Ion, de Liviu Rebreanu

PARTICULARITĂȚI DE STRUCTURĂ ȘI DE COMPOZIȚIE

I.Introducere
a)Contextualizare – încadrarea operei în curent/ perioadă/ orientare tematică
 perioada: interbelică – 1920
 curentul literar: REALISMUL
 specie: roman realist, obiectiv
 orientare tematică: monografia vieții rurale transilvănene = TEMATICA
SOCIALĂ, urmărită pe două direcții: viața țăranului – problematica pământului/
viața intelectualului rural – problematica românismului
Eugen Lovinescu ⟶ mentorul modernismului- consideră că este necesară modernizarea
literaturii în perioada interbelică =) propune mutații ale valorilor estetice pt ca literatura română
să se poată sincroniza cu literatura europeană
ex. în proză: OBIECTIVITATEA ÎN PROZĂ/ proza de analiză psihologică/ tematica
citadină
=) consideră că romanul Ion = apogeul modernismului (Creația obiectivă. Liviu Rebreanu:
Ion): cea mai puternică creație OBIECTIVĂ a literaturii române, primul nostru roman
modern;
/vs/
Nicolae Manolescu îl acuză pe EL de confuzia între obiectivitate și modernitate
- criticul Nicolae Manolescu (Arca lui Noe) integrează romanul în categoria romanelor
TRADIȚIONALE/ DORICE prin omnisciența auctorială, prin morala societății care
include morala individului și prin personajul reprezentativ pentru societate/ tipic în
împrejurări tipice, prezentat și dintr-o perspectivă NATURALISTĂ: personajul se află sub
presiunea mediului social, este urmărit pe baza unei eredități (TARE), sărăcia și consecințele
acesteia în plan psihologic
=) trăsături naturaliste (naturalismul se manifestă în proza realistă):
 personajele sunt caractere netipice/atipice, care acționează în împrejurări întâmplătoare;
 sunt evidențiate temperamentele umane
 personajele sunt urmărite pe baza unei eredități (TARE) –sărăcia + consecințele acesteia
în plan psihologic
 personajul se află sub presiunea mediului social
 personajul este redus la datele sale biologice =) sunt ilustrate elemente fiziologice,
aproape patologice în comportamentul personajelor

1
- viziunea realistă este surprinsă de criticul Mircea Muthu (Rebreanu sau paradoxul
organicului), care constată că opera lui Rebreanu (romanele Ion, Răscoala și romanul
neterminat, care vizează problema Basarabiei) vizează lumea rurală, țăranul
ontologic/existențial legat de pământ, pentru care pământul înseamnă anima (suflet)
-preferința pt lumea rurală este justificată de însuși Liviu Rebreanu în discursul ținut la
Academia Română (Laudă țăranului român), în care stabilește legătura dintre țăran și
problematica originii poporului român, țăranul român fiind considerat prototipul poporului
român;
b.Încadrarea textului în curent literar

„Ion” de L.R.= ROMAN REALIST, OBIECTIV, INTERBELIC prin:

-TEMATICA RURALĂ, MONOGRAFIA VIEȚII SATULUI ARDELENESC, care vizează
problematica pământului și a românismului la începutul sec. al XX-lea
-VERIDICITATEA cronotopului + VEROSIMILITATEA faptelor
-OBIECTIVITATEA naratorului
-PERSONAJUL TIPIC ÎN ÎMPREJURĂRI TIPICE, REPREZENTATIV PT
SOCIETATE, prezentat în mediul său de viață
-TEHNICA DETALIULUI în zugrăvirea societății =) ATENTA OBSERVAȚIE A
SOCIALULUI din toate unghiurile: relații interumane, economic, psiholgic

