Autor de poezie, filozofie, dramaturgie, studii de estetică, publicistică, aforistică și

memorialistică, Lucian Blaga face parte ,alaturi de Arghezi, dintre personalitatile complexe ale
literaturii romane interbelice,fiind repede înțeles ca unul dintre reprezentanții importanți ai
modernismului interbelic de factura expresionistă. OPERA sa ilustrata prin volume precum
POEMELE LUMINII ,PASII PROFETULUI,LAUDA SOMNULUI IL INCADREAZA ATAT IN DIRECTIA
TRADITIONALISTĂ ,CAT SI IN CEA MODERNISTĂ-EXPRESIONISMUL. Expresionismul defineste o
parte a literaturii germane din primul sfert al sec xx,un curent in arte plastice ce deriva din
modernism,si care adaugă curentului literar teoretizat la noi de Eugen Lovinescu prin teze
precum principiul sincronismului sau teoria imitației,o noua directie artistica data de
inradacinarea in apocalipsa ,in infernul lui dante ,in tablourile lui Goya sau BLAKE.

Poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” deschide volumul de debut al lui

Blaga , POEMELE LUMINII 1919,ocupand functie programatica in volum.Arta
poetica inedita,reprezentativa pentru intreg universul poetic blagian ,aceasta e o
sinteza a tuturor principaleleor idei filosofice teoretizate si sistematizate in
Cunoasterea luciferica din trilogia cunoasterii,unde asistam la imbinarea
universului liric cu planul conceptual ,rod al unui sistem unic de intelegere a
universului. Poezia apartine  expresionismului prin expresia pură a stărilor
sufletești ale autorului („eu iubesc”, „îmbogățesc”) și prin imaginile artistice
puternice, violente, prin elanul vital, starea de neliniște și impuls interior ce derivă
din text: „eu nu strivesc”, „nu ucid”. Trasaturi care sa-i dezvaluie caracterul
modern  sunt limbajul ambiguu si prin înnoirile prozodice: măsură variabilă, vers
liber, ingambament („Lumina altora/ sugrumă vraja nepătrunsului ascuns/ în
adâncimi de întuneric…”) ,intelectualism dar și noutatea metaforei (misterul este
sugerat aici de metafora „vraja nepătrunsului ascuns”, iar „lumina” sugerează
cunoașterea).
Tema textului este cunoașterea prin creație.Aceasta consta mai exact in viziunea antitetica
dintre cele 2 tipuri de cunoastere specific blagiene :cea paradisiaca(distructiva,raționala) si cea
luciferica( contemplativă),deoarece Blaga considera ca atitudinea poetului este de a merge in
sensul misterului de a l potenta- Datoria noastra in fata unui adevarat mister nu este sa l
lamurim ,ci sa l adancim asa de mult ,prefacandu l intr un mister si mai mare-

O imagine poetică  reprezentativă pentru temă  pornește de la metafora luminii. Lumina,

emblematică pentru  opera blagiană devine un termen polisemantic definind
cunoașterea,creativitatea, revelarea misterelor ,iubirea spiritualizata, viata divinitatea,
un simbol al trairii ,al substantei universului. – poezia se bazeaza pe opozitia dintre
lumina mea si lumina altora Lumina altora/sugrumă vraja nepătrunsului ascuns/în adâncimi
de întuneric/dar eu/ eu cu lumina mea sporesc a lumii taină”. Pronumele personal eu
reprezinta gandirea poetica, iar pronumele nehotarat altora desemneaza gandirea rationala.
Fiecare isi subsumeaza un camp lexical specific reperabil la diverse niv de analiza

Metafora nepatrunsului ascuns in adancimi …..

O alta imagine poetică  reprezentativă pentru temă Comparația ”și-ntocmai cum cu razele ei

albe luna/ nu micșorează, ci tremurătoare/ mărește și mai tare taina nopții” asociază un termen
concret, de un puternic imagism, unui termen spiritual, ”de transparentă înțelegere”( Pompiliu
Constantinescu). Lumina difuză a lunii, fără a lămuri, dar și fără a lăsa în obscuritate, oferă un
farmec unic peisajului nocturn. În mod asemănător, abordarea poetică lămurește parțial
obiectul cunoașterii, dându-i un farmec care altfel ar scăpa observației.  Astfel ”  tot ce-i ne-
nțeles/se schimbă-n ne-nțelesuri și mai mari”, cunoașterea poetică generând la rândul ei alte
întrebări , te+nsiunea și problematicul.