Universitatea de Stat din Moldova

Departamentul psihologic
Studii Licenţă

Demers diagnostic
Tema: “Stima de sine la adolescenţi”

Autor: Proca Ana, studentă anul III

Specialitatea: Psihopedagogie, F/R.
Coordonator: Platon Carolina

Chişinău 2018
 Cuprins:
Introducere
Capitolul 1. Abordări teoretice ale stimei de sine la adolescenţi…………………..
1.1 Definiiţii………………………………………………………………………..
1.2 Clasificări, tipologii ale stimei de sine la adolescenţi………………………….
1.3 Concluzii……………………………………………………………………….
Capitolul 2. Psihodiagnoza stimei de sine la adolescenţi…………………………..
2.1. Designul demersului diagnostic al stime de sine la adolescenţi……………….
2.2. Rezultatele stimei de sine la adolescenţi………………………………………
2.3. Concluzii ………………………………………………………………………
Concluzii generale şi recomandări……………………………………………….
Bibliografie………………………………………………………………………...
Introducere
Problema dezvoltării stimei de sine la vârsta adolescentă este actuală și semnificativă pentru
știința psihologică contemporană. Adolescenţa este un subiect privilegiat şi controversat al
psihologilor, care generează opinii şi discuţii contradictorii. Unii o consideră „vârsta ingrată”,
alţii, dimpotrivă, o numesc „vârsta de aur”; pentru unii, ea este „vârsta crizelor, anxietăţii,
nesiguranţei, insatisfacţiei”, în timp ce pentru alţii este „vârsta marilor elanuri”; este „vârsta
contestaţiei, marginalităţii şi subculturii”, dar şi ,,vârsta integrării sociale”; este „vârsta dramei,
cu tot ceea ce are ea ca strălucire, dar şi ca artificiu”, consideră unii, alții susțin că este „vârsta
participării la progresul social”; cei mai mulţi o consideră ca fiind, în totalitate, o „problemă
moral-psihologică”, dar sunt şi unii care cred că este aproape în exclusivitate o „problemă
socială”. Paradoxal sau nu, dar și unii, şi alţii au dreptate. Diversitatea opiniilor referitoare la
adolescenţă derivă din complexitatea acestei etape din viaţa omului, cu o dinamică excepţională
în timp, cu determinări şi condiţionări multiple, dar şi din poziţia oarecum incertă pe care o
ocupă adolescentul în sistemul perioadelor evolutive ale vieţii. Adolescenţa este etapa cea mai
dinamică a dezvoltării umane, care excelează prin multitudinea, diversitatea şi complexitatea
modificărilor la care este supus organismul. Acesta se transformă din punct de vedere fizic, prin
creşterea diferitor segmente, aparate, părți ale organismului; din punct de vedere psihic, apar şi
intră în funcţiune unele capacităţi intelectuale, afective, volitive, motivaţionale, aptitudinale,
atitudinal-caracteriale; din punct de vedere social, sporește gradul de implicare şi realizare
socială, în afara unor diferenţe strict individuale (unii tineri devin mai „rapid” adolescenţi, la alţii
însă întâlnim o adolescenţă ,,prelungită”, uneori cu mult peste limitele normale; la unii ea este
relativ calmă, liniştită, în timp ce la alţii este extrem de furtunoasă). Dezvoltarea psihică şi
formarea personalităţii este, bineînţeles, determinată nu atât de procesele de maturizare