II.Cuprinsul

REPERUL 1 – 2 TRĂSĂTURI CARE PERMIT

ÎNCADRAREA TEXTULUI ÎN CURENT LIT.
TRĂSĂTURĂ 1 REALISM - VERIDICITATEA
Romanul se înscrie în principiul MIMETIC/IMITAȚIE al realismului, potrivit căruia literatura
devine o ilustrare VERIDICĂ a realității. Astfel, textul are un pronunțat CARACTERUL
MONOGRAFIC, dat de surprinderea satului atât în DETALIILE VIEȚII
COTIDIENE (pregătirea pentru o zi de muncă, cositul, slujba de duminică, cârciuma satului),
cât și în marile momente tradiționale (hora, nunta, înmormântarea). Toate acestea sunt
înfățișate FĂRĂ IDEALIZARE, dezvăluind de multe ori violența relațiilor umane și dramele
individuale, un exemplu ilustrativ fiind nunta Anei, prin care se înfățișează atât tradiția
țărănească a celor trei zile de petrecere, cât și suferința fetei. În conturarea viziunii realiste, este
esențială și TEHNICA DETALIULUI, care oferă iluzia realului.

2
scena 1 - HORA
O scenă cu multiple valențe simbolice pentru viața satului este HORA, surprinsă atât din
perspectivă etnografică, cât și ca modalitate de concretizare a principalelor probleme din sat. Din
punct de vedere folcloric, CARACTERUL REALIST este evident prin jocul Someșana,
specific zonei transilvănene (B-ța), care se desfășoară duminica, în zi de sărbătoare. Hora
reprezintă un cronotop public, unde se observă stratificările sociale pe principiul castei.
Personajele se grupează după vârstă (copii, tineri, „bărbați”), dar mai ales după prestigiu, țăranii
fiind împărțiți în funcție de avere (grupul săracilor și grupul bogaților, al cărui nucleu este
reprezentat de Vasile Baciu și de familia Bulbuc) și de funcția publică (intelectualii stau și
privesc de pe margine, se diferențiază prin vestimentație și atitudine). Discrepanțele sociale fac
ca acest eveniment să devină o „horă a destinului”, prin afirmația lui Vasile Baciu cu privire la
Ana: „o fată am și nici aceea nu-i cum trebuie”, ceea ce deschide conflictul. Faptul că Ion o
curtează pe Ana generează atitudinea recalcitrantă/iritată a lui Vasile Baciu față de Ion. Tată
Anei îl jignește, i se adresează prin invective precum „sărăntoc”, „fleandură”, „hoț”, pe care i le
spune în fața întregii colectivități. Reacțiile lui Ion sunt surprinse prin intermediul accentelor
NATURALISTE: inima îi bubuie în piept ca un ciocan, sângele i se urcă în obraji, are tendința
de a-l lovi pe Vasile Baciu, dar se stăpânește cu greu

TRĂSĂTURA 2 REALISM
În plus, PERSONAJELE sunt construite realist, remarcându-se statutul tipologic. Acestea
SUNT TIPICE, REPREZENTATIVE PT LUMEA RURALĂ, SURPRINSE ÎN MEDIUL
LOR DE VIAȚĂ, iar morala societății include morala individului. Astfel, se observă tipul
țăranului sărac în luptă pentru pământ și pentru depășirea statutului social pauper/sărac (Ion), în
antiteză cu țăranul îmbogățit, care se străduiește să-și păstreze pământul (Vasile Baciu). Acest
contrast dezvăluie o particularitate a lumii rurale – ierarhizarea în funcție de avere,
discrepanțele sociale generând puternice conflicte deschise. Pe fundalul acestei lumi se
configurează imaginea lui Ion, care se poate încadra în tipologia realistă a PARVENITULUI.
Totuși, personajul alunecă spre ATIPIC, este PUTERNIC INDIVIDUALIZAT, devine un
personaj simbolic și tragic, ilustrând comuniunea ancestrală a omului cu pământul.
Personajele sunt COMPLEXE, determinate atât de trăsăturile înnăscute (iubirea obsesivă a lui
Ion pentru pământ), cât și de influențe exterioare - importanța averii în ierarhizarea socială.
Astfel, o particularitate a personajului realist este CARACTERIZAREA PRIN RELAȚIA
CU MEDIUL/ SOCIETATEA.

