Ciuboţelele ogarului

după Călin Gruia

Într-o zi de toamnă, un iepure a pornit spre un iarmaroc (târg, piață). El avea doi galbeni
(bani de aur) și voia să cumpere ceva pentru încălţat. Era desculţ și afară au început ploile de
toamnă. Vântul împrăştia frunzele pe poteci şi frigul îl strângea de picioare. Îşi trase pălăria
veche până la urechi şi grăbi pasul, ca să ajungă mai repede la iarmaroc. Mergea repede, atent la
orice zgomot.

Spre seară, se întâlni cu un ogar (câine), care avea palton și ciuboțele noi. Acesta a
întrebat curios:

– Încotro (unde) mergi, iepuraşule?

-Mă duc la iarmaroc să-mi cumpăr ciuboţele, a răspuns iepurele.

-Tot acolo merg şi eu. Am treabă cu un negustor… Dacă ai bani, ciuboţele se găsesc câte vrei.

-Am doi bani de aur (galbeni), şopti iepurele.

-Oh! Ai bani mulți. Sigur că poți să cumperi ciuboțele. Hai să mergem împreună!

Şi au mers ei aşa, au mers, până s-a întunecat. O ploaie rece s-a pornit, iar iepuraşului îi
dârdâiau dinţii de frig. Ogarul i-a spus că ar fi bine să poposească (să se oprească) la hanul lui
Moş Martin. Așa au făcut.

S-au oprit la hanul ursului. Ogarul a comandat mâncare multă și scumpă și a mâncat
lacom. Ursul și iepurele se uitau mirați la el. Când a trebuit să plătească, ogarul a zis că el nu are
bani și a obligat iepurele să plătească. Iepurele a plătit, dar a fost foarte necăjit. Atunci în mintea
sa a făcut un plan: pentru banii pe care i-a plătit pentru mâncarea ogarului, să ia în schimb
ciubotele lui.

La miezul nopţii, s-a încălţat cu ciuboţelele ogarului, a ieșit încet din han şi a fugit.

Dimineaţa, când s-a trezit Ogarul, a vrut să se încalţe cu ciuboţelele, dar a văzut că nu
mai sunt lângă sobă! A înțeles că le-a furat iepurele. S-a luat după (a urmărit) urmele
ciuboţelelor, a fugit, a fugit, dar nu a putut să-l prindă pe iepure.