toşev, Ştefan, general bulga r : 255, 343, 352, Tilrhsmil : 34
362, 374 Turnu 1\făgurcle : 439, 440, 491
Tracia : 34, 168 Turnu Roşu (jud. Sibiu) : 299, 300, 30 1,
Traian (Marcus Ulpius Traianus) : 174 3 12, 3 15, 3 18, 3 19, 320, 428, 430, 458 ;
Trandafir, vale : 4 12, 4 14 pas: 3 1 1 , 3 13, 385, 394, 432, 439, 462
Transcaucazia : 2 I Turnu Severin, azi Drobeta Turnu-Seve-
„Transilvania", soc ie ta te : 197 rin : 55, 95, 120, 439, 468, 470, 47 8,
Transilvania ( Ţara Românească Transil 480
vania) : XVII, XVIII, XXVIII, 16, 33, Turtucaia : 63, 122, 2 19, 223, 227, 245,
43, 44, 47, 48, 49, 53, 54, 55, 68, 70, 252, 334, 337, 338, 339, 340, 34 1, 342,
614
343, 344, 346, 347, 348, 349, 3.50, 35 1 , UYicani (jud. Hunedoara) : 393
35 2, 3 .5 3 , 35 4 , 35 5 , 35 6, 357, 360, 363, Urma Boului, vîrf : 456, 460
364, 382, 389, 483, 564 Unăţei (jud. Gorj) : 446, 450
Tuşnad (jud. Harghita) : 282 Ursu, Ioan : XXII, 97
Tutunaru, A lexandru, locotenent: 372 Uniceni (jud. Ialomiţa) : 530
Tuzla (jud. Constanţa) : 346, 359, 360, 36 1 , Uskub ( Skoplje) : 131
36 3 , 370 Uz, pas: 280, 536 ; rîu şi vale : 123, 238,
2f>9, 279, 386, 428, 46 1 , 462, 537
Ţ
V
Ţaga, munte : 293
Ţara Bîrsei : 170, 173, 3 19, 327 Vadul Soyeşti (jud . Buzău) : 536
Ţara Cîmpulungului Molduvenesc : 170 Vaduri (jud. Neamţ) : 245
Ţara Cîr.lpulungului Muscel : 170 Vaida-Voievod, A lexandru : 91
Ţara Făgăraşului : 170 Vaidei (jud. Gorj) : 460
Ţara Haţegului : 110 V alahia ( Valachia) , vezi Muntenia
Ţara Luviştei : 110 Valea Mare (jud. Dîmboviţa) : 407
Ţara Maramureşului, vezi Maramureş Valea Neagului (jud. Argeş) : 495
Ţara Mehedinţilor : 170 Valea Poştei (jud. Teleorman) : 50.5
Ţara Moldovenească, vezi Moldova Valm Prahovei : 1 11, 239, 328, 370, 400,
Ţara Muntenească, vezi Muntenia 40 1 , 429, 485, 523, 524, 258
Ţara Năsăudului : 110 Valea Rea, azi Valea Mică (jud. Bacău) :
„Ţara noastră" (Sibiu), revistă : 7 3 390
Tara Oltului : 182 Valea Stînii (jud. Argeş) : 503
Tara Româneascil, vezi Muntenia Valjevo : 132
Ţara Severinului : 170 „ ValteY MilYăcineanu" , vedetă : 5 19
Ţara Soarelui răsare, vezi Japonia Vama Buzăului (jud. Braşov) : 272, 289,
Ţara Tigheciului : 170 290
Ţara Vrancei : 170 VardaY, fluviu: 34, 1 3 1, 137, 250
Ţăndărei (jud. Ialomiţa) : 533 Variam (jud. Giurgiu) : 5 1 1
Ţepu din Deal (jud. D îmboviţa) : 5 16 Varna : 146, 255, 337, 343, 346
Tibles, vîrf : 285 Varsuvia : 1 3 1 , 135
Ţicle;ii (jud. Gorj) : 470 Vdsdroshdmeny : 149
Ţigăneşti (sect. agr. Ilfov) : 528 Vasile, Marin, căpitan : 496
Ţiţeica, Gheorghe T. : 50 Vasilescu-Karpen, Nicolae : 50
Ţînţari, azi Dumbrăviţa (jud. Braşov) : 327 Vasilescu, Paraschiv, general de brigadă :
Ţurcan, A urel : 5 3 277, 458
Vaslui, judeţ : 487
Vatra Dornei (jud. Suceava) : 2 1 3, 250, 253,
u 254, 269, 27 1 , 285, 334, 462, 534, 569
Văgăunescu, Constantin, locotenent : 5 1 3
Ucea de Jos (jud. Braşov) : 294, 297 Văitoianu, A lexandru, colonel : 478
Ucraina : 524, .569 Văitoianu, Arthur, general de brigadă : 367,
Ulmeni (jud. Buzău) : .533 395, 400, 544
Ulmul, vîrf: 282 Vălari (jud. Gorj) : 445, 460
Ulmuleţ (jud. Teleorman) : 484, 485 Văleanu, Gheorghe, general de di·1izie : 365
Ungaria : 55, 15, 99, 105, 149, 157, 159, Văleni (jud. Gorj) : 450
169, 17 1, 177, 1 9 1 , 197, 200, 2 0 1 , 205, Vălenii de Munte (jud. Prahova) : 75
2 17, 249, 334, 565 Vechea Serbie : 131
Ungheni (jud. Argeş) : 498 Ved.,a, rîu şi vale : 24 1 , 369, 4 82
Unghia Mare, vid: 397, 398, 399, 400 Velea (jud. Giurgiu) : 508, 5 14
Unghia Mică, v îrf: 399 V.eles: 131
Unguraşul (jud . Cluj) : 177 Velicanul, munte: 386, 390, 395
Uniunea sud-africană : 2 1 , 29 Velicu, Petre, colonel : 280
Universitatea din Bucuresti'
: 50, 87, 9 1 , 277 Venizelos, EleutheYios : 32, 142
Universitatea din Iaşi : 50 Verancsis, Anton : 116
Ureche, Grigore : XIII, 182 Verdea (jud. Vrancea) : 549
Urechea, vîrf : 400 Verdun 139, 1 47, 246, 247, 265, 524, 568
UYia, munte : 4 34 Verneşti ljud. Buzău) : .536
615
Vestem (jud. Sibiu) : 300, 30 1 , 302, 3 12, „ Voinţa naţională" (Bucureşti) , ziar : 7 3
3 19 „ Voisin", tip d e avion : 2 3 3
Veverita, vîrf : 433, 435 Voivodeni (jud . Braşo·1) : 323
„Viaţd românească" (Iaşi), re·1istă: 7 3 v o�ges, munţ i : 270
Vicovul de Sus (jud. Sucean) : 47 Vrancea : 173, 535, 542, 544 ; munţ i : 280 ,
Vida, vezi Videle 288, 298
Videle (jud. Teleorman) : 499, 500, 50 I , 501, ·vranja : 1 37
505 Vrînceanu, vîrf : 422
Vidin : 1 58, 255 Vuia, Traian : 5 1
Vidra (jud. Giurgiu) : 369 Vulcan, pas : 30.1, 309, 385, 443
Viena : XXVI II, 9, 1 1. 12, 13, 35, 36, 37, „ Vulcan" , uzină : 1 17
43, 76, 78, 79, 97, 99, 10 I, 105, 106, Vulcan , Iosif : 198
107, 108, 132, 14 1 , 157, 17 1 , 183, 193, Vulcăneasa (jud. Vrancea) : 542
197, 206, 252, 258, 265, 266, 447 Vulmici, Nicolae, căpitan : 283
Viişoara (jud. Teleorman) : 484 Vultureştii de Sus (jucl. A rgC'ş) : 501
Vilno : 135
Vinogradov, V.N. : XXVI, 520
Vintilă, A lexandru, sublocotenent: 496 w
Vintileanca (jud. Buzău) : 513, 539
Vinţul de Jos (jud. Alba) : 270 Waldthausen, ]. von · 82
„ Virtutea Militară" , medalie : 295 Washington : 20
Viscol, v î rf : 280 Wilhelm I: 9
Viscri (jud . Braşo·1) : 323 Wilhelm al II-Era : H, 30, 80, 99, 100,
Vistula, fluviu : 1 3 1 , 135 10 I , 139, 306
Vişani (jud. Brăila) : 536 Wilhelmstrasse, stradă : 108
Vişeu, rîu şi vale: 149 „ 'Wolff" , uzină : 1 17
Vişineşti (jud. D îmboviţa) : 5 19
Viştea de jos (jud. Braşo·1) : 32 1
Viştea de Sus (jud. Braşov) : 32 1 z
Viteazul , vezi Mihai Viteazul
Viziru (jud. Brăila) : 530, 533, 534, 535, Zagon (jud. Covasna) : 289
536, 540 Zaharia, Constantin, general : 1 17
Vizireni (jud. Buzău) : 536 Zaharov, Vladimir Vladimirovici, general rus:
Vîlcan, munţi : 39 1 , 444, 447 248, 378, 5 14, 534, 537
Vîlcea, judeţ : XIX Zaioncikovski , A ndrei M edardovitovici, ge
Vîrciorova (jud. Mehedinţi) : 2 13, 240, 253, neral rus: 344, 345, 346, 349, 350, 353,
272, 304 ; pas : 123 355, 356, 359, 365, 366, 378, 38 1, 382,
Vîrlanu, deal : 550 578
Vîrtoapele, munte : 407 Zalomit, fabrică : 280
Vlad Ţepeş : 177 Zapolya, Ioan : 177
Vlad Ţepeş (jud. Giurgiu) : 5 14, 523 Zăbala (jud. Co·rn sna) : 289, 544 ; rîu şi
Vladimirescu, Tudor : 186, 187 vale: 239, 288, 390, 461, 462, 536
Vladimirovo : 346, 348, 349 Zăbrăuţ, pîrîu : 289
Vladivostok : 29 Zănoaga, munte : 433, 434
Vlahia : 170 Zărneşti (jud. Ilraşov) : 292, 328, 33 l , 405
Vlahia de Sus : 170 Zimnicea : 469, 48 1, 482, 484, 485, 486,
Vlahia Mare : 170 487, 494, 495, 568
„ Vlaicu" , ti'J de a·1ion : 58 Zi=in (jud. Braşo·1) : 290, 293
Vlaicu, A urel : 5 1, 6 1 Zlcteşti Cui. 'frleorman) : 500
Vlădeni (jud . Braşov) : 29 1 , 292, 293, 324, Zoiţa (jud. Buzău) : 536
326, 327 Zotta, Dumitru, locotenent : 26 1
Vlădoianu, Luca, general de hr igarlă : 279 Zottu, 'Vi ctor , colonel : 482
Vlăduleni (jud. Gorj) : 470 Zurich : 6
Vlăduleni (jucl. Olt) : 47 3
Vlăhiţa, dep r es i une : 285 X
Voila (jud. Braşo v) : 297, 309, 322
Voineşti (jud. Argeş) : 4 12, 4 13 Xenopol, A lexandru D. : 37, 84
Voinov, Dimitrie : 50 Xenopol, Nicolae : 95
C UPRIN S
Cuvînt înainte VII
Capitolul I SITUAŢIA POLITICO-MILITARA I NTERNAŢIONALA lNAIN-