biologică, cât de situaţia socială nouă de dezvoltare a adolescenţilor. La această vârstă se rezolvă
problema autodeterminării sociale şi personale, care reprezintă atât o detaşare, cât şi o apropiere
de lumea adulţilor prin alegerea propriului loc şi rol în viaţă. Acest proces stimulează dezvoltarea
unor noi interese, aptitudini, a elementelor integrative ale conştiinţei, care constituie concepţia
despre lume şi societate etc. Unul dintre cele mai importante procese la vârstă adolescenţei este
constituirea conştiinţei de sine. Schimbările survenite în situaţia socială de dezvoltare, noile
roluri şi relaţii necesită intensificarea autocontrolului şi autoreglării. Această necesitate îi face pe
adolescenţi să se concentreze asupra lumii interioare. Ca urmare, începe „descoperirea” „Eu”-
lui, considerată de 70 psihologi drept una dintre cele mai importante realizări ale adolescenţei.
Lumea interioară, propriile trăiri emoţionale, gânduri, capacităţi devin, pentru adolescent,
principala realitate, pe când realitatea fizică obține semnificaţia unui fundal pe care, în această
perioadă, se desfăşoară experienţa subiectivă a personalităţii. Are loc dezvoltarea sensibilităţii
faţă de problemele psihologice, interioare. Criteriile de percepţie şi apreciere a oamenilor sunt
preponderent de ordin psihologic. Caracterizând o persoană, adolescentul se referă, în primul
rând, la astfel de trăsături, ca intelectul, calităţile emoţionale, volitive, aptitudinile, atitudinea faţă
de muncă. Aceste criterii se manifestă şi în autoapreciere. În cadrul autoaprecierii se observă şi o
tendinţă pronunţată de a accentua unicitatea, deosebirea de toţi ceilalţi oameni
Scopul cercetării: studierea stimei de sine la vârsta adolescentă și identificarea factorilor
determinanţi ai dezvoltării ei.
Obiective: construirea unui probe standardizate autohtone de evaluare a personalităţii, probă
care să evalueze atât stima de sine normală cât şi dimensiunile accentuate ale acesteia.
Metode: In construcţia chestionarului Stima de sine am plecat de la modelul stimei de sine
propus de Rosenberg in 1979, demonstrînd stima de sine normală definită de acesta şi masurată
cu ajutorul chestionarul său.
. Scorurile mici indică persoanele modeste, reţinute, ezitante şi prudente, cele care se simt
confortabil in clasa de mijloc şi nu îşi asumă riscuri pentru a se ridica deasupra altora. Nu au
mare incredere in propria opinie, tind să se justifice după un eşec şi se simt respinse dacă sunt
criticate în domeniile in care se consideră competente. Se identifică cu omul de rând şi au o bună
capacitate de adaptare la interlocutori. Scorurile mari descriu persoane cu o părere pozitivă
despre sine, cu expectanţe inalte de sine, persoane care îşi asumă riscuri, caută să işi depăşească
limitele. Eşecurile nu lasă urme emoţionale, reacţionează bine la critică şi nu caută să se justifice
după un eşec, ci perseverează. Nu se compară prea mult cu alţii, sunt hotărâte in deciziile pe care
le iau şi sunt, în general mai sociabile.

