TIPOLOGIA AGENȚIILOR DE PRESĂ

Obiective de referință:
1. Definirea funcțiilor agențiilor de presă
2. Identificarea criteriilor de clasificare a agențiilor de presă
3. Determinarea statutului agențiilor de presă
4. Stabilirea diferențelor, dar și a legăturilor dintre agențiile naționale, pe de o parte, cele
internaționale și mondiale, pe de altă parte
5. Demonstrarea semnificației agențiilor specializate în raport cu agențiile generaliste
La o privire sumară, toate agențiile de presă par a fi la fel. Cele mai multe dintre ele joacă
rolul de angrosiste ale sistemului mass-media, prestând servicii pentru ziare, televiziuni, presa
online etc. Ele servesc de asemenea guvernele, organizațiile nonguvernamentale, sindicatele,
băncile, marile corporații etc. Adesea agențiile de presă, chiar și cele private, constituie expresia
identității naționale. Associated Press, de exemplu, se identifică cu SUA, iar France Presse - cu
Franța. În era informațională, agențiile de știri au funcții multimedia: dezvoltare de pagini web,
grafica digitală, videoconferințe, tehnoredactare computerizată ș.a.m.d.
Criteriile de clasificare a agențiilor de presă
La o privire mai atentă, vom vedea că agențiile de presă sunt însă în multe privințe foarte
diferite. O parte dintre ele acoperă un câmp de actualitate mai mare. Funcțiile unora sunt mai
complete decât ale celorlalte. Există diferențe în ceea ce privește statutul juridic al agențiilor de
presă. Pentru a distinge mai bine nuanțele care le caracterizează, ele urmează să fie tratate dintr-o
perspectivă sistemică. De aici și nevoia de tipologizare a jurnalismului de agenție. Claude-Jean
Bertrand stăruie asupra a trei criterii de clasificare a agențiilor de presă: juridic, operațional și
geografic. Cel dintâi distinge agențiile de știri în funcție de statutul lor: public, de stat, privat
sau cooperatist. Potrivit acestei clasificări, există agenții private, agenții cooperatiste și agenții
cu statut public sau de stat. Criteriul operațional tipologizează agențiile în funcție de serviciile
prestate: complete, pe domenii, informații scrise, sonore sau video etc. Privite din acest unghi,
există agenții generaliste și agenții specializate. Criteriul geografic ierarhizează agențiile în
funcție de câmpul de actualitate acoperit: național, internațional sau global. Din acest punct de
vedere, există agenții de presă naționale, internaționale și mondiale [Claude-Jean Bertrand,
Introducere în presa scrisă și vorbită, p. 77] .
Agențiile mondiale
Câmpul de actualitate al agențiilor mondiale este întreaga planetă. Altfel spus, aceste
instituții media au capacitatea să culeagă și să transmită informații din orice loc al lumii pentru
destinatari de pe toate meridianele globului. Până în 1991 existau cinci agenții de acest tip. În
prezent au rămas doar trei. Totuși, în ciuda numărului lor mai mic, influența lor a crescut
simțitor.
Agenţia REUTERS a fost creată la Aachen, în Germania, în 1849, de Paul Julius Reuter,
pe care unii îl consideră un imitator norocos al lui Havas, dar care, de fapt, profitând de
experiența franceză, a dezvoltat o afacere promițătoare, dovedind creativitate și perspicacitate.
Funcționar la o mică bancă la începuturi, a devenit ulterior un prosper antreprenor într-un
domeniu nou pentru mass-media. Odată cu apariția cablului transoceanic, Reuters înființează în
1851 primul birou la Londra. Ulterior, se retrage din Germania şi își continuă activitatea numai
în Anglia. Site-ul agenţiei Reuters indică anul 1851 ca şi an de apariţie a instituţiei –
https://www.reutersagency.com/en/about/about-us/
După Primul Război Mondial, Reuters va domina piața prin retragerea lui Wolff din
spațiul german și specializarea lui Havas în publicitate. Serviciul economic al agenției Reuters,