TEA DECLANŞARII PRIMULUI RAZBOI MONDIAL . 1
- Trăsături principale ale vieţii economico-sociale pe plan internaţional

în perioada premergătoare primului război mondial 3
- Constituirea celor două coaliţii politico-militare - TrLpla Aliianţă şi
AntJnta - şi influenţa lor asupra vieţii internaţionale 7
- Confruntarea între puterile imperialiste la începutul secolului al
XX-iea pentru reîmpărţirPa lumii ; intensificarea cursei înarmărilor rn
- Conflicte premergătoare declanşării primului război mondial 28
- Cauzele şi caracterul primului război mondial ; i zbucnirea războiu-
lui şi impactul avut asupra popoarelor din sud-estul Europei 35
Conf. univ. dr. V,\S!LE CRISTIAN, lector univ. dr .

.l\IIRCE,\ N. POPA
Capitolul II EVOLUŢIA ROMÂNIEI lN PERIOADA ANTERIOARA PRIMU-

LUI RÂZBOI MONDIAL 43
- Situaţia economică, socială, politică şi militară ; politica externă
(1900-1914) . 44
- Necesitatea unirii naţiunii române într-o singură entitate statală ;
1 upt l românilor pentru drepturi naţionale şi reîntregire statală în
anii 1900-1914 . . 70
- Atitudinea Român i C' i faţă de izbucnirea primului război mondial şi
taberele aflate în conflict 77
Dr. J ON BULEI, dr. M ! RC8A IOSA, cercetător ştiinţific

principal PA UL OPRESCU
Capitolul I I I RO.l\IANIA IN ANII NEUTRi\LITATII (1914-1916) 84

- Poziţia 1nrtidelor politice, a opiniei publice din România şi a
românilor aflaţi sub stăpîniri străine faţă de problema participării
ţării la primul război mondi:ll. Intensificarea luptei pentru reali-
zarea statului naţional unitar 84
617
- ,Politica de neutralitate activă promovată de România în anii
1914-1916. Acţiuni diplomatice intreprinse de guvernul român
în vederea aderării la Antantă . 100
- Mobilizarea întregului potenţial economic şi militar al ţării in ve-
derea susţinerii efortului de întregire naţională . U2
- Operaţiile din anii 1914-1916 pe princ ipalel e teatre de acţiuni mi-
l itare . . . . . . . . . . . .. . . . • 126
- Incheierea Tratatului de alianţă şi a Convenţiei militare cu Antanta
(4/17 august 1916) 145
Prof. univ. dr. EMILIAN BOLD, dr. ION BULEI, dr.
ANASTASIE IORDACHE, l ector univ. dr. MIRCEA N. POPA ,
cercetător ştiinţific DUMITRU PREDA
Capitolul IV OBIECTIVELE POLITICO-STRATF.G[CE ALE NAŢIUNII

ROMANE LA SFIRŞITUL SECOLULUI AL XIX-LEA ŞI 1NCEPUTUL
SECOLULUI AL XX-LEA CARACTERUL PARTICIPARII ROMANIEI .
LA PRIMUL RAZBOI MONDIAL 153

- Dezideratele naţionale ale poporului român in perioada premergă-
toare primului război mondial . 153
- I storia naţională - expresie a legităţii obiective a făuririi Marii
Uniri . . . . . . . . . . . . . . . 163
- Caraoterul drept_ eliberator, al participării României la pr i mul r ăz b oi
mondial 207
Gencral-loco.tenent dr. ILIE CEAUŞESCU
Capi to lul V DECLANŞAREA RAZBOlULUI DE ELIBERAR8 NATIONALA 212
- Planul de campanie al armatei române (Ipoteza „Z") 2 1 :2

- Forţele mil itare mo bi l iz ilte de România pentru război 222
- Dispo.zitivul strategi c al armatei române la începutul lunii august
1916 ; executarea primei faze a operaţiei de acoperire a frontierelor
şi de concentrare a trupelor pentru intrarea în luptă 23fi
- Situaţia de pc fronturile de luptă europene în august 1916 2-:l5
- Planul de campanie aplicat de Puterile Centrale contra României.
Dispozitivul strategic inamic . . . . . . . . . 25:!
- Declaraţi::i de război a Român ie i împotriva Austro-Ungariei 257
J
Colonel CONSTANTIN CAzANIŞTEANU, cercetător ştiin-
ţific MARIA GEORGESCU, dr. DORINA RUSU
Capitolul VI OPERAŢIILE ARMATEI ROMANE PENTRU ELIBERAREA

TRANSILVANIEI 267
- Operaţiile ofensive ale armatelor de Nord, 2 şi 1 române din
august-septembrie 1916 p entru eliberarea Transilvaniei de sub
dominaţia străină . .. . . . . 268
- Acţiunile intreprinse de trupele române pentru stăvilirea contra-
ofensivei germane din Transilvania . . . . . 306
- Bătălia de la Sibiu (13/26-16/29 septembrie 1916) . . . 312
- Luptele dintre Olt şi Mureş (19 septembrie/2 octombrie-24 sep-
tembrie/7 octombrie 1916) . . . . . . . . . . • 322
- Bătăi.ia de la Braşov (24 septembrie/7 octombrie-25 septem-
brie/8 octombrie 1916) 328
Colonel dr. COSTICA POPA, cercetător ştiinţific DU

MITRU PREDA
618
Capitolul VII ACŢIUNILE MILITARE DE APARARE DESFAŞURATE DE
ARMATA ROMAN A PE FRONTUL DIN SUDUL ŞI SUD-ESTUL
ROMANI EI 337
- Organizarea sistemului de apărare în sudul Dobrogei 337
- Ofensiva germano-bulgară ; luptele de la Turtucaia, Bazargic,
Silistra şi de pe aliniamentul Rasova, Cobadin, Tuzla (august-<Sep-
tembrie 1916) . . . . . . . . . . . . . . . 346
- Op>eraţia de la Flăminda (18 septembrie/I octombrie - 2 2 septem-
brie/5 octombrie 1916) . . . . . . . . . . 363
- Situaţia de pe frontul d i n Dobrogea în perioada octombrie-de-
cembrie 1916 375
Maior COSTICA PRODAN
Capitolul VIII LUPTELE ARMATEI ROMANE PENTRU APARjAREA

