Marcu Bianca 12E

Quintus Horatius Flaccus si opera Carmina

Quintus Horatius Flaccus, în limba română Horațiu, (n. 8 decembrie 65 î.Hr., Venosa; d. 27 noiembrie 8 î.Hr., Roma) a fost unul dintre
cei mai importanți poeți romani din "perioada de aur" a literaturii romane ("Secolul lui Augustus") sau "epoca augustană", cuprinsă între 43
î.Hr. (moartea lui Cicero) și 14 d. Hr. (moartea împăratului Augustus). Horațiu s-a născut la 8 decembrie 65 î.Hr. în Venusia (astăzi Venosa) din
provincia Apulia, fiu al unui libert (sclav eliberat). Tatăl său avea funcția de coactor argentarius (încasator de impozite) și realizase o oarecare
avere. Familia se mută la Roma și Horațiu are posibilitatea să obțină o cultură aleasă, frecventând școala de retorică a lui Orbilius. Continuă
studiile la Academia din Atena, ocupându-se în special de filosofie și poezie.

După asasinarea lui Caesar în anul 44 î.Hr., Horațiu se alătură trupelor republicane conduse de conspiratorii Brutus și Cassius și devine
tribun militar. După înfrângerea suferită în bătălia de la Philippi (42 î.Hr.) în fața trupelor lui Marcus Antonius și Octavianus Augustus (viitorul
împărat), Horațiu se întoarce la Roma, beneficiind de o amnistie generală instituită de învingători. Averea părintească a fost însă confiscată,
Horațiu obține o funcție de secretar în administrația statului și are timp să se dedice poeziei. Primele sale versuri sunt remarcate de Virgiliu,
pe atunci "Poeta laureatus" al Romei, care îl prezintă nobilului și influentului încurajator al artelor, Gaius Maecenas. Între Horațiu și Maecenas
se dezvoltă o strânsă și durabilă prietenie. În anul 33 î.Hr., Maecena îi dăruiește o proprietate în regiunea munților Sabinici, nu departe de
Roma. Aici are liniștea și tihna (otium) necesare pentru a se dedica întru-totul creației sale literare. După moartea lui Virgiliu, în anul 19 î.Hr.,
Horațiu este cel care primește distincția de "Poeta laureatus". În anul 8 î.Hr. Maecena moare și în același an, la 27 noiembrie, moare și
Horațiu, fiind înmormântat pe colina Esquilina.

Creația lui Horațiu s-a păstrat în întregime până în zilele noastre și poate fi împărțită în trei perioade:Opera timpurie (42 î.Hr.-30
î.Hr.):Satirae, satire care evoluează de la tonul violent sau sarcastic la ironia amuzantă și înțeleaptă, prin care răzbate conținutul didactic, dar
și grație spirituală, umor și eleganță), Perioada clasică a maturității (31 î.Hr.-20 î.Hr.):Carmina I-III, unde este prefigurată concepția epicureică
echilibrată a poetului și realismul său psihologic si Epistulae I, prin care se realizează trecerea de la satira personală la filozofia morală, Opere
târzii (18 î.Hr.-13 î.Hr.):Carmen saeculare, imn scris la cererea împăratului August în cinstea Dianei și a lui Apollo, Carmina IV siEpistulae II,
cuprinde celebra Ars poetica, în care sunt formulate principiile clasicismului antic reluate ulterior de Boileau și Pope.

Horațiu a scris patru cărți de ode, intitulate "Carmina", care cuprind 104 poeme pe teme civice, mitologico-religioase, politice,
morale, erotice, bacchice, unele consacrate Romei sau lui Augustus, reprezentând o culme a măiestriei sale poetice. Primele trei cărți au fost
realizate în anul 23 î.Hr., ultima în anul 13 î.Hr. Ca modele i-au folosit creațiile din literatura greacă ale lui Alceu, Anakreon, Pindar și Sappho.
Spre deosebire de predecesorii săi greci, odele lui Horațiu sunt poezii lirice pure și nu au fost transpuse pe muzică.