REPERUL 2 – TEMA + 2 SCENE/episoade

comentate
Complexitatea romanului este dată de multitudinea axelor tematice, ceea ce permite
integrarea romanului în categoria romanelor fluviu

3
Din punct de vedere realist, TEMA SOCIALĂ = monografia vieții
satului transilvănean la începutul secolului al XX-lea, prezentată pe două direcții majore,
problematica pământului (= tema țăranului) și problematica naționalismului/ românismului
(= tema intelectualului rural).
+/-
În substratul romanului se pot identifica alte valențe tematice prin care se susține viziunea
realista asupra lumii: familia- cu drama incomunicării, pământul- condiție sine-qua-non ca
omul să fie respectat în sat, iubirea- considerată de autor singurul sentiment înălțător al ființei,
intelectualul rural- confruntat cu problematica sărăciei și a maghiarizării excesive a instituțiilor
statului (administrația, justiția, școala - particular impunerea limbii maghiare ca limbă oficială în
școală)
ex.Scene reprezentative pentru tema socială (-realistă)
SCENA 1 – SCENA ÎNĂLȚĂRII (prima scenă în care se obs atitudinea lui Ion față de
păm.)
ex.1capitolul II, partea I, „Zvârcolirea”
I.on se află la hotarul lotului de pământ într-un moment în care aspiră la obținerea unui statut
social demn în societate. Considă pământul un uriaș în comparație cu omul umil, ca o slugă, ca
un vierme, ca o frunză în bătaia vântului. Procedeul stilistic utilizat de autor este LITOTA
(gradația descendență). Reacțiile lui Ion în fața pământului trădează ambiția de a fi stăpânul
acestuia: Glasul pământului pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului, ca o chemare, copleșindu-
l; Ion nu se mai sătura privindu-l, ca o slugă credincioasă pe un stăpân falnic și neîndurător.
Este pusă în evidență patima pentru pământ: pământul îi era drag ca ochii din cap; Se simțea
atât de puternic încât să domnească peste tot cuprinsul.Se observă aici atitudinea dionisiacă a lui
Ion, aproape titanic, idee care va fi validată în partea a II-a, scena sărutării pământului, care
îmbină erosul cu thanatosul. Nevoia de a deține pământul este ilustrată în secvența: simțea o
plăcere atât de mare văzându-și pământul, încât îi venea să cadă în genunchi și să îl
îmbrățișeze. Naratorul urmărește stările interioare ale protagonistului: nu se putu stăpâni. Ion
ridică ochii spre cer, invocă divinitatea : „-Cât pământ, Doamne!”
-atitudinea lui este romantică =) se dovedește exuberant, vitalist

SCENA 2 – prezentarea în antiteză a atitudinii lui Ion față de pământ= SĂRUTAREA

PĂMÂNTULUI
O altă scenă importantă pentru ilustrarea monografiei vieții țăranului pune în valoare
atitudinea antitetică a lui Ion față de pământ. Dacă, inițial, personajul se află la hotarul lotului de
pământ deplângându-și soarta limitată, prilej pentru narator de a evidenția patima și nevoia de
pământ, ulterior, după ce intră în posesia averii lui Vasile Baciu, Ion vine la întâlnirea cu
pământul din postura de stăpân al tuturor pământurilor. Este îmbrăcat în straie de sărbătoare

4
și are o atitudine aproape erotică. Pentru el, pământul este o ibovnică credincioasă, o amantă
cu trupul dezgolit, pe care vrea să o mangâie și să o supună total. Privirea nu se mai
îndreaptă spre înalt, revelația divină dispare. Acum zeul este el însuși. Atitudinea lui Ion este
orgolioasă, titanică. Această scenă din cap. „Sărutarea”, din partea a II-a a romanului, îmbină
Erosul, iubirea, cu Thanatosul, moartea, întrucât cuprinde imagini care anticipează finalul
personajului: lutul este negru, lipicios, picioarele lui Ion se afundă în pâmântul care îl
încătușează, mâinile i se scufundă în pământ ca în niște mănuși de doliu. Ion săvârșeste gestul
sacru al sărutării pământului. Cu toate acestea, va fi pedepsit, fiindcă trădează glasul iubirii, pe
care autorul îl consideră sentimentul cel mai profund al ființei umane. El va muri din cauza
iubirii și se va întoarce în pământul pe care îl adoră.

