Pornind de la semnificaia cuvntului "glos", care nseamn a explica un cuvnt, un fragment, sa ajuns la poezia cu form fix - una dintre

cele mai pretenioase, fa de sonet, rondel, gazel. Glossa

este alctuit dintr-un numr de strofe egal cu numrul versurilor din prima strof. ncepnd cu a doua
strof se comenteaz fiecare vers al strofei-tem, ultima relund, ca o concluzie, pe prima, n ordinea
invers a versurilor.
Poezia lui M. Eminescu reprezint o culme a creaiei sale. Prin coninut poezia are valoare
filosofic, gnomic, constituindu-se ntr-un adevrat cod de cunoatere, de etic, cu valoare de
generalizare maxim. Forma poetic este lapidar, sentenioas, concentrat, clar, sobr.
Printre motivele de inspiraie, G. Clinescu semnaleaz pe cele antice i pe cele romantice.
Tudor Vianu, referindu-se la tema vieii ca spectacol, precizeaz c aceasta este una dintre cele mai
vechi, care apare n toat filosofia greac (Poezia lui M. Eminescu, 1930; Lumea ca teatru, n Studii de
literatur universal). Toate studiile de critic i istorie literar menioneaz ca izvor de inspiraie pe
suedezul Oxenstierna. Lucrarea sa, Cugetri pe teme diferite, a circulat i la noi, n tlmcirea francez a
autorului.
Tema lumii ca teatru l-a inspirat i pe M. Eminescu. Astfel, Comedia cea de obte, ntr-o
traducere de la 1750, a fost tiprit n Curierul de Iai, din 13 iunie 1876. Dup Oxenstierna, "Lumea
este privelite, oamenii sunt comedianii, (...) Lumea vrea s se nele, nele-se, dar... n scurt: acest fel
este comedia lumei acesteia si cela ce vrea s aib zbav cu linite s se puie ntr-un unghi mic, de unde
s poat cu odihn ca s fie privitoriu, i unde s nu fie nicidecum cunoscut, ca s poat fr de grij a o
batjocori dup cum i se cade".
Perpessicius menioneaz influena lui Shakespeare. Astfel, M. Eminescu noteaz n necrologul
pentru Gambetta (publicat n Timpul la 22 decembrie 1882): "Viaa e o umbr cltoare numai, un
comediant care un ceas strig i gesticuleaz pe scen i apoi nu se mai aude; e un basm povestit de un
nerod, plin de furtun i de zbucium i totui nensemnnd nimic".
Glossa lui M. Eminescu se ncadreaz ntre marile creaii universale i ale literaturii romne, avnd ca
tem fundamental timpul, iar ca motive: Fugit irreparabilae tempus (timpul fuge fr s se mai
ntoarc); Fortuna labilis (soart schimbtoare) i Vanitas vanitatum (deertciunea deertciunilor),
prezente n: literatura egiptean - Cntecul Harpistului; literatura ebraic; literatura latin - la Horaiu;
literatura francez - Fr. Villon - Balada doamnelor din alte vremuri i A de Lamartine - Lacul; literatura
german: J. W. Goethe - Faust, iar n literatura romn la Miron Costin -Viaa lumii i mai trziu la
Lucian Blaga.
Glossa este o poezie ce graviteaz n jurul condiiei geniului, care datorit concepiilor sale
superioare este nevoit s se sustrag lumii nguste n care triete omul comun.
Dei Eminescu se autodefinete ca fiind poet romantic ("Eu rmn ce-am fost: romantic"),
miestria artistic a acestei creaii poetice const tocmai n clasicitatea ei, ce reiese n primul rnd din
respectarea regulilor pe care le impune o poezie cu form fix, cum este glosa, precum i din
lapidaritatea versurilor.
Dar mai exist i alte argumente care ilustreaz caracterul clasic al Glossei. De exemplu, faptul
c este scris la persoana a treia, cnd sunt exprimate adevruri aforistice ("Ce e val, ca valul trece"),
sau la persoana a doua cnd este vorbi de regulile i sfaturile privitoare la etica de integrare a lumii i a
vieii conform acestor adevruri. O asemenea constatare conduce la concluzia c geniul trebuie s se
detaeze de frmntrile omului obinuit. Ironia este ns prezent n detaarea sa rece, superioar,
transformat ntr-un act de acuzare, dar i ntr-un scut de aprare mpotriva unei societi corupte.
Eminescu valorific o serie de idei filosofice care sunt turnate n forme artistice desvrite.
Inc din prima strof, considerat strofa-tem a poeziei, unde verbele sunt puse la "prezentul
etern", cititorul intr n contact cu aceste adevruri general-valabile, exprimate lapidar n versuri grupate
dou cte dou.
Ca i n alte poezii - Scrisoarea I, Od (n metru antic), Revedere -, poetul mediteaz asupra
perisabilitii timpului: "Vreme trece, vreme vine/ Toate-s vechi i nou toate", repetiia cuvintelor
"vreme", "toate" i antinomia termenilor "vechi" - "nou" sugernd tocmai aceast idee.
Cea de-a doua strof conine codul de reguli i sfaturi de provenien stoic. De aici rezult c
pentru om cel mai important lucru este s se cunoasc pe sine i s nu se lase purtat de valurile
neltoare ale fericirii efemere. Dar pentru aceasta drumul vieii trebuie mereu luminat de raiune, de
"Recea cumpn-a gndirii", numai aa putndu-se evita orice deziluzie.
In strofa a patra apare lumea ca teatru, motiv preluat de Eminescu din filosofia antic hindus i care

