Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea: Psihologie și Științe ale Educației

Specialitatea: Psihopedagogie

Lucru individual la educația incluzivă:

“Analiza unui studiu de caz factic”

A realizat: Proca Ana, an,III. F/R.

Specialitatea: Psihopedagogie

A verificat: Chicu Valentina

Chișinău 2018
 Cuprins:

1.1. Introducere în educația incluzivă;

2.1. Conținutul propriu-zis (studiul de caz factic);
2.2. Școala ca sprijin copilului cu CES(în baza studiului de caz);
2.3. Concluzii
1.1. Introducere în educația incluzivă;
Incluziunea copiilor cu CES devine una dintre cele mai stringente probleme psihopedagogice a
mileniului III. Majoritatea autorilor ca C. Păunescu, Gh. Radu, I. Tomas, J. Puissant, I. Eriomenko
și mulți alții demonstrează prioritățile incluziunii, condițiile de organizare, efectele negative și
pozitive ale acestui proces precum și posibilitățile de dezvoltare. Problema integrării copiilor cu
CES a fost cercetată și în Republica Moldova iar rezultatul acestor investigații ne permite să
fundamentăm științific Concepția “Incluziunea copiilor cu cerințe educative speciale în instituțiile
preuniversitare de învățămînt din Republica Moldova” care oferă oportunități de dezvoltare,
învățare și integrarea continua a acestor copii în învățămîntul secundar general. Conceptul educației
incluzivă s-a dezvoltat din cel al integrării. Identificarea diferențelor specific ambelor concept oferă
posibilitatea evdențierii unor aspecte principal importante. Integrarea presupune asimilarea
copilului în cadrul învățământului general, proces prin care se adaptează școlii în timp ce aceasta
rămâne, în cea mai mare parte, neschimbată, pe cînd incluziunea presupune ca instituțiile și
sistemul educational, în general să se schimbe și să se adapteze necesităților copiilor.

Domeniul educației incluzive este relativ nou și are ca scop tendința generală îndreptată spre
excluderea termenilor care pot eticheta copiii cu diverse probleme de dezvoltare și/sau învățare.

CES reprezintă o sintagmă care substituie deci, într-o altă viziune și abordare, anormalitatea
educațională sau inadaptarea școlară în corespondență cu aplicarea dreptului fundamental la
educație. Cerințele speciale determină măsuri educative speciale, antrenate și structurate la nivelul
procesului de învățare și predare. CES derivă din dizabilități, deficiențe, boli sau deprivări de ordin
socio-cultural. Conceptul acesteia corespunde unei abordări care: *- postulează idea că fiecare
copil este unic; *-identifică faptul că orice copil poate invăța; *-valorizează unicitatea tipului
de învățare determinate de particularitățile individuale; *-cultivă diversitatea copiilor ca un
mijloc de învățare care sprijină și întărește învățarea dacă este folosită adecvat (prin
curriculum).

Sintagma CES este mai relevantă în plan psihopedagogic decît cea de deficient,
incapacitate/dizabilitate sau handicap: ea orientează atenția asupra cerințelor și nu asupra defectului.
Termenul “special” este utilizat pentru a desemna ceea ce se constituie în ceva îndepărtat de
obișnuit, de norma statistică și care este destinat unor finalități particulare. Copilul cu cerințe special
posedă, alături de nevoile generale și alte nevoi, cu caracter particular, care nu sunt commune,
obișnuite, oarecare. Pentru valorizarea socială a caracteristicilor de acest tip a fost utilizat termenul
special cu sens de ocazional, remarcabil, sau rar, deosebit. Nu este desemnat un defect, sau stigmat,
care marginalizează social. CES desemnează un “continuum”al problemelor special în educație, de
la deficiențele grave și profunde la dificultățile/tulburările ușoare de învățare.

Fiecare copil are caracteristici, interese, abilități și cerințe de învățare unice și de aceea, pentru ca
dreptul la educație să aibă un sens, trebuie concepute sisteme educaționale și trebuie implementate
programe educaționale care să țină seama de extrem de marea diversitate a acestor caracteristici și
cerințe.(Declarația de la Salamanca, UNESCO, 1994,p.8).
2.4. Conținutul propriu-zis (studiul de caz factic)
Se vobește despre Daniela-copilul soarelui. O fetiță de 11 ani din satul Budești. A apărut pe lume la
38 de săptămîni iar nașterea în sine a decurs greu, timp de 48 de ore, copilul prezentînd grad de
dizabilitate sever, diagnoza fiind maladia down. Sindromul Down este o afecţiune genetică, nu o
boală. Aceasta înseamnă că persoanele diagnosticate cu sindrom Down prezintă o modificare
cromozomială, apărută în timpul concepţiei, prezentă întreaga viaţă, ce nu poate fi vindecată.
Cauzele sunt de natură genetică şi nu ne sunt cunoscute deocamdată, deşi cercetările genetice
evoluează permanent. Anomalia cromozomială se produce în momentul concepţiei, atunci când
diviziunea celulară nu are loc în mod corect.