REPER 3 – 2 ELEMENTE DE STRUCTURĂ ȘI DE

COMPOZIȚIE
1.PERSPECTIVA NARATIVĂ
Un prim element de structură și de compoziție care susține viziunea realistă este
OBIECTIVITATEA naratorului. Încă de la începutul romanului, naratorul împletește realitatea
de ficțiune prin intermediul drumului care înaintează domol, lent, printre toponime: Cluj,
Armandia, Jidovița. Naratorul este omniscient, CUNOAȘTE DINAINTE DESTINUL
PERSONAJELOR, pătrunde în gândurile lor, plasează semne ale devenirii eroilor săi,
comentează pe alocuri faptele, chiar comunică cu cititorul, dar NU EMITE JUDECĂȚI DE
VALOARE, NU MORALIZEAZĂ FAPTELE, NU EMPATIZEAZĂ CU PERSONAJELE,
ESTE O VOCE DETAȘATĂ = VOCE UBICUĂ. Specifice omniscienței sunt focalizarea
este zero și perspectiva „dindărăt”
-strecoară semne ale devenirii eroilor = ex. Hristosul de tinichea = anticipează o lume
deverticalizată moral
Drumul are și o valoare anticipativă și semnificativă, fiind presărat cu semne care
prefigurează destinul eroilor, cum este Hristosul de tinichea bătut de ploi și de vânt, ruginit,
care devine simbolul unei lumi deverticalizate/ desacralizate, care și-a pierdut moralitatea.
Fața lui poleită reprezintă simbolul morții. În final, este fără viață, uitat de lume și atestă atât
nepăsarea localnicilor, cât și expunerea tragediei și a dezumanizării.

-ex. Drumul sinuos – anticipează destinul personajului

2.RELAȚIA INCIPIT-FINAL/ REPERE SPAȚIO-TEMPORALE
În plus, preferința scriitorului pentru estetica realistă se observă prin VERIDICITATEA
CRONOTOPULUI și prin impresia de verosimilitate. La nivel macrotextual, acțiunea este
plasată la începutul secolului al XX-lea, aspect sugerat de tipurile de relații româno-

5
maghiare, de stratificarea socială, de preocupările oamenilor și de limbaj, practic cațiva ani
din viața unei comunități. În universul ficțiunii, se deduce preferința autorului pentru un
univers văzut ca ANALOGON = reproduce aproape în totalitate lumea reală. În
ceea ce privește SPAȚIUL, acesta este realist, marcat prin toponime: satul Pripas, Jidovița,
Armandia, Râpele Dracului. Incipitul este construit pe motivul drumului, printr-o amplă
descriere simbolică și semnificativă. Drumul deschide și închide o lume, la început este vesel,
alb, iar la final e bătătorit, trist, monoton, pentru că a înregistrat patimile, zvârcolirile lumii. El
stabilește SIMETRIA incipit- final, justificând concepția lui Rebreanu despre ROMAN
VĂZUT CA UN CORP ROTUND/SFEROID : romanul este un corp
sferoid, el trebuie să se termine precum a început… III.ÎNCHEIEREA
Prin urmare, aparținând realismului, viziunea obiectivă a lui Rebreanu nu este una mimetică, pt
că el respinge copierea fidelă, fotografică a realității, căutând, după cum mărturisește, un
„realism al esențelor”. Viziunea sa asupra lumii este totalizatoare, în ea se armonizează
contrariile: moartea, viața, suferința, fericirea. Astfel, romanul are în centrul atenției patima
demonică a unui țăran pentru pământ, sfârșitul său tragic, un țăran înghițit de o societate care
strivește individul sub presiunea averii.