cel mai rapid din lume, funcționează în peste 60 de ţări. De altfel, ca și serviciul foto. La ora
actuală, Reuters e o agenție mondială, cu un număr de peste 200 de birouri, cu 2.500 de jurnalişti
angajaţi şi 188 de premii în domeniu. Informațiile sunt difuzate în 16 limbi. Performanțele
Reuters se datorează unei bune reputații, câștigate prin rapiditatea, acuratețea, integritatea și
imparțialitatea știrilor oferite. Anual, Reuters difuzează peste 2 milioane de ştiri, 814 mii de
imagini/foto, circa 129 de mii de video, peste 100 de rapoarte de investigaţie etc.
ASSOCIATED PRESS apare în SUA, în anul 1846 (unele surse indică anul 1848). Site-
ul AP indică anul 1846 drept an de apariţie a agenţiei. Associated Press este o societate non-
lucrativă, cu 250 de birouri în circa 100 de ţări. În prezent, AP este a doua agenție din lume ca
mărime și forță editorială. AP a obținut 46 de premii Pulitzer, mai multe decât orice altă agenție
rivală. În prezent, AP livrează zilnic abonaţilor săi peste două mii de ştiri. Anual, AP furnizează
peste un milion de fotografii şi peste 70 de mii de video. Site-ul AP conţine mai multe informaţii
despre agenţie - https://www.ap.org/about/our-story/
AGENCE FRANCE PRESS, succesoarea primei agenții de presă din istoria
jurnalismului (Havas), va prelua, după cel de-al Doilea Război Mondial, rolul acesteia, fiind
declarată în anul 1945 serviciu public autonom financiar. În prezent, AFP e prezentă în 151 de
ţări (201 birouri), cu un personal de 2 400 de angajaţi, dintre care 1 700 de jurnaliști. Având o
cifră de afaceri de 300 milioane de euro, dintre care 41 la sută au fost generate de imaginile
video/foto (2018), AFP prestează servicii generale în 6 limbi: franceză, engleză, spaniolă,
portugheză, germană și arabă, precum și servicii specializate economice, sportive, religioase,
fotografice, științifice. Statutul AFP a fost adoptat de Parlament la 10 ianuarie 1957.
La finele secolului trecut, încă două agenții, în afară de Reuters, AP și AFP, au fost
considerate mondiale, dar din variii motive treptat au pierdut această calitate. UNITED PRESS
INTERNATIONAL a fost fondată în 1958 prin fuziunea dintre United Press și International
News Service și a fost mult timp rivală pentru AP. Agenția a deschis drumul serviciilor de știri în
unele zone-cheie de acoperire mediatică, inclusiv în privința transmiterii fotografiilor ce însoțeau
știrile. Un vârf al activității sale se înregistrează în timpul primei conflagrații mondiale, când
agenția oferea informații țărilor din America Latină.
TELEGRAFNOIE AGENTSVO SOVIETSKOVO SOYUSA (TASS), continuatoare a
primei agenții telegrafice rusești din 1894, s-a constituit definitiv în 1925 sub puterea sovietică.
Agenție de stat, TASS a fost de fapt un instrument special al propagandei sovietice sub
acoperirea unei instituții media, singurul regulator al informațiilor oficiale în afara și în interiorul
țării. Istoria ei începe la începutul secolului al XX-lea, când imperiul țarist a simțit nevoia creării
unei agenții de știri pe potriva celor existente deja în Europa de Vest și SUA. În urma acestui
fapt, s-au adoptat documentele care puneau bazele organizării și stabileau principiile conductoare
ale St. Petersburg Telegraph Agency (SPTA), predecesorul istoric al ITAR-TASS-ului. Scopul
nou înființatei agenții, în viziunea fondatorilor, era distribuția „informațiilor politice, financiare,
economice, comerciale și de altă natură, de interes public în interiorul țării sau peste granițele
ei”. În 1909, organizația se afla sub controlul Consiliului de Miniștri, fiind rebotezată, cinci ani
mai târziu, Petrograd Telegraph Agency (PTA). După lovitura de stat bolșevică, agenția s-a
numit un timp EROSTA (Rossiiskoie telegrafnoie aghenstvo). Numele permanent TASS a fost
impus pe 10 iulie 1925 de către Prezidiul Comitetului Executiv Central al URSS. În perioada