Capitolul 1. Abordări teoretice ale stimei de sine la adolescenţi

1.1. Definiţii
Stima de sine reprezintă componenta evaluativă a sinelui1 şi se referă la trăirea afectivă, emoţiile
pe care le încearcă persoana atunci când se referă la propria persoană (Constantin, 2004). Stima
de sine reprezintă o evaluare pe care o facem despre noi înşine şi care poate avea diferite forme
(globale sau multidimensionale, de stare sau dispoziţionale, personale sau colective). De
exemplu Rosenberg (1979) face distincţia dintre stimă de sine ridicată (pozitivă) şi stimă de sine
scăzută (negativă). Lutanen şi Crocker, în 1992, vorbesc de stimă de sine personală - cu trimitere
la evaluarea subiectivă a atributelor care îi sunt proprii, specifice individului şi stimă de sine
colectivă - cu trimitere la judecăţi de valoare asupra caracteristicilor grupului sau grupurilor cu
care persoana se identifică. Pornind de la "Scala stimei de sine " a lui Rosenberg, Heatherton şi
Polivy construiesc în 1991, un instrument pentru a măsura stima de sine generală sau ca
„trăsătură” şi stima de sine ca „stare” sau momentană. Cei mai mulţi psihologi definesc stima de
sine ca fiind evaluarea globală a valorii proprii in calitate de persoană. Este vorba de evaluarea
pe care o persoana o face cu privire la propria sa valoare, cu alte cuvinte, asupra gradului de
mulţumire faţă de propria persoană. (Harter, 1998). Stima de sine poate fi definită şi ca
tonalitatea afectivă a reprezentării conceptului de sine. (Tap, 1998). Rosenberg (1979) defineşte
stima de sine ca o sinteză cognitivă şi afectivă complexă. El consideră că stima de sine dictează
atitudinea mai mult sau mai puţin bună a individului faţă de propria persoană. Baumeister (1998)
defineşte stima de sine folosind termeni sinonimi ca: mândrie, egoism, aroganţă, narcisism, un
fel de superioritate. După W. James (1998), stima de sine reprezintă rezultatul raportului dintre
succesul unor acţiuni şi aspiraţiile individului cu privire la întreprinderea acelei acţiuni. ″Dacă
reducem aspiraţiile la zero vom avea universul la picioare.″ O persoană va avea o stimă de sine
ridicată in măsura in care succesele sale sunt egale sau superioare aspiraţiilor. Şi invers, dacă
aspiraţiile depăşesc reuşitele, stima de sine va avea un nivel scăzut. In acelaşi timp, dacă un
individ nu cunoaşte succesul intr-un domeniu care nu are o importanţă foarte mare pentru el,
stima sa de sine nu va avea de suferit (Tap, 1998). W. James mai defineşte stima de sine ca fiind
conştiinţa valorii de sine. ″ Suntem stăpâni pe satisfacţia noastră interioară şi minimalizăm ceea
ce nu depinde de noi.″ ( W. James apud M. Bolognini şi Y. Preteur, 1998, pag. 65). El consideră
stima de sine ca fiind conştiinţă de sine cu valenţe afective de o intensitate/tonalitate medie.
Putem fi mulţumiţi/satisfăcuţi de felul cum suntem sau enervaţi de propria persoană.
Sentimentele de mulţumire sau de dezgust faţă de sine sunt în mod normal provocate de succese,
de dorinţe împlinite, de poziţia bună sau recunoaşterea pe care o avem in societate. În cultura
iudeo-creştină stima de sine ridicată apare constant asociată cu egoismul şi culpabilitatea. În
psihanaliză stima de sine este considerată a se dezvolta prin interiorizarea imaginilor parentale şi
identificarea cu acestea, ea fiind deseori asociată cu sentimentul de culpabilitate. Mecanismele
de apărare prezentate in teoria psihanalitică sunt considerate a avea drept scop evitarea pierderii/
scăderii exagerate a stima de sine şi apariţia panicii traumatice. Stima de sine navighează intre
Supraeu, care interiorizează normele societăţii şi Eul care se autoamăgeşte pentru a se proteja.
Din punct de vedere sociologic stima de sine apare ca un construct social uneori fiind confundată
in evoluţia sa cu dezvoltarea conştiinţei morale. Stima de sine acţionează la nivelul psihicului
prin procesele de identificare, interiorizare şi adaptare (Tap, 1998). Ch. Cooley (1998) avansează
o ipoteză conform căreia stima de sine este o construcţie socială. Evaluarea propriei persoane
este dirijată de interacţiunile sociale şi lingvistice cu cei din jur, începând incă din copilărie. Cei
din jur reprezintă o ″oglindă socială″ in care persoana se priveşte pentru a-şi face o idee despre
părerea altora cu privire la el. Această părere, odată aflată, va fi rapid incorporată in percepţia sa
de sine. Stima noastră de sine creşte in măsura in care cei din jur au o părere cât mai bună despre
noi. Şi invers, dacă ceilalţi nu au o părere cât mai bună despre noi, vom integra opinia lor
negativă şi vom dezvolta o stimă de sine scăzută. O persoană cu o stimă de sine echilibrată va
avea un mod stabil de a gândi despre sine şi nu va risca a fi destabilizat de aprobări sau de critici.
Modelul construit de Cooley (impreună cu M. Mead) conform căruia o atitudine pozitivă din
partea celor din jur este un determinant important pentru stima de sine a fost validat prin
cercetări empirice. La acestă opinie se aliază şi Codol (apud Tap, 1998) care susţine că stima de
sine este elaborată social plecând de la evaluările făcute de cei din jur, evaluări şi pe care
individul le interiorizează. Valorizarea propriei persoane are la bază percepţia individului asupra
evaluărilor pe care le primeşte de la cei din jur.