mai poate fi urmrit n opera unor scriitori din literatura universal: Lope de Vega, Calderon de la Barca,
Shakespeare.
Ca i n finalul Luceafrului, n Gloss lumea este vzut ca o imens scen de teatru spre care
neleptul privete ca spectator; "Privitor ca la teatru/ Tu n lume s te-nchipui:/ Joace unul i pe
patru,/ Totui tu ghici-vei chipu-i,/ i de plnge, de se ceart,/ Tu n col petreci n tine/ i-nelegi
din a lor art/ Ce e ru i ce e bine".
Revenind apoi n strofele a asea i a opta, aceast idee devine laitmotivul poeziei. Intr-un
univers n care doar mtile se schimb ("Alte mti, aceeai pies,/ Alte guri, aceeai gam"), poetul
lanseaz ndemnurile: "Amgit att de-adese/ Nu spera i nu ai team//(...) Tu pe-alturi te
strecoar"
O idee schopenhauerian, exprimat n Scrisoarea I i mai cu seam n Cu mne zilele-i
adaogi..., este cea a prezentului etern: "Viitorul i trecutul/ Sunt a filei dou fee". Singura clip sigur a
existenei este prezentul, fiindc trecutul nu poate fi reconstituit, iar viitorul nu poate fi prevzut. Astfel:
"Tot ce-a fost ori o s fie/ n prezent le-avem pe toate".
Datorit abundenei de accente satirice, Gloss este numit de G. Clinescu o "capodoper a satirei
ideologice".
Critica se face simit cu precdere n strofele apte i nou. Dac n partea a doua a Scrisorii III
satira capt dimensiuni de pamflet, n Gloss aceasta este expresia indiferenei, a unui adnc dispre:
"Nu spera cnd vezi mieii/ La izbnd fcnd punte,/ Te-or nvinge ntrii,/ De ai fi cu stea n frunte".
Aici, termenii "miei", "ntri" nu au valoare de invective. Simind c autocon-templaia este o
modalitate cert de a ajunge la o linite sufleteasc total, poetul este capabil s i pstreze atitudinea
indiferent de circumstane. Un asemenea echilibru se degaj din versurile: "De te-ating, s feri n lturi,/
De hulesc, s taci din gur".
Ultima strof, care este o reiterare a celei dinti, dar n care versurile sunt aezare ntr-o ordine
invers celei iniiale, codul de reguli i sfaturi etice devine mai evident datorit faptului c acum versul
cu valoare emblematic "Tu rmi la toate rece" se afl la nceput.
In ceea ce privete stilul, acesta se caracterizeaz prin limpezime i armonie. Claritatea reiese
tocmai din simplitatea limbajului. Poetul apeleaz la epitete, simboluri, metafore (raiunea devine
"cumpn", viitorul i trecutul - pagini ale aceleiai file), numai cnd intenioneaz s releve n mod
deosebit o idee.
Maximele cuprinse n Gloss sunt exprimate n cuvinte i expresii populare: "Ce e val, ca valul trece",
"Tu te-n-treab i socoate", "Tu n col petreci n tine".
Referitor la alctuirea strofelor, remarcm c sunt compuse din cte opt versuri, iar cele dinti,
fiecare dintre ele, devin concluzii pentru celelalte strofe.
Ritmul trohaic, accentuat n versurile-sentin, ntrete impresia de neclintire a adevrurilor
filosofice.
In final, demne de reinut sunt cuvintele lui Dumitru Popovici- "Ea amplific, pe de o parte,
sintetizeaz pe de alt parte i d un caracter aforistic experienei umanului pe care o fcea Hyperion
(...).
Poetul este un Hyperion condamnat s rmn n societate i s i determine poziia n
complexul raporturilor sociale".
E de remarcat importana simbolismului acustic, a paralelismului semantic i sintactic: "Vreme
trece, vreme vine,/ Toate-s vechi i nou toate;/ Ce e ru i ce e bine/ Tu te-ntreab i socoate;/ Nu
spera i nu ai team,/ Ce e val ca valul trece;/ De te-ndeamn, de te cheam,/ Tu rmi la toate
rece".
tefan Munteanu apreciaz n studiul referitor la M Eminescu din Limba romn artistic: "Dar n scurta
lui existen el a fcut ca limba poetic romneasc s-i ctige deplina contiin a valorilor estetice.
Pentru aceasta, poetul a luat drumul de la capt, cernnd materialul adunat din izvoare felurite i
supunndu-l unei elaborri ani de zile. Sritura despre care vorbea Ibrileanu nu este un salt din
goluri, ci rezultatul unui proces de continuitate literar care atinge prin Eminescu punctul lui cel mai
nalt.
Limba artistic romneasc sun prin Eminescu altfel, cci ea este o sintez a tuturor eforturilor
fcute pn la el i ncorporate n ea, o limb pe care poetul a prefcut-o ntr-un instrument cu mii de
coarde cu vibraii prelungi, line i abia ngnate uneori, nvlmite i sumbre alteori. Ea este o creaie a
poetului, pentru c e supus geniului su, dar aparine i ntregii culturi romneti, care ia gsit prin ea una dintre expresiile desvrite ale geniului naional".

