EDUCATIA IN FAMILIE - CEI SAPTE ANI DE ACASA 2020

Expresia „cei şapte ani de-acasă“ este folosită, în general, pentru a descrie
conduita unei persoane într-un context anume, însă, psihologii spun că educaţia din
primii ani de acasă, de care cei mici au parte în familie, defineşte în bună măsură
viitorul adult.
Pentru cei mai mulţi dintre noi, expresia „cei 7 ani de-acasă“ este sinonimă
cu un set de reguli de politeţe şi de principii de viaţă esenţiale, pe care copilul le
deprinde la o vârstă fragedă, în sânul familiei, şi care îl ajută pe adultul de mai
târziu să se integreze în viaţa socială.Un copil care are cei şapte ani de-acasă va
ajunge adultul responsabil,educat,politicos,care ştie să spună „mulţumesc“ şi care
are o conduită bună în orice situaţie,atât în societate,cât şi în viaţa particulară.
Copilul îşi însuşeşte acest set de reguli încă din fragedă pruncie,prin exemple şi
argumente clare.
Cei 7 ani de acasă reprezintă o oglindă a educaţiei pe care părinţii o oferă
copiilor în prima parte a copilăriei.
Obligaţia bunelor maniere la copii nu trebuie să fie legată de observaţii aspre
sau să fie o consecinţă a unor discuţii sau rugăminţi repetate. Copilul va mânca
corect dacă va vedea şi la părinţi supunere faţă de aceste reguli. Va veni regulat la
masă la ora fixă, dacă va vedea şi la părinţi supunere faţă de asemenea reguli.
Copilul nu trebuie bruscat, căci forţarea aduce după ea încăpăţânarea negativistă.
Dacă un copil nu vine la masă sau nu mănâncă la fel cu toată lumea, pedeapsa
psihică dă rezultate mai bune ca cea brutală. “Nu vrei să mănânci cu toată lumea!
... Mâine vei mânca singur”. Şi dispoziţia nu trebuie modificată.
Există în multe familii obiceiul ca un copil să fie depărtat de contactul cu
oameni străini. Dacă sosesc musafiri copiii sunt invitaţi să treacă în altă cameră. A
lua regulat această măsură este o greşeală. Un copil, prin contactul cu lumea
exterioară constată că există şi alte firi şi diverse obiceiuri. Părintele poate să
aprobe sau să dezaprobe, după plecarea musafirilor, în faţa copiilor gesturile sau
cele spuse de invitaţi, dar acest obicei nu este prea politicos. Copilul va lua notă de
spusele celor mari şi va completa interesul lui pentru cunoaşterea lumii. Trebuie să
exist un acord între desfăşurarea armonioasă a vieţii de familie şi obiectivele trăirii
sociale.
Desigur că se vor întreba mulţi: “Cum trebuie să se comporte părinţii ca un
copil să capete cei şapte ani de acasă?”. În mod normal, psihicul unui copil este
influenţat de condiţiile lui de viaţă şi de educaţia primită în casa părintească. Acest
psihic este dependent de dezvoltarea sistemului nervos central. Educaţia trebuie să
ducă la obţinerea treptată a dezvoltării inhibiţiei corticale, adică la reţinerea unor
manifestări negative.
 După vârsta de 3 ani copiii încep să aibă o activitate nervoasă mai activă şi
pot fi influenţaţi de procesul educaţiei şi al instruirii primite de la părinţi în casă.
Nu orice cunoştinţă sau sfat primit devine pentru copil convingătoare şi îndemn la
o comportare pozitivă. Personalitatea lui începe să se manifeste de la vârsta
denumită preşcolară. Exemplele bune din viaţa familială vor influenţa în mare
măsură comportarea lui psihică. Educaţia copilului trebuie să fie astfel orientată,
încât el, însuşindu-şi modurile de acţiune ale părinţilor, să se călăuzească după ele
în practică.
Au loc important în educarea copilului până la 10 ani au jocurile şi jucăriile.
O fetiţă are o păpuşă. Părinţii trebuie să vegheze ca fata să o întreţină în condiţii
bune, să o îngrijească. Nu trebuie să se admită stricarea jucăriilor. Ruperea şi
murdărirea lor sunt atitudini care pot obişnui copilul cu dezordinea şi lipsa de
igienă. În jocurile colective, părinţii nu trebuie să admită certurile, purtarea
nedisciplinată şi expresiile urâte între copii. Trebuie să se favorizeze jocurile în
care copilul poate avea un rol civilizat. Copiii se pot juca de-a spitalul, în care
medicul dă “Bună ziua!”, spune vorbe blânde şi încurajează pe bolnavi. Se pot juca
de-a şcoala , în care profesorul salută copii şi spune “Mulţumesc” după fiecare
răspuns.
În jocuri cu obiecte din viaţă, copiii trebuie să joace roluri de oameni a
căror purtări sunt demne de imitat. În scop educativ, părinţii pot da copiilor diverse
însărcinări casnice. Ei pot fi însărcinaţi cu procurarea de alimente casnice, în care
caz nu se vor permite nereguli sau minciuni în mânuirea banilor. O sarcină precisă
şi bine organizată place copiilor şi are valoare educativă. Se va dezvolta la ei
sentimentul datoriei, grija pentru înlăturarea greutăţilor casnice, obligaţia de a
vorbi frumos cu alţi oameni. Dacă dirijările bune sunt fructuoase, din păcate există
şi exemple proaste de care trebuie feriţi copiii. Ambianţa familială influenţează
temperamentul copilului. Dacă în casă este bună înţelegere şi veselie,
temperamentul copilului va lua un aspect calm şi de bună dispoziţie. Cu cât copilul
este mai mic, cu atât este mai influenţat de mamă. După 5 ani, tatăl trebuie prin
autoritatea lui, să intervină mai activ, copilul înregistrează în mod subconştient
toate stările lor sufleteşti. Părinţii nu trebuie să se lamenteze şi să prezinte în culori
negre greutăţile vieţii. Dacă un copil aude pe unul din părinţi cântând, prin imitare
va încerca şi el să fredoneze.
Pentru formarea “celor şapte ani de acasă” exemplele sunt mai folositoare
decât discursurile sterpe.