1.2. Clasificări, tipologii ale stimei de sine la adolescenţi

Descoperirea lumii interioare este un eveniment îmbucurător pentru adolescenţi, dar, în acelaşi
timp, plin de nelinişti şi trăiri dramatice. Ca urmare a faptului că adolescentul se consideră unic,
irepetabil, apare sentimentul singurătăţii. La această vârstă, imaginea „Eu”- lui este confuză,
nedefinită şi nesistematizată, ceea ce duce la nelinişte şi la senzaţia unui gol interior ce trebuie
lichidat. Acest lucru îi determină pe adolescenţi să caute febril asemănări cu semenii şi să-şi
demonstreze apartenenţa la grup, fapt care, de obicei, se materializează în apariţia unui stereotip
de grup: modă, jargon, ocupaţii în timpul liber etc.
Pe de altă parte, apare o acută necesitate de intimitate, care le-ar permite să-şi exprime propriul
„Eu” şi, în acelaşi timp, să pătrundă în lumea interioară a altuia. Toate aceste căutări, noile
atitudini faţă de sine şi faţă de alţii duc la integritatea imaginii „Eu”- lui, la constituirea unor
structuri stabile ale conştiinţei de sine. Imaginea de sine („eul”) include mai multe componente:
1. „Eul” real, care este rezultatul experienţelor proprii şi care cuprinde: „Eul” fizic – acesta se
referă la aspectul exterior şi la acceptarea propriului corp, adică la ceea ce crede adolescentul
despre corpul lui şi la cât de confortabil se simte în el. „Eul” cognitiv include gândurile şi
judecăţile, conţinuturile informaţionale despre sine şi despre lume, modul în care operează cu
acestea. În adolescenţă, imaginea „Eu”- lui şi respectul față de sine depind, în primul rând, de
succesul activităţii şi de caracterul interacţiunilor cu cei de jur. „Eul” emoţional cuprinde
totalitatea sentimentelor şi emoţiilor faţă de sine, lume şi viitor. O achiziţie semnificativă o
constituie descoperirea lumii interioare proprii. „Eul” social este acea dimensiune a
personalităţii pe care adolescentul este dispus să o expună lumii, adică se referă la modul în care
se comportă el în societate. „Eul” adolescentului fiind încă nedeterminat, confuz, deseori este
trăit ca o nelinişte neclară sau ca senzaţia unui gol intern care trebuie împlut cu ceva. „Eul”
spiritual reflectă valorile adolescentului. Descoperindu-se pe sine, descoperind lumea şi pe alţii,
adolescentul îşi formează idei şi sisteme personale, pe care le transformă în criterii apreciative,
valorizatoare. 2. „Eul” viitor ţine de modul în care adolescentul îşi percepe potenţialul de
dezvoltare personală şi include: „Eul” dorit este cine ar fi vrut să devină în realitate; „Eul”
temut implică posibilele dimensiuni neplăcute de care îi este teamă să le dezvolte în timp (de
exemplu: ghinionist, ratat, alcoolic). „Eul” ideal este ceea ce şi-ar fi dorit să fie; în acelaşi timp,
este conştient de faptul că nu dispune de resursele reale necesare ca să ajungă acolo unde dorește.
E. Erikson consideră că adolescenţa este perioada în care tânărul pendulează între două
extremităţi: identitate clară sau roluri confuze. Așadar, adolescentul, capabil să facă
generalizări, trebuie să adune tot ce ştie despre sine (ca elev, fecior, sportiv, prieten etc.) într-un
tot, să conştientizeze, să stabilească relaţii cu trecutul şi să proiecteze viitorul. Dacă adolescentul
face faţă acestei sarcini de identificare psihosocială, va avea senzaţia clară despre cine este, unde
se află, încotro se îndreaptă. Dobândirea identităţii în adolescenţă, după E. Erikson, depinde de
alegerile pe care le-a făcut copilul în perioadele precedente: încredere – neîncredere, autonomie –
dependenţă, iniţiativă – sentimentul vinovăţiei, spirit întreprinzător – sentimentul incompetenţei.
Au șanse de a-şi recunoaşte identitatea adolescenţii care au făcut alegeri pozitive până acum.
Identitatea de sine, în adolescenţă, se poate contura în trei moduri:
 pozitiv, care îi conferă un sens normal existenţei, o bună acceptare de sine, împlinirea de sine.
Persoanele cu o identitate de sine pozitivă se simt atrase de cele cu un statut similar al identităţii,
iar împlinirea identităţii le ajută la dezvoltarea relaţiilor interpersonale într-o manieră eficientă şi
satisfăcătoare;
 negativ, ce dezvoltă imagini de sine opuse valorilor culturale ale societăţii, confirmând
etichetările atribuite de societate, cum ar fi „ratat, de nimic, delicvent juvenil, nesuferit”.
Simţindu-se respinşi şi blamaţi social, adolescenţii îşi cultivă un sentiment de autorespingere, o
imagine negativă de sine, care le subminează şi asumarea, şi acceptarea sex-rolului;
 incert (criza de identitate), care apare la adolescenţii ce încearcă să-şi reducă anxietatea
existenţială prin experienţe intense şi imediate: abuz de droguri, concerte rock, petreceri
deocheate, jocuri de noroc. Alţii îşi substituie temporar identitatea sau caută afirmarea ei în
vandalism, crime, popularitate contestată. Există şi tineri care îşi creează o „fortăreaţă”
temporară a identităţii (devin sectanţi, naţionalişti, extremişti, xenofobi). Stima de sine este unul
din acele concepte psihologice cu care ne întâlnim frecvent în viaţa cotidiană. Pentru că stima de
sine, deşi este una dintre dimensiunile fundamentale ale personalităţii noastre, este un fenomen
discret, impalpabil, complex, de care nu suntem totdeauna conştienţi.
Stima de sine este legată de un număr larg de comportamente.
Tabel. Varietăţile stimei de sine
Varietăţi ale stimei Caracteristici
de sine
Stima de sine sentimentele pozitive faţă de sine necesită o continuă confirmare din partea
defensivă celorlalţi şi această confirmare este căutată activ; individul expune public
sentimente pozitive faţă de sine mascându-se sentimente negative din interior

