Dezvoltare umana

1. DEZVOLTARE UMANA Conf.univ. Hanibal DUMITRASCU VÂRSTA A TREIA

(BĂTRÂNEŢEA)Stanciu FlorentinaAnul 2Forma de invatamand: IDD
2. VÂRSTA A TREIA (BĂTRÂNEŢEA)1. Probleme demografice legate de bătrâneţe2. Aspecte
biologice, patologice şi psihosociale ale îmbătrânirii3. Probleme legate de pensionare4. Bătrânul
şi familia5. Problema morţiiProblemele bătrâneţii sunt studiate de numeroase ştiinţe: medicină,
psihologie, sociologie, demografieetc. În limba greacă cuvântul bătrân se traduce prin termenul
geron. De aici provin termeni cagerontologie – disciplina care studiază aspectele sociale,
biologice şi medicale ale îmbătrânirii saugeriatrie – ramură a medicinii care se ocupă de bolile
bătrâneţii.În cursul dezvoltării istorice a omenirii durata medie de viaţă a crescut continuu. În
epoca de piatrăera de 19 ani, în antichitatea europeană 25-30 ani, în secolele XVI-XVIII 30-35
ani, la sfârşitulsecolului al XIX-lea 40 ani. În ţara noastră în 1932 durata medie de viaţă era de 42
de ani, iar înprezent este de 70 ani. În diferite zone ale lumii există variaţii destul de mari ale
duratei medii deviaţă: în Europa occidentală este de 75-78 ani, în Etiopia sau Somalia 46
ani.Odată cu creşterea duratei medii de viaţă s-a produs şi creşterea procentajului persoanelor
vârstnice înpopulaţie. Acest fapt se datorează scăderii natalităţii şi mortalităţii la copii şi la tineri,
astfel încât totmai multe persoane ajung la vârsta bătrâneţii. Îmbătrânirea demografică are unele
consecinţe negative.Una dintre consecinţe este modificarea raportului dintre populaţia activă şi
pasivă. Un număr tot maimic de adulţi activi profesional întreţin un număr tot mai ridicat de
pensionari. Alte consecinţe suntlegate de faptul că bătrânii se îmbolnăvesc frecvent, suferă de
boli cronice, de multe ori devindependenţi de familie. Toate acestea creează probleme familiale,
medicale, economice, sociale tot maigrave. Un fenomen observat în întreaga lume este aşa
numita „supramortalitate masculină”. Duratavieţii este mai scăzută la bărbaţi. La populaţia în
vârstă de peste 85 ani numărul femeilor este deaproape de două ori mai mare decât numărul
bărbaţilor. Se pare că femeile au o mai mare vitalitatebiologică formată de-a lungul evoluţiei
istorice şi motivată de necesitatea de a avea şi a îngriji urmaşii.O altă explicaţie ar fi aceea că
bărbaţii sunt mai afectaţi de accidente de muncă, fumează mai mult,consumă mai mult alcool.
Cei care depăşesc cu mult durata medie de viaţă şi ajung la 85-90 de ani se numesc longevivi,iar
cei care ating sau depăşesc 100 de ani centenari sau supracentenari. Se apreciază că limita
maximăa vieţii este de 110-120 de ani. Pe glob există câteva zone geografice cu proporţie
ridicată de longevivicum ar fi Transcaucazia (Georgia, Azerbaidjan) sau unele părţi din munţii
Anzi. În ţara noastră cei maimulţi longevivi se găsesc în Transilvania şi Banat. Mulţi cercetători
au încercat să găseascăexplicaţiile longevităţii. Longevitatea pare a fi influenţată de numeroşi
factori: factori genetici: în familiile longevivilor au existat mai mulţi longevivi decât înfamiliile
altor persoane; factori geografici: regiunile deluroase, clima blândă, numărul mare de zile
însorite pean, puritatea apei şi aerului sunt factori care favorizează longevitatea; alimentaţia
raţională: consumul de proteine de origine animală (în special peşte),produse lactate, legume,
fructe, consumul moderat de vin, prezenţa iodului în alimentaţie;exercitarea unei munci care dă
satisfacţii. Mulţi longevivi au efectuat munci fizice în aer liber, fără unprogram sau ritm de
muncă impus (agricultori, pescari, ciobani). În aceste cazuri încetarea activităţiise produce târziu,
lent, în funcţie de dorinţa persoanei; factori psihologici şi sociali: longevitatea este favorizată de
viaţa calmă, fără problemedeosebite, toleranţa ridicată faţă de situaţiile stresante, dispoziţia
afectivă pozitivă, optimismul,
3. activitatea intelectuală exercitată raţional, relaţiile familiale şi sociale securizante,
sentimentulutilităţii, absenţa impresiei de a fi o povară pentru cei din jur (Duda, 1983). 2.