Fetița este dintr-o familie de oameni simpli unde a crescut într-un climat familial favorabil
dezvoltării personalității copilului. Starea economică a familiei este satisfăcătoare și pe lingă aceasta
familia este completă, avînd o soră mai mică tipică. Pînă la această vîrstă Daniela a parcurs un drum
greu, suferind 3 intervenții chirurgicale cardiovasculare din motiv că inimioara fetiței nu
corespundea particularităților fizice de vîrstă. Uneori zilele au fost senine, alteori mai puțin senine,
însă părinții ei nu au încetat nici măcar o zi să se bucure de acest copil. Am avut ocazia să o cunosc
anterior însă întilnirea care s-a produs m-a lăsat profund emoționată și chiar controversată deoarece
am descoperit că acești copii chiar sînt minunați, indiferent de incapacitățile lor de învățare,
comportamentale și asimilare. Fetița soarelui are 1 punct forte, faptul că vorbește cu o voce sonoră
și tembru gros deja spune că ea este încrezută și ambițiosă în ceea ce îi place să facă. Își
concentrează atenția asupra vorbitorului întreținînd un contact vizual voluntar cu interes doar că pe
scurtă durată. Răspunde la solicitări clare neapărat repetate. Utilizează în comunicare cuvinte,
propoziții, fraze fragmentate, dezorganizate, însoțite de gesturi, avînd însă o pronunțare slabă,
ștearsă de parcă ar vorbi cu nasul înfundat. Dialogând cu ea am observant că cu greu stăpînește
vocea și destul de greu o modulează, dirijind la fel greu istorioara pe care încerca sa mi-o spună.
Are un vocabular auster ,cu confuzii în cuvinte cu sunete asemănătoare, chiar omitea sau substituia
anumite sunete și silabe. Ma mirat foarte mult faptul că nu are abilități de a scrie dar la propunerea
mea de a desena ceva cu ajutorul meu a fost foarte încîntată. Din perspectiva dezvoltării cognitive
Daniela dispune de o organizare mintală cu funcții scăzute, prezentînd un ritm încetinit al
dezvoltării proceselor psihice cognitive. Are o memorie mecanică, de scurtă durată, gîndînd concret
în dependență de situație. Nu este atentă și din acest motiv prezintă dificultăți în realizarea
operațiilor de generalizare și abstractizare. Din punct de vedere emoțional foarte repede se
plictisește în timpul unei sarcini de lucru caci nici nu reușisem să anunț care era scopul temei și deja
trebuia repede să improvizez o situație concretă.Spiritul de observație este slab dezvoltat. Mi-a
plăcut că deși nu am mai finalizat procesul de intruire ca să învețe ceva din temă repede s-a ghimuit
ca un ghemotoc alături, bulbucînd niște ochi mari de parcă aștepta s-ăi ofer ceva. Mai mare bucurie
nu am văzut în ochii ei atunci cînd am lăudat-o și i-am oferit o recompensăatât de neînsemnată
pentru unii, căci de îndată s-a stabilit spre finalizarea activității propriu-zise. Dorește foarte mult să
fie în centrul atenției fiind o fire sociabilă și comunicabilă, dar starea emoțională este instabilă
deoarece foarte repede se enervează dacă o contrezi și-i dispare motivația de a continua sarcina de
lucru, însă nu am reușit să observ acest lucru deoarece mă străduiam din toată firea mea să o fac să
se simtă bine. Îi plac foarte mult activitățile în grup, cele de joc îî trezesc interesul și este
nerăbdătoare la acest capitol. Are abilități dezvoltate de autodeservire. Din punct de vedere
comportamental adaptativ statutul fizic corespunde vîrstei însă orientarea în timp și spațiu este slab
dezvoltată, dar cu toate acestea este un copil minunat.