Stima de sine individul trăieşte sentimente pozitive faţă de sine fără a simţi nevoia să caute
naturală aprobare din partea altora sau să obţină performanţe deosebite; individul
expune public sentimente pozitive faţă de sine şi acestea coincid cu ceea ce
simte realmente pentru sine
Stima de sine individul nu este conştient de sentimentele negative sau pozitive pe care le are
implicită faţă de sine
 Stima de sine individul este conştient de sentimentele negative sau pozitive pe care le are
explicită faţă de sine
Stima de sine auto-evaluarea pozitivă depinde de atingerea unor obiective, confirmarea
contingentă unor expectanţe, conformarea cu standarde etc.
Stima de sine auto-evaluare pozitivă este relativ imună la fluctuaţiile şi numărul realizărilor
veritabilă sau insucceselor şi nu necesită continuă validare
Stima de sine fluctuaţii ale stimei de sine în cursul zilei care sunt determinate de evenimente
labilă externe pozitive sau negative cu valenţă auto-evaluativă

Începuturile stimei de sine sunt de fapt simplu de corelat cu cele ale conştiinţei de sine, a cărei
componentă importantă este. Factor de seamă al dezvoltării stimei de sine îl constituie activitatea
şcolară şi natura relaţiilor cu adulţii, aprecierile acestora faţă de calităţile şi munca
preadolescentului, precum şi aprecierea colectivului din care face parte