Aspecte biologice, patologice şi psihosociale ale îmbătrânirii Termenul de senescenţă înseamnă
atât „bătrâneţe” ca stare, cât şi „îmbătrânire” ca proces.Termenul de senilitate are două sensuri.
Unii îl folosesc pentru a desemna ultima fază a senescenţeisau bătrâneţii (după 85 - 90 de ani),
alţii pentru a desemna bătrâneţea patologică, însoţită de boli fizicesau / şi psihice (Nica-Udangiu,
1983, p.18, Enăchescu, 1996, p.118). Procesul de îmbătrânire nu se produce în acelaşi ritm din
punct de vedere biologic, psihologicşi social. Unii oameni din punct de vedere biologic sunt deja
bătrâni, dar social sunt „tineri”, adicăsunt sociabili, au mulţi prieteni, sunt interesaţi de ceea ce se
întâmplă în jur, sau invers. Omul poate fi caracterizat prin 4 vârste: cronologică, biologică,
psihologică şi socială. a) Vârsta cronologică este timpul scurs de la naştere până în prezent. b)
Vârsta biologică depinde de modul de funcţionare a componentelor organismului.
Procesulbiologic de îmbătrânire se desfăşoară cu viteză diferită de la un individ la altul. Nici în
cadrulorganismului unui anumit individ celulele, ţesuturile, organele nu îmbătrânesc în acelaşi
ritm. Îngeneral funcţiile solicitate raţional îmbătrânesc mai târziu. S-au făcut încercări de
însumare a unorindicatori ai îmbătrânirii biologice pentru a se stabili vârsta biologică a
individului. Scorul obţinut seraportează la scorul mediu al populaţiei cu aceeaşi vârstă
cronologică (Duda, 1983, p.89). Trebuie să deosebim îmbătrânirea normală sau fiziologică de
îmbătrânirea precoce saupatologică (Nica-Udangiu, 1983, p.18). Îmbătrânirea fiziologică este un
proces natural care seproduce treptat, prin diminuarea lentă a funcţiilor diferitelor organe şi
sisteme. Îmbătrânirea precocesau patologică este rezultatul acţiunii unor factori interni sau
externi nefavorabili: factori genetici,alimentaţia neraţională, sedentarismul, fumatul, alcoolismul,
poluarea mediului, stresul, bolile etc. Unfactor stresant foarte important este tocmai bătrâneţea:
dificultatea de a accepta modificările fizice şipsihice, ideea de a deveni dependent, necesitatea
morţii. Incapacitatea de a accepta acestea poatecontribui la apariţia nevrozelor şi involuţie sau a
tendinţelor spre suicid. Cele mai frecvente boli alebătrâneţii sunt bolile cardiovasculare, cancerul
şi bolile neuropsihice. 20% dintre persoanele care aupeste 85 de ani suferă de demenţă (Gal,
2001, p. 71 – 90). c) Vârsta psiholgică şi socială se apreciază prin modul de funcţionare al
proceselor psihice(procesele intelectuale, afectiv-motivaţionale etc.), prin calitatea relaţiilor
sociale, receptivitatea faţăde nou, varietatea intereselor. Toate acestea sunt în legătură cu starea
fiziologică a organismului îngeneral şi a sistemului nervos central, în particular. De asemenea
depind de experienţa de viaţă,situaţia materială, relaţiile familiale ale bătrânului. Din punct de
vedere psihomotor mişcările devin greoaie, mai puţin precise, timpul de reacţiescade. Activitatea
devine mai lentă, se fac mai multe greşeli, sunt necesare mai multe pauze. La mulţibătrâni se
modifică scrisul.Pe plan senzorial, scade sensibilitatea vizuală şi auditivă ceea ce poate
determina dificultăţi în relaţiileinterpersonale şi eventual reacţii psihice (accentuarea neîncrederii
în alţii). Îmbătrânirea biologică este însoţită de îmbătrânirea creierului (apar plăci senile,
diferitemodificări biochimice) ceea ce are consecinţe asupra funcţiilor intelectuale şi a capacităţii
de adaptarela mediu. Gândirea şi vorbirea devin mai lente. Fluenţa şi cantitatea ideilor scade, se
revine frecvent laaceeaşi idee. Opiniile privind evenimentele de viaţă devin mai subiective,
atitudinile sunt mai rigide.Scade capacitatea de argumentare. Cei în vârstă devin mai egocentrici,
sunt preocupaţi cu precădere deproblemele personale. Discuţiile nu au caracter general; bătrânii
vorbesc mai ales despre problemepersonale (sănătate, nemulţumiri create de copii, nepoţi).