ALINIAMENTULUI DE PE CARPAŢI (SEPTEMBRIE-NOIEMBRIE
1916) . . . . . . . . . . . . . . . . . 384
- Planul comandamentului inamic pentru continuarea ofensivei din
Transilvania şi pătrunderea la sud de Carpaţi . . . . . . 384
- Schimbarea planului de campanie al comandamentului 'l"omân ; OOlll
cepţia acţiunilor pentru apărarea aliniamentului de pe Carpaţi . 389
- Desfăşurarea operaţiei strategice de apărare executată de armata
română pe Carpaţi în septembrie-noiembrie 1916 392
Colonel VASILE PRICOP, maior COSTICA PRODAN
Capitolul IX LUPTELE DESFAŞURATE DE TRUPELE ROMANEJ PENTRU

STAVILIREA PATRUNDERU INAMICULUI PE TERITORIUL DINTRE
CARPAŢI ŞI DUNARE 466
- Acţiunille armatei române pentru stăvilirea invaziei forţelor inamice
în Oltenia . . . . . . . . . . . . . . . . 466
- Luptele desfăşurate de trupele române pentru zădărnicirea forţării
Dunării în zona Zimnicea . . . . . . . . 481
- Bătălia de la Argeş, Neajlov (�Bătălia pentru Bucureşti") . . . 486
- Luptele de pe aliniamentele : Cricov, Rimnicu Sărat i:;i Siret pentru
stabilizarea liniei frontului 527
Colonel (r) dr. VICTOR ATANASIU, maior COSTICA

PRODAN, căpitan ILIE SCHIPOR
Capitolul X INVAŢAMINTE POLITICO-MILITARE DESPRINSE DIN CAM-
PANIA ANULUI 1916 557
- Invăţăminte de ordin politico-doctrinar ale campaniei din anul 1916 558
- Orientări doctrinare privind organizarea, înzestrarea, instruirea şi
educarea trupelor şi implicaţiile acestora asupra campaniei din
anul 1916 . . . . . . . . . . . . . . . 569
- Consideraţii asupra planurilor de operaţii adoptate şi asupra capa
cităţii de concepţie, organizare şi conducere a comandamentelor
române 573
Colonel dr. AUREL PETRI, căpitan ILIE SCHIPOR
Abrevieri bibliografice 580

Indice general 583
619
CONTENTS
Foreword . VII
Chapter I THE INTERNATIONAL POLITI:CAL-MILITARY SITUATION ON

THE EVE OF WORLD WAR I . I
- The Salient Features of the International Socio-Economic L i fe i n

the Years Previous to World War I . 3
- The Setting up of the Two Political-Mil itary Coalitions - the Triple
Alliance and the Entente - and Their Impact upon the Interna-
tion 3.l Life . . . 7
- The Confrontation Between the Imperialist Powers in Early
20th Century for the Redivision of the World : Intensification of
the Arms Race . . . . . . 19
- Conflicts Previous to the Outbreak of World War I . . . . . 28
- The Causes and Char.:icter of World War I : the Outbreak of the
War and Its Impact upon the Peoples in Southeast Europe . 35
Re ider VASILE CRISTIAN, DHist, Lecturer M I RCEA X.
POPA, DHist
Ohapter II ROMANIA'S EVOLUTION PREVIOUS TO WORLD W AR I . 43

- The Economic, Social, Politica! and Military Situation ; the Foreign
Po!icy (1900-1916) . . . . . . . . . . . . 44
- The Need for the Romanian Nation to Unite into One Single State :
the Struggle of the Romanians for National Rights and State Reuni-
fication . . . . . . . . . . 70
- Romania's Stand TowJ.rds the Outbreak of World War I and the
Conflicting Camps . 77
ION BULEI, DHist, MIRCEA IOSA, DHist, Senior Re
searcher PAUL OPRESCU
Chapter III ROMA.l� IA DURlNG THE NEUTRALITY YEARS 84

- The Stand o f the Politica! Parties, o f the Public Opinion in Romania
and of the Romanians under Alien Rule Towards Romania's
Involvement in World War I . lJ4
620
- The Policy of Active Neutrality Promoted by Romania in 1914-
1916. Diplomatic Steps Made by the Rornanian Governm.ent for
· Joining the Entente . . . . . . . . . . . . . . 100
- The Mustering up of Rornania's Entire Economic and Military
Capabilities for the Achievement of National Reunification . . 112
- The Operations on the Major Theatres of War in 1914-1916 . 126
- Conclusion of the Alliance Treaty and of the Military Convention
with the Entente (August 4/17, 1916) . 145
Univ. Prof. EMILIAN BOLD, DHist, ION BULEI, DHist,

.ANASTASIE IORDACHE, DHist, Lecturer MIROEA N.
POPA, DHist, Researcher DUMITRU PREDA
Chapter IV THE POLITI CAL-STMTEGI C OBJECTS OF THE ROMANIAN

NATION IN LATE 19th CENTURY AND EARLY 20th CENTURY. THE
CHARACTER OF ROMANIA'S PARTICIPATION IN WORLD WAR I 153
- The National Desiderata of the Rornanian People in the Period

Previous to World War I . . . . . . . . . . . . 153
- National History - an Expression of the Objective Law-Li.ke
Character of the Making of the Great Union . . . . . . 163
- The Right, Liberating Character of Romania's Participation in
World War I „ 207
Lieutenant-General ILIE CEAUŞEl5CU, DHist
Chapter V TIIE OUTBREAK OF THE WAR FOR NA11IONAL LIBERATION 212
- The Campaign Plan of the Romanian Army ("Z" Hypothesis) . 212

- The Milib.ry Forces Mobilized by Rornania for the War . . . . 222
- The Strategic Disposition of the Romanian Army in Early August
1916 ; the Carrying Through of the First Stage of the Operation
for the Covering of the Frontiers and the Concentration of the
Troops to be Committed to Battle . . . . . . . 236
- The Situation on the European Fronts in August '1916 . . . . 245
- The Campaign Plan Drawn up by the Central Powers to be Ap-
plied Against Romania. The Enemy Strategic Disposition . 252
- Romania's Declaration of War on Austria-Hungary . 257
Colonel CONSTANTIN CAZANIŞTEANU, Researcher
MARIA GEORGESCU, DORiINA RUSU, DHist
Chapter VI THE OPERATIONS CARRIED ON BY THE ROMANIAN

ARMY FOR THE LI BERATION OF TRANSYLVANIA . 267
- The Offensive Operations of the Romanian Northern, Second and

Fjrst Armies in August-September 1916 for the Liberation of
Transylvania from Foreign Rule . . . . . . . . . . 268
- Actions Carried on by the Romanian Troops for Checking the
German Counter-Offensive in Transylvania . . . . 306
- The Battie of Sibiu (September 13/26-16/29, 1916) . . . . 312
- The Fights Between the Olt and Mureş Rivers (September 19/0c-
tober 2-September 24/0ctober 7, 1916) . . · . . . . .
. 322
- The Battle of Braşov (September 24/0l:tober 7-September 25/0c
tober 8, 1916) 328
Colonel COSTICA POPA, DSc, Researcher DUMITRU
PREDA
Chapter VII DEFENSIVE MILITARY ACTIONS CARRIED ON BY THE
ROMANIAN ARMY ON THE FRONT IN SCUTII AND SOUTHEAST
ROMANIA 337
- The Organization of the Defence System in Southern Dobrudja . . 337

- 'Ilhe German-Bulgarian Offensive ; the Combats of Turtucaia, Ba-
zargic, Silistra, and on the Rasova-Cobadin-Tuzla Alignment
(August�ptember 1916) . . . . . . . . . . . . . 346
- The Operation of Flămînda (September 18/0ctober 1-September
22/0ctober 5, 1916) . . . . . . . . . . . . 363
- The Situation on the Front in Dobrudja in October-December 1916 375
Major COSTICA PRODAN
Chapter VIII THE COMBATS OF THE ROMAN,IAN ARMY FOR THE