1.3. Concluzii
Cercetările au dus la concluzia că adolescenţii din familii în care se discută des, pozitiv, despre
diversele aspecte ale viaţii, sunt şi devin mai optimişti. De asemenea, ele indică faptul că părinţii
al căror control asupra adolescenţilor se diminuează pe măsură ce aceştia cresc şi capătă
experienţe proprii din ce în ce mai numeroase procedează benefic, favorizând conturarea şi
consolidarea stimei de sine a tinerilor, apariţia unui sentiment de siguranţă ce se întemeiază din
ce în ce mai mult pe resurse personale. Stima de sine reprezintă o nevoie umană profundă şi
puternică, esenţială pentru o adaptare sănătoasă a individului, adică pentru o funcţionare optimă
şi împlinirea de sine. Cu alte cuvinte, stima de sine reprezintă încrederea autentică în propria
minte, în propriul discernământ. Ea se referă la raportul pe care îl are fiecare cu el însuşi. Este o
privire judecată despre noi înşine, vitală pentru propriul nostru echilibru psihic. Când este
pozitivă, relativ ridicată, ea ne permite să acţionăm eficient, să facem faţă dificultăţilor
existenţei. Mai mult decât atât, specialiştii susţin că, dintre toate judecăţile pe care le formulăm
în viaţă, nici una nu are atât de mare importanţă ca aceea referitoare la noi înşine
Stima de sine nu este, aşadar, o acţiune de definire şi definitivare de „self-esteem”, nici egoism
sau narcisism ce s-ar fi dezvoltat printr-o astfel de acţiune, ci, pur şi simplu, este recunoaşterea
sentimentului de încredere că eşti în stare.( psih. Gabriela Clement)

Capitolul 2. Psihodiagnoza stimei de sine la adolescenţi

2.1. Designul demersului diagnostic
Scopul cercetării realizate este studierea stimei de sine la vârsta adolescentă și identificarea
factorilor determinanţi ai dezvoltării ei.
Ipotezele operaționale:
1. Nu există diferențe în componentele stimei de sine la adolescenţi in funcţie de genul
acestora.
2. Nivel încrederii în sine depinde de nivelul stimei de sine la adolescenți.
În cercetare au fost administrate următoarele tehnici: Scala de măsurare a stimei de sine a
lui M. Rosenberg.
Eșantionul experimental a fost constituit din 22 de adolescenţi (clasele XII-a cu vârsta cuprinsă
între 17 şi 18 ani. În continuare prezentăm rezultatele cantitative obținute în cercetare.

2.2. Rezultatele demersului diagnostic al stimei de sine la adolescenţi

22 de subiecţi
1
0.9
0.8
0.7
0.6
0.5
0.4
0.3
0.2
0.1
0
STIMA DE SINE MEDIE

Din totalul 22 de subiecţi care au participat la experimentul cercetării 12 sînt fete iar 10 băieţi.
O influenţă puternică se pare că o are şi genul biologic. Bărbaţii au un nivel mai ridicat al stimei
de sine comparativ cu femeile (Major et al, 1999, apud. Robins et al, 2002); stima de sine
corelează mai puternic cu extraversiunea şi conştiinciozitatea în cazul bărbaţilor şi cu
agreabilitatea în cazul femeilor (Block & Robins, 1993, apud. Robins et al, 2001, p. 467), pattern
care sugerează o influenţă a stereotipului de gen. Cu toate acestea nu s-au stabilit diferenţe în
componentele stimei de sine la adolescenţi în funcţie de genul acestora. Prin aplicarea scalei de
măsurare a stimei de sine a lui M. Rosenberg s-a stabilit o stimă de sine medie în proporţie de 99
%, dintre care doar 1% s-a evidenţiat cu o stimă de sine ridicată.