Deteriorarea inteligenţei este mai gravă la persoanele care nu sunt obişnuite cu
muncaintelectuală. Cu cât creierul este menţinut mai activ, cu atât există şanse mai mari să
rămână în bunăstare de funcţionare până la vârste înaintate.
4. Degradarea memoriei este mai pregnantă pentru memoria de scurtă durată decât pentru cea
delungă durată. Deşi memoria de lungă durată este mai rezistentă, totuşi se fac unele
confuzii.Capacitatea de concentrare a atenţiei scade. Orientarea temporo-spaţială devine mai
greoaie. Mulţi oameni în vârstă prezintă probleme de natură emoţională. Dintre tulburările
emoţionalemai frecvente menţionăm hiperemotivitatea, labilitatea afectivă, depresia, apatia,
anxietatea. Unii auimpresia că nu sunt luaţi în seamă de cei din jur sau au idei de inutilitate. Sunt
frecvente teama demoarte, regretul pentru anii care au trecut, frustrările generate de ideea că au
fost pierdute multe ocaziiimportante. Aceste stări se accentuează după pierderea soţului sau a
cunoştinţelor de vârstă apropiată. Integrarea socială devine dificilă din cauză că mulţi oameni în
vârstă sunt irascibili, nervoşi,capricioşi, încăpăţânaţi, negativişti în conversaţii. Bineînţeles există
şi persoane în vârstă care rămânactive, cooperante, bine adaptate social. Am arătat că la femei, la
sfârşitul perioadei adulte, menopauza produce modificări organice şipsihice. La bărbaţi
andropauza poate fi însoţită de modificări psihocomportamentale. Aceasta are locîntre 55-65 de
ani, uneori chiar după 70 de ani. Instalarea andropauzei se produce mai lent şi mai puţindramatic
decât la femei. În această perioadă începe involuţia activităţii sexuale care poate fiacompaniată
de intensificarea dorinţei sexuale, tulburări psihice cum ar fi cefaleea, astenia,
insomnia,modificări emoţionale, reducerea randamentului intelectual, modificarea intereselor şi a
relaţiilorinterpersonale (Enăchescu, 1996, p.117). 3. Probleme legate de pensionare Adulţii tineri
nu se prea gândesc la problema pensionării. Preocupările privind pensionareaapar în perioada
premergătoare pensionării (45-55 ani la femei şi 50-60 ani la bărbaţi). Se întâlnesctrei atitudini
mai frecvente faţă de apropiata pensionare: atitudine optimistă: pensionarea va aduce repausul
meritat, posibilităţi de distracţie, deîngrijire a sănătăţii, de realizare a unor proiecte amânate etc.;
atitudine pesimistă: pensionarea e privită ca o „catastrofă” care aduce devalorizarea,plictiseala,
bolile etc.; atitudine senină, calmă, de acceptare a aspectelor pozitive şi negative ale vieţii care
vaurma. (Bergogne, Borel-Dupland, după Nica-Udangiu, 1983, p. 62; Gal, 2001, p. 91). În
perioada imediat următoare pensionării se produc modificări importante în modul de
viaţă.Psihologii (Havighurst, după Duda, 1983, p. 162) descriu trei etape prin care trece
persoanapensionată: 1. în perioada care urmează imediat după pensionare omul are un sentiment
de frustrare şi ostare de insecuritate. Este o perioadă de stres care favorizează apariţia tulburărilor
nevrotice şipsihosomatice; 2. urmează faza de nelinişte şi căutare a unui nou rol psihologic şi
social. Această fază dureazăaproximativ 6-12 luni; 3. individul acceptă rolul de pensionar (faza
de stabilizare). Atitudinea faţă de pensionare şi eventualele reacţii psihosomatice care pot urma