DEFENCE OF THE CARPATHIAN ALIGNMENT . 384
- The Plan of the Enemy Comrnand for Porsuing the Offensive in
Transylvania and Penetrating South of the Carpathians . . . . 384
- Ohanges Made in the Campaign Plan of the Romanian Command ;
the Conception Underlying the Actions Carried on for the Defence
of the Carpathian Alignment . . . . . . . . . . . 389
- The Development of the Strategic Defensive Operations Waged by
the Romanian Army in the Carpathians in September-November
1916 . 392
Colonel VASILE PRICOP, Major COSTICA PRODAN
Chapter IX THE COMBATS DELIVERED BY THE ROMANIAN TROOPS

FOR CHECKING ENEMY PENETRATION BETWEEN THE CAR-
PATHIANS AND THE DANUBE . 466
- The Actions of the Romani3.n Army for Checking Enemy I nvasion
in Oltenia . . . . . . . . . . . . . . . . . 466
- The Combats Delivered with a View to Thwarting the Assault
Crossing of the Danube in the Zimnicea Area . . . . . . . 481
- The Battle on the Argeş and Neajlov Rivers (The "Battle for
Bucharest") . . . . . . . . . . . . . . . . 486
- The Combats Delivered on the Cricov-Rimnicu Sărat and the
Siret River Alignments with a View to Stabilizing the Front Line . 527
Colonel (Rtd) VICTOR ATANASIU, DHist, Major COSTICA
PRODAN, Captain ILIE SCHIPOR
Chapter X POLITICAL-MILITARY LE...c:;sQNS
. DF.RIVED FROM THE 1916
CAMPAIGN . 557
- Political-Doctrinal Lessons Derived from the 1916 Campaign . 558
- Doctrinal Orientations Concerning the Organization, Equipment,
Training and Education of the Troops and Their Bearing upon
the 1916 Campaign . . . . . . . . . . . . . . 569
- Considerations upon the Operations Plans Adopted by and the
Conceptual, Organizational and Managing Capability of the
Romanian Commands . 573
Colonel AUREL PETRI, DSc, Captain ILIE SC!IlPOR
Bibliographical Abbreviations . 580

General Index 583
622
TABLE DES MATIERES
Avant-propos . VII
Chapitre I LA SITUATION POLITIQUE ET MILITAIRE INTERNATIONALE l

AVANT LE D LENCHEMENT DE LA PRIEMitRE GUEIRRE
�
MONDIALE . 3
- Principaux traits de la vie socio-economique internationale dans la
periode qui a precede la premiere guerre mondiale . . . . . 3
- La formation des deux coalitions politiques et militaires - la
Triple Alliance et l'Entente - et leur influence sur la vie !nter-
nationale • . . . . .. • . • . • . . • • • 7
- La rivalite des puissances imperialistes au debut du XXe siecle
pour un nouveau partage du monde ; l'intensification de la course
aux armements . . . . . . . . . . . . . . . 19
- Conflits qui ont precede le declenchement de la premiere guerre
mondiale . . . . . . . . . . . . . . . . . 28
- Les causes et Ie caractere de la premiere guerre mondiale ; le
declenchement de la guerre et l'importance qu'elle a eue pour Ies
peuples du Sud-Est de !'Europe . 35
Conferencier univ. dr VASILE CRISTiIAN, lecteur univ.
dr MIRCEA N. POPA
II LA ROUMANIE DANS LA
t
Chapitre L' VOLUTION DE PF:RIODE·
ANTERIEURE A LA PREMitRE GUERRE MONDIALE . 43
- La situation economique, sociale, politique et militaire ; la politique
exterieure (1900-1914) . . . • • • . . . . • . • 44
- La necessite de l'union de la nation roumaine en une unique entite
et3.tique ; la lutte des Roumains pour Ies droits nationaux et le
parachevement de !'unite de l'Etat dans Ies annees 1900-1914 • . 70
- L'attitude de la Roumanie â l'egard du declenchement de la pre-
miere guerre mondiale et des camps engages dans le conflit . 77
Dr ION BULEI, dr MIRCEA IOSA, chercheur scientifique
principal PAUL OPRESOU
Chapitre III LA ROUMANIE PENDANT LES ANN EEs DE LA NEUTRA-

E
LIT (1914-1916) . 84
- La position des partis politiques, de l'opinion publique de la
Roumanie et des Roumains qui se trouvaient sous de dominations
etrangeres â l'egard du probleme de la participation du pays a la
premiere guerre mondiale. L'intensification de la lutte pour l'accom-
plissement de l'Etat national unitaire . 84
623
- La politique de neutralite �ctive promue par la Roumanie dans
les annees 1914-1916. Actions diplomatiques entreprises par le
gouvernement roumain ayant pour but le ralliement ă l'Entente . . 100
- La mobilisation de l'entier potentiel econom.ique et militaire du pays
aux fins de l'effort â fournir pour l'unification nationale . . . 112
- Les operations des annees 1914-1916 sur les principaux theâtres
d'operations militaires . . . . . . . . 126
- La conclusion du Traite d'alliance et de la Convention militaire
avec l 'Entente (le 14/17 aout 1916) . 145
Prof. univ. dr.
EMILIAN BOLD, dr. ION BULEI.
dr ANASTASIE I ORDACHE, lecteur univ. dr MIRCEA N'.
POPA, chercheur scientifique DUl\UTRU PREDA
Chapitre IV L&<:; OBJECTIFS POLITIQUES ET STRATEGIQUF.S DE LA

NATION ROUMAINE VERS LA FIN DU XIXc SIECLE ET LE
DEBUT DU xxe. LE CARACTERE DE LA PARTICIPATION DE
LA ROUMANIE A LA PREMIERE GUERRE MONDIALE . 153
-:- Les desiderats nationaux du peuple rournain dans la periode qui

a precede la premiere guerre mondiale . . . . . . . 153
- L'histoire n3.tionale - · expression de la necessite objective de
l'accomplissement de la Grande Union . . . . 163
- Le caractere juste, liberateur de l a participation de la Roumanie
â la premiere guerre mondiale . 207
Lieutenant;..General dr ILIE CEAUŞESCU
Chapitre V LE DEcLENCHEMENT DE LA GUERRE DE LIBERATIOX

NATIONALE . 212
- L e plan d e la campagne d e l'armee roumaine (L ' hypothese „z�) 212
- Les forces militaires mobilisees par la Rournanie en vue de la guerre 222
- Le dispositif strategique de l 'armee roumaine au debut du mois
d 'aout 1916 ; l'execution de la premiere phase de l 'operation de
couverture des frontieres et de concentration des troupes aux fins
de leur entree dans la lutte . . . . . . 236
- La situation aux fronts europeens en aolit 1916 . . . . . . 245
- Le plan de campagne mis en pratique par les Puissances Centrales
contre la Roumanie. Le dispositif strategique ennem.i . . . • 252
- La deelaration de guerre de la Roumanie faite â l'Autriche-Hongrie 257
Colonel CONSTANTIN CAZANIŞTEANU, chercheur scien

tifique MARIA GEORGESCU, dr DORINA RUSU
Chapitre VI LES OPERATIONS DE L'ARMEE ROUMAINE POUR L A

LIB�TION DE LA TRAJ.'\l'SYLVANIE . 267
- Les operations offensives dyes armees du Nord, 2eme et } ere roumaines
d'aout-septembre 1916 pour la liberation de la Transylvanie de
la dom.ination etrangere . . . . . . . . . . . 268
- Les actions entreprises par les troupes roumaines pour enrayer
la contre-offensive allemande en Transylvanie . 306
- La bataille de Sibiu (du 13/26 au 16/20 septembre 1916) . . . ;3 1 2
- Les combats livres entre l'Olt et le Mureş (du 19 septembre/2 oc-
tobre au 24 septembre/7 octobre 1916) . . . . 322
- La bataille de Braşov (du 24 septembre/7 octobre au 25 sep-
tembre/8 octobre 1916) 328
Colonel dr COSTICA POPA, chercheur scientifique
DUMITRU PREDA
624
Chapitre VII LES OPERATIONS MILITAIRES DE D EFENSE EX ECUTEES
PAR L'ARM EE ROUMAINE AU FRONT DANS LA PARTIE SUD
ET SUD-EST DE LA ROUMANIE . 337
- L'organisation du systeme de defense dans la pJrtie Sud de la
Dobroudja . . . . . . . . . . . . . . . . . 337
- L'offensive allemando - bulgare ; les combats livres ă Tourtoukai,
Bazardzik, Silistrie, ainsi que sur la ligne Rasova, Cobadin, Tuzla
(aout-septembre 1916) . . . . . . . . . . . . . 346
- L'operation de Flăminda (du 18 septembre/1er octobre au 22 sep
tembre/5 octobre 1916) . . . . . . . . . . . . . 363
- La situation au front de Dobroudja dans la periode-' octobre-de-
cembre 1916 375
Commandant CO.STICA PRODAN
Chapitre V I I I LES COMBATS L I VREs PAR L'ARMEE ROUMAINE POUR