2.3. Cocluzii
Prin aplicarea scalei de măsurare a stimei de sine nu s-au găsit abateri grave sau tendinţe spre
anxietate şi depreciere. Totalul de subiecţi au reacţionat normal la imaginea de sine şi stima de
sine proprie, evidenţiindu-se faptul că au o stima de sine medie şi se pot dezvolta şi creşte în
societate fără careva temeri sau identităţi neregăsite. Prin acest fapt identificăm şi rolul familiei
aboradat de fiecare subiect ca unul primordial, ca unul exemplar cu suport de susţinere
emoţională, financiară şi acceptare a propriului copil aşa cum este el. Mediul în care are loc
procesul de instruire a subiecţilor cu scop de încurajare de a tinde spre mai mult este unul
adecvat dezvoltării particular individuale şi poate doar cizela anumite aspecte cu valori benefice
pentru acesta. Concluzionez faptul că este îmbucurător rezultatul obţinut, fie pe un aşa mic
eşantion de subiecţi, deoarece tindem să atingem mari culmi, să dăm dovadă de un potential
deosebit, tindem să ne autoacceptăm şi să-i acceptăm pe cei din jurul nostru în felul în care sunt
ei, unici, tindem să ne iubim felul de a fi, originea, tradiţiile şi tot ceee ce facem zi de zi, tindem
să ajungem cineva cu nume mare. Prin stima de sine pozitiva este sentimentul de autoapreciere si
de incredere in fortele proprii. Ea se asociaza cu asteptarea succesului, cu optimism in ceea ce
priveste performantele viitoare, cu lupta pentru atingerea scopului si persistenta in depasirea
obstacolelor. O stima de sine pozitiva si realista dezvolta capacitatea de a lua decizii responsabile
si abilitatea de a face fata presiunii grupului.
 Concluzii generale şi recomandări
“Stima de sine inseamna ce parere am despre mine, cum ma simt cu aceasta parere si ce fac cu
viata mea avand aceasta parere”. La aceste judecati sau priviri indreptate catre sine se adauga si
cea a judecatii despre sine “sub privirea celorlalti” (Christophe Andre).

Exista mai multe expresii care fac referire la stima de sine si la multiplele sale dimensiuni: a avea
incredere in sine, a fi sigur de sine, a fi multumit de sine, a se respecta pe sine etc. Dar indiferent
de modul in care o denumim, ea ne influenteaza in mod favorabil sau nefavorabil, experientele
din viata.

La baza stimei de sine, se afla convingerile pe care le avem despre noi, despre ceilalti si despre
lume. Convingerile sunt un fel de “reguli ale vietii noastre”, “norme dupa care traim”, formate in
copilarie (conform studiilor, pana la 7 ani), in urma interactiunii cu persoanele semnificative din
mediul nostru si care ne-au ajutat atunci sa conferim semnificatie evenimentelor lumii
inconjuratoare. Odata structurate, aceste convingeri sau credinte determina modul de prelucrare a
informatiilor, influentand felul in care o persoana gandeste, simte si actioneaza.

Prin urmare, mediul in care am crescut si oamenii din jur au contribuit la experienta noastra de
viata si la construirea stimei de sine. In principal, daca parintii ne-au oferit timpul si atentia de
care am avut nevoie, au raspuns intr-un mod sanatos nevoilor noastre de dezvoltare (inclusiv
nevoilor de dezvoltare psiho-emotionala), ne-au creat un mediu securizant, in care ne-am simtit
iubiti si apreciati, si totodata, un mediu stimulativ, propice cresterii, atunci aceste aspecte au
condus, in principal, catre o stima de sine solida. Sa nu uitam insa ca este importanta, de
asemenea, stima de sine a parintilor. In prezent, “s-a dovedit ca nivelul individual al stimei lor de
sine determina binele fizic, psihic si social al fiecarui membru al familiei. Parintii cu stima de
sine medie spre scazuta vor determina un nivel similar al stimei de sine la copiii lor si isi vor
intretine reciproc acest nivel. Invers, parintele cu stima de sine ridicata este “cel mai eficient
parinte”, afirma Tony Humpreys. Cu cat parintii, in relatiile lor, manifesta un grad mai ridicat de
independenta, granite personale clar delimitate, sunt mai siguri pe sine si mai impliniti personal,
cu atat sunt sanse mai mari sa transmita copilului mesaje care vor fi internalizate ca siguranta de
sine, incredere, stima de sine buna. Invers, parintii dependenti, contopiti in relatia lor cu
partenerul, cu ceilalti, nesiguri si neimpliniti, pot transmite copiilor nesiguranta, temerile lor si
un anumit model in ceea ce priveste conceptia despre sine. Persoanele cu o buna stima de sine se
pot observa dupa:

