2.

PERCEPTIA SI LEGILE EI

Percepția este un proces psihic cognitive. Ea reprezintă reflectarea subiectivă, în

formă de imagine, a obiectelor și fenomenelor externe ce acționează în momentul dat asupra
noastră prin ansamblul însușirilor și componentelor lor.

Un prim grup de legi generale il constituie legile asociației. În orice percepție intervin
asociațiile prin similitudine, prin contrast și prin contiguitate spațio-temporară (vecinătate).

Al doilea grup de legi este reprezentat de legile gestaltului sau ale configurației.
Este vorba de:
 Legea diferențierii și individualizării stadiale a structurilor - structurile perceptive se
formează treptat
 Legea centrării-decentrării - element preferential se supraestimeaza, iar elementele de
la periferie se subestimeaza;
 Legea acomodării-asimilării - in primii ani predomina latura acomodării iar in timp,
subiectul va dobandi proprietatea de a asimila
 Legea coordonării transformărilor - exprimă caracterul selectiv al achiziţiilor.

Cel de al treilea grup de legi se referă la percepţia ajunsă la nivelul său optim de
elaborare şi funcţionare. Aici intră:
 Legea integralităţii - face posibilă trecerea de la un nivel inferior la altul superior şi
apariţia diferenţelor dintre niveluri
 Legea selectivităţii - arata caracterul activ al procesului perceptiv si determină dinamica
raportului figură-fond
 Legea semnificaţiei – arată legătura percepţiei cu sarcinile activităţii şi cu satisfacerea
stărilor de necesitate.
 Legea constanţei - arata tendinţa spre echilibru şi stabilitate a imaginii unui obiect.
 Legea proiecţiei obiectuale - exprimă proprietatea percepţiei de a se proiecta asupra
obiectului pe care-l desemnează.

1
În delimitarea formele percepţiei ne orientăm după două criterii principale:
a) natura şi provenienţa surselor de informaţie:
- percepţia lumii externe
- percepţia propriului Eu (autopercepţia)
b) componenţa mecanismelor:
- percepţii monomodale
- percepţii intermodale

Percepţia lumii externe

In orice mecanism perceptiv este inclusa motricitatea (kinestezia) care are rol de
orientare a organului de simţ periferic în direcţia stimulului, de extragere a informaţiei şi de
organizare a influxului nervos.

 Percepţia cutano-tactilă – face posibilă recunoașterea obiectelor fără participarea văzului.

Integrează într-o imagine unitară aspecte precum: duritate, greutate, temperatură.
 Percepţia vizuală - pentru a obtine informatii despre forma, mărimea, volumul sau poziţia
obiectelor sunt obligatorii mişcările globilor ocular.
 Percepţia auditivă - veriga motorie este prezentă în captarea sunetului.
 Percepţia gustativă – motricitatea este importanta in miscarile limbii si in masticatie.
 Percepţia olfactivă - componenta motorie este reprezentată in mişcările de adulmecare, ale
capului şi nărilor şi in mişcările de inspirare.
 Percepţia intermodală (plurimodală) - analizatorii nu sunt izolaţi unul de celălalt, ci
interacţionează în permanenţă, influenţându-şi reciproc dinamica activităţii.
 Percepţia spaţiului - se realizează în două variante:
- spaţiul bidimensional – lungime si inaltime sub aspectul intinderii / perimetru sub
aspectul inchiderii.
- spaţiul tridimensional - releva şi reflecta si adâncimea;
 Percepţia timpului - cuprinde trei aspecte principale:
a) percepţia succesiunii – (de stări, evenimente)
b) percepţia duratei (timpul în care are loc un eveniment)
c) percepţia intervalelor (distanţa dintre două evenimente)

2
 Percepţia mişcării - stimulii implicaţi sunt variaţiile de luminozitate, variaţiile poziţiilor
obiectului în spaţiu. Mişcarea se analizează după parametri: direcţia, forma traiectoriei, viteza,
durata şi întinderea.

Forme specific umane, de natură socioculturală, ale percepţiei.

 Percepţia culorilor - in functie de intensitatea luminii putem percepe diferit culorile
 Percepţia muzicii - include trei faze: diferenţierea şi identificarea ritmului, diferenţierea
şi identificarea liniei melodice şi diferenţierea şi identificarea structurii armonice.
 Percepţia limbajului - stimulii care au dus la dezvoltarea schemelor perceptive sunt
sunetele articulate (care compun limbajul oral) şi semnele grafice (literele sau grafemele)
şi care reprezintă suportul limbajului scris. Percepţia limbajului presupune detecţia,
discriminarea şi identificarea si relevarea sensului cuvintelor.
 Percepţia interpersonală - se realizează in cea mai mare parte pe cale vizuală şi
auditivă.

Efectele de câmp şi iluziile în percepţie.

Efectele de câmp sunt raporturi de inducţie negativă şi de contrast care apar între elemente ale
obiectelor-stimul. In imaginea perceptivă unele elemente sau însuşiri vor fi supraestimate, iar
altele vor fi subestimate.
Iluziile sunt rezultatul subiectiv al efectelor de camp; sunt reflectări relativ modificate şi
denaturate ale obiectului-stimul; nu duc la confundarea obiectului, ci numai la modificari în hiper
sau în hipo a unor părţi sau însuşiri ale lui.