depind depersonalitatea individului, de sexul său, profesia pe care a avut-o şi mediul urban sau
rural în carelocuieşte. Bărbaţii suportă mai greu pensionarea. În cazul lor se produce o mai
accentuată schimbare apoziţiei sociale, diminuarea prestigiului este suportată greu, mai ales de
cei care au ocupat funcţii deconducere. Cei care sunt sănătoşi fizic şi ar fi dorit să îşi continue
activitatea se simt frustraţi, inutili,respinşi de societate. Nu ştiu cu ce să îşi umple timpul liber, nu
îşi găsesc locul acasă, ceea ce poate săcreeze şi conflicte familiale. Mulţi bărbaţi reacţionează
prin stări de depresie, apatie, sau anxietate,iritabilitate, ceea ce afectează starea lor de sănătate şi
determină o mortalitate mai mare în primii 5 anidupă pensionare. Femeile îşi continuă activitatea
casnică şi după pensionare. La ele sentimentul inutilităţii,frustrării este mult mai redus, mai ales
dacă se implică şi în îngrijirea nepoţilor. La femei tulburărilepsihosomatice de după pensionare
sunt mult mai reduse.
5. În ceea ce priveşte profesia muncitorii necalificaţi şi cei cu o calificare inferioară acceptă
maiuşor pensionarea. Personalul cu studii medii se adaptează mai greu. Personalul cu o
calificaresuperioară are cele mai mari greutăţi de adaptare (Duda, 1983, p.165). Dar şi la acest
nivel se pot facediferenţieri. Cei care au avut o activitate limitată numai la obligaţiile
profesionale se adaptează maigreu la întreruperea activităţii profesionale decât cei care au avut şi
preocupări extraprofesionale(creaţie ştiinţifică, artistică etc.) (Nica-Udangiu, 1983, p. 63). Aceste
diferenţe legate de profesie se pot explica probabil şi prin reducerea / menţinereacapacităţii de
muncă în funcţie de tipul muncii. În cazul muncii fizice capacitatea de muncă începe săscadă pe
la 40 de ani, capacitatea de a asuma responsabilităţi sociale începe să regreseze în jurulvârstei de
60 de ani, posibilitatea de a efectua munci intelectuale se menţine până la 70 de ani sau şimai
mult (E. Grepsi după Duda, 1983, p. 14). În mediul rural şocul pensionării se resimte mai puţin
decât în mediul urban pentru că cei carese pensionează au posibilitatea să lucreze în continuare
în gospodărie, dacă le permite sănătatea. Mulţi psihologi consideră că vârsta cronologică fixă
utilizată drept criteriu de pensionare estenecorespunzătoare. Mulţi bătrâni sunt capabili de muncă
şi după 65-70 de ani, drept ca dovadă: mulţipensionari se reangajează, lucrează în particular,
pleacă să lucreze în străinătate. Este adevărat că mulţi oameni de vârsta a treia prezintă
particularităţi fizice, intelectuale,afectiv-motivaţionale care aparent îi defavorizează în raport cu
cei tineri, dar în acelaşi timp aunumeroase însuşiri care compensează aceste deficienţe. Dintre
acestea amintim experienţa acumulatăde-a lungul anilor, seriozitatea, sentimentul
responsabilităţii pentru ceea ce fac. Chiar dacă lucreazămai lent, cei mai în vârstă lucrează cu o
precizie mai mare, fac mai puţine greşeli deoarece verifică demai multe ori ceea ce au făcut. La
bătrâni sunt mai reduse fluctuaţia în muncă, absenteismul,accidentele de muncă decât la tineri
deoarece sunt mai conştiincioşi şi mai prudenţi (Nica-Udangiu,1983, p. 62).Modificările psihice