Glossa
Mihai Eminescu
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate;
Nu spera si nu ai teama,
Ce e val, ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama'
Tu ramii la toate rece.

Caci acelorasi mijloace

Se supun cite exista,
Si de mii de ani incoace
Lumea-i vesela si trista;
Alte masti, aceeasi piesa,
Alte guri, aceeasi gama,
Amagit atit de-adese
Nu spera si nu ai teama.

Multe trec pe dinainte,

In auz ne suna multe,
Cine tine toate minte
Si ar sta sa le asculte?...
Tu aseaza-te deoparte,
Regasindu-te pe tine,
Cind cu zgomote desarte
Vreme trece, vreme vine.

Nu spera cind vezi miseii

La izbinda facind punte,
Te-or intrece nataraii,
De ai fi cu stea in frunte;
Teama n-ai, cata-vor iarasi
Intre dinsii sa se plece,
Nu te prinde lor tovaras:
Ce e val, ca valul trece.

Nici incline a ei limba

Recea cumpan-a gindirii
Inspre clipa ce se schimba
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naste
Si o clipa tine poate;
Pentru cine o cunoaste
Toate-s vechi si noua toate.

Cu un cintec de sirena,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca sa schimbe-actorii-n scena,
Te momeste in virteje;
Tu pe-alaturi te stercoara,
Nu baga nici chiar de seama,
Din cararea ta afara
De te-ndeamna, de te cheama.

Privitor ca la teatru
Tu in lume sa te-nchipui;
Joace unul si pe patru,
Totusi tu ghici-vei chipu-i,
Si de plinge, de se cearta,
Tu in colt petreci in tine
Si-ntelegi din a lor arta
Ce e rau si ce e bine.

De te-ating, sa feri in laturi,

De hulesc, sa taci din gura;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi
Daca stii a lor masura;
Zica toti ce-or vrea sa zica,
Treaca-n lume cine-o trece;
Ca sa nu-ndragesti nimica,
Tu ramii la toate rece.

Viitorul si trecutul
Sunt a filei doua fete,
Vede-n capat inceputul
Cine stie sa le-nvete;
Tot ce-a fost ori o sa fie
In prezent le-avem pe toate
Dar de-a lor zadarnicie
Te intreaba si socoate.

Tu ramii la toate rece,

De te-ndeamna, de te cheama;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera si nu ai teama;
Tu te-ntreaba si socoate
Ce e rau si ce e bine;
Toate-s vechi si noua toate:
Vreme trece, vreme vine.