sovietică a devenit agenție mondială datorită faptului că deținea monopolul informațiilor din a
șasea parte a lumii. După dispariția URSS, și-a schimbat denumirea în ITAR (Telegrafnoie
agenstvo Rossii), a pierdut statutul de agenție mondială, coborând la nivelul unei agenții
naționale. Însă odată cu instalarea lui Putin la putere, activitatea ei a fost relansată, denumirea
agenției fiind modificată în ITAR-TASS. Astăzi aceasta este o agenție internațională. ITAR-
TASS are 74 de birouri network și oficii în Rusia și în alte stare ale CSI și 65 de birouri în alte
62 de țări. ITAR-TASS realizează și transmite zilnic peste 700 de pagini de ziar, în cinci limbi
străine.
Agenţii internaţionale. O astfel de agenție poate fi considerată China Nouă (Xinhua),
înființată în anul 1937. Are o forță editorială și o cifră de afaceri impunătoare, este bine
reprezentată într-o serie de state din Asia. Totuși din cauza cantonării activităților ei in limitele
standardelor presei dirijate, șansele de a se constitui într-o alternativă credibilă a celor trei agenții
mondiale (Reuters, AP și AFP) sunt practic foarte mici. Deutsche Presse Agentur (DPA), creată
în anul 1949, având sediul la Hamburg, are peste 50 de corespondenți în străinătate. A apărut pe
baza a două agenții militare organizate de trupele anglo-americane de ocupație. Colectarea
informațiilor este realizată în 79 de țări (întreaga Europă, la care se adaugă opt ţări în Africa, 17
în Asia; în plus, agenția își desfășoară activitatea în America Latină, Australia, Canada și SUA).
În 1985, agenția avea 1 500 de abonați în 85 de țări, printre care 60 de agenții de presă. Agenzia
Nationale Stampa Associata (ANSA), fondată de oficialitățile italiene în 1945, are contracte cu
53 de agenții, iar Agentia spaniolă EFE, creată in anul 1938, are contracte cu 22 de agenții.
Practic, aceste agenții se pot dispensa de serviciile celor trei agenții mondiale, dar
obstacolul principal în transformarea lor în agenții mondiale îl constituie faptul că piețele sunt
deja ocupate. Inter American Press Association, înființată la Bogota în anul 1969, nu s-a
dovedit o inițiativă viabilă. În schimb, Carribean News Agency (CANA), fondată în anul 1976
cu sprijinul UNESCO, a devenit agenția regională din Lumea a Treia, cu cel mai mare succes,
datorită adoptării standardelor profesionale occidentale. Inter-Press Service (IPS) a fost o
continuare a unei doctrine politice. A fost înființată în anul 1964 la Roma, de Partidele Creștin-
Democrate din Germania și Italia. Eclipsa creștin-democrației din anii 1970 a făcut ca IPS să-și
reorienteze activitatea, încercând transmiterea știrilor între țările în curs de dezvoltare. Cu toate
ca are abonați în 18 țări, agenția nu reușește să acopere întreaga Lume a Treia. Pe de altă parte,
Pan African News Agency (PANA), al cărei proiect datează din anii 1950, nu s-a afirmat pe
deplin din cauza costurilor uriașe cerute de punerea în mișcare a sistemului de comunicații
continental, precum și în urma faptului că Africa este divizată în zone anglofone, francofone,
musulmane etc. O problemă asemănătoare a fost pusă în anul 1960, în Extremul Orient. Având
un buget anual mai mare decât AFP și UPI, precum și 44 de corespondenți în 30 de ţări, agenția
japoneză Kyodo ar fi putut deveni o agenție mondială. N-a fost să fie însă, deoarece nu a reușit să
intre în zona acoperită de cele trei mari agenții mondiale. Oricum, Kyodo are un potențial
extraordinar, poziționându-se totuși ca o puternică agenție internațională. În anul 1973, 12 ţări –
Iugoslavia, Algeria, Irak, Sri Lanka, Indonezia, Cuba, Mexic, Ghana, Zambia şi Mali – au creat
un fond comun informațional, din perspectiva țărilor în curs de dezvoltare. Fiecare agenție
transmitea 500 de cuvinte pe zi către Agenția iugoslavă Taniug, în limbile franceză, engleză sau