şi somatice de după pensionare sunt mai accentuate la cei care nu au dorit să sepensioneze. La
aceştia pensionarea accelerează procesul de îmbătrânire. 4. Bătrânul şi familia Poziţia bătrânului
în familie diferă de la o societate la alta, de la o etapă istorică la alta. Înunele societăţi bătrânii
erau consideraţi o povară pentru familie şi societate. Astfel eschimoşiipărăseau bătrânii printre
gheţuri şi zăpezi unde erau omorâţi de fiarele sălbatice. Unele popoarerăzboinice dispreţuiau
moartea prin bătrâneţe şi de aceea îi lăsau pe bătrânii consideraţi inutili sămoară sau să se
sinucidă. În multe societăţi antice (ex. Grecia) bătrânii erau respectaţi şi sfatulbătrânilor avea un
rol important în conducerea comunităţii (Şchiopu, Verza, 1995, p. 328). În ţara noastră, ca şi în
alte ţări, poziţia vârstnicilor în familie s-a modificat în ultimele decenii.Dintre modificările mai
importante menţionăm: oamenii de vârsta a treia în majoritatea familiilor au venituri reduse în
raport cu adulţiidin familie; deşi vârstnicii au mai multă experienţă de viaţă, tinerii au mai multe
cunoştinţenecesare pentru adaptarea la condiţiile actuale de viaţă. Din această cauză nu bătrânii
iau deciziileimportante pentru familie (de multe ori nici nu sunt consultaţi în astfel de situaţii). Ei
nu mai au rolulde conducător al familiei. În ceea ce priveşte modul în care locuiesc bătrânii
întâlnim diferite situaţii care creeazăprobleme psihosociale diferite. 1. Bătrânii care locuiesc cu
soţul / soţia În multe familii relaţiile dintre soţii în vârstă sunt foarte strânse. Ei au atitudini,
păreri aproapeidentice în majoritatea problemelor. În aceste familii decesul unuia dintre soţi
afectează foarte gravechilibrul psihic şi fizic al celuilalt ducând de multe ori la decesul acestuia
în primii doi ani de ladeces. În aproximativ 67% din cazuri soţul moare primul. Femeile suportă
ceva mai bine decesulpartenerului decât bărbaţii. Bineînţeles sunt şi familii în vârstă în care
conflictele dintre soţi sunt frecvente. Acestea pot ficonflicte vechi sau conflicte apărute în anii
bătrâneţii datorită modificărilor care s-au produs în situaţia
6. familială: plecarea copiilor, probleme materiale, creşterea timpului petrecut împreună,
modificările depersonalitate datorate vârstei (Duda, 1983, p. 186). 2. În unele familii bătrânul /
bătrânii locuiesc cu copiii sau cu alte rude. Această situaţie poatesă fie în favoarea familiei şi a
bătrânului. Bătrânii, dacă sunt destul de sănătoşi, pot îndeplini anumiteactivităţi casnice, pot
supraveghea nepoţii sau strănepoţii. În acest fel îi ajută pe cei mai tineri şi sesimt şi ei utili,
sentiment care are un rol foarte important în menţinerea echilibrului psihic. Totuşi, în familiile în
care locuiesc mai multe generaţii pot să apară probleme grave caretrebuie să fie privite atât din
punctul de vedere al bătrânilor, cât şi din cel al persoanelor care îiîngrijesc. După o anumită
vârstă adaptabilitatea socială diminuează. Deşi cei în vârstă doresc să fieîmpreună cu familia,
simt nevoia afecţiunii, îngrijirii, compasiunii, comunicării cu cei din jur, princomportamentul lor
ei creează situaţii tensionate sau conflictuale (sunt irascibili, încăpăţânaţi, rigizi).Adulţii de multe
ori sunt suprasolicitaţi şi nu au energia psihică necesară pentru a face faţă acestorconflicte.