LA D EFENSE DE LA LIGNE DES CARPATES (SEPTEMBRE-NO
VEMBRE 1916) 384
- Le plan du commandement ennemi de continuer l'offensive en
Transylvanie et de penetrer dans le Sud des C:lrpates . . . . 38-l
- Le changement du plan de campagne du commandement roumain ;
le plan des actions destinees ă defendre la ligne des Carpates . 389
- L 'evol ution de l 'operation strategique de - defense executee par
l'arme roumaine au long des Carpates en septembre-novembre 1916 392
Colonel VASILE PRICOP, conunandant COSTICA
PRODAN
Chapitre IX LES COMBATS LIVREs PAR LES TROUPES ROUMAINES
POUR ENRAYER LA PENf:TRATION DE L'ENNEM.I DANS LE
TERRITOIRE SITU E ENTRE LES CARPATES ET LE DANUBE . 466
- Les actions de l'armee roumaine destinees â enrayer l'invasion
des forces ennemies en Oltenie . . . .
. . . 466
- Les combats livres par les troupes roumaines afin d'empecher
l'ennemi de passer le Danube dans la zone de Zimnicea . . . 481
- La bataille livree ă l'Argeş, au Neajlov («La bataille pour Bucharest•>) 486
- Les combats livres sur Ies lignes : Cricov, Rimnicu Sărat et Siret
afin de stabiliser la situation au front . .
527
Colonel (c.r.) dr VICTOR ATANASIU, corn.mandant

C OSTICA PRODAN, capitaine ILIE SCHIPOR
Chapitre X LES LECONS POLITIQUES ET MILlTAIRES QUI D ECOULENT

·
DE LA CAMPAGNE DE L'ANN EE 1916 . , 557
- Les lec;ons d'ordre politique-doctrinaire de la campagne· de l'annee

1916 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 558
- Orientations doctrinaires concernant l'org:lnisation, la dotation,
l'instruction et l'education des troupes et leurs consequences dans
la campagne de l'annee 1916 . . . . . . . . . . 569
- Considerations sur les plans d'operations adoptes, ainsi que sur
la capacite des commandements roumains de Ies concevoir, d'org3-
niser et de diriger leur mise en pratique . 573
Colonel dr AUREL PETRI, capitaine ILIE .SCHIPOR�
Abreviations bibliogr"-phiques 580

lnde.r general 583
625
INHALT
Vorwort . VII
I. Kapitel DIE INTERNATIONALE POLITISCH-MILITĂRLSCHEI LAGE

VOR AUSBRUCH DE.S ERSTEN WELTKRIEGElS . 1
- Hauptrn.erlonale des okonomisch-sozialen Lebens auf internationaler
Bbene in der dem Ersten We!tkrieg vorausgehenden Zeitspanne . . 3
- Die Bildung der beiden politisch-militiirischen Koalitionen - der
Dreibund und die Entente - und ihr Einfluss auf das internatio-
nale Leben .
. . . . . . . . . . . . . . 7
- Die Auseinandersetzung zwischen den imperialistischen Miichten
zu Beginn des 20. Jahrhunderts um die Neuverteilung der Welt;
die Intensivierung des Wettri.istens . . . . . . . . . . 19
- Die dem Ausbruch des Ersten Weltkrieges vorausgehenden Konf!ikte 28
- Die Ursachen und der Charakter des Ersten Weltkrieges; der Aus-
bruch des Krieges und seine Auswirkung nuf die Vcilker Si.idost-
europas 35
Dozent Dr. V:\SILE CRISTIAN, Lektor Dr. MIRCEA N.
POPA
II. Kapitel DIE ENTWICKLUNG RUMi\NIBNS IN DER DEM ERSTEN

WELTKRIEG VORANGEHENDEN ZEITSPANNE . 43
- Die wirtschaftliche , soziale, politische und militiirische Lage; die
Aussenpolitik (1900-1914) . . . . . . . . . . . . 44
- l'.>ie Notwendigkeit der Vereinigung der rumănischen Nation in
einer einzigen staatlichen Entitiit ; der Kampf der Rumiinen fi.ir
nationale Rechte und die staatliche Vollendung in den Jahren
1900-1914 • 70
- Die Haltung Rumii n iens angesichts des Ausbruchs des Ersten Welt-
Krieges und der sich im Konflikt befindlichen Lager . 77
Dr. ION BULBI, Dr. MIRCEA IOSA, wissenschaftlicher

Hauptforscher PAUL OPRESCU
III. Kapitel RUMANIEN IN DEN JAHREN DER NEUTRALITAT (1914-
1916) 84
- Der Standpunkt der politischen Parteien, der Offentlichkeit Rumii-
niens und der sich unter Fremdherschaft befindlichen Rumanien
gegenuber der Frage der Teilnahme des Landes am Ersten Welt
krieg. Die Verstiirkung des Kampfes fi.ir die Schaffung des ein-
heitlichen Nationalstaates 84
- Die von Rumanien in den Jahren 1 914-1916 gefOrderte Politik
der aktiven Neutralitiit. Die von der rumănischen Regierung unter-
nornmenen Aktionen zwecks Beitritt zur Entente . . . . 100
- Die Aufbietung des gesamten wirtschaftlichen und militărischen
Potentials des Landes im Hinblick auf die UnterstUtzung cler An-
strengungen zur nationalen Vollendung . . . 112
- Die Operationen in den Jahren 1914-1916 aut den wichtigsten
Kriegsschauplătzen . . . . . . . . . . . . 1!6
- Der Abschluss des BUndnisvertrages und des Militărabkommens mit
der Entente (4./17. August 1916) . 145
Universitătsprofessor Dr. EMILIAN BOLD, Dr. ION
BULEI, Dr . .A..."l"ASTASIE IORDACHE, Lektor Dr. MIRCEA N.
POPA, wissenschaftlicher Forscher DUMITRU PREDA
IV. Kapitel DIE POLITISCH-STRATEGISCHEN ZIELSETZUNGBN DER

RUMANlSCHEN NATION BNDE DF.s 19. UND ZU BF..GINN DES
20. JAHRHUNDERTS. DER CHARAKTER DER TEILNAHME RUMA-
NIENS AM ERSTEN WELTKRIEG 153
- Die nationalen Forderungen des rum.ănischen Volkes in cler dem
Ersten Weltkrieg vorangehenden Zeitspanne . . 153
- Die nationale Geschichte - Ausdruck der objektiven Gesetzm.ăssig-
keit der Vollziehung der Grossen Vereinigung . . . . . 163
- Der gerechte Befreiungscharakter cler Teilnahme Rum.ăniens am
Ersten Weltkrieg 207
Generalleutnant Dr. ILIE CEAUŞF.SCU
V. Kapitel DER AUSBRUCH DES KRIEGES ZUR NATIONALEN BE-

FREIUNG . 212
- Der Feldzugsplan der rum.ănischen Armee (Hypothese " Z") . 212
- Die von Rumanien fUr den Krieg mobilisierten Streitkrăfte . 22'.!
- Die strategische Stellung cler rumănischen Armee Anfang August
1 916; die Durchfi.ihrung der ersten Phase cler Operation zur Abschir
mung der Grenzen und zum Zusammenziehen der Truppen fi.ir
den Eintritt in den Kampf . . . . . . . 236
- Die Lage an den europăischen Kampffronten im August 1916 . 245
- Der von den Mittelrn.ăchten gegen Rurn.ănien zur Anwendung ge-
brachte Feldzugsplan. Die feindliche strategische Stellung . 252
- Die Kriegserklărung Rumăniens an Osterreich-Ungarn 257
Oberst CONSTANTIN CAZANIŞTElANU, wissenschaftlicher
Forscher MARIA GEORGESCU, Dr. DORINA RUSSU
VI. Kapitel DIE OPERATIONEN DER RUMXNISCHEN ARMEE ZUR BE-