spaniolă. După încheierea războiului rece și dispariția Iugoslaviei, acest proiect a falimentat. În
prezent, Taniug este agenția națională a Serbiei. Ca şi în cazul agențiilor mondiale, agențiile
internaționale sunt înainte de toate agenții naționale - colectează informația din teritoriul național
și o distribuie mass-mediei naționale.
Agențiile naționale. O agenție națională are drept obiectiv să acopere câmpul de
actualitate al țării de reședință. O asemenea agenție își procură știrile naționale prin propria rețea
de corespondenți, iar știrile din străinătate - prin intermediul agențiilor mondiale cu care a
încheiat diverse acorduri. De regulă, are câțiva corespondenți particulari în capitalele de peste
hotare. Misiunea agențiilor naționale este de a relata evenimentele de interes, dintr-un domeniu
sau altul, dar lipsite de interes universal suficient de mare pentru a justifica difuzarea pe plan
mondial. În interiorul țării agenția națională are la dispoziție o rețea foarte densă de
corespondenți: un număr mic de corespondenți particulari, responsabili de acoperirea unei
regiuni, și un număr impunători de stringheri, care sunt ziariști angajați în presa locală sau
regională. Agenții naționale: Agerpres, Moldpres, BTA (Bulgaria), TT (Suedia), APA
(Austria), PAP (Polonia), Pars (Iran), Anadolu (Turcia) etc.
Agenții generaliste și agenții specializate. În afara agențiilor de știri, presa are la
dispoziție o mulțime de agenții de informații generaliste sau specializate. De fapt, mass-media nu
consumă numai știri, ci și tot felul de informații mai elaborate sau mai specializate, sub formă de
anchete, reportaje ample, cronici, precum și fotografii, hărți și desene, fără a mai vorbi aici
despre benzi desenate, jocuri, cuvinte încrucișate. Ziarele care au ca angajați un personal
numeros produc o mare parte din acest material redacțional. Însă niciunul nu se lipsește cu
desăvârșire de agențiile specializate (Philippe Gaillard, Tehnica jurnalistului, p. 74). În general,
rolul agențiilor respective este să reducă cheltuielile fiecărui ziar, repartizându-le între toți cei
care vor utiliza materialele propuse. Dar ele au și rolul de intermediar între ziariști independenți
sau colaboratori și presă, uneori fiind puse în situația de a ceda unui organ de presă unic
drepturile exclusive de reproducere a unui articol sau a unui document mai mult sau mai puțin
senzațional. Agențiile de presă generaliste oferă clienților servicii regulate, volumul zilnic de
materiale jurnalistice fiind aproape constant. Agenţiile de „features” prestează servicii mai puțin
regulate, în general retribuite la fiecare articol publicat și nu pe bază de abonament. Fără a oferi o
garanție prealabilă, ele propun ziarelor articole sau documente extrem de variate, pe măsură ce
ele însele și le procură. Unele sunt specializate intr-un domeniu anume al activității umane și
furnizează atât informații, cât și comentarii. Unele sunt instituții foarte complexe, altele nu au ca
angajați cu norma întreagă decât un director și o secretară. Toate însă urmăresc același scop: să
ajute presa să-și umple coloanele cu texte și cu documente interesante și diverse. Agențiile
fotografice joacă, în ce privește ilustrația, același rol pe care îl au agențiile telegrafice în materie
de știri. Într-un interval de timp foarte scurt, folosind propriile mijloace, un ziar nu poate să
obțină fotografia unui eveniment care a avut loc nu se știe unde în lume. În sprijinul lor vin
agențiile specializate. Acestea întrețin o rețea de corespondenți care fie fac ei înșiși fotografii, fie
le cumpăra și apoi le transmit la sediu. Aproape toate agențiile de presă dispun de un serviciu
foto care, în afară de reporteri-fotografi, se mai bazează pe reporterii redacției. Agențiile exclusiv