Carmina, canturi, scrise in patru carti, care contin ode civice, mitologico-religioase si
morale, poetice, bachice, consacrate Romei, istoriei, mitologiei si lui Augustus. Acestea
reprezinta apogeul creatiei sale, prin lirismul autentic si expresivitatea de mare rafinament
poetic. Primele trei carti au fost publicate in 23 a.Chr., ultimul volum de ode fiind scris mai
tarziu, se pare ca la cererea lui Augustus, in anii 19-17 a.Chr. poemul epilog al cartii a treia
contine motivul autoelogiului operei literare, motiv des intalnit in lirica latina, in care poetul isi
declara eternitea si victoria asupra mortii prin opera si prin amintirea lasata urmasilor. Tema
trecerii ireversibile a timpului este predilecta in odele sale, iar in Carmina, II, 14, Horatiu arata
ca plangerile si ofrandele aduse zeilor sunt inutile in fata timpului nemilos si a legilor firii.
Intitulata Oda lui Postumus aceasta concentreaza in subsatanta-i lirica motive si teme majore
ale liricii horatiene, cum ar fi: vanitas vanitatum (desertaciunea desertaciunilor), fortuna
labilis(soarta schimbatoare) si fugit tempus (timpul fuge). De aceea in alte ode acesta sustine
renuntarea de a-ti mai proiecta viitorul si trairea clipei prezente: „Scurteaza-ti dupa timp
speranta; rea, vremea trece cand vorbim.//Culege ziua cea de astazi. Ce va fi maine, noi nu
stim”. (Ode, I,11, Leuconei, 7-8, trad. de Th. Naum).Epicureismul poetul este vizibil prin
Marcu Bianca 12E

ideologia ontologica promovata: placerea regasita in calmul vietii, respingerea angoasei

extinctiei, respectul si iubirea acordata prietenilor, refugiul total in clipa prezentului.

Pierre Grimal considera ca odele horatiene pot fi grupate in patru mari categorii, in
functie de sfera tematica abordata:

•ode consacrate iubirii, care reflecta experienta trairilor subiective, proiectate insa pe un fundal
filozofic general uman, cum ar fi surprinderea timpului si a destinului implacabil uman. Horatiu
canta si iubirea neangajata, libertina, a cantaretelor din lira si a libertelor, in centrul acestor
figuri feminine detasandu-se frumoasa Chloe, care produce in sufletul poetului furtuni
pasionale, manii, ezitari si resemnari, efuziuni si reveniri toate transpuse in versuri de o cadenta
melodioasa, rafinate si incarcate de o vizibila sensibilitate.

• ode care surprind natura, nu in latura ei descriptiva, ci aceea creatoare de impresii si senzatii.
Peisajul horatian este o transcriere a emotiilor sale, existand o permanenta raportare a spatiului
exterior la cel al interioritatii poetice. Peisajele sale sunt rustice, cu animale care confera
tabloului imagini cinetice, populate de zeitati, nimfe, satiri, zei si alte simboluri mitice.

• ode dedicate intelepciunii , care promoveaza echilibrul si puterea ratiunii avand drept unic
scop fericirea umana. Ataraxia horatiana se obtine prin alegerea acelei fericite cai de mijloc,
„aurea mediocritas”, prin trairea clipei, luand partea frumoasa a vietii, iubirea si vinul jucand un
rol important in acest scop, deoarece elibereaza fiinta umana de angoase si anxietatii, generand
veselie. Acestea constituie primul nivel spre o viata fericita, care culmineaza prin atingerea
acelei stari de liniste meditativa asemanatoare scopenhaurienei Nirvana.

•ode adresate Cetatii, care dezbat probleme morale si eroice,, ponderea serioasa a vietii
constituind-o eroismul cetatenesc, materializat in curaj, temperanta, bune moravuri, respect
pentru vechile valori si traditie, prudensa, patriotism si pietate.

Dintre ele se distinge imnul Carmen saeculare (17 a.Chr.), scris cu ocazia sarbatorilor
seculare organizate de Augustus. Poetul glorifica mai mult politica augustana decat
personalitatea acestuia, sprijinindu-i politica de impunere a vechilor valori etice, pierdute de
prezentul decadent. Poemul este alcatuit din 76 de versuri, respectand metodologia de
organizare a acestor jocuri. Poemul contine invocatii adresate zeilor, distingandu-se figura lui
Febus-Apollo si a Dianei, precum si elogii aduse Romei, poetul cerand zeilor bune moravuri
pentru aceasta, putere perpetua, protectia tinerilo, indeosebi a celui nascut din sangele
Venerei, Augustus.
Opera lui Horațiu, prin concepția filosofică, spiritul ei larg, lirismul avântat, înclinația satirică, ironia fină, eleganța și concizia,
varietatea de ritmuri a versurilor, valorificarea experienței umane și artistice în funcție de principiile morale, a găsit un ecou profund în
Marcu Bianca 12E

conștiința artistică a multor poeți moderni, printre care și Mihai Eminescu, admirator entuziast al marelui poet latin. Seninătății, echilibrului
armonios din meditațiile horațiene îi corespunde o artă literară întemeiată pe simetrie, pe stăpânirea rațională a expresiei.