FREIUNG TRANS.SILVANIENS . 26i
- Die Offensivoperationen cler rurn.ănischen Nordarm.een, der 1. und
2., im August-September 1916 zur Befreiung Transsilvaniens von
der Fremdherrschaft . . . . 268
- Die von den rumănischen Truppen unternommenen Aktionen zum
Abschlagen der deutschen Gegenoffensive in Transsilvanien • 306
- Die Schlacht bei Sibiu (13./26.-16./29. September 1916) . 312
- Die Kămpfe im Raum der Flllsse Olt und Mureş (19. Septem-
ber/2. Oktober-24 September/7. Oktober 1916) . . . 322
- Die Schlacht bei Braşov (24. September/1. Oktober-25./ Septem-
ber/B. Oktober 1916) 328
Oberst Dr. COSTICA POPA, wissenschaftlicher Forscher
DUMITRU PREDA
627
VII. KapitelDIE MILI TXRISCHEN VERTEIDIGUNGSAKTIONEN DER
RUMĂNISCHEN AR:MEE AN . DER FRONT IM SODEN UND SOp
OSTEN RUM ĂN I ENS .
, 337
- Die Anlegung des Verteidigungssystems im Suden der Dobrudscha 337
- Die deutsch-bulgarische Offensive; die Kătnpfe von Turtucaia,
Bazargic, Silistra und auf der Linie Rasova, Cobadin, Tuzla
(August---Septemher 1916) . . . . . . . . . . . . . 346
- Die Operation bei Flămînda (18. September/1. Oktober-22. Septem-
ber/5. Oktober 1916) . . . . . . . . . . . . 363
- Die Lage an der Front in der Dobrudscha im Zeitraam Oktober-
Dezemb.er 1916 . 375
Major COSTICA PRODAN
VIII. Kapitel DIE KĂMPFE DER RUMĂNISCHEN ARMEE FOR DIE VER
TEIDIGUNG DER .KARPATENLINIE (SEJPTEMBER-NOVEMBER .
1916) 384
- Der Plan der feindlichen Filhrungsstelle filr die Fortsetzung der
Offensive in Transsilvanien und der Vorstoss sUdlich der · Karpaten 384
- Ănderung des Feldzugsplans des rumiinischen Komrnandos; die
Konzeption der Aktionen zur Verteidigung der Karpatenlinie . . 389
- Der Verlauf der von der rumiinischen Armee im September-No
vember 1916 in den Karpaten durchgefiihrten strategischen Vertei-
digungs operation . 392
·Oberst VASILE PRI COP, Major COSTICA PRODAN
IX. Kapitel DIE VON DE N RUMĂ.NISCHEN . TRUPPEN GEFOHRTEN

.
K.AMPFE, UM DEN VORSTOSS DES FEINDES IN DAS GEBIET

ZWISCHEN KARPATEN UND DONAU ZUM STEHEN ZU BRINGEN .f66
- Die Aktionen der rumănischen Armee zur Abwehr des Eindringens
feindlicher Krăfte in Oltenien . . . . . . . . . . f66
- Die von den rumiinischen Truppen gefiihrten Kămpfe, um die
Forcierung der Donau im Raum Zimnicea zu vereiteln . . 481
- Die Schlacht bei Argeş, Neajlov (nSchlacht um Bukarest") . . 486
- Die Kămpfe auf den Linien Cricov, Rimnicu Sărat und Siret fur
die Stabilisierung der Front 527
Oberst (R) Dr. VICTOR ATANASIU, Major COSTICA
PRODA.N, Hauptmann ILIE SCHIPOR
X. Kapitel DIE POLITISCH-MILITĂRISCHEN LEHREN DES FELDZUGS

DES JAHRES 1916 557
- Politisch-doktrinăre Lehren des Feldzugs des Jahres 1916 . 558
- Doktrinăre Ausrichtungen betreffend die Organisation, Ausstattung,
Ausbildung und Erziehung der Truppen und ihre Auswirkungen
auf den Feldzug 1916 . . . . . . . . . . .. . 569
- Betrachtungen i.iber die gebilligten Operationsplăne und liber die ·
Făhigkeit der rumănischen Kommandostellen im Bereich der

Planung, Organization und Fuhrung . 573
Oberst Dr. AUREL PETRI, Hauptmann I LI E SCHIPOR
Bibliographische Abkilrzungen 580

Allgemeiner Index . 583
628
CO,LlEP>KAHl1E
BcTynuTeAbHoe cAoeo VII
fnana I ME)K.[{YHAPO.ll. HA51 BOEHHO-nOJil1Tl14ECKA51 OBCTAHOBKA

.ll.0 HA4AJIA n E PBOFI MMPOBOFI BOFIHbl
- OcHOBHble oco6eHHOCTH Me:lK.!lyHapo.aHoii couua,1bH0-3KOHOMH'!eCKOH mH3HH

B nepHO.ll , npe.aweCTBYJOlUHH nepeoii MHpoeoii BOHHe • 3
- 0°6pa30B3HHe .neyx eoeHHO-IlOJIHTH'leCKHX K03JIHUHH - TpOHCTBeHHOro
Coio3a H AHT3HTbl - H ux BJJHHHHe H a Me:lK.nyHapo.nHy10 lKH3Hb . . • 7
- KoHct>poHTaUHH ME:lK.!lY HMnepHaJJHCTH'!ecKHMH .nepmaeaMH e Ha'!aJJe
XX eeKa 3a nepe.nen MHpa ; ycHJJeHHe roHKH eoopy:lKeHHii . 19
- KoHcl>JJHKTbl, npe.nwecTey10mHe nepeoii MHpoeo1i eouHe . . . . . 28
- npH'IHHbl H xapaKTep nepeoii MHpoeoii BOHHbl ; H3'13JIO BOHHbl H ero no-
CJJe.ncTBHH .!lJJH uapo.noe IOro-BocTO'IHOii Eeponbl 15
.ll - p .nou. BACMJIE KPI1CTI151H, npeno.naeaTeJJb yttHBepcHTera

.n-p MI1P4A H. nonA
r.1aea II PA3BI1THE PYMblHHH B nEPHOll. nPE.ll llI ETCBYIOlllH FI nEP-

BOFI MHPOBOFI BOFIHE 43
- 3KOHOMffqecKall, COUH8JlbH3H, DOJIHTH'!eCK3H H eoeHHaH o6cTaHOBK3 ; BHClll -

HHH DOJIHTHKa ( 1900- 1 9 1 4 rr.) 44
- Heo6xo.nHMOCTb o6be.!lHHeHHH pyMblHCKOii H aUHH B e.nHHoe rocy.napcTeo ;
6opb6a pyMblH 33 ttaUHOHa.1bHble npaea H rocy.napcTBeHHOe o6be.nHHCHHe
e 1900-1914 roJlax 70
- OTHorneHHe PyMblHHH K nepeoii MHpoeo1i eoiitte ·H eo10t0lUHM cTopoHa�1 . 77
.ll- p HOH BYJI EPI, .n-p MHP4A fIOCA, cTaprnHH Hay'!HblH co
TPY.!lHHK nAYJI onPECKY
f.1aea I I I PYMblHl151 B fO.ll bl HEPITPAJIHTETA ( 19 1 4- 19 1 6) 84
- 0THorneHHe no11HTH'leCKHX napTHii, pyMblHCKoii o6mecTBeHHocrn H pyMblH,

HaXO.!lHlUHXCH no.n HHOCTpaHHblM rocno.ncTBOM, K Y'l3CTHIO CTpaHbl B nep·
629
eoii MHpoeoii BOiiHe. YcHJJfHHe 6opb6bl 3a C03.ll. a HHe e.zr.HHOro HaUHOHaJJb·
Horo rocy.zr.apcTea 84
- TionHTHKa aKTHBHoro HeiiTpanHTeTa, npoeo.zr.RMaH PyMblHHeii e 1914-
1 9 1 6 ro.a.ax. J(HnnoMaTH'leCKHe aKUHH, npe.zr.npHHHTble pyMblHCKHM npaen-
TeJJ&CTBOM e uenHx npncoe.zr.HHeHHH K AHTaHTe 100
- Mo6nnn3aunH ecero 3KOHOMH'lecKoro n eoeHHOro noTeHunana cTpaHbl Ha
no.11..11.epiKKY ycnnnii K H3UHOHaJlbHOMY eoccoe.zr.nHeHHIO 1 12
- Onepaunn 1 9 1 4- 1 9 1 6 ro.a.oe Ha OCHOBHblX TeaTpax eoeHHblX .zr.eiicTBHii • 1 26
- 3aKnJO'leHHe .Uoroeopa o ccJ03e H BoeHHOii KOHBeHUHH c AHT3HToii
(4/ 1 7 aerycTa 1 9 1 6 r.) 1 45
Ti po <f> . .11 - p 3MHJHUIH BOJI.U, .zr.-p HOH EYJIEPI, .11- p AHl\

CTACHE HOP.UAKE, npeno.zr.aearen& yHneepcnreTa .zr.-p MHP-
1.JA H. TIOITA, HayqHblH COTPY.11.H HK .UYMHTPY ITPE.UA
fnaea IV fiOJll1Tl1KO-CTPATEfl11.JECKHE UEJIH PYMblHCKOPI HAU11l1 B