Oamenii de vârsta a treia, chiar dacă sunt relativ sănătoşi, pot avea probleme legate dedeplasare,
autoservire şi trebuie să fie ajutaţi (sau chiar supravegheaţi) de cineva. Bolilecronice pot crea
probleme materiale (costul consultaţiilor, medicamentelor) şi probleme privindîngrijirea. Din
aceste cauze adulţii pot avea greutăţi în îndeplinirea obligaţiilor de la serviciu cât şi înactivităţile
de îngrijire, educare a copiilor. Uneori relaţiile dintre vârstnici şi familie devin deosebit de
tensionate ajungându-se laneglijarea sau chiar maltratarea acestuia (Gal, 2001, p.101). 3. Unele
persoane în vârstă locuiesc singure. Situaţia lor devine deosebit de grea mai ales dupăce apar
probleme legate de sănătatea fizică sau psihică, şi implicit probleme de autoservire. În
ţărileoccidentale se consideră că şi în aceste situaţii este în interesul bătrânului să fie îngrijit la
domiciliu,până când este posibil. Cei care se pot deplasa pot fi îngrijiţi în timpul zilei la centre de
zi, cluburisociale unde se pune accent pe terapia socială şi ocupaţională. Autorităţile locale,
asistenţii sociali şiorganizaţiile de voluntari asigură bătrânilor care locuiesc singuri unele servicii
la domiciliu: efectuareacumpărăturilor, spălat, curăţenie, îngrijiri medicale ş.a. (Gelder, Gath,
Mayou, 1994, p. 476). 4. Dacă o persoană în vârstă care locuieşte singură nu mai poate fi
îngrijită la domiciliu saudacă familia este depăşită de probleme, aceasta poate fi internată într-o
instituţie. Soluţia esteacceptabilă în ţările în care aceste instituţii oferă condiţii bune de îngrijire.
Ea este preferată de multefamilii din SUA, deoarece permite adulţilor să îşi îndeplinească
obligaţiile profesionale, sociale,educative (în Europa occidentală este mai puţin agreată). Unii
bătrâni mai sănătoşi, activi, energici seimplică în activităţile gospodăreşti ale instituţiei, stabilesc
relaţii sociale cu ceilalţi instituţionalizaţi,cu personalul de îngrijire sau chiar cu cei din exteriorul
instituţiei şi se adaptează destul de bine noilorcondiţii de viaţă. Pentru alţii, instituţionalizarea are
multe consecinţe negative ca de exemplu restrângerea sfereipreocupărilor şi responsabilităţilor,
slăbirea relaţiilor interpersonale. Bătrânii devin pasivi,dezinteresaţi, apato-abulici (lipsa voinţei,
iniţiativei), fenomen care se numeşte hospitalism: ei staumult în pat, nu fac nimic, nu se mai
interesează de nimic – ca şi copiii mici din orfelinate. În acestecondiţii deteriorarea mintală se
accelerează (Gal, 2001, p. 96). 5. Problematica morţii Cei tineri se gândesc rar la moarte. Cei în
vârstă, chiar şi cei sănătoşi, se gândesc mai frecventla această problemă. Ideea morţii,
dificultatea de a accepta necesitatea morţii este un factorpsihotraumatizant important. Moartea
naturală, prin epuizarea totală a organismului foarte înaintat în vârstă, survine extremde rar,
pentru că în timpul vieţii, mai repede sau mai târziu, intervin bolile care provoacă decesul(Duda,
1983, p.79). Boala despre care bolnavul ştie că este incurabilă este însoţită de o suferinţă psiho-
afectivăintensă, resimţită nu numai de bolnav ci şi de anturajul acestuia. Bolnavul îşi pune
întrebări privindcauzele bolii, caută vinovaţii pentru îmbolnăvire, îşi pune problema „de ce
tocmai eu m-amîmbolnăvit?”