sau preponderent fotografice nu acoperă atât de bine realitatea, dar sunt mai exigente în privința
calității imaginilor. Ele se adresează mai cu seama clienților reprezentați de reviste. În fine, la fel
ca și în ceea ce privește informațiile, există mici agenții fotografice mai mult sau mai puțin
specializate. Acestea sunt adeseori complementare unei agenții de features. Agenții foto: Sygma
și Gamma, cu sediul al Paris, sunt două dintre cele mai mari agenții mondiale fotografice. Ele
lucrează cu fotografi care acoperă actualitatea sau alte subiecte „mai puțin calde” în întreaga
lume. Agențiile vând apoi aceste fotografii jurnalelor și chiar televiziunilor. Există agenții
specializate în arhive foto: Roger Viollet este cea mai cunoscută. Agențiile de imagini pentru
televiziune funcționează ca agențiile fotografice și unele dintre ele aparțin aceleiași instituții. Ele
își difuzează reportajele prin satelit sau sub forma de casete video. În plus, rețelele de televiziune
vând și fac schimb de reportaje. Agenții de presă audiovizuale: cele care tratează în mod
sistematic actualitatea „la cald” sunt engleze sau americane (Vis-news, WTN și CBS News).
Agențiile franceze, precum Capa sau Point du Jour, oferă subiecte de tip magazin „la cheie”
canalelor de televiziune, care fac din ce în ce mai mult apel la acest tip de serviciu. Agenții de
radio: este vorba, în special în Franța, de serviciile „audio” ale AFP și ale SER, care vând
abonaților (mai ales posturilor de radio locale), un serviciu de „sunet” prezentând actualitatea
națională și internațională.
Agențiile specializate sunt cele care colectează și distribuie informații numai din anumite
domenii de activitate. Ele completează activitatea agențiilor generaliste, aprofundând anumite
domenii. Au apărut, astfel, agenții ale comunităților filosofice, politice, rasiale (Agenzia
Internationale Fides la Roma, Associated Negre Press la Chicago, Jewish Telegraphic Agency
la New York etc.). Există, de asemenea, agenții specializate în anumite domenii: economic,
finanțe, port etc. Un caz aparte al agențiilor specializate îl constituie agențiile de publicitate.
Cooperativele de presă. Statutul
O organizaţie fără scop lucrativ (desemnată uneori şi drept organizaţie non-profit) este o
entitate a cărui scop nu este obţinerea de beneficii economice. Acestea pot lua forma juridică de
asociaţie, fundaţie sau federaţie, dar numai dacă fondurile lor sunt utilizate pentru o activitate de
interes general, comunitar sau nonpatrimonial.
 Associated Press: Cooperativă. Asociaţie fără personalitate juridică. 1 700 de ziare şi
reviste, 5 000 de posturi de televiziune şi radio din 121 ţări, în patru limbi.
Agenții private
Cea mai veche și, totodată, cea mai puternică agenție privată este Reuters. În SUA, cea mai
cunoscută agenție privată este United Press International, aflată astăzi pe un trend descendent.
Singura agenție privată românească care a rezistat în timp este Mediafax, care reușește de ani
buni să facă față concurenței agenției naționale Agerpres. În Republica Moldova, dintre agențiile
private pe linia de plutire se mențin Infotag şi IPN.
 Reuters este o agenție privată care constituie divizia media a corporației Thomson
Corporation, de aceea denumirea ei oficială este Thomson Reuters.
Agenţii de stat şi publice
 Cea mai cunoscută și influentă agenție cu statut public este Agenția France Presse (AFP),
succesoarea primei agenții de pe glob Havas. Statutul Agenției France Presse, sub forma unei
legi intrate în vigoare în 1957, i-a redat o deplină independență editorială, după o perioadă
(începând din septembrie 1940) în care agenția fusese o instituție publică ai cărei directori erau
numiți și revocați de guvern.
 Moldpres. Forma de proprietate: Întreprindere de stat.
 Agerpres (fișa tehnică):