KOHUE X I X 11 HAlJAJIE XX B E KOB. XAPAKTEP YlJACTlUI PYMbl-
HHH B ITEPBOPI MHPOBOPI BOPIHE . 1 53
- HaunoHaJJbHble UeJJH pyMblHCKoro Hapo.11 a e nepno.zr., npe.11wecTeyiomnii

nepeoli MHpoeoii eoiiHe fS3
- HaunoHan&HaR ncTopHH - eblpa>KeHHe 06"1>eKTHBHoii: 3!1KOHoMepHOCTH ocy-
mecTeneHHH BeJJ HKOro 06be.11H HeHHR 1 63
- Cnpaee.llJJ HBblli, oceo60.11uren&Hblli xapaKTep yqacTHH PyMblHHH e nepeoil
MHpoeoli eoli:He 207
feHepa.1-.1ei'!TeHaHT ;1.-p HJIHE lJAYlll E Cl(Y
fnaea V HAlJAJIO HAUHOHAJibHO-OCBOEO.UHTEJibHOPI BOflHbl 212
- nnaH . KaMnaHHH PYMblHCKOH ap>dHH (BapHHHT 3) 21�

- BoeHHble CHJJbl, M06HnH30BaHHble PyMblHHeli: .zr.nH eoii11bl 222
- CTpaTerH'lecKoe nocTpoeHHe pyMblHCKoii apMHH e Ha'lane aerycTa 1 9 1 6 r. ;
BblnoJJHeHHe nepeoro 3Tana onepaUHH no npHKpblTHIO rpaHHU H cocpe.110 -
TO'leHH!O BOHCK .11.JIH Ha'lana eoeHHblX .aeii:CTBHH 236
- 06cTaHOBKa Ha eeponeii:CKHX <f>ponTax B aerycTe 1 9 1 6 ro.11 a 245
- ITnaH KaMnaHHH UeHTpaJJ&HblX .11e pJKae npoTHB PyMblHHH. CTpaTeru'lecKoe
nocTpoeHHe eoii:cK npoTHBHHKa . 252
- 06"bHeneHHe PyMbIHHeii: eoliHbl npoTHB AecTpo-BeHrp1m 257
no.1KOBHHK KOHCTAHT11H K333H11lllT51HY, Hay'IHblH co

TPY.!lHH!{ MAPl151 .Ull<OP.U:>KECKY, .11 - p LI:OPHHA PYCY
rnaea VI OITEPAUHH, ITPOB ELI:EHHbl E PYMbIHCKOR APMHEPI ITO OC-

BOEO:>K.UEHHIO TPAHCl1JlbBAHJ1H 267
- HacTynaTeJJb Hble onepauHH, npoee.zr.eHHble e aerycTe ceHTR6pe 1 9 1 6 r.

CeeepHoii, 2-ii H 1-ii PYMblHCKHMH apMHHMH no oceo60JK.11e HH10 TpaHcHnb-
eaHHH OT HHOCTpaHHoro rocno.acTea • 268
- .UeifcTDHH pyMblHCKHX eoilcK no npece'leHH!O HeMeuirnro KOHCTpHacTynJJc-
HHH e Tpaucen&eaHHH 306
- Cpa�eHue noa Cu6uy (13/26 - 16/29 ce1m16p!l 1916 2.) 312
- Bou B Me�aypertbe 0.111a u Mypewa (19 ceHrR6pR/2 OKTR6p11
24 ceHT!l6p!l/7 OKT!16p!l 1916 2.) 322
630
- Cpa31Cenue y Epawosa (24 cenrn6p11/7 OKTR6p11 - 25 cen.T116pa/8 OK-
T116p11 1916 p.) • 328
noJIKoeHHK Jl-p KOCTHK.3 no nA , HaylfHblii coTPY.llH HK .UY

MHTPY IlPE.UA
r.1aea V I I
OBOPOHHTEJTbHblE .UEFICTBH5I PYMbIHCKOFI APMJ1H HA
IOfE 11 IO f0-3AilA.UE PYMbI HHH 337
- OpraHH3aUHll o6opoHhl Ha 10re .Uo6py.ll>K H . . . . . . . . . 337

- Hei.1eUKo-60JirapcKoe H acTynJieHHe ; 6oH y TypTyKaH, Ba3ap.ll>K HKa, Cu-
JIHCTpHH H Ha py6e>Ke Pacoea, Ko6a.llH H, Ty3JI3 ( aerycT - ceHTR6ph
1 9 1 6 r.) . . • . • . • . • • • . . . . . 346
- OnepauHJ1 y <î>JI3MblHJlhl ( 1 8 ceHTll6pll/1 OKTJ16pll - 22 cettrn6psl'5 oK-
Tll6pll 1 9 1 6 r.) . . . . . . . . . . . . . . . :36.J
- 06cTaHOBKa Ha .Uo6py.ll /KCK0).f cjJpOHTe B OKTll6pc: - ..:teKa6pe 1 9 1 6 ro]la 375
Maiiop KOCTHK.3 IlPO.UAH
r.111ea V I I I OBOPOHHTE.TlbHblE BOH, TIPOB E.UEHHblE PYMbIHCKOYI AP

MHEFI .UJI5I Y.UEP)l(AHH5I KAPTIATCKOfO PYBE)l(A (CEHT5IBPb -
H05IBPb 1 9 1 6 fO.U) 384
- 3 3MblceJI KOMaHJlOBaHHll noTHBHHKa no pa3uHTHIO H acTyn.1eHuJ1 B T p3H -

CHJiheaHHH H npeo]loJieHHIO IO>KHhlJC KapnaT • . . . . . . . 384
- 113MeHeHHe nJiaHa KaMnaHHH pyMblHCKoro KOMaHJlOB3HHll ; 33Mblce.1 .LleiicT-
euii no y.lle p>K3HHIO Kapn3TCKoro- py6e)K3 . . . . . . . 389
- Xo.ll cTpaTerHlfecKoii o6opoHHTeJibHOii onepauHH, npoee.lle HHOii pyMblH
cKoii apMHeii e KapnaT3X e ceHTll6pe - ttol!6pe 1 9 1 6 ro]la . 392
IloJIKOBHHK BACl1J1 E TIPHKOTI, M a ltop KOCTHK.3 nPO.UAH
466
- .[{eiiCTBHll pyMblHCKOH apMHH no npecetfeHHIO nonblTOK epaJKeCKHX CHJI

npopB3TbCJI B 0JITeHHIO . • . . . . . . . . . . . 466
- Bou, npoBe.lle HHhle pyMhlHCKHMH eoltcKa).IH no cphley cpopCHpoeaHHll npo-
THBHHKOM .[{yHall y 3HMHHlfH . . . . . . . . . . . . 481
- Cpa>KeHue Ha BO.ll H OM py6e)Ke Ap.iJ.;.i{erna H Hll JK,WB3 ( «BHTea 33 Byxa-
pecT>) . . . . . . . . . . . . . . . . . . 486
- Bou Ha BO.llHh!X py6e>Kax KpuKoea, PhlMliHKy-C3paT u CupeTa e ueJIJIX
CT36HJIH3aUHH JIHHHH cppoHTa 527
IloJIKOBHHK (33nac3) .n:-p B H KTOP ATAHACHY, '.\laiiop KOC

THK.3 TIPO.UAH, KanHTaH HJTHE CKHilOP
f.1aea X BOEHHO-DOJTHTW:IECKHE YPOKH KAMilAHHH 1 9 1 6 rO.UA . 557
- IlOJIHTHKO-JlOKTpHHepCKHe ypoKH KaMnaHHH 1 9 1 6 ro]la . . . . 558

- .UoKTpHttepcKHe ycTaHOBKH no opraHH33UHH, OCHaIUeHHIO, o6ylfeliHIO H
eocnuTaHHIO BOHCK H HX nor.JJe.llCTBHJI JlJill K3MnaHHH 1 9 1 6 ro]la . . . 569
- Coo6pa)KeHHll oTHOCHTeJihHO onepaTHBHhlX nJiaHoB u cnoco6HocTu pyMhlll-
cKHX KOMaH.llO BaHHii nJiaHHpoeaTb, opraHH30BblB aTb H pyKoeo.!IHTh 6oe-
BhlMH ]leHCTBHllMH 573
IloJIKOBHHK Jl-p AYPEJT IlETPH, KamrraH HJTHE CKHilOP

CmteoK 6u6AuoepaqJU'leCKUX coKpallieHuil 580
061J4uil gKasareAb 58 3
631
Consultanţi militari :
General-locotenent (r) ION ŞUTA

Colonel (r) MIHAI CUCU
La definitivarea volumului pentru tipar a mai contribuit
MIRCEA COCIU
Depistarea şi selecţia materialului ilustrativ :
CORNEL I. SCAFEŞ
SERGIU A. IOSIPESC U
Execuţia fotografiilor :
IULIAN MARINOFF (color)

CONSTANTIN MIHAIŢA (alb-negru)
VIRGIL ULIERU (al b-negru şi color)
Concepţia hărţilor şi schemelor :
Maior GRIGORE .ALEXANDRF.SCU

Maior EMIL ROMAN
Tabe:ele şi concepţia graficelor :

Căpitan ILIE SCHIPOR
CORNEL I. SCAFES
Execuţia hărţilor, schemelor şi desenelor color 1
Locotenent-colonel ing. PETRE LUCIAN

PETRUŢA UNGUREANU
ŞERBAN IONESCU
Supracoperta :
FLORIN CREANGA e VICTOR ILIE
Redactori : MIRCEA COCIU, căpitan VLADIMIR ZODIAN
Tehnoredactor : GH. CUCOŞ
Bun de ttpar : 18.0S.1981. Apdrut : 1987.

