profesor Cristina Ungureanu

Grădiniţa cu Program Prelungit "Sfânta Marina"

Câmpulung-Muscel

Băieţelul cel prostuţ

de E. Cearuşin

Am scris o povestire şi i-am citit-o lui Nikitka.

A fost odată un băiat, Nikitka. Şi era tare prost băiatul. Lingea toate
celea. Când mânca la masă friptură, lingea cuţitul. Şi doar putea să se taie.
Când picta, băga pensula în gură. Putea să se otrăvească, pentru că unele
culori sunt otrăvitoare. Când îşi mânca prăjitura, lingea toată farfuria ca
un căţeluş.
Şi pe stradă lingea toate. Când vedea un ţurţure de gheţă, repede îl lua
în gură. Când ningea, el umbla pe stradă cu limba scoasă.Mergea şi
aştepta să îi cadă un fulg pe limbă. Tare era prost Nikitka acela.
Odată, era un ger grozav. Afară totul îngheţase. Pomii şi tufişurile,
gardurile şi casele, totul era alb.Nikitka s-a dus să se plimbe. S-a plimbat
ce s-a plimbat, apoi s-a întors acasă. Când a urcat scările, a văzut că şi
clanţa de alamă de la uşă îngheţase, şi se făcuse albă, albă, de parcă era de
zahăr. Nikitka a scos limba şi a dat s-o lingă. Limba i s-a lipt de clanţă.
Îngheţase acolo. Nikitka a vrut să-şi tragă limba înapoi, dar la-a durut.
A vrut să strige, dar cum să strigi cu limba scoasă?
Stătea aplecat peste clanţă, cu nasul lipit de ea şi gemea.
Au venit nişte prieteni de-ai lui şi l-au întrebat:
- Ce faci, Nikitka. De ce stai aşa? De ce gemi?
Nikitka cel prost nici nu putea răspundea. Sta numai şi gemea, gemea.
Copiii speriaţi au fugit la portarul casei, la Igor Ivanovici, şi i-au
strigat:
-Igor Ivanovici! Igor Ivanovici! Lui Nikitka i s-a lipit limba de clanţă!
Igor Ivanovici a ghicit de îndată despre ce era vorba; a luat repede un
ceainic cu apă caldă şi a fugit la Nikitka. A început să toarne apa pe clanţa
de alamă. A turnat, a turnat, până a vărsat toată apa din ceainic.
Clanţa s-a încălzit şi limba s-a desprins de ea. De atunci Nikitka n-a mai
lins nimic.
 profesor Cristina Ungureanu
Grădiniţa cu Program Prelungit "Sfânta Marina"
Câmpulung-Muscel

-Povestea asta nu-i deloc frumoasă – mi-a spus Nikitka. Nu-mi place
deloc, deloc. Te rog să n-o citeşti nimănui.Mai bine pierde-o!
Păi mie, tăticule, nici nu mi s-a lipit limba de clanţă, ci de un cui. L-am
ridicat şi l-am lins, şi el s-a lipit.

Bibliografie:
Ministerul Învăţământului şi Institutul de Ştiinţe Pedagogice, Cartea
educatoarei , Ed itura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1962, pag 84.