 discursul despre sine: persoana are capacitatea de a vorbi pozitiv despre ea, atunci cand este
cazul si accepta complimentele fara sa se jeneze;
 atitudinea fata de actiune: persoana poate intreprinde, persevera sau renunta fara a se simti
umilita si fara a-si cere scuze pentru acest lucru;
 asteptarile si ambitiile sale: isi adapteaza pretentiile la valoarea sa, nici prea mult, nici prea
putin.
 stabilitatea stimei de sine: o buna stima de sine are rol de amortizor in fata reusitelor sau
esecurilor, a aprobarilor sau a criticilor – ne bucuram sau suntem dezamagiti, fara a derapa.
Persoana cu o stima de sine buna are o anumita constanta a comportamentului si a discursului,
indiferent de imprejurari, ceea ce inseamna ca ramane ea insasi indiferent de public sau de
interlocutori.
 echilibrul stimei de sine: exista o armonie intre modul in care persoana cu stima de sine buna se
prezinta, atat ca persoana particulara (comportamentul din familie, cu persoanele apropiate), cat
si ca persoana publica (comportamentul in afara familiei). Persoana cu stima de sine buna se
 recupereaza mai rapid dupa un esec, este mai flexibila, invata din greseli si nu se lasa coplesita
de amaraciune daca sufera esecuri repetate sau o scadere a farmecului personal.
 autonomia stimei de sine: se identifica dupa autonomia fata de presiunile sociale referitor la
ceea ce trebuie sa ai, sa faci sau sa arati ca sa fii apreciat de ceilalti, precum si dupa capacitatea
de a suporta respingerea sau dezaprobarea

Un mic exercitiu de reflectare asupra stimei de sine

Luati-va putin timp pentru a reflecta la urmatoarele intrebari. Raspunsurile pe care le veti
furniza, va vor oferi cateva indicii despre stima de sine pe care v-o acordati:

“Cine sunt eu? Care sunt calitatile si defectele mele? De ce sunt capabil(a)? Care sunt
reusitele si esecurile mele, competentele si limitele mele? Care este valoarea mea, in ochii mei,
ai apropiatilor mei, ai persoanelor care ma cunosc?

Ma consider o persoana care merita simpatia, afectiunea celorlalti sau, dimpotriva, ma

indoiesc adesea de capacitatile de a fi apreciata si iubita? Imi conduc viata asa cum imi
doresc? Faptele mele sunt in acord cu dorintele si parerile mele sau, dimpotriva, sufar din
cauza discrepantei dintre ceea ce vreau sa fiu si ceea ce sunt? Sunt impacat(a) cu mine
insumi/insami sau adesea nemultumit(a)?

Cand m-am simtit ultima oara deceptionat(a) de mine insumi/insami, nemultumit(a), trist(a)?
Cand m-am simtit mandru/mandra de mine, satisfacut(a), fericit(a)?”

Bibliografie
* Andre, C., Lelord, F. (2003). Cum sa te iubesti pe tine pentru a te intelege mai bine cu
ceilalti, Bucuresti: Editura Trei
* Humphreys, T. (2008). Stima de sine – cheia pentru viitorul copilului tau, Bucuresti: Elena
Francisc Publishing
* https://psihologia.wordpress.com/2008/02/11/stima-de-sine/
*http://dir.upsc.md:8080/xmlui/bitstream/handle/123456789/428/Dezvoltarea%20stimei%20de%
20sine%20la%20varsta%20adolescenta.pdf?sequence=1&isAllowed=y
* https://transformarecreativa.wordpress.com/stima-de-sine-i/
* https://prezi.com/mgnk3pwa7x1y/strategii-de-dezvoltare-a-stimei-de-sine-la-adolescenti/
* http://www.7p.ro/Default.aspx?PageID=1621
* http://www.adolescenteen.ro/imaginea-de-sine-si-stima-de-sine-in-adolescenta/

Anexa 4. Scala de măsurare a stimei de sine a lui M. Rosenberg.