Colt de tipar : 41,s+1 coliţd ofset şi 2 planşe ofset. 810481
Tiparul executat sub comanda

n r . 2 1 9 la
Intreprinderea Poligrafică
.1a Decembrie 1918",
str. Grigore Alexandrescu nr. 89-97
Bucureşti,
Republica Socialistă România

Romania in Anii Primului Razboi Mondial Vol 1 1987

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Romania in Anii Primului Razboi Mondial Vol 1 1987

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

https://biblioteca-digitala.ro / https://ispaim.mapn.

General-colonel VASILE l\'IILEA

EDITURA MILITARĂ, BUCUREŞTI, 1987

Colonel (r) dr. VICTOR ATANASIU, prof. univ. dr. EMILIAN

- Academia de Studii Social-Politice de pe lingă C.C. al P.C.R.

Responsabilul volumului : colonel CONSTANTIN CAZANIŞTEANU

Sînt evenimente în istorie care, raportate la valorile perene ale

1 Nicolae Ceauşescu, România pe drumui construirii societăţii sociaitste multilateral

Lucrarea România în anii primului război mondial, concepută

1n demersul lor spre explicarea corectă a antecedentelor şi cursului

ln efervescenţa ce se manifestă în toate domeniile creaţiei mate­

:2 Nicolae Ceauşescu, România pe drumul construirii societătii socialiste multilateral

Acesta a fost şi cazul României, a cărei angajare în primul război

De altfe.l, orice incursiune în trecutul poporului român atestă ca­

racterul drept al războaielor purtate de înaintaşii noştri, cm·e nu au

8 Nicolae Ceauşescu, România pe drumul construirii societăţii socialiste multilateral

Faţă de ceea ce s-a încercat şi s-a realizat pînă acum în istorio­

L Grigore Ureche, Letopiseţul Tării Moldovei, Bucureşti, 1967, p. 128.

ln zona vremelnic ocupată forţele inamice nu numai că au fost

Mobilizarea întregului popor la luptă a contribuit la slăbirea m a­

Este o axiomă că potenţialul economic al unei ţări joacă un rol de

Cum era şi firesc, o pondere însemnată în lucrarea de faţă a fost

militari, sprijinite de locuitori etc.

1 Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, De la statul geto-dac la statul român uniiar,

to11arăşul Nicolae Ceauşescu , armata română, masele populare duc o

luptă eroică împotriva ocupanţilor militarişti germani, pentru apărarea

Perioada primului război mondial, prin problemele complexe pe

1 Nicolae Ceauşescu, România pe drumul construirii socictă�ii socialiste multilateral

9 Desăvîrşirea unităţii naţional-statale a poporului român. Documente externe,

decembrie 1920, Bucureşti, 1986. Coordonatori: Ion Ardeleanu, Vasile Arimia,

nescu, In marginea epopeei (Note de război), Bucureşti, 1919 ; N. Iorga, Războiul

1s C on stan tin Kiriţescu, Istoria războiului pentru întregirea României 1916-1919,

20 Virgiliu Stef Serdaru

triu, Bătălia de pe Neajlov, 1 7/30 noiembrie - 20 noiembrie/3 decembrie 1916, în

Rădulescu, Traite de paix de Versailles. Traite de Trianon, Bucureşti ' 1923 ·

Idem, Traite de Saint Germain, Bucureşti, 1924 ; V V. Tilea. Acţiunea diplo-

32 Adolf Kiister, Die Sturmschar Falkenhayns Kriegs berichte aus Siebenbilr­

37 Glenn Torrey, Rumania's decision to intervene ; Bratianu and the Ent.ente,

a cercetărilor mai vechi şi mai noi - se înscrie în tradiţia

Primul război mondial 1914-1918 - reprezintă unul din eve­

nimentele istoriei universale moderne şi contemporane cu implicaţii pro­

dial din 1 9 1 4-1 91 8, dezlănţuit de către puterile imperialiste pentru îm­

1 Nicolae Ceauşescu, România pe drumul desăvîrşirii construcţiei socialiste,

ţie capitaliste la nivelul întregului glob, apariţia unor noi centre de

TRASA TURI PRINCIPALE ALE Jn ultimele trei decenii ale secolu­

Ritmurile diferite de creştere economică au condus la mojificăr:

-- Britanie Britanie ,.., . Li . . ... .

�Cf. E. Varga, L. Mendelsohn, Donnees comp'.em cntaire s a •· l'Impcrfo: isme.„ t!e

Marea Britanie 15,2

Aşadar, dinamica economică, cu noile sale ritmuri, a determinat

1 Yves Morvan, Economie generale, Paris, 1971, p. 68.

r Economia mondială. Tipologia economiilor naţionale, Bucureşti, 1977, p. 58-59.

moment de răscruce în dezvoltarea socială şi politică a statelor eu­

CONSTITUIREA CELOR DOU A In evoluţia relaţiilor internaţionale

8 Nicolae Ceauşescu, România pe drumul desăvîrşirii construcţiei socia liste,

9 Andreas Hillgruber, Bismarck Aussenpolitik, Freiburg, 1972 ; vezi şi A. Erous­

Germaniei a întimpinat opoziţia nu numai a Marii Britanii, ci şi a

10 Pierre Renouvin, Edmond Preclin, Georges Hardy, L'epoque contemporaine,

MAROC (Ir.) ALGERIA (fr.)

In conformitate cu prevederile acestuia, dacă una din cele două

qi Gheorghe N. Căzan, Şerban Rădulescu-Zoner, România şi Tripl.a Alianţă.

13 Mircea N. Popa, op. Cit., p. 76, 1 17 ; Norma Stane, Europe transformed.

-- Trotcte, acorduri. crnvP.nţli intre stalele din coa liţia Antontei

1 4 Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, De la statul geto-dac la statul român unitar,

ln efervescenţa ce se manifestă în toate domeniile creaţiei mate

De altfe.l, orice incursiune în trecutul poporului român atestă ca

Faţă de ceea ce s-a încercat şi s-a realizat pînă acum în istorio

Mobilizarea întregului popor la luptă a contribuit la slăbirea m a

32 Adolf Kiister, Die Sturmschar Falkenhayns Kriegs berichte aus Siebenbilr

Primul război mondial 1914-1918 - reprezintă unul din eve

nimentele istoriei universale moderne şi contemporane cu implicaţii pro

dial din 1 9 1 4-1 91 8, dezlănţuit de către puterile imperialiste pentru îm

TRASA TURI PRINCIPALE ALE Jn ultimele trei decenii ale secolu

moment de răscruce în dezvoltarea socială şi politică a statelor eu

9 Andreas Hillgruber, Bismarck Aussenpolitik, Freiburg, 1972 ; vezi şi A. Erous

is Şerban Rădulescu-Zoner, Crizele politice internaţionale de la începutul seco:u

CONFRUNTARE:\ INTRE PUTERIL� o trăsătură esenţială a relaţii

rite 30• De o importanţă deosebită se va dovedi generalizarea întrebuin

CAUZELE ŞI CARACTERUL PRIMU Agravarea situaţiei internaţionale în

Prin războiul declanşat î n HJ14, marile puteri imperialiste îşi con

Reflectînd transformările din cadrul societăţii româneşti, viaţa po

şi concretizat în înfiinţarea „Societăţii Daco-Romane", avea drept obiec

Evoluţia general ascendentă a societăţii româneşti, progresele înre

obiectivului fundamental al apărării independenţei şi suveranităţii, men

versificarea operaţiilor executate şi creşterea simţitoare a randamentu