2.5. Școala ca sprijin copilului cu CES(în baza studiului de caz)

În baza prezenței maladiei down și a recomandării serviciului de asistență psihopedagogică privind
forma de incluziune a elevului ca una totală , pentru evaluarea complexă a punctelor forte, a
procesului de învățare specifice intereselor și necesităților acestuia s-a recurs la elaborarea PEI
Planul Educațional Individualizat- un plan de acțiuni care vin să răspundă necesităților specifice
ale elevului în organizarea procesului educațional prin modificări sau adaptări curriculare.
În acest context PEI are drept scop stabilirea traseului de dezvoltare a copilului, în funcție de
potențialul acestuia, identificând strategii, resurse, tehnologii, servicii, care vor asigura realizarea
acțiunilor planificate. Școala se poate implica ca factor primordial în identificarea copiilor excluși
și moblizarea sistemului instructiv școlar intern la nivelul și necesitățile acestor copiii. Prin studiul
de caz prezentat mai sus s-ar putea realiza următoarele măsuri de prevenire, moniturizare și
recomandare ca: *utilizarea tuturor formelor de comunicare accesibilă (mai ales cu copiii tipici de
acceași vîrstă) pentru înțelegerea unei sarcini corecte sau pentru o integrare mai facilă cu colectivul
clasei. Din necesitatea de a însuși, literele, cititul, scrisul, imbogățirea vocabularului și exersarea
motricității fine cu Daniela trebuie să se realizeze diverse exerciții de compensare a musculaturii
fine a mîinilor; de dezvoltare a abilitățior de învățare, recunoaștere a sunetelor limbii materne
precum și de cunoaștere a grafemelor alfabetului limbii romîne.La fel din lipsa capacităților de
coordonare a atenției și păstrarea acesteia pe stimuli relevanți de abstractizare și generalizare
necesită implicarea în activități de stimulare a nivelului de observare și concentrare a atenției prin
identificarea de obiecte ca jocul cu puzzle,etc. Necesitatea dezvoltării proceselor psihice cognitive
au tins spre anumite probe de asociere cuvint-imagine, ex.”dictare vizuală” de memorare a unui set
de cuvinte și reproducerea lor . Pe lingă toate acestea cea mai eficientă după parerea mea ar fi
utilizarea frecventă a diverselor sisteme de recompense, laude, încurajări și cel mai important lucru
ar fi dragostea necondiționată transmisă lor pentru ca să îneleagă că și ei sunt importanți și apreciați
pentru ceea ce sunt si ce fac. Toate aceste recomadări în ghidarea copiilor cu CES se face posibilă
cu oamenii specializați ca psiholog, asistentul de sprijin, profesorul/învățătorul,adesea logopedul,
coordonatorul educației incluzive (persoane angajate în cîmpul muncii în sistemul educativ școlar în
vederea îmbunătățirii capacităților și nevoilor speciale celor cu CES) și nu în ultimul rînd cu părinții
și copilul.Aceste persoane stabilesc programul de curriculum în desfășurarea activităților educative
speciale. Alt factor deosebit de important în care școala oferă sprijin se face prin toate tehnologiile
inovative oferite care sunt vitale pentru sala de clasă și permit elevilor să țină pasul cu lumea în
schimbare indiferent că ar fi vorba de computer i-pad, de echipamente audio-vizuale sau de
dispozitive de asistență, deoarece aceasta pot juca diverse roluri în sala de clasă. Ele pot oferi
softuri educaționale pentru accesibilizarea curricumului prin diferențierea sarcinilor și modalităților
de învățare încurajînd incluziunea în numeroase moduri. Spre final vreau să menționez că profesorii
cel mai des în predarea incluziunii copiilor cu nevoi speciale folosesc jocurile, aceasta din motiv că
ar consolida un nou concept, au un rol deosebit în predarea competențelor sociale și a muncii în
echipă și cel mai important lucru este că jocurile permit copiilor să se relaxeze în mediul de
învățare, să se bucure de compania semenilor și să formeze relații.
2.3. Concluzii

De multe ori îmi puneam întrebarea “-cum ar fi să întîlnesc copii cu nevoi speciale și să
avem ce învăța împreună?

-De ce cred că nu le-aș face față provocărilor cordonate de aceștia…? Era simplu, era o frică
imensă de o probabilă respingere, era o frică de o posibilă eroare verbală în care se putea
ofensa/supăra o parte terță însă mereu greșeala a fost a mea deoarece făceam diferența dintre
copiii tipici și cei atipici de parcă nu au și eu emoții, de parcă nu au suflet și nu pot iubi...
Am descoperit că acești copii sînt extraordinari de frumoși și puri la suflet, pot iubi
necondiționat și adevărul e că indiferent în ce dificultate s-ar afla ei știu cum să țină pasul
înainte , iar noi nu facem decît să ne văicărăm zi de zi. Părerea mea este că se merită ca
sistemul de învățămînt să facă toate shimbările posibile ale integrării copiilor cu CES în
orientarea, dezvoltarea și învățarea acestora spre a îmbunătăți capacitățile de care dau
dovadă, deoarece nu copilul cu nevoi speciale are probleme dar societatea și statul au
probleme.