7. Medicul psihiatru Elizabeth Kübler Ross (după Gal, 2001, p.110) a intervievat aproximativ200
persoane dintr-un spital din Chicago, care ştiau că vor muri în curând. Ea a ajuns la concluzia
căaceşti bolnavi trec prin 5 faze: 1) Prima reacţie, după ce pacientul află că boala este fatală, este
negarea (refuzul realităţii) –care este un mecanism de apărare al Eului în faţa anxietăţii. Pacientul
(inconştient) refuză să accepteperspectiva morţii şi un timp se comportă ca şi cum nu şi-ar da
seama de gravitatea bolii.2) După un timp pacientul, sub presiunea realităţii, conştientizează
gravitatea bolii. El este cuprins deagitaţie, furie care poate fi exteriorizată sau ascunsă. Furia nu
poate fi orientată spre cauza bolii, carerămâne necunoscută de cele mai multe ori. Agresivitatea
va fi orientată spre cei din anturajulbolnavului (medici,asistente, rude) şi va fi motivată de
diferite pretexte (ex. nu a fost îngrijit sau ajutatcorespunzător). Pentru menţinerea echilibrului
psihic este importantă exprimarea acestor stări afective.În această fază bolnavul utilizează un alt
mecanism de apărare a Eului: deplasarea. 3) În a treia fază ideea de a fi bolnav este acceptată, dar
este negată apropierea morţii. Începe„târguiala” cu medicul, cu sine însuşi, cu soarta. Bolnavul
încearcă să se convingă că poate s-a făcut ogreşeală, poate s-a înşelat medicul, poate mai există o
soluţie, poate se va inventa în curând un noumedicament. El apelează la tratamente alternative,
face încercări disperate de a găsi alte soluţii. 4) După pierderea acestor speranţe bolnavul devine
depresiv. Depresia se datorează pierderiiiminente a familiei, prietenilor, viitorului propriu. 5) În
ultima fază bolnavul acceptă situaţia, se resemnează, are loc o „împăcare” cu soarta. Aceasta este
o schemă generală, în realitate fazele nu au loc întotdeauna în aceeaşi ordine şiunele pot să nu fie
trăite de loc. În afara depresiei menţionate anterior, o altă reacţie foarte frecventă este anxietatea.
Anxietateapoate fi în legătură cu teama de a deveni dependent de cei din jur, de a fi o povară
pentru ceilalţi, grijapentru cei care rămân după decesul său, teama de suferinţă şi de moarte.
Anxietatea poate fi însoţită desentimente de culpabilitate faţă de cei cărora bolnavul le va
produce greutăţi şi de regrete pentruocaziile, posibilităţile pierdute în timpul vieţii. Cei care
lucrează cu bolnavi incurabili cât şi membrii familiei îşi pun întrebarea dacă este maibine să i se
spună bolnavului de ce boală suferă sau nu. Dacă pacientul nu arată vreo dorinţă de a i seoferi
informaţii despre boală şi apropierea morţii, este mai bine să nu i se spună. Dacă cere să i
sespună, atunci evitarea subiectului îl va face să îşi piardă încrederea în cei din jur – deci e mai
bine să ise spună. Dar chiar dacă bolnavului i se spune adevărul, e foarte important să nu i se
spună că nu semai poate face nimic. Speranţa are un rol foarte important în lupta cu boala. În
ultimii ani s-a pus de multe ori problema eutanasiei. Eutanasia este provocarea unei
morţinedureroase unui bolnav incurabil pentru a-i curma suferinţa îndelungată şi grea (DEX).
Cuvântulprovine din cuvintele greceşti eu = bine, thanatos = moarte. Apelul la eutanasie poate
avea mai multe cauze: suferinţele fizice majore; depresia şi anxietatea foarte accentuată;
incapacitatea bolnavului de a se suporta pe sine în situaţia de boală; conştiinţa degradării
biologice, psihologice şi sociale; conştiinţa inutilităţii vieţii care a devenit o povară atât pentru
bolnav cât şi pentru ceidin jur. Există trei obiecţii importante împotriva eutanasiei: -de natură
religioasă: numai Dumnezeu are dreptul să ia viaţa omului; -posibilitatea de a se realiza abuzuri
(de a fi omorâţi în numele eutanasiei bolnavi care ar fidorit să mai trăiască); -diagnosticul şi mai
ales prognosticul nu sunt sigure. Uneori şi în cazuri aparent incurabilebolnavul se poate vindeca
sau poate supravieţui mai mult decât au prevăzut medicii.