LEGE nr. 19 din 9 ianuarie 2003

privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Presă
Art. 1. - (1) Agenţia Naţională de Presă AGERPRES se organizează şi funcţionează ca instituţie publică autonomă,
de interes naţional, cu personalitate juridică, independentă editorial, sub controlul Parlamentului.
Art. 6. - Autonomia AGERPRES şi independenţa sa editorială sunt garantate prin prezenta lege, iar conţinutul şi
structura serviciilor sale sunt ocrotite de orice ingerinţe ale autorităţilor publice, precum şi de influenţele
formaţiunilor social-politice, sindicale ori ale organismelor economice sau ale altor grupuri de presiune.

Art. 7. - Personalul de specialitate din cadrul AGERPRES se află sub protecţia prezentei legi.

Art. 8. - (1) Se consideră personal de specialitate personalul care colectează şi redactează ştiri, coordonează servicii
de ştiri, de documentare, grafice, fotografice şi multimedia sau realizează publicaţii ori participă direct la alte
activităţi editoriale.

- (2) Personalul de specialitate are drepturile şi obligaţiile proprii exercitării profesiei de ziarist şi principiilor
deontologice ale profesiei.

Art. 9. - Este interzisă exercitarea oricărei forme de constrângere fizică sau psihică, a oricărei presiuni ori acţiuni de
intimidare împotriva personalului de specialitate din cadrul ROMPRES, de natură să împiedice exercitarea profesiei
sau să aducă atingere prestigiului social şi profesional al acestuia.

Art. 10. - Caracterul confidenţial al surselor de informare a personalului de specialitate este garantat prin prezenta
lege. Dezvăluirea acestor surse, motivată prin existenţa unui interes public, poate fi făcută numai în baza unei
hotărâri judecătoreşti.

Art. 11. - Răspunderea pentru conţinutul informaţiilor de presă transmise beneficiarilor revine, după caz, autorului,
editorului şi Agerpres.

Organizare şi funcţionare

Art. 14. - (1) AGERPRES este condusă de un consiliu director, coordonat de un director general cu rang de secretar
de stat.

-(2) Directorul general este propus de primul-ministru şi numit prin votul Parlamentului, cu avizul
comisiilor de specialitate, în şedinţă comună a celor două Camere, în cel mult 15 zile de la nominalizare. În cazul
unui vot negativ, procedura se reia în cel mult 30 de zile.

-(3) Durata mandatului directorului general este de 5 ani.

Art. 17. - (1) Consiliul director al ROMPRES este format din directorul general, directorii generali adjuncţi,
directorii direcţiilor financiară şi tehnică.

- (2) Directorul general este preşedintele consiliului director.

Art. 18. - Consiliul director are următoarele atribuţii:

 a) elaborează Regulamentul de organizare şi funcţionare a ROMPRES;
b) stabileşte strategia de dezvoltare a ROMPRES;
c) stabileşte structura şi componenţa compartimentelor ROMPRES;
d) propune proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli şi urmăreşte execuţia acestuia;
e) avizează efectuarea de cheltuieli şi de tranzacţii comerciale şi financiare;
f) stabileşte şi urmăreşte respectarea principiilor deontologiei profesionale;
g) elaborează raportul anual privind activitatea ROMPRES, în vederea prezentării acestuia Parlamentului,
precum şi rapoarte pe probleme solicitate de comisiile de cultură ale Parlamentului;
h) stabileşte alte reglementări şi instrucţiuni de serviciu.
Art. 20. - (1) Structura organizatorică a AGERPRES poate cuprinde direcţii, servicii, redacţii şi birouri.

Agențiile atipice
E un fenomen relativ nou în jurnalismul de agenție. Este vorba de agențiile de presă
pentru care deservirea altor instituții de presă nu mai este esențială. Agenția românească Rador
(nu este succesoarea vechii agenții Rador) se orientează preponderent pe monitorizarea mass-
media și elaborarea de rapoarte despre starea presei. În Republica Moldova o agenție atipică
tinde să devină IPN care, în afară de monitorizarea mass-media, își asumă rolul de platformă de
dezbateri în chestiuni de interes național.
Bibliografie:

1. Bertrand C. (coord.) O introducere în presa scrisă și vorbită. Iași: Polirom, 2001.

2. Nichiţelea, Pamfil. Agenţii de presă, ed. a 2-a. Bucureşti: Editura Arvin Graphics, 2003.
3. Coman, Mihai (coord.) Manual de jurnalism, ed. a 3-a. Iaşi: Editura Polirom, 2009.