8. Ca parte componenta a sistemului de protectie sociala, asistenta sociala asigura prevenirea,
limitareasau inlaturarea efectelor temporare sau permanente, ale unor situatii care pot genera
marginalizareasau excluderea sociala a unor persoane.Asistenta sociala este in responsabilitatea
institutiilor publicespecializate ale autoritatilor publice centrale sau locale si a organizatiilor
societatii civile.Serviciile speciale vizeaza mentinerea, refacerea si dezvoltarea capacitatilor
individuale pentrudepasirea unei situatii de nevoie, cronica sau de urgenta. Aceste servicii sunt
acordate persoanelorcare se afla in imposibilitatea de a desfasura activitatile vietii normale,
temporar sau sau definitive,cauzate de afectiuni fizice, psihice sau senzoriale. Serviciile sociale
sunt prestate la domiciliulpersoanelor varstnice sau in institutii/unitati specializate in asistenta
persoanelor cu nevoi speciale.Prin lege sunt precizate persoanele care au dreptul la asistenta
sociala. Intre acestea se regasesc sipersoanele varstnice. Tot de lege sunt precizate conditiile pe
care trebuie sa le indeplineascapersonalul din sistemul de asistenta sociala ( pregatire, calificare,
competente, responsabilitati siatributii specifice domeniului de activitate). Principalele obiective
pe care le poate aduce o institutie de ocrotire persoanei varstnice sunt: - oferirea conditiilor de
ingrijire care sa respecte identitatea, integritatea si demnitatea persoanei varstnice; - mentinerea
sau ameliorarea capacitatilor fizice si intelectuale ale persoanei vartnice; - stimularea participarii
persoanelor varstnice la viata sociala; - facilitatea si incurajarea legaturilor interumane, inclusiv
cu familiile persoanelor varstnice; - supravegherea si ingrijirea medicala; - prevenirea si tratarea
consecintelor legate de procesul de imbatranire.Notiunea de ’’ ingrijire’’ este adecvata pentru
unitatile de asistenta sociala. O parte dintre asistatisunt ’’ doar batrani’’ insa unii sunt infirmi,
imobilizati la pat, cu boli grave in evolutie. Toti suferaadesea de izolare, de abandon sau
semiabandon, de carente afective, de pierderea autonomiei, atonusului vital, de neputinte fizice,
de deficiente de memorie care trebuie attenuate si limitate inevolutie. Tratamentul de cele mai
multe ori nu este medicamentos, deoarece imbatranirea nu poatefi prevenita, ci psihologic,
ajutand batranul sa invinga sau sa suporte neputintele.Asistentii sociali se ocupa de organizarea
vietii celor asistati, indeosebi de intocmirea programelorculturale, instructive, recreative care au
efecte curative si chiar profilactice. Important este ca echipasa aiba calitati morale, fara de care
activitatea ei in favoarea varstnicului este de neconceput pornindde la idea lui I. Simeone ”
singura prevenire valabila a senescentei este redarea demnitatii omuluicare imbatranesti’’.
9. Bibliografie:Bogdan-Tucicov, A., Chelcea, S., Golu, M., Golu, P., Mamali, C., Panzaru, P.,
(1981), Dicţionar depsihologie socială, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, BucureştiCaldarariu,
G. -Stadiile dezvoltarii umane, Universitatea ’’EftimieMurgu’’, Resita, 2001;Gal, Denizia,
Asistenta Sociala a Persoanelor Varstnice, Editura Todesco, Cluj Napoca,2003;Gal, D., (2001),
Dezvoltarea umană şi îmbătrânirea, Presa Universitară Clujeană, Cluj-NapocaMarshall, Mary,
Asistenta Sociala pentru Batrani, Editura Alternative, 1993;Nica-Udangiu Şt., Nica-Udangiu L.,
(1983), Nevrozele la vârsta înaintată, Editura AcademieiRepublicii Socialiste România,
BucureştiŞchiopu U., Verza E., (1995), Psihologia vârstelor. Ciclurile vieţii, Editura didactică şi
pedagogică,Bucureşti.http://www.scribd.com/doc/44154190/29/Probleme-demografice-legate-
de-b%C4%83trane%C5%A3ewww.google.rohttp://www.psychologies.ro/Dezvoltare-
personala/Batranetea-poate-fi-o-perioada-extraordinara-1353555http://www.slideshare.net/
ingrideszatmari/psihologia-adolescentuluiwww.wikipedia.org